Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SENTINŢA CIVILĂ nr. 923 din 9 decembrie 2019 referitoare la acţiunile conexe în contencios administrativ formulate de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect "anulare act administrativ"
EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 67 din 26 ianuarie 2023
Dosar nr. 3.217/2/2019
Curtea compusă din:
Preşedinte: X
Grefier: X
Pe rol se află acţiunile conexe în contencios administrativ formulate de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect „anulare act administrativ“.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2019, fiind consemnate prin încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 9 decembrie 2019, când a dispus următoarele:
CURTEA,
deliberând asupra acţiunii în contencios administrativ de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31 mai 2019, cu nr. 3.217/2/2019, reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună:
1. anularea în parte a pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, în privinţa modificării art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001;
2. anularea pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, precum şi a întregului art. 77^1 din Normele metodologice în forma dată de Hotărârea Guvernului nr. 859/2009;
3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
În esenţă, reclamanta arată că X reprezintă o societate comercială având ca domeniu principal de activitate, potrivit actului constitutiv, activitatea de agricultură, respectiv cultivarea plantelor nepermanente.
Începând cu luna aprilie 2014 a iniţiat, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, diligenţe în vederea concesionării, prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţă de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi X din localitatea X, judeţul X, având în vedere faptul că este proprietara următoarelor două active ce justifică atribuirea în concesionare a terenului solicitat:
- X situată în extravilanul comunei X, judeţul X, având nr. cadastral nr. X, înscris în CF nr. X şi compusă din teren (5.713 mp) şi construcţiile edificate pe acesta: (i) corp administrativ (185 mp); (ii) dormitoare (28 mp); (iii) atelier mecanic (55 mp); grajd (63 mp); aplecător (112 mp);
– sistemul de irigaţii îngropat în suprafaţa de teren a cărui concesiune o solicită.
Reclamanta invocă nelegalitatea pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, de modificare a art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, determinată de încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, revizuită, şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prin aceea că se realizează o restrângere a sferei de cuprindere a noţiunii de active numai la cele enumerate la lit. a), b), d), f) ale art. 77^1 din Normele metodologice.
Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001, la care face trimitere art. 21^1 alin. (1) din aceeaşi lege, rezultă că, sub aspectul obiectului concesiunii prin atribuire directă, terenurile cu destinaţie agricolă reprezintă o categorie foarte largă, incluzând orice fel de terenuri arabile, legiuitorul nedistingând după cum terenurile arabile s-ar afla în incinta unor active sau ar fi ocupate de active.
Revenind la art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, rezultă foarte clar din conţinutul normativ al acestui text de lege faptul că legiuitorul a reglementat obiectul concesiunii - terenurile cu destinaţie agricolă - de o manieră foarte cuprinzătoare, instituind un singur criteriu obiectiv pentru determinarea acestora, anume exploatarea acestora să fie necesară în raport cu activul cumpărat de investitori (terenuri destinaţie agricolă) de a fi exploatate în raport cu un anumit activ cumpărat de investitori,
legiuitorul (Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003) neinstituind cerinţa ca activul respectiv să ocupe/să aibă în incinta sa terenul ce formează obiectul solicitării de concesiune.
Nicio altă limitare/circumstanţiere/calificare suplimentară nu a fost instituită de legiuitor, concluzia interpretării judicioase art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, fiind în sensul că obiectul concesiunii prin atribuire directă îl poate reprezenta şi un teren cu destinaţie agricolă situat în exteriorul activului cumpărat de investitor.
Însă prin pct. 3 al Hotărârii Guvernului nr. 859/2009 a fost modificat art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, realizând o operaţiune nelegală de adăugare la lege [respectiv la art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003] prin faptul că pentru activele ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă restrânge obiectul concesiunii atribuite direct la terenurile „cu destinaţie agricolă din incintă, aferent activului“, o atare distincţie neregăsindu-se în Legea nr. 268/2001 - actul normativ cu forţă juridică superioară.
În aceste condiţii, pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, prin care s-a modificat art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, este nelegal întrucât încalcă voinţa legiuitorului concretizată în art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, fiind astfel înfrânt principiul ierarhiei şi forţei juridice al actelor normative, astfel cum acesta este reglementat prin următoarele norme juridice imperative care, de asemenea, au fost încălcate prin actul administrativ dedus judecăţii:
- art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“;
– art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“.
Raţiunea adoptării Legii nr. 249/2003 [prin care a fost introdus art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001] a fost aceea a atribuirii terenurilor în raport cu necesitatea de exploatare a acestora şi caracteristicile activelor achiziţionate de investitori. Voinţa legiuitorului a fost înfrântă însă prin pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, prin care s-a modificat art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, întrucât această reglementare administrativă a restrâns, pentru activele ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, obiectul concesiunii la terenurile cu destinaţie agricolă aflate în incintă, aferent activului.
