Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
SINTEZA din 11 iulie 1996 cuprinzind concluziile controalelor referitoare la executia bugetara pe anii 1990 si 1991, efectuate la obiectivele prevazute in Hotarirea Senatului Romaniei nr. 5/1994 , si ale controalelor privind executia bugetara pe anul 1992 si modul de administrare a patrimoniului public si privat al statului in perioada 1992-1994
Consideram ca dezbaterile care debuteaza astãzi vor rãmîne un moment de referinta în istoria postdecembrista a României. Este pentru prima data cînd Parlamentul României abordeaza execuţia bugetarã, o analiza de larg interes cetatenesc. La aceasta data sînt neaprobate conturile de execuţie pe toţi anii care au trecut (1989, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994 şi 1995). De asemenea, este pentru prima data cînd Parlamentul României îşi programeaza pe ordinea de zi rapoarte ale Curţii de Conturi. Pentru a sublinia importanta momentului (şi nu în alt scop), facem precizarea ca singurele instituţii ale statului, prevãzute în Constituţia României sa prezinte rapoarte Parlamentului, care se examineazã în şedinţe comune ale Camerelor, sînt Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii şi Curtea de Conturi [art. 62 alin. (2) lit. f) din Constituţie]. Celelalte instituţii care prezintã rapoarte Parlamentului României şi-au prevãzut aceasta relatie doar prin legile proprii de organizare şi funcţionare sau, eventual, o fac din proprie initiativa. Pe de alta parte, din perspectiva atitudinii Parlamentului României, în acţiunile îndreptate impotriva coruptiei, fenomenelor de furt, de distrugere şi pierdere a valorilor şi capacitãţilor de producţie naţionale, a economiei subterane, în ansamblul ei, dezbaterile de astãzi se vor constitui, cu siguranta, în mesaje concludente şi credibile ale Parlamentului României, impotriva acestor fenomene antieconomice şi antisociale. Pentru Curtea de Conturi este un moment de maxima importanta, acela de a aduce în atenţia opiniei publice (asa cum prevede art. 139 din Constituţie şi art. 3 din legea sa de organizare şi funcţionare) rezultatele şi concluziile controalelor efectuate, pentru ca, împreunã cu celelalte instituţii ale statului, sa contribuie la accelerarea instaurãrii ordinii şi disciplinei în administrarea şi utilizarea banului public şi a patrimoniului public şi privat al statului, la asigurarea alimentarii bugetului public naţional cu resursele care i se cuvin şi la amplificarea ritmului reformei şi al tranzitiei, în scopul reducerii costurilor sociale şi a duratei de suportare de cãtre cetãţenii tarii a acestora. Economia şi finanţele României nu sînt monopolul unui partid sau altul, modul lor de utilizare şi eficienta evoluţiei lor interesind în cel mai înalt grad pe toţi cetãţenii, fiind sursa de dezvoltare şi afirmare cetateneasca a naţiunii şi a statului roman. Cînd este vorba de aceste domenii, deci, se opereazã cu valori ale întregii societãţi, cãrora, dacã li se da o destinaţie contrarã intereselor generale, pierderile sînt irecuperabile. De aceea trebuie sa funcţioneze ireprosabil controlul întregii societãţi asupra acestor domenii, control care, în primul rind, este cel parlamentar, din care face parte şi controlul Curţii de Conturi.
Partea I Contextul economic şi social în care s-au desfãşurat controalele ale cãror rezultate sînt cuprinse în rapoarte CAP. 1 Aspecte generale Desfiinţarea principalelor structuri, sisteme şi mecanisme economice, fãrã a le înlocui cu altele viabile, retragerea într-un ritm nejustificat a statului din economie, compromiterea autoritãţii manageriale în cadrul firmelor şi instituţiilor publice, desfiinţarea sau degradarea zonelor de responsabilitate economicã, financiarã şi valutarã şi a controlului financiar-bancar din economie, ambiguitatile în constituirea şi utilizarea rezervei valutare a statului, în acordarea şi garantarea creditelor, autorizarea unor importuri în neconcordanta cu interesele naţionale în industrie, agricultura şi în alte domenii şi sfere ale activitãţii economice, ruperea raportului dintre rezultatele obţinute prin munca şi cistiguri şi instalarea imaginii ca se pot obţine cistiguri facile peste noapte, prin speculatii la limita sau în afarã legii şi altele, pe fondul pierderii unor pieţe externe importante, au degradat rapid şi grav starea economiei, stare de lucruri reflectatã pregnant, mai cu seama, prin urmãtorii indicatori macroeconomici: - producţia industriala a înregistrat, fata de anul precedent, o scãdere de 23,7% în anul 1990, de 22,8% în anul 1991 şi de 21,9% în anul 1992, dupã care a început un proces de stabilizare şi de creştere (1,3% în anul 1993, 3,3% în anul 1994 şi 9,4% în anul 1995), deci, practic, în primii 3 ani s-a pierdut mai mult de jumãtate din capacitatea de producţie industriala a tarii, capacitate care, se ştie, a reprezentat o componenta de baza a patrimoniului public şi privat al statului, aspect care, ţinînd seama de uzura morala galopanta a aparatului tehnic de producţie, a reprezentat şi reprezintã un lucru foarte grav; s-a rupt echilibrul dintre rezultatele activitãţii şi salarii, dezechilibru care apoi s-a instalat la baza tuturor celorlalte pe care le cunoastem şi, mai cu seama, la erodarea puterii de cumpãrare a monedei naţionale şi, firesc, a salariului nominal, la dezordine, ineficienta (şi, de ce nu, inechitate), cu disparitati grave între ramuri, sectoare şi domenii ale producţiei materiale (productivitatea muncii în industrie a scãzut cu 19,4% în anul 1990, cu 15% în anul 1991 şi cu 13,4% în anul 1992, deci aproape la jumãtate, deşi, se ştie, în anul 1989 erau deja decalaje mari între România şi ţãrile dezvoltate); - producţia agricolã a scãzut cu 2,9% în anul 1990 şi cu 13,3% în anul 1992, s-a distrus, în mare parte, baza tehnico-materialã existenta şi s-au fãcut importuri de produse la care România, prin tradiţie, a fost exportator (de altfel, scãderea puterii de cumpãrare a populaţiei şi importurile au dezechilibrat, nu numai agricultura, ci intreaga economie, prin ingustarea pieţei naţionale, concomitent cu disparitia unor pieţe externe importante); - volumul investiţiilor a scãzut cu 38,3% în anul 1990, cu 25,8% în anul 1991 şi cu 1,1% în anul 1992, deci, cu peste 65,2% fata de anul 1989, cînd şi anul respectiv a fost sub nivelul celor anteriori (reducerea avînd consecinţe grave asupra ridicãrii nivelului tehnic al producţiei, reînnoirii zestrei tehnice şi, mai cu seama, în plan social: locuinţe, infrastructura etc.); - exportul pe devize convertibile a scãzut de la 6 miliarde dolari S.U.A. în anul 1989 la circa 3,5 miliarde dolari S.U.A. în anii 1990 şi 1991, scãdere care, conectata la reducerea vinzarilor de mãrfuri cu amãnuntul cu 45% pînã în anul 1993 şi la alţi factori, a dus la diminuarea numãrului de salariaţi în industrie de la 3,9 milioane la 2,8 milioane care, împreunã cu creşterea numãrului de pensionari de asigurãri sociale de stat, cu aproape 50%, au creat şi creeazã probleme de ordin economic, financiar şi social cu totul deosebite. Desigur, în paralel cu aceste fenomene negative, au apãrut şi stãri de lucruri noi, pozitive (initiativa privatã, dezetapizarea multor societãţi comerciale, cadrul organizatoric şi legislativ al statului de drept etc.), dar al cãror efect este încã foarte departe de a compensa efectul distructiv acumulat în primii 3 ani ai acestei perioade. Nu în ultimul rind, starea de lucruri existenta se datoreazã şi insuficienţei reglementãri şi indepliniri de cãtre instituţiile statului a prevederilor art. 134 din Constituţia României, care impun, fãrã echivoc, ca statul sa asigure: - "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã" [alin. (2) lit. b)]; - "exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional" [alin. (2) lit. d)]. Apariţia şi amplificarea fenomenelor negative la care am fãcut referire au fost favorizate şi de anihilarea, practic, a activitãţii de control financiar din economie. Organizarea controlului financiar şi a Garzii financiare s-a fãcut abia prin Legea nr. 30 din 22 martie 1991, care a început sa fie pusã în aplicare, de fapt, numai dupã aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar, aprobate prin <>Hotãrîrea Guvernului nr. 720 din 10 octombrie 1991 , intrata în vigoare doar începînd cu data de 24 aprilie 1992. Curtea de Conturi, ca organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar, cu atribuţii de supervizare a întregii activitãţi de control financiar din economie, a fost reinfiintata abia la 1 martie 1993. Deci perioada primilor 3 ani dupã 1989, sub aspect economic, financiar, valutar şi de gestiune, s-a derulat în afarã unui control financiar organizat şi executat ferm şi competent. Or, conform standardelor şi practicii internaţionale, lipsa sau ineficienta controlului financiar şi, mai ales, a controlului intern, reprezintã cea mai mare zona de risc din economie. Dupã opinia noastrã, starile de lucruri prezentate au fost principalele cauze care au favorizat încãlcarea legii, mai ales în primii 3 ani, în proporţie de fenomene la scara întregii societãţi, virtej în care au fost antrenati, alãturi de cei care au urmãrit imbogatirea peste noapte pe seama sectorului public, oameni bine intentionati, care, în contextul complex prezentat, au urmãrit doar sa asigure menţinerea în funcţiune a sistemelor economice şi publice de a cãror administrare şi conducere raspundeau. Dacã într-o societate asezata, proporţia cazurilor de încãlcare a legii dintr-un esantion luat în control este de 3-10%, în perioada respectiva, în România, proporţia aproape s-a inversat. Într-o asemenea conjunctura, una dintre cele mai dificile probleme cu care ne-am confruntat (şi sintem convinsi ca nu numai noi, ci toate organele de control şi de jurisdicţie) a fost (şi încã mai este) proporţionalizarea rãspunderii celor care au încãlcat legea fãrã intenţie şi fãrã foloase personale, fata de rãspunderea celor care au fãcut-o deliberat, folosindu-se de credibilitatea şi nesiguranta funcţiei salariaţilor şi funcţionarilor publici, profitind de situaţia creata şi realizind, peste noapte, averi fabuloase, situaţii care, cu deplin temei, indigneaza pe cetãţenii onesti.
CAP. 2 Modul în care s-au realizat controalele şi rapoartele prezentate Parlamentului României Curtea de Conturi a României, reinfiintata la 1 martie 1993, asa cum s-a arãtat, şi-a început activitatea (cu un efectiv redus şi în condiţiile creãrii din mers a logisticii necesare) la 1 august 1993, cînd erau deja scadente pentru verificare executiile bugetare pe anii 1989, 1990, 1991 şi 1992, iar controlul situaţiei, evoluţiei, administrãrii şi utilizãrii patrimoniului public şi privat al statului, în cei 3 ani care au trecut pînã atunci, a fost, practic, inexistent. Pe acest fond, Senatul României, prin <>Hotãrîrea nr. 5 din 15 februarie 1994 , a solicitat (în conformitate cu <>Legea nr. 94/1992 ) Curţii de Conturi sa verifice conturile de execuţie a bugetelor de stat pe anii 1990 şi 1991 (începînd cu 31 decembrie 1989) la urmãtoarele obiective: 1. constituirea şi utilizarea fondurilor speciale şi ale fondurilor de tezaur, inclusiv utilizarea fondurilor existente la 31 decembrie 1989; 2. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe; 3. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii şi a subvenţiilor; 4. utilizarea fondurilor valutare din credite externe, din creanţe externe, export, prestãri de servicii şi operaţiuni necomerciale, precum şi a rezervei valutare existente la 31 decembrie 1989; 5. evaluarea şi valorificarea activelor unor societãţi comerciale cu capital de stat în cazul vinzarii, privatizãrii şi constituirii de societãţi comerciale cu participare strãinã. (În cazul constatãrii unor deficiente, Curtea de Conturi avea obligaţia sa extindã controlul şi la alte obiective, pînã la clarificarea situaţiei în condiţiile legii). De asemenea, Camera Deputaţilor a solicitat Curţii de Conturi, în baza aceleiaşi prevederi legale, prin <>Hotãrîrea nr. 7 din 23 februarie 1994 , sa verifice patrimoniul flotei navale. În abordarea sarcinilor multiple şi complexe revenite Curţii de Conturi, aceasta a utilizat, cu maxima chibzuinta, forţele şi condiţiile existente (numãrul de controlori, fata de cifra aprobatã în anul 1994, primul an cu buget propriu aprobat, a evoluat astfel: 12,7% la 1 august 1993; 47% la 31 decembrie 1993; 64,5% la 31 decembrie 1994 şi 69,7% la 31 decembrie 1995, iar Curtea de Conturi îşi desfãşoarã şi astãzi activitatea într-un hotel care, şi acum, funcţioneazã ca atare - ca hotel - cu toate riscurile pentru personalul Curţii de Conturi şi cu o lipsa de spaţiu minim cronica (suprafata medie actuala fiind de 1,55 mp/salariat), în condiţiile în care trebuie sa se asigure sali de judecata, camere de lucru pentru procurori şi alte spaţii speciale. Chiar şi în aceste condiţii, Curtea de Conturi a finalizat controlul şi a depus la Parlamentul României urmãtoarele rapoarte: 1. Raportul intermediar avînd ca obiect unele fenomene negative care se manifesta în formarea şi administrarea resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrative ale statului şi ale instituţiilor publice, depus cu adresa nr. 398/6 iulie 1994; 2. Raportul anual referitor la finanţele publice locale în anul 1992, depus cu adresa nr. 104/1 martie 1995; 3. Raportul public anual privind controlul execuţiei bugetare pe anul 1992 şi al modului de gospodãrire a patrimoniului public şi privat al statului în perioada 1992-1994, depus cu adresa nr. 480/4 august 1995; 4. Raportul privind patrimoniul flotei navale, depus cu adresa nr. 485/1 august 1995; 5. Raportul anual privind controlul execuţiei bugetare pe anul 1993, al fondurilor destinate protecţiei sociale, depus cu adresa nr. 101/23 februarie 1996; 6. Raportul anual privind finanţele publice locale pe anul 1993 şi gestionarea patrimoniului de cãtre regiile autonome şi societãţile comerciale de interes local, depus cu adresa nr. 144/27 martie 1996; 7. Raportul privind controlul obiectivelor stabilite de Senatul României, referitoare la exerciţiul bugetar pe anii 1990 şi 1991. Volumul acestor rapoarte insumeaza peste 1.400 de pagini. Dintre acestea, doua*), la care se referã sinteza de fata, prevãzute pe ordinea de zi a Camerelor Parlamentului României pentru şedinţa din 5 iunie 1996, au 943 de pagini, în care figureazã: - principalele abateri de la lege constatate; - unitãţile economice sau instituţiile publice la care s-au constatat abaterile; - consecinţele acestor abateri; şi - mãsurile luate de cãtre Curtea de Conturi pentru intrare în legalitate, pentru recuperarea pagubelor şi pentru prevenirea repetarii lor.
