Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: SENTINŢA nr. 62 din 28 iulie 2022 referitoare la anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

SENTINŢA nr. 62 din 28 iulie 2022 referitoare la anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma "conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare"

EMITENT: Curtea de Apel Tg. Mureş - Sc II CV+CA+FISC
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 860 din 25 septembrie 2023

Comenteaza legea

Dosar nr. x/43/2022
Completul constituit din:


┌─────────────────────────┬────────────┐
│Preşedinte               │- xxx       │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Grefier                  │- xxx       │
└─────────────────────────┴────────────┘

    Pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta A - S.R.L., cu sediul (...) şi cu sediul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, cu datele de comunicare rapidă tel.: 0213143400, fax: 0213181182, e-mail: registratura@gov.ro, şi cu intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor, cu sediul în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 16, sectorul 5, cu datele de comunicare rapidă tel.: 0213199752, fax: 02199735, e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro, având ca obiect „anulare act administrativ“.
    În lipsa părţilor.
    Mersul dezbaterilor a fost consemnat în Încheierea de şedinţă din data de 7.07.2022, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, a cărei pronunţare a fost amânată la data de 21.07.2022 şi apoi la data de 28.07.2022.
    CURTEA DE APEL,
    deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
    Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 2 mai 2022, sub Dosarul nr. X/43/2022, reclamanta societatea A - S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea pct. 42 alin. (1) teza I din capitolul IX din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la normele de aplicare a art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, ca fiind dispoziţii nelegale, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
    În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prevederile invocate restrâng în mod nelegal categoriile de persoane care sunt scutite de TVA conform art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, deoarece dispoziţia legală care stabileşte scutirea de TVA prevede că scutirea se acordă în general pentru activitatea „formarea profesională a adulţilor“.
    Scopul legiuitorului era ca activităţile pentru care se acordă scutirea să fie autorizate, însă, în opinia reclamantei, felul în care era concretizată această condiţionare în prevederile pct. 42 alin. (1) teza din capitolul IX din H.G. nr. 1/2016 este greşit, deoarece restrânge sfera activităţilor autorizate, deoarece există multe alte activităţi de formare profesională care sunt autorizate de alte acte normative specifice, şi nu conform O.G. nr. 129/2000. Acest din urmă act normativ este unul general, însă există multe activităţi de formare profesională a adulţilor specifice care nu pot şi nu trebuie să fie autorizate potrivit O.G. nr. 129/2000.
    Cu titlu exemplificativ s-a indicat faptul că activitatea societăţii care constituie activitatea de formare profesională în domeniul transporturilor rutiere, constituind centru de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, şcolile de conducători auto şi instructorii auto. Această activitate este reglementată de O.G. nr. 27/2011, iar potrivit art. 6 lit. g) din acest act normativ autorizarea activităţii noastre se efectuează de către Ministerul Transporturilor.
    Mai mult, potrivit Ordinului nr. 1.212/2015 al ministrului transporturilor, sunt reglementate în mod special normele privind autorizarea şi controlul centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.
    Aceste acte normative sunt specifice, speciale faţă de norma generală de autorizare prevăzută de O.G. nr. 129/2000. Astfel, există multe alte activităţi care sunt legal autorizate, dar nu conform O.G. nr. 129/2000, act normativ care este unul general în materie de autorizare.
    Reclamanta a susţinut faptul că prevederile pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016 sunt în contradicţie vădită cu norma-sursă a scutirii de TVA, respectiv prevederile art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE, care nu prevăd nicicum o asemenea restrângere care a fost strecurată în dispoziţia legală contestată.
    Legiuitorul european a stabilit, conform art. 44 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, scutire de TVA pentru toate activităţile de formare profesională a adulţilor, fără o restrângere similară ca în pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016.
    Astfel, s-a arătat că legiuitorul european include activitatea de formare profesională în activităţile de interes general, aşa cum rezultă din denumirea capitolului 2 din Directiva 2006/112/CE, în care este inclusă această scutire la art. 132 alin. (1) lit. i). Raţionamentul acestei scutiri de TVA îl constituie, în concepţia legiuitorului european, ca accesul la serviciile de perfecţionare a adulţilor (ca şi la serviciile de învăţământ) să fie cât mai accesibil populaţiei, la un preţ cât mai redus, statele membre contribuind la aceste preţuri cu scutirea de TVA.