În acest context, pentru argumente care se aplică mutatis mutandis în prezenta cauză, în Dosarul nr. 35.615/2/2005, atât Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa nr. 737 din 24.03.2006, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3.969/2006, au dispus anularea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 354/2005 de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, respectiv art. 77^1 lit. c) şi e), întrucât şi prin respectivele prevederi administrative s-a adăugat la lege, restrângându-se în mod nelegal obiectul concesionării prin atribuire directă. Astfel, prin Sentinţa nr. 737 din 24.03.2006, Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea Hotărârii Guvernului nr. 354/2005 în ceea ce priveşte lit. c) a art. 77^1.
Pentru toate aceste motive, consideră că pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 de modificare a art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice este nelegal, întrucât încalcă voinţa legiuitorului concretizată în art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, nesocotind principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative şi încălcând art. 1 alin. (5) din Constituţia României, revizuită, şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, sens în care solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Cu privire la nelegalitatea pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 de modificare a art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, a întregului art. 77^1 din Normele metodologice în forma dată de Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, arată că, în temeiul Legii nr. 268/2001, legiuitorul a optat pentru reglementarea noţiunii de „active“ de o manieră foarte cuprinzătoare, consacrându-i acesteia o sferă largă de cuprindere şi neinstituindu-i nicio limitare, pe când, prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 şi art. 77^1 din Normele metodologice, s-a limitat această sferă a noţiunii de active numai la cele enumerate la lit. a), b), d) şi f) ale art. 77^1 din Normele metodologice, pe baza unei operaţiuni nelegale având în vedere principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.
Aşadar, din observarea art. 77^1 din Normele metodologice (modificat prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009), rezultă fără niciun dubiu limitarea sferei noţiunii de „active“ numai la cele enumerate la lit. a), b), d) şi f) ale art. 77^1 din Normele metodologice.
Elementul central al acestei nelegalităţi îl reprezintă mai ales abrogarea lit. e) a art. 77^1 din Normele metodologice, întrucât această literă se referea la „alte tipuri de active“, atribuind astfel enumerării de la art. 77^1 din Normele metodologice un caracter exemplificativ, nu limitativ şi restrictiv, cum este configurat în prezent la art. 77^1.
În aceste condiţii, pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, de abrogare a lit. c) şi e) a art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, dar şi întregul art. art. 77^1 sunt nelegale, întrucât:
- încalcă voinţa legiuitorului concretizată în art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, fiind astfel înfrânte principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, dar şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, prin aceea că reglementarea administrativă restrânge sfera noţiunii de active consacrată de legiuitor numai la cele enumerate la lit. a), b), d) şi f) ale art. 77^1 din Normele metodologice;
– încalcă art. 37 alin. (2) şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin aceea că reglementarea administrativă, deşi este de rang juridic inferior legii, realizează o (i) stabilire a semnificaţiei unui termen („active“) cu care operează Legea nr. 268/2001, lege în executarea căreia a fost emis; şi (ii) procedează la restrângerea sferei legislative de cuprindere a noţiunii de „active“, astfel cum aceasta este consacrată în mod larg şi cuprinzător prin Legea nr. 268/2001 în art. 21^1 alin. (1).
Rezultă că, în esenţă, voinţa legiuitorului în privinţa sferei de cuprindere a noţiunii de „active“ a fost înfrântă prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 prin care s-au abrogat lit. c) şi e) ale art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice, restrângându-se, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţia României, revizuită, şi a art. 4 alin. (3),art. 37 alin. (2) şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, această sferă a noţiunii de active numai la cele enumerate la lit. a), b), d) şi f) ale art. 77^1 din Normele metodologice.
Mai arată că elementul central al nelegalităţii pct. 5 al Hotărârii Guvernului nr. 859/2009 îl reprezintă mai ales abrogarea lit. e) a art. 77^1 din Normele metodologice, întrucât această literă se referea la „alte tipuri de active“, atribuind astfel enumerării de la art. 77^1 din Normele metodologice un caracter exemplificativ, ajungându-se astfel ca, prin efectul abrogării respective, enumerarea din cadrul art. 77^1 din Normele metodologice să dobândească un caracter limitativ, aflându-ne, în aceste condiţii, în prezenţa unei operaţiuni nelegale de limitare a sferei noţiunii de active consacrate prin art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 numai la cele enumerate la lit. a), b), d) şi f) ale art. 77^1 din Normele metodologice.
În baza acestor argumente, rezultă că îşi găsesc aplicabilitate mutatis mutandis considerentele reţinute de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie citate, iar aceste considerente sprijină criticile privind nelegalitatea pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, cât şi a întregului art. 77^1 din Normele metodologice (în forma dată prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009).
În consecinţă, consideră că atât pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, cât şi întregul art. 77^1 din Normele metodologice (în forma dată prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţia României, revizuită, şi art. 4 alin. (3),art. 37 alin. (2) şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În drept, art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată, art. 4 alin. (3),art. 37 alin. (2) şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Probe: înscrisuri.
Pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare (filele 28-31), solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Solicită anularea cererii ca netimbrată, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile art. 8 al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar pentru cererea de anulare în tot sau în parte a actului administrativ se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă raportat la art. 16 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Invocă excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, având în vedere că Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 a fost emisă la data de 22.07.2009, iar la data de 10.08.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu mult peste un termen rezonabil în interiorul căruia s-ar putea analiza anularea dispoziţiilor pct. 3 şi pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009.
