Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: SENTINŢĂ nr. 139 din 21 octombrie 2022 referitoare la anularea în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii în ce priveşte prevederea de la pct. 1 şi prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

SENTINŢĂ nr. 139 din 21 octombrie 2022 referitoare la anularea în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii în ce priveşte prevederea de la pct. 1 şi prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei "spaţii publice închise" în "spaţii publice", respectiv "spaţiu public închis" în "spaţiu public", în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 şi pct. 2 cap. I din anexa "Instrucţiuni generale privind măsuri de igienă" a Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020

EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1253 din 27 decembrie 2022

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.193/2/2021*
Completul constituit din:


┌─────────────┬────────────────────────┐
│Preşedinte   │- Ioana Ţărmure         │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Grefier      │- Adina-Maria Szasz     │
└─────────────┴────────────────────────┘

    Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamantul Secu Adrian Cristian în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii, având ca obiect „anulare acte administrativ cu caracter normativ - Rejudecare“.
    Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    Instanţa, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 19 octombrie 2022, iar ulterior pentru data de 21 octombrie 2022.
    CURTEA,
    prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9.08.2021 prin declinare de competenţă de la Curtea de Apel Bucureşti conform Sentinţei civile nr. 857/2.06.2021, reclamantul Secu Cristian Adrian, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat suspendarea imediată, faţă de persoana reclamantului, a efectelor Ordinului comun nr. 23/15/2021, precum şi anularea acestui ordin.
    În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, în ceea ce priveşte interesul legitim, drepturile încălcate şi paguba iminentă, prin măsura luată prin Ordinul comun nr. 23/15/2021, şi anume purtatul măştii şi în spaţiu deschis, s-a anulat orice posibilitate de a efectua mişcare în aer liber, eliberarea adeverinţei menţionate în ordin neintrând în competenţa medicului de medicina muncii.
    Astfel, mişcarea în aer liber şi sportul devin inaccesibile pentru reclamant, care este o persoană robustă, întrucât activităţi precum sprinturi pe lungimi scurte, maratoane, exerciţii musculare etc. impun un efort suplimentar al sistemului respirator, ori purtarea măştii împiedică buna circulaţie a aerului şi eliminarea dioxidului de carbon în condiţii de efort. Iar din cauza lipsei de mişcare, a sedentarismului, a acumulat un surplus de 35 kg în pandemie, greutate anormală pentru vârsta şi înălţimea sa, ceea ce a determinat dezvoltarea unor afecţiuni cardiace (palpitaţii, suspect de tahicardie care necesită consumul de medicamente - extravalerian cardio), existând riscul de complicaţii şi patologii asociate obezităţii, unele dintre cele mai grave fiind diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare.
    Dincolo de critica privind importul măştilor neconforme aflate pe piaţa internă, reclamantul consideră degradantă purtarea măştii şi atunci când este singur în exterior, măsura justificându-se doar atunci când sunt mai multe persoane în preajmă, cu atât mai mult cu cât el poartă şi ochelari, care se aburesc de la respiraţia prin mască, iar de teama autorităţilor (care abia aşteaptă să aplice amenzi), nici nu poate curăţa ochelarii, ceea ce poate duce la diverse accidente pe stradă.
    În ceea ce priveşte drepturile afectate, reclamantul susţine că îi sunt afectate dreptul la respectarea vieţii private, dreptul de a se bucura de mediul înconjurător, dreptul la hrană, nutriţie şi mese echilibrate, libertatea de circulaţie în ţară, dreptul la sănătate şi dreptul la demnitate.
    Ca motive de nelegalitate a ordinului ale cărui suspendare şi anulare le cere, reclamantul invocă patru asemenea motive, respectiv:
    1. Un prim motiv constă în aceea că ordinul este dat în baza unei ordonanţe de urgenţă vădit neconstituţionale, motiv de nelegalitate care face corp comun cu excepţia de neconstituţionalitate pe care o invocă, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 192/2020, în principal, iar în subsidiar cu privire la art. 1 pct. 1 din OUG nr. 192/2020.
