Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SENTINŢA CIVILĂ nr. 218 din 23 martie 2020 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României
EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 69 din 26 ianuarie 2023
Dosar nr. 20.735/3/CAF/2018
Curtea constituită din:
Preşedinte - judecător X
Grefier - X
Pe rol se află soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect „anulare act administrativ“, formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Instanţa a reţinut cauza spre soluţionare în şedinţa publică din data de 27.02.2020, datele fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv până la data de 23 martie 2020.
CURTEA,
Prin Sentinţa civilă nr. 3.381 din 21.10.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 20.735/3/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov pentru cererea adiţională [anulare art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011] şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii adiţionale formulate de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prima instanţă disjungând în continuare cererea principală şi cererea de chemare în garanţie şi reţinându-le spre soluţionare.
În concret, prin cererea respectivă formulată la data de 18.06.2018, reclamanta X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parţială a H.G. nr. 52/2011, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (7).
În motivare, partea reclamantă a arătat că prin cererea iniţială a solicitat în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov recalcularea indemnizaţiei de creştere a copilului de care beneficiază, în baza unor venituri efectiv încasate după momentul intrării în concediu de creştere a copilului şi plata diferenţei de indemnizaţie dintre sumele rezultate astfel şi cele efectiv încasate. A mai solicitat şi reactualizarea cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.
Pârâta Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov a invocat în susţinerea apărării sale existenţa art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011, reprezentând normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Dispoziţia legală menţionată prevede că, în situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător.
Deşi art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011 este în mod evident contrar O.U.G. nr. 111/2010 şi trebuie înlăturat de instanţă, în temeiul art. 7 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 a formulat şi plângere prealabilă pe care a înaintat-o Guvernul României, prin care a solicitat abrogarea dispoziţiei legale criticate.
Printr-un răspuns datat la 10.09.2018 şi deloc motivat, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ia transmis că plângerea este neîntemeiată.
Or, art. 22 alin. (7) din normele metodologice adaugă la lege, respectiv la O.U.G. nr. 111/2010, reglementând un aspect neprevăzut de vreo normă din legea în aplicarea căreia a fost emisă.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
O.U.G. nr. 111/2010 nu stabileşte limite ale posibilităţii de recalculare a cuantumului indemnizaţiei de creştere copil pentru foştii salariaţi. Există o limită minimă şi cea maximă de 8.500 lei, aplicabilă tuturor beneficiarilor, dar nicio dispoziţie care să stabilească faptul că doar în baza documentelor depuse iniţial poate fi calculată/recalculată indemnizaţia.
Dispoziţiile care limitează posibilitatea recalculării unei indemnizaţii de creştere copil în privinţa beneficiarilor care obţineau venituri din salarii doar la ipoteza unui calcul eronat al Agenţiei şi doar exclusiv pe baza actelor depuse iniţial afectează în esenţa sa dreptul recunoscut de O.U.G. nr. 111/2010, fără a exista vreun interes public care să o justifice.
Pentru venituri salariale datorate pentru perioada de referinţă, dar încasate ulterior momentului intrării în concediul de creştere copil (cazul reclamantei), dovada poate fi făcută, în mod evident, cu alte înscrisuri decât cele depuse iniţial. Deşi pentru aceste venituri beneficiarul achită contribuţii la bugetul de asigurări sociale, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei.
Pentru această situaţie, beneficiarele indemnizaţiei sunt dublu prejudiciate, atât prin încasarea cu întârziere a drepturilor salariale, cât şi prin diminuarea artificială a indemnizaţiei, deşi nu li se poate imputa vreo vină.
Chiar şi în situaţia în care angajatorul ar completa defectuos adeverinţa de venituri, prin indicarea unor venituri inferioare celor efectiv plătite, recalcularea nu s-ar putea face, întrucât o nouă adeverinţă nu ar fi document iniţial depus.
Mai mult, reglementarea este discriminatorie, întrucât beneficiarilor care au realizat venituri din activităţi independente recalculare li se poată efectua nu doar în situaţia unui calcul eronat şi nici exclusiv în baza actelor depuse iniţial.