Invocă excepţia lipsei de interes în promovarea şi susţinerea cererii privind anularea art. 3 şi art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, arătând că, sub aspect temporal, la momentul înfiinţării societăţii comerciale X, 4 martie 2013, cadrul normativ în domeniu era dat de Hotărârea Guvernului nr. 859/2009. Anularea actului administrativ care face obiectul prezentei cauze, în măsura în care ar fi dispusă de instanţa de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, ar avea efecte doar pentru viitor (ex nune). Dar, în măsura în care, prin admiterea acţiunii, instanţa ar dispune anularea prevederilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, prin care au fost abrogate literele c) şi e) ale art. 77Al din Hotărârea Guvernului nr. 354/2005, aceasta ar însemna o ultraactivare a unor dispoziţii cuprinse într-un act administrativ individual.
Fără a aprofunda, pe plan juridic, consecinţele ultraactivării unor dispoziţii cuprinse în hotărâri ale Guvernului, care opinăm că sunt la fel de periculoase ca şi cele ale retroactivării, reclamanta nu are decât un interes aparent, respectiv nu ar avea o situaţie privilegiată, întrucât aceasta a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 03/20.05.2013 privind sistemul de irigaţii îngropat sub auspiciile reglementării date de Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, iar nu anterior existenţei acesteia, ceea ce nu ar îndreptăţi-o decât - eventual - pentru viitor la o solicitare de concesionare.
Dacă interesul reclamantei în promovarea şi susţinerea prezentei acţiuni este dat de concesionarea prin atribuire directă a terenului agricol pe care sunt amplasate canalele de irigaţii, putem spune că reclamanta cunoştea sau trebuia să cunoască limitele/posibilităţile de afaceri date de cadrul normativ.
Un alt aspect al invocării şi susţinerii excepţiei lipsei de interes în promovarea prezentei cereri îl constituie faptul că, în condiţiile în care reclamanta nu va proba dreptul său de proprietate asupra sistemului de irigaţii, aceasta nici nu a fost, nici nu va fi îndrituită a solicita concesionarea suprafeţei de teren de 1.844,82 ha prin metoda atribuirii directe.
Reclamanta a prezentat trunchiat situaţia de fapt, respectiv doar faptul că a iniţiat diligenţe în vederea concesionării, prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţă de 1.844,82 ha, situat pe locul unei foste bălţi X din extravilanul comunei X, judeţul X.
În fapt, solicitarea acesteia a fost respinsă motivat de către Agenţia Domeniilor Statului întrucât nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra sistemului de irigaţii, acest aspect făcând obiectul Dosarului nr. 6.668/2/2014 (în care Guvernul României nu este parte), prin care reclamanta a solicitat revocarea în tot a răspunsului dat de Agenţia Domeniilor Statului şi încheierea contractului de concesiune. Prin Sentinţa civilă nr. 770 din 18.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 6.668/2/2014, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta X. Judecarea recursului formulat de reclamanta recurentă este suspendată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea de şedinţă de la data de 22.01.2019 până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 365/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, acesta fiind soluţionat prin Sentinţa nr. 150 din 15.05.2019 în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibile pentru lipsa plângerii prealabile. Reclamanta a formulat plângere prealabilă la 29.05.2019 şi a promovat cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze, prin reiterarea în fapt şi în drept a motivelor cuprinse în cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr. 365/2/2019.
Pe fondul cererii, solicită respingerea cererii ca nefondată, arătând că la elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 859/2009 au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat favorabil de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent, Ministerul Justiţiei).
Analizând raţiunile care au stat la baza emiterii Hotărârii Guvernului nr. 859/2009, astfel cum se indică în nota de fundamentare, observăm faptul că punctele c) şi e) ale art. 77^1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 au fost anulate prin hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţele de judecată. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, astfel cum era organizat la acea dată, a avut obligaţia de a pune în executare hotărârea instanţei, deci a iniţia un proiect de act normativ care să înlăture dispoziţiile constatate a fi nelegale.
În aceste condiţii, solicitarea reclamantei privind anularea punctului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 [prin care sau abrogat literele c) şi e) ale art. 77^1] este inadmisibilă prin raportare la autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de anularea parţială a punctului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 în privinţa modificării art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta este nefondată întrucât modificarea survenită
nu este de natură a restrânge obiectul concesiunii potrivit voinţei legiuitorului, ci este dată „pentru o corectă aplicare a legii“, astfel cum menţionează iniţiatorul în nota de fundamentare.
Probe: proba cu înscrisuri.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 15.11.2019, pronunţată în dosarul nr. 3.723/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia litispendenţei şi a trimis dosarul la dosarul de faţă.
Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a rămas în pronunţare asupra excepţiilor şi a fondului cauzei, în subsidiar.
A) Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţia tardivităţii formulării cererii, constată următoarele:
Pârâtul a invocat tardivitatea acţiunii în anulare raportat la prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă acestea nu sunt aplicabile cauzei de faţă motivat de faptul că actul contestat este un act administrativ cu caracter normativ, şi nu un act cu caracter individual, cum susţine pârâtul.
