Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  SENTINŢA CIVILĂ nr. 3 din 5 ianuarie 2022 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ si fiscal, avand ca obiect acţiune în constatare Ordinul nr. 239/24.07.2019 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 3 din 5 ianuarie 2022 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ si fiscal, avand ca obiect acţiune în constatare Ordinul nr. 239/24.07.2019

EMITENT: Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 896 din 5 octombrie 2023
Comenteaza legea
    Dosar nr. 690/33/2021
    Instanţa constituită din:

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Preşedinte    │- Delia Marusciac      │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Grefier       │- Andreea Dan          │
└──────────────┴───────────────────────┘


    Pe rol se află soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAŢIONALĂ DE STRATEGIE ŞI PROGNOZĂ, pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR, pârâtul MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, având ca obiect acţiune în constatare Ordinul nr. 239/24.07.2019.
    Mersul dezbaterilor, susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 8 decembrie 2021, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa a dispus succesiv amânarea pronunţării la data de 22 decembrie 2021 şi la data de 5 ianuarie 2022, când a hotărât următoarele:
    CURTEA:
    Prin acţiunea înregistrată la data de 29.09.2021, reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii COMISIA NAŢIONALĂ DE STRATEGIE ŞI PROGNOZĂ, MINISTERUL FINANŢELOR, MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, a solicitat instanţei:
    1. în principal, a se constata inexistenţa Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, ca şi consecinţă a nepublicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    2. în subsidiar, nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, ca şi consecinţă a nepublicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    3. în terţiar, anularea art. 6 din anexa la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri (cu privire la ordinele comune ministeriale);
    4. anularea în parte a Ordinului ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, respectiv a notei din anexa 6, cap. II, subcapitolul IV, secţiunea 1, care prevede că, „Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor.“;
    5. anularea în parte a Ordinului ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, respectiv a notei din anexa 6, cap. 2, subcapitolul 1, secţiunea A, care prevede că, „Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor.“;
    6. obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

