Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 26 martie 2009  Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 26 martie 2009 "Bani pentru sanatatea si siguranta salariatilor"

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 17 aprilie 2009

I. Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezenta procedurã instituie o schemã transparentã de ajutor de minimis denumitã "Bani pentru sãnãtatea şi siguranţa salariaţilor!", aferentã Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", axa prioritarã 3 "Creşterea adaptabilitãţii lucrãtorilor şi a întreprinderilor", domeniul major de intervenţie 3.2 "Formare şi sprijin pentru întreprinderi pentru promovarea adaptabilitãţii".
(2) Acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379 din 28 decembrie 2006.
(3) Prezenta schemã de ajutor de minimis se aplicã pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
(4) Prezenta schemã de ajutor de minimis nu intrã sub incidenţa obligaţiei de notificare cãtre Comisia Europeanã în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1998/2006.
II. Baza legalã
ART. 2
Prezenta schemã de ajutor de minimis este elaboratã în conformitate cu:
a) Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.998/2006;
b) Decizia Comisiei Europene nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea Fondului Social European în conformitate cu obiectivul "Convergenţã" în România;
c) <>Hotãrârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
d) <>Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii întreprinderilor mici şi mijlocii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";
f) <>Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse nr. 600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";
g) <>Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sãnãtatea în muncã.
III. Definiţii
ART. 3
În sensul prezentei scheme de ajutor de minimis urmãtorii termeni se definesc astfel:
a) administrator al schemei de ajutor de minimis - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" sau prin organismele intermediare;
b) furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane";
c) întreprindere - orice entitate implicatã într-o activitate economicã, indiferent de forma juridicã a acesteia, inclusiv persoane fizice care desfãşoarã activitãţi economice în mod independent, asociaţii familiale, parteneriate sau asociaţii, care desfãşoarã activitãţi economice, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 346/2004 , care transpune Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 124/2003, denumitã în continuare Recomandarea CE 361/2003;
d) rata de actualizare - rata de referinţã stabilitã de Comisia Europeanã pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe internet;
e) produse agricole - produsele enumerate în anexa I la Tratatul CE, cu excepţia produselor pescãreşti;
f) transformarea produselor agricole - o operaţiune asupra produsului agricol în urma cãreia rezultã, de asemenea, un produs agricol, cu excepţia activitãţilor agricole necesare preparãrii unui produs animal sau vegetal pentru prima vânzare;
g) comercializare de produse agricole - deţinerea sau expunerea în vederea vânzãrii, oferirea spre vânzare, livrarea sau orice alte forme de introducere pe piaţã, cu excepţia primei vânzãri, de cãtre un producãtor primar cãtre revânzãtori sau operatori şi a oricãrei activitãţi constând în prepararea unui produs în vederea primei vânzãri; o vânzare de cãtre un producãtor primar cãtre consumatorii finali este consideratã comercializare, în cazul în care se desfãşoarã în localuri distincte, rezervate acestei activitãţi;
h) bolile profesionale - afecţiunile care se produc ca urmare a exercitãrii unei meserii sau profesii cauzate de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncã, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncã;
i) lucrãtor - persoana angajatã de cãtre un angajator potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuãrii stagiului de practicã, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncã, cu excepţia persoanelor care presteazã activitãţi casnice;
j) angajator - persoana fizicã sau juridicã ce se aflã în raporturi de muncã ori de serviciu cu lucrãtorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unitãţii;
k) loc de muncã - locul destinat sã cuprindã posturi de lucru, situat în clãdirile întreprinderii şi/sau unitãţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unitãţii la care lucrãtorul are acces în cadrul desfãşurãrii activitãţii;
l) securitate şi sãnãtate în muncã - ansamblul de activitãţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfãşurarea procesului de muncã, apãrarea vieţii, integritãţii fizice şi psihice, sãnãtãţii lucrãtorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncã.