Curtea arată că pârâtul însuşi face apărări contradictorii în cauză, susţinând în cadrul excepţiei invocate faptul că actul contestat, Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, este un act cu caracter individual, iar pe fondul cauzei arată că este un act cu caracter normativ, adoptat cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În privinţa caracterului actului administrativ contestat, Curtea arată că actul administrativ normativ este emis în scopul organizării executării legii şi cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte. Spre deosebire de acesta, actul administrativ individual este emis în scopul executării în concret a legii, adresându-se unui anumit destinatar sau unei pluralităţi de destinatari, determinat expres în cuprinsul său. În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea acestuia.
În cauza de faţă, reclamantul invocă nelegalitatea unor dispoziţii ale Hotărârii Guvernului nr. 859/2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001.
Actul modificat prin actul contestat în cauza de faţă este reprezentat tot de o hotărâre de Guvern, ce aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din aceasta.
Astfel, prevederile contestate ca nelegale, ce sunt supuse verificării instanţei de contencios administrativ, sunt şi ele norme metodologice de aplicare a legii, fiind parte din actul iniţial modificat şi completat. Actul contestat a fost deci emis în scopul organizării executării legii şi cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
Mai mult, calificarea actului modificat, Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, ca fiind act administrativ cu caracter normativ s-a făcut şi prin considerentele Deciziei nr. 3.969 din 14.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal (filele 44-47), aceasta având autoritate de lucru judecat.
În raport cu aceste considerente, Curtea arată că sunt aplicabile acţiunii de faţă dispoziţiile art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, care prevăd că actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând.
Or, nefiind stabilit de lege un termen de decădere ori de prescripţie a dreptului la acţiune, Curtea va respinge excepţia tardivităţii formulării cererii reclamantei ca neîntemeiată.
B) Excepţia lipsei de interes a reclamantei a fost invocată de pârât prin raportare la faptul că prezenta hotărâre nu i-ar mai putea aduce reclamantei vreun folos practic, în condiţiile în care efectele acesteia se pot produce doar pentru viitor.
Curtea arată că reclamanta justifică în cauza de faţă folosul practic, interesul său fiind determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 33 din Codul de procedură civilă.
Mai mult, aceasta invocă existenţa unei vătămări a drepturilor sale prin dispoziţiile a căror anulare o solicită prin acţiune, aceasta constând în faptul că cererea sa de concesionare prin metoda atribuirii directe a terenului în suprafaţă de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi X din X, X, a fost respinsă chiar pentru neîndeplinirea condiţiilor stabilite prin art. 77^1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, contestat, dar şi în raport cu abrogarea art. 77^1 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 (fila 21 verso). Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins plângerea reclamantei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale contestate în cauza de faţă, însă cauza este suspendată în faza recursului - Dosar nr. 6.668/2/2014 (extras Ecris).
Nici susţinerea pârâtului în sensul că cererea reclamantei ar fi fost respinsă întrucât aceasta nu ar fi făcut dovada calităţii de proprietar asupra sistemului de irigaţii nu este întemeiată, Curtea reţinând faptul că, prin Sentinţa civilă nr. 770 din 18.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.668/2/2014, s-a arătat expres faptul că este „lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamanta este proprietara sistemului de irigaţii îngropat în terenul ce face obiectul solicitării de concesiune, în condiţiile în care art. 77^1 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 (text legal introdus prin articolul unic al Hotărârii Guvernului nr. 354/2005, ce permitea concesionarea prin atribuire directă numai a terenului cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii) a fost abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009“ (fila 21 verso).
Or, instanţa nu a mai analizat acest motiv al autorităţii în condiţiile aplicării art. 77^1 lit. d) modificat şi abrogării art. 77^1 lit. c), reclamanta justificându-şi în mod evident interesul în formularea acţiunii în anularea acestor prevederi legale şi a celei care le abrogă, vătămarea constând tocmai în faptul că pe ele şi-a întemeiat autoritatea refuzul de concesionare, refuz ce este contestat în instanţă ca fiind nejustificat, iar soluţia nu este definitivă.
Astfel, susţinerea pârâtului este neîntemeiată motivat de faptul că litigiul ce are ca obiect anularea actului administrativ individual nu a fost soluţionat definitiv, soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza de faţă cu privire la legalitatea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul individual putând produce efecte în raport cu prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia ÎCCJ nr. 10/2015.
Mai mult, în cadrul soluţionării excepţiei lipsei de interes a acţiunii în contenciosul administrativ, este suficient să fie invocată vătămarea produsă reclamantei prin actul contestat, verificarea existenţei acesteia ţinând de analiza fondului acţiunii în anularea actului.
Pentru toate aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 33 din Codul de procedură civilă, art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei ca neîntemeiată.
C) Pe fondul cauzei, Curtea arată că reclamanta a invocat:
1. nelegalitatea modificării art. 77^1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 prin pct. 3) din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009;
2. nelegalitatea abrogării art. 77^1 lit. c) şi e) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 şi
3. nelegalitatea întregului art. 77^1 din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, astfel cum a fost acesta modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009.