-------------- *) Rapoartele menţionate la pct. 3 şi 7 vor fi publicate ulterior, vor fi difuzate organelor interesate şi pot fi consultate la biblioteca Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Partea a II-a Sinteza concluziilor controalelor solicitate de cãtre Senatul României prin <>Hotãrîrea nr. 5 din 15 februarie 1994
Secţiunea I EXECUŢIA BUGETARĂ PE ANII 1990 ŞI 1991 Execuţia de ansamblu a bugetului pe aceşti ani a fost verificata numai de cãtre organele Ministerului Finanţelor, Curtea de Conturi fãcînd controlul doar la cele 5 obiective menţionate. Prezentam, în continuare, execuţia bugetarã pe anii 1990 şi 1991, asa cum rezulta din datele comunicate de cãtre Ministerul Finanţelor.
CAP. 1 Execuţia bugetarã pe anul 1990 Bugetul de stat pe anul 1990 a fost executat în aceeaşi structura ca şi în anul 1989, cînd mai cuprindea bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele locale. De asemenea, în lipsa forului legislativ suprem al statului, bugetul a fost întocmit în noile condiţii şi aprobat de Guvernul României în fiecare trimestru, iar în ansamblu a fost aprobat prin <>Legea nr. 20/1991 . Execuţia bugetului de stat pe anul 1990, comparativ cu anul 1989, este reflectatã concludent de urmãtorii indicatori:
- milioane lei - ------------------------------------------------------------------------------- 1990 % realizari % din P.I.B. ---------------- total venituri, ----------- 1989 Prevederi Realizari respectiv 1989 1990 Realizari anuale din cheltuieli --------------- 1989 1990 ------------------------------------------------------------------------------- 1. Venituri totale, 348.421 334.426 307.065 91,8 100,0 43,6 35,8 din care: - impozitul pe circulaţia mãrfurilor 150.612 98.083 101.288 43,3 33,0 18,9 11,8 - impozitul pe salarii 50.061 57.461 58.034 14,4 18,9 6,3 6,8 - impozite şi taxe de la populaţie 6.038 6.515 7.230 1,7 2,4 0,8 0,9 2. Cheltuieli totale, 288.425 334.426 310.862 100,0 100,0 36,1 36,3 din care: - alocaţii pentru investiţii şi reparaţii capitale 136.381 64.844 63.480 47,3 20,4 17,1 7,4 - subvenţii pentru sectorul de stat şi diferenţe de preţ la unele produse 3.751 63.049 58.845 1,3 18,9 0,5 6,9 -------------------------------------------------------------------------------
Execuţia bugetului de stat pe anul 1991 este reflectatã concludent şi de urmãtorii indicatori:
- miliarde lei - ------------------------------------------------------------------------------- % din totalul veniturilor, Sume respectiv % din din totalul P.I.B. cheltuielilor ------------------------------------------------------------------------------- I. VENITURI - TOTAL 496,8 100,0 22,5 din care: - impozitul pe profit 110,3 22,2 5,0 - impozitul pe salarii 166,8 33,6 7,5 - impozitul pe circulaţia mãrfurilor şi accize 182,5 36,7 8,3
II. CHELTUIELI - TOTAL 537,9 100,0 24,4 din care: Cheltuieli de capital 78,6 14,6 3,6
III. DEFICIT (I-II) -41,1 X 1,9 -------------------------------------------------------------------------------
În evoluţie, subvenţiile pe produse şi activitãţi şi pentru diferenţe de preţ şi tarif, precum şi cheltuielile de capital se prezintã astfel:
- miliarde lei - ------------------------------------------------------------------------------- % din P.I.B. 1989 1990 1991 ------------------- 1989 1990 1991 ------------------------------------------------------------------------------- - Subvenţii pe produse şi pentru diferenţe de preţ şi tarif, 3,8 58,8 112,9 0,5 6,9 5,1 din care: - buget de stat 3,8 56,6 X 0,5 6,5 X - bugete locale - 2,8 X - 0,3 X - Cheltuieli de capital 139,4 67,7 78,6 17,4 7,9 3,6 -------------------------------------------------------------------------------
Unul dintre fenomenele deosebit de grave care a accentuat greutatile financiare ale agenţilor economici a fost deprecierea monedei naţionale, care, în intervalul noiembrie 1991-31 decembrie 1992, s-a devalorizat de circa 8 ori.
Secţiunea a II-a SINTEZA CONTROALELOR LA CELE 5 OBIECTIVE CUPRINSE ÎN <>HOTĂRÎREA SENATULUI ROMÂNIEI Nr. 5/1994
A. Controlul evaluãrii şi valorificãrii activelor societãţilor comerciale cu capital de stat în cazul vinzarii, privatizãrii şi constituirii de societãţi comerciale cu participare strãinã
CAP. 1 Constituirea, în baza prevederilor Decretului-lege nr. 96/1990 privind unele mãsuri pentru atragerea investiţiei de capital strãin în România, de societãţi comerciale cu capital roman şi strãin şi modul în care acestea şi-au îndeplinit obligaţiile financiare cãtre stat, unitãţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice Abateri de esenta de la prevederile legale constatate au reprezentat, în principal: - acordarea, cu titlu gratuit, a unor bunuri constind, în general, din clãdiri, spaţii productive şi terenuri aflate în patrimoniul sau în administrarea acţionarului roman (societate comercialã cu capital majoritar de stat) cãtre societatea comercialã mixtã, bunuri ce nu au fost incluse ca aport în natura la capitalul social al societãţilor comerciale nou-înfiinţate; - necalcularea şi nevirarea impozitului pe profit şi a sumelor destinate constituirii fondurilor speciale, ca urmare a stabilirii ilegale a duratei de scutire de la plata acestora, prin interpretarea eronatã data cadrului legislativ în domeniu; - efectuarea de cãtre societãţile comerciale mixte a unor înregistrãri contabile ilegale şi fãrã a avea la baza documente justificative care sa certifice realitatea operaţiunilor patrimoniale sau comerciale respective, ceea ce a condus la diminuarea profitului înregistrat, la reducerea drepturilor cuvenite actionarilor, inclusiv societãţii comerciale cu capital majoritar de stat, sub forma de dividende, precum şi la diminuarea obligaţiilor fata de bugetul de stat. Astfel de încãlcãri ale prevederilor legale au fost constatate la 86% din societãţile comerciale mixte verificate. La toate societãţile comerciale cu capital de stat care au participat la constituirea unor societãţi comerciale cu capital mixt, în baza prevederilor Decretului-lege nr. 96/1990, reprezentanţii numiţi pentru a le apara interesele în organele de conducere (adunarea generalã a actionarilor şi consiliile de administraţie) ale noilor societãţi comerciale au acţionat fãrã a avea un mandat de reprezentare în acest sens. Prin acest procedeu, o serie de decizii importante privind: vãrsarea capitalului social subscris de asociaţi; programul de activitate a societãţii; aprobarea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi; repartizarea profitului net şi a dividendelor cuvenite actionarilor, politica de investiţii etc. au fost luate de reprezentanţii în cauza în nume personal, deci fãrã a înştiinţa şi a obţine aprobarea privind poziţia pe care ar fi trebuit sa o adopte, din partea acţionarului respectiv, adunarea generalã a acestuia. Astfel, în fapt, reprezentanţii în cauza (persoane fizice) s-au substituit acţionarului de drept - societatea comercialã cu capital de stat -, incalcind astfel prevederile Legii nr. 78/1992, ale art. 42 din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile referitoare la mandat, reglementate prin Codul comercial, comportamente care au favorizat încãlcãrile de lege şi consecinţele acestora, prezentate. Dintre abaterile financiare constatate, se detaseaza, ca gravitate pe planul inlesnirii ilegalitatilor şi al consecinţelor respective, neregulile în organizarea şi conducerea contabilitãţii (care, evident, vizeazã şi calitatea controlului financiar intern). Ne referim, mai cu seama, la: - neorganizarea şi, în consecinta, inexistenta unei evidente analitice care sa reflecte totalitatea elementelor patrimoniale aparţinînd societãţii comerciale (mijloace fixe, materiale, producţie şi investiţii neterminate, terenuri, reţele edilitare, debitori, creditori, furnizori interni şi externi, clienţi interni şi externi etc.); - înregistrãri în evidenta contabila a unor operaţiuni fãrã documente justificative şi nereale, care au influentat negativ atît drepturile şi obligaţiile societãţii comerciale în contractul de asociere, cît şi fata de bugetul public naţional. În cea de-a doua categorie, în contabilitatea patrimoniului, o frecventa mare au avut neregulile în dimensionarea aportului la capitalul social, a operaţiunilor de compensare între importuri şi exporturi, a serviciilor furnizate societãţii comerciale mixte de cãtre societatea comercialã cu capital de stat etc., care au avut implicaţii directe asupra legalitãţii managementului practicat în societatea comercialã mixtã şi asupra dividendelor cuvenite acţionarului cu capital de stat. Unitãţile cu abaterile cele mai semnificative, neregulile pe care le-au savirsit, modul în care au încãlcat prevederile legale şi consecinţele acestora sînt redate în capitolul 1 al raportului referitor la acest obiectiv.
CAP. 2 Privatizarea unor societãţi comerciale, desfasurata de Agenţia Nationala pentru Privatizare înainte de constituirea Fondurilor Proprietãţii Private şi a Fondului Proprietãţii de Stat Din verificãrile efectuate s-au constatat o serie de încãlcãri şi abateri de la cadrul legislativ prin care s-a reglementat privatizarea unor societãţi comerciale cu capital integral de stat, prin vînzarea de acţiuni, înainte de organizarea Fondurilor Proprietãţii Private şi a Fondului Proprietãţii de Stat şi, în special, de la prevederile cuprinse în capitolul 5 din Legea nr. 58/1991 şi de la prevederile Hotãrîrii Guvernului nr. 264/1992, în principal în ceea ce priveşte: - subevaluarea preţului de vînzare a acţiunilor prin necuprinderea în baza de determinare a acestuia a valorilor reactualizate, conform dispoziţiilor legale, a elementelor patrimoniale şi în special a imobilizarilor corporale de natura mijloacelor fixe şi a terenurilor; - neincluderea în calculele de evaluare a preţului acţiunilor a unor elemente patrimoniale deţinute de societãţile comerciale cuprinse în acţiunea de privatizare; - acordarea de facilitãţi, în sensul plãţii eşalonate, în mai multe rate, cu sau fãrã dobinda, a contravalorii acţiunilor vîndute, prin depãşirea competentelor acordate de lege Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi a încãlcãrii de cãtre aceasta instituţie a prevederilor art. 43 coroborat cu art. 48 din Legea nr. 58/1991. Frecventa unor astfel de abateri de la cadrul legislativ, în vigoare la data efectuãrii operaţiunilor, este deosebit de ridicatã, ele fiind constatate în 86% din privatizarile efectuate de cãtre Agenţia Nationala pentru Privatizare, cuprinse în verificare. Neregulile au fost favorizate şi de nefunctionarea Colegiului Agenţiei Naţionale pentru Privatizare. Conform prevederilor Hotãrîrii Guvernului nr. 264/1992, Colegiului Agenţiei Naţionale pentru Privatizare îi reveneau atribuţii decizionale în ceea ce priveşte analiza şi aprobarea elementelor principale ale procesului de privatizare, respectiv a: - rapoartelor de evaluare, ca element principal de pornire a negocierilor în vederea stabilirii preţului de vînzare a acţiunilor; - planului de privatizare; - condiţiilor contractuale de vînzare-cumpãrare a acţiunilor. Deşi acest organism a fost constituit în anul 1992, în fapt el nu a funcţionat, procesul decizional mutindu-se la nivelul salariaţilor cu funcţii de execuţie, cu depãşirea competentelor acestora. Detaliem o parte dintre neregulile constatate în acest domeniu. În prim-plan a apãrut subevaluarea capitalului social cu care societãţile comerciale au intrat în negocierile pentru privatizare, ca urmare a nerecalcularii prevãzute de actele normative apãrute, diferenţele inregistrind proporţii deosebite (uneori intrecind cu peste 300% capitalul social declarat). Este interesant ca în contractele de asociere, partea romana îşi asuma obligaţii clare privind reevaluarea aportului sau, dar partenerului strãin nu-i stabileşte astfel de sarcini şi nici modalitãţile de realizare. La stabilirea preţului acţiunilor nu s-a avut în vedere valoarea terenului, acesta fiind cedat de cele mai multe ori gratuit, fãrã nici o contraprestatie din partea cumpãrãtorului. S-au cuprins în contractele de vînzare-cumpãrare de acţiuni unele facilitãţi nepermise de lege, diminuîndu-se preţul de vînzare a acţiunilor uneori de aproape 4 ori. S-au acordat investitorului strãin împrumuturi cu încãlcarea legii, cu care acesta a cumpãrat acţiunile societãţii comerciale cu capital de stat, împrumut "garantat", de altfel, doar cu acţiunile cumpãrate ilegal, situaţie prin care investitorul strãin şi-a creat un statut privilegiat, impotriva legii, în managementul societãţii comerciale şi în împãrţirea profiturilor. Incalcindu-se astfel legea, s-au fãcut majorãri nelegale de capital social, cu toate consecinţele unei asemenea mãsuri. S-au vîndut active ale societãţilor comerciale, la cumpãrarea cãrora aveau prioritate salariaţii şi pensionãrii acestora, unor societãţi comerciale cu rãspundere limitatã cu capital social privat şi ca abaterea sa fie completa, vînzarea s-a fãcut cu plata în rate şi cu dobinda preferentiala (diferenţa de dobinda neperceputa de cãtre societatea comercialã cu capital de stat fiind de peste 50%). Întrucît neregulile privind problematica terenurilor sînt mai frecvente, facem precizarea ca, de regula, nu se poate invoca necunoaşterea cadrului legal, întrucît atunci cînd s-a fãcut înregistrarea lui în patrimoniu s-a fãcut corect, iar la privatizare, uneori, preţul terenului a fost diminuat de peste 3 ori. Pentru a sublinia implicatiile necuprinderii în acţiunea de privatizare a tuturor elementelor patrimoniale şi la valoarea lor corecta, mai exemplificam cu faptul ca, la una dintre societãţile comerciale ("Alfa" - S.A. Brãila) nu s-au cuprins în calcul nici disponibilitãţile bãneşti şi creanţele certe, care, dacã s-ar fi luat în calcul, diferenţa depasea de peste doua ori preţul convenit. În legatura cu îndreptarea lucrurilor prezentate şi recuperarea pagubelor create statului, Curtea de Conturi nu are capacitate legalã de acţiune, ea neputindu-se interpune între pãrţi, nici la încheierea şi nici pe parcursul derulãrii contractelor, pentru a le corecta sau anula. CAP. 3 Participarea societãţilor comerciale cu capital social integral sau majoritar de stat cu aport în natura şi/sau în numerar la constituirea capitalului social al unor societãţi comerciale, alãturi de alţi acţionari/asociaţi, persoane fizice sau juridice romane şi/sau strãine, în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi ale Legii nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor strãine Din verificãrile efectuate a rezultat ca astfel de asocieri s-au realizat de multe ori cu abateri de esenta de la cadrul legislativ în domeniu, care au constat, în principal, în: - subevaluarea aportului