Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat de Ordinul nr. 77 din 27 martie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 29 martie 2017.────────── Sistemul de sancţiuni, aplicabil pentru cererile de sprijin sau cererilor de plată depuse conform art. 44 din Regulamentul Comisiei Europene (UE) nr. 640/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii, aferente măsurii 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor" - pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor depuse de beneficiarii măsurii se stabileşte ţinându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate: - Neglijenţa - presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalităţi, chiar dacă acestuia i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancţiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acţiunii neintenţionate a beneficiarului; – Intenţia (neconformitatea deliberată) - presupune prevederea de către beneficiar a rezultatului faptei sale în condiţiile în care fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. Aceste cazuri se pot referi dar nu sunt limitate la: inducerea în eroare cu bună-ştiinţă a autorităţilor cu atribuţii în verificarea documentelor justificative, furnizarea de date sau documente false şi orice altă încercare de fraudă comisă în scopul obţinerii unor plăţi din fonduri europene nerambursabile. A doua reapariţie este considerată intenţie (neconformitatea deliberată). Prevederea se aplică doar la cerinţele specifice, nu şi la sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate şi numai în cazul în care procentul rezultat din raportul dintre efectivul afectat de neconformitatea care a generat a doua reapariţie şi efectivul estimat este mai mare de 10%. În cazul în care acest raport nu depăşeşte 10%, se tratează ca reapariţie. – Neconformitate reprezintă, în cazul criteriilor de eligibilitate, al angajamentelor sau al altor obligaţii legate de condiţiile de acordare a ajutorului sau sprijinului, orice nerespectare a acelor criterii de eligibilitate, angajamente sau alte obligaţii; – Reapariţia unei neconformităţi presupune identificarea anterioară a unei neconformităţi similare în ultimii patru ani în cazul aceluiaşi beneficiar cu condiţia ca beneficiarul să fi fost informat despre un caz precedent de neconformitate şi să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia anterioară de neconformitate. – Amploarea unei neconformităţi (extinderea) - presupune cazul de nerespectare care este determinat luându-se în calcul, în special, efectul acesteia asupra operaţiunii în ansamblu; – Gravitatea unei neconformităţi - presupune cazul de nerespectare care depinde în special de importanţa consecinţelor acestuia, având în vedere obiectivele urmărite prin angajamentele sau obligaţiile care nu au fost respectate; – Durata - presupune cazul de nerespectare care depinde în special pe perioada de timp în care se manifestă efectele acestuiaDefiniţii Efectiv estimat - efectivul de animale estimat de beneficiar în cererea anuală pentru fiecare exploataţie cu autorizaţie sanitară-veterinară (conform Anexei 1 din Cererea de plată), pe cele patru categorii, pe perioada unui an de angajament, respectiv efectivul necesar planificării alocărilor financiare anuale. Efectiv declarat (solicitat) reprezintă efectivul conform documentelor înscris în cele 4 deconturi trimestriale/anuale, efectiv livrat/transferat/efectiv mediu realizat pentru fiecare exploataţie cu autorizaţie sanitară-veterinară, pe cele patru categorii, pe perioada unui an de angajament (EFS=EFSP1+EFSP2+EFSP3+EFSP4) Efectivul declarat (solicitat) nu poate depăşi capacitatea maximă a spatiilor de creştere înmulţită cu nr. de serii declarate dintr-un an, conform tehnologiei de creştere a păsărilor. În cazul în care Efectivul declarat (solicitat) este mai mare decât capacitatea maximă a spaţiilor de cazare înmulţită cu numărul de serii declarate într-un an, se va considera la calculul sancţiunilor/plăţii valoarea minimă dintre cele două.Creşterea capacităţii exploataţiei aliate sub angajament Efectivele estimate în Cererea de plată pot creşte faţă de efectivele estimate în cererea de sprijin având în vedere mărirea capacităţii cu până la 50% a numărului maxim de locuri de cazare/serie. Vor trebui depuse de către beneficiar evidenţe clare în acest sens aferente capacităţilor aflate sub angajament. Astfel se vor lua ca baza schiţele depuse la Cererea de ajutor plus cele aferente măririi capacităţii cu până la 50 %. În cazul în care creşterea este mai mare de 50% din capacitatea exploataţiei (respectiv capacitatea exploataţiei într-o serie înmulţită (*) cu nr. serii) aflate sub angajament, plata se limitează la maximum 50% creştere. Nu se permite încheierea unui nou angajament. Efectivul livrat anual eligibil la plată reprezintă baza de calcul pentru stabilirea sumei de plata fără penalizări (valoare fără reduceri/sancţiuni) exprimată în euro/lei. Suma eligibilă la plată finală, exprimată în euro/lei, se stabileşte după aplicarea tuturor reducerilor şi sancţiunilor (dacă este cazul). Etapele calculului efectivelor livrate anual eligibile la plată: Determinarea Efectivelor livrate conform documentelor (nr.capete): Efective livrate cf.doc. = Efective livrate cf.doc.P1 + Efective livrate cf.doc.P2 + Efective livrate cf.doc.P3 + Efective livrate cf.doc.P4 Unde: P1, P2, P3, P4 = perioada 1, perioada 2, perioada 3, perioada 4 - perioade trimestriale aferente deconturilor justificative sau perioadă anuală pentru care au fost depuse documente justificative dacă nu au avut loc livrări. Determinarea Efectivului livrat eligibil (nr. capete): Efectiv livrat eligibil = efectiv livrat conform documentelor - efectiv neeligibil Efectivul neeligibil - pentru subpachetele 1, 2, 4 şi 5 este reprezentat de: ● efectivele livrate în urma răririlor (răririle) - acele efective livrate înainte de vârsta seriei (35 de zile pentru pui carne, 71 de zile pentru pui de curcă); răririle se fac deoarece exista riscul ca la finalul ciclului de producţie greutatea la livrare a puilor să depăşească cerinţa superioară; răririle sunt considerate neeligibile pentru Măsura 215, deoarece aceste categorii sunt livrate înaintea finalizării ciclului de producţie, neîndeplinind în totalitate cerinţele pentru a justifica cheltuielile suplimentare şi pierderile de venit, astfel că nu beneficiază de plată pentru niciunul din subpachetele Măsurii 215 pachet h). ● cocoşii, ● mortalităţile; ● alte ieşiri: puii zburaţi (livraţi sub greutatea de sacrificare conform tehnologiei şi duratei fiecărei serii) - sunt puii crescuţi după ecloziune până la vârsta la care ating greutatea de 500-600 grame şi care sunt vânduţi la terţi pentru a fi crescuţi în continuare. Având în vedere faptul că puii zburaţi se livrează la o greutate mult inferioară livrării pentru abator, cu mult înainte de încheierea ciclului de producţie, sunt consideraţi efective neeligibile, în consecinţă nu beneficiază de plată pentru nici unul din subpachetele Măsurii 215 pachet b); – pentru subpachetul 3b) - este reprezentat de: ● efectivul transportat pe cheltuiala cumpărătorului, ● efectivul pentru care nu se justifica cheltuielile de transport ● puii de o zi şi celelalte categorii neeligibile (tineret). Categoriile tineret - sunt acele categorii de tineret pentru înlocuirea găinilor ouătoare şi pentru înlocuirea găinilor de reproducţie - neeligibile pentru Măsura 215, aceste păsări fiind crescute în adăposturi pentru creşterea tineretului, iar la sfârşitul ciclului de creştere se transferă în adăposturi speciale pentru găini adulte ouătoare şi găini adulte rase grele. ● mortalităţi din timpul transportului (eligibile pentru subpachetele 1b; 2b, 4b şi 5b, dar neeligibile pentru subpachetul 3b); ● efectivele de pui de carne, respectiv efectivele de pui de curcă care depăşesc numărul maxim de 6,5 serii, respectiv 3,7 serii pe an de angajament. Determinarea efectivelor livrate anual eligibile la plată (nr. capete) (calculate pe exploataţie, pe