Motivul de nelegalitate invocat este reprezentat de faptul că pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 adaugă la lege în mod nejustificat, iar pct. 5 din acelaşi act realizează o restrângere a sferei de cuprindere a noţiunii de active numai la cele enumerate de lit. a), b), d) şi f) din art. 77^1, acestea fiind făcute cu respectarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.
Pentru a face analiza criticilor de nelegalitate invocate de reclamantă, Curtea va enumera normele juridice a căror analiză face obiectul cauzei, în forma acestora înainte şi după modificările aduse prin pct. 3 şi 5 aleHotărârii Guvernului nr. 859/2009:
I) Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, forma în vigoare la data formulării acţiunii (text în vigoare începând cu data de 11 iunie 2017) prevede:
" CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Prin prezenta lege se reglementează:
a) cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale;
b) statutul juridic al Agenţiei Domeniilor Statului;
c) administrarea societăţilor comerciale şi regimul concesionării sau arendării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora.
ART. 2
(1) Prevederile prezentei legi se aplică şi societăţilor comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii societăţilor comerciale care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, precum şi societăţilor naţionale care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
(2) Prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.
(3) Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului."
"C. Procedura concesionării prin atribuire directă
ART. 21^1
(1) Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)."
II) Hotărârea Guvernului nr. 626 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (forma în vigoare înainte de modificarea şi completarea prin H.G. nr. 859/2009):
"ART. 77^1
Investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă li se atribuie direct în concesiune, potrivit art. 21^1 alin. (1) din lege, teren cu destinaţie agricolă, astfel:
a) pentru plantaţii de orice fel - vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, sere, solarii, răsadniţe - pot concesiona prin atribuire directă următoarele tipuri de teren cu destinaţie agricolă: productiv - arabil, precum şi teren cu destinaţie agricolă aflat sub vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe, cât şi neproductiv - drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă;
b) pentru capacităţi de producţie din zootehnie pot concesiona prin atribuire directă teren cu destinaţie agricolă: productiv - arabil, păşuni şi fâneţe, cât şi neproductiv - drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă;
c) pentru amenajări de îmbunătăţiri funciare pot concesiona prin atribuire directă numai terenul cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii sau de desecări;
d) pentru spaţii de depozitare pot concesiona prin atribuire directă teren cu destinaţie agricolă neproductiv reprezentând drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă şi platforme care servesc nevoilor producţiei agricole;
e) pentru alte tipuri de active pot concesiona teren cu destinaţie agricolă neproductiv.
Art. 77^2 - Suprafaţa de teren cu destinaţie agricolă, care se atribuie direct prin concesionare potrivit art. 77^1, se stabileşte prin instrucţiunile de aplicare a prezentelor norme, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale."
III) Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (forma în vigoare la data formulării acţiunii, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009)
"ART. 77^1
Investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă li se atribuie direct în concesiune, potrivit art. 21^1 alin. (1) din lege, teren cu destinaţie agricolă, astfel:
a) pentru plantaţii de orice fel - vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, sere, solarii, răsadniţe, altele asemenea - pot concesiona prin atribuire directă terenuri cu destinaţie agricolă: productiv - arabil, precum şi teren cu destinaţie agricolă aflat sub vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe, altele asemenea, curţi-construcţii, drumuri tehnologice şi de exploatare şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
b) pentru capacităţi de producţie din zootehnie pot concesiona prin atribuire directă teren cu destinaţie agricolă
productiv - arabil, păşuni, fâneţe, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, curţi-construcţii şi instalaţii zootehnice, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
c) *** Abrogată
d) pentru platforme betonate şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole, fabrici de nutreţuri combinate dezafectate sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, precum sedii de societăţi comerciale agricole, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, pot concesiona teren cu destinaţie agricolă din incintă, aferent activului;
e) *** Abrogată
f) pentru amenajări piscicole pot concesiona prin atribuire directă terenul aflat permanent sub luciu de apă aferent activului, precum şi terenul cu destinaţie agricolă, necesar exploatării acestuia."
IV) Hotărârea nr. 859 din 22 iulie 2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001
"3. La articolul 77^1, literele a), b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) pentru plantaţii de orice fel - vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, sere, solarii, răsadniţe, altele asemenea - pot concesiona prin atribuire directă terenuri cu destinaţie agricolă: productiv - arabil, precum şi teren cu destinaţie agricolă aflat sub vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe, altele asemenea, curţi-construcţii, drumuri tehnologice şi de exploatare şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
b) pentru capacităţi de producţie din zootehnie pot concesiona prin atribuire directă teren cu destinaţie agricolă productiv - arabil, păşuni, fâneţe, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, curţi-construcţii şi instalaţii zootehnice, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
..............................................................................................
d) pentru platforme betonate şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole, fabrici de nutreţuri combinate dezafectate sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, precum sedii de societăţi comerciale agricole, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, pot concesiona teren cu destinaţie agricolă din incintă, aferent activului;"
4. La articolul 77^1 se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
"f) pentru amenajări piscicole pot concesiona prin atribuire directă terenul aflat permanent sub luciu de apă aferent activului, precum şi terenul cu destinaţie agricolă, necesar exploatării acestuia."
