Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SENTINŢĂ nr. 225 din 7 mai 2013 referitoare la pronunţarea asupra excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1, 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003
EMITENT: CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ - SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 22 aprilie 2016
Dosar nr. 4.786/258/2012
Completul compus din:
Preşedinte - Nicolae-Gabriel Ionaş
Grefier - Cristina Szombati
Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1, 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, invocate de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 4.786/258/2012 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
În lipsa părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că mersul dezbaterilor este consemnat în Încheierea de şedinţă din data de 30 aprilie 2013, dată la care s-a amânat pronunţarea pentru termenul de astăzi, 7 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
prin Încheierea şedinţei publice din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc a fost admisă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, invocată de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L. cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 şi 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003; şi, în consecinţă, s-a sesizat Curtea de Apel Mureş - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor precitate.
S-a suspendat soluţionarea cauzei pe durata soluţionării excepţiei de nelegalitate.
În motivarea excepţiei s-a arătat că prevederile art. 3 alin. 1 şi 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 sunt contrare prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, întrucât restrâng în mod nejustificat interpretarea cercului nebeneficiarilor numai la un singur caz, eliminând pe celelalte posibile care reies atât din Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2004, cât şi din hotărârile judecătoreşti prin care au fost anulate prevederile similare din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.
Pentru a constata contrarietatea prevederilor atacate cu art. 40 din Legea nr. 41/1994 trebuie consultată Decizia nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă tocmai cu motivarea că această reglementare din art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu obligă toate persoanele juridice să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, independent de condiţia deţinerii de receptoare, ci numai acele persoane care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective.
Nu numai societăţile care şi-au suspendat activitatea nu au calitatea de beneficiari ai serviciilor, ci pot exista şi alte situaţii ca şi situaţia pârâtei care nu a consumat deloc energie electrică, consum care ar fi fost strict necesar pentru a beneficia de serviciile reclamantei.
În acest sens a fost invocată şi jurisprudenţa în materie, respectiv Decizia nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 1.744/2008 a Î.C.C.J. - Secţia contencios administrativ, precum şi Sentinţa civilă nr. 7.766/2008 a Curţii de Apel Cluj.
Reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat respingerea excepţiei, apreciind că nu sunt legal raportate la prevederile art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea S.R.R. şi S.R.Tv.
Prin prezumţia absolută prevăzută expres în dispoziţia legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăşi l-a considerat că există şi cu privire la care nu se admit şi nici nu se cer probe.
În acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existenţa unei prezumţii legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situaţiei de fapt pe care legea o presupune.
Instituirea unei astfel de prezumţii şi stabilirea calităţii de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiţionată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art. 40 al Legii nr. 41/1994, prin Legea nr. 533/2003.
Această modificare a făcut, de altfel, obiectul controlului Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat prin deciziile nr. 297/2004, nr. 331/2006, în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale, care a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, s-a arătat că obligaţia de plată a taxei radio în ceea ce priveşte persoanele juridice cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat interpretează instanţa de fond, textul de lege ar fi avut un conţinut mulat mai clar. Legiuitorul ar fi folosit conjuncţia "dacă", care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condiţional: "dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de "în calitate de beneficiar al acestor servicii".
Potrivit art. 1 din Legea nr. 41/1994 este un serviciu public autonom de interes naţional, nu o persoană juridică oarecare obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activităţile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de S.R.R. îl reprezintă întreaga populaţie a României, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 41/1994, întrucât, prin înfiinţarea S.R.R., aceasta asigură pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane în mod particular, societatea românească de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalităţi de aceasta.
Obligaţia de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune izvorăşte din lege, aşadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, în speţă Societatea Română de Radiodifuziune şi beneficiarii acestuia, cum este şi S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., s-a născut din lege.
Referitor la Decizia nr. 2.102/2009 a Î.C.C.J., Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 s-a modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.012/2009, argumentele Î.C.C.J. regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanţelor judecătoreşti, astfel că microîntreprinderile aflate în dificultate care au ales să-şi suspende activitatea nu mai au obligaţia de plată pentru serviciul public de radiodifuziune, cât timp au activitatea suspendată conform legii.
Astfel, plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale care guvernează dreptul la informare al cetăţenilor, prin asigurarea surselor de finanţare a principalelor mijloace de informare prin art. 31 din Constituţie. Dreptul la informare al cetăţenilor se corelează cu obligaţia statului de a-i informa corect, atât dreptul cetăţenesc, cât şi obligaţia corelativă a statului fiind prevăzute constituţional.
Cu ocazia soluţionării excepţiei, Curtea a fost sesizată şi cu o cerere de intervenţie proprie, formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, însă, întrucât această parte are calitate de reclamantă în dosarul în care a fost invocată excepţia, cererea nu a fost comunicată către celelalte părţi, respectiv pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L. şi emitentul actului, respectiv Guvernul României.