subpachet şi pe categorii): Efectiv livrat anual eligibil la plata = Efectiv livrat eligibil - Efectivul afectat anual det.cond.min. Determinarea Efectivului afectat anual det.cond.min. (nr. capete): Efectiv afectat anual determinat de condiţii minime = Efectiv livrat eligibil x A(cond.min.) [%] Unde: A (cond.min) [%] - "procentul de abatere" privind nerespectarea condiţiilor minime de bunăstare: Determinarea procentului de abatere A (cond.min) [(%)]: A (cond.min) [%] = efectiv afectat anual cond. min. / (efectiv realizat - efectiv afectat anual cond. min.) x 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) ATENŢIE!: La subpachetul 3b) se va lua în considerare numărul de păsări transportat la abatorizare. Astfel formula va fi: A*(cond.min) [%] = efectiv afectat anual cond. min./(efectiv transportat efectiv afectat anual cond.min.) x 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) Efectiv realizat = Stoc iniţial la început an + intrări total an - mortalităţi total an Efectiv afectat anual condiţii minime (număr capete) = efectiv afectat cond.min. P1 + efectiv afectat cond.min. P2 + efectiv afectat cond.min. P3 + efectiv afectat cond.min. P4 + efectivul afectat condiţii minime rezultat în urma vizitei la faţa locului (dacă este cazul) + supracontrolului (dacă este cazul). Observaţie: eliminarea efectivelor care nu respecta condiţiile minime de bunăstare (conform formulei de mai sus) se va face înainte de aplicarea sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. Determinarea procentului de abatere privind nerespectarea condiţiilor superioare de bunăstare A (cond.sup.) [%]: A(cond.sup.) [%] = efectiv afectat anual cond. sup./(efectiv realizat - efectiv afectat anual cond. sup. - efectiv afectat anual cond. min.) x 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) ATENŢIE!: La subpachetul 3b) se va lua în considerare numărul de păsări transportate la abatoarele amplasate în afara unităţii administrativ - teritoriale a exploataţiilor. Astfel formula va fi: A* (%) = efectivul afectat anual condiţii superioare/(total efectiv transportat - efectiv afectat anual care nu respectă condiţii superioare - efectiv afectat care nu respectă condiţii minime) x 100 (în cazul în care rezultatul este mai mare de 100% se va calcula cu 100%) Efectiv afectat anual cond.sup. = efectiv afectat cond.sup. P1 + efectiv afectat cond.sup. P2 + efectiv afectat cond.sup. P3 + efectiv afectat cond.sup. P4 + efectiv afectat care nu respectă condiţiile superioare rezultat în urma vizitei la faţa locului (dacă este cazul) + supracontrolului (dacă este cazul). Solicitarea subpachetului 3b) pentru categoriile găini ouătoare şi găini de reproducţie rase grele: Dacă în primul an de aplicare se depune cererea de sprijin pentru subpachetul 3b) pentru categoriile găini ouătoare şi/sau găini de reproducţie rase grele, se acordă plata pentru efectivul livrat anual eligibil la plată. Dacă în conformitate cu tehnologia de creştere, în anul doi de angajament, solicitantul nu are livrări, nu va fi penalizat pentru anul în care nu a solicitat subpachetul 3b), ci numai dacă 2 ani consecutivi nu solicită subpachetul 3b) - transport; în acest caz angajamentul asumat de beneficiar pentru subpachetul 3b) se consideră închis pentru nerespectare, urmând a se recupera sumele plătite până la acel moment. Plata compensatorie pentru celelalte subpachete va fi solicitată cu raportare la efectivul mediu anual. În cazul în care există transporturi pentru categoriile eligibile înspre şi dinspre exploataţie, în anii în care nu se solicită subpachetul 3b), acestea trebuie să respecte condiţiile superioare de bunăstare. Dacă beneficiarul 1. nu prezintă documente privind respectarea condiţiilor de bunăstare pe parcursul întregului an de angajament în care nu a solicitat plata pentru subpachetul 3b), atunci: - sau va fi notificat de către APIA parcurgându-se procedura de la cap. C3 al prezentului ordin (Declaraţie pentru continuarea angajamentului pentru subpachetul 3b) şi control pe teren/control documente). Dacă la controlul pe teren se constată nereguli, se închide angajamentul pentru subpachetul 3b). – sau angajamentul va fi închis pentru subpachetul 3b). 2. prezintă documente privind respectarea condiţiilor de bunăstare pe parcursul întregului an de angajament în care nu a solicitat plata pentru subpachetul 3b), şi din verificările efectuate atât documentar, cât şi pe teren rezultă că există efective afectate, sancţiunile aferente vor fi contabilizate şi aplicate în anul următor. În cazul în care beneficiarul care a depus cererea de plată şi a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea fermei de către reprezentanţii organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul. În acest caz beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru măsura respectivă pentru anul în curs şi, în plus, i se vor recupera toate sumele acordate până la momentul respectiv pentru toate angajamentele încheiate pc măsura respectivă. Recuperarea sumelor acordate fermierului până la momentul respectiv nu presupune şi aplicarea sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. Ordinea aplicării sancţiunilor; Calculul sancţiunilor. Calcularea sancţiunilor se realizează pe fiecare exploataţie, în cadrul exploataţiei pe fiecare subpachet şi în cadrul subpachetului pe fiecare categorie de păsări. Există 5 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine, prin calcularea din suma rămasă, după etapa anterioară de calculare:
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│A. sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│B. sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate generale şi specifice │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│C. sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată/decontului justificativ;│
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│D. sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii; │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│E. sancţiuni suplimentare. │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Beneficiarul nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare. Prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa omului, intervenit după data semnării angajamentului care împiedică executarea lui şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. Următoarele situaţii sunt considerate cazuri de forţa majoră sau circumstanţe excepţionale: a) decesul beneficiarului; b) incapacitatea profesională de lungă durată a solicitantului; c) o catastrofă naturală gravă care afectează foarte mult suprafeţele agricole ale exploataţiei; d) distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor păsărilor, aflate pe exploataţie; e) o epizootie care afectează parţial sau integral şeptelul, efectivul de păsări sau familii de albine ale solicitantului. e) exproprierea unei părţi importante a exploataţiei, în cazul în care această expropriere nu era previzibilă la data subscrierii la respectivul angajament; Fără a aduce atingere circumstanţelor concrete, care trebuie examinate în fiecare caz în parte, se pot recunoaşte, în special, următoarele circumstanţe naturale: (a) moartea unui animal ca urmare a unei boli; (b) moartea unui animal ca urmare a unui accident pentru care beneficiarul nu poate fi considerat responsabil. Diminuarea efectivului livrat anual eligibil la plată ca efect al forţei majore sau circumstanţelor excepţionale/naturale nu va fi considerată la calculul sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte animalele declarate. Angajamentul continuă în anii următori şi nu se solicită rambursarea plăţilor anterioare. Beneficiarul are obligaţia prezentării documentelor care demonstrează reluarea activităţii. A. Sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate În cazul speciilor cu ciclu scurt de producţie (porcine şi păsări), statele membre pot decide să stabilească un număr de animale diferit de pragul de trei animale prevăzut în regulamentele europene în vigoare de la care să se aplice sancţiuni administrative. La stabilirea pragului România a luat în considerare un prag echivalent, în esenţă, cu pragul menţionat de regulament, în funcţie de unităţile de viaţă mare, adaptat speciilor cu ciclu scurt de producţie, precum şi în funcţie de dimensiunea fermelor din România. Astfel:
┌──────────────┬─────────────┬────────────────┬────────────────────────────────┐
│Categorie │Prag stabilit│ Coeficient │Număr de animale corespunzătoare│
│ │ (UVM) │conversie în UVM│ pragului stabilit │
├──────────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Pui de carne │ 423│ 0,003│ 141.132│
├──────────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Pui de curcă │ 241│ 0,003│ 80.336│
├──────────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Găini ouătoare│ 65│ 0,014│ 4.653│
├──────────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────────────────────┤
│Găini de │ 65│ 0,014│ 4.653│
│reproducţie │ │ │ │
│rase grele │ │ │ │
└──────────────┴─────────────┴────────────────┴────────────────────────────────┘
Sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate se calculează pe baza Efectivului declarat (solicitat) anual din decontul/deconturile justificative (echivalent UVM) şi a efectivului livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM) pentru fiecare exploataţie, în cadrul exploataţiei pentru fiecare subpachet şi în cadrul subpachetului pentru fiecare categorie de păsări după formula: "procentajul stabilit" = (efectivul declarat (solicitat) - efectivul livrat anual eligibil la plată)/efectivul livrat anual eligibil la plată x 100*1)────────── *1) Pentru subpachetul 3b) se va avea în vedere la calculul sancţiunilor şi precizarea privind eligibilitatea numărului maxim de cicluri eligibile pe an în cazul puilor de carne şi puilor de curcă.────────── Dacă efectivul declarat (solicitat) în decontul/deconturile justificative (echivalent UVM) este mai mic decât efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM) nu se aplică nici o sancţiune, iar valoarea sprijinului este calculată la efectivul declarat anual (solicitat) în deconturile justificative, dar nu mai mult de capacitatea fermei * nr. de serii din anul de angajament (echivalent UVM). Dacă efectivul declarat (solicitat) anual în deconturile justificative (echivalent UVM) este mai mare decât efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), se aplică sancţiuni administrative. Sancţiunile aplicate în funcţie de intervalele de procentaj stabilit sunt următoarele: a) În cazul în care neconformităţile vizează un număr de animale mai mic sau egal cu pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de serii pe an (echivalent UVM), iar efectivul de animale declarat (solicitat) (echivalent UVM) în decontul/deconturile anuale depăşeşte efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), valoarea sprijinului acordat se reduce cu un procentaj stabilit ca raport dintre efectivul de animale declarat (solicitat) (echivalent UVM) în cererea de plată pentru care s-au constatat neconformităţi (reprezintă diferenţa dintre efectivul declarat (solicitat) (echivalent UVM) şi efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM)) şi efectivul de animale livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), numit în continuare "procentaj stabilit". b) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de serii pe an (echivalent UVM), valoarea sprijinului la care are dreptul beneficiarul se va reduce cu "procentajul stabilit", dacă acest procentaj nu depăşeşte 10% (inclusiv). c) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de serii pe an (echivalent UVM), valoarea sprijinului la care are dreptul beneficiarul se va reduce cu de două ori "procentajul stabilit" dacă acest procentaj este mai mare de 10%, dar maximum 20% (inclusiv). d) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de serii pe an (echivalent UVM) şi dacă "procentajul stabilit" depăşeşte 20%, nu se acordă beneficiarului sprijinul pentru anul în cauză. e) În cazul în care neconformităţile se referă la un număr de animale ce depăşeşte pragul stabilit în funcţie de categorie şi numărul de serii pe an (echivalent UVM) şi dacă "procentajul stabilit" depăşeşte 50%, nu se acordă beneficiarului sprijin pentru anul în cauză. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancţiuni suplimentare în valoare egală cu cea care corespunde diferenţei dintre efectivul declarat (solicitat) (echivalent UVM) şi efectivul livrat anual eligibil la plată (echivalent UVM), care urmează a fi recuperate în anul calendaristic următor anului în care a fost constituită. La calculul sancţiunilor administrative în ceea ce priveşte numărul animalelor declarate se va lua în considerare întregul efectiv eligibil la plată /transferat/mutat/efectiv mediu anual (UVM), etc. pentru categoriile eligibile şi subpachetele pentru care s-au solicitat plăţi), fără a se lua în considerare neregulile privind respectarea condiţiilor superioare de bunăstare. Pentru acestea se vor aplica sancţiunile prevăzute la punctul B. B. Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate şi condiţiilor specifice (minime şi superioare)
┌──────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Codul │Tipul sancţiunii │
│sancţiunii│ │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │Se aplică o sancţiune de 3% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │Se aplică o sancţiune de 5% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │Se aplică o sancţiune de 10% din valoarea sprijinului pe subpachet │
│ │pe anul respectiv de angajament. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │Se aplică o sancţiune de 50% din valoarea sprijinului pe subpachet. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe subpachet, │
│ │exploataţia fiind exclusă de la plata sprijinului pe subpachet în anul │
│ │respectiv. Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe subpachet, │
│ │exploataţia fiind exclusă de la plata sprijinului pe subpachet în anul │
│ │respectiv, iar, în plus, beneficiarul este obligat să returneze toţi banii │
│ │primiţi pe subpachetul respectiv până în acel moment (pentru anii anteriori,│
│ │pentru exploataţia respectivă). Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul respectiv pe │
│ │măsură, exploataţia fiind exclusă de la toată măsura pe anul respectiv, iar,│
│ │în plus, se returnează toţi banii primiţi pe subpachetul respectiv pentru │
│ │acea exploataţie până în acel moment (pentru anii anteriori). │
│ │Angajamentul rămâne în vigoare. │
├──────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │Se aplică o sancţiune de 100% din valoarea sprijinului pe anul respectiv pe │
│ │măsură, exploataţia fiind exclusă de la plată de la toată măsura pe anul │
│ │respectiv şi în plus pentru anul următor pe toată măsura. Beneficiarul │
│ │returnează pentru aceasta exploataţie toţi banii primiţi pe - pachetul │
│ │respectiv (B - păsări) până la acel moment. În acest caz, se consideră că │
│ │din intenţie beneficiarul nu a respectat condiţiile. │
│ │Angajamentul rămâne în vigoare. │
└──────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
La calculele efectuate se va ţine cont de toleranţa specifică fiecărui aparat de măsurat, conform datelor din cartea tehnică. Sistemul de sancţiuni este unul progresiv: în cazul în care în primul an a fost aplicată o sancţiune (de exemplu: 1), iar în al doilea an se constată aceeaşi condiţie nerespectată, atunci pentru anul 2 se va aplica sancţiunea următoare (de exemplu: 2). Sancţiunea se aplică pentru fiecare condiţie nerespectată în parte. Dacă în cadrul unui subpachet nu sunt îndeplinite mai multe condiţii, pentru exploataţia respectivă se aplică pe subpachet cea mai mare sancţiune dintre sancţiunile aplicate pentru fiecare condiţie în parte. În cazul nivelelor 6, 7 şi 8 ale sancţiunilor pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate generale şi specifice, se recuperează sumele acordate beneficiarului până la momentul respectiv pe subpachet/măsură.