    În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că face obiectul unei inspecţii fiscale începute prin Avizul de inspecţie fiscală nr. F-CJ-159/2.03.2021 şi Avizul de inspecţie fiscală nr. F-CJ-486/12.07.2021, inspecţie fiscală care vizează activitatea reclamantei cu privire la obligaţiile fiscale indicate la pct. 1-3 din aviz, perioada controlată fiind 1.01.2019-31.12.2020.
    La data de 10.08.2021, echipa de inspecţie fiscala i-a comunicat raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum total de 1.215.471 lei, iar baza impozabilă stabilită suplimentar este în cuantum de 15.908.564 lei.
    Echipa de inspecţie fiscală a constatat că pentru perioada iulie 2019-decembrie 2019 şi pentru lunile ianuarie, iulie-decembrie 2020 nu ar fi respectat condiţia prevăzuta la art. 60 pct. 5 lit. b) din Codul fiscal, respectiv ponderea cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii în cifra de afaceri totală este sub limita de 80%, astfel că nu poate beneficia de facilitatea fiscală prevăzută la art. 60 pct. 5 „Scutiri“ din Codul fiscal.
    Mai exact, organul fiscal a recalculat indicatorul „cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii“, luând în calcul doar activitatea desfăşurată efectiv pe teritoriul României şi totodată a recalculat ponderea cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii în cifra de afaceri totală.
    Interpretarea dată de organul fiscal şi deci actele fiscale emise se bazează pe aplicarea şi interpretarea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, dat în aplicarea O.U.G. nr. 43/2019, în special pe interpretarea şi aplicarea dispoziţiei de la art. 6 din anexa la acest ordin.
    În plus, arată reclamanta, după formularea criticilor sale expuse în punctul de vedere trimis, echipa de inspecţie fiscală a completat cadrul legal şi a invocat pe lângă Ordinul nr. 239/2019 şi Ordinul comun MF/MMPS/MS nr. 3.063/1.376/1.430/2019, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 794 din data de 1 octombrie 2019 (aplicabil începând cu obligaţiile declarative aferente lunii iulie 20192), Ordinul comun nr. 1.942/979/819/2020, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 426 din data de 21 mai 2020 (aplicabil începând cu veniturile aferente lunii aprilie 20203), şi Ordinul comun nr. 2.814/1.536/1.806/2020, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1005 bis din data de 29 octombrie 2020 (aplicabil începând cu data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, deci începând cu data de 1 noiembrie 2020).
    Însă ultimele 3 ordine citate au ca unic domeniu de reglementare aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi nu pot constitui suport legal pentru stabilirea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri.
    Reclamanta a mai precizat că Ordinul nr. 3.063/1.376/1.430/2019 nu face decât să trimită la mecanismul de calcul al cifrei de afaceri stabilit prin Ordinul preşedintelui CNSP [care ar urma să fie elaborat conform art. 60 pct. 5 litera e) din Codul fiscal], fără să aducă alte explicaţii contrare legii prin „nota“ reglementată, motiv pentru care nu va face obiectul unei posibile acţiuni în contencios.
    Însă celelalte 2 ordine comune nr. 1.942/979/819/2020 şi nr. 2.814/1.536/1.806/2020, pe lângă trimiterea la Ordinul preşedintelui CNSP, regăsim „nota“ explicativă, conform căreia „Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor.“, text legal pe care reclamanta îl consideră nelegal.
    La data de 23.09.2021 am declanşat procedura prealabilă administrativă, plângerea prealabilă împotriva ordinelor fiind transmisă prin poştă către pârâţi.
    Până la momentul înregistrării prezentei acţiuni, reclamanta precizează că nu a primit un răspuns la plângerile transmise, însă având în vedere că actele normative contestate au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, răspunsul negativ al pârâţilor este previzibil. Reclamanta are în vedere şi dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care reglementează o excepţie de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile (pentru actele administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice), însă am preferat să parcurgem procedura prealabilă şi să evităm posibile discuţii având în vedere că la acest moment nu există o practică unitară referitoare la acest aspect.
    Prin nota adoptată în cuprinsul ordinelor comune şi prin Ordinul nr. 239/2019 se încalcă principiul unicităţii reglementării, conducând la un paralelism normativ (art. 14 şi 16 din Legea nr. 24/2000).
    Legiuitorul primar reglementează la art. 60 pct. 5 litera e) că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b) va fi stabilit prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În acest sens a fost adoptat Ordinul nr. 239/2019 prin care este stabilit mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, dar care însă prin art. 6 din anexa la acest ordin modifică substanţial cerinţele de acordare a facilităţilor fiscale diferit de modul în care acestea sunt reglementate în Codul fiscal.
    Însă se pare că detalii despre mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, plus condiţii de aplicare a facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, diferite de cele reglementate de Codul fiscal, regăsim şi în ordinele ministeriale atacate, mai exact în cuprinsul notei redate detaliat mai sus.
    Astfel, aspecte privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri regăsim în ordine emise de autorităţi diferite: pe de o parte, Ordinul nr. 239/2019 emis de preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pe de altă parte, Ordinul comun al ministerelor nr. 1.942/979/819/2020 şi Ordinul comun al ministerelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020, ultimul abrogându-l pe cel cu nr. 1.942/979/819/2020.
    Pe lângă încălcarea normelor de competenţă pentru adoptarea unor, reclamanta apreciază că existenţa celor două reglementări paralele încalcă principiul unicităţii reglementării în materie prevăzut de art. 14 din Legea nr. 24/2000 şi pe cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din acelaşi act normativ, motiv pentru care sunt nelegale.
    Acest paralelism normativ generează un climat de incertitudine juridică generală generată de lipsa de claritate şi de coerenţă a legislaţiei aplicabile.
    Încălcarea acestor principii se răsfrânge asupra dreptului la apărare întrucât persoanele vizate de prevederile legale paralele se află în imposibilitate de a contesta actele vătămătoare şi de a obţine măsuri care să le garanteze respectarea drepturilor, întrucât sunt emise noi acte cu acelaşi conţinut tocmai pentru a putea eluda controlul instanţelor de judecată. Aşadar, prin existenţa unor acte normative cu conţinut identic sunt încălcate prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, motiv pentru care se impune revocarea acestor acte.
    În concret, tocmai acest paralelism a făcut posibilă situaţia (inacceptabilă într-un stat de drept) în care şi dacă echipa de inspecţie fiscală ar fi considerat că ar fi pertinentă sancţiunea inexistenţei Ordinului nr. 239/2019 ca urmare a nepublicării în Monitorul Oficial (s-ar putea crede asta pentru că în proiectul de RIF organul fiscal a insistat pe prevederile Ordinului nr. 239/2019, pe când în RIF echipa a insistat pe prevederile celorlalte 3 ordine care reglementează adoptarea formularului 112), a ignorat criticile noastre privind inexistenţa Ordinului nr. 239/2019 şi s-a prevalat şi a executat aceleaşi prevederi cuprinse în nota din ordinele ministeriale atacate. Mai mult, ordinele ministeriale aveau ca unic domeniu al reglementării adoptarea declaraţiei ce trebuie depusă de către contribuabil.
    Prin urmare, atât art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019, cât şi nota din cuprinsul ordinelor comune sunt dispoziţii nelegale, încalcă principiul unicităţii reglementării şi pe cel al evitării paralelismelor, iar prin revocarea sa poate fi îndreptată această nelegalitate.
    În continuare, reclamanta a formulat critici de nelegalitate privind Ordinul nr. 239/2019.
    Astfel, în existenţa reglementării/nulitatea reglementării, Ordinul nr. 239/2019 este un act normativ care nu este publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Începând cu 22.07.2019, reglementările Codului fiscal de la art. 60 pct. 5 (referitoare la facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor) au fost modificate prin art. II din O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor care, printre altele, stipulează la art. 60 pct. 5 litera e) că „mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei“.
    Acest ordin amintit şi aplicat de către organul fiscal în cadrul inspecţiei fiscale desfăşurate asupra reclamantei este Ordinul nr. 239/2019 publicat pe site-ul instituţiei, ordin care însă nu este publicat şi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Efectul nepublicării acestui ordin în Monitorul Oficial al României este acela al inexistenţei actului astfel emis, aşa cum reiese din jurisprudenţa ICCJ şi a altor instanţe.
    În acest sens, reclamanta invocă incidenţa art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar în raport cu aceste dispoziţii legale, pentru a produce efecte juridice, Ordinul nr. 239/2019 trebuia publicat în Monitorul Oficial, Partea I, pentru a intra în vigoare şi pentru a putea fi aplicat.
    Sub acest aspect, Ordinul nr. 239/2019 este un ordin emis de un conducător al organelor administraţiei publice centrale de specialitate, respectiv de către preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Această comisie se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică conform Ordonanţei nr. 22/31.01.2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    Totodată, caracterul de act normativ al acestui ordin este determinat de împrejurarea că acesta reglementează mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzute la art. 60 pct. 5 litera b) din Codul fiscal, aplicabil unui număr indeterminat de societăţi, în mod abstract, independent de identitatea acestor societăţi.
    Fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situaţii, ordinul amintit este un act cu caracter normativ, supus exigenţei publicării în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării sale în vigoare, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
    Menţiunea din cuprinsul art. 60 pct. 5 litera e) din Codul fiscal conform căreia ordinul „se va publica pe site-ul instituţiei“ nu semnifică că acest ordin nu trebuie publicat în Monitorul Oficial.
    Altfel spus, publicarea şi pe site-ul instituţiei nu este suficientă pentru intrarea în vigoare a acestui ordin şi nu exclude cerinţa publicării acestui act în Monitorul Oficial. Interpretarea prevederii legale care stipulează obligaţia publicării pe site-ul instituţiei poate fi doar aceea că, în plus faţă de publicarea în Monitorul Oficial (normală, care nu necesită o stipulaţie legală), se va face şi o publicare pe site.
    O altă interpretare dată art. 60 pct. 5 litera e) din Codul fiscal ar contraveni dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale art. 11 din Legea nr. 24/2000.
    Prin publicarea doar pe site-ul instituţiei CNSP se încalcă principiul legalităţii reglementat de art. 1 alin. (5) şi a art. 16 alin. (2) din Constituţie şi de art. 6 din Codul administrativ.
    Aşadar, nepublicarea în Monitorul Oficial încalcă normele constituţionale şi normele de tehnică legislativă stipulate în Legea nr. 24/2000, cu consecinţa lipsirii sale de efecte juridice pentru situaţii juridice născute (oricum) anterior intrării sale în vigoare, motiv pentru care solicităm să constataţi inexistenţa acestui ordin.
    Deoarece există practică judiciară care susţine că sancţiunea aplicabilă actului normativ nepublicat este aceea a nulităţii absolute a acestui ordin, întrucât nu întruneşte una din condiţiile esenţiale pentru a exista, fiind încălcate dispoziţii legale de ordine publică. De aceea, dacă instanţa nu consideră ca fiind aplicabilă sancţiunea inexistenţei, reclamanta susţine aplicarea sancţiunii nulităţii Ordinului nr. 239/2019.
    Chiar dacă Ordinul nr. 239/2019 ar fi fost publicat în Monitorul Oficial al României, prin art. 6 din anexă, act normativ inferior, se adaugă nepermis o condiţie în plus pentru acordarea facilităţilor fiscale faţă de cele stipulate în Codul fiscal, act normativ superior.
    Art. 60 pct. 5 din codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015 stabileşte care sunt condiţiile pentru ca societăţile să beneficieze de facilităţile fiscale: angajatorii să desfăşoare activităţile în sectorul construcţii amintite la lit. a); angajatorii să realizeze o cifră de afaceri din aceste activităţi în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală; limite ale veniturilor brute lunare din salarii şi asimilate salariilor. La lit. e) a aceluiaşi articol (introdusă doar începând cu 22.07.2019, prin art. II din O.U.G. nr. 43/2019) este stipulat că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    Aşadar, prin acest ordin ar trebui să fie stipulate norme de aplicare a Codului fiscal, şi nu norme prin care se adaugă la lege; un mecanism de calcul, şi nu condiţii de acordare/ menţinere a facilităţilor.
    Or, art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 contestat prevede că „în cazul societăţilor care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri se realizează pentru activitatea desfăşurată pe teritoriul României la nivelul societăţii“.
    Din verificarea celor două dispoziţii legale, respectiv art. 60 pct. 5 din Codul fiscal vs. art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019, altfel spus, cea primară care transpune voinţa legiuitorului îndreptăţit să reglementeze şi cea secundară emisă în punerea în aplicare a actului normativ cu caracter superior, se observă cu uşurinţă că art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 modifică substanţial una din condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale cu impact asupra situaţiei reclamantei. Mai exact, art. 6 citat anterior adăuga/modifică substanţial o condiţie faţă de cele indicate în codul fiscal şi stabileşte un tratament distinct pentru societăţile care prestează şi activităţi de construcţii în afara teritoriului României, faţă de agenţii economici care prestează astfel de activităţi exclusiv pe teritoriul României, iar o astfel de diferenţiere şi condiţie nu sunt reglementate în Codul fiscal.
    Art. 6 contestat a fost adoptat de pârâtul C.N.S.P. cu exces de putere, fiind întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, pârâtul încălcând limitele competenţei atribuite de legiuitor, cu efecte directe asupra situaţiei fiscale a reclamantei.
    Astfel cum reiese de altfel şi din raportul de inspecţie fiscală unde echipa de inspecţie fiscală nu a recalculat indicatorii şi ponderea cifrei de afaceri şi nu a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare pentru această perioadă.
    Prin Ordonanţa de urgenţă iniţială nr. 114/28.12.2018, art. 60 pct. 5 reglementa condiţiile acordării facilităţilor fiscale în sectorul construcţii (fără să fie indicat că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este explicat printr-un ordin, aşa cum o face în prezent lit. e), iar o astfel de reglementare nu a împiedicat societatea să beneficieze de facilităţile fiscale acordate în sectorul construcţiilor în perioada 1.01.2019-21.07.2019.
    Ceea ce doreşte reclamanta să scoată în evidenţă este că normele fiscale existente în forma iniţială au putut fi aplicate (şi s-au aplicat) fără a se face distincţie între prestarea activităţilor în România sau în afara României (astfel cum se face prin art. 6 din ordinul atacat) şi a putut beneficia de facilităţile fiscale chiar în lipsa unor norme explicative.
    Iar, atunci când legiuitorul a decis necesară existenţa unor norme explicative ale mecanismului de calcul al cifrei de afaceri, atunci normele de aplicare a Codului fiscal (respectiv Ordinul nr. 239/2019) trebuiau doar să explice un mecanism de calcul, acesta fiind obiectul licit al acestui ordin, fără să adauge condiţii suplimentare sau să modifice substanţial condiţiile iniţiale cu impact asupra beneficiarilor care ar fi putut beneficia de facilităţile fiscale.
    Aşadar, în condiţiile în care Codul fiscal permite acordarea facilităţilor fiscale oricărei societăţi care prestează activităţi în sectorul construcţii, fără a distinge în funcţie de locul desfăşurării acestor activităţi (şi care îndeplineşte şi celelalte condiţii reglementate la art. 60 pct. 5), este cert că modificarea condiţiilor de acordare printr-o cerinţă reglementată la art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 (care face referire la activităţile prestate în România) cu impact asupra modului de calcul al indicatorilor (şi cu o restrângere a persoanelor care beneficiază de aceste scutiri) reprezintă o restricţionare, o limitare ce nu a fost prevăzută de legiuitorul îndreptăţit să stabilească condiţiile acordării acestei facilităţi.
    Iar dacă totuşi legiuitorul a dorit această cerinţă, atunci ea trebuie să fie reglementată în Codul fiscal, completare care trebuie adusă prin norma de acelaşi nivel sau nivel superior.
    În acest context, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000 din care rezultă că orice completare a art. 60 pct. 5 din Codul fiscal poate fi dispusă doar printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior celui asupra căruia se intervine.
    Însă Ordinul nr. 239/2019 prin care se suplimentează practic condiţiile de aplicare a facilităţilor fiscale este un act normativ de nivel inferior Codului fiscal aprobat prin lege, aşadar art. 6 din anexa acestui ordin este o normă nelegală care încalcă principiile de drept constituţionale şi legale referitoare la ierarhia normelor şi procedura de tehnică legislativă referitoare la completarea actelor normative.
    Neavând competenţa de a adăuga/modifica condiţii pentru a beneficia de facilităţi (prin modul în care „explica“ mecanismul de calcul al cifrei de afaceri), legiuitorul secundar (în speţă, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză) trebuia să se asigure că dispune măsuri de punere în executare a actului cu forţă juridică superioară (Codul fiscal), respectiv să explice mecanismul de calcul al cifrei de afaceri în aşa fel încât să se asigure respectarea principiului legalităţii şi astfel încât să nu fie introduse/modificate cerinţe pentru acordarea facilităţilor prin metodologia adoptată.