IV. Obiectivul schemei de ajutor de minimis
ART. 4
Obiectivul prezentei scheme de ajutor de minimis îl constituie creşterea calitãţii angajãrii şi îmbunãtãţirea condiţiilor de muncã prin asigurarea securitãţii şi protecţiei sãnãtãţii la locul de muncã, prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi instruirea lucrãtorilor în domeniul sãnãtãţii şi securitãţii în muncã, precum şi asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securitãţii şi sãnãtãţii în muncã.
V. Domeniul de aplicare
ART. 5
Prezenta schemã de ajutor de minimis nu se aplicã:
a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfãşoarã activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul CE nr. 104/2000 privind organizarea comunã a pieţelor în sectorul produselor pescãreşti şi de acvaculturã, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 17 din 21 ianuarie 2000;
b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfãşoarã activitatea în producţia primarã a produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul CE;
c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfãşoarã activitatea în transformarea şi comercializarea produselor agricole, prevãzute în anexa nr. 1 la Tratatul CE, în urmãtoarele cazuri:
- atunci când valoarea ajutorului este stabilitã pe baza preţului sau a cantitãţii produselor în cauzã achiziţionate de la producãtorii primari sau introduse pe piaţã de întreprinderile în cauzã;
- atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţialã sau integralã cãtre producãtori primari;
d) ajutoarelor destinate activitãţilor legate de export cãtre ţãri terţe sau cãtre state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitãţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţãrii şi funcţionãrii unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarelor subordonate folosirii mãrfurilor naţionale în locul celor importate;
f) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfãşoarã activitatea în sectorul cãrbunelui, în sensul Regulamentului CE nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria cãrbunelui, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 205 din 2 august 2002;
g) ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mãrfuri, acordate întreprinderilor care efectueazã transport rutier de mãrfuri în numele terţilor;
h) ajutoarelor acordate întreprinderilor în dificultate, aşa cum sunt acestea definite în Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, publicate Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004.
VI. Condiţii de eligibilitate pentru activitãţi
ART. 6
Activitãţile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis sunt activitãţi şi intervenţii pentru:
(i) asigurarea sãnãtãţii şi securitãţii la locul de muncã;
(ii) prevenirea bolilor profesionale;
(iii) informarea şi instruirea lucrãtorilor în domeniul sãnãtãţii şi securitãţii în muncã;
(iv) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securitãţii şi sãnãtãţii în muncã.
VII. Condiţii de eligibilitate pentru beneficiari
ART. 7
Pot beneficia de facilitãţile prevãzute în prezenta schemã de ajutor de minimis întreprinderile care îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
a) sunt legal constituite în România şi îşi desfãşoarã activitatea în România;
b) sunt eligibile pentru finanţare conform prevederilor Documentului-cadru de implementare pentru POS DRU şi ale Ghidului solicitantului;
c) nu sunt în stare de insolvenţã, nu au afacerile administrate de un judecãtor sindic, nu au nicio restricţie asupra activitãţii comerciale, nu sunt subiectul unor aranjamente între creditori sau nu se aflã într-o altã situaţie similarã cu cele menţionate anterior, reglementate prin lege;
d) nu înregistreazã datorii publice şi şi-au plãtit la timp taxele, obligaţiile şi alte contribuţii la bugetul de stat, bugetele speciale şi bugetele locale, prevãzute de legislaţia în vigoare;
e) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnãri de tip res judicata în ultimii 3 ani de cãtre nicio instanţã de judecatã, din motive profesionale sau etic-profesionale;
f) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost condamnat de tip res judicata pentru fraudã, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau în alte activitãţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunitãţii Europene;
g) reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizeazã informaţii false;
h) nu sunt "întreprinderi în dificultate", conform Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate (publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004);
i) sunt direct responsabile de pregãtirea şi implementarea proiectului şi nu acţioneazã ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat;
j) nu au fost subiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comunã sau, în cazul în care au fãcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executatã şi ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentã;
k) valoarea totalã a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat întreprinderea pe o perioadã de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulatã cu valoarea alocãrii financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis, nu depãşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor care activeazã în sectorul transporturilor). Aceste plafoane se aplicã indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmãrit şi indiferent dacã ajutorul este finanţat din surse naţionale sau comunitare;
l) îndeplineşte şi alte condiţii specificate în cererea de propuneri de proiecte şi în Ghidul solicitantului, fãrã a aduce atingere prevederilor în materie de ajutor de minimis.
