Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat de Ordinul nr. 77 din 27 martie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 29 martie 2017.────────── Sistemul de sancţiuni, aplicabil pentru cererile de sprijin sau cererilor de plată depuse conform art. 44 din Regulamentul Comisiei Europene (UE) nr. 640/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii, aferente măsurii 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor" - pachetul a) plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, depuse de beneficiarii măsurii, se stabileşte ţinându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate: - Neglijenţa - presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalităţi, chiar dacă acestuia i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancţiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acţiunii neintenţionate a beneficiarului; – Intenţia (neconformitatea deliberată) - presupune prevederea de către beneficiar a rezultatului faptei sale în condiţiile în care fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. Aceste cazuri se pot referi dar nu sunt limitate la: inducerea în eroare cu bună-ştiinţă a autorităţilor cu atribuţii în verificarea documentelor justificative, furnizarea de date sau documente false şi orice altă încercare de fraudă comisă în scopul obţinerii unor plăţi din fonduri europene nerambursabile. A doua reapariţie este considerată intenţie (neconformitatea deliberată). Prevederea se aplică doar la cerinţele specifice, nu şi la sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate şi numai în cazul în care procentul rezultat din raportul dintre efectivul afectat de neconformitatea care a generat a doua reapariţie şi efectivul estimat este mai mare de 10%. În cazul în care acest raport nu depăşeşte 10%, se tratează ca reapariţie. – Neconformitate reprezintă, în cazul criteriilor de eligibilitate, al angajamentelor sau al altor obligaţii legate de condiţiile de acordare a ajutorului sau sprijinului, orice nerespectare a acelor criterii de eligibilitate, angajamente sau alte obligaţii; – Reapariţia unei neconformităţi presupune identificarea anterioară a unei neconformităţi similare în ultimii patru ani în cazul aceluiaşi beneficiar cu condiţia ca beneficiarul să fi fost informat despre un caz precedent de neconformitate şi să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia anterioară de neconformitate. – Amploarea unei neconformităţi (extinderea) - presupune cazul de nerespectare care este determinat luându-se în calcul, în special, efectul acesteia asupra operaţiunii în ansamblu; – Gravitatea unei neconformităţi - presupune cazul de nerespectare care depinde în special de importanţa consecinţelor acestuia, având în vedere obiectivele urmărite prin angajamentele sau obligaţiile care nu au fost respectate; – Durata - presupune cazul de nerespectare care depinde în special pe perioada de timp în care se manifestă efectele acestuia sau de posibilitatea de a pune capăt acestor efecte prin mijloace rezonabile. Definiţii Efectiv estimat - efectivul de animale estimat de beneficiar în cererea anuală pentru fiecare exploataţie cu autorizaţie sanitar-veterinară, pe cele trei categorii, pe perioada unui an de angajament, respectiv efectivul necesar planificării alocărilor financiare anuale. Efectiv declarat (solicitat) reprezintă efectivul conform documentelor înscris în cele 4 deconturi trimestriale/anuale, efectiv livrat/transferat/efectiv mediu realizat pentru fiecare exploataţie cu autorizaţie sanitar-veterinară, pe cele trei categorii, pe perioada unui an de angajament (EFS=EFSP1+EFSP2+EFSP3+EFSP4). Efectivul declarat (solicitat) nu poate depăşi capacitatea maximă a spaţiilor de creştere înmulţită cu nr. de cicluri declarate dintr-un an, conform tehnologiei de creştere a suinelor. În cazul în care Efectivul declarat (solicitat) este mai mare decât capacitatea maximă a spaţiilor de cazare înmulţită cu numărul de cicluri declarate într-un an, se va considera la calculul sancţiunilor/plăţii valoarea minimă dintre cele două. Creşterea capacităţii exploataţiei aflate sub angajament Efectivele estimate în Cererea de plată pot creşte faţă de efectivele estimate în cererea de ajutor având în vedere mărirea capacităţii cu până la 50% a numărului maxim de locuri de cazare/ciclu. Vor trebui depuse de către beneficiar evidenţe clare în acest sens aferente capacităţilor aflate sub angajament. Astfel se vor lua ca bază schiţele depuse la Cererea de ajutor plus cele aferente măririi capacităţii cu până la 50%. În cazul în care creşterea este mai mare de 50% din capacitatea exploataţiei (respectiv capacitatea exploataţiei într-o serie înmulţită (*) cu nr. de cicluri) aflate sub angajament, plata se limitează la maximum 50% creştere. Nu se permite încheierea unui nou angajament. Efectivul livrat anual eligibil la plată reprezintă baza de calcul pentru stabilirea sumei de plată fără penalizări (valoare fără reduceri/sancţiuni) exprimată în euro/lei. Suma eligibilă la plata finală, exprimată în euro/lei, se stabileşte după aplicarea tuturor reducerilor şi sancţiunilor (dacă este cazul). Etapele calculului efectivelor livrate anual eligibile la plată: Determinarea Efectivelor livrate conform documentelor (nr. capete): Efective livrate cf. doc. = Efective livrate cf. doc. P1 - Efective livrate cf. doc. P2 + Efective livrate cf. doc. P3 + Efective livrate cf. doc. P4 Unde: P1, P2, P3, P4 = perioada 1, perioada 2, perioada 3, perioada 4 - perioade trimestriale aferente deconturilor justificative sau perioada anuală pentru care au fost depuse documente justificative dacă nu au avut loc livrări. Determinarea Efectivului livrat eligibil (nr. capete): Efectiv livrat eligibil = efectiv livrat conform documentelor - efectiv neeligibil Efectivul neeligibil pentru categoria porci graşi este reprezentat de: - efectivele care nu îndeplinesc condiţiile generale; – porcii graşi livraţi la o greutate de sub 50 kg/cap; – scroafele reformă; – vierii; – scrofiţele reformă; – transferurile/mutaţiile de la categoria porc gras la categoria scrofiţe; – alte ieşiri (sacrificările din necesitate şi alte asemenea); – mortalităţile; – efectivele de porci graşi care depăşesc numărul maxim de cicluri pe an de angajament (maxim 3 cicluri pe an), pentru subpachetele 2, 4, 5 şi 6. Efectivul neeligibil pentru categoria scrofiţe este reprezentat de: - scrofiţele reformă; – transferurile/mutaţiile de la categoria scrofiţe la categoria porc gras; – alte ieşiri (sacrificările din necesitate şi alte asemenea); – mortalităţile; – efectivele de scrofiţe care depăşesc numărul maxim de cicluri pe an de angajament (maxim 2 cicluri pe an), pentru subpachetele 2, 4, 5 şi 6. În cazul subpachetului 3a) - efectivul neeligibil transportat este reprezentat de: - efectivul transportat pe cheltuiala cumpărătorului; – efectivul pentru care nu se justifică cheltuielile de transport; – efectivele de porci