    În opinia reclamantei, pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016 restrânge în mod eronat sfera activităţilor care, potrivit pct. 132 alin. (1) litera (i) din Directiva 2006/112/CE, beneficiază de această scutire, prezumând în mod greşit că doar activităţile de formare profesională a adulţilor care intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 129/2000 sunt autorizate. Această restrângere este nelegală din mai multe perspective:
    1. conform principiului elementar de drept, al supremaţiei dreptului UE faţă de legislaţia naţională, această restrângere a categoriilor de persoane care beneficiază de scutire de TVA este nelegală. Legislaţia europeană nu limitează şi nu condiţionează beneficiarii acestei scutiri de anumite activităţi, aşa cum a înţeles Guvernul României să efectueze această discriminare prin pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016;
    2. conform art. 288 alin. (3) din TFUE, directiva în privinţa scutirii de TVA este aplicabilă inclusiv societăţii, care potrivit normelor contestate nu beneficiază de această scutire;
    3. prin conţinutul său, pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016 excedă scopului şi obiectului unei hotărâri de Guvern, respectiv menirea de a organiza executarea unei legi, conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, şi nicidecum de a limita, restrânge conţinutul legii, adică sfera persoanelor care beneficiază de scutirea reglementată de art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

    Prin conţinutul său, chiar dacă pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016 tinde spre executarea scutirii reglementate de art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, în realitate restrânge sfera persoanelor care pot să beneficieze de această scutire, excluzându-le pe acele societăţi care, deşi au activitatea de formare profesională, sunt supuse autorizării pe baza unor alte acte normative decât O.G. nr. 129/2000.
    În acest context juridic, reclamanta având ca obiect de activitate conform CAEN 8559 „Alte forme de învăţământ“, respectiv formarea adulţilor, conform art. 132 din Directiva 2006/112/CE, precum şi conform art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, beneficiază de scutire de TVA. Totuşi, conform pct. 42 alin. (1) teza I din H.G. nr. 1/2016, deşi este autorizată, această autorizare nu se acordă conform O.G. nr. 129/2000, ci conform O.G. nr. 27/2011, de către Ministerul Transporturilor. Astfel, scutirea de TVA prevăzută de art. 132 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a fost transpusă în mod corect în legislaţia naţională prin art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal, însă a fost detaliată, restrânsă în mod greşit şi nepermis în normele metodologice.
    În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, art. 453 din Codul de procedură civilă.
    În probaţiune, au fost depuse următoarele înscrisuri: extras din actul administrativ atacat, dovada procedurii prealabile şi comunicării acesteia, extras ORC al societăţii şi doctrina invocată.
    La data de 17 mai 2022 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
    În motivare, pârâtul a arătat că nu pot fi reţinute elemente de nelegalitate ale H.G. nr. 1/2016 sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii actului administrativ atacat.
    Contrar susţinerilor reclamantei, pârâtul a arătat că dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din Capitolul IX al H.G. nr. 1/2016 se înscriu în finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementările primare ale Legii nr. 227/2015, neintrând în conflict cu acestea.
    Referitor la argumentele reclamantei, pârâtul a invocat următoarele prevederi legale: art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, pct. 42 alin. (1) din normele metodologice, art. 131 şi art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
    În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană, pentru serviciile de natura celor ce fac obiectul cererii, pârâtul a considerat relevantă decizia CJUE în Cauza C-449/17 A Et G A&G Fahrschul-Akademie GmbH. La fundamentarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit considerentului 29, cursurile de conducere auto asigurate în cadrul unei şcoli de conducători auto, precum cea în discuţie în litigiul principal, chiar dacă este adevărat că au ca obiect diverse cunoştinţe de ordin practic şi teoretic, rămân în egală măsură o formă de învăţământ specializat care nu echivalează, ca atare, cu transmiterea de cunoştinţe şi de competenţe cu privire la un ansamblu larg diversificat de materii, şi nici la aprofundarea şi dezvoltarea lor, ceea ce caracterizează învăţământul şcolar sau universitar.