societãţilor comerciale cu capital de stat la constituirea capitalului social al societãţilor comerciale nou-înfiinţate; - nevãrsarea la timp şi integral a capitalului social subscris de cãtre asociaţi, persoane fizice sau persoane juridice cu capital privat, romane sau strãine; - participarea neechitabila la repartizarea dividendelor cuvenite actionarilor, în toate cazurile în defavoarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în special prin repartizarea acestora în funcţie de capitalul social subscris şi nu în funcţie de cel efectiv vãrsat; - acordarea, cu titlu gratuit, de spaţii şi terenuri, precum şi a altor facilitãţi şi avantaje materiale şi bãneşti noilor societãţi comerciale înfiinţate; - neefectuarea evaluãrii prin expertiza a aportului în natura adus de asociaţi; - participarea la constituirea unor noi societãţi comerciale prin decizia proprie şi unilaterala a conducerii executive a societãţilor comerciale cu capital social de stat, fãrã a solicita şi a obţine, în prealabil, aprobãrile şi mandatul necesar din partea propriei adunãri generale a actionarilor; - acceptarea şi semnarea unor contracte de asociere care prin conţinutul lor defavorizeaza acţionarul - societatea comercialã cu capital social de stat etc. Astfel de încãlcãri de la prevederile legale au fost constatate la 93,7% din societãţile comerciale verificate pe aceasta problematica. O speta aparte se referã la resursele naturale. Nefiind reglementatã suficient, modalitatea în care statul îşi realizeazã obligaţia prevãzutã la art. 134 din Constituţie "exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional", prin contractele de asociere s-au cedat, de regula, fãrã reglementãri clare, partenerilor strãini, dreptul de exploatare şi de valorificare a unor asemenea resurse pe suprafeţe mari de teren (unele de peste 25 mii mp). Partenerul strãin, în astfel de cazuri, nu numai ca este acţionar majoritar, cu toate drepturile pe care le implica o asemenea poziţie, dar a beneficiat şi de o subevaluare importanta şi nelegalã a aportului societãţii comerciale cu capital social de stat româneşti. Mai mult, partenerul strãin "a umplut" o parte din aportul sau la capitalul social cu utilaje cu un grad avansat de uzura fizica şi morala. O alta categorie de nereguli cu consecinţe grave asupra managementului noii societãţi comerciale mixte create au constituit-o unele cazuri, care întrec orice inchipuire. Deşi partea romana şi-a vãrsat, în termenul legal, peste 96% din aportul la capitalul social subscris, partea strãinã a vãrsat doar 3,3% şi cu toate acestea nu s-a luat mãsura de suspendare a dreptului de vot, potrivit legii. Acceptarea, de cãtre partea strãinã, în aceste cazuri, la plata în dolari a salariilor, primelor, cheltuielilor de protocol a reprezentanţilor partii romane, credem ca are relevante şi semnificatii multiple. În timp ce la societatea comercialã mixtã se petreceau astfel de fapte, societatea comercialã cu capital social de stat inregistra pierderi de ordinul sutelor de milioane şi nu vãrsa obligaţii cãtre bugetul public naţional de valori şi mai mari. Un alt fenomen intilnit este punerea de cãtre partea romana la dispoziţia noii societãţi comerciale mixte, cu titlu gratuit, a unor bunuri ale sale, peste aportul la capitalul social subscris (depozite, hale, de mii de metri patrati), prejudiciind statul de valori mari şi afectind grav interesele societãţii comerciale cu capital de stat. Alt fenomen apropiat celui descris este practica de a se reevalua bunurile aduse ca aport la capitalul social dupã constituirea societãţii comerciale mixte şi "aranjarea" lucrurilor în asa fel încît de majorarea, pe aceasta cale, a capitalului social sa beneficieze doar partea romana şi strãinã cu aport de capital social privat. Nu în ultimul rind a apãrut practica unor societãţi comerciale cu capital social de stat "mama", de a închiria societãţii comerciale mixte o serie de bunuri, la chirii modice de 7-25 de ori mai mici decît cele legale. Au fost societãţi comerciale cu capital de stat tot "mama" care au garantat, cu elemente patrimoniale proprii (de pilda cu 2 avioane), creditele angajate de societatea comercialã mixtã, fãrã nici un fel de mãsuri asiguratorii. De asemenea, s-au fãcut plati societãţii comerciale mixte, fãrã documente şi fãrã asigurãrile elementare necesare.
CAP. 4 Privatizarea unor societãţi comerciale cu capital social integral sau majoritar de stat, ca urmare a majorãrii capitalului social propriu, prin emisie suplimentarã de acţiuni/pãrţi sociale şi valorificarea acestora prin vînzarea cãtre diverse persoane, efectuatã, în multe situaţii, cu încãlcarea grava a prevederilor Legii nr. 31/1990, prin: - subevaluarea preţului de vînzare a noilor acţiuni emise, ca urmare a neefectuarii evaluãrii patrimoniului deţinut de societatea comercialã, incalcindu-se astfel prevederile art. 158, ale art. 160 coroborate cu art. 13 şi art. 23 din Legea nr. 31/1990; - subdimensionarea capitalului social deţinut de stat, prin neefectuarea operaţiunilor de reevaluare a acestuia, conform dispoziţiilor legale, ceea ce a dus la schimbarea nejustificatã a ponderii actionariatului în favoarea celui privat, cu efect asupra participãrii la actul decizional şi la repartizarea dividendelor; - acordarea ilegala, de cãtre societãţile comerciale emitente de acţiuni suplimentare, a unor împrumuturi şi avansuri cumparatorilor în vederea achitãrii acestora, prin încãlcarea prevederilor art. 69 din Legea nr. 31/1990; - acceptarea achitãrii cu intirziere a contravalorii acţiunilor cumpãrate de diversele persoane fizice şi persoane juridice cu capital privat, fãrã a se calcula penalitãţi, incalcindu-se astfel prevederile art. 10, art. 35 şi art. 158 din Legea nr. 31/1990; - majorarea ilegala a capitalului social prin emisie suplimentarã de acţiuni, ca urmare a deciziei unilaterale a conducerii executive a societãţilor comerciale, fãrã solicitarea şi aprobarea acestei mãsuri de cãtre adunarea generalã a actionarilor, singurul organ abilitat, conform art. 75 din Legea nr. 31/1990, sa dispunã în acest sens; - solicitarea, cu ocazia majorãrii capitalului social, prin emisie suplimentarã de acţiuni, a radierii din registrul comerţului a societãţii comerciale respective şi, concomitent, a aprobãrii şi înregistrãrii unei "asa-zise" noi societãţi comerciale cu acelaşi sediu social şi cu aceeaşi denumire, în scopul scutirii de la plata impozitului pe profit şi a obligaţiilor cãtre unele fonduri speciale; - s-au acordat împrumuturi partii cu aport de capital social privat din fondul de rezerva, care nu este un fond de disponibilitati bãneşti, împrumutul echivalind, în aceste cazuri, cu o emisiune monetara fãrã acoperire; - s-au înfiinţat şi s-au desfiinţat societãţi comerciale mixte, constituite cu aportul societãţilor comerciale cu capital de stat, pentru a se eluda legea, pentru evaziune fiscalã (prin utilizarea, nelegal, de facilitãţi existente la data respectiva). Astfel de abateri s-au constatat la toate societãţile comerciale verificate pe linia modului în care au fost respectate prevederile legale privind majorarea capitalului social prin emisie suplimentarã de acţiuni. Spre exemplu, s-a aprobat majorarea capitalului social, prin emiterea de acţiuni suplimentare, pentru a fi vîndute, de regula, cãtre salariaţi, fãrã ca patrimoniul sa fi fost reevaluat corect. Prin aceasta s-a diminuat valoarea realã a acţiunii, care nu numai ca a dus la prejudicierea societãţii comerciale cu capital social de stat, dar a schimbat "raportul de forte" în societatea comercialã mixtã, partenerul strãin "trezindu-se" cu un cadou, fãrã nici un efort.
Societãţile comerciale cu abateri mai grave, abaterile, modul în care au fost sãvîrşite, consecinţele şi stadiul actual al valorificãrii actului de control se regãsesc în rapoartele prezentate. Acţiunile Curţii de Conturi, în cazurile şi în spetele arãtate, s-au îndreptat impotriva reprezentanţilor societãţilor comerciale cu capital social de stat care au încãlcat legea sau nu şi-au fãcut datoria şi nu asupra investitorilor strãini (se altfel, Curtea de Conturi poate intra în control la societãţile comerciale cu capital social privat doar în situaţii strict limitate de lege).
Întrucît o parte dintre neregulile la care am fãcut referire se manifesta şi astãzi, consideram ca instituţiile rãspunzãtoare de existenta lor trebuie sa ia mãsuri mai ferme de asanare. Evident, Curtea de Conturi va continua controlul şi la alte unitãţi din economie.
B. Controlul modului de utilizare a fondurilor valutare din credite externe, din creanţe externe, export, prestãri de servicii şi operaţiuni necomerciale, precum şi a rezervei valutare existente la 31 decembrie 1989 Pentru realizarea acestui obiectiv, Curtea de Conturi a efectuat controale la: Banca Nationala a României, Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. şi celelalte bãnci cu capital de stat, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comerţului, fostele întreprinderi de comerţ exterior (I.C.E.) şi alţi agenţi economici cu activitate de import-export. Din controlul efectuat a rezultat o serie de abateri grave privind administrarea şi gestionarea fondurilor valutare ale statului, recuperarea creanţelor externe ale statului, funcţionarea pieţei valutare, repatrierea valutei, modul de utilizare de cãtre agenţii economici a sumelor în valuta, ceea ce a dus la epuizarea rezervelor valutare ale statului, la indatorarea externa a tarii, la un deficit accentuat al balanţei de plati externe a tarii, la presiuni asupra nivelului cursului de schimb şi la creşterea datoriei publice. La 31 decembrie 1989 România nu inregistra datorii externe şi avea constituite fonduri ale statului în devize convertibile de 2.030 milioane dolari S.U.A., în legatura cu care sînt de arãtat urmãtoarele:
1. În legatura cu gestionarea resurselor valutare ale statutului, existente la 31 decembrie 1989 1.1. Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a desfiinţat, în luna ianuarie 1990, în mod nelegal şi nejustificat, evidenta "Fondului valutar centralizat al statului", care la 31 decembrie 1989 insuma 1.106 milioane dolari S.U.A. şi, ca urmare, nu s-a putut stabili, pe baza de documente, modul de gestionare a acestui fond. 1.2. În anul 1991, Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a deschis pe numele Bãncii Naţionale a României un cont intitulat "B.N.R. - Fond de stat în valuta", în care, prin patru operaţiuni, a înregistrat plati fãrã documente justificative de 906,0 milioane dolari S.U.A., fãcînd datoare, în acest fel, Banca Nationala a României, în numele statului, cu suma menţionatã, pe motiv ca ar fi achitat, la extern, datorii ale statului. Pentru nici una dintre aceste operaţiuni nu au fost puse însã la dispoziţia controlului documente din care sa rezulte: obiectul plãţilor; data efectuãrii acestora; destinatarul sumelor; cine a dispus şi a aprobat plata; dacã sumele în cauza reprezentau obligaţii certe ale statului. Banca Nationala a României, fãrã sa verifice realitatea datelor prezentate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., a acceptat sa îndatoreze statul cu 888,1 milioane dolari S.U.A. şi sa plãteascã pentru aceasta suma dobinzi la nivel LIBOR pentru dolarul S.U.A. +1,5%, care, pînã la 31 decembrie 1994, insumau 85,5 milioane dolari. În fapt, cele doua bãnci nu au adus la îndeplinire obligaţiile ce le reveneau din Hotãrîrea Guvernului nr. 1.356/1990 şi din Legea nr. 34/1991, cu privire la predarea-primirea rezervelor valutare ale statului. Este de menţionat şi faptul ca Banca Nationala a României, prin raportul prezentat Parlamentului României în luna mai 1993, deşi a arãtat ca exista datorii fata de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., nu a prezentat, totuşi, date privind volumul, necesitatea, oportunitatea şi influentele acesteia asupra rezervelor valutare ale statului. Angajarea acestui împrumut care, împreunã cu dobinzile aferente, insumeaza circa 1 miliard dolari S.U.A., pe lîngã faptul ca nu a fost justificatã cu date concrete, verificabile, s-a fãcut şi prin abatere de la normele legale în vigoare, astfel: - nu s-a solicitat aprobarea Parlamentului României, avînd în vedere ca Banca Nationala a României era competenta, potrivit art. 2 din Legea nr. 34/1991, sa angajeze credite în valuta, cu durata de rambursare de pînã la un an, or acest credit a fost angajat pe o durata de 5 ani; - deşi s-au afectat rezervele valutare ale statului cu circa 1 miliard dolari S.U.A., nu a fost şi nu este inclus la datoria publica a statului. 1.3. Banca Nationala a României a acceptat, în februarie 1990, ca în contul sumei de 770,6 milioane dolari S.U.A. din rezerva valutarã a statului, pusã temporar la dispoziţia Bãncii Romane de Comerţ Exterior - S.A. (727,6 milioane dolari S.U.A.) şi a Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperãrii Economice Internaţionale (43,0 milioane dolari S.U.A.), înainte de anul 1989, sa încaseze contravaloarea acesteia în lei, renunţînd la obligaţia reintregirii rezervei. 1.4. Potrivit Decretului-lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990, întregul patrimoniu care a aparţinut fostului Partid Comunist Roman, inclusiv fondurile bãneşti şi valutare, urmau sa fie trecute în proprietatea statului. Disponibilitãţile valutare ale Oficiului Economic Central "Carpaţi" erau în luna martie 1990, potrivit extrasului de cont, de 153,4 milioane dolari S.U.A. Întrucît Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a desfiinţat evidenta fondului valutar al statului, începînd cu luna ianuarie 1990, nu s-a putut verifica dacã aceasta suma a fost trecutã, potrivit legii, în fondul valutar al statului, respectiv dacã a fost avutã în vedere ca resursa în determinarea "golului de balanţa" pretins de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., în suma de 888,1 milioane dolari S.U.A. 1.5. Procurorul general financiar al Curţii de Conturi a apreciat ca faptele menţionate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevãzutã de art. 248 din Codul penal, sesizind Parchetul General de pe lîngã Curtea Suprema de Justiţie, în septembrie 1994. 1.6. De asemenea, prin decizie a preşedintelui Sectiei de control ulterior al Curţii de Conturi s-a dispus consiliilor de administraţie ale celor doua bãnci sa ia mãsuri pentru reconstituirea evidentei gestionar-contabile a fondului valutar al statului, pe baza cãreia sa procedeze la predarea-primirea rezervei valutare în devize convertibile, în conformitate cu prevederile art. 4 din Hotãrîrea Guvernului nr. 1.356/1990 şi ale art. 33 din Legea nr. 34/1991, precum şi la regularizarea eventualelor diferenţe rezultate.