graşi şi scrofiţe care depăşesc numărul maxim de 2, 3 cicluri pe an de angajament. Determinarea efectivelor livrate anual eligibile la plată (nr. capete) (calculate pe exploataţie, pe subpachet şi pe categorii): Efectiv livrat anual eligibil la plată = Efectiv livrat eligibil - Efectivul afectat anual det. cond. min. Determinarea Efectivului afectat anual det. cond.min. (nr. capete): Efectiv afectat anual determinat de condiţii minime = Efectiv livrat eligibil x A(cond.min)[%] unde: A(cond.min)[%] - "procentul de abatere" privind nerespectarea condiţiilor minime de bunăstare: Determinarea procentului de abatere A(cond.min)[%] A(cond.min)[%] = efectiv afectat anual cond. min./(efectiv realizat - efectiv afectat anual cond.min.) * 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) ATENŢIE!: La subpachetul 3a) se va lua în considerare numărul de animale transportat la populare sau depopulare. Astfel formula va fi: A*(cond.min)[%] = efectiv afectat anual cond.min./(efectiv transportat - efectiv afectat anual cond.min.) * 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) Efectiv realizat = Stoc iniţial la început an + intrări total an - mortalităţi total an Efectiv afectat anual condiţii minime (număr capete) = efectiv afectat cond.min. P1 + efectiv afectat cond.min. P2 + efectiv afectat cond.min. P3 + efectiv afectat cond.min. P4 + efectivul afectat condiţii minime rezultat în urma vizitei la faţa locului (dacă este cazul) + supracontrolului (dacă este cazul). Observaţie: eliminarea efectivelor care nu respectă condiţiile minime de bunăstare (conform formulei de mai sus) se va face înainte de aplicarea sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. Determinarea procentului de abatere privind nerespectarea condiţiilor superioare de bunăstare A(cond.sup.)[%]: A(cond.sup.)[%] = efectiv afectat cond. sup./(efectiv realizat efectiv afectat cond. sup.- efectiv afectat cond. min.) *100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) ATENŢIE!: La subpachetul 3a) se va lua în considerare numărul de animale transportat (la populare sau depopulare). Astfel formula va fi: A*(%) = efectivul afectat anual condiţii superioare/(total efectiv transportat - efectiv afectat anual care nu respectă condiţii superioare efectiv afectat care nu respectă condiţii minime) *100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) Efectiv afectat anual cond.sup. = efectiv afectat cond.sup. P1 + efectiv afectat cond.sup. P2 + efectiv afectat cond.sup. P3 + efectiv afectat cond.sup. P4 + efectiv afectat care nu respectă condiţiile superioare rezultat în urma vizitei la faţa locului (dacă este cazul) + supracontrolului (dacă este cazul). Ordinea aplicării sancţiunilor; Calculul sancţiunilor Calcularea sancţiunilor se realizează pe fiecare exploataţie, în cadrul exploataţiei pe fiecare subpachet şi în cadrul subpachetului pe fiecare categorie de porcine. Există 5 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine, prin calcularea din suma rămasă, după etapa anterioară de calcul:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────┐
│A. sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate; │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤
│B. sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate │ │
│generale şi condiţiilor specifice (minime şi superioare); │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤
│C. sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată/ │ │
│decontului justificativ; │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤
│D. sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii; │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤
│E. sancţiuni suplimentare. │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────┘
Beneficiarul nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare. Prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa omului, intervenit după data semnării angajamentului care împiedică executarea lui şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. Următoarele situaţii sunt considerate cazuri de forţa majoră sau circumstanţe excepţionale: a) decesul beneficiarului; b) incapacitatea profesională de lungă durată a agricultorului; c) o catastrofă naturală gravă care afectează foarte mult suprafeţele agricole ale exploataţiei; d) distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţie; e) o epizootie care afectează parţial sau integral şeptelul agricultorului. f) exproprierea întregii exploataţii agricole sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii. Fără a aduce atingere circumstanţelor concrete, care trebuie examinate în fiecare caz în parte, se pot recunoaşte, în special, următoarele circumstanţe naturale: (a) moartea unui animal ca urmare a unei boli; (b) moartea unui animal ca urmare a unui accident pentru care beneficiarul nu poate fi considerat responsabil. Diminuarea efectivului livrat anual eligibil la plată ca efect al forţei majore sau circumstanţelor excepţionale/naturale nu va fi considerată la calculul sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. Angajamentul continuă în anii următori şi nu se solicită rambursarea plăţilor anterioare. Beneficiarul are obligaţia prezentării documentelor care demonstrează reluarea activităţii. În cazul în care beneficiarul care a depus cererea de plată şi a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea fermei de către reprezentanţii organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul, în acest caz beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru măsura respectivă pentru anul în curs şi, în plus, i se vor recupera toate sumele acordate până la momentul respectiv pentru toate angajamentele încheiate pe măsura respectivă. Recuperarea sumelor acordate fermierului până la momentul respectiv nu presupune şi aplicarea sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. A. Sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate În cazul speciilor cu ciclu scurt de producţie (porcine şi păsări), statele membre pot decide să stabilească un număr de animale diferit de pragul de trei animale prevăzut în regulamentele europene în vigoare de la care să se aplice sancţiuni administrative. La stabilirea pragului, România a luat în considerare un prag echivalent, în esenţă, cu pragul menţionat de regulament, în funcţie de unităţile de vită mare, adaptat speciilor cu ciclu scurt de producţie, precum şi în funcţie de dimensiunea fermelor din România. Astfel:
┌───────────┬─────────────┬────────────────┬────────────────────────────────┐
│ Categorie │Prag stabilit│ Coeficient │Număr de animale corespunzătoare│
│ │ (UVM) │conversie în UVM│ pragului stabilit │
├───────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Porci graşi│ 388│ 0,3│ 1.295│
├───────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Scrofiţe │ 287│ 0,3│ 957│
├───────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Scroafe │ 169│ 0,5│ 338│