    Au fost considerate relevante şi concluziile Avocatului general, pct. 18, prin raportare la obiectul scutirii prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. (i) din Directiva TVA, potrivit cărora „încadrarea şcolilor auto în noţiunea de învăţământ şcolar sau universitar sau în scutirea prevăzută în directiva menţionată nu ar fi conformă cu obiectivul acestei prevederi“. De asemenea, la pct. 23 este relevată lipsa unui interes general care să justifice scutirea de TVA a cursurilor de conducere a autovehiculelor, iar la pct. 40 este exprimat dezacordul faţă de punctul de vedere al Guvernului spaniol prezentat la pct. 39.
    Cu privire la legislaţia naţională, pârâtul a menţionat că aplicarea scutirii de TVA este posibilă potrivit prevederilor art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, printre altele, pentru operaţiunile care reprezintă formare profesională a adulţilor şi prestări de servicii şi livrări de bunuri strâns legate de aceste activităţi. Referitor la calitatea prestatorului, acesta trebuie să fie instituţie publică sau entitate autorizată pentru activitatea de învăţământ sau formare profesională. Condiţiile de acordare a scutirii sunt prevăzute în normele metodologice.
    Astfel, în temeiul dispoziţiilor Codului fiscal (act normativ primar), conform cărora „scutirea se acordă în condiţiile prevăzute în normele metodologice“, la pct. 42 alin. (1) din normele metodologice au fost stabilite aceste condiţii, respectiv s-au stabilit persoanele care se consideră autorizate pentru desfăşurarea activităţii de formare profesională.
    În ceea ce priveşte concordanţa cu prevederile Directivei TVA, pârâtul a menţionat că, astfel cum este stipulat la art. 131 din directivă, modalitatea de aplicare a scutirilor de TVA, printre care şi cea prevăzută la art. 132, este lăsată la latitudinea statelor membre, care stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a asigura aplicarea corectă şi directă a acestor scutiri şi pentru a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz.
    De asemenea, s-a precizat că obiectul principal de activitate al societăţii reclamante, clasificat la codul CAEN 8559 Alte forme de învăţământ, nu este relevant în stabilirea caracterului de persoană autorizată, conform O.G. nr. 129/2000, pentru desfăşurarea activităţilor de formare profesională scutite de TVA, în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.
    Reclamanta A - S.R.L. a formulat note de şedinţă, prin care, răspunzând inclusiv la întâmpinarea pârâtului, a accentuat următoarele:
    Invocarea de către pârât a deciziei CJUE în Cauza C-449/2017 este inadecvată în speţă, în condiţiile în care activitatea societăţii nu este şcoala de şoferi, iar obiectul speţei era dacă acest tip de şcoală se încadrează în „unitate de învăţământ“. Activitatea de şcoală de şoferi este inclusă în cod CAEN 8553, iar activitatea societăţii în cod CAEN 8559 Alte forme de învăţământ, constituind formare profesională, în sensul art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.
    În opinia reclamantei, raportat la prevederile art. 66 din Ordonanţa nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, este evident că activitatea societăţii o constituie pregătirea şi formarea profesională.
    Invocând punctul de vedere ANAF de pe site-ul acesteia, s-a arătat că activitatea de formare profesională este scutită de TVA „dacă persoanele impozabile prestatoare sunt autorizate în acest scop“. Acesta este scopul urmărit de legiuitor, să fie autorizate, şi nicidecum să fie limitată autorizarea la un anumit act normativ care îl constituie doar norma generală în materie de autorizare şi în afara căruia există şi alte acte normative care reglementează autorizare similară pentru alte activităţi, mai specifice.
    Invocând Decizia nr. x/R/31.05.2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a arătat faptul că problema autorizărilor - de la general, la special - este evidentă. Însă codul fiscal prevede că scutirea de TVA se acordă pentru aceste activităţi de formare profesională. Astfel, norma de aplicare a acestuia nu poate să limiteze şi să condiţioneze acest drept de scutire doar la anumite autorizări, în condiţiile în care actul normativ la care face referire este unul general, existând şi alte acte normative cu acelaşi scop.
    În concluzie, reclamanta a apreciat că apărările formulate de pârât se axează în principal pe verificări şi cenzurări formale, în al doilea rând fiind inadecvate raportat la specificul activităţii societăţii, formare profesională - iniţială şi continuă -, fiind scutită de TVA.
