Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
SENTINŢA nr. 133/F-CONT din 23 iunie 2021 referitoare la anularea art. 4 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (3), anexa din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale
Dosar nr. 435/46/2021 Curtea constituită din: Preşedinte - Gherghina Lăcusteanu - judecător Grefier - Magdalena Molea Pe rol fiind pronunţarea în primă instanţă asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Ştefănescu Aurelian, cu domiciliul în ......................., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, str. General Berthelot nr. 28-30, cauză venită prin declinare de la Curtea de Apel Bucureşti. Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din 16 iunie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentinţă. CURTEA, deliberând, constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.08.2020 reclamanţii Ştefănescu Aurelian şi Mazilescu Georgian au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, solicitând să se anuleze art. 4 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (3), anexa şi orice are legătură cu articolele mai sus menţionate din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, având în vedere că acestea contravin: 1. deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 2. practicii judiciare la nivel naţional a curţilor de apel, 3. practicii efective a celorlalte instituţii de stat; 4. legislaţiei interne în vigoare. În motivarea acţiunii se arată că s-a îndeplinit procedura prealabilă, prin cererea formulată la data de 13.07.2020 solicitându-se pârâtului revocarea ordinului atacat, însă nu s-a primit răspuns în cele 30 de zile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi nici ulterior expirării acestui termen legal imperativ. Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost dat cu încălcarea art. 77, art. 78 şi art. 21 din Legea nr. 24/2000. Astfel: 1) Ministerul Educaţiei a emis Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 389/17.05.2019, care prevede la: art. 4 alin. (2) - „Potrivit clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare, dobânzile legale se vor încadra la titlul «Alte cheltuieli», cod 59, articolul «Despăgubiri civile», cod 59.17.“ ART. 4 alin. (3) „Pentru sumele cuvenite privind dobânda legală se datorează numai impozitul pe venit care se reţine şi se calculează la data efectuării plăţii şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.“
ART. 2 alin. (3) „Dobânda legală remuneratorie diminuată cu 20% sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% se aplică la valoarea sumelor nete cuvenite, calculată potrivit hotărârii judecătoreşti, respectiv valoarea netă a debitului principal.“ În anexa la ordin sunt procente de dobândă penalizatoare aplicată şi pentru perioada 2.01.2008-august 2011. Conform Ordinului nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC, toate unităţile/instituţiile de învăţământ din subordinea ministerului trebuie să aplice procentul de dobândă la sumele nete, să reţină doar impozitul aplicat la sumele nete şi să nu vireze contribuţii de sănătate şi pensii. Dobânda legală acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii (CAS, CASS ş.a). În sensul celor de mai sus s-a pronunţat şi Î.C.C.J. prin: Decizia nr. 4/22.01.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.524/1/2017 - publicată în Monitorul Oficial nr. 213/9.03.2018; Decizia nr. 63/1.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.685/1/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 998/26.11.2018. Astfel, prin Decizia nr. 4/22.01.2018, Î.C.C.J. a decis că o dobândă legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plătii celorlalte contribuţii. Nu este de neglijat nici faptul că la pct. 76 din această decizie Î.C.C.J. a constatat că din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că există o practică consistentă şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale sunt supuse impozitului şi celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispoziţiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind aşadar supuse impozitului pe venit. Prin Decizia nr. 63/1.10.2018, Î.C.C.J. a decis că o dobândă legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii. Nu este de neglijat nici faptul că la pct. 78, 79, 80 etc. din această decizie Î.C.C.J. a constatat că: „77. Acest dosar a avut ca obiect dezlegarea următoarei probleme de drept: «Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului». 78. Prin Decizia nr. 4/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost respinse ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă în dosarele nr. 4.337/107/2016 şi nr. 4.768/107/2016. 79. Această decizie are legătură cu prezenta sesizare, întrucât obiectul sesizării de faţă îl constituie, aşa cum s-a reţinut mai sus, «interpretarea dispoziţiilor art. 296 j^1 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii». 