└───────────┴─────────────┴────────────────┴────────────────────────────────┘
Sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate se calculează pe baza Efectivului declarat (solicitat) anual din decontul/deconturile justificative (echivalent UVM) şi a efectivului livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM) pentru fiecare exploataţie, în cadrul exploataţiei pentru fiecare subpachet şi în cadrul subpachetului pentru fiecare categorie de porcine după formula: "procentajul stabilit" = (efectivul declarat (solicitat) - efectivul livrat anual eligibil la plată)/efectivul livrat anual eligibil la plată x 100*1)────────── *1) Pentru subpachetele 2a, 3a, 4a, 5a şi 6a se va avea în vedere la calculul sancţiunilor şi precizarea privind eligibilitatea numărului maxim de cicluri eligibile pe an în cazul porcilor graşi şi scrofiţelor.────────── Dacă efectivul declarat (solicitat) anual în decontul/deconturile anuale (echivalent UVM) este mai mic decât efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM) nu se aplică nici o sancţiune, iar valoarea sprijinului este calculată la efectivul declarat anual (solicitat) în deconturile justificative, dar nu mai mult de capacitatea fermei * nr. de cicluri de producţie din anul de angajament (echivalent UVM). Dacă efectivul declarat (solicitat) anual în deconturile justificative în cererea de plată (echivalent UVM) este mai mare decât efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), se aplică sancţiuni administrative. Sancţiunile aplicate în funcţie de intervalele de procentaj stabilit sunt următoarele: a) În cazul în care neconformităţile vizează un număr de animale mai mic sau egal cu pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de cicluri de producţie pe an (echivalent UVM), iar efectivul de animale declarat (solicitat) (echivalent UVM) în decontul/deconturile anuale depăşeşte efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), valoarea sprijinului acordat se reduce cu un procentaj stabilit ca raport dintre efectivul de animale declarat (solicitat) (echivalent UVM) în cererea de plată pentru care s-au constatat neconformităţi (reprezintă diferenţa dintre efectivul declarat (solicitat) (echivalent UVM) şi efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM)) şi efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), numit în continuare "procentaj stabilit". b) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de cicluri de producţie pe an (echivalent UVM), valoarea sprijinului la care are dreptul beneficiarul se va reduce cu "procentajul stabilit", dacă acest procentaj nu depăşeşte 10% (inclusiv). c) în cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de cicluri de producţie pe an (echivalent UVM), valoarea sprijinului la care are dreptul beneficiarul se va reduce cu de două ori "procentajul stabilit" dacă acest procentaj este mai mare de 10%, dar maximum 20% (inclusiv). d) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de cicluri de producţie pe an (echivalent UVM) şi dacă "procentajul stabilit" depăşeşte 20%, nu se acordă beneficiarului sprijinul pentru anul în cauză. e) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de cicluri de producţie pe an (echivalent UVM) şi dacă "procentajul stabilit" depăşeşte 50%, nu se acordă beneficiarului sprijin pentru anul în cauză. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancţiuni suplimentare în valoare egală eu cea care corespunde diferenţei dintre efectivul declarat (solicitat) (echivalent UVM) şi efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), care urmează a fi recuperate în anul calendaristic următor anului în care a fost constituită. La calculul sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte numărul animalelor declarate se va lua în considerare întregul efectiv eligibil la plată/transferat/mutat/efectiv mediu anual (echivalent UVM), etc. pentru categoriile eligibile şi subpachetele pentru care s-au solicitat plăţi), fără a se lua în considerare neconformităţile privind respectarea condiţiilor superioare de bunăstare. Pentru acestea se vor aplica sancţiunile prevăzute la punctul B. B. Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate generale şi condiţiilor specifice (minime şi superioare)
┌──────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Codul │ │
│sancţiunii│ Tipul sancţiunii │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Se aplică o sancţiune de 3% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Se aplică o sancţiune de 5% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Se aplică o sancţiune de 10% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Se aplică o sancţiune de 50% din valoarea sprijinului pe subpachet.│
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe subpachet│
│ │exploataţia fiind exclusă de la plata sprijinului pe subpachet în │
│ │anul respectiv. Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe subpachet│
│ │exploataţia fiind exclusă de la plata sprijinului pe subpachet în │
│ │anul respectiv, iar, în plus, beneficiarul este obligat să │
│ │returneze toţi banii primiţi pe subpachetul respectiv până în acel │
│ │moment (pentru anii anteriori, pentru exploataţia respectivă). │
│ │Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul │
│ │respectiv pe măsură, exploataţia fiind exclusă de la toată măsura │
│ │pe anul respectiv, iar, în plus, se returnează toţi banii primiţi │
│ │pe subpachetul respectiv pentru acea exploataţie până în acel │
│ │moment (pentru anii anteriori). Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul │
│ │respectiv pe măsură, exploataţia fiind exclusă de la plată de la │
│ │toată măsura pe anul respectiv şi în plus pentru anul următor pe │
│ │toată măsura. Beneficiarul returnează pentru această exploataţie │
│ │toţi banii primiţi pe pachetul respectiv (A - porcine) până la │
│ │acel moment. În acest caz, se consideră că din intenţie │
│ │beneficiarul nu a respectat condiţiile. │
│ │Angajamentul rămâne în vigoare. │
└──────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
La calculele efectuate se va ţine cont de toleranţa specifică fiecărui aparat de măsurat, conform datelor din cartea tehnică. Sistemul de sancţiuni este unul progresiv: în cazul în care în primul an a fost aplicată o sancţiune (de exemplu: 1), iar în al doilea an se constată aceeaşi condiţie nerespectată, atunci pentru anul 2 se va aplica sancţiunea următoare (de exemplu: 2). Sancţiunea se aplică pentru fiecare condiţie nerespectată în parte. Dacă în cadrul unui subpachet nu sunt îndeplinite mai multe condiţii, pentru exploataţia respectivă se aplică pe subpachet cea mai mare sancţiune dintre sancţiunile aplicate pentru fiecare condiţie în parte. În cazul nivelelor 6, 7 şi 8 ale sancţiunilor pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate generale şi condiţiilor specifice (minime şi superioare), se recuperează sumele acordate beneficiarului până la momentul respectiv pe subpachet/măsură.