    În probaţiune au fost depuse punctul de vedere al ANAF şi Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. x/R/31.05.2022.
    Ministerul Finanţelor a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României în calitatea sa de emitent al actului normativ reprezentat de Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, a cărei anulare o solicită reclamanta A - S.R.L., în ceea ce priveşte dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din capitolul IX.
    Astfel cum rezultă din preambulul H.G. nr. 1/2016, acest act normativ a fost emis în baza art. 108 din Constituţia României, ce reglementează competenţa Guvernului de a adopta acte normative cum sunt ordonanţele şi hotărârile, precum şi în baza art. 1 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
    În ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor, s-a precizat că acesta este iniţiatorul H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, justificând astfel calitatea procesuală de intervenient în interesul Guvernului României.
    Având în vedere că norma criticată este o normă cu caracter fiscal şi luând în considerare faptul că Ministerul Finanţelor este organul de specialitate ce funcţionează în subordinea Guvernului, organ care aplică strategia în domeniul finanţelor publice şi care, totodată, iniţiază proiecte de acte normative în domeniul de activitate al ministerului, intervenientul a apreciat că se justifică existenţa unui interes propriu, legitim, actual şi concret al Ministerului Finanţelor de a interveni în proces şi de a dovedi legalitatea cadrului normativ aplicabil în domeniul finanţelor publice.
    În ceea ce priveşte fondul cauzei, intervenientul a reiterat apărările formulate de pârât prin întâmpinare.
    Reclamanta A - S.R.L. a formulat întâmpinare/note de şedinţă la cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Finanţelor, solicitând respingerea cererii de intervenţie ca fiind neîntemeiată şi obligarea inclusiv a intervenientului la plata cheltuielilor de judecată.
    S-a indicat faptul că cererea de intervenţie a Ministerului Finanţelor, pe lângă justificarea cererii de intervenţie, în privinţa fondului cauzei, constituie copierea cuvânt cu cuvânt a întâmpinării pârâtului, Guvernul României. Astfel, textul cererii de la paragraful 2 de pe pagina 3 până la sfârşitul cererii este identic cu textul din întâmpinarea Guvernului de la pagina 2 ultimul paragraf până la sfârşit. Astfel, cuprinde aceleaşi motive greşite, inclusiv prin raportare la practica CJUE în Cauza C-449/17.
    În opinia reclamantei, pentru soluţionarea cauzei se impune a fi clarificată inclusiv noţiunea de „formare profesională“, folosită de legiuitor în art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal şi definită de art. 2 din O.G. nr. 129/2000 şi detaliată la art. 7.
    Activitatea societăţii îndeplineşte toate aceste condiţii, fiind evident că aceasta constituie formare profesională atât iniţială, cât şi continuă, inclusiv conform art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015.
    Sursa reglementării acestor dispoziţii specifice în privinţa activităţii reclamantei o constituie Directiva 2003/59/CE privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului. Din conţinutul directivei - care a fost ulterior transpusă - rezultă clar că activitatea centrelor o constituie formarea profesională, necesară pentru scutire de TVA în sensul art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal. Din punct de vedere istoric, tocmai transpunerea acestei directive a determinat elaborarea unui nou act care prevede autorizarea centrelor, în prezent Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015, deoarece iniţial autorizarea activităţii era efectuată în temeiul O.G. nr. 129/2000.
    În consens cu prevederile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, art. 58 din O.G. nr. 129/2000 prevede în mod general că furnizorii de formare profesională sunt scutiţi de TVA, deci chiar dacă nu sunt autorizaţi potrivit O.G. nr. 129/2000.
    Reclamanta a arătat că activitatea societăţii şi a centrelor constituie formare profesională şi este autorizată astfel atât potrivit Codului fiscal, cât şi chiar potrivit O.G. nr. 129/2000, reclamanta este scutită de TVA, aşadar este evident că normele Codului fiscal sunt eronate în contextul juridic actual.
    Conform pct. 12 din Directiva 2003/59/CE activitatea centrelor de formare profesională este supusă unei autorizări specifice. Această directivă a fost transpusă de Ministerul Transporturilor conform atribuţiilor sale, acesta fiind motivul pentru care activitatea societăţii este autorizată conform unui act normativ specific. Până la acea dată toate activităţile de formare profesională, inclusiv activitatea societăţii, erau autorizate conform O.G. nr. 129/2000.