    În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamantul apreciază că OUG nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă este afectată de vicii de neconstituţionalitate extrinseci care duc la neconstituţionalitatea in integrum a actului normativ, fiind dată cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi alin. (5) coroborat cu art. 79 alin. (1) din Constituţie, iar în subsidiar articolul I pct. 1 din OUG nr. 192/2020 este neconstituţional fiind dat cu încălcarea art. 53, art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 147 din Constituţie.
    Astfel, în primul rând, ordonanţa de urgenţă în discuţie este dată cu încălcarea principiului legalităţii, întrucât avizul Consiliului Legislativ nu a fost solicitat înainte de adoptarea actului normativ, ci după adoptare, respectiv la data de 6.11.2020, iar avizul Consiliului Social şi Economic nici nu a fost solicitat. Aceasta, cu nesocotirea art. 79 din Legea fundamentală, potrivit căruia Consiliul Legislativ este „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii“, precum şi a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care stabileşte că, „După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.“
    În ceea ce priveşte lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, potrivit art. 141 din Constituţie, „Consiliul Economic şi Social este organul consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare“, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic şi Social, „(1) Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor (…)“.
    În al doilea rând, ordinul contestat este dat şi cu încălcarea principiului loialităţii. Sub acest aspect, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale şi constituţionale care stabilesc competenţa autorităţilor, în speţă Guvernul României, pe de-o parte, şi Consiliul Economic şi Social, respectiv Consiliul Legislativ, pe de altă parte, prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, Curtea Constituţională a statuat că statul de drept presupune punerea în aplicare a prevederilor explicite şi formale ale legii şi ale Constituţiei. Cu alte cuvinte, „sub aspectul colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, o primă semnificaţie a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competenţe, prerogative, atribuţii, obligaţii sau îndatoriri ale instituţiilor/autorităţilor statului“ (paragraful 106). Prin urmare, „colaborarea loială presupune, dincolo de respectul faţă de lege, respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului, ca expresie a unor valori constituţionale asimilate, asumate şi promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituţională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autorităţile/instituţiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituţiei“ (paragraful 107).
    Un alt motiv de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă analizate rezidă în încălcarea art. 115 alin. 4 din Constituţie în ceea ce priveşte purtatul măştii, în sensul că din nota de fundamentare a actului normativ contestat nu rezultă situaţia extraordinară care ar justifica urgenţa implementării măsurii de port al măştii în toate spaţiile publice.
    Sunt încălcate, totodată, şi dispoziţiile art. 53, art. 115 alin. 6 şi ale art. 147 din Constituţie, în ceea ce priveşte purtatul măştii, care restrânge mai multe drepturi şi libertăţi. Ori, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că drepturile şi libertăţile pot fi restrânse doar prin lege, ca act formal al Parlamentului (Decizia nr. 152 din 6.05.2020). Măsura purtării măştii afectează în sens negativ libertatea de mişcare şi dreptul la viaţă intimă şi privată, ba chiar dreptul la sănătate (cum e cazul reclamantului).
    În concluzie, nesocotirea dispoziţiilor art. 53 coroborate cu cele ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă şi ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, atrag neconstituţionalitatea intrinsecă a dispoziţiilor art. I pct. 1 din OUG nr. 192/2020, susţine reclamantul, şi solicită Curţii de Apel Braşov să analizeze motivele invocate şi să concluzioneze că OUG nr. 192/2020 este vădit neconstituţională. Având în vedere împrejurarea că adoptarea Ordinului comun nr. 23/15/2021 s-a făcut în baza acestei ordonanţe, prezumţia de legalitate a actului normativ subsecvent este răsturnată, conchide reclamantul în acest capitol al acţiunii sale.

    2. Al doilea motiv de nelegalitate a Ordinului comun nr. 23/15/2021 vizează faptul că este dat cu exces de putere, prin încălcarea art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 53 alin. (1) şi art. 142 din Constituţie, a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 157 din 3.05.2020 şi nr. 37/1993. Curtea Constituţională, prin Decizia de admitere nr. 157 din 3.05.2020, a reţinut că legiuitorul delegat nu poate delega la rândul său unei autorităţi/entităţi administrative ceea ce ei însuşi nu deţin în competenţă.