┌──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┐
│ │Criterii de eligibilitate │ Indicator │Condiţia de │ Sancţiune │
│ │ │ [modalitatea de │ aplicare a │ │
│ │ │ control*)] │ sancţiunii │ │
├──────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Generale │Beneficiarul deţine autorizaţie│Control administrativ │ - │Dacă pe parcursul perioadei de derulare │
│ │sanitar- veterinară pentru │(vizual) al cererii de │ │a angajamentului se constată că acest │
│ │întreaga exploataţie pe toată │sprijin/plată │ │criteriu nu mai este îndeplinit, se va │
│ │perioada de angajament │ │ │închide angajamentul şi se vor recupera │
│ │(minimum 5 ani). │ │ │toţi banii primiţi pentru exploataţia │
│ │ │ │ │respectivă. │
│ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │Beneficiarul se angajează să │Control administrativ │ - │Nu se permite încheierea angajamentului │
│ │menţină condiţiile de bunăstare│(vizual) al cererii de │ │pentru exploataţiile care nu îndeplinesc│
│ │şi să respecte cerinţele │sprijin/plată │ │acest criteriu. Dacă pe parcursul peri- │
│ │specifice subpachetelor pentru │ │ │oadei de derulare a angajamentului se │
│ │care aplică pe o perioadă de │ │ │constată că acest criteriu nu mai este │
│ │minimum 5 ani de la data │ │ │îndeplinit, se va închide angajamentul │
│ │depunerii solicitării. │ │ │şi se vor recupera toţi banii plătiţi │
│ │ │ │ │beneficiarului pentru exploataţia │
│ │ │ │ │respectivă. │
│ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │Exploataţia deţine abator în │Control administrativ/ │ │8 şi închiderea subpachetului 3b) │
│ │aceeaşi UAT cu spaţiile de │Control la faţa locului │ │ │
│ │creştere a păsărilor │ │ │ │
│ │[subpachetul 3b*)] │ │ │ │
│ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │Exploataţia utilizează apă din │Control administrativ/ │ │8 şi închiderea subpachetului 4b) │
│ │reţeaua publică de apă potabilă│Control la faţa locului │ │ │
│ │în fluxurile tehnologice de │ │ │ │
│ │creştere. │ │ │ │
├──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 1b │
├──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┤
│Asigurarea │● iluminare artificială cu │Vizită pe teren(în cazul│Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare│
│intensităţii │intensitate de 20 lucşi │includerii în eşantion)/│cerinţelor │a cerinţelor minime se calculează │
│iluminatului │ │Control administrativ │minime │"procentul de abatere" privind │
│artificial cu │ │verificare documente din│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│minimum 30 │ │deconturile trimestriale│ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│lucşi │ │/anuale │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│ │ │ │ │determinat condiţii minime (pe │
│ │ │ │ │categorii). Calculul sancţiunilor │
│ │ │ │ │administrative privind animalele decla- │
│ │ │ │ │rate, al sancţiunilor pentru nerespecta-│
│ │ │ │ │rea condiţiilor superioare, etc va avea │
│ │ │ │ │în vedere acest efectiv livrat diminuat.│
├──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 2b │
├──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┤
│Reducerea │Suprafaţă disponibilă minimă │Vizită pe teren(în cazul│Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare│
│densităţii │obligatorie: │includerii în eşantion)/│cerinţelor │a cerinţelor minime se calculează │
│păsărilor cu │● pui de carne - 33 kg/mp │Control administrativ │minime │"procentul de abatere" privind │
│10% faţă de │● pui de carne - 39 kg/mp │verificare documente din│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│densitatea │● pui de carne - 42 kg/mp │deconturile trimestriale│ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│rezultată din │● găini ouătoare │/anuale │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│aplicarea │● 1.111 cmp/cap sistem │ │ │determinat condiţii minime(pe categorii)│
│cerinţelor │alternativ (9 găini ouătoare/mp│ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│minime │în sistem alternativ). │ │ │privind animalele declarate, al sancţiu-│
│obligatorii │- 750 cmp/cap sistem cuşti │ │ │nilor pentru nerespectarea condiţiilor │
│privind │îmbunătăţite │ │ │superioare, etc va avea în vedere acest │
│suprafaţa │● găini reproducţie rase grele │ │ │efectiv livrat diminuat. │
│minimă alocată│- 25 kg/mp │ │ │ │
│pentru fiecare│● pui de curcă │ │ │ │
│categorie de │- masculi: 55 kg/mp │ │ │ │
│păsări │- femele: 50 kg/mp │ │ │ │
├──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 3b │
├──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┤
│Îmbunătăţirea │Suprafaţa minimă obligatorie în│Vizită pe teren(în cazul│Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare│
│condiţiilor de│timpul transportului păsărilor:│includerii în eşantion)/│cerinţelor │a cerinţelor minime se calculează │
│bunăstare a │● 200 cmp/kg, păsări cu │Control administrativ │minime │"procentul de abatere" privind │
│păsărilor pe │greutatea < 1,6 kg/cap │verificare documente din│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│durata │● 160 cmp/kg, păsări cuprinse │deconturile trimestriale│ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│transportului │între 1,6-< 3 kg/cap │/anuale │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│ │● 115 cmp/kg, păsări cuprinse │ │ │determinat condiţii minime(pe categorii)│
│ │între 3-< 5 kg/cap │ │ │Calculul sancţiunilor administrative │
│ │● 105 cmp/kg, păsări cu │ │ │privind animalele declarate, al sancţiu-│
│ │greutatea > 5 kg/cap │ │ │nilor pentru nerespectarea condiţiilor │
│ │ │ │ │superioare, etc va avea în vedere acest │
│ │ │ │ │efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 4b │
├──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┤
│Corectarea │4.a. Beneficiarul a prezentat │Vizită pe teren(în cazul│Nerespecta- │În cazul în care se constată o încălcare│
│nivelului │minimum 2 buletine de analiză/ │includerii în eşantion) │rea crite- │a cerinţelor minime se calculează "pro- │
│nitriţilor şi │an la sursă │Control administrativ │riului │centul de abatere" privind nerespectarea│
│nitraţilor în │ │(verificare documente │(benefici- │condiţiilor minime de bunăstare este │
│apa utilizată │ │din deconturile │arul nu a │100% şi efectivul afectat anual determi-│
│ │ │trimestriale/anuale) │făcut un │nat condiţii minime (pe categorii) │
│ │ │ │număr │este egal cu efectivul livrat eligibil. │
│ │ │ │suficient de│Calculul sancţiunilor administrative pri│
│ │ │ │analize) │vind animalele declarate, al sancţiuni- │
│ │ │ │ │lor pentru nerespectarea condiţiilor │
│ │ │ │ │minime, etc va avea în vedere acest │
│ │ │ │ │efectiv livrat diminuat. │
│ │ │ ├────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │Repetiţie │ │
│ │ │ ├────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │Intenţie │ │
│ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │4.b. Beneficiarul a prezentat │Vizită pe teren(în cazul│Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare│
│ │minimum 2 analize/an la puii de│includerii în eşantion)/│cerinţelor │a cerinţelor minime se calculează │
│ │carne şi puii de curcă şi 2 │Control administrativ │minime │"procentul de abatere" privind │
│ │probe/an la găini ouătoare şi │verificare documente din│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│ │găini de reproducţie rase grele│deconturile trimestriale│ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│ │la intrarea în hală, iar │/anuale │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│ │analizele confirmă respectarea │ │ │determinat condiţii minime(pe categorii)│
│ │condiţiilor minime: │ │ │Calculul sancţiunilor administrative pri│
│ │Indicator pentru cerinţa minimă│ │ │vind animalele declarate, al sancţiuni- │
│ │obligatorie: │ │ │lor pentru nerespectarea condiţiilor │
│ │● nitraţi - 100 (mg/l) │ │ │minime, etc va avea în vedere acest │
│ │● nitriţi - 1 (mg/l) │ │ │efectiv livrat diminuat. │