    Normele atacate de societate sunt de fapt preluarea în mod identic în această privinţă a textului legal din normele metodologice ale Codului fiscal anterior, fără să fie luate în considerare schimbările legislative în privinţa autorizărilor datorită armonizării legislaţiei cu dreptul european.
    Aşa cum rezultă din Registrul TVA al ANAF, în practică, societăţile în domeniu cu acest obiect de activitate, ca şi reclamanta, sunt scutite de TVA pe baza Codului fiscal. În opinia reclamantei, este legal şi logic, deoarece îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal: are activitatea de formare profesională. Doar că normele acestui text sunt nelegale, tocmai pentru acest motiv solicitându-se anularea acestor dispoziţii nelegale.
    Reclamanta a apreciat că este absurd faptul ca unele activităţi, cum sunt cursurile de manichiurist, de stilist protezist de unghii, lucrători în creşterea animalelor, comunicare în limba engleză, care sunt autorizate conform O.G. nr. 129/2000, să fie scutite de TVA, iar activitatea efectuată de centrele de perfecţionare nu.
    Atât practica fiscală, dar chiar şi cea adiacentă de contencios administrativ interpretează prevederile privind scutirile de TVA în sensul că beneficiază de scutire acei furnizori autorizaţi care efectuează formări pentru standarde ocupaţionale, recunoscute la nivel naţional. În acest sens a fost invocată Decizia nr. x/2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a menţinut soluţia primei instanţe în sensul că a constatat că scutirea de TVA se aplică şi pentru furnizorii autorizaţi/neautorizaţi, cu condiţia să furnizeze servicii de formare profesională pentru standarde ocupaţionale naţionale. Astfel, această limitare nu se referă la O.G. nr. 129/2000.
    Este evident că profesiile pentru formarea cărora centrele sunt autorizate conform Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.212/2015 au standarde ocupaţionale, beneficiind de COR, aşa cum rezultă chiar din autorizaţiile emise de zeci de ani conform O.G. nr. 129/2000 pe seama societăţii.
    În concluzie, reclamanta a susţinut că nelegalitatea normelor art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal se datorează faptului că acest text nu a fost adaptat noului context juridic, O.G. nr. 129/2000 nefiind singurul act normativ care acordă autorizaţii similare pentru condiţii similare. În practică se acordă scutire şi acestor societăţi, doar că se impune a fi corelate normele Codului fiscal, atât în spiritul Codului fiscal, cât şi cu celelalte acte normative incidente.
    În probaţiune au fost depuse următoarele înscrisuri: extrase din Registrul TVA ANAF, registrele privind furnizorii autorizaţi conform O.G. nr. 129/2000, autorizaţiile emise pe baza O.G. nr. 129/2000 şi Decizia nr. x/2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
    Prin concluziile de fond înregistrate la data de 13 iulie 2022 reclamanta A - S.R.L. a reiterat în esenţă argumentele cuprinse în înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
    Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, formulând critici punctuale în ceea ce priveşte sintagma „conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Sub un prim aspect, acela al interesului reclamantei în formularea prezentei cereri şi al întinderii cererii acesteia, raportat la situaţia de fapt ce rezultă din actele dosarului, Curtea va constata faptul că societatea reclamantă are ca obiect principal de activitate formarea profesională în domeniul transporturilor rutiere, aspect necontestat în prezentul cadru procesual. Atât anterior intrării în vigoare a actualului Cod fiscal, cât şi ulterior, aceasta a fost autorizată să desfăşoare această activitate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 129/2000, fiind înscrisă în Registrul naţional al furnizorilor de formare profesională a adulţilor, ultima autorizare datând din anul 2017, cu valabilitate de 4 ani, respectiv până în anul 2021. După această dată, cererea reclamantei de reautorizare în aceeaşi modalitate a fost respinsă, reţinându-se că aceasta se impune a fi autorizată de către Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în O.G. nr. 27/2011, respectiv Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015. Acţiunile formulate de către reclamantă împotriva refuzului de autorizare au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti definitive. În esenţă, s-a reţinut că dispoziţiile mai sus citate au un caracter special, derogatoriu de la cele generale cuprinse în O.G. nr. 129/2000 şi Ordinul nr. 1.353/2003. Hotărârile judecătoreşti în cauză au fost depuse în probaţiune la dosarul cauzei.