    Din această perspectivă, este evident că prin art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 nu au fost aduse doar clarificări în legătură cu ceea ce legea (Codul fiscal) a reglementat, într-un cadru general, cu privire la acordarea facilităţilor fiscale societăţilor care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii, fiind încălcat principiul legalităţii care implică o subordonare necondiţionată a actelor normative date în executarea legii, faţă de ipoteza normativă stabilită în actul cu forţă juridică superioară.
    În plus, principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care îl guvernează, de nivel superior, în acest fiind art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    În acest context, reclamanta invocă şi dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, iar atunci când discutăm despre reproducerea unor dispoziţii din actul superior, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază, potrivit art. 16 alin. (4) din aceeaşi lege.
    Ca atare, fiind acte emise numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, ordinele cu caracter normativ, aşa cum este şi Ordinul nr. 239/2019, au sferă de reglementare limitată la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, contrar conţinutului art. 6 din Ordinul nr. 239/2019.
    Chiar şi dacă am avea în vedere că se doreşte clarificarea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri, orice intervenţie legislativă pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează numai printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, conform art. 69 din Legea nr. 24/2000.
    Deşi nu este legală completarea cerinţelor acordării facilităţilor fiscale prin art. 6 din ordinul vizat, mai spunem că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 62 Legea nr. 24/2000, care precizează că dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.
    Or, este evident că dispoziţia de completare indicată la art. 6 din Ordinul nr. 239/2019 lipseşte din enumerarea de la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, aşadar, procesul legislativ a încălcat o altă normă de tehnică legislativă.
    Un alt motiv care sprijină cele argumentate este însăşi publicarea pe site-ul Ministerului Finanţelor a unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991, prin care se doreşte introducerea la articolul 60 punctul 5, după litera b), a unei noi litere, lit. b^1).
    În consecinţă, art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019, prin care se stabileşte/se modifică o condiţie de acordare a facilităţilor, este o normă nelegală deoarece modifică/ completează Codul fiscal deşi este un act normativ de rang inferior, încălcând astfel principiile de drept constituţionale şi legale referitoare la ierarhia normelor şi procedura de tehnică legislativă referitoare la completarea/modificarea unor acte normative, motiv pentru care trebuie anulat.
    Art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 se referă la „cifra de afaceri“ ca la un concept generic şi nu distinge între indicatorii „cifra de afaceri totală“ şi „cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii“. Norma juridică încalcă principiul certitudinii impunerii fiscale (art. 3 din Codul fiscal).
    Codul fiscal reglementează în conţinutul art. 3 principiul certitudinii impunerii fiscale conform căruia normele juridice trebuie elaborate clar, să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
    Iar în doctrină s-a reţinut că acest principiu este opozabil atât legiuitorului, cât şi organelor fiscale, elementul important al acestui principiu fiind tocmai elaborarea unor norme clare ce să împiedice interpretările arbitrare.
    Mai exact, din modul de redactare al textului de la art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 se poate observa că norma se referă la terminologia „cifra de afaceri“, concept general.
    Echipa de inspecţie fiscală a constatat în raportul de inspecţie fiscală că, în vederea determinării procentului de 80% din cifra de afaceri totală, la calculul cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii se va avea în vedere activitatea desfăşurată pe teritoriul României, iar pentru calculul cifrei de afaceri totale, activitatea la nivelul întregii entităţi.
    Aşadar, echipa de inspecţie fiscală are în vedere activitatea desfăşurată pe teritoriul României doar atunci când verifică şi calculează indicatorul „cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii“, însă nu procedează la fel atunci când verifică „cifra de afaceri totală“, pentru stabilirea acestui ultim indicator având în vedere şi activităţile desfăşurate de reclamantă în afara teritoriului României.
    Or, pentru că terminologia folosită la art. 6 este una generală a făcut posibile interpretarea şi aplicarea art. 6 din ordinul atacat de maniera reţinută de organul fiscal (ceea ce a condus la stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei), cu toate că art. 6 putea fi interpretat diferit, favorabil situaţiei reclamantei, de exemplu, aplicarea aceluiaşi criteriu (al activităţilor desfăşurate pe teritoriul României) atunci când sunt stabiliţi ambii indicatori amintiţi anterior.
    Art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 este o normă juridică care nu este clară, care conduce la interpretări arbitrare (dovadă fiind actele fiscale emise) şi deci încalcă principiul fiscal al certitudinii impunerii.
    Jurisprudenţa naţională a reţinut că această claritate a normelor juridice se subsumează, în sens mai larg, condiţiei legalităţii oricărei restrângeri, limitări a drepturilor convenţionale şi impune un standard şi în privinţa calităţii legislaţiei în discuţie, necesitând ca aceasta să fie accesibilă persoanelor implicate, precisă şi previzibilă în aplicarea sa (Cauza CJUE Beyeler vs. Italia). Absenţa predictibilităţii necesare şi a clarităţii legislaţiei naţionale cu privire la problemele fiscale importante, conducând la interpretări juridice contrare, a fost apreciată de CJUE ca nesocotind cerinţa privind calitatea dreptului prevăzută în Convenţie (Cauza Serkov c. Ucrainei).
    În aceste condiţii, art. 6 din anexa la Ordinul nr. 239/2019 este nelegal, motiv pentru care reclamanta solicită anularea acestuia.
    La pct. 4 din acţiune, reclamanta formulează critici de nelegalitate privind ordinele comune ministeriale nr. 1.942/979/819/2020 şi nr. 2.814/1.536/1.806/2020.
    În prealabil, reclamanta precizează că deoarece nota adoptată atât în ordinul comun nr. 1.942/979/819/2020, cât şi în ordinul comun nr. 2.814/1.536/1.806/2020 este identică, criticile sale sunt comune pentru toate ordinele contestate.
    Prin prezenta acţiune, reclamanta solicită anularea unor acte normative care în prezent sunt abrogate, deoarece ordinul nr. 1.942/979/819/2020 a produs efecte juridice în perioada în care a fost în vigoare, iar aceste efecte nu au dispărut neapărat prin abrogarea actului şi au impactat situaţia sa din cursul inspecţiei fiscale.
    Prin adoptarea notei contestate din cuprinsul ordinelor comune ministeriale se încalcă competenţa atribuită preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    La anexa nr. 6 din ordinele indicate mai sus sunt reglementate practic Instrucţiuni de completare a formularului 112. Însă, la anexa nr. 1.1 regăsim nota contestată, prin care se adaugă/modifică nepermis cerinţele de acordare a facilitaţilor fiscale, cerinţe care nu sunt reglementate în Codul fiscal; în plus, aspectele ce urmau a fi clarificate erau delegate către preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    Iniţial, reclamanta consideră că trebuie stabilit care este domeniul de aplicare al ordinelor comune ministeriale şi dacă legiuitorul a atribuit competenţa de a stabili mecanismul de calcul al cifrei de afaceri către 2 organe administrative simultan.
    În acest sens, verificând competenţa celor 3 ministere, art. 60 pct. 5 lit. a d) din Codul fiscal spune că scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun … reglementat la art. 147 alin. (17), iar la acest text de lege Codul fiscal reglementează că „Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii“.
    Aşadar, astfel cum arată şi textul anterior citat, aceste ordine comune au ca unic domeniu al reglementării stabilirea unor instrucţiuni de completare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, competenţa este atribuită celor 3 ministere, iar în prima parte a acestor ordine este indicat domeniul de aplicare al acestor ordine, dar şi limitele de aplicare, fiind expres menţionat că prin ordinele comune amintite trebuia să fie aprobat modelul formularului şi apoi să regăsim instrucţiuni referitoare la modul de completare a declaraţiei, cum de altfel reiese din diversele rubrici din anexa nr. 6 în care sunt indicate: termenul până la care se depune, perioada de raportare, datele de identificare ale plătitorului, denumirea obligaţiei fiscale ş.a.
    De altfel, anexa nr. 1.1. de la anexa nr. 6 denumită „Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal“ începe să explice care sunt informaţiile care trebuie completate de angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, enumerând ce ar trebui completat în fiecare casetă.
    Aşadar, legiuitorul secundar (cele 3 ministere) trebuia să se oprească aici, acestea fiind şi limitele şi domeniul reglementării acestor acte normative.
    Însă nu a făcut-o şi a continuat cu nota citată mai sus prin care nu mai oferă instrucţiuni de completare a Declaraţiei 112, ci reglementează aspecte care ţin de modul de stabilire a cifrei de afaceri (fără a discuta aici că şi preşedintele CNSP şi-a depăşit atribuţiile).
    Astfel că cele 3 ministere încalcă competenţa stabilită de către legiuitorul primar prin Codul fiscal, deoarece prin art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal este atribuită preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză competenţa de a stabili mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, aşadar competenţa exclusivă altui organ.
    Prin nota adoptată, cei 3 pârâţi au acţionat cu exces de putere, fiind întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, pârâţii încălcând limitele competenţei atribuite de legiuitor, cu efecte directe asupra situaţiei fiscale a reclamantei, cu efecte vătămătoare pentru reclamantă.
    Aşadar, cele 3 ministere sunt organe necompetente în această materie, au încălcat însăşi norma de stabilire a competentei din cuprinsul Codului fiscal, asumându-şi atribuţiile altui organ, astfel că nota indicată mai sus este nelegală şi prin urmare ordinele sunt nelegale parţial.
    Prin adoptarea „notei“ din ordinele comune ministeriale se încalcă principiul legalităţii, se ignoră normele de tehnică legislativă şi se încalcă principiul securităţii juridice. Ordinele comune ministeriale, acte normative inferioare, adaugă/modifică nepermis o condiţie faţă de cele stipulate în Codul fiscal, act normativ superior.
    În plus faţă de Ordinul nr. 239/2019, ordinele ministeriale mai adaugă că doar activitatea în construcţii desfăşurată pe teritoriul României este avută în vedere pentru stabilirea cifrei de afaceri realizate efectiv, iar pentru cifra de afaceri totală va fi avută în vedere şi cea realizată în afara României.
    Se încalcă aşadar flagrant procesul de tehnică legislativă şi principiul securităţii juridice.
    Astfel, orice completare, modificare a art. 60 pct. 5 din Codul fiscal poate fi dispusă doar printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior celui asupra căruia se intervine, adică Codului fiscal adoptat prin lege, conform art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
    Însă ordinele de ministru contestate sunt acte normative de nivel inferior Codului fiscal aprobat prin lege (act normativ emis de către Parlament), aşadar nota din anexa 6 a acestor ordine este o normă nelegală care încalcă principiile de drept constituţionale şi legale referitoare la ierarhia normelor, procedura de tehnică legislativă referitoare la completarea actelor normative şi însăşi art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal prin care delegarea este atribuită altui organ.
    Legiuitorul secundar (cele 3 ministere) trebuia să se asigure că dispune măsuri de punere în executare a actului cu forţă juridică superioară (Codul fiscal), că respectă prescripţiile prestabilite [prin art. 60 pct. 5 lit. d) Cod fiscal şi art. 147 alin. (17) Cod fiscal], respectiv să aprobe formularul 112 şi să explice cum se completează casetele, termenul de depunere a declaraţiei ş.a., în aşa fel încât să se asigure respectarea principiului legalităţii (care implică o subordonare necondiţionată a actelor normative date în executarea legii, faţă de ipoteza normativă stabilită în actul cu forţă juridică superioară) şi astfel încât să nu fie introduse/modificate cerinţe de acordare a facilităţilor fiscale prin ordine ministeriale ale căror domeniu şi limită de aplicare erau formularele ce trebuie depuse de contribuabili.
    În plus, principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior. Astfel, este încălcat principiul constituţional de la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    Reclamanta a apreciat ca relevante prevederile art. 4 alin. (3), art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, iar atunci când se discută despre reproducerea unor dispoziţii din actul superior, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază, potrivit art. 16 alin. (4) din aceeaşi lege.
    Ca atare, fiind acte emise numai pe bază şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, ordinele cu caracter normativ, aşa cum sunt şi ordinele comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020, au sferă de reglementare limitată la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, contrar notei din anexa 6 la aceste ordine.
    Chiar şi dacă s-ar avea în vedere că se doreşte, în plus faţă de cât a făcut-o Ordinul nr. 239/2019, clarificarea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri, orice intervenţie legislativă pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează numai printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, conform art. 69 din Legea nr. 24/2000.
    Deşi nu e legală completarea cerinţelor acordării facilităţilor fiscale prin nota din ordinele vizate, mai spunem că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000, care precizează că dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Or, este evident că dispoziţia de completare indicată în notă lipseşte din enumerarea de la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, aşadar procesul legislativ a încălcat o altă normă de tehnică legislativă.
    Este pe deplin aplicabil şi aici argumentul privind existenţa proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991, prin care se pare că legiuitorul intenţionează să modifice legea introducând condiţia suplimentară (indicată în art. 6 la anexa la ordin) şi explicaţiile aferente printr-un act normativ de acelaşi nivel cu actul vizat (Codul fiscal) şi care vor fi încorporate chiar în cuprinsul Codului fiscal.
    Iar nu în ultimul rând, subliniază reclamanta, în sistemul român de drept, supremaţia Constituţiei şi a legilor a fost ridicată la rang de principiu constituţional, aşa cum prevede art. 1 alin. (5) din Constituţie, citat mai sus. S-a instituit astfel o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţilor emitente ale ordinelor, care trebuie să se asigure că activitatea de emitere a unor acte normative se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei.
    Având o structură complexă, principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze“. Acest principiu a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât şi în materia protecţiei drepturilor omului.
    Principiul securităţii juridice asigură continuitate şi stabilitate situaţiilor create, impunând ca oricare lege sau act al administraţiei să fie clar, precis şi cunoscut celor interesaţi, astfel încât aceştia să decidă în cunoştinţă de cauză, convinşi că drepturile născute sub imperiul unei legi nu vor fi retrase ori anulate de o lege ulterioară.
    Or, prin nota din ordinele comune menite să aprobe un formular, în fapt pârâţii au reglementat modul de acordare a facilităţilor fiscale (invocat de către echipa de inspecţie fiscală în cazul reclamantei, deci cu impact juridic şi fiscal) şi este condiţionată acordarea lor, fiind evident că se aduce atingere principiului securităţii juridice.
    Prin urmare, nota contestată din cuprinsul ordinelor comune încalcă principiile de drept constituţionale şi legale referitoare la ierarhia normelor şi procedura de tehnică legislativă referitoare la completarea/modificarea unor acte normative, principiul securităţii juridice, fiind necesară anularea textului atacat.
    În final, reclamanta a făcut referire la cele statuate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene referitoare la principiul securităţii juridice, respectiv că acesta face parte din ordinea juridică comunitară şi trebuie respectat atât de instituţiile comunitare, cât şi de statele membre, atunci când acestea îşi exercită prerogativele conferite de directivele comunitare.
    De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa să, de exemplu în Cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979, importanţa respectării principiului securităţii juridice, considerat ca fiind în mod necesar inerent atât dreptului Convenţiei, cât şi dreptului comunitar.
    În drept, s-au invocat prevederile art. 8, 10, 11 alin. (1) lit. a), b), art. 13 din Legea nr. 554/2004, art. 59, art. 194, art. 203, 293, art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Legea nr. 24/2000, art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) din Constituţia României şi toate celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul prezentei acţiuni.
    Pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată (f. 121, vol. I).
    Faţă de susţinerile reclamantei, pârâtul invocă următoarele excepţii:
    1. Excepţia inadmisibilităţii solicitării anulării în parte a celor două ordine, respectiv Ordinul ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi Ordinul ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020, având în vedere că acestea au fost abrogate.
    Actele administrative deduse judecăţii nu mai erau în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, încetaseră efectele sale juridice, inclusiv efectele considerate de reclamantă ca fiind vătămătoare pentru sine.
    Faţă de cele menţionate, pârâtul solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii solicitării anulării în parte a celor două ordine şi, respectiv, respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă.