┌──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┐
│ │ Criterii de eligibilitate │ Indicator │Condiţia de│ Sancţiune │
│ │ │(modalitatea de control)│aplicare a │ │
│ │ │ *) │sancţiunii │ │
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│Generale │Beneficiarul este înregistrat în Registrul│Control administrativ │- │Dacă pe parcursul perioadei de derulare a │
│ │Naţional al Exploataţiilor al ANSVSA şi │(vizual) al cererii de │ │angajamentului, se constată că acest │
│ │deţine un cod de exploataţie pe toată │ajutor │ │criteriu nu mai este îndeplinit, se va │
│ │perioada de angajament (minim 5 ani); │ │ │închide angajamentul şi se vor recupera │
│ │ │ │ │toţi banii primiţi pentru exploataţia │
│ │ │ │ │respectivă │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │Beneficiarul deţine autorizaţie sanitară │Control administrativ │- │Nu se permite încheierea angajamentului │
│ │veterinară pentru întreaga exploataţie pe │(vizual) al cererii de │ │pentru exploataţiile care nu îndeplinesc │
│ │toată perioada de angajament (minim 5 ani)│ajutor │ │acest criteriu. Dacă pe parcursul │
│ │sau, în cazul exploataţiilor comerciale de│ │ │perioadei de derulare a angajamentului, se│
│ │tip A specifice sectorului de creştere a │ │ │constată că acest criteriu nu mai este │
│ │porcilor, este înregistrat │ │ │îndeplinit, se va închide angajamentul şi │
│ │sanitar-veterinar pe toată perioada de │ │ │se vor recupera toţi banii primiţi pentru │
│ │angajament (minim 5 ani); │ │ │exploataţia respectivă │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │Beneficiarul se angajează să menţină │Control administrativ │- │Nu se permite încheierea angajamentului │
│ │condiţiile de bunăstare şi să respecte │(vizual) al cererii de │ │pentru beneficiarii care nu îndeplinesc │
│ │cerinţele specifice subpachetelor pentru │ajutor │ │acest criteriu. Este exclus de la plată │
│ │care aplică pe o perioadă de minim 5 ani, │ │ │aplicantul care nu îndeplineşte acest │
│ │de la data depunerii solicitării │ │ │criteriu şi se recuperează plăţile │
│ │ │ │ │acordate necuvenit în anii anteriori de │
│ │ │ │ │angajament. │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │Raportul dintre suprafaţa vitrată şi │Control administrativ/ │ │8 şi închiderea subpachetului 2a) │
│ │suprafaţa pardoselii este mai mare de 1/50│Control la faţa locului │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │Exploataţia care deţine abator în aceeaşi │Control administrativ/ │ │8 şi închiderea subpachetului 3a) │
│ │locaţie cu spaţiile de creştere a │Control la faţa locului │ │ │
│ │porcilor (subpachetul 3a) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │Exploataţia utilizează apă din reţeaua │Control administrativ/ │ │8 şi închiderea subpachetului 4a) │
│ │publică de apă potabilă în fluxurile │Control la faţa locului │ │ │
│ │tehnologice de creştere │ │ │ │
└──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┘
┌──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┐
│ │ Cerinţa minimă │ Indicator │Condiţia de│ Sancţiune │
│ │ │(modalitatea de control)│aplicare a │ │
│ │ │ *) │sancţiunii │ │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 1a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│Creşterea cu │Suprafaţă de pardoseală disponibilă minimă│Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│cel puţin 10% │obligatorie: │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează "procentul│
│a spaţiului │- porci cu o greutate vie între 50-85 kg -│eşantion)/Control │minime │de abatere" privind nerespectarea │
│alocat │ 0,55 mp │administrativ verificare│ │condiţiilor minime de bunăstare şi se │
│disponibil │- porci cu o greutate vie între 85-110 kg-│documente din │ │diminuează efectivul livrat cu efectivul │
│fiecărui │ 0,65 mp │deconturile │ │afectat anual determinat condiţii │
│animal │- porci cu o greutate vie peste 110 kg - 1│trimestriale/anuale │ │minime (pe categorii). Calculul │
│ │ mp │ │ │sancţiunilor administrative privind │
│ │- scrofiţe şi scroafe ţinute în grup - │ │ │animalele declarate, al sancţiunilor │
│ │ 1,64 mp, respectiv 2,25 mp │ │ │pentru nerespectarea condiţiilor │
│ │ │ │ │superioare, etc. va avea în vedere acest │
│ │ │ │ │efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 2a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│asigurarea a │Condiţii de iluminat minime obligatorii: │Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│minimum 11 │- perioadă de minimum 8 ore/zi iluminat │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează "procentul│
│ore/zi lumină │- intensitate de 40 lucşi (echivalent a │eşantion)/Control │minime │de abatere" privind nerespectarea │
│artificială cu│ cel puţin 1 bec cu puterea de 100 W la │administrativ verificare│ │condiţiilor minime de bunăstare şi se │
│o valoare a │ fiecare 42 mp) │documente din │ │diminuează efectivul livrat cu efectivul │
│iluminării de │ │deconturile │ │afectat anual determinat condiţii minime │
│50 lux │ │trimestriale/anuale │ │(pe categorii). │
│ │ │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│ │ │ │ │privind animalele declarate, al │
│ │ │ │ │sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │ │ │condiţiilor superioare, etc. va avea în │
│ │ │ │ │vedere acest efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 3a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│Îmbunătăţirea │Densitatea porcilor în timpul │Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│condiţiilor de│transportului nu trebuie să depăşească │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează "procentul│
│bunăstare a │235 kg/mp │eşantion)/Control │minime │de abatere" privind nerespectarea │
│suinelor pe │ │administrativ verificare│ │condiţiilor minime de bunăstare şi se │
│durata │ │documente din │ │diminuează efectivul livrat cu efectivul │
│transportului │ │deconturile │ │afectat anual determinat condiţii minime │
│ │ │trimestriale/anuale │ │(pe categorii). │
│ │ │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│ │ │ │ │privind animalele declarate, al │
│ │ │ │ │sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │ │ │condiţiilor superioare, etc. va avea în │
│ │ │ │ │vedere acest efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 4a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│Corectarea │4.a. Beneficiarul a prezentat minim 2 │Vizită pe teren (în │Nerespecta-│În cazul în care se constată o încălcare a│
│nivelului │buletine de analiză/an la sursă │cazul includerii în │re a │cerinţelor minime, "procentul de abatere" │
│nitriţilor şi │ │eşantion) │criteriului│privind nerespectarea condiţiilor minime │
│nitraţilor din│ │Control administrativ │(benefi- │de bunăstare este 100% şi efectivul │
│apă │ │(verificare documente │ciarul nu a│afectat anual determinat condiţii minime │
│ │ │din deconturile │făcut un │(pe categorii) este egal cu efectivul │
│ │ │trimestriale/anuale) - │număr │livrat eligibil. │
│ │ │se vor verifica │suficient │Calculul supradeclarărilor, al │
│ │ │buletinele de analiza ca│de analize)│sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │număr │ │condiţiilor minime, etc. va avea în vedere│
│ │ │ │ │acest efectiv livrat diminuat. │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────────────────┤
│ │4.b Beneficiarul a prezentat minim 4 │Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│ │analize/an, la intrarea în hală, iar │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează │
│ │analizele confirmă respectarea condiţiilor│eşantion)/Control │minime │"procentul de abatere" privind │
│ │minime: │administrativ verificare│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│ │- Nitraţi + nitriţi - 100 (mg/l) │documente din │ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│ │- Nitriţi - 10 (mg/l). │deconturile │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│ │ │trimestriale/anuale │ │determinat condiţii minime │
│ │ │ │ │(pe categorii). │
│ │ │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│ │ │ │ │privind animalele declarate, al │
│ │ │ │ │sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │ │ │condiţiilor minime, etc. va avea în vedere│
│ │ │ │ │acest efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 5a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│Reducerea │- Praful trebuie să lipsească de pe pereţi│Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│noxelor cu 30%│ şi tavan; concentraţia normală de │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează │
│faţă de │ pulberi din adăpost este de 15 mg/mc. │eşantion)/Control │minime │"procentul de abatere" privind │
│nivelul minim │- Nivelul normal de CO(2) trebuie să fie │administrativ verificare│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│obligatoriu │ sub 1000 ppm. │documente din │ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│prin menţine- │- Valorile parametrilor de microclimat │deconturile │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│rea în limite │ sunt respectate │trimestriale/anuale │ │determinat condiţii minime │
│optime a │Valorile parametrilor de microclimat sunt │ │ │(pe categorii). │
│parametrilor │prevăzute în Ghidul crescătorului privind │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│de microclimat│bunăstarea şi protecţia porcinelor, precum│ │ │privind animalele declarate, al │
│ │şi în Ordinul ANSVSA nr. 20/2012 │ │ │sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │ │ │condiţiilor superioare, etc. va avea în │
│ │ │ │ │vedere acest efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 6a │
├──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────┤
│Îmbunătăţirea │Adăposturile pentru porci trebuie │Vizită pe teren (în │Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare a│
│condiţiilor │construite astfel încât să permită │cazul includerii în │cerinţelor │cerinţelor minime se calculează │
│zonei de │animalelor să aibă acces la o zonă de │eşantion) │minime │"procentul de abatere" privind │
│odihnă │odihnă confortabilă din punct de vedere │ │ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│ │fizic şi termic, drenată şi curăţată │ │ │bunăstare, şi se diminuează efectivul │
│ │corespunzător şi care să permită tuturor │ │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│ │animalelor să se odihnească în acelaşi │ │ │determinat condiţii minime │
│ │timp. │ │ │(pe categorii). │
│ │ │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│ │ │ │ │privind animalele declarate, al │
│ │ │ │ │sancţiunilor pentru nerespectarea │
│ │ │ │ │condiţiilor superioare, etc. va avea în │
│ │ │ │ │vedere acest efectiv livrat diminuat. │
└──────────────┴──────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────────────────┘
Pentru determinarea codului sancţiunii pentru nerespectarea condiţiilor superioare se va folosi A(cond.sup.)[%] - "Procentul de abatere" privind nerespectarea condiţiilor superioare de bunăstare.
┌──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┐
│ │ Valoarea │ Cerinţa superioară │ Indicator │ Condiţia de aplicare a │Codul │
│ │ plăţii │ │(modalitatea de control)│ sancţiunii │sancţiu-│
│ │compensatorii│ │ *) │ │nii │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 1a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Creşterea cu │Porci graşi │1.1 Suprafaţa de pardoseală disponibilă│Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţelor de │ 1 │
│cel puţin 10% │41,40 │în condiţii superioare de bunăstare: │cazul includerii în │bunăstare superioare pentru un │ │
│a spaţiului │euro/UVM │- porci cu o greutate vie între │eşantion) │"procent de abatere" calculat mai │ │
│alocat │Scrofiţe │ 50-85 kg - 0,605 mp │Control administrativ │mic de 10%. │ │
│disponibil │165 euro/UVM │- porci cu o greutate vie între │verificare documente din├──────────────────────────────────┼────────┤
│fiecărui │Scroafe │ 85-110 kg - 0,715 mp │deconturile │Nerespectarea cerinţelor de │ 2 │
│animal │23,30 │- porci cu o greutate vie peste │trimestriale/anuale │bunăstare superioare pentru un │ │
│ │euro/UVM │ 110 kg - 1,1 mp │ │"procent de abatere" calculat │ │
│ │ │- scrofiţe şi scroafe ţinute în grup - │ │cuprins între 10% până la 20%. │ │
│ │ │ 1,804 mp, respectiv 2,475 mp │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţelor de │ 3 │
│ │ │ │ │bunăstare superioare pentru un │ │
│ │ │ │ │"procent de abatere" calculat │ │
│ │ │ │ │cuprins între 20% până la 35%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţelor de │ 4 │
│ │ │ │ │bunăstare superioare pentru un │ │
│ │ │ │ │"procent de abatere" calculat │ │
│ │ │ │ │cuprins între 35% până la 50% │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţelor de │ 5 │
│ │ │ │ │bunăstare superioare pentru un │ │
│ │ │ │ │"procent de abatere" calculat mai │ │
│ │ │ │ │mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │1.2 Păstrarea evidenţelor pentru a fi │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │prezentate autorităţii de control, │cazul includerii în │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │privind: │eşantion) │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │- numărul maxim de animale distribuite │Control administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │pe suprafaţa respectivă │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │şi │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │- numărul de animale introduse la │trimestriale/anuale │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │fiecare repopulare. │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidenţe în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 2a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Asigurarea a │Porci graşi │2.1 Condiţii de iluminat 9 superioare: │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 1 │
│minimum 11 │19,10 │- perioadă de minimum 11 ore/zi de │cazul includerii în │pentru un "procent de abatere" │ │
│ore/zi lumină │euro/UVM │ iluminat artificial │eşantion) │calculat mai mic de 10%. │ │
│artificială cu│Scrofiţe │- iluminare de 50 lucsi (cel puţin 1 │Control administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│o valoare a │17,20 │ bec cu puterea de 150W la fiecare │(verificare documente │Nerespectarea cerinţei superioare │ 2 │
│iluminării de │euro/UVM │ 33 mp, în intervalul orar stabilit │din deconturile │pentru un "procent de abatere" │ │
│50 lucsi │Scroafe │ prin angajament) │trimestriale/anuale │calculat cuprins între 10% până la│ │
│ │15,80 │ │ │20%. │ │
│ │euro/UVM │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 3 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │cuprins între 20% până la 35%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 4 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat cuprins între 35% până la│ │