De altfel, pe data de 13.09.2018, Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă, prin care s-au reglementat condiţiile în care vor fi recalculate indemnizaţiile de creştere a copilului, pentru cei a căror indemnizaţie a fost stabilită fără luarea în calcul a veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală. Aşa încât, pentru aceştia recalcularea se va realiza în baza altor înscrisuri decât cele iniţiale şi cu siguranţă nu doar în cazul vreunui calcul matematic greşit.
În consecinţă, s-a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 52/2011, în privinţa dispoziţiilor art. 22 alin. (7).
Pârâtul Guvernul României a formulat la data de 9.08.2019 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei în anularea parţială a H.G. nr. 52/2011.
Preliminar, Guvernul a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, arătând în esenţă că executivul a adoptat actul administrativ contestat cu respectarea strictă a atribuţiilor şi competenţelor sale legale, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Totodată, pârâtul a arătat că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa materială de judecată a acţiunii în anulare, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, pârâtul a mai susţinut excepţia nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului, în raport cu dispoziţiile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pe fondul cauzei, pârâtul a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului.
Veniturile nete realizate reprezintă, în contextul O.U.G. nr. 111/2010, cu modificările şi completările ulterioare, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 13 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 111/2010, la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ.
În cazul realizării de către persoana îndreptăţită a veniturilor din salarii, veniturile nete sunt cele cuprinse în adeverinţa completată şi asumată de fiecare angajator/instituţie în cadrul căreia persoana şi-a desfăşurat activitatea în perioada de eligibilitate.
În cazul realizării de către persoana îndreptăţită a veniturilor din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură, având în vedere modul de stabilire a venitului net, în cazul în care cuantumul indemnizaţiei se calculează pe baza venitului estimat în vederea plăţii anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care se completează declaraţie pe propria răspundere, cuantumul indemnizaţiei se recalculează în baza dovezilor eliberate de organele competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plăţii anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care s-a completat declaraţia pe propria răspundere.
Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum se acordă pentru toată perioada de la data stabilirii dreptului.
Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum, stabilită de la data acordării, se recuperează de la beneficiar.
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 111/2010, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se calculează pe baza veniturilor nete obţinute în cele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, art. 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, detaliind situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură şi de asemenea situaţia în care, în cazul realizării de venituri din salarii şi asimilate salariilor, se constată că pe baza documentelor depuse iniţial a fost calculat un cuantum eronat, recalcularea realizându-se în această situaţie fie din oficiu, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite.
Având în vedere cele menţionate, în stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul reclamantei sa procedat cu respectarea prevederilor legale, obţinerea, ulterior perioadei de 12 luni prevăzute de lege, de venituri supuse impozitului nedeterminând recalcularea cuantumului acesteia.
Pentru toate considerentele anterior expuse, s-a solicitat în principal admiterea excepţiilor invocate, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept, nu au fost invocate expres dispoziţii legale; a fost solicitată judecata în lipsă.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de la termenul din data de 27.02.2020, Curtea a respins excepţia de netimbrare şi a conchis că nu se impune extinderea cadrului procesual.
Curtea a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, potrivit art. 255 şi 258 CPC, fiind admisibilă şi de natură a duce la soluţionarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 22 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011 (H.G. nr. 52/2011 - publicată în Monitorul Oficial al României nr. 78 din 31 ianuarie 2011), în modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 449/2016 (H.G. nr. 449/2016 - publicată în Monitorul Oficial al României nr. 473 din 24 iunie 2016).
Textul art. 22 alin. (7), astfel cum a fost introdus de H.G. nr. 449/2016 în conţinutul art. 22 al Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 52/2011, prevede că „În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător“.
Curtea mai arată că alin. (3) şi (4) ale art. 22 amintit stabilesc în sensul că, „Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum se acordă pentru toată perioada de la data stabilirii dreptului.“, respectiv că, „Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum, stabilită de la data acordării, se recuperează de la beneficiar“.
Din analiza textului normativ litigios - art. 22 alin. (7) - reiese că, pentru situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat.
Altfel spus, norma juridică în discuţie instituie posibilitatea unei recalculări limitate şi condiţionate a indemnizaţiei respective, anume doar în situaţia în care există un calcul eronat raportat la documentele depuse iniţial de persoana îndreptăţită.