    2. Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, pârâtul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

    Astfel, potrivit HG nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, MMPS se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale realizează politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi internaţional, în domeniul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale asigură coordonarea aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
    Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind
    Potrivit dispoziţiilor art. 194 lit. c) din Codul de procedură civilă, partea reclamantă, fiind cea care a promovat acţiunea, avea obligaţia de a indica obiectul cererii de chemare în judecată, iar lit. d) al aceluiaşi articol impune arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
    Obiectul cererii de chemare în judecată, constând în pretenţia concretă a părţii reclamante, trebuie să îndeplinească anumite cerinţe: să fie licit, să fie posibil şi să fie determinat, identificat cu exactitate.
    Având în vedere prevederile art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării învederăm onoratei instanţe învestite cu judecarea fondului că MMPS nu este iniţiatorul şi doar a fost avizator al proiectelor celor două ordine contestate.
    Astfel prin Adresa nr. 896.479/2020 înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice şi cu nr. 4.614/EC/05.10.2020 înregistrată la MMPS, prin grija autorităţii publice iniţiatoare proiectul Ordinului pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ (formular 112) a fost transmis instituţiei însoţit de referatul de aprobare.
    Reiese în mod indubitabil că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv nota din anexa 6 - Instrucţiuni de completare a formularului 112 Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, pct. 11. Completarea declaraţiei, anexa nr. 1.1 - Anexa angajator, Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, din Ordinul ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi Ordinul ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020, nu intră în sfera de competenţă a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, făcând referire strictă la aspecte din aria de competenţă a Ministerului Finanţelor.
    Aşa fiind, faţă de petitul nr. 1-3, pârâtul solicită a se constata că prin actul administrativ cu caracter normativ se aprobă Metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, respectiv Ordinul nr. 239/24.07.2019. Potrivit art. 1 alin. (2) din anexa la ordinul menţionat se prevede că „Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut de prezenţa metodologie se aplică de către societăţile înfiinţate conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare societăţi, care au înregistrat în actul constitutiv cel puţin unul din codurile menţionate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, şi care desfăşoară efectiv activitate de construcţii. Se aprobă Metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, prezentată în anexă.“
    Pe fondul cauzei, în ipoteza în care se înlătură excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în legătură cu petitul 4 şi 5, pârâtul precizează următoarele:
    La adresa actelor administrative cu caracter normativ s-au adus critici de nelegalitate nefondate, fără să se ţină cont de aplicabilitatea şi destinatarii lor. Astfel s-a considerat oportun ca MMPS să intervină alături de MS şi MFP la elaborarea unor proiecte de ordin comun. Raportat la oportunitatea modificării formularului de declaraţie 112, opinia pârâtului este că elaborarea actelor administrative cu caracter normativ a fost determinată chiar de lege şi celelalte acte normative ca urmare a modificărilor legislative adoptate de Parlamentul României şi de Guvernul României, în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi a celor din domeniul legislaţiei fiscale, în sensul adaptării corespunzătoare a modelului şi conţinutului formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor.“
    Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii prestaţiilor sociale potrivit legislaţiei specifice, acordate de C.N.P.P., C.N.A.S, A.N.O.F.M. şi A.N.P.I.S. În acest sens se impunea adoptarea formularului, ţinând seama de anumite modificări.
    Se poate constata necesitatea elaborării proiectelor de ordin ca urmare a modificărilor legislative adoptate de Parlamentul României şi de Guvernul României, în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi a celor din domeniul legislaţiei fiscale, în sensul adaptării corespunzătoare a modelului şi conţinutului formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi a instrucţiunilor de completare a acestuia. Pentru considerentele expuse anterior, rugăm onorată instanţă să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, să respingă acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi să dispună scoaterea din cauză a MMPS.
    De asemenea, pârâtul solicită respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere prin care reclamanta solicită obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în acord cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă.
    În cazul în care reclamanta va cădea în pretenţii, pârâtul solicită instanţei să aibă în vedere dispoziţiile art. 447 din Codul de procedură civilă, iar în cazul în care se face dovada cheltuielilor de judecată, să ţină cont de dispoziţiile art. 452 din acelaşi cod, coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de complexitatea dosarului, munca îndeplinită de avocat şi termenele acordate în cauză. Instanţa nu va acorda părţii care a câştigat procesul cheltuieli care au fost necesare sau care au avut o valoare disproporţionată în raport cu valoarea cererii.
    În consecinţă, având în vedere toate considerentele expuse, pârâtul solicită admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză în ceea ce priveşte Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
    Pârâta COMISIA NAŢIONALĂ DE STRATEGIE ŞI PROGNOZĂ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi nefondată (f. 1, vol. II).
    Cu privire la petitul 1 al acţiunii, respectiv ca instanţa să constate inexistenţa Ordinului preşedintelui CNSP nr. 239/2019 ca şi consecinţă a nepublicării acestuia în Monitorul Oficial, pârâta solicită respingerea acestui capăt de cerere întrucât ordinul a fost dat cu respectarea prevederilor legale incidente.
    Astfel, criticile reclamantei nu pot fi avute în vedere, întrucât în prezenta cauză este aplicabil principiul juridic în care norma specială derogă de la norma generală, O.U.G. nr. 43/2019 care modifică Legea nr. 227/2015 fiind, în speţă, norma specială, iar Legea nr. 24/2000 fiind norma generală, iar ambele acte normative sunt acte normative de nivel primar, având acelaşi rang de reglementare.
    Mai mult, în situaţia în care legiuitorul ar fi stabilit ca ordinul preşedintelui CNSP să fie publicat atât în Monitorul Oficial, cât şi pe site-ul instituţiei, în interiorul sintagmei „... care se va publica pe site-ul instituţiei“ ar fi folosit conjuncţia coordonatoare „şi“, fapt ce ar fi exclus aplicarea principiului Specialia generalibus derogant, principiu ce se aplică în speţă.
    Totodată, precizează pârâta, reclamanta avea cunoştinţă de faptul că ordinul de stabilire a mecanismului de calcul al cifrei de afaceri va fi publicat pe site-ul său CNSP, întrucât acest lucru este prevăzut în Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial şi pe care aceasta a avut-o ca bază la calculul facilităţilor fiscale.
    Acest fapt este confirmat de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi în documentele care o însoţesc, întrucât aceasta recunoaşte că şi-a calculat facilitatea fiscală potrivit prevederilor art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, deci chiar articolul care reglementează la lit. e) obligaţia CNSP de a publica pe site-ul propriu ordinul privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri.
    Faptul că la calcularea facilităţilor fiscale reclamanta nu a ţinut cont de prevederile Ordinului nr. 239/2019, nu ne poate fi imputat şi nu poate atrage inexistenţa ordinului.
    Dacă ar fi dovedit bună-credinţă, anterior calculării facilităţilor fiscale, reclamanta ar fi trebuit să consulte site-ul instituţiei noastre, unde găsea afişat Ordinul CNSP nr. 239/2019, aşa cum impunea CNSP lit. e) pct. 5 din art. 60 din codul fiscal - Legea nr. 227/2015.
    Mai mult, după intrarea în vigoare a pct. 5 din art. 60 din codul fiscal - Legea nr. 227/2015, reclamanta nu putea să îşi calculeze facilităţile fiscale decât după mecanismul de calcul al cifrei de afaceri stabilit prin Ordinul preşedintelui CNSP; în caz contrar, orice facilitate acordată după un alt mod de calcul nu respectă legea, respectiv Codul fiscal.
    În acelaşi raţionament, pârâta menţionează că în situaţia în care era nemulţumită de conţinutul lit. e) pct. 5 din art. 60 din Codul fiscal care prevedea obligaţia postării pe site a ordinului preşedintelui CNSP pentru mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, aceasta avea posibilitatea atacării acestei norme speciale.
    Faptul că reclamanta a ignorat aplicarea prevederilor Ordinului CNSP nr. 239/2019 nu înseamnă că acesta nu există şi nu producea efecte juridice.
    Pârâta consideră că ar fi putut fi ţinută responsabilă doar în situaţia în care acest ordin nu ar fi fost emis şi nu ar fi fost publicat pe site-ul instituţiei, cum prevedea norma specială, dar pentru faptul că reclamanta nu l-a aplicat este direct responsabilă.
    Pentru toate aceste motive, solicităm să respingeţi primul capăt de cerere al reclamantei şi să constataţi că Ordinul preşedintelui CNSP nr. 239/2019 există şi produce efecte juridice.
    Cu privire la cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulităţii Ordinului preşedintelui CNSP nr. 239/2019, ca şi consecinţă a nepublicării în Monitorul Oficial, pârâta solicită respingerea acestuia, pentru motivele, în principal, expuse pe larg la punctul 1 din prezenţa întâmpinare.
    De altfel, dacă ar fi dorit să respecte prevederile actului administrativ, reclamanta, care cunoştea prevederile pct. 5 al art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, deci, în mod cert cunoştea că acesta trebuie publicat pe site-ul CNSP, unde putea să îl acceseze, la fel cum o face şi cu actele care sunt publicate în Monitorul Oficial.
    Faptul că Ordinul preşedintelui CNSP nr. 239/2019 era un document public, la care poate avea acces orice persoană interesată, este dovedit şi de înscrisurile pe care le anexăm cu privire la faptul că acesta a fost publicat pe site-ul CNSP în data de 24.07.2021, data emiterii acestuia.
    Astfel, pârâta susţine că a respectat prevederea legală specială care îi impunea, în mod expres, publicarea ordinului pe site-ul propriu, facilităţile fiscale putând fi calculate prin raportare la prevederile stabilite prin acesta.
    Dar, a calcula facilităţi fiscale potrivit punctului 5 al art. 60 din Codul fiscal, fără a ţine cont şi de prevederile lit. e) a aceluiaşi punct 5, dovedeşte faptul că reclamanta, de fapt, nu a dorit să ţină cont de prevederile Ordinului nr. 239/2019.
    Cu privire la petitul al treilea al cererii de chemare în judecată, referitor la anularea art. 6 din anexa Ordinului preşedintelui CNSP nr. 239/2019, pârâta solicită respingere acestuia pentru următoarele motive:
    La adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019, legiuitorul a avut în vedere, aşa cum rezultă din preambulul acesteia, necesitatea clarificării măsurilor de sprijin al sectorului construcţiilor şi a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin, ca urmare a Acordului cu Federaţia Patronatelor din Construcţii şi măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare. În primele 4 luni din 2019 volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o dinamică record după criză, respectiv de 17,8%; în luna aprilie 2019 lucrările de construcţii s-au majorat cu 33,4% faţă de aprilie 2018.
    Pentru ca aceste rezultate să se menţină s-a considerat necesar să se clarifice măsurile de sprijin al sectorului construcţiilor şi modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin.
    În cazul neadoptării acestor măsuri, sectorul construcţiilor ar fi putut avea o contribuţie negativă la crearea produsului intern brut, aşa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai.
    Astfel, rezultă, indubitabil, că actul normativ de prim nivel, respectiv ordonanţa de urgenţă, statua măsurile de sprijin acordate sectorului construcţiilor.
    Totodată, la fundamentarea acestuia, s-a avut în vedere că pe parcursul implementării măsurilor de sprijin al sectorului construcţiilor statuate prin modificarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au reieşit o serie de disfuncţionalităţi, îndeosebi cu privire la modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin, nefiind reglementată situaţia societăţilor comerciale nou-înfiinţate, respectiv înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie 2019 şi pentru că nu se preciza posibilitatea stabilirii unui mecanism unitar de calcul al cifrei de afaceri pe baza căreia să se aplice facilităţile fiscale.
    Mai mult, la adoptarea actului normativ primar s-a avut în vedere şi impactul socioeconomic ce urma să îl aibă acordarea acestor măsuri de sprijin şi a rezultat că acesta este un impact pozitiv, întrucât vor fi stimulate investiţiile şi creşterea economică sustenabilă şi, de asemenea, volumul de activitate din sectorul construcţiilor se va majora şi implicit contribuţia acestei ramuri la crearea produsului intern brut.