    Cum prin OUG nr. 192/2020 [act normativ emis cu încălcarea art. 53 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie] Guvernul a delegat, la rândul său, MAI şi MS o competenţă care nu îi aparţine, şi anume instituirea măsurii de a purta mască în toate spaţiile publice, rezultă că Ordinul comun nr. 23/15/2021 este dat cu încălcarea art. 142 din Constituţie şi art. 81 din Legea nr. 24/2000, fiind adoptat de autorităţi necompetente.

    3. Un al treilea motiv de nelegalitate a ordinului contestat se referă la împrejurarea că medicul de medicina muncii din cadrul unităţii angajatoare nu are competenţa şi autoritatea de a efectua evaluarea riscului pentru personalul lucrător cu privire la aptitudinea acestuia de a desfăşura activităţi ce nu se circumscriu în sfera relaţiilor de muncă şi de a emite adeverinţe în acest sens. Ordinul comun nr. 23/15/2021, adoptat cu încălcarea dispoziţiilor Codului muncii şi ale Legii nr. 418/2004, înfrânge principiul legalităţii şi atribuie medicului de medicina muncii o competenţă exclusivă asupra evaluării riscului de a purta sau nu mască, indiferent dacă angajatul se află sau nu în timpul programului.
    4. În fine, al patrulea motiv de nelegalitate a ordinului obiect al prezentei acţiuni este acela că măsura purtării măştii nu respectă cerinţele de echitate şi proporţionalitate, reprezentând o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi liberă mişcare şi nu respectă nici cerinţele de previzibilitate a legii, conform jurisprudenţei internaţionale constante în materie; de exemplu: Hotărârea nr 2.003.058 din 25.05.2020 a Tribunalului Administrativ din Strasbourg, prin care s-a dispus suspendarea Decretului din 20 mai 2020 al Primarului Municipiului Strasbourg, prin care s-a impus tuturor persoanelor de peste unsprezece ani care frecventează drumurile publice, în special pe Grande-Ile, de la ora 10.00 până la ora 20.00, purtarea unei măşti de protecţie; Hotărârea nr. 2.005.349 din 2.09.2020 a Tribunalului Administrativ de la Strasbourg, prin care s-a dispus revizuirea Dispoziţiei din 28 august 2020, prin care prefectul din regiunea Bas-Rhin a impus pentru o perioadă de o lună purtarea măştii pentru toţi pietonii cu vârsta mai mare de 11 ani care circulă în spaţii publice în 13 localităţi, printre care şi Strasbourg; Decizia nr. 26 L 2.226/20 a Tribunalului Administrativ din Dusseldorf, prin care a fost anulat un decret al primarului local prin care se instituia obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise întrucât nu respecta cerinţele de previzibilitate, claritate şi destinatarii precişi ai legii.
    În drept, acţiunea s-a întemeiat pe deciziile Curţii Constituţionale şi pe dispoziţiile din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 249/2013, Legea nr. 73/1993, Legea nr. 419/2004, Codul muncii, Codul de procedură civilă.
    În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
    Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererilor de suspendare şi de anulare a ordinului în cauză.
    Pe cale de excepţie, a invocat excepţia privind inadmisibilitatea cererii de suspendare şi a cererii de anulare a Ordinului comun nr. 23/15/2021, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare şi a cererii de anulare a ordinului comun.
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul arată că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ cu cererile de suspendare şi de anulare a actului administrativ, reclamantul avea obligaţia de a se adresa autorităţilor publice emitente, în cauză fiind vorba de două ministere între care nu există raporturi de subordonare ierarhică, cu plângere prealabilă. Ori din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi parcurs procedura prealabilă obligatorie.
    Faţă de excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii, dar şi a inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul consideră că prevederile art. l alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.