├──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┤
│Subpachetul 5b │
├──────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────────────┤
│Reducerea │Nivelul noxelor din adăpost în │Vizită pe teren(în cazul│Încălcarea │În cazul în care se constată o încălcare│
│noxelor cu 30%│condiţii minime obligatorii: │includerii în eşantion)/│cerinţelor │a cerinţelor minime se calculează │
│faţă de │● 20 ppm amoniac [NH(3)] │Control administrativ │minime │"procentul de abatere" privind │
│nivelul minim │● 3.000 ppm dioxid de carbon │verificare documente din│ │nerespectarea condiţiilor minime de │
│obligatoriu │[CO(2)] │deconturile trimestriale│ │bunăstare şi se diminuează efectivul │
│prin menţi- │ │/anuale │ │livrat cu efectivul afectat anual │
│nerea în │ │ │ │determinat condiţii minime(pe categorii)│
│limite optime │ │ │ │Calculul sancţiunilor administrative pri│
│a parame- │ │ │ │vind animalele declarate, al sancţiuni- │
│trilor de │ │ │ │lor pentru nerespectarea condiţiilor │
│microclimat │ │ │ │superioare, etc va avea în vedere acest │
│ │ │ │ │efectiv livrat diminuat. │
└──────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────────────┘
────────── *) transportul păsărilor în cadrul exploataţiei pentru care se solicită plata nu este eligibil, exploataţiile care deţin situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială cu spaţiile de creştere a păsărilor nefiind eligibile pentru acest subpachet.────────── Pentru determinarea codului sancţiunii pentru nerespectarea condiţiilor superioare se va folosi A(cond.sup.) [%] - "Procentul de abatere" privind nerespectarea condiţiilor superioare de bunăstare.
┌────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┬────────┐
│ │ Valoarea plăţii │ Cerinţă │Indicator │ Condiţia de aplicare a sancţiunii │ Codul │
│ │ compensatorii │ superioară │[modalitatea │ │sancţi- │
│ │ │ │de control*)] │ │ unii │
├────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┼────────┤
│Subpachetul 1b │ │
├────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┼────────┤
│Asigurarea │Pui de carne 15,99 euro/UVM │1.1. Indicator pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţelor de bunăstare │ │
│intensităţii │Pui de curcă 45,06 euro/UVM │cerinţa superioară │(în cazul │superioare pentru un "procent de abatere"│ │
│iluminatului │Găini ouătoare │Iluminarea artificială │includerii în │calculat mai mic de 10% │ 1 │
│artificial cu │11,91 euro/UVM │cu intensitate de │eşantion) ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│minimum 30 lucşi│Găini rase grele │30 lucşi │Control │Nerespectarea cerinţelor de bunăstare │ │
│ │26,79 euro/UVM │● timp de minimum 18 │administrativ -│superioare pentru un "procent de abatere"│ │
│ │ │ore/zi pentru │verificare │calculat cuprins între 10% şi 20% │ 2 │
│ │ │categoriile: pui de │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │carne, pui de curcă şi │deconturile │Nerespectarea cerinţelor de bunăstare │ │
│ │ │găini de reproducţie │trimestriale/ │superioare pentru un "procent de abatere"│ │
│ │ │rase grele; │anuale │calculat cuprins între 20% şi 35% │ 3 │
│ │ │● timp de 16 ore/zi │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │pentru categoria găini │ │Nerespectarea cerinţelor de bunăstare │ │
│ │ │ouătoare. │ │superioare pentru un "procent de abatere"│ │
│ │ │ │ │calculat cuprins între 35% şi 50% │ 4 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │ │superioare pentru un "procent de abatere"│ │
│ │ │ │ │calculat mai mare de 50% │ 5 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │ 2/3/4/ │
│ │ │ │ │ │ 5/6 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │1.2. Păstrarea │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │evidenţelor pentru a fi │(în cazul │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │prezentate autorităţii │includerii în │a registrului pentru anii precedenţi, în │ │
│ │ │de control, privind: │eşantion) │cazul în care a fost controlat şi a avut │ │
│ │ │- becurile (sursele de │Control │registru în anii precedenţi, dar prezintă│ │
│ │ │iluminat) achiziţionate;│administrativ │şi este complet registrul pentru anul │ │
│ │ │- utilizarea suplimenta-│(verificare │curent. │ │
│ │ │ră a luminii artificiale│documente din │ │ 1 │
│ │ │cu valoarea iluminării │deconturile ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │de 30 lucşi în interva- │trimestriale/ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │lul specificat │anuale) │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anii precedenţi, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care nu a fost controlat în anii│ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anii precedenţi,dar │ │
│ │ │ │ │prezintă şi este complet registrul pentru│ 3 │
│ │ │ │ │anul curent. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care există registre de evidenţe│ 4 │
│ │ │ │ │în anii precedenţi. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ 6 │
├────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┼────────┤
│Subpachetul 2b │ │
├────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┼────────┤
│Reducerea │Pui de carne 42,82 euro/UVM │2.1. Indicatori pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei superioare de │ │
│densităţii │Pui de curcă 263,53 euro/UVM│cerinţă superioară- │(în cazul │bunăstare pentru un "procent de │ │
│păsărilor cu │Găini ouătoare 114,29 │Suprafaţa disponibilă │includerii în │abatere" calculat mai mic de 10% │ 1 │
│10% faţă de │euro/UVM │pui de carne - 30 kg/mp │eşantion) │ │ │
│densitatea │Găini rase grele 134,45 │● pui de carne - 35,45 │Control ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│rezultată din │euro/UVM │kg/mp │administrativ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ │
│aplicarea │ │● pui de carne - 38,18 │(verificare │bunăstare pentru un "procent de │ │
│cerinţelor │ │kg/mp │documente din │abatere" calculat cuprins între 10% şi │ │
│minime │ │● găini ouătoare: │deconturile │20% │ 2 │
│obligatorii │ │- 1.222 cmp/cap în │trimestriale/ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│privind │ │sistem alternativ │anuale) │Nerespectarea cerinţei superioare de │ │
│suprafaţa │ │- 825 cmp/cap în sistem │ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│minimă alocată │ │cuşti îmbunătăţite │ │abatere" cuprins între 20% şi 35% │ 3 │
│pentru fiecare │ │● găini reproducţie rase│ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│categorie de │ │grele - 22,73 kg/mp │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ │
│păsări │ │● pui de curcă: │ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│ │ │- masculi: 50 kg/mp │ │abatere" calculat cuprins între 35% şi │ │
│ │ │- femele: 45,45 kg/mp │ │50% │ 4 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ │
│ │ │ │ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│ │ │ │ │abatere" calculat mai mare de 50% │ 5 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │ 2/3/4/│
│ │ │ │ │ │ 5/6 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie(neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │2.2. Păstrarea pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │control a evidenţelor │(în cazul │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │privind respectarea │includerii în │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │suprafeţei de pardoseală│eşantion) │în cazul în care a fost controlat şi a │ │
│ │ │disponibilă şi a │Control │avut registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │greutăţii în condiţii │administrativ │prezintă şi este incomplet registrul │ │
│ │ │superioare de bunăstare │(verificare │pentru anul curent. │ 1 │
│ │ │ │documente din │ │ │
│ │ │ │deconturile ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │trimestriale/ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │anuale) │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │ │ │în cazul în care nu a fost controlat în │ │
