Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.887/2/2020
Completul compus din:
Preşedinte: X
Judecător: X
Judecător: X
Grefier: X
Pe rol se află pronunţarea în cauza în contencios administrativ şi fiscal privind reclamanţii X şi X, prin reprezentant legal primar X, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiect „anulare act - art. 15 Legea nr. 136/2020 - Ordinul nr. 4.659.202/22.07.2020“.
Cauza a rămas în pronunţare în şedinţa publică de la 3.04.2020, desfăşurarea şedinţei fiind consemnată în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi al art. 15 alin. (17) din Legea nr. 136/2020, a amânat pronunţarea la data de astăzi, 4.08.2020, când a pronunţat următoarea hotărâre:
CURTEA,
deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.07.2020 cu nr. 3.887/2/2020, reclamanţii X şi UAT X, prin reprezentant legal primar X, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, au solicitat instanţei să dispună:
1. anularea Ordinului nr. 4.659.202/22.07.2020 emis de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă;
2. obligarea pârâtului Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, prin reprezentant legal dr. Raed Arafat, la plata sumei de 500.000 euro echivalent în lei către UAT comuna X, judeţul X, cu titlu de daune morale/daune-interese;
3. obligarea reprezentantului pârâtului să îşi ceară scuze în mod public pentru măsura abuzivă de instituire a carantinei în comuna X, judeţul X.
În motivare reclamanţii arată:
Cu privire la justificarea interesului legitim al reclamantului X potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/18.07.2020:
În fapt, reclamantul arată că îşi exercită profesia de avocat pe teritoriul administrativ al comunei X, judeţul X, unde are şi domiciliul stabil, iar potrivit contractului de asistenţă juridică încheiat cu autoritatea publică locală este obligat să asigure consultanţă juridică de specialitate, reprezentarea acesteia în relaţiile cu terţii - persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, precum şi în faţa instanţelor de judecată, indiferent de gradul acestora.
Prin instituirea carantinei în comuna X, judeţul X, îi sunt restrânse/anulate aproape toate activităţile prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deoarece: nu poate participa la şedinţele de judecată, îi este interzis accesul la toate instanţele pentru că locuieşte într-o localitate aflată în carantină; avocaţii, personalul auxiliar al instanţelor de judecată, jandarmii de la instanţe se feresc de reclamant şi stau la distanţă, ştiind că locuieşte într-o localitate carantinată şi se uită la acesta ca la „un ciumat“; experţii judiciari care urmează să efectueze expertize tehnice pe raza comunei X refuză să se prezinte sau nu li se permite accesul (de exemplu: Dosar nr. 2.433/331/2020 - Judecătoria X) etc.
Cu privire la justificarea interesului legitim al reclamantei UAT comuna X, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. 4 din Legea nr. 136/2020, susţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Codul administrativ, reclamanta este „unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate...“, iar potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din acelaşi cod „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu“.
Potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Codul administrativ, „Autorităţile administraţiei publice din comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive“.
Prin instituirea carantinei în comuna X, judeţul X, i-au fost restrânse/anulate unele atribuţii prevăzute de dispoziţiile art. 155 din Codul administrativ în temeiul căruia îşi desfăşoară activitatea normal, pentru şi în numele unităţii.
Sub aspectul nelegalităţii actului administrativ emis de pârâtă (primul capăt de cerere):
Analizând normele juridice prin prisma textelor de lege indicate în preambulul Ordinului nr. 4.659.202 din 22.07.2020, apreciază reclamanţii că acestea sunt corecte şi au incidenţă asupra procedurii tehnice de emitere a actului administrativ contestat, astfel încât nu sunt motive de a formula critici.
Sub aspectul netemeiniciei actului administrativ emis de pârâtă:
Prin alin. (1) al ordinului contestat se arată că „Luând în considerare situaţia epidemiologică din judeţul X, comuna X, localitatea X, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr de 15 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 prin transmitere comunitară, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare...“ şi „Ţinând cont de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 40 din 22.07.2020, emisă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului X, în baza evaluării epidemiologice avizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin care se constată că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, iar procentul persoanelor infectate este peste pragul de 3 cazuri/1.000 de locuitori (...)“ în temeiul (...) „Art. 1 - (1) se instituie măsura de carantină zonală, începând cu data de 22.07.2020, ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru localitatea X din comuna X, judeţul X.“
În realitate, la nivelul comunei X - satul de reşedinţă X, satul X, satul X şi satul X - se aflau la momentul emiterii ordinului contestat un număr de 6 (şase) persoane infectate, iar a şaptea persoană infectată locuieşte permanent în municipiul X, fără să-şi schimbe adresa din cartea de identitate.
Din cele şase persoane infectate, rămase pe teritoriul comunei X, trei au fost testate negativ la data introducerii carantinei, deci la data de 22.07.2020 existau numai trei persoane pozitive, care trebuie raportate la cei 2.850 de cetăţeni ai comunei X.
Sintagma de „localitate“ folosită în „temeinicia“ ordinului contestat este un termen generic care nu se regăseşte în definiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 98 din Codul administrativ în care se arată la alin. (2): „Comunele pot avea în componenţa lor mai multe localităţi rurale denumite sate, care nu au personalitate juridică“ şi (3) „Satul în care îşi au sediul autorităţile administraţiei publice comunale este sat - reşedinţă de comună“.
Astfel, ordinul D.S.U. nu vizează satul - reşedinţa de comună, ci localitatea X cu toate satele aparţinătoare de pe teritoriul administrativ.
De asemenea mai arată că la nivelul comunei X, inclusiv satele aparţinătoare, D.S.P. X nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică aşa cum susţin reprezentanţii acestei instituţii, care şi în prezent au cunoştinţă doar de 7 persoane infectate, cu excepţia şefului D.S.P., care singur a raportat 15 persoane, astfel încât măsura abuzivă a contaminării să fie credibilă la Bucureşti.
Pe toată perioada epidemiei şi până la instituirea carantinei în comuna X, judeţul X, nu a existat niciun fel de colaborare/cooperare între prefect şi primar, deşi primul era obligat să solicite instituţiilor statului la nivel judeţean (D.S.P. şi I.S.U. etc.) să coopereze cu autorităţile publice din comuna X, învederând afirmaţia publică făcută de prefect privind contestarea în instanţă a ordinului.
În motivarea capătului nr. 2 de cerere, reclamanţii arată că, în situaţia admiterii acţiunii, solicită plata sumei de 500.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, deoarece pârâta a produs prejudicii morale şi materiale indirect prin instituirea carantinei în comuna X, judeţul X, după cum urmează: - peste 450 de persoane au rămas fără loc de muncă deoarece nu au mai fost primite de angajatorii din alte localităţi; - cetăţenii comunei X care se deplasează în localităţile limitrofe (X, Lipăneşti X) sunt recunoscuţi că vin din zona carantinată, nu le este permis accesul în magazine, farmacii, alte locaţii publice, aceştia fiind total izolaţi, iar unii apostrofaţi; - sumele de bani ce urmează a fi achitate de pârâtă se fac venit la bugetul local, iar prin hotărârea organului deliberativ ordonatorul principal de credite va despăgubi toate persoanele care au fost prejudiciate prin măsura carantinării.
Ataşează, în original, dovada de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, achitată în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. a) şi art. 35 alin. (1) din OUG nr. 80/2013.
În dovedirea acţiunii, solicită admiterea probei cu înscrisuri, sarcina probei fiind a pârâtei şi interogatoriul propus pentru a se lua pârâtei în scris.
În drept, invocă dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ, precum şi toate actele normative indicate în motivarea cererii.
Anexează cererii Ordinul nr. 4.659.202/22.07.2020 emis de pârâtă (în copie, în două exemplare), Chitanţa nr. 202.001.371 din 24.07.2020 emisă de UAT X (în original), împuternicire avocaţială şi interogatoriu - f. 9-14 din dosar.