    Vătămarea interesului se apreciază prin raportare la noţiunea de interes legitim privat, definit prin art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
    În cauză, reclamantul nu îşi întemeiază acţiunea pe încălcarea vreunui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat sau a unui interes legitim legat de acest drept subiectiv, ci invocă în realitate apărarea unui interes legitim public, fără ca aceasta să aibă caracter subsidiar interesului legitim privat, motive faţă de care acţiunea reclamantului este inadmisibilă.
    Pe fondul cererii de suspendare a actului administrativ, consideră pârâtul că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile cazului bine justificat şi ale pagubei iminente, aşa cum sunt acestea prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul nearătând care sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi nici nu face dovada prejudiciului material viitor şi previzibil.-
    Pe fondul cererii de anulare a actului administrativ, menţionează pârâtul că portul obligatoriu al măştii este prevăzut şi de acte normative de rang superior Ordinului comun nr. 23/15/2021, respectiv HG nr. 856/2020, nr. 967/2020, nr. 1.065/2020, HG nr. 3/2021 şi HG nr. 35/2021, iar prin ordinul contestat sunt prevăzute şi excepţiile de la portul obligatoriu al măştii, respectiv atunci când: angajatul este singur în birou; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.); prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Aşadar, au fost avute în vedere situaţiile în care masca de protecţie îngreunează respiraţia persoanei care o poartă şi dă posibilitatea acesteia de a desfăşura activităţi fără mască.
    Cu privire la utilitatea purtării măştilor de protecţie, acestea ajută la limitarea răspândirii noului coronavirus, ştiută fiind calea de transmitere aerogenă a virusului.
    În ceea ce priveşte aspectele de neconstituţionalitate, pârâtul Ministerul Sănătăţii învederează următoarele:
    Art. 53 din Constituţia României, republicată, prevede la alin. (2) că restrângerea drepturilor „poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică“, iar măsurile trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau libertăţii vizate.
    Legea fundamentală prevede, totodată, dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 34 alin. (2) din Constituţie stabilind că „statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea [...] sănătăţii publice“, iar art. 3 din Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii prevede că „părţile iau, ţinând seama de nevoile de sănătate şi de resursele disponibile, măsurile adecvate în scopul de a asigura în sfera jurisdicţiei lor accesul echitabil la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată“.
    Concluzionând, măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus, precum Ordinul comun nr. 23/15/2021, au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor.
    A solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
    Pe cale de excepţie, pârâtul a invocat excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa interesului reclamantului în formularea acţiunii.
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul arată că aceasta este invocată sub două aspecte: unul, sub aspectul motivării cererii de chemare în judecată exclusiv pe excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 192/2020, iar unul sub aspectul neparcurgerii procedurii prealabile.
    Cu privire la primul aspect, este de observat că, deşi formal, capătul de cerere principal îl reprezintă o acţiune în suspendare, respectiv anulare act administrativ, întreaga motivare a acţiunii conţine, de fapt, argumente pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unei ordonanţe a Guvernului. Ori, potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“. În acest sens este şi Decizia nr. 660 din 4.07.2007, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, constatând că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.
    Cu privire la lipsa procedurii prealabile, pârâtul invocă prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care legiuitorul a stabilit, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligaţia de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea acestei obligaţii fiind una din condiţiile sine qua non ale admisibilităţii în principiu a acţiunii, sesizarea instanţei de contencios administrativ competente putând fi făcută, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, doar de persoana nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul de 30 de zile de la data înregistrării plângerii la autoritatea emitentă, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.
    Obligaţia parcurgerii procedurii prealabile rezultă şi din prevederile art. 193 din Codul de procedură civilă, art. 11 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi art. 12 teza a II-a şi a III-a din Legea nr. 554/2004, acţiunea judiciară fiind prematură în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii.
    În cauza de faţă, reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată fără a se adresa, în prealabil, emitentului actului, demersul acestuia fiind, astfel, inadmisibil, obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ subzistând chiar şi după modificările aduse articolului 7 din Legea contenciosul administrativ prin Legea nr. 212/2018, prin introducerea alin. (5) la acest text de lege indicat, alineat care vizează, în opinia pârâtului, actele administrative cu caracter individual.