80. Art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, face trimitere la veniturile din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76, relevant fiind pentru speţa de faţă alin. (2) lit. p) din acest ultim articol (regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii), reţinut în mod expres în dispozitivul deciziei menţionate anterior ca făcând obiectul acesteia“. Dobânzile legale acordate prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor şi sunt supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii C.A.S., C.A.S.S. (sănătate, pensii ş. a). Procentul de dobândă legală se aplică la sumele brute. Se mai arată că probatoriul administrat constă în practica curţilor de apel care este unitară şi constantă în faptul că toate deciziile emise de către acestea sunt în sensul că dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plătii celorlalte contribuţii. Practica efectivă a celorlalte instituţii de stat este în sensul că dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii. În acest sens se invocă şi Adresa nr. 4.731/13.01.2020 (anexa 2) emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Privitor la faptul că în anexa la Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 al Ministerului Educaţiei au fost trecute valori procente de dobândă penalizatoare şi pentru perioada 2.01.2008-august 2011, acest lucru este inadmisibil, având în vedere că termenul de dobândă penalizatoare a luat naştere începând cu august 2011 prin Ordonanţa nr. 13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial în data de 29.11.2011. Reclamanţii susţin că sunt persoane vătămate, fiind prejudiciaţi consistent de către Ministerul Educaţiei prin acest ordin abuziv, ilegal şi netemeinic. În soluţionarea acţiunii se solicită a se avea în vedere prevederile art. 77, art. 78 şi art. 21 din Legea nr. 24/2000, care dispun că:
"ART. 77 Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)" Art. 78 - „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu vor conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.“
ART. 21
"În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curţii Constituţionale în acel domeniu, jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie." În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii formulate, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie anularea unui act administrativ emis de către organul administraţiei publice centrale, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Art.7 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 impune obligativitatea procedurii prealabile şi în cazul actului administrativ cu caracter normativ, ca o condiţie de admisibilitate a cererii. Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanţii susţin că au îndeplinit procedura prealabilă, dar, în realitate, numai reclamantul Ştefănescu Aurelian a formulat plângere prealabilă, însă fără să dovedească în cuprinsul cererii o vătămare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Se invocă, de asemenea, lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor. Potrivit art. 32 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar conform art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din existenţa unei identităţi dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Conform prevederilor art. 148 din Codul de procedură civilă, o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanţei de contencios administrativ se poate face de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau un interes legitim. Astfel "Subiectele de sesizare a instanţei (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept."
Astfel, persoana vătămată se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ care o vizează într-un anumit mod, precum şi pentru anularea unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept care o prejudiciază. Or, pentru a investi instanţa cu o cerere în contencios administrativ, reclamanţii trebuiau să probeze o vătămare fie a unui drept subiectiv, fie a unui interes legitim. Nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici în plângerea prealabilă formulată de reclamantul Ştefănescu Aurelian nu sunt indicate împrejurările de fapt şi de drept care să probeze o vătămare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Simpla enumerare a unor decizii pronunţate de instanţele de judecată nu suplineşte obligaţia reclamanţilor de a justifica că sunt titularii unui drept sau că urmăresc valorificarea unui interes legitim în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât respectivele soluţii nu le sunt opozabile, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a avut calitatea procesuală în acestea. Potrivit Codului de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Pentru a putea exercita acţiunea, calitatea procesuală activă trebuie să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii. Prin urmare, calitatea de reclamant într-un proces poate aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept legitim al său, or în speţa dedusă judecăţii nu se face dovada încălcării unui drept al reclamanţilor. Se invocă şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii. Principiul legalităţii este elementul central al activităţii autorităţilor publice, iar reclamanţii, în calitatea lor de persoane fizice pretins vătămate printr-un act administrativ considerat nelegal, au învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, în cadrul căreia nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamanţilor într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat. În esenţă, prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant. Articolul 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nuanţează reglementarea de la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot invoca vătămarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Astfel, reclamanţii persoane fizice au iniţiat demersul lor pentru anularea actelor contestate şi nu au dovedit vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actele administrative deduse judecăţii. Având în vedere aceste aspecte, se solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, se arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată. Astfel, prin emiterea Ordinului nr. 4.004/2019 privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, s-a avut în vedere ca în anul 2019 să fie achitate integral hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la data de 31.12.2018. Ordinul atacat nu face altceva decât să pună în