La data de 31.07.2020, pârâtul Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, toate cele trei capete de cerere, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. Interesul legitim al reclamantului X nu este încălcat.
Apărările reclamantului sunt neîntemeiate.
Reclamantului îi este permis accesul în localitatea carantinată pentru exercitarea profesiei de avocat.
Ordinul nr. 4.659.202 din 22.07.2020 stabileşte în art. 3 alin. (1) lit. b) următoarele: în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea persoanelor pentru: persoanele care nu locuiesc în interiorul zonei, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor.
Se poate constata faptul că reclamantul, care locuieşte în satul X, comuna X, se poate deplasa şi îi este permisă intrarea în satul X, pentru desfăşurarea activităţii profesionale din domeniul „juridic“.
Conform art. 3 alin. (2) din ordinul contestat, toate persoanele prevăzute la alin. (1) vor prezenta autorităţilor legitimaţie de serviciu valabilă, adeverinţă de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională.
Reclamantul poate participa la şedinţe de judecată şi nu îi este interzis accesul la instanţele de judecată.
Reclamantul nu locuieşte în satul X, unde s-a dispus măsura carantinării, ci în satul X, conform cererii de chemare în judecată, localitate în afara restricţiei de carantinare; îşi poate exercita profesia fără vreo îngrădire, nicio prevedere legală nu interzice reclamantului accesul în incinta instanţelor de judecată.
Experţilor judiciari le este permis accesul în satul carantinat.
Conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) din ordinul contestat, experţilor judiciari care nu locuiesc în interiorul zonei li se permite accesul în zonă, pe baza unei legitimaţii de serviciu, adeverinţă etc. care dovedeşte că desfăşoară activităţi în domeniul „judiciar“. În ceea ce priveşte dosarul dat ca exemplu de reclamantul nr. X, aflat pe rolul Judecătoriei X, din consultarea acestuia pe portalul instanţelor de judecată rezultă următoarele:
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria X în data de 22.07.2020, aceeaşi zi în care a fost emis şi ordinul contestat; nu are termen de judecată stabilit, iar conform prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să respecte procedura de regularizare; în lipsa termenului de judecată, nu s-a pus în dezbaterea părţilor şi nu s-au încuviinţat probele în acest dosar, astfel încât susţinerile reclamantului, în sensul în care în acest dosar urmează să fie realizată o expertiză tehnică, nu sunt dovedite.
Chiar şi în situaţia în care instanţa ar fi dispus desfăşurarea unei expertize în zona carantinată, expertul tehnic îşi poate îndeplini obligaţiile, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din ordin.
Accesul în zona carantinată se realizează în temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) din ordin, pe baza unui document justificativ care să ateste activitatea profesională.
2. Interesul legitim al reclamantei UAT X nu este încălcat.
Reclamanta UAT X susţine, în argumentarea interesului legitim, faptul că i-au fost restrânse/anulate unele atribuţii prevăzute de art. 155 din Codul administrativ.
Aceste prevederi legale stabilesc principalele categorii de atribuţii ale primarului.
Susţinerile reclamantei nu sunt individualizate, nu se menţionează, în mod expres, care sunt acele atribuţii care au fost încălcate prin ordinul contestat.
Subliniază faptul că primarului nu i-au fost restrânse sau anulate atribuţiile, faţă de care are responsabilitatea legală de a le exercita.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) din Codul administrativ, primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.
Conform prevederilor legale menţionate, susţinerile reclamantului nu fac dovada unei vătămări într-un interes legitim, aşa cum stabileşte art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 coroborat cu art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care defineşte interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Sentinţa nr. X, a reţinut că faptul că actul administrativ normativ contestat ar vătăma un interes legitim public nu dispensează partea reclamantă de obligaţia de a justifica acel interes personal legitim, direct şi actual în promovarea acţiunii, nefiind suficientă argumentarea vizând ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale sau realizarea competenţei autorităţilor publice.
În considerarea acestor argumente rezultă faptul că susţinerile reclamantei nu fac dovada încălcării punctuale şi efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
3. Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost emis cu respectarea condiţiilor de legalitate stabilite în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020.
Art. 53 din Constituţie reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Legea care reglementează măsurile necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, este Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 stabileşte următoarele condiţii pentru a dispune carantina zonală: se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în baza hotărârii comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
În respectarea prevederilor legale amintite, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinul în baza: Hotărârii nr. 40, adoptată în cadrul şedinţei extraordinare din data de 22.07.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă X (anexa 1), propunerii Direcţiei de Sănătate Publică X nr. X (anexa 2), avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, aplicat pe propunerea DSP PH (anexa 2).
În ceea ce priveşte situaţia de fapt prezentată de reclamantă, pârâtul arată că aceasta nu este conformă realităţii. Numărul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 nu a fost 6.
De asemenea, în mod cu totul greşit consideră reclamanta că ordinul de carantinare nu vizează satul X, ci localitatea X, cu toate satele aparţinătoare de pe teritoriul administrativ.
Art. 98 alin. (2) din Codul administrativ stabileşte următoarele: Comunele pot avea în componenţa lor mai multe localităţi rurale denumite sate, care nu au personalitate juridică.
Conform acestor prevederi legale, atunci când referirea este la „comună“, noţiunea de „localitate“ este sinonimă cu cea de „sat“, aşa cum este reglementat articolul.
Articolul 1 din Ordinul nr 4.659.202 din 22.07.2020 stabileşte următoarele: se instituie măsura de carantină zonală, începând cu data de 22.07.2020, ora 17.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru localitatea X, din comuna X, judeţul X.
Formularea „localitatea X din comuna X“ este în concordanţă cu prevederile art. 98 alin. (2) din Codul administrativ, este clar exprimată ca fiind satul X din comuna X.
Dacă intenţia era de carantinare a comunei X nu îşi mai avea rostul formularea din ordin „localitatea (...) din comuna“.
Mai mult, art. 1 alin. (2) din Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte şi perimetrul localităţii prin evidenţierea coordonatelor.
În concluzie, Ordinul nr. 4.659.202/2020 a fost emis cu respectarea condiţiilor de legalitate.
În combaterea motivelor de temeinicie ale ordinului, pârâtul arată următoarele:
La data emiterii ordinului, situaţia epidemiologică în satul X, conform datelor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică X, era următoarea:
În data de 7.07.2020 a fost înregistrat primul caz (de la începutul epidemiei) în comuna X, satul X, X (cântăreţ la biserica din X). Din fişa de supraveghere întocmită de spital rezultă că debutul simptomelor a fost în 2.07.2020.
Din anchetele epidemiologice rezultă că dascălul a fost primul caz, ulterior fiind infectaţi copilul acestuia, preotul, preoteasa. Două persoane pozitive au afirmat că au intrat în contact cu preotul şi preoteasa.
În perioada 7.07.2020-21.07.2020 au fost înregistrate în total 15 cazuri în satul X. Toate cazurile au fost raportate conform legislaţiei în vigoare, în sensul că au fost introduse în platforma Corona-Forms (platforma administrată de STS).
Pentru cele 15 persoane a fost efectuată anchetă epidemiologică cu stabilirea contacţilor, conform documentelor ataşate.
Între 3.04.2020 şi 3.07.2020, CJCCI transmitea electronic primăriilor, zilnic, prin intermediul unor fişiere electronice, lista persoanelor faţă de care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau carantinei instituţionalizate (definiţii conform legislaţiei din perioada respectivă) conform fluxului de lucru aprobat de ministrul afacerilor interne (nr. 11.577/3.04.2020) şi ministrul sănătăţii (nr. 458/3.04.2020). Fluxul de lucru a fost suspendat pe perioada existenţei vidului legislativ referitor la măsurile de carantină şi izolare la domiciliu.
Noul flux de lucru a fost aprobat în 24.07.2020.