Astfel, norma juridică litigioasă are caracter accesibil şi previzibil doar în sensul interpretării limitate la situaţia erorii în procesarea de către autoritatea publică a documentaţiei iniţiale, aspect confirmat de altfel chiar de conduita reieşită din dosarul privind acţiunea reclamantei împotriva Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, pârâta părând a fi abordat o astfel de modalitate de aplicare a textului art. 22 alin. (7) din Normele metodologice atunci când i-au fost prezentate înscrisuri noi privind veniturile pretinse de dna X pentru perioada relevantă.
În continuare, textul normativ al art. 22 alin. (7) amintit arată că recalcularea poate interveni la cerere sau din oficiu, iar apoi conţine o normă de trimitere la alin. (3) şi (4) din conţinutul aceluiaşi articol, unele privind efectul recalculării în caz de identificare a unor diferenţe favorabile beneficiarului, care se acordă suplimentar, respectiv defavorabile beneficiarului, care se recuperează.
Curtea arată că într-o jurisprudenţă constantă şi îndelungată a instanţelor de contencios administrativ se reţine, în acord cu doctrina relevantă în materie, că actele administrative unilaterale se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual pe baza criteriilor constând în, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise, iar, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse, astfel:
(i) actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în vederea organizării executării legii, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii;
(ii) actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes, faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.
În acest context, H.G. nr. 52/2011, astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, fiind emise în vederea organizării executării legii (mai exact a O.U.G. nr. 111/2010) şi conţinând reguli/norme cu caracter general, cu aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, constituie un act administrativ cu caracter normativ.
De asemenea, Curtea reţine că art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printrun act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.“ [art. 1 alin. (1)], respectiv „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă (...) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. (...)“ [art. 8 alin. (1)]. (s.n.)
Art. 2 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ defineşte actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice“.
Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Observând definiţia legală menţionată şi raportându-se la constantele identificate în jurisprudenţa îndelungată a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, dar şi în doctrina relevantă în materie, Curtea deduce că în principiu actul administrativ trebuie să fie emis (1) în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui, (2) de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, (3) în forma şi cu procedura prevăzută de lege. Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi (4) oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
Totodată, din interpretarea normelor juridice menţionate reiese că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, este fondată.
Astfel, art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, având marginalul Ierarhia actelor normative, prevede că „(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. (s.n.)
În aceste condiţii, art. 22 alin. (7) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 52/2011, modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, prezintă natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, dat în executarea legii, motiv faţă de care, în contextul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, trebuie să respecte limitele şi normele care îl ordonă.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (O.U.G. nr. 111/2010 - forma în vigoare la data de 24.06.2016, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României textul normativ litigios) prevedea:
- art. 2 alin. (1): „Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.“;
– art. 3 alin. (1): „În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 67, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi reprezintă valoarea obţinută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.“;
– art. 3 alin. (2): „Veniturile care se iau în considerare pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei pentru creşterea copilului reprezintă, după caz: a) suma încasată de persoana îndreptăţită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenţă între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi a deducerii personale acordate pentru luna respectivă şi contribuţiile la fondurile de pensii facultative, precum şi cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă pentru veniturile din salarii, la locul unde se află funcţia de bază“;
– art. 13 alin. (3): „La stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6).“;
– art. 13 alin. (4): „Baza de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului stabilită potrivit alin. (3) se determină ca suma totală a veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului împărţită la 12.“
Totodată, Curtea mai reţine art. 76 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, text potrivit căruia „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor“.
În acest context, Curtea reţine şi că, din perspectivă fiscală, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede la art. 21 alin. (1) că „Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea“.
Astfel, în raport cu reglementarea litigioasă a art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011, modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, se impune a se lămuri dacă, potrivit O.U.G. nr. 111/2010, la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului prezintă relevanţă doar (a) veniturile din salarii aflate efectiv la dispoziţia persoanei îndreptăţite în intervalul relevant de 12 luni anterior naşterii copilului, prin plata acestora de către debitor, sau (b) veniturile obţinute de persoana îndreptăţită pentru
perioada amintită, inclusiv acelea care nu s-au aflat efectiv la dispoziţia persoanei îndreptăţite, plata nefiind efectuată de către debitor din considerente diverse, precum o situaţie litigioasă vizând datorarea lor, lipsa disponibilităţilor băneşti sau o altă întârziere culpabilă la plată.