VIII. Condiţii de eligibilitate ale proiectelor
ART. 8
Criteriile de eligibilitate ale proiectelor sunt urmãtoarele:
a) proiectul este relevant pentru obiectivele specifice ale axei prioritare 3, respectiv ale domeniului major de intervenţie 3.2;
b) grupul/grupurile-ţintã şi activitãţile proiectului sunt în concordanţã cu condiţiile axei prioritare 3, respectiv ale domeniului major de intervenţie 3.2 şi ale cererii de propuneri de proiecte;
c) bugetul proiectului respectã limitele prevãzute de prezenta schemã de ajutor de minimis;
d) proiectul respectã prevederile comunitare şi naţionale privind informarea şi publicitatea;
e) proiectul respectã perioada maximã de implementare şi perioada de transmitere a cererilor de finanţare;
f) proiectul este implementat în România.
ART. 9
Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se realizeazã de cãtre administratorul schemei de ajutor de minimis în conformitate cu Ghidul solicitantului.
IX. Selecţia şi evaluarea proiectelor
ART. 10
Selecţia şi evaluarea proiectelor se efectueazã de cãtre administratorul schemei de ajutor de minimis în conformitate cu Ghidul solicitantului.
X. Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis
ART. 11
(1) Mãsurile de sprijin acordate întreprinderilor în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis se acordã în baza unei cereri de finanţare, însoţitã de documentele solicitate în cererea de propuneri de proiecte şi în Ghidul solicitantului.
(2) Mãsurile de sprijin acordate în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis constau în finanţare nerambursabilã din fonduri comunitare şi naţionale.
(3) Administratorul prezentei scheme de ajutor de minimis va informa în scris întreprinderile beneficiare cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme de ajutor de minimis şi caracterul de minimis al acestuia*1).
__________
*1) În conformitate cu art. 3 din Regulamentul CE nr. 1.998/2006 din 15 decembrie 2006 pentru aplicarea art. 87 şi art. 88 din Tratat ajutoarelor de minimis.

ART. 12
(1) Valoarea minimã a unei cereri de finanţare este de 10.000 euro (echivalentul în lei), fãrã a se depãşi valoarea maximã a ajutorului prevãzutã la art. 12 alin. (2).
(2) Valoarea maximã a finanţãrii acordate prin aceastã schemã de ajutor de minimis este de 200.000 de euro (echivalentul în lei) pentru o întreprindere pe durata a 3 (trei) exerciţii fiscale.
(3) Cheltuielile neeligibile ale proiectului vor fi suportate integral de cãtre beneficiarul ajutorului de minimis.
(4) Plafonul stabilit va fi exprimat sub formã financiarã, ca valoare brutã, înainte de deducerea taxelor sau a altor obligaţii fiscale.
ART. 13
Activitãţile eligibile ce fac obiectul prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi finanţate numai dacã au fost iniţiate dupã semnarea contractului de finanţare încheiat între administratorul schemei de ajutor de minimis şi beneficiar.
ART. 14
În cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, ajutorul de minimis se va acorda sub formã de finanţare nerambursabilã, eşalonat, pe etape de implementare a proiectului. Valoarea ajutorului va fi actualizatã folosindu-se o ratã egalã cu rata de referinţã stabilitã de Comisia Europeanã la momentul acordãrii ajutorului de minimis.
ART. 15
(1) Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilã în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, beneficiarul va da o declaraţie privind ajutoarele de minimis primite în acel an fiscal şi în ultimii 2 ani fiscali (fie din surse ale statului sau ale autoritãţilor locale, fie din surse comunitare).