În data de 20.07.2020 CNCCI a solicitat CJCCI, prin Adresa nr. 139.844/20.07.2020, o analiză la nivelul comunităţilor care înregistrează o rată mai mare de infectare în vederea demarării procedurii de instituire, după caz, a carantinării zonale. În lista anexată figura comuna X cu 15 persoane, toate din satul X.
În data de 21.07.2020 a fost analizată oportunitatea instituirii carantinei zonale în comuna X, satul X, conform criteriilor stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, comunicate prin Adresa INSP nr. 10.987/20.07.2020 şi aprobate prin OMS nr. 1.309/21.07.2020.
În urma evaluării s-a luat decizia propunerii instituirii carantinei zonale în comuna X, satul X, înaintată spre avizare la INSP prin Adresa DSP PH nr. 32.279/21.07.2020, avizată de INSP şi trimisă ulterior CJCCI.
Carantina în localitatea X, comuna X, a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Conform art. 3 alin. (1) din acest act normativ, se recomandă carantină zonală, în condiţiile art. 12 din Legea nr. 136/2020, atunci când, în baza evaluării, se constată că riscul răspândirii infecţiei în comunitate nu poate fi controlat prin alte metode, iar procentul persoanelor infectate depăşeşte pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică X, cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică, au realizat o evaluare a situaţiei epidemiologice la nivelul satului X prin raportare la criteriile stabilite şi au propus instituirea măsurii de carantinare a satului X – 2.300 locuitori, întrucât toate cazurile confirmate cu virusul SARS-CoV-2 (15) erau din acelaşi sat.
Solicită respingerea cererii privind obligarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale/daune-interese, ca urmare a respingerii cererii în anularea actului administrativ.
Daunele morale se întemeiază pe principiul unei juste reparaţii a prejudiciului suferit, fără a fi de natură a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, întrucât daunele morale au, în special, un caracter compensatoriu, şi nu reparatoriu.
Având în vedere precizările ICCJ, Decizia nr. 378/2019, reclamanţii nu fac vorbire despre natura prejudiciului suferit, raportându-se doar la solicitarea aspectelor de natură financiară, nedovedite.
Aceste pretenţii financiare sunt „argumentate“ de reclamanţi cu următoarele afirmaţii: cetăţenilor nu le este permis accesul în magazine, farmacii şi alte locaţii publice, peste 450 de cetăţeni au rămas fără loc de muncă, contrazise de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din ordinul contestat.
În/Din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea persoanelor pentru: c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei; d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare; e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie; f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; g) urgenţe medicale.
Daunele-interese ţin de materia dreptului procesual civil, constituind nu un echivalent al prejudiciului, ci o sancţiune suplimentară aplicată de judecător debitorului. Aceste daune reprezintă sume de bani pe care debitorul trebuie să le plătească creditorului până ce îşi va achita obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească.
Precizează faptul că daunele-interese izvorăsc din raporturi contractuale, fiind sancţionată conduita părţilor, în toate situaţiile în care condiţiile răspunderii contractuale sunt îndeplinite, chiar dacă părţile nu au stipulat nimic în contract referitor la daune.
De asemenea, ca principiu, daunele-interese trebuie dovedite, întrucât, potrivit legii, simpla dovadă a neexecutării obligaţiei de către debitor nu îl scuteşte pe creditor de a proba şi prejudiciul suferit, adică de a proba existenţa şi cuantumul daunelor-interese pe care le pretinde, cu excepţia cazurilor în care legea sau convenţia părţilor prevede altfel (art. 1.537 din Codul civil).
Prin urmare, solicitarea de daune-interese este nefondată, din considerentele mai sus menţionate şi având în vedere faptul că instituirea carantinei zonale în satul X s-a dispus printr-un act administrativ.
Solicitarea de daune-morale/interese are caracter discreţionar, făcând dovada faptului că solicitarea de plată a despăgubirilor nu se raportează la natura prejudiciului. Mai mult decât atât, solicitarea de daune ar trebui să fie o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, fără a putea fi anterior evaluabilă pecuniar.
În susţinerea soluţiei de respingere a petitului nr. 3 din cerere, pârâtul subliniază că măsura instituită nu este abuzivă, aşa cum neîntemeiat susţine reclamanta.
Măsura a fost dispusă în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pandemiei cu SARS-CoV-2 la data de 11.03.2020, precum şi a declarării stării de alertă pe teritoriul României, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi HG nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care a precedat starea de urgenţă.
Este de notorietate faptul că, la nivel naţional, numărul de cazuri confirmate cu virusul SARS-CoV-2 este într-o creştere exponenţială, fapt ce determină instituirea unor măsuri, punctuale, acolo unde criteriile de risc epidemiologic sunt îndeplinite, pentru a limita răspândirea atât în comunitate, cât şi în afara comunităţii.
În satul X era înregistrat, la data emiterii ordinului, un trend crescător al numărului de cazuri în ultimele 14 zile (15 cazuri noi între 8 şi 20. 07.2020), rata de infectare depăşea nivelul de 3/1.000 de locuitori, iar ponderea populaţiei era de peste 65 de ani.
Autoritatea publică locală are obligaţia legală şi morală să pună în executare şi să dispună măsuri stabilite în art. 2 pct. 7 din ordinul contestat, pentru: a) asigurarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor publice după un calendar bine stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică X; b) implicarea medicilor de familie de pe raza localităţii în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale populaţiei din zona respectivă (femei gravide, persoanele în program de hemodializă, pacienţi oncologici etc.); c) colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice; d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei.
Măsura a fost dispusă în temeiul prevederilor legale, tocmai pentru a sprijini comunitatea locală în păstrarea sănătăţii, prin limitarea transmiterii virusului în interiorul acesteia.
Măsura a avut ca scop inclusiv protejarea persoanelor din afara comunităţii carantinate, iar singura modalitate prevăzută de legiuitor este carantina zonală, reglementată de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, prin care se poate limita circulaţia persoanelor în şi din zona respectivă.
Astfel, solicitarea de scuze publice nu are vreun fundament legal.
Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor legale şi al argumentelor dovedite cu înscrisuri, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată şi menţinerea Ordinului nr. 4.659.202/22.07.2020 ca fiind temeinic.
În probatoriu, a solicitat înscrisuri, precum şi orice alte mijloace de probă considerate utile în soluţionarea cauzei.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr. 136/2020, Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Ataşează întâmpinării documentaţia ce a fundamentat emiterea ordinului atacat - f. 28-71 din dosar.
La data de 31.07.2020, întâmpinarea formulată de pârât şi documentaţia administrativă au fost înaintate şi prin modalitatea fax (f. 96-187), iar la data de 3.08.2020, după ridicarea şedinţei, acelaşi act de procedură împreună cu înscrisurile din dosarul administrativ, înaintate pe cale poştală, au primit dată certă de înregistrare.
La data de 03.08.2020, reclamanţii X şi UAT comuna X, în temeiul art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi-au modificat şi completat cererea introductivă cu un nou petit punctat sub nr. 4, solicitând anularea/nulitatea absolută a Ordinului nr. 4.659.201/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea X, comuna X, judeţul X.
Au solicitat introducerea în cauză a UAT comuna X, judeţul X, prin primar, în calitate de intervenient forţat, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi repunerea în termen potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din acelaşi cod.
La acelaşi termen al procesului, reclamanţii au arătat că renunţă la judecarea capetelor de cerere nr. 3 şi 4; îşi modifică capătul de cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 euro cu titlu de daune morale/daune-interese către U.A.T. comuna X, judeţul X, şi nu 500.000 euro, cum au solicitat iniţial.