    Având în vedere aceste motive, rezultă indubitabil că Ordinul preşedintelui CNSP nr. 239/2019 a fost emis cu respectarea strictă a actului normativ pe care s-a întemeiat, neaducând niciun fel de adăugire la lege, ci doar explicitând ceea ce a fost statuat prin Ordonanţa nr. 43/2019 cu privire la măsurile de sprijin pentru sectorul construcţiilor.
    Cu privire la cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă, pârâta solicită a se constata că acestea nu pot fi reţinute în sarcina sa, întrucât nu are nicio culpă, respectiv nu a creat niciun prejudiciu reclamantei, iar faptul că aceasta a refuzat să aplice prevederile Ordinului nr. 239/2019 o face direct responsabilă pentru toate cheltuielile pe care le-a antamat.
    Pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată (f. 106, vol. II).
    În prealabil, pârâtul susţine că reclamanta avea obligaţia de a formula plângere prealabilă împotriva ordinelor contestate înainte de a se adresa instanţei.
    Reclamanta arată prin cererea de chemare în judecată că a formulat plângere prealabilă împotriva ordinelor, fiind transmisă prin poştă la data de 23.09.2021.
    Pârâtul învederează că la data de 29.09.2021 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj Dosarul nr. 690/33/2021. Dacă susţinerile reclamantei sunt reale, înseamnă că acţiunea este prematur introdusă.
    Pentru aceste motive şi având în vedere că reclamanta nu face dovada formulării plângerii prealabile, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.
    Referitor la prematuritatea acţiunii, pârâtul arată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta arată că până Ia momentul înregistrării acţiunii nu a primit un răspuns la plângerile transmise, însă având în vedere că actele normative contestate au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice considerăm că răspunsul negativ al pârâţilor este previzibil. Mai precizează că are în vedere şi dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care reglementează o excepţie de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile (pentru actele administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice), însă a preferat să parcurgă procedura prealabilă şi să evite posibile discuţii având în vedere că la acel moment nu exista o practică unitară referitoare la acest aspect.
    De reţinut că prematuritatea nu intervine în cazul în care nu s-a realizat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de lege.
    Invocând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pârâtul susţine că în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere în condiţiile în care data sesizării instanţei de judecată este 29.09.2021, iar reclamanta afirmă faptul că a formulat plângere prealabilă la data de 23.09.2021.
    În temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai persoana nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate avea deschisă calea unei acţiuni în faţa instanţei, atunci când persoana vătămată reclamă refuzul nejustificat.
    În cauză nu se verifică niciuna dintre cele două ipoteze ale tezei întâi din art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, reclamanta nu a respectat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi nu a aşteptat trecerea termenului de 30 de zile, pentru a introduce acţiunea în contencios administrativ.
    În lipsa refuzului Ministerului Sănătăţii de a soluţiona cererea în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cererea de chemare în judecată a reclamantei este prematur formulată.
    Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2005 a contenciosului administrativ, reclamanta avea obligaţia de a formula plângere prealabilă împotriva ordinelor contestate înainte de a se adresa instanţei.
    Mai precizează pârâtul că fără a face dovada, reclamanta arată prin cererea de chemare în judecată că a formulat plângere prealabilă împotriva ordinelor, fiind transmisă prin poştă la data de 23.09.2021. La data de 29.09.2021 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj Dosarul nr. 690/33/2021.
    Faţă de cele arătate, pârâtul solicită admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii.
    Referitor la excepţia lipsei de interes, pârâtul invocă dispoziţiile art. 33 din Codul de procedură civilă şi având în vedere că unele acte administrative a căror anulare o solicită reclamanta şi-au produs efectele, precum şi faptul că unele au fost deja modificate, respectiv abrogate, interesul nu este determinat, născut şi actual. Interesul trebuie să fie legitim, adică conform cu regulile de convieţuire socială sau cu legea, deci să nu încalce prevederile art. 11 NCC.
    Exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim, deci împotriva scopului său recunoscut de lege, constituie un abuz de drept, care trebuie sancţionat [art. 12 alin. (2) NCPC].
    Or, având în vedere că reclamanta din prezenta cauză solicită anularea unor acte administrative cu caracter normativ ale căror prevederi le-a încălcat, iar tocmai datorită încălcării prevederilor legale au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum total de 1.215.471 lei, iar baza impozabilă stabilită suplimentar este în cuantum de 15.908.564 lei, interesul nu este legitim.
    Nici cea de-a treia condiţie care vizează interesul personal nu este îndeplinită atât timp cât nu este dovedit. Interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
    Pentru aceleaşi motive, pârâtul invocă şi prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ şi fiscal.
    Pârâtul învederează instanţei că reclamanta susţine că a invocat prin acţiunea formulată un interes privat, in concreto, acela de a i se transmite informaţiile solicitate.
    Cele relatate de către reclamantă prin acţiune nu au nicio justificare pentru anularea actelor administrative cu caracter normativ. Astfel, reclamanta doreşte obţinerea unei soluţii favorabile pentru a fi scutită de la plata obligaţiilor fiscale stabilite de inspecţia fiscală. Este inadmisibil ca interesul propriu să primeze în detrimentul interesului colectiv.
    Pentru aceste motive, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes.
    Referitor la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pârâtul invocă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 36 teza I din Codul de procedură civilă, în raport cu care arată că din cererea de chemare în judecată nu reiese calitatea de pârât a Ministerului Sănătăţii, altfel spus nu este justificată calitatea sa procesuală pasivă. Legitimarea procesuală reprezintă o condiţie ce trebuie să fie îndeplinită în orice proces civil, indiferent de obiectul acestuia.
    Reclamanta solicită anularea unor acte administrative cu caracter normativ al căror emitent nu este Ministerul Sănătăţii, ci Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri) şi Ministerul Finanţelor Publice (Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi Ordinul nr. 1.942/979/819/2020).
    Dreptul pretins de reclamantă trebuie să îşi poată obţine recunoaşterea sau realizarea în contradictoriu cu persoana chemată în judecată sau pârâtul trebuie să fie partea obligată la o anumită conduită în raport cu dreptul reclamantului.
    Pârâtul invocă dispoziţiile art. 17 alin. 3 din H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării şi precizează că a primit de la Ministerul Finanţelor Publice proiectul Ordinului pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ împreună cu referatul de aprobare.
    Ministerul Sănătăţii a avut calitatea de coiniţiator doar pentru anumite domenii de competenţă. Normele a căror anulare o cere reclamanta nu intră în domeniul de competenţă al Ministerului Sănătăţii. Astfel cum se poate observa, normele reglementează determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, iar entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României.
    Temeiul Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 este art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Punerea în aplicare a Codului fiscal se face de către Ministerul Finanţelor Publice şi nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătăţii.
    În justificarea admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, pârâtul invocă prevederile art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, cu referire şi la art. 4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, astfel că solicită admiterea acesteia.
    Pe fondul cauzei, pârâtul arată că din cererea de chemare în judecată nu reiese nelegalitatea Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi Ordinului nr. 1.942/979/819/2020.
    Pârâtul învederează că Ordinul comun nr. 1.942/979/819/2020, precum şi Ordinul comun nr. 2.814/1.536/1.806/2020 sunt date în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi cu dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor.
    La adoptarea O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor, legiuitorul a avut în vedere, după cum rezultă din expunerea de motive, necesitatea clarificării măsurilor de sprijin al sectorului construcţiilor şi a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin, ca urmare a Acordului cu Federaţia Patronatelor din Construcţii şi măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.
    În primele 4 luni din 2019 volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o dinamică record după criză, respectiv de 17,8%; în luna aprilie 2019 lucrările de construcţii s-au majorat cu 33,4% faţă de aprilie 2018. Pentru ca aceste rezultate să se menţină s-a considerat necesar să se clarifice măsurile de sprijin al sectorului construcţiilor şi modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin.
    În cazul neadoptării acestor măsuri, sectorul construcţiilor ar fi putut avea o contribuţie negativă la crearea produsului intern brut, aşa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai.
    Actul normativ de prim nivel, respectiv ordonanţa de urgenţă, statua măsurile de sprijin acordate sectorului construcţiilor.
    De asemenea la fundamentarea acestuia s-a avut în vedere că pe parcursul implementării măsurilor de sprijin al sectorului construcţiilor statuate prin modificarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au reieşit o serie de disfuncţionalităţi, îndeosebi cu privire la modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin, nefiind reglementată situaţia societăţilor comerciale nou-înfiinţate, respectiv înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie 2019 şi pentru că nu se preciza posibilitatea stabilirii unui mecanism unitar de calcul al cifrei de afaceri pe baza căreia să se aplice facilităţile fiscale.
    Faţă de cele arătate, este evident că ordinele contestate au fost emise cu respectarea strictă a actului normativ pe care s-au încheiat, neaducând niciun fel de adăugare la lege, ci doar explicitând ceea ce a fost statuat prin Ordonanţa nr. 43/2019 cu privire la măsurile de sprijin pentru sectorul construcţiilor la nivel naţional.
    Necesitatea elaborării proiectelor de ordin comun pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se impune ca urmare a modificărilor legislative adoptate de Parlamentul României şi de Guvernul României, în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi a celor din domeniul legislaţiei fiscale, în sensul adaptării corespunzătoare a modelului şi conţinutului formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi a instrucţiunilor de completare a acestuia.
    Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii prestaţiilor sociale potrivit legislaţiei specifice acordate de C.N.P.P., C.N.A.S., A.N.O.F.M. şi A.N.P.I.S.
    Astfel, reclamanta a adus critici de nelegalitate nefondate, fără să ţină cont de aplicabilitatea şi destinatarii săi.
    Raportat la oportunitatea modificării formularului de declaraţie 112, elaborarea actelor administrative cu caracter normativ a fost determinată de lege şi celelalte acte normative ca urmare a modificărilor legislative adoptate de Parlamentul României şi de Guvernul României, în domeniul protecţiei sociale.
    Faptul că, la calcularea facilităţilor fiscale, reclamanta nu a ţinut cont de prevederile ordinelor contestate nu poate fi imputat pârâţilor şi nici nu poate atrage inexistenţa ordinelor.
    După intrarea în vigoare a punctului 5 al art. 60 din Codul fiscal - Legea nr. 227/2015, reclamanta nu putea să îşi calculeze facilităţile fiscale decât după mecanismul de calcul al cifrei de afaceri stabilit prin Ordinul preşedintelui CNSP; în caz contrar, orice facilitate acordată după un alt mod de calcul nu respectă legea, respectiv Codul fiscal.
    În situaţia în care reclamanta era nemulţumită de conţinutul literei e) punctul 5 din art. 60 Cod fiscal - Legea nr. 227/2015, care prevede obligaţia postării pe site a ordinului preşedintelui CNSP pentru mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, aceasta avea posibilitatea atacării acestei norme speciale.
    De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că pentru acordarea cheltuielilor procesuale este necesar să se dovedească culpa procesuală.
    De asemenea, solicită instanţei să ţină cont de dispoziţiile art. 452 şi art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate în raport cu complexitatea cauzei, munca îndeplinită de avocat şi termenele acordate în cauză.
    La data de 3.12.2021, reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L. a depus note prin care a invocat sancţiunea decăderii faţă de lipsa depunerii întâmpinării de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, precum şi scurte aprecieri faţă de răspunsul la plângerea prealabilă trimis de acest pârât (f. 109, vol. III).
    Cu privire la sancţiunea decăderii, reclamanta arată că, din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a acţiunii, pârâtul a primit acţiunea şi actele anexe în data de 6.10.2021.
    Potrivit art. 201 alin. (1) NCPC şi conform rezoluţiei instanţei din 30.09.2021, pârâtul era obligat să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea acţiunii. Acest termen s-a împlinit fără ca pârâtul să depună întâmpinare la dosar.
    Or, conform art. 208 NCPC, întâmpinarea este obligatorie, iar nedepunerea acesteia în termenul legal atrage decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
    Aşadar, la acest moment, având în vedere lipsa întâmpinării depuse în termenul legal (şi nici măcar ulterior acestui termen), reclamanta solicită sancţiunea decăderii pârâtului.
    Cu privire la răspunsul pârâtului la plângerea prealabilă, reclamanta precizează că a formulat contestaţie fiscală împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia de soluţionare nr. 378 din 19.11.2021, reclamanta precizând deopotrivă că va formula în termenul legal acţiune în anularea Deciziei de soluţionare şi a actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale.
    Din cuprinsul notei contestate se poate observa că pârâtul reglementează un mod de aplicare a facilităţilor fiscale, mod detaliat de pârât care nu apare în Ordinul nr. 239/2019. Aşadar, pârâtul nu aduce doar unele detalii şi explicaţii privind un mod de acordare a facilităţilor fiscale care ar fi deja stipulat în Ordinul nr. 239/2019, ci prin detalierea adusă instituie înseşi condiţii de aplicare a scutirilor în domeniul construcţiilor, diferite de cerinţele reglementate de Codul fiscal, dar diferite inclusiv de normele Ordinului nr. 239/2019.
    Pentru a sublinia că nota contestată reglementează aspecte noi legate de condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor, care nu au fost indicate în Ordinul nr. 239/2019, reclamanta precizează că dacă nu ar exista nota contestată din ordine, doar din textul Ordinului nr. 239/2019 nu reiese că pentru stabilirea indicatorului „cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii“ trebuie avute în vedere doar activităţile desfăşurate pe teritoriul României. Aşadar, acest ultim indicator este detaliat şi aplicat ca atare de către organele fiscale şi este cel care a determinat în cazul reclamantei recalcularea ponderii cifrei de afaceri de construcţii în cifra de afaceri totală, cu consecinţa emiterii deciziei de impunere prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanţă fiscală principală în cuantum de 1.215.471 lei.
    Aşadar, pârâtul, prin adoptarea ordinelor, reglementează mai mult decât nişte simple instrucţiuni de completare a formularului 112, nota contestată adăugând/modificând condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.
    Reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei ca neîntemeiate (f. 120, vol. III).
    În susţinerea poziţiei procesuale a arătat că, în ce priveşte înţelegerea relaţiei dintre legea generală şi legea specială şi delimitarea acesteia din urmă, sunt relevante prevederile art. 15 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 24/2000. Aşadar, în primul rând, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 şi Legea nr. 24/2000 nu cuprind reglementări din aceeaşi materie şi nici de acelaşi nivel.
    Prin O.U.G. nr. 43/2019 se aduc modificări şi completări ale unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor, iar în speţă interesează art. II prin care se modifică art. 60 pct. 5 din Codul fiscal privind cerinţele de îndeplinit în domeniul construcţiilor pentru a beneficia de facilităţile fiscale. Legea nr. 24/2000 reglementează însă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aşadar, materiile reglementate de cele 2 acte normative sunt distincte, nefiind nici măcar materii conexe.
    Apoi, legea în sens restrâns, în speţă Legea nr. 24/2000, reglementează cele mai importante raporturi sociale şi are forţă juridică superioară tuturor celorlalte acte normative. Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului trebuie însă să fie aprobate de Parlament pentru a avea putere de lege. Or, potrivit informaţiilor publicate pe portalul Camerei Deputaţilor, proiectul de Lege privind aprobarea O.U.G. nr. 43/2019 (PL-x nr. 372/2019) nu este încă aprobat de Parlament, acesta fiind trimis pentru raport suplimentar la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor încă din luna martie 2021. Aşadar, ne aflăm în faţa a 2 acte normative de nivel diferit, Legea nr. 24/2000 fiind act normativ superior.
    Afirmaţia pârâtei de la pag. 2 din care reiese că organul emitent al unui act normativ ar putea să abdice de la regula publicării actului în Monitorul Oficial prin simpla stipulare în textul aprobat că norma se publică doar pe un site al instituţiei este eronată, iar astfel de situaţii ar încălca grav ordinea de drept şi principiul legalităţii reglementat de art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. 2 din Constituţie.
    Faptul că reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa acestui ordin sau că l-a referit vreodată nu îl face să fie aplicabil, să producă efecte juridice şi nu acoperă nerespectarea procedurii de intrare în vigoare a acestuia. Dovada comunicării ordinului trebuie să rezulte din publicarea sa în Monitorul Oficial, conform normelor constituţionale şi de tehnică legislativă citate în acţiune, şi nu se aplică principiul echipolenţei, în sensul că dacă a ştiut de existenţa actului normativ acest fapt ar putea înlocui procedura legală de intrare a sa în vigoare şi deci de a putea produce efecte juridice.
    În opinia reclamantei, publicarea şi pe site-ul instituţiei a acestui ordin nu o vatămă, astfel că nu avem motive să contestăm norma de la art. 60 pct. 5 litera e) din Codul fiscal, care stipulează şi acest mod de publicare, astfel cum greşit consideră pârâta.
    Reclamanta mai precizează că nu contestă nici publicarea ordinului pe site, însă acest mod de aducere la cunoştinţă nu este suficient.
    Interpretarea prevederii legale care stipulează obligaţia publicării pe site-ul instituţiei poate fi doar aceea că, în plus faţă de publicarea în Monitorul Oficial (normală, care nu necesită o stipulaţie legală), se va face şi o publicare pe site.
    De asemenea, reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L. a formulat răspuns şi la întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de acesta, iar pe fond a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor pârâtului ca neîntemeiate (f. 126, vol. III).
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, reclamanta arată că pârâtul susţine că atât ordinele comune nr. 1.942/979/819/2020, cât şi ordinele comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020 nu mai erau în vigoare la data introducerii acţiunii.
    Pentru a combate susţinerile pârâtului, reclamanta precizează că în acţiunea introductivă a arătat că ordinele nr. 1.942/979/819/2020 sunt abrogate, însă este falsă afirmaţia pârâtului că şi ordinele comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020 sunt abrogate, deoarece aceste ultime acte sunt în vigoare şi în prezent.
    Aşadar, în raport cu ordinele comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020 în vigoare la acest moment şi faţă de motivele invocate de pârât, excepţia inadmisibilităţii trebuie respinsă ca neîntemeiată ab initio, fără ca instanţa să analizeze pe fond criticile excepţiei.
    Cu privire la ordinele nr. 1.942/979/819/2020, pârâtul îşi susţine excepţia în raport cu faptul că, ordinele nefiind în vigoare, încetaseră efectele lor juridice, inclusiv efectele vătămătoare pentru reclamantă.
    Contrar afirmaţiilor pârâtului, susţine reclamanta, atât ordinele comune nr. 1.942/979/819/2020, cât şi ordinele comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020 au fost invocate şi aplicate de către organele fiscale în cursul inspecţiei fiscale, deci au produs efecte juridice în perioada în care au fost în vigoare, cu efect vătămător asupra sa, chiar dacă în prezent o parte din acestea sunt abrogate.
    Or, chiar abrogate ordinele nr. 1.942/979/819/2020, abrogarea produce efecte pentru viitor, neafectând raporturile juridice născute în temeiul sau pe perioada în care au fost în vigoare. Nulitatea ordinelor, sancţiune cerută de reclamantă, spre deosebire de abrogare, produce în cazul său efecte retroactive de la data emiterii sale, prin urmare afectează raporturile juridice născute în baza lor pe perioada dintre emitere şi abrogare.
    Reclamanta precizează că, în cuprinsul acţiunii în contencios administrativ de anulare a deciziei de soluţionare emise de organul fiscal de soluţionare a contestaţiei fiscale, critica principală vizează nevalabilitatea/nelegalitatea ordinelor contestate în acest litigiu, iar o hotărâre judecătorească favorabilă care ar fi pronunţată în acest dosar va valida implicit critica sa din litigiul împotriva deciziei de soluţionare şi a actelor fiscale.
    Precizează reclamanta că în cadrul litigiului împotriva actelor fiscale nu putem formula excepţie de nelegalitate a ordinelor contestate aici, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
    Nota contestată din cuprinsul ordinelor indicate mai sus a avut şi are efect deoarece se adaugă/modifică nepermis cerinţele de acordare a facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor, cerinţe care nu sunt reglementate în Codul fiscal, iar echipa de inspecţiei fiscală a invocat în actele administrativ-fiscale emise şi nota din aceste ordine ca şi cadru legal, pe lângă Ordinul nr. 239/2019, care a influenţat modul de stabilire a indicatorilor privind cifra de afaceri şi a determinat ca ponderea cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea în construcţii în cifra de afaceri totală să fie pentru unele perioade sub limita de 80%. În consecinţă, a determinat ca echipa de inspecţie fiscală să stabilească obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum total de 1.215.471 lei, iar baza impozabilă stabilită suplimentar să fie în cuantum de 15.908.564 lei.
    Aşadar, reclamanta consideră că justifică un interes legitim privind constatarea nelegalităţii notei din cuprinsul ordinelor indicate, având în vedere că prin abrogarea ordinelor nr. 1.942/979/819/2020 nu s-au înlăturat şi consecinţele juridice ce s-au produs asupra situaţiei fiscale a reclamantei pe perioada cât acestea au fost în vigoare, iar în acest sens a reţinut şi ICCJ într-o speţă similară, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a stabilit că acţiunea injustiţiei poate fi îndreptată şi împotriva unui act care a fost deja pus în aplicare sau care a fost între timp abrogat, pentru că actul în cauză a putut produce efecte juridice care nu au fost înlăturate prin simpla lui abrogare, scopul acţiunii fiind obţinerea unei hotărâri prin care emitentul să fie obligat să înlăture consecinţele vătămătoare produse asupra reclamantului, precum şi evitarea repetării în viitor a presupusei nelegalităţi.
    În consecinţă, reclamanta solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârât.
    Cu privire la invocarea de către pârât a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, reclamanta apreciază că afirmaţiile pârâtului nu sunt în măsură să conducă la admiterea excepţiei invocate, având în vedere că pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este, alături de celelalte 2 ministere, emitentul actelor contestate în prezenta cauză, fiind aşadar una din autorităţile publice care au emis şi semnat actele administrative contestate, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, chiar în Adresa nr. 896.479/2020, înregistrată la pârât cu nr. 4.614/EC/05.10.2020, proiectul de ordin este trimis la pârât în vederea semnării.
    Legea nr. 554/2004 conţine, în art. 2 alin. (1) lit. b), o definiţie legală a noţiunii de autoritate publică, iar în acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa.
    Calitatea procesuală pasivă a organului emitent a fost exprimată şi în jurisprudenţa altor instanţe, care au statuat că „Ceea ce determină capacitatea unei autorităţi publice de a sta în proces este abilitarea legală de a elibera un anume act administrativ“.
    Conchizând, pârâtul este deopotrivă emitentul ordinelor comune nr. 1.942/979/819/2020 şi al ordinelor comune nr. 2.814/1.536/1.806/2020, independent de cine a fost iniţiatorul acestor proiecte legislative, având aşadar calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.
    Cu privire la celelalte apărări ale pârâtului, reclamanta susţine că pârâtul nu invocă apărări care să aibă legătură cu acţiunea sa, motiv pentru care solicită înlăturarea tuturor apărărilor pârâtului ca neîntemeiate.
    Pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ în reprezentarea MINISTERULUI FINANŢELOR a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată (f. 1, vol. IV).
    În ceea ce priveşte stabilirea de către organele de inspecţie fiscală a sumelor suplimentare de plată în sarcina societăţii verificate, pârâta apreciază ca fiind elocvente dispoziţiile art. 268 din Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, societatea având posibilitatea contestării pe cale administrativă a actelor administrative întocmite de inspectorii fiscali în urma acţiunii de inspecţie fiscală. Din documentaţia furnizată de reclamantă nu rezultă că societatea ar fi utilizat această cale de atac astfel încât să se evidenţieze modul de aplicare a dispoziţiilor legale privind acordarea facilităţilor fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi corelarea acestora cu celelalte acte normative care vin să le clarifice.
    Cu privire la încălcarea principiului unicităţii reglementării care a condus la un paralelism normativ, prin preluarea în ordinul comun a detaliilor privind mecanismul cifrei de afaceri reglementat prin Ordinul C.N.S.P. nr. 239/2019, precum şi condiţiile de aplicare a facilităţilor fiscale acordate potrivit art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, pârâta precizează că, aşa cum menţionează şi reclamanta, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. 17 din Codul fiscal, „modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii“.
    În acest sens, rezultă că ordinul comun trebuie să conţină toate informaţiile necesare completării corecte a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi, pentru aceasta, să asigure instrucţiuni pentru fiecare informaţie cuprinsă în actul normativ. De altfel, ordinul comun, conform competenţelor acordate prin lege celor trei ministere care participă la elaborarea acestuia, clarifică modul de completare a declaraţiei de mai sus fără a adăuga/modifica la lege. Este şi motivul pentru care în instrucţiunile de completare sunt preluate din Ordinul C.N.S.P. nr. 239/2019 informaţiile legate de stabilirea cifrei de afaceri, având în vedere faptul că acestea sunt necesare acordării facilităţilor fiscale reglementate în Codul fiscal şi pe cale de consecinţă se declară în formularul 112.
    Pe de altă parte, la art. 60 pct. 5 lit. d) şi e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează următoarele:
    "d) scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii;
e) mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei;"

