Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 4 martie 2008  pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii in vederea accesului la broadband si la serviciile conexe    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 4 martie 2008 pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii in vederea accesului la broadband si la serviciile conexe

EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 17 martie 2008
SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 4 martie 2008
pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea accesului la broadband şi la serviciile conexe
EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 17 martie 2008


ART. 1
Prezenta procedurã instituie o schemã transparentã de ajutor de minimis, numitã "Ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea accesului la broadband şi la serviciile conexe", aferentã operaţiunii 3.1.1 "Sprijinirea accesului la broadband şi la serviciile conexe", domeniul major de intervenţie 3.1 "Susţinerea utilizãrii tehnologiei informaţiei", axa prioritarã 3 "Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public", din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivitãţii economice".
ART. 2
(1) Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis, prevãzute de Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1.998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutorului de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379 din 28 decembrie 2006.
(2) Prezenta schemã nu intrã sub incidenţa obligaţiei de notificare cãtre Comisia Europeanã, în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutorului de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379/5/28 decembrie 2006.
(3) Schema se aplicã pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

I. Scopul şi obiectivele schemei de ajutor de minimis
ART. 3
În era informaţionalã, infrastructura de comunicaţii reprezintã într-o mare mãsurã un element critic al competitivitãţii regionale. România prezintã decalaje în ceea ce priveşte infrastructura de broadband, atât din punctul de vedere al distribuţiei, cât şi în ceea ce priveşte tehnologia folositã. Conform Eurostat, la sfârşitul anului 2004, 52% dintre întreprinderile româneşti aveau acces la internet, comparativ cu 89% în UE-25. În ceea ce priveşte procentul întreprinderilor care aveau o paginã web proprie, situaţia este şi mai dramaticã, acesta reprezentând doar 19% în România, aproape de 3 ori mai puţin decât în UE-25 (58%), în aceeaşi perioadã de timp. Prin acordarea de sprijin mediului de afaceri pentru conectarea la internet şi realizarea unei pagini proprii de web, i se asigurã condiţii pentru sporirea abilitãţilor necesare pentru a face faţã noilor provocãri, accesul cãtre noi pieţe de desfacere prin intermediul internetului fiind esenţial.
ART. 4
Scopul prezentei scheme este creşterea competitivitãţii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), inclusiv a microîntreprinderilor, prin facilitarea accesului la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
ART. 5
Obiectivul schemei de ajutor de minimis este facilitarea accesului IMM-urilor, inclusiv al microîntreprinderilor, la internet broadband şi la servicii conexe.

II. Baza legalã
ART. 6
Prezenta schemã este elaboratã în conformitate cu:
● Regulamentul nr. 1.998/2006 al Comisiei Europene (CE) pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutorului de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379 din 28 decembrie 2006;
● Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivitãţii economice", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 3.472 din 12 iulie 2007.

III. Domeniul de aplicare
ART. 7
Prezenta schemã se aplicã ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (inclusiv microîntreprinderilor) din toate domeniile de activitate, cu excepţia:
a) ajutoarelor acordate întreprinderilor ce desfãşoarã activitãţi în sectorul pescuitului şi al acvaculturii, aşa cum sunt definite în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/2000 ;
b) ajutoarelor acordate întreprinderilor ce desfãşoarã activitãţi în domeniul producţiei primare a produselor agricole enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeanã;
c) ajutoarelor acordate întreprinderilor ce desfãşoarã activitãţi de procesare şi marketing ale produselor agricole enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeanã, în urmãtoarele cazuri:
- când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantitãţii produselor de acest tip cumpãrate de la producãtorii primari sau puse pe piaţã de operatorii economici respectivi;
- când ajutorul este condiţionat de a fi cedat parţial sau integral producãtorilor primari (fermieri);
d) ajutoarelor legate de activitãţile de export cãtre state terţe sau state membre, mai precis ajutoarele legate în mod direct de cantitãţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau destinate acoperirii altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarelor care favorizeazã utilizarea produselor naţionale în detrimentul celor importate;
f) ajutoarelor acordate întreprinderilor care desfãşoarã activitãţi în sectorul carbonifer, aşa cum este definit în Regulamentul CE nr. 1.407/2002 ;
g) ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule pentru transport rutier de marfã, acordate întreprinderilor ce efectueazã transport rutier de marfã pentru închiriere sau obţinere de profit;
h) ajutoarelor acordate întreprinderilor în dificultate în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004.