(2) Administratorul schemei de ajutor de minimis va acorda un ajutor de minimis dupã ce va verifica, pe baza declaraţiei pe propria rãspundere a întreprinderii, faptul cã suma totalã a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de trei ani consecutivi (ultimii 2 ani fiscali şi anul fiscal în curs), fie din surse ale statului sau ale autoritãţilor locale, fie din surse comunitare, cumulatã cu valoarea alocãrii financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis, nu depãşeşte pragul de 200.000 euro (100.000 euro pentru întreprinderile care activeazã în domeniul transporturilor), echivalent în lei.
(3) În cazul în care valoarea totalã a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi pe o perioadã de 3 ani consecutivi, cumulatã cu valoarea alocãrii financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis, depãşeşte pragul de 200.000 euro (100.000 euro pentru întreprinderile care activeazã în domeniul transporturilor), echivalent în lei, solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei de ajutor de minimis, nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depãşeşte acest plafon.
(4) Administratorul schemei de ajutor de minimis va verifica dacã solicitantul a mai beneficiat de alte ajutoare de stat sau de minimis pentru aceleaşi cheltuieli eligibile.
(5) Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat în sensul art. 87 (1) din Tratatul CE acordate pentru aceleaşi costuri eligibile, dacã un astfel de cumul genereazã o intensitate a ajutorului de stat care depãşeşte intensitatea maximã stabilitã în fiecare caz printr-un regulament privind exceptãrile în bloc sau printr-o decizie adoptatã de Comisia Europeanã.
XI. Cheltuieli eligibile
ART. 16
Cheltuielile eligibile în cadrul schemei de ajutor de minimis sunt detaliate în Ghidul solicitantului, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008.
XII. Durata schemei de ajutor de minimis
ART. 17
Prezenta schemã de ajutor de minimis se aplicã de la data lansãrii pânã la 31 decembrie 2010, în limita fondurilor alocate pentru aceastã schemã de ajutor de minimis.
XIII. Bugetul schemei de ajutor de minimis
ART. 18
(1) Sursa de finanţare pentru prezenta schemã de ajutor de minimis este Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", domeniul major de intervenţie 3.2 "Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilitãţii". Contribuţia Comunitãţii Europene la finanţarea acordatã este de 85%, restul de 15% fiind din contribuţia publicã naţionalã.
(2) Valoarea totalã estimatã a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, pe întreaga duratã de aplicare a acesteia, este de aproximativ 92.065.250 lei (echivalent a 24.882.500 euro):


┌────┬────────────┬────────────┬─────────────┐
│ An │ 2009 │ 2010 │ TOTAL │
├────┼────────────┼────────────┼─────────────┤
│ Lei│ 50.000.000 │ 42.065.250 │ 92.065.250 │
└────┴────────────┴────────────┴─────────────┘


ART. 19
Numãrul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis este de 124 de întreprinderi.
XIV. Modalitatea de implementare a schemei de ajutor de minimis
ART. 20
(1) Administratorul schemei lanseazã cererea de propuneri de proiecte. Tipul cererii de propuneri de proiecte este "cerere deschisã de proiecte cu depunere continuã".
(2) Pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis, întreprinderile trebuie sã înainteze o cerere de finanţare administratorului schemei de ajutor de minimis, în conformitate cu Ghidul solicitantului.
(3) Cererea de finanţare va fi însoţitã de o declaraţie pe propria rãspundere prin care beneficiarul certificã faptul cã nu este îndeplinitã nicio condiţie pentru a fi considerat întreprindere în dificultate, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C244/2004.
(4) Înainte de primirea ajutorului, întreprinderea beneficiarã trebuie sã transmitã administratorului schemei de ajutor de minimis o declaraţie pe propria rãspundere cu privire la ajutoarele de stat primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, precum şi cu privire la ajutoarele de minimis primite în cursul anului fiscal curent şi al celor 2 ani fiscali anteriori.