2. Cu privire la operaţiunile de încasãri şi plati în valuta dupã 31 decembrie 1989 2.1. În perioada 1990-1991, datoritã scaderii masive a exporturilor şi creşterii rapide a importurilor, au fost epuizate rezervele valutare ale tarii, existente la 31 decembrie 1989, care insumau circa 2 miliarde dolari S.U.A., şi s-a început indatorarea externa a tarii prin apelarea la credite externe care, la finele anului 1991, insumau 897 milioane dolari S.U.A. Mãsurile luate în anii 1990-1991 nu au fost de natura sa asigure menţinerea nivelului exporturilor şi echilibrarea balanţei de plati externe, situaţie care s-a datorat şi urmãtorilor factori: - liberalizarea importurilor fãrã ca Ministerul Comerţului şi Turismului sa ia, concomitent, mãsuri pentru stimularea exportului şi asigurarea echilibrului valutar în activitatea de comerţ exterior, asa cum avea obligaţia, potrivit Hotãrîrii Guvernului nr. 805 din 20 iulie 1990; - autorizarea plãţilor în valuta de cãtre Banca Nationala a României s-a fãcut fãrã respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990, potrivit cãrora avea obligaţia de a nu autoriza importurile de bunuri care "se pot procura din ţara în condiţii competitive", în scopul asigurãrii echilibrarii balanţei de plati externe. La neajunsurile semnalate a contribuit şi ineficacitatea reglementãrilor valutare ale Bãncii Naţionale a României, precum şi lipsa unui control ferm din partea acesteia asupra modului de respectare a normelor respective. 2.2. Mecanismele create în perioada 1990-1991 cu privire la regimul valutar au depãşit, uneori, cadrul legal şi nu au fost de natura a stimula producţia de export şi, respectiv, a asigura resursele necesare echilibrarii balanţei de plati externe. Relevant este faptul ca, deşi legile nr. 15/1990 şi nr. 31/1990 prevedeau posibilitatea agenţilor economici de a dispune de 50-70% din veniturile nete în valuta, prin Hotãrîrea Guvernului nr. 763 din 11 noiembrie 1991, aceste drepturi au fost anulate, agenţii economici fiind obligaţi sa cedeze statului toatã valuta încasatã. Mãsura nu a dus însã la creşterea rezervelor valutare ale statului, deoarece valuta colectata a fost folositã, în cea mai mare parte, pentru acoperirea unor goluri de resurse pretinse de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
3. Cu privire la utilizarea sumelor încasate din creanţe externe În perioada 1990-1991 au fost încasate creanţe externe, în principal pe relaţia Republica Arabã Egipt, în suma totalã de 219 milioane dolari S.U.A., care a fost utilizata pentru investiţii în obiective turistice (21,0 milioane dolari), importuri de mãrfuri egiptene (196,0 milioane dolari) şi pentru finanţarea altor cheltuieli (2,0 milioane dolari). În legatura cu utilizarea acestor creanţe s-a constatat ca: - mãrfurile importate în contul creanţelor au fost, în principal, bunuri de consum care, în majoritatea cazurilor, se produc şi în ţara; - o parte importanta din contravaloarea în lei a bunurilor importate, peste 68 miliarde lei, a fost folositã, în mod nelegal de cãtre societãţile comerciale importatoare, în loc sa fie virata la bugetul de stat.
4. Principalele deficiente constatate la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.: 4.1. Facilitarea procurãrii de valuta prin nerespectarea Regulamentului valutar şi la un curs de schimb inferior celui oficial. De exemplu: Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a vîndut unor clienţi ai sãi, în baza unui acord încheiat cu Banca Nationala a României, suma de 158 milioane dolari S.U.A. pentru efectuarea de plati la extern, la cursul de 226 lei/dolar în vigoare la data încheierii acordului, cu toate ca plãţile la extern urmau a se efectua ulterior, cînd, de fapt, cursul de schimb a ajuns pînã la 817 lei, deci de aproape 4 ori mai mare. Consecinţele acestor operaţiuni au fost urmãtoarele: a) creşterea datoriei publice şi a obligaţiilor bugetului de stat prin transferul nelegal şi nejustificat pe seama acestuia al influentelor nefavorabile de curs înregistrate la acest credit. Datoritã deprecierii leului în raport cu dolarul S.U.A., pe perioada de la data acordãrii şi pînã la restituirea creditului s-au înregistrat diferenţe nefavorabile de curs valutar, care insumeaza 171 miliarde lei, cu care este ţinut dator bugetul de stat; b) diminuarea rezervelor valutare ale statului prin restituirea, din aceste rezerve, a sumei respective. Din aceleaşi rezerve s-au plãtit şi dobinzi în suma de peste 10 milioane dolari S.U.A. la creditul respectiv; c) favorizarea unor clienţi care au beneficiat de avantaje substanţiale prin cumpãrarea valutei la un curs de schimb mai mic, ceea ce a facilitat o concurenta neloialã între importatori, întrucît ceilalţi clienţi au procurat valuta la un curs de pînã la 2-3 ori mai mare. 4.2. Acordarea de credite în lei pentru procurarea de valuta în afarã pieţei valutare, operaţiuni interzise de Regulamentul valutar. Spre exemplu: unei singure societãţi comerciale cu capital social privat i s-au acordat credite în suma totalã de 2,8 miliarde lei cu care aceasta a cumpãrat suma de 6,6 milioane dolari S.U.A. în afarã pieţei valutare. Subliniem şi faptul ca prin adresa nr. 746 din 28 decembrie 1993, conducerea Bãncii Romane de Comerţ Exterior - S.A. a comunicat Camerei Deputaţilor, la solicitarea comisiei de analiza a activitãţii Bãncii Naţionale a României şi a bãncilor comerciale, ca "Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. nu a acordat nici un credit al cãrui scop sa fie în mod explicit cumpãrarea de valuta", ceea ce nu corespunde situaţie reale. 4.3. Acordarea de credite în valuta unor clienţi, pentru plata importurilor, pe care le-a recuperat ulterior în lei, ceea ce reprezintã în fapt operaţiuni deghizate de vînzare de valuta în afarã pieţei valutare. 4.4. Favorizarea unor agenţi economici prin acordarea de credite în lei şi în valuta, numai pe riscul sau fãrã sa solicite constituirea de garanţii materiale asiguratorii, iar în unele cazuri nici nu a încheiat convenţii de credit, contrar prevederilor Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancarã şi propriilor sale norme de lucru şi, în consecinta, în cazul unor agenţi economici care nu au mai restituit creditele primite, banca nu a mai avut posibilitatea executãrii unei garanţii materiale şi, ca urmare, a fost prejudiciata cu sumele nerambursate şi cu dobinzile datorate. De exemplu: s-au acordat numai unei singure societãţi comerciale, în perioada noiembrie 1990 - ianuarie 1991, credite în valuta de 3,4 milioane dolari S.U.A., care nu au fost restituite bãncii pînã la data controlului, deşi erau scadente din luna noiembrie 1991. O parte din acest credit, respectiv suma de 2,6 milioane dolari S.U.A., a fost transformata, în luna martie 1992, din valuta în lei (0,5 miliarde lei), la cursul de 198 lei/dolar, în vigoare la data plãţilor la extern. Ca urmare acestei operaţiuni de transformare a creditului din valuta în lei, Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a înregistrat o pierdere de 4,3 miliarde lei, întrucît creditul de 2,6 milioane dolari S.U.A. reprezenta, la cursul de la finele anului 1994, suma de 4,8 miliarde lei şi nu 0,5 miliarde lei cu cît apare dator acest client în evidenta bãncii. S-a pus la dispoziţie unei societãţi comerciale, în numerar, suma de 100.000 dolari S.U.A., preluatã abuziv din contul altei societãţi comerciale, suma care a fost restituitã societãţii comerciale abia dupã un an, dintr-un credit în valuta, acordat de aceeaşi banca şi care nu era rambursat pînã la data controlului. De precizat ca la data acordãrii acestui credit, de 100.000 dolari S.U.A., societatea comercialã în cauza avea la banca obligaţii restante de peste 1 miliard lei. 4.5. Unele societãţi comerciale cu capital social privat au beneficiat, în permanenta, din partea bãncii, de un tratament preferenţial, cu totul aparte fata de alţi clienţi, întrucît li s-au pus la dispoziţie importante fonduri în valuta şi în lei prin nerespectarea reglementãrilor în vigoare, în sensul ca nu s-au constituit garanţii materiale şi nu s-au încheiat contracte sau convenţii de credite cu aceştia, majoritatea operaţiunilor fiind aprobate de persoane care nu aveau competenta necesarã. Aceste operaţiuni prezintã riscuri şi, ca atare, în unele cazuri, au dus la înregistrarea de pierderi de cãtre banca. Astfel, în condiţiile în care toţi agenţii economici nu dispuneau de resursele financiare necesare la începutul activitãţii, pentru unii dintre aceştia, banca a asigurat accesul necondiţionat la credite în valuta şi în lei, fãrã sa le pretindã garanţii materiale, dîndu-le astfel posibilitatea sa beneficieze de conjuncturile favorabile apãrute (majorãri de preţuri, modificãri ale cursului leului etc.), pe seama cãrora au obţinut profituri substanţiale, sporindu-le spectaculos capitalul social. Comparativ cu aceştia, celorlalţi agenţi economici li s-au aplicat, în mod strict, prevederile normelor bancare, şi li s-a pretins garanţii materiale de cel puţin 120% fata de creditele solicitate, precum şi îndeplinirea altor condiţii, creîndu-se, în acest fel, o diferentiere rapida a agenţilor economici prin practicarea unor forme de concurenta neloialã.
Toate aceste nereguli fac obiectul a 11 acte de control, dintre care 10 au fost trimise la Parchetul General, iar unul a fost înaintat de procurorul general financiar Sectiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
C. Cu privire la utilizarea subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare pentru investiţii, în anii 1990 şi 1991, de cãtre regiile autonome de interes naţional Ca urmare a controlului s-a constatat ca s-a acordat la un numãr de 5 regii autonome subvenţii mai mari decît cele cuvenite, în suma de 2.303,8 milioane lei, fãrã a fi restituite în termenul legal la bugetul de stat. Încasarea acestor subvenţii în mod necuvenit s-a datorat, în principal, cuprinderii, în calculul fundamentarii necesarului de subvenţii pe anul 1991, a unei valori a producţiei mai mare decît cea efectiv realizatã sau a unor cheltuieli care nu privesc realizarea produselor sau serviciilor aprobate a fi subvenţionate de la bugetul de stat. Actele de control conţinînd aspecte de natura penalã au fost trimise de cãtre procurorul financiar la parchetele de pe lîngã tribunale.
Utilizarea alocaţiilor În anii 1990 şi 1991 au fost acordate de la bugetul de stat alocaţii pentru investiţii în suma de 14.328,1 milioane lei. Din cele 11 regii autonome de interes naţional care au beneficiat de alocaţii bugetare pentru investiţii, organele Curţii de Conturi au verificat un numãr de 8, care au utilizat 92% din totalul alocaţiilor bugetare acordate de la bugetul de stat. Controalele efectuate au scos în evidenta ca, în general, au fost respectate actele normative care reglementeazã aceasta materie, deficientele constatate constind fie în faptul ca nu a fost respectata destinaţia alocaţiilor bugetare acordate, fãrã însã a se perturba activitatea regiei, fie ca au fost înregistrate eronat în evidenta contabila. Concret, aceste deficiente au fost urmãtoarele: - au fost efectuate o serie de "cheltuieli de capital" din alocaţii bugetare primite în anii 1990 şi 1991 de cãtre regiile autonome de interes naţional fãrã respectarea prevederilor Legii nr. 10/1991 şi ale legilor bugetare anuale, în care se mentiona utilizarea acestora pentru întreprinderi noi şi dezvoltãri importante. Contrar acestor prevederi, alocaţiile bugetare au fost utilizate, în unele cazuri, pentru procurarea de obiecte de inventar şi mijloace fixe necuprinse în listele de investiţii aprobate; - au fost înregistrate eronat în evidenta contabila alocaţiile bugetare primite pentru investiţii, incalcindu-se prevederile Legii nr. 82/1991. În timpul controlului, deficientele menţionate mai sus au fost inlaturate prin evidentierea corecta în contabilitate a alocaţiilor bugetare pentru investiţii, primite de la bugetul de stat.