Spre a răspunde întrebării indicate, din lectura sistematică a tuturor dispoziţiilor legale menţionate, Curtea reţine următoarele idei reieşite din normele legale primare în legătură cu veniturile din salarii:
- indemnizaţia pentru creşterea copilului reprezintă, în principiu, un cuantum de 85% din media veniturilor nete din salarii realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului (art. 2 din O.U.G. nr. 111/2010);
– la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei se iau în considerare toate veniturile din salarii supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, raportat la perioada de referinţă de 12 luni anterioară naşterii copilului (art. 13 din O.U.G. nr. 111/2010);
– veniturile care se iau în considerare pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei reprezintă suma încasată de persoana îndreptăţită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenţă între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi a deducerii personale acordate pentru luna respectivă şi contribuţiile la fondurile de pensii facultative, precum şi cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă pentru veniturile din salarii, la locul unde se află funcţia de bază (art. 3 din O.U.G. nr. 111/2010).
Aşadar, Curtea conchide că relevanţă prezintă situaţia reală a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită pentru perioada de referinţă.
În acest din urmă sens, Curtea are în vedere că art. 3 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2010 arată în concret suma relevantă în calcul, iar determinarea acesteia se face prin aplicarea unei metode în cadrul căreia esenţiale sunt mai multe creanţe fiscale ce se scad din venitul brut obţinut de persoana îndreptăţită, respectiv impozitul pe venit şi diversele contribuţii aferente.
Or, toate acele creanţe fiscale se determină în contextul legislaţiei fiscale aferente perioadei în care se constituie baza de impozitare care le generează. Astfel, într-un caz concret, baza de impozitare se constituie la data la care erau scadente veniturile salariale.
Altfel spus, determinant nu este momentul la care debitorul îşi îndeplineşte efectiv obligaţia de plată a venitului salarial datorat creditorului său, ci data la care/perioada pentru care venitul salarial s-a născut ca creanţă în beneficiul persoanei îndreptăţite.
În consecinţă, relevanţă pentru calculul indemnizaţiei acordate potrivit O.U.G. nr. 111/2010 prezintă venitul obţinut/realizat de persoana îndreptăţită aferent perioadei relevante de 12 luni anterioare naşterii copilului, iar nu venitul ce i-a fost plătit efectiv, întrucât realizarea în concret a creanţei salariale prin plata sa poate fi afectată de conduita debitorului, fie în sensul nerecunoaşterii sale, dar stabilirii ulterioare pe cale judiciară, fie prin neachitare benevolă, dar încasată prin executare silită.
Or, reglementarea art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011, modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, nu permite o reflectare în mod real a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită ca creanţă salarială aferentă perioadei relevante de 12 luni anterioare naşterii copilului, ci doar a celor plătite benevol de către debitor şi atestate prin act emis în acest sens.
În plus, reglementarea art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011, modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, nu permite o recalculare nici măcar în ipoteza în care documentele disponibile persoanei îndreptăţite şi depuse iniţial de aceasta sunt rectificate ulterior de către angajator în contextul unor simple erori materiale în evidenţierea veniturilor din salarii, câtă vreme premisa de aplicare a textului o constituie doar eroarea de calcul intervenită în baza documentelor depuse iniţial, nu ca efect al vreunui înscris nou şi neavut în vedere la efectuarea primului calcul.
Faţă de cele arătate în precedent, în condiţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea de chemare în judecată şi va anula în parte Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, anume în ceea ce priveşte alin. (7) al art. 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în formularea rezultată din modificarea şi completarea aduse de H.G. nr. 449/2016 - „În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător“.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X, cu domiciliul procesual ales în X, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1.
Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, anume în ceea ce priveşte alin. (7) al art. 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti.
Pronunţată azi, 23.03.2020, în condiţiile art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Preşedinte,
X
Grefier,
X
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