Curtea a luat act de cererea de renunţare la judecata petitelor nr. 3 (din cererea introductivă) şi 4 (din cererea adiţională/modificatoare) formulată de ambii reclamanţi, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă (renunţarea intervenind la primul termen de judecată, cu acordul expres al pârâtului), art. 81 cu aplicarea art. 85 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 204 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a luat act de cererea adiţională/modificatoare şi pretenţiile deduse judecăţii, cerere legal timbrată în raport cu dispoziţiile din art. 16 lit. b) şi art. 35 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Curtea a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind admisibile şi pertinente pentru soluţionarea cauzei, raportat la dispoziţiile art. 255 şi 258 din Codul de procedură civilă.
A respins proba cu interogarea pârâtului, în raport cu dispoziţiile art. 351 din Codul de procedură civilă, în considerarea suficienţei probatoriului scriptic reprezentat de documentaţia ce a fundamentat emiterea actului atacat, a utilităţii probei, observând setul de întrebări propus (ce au în vedere interogarea privind poziţia de admitere a acţiunii - întrebarea nr. 7 sau întrebări vizând realitatea constatărilor autorităţilor), acestea urmărind un răspuns ce poate fi confirmat/infirmat prin înscrisuri.
Asupra fondului acţiunii, analizând actele dosarului, Curtea constată şi reţine că:
Prin Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4.659.202 din data de 22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea X, comuna X, judeţul X, s-a instituit măsura de carantinare zonală, începând cu data de 22.07.2020, ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru localitatea X din comuna X, judeţul X, perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) fiind stabilit prin coordonatele indicate la art. 1 alin. (1) din ordin.
În zona prevăzută la art. 2 alin. (2) din ordin se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
3. evaluarea de către Direcţia de Sănătate Publică X a oportunităţii şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii;
4. stabilirea, prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean X, a rutelor ocolitoare, căilor majore de circulaţie care tranzitează zona şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;
5. purtarea măştilor de protecţie de către toate persoanele aflate în spaţiile publice;
6. asigurarea ordinii publice se realizează de către poliţia locală, iar în situaţia în care poliţia locală nu este constituită sau efectivele acesteia nu sunt suficiente, măsurile de ordine publică se asigură de către Jandarmeria Română sau Poliţia Română, după caz;
7. stabilirea în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a responsabilităţilor privind:
a) asigurarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor publice după un calendar bine stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică X;
b) implicarea medicilor de familie de pe raza localităţii în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei din zona respectivă (femei gravide, persoanele în program de hemodializă, pacienţi oncologici etc.);
c) colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice;
d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
e) asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamentele necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specificată în analiza de risc;
f) stabilirea limitelor de competenţă pentru instituirea normelor derogatorii de la prevederile prezentului ordin de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu aprobarea prefectului;
g) punerea la dispoziţia persoanelor a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent;
h) controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona de carantină.
Potrivit art. 3 din ordin,
"(1) În/Din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea persoanelor pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei;
b) persoanele care nu locuiesc în interiorul zonei, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;
c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara zonei;
d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea, din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
g) urgenţe medicale.
(2) Toate persoanele prevăzute la alin. (1) vor prezenta autorităţilor legitimaţie de serviciu valabilă, adeverinţă de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională."
Anularea Ordinului nr. 4.659.202/22.07.2020 emis de şeful Departamentului Pentru Situaţii de Urgenţă şi suma cu titlu de daune sunt cerute de ambii reclamanţi X şi UAT comuna X, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Codul de procedură civilă admite ca mai multe persoane să fie reclamante sau pârâte în cadrul unui proces civil (coparticipare sau litisconsorţiu procesual), „dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură“ (art. 59 din cod).
În speţă există litisconsorţiu procesual facultativ dat de părţile aflate pe aceeaşi poziţie procesuală - reclamanţi - ce impune soluţionarea unitară a litigiului, printr-o singură hotărâre, dar cerinţa vătămării va fi analizată distinct, pentru fiecare reclamant în parte.
Cadrul normativ, în limitele căruia va fi analizat demersul judiciar al reclamanţilor, este dat de Legea nr. 136/18.07.2020 reglementând măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 18 iulie 2020.
În speţă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis Ordinul nr. 4.659.202/22.07.2020, în baza Hotărârii nr. 40/2020, adoptată în cadrul şedinţei extraordinare din data de 22.07.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă X (filele 29/verso - 30, vol. I al dosarului), la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică X nr. 32.279/21.07.2020 şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, aplicat pe propunerea Direcţiei de Sănătate Publică X (f. 33, vol. I).
Deşi suntem în prezenţa unei acţiuni având „acelaşi obiect şi aceeaşi cauză“, argumentele înfăţişate de reclamanţi, din punct de vedere procesual, determină analiza fiecărei cereri în raport cu motivele proprii ce o susţin, soluţia pronunţată asupra acestora urmând a se regăsi în mod separat în dispozitivul hotărârii, fiind clarificate anterior chestiuni preliminare comune de la care va porni analiza instanţei.
În ceea ce priveşte acţiunea restrânsă formulată de reclamantul X, statuând asupra celor solicitate, fără a depăşi cadrul procesual trasat de către acesta în exercitarea acţiunii, Curtea reţine:
"(3) Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta pot fi contestate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, în condiţiile prezentei legi.
(4) Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, cu acţiune în anulare la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia“ [art. 15 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 136/2020]."
Reclamantul pretinde calitatea de „persoană vătămată“ în înţelesul conferit de art. 15 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 136/2020 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu privire la drepturile vătămate enumerate la art. 2 lit. o) din aceeaşi lege.
În înţelesul Legii nr. 554/2004 (art. 2), termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: „n) drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;“.
În speţă, dreptul pretins vătămat, pentru reclamant, este dreptul de exercitare a profesiei.
Argumentaţia reclamantului privind afectarea exercitării profesiei de avocat, acesta reclamând a-i fi „restrânse/anulate aproape toate activităţile prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995“, nu poate fi primită.
Astfel, pentru ca autorităţile publice să-şi poată îndeplini misiunea în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic, fără însă a renunţa la protecţia juridică a drepturilor persoanei, articolul 53 din Constituţie permite restrângerea exerciţiului unor drepturi, dar numai cu titlul de excepţie şi numai condiţionat.
Însă, Ordinul nr. 4.659.202/2020 permite „intrarea/ieşirea pentru persoanele care nu locuiesc în interiorul zonei, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor“ [art. 3 alin. (1) lit. b)], deplasarea urmând a fi dovedită, conform art. 3 alin. (2) din ordinul contestat, cu „legitimaţie de serviciu valabilă, adeverinţă de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională“.
Reclamantului îi este permisă intrarea/ieşirea în satul X pentru desfăşurarea activităţii profesionale din domeniul „juridic“.
De altfel, reclamantul nu are domiciliul în satul X.
În ceea ce priveşte argumentul referitor la percepţia acestuia în rândul „avocaţilor, personalului auxiliar al instanţelor de judecată, jandarmilor de la instanţe ce se feresc de reclamant, stau la distanţă, ştiind că locuieşte într-o localitate carantinată“, se înscrie în rândul presupunerilor, opiniilor întemeiate pe aparenţe sau deducţii, astfel cum îşi găsesc definiţia în limbajul comun, ce nu pot fi valorificate în maniera urmărită de reclamant.
Judecătorul poate să-şi întemeieze decizia pe prezumţii judiciare definite în art. 329 din Codul de procedură civilă, „(...) lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului“, susceptibile de a fi aplicate doar dacă acestea sunt de natură să confere probabilitate faptului alegat (numai dacă au greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins), ceea ce, cu îndestulătoare evidenţă, nu se poate constata în cauză.
Examinând vătămarea legată de accesul în satul carantinat al experţilor judiciari, Curtea constată, în primul rând, că este afirmată de o persoană ce nu este direct vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, raportat la premisa esenţială de aplicare a textelor din art. 15 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 136/2020.
În al doilea rând, critica nu se confirmă.