D. Formarea şi gestionarea datoriei publice Evoluţia datoriei publice interne, în perioada 1990-1991, a fost urmãtoarea:
- miliarde lei - ----------------------------------------------- | 1989 - | |-----------------------------------------------| | 1990 3,8 | |-----------------------------------------------| | 1991 41,1 | ----------------------------------------------
Datoria publica interna, înregistratã în aceasta perioada, provine exclusiv din deficitul bugetar înregistrat la finele anilor respectivi, care a fost acoperit astfel: - 3,8 miliarde lei prin Legea nr. 7/1992; - 41,1 miliarde lei printr-un împrumut de stat contractat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, aprobat prin Legea nr. 74/1991.
Datoria publica externa Evoluţia datoriei publice externe în perioada 1990-1991 a fost urmãtoarea:
Din creditele angajate cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (180,0 milioane dolari) şi cu Banca Europeanã pentru Investiţii (31,0 milioane dolari) nu s-au tras decît 3,3 milioane dolari, respectiv 1,56% . Din creditele aprobate de Fondul Monetar Internaţional, în suma de 856,2 milioane dolari, pentru anul 1991 nu s-a putut beneficia de suma de 84,0 milioane dolari, reprezentind ultima tragere din 15 decembrie 1991, datoritã nerealizarii criteriilor de performanta convenite cu Fondul Monetar Internaţional prin Aranjamentul stand-by (neasigurarea rezervelor internaţionale şi neincadrarea în volumul de credite convenit).
E. Constituirea şi utilizarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur În anul bugetar 1990 şi în cei anteriori nu a funcţionat în economia româneascã sistemul fondurilor speciale şi al fondurilor de tezaur. Din controlul efectuat de organele abilitate ale Curţii de Conturi asupra conturilor de execuţie întocmite la nivelul ordonatorilor principali, secundari şi terţiari de credite pentru anul bugetar 1991, s-a constatat ca unele fonduri speciale au fost constituite şi utilizate fãrã bugete aprobate de Parlamentul României sau cu abateri (fond special din diferenţe favorabile din reevaluarea stocurilor, fondul din vînzarea locuinţelor). La constituirea şi utilizarea fondurilor de tezaur, abaterile au constat în nerespectarea destinaţiilor legale în utilizarea acestor fonduri, în neluarea mãsurilor de negociere, cu sucursalele Bãncii Comerciale Romane - S.A., a dobinzilor legale pentru disponibilitãţile din conturile bancare etc.
Partea a III-a Execuţia bugetarã pe anul 1992 şi administrarea patrimoniului public şi privat al statului în perioada 1992 - 1994
CAP. 1 Aspecte generale Pentru exerciţiul bugetar al anului 1992, ponderea unitãţilor şi a cheltuielilor verificate reprezintã:
1992 - în % - --------------------------------------------------------------- | Numãrul de Volumul de | | unitãţi verificate cheltuieli | |----------------------------------------------------------------| | - Bugetele publice locale 15,1 78,0 | | - Bugetul de stat 26,0 70,4 | | - Bugetul asigurãrilor sociale | | de stat 67,1 97,4 | ----------------------------------------------------------------
Controlul la ordonatorii de credite bugetare s-a efectuat în funcţie de limitele valorice aprobate conform legii, avîndu-se în vedere efectivele reduse de controlori, asa cum s-a arãtat. Principalele fenomene negative de amploare, rezultate din control în zona indisciplinei bugetare, constau în: schimbarea destinaţiei alocaţiilor bugetare aprobate; finanţarea cheltuielilor aferente unui exerciţiu bugetar din alocaţiile aferente altui exerciţiu bugetar; plata cu anticipatie a unor mãrfuri, a executãrii de lucrãri sau de servicii prin abatere de la normele legale; nevirarea la bugetul de stat a sumelor datorate legal din impozite, taxe şi alte obligaţii; nerespectarea de cãtre unitãţile administrativ-teritoriale locale a normelor şi normativelor de cheltuieli stabilite de Guvern pentru unitãţile finanţate de la bugetul de stat etc. şi, nu în ultimul rind, nerealizarea veniturilor cuvenite bugetului public naţional. Ordonatorii de credite au invocat existenta unor situaţii critice, cum ar fi: aprobarea cu intirziere a bugetului de stat şi, respectiv, a bugetelor locale; punerea la dispoziţie a creditelor bugetare aprobate, în mod neritmic şi în neconcordanta cu nevoile reale; alocarea, în ultima luna şi chiar decada a anului, a unor sume importante, cînd nu mai pot fi cheltuite pînã la finele anului respectiv, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale; rectificarea tardivã a bugetelor, în unele cazuri, în anul urmãtor celui la care se referã. Situaţiile invocate s-au confirmat, existenta şi implicatiile lor fiind constatate şi de specialiştii Curţii de Conturi. Pentru eliminarea acestor dificultãţi, care au afectat negativ desfãşurarea normalã a execuţiei bugetare, se impune satisfacerea cerinţelor justificate, invocate de cei controlati şi, mai cu seama, aprobarea bugetelor înainte de începutul anului calendaristic, alocarea fondurilor în concordanta cu eşalonarea în timp a acţiunilor programate prin bugete, operarea, în timp oportun, a rectificarilor legale ale bugetelor publice, impuse de legislaţie şi de noile realitati etc. La originea multor abateri de la reglementãrile legale se afla indisciplina bugetarã de care au dat dovada unii ordonatori de credite, generata de neintelegerea sau neacceptarea exigenţelor ce trebuie sa existe în domeniul complex al utilizãrii fondurilor publice, manifestarea unor tendinte de abuzuri, ilegalitati, precum şi de autonomie excesiva în utilizarea acestor fonduri, în afarã limitelor legale. Din zona situaţiei, evoluţiei, administrãrii şi utilizãrii patrimoniului public şi privat al statului, principalele fenomene negative care s-au manifestat au constat în: subevaluarea elementelor patrimoniale în acţiunile de vînzare şi de privatizare, scoaterea nelegalã din funcţiune a unor active fixe, închirieri nelegale sau cu chirii nelegale ale unor active fixe, vinzari în condiţii nelegale de active fixe şi circulante, deficiente grave în gestionarea patrimoniului, incorectitudinea inventarierilor şi bilanţurilor contabile, schimbarea destinaţiei subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare, nevirarea sumelor cuvenite bugetului public naţional, alimentarea artificiala a blocajului financiar, acordarea de avansuri fãrã contraprestatii, angajarea şi derularea de credite cu garanţii guvernamentale, în condiţii nelegale, şi altele.
A. Schimbarea destinaţiei alocaţiilor bugetare, stabilitã prin bugetele aprobate, în situaţii nepermise de lege Abateri de acest fel au fost constatate la 25% din totalul ordonatorilor de credite verificaţi, precum şi la 23% din totalul regiilor autonome şi societãţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat controlate. Întinderea fenomenului a fost însã mult mai mare, situaţia realã fiind mascatã de practica unor ordonatori de credite care, la finele exerciţiului bugetar, cu prilejul rectificarii bugetului, şi-au aliniat prevederile de credite bugetare la nivelul cheltuielilor efectuate, pe total şi pe structura, fãcînd sa nu apara nici o abatere între prevederi şi execuţie. Din multitudinea de spete de acest fel redam, în continuare, doar citeva, care consideram ca sînt mai încãrcate de semnificatii. 1. Încasarea nelegalã de la bugetul de stat de subvenţii peste nivelul pierderilor înregistrate care, în loc sa fie restituite bugetului de stat au fost folosite în alte scopuri, ca de pilda achiziţionarea de autobuze, acordarea de avansuri pentru procurarea de piese de schimb, care nu au fost primite nici pînã la data controlului (sute de milioane de lei, care erau în aceste situaţii de mai mult de 2 ani), achiziţionarea de televizoare şi de zahãr de la societãţi comerciale cu rãspundere limitatã, produse ce nu intrau în obiectul lor de activitate (dind şi avansuri, acestea constituind practic o creditare deghizatã, fãrã dobinda) etc. 2. Folosirea sumelor primite de la bugetul de stat pentru realizarea unor lucrãri de alimentari cu apa, de canalizare şi altele de larg interes cetatenesc, în alt scop (pentru rambursarea unor credite şi plati de dobinzi care nu aveau legatura cu aceste lucrãri etc.). 3. Reţinerea, de cãtre unele ministere, nelegal, şi utilizarea unor importante sume destinate bugetului de stat, pentru: a) garantarea, pentru terţe persoane, a unor credite de valori mari care nu aveau nimic comun cu specificul activitãţii lor; b) reţinerea unor venituri din activitatea proprie de valori mari, fãrã aprobare, care, potrivit legii, se cuveneau bugetului de stat, şi utilizarea lor peste cheltuielile prevãzute în bugetul aprobat; c) efectuarea, la finele anului, de plati nedatorate (fictive), urmate de restituirea sumelor în anul urmãtor, şi utilizarea lor în afarã prevederilor bugetare (uneori sumele astfel virate au fost utilizate de societãţi comerciale cu capital social privat, timp îndelungat, fãrã contraprestatie şi fãrã dobinda).
B. Cu privire la determinarea drepturilor cuvenite bugetului public naţional Drepturile cuvenite bugetului public naţional nu exprima volumul integral al sumelor datorate de plãtitori, în primul rind datoritã faptului ca în calcul nu s-au inclus toţi plãtitorii, iar în al doilea rind, pentru ca atunci cînd au fost incluşi nu s-au avut în vedere toate obligaţiile de plata. De exemplu: la Direcţia generalã a finanţelor publice a municipiului Bucureşti s-a constatat ca din 44.925 agenţi economici, înscrişi în evidenta cu cod fiscal, 16.173, deci 36%, nu au depus bilanţ pentru activitatea anului 1992 şi nu s-a fãcut controlul necesar pentru clarificarea situaţiei. În acelaşi timp, în fişele de evidenta fiscalã de la organele Ministerului Finanţelor nu s-au trecut toate obligaţiile de plata ale agenţilor economici respectivi (I.C.M., accize etc.). Pentru alte venituri fiscale, ca: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa asupra mijloacelor de transport etc., prevederile din bugetul de stat elaborate de Direcţia generalã a trezoreriei au fost subevaluate fata de conturile de execuţie primite din teritoriu, cu 7% la impozitul pe salarii şi cu 4% la impozitul pe profit, iar la alte impozite şi taxe, diferenţele între bazele de date au fost de pînã la 34% . În bugetul de stat nu au fost cuprinse veniturile din rãmãşiţele anului anterior, care reprezentau circa 15% din veniturile bugetului, modalitate de lucru care a dus la majorarea artificiala a deficitului bugetar. Dintre veniturile cuvenite bugetului de stat, neevidentiate şi nevirate acestuia, utilizate în alte scopuri, menţionãm taxele pentru folosirea drumurilor, percepute la punctele de trecere a frontierei, care, la paritatea monedei din anii 1991 şi 1992, reprezentau circa 8 miliarde lei. Printre deficientele constatate, cuprinse în rapoartele la care facem referire, este şi lipsa unei metodologii de cuantificare a veniturilor cuvenite bugetului public naţional şi neurmarirea sistematica şi ferma a încasãrii acestor drepturi. La situaţiile constatate a contribuit şi lipsa de personal din acest domeniu, datoratã salarizarii nestimulative a acestuia. În legatura cu fondurile speciale, constituite în anul 1992, controlul a constatat ca, în pofida legii, s-au constituit 4 fonduri speciale, necuprinse în legea bugetarã aprobatã, dar care au fost aprobate prin hotãrîri ale Guvernului sau de cãtre primul-ministru. Acestea au fost: 1. fondul constituit din diferenţele favorabile din reevaluarea stocurilor de aur şi argint (247 miliarde lei); 2. fondul constituit din diferenţe favorabile din reevaluarea stocurilor materiale (31,9 miliarde lei); 3. fondul constituit din ajutoare economice externe nerambursabile (10,7 miliarde lei); 4. fondul constituit din diferenţele favorabile din reevaluarea activelor şi pasivelor în valuta (3,4 miliarde lei). Aceste fonduri, utilizate fãrã aprobarea Parlamentului României, au reprezentat 28,4% din veniturile aprobate prin legea bugetarã anuala. De altfel, diferenţele favorabile din reevaluarea stocurilor de aur şi argint, din anii 1991 şi 1992, au insumat 347 miliarde lei, fiind utilizate integral în economie, deşi, potrivit legii, cu aceste diferenţe trebuiau compensate diferenţele nefavorabile, iar soldul urma sa fie regularizat cu bugetul de stat. Consecinţele acestor abateri au fost, în principal, urmãtoarele: - majorarea nelegalã a obligaţiilor bugetului de stat; - creşterea masei monetare, prin emisiune, fãrã acoperire, cu impactul inflationist aferent, întrucît aceste diferenţe au existat numai scriptic, deoarece stocurile de aur şi argint nu au fost valorificate. Consideram ca utilizarea de fonduri, mai cu seama de asemenea proporţii, în afarã aprobãrii Parlamentului României, constituie abateri grave, întrucît Parlamentul poate ajunge oricind la concluzia ca acestor fonduri li se putea da o alta destinaţie, mai avantajoasã, pentru societatea româneascã.