executare norma prevăzută în art. III din O.U.G. nr. 23/2019 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, instituirea unor derogări şi prorogarea unor termene, conform căreia, prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la 31.12.2018, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariate personalului din învăţământ, se achită în anul 2019, de la bugetul de stat aprobat prin Legea nr. 50/2019, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. În vederea calculării şi plăţii sumelor reprezentând daunele-interese moratorii Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat metodologia de calcul al acestora. Fondurile aprobate pentru plata daunelor-interese moratorii se repartizează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării inspectoratelor şcolare, în vederea repartizării pe unităţi de învăţământ. Conform art. 4 alin. (2), ordonatorii de credite efectuează calculul dobânzilor legale potrivit prevederilor prezentului ordin, pentru sumele totale datorate, iar la art. 5 alin. (1) se stabileşte că „Ordonatorii de credite răspund de corectitudinea privind calculul dobânzilor legale şi au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare“. Aceste obligaţii au fost menţinute şi în Ordinul nr. 4.004/2019 care vine şi completează procedura în sensul că sumele sunt aprobate în consiliul de administraţie cu implicarea federaţiilor sindicale. Concluzionând, ordonatorul de credite, respectiv unitatea de învăţământ preuniversitar de stat, calculează sumele datorate pentru fiecare cadru didactic în parte, sumele ce urmează a fi plătite se aprobă în consiliul de administraţie al unităţii şcolare, apoi suma totală este solicitată inspectoratului şcolar judeţean, inspectoratul şcolar judeţean solicită intimatului creditul bugetar necesar pentru plata acestor drepturi. Precizează pârâtul că Ordinul nr. 4.004/2019 se referă la hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la 31.12.2018. Nu poate fi astfel cenzurat un act normativ pentru faptul că prin normele sale se detaliază în mod concret modalitatea de aplicare a normei primare, cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile şi impusă de necesitatea înlăturării arbitrarului, care se întâlnea în mod frecvent în sistem. Drept urmare, se poate constata faptul că la emiterea normei s-a avut în vedere faptul că dobânda legală se calculează aşa cum este specificată în hotărârea judecătorească. Se solicită, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Prin Sentinţa civilă nr. 86/27.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.570/2/2020, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub acelaşi număr de dosar. Prin Încheierea de şedinţă din data de 24.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 4.570/2/2020, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 412 pct. 1 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecării acţiunii formulate de reclamantul Mazilescu Georgian până la introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia şi s-a disjuns acţiunea formulată de reclamantul Ştefănescu Aurelian, fiind constituit un dosar distinct, înregistrat pe rolul instanţei cu nr. 435/46/2021, soluţionat prin prezenta sentinţă. Astfel învestită, instanţa, analizând probele administrate în cauză prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine următoarele: În prealabil, instanţa constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile a fost invocată de pârât doar în legătură cu reclamantul Mazilescu Georgian, reclamantul Ştefănescu Aurelian satisfăcând această cerinţă a legii prin formularea plângerii prealabile anterior sesizării instanţei, după cum recunoaşte chiar pârâtul prin întâmpinare. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea acţiunii, acestea au fost unite cu fondul cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa apreciind că pentru soluţionarea lor sunt necesare dovezi comune cu cele ale fondului. Sub aspectul fondului cauzei, instanţa constată că prin acţiunea formulată reclamantul solicită să se anuleze art. 4 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (3), anexa şi orice are legătură cu articolele mai sus menţionate din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, susţinând că acestea contravin: 1. deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 2. practicii judiciare la nivel naţional a curţilor de apel; 3. practicii efective a celorlalte instituţii de stat; 4. legislaţiei interne în vigoare. Ordinul nr. 4.004/14.05.2019, prin care a fost aprobată metodologia de calcul al daunelor-interese moratorii, este un act administrativ cu caracter normativ, adoptat în executarea normei prevăzute la art. III din O.U.G. nr. 23/2019 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, instituirea unor derogări şi prorogarea unor termene, conform căreia prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la 31.12.2018, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ, se achită în anul 2019, de la bugetul de stat aprobat prin Legea nr. 50/2019, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. Reclamantul susţine că, potrivit Ordinului nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC, toate unităţile/instituţiile de învăţământ din subordinea ministerului trebuie să aplice procentul de dobândă la sumele nete, să reţină doar impozitul aplicat la sumele nete şi să nu vireze contribuţii de sănătate şi pensii, iar prin această modalitate de calcul a fost prejudiciat, întrucât pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale acordate prin titlurile executorii debitorul Liceul Tehnologic Victor Slăvescu Rucăr nu a virat CAS şi CASS, acesta invocând în apărare Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC, după