│ │ │ │ │în anii precedenţi şi nu prezintă │ │
│ │ │ │ │registru de evidenţe pentru anii │ │
│ │ │ │ │precedenţi,dar prezintă şi este complet │ │
│ │ │ │ │registru pentru anul curent. │ 3 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care există registre de evidenţe│ │
│ │ │ │ │în anii precedenţi. │ 4 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ 6 │
├────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 3b │
├────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┬────────┤
│Îmbunătăţirea │Pui de carne 3,92 euro/UVM ,│3.1. Suprafaţa │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei superioare de │ 1 │
│condiţiilor de │Pui de curcă 10,20 euro/UVM │superioară în timpul │(în cazul │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│bunăstare a │Găini ouătoare 1,18 euro/UVM│transportului păsărilor,│includerii în │calculat mai mic de 10% │ │
│păsărilor pe │Găini rase grele │de minim: │eşantion) ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│durata │1,18 euro/UVM │● 260 cmp/kg pentru │Control │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 2 │
│transportului │ │păsări cu greutate │administrativ │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │< 1,6 kg/cap │(verificare │calculat cuprins între 10% până la 20% │ │
│ │ │● 208 cmp/kg pentru │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │păsări cu greutate │deconturile │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 3 │
│ │ │cuprinsă între │trimestriale/ │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │1,6- < 3 kg/cap │anuale) │calculat cuprins între 20% până la 35% │ │
│ │ │● 150 cmp/kg pentru │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │păsări cu greutate │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 4 │
│ │ │cuprinsă între │ │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │3- < 5 kg/cap │ │calculat cuprins între 35% până la 50% │ │
│ │ │● 137 cmp/kg pentru │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │păsări cu greutate │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 5 │
│ │ │de > 5 kg/cap │ │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │calculat mai mare de 50%. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │2/3/4/5 │
│ │ │ │ │ │/6 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie(neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │3.2. Păstrarea pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 1 │
│ │ │control a registrelor │(în cazul │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │privind transporturile │includerii în │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │pentru populare │eşantion) │în cazul în care a fost controlat şi a │ │
│ │ │fermă şi pentru │ │avut registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │depopulare către abator │ │prezintă şi este complet registrul pentru│ │
│ │ │ │ │anul curent. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 3 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │ │ │în cazul în care nu a fost controlat în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi şi nu prezintă registru │ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │ │prezintă şi este complet registrul pentru│ │
│ │ │ │ │anul curent. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 4 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care există registru de evidenţe│ │
│ │ │ │ │în anii precedenţi. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 6 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului de evidenţe pentru anul │ │
│ │ │ │ │în curs şi pentru anii precedenţi. │ │
├────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 4b │
├────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┬────────┤
│Corectarea │Pui de carne 10,91 euro/UVM │4.1a. Beneficiarul a │Control │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 5 │
│nivelului │Pui de curcă 9,80 euro/UVM │prezentat minimum 14 │administrativ │bunăstare (beneficiarul nu a făcut un │ │
│nitriţilor şi │Găini ouătoare │buletine/an de analiză │(verificare │număr suficient de analize). │ │
│nitraţilor în │18,01 euro/UVM │la sursă. │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│apa utilizată │Găini rase grele │ │deconturile │Reapariţie │ 6 │
│ │33,80 euro/UVM │ │trimestriale/ │ │ │
│ │ │ │anuale) │ │ │
│ │ │ │- se vor │ │ │
│ │ │ │verifica ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │buletinele de │Intenţie (neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ │ │analiză ca │ │ │
│ │ │ │număr │ │ │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │4.1b. Beneficiarul a │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei superioare de │ 1 │
│ │ │prezentat suplimentar │(în cazul │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │minimum 1 buletin de │includerii în │mai mic de 10% │ │
│ │ │analiză de la intrarea │eşantion, numai├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │în fiecare hală pe serie│pentru puii de │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 2 │
│ │ │pentru puii de carne şi │carne şi de │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │de curcă, faţă de │curcă) │cuprins între 10% până la 20% │ │
│ │ │2 analize/an şi │Control ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │suplimentar 4 buletine │administrativ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 3 │
│ │ │de analiză a apei la │(verificare │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │intrarea în hală, la │documente din │cuprins între 20% până la 35% │ │
│ │ │găini ouătoare şi găini │deconturile ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │de reproducţie, faţă │trimestriale/ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 4 │
│ │ │de 2 probe/an în │anuale) │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │practica curentă, deci │- se vor │cuprins între 35% până la 50% │ │
│ │ │6 buletine de analiză/ │verifica ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │an, iar analizele │buletinele de │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 5 │
│ │ │confirmă respectarea │analiză ca │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │condiţiilor superioare: │număr şi │mai mare de 50% │ │
│ │ │Maxim: │rezultate ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │● nitraţi - 50 (mg/l); │ │Prima reapariţie │2/3/4/ │
│ │ │● nitriţi - 0,5 (mg/l); │ │ │ 5/6 │
│ │ │[nitraţi/50] + │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │[nitriţi/3] ≤ 1 │ │Intenţie(neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │4.2. Păstrarea pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 1 │
│ │ │control a registrelor │(în cazul │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │privind analizele │includerii în │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │efectuate │eşantion)/ │în cazul în care a fost controlat şi a │ │
│ │ │ │Control │avut registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │administrativ │prezintă şi este complet registrul pentru│ │
│ │ │ │(verificare │anul curent. │ │
│ │ │ │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │deconturile │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 3 │
│ │ │ │trimestriale/ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │anuale) │a registrului pentru anii precedenţi, │ │
│ │ │ │ │în cazul în care nu a fost controlat în │ │
│ │ │ │ │anii precedenţi şi nu prezintă registru │ │
│ │ │ │ │de evidenţe pentru anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │ │prezintă şi este complet registrul pentru│ │
│ │ │ │ │anul curent. │ │
│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 4 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care există registre de evidenţe│ │
│ │ │ │ │în anii precedenţi. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 6 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