    La art. 6 din Metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, aprobată prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019, se fac precizări cu privire la faptul că, „în cazul societăţilor care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri se realizează pentru activitatea desfăşurată pe teritoriul României la nivelul societăţii“. Or, din perspectiva ordinului comun, în care declararea cifrei de afaceri este obligatorie, în vederea aplicării scutirii, având ca temei prevederile lit. d) a art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, s-a procedat la includerea în instrucţiunile de completare a formularului 112 a unor detalii privind indicatorul „cifra de afaceri“, venind astfel în sprijinul utilizatorilor formularului cu informaţii în acest sens. Subliniem faptul că textul notei contestate nu reprezintă o preluare identică a celui al art. 6 din Ordinul C.N.S.P. nr. 239/2019 şi nici nu instituie alte condiţii suplimentare pentru acordarea facilităţilor fiscale.
    De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se precizează că „(2) Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act“.
    În contextul arătat, se poate constata că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2), principiul unicităţii reglementării nu a fost încălcat, întrucât simpla trimitere la art. 6 al Ordinului C.N.S.P. nr. 239/2019 nu este suficientă pentru ceea ce reprezintă obiectivul ordinului comun. De altfel, această preluare, care este departe de a reprezenta un paralelism legislativ, nu poate genera „un climat de incertitudine juridică generală generată de lipsa de claritate şi de coerenţă a legislaţiei aplicabile“, întrucât are ca scop tocmai explicitarea normei de trimitere.
    În ceea ce priveşte încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pârâta consideră că argumentul este neîntemeiat întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală, orice persoană care se simte lezată în drepturile sale printr-un act administrativ are dreptul de a-l contesta.
    Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din legea sus-amintită reglementează faptul că „(1) în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere“. Din analiza celor două texte rezultă că formularea notei contestate nu instituie aceeaşi reglementare ca cea existentă în Ordinul C.N.S.P. nr. 239/2019, deci la elaborarea instrucţiunilor de completare a formularului 112, respectiv a ordinului comun ministerele emitente au avut în vedere normele de tehnică legislativă şi implicit nu au încălcat competenţele acordate prin Codul fiscal, respectiv acelea de a stabili „modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţia de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, aşa cum se reglementează în art. 147 alin. (17) din Codul fiscal.
    Referitor la faptul că prin nota contestată se adaugă/modifică condiţiile privind acordarea facilităţilor fiscale reglementate prin Codul fiscal, pârâta reiterează ideea că în Codul fiscal sunt reglementate condiţiile cumulative necesare acordării facilităţilor fiscale, dar totodată în dispoziţiile art. 60 pct. 5 lit. d) şi e) ale aceluiaşi act normativ se prevede că pentru aplicarea scutirii se au în vedere instrucţiunile de completare a formularului 112, iar formula de calcul al cifrei de afaceri necesară verificării îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 60 lit. b) este cea din Ordinul C.N.S.P. nr. 239/2019.
    În acest context, nota contestată nu adaugă/modifică condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.
    În final, pârâta solicită respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pentru acordarea acestora este necesar să se dovedească culpa procesuală, or instituţia nu se află în culpă procesuală.
    În cazul în care se va face dovada cheltuielilor de judecată, pârâta solicită instanţei să ţină cont de dispoziţiile art. 452 şi ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi să procedeze la cenzurarea cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea cauzei, cu termenele acordate în cauză şi cu munca îndeplinită de avocat.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
    Prin Ordinul nr. 239 din 24 iulie 2019, emis de către preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, s-a aprobat metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei. Acest act administrativ cu caracter normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Actul a fost publicat pe site-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    Prin Ordinul nr. 1.942/979/819/2020 s-au aprobat modelul, conţinutul şi modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 426 din 19 mai 2020 şi are ca emitenţi pe MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE (nr. 1.942 din 12 mai 2020), MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE (nr. 979 din 19 mai 2020) şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII (nr. 819 din 14 mai 2020) conform programului de legislaţie LEGIS.
    Prin Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020 s-au aprobat modelul, conţinutul şi modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1005 din 29 octombrie 2020 şi are ca emitenţi pe MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE (nr. 2.814 din 1 octombrie 2020), MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE (nr. 1.536 din 20 octombrie 2020) şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII (nr. 1.806 din 21 octombrie 2020), conform programului de legislaţie LEGIS.