cum rezultă din Adresa nr. 384/7.05.2021, pct. 2.1, depusă la dosar. Din economia dispoziţiilor art. 52 din Constituţia României şi a normelor de ansamblu instituite prin Legea nr. 554/2004 rezultă că acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană interesată ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorităţi administrative de a-i soluţiona o cerere legitimă. Prin urmare, justifică legitimare procesuală activă în contenciosul administrativ, în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei înseşi sau altui subiect de drept. Prevederile Legii nr. 554/2004, menţionate mai sus, consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim. Condiţia vătămării, în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, se face prin raportare la noţiunea de interes legitim, interes care, potrivit art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, poate fi „atât public, cât şi privat“. Interesul legitim definit de Legea nr. 554/2004 nu se confundă cu interesul procesual definit de Codul de procedură civilă. Vătămarea interesului se apreciază prin raportare la noţiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului subiectiv, deoarece, conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, prin interes legitim privat se înţelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat. Aşa fiind, se poate statua că acţiunile persoanelor fizice se pot întemeia, ca regulă, pe încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime legate de aceste drepturi; în mod excepţional, legea lasă posibilitatea de a nu fi declarate inadmisibile nici cererile unei persoane fizice care au drept temei încălcarea unui interes legitim public, cu condiţia ca afirmarea încălcării acestuia să aibă un caracter subsidiar faţă de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în condiţiile art. 8 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 554/2004. Interesul în formularea unei acţiuni în contencios administrativ este în strânsă legătură cu vătămarea unui drept sau interes legitim, afirmativ produsă prin actul administrativ atacat, deci, ceea ce se impune a se analiza este invocarea unei vătămări produse prin actul administrativ a cărui anulare se solicită. În speţă, reclamantul invocă vătămarea drepturilor sale prin Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC, în dovedire depunând la dosar înscrisuri din care rezultă că prin mai multe hotărâri judecătoreşti definitive i s-au acordat daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care i s-au acordat drepturi salariale, iar angajatorul care trebuie să plătească aceste sume nu a virat CAS şi CASS, calculând doar impozit, calculat la sumele nete. Cum reclamantul invocă o vătămare produsă prin dispoziţiile normative atacate şi, deci, justifică un interes în sensul Legii nr. 554/2004, acesta are calitate procesuală activă în cauză, caracterul întemeiat sau neîntemeiat al susţinerilor privind vătămarea reprezentând o chestiune de fond, ce va fi examinată ca atare. Concret, demersul judiciar al reclamantului i-ar putea aduce un folos practic imediat, căci anularea dispoziţiilor normative criticate ar conduce la calculul daunelor-interese moratorii întro altă modalitate, prin raportare la sumele brute acordate prin hotărâri judecătoreşti şi care presupune şi virarea CAS şi CASS de către angajator. Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC făcând parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ este supus exigenţei respectării principiului ierarhiei actelor normative, care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară, în executarea cărora se emit/adoptă. Prin urmare, legalitatea ordinului atacat se impune a fi verificată prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative. Articolul 4 din Legea nr24/2000 prevede că „(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. Totodată, conform art. 77 din Legea nr. 24/2000, „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)“, iar potrivit art. 78 din acelaşi act normativ, „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu vor conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora“. De asemenea, art. 21 din aceeaşi lege prevede că „În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curţii Constituţionale în acel domeniu, jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie“. Examinând legalitatea dispoziţiilor din ordin criticate, instanţa constată că acestea contravin normelor legale mai sus enunţate. Dispoziţiile criticate din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 privind metodologia de calcul şi plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale au următorul conţinut: - art. 4 alin. (2): „Potrivit clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare, dobânzile legale se vor încadra la titlul «Alte cheltuieli», cod 59, articolul «Despăgubiri civile», cod 59.17“; – art. 4 alin. (3): „Pentru sumele cuvenite privind dobânda legală se datorează numai impozitul pe venit care se reţine şi se calculează la data efectuării plăţii şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.“; – art. 2 alin. (3): „Dobânda legală remuneratorie diminuată cu 20% sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% se aplică la valoarea sumelor nete cuvenite, calculată potrivit hotărârii judecătoreşti, respectiv valoarea netă a debitului principal.“; – anexa la ordin - se susţine că sunt procente de dobândă penalizatoare aplicate şi pentru perioada 2.01.2008-august 2011, ceea ce este inadmisibil, având în vedere că termenul de dobândă penalizatoare a luat naştere începând cu august 2011 prin Ordonanţa nr. 13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial în data de 29.11.2011.