├────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┴────────┤
│Subpachetul 5b │
├────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────┬────────┤
│Reducerea │Pui de carne 19,52 euro/UVM │5.1 Nivelul noxelor din │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei superioare de │ 1 │
│noxelor cu 30% │Pui de curcă 37,43 euro/UVM │adăpost în condiţii │(în cazul │bunăstare pentru un "procent de │ │
│faţă de nivelul │Găini ouătoare │superioare de bunăstare:│includerii în │abatere" mai mic de -10% │ │
│minim │20,47 euro/UVM │● 14 ppm amoniac [NH(3)]│eşantion)/ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│obligatoriu prin│Găini rase grele │● 2100 ppm dioxid de │Control │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 2 │
│menţinerea în │40,93 euro/UVM │carbon [CO(2)] │administrativ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│limite optime │ │ │(verificare │abatere" cuprins între 10% şi 20% │ │
│a parametrilor │ │ │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│de microclimat │ │ │deconturile │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 3 │
│ │ │ │trimestriale/ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│ │ │ │anuale) │abatere" cuprins între 20% şi 35% │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 4 │
│ │ │ │ │bunăstare pentru un "procent de │ │
│ │ │ │ │abatere" cuprins între 35% şi 50% │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei superioare de │ 5 │
│ │ │ │ │bunăstare pentru un "procent de abatere" │ │
│ │ │ │ │mai mare de 50% │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Prima reapariţie │ 2/3/4/ │
│ │ │ │ │ │ 5/6 │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Intenţie (neconformitate deliberată) │ 8 │
│ │ ├────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │5.2. Păstrarea pentru │Vizită pe teren│Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 1 │
│ │ │control a registrului │(în cazul │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │cu măsurătorile zilnice │includerii în │a registrului pentru anii precedenţi, în │ │
│ │ │efectuate pentru │eşantion)/ │cazul în care a fost controlat şi a │ │
│ │ │monitorizarea permanentă│Control │avut registru în anii precedenţi, dar │ │
│ │ │a microclimatului, │administrativ │prezintă şi este complet registrul pentru│ │
│ │ │precum şi a noxelor │(verificare │anul curent. │ │
│ │ │pentru demonstrarea │documente din ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │condiţiilor de bunăstare│deconturile │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 3 │
│ │ │ │trimestriale/ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │anuale) │a registrului pentru anii precedenţi, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care nu a fost controlat în anii│ │
│ │ │ │ │precedenţi şi nu prezintă registru de │ │
│ │ │ │ │evidenţe pentru anii precedenţi, dar │ │
│ │ │ │ │dar prezintă şi este complet registrul │ │
│ │ │ │ │pentru anul curent. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 4 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, în │ │
│ │ │ │ │cazul în care există registre de evidenţe│ │
│ │ │ │ │în anii precedenţi. │ │
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Nerespectarea cerinţei specifice prin │ 6 │
│ │ │ │ │lipsă/necompletare/prezentare incompletă │ │
│ │ │ │ │a registrului pentru anul în curs, şi │ │
│ │ │ │ │pentru anii precedenţi. │ │
└────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────┴────────┘
────────── *) Modalitatea de control este detaliată în procedurile de lucru ale APIA────────── C. Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere/nedepunerea cererii de plată/decontului justificativ; Având în vedere obligativitatea adaptării sistemului de implementare pentru Măsura 215 la noul cadru legislativ aplicabil măsurilor de dezvoltare rurală, au fost ajustate ale angajamentele în derulare în scopul conformării la prevederile introduse prin art. 13 din Regulamentul nr.809/2014, conform cărora tuturor măsurilor IACS (inclusiv măsurilor tranzitorii) li se aplică regulile referitoare la termenul limită de depunere al cererilor de plată (15 mai, respectiv 15 iunie pentru anul 2016). Pentru perioadele de referinţă aferente anului 2016 perioada de depunere pentru cererile de plată este 01.06.2016 - 15.06.2016 pentru toate angajamentele în derulare aferente Măsurii 215, indiferent de sesiune. Decontul justificativ, se depune trimestrial/anual (conform termenelor prevăzute în Anexa 3 la formularul Cerere de plată Măsura 215 - Pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor aprobată prin Ordinul MADR nr. 826/2016). 1. Depunerea cu întârziere a cererii de plată/decontului justificativ: Nu se acceptă depunerea cu întârziere a cererii de ajutor/cererii de plată/deconturilor justificative/documentelor justificative. - Cererile de plată pentru anul de angajament 2016 aferente celor două sesiuni trebuie depuse în intervalul 01.06.-15.06.2016. Cererile depuse după data-limită de depunere, sunt admisibile în intervalul de 25 de zile calendaristice cu penalizare (întârzierea determină o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cazul în care cererea ar fi fost depusă până la termenul stabilit – conform art. 13 din Reg. 640/2014), termen după care devin inadmisibile pentru plăţile în favoarea bunăstării păsărilor; – În cazul în care întârzierea depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin. – Cererile de plată depuse în afara perioadelor legale de depunere nu vor fi luate în considerare pentru plată, urmând ca beneficiarul să facă în continuare dovada respectării angajamentului conform procedurii de la punctul 3; – Deconturile justificative trebuie depuse în perioadele stipulate în Anexa 3 la formularul Cerere de plată Măsura 215 - Pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor aprobată prin Ordinul MADR nr. 826/2016. – Deconturile justificative/documentele justificative depuse în afara perioadelor legale de depunere nu se vor lua în considerare la plată pentru trimestrul/anul respectiv, dar se va verifica respectarea condiţiilor de bunăstare. – Depunerea cu întârziere a cererii de plată/deconturilor justificative/documentelor justificative nu este sancţionată în cazurile de forţă majoră şi în circumstanţe excepţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. – Se exceptează, de asemenea, cazurile în care ferma nu a fost populată o anumită perioadă din anul de angajament, iar solicitantul a anunţat APIA în termen de 10 zile de la întreruperea activităţii, a prezentat documente care justifică motivele nepopulării şi a anunţat şi ANSVSA de această situaţie. Pe parcursul unui an de angajament trebuie să existe obligatoriu o perioadă de activitate de producţie şi reproducţie minimă. Perioada de activitate de producţie şi reproducţie minimă pentru categoriile pui de curcă şi pui de carne reprezintă o serie, iar pentru categoriile găini ouătoare şi găini rase grele reprezintă un trimestru. Perioadele de activitate minimă (serie/trimestru) includ obligatoriu şi livrări, după caz. Nedesfăşurarea activităţilor de creştere şi/sau reproducţie a păsărilor cel puţin pe perioada minimă de activitate de producţie şi/sau reproducţie pe parcursul unui an de angajament duce la închiderea angajamentului şi returnarea plăţilor primite, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Depunerea cu întârziere a cererilor de plată/deconturi justificative/documentelor justificative nu este sancţionată în cazurile de forţă majoră şi în circumstanţe excepţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 2. Depunerea cererii de plată/decontului justificativ cu documente incomplete: În cazul prezentării de cereri de plată/deconturi justificative/documente justificative incomplete se vor solicita documentele lipsă. În situaţia în care, în urma notificării, nu se vor prezenta documentele