C. Cu referire la deficitul bugetar şi datoria publica Deficitul bugetar şi datoria publica sînt doi indicatori macroeconomici cu impact deosebit asupra generaţiilor viitoare, care angajeazã, nemijlocit, viitorul tarii. Ca urmare, în aceste domenii trebuie sa se respecte cu fermitate prevederile legii. Principala concluzie de ansamblu referitoare la aceşti indicatori, cuprinsã în Raportul public pentru anul 1992, aprobat de cãtre Plenul Curţii de Conturi, este aceea ca atît deficitul bugetar, cît şi datoria publica, prezentate Parlamentului României, nu exprima situaţia realã, întrucît acestea au, în fapt, o dimensiune mult mai mare decît cea raportatã. Astfel, datoriile statului, neachitate unor creditori interni şi nereflectate în datoria publica, insumau la finele anului 1992 - 495 miliarde lei şi 476 milioane dolari S.U.A. (circa 230 miliarde lei la cursul valutar la finele anului 1992), reprezentind de circa 3 ori deficitul bugetar declarat. Potrivit datelor din bilanţurile contabile ale bãncilor (Banca Nationala a României şi Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.), la data controlului (30 septembrie 1994), precum şi celor din contabilitatea trezoreriei, rezulta ca aceste datorii s-au menţinut, în cazul celor în valuta (476 milioane dolari), iar cele în lei au crescut de la 495 la 4.700 miliarde lei, totalizind deci peste 5.500 miliarde lei. Între aceste datorii sînt şi unele care s-au creat pe baza unor garanţii de plata a importurilor, date de Ministerul Finanţelor unor societãţi comerciale cu capital de stat şi privat, fãrã a reglementa cu acestea şi cu Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. condiţiile de garanţie şi de recuperare a sumelor plãtite în cazul executãrii garanţiilor. Alte împrumuturi în contul statului, contractate în afarã prevederilor legale, neevidentiate în datoria publica, provenite din anii 1991 şi 1992, au fost cele contractate de Banca Nationala a României, în suma de 1,0 miliarde dolari, din care, la data controlului (30 septembrie 1994) încã mai era de restituit suma de 475 milioane dolari S.U.A. Aceste operaţiuni au fost generate şi de neregulile în evidenta constituirii şi utilizãrii rezervei valutare a statului, arãtate mai sus. Însemnate presiuni asupra bugetului de stat, insumind circa 1.030 miliarde lei, erau acumulate în legatura cu creditele externe primite de la instituţiile financiare internaţionale, administrate de cãtre Ministerul Finanţelor, astfel: a) în anul 1992 s-au primit de la organismele menţionate credite în suma de 564 milioane dolari S.U.A., iar în anul 1993, de 134,6 milioane dolari, în total 698,5 milioane dolari, contravaloarea în lei a acestora la data primirii fiind de 204,0 miliarde lei, ceea ce revine, în medie, circa 300 de lei pentru un dolar. Pentru restituirea acestor credite, la 31 decembrie 1994 era necesarã o suma în lei de circa 6 ori mai mare decît cea obţinutã din vînzarea valutei la data primirii creditelor (204 miliarde lei), inregistrindu-se, ca urmare a devalorizarii leului, pînã la 31 decembrie 1994, influente nefavorabile în suma de 1.030 miliarde lei, care, potrivit datelor din contabilitatea trezoreriei statului, au evoluat astfel: - 242 miliarde lei la 31 decembrie 1992; - 687 miliarde lei la 31 decembrie 1993; - 1.030 miliarde lei la 31 decembrie 1994. Evoluţia în continuare a acestor influente va fi determinata de evoluţia cursului valutar al leului fata de cel existent la 31 decembrie 1994 pînã la rambursarea creditelor externe, prevãzutã a fi facuta în perioada 1997 - 2002; b) pentru acoperirea influentelor nefavorabile de natura celor menţionate, prin Hotãrîrea Guvernului nr. 190/1992 s-au stabilit mãsuri de fructificare, de cãtre Ministerul Finanţelor, a disponibilitãţilor în lei provenite din creditele externe (din vînzarea pe piata valutarã a valutei), prin acordarea de credite în lei agenţilor economici, cu dobinda negociabila sau prin constituirea de depozite, prin licitaţie, la instituţiile bancare. Potrivit aceleiaşi hotãrîri, disponibilitãţile urmau a fi folosite pentru finanţarea rambursabila pe termen scurt, mijlociu şi lung a obiectivelor stabilite prin programul de reforma al Guvernului în domeniul economico-financiar şi monetar, precum şi pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale cu alte state, pe baza de contracte de împrumut, cu dobinda negociabila fundamentatã pe studiile tehnico-economice de fezabilitate şi pe situaţia financiarã a agenţilor economici respectivi. Din controlul efectuat a rezultat ca cea mai mare parte din aceste disponibilitati nu a fost utilizata pentru scopurile menţionate, iar în cazurile în care a fost folositã pentru astfel de destinaţii, a rezultat o valorificare cu eficienta scãzutã. Astfel, din datele puse la dispoziţie de cãtre Ministerul Finanţelor rezulta ca la 31 decembrie 1994, circa 80% din disponibilitati (245,7 miliarde lei) erau folosite pentru acoperirea parţialã a deficitelor bugetare înregistrate în anii 1991-1993, pentru care au fost suportate de la bugetul de stat dobinzi în suma de 149 miliarde lei. Avînd în vedere ca disponibilitãţile provenite din credite externe depãşesc 300 miliarde lei şi ţinînd seama de necesitatea creşterii eficientei utilizãrii acestora, pe lîngã mãsurile luate de Curtea de Conturi, propunem sa se analizeze de cãtre Parlamentul României oportunitatea reglementãrii acestor disponibilitati prin lege, ca fond special, atît în ce priveşte constituirea şi utilizarea lor, cît şi ca destinaţie a veniturilor rezultate din fructificarea lor. D. Observaţii privind administrarea patrimoniului public şi privat al statului Controlul s-a axat, cu prioritate, asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului, îndeplinirii obligaţiilor fata de bugetul de stat şi fata de instituţiile publice, precum şi asupra modului de utilizare a fondurilor bugetare sau a fondurilor speciale. S-au constatat numeroase abateri de la prevederile legale cu caracter financiar-contabil, care, în principal, se referã la urmãtoarele: 1. Aplicarea incorectã, de cãtre administratorii societãţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi ai regiilor autonome, a prevederilor legale în ce priveşte asocierea pentru constituirea de societãţi comerciale mixte sau de realizare a unor activitãţi şi obiective comune, în cazul regiilor autonome. În concret, aceste abateri reprezintã: subevaluarea aportului societãţilor comerciale cu capital social de stat la constituirea capitalului social al societãţilor comerciale nou-înfiinţate; nevãrsarea integrala şi la timp a capitalului social subscris de cãtre asociaţi; participarea neechitabila la repartizarea dividendelor; acordarea gratuita a unor spaţii şi avantaje materiale şi bãneşti noilor societãţi comerciale înfiinţate în detrimentul societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi al regiilor autonome asociate; neîndeplinirea, de cãtre administratorii societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi ai regiilor autonome, a obligaţiilor legale de a apara drepturile unitãţilor pe care le reprezintã, în calitate de acţionari la noile societãţi comerciale înfiinţate. 2. Nerespectarea, de cãtre administratorii societãţilor comerciale şi ai regiilor autonome, a obligaţiilor ce le reveneau de a efectua inventarierea şi reevaluarea elementelor patrimoniale, conform prevederilor Hotãrîrii Guvernului nr. 945/1990 şi nr. 26/1992, precum şi ale normelor metodologice date în aplicarea acestora. S-au constatat, la un numãr de 231 de societãţi comerciale şi regii autonome, subevaluari totale de 92,4 miliarde lei şi ale capitalului social înregistrat de societãţi comerciale cu 77,5 miliarde lei, valori la nivelul anului 1992. Subevaluarile menţionate au avut loc, în principal, prin: necuprinderea în operaţiunea de reevaluare a tuturor elementelor patrimoniale prevãzute de lege; stabilirea incorectã a gradului de uzura fizica a unor mijloace fixe; scoaterea din evidenta contabila şi din patrimoniu a unor mijloace fixe, fãrã ca ele sa fie casate efectiv, multe dintre acestea aflîndu-se în funcţiune la data controlului; nereevaluarea unor investiţii puse în funcţiune, dar pentru care nu s-au întocmit actele de înregistrare în evidenta ca mijloace fixe; necuprinderea în acţiunea de reevaluare a investiţiilor în curs de execuţie; utilizarea unor indici de actualizare sau a unor preţuri inferioare celor legal stabilite; înregistrarea eronatã a rezultatelor reevaluarii. 3. Nerespectarea normelor legale de cãtre administratorii de societãţi comerciale şi regii autonome privind stabilirea preţurilor de vînzare a unor mijloace fixe şi active, precum şi a tarifelor de dare în locatie de gestiune sau închiriere a acestora. Referitor la vinzarile de mijloace fixe şi active s-au constatat numeroase abateri, dintre care menţionãm: nerespectarea procedurilor legale de evaluare sau reevaluare a activelor şi mijloacelor fixe, prin acestea fiind subdimensionate preţurile de pornire a licitaţiilor, respectiv a celor de negociere; neorganizarea de licitaţii sau ţinerea lor formala, prin nerespectarea procedurilor de organizare şi desfãşurare; neincasarea integrala sau la termenele contractuale a contravalorii activelor şi mijloacelor fixe vîndute; acordarea nelegalã a unor facilitãţi; folosirea sumelor rezultate din vînzarea unor active sau mijloace fixe în alte scopuri decît cele stabilite prin art. 62 din Legea nr. 58/1991, precum şi prin art. 3 alin. (3) din Hotãrîrea Guvernului nr. 740/1990. Cele mai frecvente abateri de la actele normative care reglementeazã aceste domenii (Legea nr. 15/1990; Hotãrîrea Guvernului nr. 1.228/1990; Hotãrîrea Guvernului nr. 140/1991; Legea nr. 5/1973 şi H.C.M. nr. 860/1973 data în aplicarea Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi) se referã la: neorganizarea de licitaţii; punerea la dispoziţie, gratuit, de spaţii şi capacitãţi de producţie unor agenţi economici cu capital social privat; subevaluarea chiriilor, a tarifului locatiei sau a redeventei; neincluderea în contracte de clauze asiguratorii care sa permitã renegocierea preţurilor şi a redevenţelor, în funcţie de noile condiţii ale pieţei, nestabilirea termenelor de plata a obligaţiilor şi a condiţiilor de reziliere a contractelor, iar în multe situaţii, cedarea unor mijloace fãrã o baza contractualã. 4. Încãlcarea normelor legale privind gestionarea bunurilor materiale şi bãneşti aflate în patrimoniul regiilor autonome şi al societãţilor comerciale cu capital social majoritar de stat. S-au acordat sume sau bunuri din patrimoniul propriu unor persoane fizice sau persoane juridice cu capital social privat fãrã existenta unor relaţii contractuale sau prin depãşirea prevederilor din contractele încheiate şi fãrã a primi în schimb bunuri sau a se returna sumele achitate; efectuarea de investiţii fãrã aprobarea consiliului de administraţie; achiziţionarea de utilaje şi instalaţii de pe piata externa, cu un grad avansat de uzura, unele chiar neutilizabile; cumpãrarea de la societãţi comerciale cu capital social privat a unor bunuri la preţuri superioare celor practicate de producãtor şi în situaţia în care nu erau necesare desfãşurãrii activitãţii productive etc. 5. Necalcularea, neevidentierea sau determinarea incorectã a obligaţiilor de plata fata de bugetul de stat sau fata de alte fonduri stabilite prin lege, avînd, în principal, ca urmãri: - diminuarea, fãrã temei legal, a profitului impozabil şi, în consecinta, a impozitului pe profit; - necalcularea şi nevirarea impozitului pe salarii, a impozitului pe circulaţia mãrfurilor, a taxei pe valoarea adãugatã şi a accizelor; - neconstituirea şi nevirarea fondurilor pentru asigurãrile sociale de stat şi a altor fonduri speciale. Aceste situaţii de evaziune fiscalã au fost constatate la un numãr de 370 de societãţi comerciale cu capital social majoritar de stat şi regii autonome, cu consecinţe negative, în valoare totalã de 175,7 miliarde lei. 6. Depãşirea termenelor de plata prevãzute de lege pentru achitarea obligaţiilor cuvenite bugetului de stat, precum şi a contribuţiilor la fondurile speciale, atît ca urmare a lipsei de disponibilitati în cont, cît şi a slabului interes al conducerilor executive ale agenţilor economici pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 76/1992, privind efectuarea plãţilor în ordinea scadentei acestora. Astfel de situaţii s-au constatat la un numãr de 144 de societãţi comerciale cu capital majoritar de stat şi regii autonome care au înregistrat restante în plata sumelor datorate bugetului de stat şi fondurilor speciale, în valoare de 109,6 miliarde lei (inclusiv majorãrile). 7. Utilizarea neconforma cu destinaţia aprobatã a unor sume acordate de la bugetul de stat, sub forma subvenţiilor pentru compensarea pierderilor şi acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif, de cãtre societãţile comerciale, respectiv de cãtre regiile autonome. Dintre acestea, cele mai des intilnite se referã la: întocmirea incorectã a deconturilor prin care s-au solicitat diferenţe de preţ şi de tarif; majorarea artificiala a bazei de calcul şi utilizarea unor preţuri, altele decît cele aprobate; solicitarea ilegala de diferenţe de preţ şi de tarif pentru produse livrate la export; solicitarea de diferenţe de preţ şi de tarif dupã ce acestea au fost liberalizate. În cazul regiilor autonome, abaterile intilnite cel mai des se referã la: - schimbarea nelegalã a destinaţiei creditelor bugetare între subdiviziunile clasificatiei bugetare, precum şi utilizarea creditelor aprobate pentru un exerciţiu bugetar la finanţarea cheltuielilor altui exerciţiu bugetar; - efectuarea, din credite bugetare, a unor plati anticipate peste avansurile ce pot fi acordate legal, fãrã documente legale, ceea ce a dus la creditarea deghizatã, fãrã dobinda, a unor societãţi comerciale cu capital social de stat sau privat; - acordarea de subvenţii pentru acoperirea pierderilor, mai mari decît cele legale, în special prin cuprinderea în calcul a unor costuri care nu privesc realizarea produselor şi a serviciilor subvenţionate de la bugetul de stat; - utilizarea subvenţiilor acordate regiilor autonome în alte scopuri decît cele prevãzute prin lege. Pentru lichidarea consecinţelor abaterilor cu caracter economic şi financiar-contabil, constatate la agenţii economici, au fost luate o serie de mãsuri, cum ar fi: - virarea, în timpul controlului, la bugetul de stat a impozitelor şi taxelor datorate, a creditelor bugetare neutilizate pînã la finele exerciţiului financiar şi a subvenţiilor acordate peste cele legal aprobate, în suma de 13,6 miliarde lei; - constituirea, în timpul şi ca urmare a controlului, de cãtre agenţii economici, a unor fonduri speciale prevãzute de lege, în suma de 29,0 miliarde lei, din care, virata operativ pe destinatiile legale, suma de 6,6 miliarde lei; - sesizarea colegiilor jurisdicţionale competente pentru stabilirea rãspunderii juridice, în vederea recuperãrii unor prejudicii constind în gestionarea necorespunzãtoare a bunurilor materiale şi bãneşti aflate în patrimoniul agenţilor economici, pentru recuperarea majorãrilor de intirziere privind neplata în termen a obligaţiilor fata de bugetul de stat sau cãtre alte fonduri speciale stabilite prin lege, precum şi pentru subvenţii utilizate la compensarea unor cheltuieli nelegale, în suma de 109,6 miliarde lei; - sesizarea organelor de urmãrire penalã pentru fapte de natura infractionala, constind îndeosebi în schimbarea destinaţiei unor fonduri, în suma de 19,4 miliarde lei. Prin decizii ale preşedintelui Sectiei de control ulterior s-a dispus remedierea unor nereguli, urmare cãrora, pînã la data la care se referã raportul, au fost obţinute, în principal, urmãtoarele rezultate: - înregistrarea în contabilitate şi urmãrirea recuperãrii, potrivit legii, a unor lipsuri patrimoniale constatate în timpul şi ca urmare a controalelor efectuate, în suma de 1,1 miliarde lei; - majorarea cu 46,1 miliarde lei a patrimoniului unor agenţi economici şi cu 31,2 miliarde lei a capitalului social al acestora, prin refacerea lucrãrilor de reevaluare, dispusã ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, întrucît s-au constatat subevaluari fata de prevederile hotãrîrilor Guvernului nr. 945/1990 şi nr. 26/1992; - corectarea profitului declarat de unii agenţi economici prin majorarea acestuia cu suma de 23,1 miliarde lei, reprezentind, în principal, costuri nereale cu care s-a diminuat nejustificat profitul şi, implicit, impozitul pe profit; - calcularea, înregistrarea şi virarea la bugetul de stat, la bugetele locale şi la fondurile speciale a unor obligaţii în suma de 34,7 miliarde lei, peste cele declarate şi virate iniţial de agenţii economici respectivi; - virarea la bugetul de stat a unor alocaţii şi subvenţii necuvenite, în suma de 2,8 miliarde lei. Deciziile prin care s-au dispus mãsuri societãţilor comerciale au fost transmise şi conducerii Fondului Proprietãţii de Stat, pentru a lua mãsurile care se impun în vederea inlaturarii abaterilor semnalate şi intrãrii în legalitate. Cu ocazia controalelor efectuate de cãtre organele Curţii de Conturi la agenţii economici s-au constatat şi unele nereguli financiare, pe care însã legislaţia în vigoare nu le sancţioneazã, ceea ce duce la perpetuarea lor, cu consecinţe deosebit de grave asupra integritãţii patrimoniului statului. Pentru reglementarea situaţiilor respective, în partea a V-a, cap. 6 din raport, s-au fãcut unele propuneri de completare sau de modificare a cadrului legislativ existent.