Conform Ordinului nr. 4.004/14.05.2019 emis de MEC, toate unităţile/instituţiile de învăţământ din subordinea ministerului trebuie să aplice procentul de dobândă la valoarea sumelor nete cuvenite potrivit hotărârilor judecătoreşti, respectiv la valoarea netă a debitului principal, să reţină doar impozitul aplicat la sumele nete şi să nu vireze CAS şi CASS. Chestiunea asupra căreia părţile au puncte de vedere divergente vizează natura juridică a dobânzii legale acordate prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale, respectiv dacă reprezintă sau nu venituri salariale sau venituri asimilate salariilor, cu consecinţa regimului fiscal aplicabil. Dobânda legală acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii (CAS, CASS ş.a). În sensul celor de mai sus a statuat Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 4/22.01.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.524/1/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 213/9.03.2018, şi prin Decizia nr. 63/1.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.685/1/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 998/26.11.2018. Astfel, prin Decizia nr. 4/22.01.2018, Î.C.C.J. a fost sesizată cu dezlegarea chestiunii de drept „Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului“. Relevante în cauza de faţă sunt considerentele redate la paragrafele 76-78, în care instanţa supremă a făcut următoarele statuări: „76. Or, din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că există o practică consistentă şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale sunt supuse impozitului şi celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispoziţiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind aşadar supuse impozitului pe venit. 77. Opţiunea provizorie a instanţei de trimitere în sens contrar practicii judiciare arătate sau existenţa unei practici neunitare la nivelul tribunalelor, în primă instanţă, în condiţiile în care la nivelul instanţelor de apel s-a consolidat o practică cu tendinţe previzibile, nu susţine concluzia apariţiei riscului unei practici judiciare neunitare şi nu justifică intervenţia preventivă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare. 78. Aşadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, astfel că se poate concluziona că nu este îndeplinită nici cerinţa noutăţii chestiunii de drept prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizările fiind inadmisibile şi sub acest aspect“. Chiar dacă prin Decizia nr. 4/22.01.2018 sesizările conexe, ce au format obiectul Dosarului nr. 2.524/1/2017, au fost respinse, chestiunea de drept în discuţie a fost implicit dezlegată, Î.C.C.J. confirmând practica unitară a instanţelor, în sensul că dobânzile legale penalizatoare acordate prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege. Prin Decizia nr. 63/1.10.2018 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost respinsă sesizarea Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă cu privire la dezlegarea chestiunii de drept „privind interpretarea dispoziţiilor art. 296^4 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii“. Pentru a decide astfel, instanţa supremă a avut în vedere statuările făcute prin Decizia nr. 4/2018 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinând că: „79. Această decizie are legătură cu prezenta sesizare, întrucât obiectul sesizării de faţă îl constituie, aşa cum s-a reţinut mai sus, «interpretarea dispoziţiilor art. 296^4 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii».
80. Art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, face trimitere la veniturile din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76, relevant fiind pentru speţa de faţă alin. (2) lit. p) din acest ultim articol (regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii), reţinut în mod expres în dispozitivul deciziei menţionate anterior ca făcând obiectul acesteia. 81. Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de sesizare, obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2.524/1/2017 nu a vizat doar problema impozitului, ci şi a celorlalte contribuţii, în care se includ şi C.A.S. şi C.A.S.S., ce fac obiectul prezentei sesizări. (...) 84. În esenţă, în Decizia nr. 4/2018 s-a reţinut că până la momentul analizării sesizării instanţele avuseseră prilejul să analizeze chestiunea de drept în cauză de suficient de multe ori astfel încât să se formeze o practică judiciară considerată constantă, ceea ce nu înseamnă bineînţeles că noutatea ar depinde de faptul dacă practica judiciară este unitară sau nu. 85. Or, atât timp cât la începutul anului 2018 s-a considerat că problema de drept în cauză nu este nouă, nu există niciun motiv plauzibil pentru a se ajunge la concluzia că, în mai 2018, momentul întocmirii încheierii de sesizare de faţă, aceeaşi chestiune de drept ar putea fi considerată nouă în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă“. Date fiind statuările făcute de ÎCCJ prin deciziile pronunţate, care sunt obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul, ci şi în privinţa considerentelor care îl explică, o altă interpretare a chestiunilor de drept dezlegate de instanţa supremă nu este posibilă. Din punct de vedere fiscal, dobânzile legale acordate prin hotărâri judecătoreşti pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii reprezintă venituri asimilate salariilor, fiind supuse, astfel, impozitării şi reţinerii cotelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate. Pentru sumele încasate de angajaţi, ce constituie venituri asimilate salariilor, exceptate de la impozitare şi de la reţinerea cotelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate, legiuitorul a adoptat norme speciale derogatorii, însă veniturile reprezentând dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii nu fac parte din această categorie. La art. 139 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal legiuitorul