    Referitor la cadrul legal aplicabil speţei, Curtea va constata faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, „următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă: f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor...“.
    Prin dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, s-a dispus în sensul în care „scutirea prevăzută la art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal pentru formarea profesională a adulţilor se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Analizând coroborat dispoziţiile legale mai sus citate, Curtea va constata că, pentru a beneficia de scutirea de TVA astfel cum aceasta este reglementată, este necesar ca societatea, potrivit Codului fiscal, să desfăşoare activităţi de formare profesională a adulţilor, iar, conform normelor metodologice, să fie autorizată conform O.G. nr. 129/2000. În ceea ce priveşte societatea reclamantă, astfel cum s-a arătat anterior şi cum rezultă din ansamblul materialului probatoriu, aceasta nu mai poate fi autorizată în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 129/2000, activitatea desfăşurată de către aceasta beneficiind de dispoziţii speciale legale, derogatorii de la dreptul comun, astfel cum s-a reţinut prin hotărârile judecătoreşti rămase definitive.
    În ceea ce priveşte activitatea efectivă desfăşurată, Curtea va constata că în prezentul cadru procesual nu se contestă faptul că aceasta se circumscrie noţiunii de formare profesională a adulţilor. Astfel, se va constata că prin dispoziţiile art. 1^1 din H.G. nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 129/2000 este definită activitatea de formare profesională de interes general, iar prin dispoziţiile art. 1^3, programele reglementate de art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 129/2000, respectiv cele de iniţiere, perfecţionare şi specializare.
    Aceste texte legale urmează a fi coroborate cu dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 129/2000, ce dispune că printre atribuţiile Ministerului Transporturilor se numără şi aceea de autorizare a centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere.
    Analizând activităţile desfăşurate de către reclamantă, coroborat cu textele legale mai sus citate, este neîndoielnic şi de necontestat faptul că aceasta desfăşoară activităţi de formare profesională a adulţilor, astfel cum acestea sunt definite de Codul fiscal, atât de iniţiere, cât şi de perfecţionare sau specializare. Acest fapt nu a fost de altfel contestat de către pârât şi a fost reţinut şi de către instanţele de judecată pe parcursul judecării acţiunilor îndreptate împotriva refuzului de autorizare conform O.G. nr. 129/2000. Astfel, s-a reţinut că ambele categorii de reglementări ce vizează autorizarea, atât cele cu caracter general cuprinse în O.G. nr. 129/2000, cât şi cele derogatorii, speciale, cuprinse în O.G. nr. 27/2011 şi Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015, se referă la autorizarea legată de programe de perfecţionare profesională.
    În ceea ce priveşte invocarea de către pârât, în acest context, a aspectelor reţinute în cuprinsul Cauzei CJUE C-449/17, Curtea va constata că acestea se referă la aspecte total diferite de prezenta cauză. Aspectele analizate în cuprinsul acestei cauze vizează interpretarea art. 132 alin. (1) lit. (i) şi (j) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din perspectiva definirii noţiunii de învăţământ şcolar sau universitar. Or, în prezenta cauză se pune în discuţie o cu totul altă noţiune, respectiv cea de formare profesională a adulţilor. În aceste condiţii, se constată ca fiind corecte aspectele reţinute ce vizează faptul că cursurile de conducere auto constituie o formă de învăţământ specializat ce nu echivalează cu transmiterea de cunoştinţe şi competenţe cu privire la un ansamblu larg şi diversificat de materii, aspect ce caracterizează învăţământul şcolar sau universitar. Pe de altă parte însă, formarea profesională a adulţilor are o cu totul altă sferă de aplicare, urmărind tocmai iniţierea, formarea sau specializarea în domenii cu căutare pe piaţa forţei de muncă. Acest aspect este de altfel precizat expres în chiar cuprinsul O.G. nr. 129/2000, ce dispune în mod clar în art. 7 alin. (1) în sensul că „formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ“.