(5) Verificarea condiţiilor de eligibilitate ale activitãţilor, proiectelor şi cheltuielilor se realizeazã de cãtre administratorul schemei de ajutor de minimis, înainte de acordarea facilitãţii. Administratorul asigurã, sub orice formã, publicitatea listei documentelor ce dovedesc îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a altor condiţii specifice.
(6) În cazul în care proiectul este eligibil pentru a primi o finanţare în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis şi este selectat pentru finanţare în urma procesului de evaluare, administratorul schemei de ajutor de minimis comunicã în scris întreprinderii beneficiare cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat şi caracterul acestuia de ajutor de minimis, fãcând referire expresã la Regulamentul CE nr. 1998/2006, prin menţionarea titlului acestuia şi a numãrului de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(7) Întreprinderea încheie cu administratorul schemei de ajutor de minimis un contract de finanţare.
(8) În cazul în care întreprinderea nu este eligibilã sã primeascã o alocare specificã în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, administratorul schemei de ajutor de minimis îi comunicã în scris acest lucru.
XV. Efecte şi beneficii
ART. 21
Prin aplicarea prezentei scheme de ajutor de minimis se vizeazã obţinerea urmãtoarelor efecte şi beneficii:
a) creşterea numãrului de cursanţi certificaţi pentru actualizarea şi îmbunãtãţirea competenţelor în domeniul sãnãtãţii şi securitãţii la locul de muncã;
b) creşterea securitãţii şi protecţiei sãnãtãţii lucrãtorilor;
c) prevenirea bolilor profesionale;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securitãţii şi sãnãtãţii în muncã;
e) creşterea numãrului de lucrãtori informaţi cu privire la securitatea şi sãnãtatea în muncã.
XVI. Reguli privind transparenţa
ART. 22
(1) Administratorul prezentei scheme de ajutor de minimis va informa în scris întreprinderile beneficiare cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme de ajutor de minimis şi caracterul de minimis al acestuia*2).
____________
*2) În conformitate cu art. 3 din Regulamentul CE nr. 1.998/2006 din 15 decembrie 2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis.

(2) Schema de ajutor de minimis va fi publicatã integral pe pagina de internet a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor umane, la adresa http://www.fseromania.ro
XVII. Reguli privind raportarea şi monitorizarea ajutorului de minimis
ART. 23
Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme de ajutor de minimis se fac în conformitate cu legislaţia comunitarã şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007.
ART. 24
Furnizorul de ajutor de minimis pãstreazã evidenţa detaliatã a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme de ajutor de minimis pe o duratã de cel puţin 10 ani de la data la care ultima alocare specificã a fost acordatã în baza schemei de ajutor de minimis. Aceastã evidenţã trebuie sã conţinã toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitarã în domeniul ajutorului de minimis.
ART. 25
(1) Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune mãsurile care se impun în cazul încãlcãrii condiţiilor impuse prin prezenta schemã de ajutor de minimis sau prin legislaţia naţionalã ori europeanã aplicabilã la momentul respectiv.
(2) Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevãzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 , toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional.
(3) În cazul în care existã îndoieli serioase cu privire la datele transmise de cãtre furnizor, Consiliul Concurenţei poate sã solicite date şi informaţii suplimentare şi, dupã caz, sã facã verificãri la faţa locului.
(4) În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite Consiliului Concurenţei valori estimative.
(5) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulãrile, recalculãrile, recuperãrile, rambursãrile se raporteazã Consiliului Concurenţei pânã la data de 31 martie a anului urmãtor anului de raportare.
(6) Furnizorul va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemã de ajutor de minimis în termen de 15 zile de la data adoptãrii acesteia, conform <>art. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 137/2007 .
ART. 26
Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrãtoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeanã le considerã necesare pentru evaluarea respectãrii condiţiilor prezentei scheme de ajutor de minimis.
ART. 27
Administratorul prezentei scheme de ajutor de minimis are obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului de ajutor de minimis, în formatul şi în termenul solicitate de acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului conform art. 25 şi 26.

__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016