E. Observaţii privind activitatea celorlalte organe de control financiar din economie Pentru îndeplinirea atribuţiilor pe care i le conferã <>Legea nr. 94/1992 , Curtea de Conturi, în calitatea sa de organ suprem de control financiar, potrivit art. 92 din legea menţionatã, are competente şi în legatura cu activitatea celorlalte organe de control financiar din economie, şi anume: sa evalueze activitatea de control financiar propriu a persoanelor juridice controlate; sa emita instrucţiuni cu caracter obligatoriu pentru aceste organe, necesare exercitãrii în bune condiţii a competentelor Curţii de Conturi; sa solicite organelor de control financiar şi ale Bãncii Naţionale a României sa verifice cu prioritate unele obiective, în cadrul atribuţiilor lor legale; sa utilizeze rapoartele organelor respective pentru exercitarea de cãtre Curte a funcţiilor sale de control şi jurisdicţionale. Aceste competente se executa, atît în relaţiile cu organele de control financiar ale statului din structura Ministerului Finanţelor, cît şi cu cele de control financiar propriu ale persoanelor juridice, definite în mod expres în Legea nr. 30 din 22 martie 1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Garzii financiare. De asemenea, competentele Curţii de Conturi se exercita şi în legatura cu activitatea organelor de control ale Bãncii Naţionale a României. Din controalele efectuate asupra persoanelor juridice prevãzute la <>art. 18 din Legea nr. 94/1992 (ministere, regii autonome, societãţi comerciale, unitãţi administrativ-teritoriale, bãnci etc.) a rezultat ca abaterile grave cu caracter financiar constatate, unele devenite fenomene prin amploarea lor, prezentate în capitolele anterioare ale raportului Curţii de Conturi, s-au datorat şi faptului ca activitatea de control financiar din economie nu a fost organizatã şi nu a funcţionat în mod corespunzãtor. Principalele neajunsuri constatate se referã la urmãtoarele: 1. Deşi la art. 3 din Legea nr. 30/1991 se prevede ca regiile autonome, societãţile comerciale şi alte persoane juridice cu activitate economico-socialã îşi organizeazã controlul financiar propriu, potrivit legii, precum şi prevederilor din statutele proprii, s-a constatat ca societãţile comerciale cu capital social integral sau majoritar de stat au renunţat la acest control. Situaţia a fost determinata, în principal, de faptul ca modul de organizare şi de exercitare a controlului financiar la societãţile comerciale nu a fost stabilit în mod concret prin lege şi nici Guvernul nu a fost abilitat sa aprobe norme în acest sens, ca în cazul ministerelor, departamentelor, altor organe centrale de stat, regiilor autonome, prefecturilor etc. Problema lãsatã exclusiv la latitudinea societãţilor comerciale, acestea au interpretat, în mod eronat, ca activitatea controlului financiar de gestiune este suplinita de controlul efectuat de cenzorii societãţilor comerciale, ceea ce nu corespunde realitãţii, întrucît atribuţiile legale de control ale acestora diferã substanţial de cele ale controlului financiar de gestiune, reglementate prin Legea nr. 30/1991 şi prin <>Hotãrîrea Guvernului nr. 720/1991 . Ca urmare, o parte însemnatã a patrimoniului statului dat în administrarea societãţilor comerciale a fost lãsatã, atît din punct de vedere legislativ, cît şi în fapt, în afarã controlului financiar propriu, preventiv şi ulterior, cît şi în afarã controlului extern al statului, avînd în vedere ca în perioada 1990-1992 nu a existat Curtea de Conturi, iar controlul Ministerului Finanţelor, prin modul în care a fost organizat şi a funcţionat, nu a putut acoperi decît o mica parte din necesitaţi. Asa se explica faptul ca la aproape toate societãţile comerciale controlate de Curtea de Conturi pînã în prezent au fost constatate abateri grave de la legile în vigoare, în special cu privire la gospodãrirea patrimoniului, declararea şi achitarea obligaţiilor cãtre stat. Lipsa controlului financiar propriu, cît şi a controlului statului a permis administratorilor unor societãţi comerciale sa încalce în mod flagrant şi sistematic legile cu privire la inventarierea şi reevaluarea patrimoniului, domeniu în care organele Curţii de Conturi au constatat subevaluari de valori foarte mari. Din control a rezultat ca atît cenzorii, cît şi reprezentanţii statului pe lîngã societãţile comerciale, ca membri ai consiliilor de administraţie, ai consiliilor imputernicitilor statului şi ai adunãrii generale a actionarilor, au propus sau au aprobat bilanţurile agenţilor economici în cauza, deşi aceştia nu efectuasera inventarierea şi reevaluarea patrimoniului, dispuse prin actele normative în vigoare. Aceeaşi pasivitate au manifestat cenzorii şi împuterniciţii statului fata de unele ilegalitati sãvîrşite în legatura cu: vinzarile de mijloace fixe şi de active, locatiile de gestiune şi închirierile de spaţii de producţie, asocierile cu unii parteneri strãini sau cu societãţi comerciale cu capital social privat etc., acţiuni prin care statul a fost dezavantajat şi, evident, pagubit. Lipsa de protecţie a patrimoniului statului aflat în administrarea societãţilor comerciale cu capital social de stat se menţine avînd în vedere ca nici Fondul Proprietãţii de Stat, care rãspunde de administrarea acestuia, în calitate de principal acţionar, nu are organizat un sistem de control financiar propriu. Necalcularea, neevidentierea sau determinarea incorectã a obligaţiilor fata de bugetul de stat şi fata de alte fonduri stabilite prin lege, constatate la marea majoritate a societãţilor comerciale controlate şi care, în fapt, contureaza o tendinta evazionista a acestora, se datoreazã, de asemenea, în mare parte, lipsei controlului financiar propriu şi nesuplinirii acestui control de cãtre cenzori. 2. La ministere, departamente şi regii autonome, cu toate ca prin <>Hotãrîrea Guvernului nr. 720/1991 au fost stabilite norme de organizare şi de exercitare a controlului financiar propriu, preventiv şi de gestiune, acesta nu a funcţionat în mod corespunzãtor datoritã, în principal, urmãtoarelor cauze: a) Dimensionarea, de cãtre persoanele juridice menţionate, a aparatului de control financiar, în neconcordanta cu atribuţiile de control prevãzute în Legea nr. 30/1991 şi în normele de aplicare aprobate prin <>Hotãrîrea Guvernului nr. 720/1991 , ori ocuparea în mica mãsura a posturilor aprobate. De exemplu: Ministerul Industriilor avea organizat un compartiment de control financiar cu 6 posturi, cãruia îi revenea sarcina de a controla anual 17 regii autonome, între care: Regia Autonomã de Electricitate "Renel", Regia Autonomã a Petrolului "Petrom" Bucureşti, Regia Autonomã a Gazelor Naturale "Romgaz" Medias etc., gestiunile proprii ale ministerului şi instituţiilor publice subordonate acestuia. În fapt, din cele 6 posturi nu erau ocupate decît 2 posturi, ceea ce conducea şi la concluzia lipsei de preocupare din partea conducerii ministerului pentru asigurarea unui control competent şi eficient asupra modului de gestionare a fondurilor alocate de la bugetul de stat şi a patrimoniului public şi privat al statului dat în administrarea regiilor autonome. În Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru controlul a 91 de direcţii generale şi direcţii judeţene pentru agricultura şi alimentaţie şi, respectiv, sanitar-veterinare, laboratoare centrale şi regii autonome, s-a organizat un compartiment de control cu 9 posturi, din care numai 3 posturi erau ocupate. Ministerul Transporturilor a constituit un compartiment de control financiar de gestiune cu 8 posturi, din care era ocupat numai unul pentru controlul a 30 de regii autonome, la care se adauga unitãţile subordonate finanţate din credite bugetare şi gestiunile proprii ale ministerului. La Ministerul lucrãrilor Publice şi Amenajãrii Teritoriului, pentru verificarea gestiunilor proprii, 41 de inspecţii judeţene în construcţii şi 3 unitãţi finanţate de la bugetul de stat, s-au creat numai 2 posturi cu atribuţii de control financiar. La Ministerul Sãnãtãţii, din cele 11 posturi aprobate în cadrul Direcţiei de control erau ocupate numai 3 posturi, dintre care la sfîrşitul anului 1994 a rãmas ocupat numai un post. Regia Autonomã a Pãdurilor "Romsilva", de sub autoritatea Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului, şi-a creat un compartiment de control financiar propriu, compus numai din 2 posturi. Regia Autonomã "Rom-Telecom" din Bucureşti avea la centru un serviciu de control financiar de gestiune format din 5 posturi aprobate, dintre care erau ocupate numai 2 posturi. b) Subdimensionind aparatul de control şi neocupind, decît parţial, posturile, ministerele, departamentele, regiile autonome au eludat, practic, obligaţiile legale pe care le aveau potrivit <>Hotãrîrii Guvernului nr. 720/1991 de a efectua controlul financiar de gestiune, cel puţin o data pe an, la unitãţile şi la gestiunile din structura lor, necontribuind astfel decît în mica mãsura la determinarea respectãrii legilor privind utilizarea fondurilor bugetare, administrarea şi gestionarea mijloacelor materiale şi bãneşti, evidentierea şi achitarea obligaţiilor de plata fata de bugetul de stat şi fata de fondurile speciale. Abaterile de la disciplina bugetarã şi prejudiciile constatate la ministere, departamente şi regii autonome, consemnate în fişele de observaţii asupra conturilor de execuţie ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, precum şi în capitolul privind regiile autonome, anexe la raportul Curţii de Conturi, confirma lipsa de eficacitate a organelor proprii de control financiar ale acestora. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale are organizate 3 compartimente de control financiar, insumind 307 salariaţi, din care: un compartiment de control financiar de gestiune, înfiinţat conform Legii nr. 30/1991 şi <>Hotãrîrii Guvernului nr. 720/1991 , compus din 12 persoane, precum şi alte 2 direcţii de control specializate în domeniul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj (135 de persoane) şi al asigurãrilor sociale de stat (160 de persoane). Cu toate acestea, în activitatea ministerului au fost constatate numeroase abateri cu caracter financiar-contabil, asa cum rezulta din fişele de observaţii asupra conturilor de execuţie privind protecţia socialã, anexate la prezentul raport. Reţin în mod special atenţia abaterile constatate în legatura cu unele plati efectuate din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj pentru întreruperea temporarã a lucrului ca urmare a neasigurarii resurselor energetice sau a lipsei de comenzi în cadrul unitãţilor producãtoare de tehnica militarã, pentru calificarea şomerilor, pentru unele dotãri etc. Aceste categorii de cheltuieli nu au fost supuse controlului financiar, nici preventiv şi nici ulterior, sumele fiind eliberate, de regula, la simpla solicitare a beneficiarilor, fãrã sa se verifice îndeplinirea condiţiilor stabilite în mod expres prin legi şi alte acte normative care reglementeazã domeniul respectiv. 3. Activitatea de control financiar la organele administrativ-teritoriale nu era reglementatã legal. Astfel, atît în Legea nr. 30/1991, cît şi în <>Hotãrîrea Guvernului nr. 720/1991 sînt prevãzute sarcini de organizare şi de exercitare a controlului financiar pentru prefecturi şi pentru Primãria Municipiului Bucureşti, nefiind menţionate consiliile judeţene. În fapt, prefecturile nu au organizat compartimente proprii de control financiar, aceste compartimente functionind pe lîngã consiliile judeţene, însã fãrã o reglementare legalã privind subordonarea, obiectivele de control, modul de valorificare a constatãrilor etc. Edificator în acest sens este faptul ca pentru abaterile cu caracter financiar şi pentru prejudiciile constatate în sarcina primãriilor, ca ordonatori principali de credite, la municipii, oraşe, comune, organele de control de pe lîngã unele consilii judeţene au solicitat Curţii de Conturi sa valorifice constatãrile lor pe motiv ca nu au competente în acest sens. 4. Controlul financiar al Ministerului Finanţelor - Direcţia generalã a controlului financiar de stat - a acţionat pe o arie restrînsa, datoritã şi neocuparii posturilor de specialitate aprobate, a cãror situaţie, în perioada 1990-1994, se prezintã dupã cum urmeazã:
Astfel, în anul 1992 organele Ministerului Finanţelor au verificat modul de administrare şi de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat numai la 3 ministere şi la unitãţile judeţene din subordine (Ministerul Sãnãtãţii, Ministerul Justiţiei şi Secretariatul de Stat pentru Handicapati), precum şi la 26 de prefecturi şi la 62 de primãrii orãşeneşti. Nu au fost abordate, în suficienta mãsura, unele obiective de control majore, prevãzute de lege, cum ar fi: folosirea fondurilor din dotare şi respectarea reglementãrilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome şi a societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat; exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile ale agenţilor economici mentionati, precum şi urmãrirea stabilirii corecte, îndeplinirea integrala şi la termen a obligaţiilor fata de bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi fata de fondurile speciale. Curtea de Conturi a constatat, în legatura cu stabilirea şi încasarea veniturilor bugetului de stat, ca Ministerul Finanţelor a efectuat, prin Inspecţia generalã pentru activitatea interna, îndrumarea şi controlul unitãţilor fiscale din teritoriu, numai la 10 direcţii generale judeţene ale finanţelor publice, ceea ce reprezintã 25% din numãrul total. La direcţiile generale ale finanţelor publice necontrolate de cãtre Ministerul Finanţelor, Curtea de Conturi a constatat o serie de neajunsuri, ca de exemplu: La Direcţia generalã a finanţelor publice a municipiului Bucureşti s-a constatat ca din totalul de 44.925 agenţi economici, 16.173 nu au depus bilanţuri contabile la 31 decembrie 1992 şi a fost cuprins în control numai un numãr de 5.812 agenţi plãtitori, respectiv în proporţie de 13% din total. La aceeaşi direcţie generalã nu a existat în anul 1992 un program de verificare a agenţilor economici, controalele fiind efectuate, în numeroase cazuri, la solicitarea agenţilor economici în cauza pentru reducerea impozitelor sau pentru restituirea sumelor plãtite în plus ori în urma sesizarilor primite din partea Garzii financiare şi a Inspectoratului General al Poliţiei. Deficientele constatate de Curtea de Conturi la numeroase unitãţi fiscale din teritoriu, în ceea ce priveşte realizarea, în anul 1992, a veniturilor cuvenite bugetului de stat, denota şi insuficienta preocupare a Direcţiei generale a controlului financiar de stat din Ministerul Finanţelor pentru îndeplinirea atributiei prevãzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, elaborat în baza Hotãrîrii Guvernului nr. 328/1991, de a participa împreunã cu Departamentul veniturilor statului la analiza şi îndrumarea activitãţii aparatului fiscal din teritoriu. Neajunsurile menţionate au condus, în mare mãsura, la neincasarea la bugetul de stat, în anul 1992, a unor venituri insumind 255,5 miliarde lei, care reprezintã peste 95% din deficitul bugetar. Ministerul Finanţelor nu şi-a îndeplinit, de asemenea, sarcina prevãzutã la <>art. 5 din Hotãrîrea Guvernului nr. 720/1991 , în sensul ca nu a efectuat controale asupra modului de aplicare a Normelor privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar propriu la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi şi Primãria Municipiului Bucureşti, precum şi la regiile autonome, aprobate prin aceasta hotãrîre. 5. În baza prevederilor <>art. 92 lit. c) din Legea nr. 94/1992 , Curtea de Conturi a solicitat în luna decembrie 1993 tuturor ministerelor, departamentelor şi consiliilor judeţene ca, în cadrul atribuţiilor lor legale, sa verifice cu prioritate unele obiective de control privind respectarea normelor legale în vigoare referitoare la utilizarea fondurilor bugetare, precum şi în legatura cu gospodãrirea patrimoniului public şi privat al statului. De asemenea, atît în anul 1993, cît şi în anul 1994, s-a solicitat Ministerului Finanţelor sa verifice execuţia bugetarã a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite ai bugetului de stat, care au cheltuieli sub limita valoricã pentru care aceştia sînt supuşi controlului Curţii de Conturi. Din datele pe care le detinem, solicitarile Curţii de Conturi nu au fost aduse la îndeplinire decît în mica mãsura şi cu rezultate nesemnificative. 6. Fata de modul nesatisfãcãtor în care este organizat şi se exercita controlul financiar de stat şi controlul financiar propriu al ministerelor, departamentelor, regiilor autonome, societãţilor comerciale, unitãţilor administrativ-teritoriale şi altele, Curtea de Conturi a prevãzut în programul sau de activitate pe anul 1995 verificarea tuturor structurilor de control financiar din economie, în vederea evaluãrii activitãţii acestora, urmînd ca în legatura cu aceasta problema sa fie depus un raport separat Parlamentului României. De asemenea, apreciem ca este necesarã completarea Legii nr. 30/1991, privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Garzii financiare cu prevederi referitoare la organizarea şi atribuţiile controlului financiar, precum şi a modului de valorificare a constatãrilor, în cazul: - societãţilor comerciale cu capital social integral sau majoritar de stat; - unitãţilor administrativ-teritoriale. Instituirea cadrului legal de organizare şi de exercitare a controlului financiar propriu, precum şi a controlului financiar al statului şi în aceste sectoare este necesarã, ţinînd seama de volumul însemnat al patrimoniului de stat dat în administrarea acestora, cît şi al fondurilor utilizate din bugetul de stat, de problemele deosebit de importante cu care se confrunta aceste sectoare în etapa actuala de tranzitie la economia de piata şi, respectiv, la autonomia unitãţilor administrativ-teritoriale.
Partea a IV-a Rezultate, concluzii şi propuneri Avînd în vedere ca: - <>Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a intrat în vigoare în luna octombrie 1992; - potrivit sarcinilor primite de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, Curtea de Conturi a avut obligaţia sa efectueze controlul unor obiective şi pentru anii 1990-1992, deci pe o perioada anterioarã infiintarii sale; - în perioada respectiva (1990-1992) rãspunderile se stabileau în baza altor reglementãri (Codul muncii), diferite de prevederile <>Legii nr. 94/1992 ; - pentru prejudiciile produse în anul 1990 şi în primul semestru al anului 1991 nu se mai puteau stabili raspunderi materiale, întrucît s-a împlinit termenul de prescripţie prevãzut de lege (3 ani). Prin raportul intermediar depus la Parlamentul României în luna iulie 1994, am apreciat necesar sa se analizeze de cãtre Parlament complexitatea situaţiilor constatate de cãtre organele de control ale Curţii de Conturi, în funcţie de specificul perioadelor respective, pentru stabilirea modului de valorificare a constatãrilor, în scopul prevenirii aspectelor de nemulţumire din partea celor care nu au încãlcat legea intentionat. Din pacate, deşi comisiile de specialitate ale Parlamentului României au analizat cu atentie raportul, nu s-au gãsit alte soluţii de rezolvare decît procedurile Curţii de Conturi, situaţii care au generat, în cea mai mare parte, imaginea deformata a activitãţii acesteia. Însã, oricum ar fi privite aceste abateri şi comportamentele nelegale sau neoportune şi neeficiente, consideram ca trebuie sa se înţeleagã ca banul public şi patrimoniul public şi privat al statului sînt tinta preferata a infracţiunilor economice, sînt sursele care alimenteazã corupţia, frauda, economia subterana, jaful, distrugerea şi celelalte fenomene antisociale şi antieconomice şi ca, pentru a se face ordine în economie, pentru a se crea premisele lansãrii economice şi pentru instaurarea regulilor democratice (inclusiv în domeniul economic), trebuie sa se facã ordine în aceste domenii esenţiale. Toate aceste nereguli afecteazã munca şi veniturile oamenilor cinstiti, se fac pe buzunarul acestora, iar asanarea lor reprezintã interesele cetatenesti şi naţionale majore din societatea româneascã. Indiferent de cauzele abaterilor de la lege, Curtea de Conturi a fost obligatã sa acţioneze, prin pirghii specifice, pentru constatarea şi îndreptarea lor, pentru reîntregirea patrimoniului public şi privat al statului şi pentru a sprijini pe cei interesaţi, justificat, în demersurile lor pentru ameliorarea legislaţiei care frina reforma, incetinea ritmul şi majorã costul tranzitiei (Curtea de Conturi neavînd dreptul de initiativa legislativã). Neactionind în acest mod, Curtea de Conturi s-ar fi situat în afarã legii şi ar fi facilitat amplificarea fenomenelor de indisciplina bugetarã, de indisciplina financiarã, în general, de degradare a patrimoniului public şi privat al statului, de ineficienta în utilizarea resurselor tarii, cu consecinţe deosebit de grave. Rolul Curţii de Conturi nu poate fi decît acela de a acţiona pentru recapatarea respectului fata de lege de cãtre toţi utilizatorii banilor publici şi ai patrimoniului public şi privat al statului, indiferent de condiţiile în care se desfãşoarã procesele de utilizare a acestora şi de poziţia pe scara socialã a celor obligaţi sa asigure ordine şi disciplina, buna administrare şi eficienta prevãzutã, respectarea ferma a legii. Or, aceasta poziţie fireasca a Curţii de Conturi este interpretatã negativ, interpretãri care, uneori, incita spiritele, altereaza climatul şi pune în lumina nefavorabila activitatea şi prestigiul aparatului sau.
REZULTATELE DE ANSAMBLU ALE ACTIVITĂŢII CURŢII DE CONTURI DIN PERIOADA 1993-1995
1. Numãrul de controale
------------------------------------------------------------------------------- Efectuate din care: Explicaţii în perioada ----------------------------- 1993-1995 1993 1994 1995 ------------------------------------------------------------------------------- Numãrul controalelor - Total, 11.318 1.865 4.563 4.890 din care: - la unitãţi bugetare 7.011 1.717 2.510 2.784 - la agenţi economici 4.307 148 2.053 2.106 -------------------------------------------------------------------------------
2. Principalele constatãri: - venituri suplimentare cuvenite bugetului public naţional, 1.000 mld. lei din care: - încasate în timpul şi ca urmare a controlului 548 mld. lei - subevaluari ale patrimoniului public şi privat al statului, 1.756,7 mld. lei din care: - cu care s-a înregistrat efectiv patrimoniul public şi privat al statului în timpul şi ca urmare a controlului 644 mld. lei - cauze sesizate parchetelor de cãtre procurorii financiari sau completele de judecata ale Curţii de Conturi pentru stabilirea rãspunderii penale 653 mld. lei - acte de rãspundere civilã 404 mld. lei - numãrul mãsurilor de intrare în legalitate transmise conducerilor unitãţilor controlate (din care, cele contestate reprezintã o pondere de sub 5%) 13.081 - plusuri în gestiune înregistrate ca urmare a controlului 11,4 mld. lei - volumul refuzurilor la controlul preventiv, 627 mld. lei din care: - deschideri de credite 283 mld. lei - angajari de credite 10 mld. lei - plati din credite bugetare 323 mld. lei - plati în valuta 9 mld. lei - alte operaţiuni 2 mld. lei
CONCLUZII ŞI PROPUNERI Propunem discutarea de cãtre Camerele reunite ale Parlamentului României şi a celorlalte rapoarte depuse de Curtea de Conturi, inclusiv Raportul public anual pe anul 1993, care se va depune în 2-3 saptamini. 1. Unitãţile la care s-au constatat neregulile cuprinse în sinteza de fata, modul în care au încãlcat legea, consecinţele abaterilor şi stadiul recuperãrii pagubelor rezulta din cele doua rapoarte mai sus menţionate. 2. Discutarea şi aprobarea execuţiei bugetare pe anii 1990, 1991 şi 1992. 3. Asteptam ca dezbaterile parlamentare sa se finalizeze cel puţin cu urmãtoarele: a) Adoptarea unei hotãrîri a celor doua Camere ale Parlamentului României privind unele urgente legislative care rezulta din propunerile cuprinse în rapoartele Curţii de Conturi şi din dezbateri (legea finanţelor publice, legea rãspunderii ministeriale, aşezarea într-un cadrul legal concret şi eficient a raspunderilor organismelor implicate în procesul de privatizare, Statutul funcţionarului public etc.). b) Plenul Curţii de Conturi considera utila elaborarea unui program special pentru inventarierea şi sistematizarea legislaţiei în vigoare şi a unui calendar de urgente pentru ameliorarea acesteia şi sprijinirea Consiliului Legislativ în realizarea acestei importante lucrãri. c) Consideram necesarã studierea de cãtre Guvern a fenomenelor sesizate prin rapoartele Curţii de Conturi, în vederea gasirii soluţiilor de eliminare şi de prevenire. 4. În proiectul legii finanţelor publice şi în regulamentul Camerelor sa se reglementeze modul de depunere şi de aprobare a conturilor de execuţie bugetarã ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat, precum şi modul de examinare a rapoartelor Curţii de Conturi şi de publicare a acestora în Monitorul Oficial al României. 5. Transmiterea, spre avizare, Curţii de Conturi, a proiectelor de acte normative care se referã la finanţele publice şi la patrimoniul public şi privat al statului, domenii care intra în competentele de verificare ale acesteia.
Curtea de Conturi considera ca a acţionat eficient pentru intrarea în funcţiune a instituţiei într-un timp scurt, ca aceasta s-a interpus ferm în calea abaterilor care s-au redus, de la an la an, ca întindere, consecinţe şi periculozitate, şi, ca urmare, sistemele economice şi instituţiile publice au început sa funcţioneze cu mai putine abateri de la cadrul legal, se acţioneazã mai atent pentru limitarea şi prevenirea fenomenelor de frauda, corupţie, jaf şi distrugere.
Plenul Curţii de Conturi
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