Potrivit excepţiei din art. 3 alin. (1) lit. b) din ordinul contestat, experţilor judiciari care nu locuiesc în interiorul zonei li se permite accesul în zona carantinată, pe baza unei legitimaţii de serviciu, adeverinţă sau alt document care să ateste activitatea profesională, care dovedeşte că desfăşoară activităţi în domeniul „judiciar“.
Criticile invocate de reclamantul X, în justificarea interesului său legitim, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/18.07.2020, sunt aşadar găsite nefondate.
Examinând, în continuare, motivele ce susţin demersul unităţii administrativ-teritoriale comuna X, soluţia identificată de instanţă este una de admitere, în parte, a acţiunii completate.
Cu titlu prealabil, Curtea reţine că măsura de carantină zonală se instituie pentru localitatea X din comuna X, judeţul X, art. 1 alin. (2) din ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă stabilind perimetrul localităţii prin evidenţierea coordonatelor. Carantinarea priveşte satul X din comuna X, noţiunea de „localitate“ folosită în ordin fiind sinonimă cu cea de „sat“, fiind în concordanţă cu prevederile art. 98 alin. (1)-(3) din Codul administrativ.
Art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/2020 defineşte carantina zonală ca fiind acea „măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea fizică a persoanelor şi activităţilor, inclusiv limitarea circulaţiei dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecţiei sau contaminării în afara acestui perimetru“.
Acelaşi art. 3 din lege defineşte riscul astfel: „d) risc iminent - ameninţare imediată sau probabilitatea ridicată de apariţie şi răspândire a unui agent înalt patogen în populaţia umană, care poate avea un impact grav asupra sănătăţii şi vieţii omeneşti; (...) j) risc epidemiologic - probabilitatea de apariţie a unui eveniment generat de un agent înalt patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaţionale, cu posibilitatea răspândirii pe plan local, judeţean, zonal, naţional, european sau internaţional;“.
Carantina zonală implică aşadar o izolare a unei colectivităţi umane, delimitată prin intermediul unui perimetru, de restul comunităţii de referinţă, cu consecinţa separării fizice a persoanelor şi activităţilor, incluzând şi limitarea circulaţiei dinspre şi către acest perimetru.
Dat fiind că prin carantina zonală se instituie o măsură prevăzută de Legea nr. 136/2020, aceasta intră sub incidenţa art. 2 din conţinutul legii, text cu aplicabilitate generală, dispunându-se (i) exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu (ii) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice; totodată, carantina zonală trebuie să fie justificată de un (iii) raport de proporţionalitate cu situaţia care a determinat-o, (iv) limitată în timp la aceasta şi (v) aplicată în mod nediscriminatoriu.
Totodată, Legea nr. 136/2020 prevede şi o serie de cerinţe cu caracter special, aplicabile în cazul particular al carantinei zonale.
Astfel, art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ arată că măsura „se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică“.
Alături de cerinţele speciale menţionate, de procedură administrativă, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 prevede că măsura carantinei zonale „se instituie atunci când, în baza evaluării, se constată că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, iar procentul persoanelor infectate este peste pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică“.
Instituirea carantinei zonale are, aşadar, ca premisă o serie de operaţiuni tehnico-administrative, a căror îndeplinire cumulativă fundamentează legalitatea măsurii analizate, a cărei competenţă de instituire aparţine şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, acesta din urmă putând proceda la o delegare de atribuţii în acest sens.
Ca regulă generală, propunerea de instituire a carantinei zonale aparţine direcţiei de sănătate publică teritoriale, anume aceea în a cărei arie de competenţă se află perimetrul vizat, declanşarea ansamblului procedurii administrative fiind prerogativa acestei autorităţi publice. Propunerea amintită trebuie să fie avizată în continuare de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Avizul în discuţie nu are caracter facultativ, neexistând vreun drept de opţiune sub aspectul solicitării sale, ci acesta trebuie să existe la momentul la care este instituită
carantina zonală. În sfârşit, o altă premisă a măsurii se regăseşte în hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, hotărârea trebuind să fie favorabilă instituirii carantinei zonale, în caz contrar procedura administrativă finalizându-se ca efect al respingerii propunerii direcţiei de sănătate publică teritoriale.
Toate acestea privesc situaţia în care carantina zonală se referă la un perimetru determinat dintr-un judeţ.
În concret, Propunerea Direcţiei de Sănătate Publică X nr. 32.279/21.07.2020 depusă la dosarul instanţei (f. 33, vol. I) a fost avizată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, iar Hotărârea nr. 40/2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă X a fost favorabilă instituirii măsurii litigioase.
Dincolo de aceste aspecte, Legea nr. 136/2020 instituie alte două condiţii cu caracter special, referitoare la aspecte de drept substanţial, anume ca procentul persoanelor infectate să depăşească pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi să existe constatarea că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, concluzie fundamentată de o evaluare efectuată.
Cu privire la aceste din urmă condiţii, subliniem faptul că ele sunt distincte şi cumulative, incumbând autorităţii competente să constate îndeplinirea amândurora.
Altfel spus, depăşirea prin procentul persoanelor infectate a pragului stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică nu este suficientă pentru instituirea carantinei zonale, ci este totodată necesar să fie efectuată o evaluare în urma căreia să se conchidă că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode.
Referitor la prima dintre condiţiile menţionate, arătăm că aceasta trebuie să fie îndeplinită la data instituirii carantinei zonale, întrucât legiuitorul însuşi a prevăzut-o în legătură cu instituirea măsurii, datele obiective disponibile autorităţii competente demonstrând la acest moment depăşirea pragului relevant. Citim deci textul legal în sensul că măsura în discuţie se instituie atunci când procentul persoanelor infectate este peste pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Este, aşadar, necesar ca autoritatea publică competentă să efectueze o analiză în timp real asupra datelor disponibile, iar aceasta să demonstreze depăşirea pragului relevant la data instituirii carantinei zonale.
Cât despre cea de-a doua condiţie, aceasta reprezintă o aplicare particulară a principiului proporţionalităţi instituit de art. 2 din Legea nr. 136/2020, pe care l-am reţinut deja ca o condiţie generală a măsurilor reglementate de acest act normativ.
Carantina zonală va fi astfel legală atunci când autoritatea publică competentă conchide în baza evaluării efectuate că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, ceea ce îi conferă un caracter excepţional, nereprezentând primul instrument pus la dispoziţia autorităţilor publice competente, ci cel din urmă instrument de folosit, incident atunci când nu se identifică o alternativă, mai puţin vătămătoare pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, dar eficientă în atingerea scopului.
În acest din urmă sens, legiuitorul a avut în vedere în primul rând măsurile aplicate la nivel individual, respectiv carantina persoanelor şi izolarea. În plus, acestea din urmă cunosc grade diferite de separare fizică, intervenind în cazul carantinei persoanei fizice suspecte, după caz, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau la locaţia declarată de către persoana carantinată, iar în cazul izolării persoanei fizice, după caz, la domiciliu, la locaţia declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.
Aşadar, autoritatea publică are la dispoziţie o serie de instrumente eficiente pentru a controla riscul răspândirii comunitare prin măsuri ce acţionează la nivelul persoanei fizice privite individual, prin separarea fizică a persoanelor suspecte şi/sau a celor bolnave, ambele măsuri putând interveni la domiciliu sau la o locaţie declarată de aceasta, atunci când sunt premisele ca persoana vizată să fie compliantă faţă de măsurile dispuse, ori în spaţii special destinate sau în unitatea sanitară/locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în măsura în care persoana vizată nu este compliantă ori situaţia sa medicală o impune.
Subliniem în acest context că măsura carantinei zonale este de natură a afecta nu situaţia persoanelor suspecte şi a celor bolnave, întrucât faţă de acestea se dispune carantina persoanei sau izolarea, ci afectează situaţia persoanelor care locuiesc într-un perimetru în care s-au găsit la un moment dat sau se găsesc în continuare persoanele suspecte şi cele bolnave.