5. La articolul 77^1, literele c) şi e) se abrogă."
Pârâtul a invocat în cauză faptul că actul normativ contestat, Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, care modifică şi completează normele metodologice, a fost adoptat în scopul punerii în executare a Sentinţei civile nr. 737 din 24.03.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost aceasta modificată prin Decizia civilă nr. 3.969 din 14.11.206 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal (filele 44-47).
Curtea arată că prin aceste hotărâri judecătoreşti s-au anulat lit. c) şi e) ale art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001 (forma astfel cum fusese modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 354/2005), care prevedeau următoarele:
"c) pentru amenajări de îmbunătăţiri funciare pot concesiona prin atribuire directă numai terenul cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii sau de desecări;“;"
"e) pentru alte tipuri de active pot concesiona teren cu destinaţie agricolă neproductiv"
În ceea ce priveşte lit. c), Înalta Curte a stabilit faptul că această prevedere este nelegală deoarece limitează un drept stabilit de lege printr-un act normativ de rang inferior. Astfel, se constată că art. 77^1 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 restrânge nejustificat dreptul prevăzut de legea în a cărei aplicare a fost emisă norma, deci de Legea nr. 268/2001.
Or, în raport de considerentele instanţei supreme, Curtea arată că autoritatea s-ar fi conformat acestora doar dacă ar fi reglementat situaţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în sensul arătat de instanţă, respectiv modificarea textului lit. c) în sensul că „pot face obiectul concesiunii toate bunurile care alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului înscrise în lista din anexa nr. 2 la Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aflate în administrarea societăţilor comerciale care se privatizează în baza Legii nr. 268/2001“ (fila 45).
Şi pentru art. 77^1 lit. e) situaţia este similară. Astfel, ÎCCJ a stabilit că norma prevăzută de lit. e) este nelegală motivat de faptul că exclude de la atribuire terenurile productive - arabile pentru această categorie de active, în condiţiile în care actul normativ de rang superior (legea în aplicarea căreia sunt adoptate normele metodologice) nu prevede o asemenea distincţie, raţiunea legii fiind cea de a atribui terenurile „în raport cu necesitatea de exploatare a acestora şi a caracteristicilor activelor în discuţie, fără a se stabili anumite elemente de identificare a caracteristicilor acestora şi criterii pentru determinarea necesităţii exploatării lor“ (fila 46 verso).
În raport cu aceste argumente, Curtea arată că este neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că abrogarea lit. c) şi e) din art. 77^1 ar fi fost făcută în executarea hotărârii Înaltei Curţi, considerentele acestei hotărâri prevăzând tocmai faptul că lit. c) şi e) restrâng drepturile acordate prin art. 21^1 dinLegea nr. 268/2001. Dacă pârâtul ar fi intenţionat să dea eficienţă hotărârii instanţei supreme, acesta ar fi modificat prevederile în sensul arătat expres de Curte şi nu le-ar fi abrogat pur şi simplu, fără a le înlocui cu alte norme.
Situaţia de fapt a reclamantei, în raport de care se vor analiza nelegalitatea pct. 3 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 şi a art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, forma după modificarea prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, şi existenţa vătămării dreptului reclamantei prin nelegalitatea constatată, este următoarea:
Reclamanta a solicitat Agenţiei Domeniilor Statului concesionarea, prin metoda atribuirii directe, a terenului în suprafaţă de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi X din localitatea X, judeţul X, aceasta susţinând că este proprietară a activului X X. Agenţia Domeniilor Statului a refuzat concesionarea prin Adresa nr. 17.067 din 26.08.2014, contestată de reclamantă în Dosarul nr. 6.668/2/2014, care se află în faza recursului, suspendat până la soluţionarea definitivă a altui dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. 770 din 18.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.668/2/2014, care nu este definitivă, instanţa a stabilit faptul că „refuzul autorităţii este justificat, având în vedere că, potrivit art. 77^1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, pentru sediile de ferme agricole, proprietarii acestora pot concesiona teren cu destinaţie agricolă din incintă, aferent activului, sub rezerva dovedirii necesităţii exploatării terenului. Or, astfel cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 731 din 9.05.2014 de notarul public X (filele 50-54), imobilul X X este compus din teren în suprafaţă de 5.713 mp şi construcţiile edificate pe acesta. Este deci evident că terenul a cărei concesionare este solicitată de reclamantă nu se află în incinta fermei.“
De asemenea, prin considerentele aceleiaşi hotărâri, s-a stabilit faptul că este „lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamanta este proprietara sistemului de irigaţii îngropat în terenul ce face obiectul solicitării de concesiune, în condiţiile în care art. 77^1 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 (text legal introdus prin articolul unic al Hotărârea Guvernului nr. 354/2005, ce permitea concesionarea prin atribuire directă numai a terenului cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii) a fost abrogat prin HG nr. 859/2009“.