    În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentei acţiuni, pârâtul Ministerul Sănătăţii arată că, aşa cum reiese din prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, interesul este o condiţie a exercitării dreptului la acţiune, iar reclamantul trebuie să justifice în persoana sa interesul legitim, precum şi faptul că s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv.
    Argumentele reclamantului Secu Cristian Adrian în susţinerea cererii de chemare în judecată nu relevă un interes al reclamantului în formularea acţiunii, nefiind dovedit(ă) vreo vătămare sau vreun prejudiciu cauzat(ă) acestuia prin reglementările legale criticate, întrucât vătămarea presupus suferită de către reclamant - îngrăşarea excesivă - este nedovedită, nefiind probată nici legătura de cauzalitate dintre prevederile actului normativ contestat şi îngrăşarea excesivă a reclamantului, în condiţiile în care prevederile Ordinului nr. 23/15/2021 nu interzic şi nu îngrădesc activităţile fizice individuale.
    În ceea ce priveşte critica referitoare la competenţele medicului de medicina muncii din cadrul unităţii, precizează pârâtul că reclamantul se referă la art. I pct. 2 din Ordinul comun nr. 23/15/2021, care are următorul conţinut: „În anexa «Instrucţiuni generale privind măsurile de igienă», la capitolul I «Portul măştii», punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: «2. Măsuri generale: Masca trebuie purtată în orice spaţiu public, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii. În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel: a) angajatul este singur în birou; b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.); d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.»“
    Prin acest text legal se stabilesc situaţiile în care portul măştii de protecţie nu este obligatoriu, iar prin anularea acestui articol de lege, aşa cum solicită reclamantul, portul măştii de protecţie va fi obligatoriu în spaţiul public, în orice condiţii şi situaţii, deci tocmai contrariul a ceea ce doreşte reclamantul, astfel că lipsa de interes a acestuia este evidentă.
    Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi ÎCCJ prin Decizia nr. 1.282 din 12.10.2010, viaţa privată este protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă sunt necesare într-o societate democratică pentru siguranţa naţională, siguranţa publică (...), protejarea sănătăţii, moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
    Măsurile dispuse de autorităţile române au avut în vedere evoluţia pandemiei de SARS-CoV-2 la nivel naţional, fiind recomandate şi de OMS, cu scopul reducerii riscului de transmitere a virusului, portul măştii de protecţie în exterior fiind o măsură necesară în contextul epidemiologic actual.
    Referitor la capătul de cerere privind suspendarea Ordinului comun nr. 23/15/2021, pârâtul invocă excepţia inadmisibilităţii acestui petit, prin raportare la prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în motivare arătând următoarele:
    Actul normativ contestat de reclamant, care modifică Ordinul comun nr. 874/81 din 22.05.2020, a fost emis în temeiul H.G. nr. 394/2020, prin care s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 18 mai 2020, pe o durată de 30 de zile, hotărâre emisă, la rândul ei, în temeiul art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul determinat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Faţă de premisele adoptării actului în discuţie, obiectul de reglementare şi scopul acestuia, apreciază pârâtul că Ordinul comun nr. 874/81/2020, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 23/15/2021, face parte din categoria de acte administrative prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind un act emis pentru înlăturarea consecinţelor pandemiei de COVID-19 şi, pe cale de consecinţă, nu îi este aplicabilă procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocat de reclamantă.
    Pe fondul cererii de suspendare se arată că reclamantul nu dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, cererea de suspendare nefiind motivată, în fapt şi în drept. Or, potrivit dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act administrativ, ca o excepţie de la principiul executării din oficiu a actelor administrative, se poate dispune numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii.
    Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
    Contrar afirmaţiilor reclamantului, Ordinul comun nr. 23/15/2021 de modificare a Ordinului comun nr. 874/81/2020 nu a fost dat cu exces de putere, prin încălcarea art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 53 alin. (1) şi art. 142 din Constituţia României, a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 157/2020 şi nr. 37/1993, ci a fost emis în temeiul şi executarea Legii nr. 55/2020 şi a H.G. nr. 394/2020, acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, şi nu conţine soluţii legislative contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actele de bază.