│ │ │ │ │50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat mai mare de 50% │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │2.2 Păstrarea pentru control a │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │evidenţelor privind utilizarea şi │cazul includerii în │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │întreţinerea sistemelor de iluminat │eşantion) │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │artificial │Control administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │ │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │trimestriale/anuale) │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidenţe în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi dar prezintă şi │ │
│ │ │ │ │este complet registrul pentru anul│ │
│ │ │ │ │curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 3a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Îmbunătăţire a│Porci graşi │3.1 Densitatea porcilor în timpul │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 1 │
│condiţiilor de│1.43 euro/UVM│transportului nu trebuie să depăşească │cazul includerii în │pentru un "procent de abatere" │ │
│bunăstare a │Scrofiţe │165 kg/mp │eşantion) │calculat mai mic de 10%. │ │
│suinelor pe │1.43 euro/UVM│ │Control administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│durata │Scroafe │ │(verificare documente │Nerespectarea cerinţei superioare │ 2 │
│transportului │1,61 euro/UVM│ │din deconturile │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │trimestriale/ anuale) │cuprins între 10% până la 20%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 3 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat cuprins între 20% până la│ │
│ │ │ │ │35%.. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 4 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat cuprins între 35% până la│ │
│ │ │ │ │50% │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat mai mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │3.2 Păstrarea pentru control a │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │registrelor privind transporturile │cazul includerii în │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │pentru populare fermă şi pentru │eşantion) │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │depopulare către abator. │Control administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │ │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │trimestriale/anuale) │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidente în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 4a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Corectarea │Porci graşi │4.1a. Beneficiarul a prezentat minim 4 │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│nivelului │12,00 │buletine de analiză/an la sursă │cazul includerii în │(beneficiarul nu a făcut un număr │ │
│nitriţilor şi │euro/UVM │ │eşantion) │suficient de analize) │ │
│nitraţilor din│Scrofiţe │ │Control administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│apa │25,00 │ │(verificare documente │Reapariţie │ 6 │
│ │euro/UVM │ │din deconturile ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │Scroafe │ │trimestriale/anuale) │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │18,50 │ │- se vor verifica │deliberate) │ │
│ │euro/UVM │ │buletinele de analiză ca│ │ │
│ │ │ │număr │ │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │4.1b Beneficiarul a prezentat │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 1 │
│ │ │suplimentar minim 4 buletine de analiză│cazul includerii în │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│ │ │de la intrarea în fiecare hală, faţă de│eşantion) │mic de 10%. │ │
│ │ │4 analize/an în practica curentă, în │Control administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │total minim 8 buletine/an, iar │(verificare documente │Nerespectarea cerinţei superioare │ 2 │
│ │ │analizele confirmă respectarea │din deconturile │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │condiţiilor superioare: │trimestriale/anuale) │cuprins între 10% până la 20%. │ │
│ │ │Maxim: │- se vor verifica ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │- nitraţi - 50 (mg/l) │buletinele de analiză ca│Nerespectarea cerinţei superioare │ 3 │
│ │ │- nitriţi - 0,5 (mg/l) │număr şi rezultate │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │[nitraţi/50] + [nitriţi/3] ≤ 1 │ │cuprins între 20% până la 35%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 4 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │cuprins între 35% până la 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│ │ │ │ │mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │4.2 Păstrarea pentru control a │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │registrelor privind analizele │cazul includerii în │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │efectuate │eşantion)/Control │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │ │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │trimestriale/anuale) │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidente în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 5a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Reducerea │Porci graşi │5.1 Nivelul noxelor din adăpost în │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 1 │
│noxelor cu 30%│14,18 │condiţii superioare de bunăstare: │cazul includerii în │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│faţă de │euro/UVM │- max. 10,5 mg/mc pulberi │eşantion)/Control │mic de -10% │ │
│nivelul minim │Scrofiţe │- max. 700 ppm CO(2) │administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│obligatoriu │40,52 │- Valorile parametrilor de microclimat │(verificare documente │Nerespectarea cerinţei superioare │ 2 │
│prin │euro/UVM │sunt respectate │din deconturile │pentru un "procent de abatere" │ │
│menţinerea în │Scroafe │Valorile parametrilor de microclimat │trimestriale/anuale) │cuprins între 10% până la -20%. │ │
│limite optime │19,34 │sunt prevăzute în Ghidul crescătorului │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│a parametrilor│euro/UVM │privind bunăstarea şi protecţia │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 3 │
│de microclimat│ │porcinelor, precum şi în │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │Ordinul ANSVSA nr. 20/2012 │ │cuprins între 20% până la 35%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 4 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │cuprins între 35% până la 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│ │ │ │ │mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │5.2 Păstrarea pentru control a │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │registrului privind măsurătorile │cazul includerii în │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │efectuate pentru monitorizarea │eşantion)/Control │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │permanentă a microclimatului │administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │ │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │trimestriale/anuale) │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidente în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 6a │
├──────────────┬─────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────┤
│Îmbunătăţire a│Porci graşi │6.1 Zona de odihnă în condiţii │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei superioare │ 1 │