Având în vedere aceste premise, reţinem că evaluarea efectuată anterior instituirii carantinei zonale trebuie să constate că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, inclusiv prin măsurile adoptate la nivel individual.
Chiar dacă standardul de fundamentare a evaluării nu poate fi unul excesiv de exigent, dat fiind că adesea decizia necesară protejării colectivităţii prin instituirea carantinei zonale trebuie să intervină în termen scurt, totuşi analiza autorităţilor publice implicate în procesul decizional trebuie să fie suficientă spre a convinge în sensul inexistenţei unei alternative de controlare a riscului răspândirii comunitare a bolilor infectocontagioase.
Altfel spus, evaluarea ar trebui să arate cel puţin faptul că, deşi implementate măsuri de carantină a persoanei şi de izolare, acestea nu sunt suficiente pentru protejarea interesului comun al colectivităţii, fie din cauza destinatarilor care nu le respectă, fie din cauza imposibilităţii justificate a autorităţii de a urmări toate verigile lanţului de transmitere a bolii, fie din cauza unei circulaţii semnificative a persoanelor în şi din perimetrul vizat, fără ca aceste împrejurări să epuizeze însă motivele ce pot fi avute în vedere în acest sens.
Deşi concluziile evaluării constituie un aspect de oportunitate în legătură cu măsura carantinei zonale, totuşi prezentarea de către autoritatea publică a unei evaluări fundamentate care să conchidă în sensul că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, în raport cu contextul în care este adoptată măsura, se circumscrie analizei de legalitate prin prisma art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020.
Aşadar, nu va îndeplini cerinţa legală o evaluare prezentând un caracter vădit superficial, ce se limitează la afirmaţii cu caracter general sau simple preluări de reglementări din acte normative, neînsoţite de o minimă argumentaţie a susţinerilor consemnate raportat la situaţia specifică perimetrului carantinat şi/sau instrumentele disponibile autorităţilor publice pentru a acţiona în scopul controlării riscului răspândirii comunitare a bolilor infectocontagioase.
Arătăm că evaluarea reglementată de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 constituie un aspect esenţial de legalitate a măsurii carantinei zonale, întrucât această operaţiune tehnico-administrativă demonstrează respectarea condiţiei generale de proporţionalitate stabilite de art. 2 din acelaşi act normativ prin prisma faptului că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode.
Prin urmare, instanţa de judecată trebuie să fie în posesia evaluării cerute de lege, iar nu să fie obligată să procedeze la aceasta, pornind de la datele din dosar, chiar dacă se oferă de autoritatea publică elemente de probă bazate pe investigaţii medicale.
Înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorii să se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
În concret, Propunerea Direcţiei de Sănătate Publică X nr. 32.279/21.07.2020 depusă la dosarul instanţei (f. 33, vol. I) afirmă: - existenţa unui trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile (15 cazuri noi între 8.07 şi 20.07.2020); - rata de infectare depăşeşte nivelul de 3 cazuri/1.000 de locuitori; - cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunităţi închise); - ponderarea populaţiei de 65 de ani şi peste este similară în comună cu restul judeţului (18%); - personalul de specialitate din DSP care efectuează anchete epidemiologice este depăşit de numărul de cazuri noi zilnice (aproximativ 50/zi); - în comună îşi desfăşoară activitatea 2 medici de familie; - în comună există mai multe magazine pentru asigurarea nevoilor esenţiale; - în comună există o farmacie; - există 3 poliţişti locali şi 5 angajaţi la paza locală.
După cum s-a arătat, este necesar ca autoritatea publică competentă să efectueze o analiză în timp real asupra datelor disponibile, iar aceasta să demonstreze depăşirea pragului relevant la data instituirii carantinei zonale.
Astfel, în data de 7.07.2020 sunt raportate cu rezultat pozitiv un număr de trei persoane (f. 34, 35/verso, 47 şi 61, vol. I), alte trei persoane sunt înregistrate în 8.07.2020 (f. 45, 47, 50 şi 51, vol. I dosar), o persoană este raportată în 10.07.2020 (f. 39, vol. I), câte o persoană în datele de 12.07.2020, 13.07.2020, 14.07.2020 şi în 15.07.2020 (f. 59/verso, f. 41, f. 62/verso, f. 37/verso şi f. 38 din vol. I al dosarului); în data de 16.07.2020 sunt raportate două persoane (f. 54/verso şi f. 57 vol. I), pentru ca în data de 17.07.2020 să se înregistreze un singur caz confirmat (f. 52, vol. I). Ultima raportare se face în data de 19.07.2020 pentru o persoană cu rezultat pozitiv (f. 66, vol. I).
Curtea mai constată din analiza documentaţiei disponibile că parte dintre aceste persoane au fost subiecţi în cadrul unor anchete epidemiologice, cu identificarea contacţilor direcţi (f. 34/verso, f. 38/verso, f. 49, f. 49/verso, f. 50/verso, f. 51/verso, f. 59, f. 60, f. 61/verso, f. 65, vol. I dosar).
De asemenea, unele persoane au fost plasate în izolare la domiciliu, având deja stabilite date de începere şi de finalizare a măsurii de plasare în izolare (f. 38, f. 60/verso, f. 65/verso, vol. I dosar).
În acest context, în data de 20.07.2020 CNCCI a solicitat CJCCI, prin Adresa nr. 139.844/20.07.2020, o analiză la nivelul comunităţilor care înregistrează o rată mai mare de infectare în vederea demarării procedurii de instituire, după caz, a carantinării zonale. În lista anexată la f. 31, vol. I din dosar, figura şi localitatea X cu 15 persoane.
În data de 21.07.2020 a fost analizată oportunitatea instituirii carantinei zonale în comuna X, satul X.
Relevante sunt însă şi susţinerile reclamantei UAT potrivit cărora - la data instituiri măsurii de carantinare zonală - pentru trei dintre persoanele ce au fost avute în vedere la stabilirea ratei de infectare peste nivelul de alertă, buletinele de analiză medicală depuse în faţa instanţei de fond (f. 197-199, vol. I al dosarului) relevă rezultat NEGATIV pentru virusul SARS-CoV-2, chiar anterior datei (de 22.07.2020) şi orei (22.00) de instituire a măsurii de carantinare, proba fiind recoltată încă din data de 20.07.2020.
Revenind la analiza condiţiilor speciale prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020, constatăm că, deşi intervine o diminuare a numărului de cazuri active de SARS-CoV-2 la data de 22.07.2020, totuşi pragul relevant stabilit de INSP (3 cazuri la 1.000 de locuitori) se menţine, câtă vreme existau în continuare 12 cazuri active raportat la un număr de aproximativ 2.300 de locuitori ai localităţii respective, ceea ce determină îndeplinirea uneia dintre condiţiile stabilite de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020.
Nu la aceeaşi concluzie se ajunge şi în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie instituită de art. 12 alin. (3) amintit, evaluarea DSP X, chiar avizată de INSP, neputând fi impusă instanţei cu titlu că opune certitudine.
Criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic în vederea instituirii carantinei zonale - de la f. 32, vol. I al dosarului, ataşate Adresei nr. 10.987/20.07.2020, aprobate ulterior şi în Ordinul nr. 1.309/2020 din 21 iulie 2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, emis de Ministerul Sănătăţii şi publicat în Monitorul Oficial nr. 642 din 22 iulie 2020 - sunt următoarele:
1. Criterii pentru declanşarea analizei amănunţite în vederea propunerii deciziei de carantinare zonală: 1. trend crescător pentru ultimele 14 zile; 2. rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1.000 de locuitori); 3. ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunităţii faţă de focarele înregistrate în comunităţi închise (centre rezidenţiale, unităţi sanitare); 4. ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste, atât în localitate, cât şi în zonele rurale ale judeţului; 5. personal insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate; 6. personal sanitar insuficient în spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor suspecţi/confirmaţi cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecţie; 7. gradul de ocupare a paturilor, atât pe secţiile COVID, cât şi pe secţiile ATI > 90% cu pacienţi din zona respectivă; 8. populaţia din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.