În esenţă, instanţa de fond a stabilit că reclamanta nu are dreptul să concesioneze terenul din mai multe motive, unul fiind acela că nu îndeplineşte condiţia de a se afla în incinta fermei, condiţie prevăzută de art. 77^1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, iar altul, cel privind abrogarea art. 77^1 lit. c), care prevedea posibilitatea concesionării prin atribuire directă a terenului cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii.
Analizând criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, Curtea constată următoarele:
1. Prin pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 s-a completat art. 77^1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2001, în sensul că s-a prevăzut expres că: „pentru active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, precum sedii de societăţi comerciale agricole, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, pot concesiona teren cu destinaţie agricolă din incintă, aferent activului“.
Critica reclamantei este întemeiată deoarece dispoziţiile reglementate de art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, care prevăd dreptul de concesionare directă a investitorilor, care au cumpărat active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, pentru terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1) din lege, nu limitează acest drept la terenurile din incintă.
Curtea arată că sunt relevante în analiza acestei critici următoarele considerente ale instanţei supreme care s-a pronunţat anterior cu privire la legalitatea unor dispoziţii din art. 77^1 din Hotărârea Guvernului nr. 268/2001:
"Din logica internă a textului, ca, de altfel, şi din expunerea de motive la Legea nr. 249/2003 rezultă fără dubii că voinţa legiuitorului a fost aceea de a concesiona, prin atribuire directă, investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active aflate în patrimoniul societăţilor comerciale supuse privatizării suprafeţele de teren necesare exploatării acestora, care nu au făcut parte din capitalul social al respectivei societăţi şi au fost supuse procesului de concesionare sau arendare.
Condiţiile impuse de text pentru a se aplica această nouă procedură de concesionare sunt, aşadar, ca investitorii să fi cumpărat acţiuni sau active, acestea să implice necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2), iar terenul respectiv să nu facă parte din capitalul social al societăţii comerciale supuse privatizării.
La adoptarea acestei legi au fost avute în vedere acele situaţii în care exploatarea activelor nu se poate realiza independent de terenurile aferente, precum şi necesitatea acordării unor noi facilităţi sectorului zootehnic la concesionarea terenului cu destinaţie agricolă, în vederea asigurării unei baze furajere optime şi la costuri adecvate.
(…)
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, iar în conformitate cu art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie.
De asemenea, intervenţiile legislative pentru clarificarea unor norme legale se pot realiza numai în condiţiile art. 67 din aceeaşi lege, respectiv printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiilor al căror sens trebuie clarificat şi, în toate cazurile, cu respectarea drepturilor câştigate."
Astfel, se constată că limitarea impusă prin art. 77^1 lit. d) teza finală din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, astfel cum a fost modificat prin pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, la concesionarea directă exclusiv a terenurilor cu destinaţie agricolă din incintă, aferente activului, este nelegală deoarece limitează (restrânge) dreptul stabilit printr-un act juridic cu rang superior.
Au fost astfel încălcate normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, care prevăd că „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“.
2. În ceea ce priveşte pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, prin care s-au abrogat lit. c) şi e) ale art. 77^1 din Hotărârea Guvernului nr. 268/2001, Curtea arată că reclamanta a probat exclusiv vătămarea ce i-a fost adusă prin abrogarea lit. c), nefiindu-i aplicabile dispoziţiile lit. e).
Curtea a arătat deja, în cadrul situaţiei de fapt reţinute anterior, faptul că refuzul autorităţii de a-i concesiona reclamantei terenul s-a întemeiat exclusiv pe prevederile art. 77^1 lit. d), modificat prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, şi pe faptul că lit. c) a fost abrogată prin acelaşi pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, fără însă a se face vreo referire la abrogarea lit. e) ori aplicabilitatea acesteia în cauză.
În ceea ce priveşte abrogarea prin pct. 5 a lit. c) din art. 77^1, Curtea a respins deja ca neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că aceasta ar fi fost făcută în executarea hotărârii Înaltei Curţi, considerentele acestei hotărâri prevăzând tocmai faptul că lit. c) restrânge drepturile acordate prin art. 21^1 din Legea nr. 268/2001, reţinând faptul că, dacă pârâtul ar fi intenţionat să dea eficienţă hotărârii instanţei supreme, acesta ar fi modificat prevederile în sensul arătat expres de aceasta, şi nu le-ar fi abrogat fără a le înlocui cu alte norme.
Or, prin simpla abrogare a prevederii legale care acorda dreptul la concesiune pentru terenul cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii, fără a fi înlocuită cu o prevedere legală similară (dar nerestrictivă) ori măcar cu o prevedere generală, care să includă aceste tipuri de terenuri, au fost, de asemenea, încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, deoarece prin această abrogare s-a limitat din nou dreptul prevăzut de art. 21^1 din Legea nr. 268/2001.
Această abrogare a lit. c) trebuie, de asemenea, interpretată şi în contextul modificării lit. d). Astfel, terenurile cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii la care se referea lit. c) ar putea fi încadrate în completarea făcută prin pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 la lit. d), care prevede generic concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă, însă lit. d) a operat din nou o limitare, impunând condiţia ca terenurile să fie în incintă, iar Curtea a arătat deja faptul că aceasta este nelegală.