IV. Definiţii
ART. 8
În sensul prezentei proceduri urmãtorii termeni se definesc astfel:
a) conexiunea broadband - acea conexiune la internet care respectã urmãtoarele condiţii:
● capacitatea minimã de transmisie - 2048 kbps negarantat;
● capacitatea maximã de transmisie - 3072 kbps garantat;
● pierderi de pachete în 24 de ore: maximum 0,5%;
● disponibilitatea serviciului: minimum 99% lunar;
b) administrator al schemei de ajutor de minimis - Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, prin organismul intermediar pentru promovarea societãţii informaţionale;
c) furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivitãţii economice";
d) întreprinderi mici şi mijlocii (inclusiv microîntreprinderile) - întreprinderile definite potrivit Recomandãrii Comisiei Europene nr. 361/2003, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 124 din 20 mai 2003 şi preluatã în legislaţia româneascã de <>Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) rata de actualizare - rata de referinţã stabilitã de Comisia Europeanã pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe internet.

V. Condiţii de eligibilitate pentru solicitanţii ajutorului de minimis
ART. 9
Pot beneficia de mãsurile de ajutor de minimis, prevãzute în prezenta schemã, operatorii economici care îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
● solicitantul este întreprindere micã, mijlocie sau microîntreprindere, definitã în conformitate cu <>Legea nr. 346/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
● solicitantul nu a beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs de ajutor de minimis care, cumulat cu suma pe care o solicitã, sã depãşeascã echivalentul în lei a 200.000 euro. În cazul operatorilor economici din domeniul transportului rutier, cuantumul maxim al ajutorului de minimis care poate fi acordat beneficiarului pe o perioadã de 3 ani fiscali este de 100.000 euro (echivalent în lei). Aceste plafoane se aplicã indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmãrit şi indiferent dacã ajutorul este finanţat din surse naţionale sau comunitare;
● solicitantul este înregistrat la registrul comerţului ca societate comercialã, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
● solicitantul îşi desfãşoarã activitatea pe teritoriul României;
● solicitantul nu se aflã în situaţia de insolvenţã sau lichidare, afacerea sa nu este condusã de un administrator judiciar, nu are restricţii asupra activitãţilor sale comerciale, iar acestea nu sunt puse la dispoziţia creditorilor;
● solicitantul nu înregistreazã datorii publice, nu are întârzieri la plata taxelor, obligaţiilor şi a altor contribuţii la bugetul de stat, bugetele speciale şi bugetele locale, prevãzute de legislaţia în vigoare;
● solicitantul nu este întreprindere în dificultate, în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004;
● solicitantul are profit din exploatare în ultimul exerciţiu financiar;
● reprezentantul legal al solicitantului nu a fost supus unei condamnãri în ultimele 36 de luni de cãtre nicio instanţã judecãtoreascã, din motive profesionale sau de eticã profesionalã;
● reprezentantul legal al solicitantului nu a fost condamnat pentru fraudã, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau în alte activitãţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunitãţii Europene;
● reprezentantul legal al solicitantului nu furnizeazã informaţii false;
● solicitantul este direct responsabil de pregãtirea şi implementarea proiectului şi nu acţioneazã ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat;
● solicitantul demonstreazã cã deţine resursele financiare necesare pentru cofinanţarea proiectului;
● solicitantul nu a beneficiat de o conexiune la internet broadband în ultimele 12 luni;
● solicitantul nu a fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care a fãcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executatã şi creanţa integral recuperatã;
● solicitantul îndeplineşte şi alte condiţii specificate în apelul de proiecte şi în Ghidul solicitantului, fãrã a aduce atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.
ART. 10
Verificarea condiţiilor prevãzute mai sus se realizeazã de cãtre administratorul schemei de ajutor de minimis, înainte de acordarea facilitãţii. Administratorul asigurã, sub orice formã, publicitatea listei documentelor ce dovedesc îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a altor condiţii specifice.

VI. Criterii de selecţie a proiectelor
ART. 11
Selecţia şi evaluarea proiectelor se efectueazã de cãtre administratorul schemei de ajutor de minimis în baza unor criterii ce vizeazã, în principal, relevanţa, calitatea, coerenţa, sustenabilitatea proiectului, precum şi capacitatea de implementare a proiectului de cãtre solicitant. Aceste criterii vor fi detaliate în Ghidul solicitantului.