│condiţiilor │7,20 euro/UVM│superioare de bunăstare trebuie să fie │cazul includerii în │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│zonei de │Scrofiţe │uscată în permanenţă prin utilizarea de│eşantion) │mic de 10%. │ │
│odihnă │15,90 │materiale absorbante corespunzătoare │Control administrativ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │euro/UVM │pentru aşternut │(verificare documente │Nerespectarea cerinţei superioare │ 2 │
│ │Scroafe │ │din deconturile │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │13,10 │ │trimestriale/anuale) │cuprins între 10% până la 20%. │ │
│ │euro/UVM │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 3 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │cuprins între 20% până la 35%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 4 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │cuprins între 35% până la 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare │ 5 │
│ │ │ │ │pentru un "procent de abatere" mai│ │
│ │ │ │ │mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5/│
│ │ │ │ │ │6 │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate │ 8 │
│ │ │ │ │deliberată) │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │6.2 Păstrarea pentru control a │Vizită pe teren (în │Nerespectarea cerinţei specifice │ 1 │
│ │ │registrelor privind utilizarea │cazul includerii în │prin lipsa/necompletare/prezentare│ │
│ │ │materialelor absorbante │eşantion) │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │Control administrativ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │(verificare documente │a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │ │din deconturile │registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │trimestriale/anuale) │prezintă şi este complet registrul│ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 3 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │nu a fost controlat în anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru│ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi│ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registrul pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 4 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului pentru │ │
│ │ │ │ │anul în curs, în cazul în care │ │
│ │ │ │ │există registre de evidenţe în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi │ │
│ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice │ 6 │
│ │ │ │ │prin lipsă/necompletare/prezentare│ │
│ │ │ │ │incompletă a registrului de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anul în curs şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
└──────────────┴─────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────┘
C. Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere/nedepunerea cererii de plată/decontului justificativ; Având în vedere obligativitatea adaptării sistemului de implementare pentru Măsura 215 la noul cadru legislativ aplicabil măsurilor de dezvoltare rurală, au fost ajustate ale angajamentele în derulare în scopul conformării la prevederile introduse prin art. 13 din Regulamentul nr. 809/2014, conform cărora tuturor măsurilor IACS (inclusiv măsurilor tranzitorii) li se aplică regulile referitoare la termenul limită de depunere al cererilor de plată (15 mai, respectiv 15 iunie pentru anul 2016). Pentru perioadele de referinţă aferente anului 2016 perioada de depunere pentru cererile de plată este 01.06.2016 - 15.06.2016 pentru toate angajamentele în derulare aferente Măsurii 215, indiferent de sesiune. Decontul justificativ, se depune trimestrial/anual (conform termenelor prevăzute în Anexa 3 la formularul Cerere de plată Măsura 215 - Pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor aprobată prin Ordinul MADR nr. 826/2016). 1. Depunerea cu întârziere a cererii de plată/decontului justificativ: - Cererile de plată pentru anul de angajament 2016 aferente celor trei sesiuni trebuie depuse în intervalul 01.06. - 15.06.2016. Cererile depuse după data-limită de depunere, sunt admisibile în intervalul de 25 de zile calendaristice cu penalizare (întârzierea determină o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cazul în care cererea ar fi fost depusă până la termenul stabilit - conform art. 13 din Reg. nr. 640/2014), termen după care devin inadmisibile pentru plăţile în favoarea bunăstării porcinelor; – În cazul în care întârzierea depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin. – Cererile de plată depuse în afara perioadelor legale de depunere nu vor fi luate în considerare pentru plată, urmând ca beneficiarul să facă în continuare dovada respectării angajamentului conform procedurii de la punctul 3; – Deconturile justificative trebuie depuse în perioadele stipulate în Anexa 3 la formularul Cerere de plată Măsura 215 - Pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor aprobată prin Ordinul MADR nr. 826/2016. – Deconturile justificative/documentele justificative depuse în afara perioadelor legale de depunere nu se vor lua în considerare la plată pentru trimestrul/anul respectiv, dar se verifică respectarea condiţiilor superioare de bunăstare. – Depunerea cu întârziere a cererii de plată/deconturilor justificative/documentelor justificative nu este sancţionată în cazurile de forţă majoră şi în circumstanţe excepţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. – Se exceptează, de asemenea, cazurile în care ferma nu a fost populată o anumită perioadă din anul de angajament, iar solicitantul a anunţat APIA în termen de 10 zile de la întreruperea activităţii, a prezentat documente care justifică motivele nepopulării şi a anunţat şi ANSVSA de această situaţie. Pe parcursul unui an de angajament trebuie să existe obligatoriu o perioadă de activitate de producţie şi reproducţie minimă. Perioada de activitate de producţie minimă pentru categoria porc gras reprezintă un ciclu de producţie, iar pentru scroafe şi scrofiţe perioada de activitate de reproducţie minimă reprezintă cel puţin perioada cuprinsă de la montă la fătare. Perioadele de activitate minimă (ciclu/trimestru) includ obligatoriu şi livrări/mutaţii/transferuri, după caz (pentru porc gras şi scrofiţe). Nedesfăşurarea activităţilor de creştere şi/sau reproducţie a porcilor cel puţin pe perioada minimă de activitate de producţie şi/sau reproducţie pe parcursul unui an de angajament (inclusiv livrări/mutaţii/transferuri pentru porc gras şi scrofiţe) duce la închiderea angajamentului şi returnarea plăţilor primite, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. 2. Depunerea cererii de plată/decontului justificativ cu documente incomplete: În cazul prezentării de cereri de plată/deconturi justificative/documente justificative incomplete se vor solicita documentele lipsă. În situaţia în care, în urma notificării, nu se vor prezenta documentele solicitate se va proceda astfel: - În cazul neprezentării registrelor obligatorii sau a celorlalte documente pentru care s-au prevăzut sancţiuni la punctul B, se vor aplica aceste sancţiuni. – În cazul neprezentării documentelor solicitate, altele decât cele sus-menţionate, se vor elimina parţial/total de la plată efectivele pentru trimestrul/anul respectiv subpachetul/le pentru care nu s-au prezentat documentele. 