    Prin art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ministrul sănătăţii şi ministrul afacerilor interne au fost abilitaţi să instituie, prin ordin comun, pe perioada stării de alertă, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. În acest sens, au fost adoptate Ordinul comun nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă şi Ordinul comun nr. 23/15/2021 pentru modificarea Ordinului nr. 874/81/2020.
    Însă toate măsurile dispuse atât în perioada stării de urgenţă, cât şi în perioada stării de alertă au fost instituite în limitele permise de art. 53 din Constituţia României, potrivit căruia, pentru ca anumite drepturi ale persoanelor să poată fi restrânse, trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiţii: ingerinţa să fie prevăzută de lege - Legea nr. 55/2020; să urmărească un scop legitim - protejarea sănătăţii publice prin limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2; ingerinţa trebuie să fie necesară şi proporţională într-o societate democratică.
    Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 în principal, iar în subsidiar, cu privire la art. I pct. 1 din ordonanţă, pârâtul solicită respingerea acestei cereri, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având în vedere că excepţia este inadmisibilă.
    În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost ataşat întâmpinării, în formă tradusă, Ghidul provizoriu privind utilizarea măştii în contextul COVID-19, elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
    Prin Sentinţa civilă nr. 99 din 6.10.2021, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibile cererea de suspendare şi cererea de anulare a Ordinului comun nr. 23/15/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, formulate de reclamantul Secu Cristian Adrian în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii.
    Împotriva Sentinţei civile nr. 99 din 6.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Secu Cristian Adrian, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    Prin Decizia nr. 2.296 din 13.04.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare.
    A respins recursul în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare, ca lipsit de interes.
    A respins excepţia lipsei de interes a recursului declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de anulare a Ordinului nr. 23/15/2021.
    A admis recursul declarat de recurentul-reclamant Secu Cristian Adrian împotriva Sentinţei nr. 99/F din 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
    În rejudecare cauza a fost înregistrată cu nr. 1.193/2/2021*.
    Prin nota de şedinţă formulată la data de 4.10.2022, reclamantul a învederat că renunţă la excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză cu privire la Legea nr. 55/2020, OUG nr. 192/2020 şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi la excepţia nulităţii absolute a Ordinului nr. 23/15/2021.
    Totodată, a solicitat calificarea excepţiei inexistenţei HCNSU nr. 3/2016 şi a excepţiei inexistenţei Grupului de suport tehnico- ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României ca fiind apărări de fond.
    A mai solicitat: respingerea excepţiei lipsei de interes ca rămasă fără obiect/devenită inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 501 din Codul de procedură civilă, având în vedere că prin decizia de casare această excepţie a fost respinsă; respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca neîntemeiată, având în vedere, pe de-o parte, că obiectul principal al acţiunii nu a vizat constatarea neconstituţionalităţii OUG nr. 192/2020, ci anularea Ordinului nr. 23/15/2021, iar, pe de altă parte, ca rămasă fără obiect, deoarece reclamantul a renunţat la solicitarea de sesizare a CCR; respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare ca rămasă fără obiect, întrucât recursul asupra soluţiei de suspendare a fost respins ca lipsit de interes.
    Pe fondul cauzei a solicitat să se constate temeinicia acţiunii, în raport cu primul motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă, ceea ce atrage nulitatea în întregime a ordinului contestat, făcând inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate prin acţiunea introductivă şi notele de şedinţă ulterioare.
    Reclamantul a precizat că ordinul este emis în baza OUG nr. 192/2020, cu încălcarea art. 5 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 13 lit. a) anterior emiterii OUG nr. 192/2020. Prin Decizia nr. 50/2022 pronunţată în Dosarul nr. 7.114/301/2021, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de reclamantul Secu Cristian şi a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a OUG nr. 192/2020. Prin aceeaşi decizie, CCR a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 în ansamblu şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) în special.