2. Criterii adiţionale pentru luarea deciziei de carantinare: 1. existenţa unui/unor medic/medici de familie pe raza localităţii care să fi responsabilizat/responsabilizaţi cu contactarea şi monitorizarea din punct de vedere medical a contacţilor izolaţi la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei din zona respectivă; 2. existenţa unei unităţi comerciale pentru asigurarea nevoilor esenţiale; 3. existenţa unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului uzual al populaţiei; 4. dacă localitatea este traversată de un drum judeţean/naţional; 5. dacă la nivelul localităţii sunt suficiente resurse umane din cadrul poliţiei locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respectării regimului de izolare la domiciliu; 6. în cazul localităţilor mai mari (oraşe, municipii) evaluarea spitalului care asigură asistenţa medicală pacienţilor suspecţi/confirmaţi de/cu COVID-19, din punctul de vedere al gradului de ocupare, al situaţiei stocurilor de echipamente, al numărului de personal medical.
Or, propunerea DSP X nu oferă acea „analiză amănunţită“ amintită, DSP având obligaţia realizării evaluării de risc pentru instituirea măsurii de carantinare zonală, potrivit criteriilor de evaluare pentru realizarea analizei de risc ce sunt ataşate Adresei nr. 10.987/20.07.2020, emisă de Ministerul Sănătăţii - Institutul Naţional de Sănătate Publică şi adresată direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti (f. 32/verso, vol. I al dosarului).
Datele comunicate de Direcţia de Sănătate Publică X (precum anchetele epidemiologice efectuate, numărul persoanelor pozitive raportate pentru care au fost efectuate anchete epidemiologice cu stabilirea contacţilor, debutul simptomelor şi stabilirea cazului confirmat cu COVID-19) pot avea caracterul unor probe certe şi pertinente şi pot prezenta relevanţă.
Însă, în concret, verificările reglementate de Legea nr. 136/2020 (la care se referă art. 12), astfel cum au fost ele realizate în cauză, nu pot fundamenta propunerea Direcţiei de Sănătate Publică X şi nu pot determina convingerea instanţei de instituire a carantinei zonale.
Curtea observă şi că avizarea INSP se prezintă formal, ca o simplă menţiune de „avizare“, însoţită de o semnătură olografă şi impresiunea ştampilei instituţiei publice, fără nicio dezvoltare a motivelor avute în vedere, în ciuda caracterului generic şi succint al argumentelor DSP X. Altfel spus, INSP nu a reflectat nicio evaluare a contextului propriu perimetrului propus spre carantinare, ci s-a limitat la consemnarea „avizat“.
Realitatea situaţiei de fapt, pe care instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pronunţată, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a evaluării de risc pentru instituirea măsurii de carantinare, ceea ce nu se constată în cauză.
Or, stabilirea situaţiei de fapt trebuie să fie rezultatul evaluării concertate a tuturor datelor disponibile, cu atât mai mult cu cât concluzia trebuie să susţină, faţă de reglementarea expresă a art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020, faptul că măsura carantinei zonale nu are alternativă de controlare a riscului răspândirii comunitare a bolilor infectocontagioase.
Aşadar, legalitatea carantinei zonale depinde în mod esenţial de desfăşurarea corespunzătoare a evaluării de risc pentru instituirea măsurii de carantinare, ceea ce nu se constată în cauză, câtă vreme se prezintă cu acest titlu câteva informaţii generale ori simple afirmaţii neargumentate, fără ca autoritatea publică să arate în concret fie motivul pentru care măsurile individuale de izolare nu ar fi fost suficiente pentru separarea persoanelor bolnave de comunitate, fie existenţa riscului real ca persoanele vizate să nu fie compliante, fie păstrarea unei interacţiuni semnificative a persoanelor bolnave sau suspecte cu restul comunităţii, cu efect imediat asupra celorlalte colectivităţi dinspre şi înspre care ar exista o circulaţie continuă.
Deşi în activitatea lor organele administraţiei publice au posibilitatea să aprecieze, atunci când emit un act administrativ, beneficiind în acest scop de o marjă de discreţie pentru valorificarea atribuţiilor conferite de lege, totuşi, niciodată, acestea nu vor putea decide împotriva prevederilor legii.
Recunoaşterea dreptului de apreciere pentru acestea se exercită ca urmare a valorificării atribuţiilor acestora şi, în acelaşi timp, a aplicării legii în raport cu condiţiile concrete.
În concluzie, soluţia instanţei de fond nu porneşte de la premisa că în contextul epidemiologic incontestabil existent, reflectat în pandemia de SARS-CoV-2, nu ar fi oportună recurgerea la măsura carantinei zonale, legalitatea sa găsinduşi de altfel temei explicit în Legea nr. 136/2020, ci se întemeiază în mod esenţial pe validarea apărărilor părţii reclamante din cererea de chemare în judecată şi din concluziile orale susţinute în dezbaterile de fond, în sensul că operaţiunile tehnico-administrative ce au precedat actul administrativ unilateral litigios şi care ar fi trebuit să îl fundamenteze nu au respectat dispoziţiile Legii nr. 136/2020, neatestând în mod efectiv existenţa unei evaluări care să demonstreze că riscul răspândirii comunitare a bolii infectocontagioase nu poate fi controlat prin alte metode.
De altfel, lectura evaluării invocate în acest sens de partea pârâtă indică informaţii generale şi faptul că se recurge la afirmaţii neargumentate:
- autoritatea publică indică un număr de 15 persoane bolnave la 20.07.2020, ce nu se mai confirmă însă şi la data ordinului litigios, întrucât prin probe prelevate la 20.07.2020 trei dintre acele persoane au fost testate negativ la 22.07.2020;
– autoritatea publică susţine existenţa unui trend ascendent, fără vreo demonstraţie concretă, deşi datele disponibile indică un trend zilnic sau săptămânal de cazuri noi cel mult stabil în perioada de referinţă (de la 3 cazuri depistate zilnic prin testare în primele zile, ulterior este depistat cel mult 1 caz zilnic, cu excepţia unei situaţii în care sunt depistate 2 cazuri);
– autoritatea publică afirmă numărul insuficient al personalului Direcţiei de Sănătate Publică X, fără a argumenta în vreun fel motivul orientării acelor resurse umane înspre alte zone de interes, câtă vreme o situaţie dificilă din perspectiva riscului epidemiologic la nivelul localităţii X ar fi determinat în mod rezonabil eforturi de analiză aprofundată cu privire la focarele active din acest perimetru;
– autoritatea publică arată o situaţie ce se regăseşte la nivelul întregului judeţ sub aspectul categoriei de persoane vulnerabile prin prisma vârstei, fără vreo particularitate a acelei localităţi sub acest aspect;
– autoritatea publică prezintă aspecte ce nu sunt în legătură cu instituirea măsurii, ci cu gestionarea carantinei zonale din perspectiva personalului medical existent în localitate, a accesului populaţiei la o unitate farmaceutică şi a forţelor de ordine;
– deşi autoritatea publică subliniază caracterul comunitar al transmiterii virusului, nu se raportează la eficienţa/ineficienţa unor măsuri alternative, îndeosebi a măsurilor cu caracter individual vizând carantina persoanelor şi izolarea, şi nu prezintă nicio informaţie privind disponibilitatea membrilor colectivităţii respective de a respecta măsuri adoptate la nivel individual (informaţii ce puteau şi trebuiau să fie deja disponibile în urma anchetelor epidemiologice desfăşurate la nivel individual, personalul DSP X cunoscând deja măsura în care fiecare dintre persoanele respective manifestau disponibilitate faţă de cerinţele ce le fuseseră adresate).