3. Nedepunerea cererii de plată/deconturilor/documentelor justificative În situaţia în care un beneficiar nu a depus decontul justificativ, nu se vor lua în considerare la plată efectivele pentru trimestrul/anul respectiv. Se exceptează cazurile în care ferma nu a fost populată o anumită perioadă din anul de angajament, iar solicitantul a anunţat APIA în termen de 10 zile şi a prezentat documente care justifică motivele nepopulării. De asemenea, beneficiarul trebuie să notifice ANSVSA de această situaţie. Pe parcursul unui an de angajament trebuie să existe obligatoriu o perioadă de activitate de producţie şi reproducţie minimă. Perioada de activitate de producţie minimă pentru categoria porc gras reprezintă un ciclu de producţie, iar pentru scroafe şi scrofiţe perioada de activitate de reproducţie minimă reprezintă cel puţin perioada cuprinsă de la montă la fătare. Perioadele de activitate minimă (serie/trimestru) includ obligatoriu şi livrări/mutaţii/transferuri, după caz (pentru porc gras şi scrofiţe). În cazul solicitanţilor care nu au depus cereri de plată pentru anul de angajament următor şi nici solicitări de retragere a cererilor, această situaţie conduce la suspiciuni privind respectarea cerinţelor specifice, în consecinţă instituţiile responsabile trebuie să se asigure de respectarea în continuare a angajamentului. Astfel, APIA va transmite o notificare referitoare la nedepunerea cererii de plată, prin care va solicita beneficiarilor să prezinte acte doveditoare din care să rezulte că îşi continuă respectarea angajamentelor asumate, în mod voluntar, fapt pentru care beneficiarii vor depune şi o Declaraţie prin care înştiinţează APIA că nu solicită sprijin pentru anul de angajament, dar continuă să respecte cerinţele specifice subpachetelor accesate în cererea de ajutor. Pentru beneficiarii ce depun astfel de Declaraţie în urma notificării primite se va solicita control în teren conform Ghidului de efectuare a controlului la faţa locului pentru toate exploataţiile aflate sub angajament. În cazul în care la controlul pe teren se constată încălcarea cerinţelor specifice pentru subpachetele aflate sub angajament, datele din Fişa de inspecţie la faţa locului se introduc în aplicaţia electronică, pentru anii anteriori de angajament, în vederea aplicării sancţiunilor corespunzătoare şi recuperării sumelor necuvenite. Beneficiarii care au primit Notificarea şi care doresc să întrerupă angajamentul, vor depune o Declaraţie prin care înştiinţează APIA că solicită excluderea de la accesarea Măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor, iar în cazul în care beneficiarii au avut plăţi în anii precedenţi, aceştia vor returna sumele primite. Pentru dosarele beneficiarilor cu angajamente care nu au răspuns notificării, se va aplica procedura de recuperare a sumelor primite necuvenit şi se va închide angajamentul. Conform prevederilor art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 11 alin. (6) lit. b) din O.U.G. nr. 97/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care notificarea beneficiarului nu a fost posibilă sau acesta nu a fost găsit la acel domiciliu, persoana responsabilă cu efectuarea comunicării notificării va trebui să transmită către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor o adresă prin care să se precizeze dacă domiciliul beneficiarului este cel la care a fost transmisă notificarea. Dacă domiciliul comunicat de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor este cel cunoscut de APIA, notificarea privind încălcarea angajamentului se va afişa/posta la sediul APIA şi pe site-ul APIA, beneficiarul considerându-se notificat în termen de 15 zile de la data afişării/postării. Dacă domiciliul comunicat de către Direcţia de Evidentă a Persoanelor este altul decât cel cunoscut de APIA, comunicarea notificării se va face la adresa indicată. După efectuarea procedurii de comunicare descrisă mai sus, pentru cazurile în care beneficiarii nu au răspuns notificării sau refuză primirea notificării, trebuie urmată procedura de recuperare a sumelor primite necuvenit în urma încălcării angajamentului. Nedepunerea cererilor de plată/deconturilor justificative/documentelor justificative nu este sancţionată în cazurile de forţă majoră şi în circumstanţe excepţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 4. Retragerea cererii de sprijin/plată O cerere de sprijin/plată poate fi retrasă total sau parţial în orice moment. În cazul în care autoritatea competentă a informat deja beneficiarul despre neregulile pe care le conţine cererea de sprijin/plată sau în cazul în care l-a avertizat cu privire la intenţia să de a întreprinde un control la faţa locului şi acest control a dus la constatarea unor nereguli, retragerile nu mai sunt autorizate pentru părţile din cererea de sprijin/plată la care se referă aceste nereguli. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică nereguli, beneficiarul poate retrage cererea de sprijin/plată. În perioada dintre înştiinţarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren şi stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, beneficiarul nu îşi poate retrage cererea de sprijin/plată. Dacă un beneficiar solicită retragerea integrală sau parţială a unei cererii plată, după efectuarea unor plăţi în anii precedenţi, acesta este obligat să returneze integral sumele primite pentru subpachetele şi categoriile de porcine retrase. În cazul retragerii parţiale (un subpachet, o categorie sau o exploataţie), se va închide angajamentul pentru subpachetul/categoria/exploataţia respectivă, iar beneficiarul va restitui întregul sprijin primit pentru efectivele plătite, pentru care s-a solicitat retragerea parţială. În cazul în care beneficiarul retrage integral cererea de plată, angajamentul va fi închis şi va restitui întregul sprijin primit în anii anteriori de angajament. 5. În cazul în care se constată crearea de condiţii artificiale, beneficiarului nu i se va acorda niciun sprijin în anul respectiv pentru exploataţia/categoria/subpachetul pentru care s-a constatat crearea de condiţii artificiale. În funcţie de constatările privind crearea de condiţii artificiale angajamentul continuă în anul următor sau se închide pentru exploataţia/categoria/subpachetul afectate, cu recuperarea sumelor. 6. În cazul în care se constatată existenţa fraudei (de către organismele abilitate), angajamentul se închide, cererea de ajutor/plată va fi exclusă de la plată şi se vor recupera toate sumele acordate, după caz. D. Sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii În cazul măsurii 215, sancţiunile pentru nerespectarea eco-condiţionalităţii se aplică în conformitate cu prevederile sistemului de sancţiuni pentru eco-condiţionalitate în vigoare, aprobat prin OMADR. E. Sancţiuni suplimentare Sumele rezultate din sancţiunile prevăzute la pct. A - Sancţiuni administrative privind animalele declarate - lit. e) se recuperează în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare şi transparenţa, respectiv statele membre compensează orice creanţă restantă a unui beneficiar stabilită în conformitate cu dreptul naţional, din orice plăţi viitoare care urmează a fi efectuate de agenţia de plăţi responsabilă cu recuperarea creanţei de la respectivul beneficiar. Dacă sumele respective nu pot fi reţinute în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, în conformitate cu prevederile articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 640/2014, soldul se anulează. -------