Pentru aceste motive, Curtea arată că simpla abrogare a lit. c) nu ar fi fost nelegală dacă la lit. d) nu s-ar fi prevăzut condiţia limitativă „din incintă“, care presupune că se pot concesiona exclusiv terenurile cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii din incintă.
În raport deci de considerentele deja arătate şi interpretând sistematic normele legale, se constată nelegalitatea pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 doar în privinţa abrogării lit. c) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001.
Se reţine astfel faptul că prin abrogarea lit. c) coroborată cu modificarea lit. d) într-un sens, de asemenea, restrictiv, reclamanta a fost vătămată în dreptul pe care îl invocă, prevăzut de art. 21^1 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, acela de a i se atribui în concesiune un teren despre care susţine că îndeplineşte condiţiile impuse de text, şi anume: 1. investitorii să fi cumpărat acţiuni sau active; 2. acestea să implice necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2); iar 3. terenul respectiv să nu facă parte din capitalul social al societăţii comerciale supuse privatizării.
În ceea ce priveşte nelegalitatea abrogării art. 77^1 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, Curtea arată că reclamanta nu a invocat vreodată faptul că terenul pe care îl solicită a-i fi atribuit în concesiune ar fi un teren cu destinaţie agricolă neproductiv.
Mai mult, criticile sale de nelegalitate, atât în ceea ce priveşte abrogarea lit. e), cât şi în ceea ce priveşte noua formă a întregului art. 77^1, au vizat, de fapt, restrângerea sferei de cuprindere a noţiunii de active numai la cele enumerate de lit. a), b), d) şi f) din art. 77^1, iar scopul urmărit de reclamantă, acela de a se constata nelegalitatea acestei restrângeri, a fost atins prin faptul că s-a constatat nelegalitatea modificării lit. d), nejustificându-se în acest context anularea abrogării lit. e) ori anularea întregului art. 77^1.
În acest sens, Curtea arată că modificările aduse art. 77^1 prin pct. 3, 4 şi 5 dinHotărârea Guvernului nr. 859/2009, interpretate sistematic, impun două condiţii suplimentare faţă de cele stabilite de legea în aplicarea căreia au fost adoptate, respectiv limitarea noţiunii de active la cele enumerate de lit. a), b), d) şi f) şi limitarea dreptului de concesionare la terenurile cu destinaţie agricolă care sunt în incinta acestor active cumpărate de investitori. Acestea sunt însă nelegale, fiind adoptate cu nerespectarea aceloraşi norme de tehnică legislativă care impun ca actele cu forţă juridică inferioară să nu poată adăuga ori limita drepturile prevăzute de acte cu formă juridică superioară, fapt deja constatat de instanţă anterior.
Deşi constată întemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cerere, Curtea arată că acestea atrag exclusiv anularea în parte a pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, doar în privinţa modificării lit. d) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001 şi a pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 doar în privinţa abrogării lit. c) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, în raport cu vătămarea ce i-a fost efectiv produsă reclamantei.
Nu se impune astfel anularea pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 în privinţa abrogării lit. e) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, având în vedere că reclamanta nu a fost vătămată prin aceasta pentru motivele arătate anterior. Nu se justifică nici anularea întregului art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, astfel cum a fost modificat prin pct. 3, 4 şi 5 dinHotărârea Guvernului nr. 859/2009, vătămarea produsă reclamantei prin acestea fiind deja înlăturată prin anularea modificării lit. d) şi a abrogării lit. c) din art. 77^1. Astfel, condiţiile suplimentare impuse de acestea, respectiv limitarea noţiunii de active la cele enumerate de lit. a), b), d) şi f) şi limitarea dreptului de concesionare la terenurile cu destinaţie agricolă care sunt în incinta acestor active cumpărate de investitori, au fost deja înlăturate de instanţă prin soluţia dispusă, reclamanta realizându-şi integral interesul urmărit prin acţiunea formulată.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge excepţiile invocate şi va admite în parte cererea, cu consecinţa anulării în parte a pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009, doar în privinţa modificării lit. d) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, şi a pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 doar în privinţa abrogării lit. c) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001, precum şi a respingerii ca neîntemeiate a cererilor de anulare a pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 în privinţa abrogării lit. e) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001 şi a art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001.
În temeiul art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite cererea accesorie a reclamantei şi va obliga pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru achitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţiile tardivităţii şi a lipsei de interes a reclamantei ca neîntemeiate.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta X, cu sediul social în X, înregistrată la ORC cu nr. X, având CUI X, cu sediul procesual ales la X, cu sediul profesional în Bucureşti, X, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având cod de identificare fiscală X, cont bancar: X deschis la X, cu sediul în Bucureşti, Palatul Victoria - Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.
Anulează în parte pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 doar în privinţa modificării lit. d) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001 şi anulează în parte pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2009 doar în privinţa abrogării lit. c) din art. 77^1 dinHotărârea Guvernului nr. 626/2001.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Preşedinte,
X
Grefier,
X
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