    A susţinut reclamantul că, potrivit art. 77-78 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
    A arătat că Ordinul nr. 23/15/2021 modifică Ordinul nr. 874/81/2020 prin introducerea sintagmei „în spaţiile publice“, faţă de reglementarea veche care conţinea „în spaţii publice închise“. A concluzionat reclamantul că actul administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 50/2022 nu respectă limitele actului care îl ordonă şi nu corespunde normelor acestuia, cuprinzând sintagma „în spaţiile publice“, în timp ce actul normativ cu forţă juridică superioară se referă doar la „în spaţiile publice închise“. În plus, dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), deşi nu au fost declarate neconstituţionale, au fost interpretate în sensul în care nu pot constitui temeiul emiterii unor acte administrative care să conţină restricţii neprevăzute la nivelul Legii nr. 55/2020.
    Având în vedere că Ordinul nr. 23/15/2021 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 13 lit. a), aşa cum au fost modificate de OUG nr. 192/2020, reclamantul a concluzionat că acesta este un act juridic subsecvent, astfel că intervine principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Prin urmare, incidenţa acestui motiv de nulitate face ca analiza celorlalte motive invocate prin cererea introductivă şi notele ulterioare de şedinţă să devină superfluă.
    Reclamantul a solicitat să se menţioneze în dispozitiv că, în ipoteza rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

    În probaţiune a fost administrată proba cu înscrisuri.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
    Ordinul nr. 23/15/2021 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă a fost emis în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare nr. VVV 572/20.01.2021 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    Potrivit art. I:
    "Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin."

    2. În anexa «Instrucţiuni generale privind măsurile de igienă», la capitolul I «Portul măştii», punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2. Măsuri generale:
    Masca trebuie purtată în orice spaţiu public, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
    În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:
    a) angajatul este singur în birou;
    b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
    c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
    d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
    e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani."
"

    La momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă prevedea la art. 1:
    "Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin“, iar în anexa „Instrucţiuni generale privind măsurile de igienă“, la capitolul I „Portul măştii“ punctul 2 se stipula: „Măsuri generale: Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
    În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:
    a) angajatul este singur în birou;
    b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
    c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
    d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
    e) vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între aceştia şi alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;
    f) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani."

    Curtea mai reţine în ce priveşte temeiul juridic al Ordinului nr. 23/15/2021 că art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 stipula:
    "Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:
    d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu."

    Articolul 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 192/2020, prevedea că „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă“, iar anterior modificării aduse prin OUG nr. 192/2020, art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevedea că „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;“.
    Curtea constată că, potrivit art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2000, actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte, categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora fiind stabilite prin Constituţia României şi prin celelalte legi. De asemenea, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
    Prin urmare, actul administrativ normativ emis în executarea legii, cum este ordinul, trebuie să respecte limitele actului care îl ordonă şi să corespundă normelor acestuia, nefiind posibilă încălcarea, contrazicerea sau adăugarea la actul normativ cu forţă juridică superioară.
    Curtea reţine că Ordinul nr. 23/15/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
    Curtea observă în continuare că, înainte de modificarea operată prin OUG nr. 192/2020, art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 55/2020 reglementa posibilitatea ca, pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne să se poată institui obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, obligativitatea purtării măştii fiind impusă numai în spaţiile publice închise, iar modificarea adusă de OUG nr. 192/2022 a condus la instituirea obligativităţii purtării măştii inclusiv în spaţiile publice deschise.
    Prin Decizia nr. 50 din 15.02.2022, Curtea Constituţională a constatat că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din această lege, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totodată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu.
    În ce priveşte efectele acestei decizii, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“.
    Aşadar, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii prevederilor OUG nr. 192/2020, acest act normativ a încetat să îşi producă efectele, iar art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 a revenit la forma anterioară modificării prin OUG nr. 192/2020.
    În acest context, Curtea reţine că prevederi din actul administrativ normativ emis în executarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, respectiv art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii în ce priveşte prevederea de la pct. 1 şi prevederea de la pct. 2 prin care se dispune modificarea sintagmei „spaţii publice închise“ în „spaţii publice“, respectiv „spaţiu public închis“ în „spaţiu public“, nu respectă limitele actului care îl ordonă şi nu corespunde normelor acestuia, cuprinzând sintagma „în spaţiile publice“ , în timp ce actul normativ cu forţă juridică superioară se referă doar la „în spaţiile publice închise“.