Aceasta întrucât, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ soluţionează excepţia cu citarea părţilor şi a emitentului actului, astfel încât cererea de intervenţie proprie valorează, din punct de vedere juridic, în prezenta cauză, o exprimare a punctului de vedere al acestei părţi, cu privire la excepţia invocată, cuprinzând, în esenţă, aceleaşi argumente ca şi cele cuprinse în răspunsul la întâmpinare (fila 58 şi următoarele, dosar de fond).
Guvernul României, în calitate de emitent al actului normativ, nu a comunicat instanţei un punct de vedere.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut asupra cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ următoarele:
Prin Decizia nr. 1.202 din 9 aprilie 2004 Î.C.C.J. a statuat cu privire la nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, aşa cum erau în vigoare la data pronunţării instanţei supreme, următoarele:
"Dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd: «Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.»
Art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 defineşte «taxa» ca fiind «suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public».
Noţiunea de «beneficiar» a fost definită în DEX ca fiind: «persoană, colectivitate sau instituţie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acţiune; cel care beneficiază de ceva; persoană, instituţie etc. pentru care se face o lucrare; persoană, întreprindere, instituţie pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii».
Prin urmare, interpretarea semantică a noţiunii de beneficiar a persoanelor juridice conduce la concluzia că acestea trebuie să beneficieze de ceva, în cazul de faţă, de serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune.
De asemenea, prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, Curtea Constituţională a decis, cu privire la constituţionalitatea art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii, indiferent de titular, că acestea sunt constituţionale, deoarece «plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toţi beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice», prezentând relevanţă considerentele pentru care a fost respinsă excepţia.
Ulterior, prin deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004 şi nr. 331 din 18 aprilie 2006, Curtea Constituţională, pronunţându-se şi cu privire la constituţionalitatea art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a respins această excepţie cu motivarea că cele statuate prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004 îşi menţin valabilitatea.
Cu ocazia controlului de constituţionalitate, indirect, s-a dat o interpretare textului art. 40 alin. (3) menţionat, arătându-se că acesta nu contravine dispoziţiilor constituţionale câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noţiunea de beneficiar al acestor servicii publice.
Dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 prevăd: «(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligaţia să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.»
Conform dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003: «(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligaţia să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de televiziune.
(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de televiziune.»
Din expunerea acestor dispoziţii legale rezultă că prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 şi ale art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003, prin impunerea obligativităţii persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicţie fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Prin urmare, dispoziţiile menţionate din cele două hotărâri ale Guvernului sunt cele care impun obligativitatea plăţii taxelor, fără niciun fel de distincţie, contrar art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se pune în speţă este de a stabili cum a reglementat legiuitorul român acest domeniu, respectiv dacă a intenţionat să instituie taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune în sarcina tuturor persoanelor juridice, indiferent de calitatea lor de beneficiare ale serviciilor, sau, dimpotrivă, legiuitorul a înţeles să stabilească această taxă doar ca o contraprestaţie pentru serviciile furnizate de aceste instituţii doar persoanelor juridice care deţin aparate radio/TV, beneficiind în acest fel de aceste servicii.
În concluzie, având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, aşa cum s-a menţionat, face distincţie în ceea ce priveşte plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune între persoanele juridice beneficiare şi cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.
A interpreta în sens contrar, fără a se face această distincţie, înseamnă a impune plata acestor taxe, spre exemplu, şi persoanelor juridice cărora legiuitorul le recunoaşte dreptul de aşi suspenda temporar activitatea sau de a declara că nu desfăşoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducându-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate practic în drepturile lor."
În consecinţă, ca urmare a acestor dispoziţii, din alineatul precedent, cuprinse în considerentele Deciziei instanţei supreme, Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.012, care a întregit conţinutul art. 3 alin. 3, adăugând: "cu excepţia celor care şi-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale."; şi de asemenea a introdus noi alineate: "1^1 Pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice menţionate la alin. (1) au obligaţia de a depune la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune o cerere însoţită de certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care rezultă suspendarea activităţii.
1^2 Pentru a putea beneficia în continuare de exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a depune o nouă cerere însoţită de actele doveditoare corespunzătoare, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării perioadei de exceptare de la plata taxei.
1^3 În situaţia în care termenul prevăzut la alin. (1^2) este depăşit, persoanele juridice în cauză sunt obligate la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea, cu excepţia cazului în care, după această perioadă, intervine dizolvarea."
Această modificare a Hotărârii Guvernului nr. 977/2003 reprezintă însă o veritabilă adăugire la Legea nr. 41/1994, pentru că schimbă conţinutul ipotezei legale instituite iniţial de autoritatea legislativă, în cuprinsul art. 40 alin. 3.