a prevăzut că baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, care include veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În ce priveşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut care include veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege, dispoziţii similare regăsindu-se şi în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Rezultă, aşadar, că dobânda legală acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale se calculează la sumele brute reprezentând debit principal, şi nu la sumele nete, cum s-a stabilit prin ordin, şi sunt supuse nu numai impozitării, ci şi celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege. Probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că practica curţilor de apel este unitară şi constantă în sensul că dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea privind codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plătii celorlalte contribuţii. Şi alte instituţii de stat au abordat aceeaşi interpretare a normelor legale incidente, în acest sens fiind Adresa nr. 4.731/13.01.2020 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, depusă la dosar de către reclamant. Având în vedere faptul că dobânzile legale în discuţie sunt venituri asimilate salariilor, precum şi faptul că fondurile aprobate pentru plata daunelor-interese moratorii se repartizează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării inspectoratelor şcolare, în vederea repartizării pe unităţi de învăţământ, potrivit clasificaţiei bugetare, apare ca fiind nelegală şi încadrarea făcută dobânzilor legale prin art. 4 alin. (2) din ordin, la titlul „Alte cheltuieli“, cod 59, articolul „Despăgubiri civile“. Critica referitoare la faptul că în anexa la Ordinul nr. 4.004/14.05.2019 au fost trecute valori/procente de dobândă penalizatoare şi pentru perioada 2.01.2008-august 2011, deşi termenul de dobândă penalizatoare a luat naştere începând cu august 2011 prin Ordonanţa nr. 13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial în data de 29.11.2011, nu poate fi primită. Dobânda penalizatoare exista ca noţiune juridică şi înainte de adoptarea OG nr. 13/2011, aspect care rezultă şi din Decizia nr. 21/2015, pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] şi art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil, prin care s-a statuat că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii. La paragraful 40 din decizie s-a reţinut că „Problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin recursul în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2/2014, care, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a apreciat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011“. Astfel, plecând de la considerentele obligatorii ale deciziei în interesul legii menţionate anterior, ÎCCJ a constatat că, „în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării acestor hotărâri“ (paragraful 42). „(43...) 44. Pe de altă parte, faţă de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dobânzile nu pot fi considerate o pretenţie nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăşi acţiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere şi, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acţiuni, pentru viitor, cu consecinţa începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acţiunii“. În ceea ce priveşte procentele menţionate în anexa la ordin pentru dobânda penalizatoare, reclamantul nu a invocat şi nici dovedit vreo vătămare suferită ca urmare a aplicării procentelor respective pentru perioada 2008-2011. Potrivit art. 3 alin. 1 şi 3 din OG nr. 9/2000, în forma în vigoare anterioară modificării aduse prin Legea nr. 71/2011, „Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României. (2...) În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%“. Alin. 3 al aceluiaşi text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, prevede că, „În raporturile care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ în sensul prevăzut la art. 3 alin. (3) din Codul civil, dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%“. Conform art. 3 din OG nr. 13/2011, "(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (2^1 ....) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%."
Din dispoziţiile legale mai sus enunţate se observă că rata dobânzii penalizatoare prevăzută de OG nr. 13/2011 este mai mare decât cea prevăzută de actele normative anterioare, astfel că sub acest aspect critica reclamantului nu se justifică. Cum prevederile art. 2 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, contravin actelor normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, fiind de natură să cauzeze o vătămare reclamantului, ele se impun a fi desfiinţate, pentru considerentele expuse mai sus. Aşa fiind, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea acţiunii şi va admite în parte acţiunea în limitele în care s-a dovedit a avea suport legal, în sensul că va anula art. 2 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, urmând să respingă în rest acţiunea. În temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantului 349 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuieli cu multiplicarea actelor şi expedierea lor la instanţă, potrivit dovezilor existente la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii HOTĂRĂŞTE: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea acţiunii. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Ştefănescu Aurelian, ………………, domiciliat în ………………, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu sediul în Bucureşti, str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sectorul 1. Anulează art. 2 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 4.004/14.05.2019, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâtul la 349 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei astăzi, 23 iunie 2021, la Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