    Având în vedere cele mai sus prezentate, Curtea va constata că reclamanta are în mod clar calitatea de persoană juridică ce oferă programe de formare profesională a adulţilor. În ceea ce priveşte interesul său în promovarea prezentei cereri, se va constata că, în condiţiile în care, ulterior anului 2021, aceasta nu mai poate obţine autorizarea în acest sens conform O.G. nr. 129/2000, aceasta se află în situaţia de a nu mai putea beneficia de scutirea de la plata TVA, astfel cum aceasta este reglementată de normele metodologice. Faptul că până în prezent a beneficiat de această scutire sau că toate societăţile ce desfăşoară astfel de activităţi beneficiază de scutire nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care practica organelor fiscale se poate schimba, cu atât mai mult cu cât textele legale dispun clar în această privinţă.
    Curtea va reţine astfel că, deşi prin dispoziţiile Codului fiscal se dispune în sensul scutirii de la plata TVA pentru activităţile de formare profesională a adulţilor, normele metodologice emise pentru punerea în aplicare a acestuia prevăd ca o condiţie autorizarea agentului economic în acest scop conform O.G. nr. 129/2000. Dispoziţiile Codului fiscal reprezintă o transpunere în legislaţia naţională a prevederilor art. 132 alin. (1) lit. (i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, ce dispune în sensul că „Statele membre scutesc următoarele tranzacţii... educaţia copiilor şi a tinerilor, învăţământul şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii şi livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare;“.
    Sub un prim aspect, Curtea va constata că prin normele metodologice emise pentru punerea în aplicare a Codului fiscal s-a restrâns sfera de aplicare a scutirii de la plata TVA. Deşi nu se poate nega dreptul statului de a acorda scutirea în cauză doar persoanelor juridice autorizate, se va reţine faptul că, prin reglementarea în prezent analizată, se elimină nejustificat de la acordarea scutirii o serie de persoane juridice ce sunt autorizate pentru desfăşurarea activităţilor de formare profesională, doar că în baza altor acte normative speciale, derogatorii de la O.G. nr. 129/2000.
    Curtea va constata că, deşi nu poate fi verificată în actualul cadru procesual existenţa şi a altor categorii de astfel de persoane juridice, s-a probat faptul că există cel puţin o astfel de categorie, cea a prestatorilor de cursuri de formare profesională în domeniul transporturilor rutiere. Astfel, s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive faptul că această categorie de persoane juridice nu poate fi autorizată în baza O.G. nr. 129/2000, în cazul lor existând norme speciale, derogatorii de la cadrul general, cuprinse în O.G. nr. 27/2011 şi Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015. Ca urmare, aceste persoane juridice nu mai pot fi înscrise în Registrul naţional al furnizorilor de formare profesională a adulţilor, deşi este de necontestat faptul că activitatea pe care o desfăşoară se încadrează atât în dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, cât şi în cele cuprinse în art. 132 lit. 1 din Directiva 2006/112/CE.
    Curtea va remarca în acest context lipsa de previzibilitate şi stabilitate în ceea ce priveşte situaţia acestor furnizori de servicii. Astfel, dispoziţiile legale ce prevăd faptul că societăţile de acest tip se impune a fi autorizate de Ministerul Transporturilor prin Autoritatea Rutieră Română (ARR) există încă din anul 2005, fiind cuprinse în art. 5 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, iar ulterior în art. 6 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 27/2011, deci cu mult înainte de apariţia actualului Cod fiscal. Cu toate acestea, societatea reclamantă a fost autorizată încă din anul 2005 în baza O.G. nr. 129/2000, abia în anul 2021 fiindu-i refuzată autorizarea în baza acestui act normativ, fapt ce este de natură a conduce la pierderea dreptului la scutirea de la plata TVA.
    Pe de altă parte, Curtea va constata faptul că prin normele metodologice analizate în fapt s-a adăugat textului legal cuprins în Codul fiscal. Condiţionând scutirea de la plata TVA de autorizarea doar în baza O.G. nr. 129/2000, în condiţiile în care s-a probat deja că există furnizori de programe de formare profesională ce se impun a fi autorizaţi în baza altor acte normative, în fapt s-a deformat voinţa legiuitorului de a scuti aceste entităţi de la plata taxei, în considerarea activităţii pe care o desfăşoară, iar nu a autorizării de care trebuie să beneficieze.
    Se va reţine astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. Conform art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
    a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;
    b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;
    c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte;“.