solicitate se va proceda astfel: - În cazul neprezentării registrelor obligatorii sau a celorlalte documente pentru care s-au prevăzut sancţiuni la punctul B, se vor aplica aceste sancţiuni.; – În cazul neprezentării documentelor solicitate, altele decât cele sus-menţionate, se vor elimina parţial/total de la plată efectivele pentru trimestrul/anul respectiv subpachetul/le pentru care nu s-au prezentat documentele 3. Nedepunerea cererii de sprijin/plată/deconturilor/documentelor justificative În situaţia în care un beneficiar nu a depus decontul justificativ, nu se vor lua în considerare la plată efectivele pentru trimestrul/anul respectiv. Se exceptează cazurile în care ferma nu a fost populată o anumită perioadă din anul de angajament, iar solicitantul a anunţat APIA în termen de 10 zile şi a prezentat documente care justifică motivele nepopulării. De asemenea, beneficiarul trebuie să notifice ANSVSA de această situaţie. Pe parcursul unui an de angajament trebuie să existe obligatoriu o perioadă de activitate de producţie şi reproducţie minima. Perioada de activitate de producţie şi reproducţie minimă reprezintă o serie pentru categoriile pui de curcă şi pui de carne, iar pentru categoriile găini ouătoare şi găini rase grele perioada de activitate de producţie şi reproducţie minimă reprezintă un trimestru. Perioadele de activitate minimă includ obligatoriu şi livrări; În cazul solicitanţilor care nu au depus cereri de plată pentru anii următori de angajament şi nici solicitări de retragere a cererilor, această situaţie conduce la suspiciuni privind respectarea cerinţelor specifice, în consecinţă instituţiile responsabile trebuie să se asigure de respectarea în continuare a angajamentului. Astfel, APIA va transmite o notificare referitoare la nedepunerea cererii de plată, prin care va solicita beneficiarilor să prezinte acte doveditoare din care să rezulte că îşi continuă respectarea angajamentelor asumate, în mod voluntar, fapt pentru care beneficiarii depun şi o Declaraţie prin care înştiinţează APIA că nu solicită sprijin pentru anul de angajament, dar continuă să respecte cerinţele specifice subpachetelor accesate în cererea de ajutor. Pentru beneficiarii ce depun astfel de declaraţie în urma notificării primite se va solicita control în teren conform Ghidului de efectuare a controlului la faţa locului pentru toate exploataţiile aflate sub angajament. În cazul în care la controlul pe teren se constată încălcarea cerinţelor specifice pentru subpachetele aflate sub angajament, datele din Fişa de inspecţie la faţa locului se introduc în aplicaţia electronică, pentru anii anteriori de angajament, în vederea aplicării sancţiunilor corespunzătoare şi recuperării sumelor necuvenite. Beneficiarii care au primit notificarea şi care doresc să întrerupă angajamentul, vor depune o Declaraţie prin care înştiinţează APIA că solicită excluderea de la accesarea Măsurii 215 - Plaţi privind bunăstarea animalelor, iar în cazul în care beneficiarii au avut plaţi în anii precedenţi, aceştia vor returna sumele primite. Pentru dosarele beneficiarilor cu angajamente care nu au răspuns notificării, se va aplica procedura de recuperare a sumelor primite necuvenit şi se va închide angajamentul. Conform prevederilor art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 11 alin (6) lit. b din OUG nr. 97/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care notificarea beneficiarului nu a fost posibilă sau acesta nu a fost găsit la acel domiciliu, persoana responsabilă cu efectuarea comunicării notificării va trebui să transmită către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor o adresă prin care să se precizeze dacă domiciliul beneficiarului este cel la care a fost transmisă notificarea. Dacă domiciliul comunicat de către Direcţia de Evidentă a Persoanelor este cel cunoscut de APIA, notificarea privind încălcarea angajamentului se va afişa/posta la sediul APIA şi pe site-ul APIA, beneficiarul considerându-se notificat în termen de 15 zile de la data afişării/postării. Dacă domiciliul comunicat de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor este altul decât cel cunoscut de APIA, comunicarea notificării se va face la adresa indicată. După efectuarea procedurii de comunicare descrisă mai sus, pentru cazurile în care beneficiarii nu au răspuns notificării sau refuză primirea notificării, trebuie urmată procedura de recuperare a sumelor primite necuvenit în urma încălcării angajamentului şi închiderea acestuia. Nedepunerea cererilor de plată/deconturilor justificative/documentelor justificative nu este sancţionată în cazurile de forţă majoră şi în circumstanţe excepţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 4. Retragerea cererii de sprijin/plată O cerere de sprijin/plată poate fi retrasă total sau parţial în orice moment. În cazul în care autoritatea competentă a informat deja beneficiarul despre neregulile pe care le conţine cererea de ajutor/plată sau în cazul în care l-a avertizat cu privire la intenţia sa de a întreprinde un control la faţa locului şi acest control a dus la constatarea unor nereguli, retragerile nu mai sunt autorizate pentru părţile din cererea de ajutor/plată la care se referă aceste nereguli. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică nereguli, beneficiarul poate retrage cererea de sprijin/plată. În perioada dintre înştiinţarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren şi stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, beneficiarul nu îşi poate retrage cererea de sprijin/plată. Dacă un beneficiar solicită retragerea integrală sau parţială a unei cererii plată, după efectuarea unor plăţi în anii precedenţi, acesta este obligat să returneze integral sumele primite pentru subpachetele şi categoriile de păsări retrase. În cazul retragerii parţiale: (subpachet/categorie/exploataţie), se va închide angajamentul pentru subpachetul/categoria/exploataţia respectivă şi beneficiarul va restitui întregul sprijin primit pentru efectivele plătite, pentru care s-a solicitat retragerea parţială. În cazul în care beneficiarul retrage integral cererea de plată, angajamentul va fi închis şi se va restitui întregul sprijin primit în anii anteriori de angajament. 5. În cazul în care se constată crearea de condiţii artificiale, beneficiarului nu i se va acorda niciun sprijin în anul respectiv pentru exploataţia/categoria/subpachetul pentru care s-a constatat crearea de condiţii artificiale. În funcţie de constatările privind crearea de condiţii artificiale angajamentul continuă în anul următor sau se închide pentru exploataţia/categoria/subpachetul afectate, cu recuperarea sumelor. 6. În cazul în care se constată existenţa fraudei (de către organismele abilitate), angajamentul se închide, cererea de ajutor/plată va fi exclusă de la plată şi se vor recupera toate sumele acordate, după caz. D. Sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii În cazul măsurii 215, sancţiunile pentru nerespectarea eco-condiţionalităţii se aplică în conformitate cu prevederile sistemului de sancţiuni pentru eco-condiţionalitate în vigoare, aprobat prin OMADR. E. Sancţiuni suplimentare Sumele rezultate din sancţiunile prevăzute la pct. A - Sancţiuni administrative privind animalele declarate - lit. e) se recuperează în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare şi transparenţa, respectiv statele membre compensează orice creanţă restantă a unui beneficiar stabilită în conformitate cu dreptul naţional, din orice plăţi viitoare care urmează a fi efectuate de agenţia de plăţi responsabilă cu recuperarea creanţei de la respectivul beneficiar. Dacă sumele respective nu pot fi reţinute în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, în conformitate cu prevederile articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 640/2014, soldul se anulează. ------