VII. Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis
ART. 12
Ajutoarele de minimis în cadrul prezentei scheme constau în alocãri financiare nerambursabile din fonduri comunitare, acordate IMM-urilor, inclusiv microîntrepriderilor, pentru conectarea la internet prin conexiuni broadband (de bandã largã) şi la servicii conexe, precum şi achiziţionarea de hardware şi software corespunzãtoare.
ART. 13
Ajutoarele plãtibile în mai multe tranşe vor fi actualizate la valoarea de la data acordãrii lor. Rata de actualizare este rata de referinţã aplicabilã la data acordãrii.
ART. 14
(1) Ajutorul de minimis acordat unui beneficiar în baza prezentei scheme nu poate depãşi 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului, reprezentând maximum 25.000 euro (echivalent în lei). Diferenţa de 20% va fi acoperitã din resursele proprii sau atrase ale beneficiarului, într-o formã liberã de ajutor de stat.
(2) Detalierea modalitãţii de acordare a ajutorului de minimis se regãseşte în Ghidul solicitantului, acesta fiind publicat pe site-ul www.mcti.ro şi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor www.minind.ro.

VIII. Durata de aplicare a schemei de ajutor de minimis
ART. 15
Prezenta schemã se aplicã de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, pânã la 31 decembrie 2013, în limita bugetului alocat.

IX. Bugetul schemei
ART. 16
Bugetul total estimat al schemei de minimis pentru perioada 2008-2013 este de maximum 48 milioane euro (echivalent în lei) din fonduri comunitare (FEDR):


┌────────────────┬────────────────────────┐
│ Anul │ Euro (milioane) │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2008 │ 10 │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2009 │ 9 │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2010 │ 8 │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2011 │ 8 │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2012 │ 7 │
├────────────────┼────────────────────────┤
│ 2013 │ 6 │
└────────────────┴────────────────────────┘



ART. 17
Numãrul maxim estimat al operatorilor economici ce pot beneficia de sprijin în cadrul prezentei scheme este de 3.600.

X. Cheltuieli eligibile
ART. 18
Sunt considerate cheltuieli eligibile urmãtoarele categorii de cheltuieli:
● cheltuieli de conectare la internet broadband;
● cheltuieli cu abonamentul pentru accesul la internet broadband pe o perioadã de maximum 12 luni consecutive de la data conectãrii;
● cheltuieli pentru achiziţionarea de echipamente TIC (server, calculatoare personale de tip desktop/portabile, monitoare, echipamente de reţea, echipamente periferice etc.);
● cheltuieli pentru realizarea reţelei LAN, necesarã pentru implementarea proiectului;
● cheltuieli pentru achiziţionarea licenţelor software pentru server, licenţe necesare operãrii calculatoarelor personale tip desktop/portabile, licenţe software antivirus, precum şi pachete software tip office;
● cheltuieli pentru achiziţionarea unui website;
● cheltuieli pentru achiziţionarea unui nume de domeniu nou ".ro" direct de la furnizorul naţional de domenii ".ro";
● cheltuieli privind achiziţionarea soluţiei de semnãturã electronicã;
● cheltuieli privind achiziţionarea de aplicaţii informatice specifice pentru persoanele cu dizabilitãţi;
● cheltuieli de informare şi publicitate pentru proiect.

XI. Reguli privind cumulul ajutoarelor de minimis
ART. 19
(1) Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat, în sensul art. 87 alin. (1) din Tratatul CE, acordate pentru aceleaşi costuri eligibile, dacã un astfel de cumul genereazã o intensitate a ajutorului de stat care depãşeşte intensitatea maximã stabilitã în fiecare caz în parte printr-un regulament privind exceptãrile în bloc sau printr-o decizie adoptatã de Comisia Europeanã.
(2) Administratorul schemei trebuie ca, înainte de acordarea ajutorului, sã verifice cã ajutorul acordat în baza prezentei scheme, cumulat cu alte ajutoare de minimis primite în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs (fie din surse ale statului şi/sau autoritãţilor locale, fie din surse comunitare) nu depãşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro (pentru operatorii economici din domeniul transportului rutier - echivalentul în lei a 100.000 euro).
(3) În cazul în care valoarea totalã a ajutoarelor de minimis acordate unui operator economic pe o perioadã de 3 ani consecutivi, cumulatã cu valoarea alocãrii financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depãşeşte pragul de 200.000 euro (100.000 euro pentru operatorii economici care activeazã în domeniul transporturilor), echivalent în lei, solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depãşeşte acest plafon.