    Analizând aceste dispoziţii legale, se va constata că normele metodologice emise, în ceea ce priveşte partea analizată, nu sunt corelate cu actul normativ de nivel superior, respectiv Codul fiscal, şi depăşesc limitele competenţei, precum şi faptul că contravin dispoziţiilor acestuia.
    În ceea ce priveşte respectarea reglementărilor comunitare, Curtea va constata că articolul 132 din Directiva 2006/112 prevede scutiri care, astfel cum indică titlul capitolului din care face parte acest articol, au ca obiectiv favorizarea anumitor activităţi de interes general. Potrivit jurisprudenţei Curţii, scutirile menţionate constituie noţiuni autonome de drept al Uniunii care au ca obiect evitarea unor divergenţe în aplicarea sistemului TVA de la un stat membru la altul. Din modul de redactare a articolului 132 alineatul (1) litera (i) din Directiva 2006/112 reiese că scutirea care este prevăzută de această dispoziţie depinde în esenţă de îndeplinirea a două condiţii cumulative, şi anume, pe de o parte, cea referitoare la natura serviciului furnizat, indiferent dacă este vorba despre prestaţii de educaţie a copiilor şi a tinerilor, învăţământul şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională sau despre prestaţii „strâns legate“ de aceste prestaţii, şi, pe de altă parte, cea referitoare la prestatorul serviciului furnizat, indiferent dacă prestaţiile menţionate sunt realizate „de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare“.
    Curtea a statuat deja că, în măsura în care articolul 132 alineatul (1) litera (i) din Directiva 2006/112 nu precizează condiţiile sau modalităţile potrivit cărora aceste scopuri similare pot fi recunoscute, revine în principiu dreptului naţional al fiecărui stat membru sarcina să adopte normele conform cărora o asemenea recunoaştere poate fi acordată unor astfel de organisme. Statele membre dispun de o putere de apreciere în această privinţă.(Cauza C-612/20, Happy Education - S.R.L. vs. GDRFP Cluj-Napoca, Hotărârea Curţii din 28.04.2022).
    Analizând aceste aspecte reţinute de CJUE, instanţa va constata faptul că, în cazul furnizorilor precum reclamanta, aceştia nu doar că îndeplinesc condiţia referitoare la natura serviciului furnizat, care se circumscrie noţiunii de formare şi reconversie profesională, astfel cum aceasta este definită de art. 132 lit. (i) din directivă, dar sunt şi recunoscute de statul membru, doar că în baza unor alte dispoziţii legale decât cele menţionate în normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Ca urmare, în vederea îndeplinirii scopului avut în vedere de directivă, de evitare a divergenţelor şi interpretărilor diferite în aplicarea sistemului TVA, nu se poate justifica neincluderea acestora în categoria reglementată, a celor ce beneficiază de scutire.
    Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea va constata că se impune admiterea cererii, constatând faptul că, deşi se impune ca scutirea reglementată de art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal să fie acordată doar persoanelor autorizate, menţionarea O.G. nr. 129/2000 este una limitativă, cu efect direct asupra cel puţin unei categorii de furnizori de cursuri de formare profesională. Ca urmare, se va dispune în sensul anulării pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma „conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Ca urmare a admiterii cererii introductive de instanţă, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtului, cerere formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor.
    Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâtului, ca şi amploarea efectelor actului normativ atacat asupra reclamantei, societate comercială cu peste 40 de puncte de lucru, şi activitatea depusă de apărătorul ales în formularea şi susţinerea cererii, va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 17.950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.
    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii,
    HOTĂRĂŞTE:
    Admite cererea formulată de reclamanta A - S.R.L., cu sediul (...) şi cu sediul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, cu datele de comunicare rapidă tel.: 0213143400, fax: 0213181182, e-mail: registratura@gov.ro.
    Dispune anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma „conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtului, cerere formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor, cu sediul în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 16, sectorul 5, cu datele de comunicare rapidă tel.: 0213199752, fax: 02199735, e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro.
    Obligă pârâtul Guvernul României la plata în favoarea reclamantei a sumei de 17.950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.
    Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Târgu Mureş.
    Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 28.07.2022.

                    Preşedinte,
                    XXX
                    Grefier,
                    XXX

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Sentinta, Alte Institutii, SENTINŢA nr. 62 din 28 iulie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"