    În baza art. 248 din Codul de procedură civilă, Curtea se va pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiilor invocate.
    Astfel, după cum s-a arătat anterior, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare în parte a ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi 1.942/979/819/2020, motivat de faptul că cele două acte sunt abrogate şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. (f. 121, vol. I).
    În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, instanţa urmează a proceda la respingerea acesteia din următoarele considerente:
    Calitatea procesuală presupune existenţa identităţii între părţile în proces şi părţile raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii (art. 36 din Codul de procedură civilă).
    Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, alături de cererea principală referitoare la anularea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019, şi anularea a încă două acte administrative cu caracter normativ, emise de către pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
    În acest context pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îşi justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, fiind parte în raportul de drept substanţial prin care se solicită anularea actelor administrative menţionate.
    Având în vedere aspectele enunţate în susţinerea excepţiei, din perspectiva faptului că ministrul muncii şi protecţiei sociale nu a fost iniţiatorul, ci doar a vizat actul administrativ cu caracter normativ, curtea reţine că pârâtul îşi păstrează calitatea procesuală pasivă în cauză întrucât, după cum rezultă din conţinutul actului administrativ parţial contestat, ministrul muncii şi protecţiei sociale a semnat actul administrativ în calitate de emitent, nefiind făcută nicio menţiune cu privire la faptul că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale doar ar aviza actul administrativ normativ. Curtea are în vedere menţiunile existente în programul legislativ Legis unde M.M.P.S. este indicat ca emitent al actelor. Mai mult, pârâtul nu a depus probe din care să rezulte o altă stare de fapt cu privire la aspectul acum analizat.
    Împrejurarea că partea din actul administrativ ce s-a solicitat a fi anulată, respectiv nota din anexa 6 capitolul II subcapitolul IV secţiunea 1 din Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nota din anexa nr. 6 capitolul 2 subcapitolul 1 secţiunea A din Ordinul nr. 1.942/979/819/2020, se referă la activităţi ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Finanţelor nu prezintă relevanţă din perspectiva calităţii procesuale pasive, justificat de faptul că, după cum s-a arătat anterior, rezultă cu puterea evidenţei, din conţinutul actului administrativ normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 426/2020, pentru Ordinul nr. 1.942/979/819/2020, şi Monitorul Oficial nr. 1005 din 29 octombrie 2020, pentru Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, că pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin ministru, a semnat actul în calitate de emitent.

    În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii anulării ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020 justificat de faptul că acestea au fost abrogate, Curtea reţine excepţia ca fiind neîntemeiată, din următoarele considerente:
    În raport cu cele arătate de către reclamantă şi probaţiunea administrată, Curtea reţine interesul legitim al reclamantei de a solicita anularea actului administrativ normativ menţionat anterior.
    Astfel, Curtea reţine că prin cele două acte administrative a fost stabilită Metodologia de calcul al cifrei de afaceri, calcul criticat de către reclamantă şi în privinţa căruia reclamanta susţine că îi produce o vătămare.
    În acest context, controlul de legalitate nu este rămas fără obiect, reclamanta justificând un interes legitim privat în constatarea nelegalităţii dispoziţiilor menţionate anterior.
    În privinţa reclamantei a fost emisă decizia de impunere nr. F-CJ 493/2021 (f. 80, vol. I). Cele două ordine sunt menţionate în actul fiscal de impunere, după cum rezultă din conţinutul acestuia (pag. 1 din decizia de impunere).
    Reclamanta a urmat procedura administrativă de contestare a actelor administrative, la dosar fiind depuse atât contestaţia administrativă, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 378/2021 (f. 131 şi f. 146, vol. III).
    Ulterior acestui moment, reclamanta a formulat acţiune în anularea actelor administrative fiscale, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată în Dosarul nr. 5.199/117/2021 al Tribunalului Cluj (f. 1, vol. V).

    Curtea reţine că, atât în contestaţia administrativă, cât şi în cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat modul de calcul al cifrei de afaceri în manieră identică cu motivele de anulare pe care le susţine în privinţa ordinelor, în prezenta cerere de chemare în judecată.
    Potrivit art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim privat reprezintă „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;“.
    În acest context, Curtea apreciază că se justifică interesul legitim privat al reclamantei, actele administrative întemeind, alături de alte acte, impunerea fiscală realizată în privinţa reclamantei şi contestată de către aceasta într-o procedură judiciară aflată în curs de desfăşurare. Raportul juridic născut în baza celor două ordine contestate îşi produce efectele şi în prezent (raport juridic în desfăşurare) în privinţa reclamantei, aspect ce justifică verificarea legalităţii acestora.
    În acest context, Curtea a apreciat că se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii.
    După cum s-a arătat anterior, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţiile prematurităţii acţiunii, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive. (f. 106, vol. II).
    Procedând la soluţionarea acestor excepţii, Curtea reţine următoarele:
    În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată înainte de a primi răspunsul la plângerea prealabilă, curtea reţine că excepţia este nefondată din următoarele considerente:
    Reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii prealabile faţă de pârâtul Ministerul Sănătăţii, iar raportat la dovada depusă (f. 61, vol. I), privind data depunerii plângerii prealabile, 27.09.2021, şi data introducerii cererii de chemare în judecată, 29.09.2021, acest din urmă act a fost depus în interiorul termenului de răspuns pentru plângerea prealabilă de 30 de zile, determinat potrivit art. 7 alin. 4 raportat la art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
    Curtea reţine că teza avansată de către pârât nu poate fi primită întrucât limitează, în mod nejustificat, accesul particularului la instanţa de judecată, în materia contenciosului administrativ.
    Mai apoi, Curtea nu a constatat existenţa unei norme legale care să stabilească, cu caracter imperativ, o sancţiune legală a acestei conduite procedurale.

    Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni pentru introducerea cererii de chemare în judecată, în funcţie de momentele temporale menţionate la alin. (1) al art. 11, este un termen de prescripţie. În acest context, doar depăşirea termenului de exercitare a dreptului prezintă relevanţă.
    În cauză, este cert că până la data soluţionării prezentei nu s-a depus la dosar dovada privind răspunsul acestui pârât la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă.
    În acest context, nu se poate admite ca accesul la instanţa de judecată al părţii să fie blocat până la momentul la care se primeşte un răspuns la plângerea prealabilă sau până la expirarea termenului de 30 de zile menţionat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

    Curtea reţine că, în situaţia dată, actele administrative vătămătoare pentru reclamantă sunt cele două ordine, iar conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii în instanţă este cererea de anulare a actului administrativ vătămător, şi nu a răspunsului la plângerea prealabilă.
    Curtea reţine şi aspectul referitor la faptul că art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede că nu mai este necesară plângerea prealabilă în privinţa actelor administrative intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice.
    Este cert că în privinţa ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020 cele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât în baza acestora au fost determinate obligaţiile fiscale de plată, cele două acte normative fiind menţionate în actele administrativ-fiscale contestate de către reclamantă, după cum s-a arătat anterior.
    În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, Curtea a procedat la respingerea acesteia, în considerarea aspectelor deja menţionate anterior cu prilejul soluţionării aceleiaşi excepţii invocate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Curtea reţine, în esenţă, că reclamanta justifică un interes personal şi direct în anularea actelor administrative cu caracter normativ, în condiţiile în care, în interiorul actelor administrative individuale, cu caracter fiscal, sunt menţionate, ca temei al impunerii, actele administrative normative ce s-a solicitat a fi anulate.
    Reclamantul Ministerul Sănătăţii îşi justifică calitatea procesuală pasivă în cauză în considerarea dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, fiind parte în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, prin care se solicită, în acţiunea introductivă, anularea unor acte administrative cu caracter normativ la emiterea cărora a participat.
    Curtea apreciază că nu prezintă relevanţă argumentul susţinut de către pârât referitor la faptul că a avut calitatea de emitent doar pentru anumite domenii de competenţă, în condiţiile în care, după cum s-a arătat anterior, aşa cum rezultă din conţinutul actului în forma publicată în Monitorul Oficial, actele administrative normative în discuţie au fost semnate, alături de prim-ministru, şi de către reprezentantul legal al Ministerului Sănătăţii, în calitate de emitent pentru întreg actul, şi nu doar pentru o parte a acestuia.
    În urma soluţionării excepţiilor procesuale prin respingere, în cele ce urmează instanţa va antama aspectele de fond ale cauzei, în considerarea conţinutului petitelor formulate de către reclamantă, în ordinea acestora.
    Astfel, în ceea ce priveşte cererile de constatare a inexistenţei/nulităţii Ordinului nr. 239/2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, ca urmare a nepublicării lui în Monitorul Oficial al României, Curtea reţine următoarele:
    prin art. II din O.U.G. nr. 43/2019 s-a modificat art. 60 din Codul fiscal, începând cu data de 22 iulie 2019, după cum urmează:
    "ART. II
    La articolul 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "5. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) angajatorii desfăşoară activităţi în sectorul construcţii, care cuprind:
    (i) activitatea de construcţii definită la codul CAEN 41.42.43 - secţiunea F - Construcţii;
    (ii) domeniile de producere a materialelor de construcţii, definite de următoarele coduri CAEN:
    2312 - Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate;
    2331 - Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică;
    2332 - Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii din argilă arsă;
    2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcţii;
    2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii;
    2363 - Fabricarea betonului;
    2364 - Fabricarea mortarului;
    2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos;
    2370 - Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei;
    2223 - Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii;
    1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii;
    2512 - Fabricarea de uşi şi ferestre din metal;
    2511 - Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice;
    0811 - Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei;
    0812 - Extracţia pietrişului şi nisipului;
    2351 - Fabricarea cimentului;
    2352 - Fabricarea varului şi ipsosului;
    2399 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.;
    (iii) 711 - Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică;
    b) angajatorii realizează cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) şi alte activităţi specifice domeniului construcţii în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru societăţile comerciale nou-înfiinţate, respectiv înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie a anului 2019, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru societăţile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. Pentru societăţile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an care au avut o cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) realizată cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv, facilităţile fiscale se vor acorda pe toată durata anului în curs, iar pentru societăţile comerciale existente la aceeaşi dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul societăţilor comerciale nou-înfiinţate. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă şi acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum şi alte activităţi auxiliare necesare activităţilor menţionate la lit. a). Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producţia realizată şi nefacturată;
    c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obţinut din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 30.000 lei nu va beneficia de facilităţi fiscale;
    d) scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii;
    e) mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei"
"


    Teza inexistenţei/nulităţii actului este întemeiată de către reclamantă pe acest din urmă text legal, art. 60 pct. 5 lit. e), prin care s-a stabilit obligaţia de publicare a ordinului pe site-ul CNSP.
    Raportat la aspectele arătate în cererea de chemare în judecată, din perspectiva dispoziţiei arătate, de publicare pe site, Curtea constată că Ordinul nr. 239/2019 nu este publicat în Monitorul Oficial, ci doar pe site-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
    Curtea reţine că efectul nepublicării ordinului arătat în Monitorul Oficial este cel al nulităţii actului administrativ cu caracter normativ, din următoarele considerente:
    Astfel, se reţine ca un prim aspect cel referitor la faptul că Ordinul nr. 239/2019 este un act administrativ cu caracter normativ, emis de către o autoritate publică centrală.
    În privinţa acestui act administrativ, cu caracter normativ, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, unde se prevăd următoarele: „(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    Excepţiile de la nepublicarea actului în Monitorul Oficial sunt cele menţionate la alin. (2) al art. 11 din aceeaşi Lege, unde se arată următoarele:
    "(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
    a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
    b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate."