XII. Modalitatea de derulare a schemei de ajutor de minimis
ART. 20
(1) Pentru a beneficia de facilitãţile prevãzute de prezenta schemã de ajutor de minimis, operatorii economici trebuie sã înainteze o cerere de finanţare administratorului schemei de ajutor de minimis. Acesta analizeazã dacã operatorul economic respectiv întruneşte condiţiile prevãzute în prezenta schemã de ajutor de minimis.
(2) Cererea de finanţare va fi însoţitã de o declaraţie pe propria rãspundere prin care beneficiarul certificã faptul cã nu este îndeplinitã nicio condiţie pentru a fi considerat societate în dificultate, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C244/2004.
(3) Pentru a demonstra calitatea de IMM sau de microîntreprindere, solicitanţii trebuie sã completeze modelul de declaraţie cuprinzând informaţii cu privire la calificarea unei întreprinderi ca IMM, prevãzut în anexa nr. 1 la <>Legea nr. 346/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Înainte de acordarea ajutorului, administratorul schemei de ajutor de minimis trebuie sã obţinã de la operatorul economic beneficiar o declaraţie pe propria rãspundere cu privire la ajutoarele de stat primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, precum şi cu privire la ajutoarele de minimis primite în cursul anului fiscal curent şi al celor 2 ani fiscali anteriori.
(5) În cazul în care operatorul economic este eligibil pentru a primi o alocare specificã în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis şi este selectat pentru finanţare în urma procesului de evaluare şi selecţie, administratorul schemei de ajutor de minimis îi comunicã în scris cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat în baza schemei şi caracterul acestuia de ajutor de minimis, fãcând referire expresã la Regulamentul CE nr. 1.998/2006, prin menţionarea titlului acestuia şi a numãrului de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6) Operatorul economic încheie cu administratorul schemei de ajutor de minimis un contract de finanţare.
(7) În cazul în care operatorul economic nu este eligibil sã primeascã o alocare specificã în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, administratorul schemei de ajutor de minimis îi comunicã în scris acest lucru.
(8) Detalierea modalitãţii de derulare a prezentei scheme de ajutor de minimis se regãseşte în Ghidul solicitantului, acesta fiind publicat pe site-ul www.mcti.ro şi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor www.minind.ro.

XIII. Transparenţa
ART. 21
Prezenta schemã de ajutor de minimis şi Ghidul solicitantului vor fi publicate integral pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - secţiunea Fonduri structurale, la adresa http://www.mcti.ro, şi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, www.minind.ro.

XIV. Procedura de raportare şi monitorizare a ajutoarelor de minimis
ART. 22
Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia comunitarã şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 .
ART. 23
Furnizorul de ajutor de stat pãstreazã evidenţa detaliatã a ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme pe o duratã de 10 ani de la data la care ultima alocare specificã a fost acordatã în baza schemei. Aceastã evidenţã trebuie sã conţinã toate informaţiile necesare pentru a stabili cã au fost respectate criteriile prevãzute de Regulamentul CE nr. 1.998/2006.
ART. 24
(1) Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune mãsurile care se impun.
(2) Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, pânã la data de 31 martie a anului urmãtor acordãrii ajutorului, în formatul prevãzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
(3) În cazul în care existã îndoieli serioase cu privire la datele transmise de cãtre furnizor, Consiliul Concurenţei poate sã solicite date şi informaţii suplimentare şi, dupã caz, sã facã verificãri la faţa locului.
(4) În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative.
(5) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulãri, recalculãri, recuperãri, rambursãri, se raporteazã la termenul prevãzut la alin. (2).
(6) Furnizorul va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemã în termen de 15 zile de la data adoptãrii acesteia, conform <>art. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 137/2007 , referitoare la procedura de pregãtire a notificãrii şi informãrii.
ART. 25
Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va furniza Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în 20 de zile lucrãtoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeanã le considerã necesare pentru evaluarea respectãrii condiţiilor acestei scheme de ajutor de minimis.
ART. 26
Administratorul prezentei scheme are obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului de ajutor de minimis, în formatul şi în termenul solicitate de cãtre acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului conform art. 23, 24 şi 25.

_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016