Evaluarea în discuţie nu demonstrează faptul că o carantină zonală era singurul instrument eficient pentru controlarea riscului răspândirii comunitare a bolii infectocontagioase, concluzia instanţei reieşind din cauza modului generic şi neargumentat în care autoritatea publică a prezentat informaţiile deţinute, deficienţă ce nu a fost remediată nici în evaluarea amănunţită ce incumba în sarcina INSP, această din urmă instituţie publică limitându-se la menţiunea formală „avizat“ a propunerii DSP X.
În ciuda acestei situaţii, pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinul litigios, fără a solicita refacerea evaluării impuse de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 spre a se demonstra îndeplinirea caracterului excepţional al carantinei zonale, ca ultim instrument eficient pentru apărarea sănătăţii publice, viciu de legalitate ce afectează inclusiv condiţia de proporţionalitate instituită cu caracter general de art. 2 al Legii nr. 136/2020.
Principiul proporţionalităţii este indiscutabil un principiu constituţional, dar, în lipsa unor predeterminări legale ale proporţionalităţii, aceasta este o chestiune concretă, de fapt, care ar fi trebuit verificată şi apreciată de autoritatea competentă.
Sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului (sănătatea publică) şi impunerea unor măsuri în consecinţă.
Totodată, „formele de activitate ale autorităţilor administraţiei publice trebuie să fie corespunzătoare satisfacerii unui interes public, precum şi echilibrate din punctul de vedere al efectelor asupra persoanelor. Reglementările sau măsurile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice sunt iniţiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor şi a impactului soluţiilor propuse“ (cum este consacrat prin art. 9 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ce defineşte principiul proporţionalităţii în materia deciziilor administraţiei).
Doar o analiză suficient de detaliată poate permite evaluarea conformităţii măsurii cu principiul proporţionalităţii.
La evaluarea proporţionalităţii în aplicarea normelor noi trebuie să se ia în considerare criterii cum ar fi: dacă măsurile existente (cele la care se referă art. 7 şi art. 8 din lege) nu pot atinge acest obiectiv; dacă măsura previzionată poate atinge imperativul sănătăţii publice; eventualitatea ca obiectivul să poată fi atins prin mijloace mai puţin restrictive; efectul noilor norme când sunt combinate cu alte cerinţe.
Or, în lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor cerute de lege, măsura litigioasă a fost instituită printr-un act administrativ unilateral viciat sub aspectul legalităţii şi, în consecinţă, anulabil.
Curtea mai arată şi că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ unilateral supus judecaţii.
Drept urmare, măsura de carantinare zonală în discuţie nu este demonstrată de partea pârâtă ca fiind una proporţională, impunându-se a fi intervenit doar după o evaluare, chiar succintă, dar atentă a eficacităţii acesteia pentru sănătatea publică, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Nu revine judecătorului să îşi substituie propria apreciere celei a autorităţii competente, însă aparţine judecătorului să cenzureze legalitatea actului administrativ emis, anulându-l atunci când acesta nu este fundamentat prin respectarea normelor legale incidente.
În concluzie, admiţând cererea de chemare în judecată formulată de comuna X, Curtea va anula ordinul litigios.
Cu toate acestea, Curtea va respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, cuantificate de partea reclamată în urma majorării câtimii pretenţiilor la suma de 4.000.000 euro, din care 2.000.000 euro daune materiale şi 2.000.000 euro daune morale.
Conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (2) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.“
Cum legea contenciosului administrativ nu detaliază condiţiile acordării despăgubirilor pentru daune materiale şi morale, va fi aplicabil în completare dreptul comun, general, în materie (art. 1.349, art. 1.357).
Totodată, dreptul comun (general), respectiv art. 1.381 din Codul civil, prevede că: „(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.“, iar potrivit art. 1.385: „(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (...) (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (...)“
În tratarea problemei răspunderii se are în vedere şi funcţia de control şi monitorizare a domeniului de competenţă al pârâtului, exercitată asupra persoanelor fizice sau juridice şi autorităţilor publice care intră în sfera de reglementare a domeniului de specializare a pârâtului, în limitele competenţei legale, în stabilirea faptei ilicite ca o condiţie generală de angajare a răspunderii, dar şi prevederile cuprinse în art. 221 din Codul civil, referitoare la răspunderea persoanelor juridice de drept public, pentru faptele licite/ilicite ale organelor de conducere în funcţiile încredinţate.
Observând conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată, Curtea reţine că partea reclamantă face vorbire despre o serie de pretinse prejudicii ce ar fi fost suferite de către locuitorii localităţii carantinate în urma instituirii măsurii litigioase.
Altfel spus, despăgubirea cerută nu priveşte un prejudiciu suferit de reclamantă, nici sub aspect material şi nici sub aspect moral, ci pretinse prejudicii ale locuitorilor din perimetrul carantinat.
UAT comuna X nu solicită despăgubiri pentru sine, ci pentru „persoanele care au fost prejudiciate prin măsura carantinării“, ce ar urma să fie despăgubite din sumele de bani achitate de pârât, cu privire la care reclamanta susţine că s-ar face venit la bugetul local şi prin hotărârea organului deliberativ, ordonatorul principal de credite, vor fi distribuite celor vătămaţi [în acest sens fiind art. 109 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ].
Prevalarea reclamantei de situaţia locuitorilor săi, carantinaţi potrivit actului administrativ anulat, nu poate angaja răspunderea delictuală a pârâtului pentru fapta culpabilă.
Astfel, reclamanta este o persoană juridică de drept public distinctă de persoanele fizice la care a făcut referire, motiv pentru care şi patrimoniul său este deosebit de patrimoniile acelor persoane. În aceste condiţii, pretinsele prejudicii suferite de terţe persoane se produc eventual în patrimoniul acestora, iar nu în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.
Prejudiciile afirmate prin cerere a fi suferite (pierderea locurilor de muncă de peste 450 de persoane ce nu au mai fost primite de angajatorii din alte localităţi şi, respectiv, cetăţenilor comunei X, care se deplasează în localităţile limitrofe (X, X), recunoscuţi că vin din zona carantinată, nu le este permis accesul în magazine, farmacii, alte locaţii publice, aceştia fiind total izolaţi, apostrofaţi) sunt unele de natură individuală, cu caracter personal, şi nu se înscriu în repararea prejudiciilor colective, care rezultă din încălcarea unor interese colective, ce aparţin unor categorii întregi de persoane.
Într-adevăr, rolul reclamantei, prin primar, este de asigurare a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi de punere în aplicare a legilor (art. 154 din OUG nr. 57/2019).
Însă nu reclamanta este persoana prejudiciată în considerarea situaţiei terţelor persoane la care comuna X a făcut referire, motiv pentru care aceasta nu poate afirma existenţa cu acest titlu a unui prejudiciu care să fie reparat în condiţiile dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.347, art. 1.357 şi art. 1.381 din Codul civil.
În egală măsură, partea reclamantă nu a administrat nicio probă care să demonstreze existenţa unui prejudiciu material în patrimoniul său, deşi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, îi incumba sarcina probei sub acest aspect.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va pronunţa soluţia de respingere a capătului de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT comuna X, ca neîntemeiat.
Văzând şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) raportat la art. 9 alin. (2) şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se va lua act că nu au fost solicitate cheltuielile generate de proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul X, domiciliat în comuna X, sat X, judeţul X, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, cu sediul în X, ca neîntemeiată.
Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT comuna X, prin reprezentant legal primar, cu sediul în comuna X, judeţul X, reprezentată convenţional prin avocat X, cu sediul în municipiul X, judeţul X, în contradictoriu cu acelaşi pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Anulează Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4.659.202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea X, comuna X, judeţul X.
Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT comuna X, ca neîntemeiat.
Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
PREŞEDINTE,
X
Judecător,
X
Judecător,
X
Grefier,
X
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