    Un prim aspect reţinut de Curte este cel al faptului că publicarea actului în Monitorul Oficial se realizează în vederea intrării în vigoare a actului normativ sau administrativ cu caracter normativ.
    În acelaşi sens, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede: „(3) Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.“
    Publicarea actului în Monitorul Oficial generează şi îndeplinirea condiţiei publicităţii actului, respectiv de aducere la cunoştinţa publicului a conţinutului unui nou act normativ.
    Curtea reţine că niciun alt mod de aducere la cunoştinţa publică a actului administrativ nu înlătură obligaţia de publicare în Monitorul Oficial şi poate avea doar un caracter subsidiar, prin care se asigură o publicitate suplimentară actului în cauză, prin lărgirea ariei de cunoaştere, acesta fiind şi sensul normei de la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, ulterior modificării.
    Curtea reţine ca fiind relevante, din perspectiva aspectului acum analizat, cele arătate în Decizia nr. 513 din 24 septembrie 2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1011 din 16 decembrie 2019, respectiv paragrafele 24 până la 30, unde se arată următoarele:
    "24. Referitor la sancţiunea nepublicării actelor normative, art. 108 alin. (4) din Constituţie prevede că nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor şi ordonanţelor adoptate de Guvern atrage inexistenţa acestora. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţie, nepublicarea decretelor emise de Preşedinte atrage inexistenţa acestora.
25. Având în vedere acest context legislativ, Curtea constată că legiuitorul constituant a prevăzut expres sancţiunea inexistenţei actului în caz de nepublicare doar pentru hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, precum şi pentru decretele emise de Preşedinte. Art. 78 din Constituţie prevede că legea intră în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial al României, fără să prevadă expres sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii.
26. Curtea constată că, în cauză, actele cărora ar trebui, potrivit autorului excepţiei, să li se aplice sancţiunea inexistenţei sunt ordine nepublicate ale ministrului afacerilor interne, iar nu decrete emise de Preşedintele României sau hotărâri şi ordonanţe adoptate de Guvern, la care fac referire art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, astfel că aceste dispoziţii constituţionale, invocate de autorul excepţiei, nu au relevanţă în cauza de faţă.
27. Curtea constată că faptul că legiuitorul infraconstituţional nu a prevăzut în mod expres care este sancţiunea nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial al României nu echivalează cu lipsa obligaţiei prevăzute de art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, pentru a intra în vigoare, celelalte acte normative adoptate de Parlament în afară de legi (pentru care există reglementare separată), hotărârile Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acestea reprezintă norme imperative, potrivit cărora actele normative se publică în Monitorul Oficial al României.
28. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 17, «o eventuală nepublicare a unor ordine privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, precum şi din alte instituţii asupra cărora au incidenţă prevederile statutului cadrelor militare sau a unor regulamente militare, în măsura în care acestea au caracter normativ, ţine de o neregularitate, iar nu de constituţionalitate». Aşadar, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia textul de lege criticat «a lipsit nejustificat instanţele de judecată de text precis de sancţionare a actului nepublicat», ceea ce a condus la interpretări diferite ale instanţelor judecătoreşti, nu poate fi primită, deoarece reprezintă o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.
29. Referitor la principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea a reţinut că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că «unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice» (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)», prin Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).
30. Prin urmare, nu se poate susţine că abrogarea - prin textul de lege criticat - a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, care prevedeau obligaţia Regiei Autonome «Monitorul Oficial» de a publica în Monitorul Oficial al României actele normative şi care menţionau expres sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate, ar conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice."

    În alte cuvinte, Curtea reţine că obligaţia publicării în Monitorul Oficial a actului administrativ normativ este prevăzută printr-o lege, iar singura excepţie de la principiul general al publicării actelor normative, în sens larg, în Monitorul Oficial, sunt pentru actele menţionate la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. Sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial priveşte hotărârile şi ordonanţele adoptate de către Guvern, conform art. 104 alin. (4) din Constituţie, precum şi decretele Preşedintelui, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţie.
    Suplimentar, este de menţionat că la art. 55 din Regulamentul din 10 mai 2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin HG nr. 561 din 10 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 319 din 14 mai 2009, se arată că:
    "(1) Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte cu caracter normativ ale miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija acestora.
(2) Prefecţii vor dispune publicarea ordinelor emise în monitoarele oficiale ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, potrivit reglementărilor în vigoare.
(3) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual."

    Chiar dacă sancţiunea expresă a inexistenţei este prevăzută doar pentru anumite categorii de acte ce se publică în Monitorul Oficial, necesitatea sancţionării acestui aspect, al nepublicării, se poate reţine şi în privinţa celorlalte acte normative cu privire la care există obligaţia, stabilită prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, de publicare în Monitorul Oficial.
    Constatarea sancţiunii inexistenţei/nulităţii în situaţia nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial este o problemă de aplicare a legii, a cărei soluţionare este lăsată în sarcină instanţelor de judecată.
    Principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice impune sancţionarea cu nulitatea a actului administrativ normativ nepublicat în Monitorul Oficial. Viciul de legalitate generat de neîndeplinirea obligaţiei de publicare poate fi supus analizei instanţelor de judecată, în condiţiile Legii nr. 554/2004, reţine Curtea.
    În consecinţă, dat fiind caracterul executoriu al unui act administrativ şi obligaţia legală de publicare, Curtea reţine că, în lipsa publicării, actul administrativ cu caracter normativ poate fi considerat că nu există şi deci că nu îşi produce efectele.
    În ceea ce priveşte obligaţia stabilită pentru Comisia Naţională de Statistici şi Prognoză, de a publica ordinul pe site-ul propriu, Curtea reţine că această dispoziţie nu înlătură obligaţia de publicare în Monitorul Oficial şi nici nu are caracter derogatoriu de la norma generală a publicării, aşa cum susţin, eronat, pârâţii.
    După cum s-a arătat anterior, excepţiile de la obligaţia publicării sunt doar pentru anumite categorii de acte, situaţie în care dispoziţia de publicare pe site-ul instituţiei nu are legătură cu aspectul publicării în Monitorul Oficial, în vederea intrării în vigoare a actului administrativ cu caracter normativ.
    Publicarea pe site reprezintă o măsură strict administrativă, de aducere la cunoştinţa publicului interesat a conţinutului actului administrativ cu caracter normativ.
    Între aspectul intrării în vigoare şi cel al aducerii la cunoştinţa publicului, după momentul publicării şi, deci, al intrării în vigoare, există deosebiri esenţiale.
    Publicarea în Monitorul Oficial determină momentul intrării în vigoare şi, subsidiar, îndeplineşte condiţia publicităţii.
    Este cert că legiuitorul secundar a dorit să impună o măsură suplimentară de aducere la cunoştinţa publicului a ordinului ce va fi emis de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, pentru a se asigura o publicitate suplimentară pentru actul în cauză, pe lângă cea legală, asigurată deja de faptul publicării în Monitorul Oficial.
    În ceea ce priveşte sancţiunea dispusă de către instanţă, cea a nulităţii, Curtea a apreciat că între cele două sancţiuni, inexistenţă şi nulitate, nu există diferenţă substanţială, şi că, în economia cauzei, acestea au aceeaşi finalitate, respectiv constatarea faptului că actul administrativ normativ nu există şi nu este în măsură să producă efecte juridice.
    Curtea reţine însă că sancţiunea inexistenţei actului este menţionată, legislativ, doar cu privire la o anumită categorie de acte, respectiv decretele preşedintelui, la art. 100 din Constituţie, unde se arată: „Actele Preşedintelui - (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.“ şi la art. 108 alin. (4) din Constituţie, unde se arată: „(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.“
    În acest context, dată fiind indicarea expresă a sancţiunii inexistenţei doar pentru anumite categorii de acte, Curtea a apreciat că, în lipsa nominalizării exprese, este justificat, pentru a determina îndepărtarea din ordinea juridică a unui act administrativ cu caracter normativ, nepublicat în Monitorul Oficial, emis de către un organ al administraţiei publice centrale, altul decât Guvernul, a se constata nulitatea actului în cauză.
    În ceea ce priveşte anularea ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi nr. 1.942/979/819/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea parţială a acestora, în măsura menţionată în dispozitivul prezentei hotărâri, din următoarele considerente:
    După cum s-a arătat anterior, reclamanta a solicitat anularea parţială a celor două acte administrative în ceea ce priveşte reglementarea dispusă în privinţa modului de calcul al cifrei de afaceri, în privinţa Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020, a notei din anexa 6, cap. II, subcapitolul IV, secţiunea 1, care prevede că: „Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor“, şi a notei din anexa 6, cap. 2, subcapitolul 1, secţiunea A5 pentru Ordinul nr. 1.942/979/819/2020, unde se arată: „Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor;“.
    Curtea reţine că prin Ordinul nr. 239/2019, în forma publicată pe site-ul pârâtei CNSP, s-a aprobat metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri. La art. 6 din metodologie se arată: „În cazul societăţilor care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri se realizează pentru activitatea desfăşurată pe teritoriul României la nivelul societăţii.“

    Faţă de conţinutul celor trei acte administrative cu caracter normativ expuse anterior, Curtea reţine caracterul continuu al reglementării, într-o anumită formă, a modului de calcul al cifrei de afaceri în cele două acte subsecvente, respectiv ordinele nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020, derogator de la norma juridică superioară, respectiv Codul fiscal, ce nu stabileşte un calcul diferenţiat în privinţa cifrei de afaceri din perspectiva locului desfăşurării activităţii.
    Curtea reţine că, date fiind motivele ce au generat anularea Ordinului nr. 239/2019, expuse anterior, acest act fiind considerat că nu a existat niciodată, înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare presupune inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente, cele două ordine, ce cuprind o reglementare identică din perspectiva modului de calcul al cifrei de afaceri. Nulitatea este dispusă de către Curte în privinţa Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 (abrogat), în considerarea faptului că acesta a produs efecte juridice în privinţa reclamantei, aspectele fiind detaliate cu prilejul soluţionării excepţiilor.
    Faţă de cele reţinute anterior, Curtea apreciază că nu este necesar a fi analizate şi restul susţinerilor părţii reclamante.
    În consecinţă, în baza art. 1 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii COMISIA NAŢIONALĂ DE STRATEGIE ŞI PROGNOZĂ, MINISTERUL FINANŢELOR, MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII şi în consecinţă:
    Constată nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri.
    Dispune anularea notei din anexa 6, cap. II, subcapitolul IV, secţiunea 1 din Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020.
    Dispune anularea notei din anexa 6, cap. 2, subcapitolul 1, secţiunea A din Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020.

    În temeiul art. 455 din Codul de procedură civilă se vor obliga pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 16.845,25 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.
    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii,
    HOTĂRĂŞTE:
    Respinge excepţiile invocate de către pârâţi.
    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GEA REFRIGERATION ROMANIA - S.R.L., cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Bună Ziua nr. 34-36, etaj 3, judeţul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj cu nr. J12/2598/2002, având CUI RO15099337, cu sediul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâţii COMISIA NAŢIONALĂ DE STRATEGIE ŞI PROGNOZĂ, cu sediul în Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 2-4, sectorul 1, cod poştal 010024, MINISTERUL FINANŢELOR, cu sediul în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 16, sectorul 5, cod poştal 050706, MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1, cod poştal 010026, şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, cu sediul în Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1, cod poştal 010024, şi, în consecinţă:
    Constată nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri.
    Dispune anularea notei din anexa 6, cap. II, subcapitolul IV, secţiunea 1 din Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020.
    Dispune anularea notei din anexa 6, cap. 2, subcapitolul 1, secţiunea A din Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020.
    Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 16.845,25 lei, cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
    Recursul se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj.
    Pronunţată în data de 5 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.


                    PREŞEDINTE
                    DELIA MARUSCIAC
                    Grefier,
                    Andreea Dan


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Sentinta, Alte Institutii,  SENTINŢA CIVILĂ nr. 3 din 5 ianuarie 2022

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016