În raport cu prevederile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 24/2000, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, or această modificare a art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 vine tocmai să înlăture echivocul existent în prevederile art. 40 alin. 3 din Lege.
Aceeaşi concluzie (a adăugării la lege, prin hotărâre a Guvernului) se desprinde şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 23 alin. 1 şi ale art. 24 din Legea nr. 24/2000.
Astfel, soluţia legislativă adoptată în cauză, pentru a fi judicioasă şi durabilă (potrivit art. 24 alin. 1), trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative (alin. 1 al art. 24), urmând a fi luate în considerare, deci, diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile ( alin. 2 al art. 24).
Or, în prezenta cauză, art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 trebuia să prevadă, pentru acurateţe şi pentru respectarea Legii nr. 24/2004, alături de formularea-cadru, de principiu, din art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 şi excepţia instituită prin art. 3 alin. 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.
De altfel, art. 4 din Legea nr. 24/2000 stabileşte ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor hotărârii, Guvernul trebuia să precizeze şi să asigure o corectă aplicare a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază.
Pe de altă parte, prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege operaţiunea logică raţională, de stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil, această competenţă revenind chiar Guvernului, ale cărui atribuţii sunt strict limitate şi decurg din însăşi natura funcţiei pe care acesta o îndeplineşte. Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine numai organizarea executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară şi a o aplica cât mai corect.
O hotărâre a Guvernului nu poate deci decât să precizeze şi să asigure corecta aplicare a legilor, neavând calitatea de a crea drept.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în baza dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va admite acţiunea şi constată nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. 1 şi 1 ind. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, urmând ca, în temeiul art. 23 din aceeaşi lege, să dispună publicarea prezentei sentinţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data rămânerii irevocabile a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Admite excepţia de nelegalitate formulată de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 4.786/258/2012 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
Constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. 1 şi 1 ind. 1 din HG nr. 977/2003.
Dispune publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2013.
PREŞEDINTE
NICOLAE-GABRIEL IONAŞ
Grefier,
Cristina Szombati
ÎNCHEIERE Nr. 47/CC
Şedinţa Camera de Consiliu din 11 iulie 2013
Dosar nr. 4.786/258/2012
Completul compus din:
Preşedinte - Nicolae-Gabriel Ionaş
Grefier - Cristina Szombati
Pe rol soluţionarea cererii formulate de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Kopacz Madarasz Kinga, situat în Miercurea-Ciuc, Str. Tineretului nr. 7, judeţul Harghita, pentru îndreptarea erorilor materiale strecurate atât în practicaua, cât şi în dispozitivul Sentinţei nr. 225 din 7 mai 2013, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Fără citarea părţilor.
În baza actelor şi lucrărilor existente la dosar, instanţa reţine cauza în pronunţare.
CURTEA,
examinând înscrisurile Dosarului nr. 4.786/258/2012, Curtea constată că atât în practicaua, cât şi în dispozitivul Sentinţei nr. 225 din 7 mai 2013 s-a strecurat o eroare materială, prin menţionarea greşită a sediului pârâtei S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., dat fiind că în loc de "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Kopacz Madarasz Kinga, situat în Miercurea-Ciuc, Str. Tineretului nr. 7, judeţul Harghita" s-a trecut "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita".
În consecinţă, fiind în prezenţa unei erori materiale, Curtea constată că sunt incidente disp. art. 281 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând, aşadar, să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate atât în practicaua, cât şi în dispozitivul Sentinţei nr. 225 din 7 mai 2013, în sensul modificării menţiunii referitoare la sediul pârâtei S.C. MASTERPLAN STUDIOR - S.R.L., din "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, jud. Harghita" în "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Kopacz Madarasz Kinga, situat în Miercurea-Ciuc, Str. Tineretului nr. 7, jud. Harghita".
În afara modificărilor anterior menţionate, conţinutul Sentinţei nr. 225/7.05.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş rămâne neschimbat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DISPUNE:
Admite cererea formulată de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Kopacz Madarasz Kinga, situat în Miercurea-Ciuc, Str. Tineretului nr. 7, judeţul Harghita, pentru îndreptarea erorii materiale strecurate atât în practicaua, cât şi în dispozitivul Sentinţei nr. 225/7.05.2013, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate atât în practicaua, cât şi în dispozitivul Sentinţei nr. 225/7.05.2013, în sensul modificării menţiunii referitoare la sediul pârâtei S.C. MASTERPLAN STUDIOR - S.R.L., din "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, jud. Harghita" în "Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, judeţul Harghita, cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Kopacz Madarasz Kinga, situat în Miercurea-Ciuc, Str. Tineretului nr. 7, judeţul Harghita".
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 11 iulie 2013.
PREŞEDINTE
NICOLAE-GABRIEL IONAŞ
Grefier,
Cristina Szombati
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