    Aşadar, se impune anularea acestor prevederi în sensul eliminării acestor modificări aduse Ordinului nr. 874/81/2020.
    Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului în sensul că întreg Ordinul nr. 23/15/2021 este afectat de nulitate, doar reglementarea privind spatiile publice fiind în contradicţie cu prevederile legale de ordin superior. Temeiul juridic al ordinului atacat nu a dispărut din fondul activ al legislaţiei, ci a suferit modificări în sensul că a rămas în vigoare în forma avută iniţial. Aşadar, numai prevederile modificatoare ce au vizat spaţiile publice sunt afectate de nelegalitate, celelalte modificări aduse pct. 2 nu sunt afectate. De altfel, nici nu au fost aduse critici particulare de nelegalitate cu privire la sfera excepţiilor reglementate la pct. 2.
    În ceea ce priveşte conţinutul art. 5 din Legea nr. 55/2020, care constituie celălalt temei al emiterii dispoziţiilor atacate,
    Curtea constată că prin OUG nr. 192/2020 declarată neconstituţională nu au fost aduse modificări, astfel că analiza legalităţii se va efectua prin raportare la criticile pe fond, în privinţa acestor critici nefiind întemeiată susţinerea reclamantului în sensul că prin ordinul contestat au fost instituite măsuri care nu au fost avute în vedere de puterea legiuitoare, Parlamentul României, neregăsindu-se în Legea nr. 55/2020.
    Curtea reţine astfel că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, printre măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor se regăsesc şi măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu. De asemenea, conform art. 5 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ, printre măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt reglementate şi restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.
    De asemenea, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind, printre altele, măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri.
    Prin urmare, actul normativ cu forţă juridică superioară, în temeiul căruia este emis ordinul contestat, prevede posibilitatea autorităţii administrative să reglementeze concret măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc, respectiv condiţiile concrete de aplicare a acestora şi destinatarii acestor măsuri, în vederea atingerii scopului pentru care respectivele măsuri sunt recunoscute.
    Curtea ia act că prin nota de şedinţă depusă la data de 4.10.2022 reclamantul a solicitat să se constate temeinicia acţiunii, precizând că susţine doar primul motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă, motiv dezvoltat, de altfel, prin nota de şedinţă.
    Pentru aceste motive, Curtea va admite în parte acţiunea, va anula în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii în ce priveşte prevederea de la pct. 1 şi prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei „spaţii publice închise“ în „spaţii publice“, respectiv „spaţiu public închis“ în „spaţiu public“, în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 şi pct. 2 cap. I din anexa „Instrucţiuni generale privind măsuri de igienă“ a Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, şi va respinge restul pretenţiilor.
    În baza art. 453 din Codul de procedură civilă îi va obliga pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Secu Cristian Adrian în sumă 826,71 lei, respectiv taxă de timbru, cheltuieli de transport şi onorariu avocaţial.
    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii,
    HOTĂRĂŞTE:
    Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul Secu Cristian Adrian cu domiciliul procesual ales în XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sectorul 1, şi Ministerul Sănătăţii, cu sediul în Bucureşti, strada Cristian Plopişteanu nr. 1-3, sectorul 1.
    Anulează în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii în ce priveşte prevederea de la pct. 1 şi prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei „spaţii publice închise“ în „spaţii publice“, respectiv „spaţiu public închis“ în „spaţiu public“, în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 şi pct. 2 cap. I din anexa „Instrucţiuni generale privind măsuri de igienă“ a Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020.
    Respinge restul pretenţiilor.
    Obligă pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Secu Cristian Adrian în sumă 826,71 lei.
    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Braşov.
    Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.10.2022.

                    PREŞEDINTE
                    IOANA ŢĂRMURE
                    Grefier,
                    Adina-Maria Szasz

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Sentinta, Alte Institutii, SENTINŢĂ nr. 139 din 21 octombrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"