Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 4 august 2022  privind Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 4 august 2022 privind "Sprijin pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale"

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 810 din 17 august 2022
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.122 din 4 august 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 810 din 17 august 2022.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Schema de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, se aplică în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi implementează investiţia I1 „Campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane“, componenta C2 „Păduri şi conservarea biodiversităţii“ din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR).
    (2) Schema are la bază prevederile secţiunii 2.1.3 Ajutoare pentru prevenirea şi repararea pagubelor provocate pădurilor de incendii forestiere, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de alte fenomene meteorologice nefavorabile, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare Orientările Uniunii Europene.
    (3) Schema se implementează prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, denumit în continuare MMAP, şi prin gărzile forestiere, denumite în continuare GF.
    (4) Schema se aplică pe întregul teritoriu al României.

    ART. 2
    Textul schemei se publică integral pe paginile web ale MMAP şi ale GF.

    CAP. II
    Scopul şi obiectivele schemei
    ART. 3
    (1) Scopul schemei îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri forestiere, precum şi formelor asociative ale acestora, pentru refacerea pădurii pe suprafeţele care au fost afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale.
    (2) Obiectivul schemei îl reprezintă refacerea potenţialului forestier prin împădurirea suprafeţelor situate în fondul forestier naţional care au fost afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale. Prin acest obiectiv se vor putea atinge şi alte obiective, respectiv reducerea impactului schimbărilor climatice şi mărirea cantităţii de carbon sechestrat, conservarea biodiversităţii, gestionarea durabilă a pădurilor şi dezvoltarea continuă a funcţiilor ecologice şi sociale ale pădurilor.
    (3) Realizarea obiectivului menţionat la alin. (2) se va realiza cu respectarea următoarelor cerinţe legale:
    a) speciile şi ecotipurile de arbori utilizate se vor stabili pe baza prevederilor ultimului amenajament silvic întocmit pentru suprafaţa respectivă şi a tipului natural fundamental de pădure, fiind astfel reziliente la impactul preconizat de schimbările climatice, şi nu vor avea efecte adverse asupra biodiversităţii;
    b) utilizarea speciilor alogene va fi permisă numai în cazul în care se demonstrează că utilizarea acestora duce la condiţii ecosistemice favorabile şi adecvate privind clima, solul, etajele de vegetaţie, rezistenţa la foc şi că speciile indigene existente nu mai pot face faţă condiţiilor climatice şi pedohidrologice preconizate în viitor;
    c) refacerea potenţialului forestier prin împădurire va contribui în mod pozitiv la obiectivele de refacere a habitatelor, de conservare a biodiversităţii, de management al apei şi de protecţie a solului.


    ART. 4
    În vederea atingerii scopului definit la art. 3, schema vizează refacerea potenţialului forestier prin împădurirea terenurilor forestiere afectate de acţiunea unor incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale, a căror suprafaţă este mai mare de 0,5 ha.

    CAP. III
    Definiţii
    ART. 5
    În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:
    a) teren de împădurit - terenul gol, situat în fondul forestier naţional, cu o suprafaţă de cel puţin 0,5 ha, ce a fost afectat integral prin manifestarea incendiilor forestiere, a fenomenelor meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, a infestărilor cu organisme dăunătoare sau a evenimentelor catastrofale, fiind anterior acoperit cu pădure, şi care necesită o refacere a potenţialului forestier prin împădurire. Manifestarea acţiunii distructive a acestor factori este recunoscută la nivel naţional prin întocmirea documentelor prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 766/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea şi/sau prin întocmirea actelor de punere în valoare a produselor accidentale;
    b) fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale - condiţii meteorologice nefavorabile cum sunt îngheţul, furtunile şi grindina, gheaţa, ploile torenţiale sau seceta severă care au distrus toţi arborii de pe o anumită suprafaţă de pădure, fiind menţionate şi la pct. I din anexa nr. 1 la Normele metodologice privind modul de prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 766/2007;
    c) alte fenomene meteorologice nefavorabile - condiţii meteorologice nefavorabile care nu îndeplinesc condiţiile de la punctul (35) subpunctul 34 din Orientările Uniunii Europene;
    d) infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare - acţiunea altor specii de virusuri, bacterii, ciuperci, plante parazite şi animale asupra arborilor, care determină uscarea acestora, fiind menţionate şi la pct. II din anexa nr. 1 la Normele metodologice privind modul de prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 766/2007;
    e) eveniment catastrofal - eveniment neprevăzut, de natură biotică sau abiotică, provocat de acţiunea oamenilor, care generează perturbări importante ale structurilor forestiere, cauzând, în cele din urmă, importante pagube economice sectorului forestier;
    f) fond forestier naţional - suprafeţele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    g) ocol silvic - structura silvică de administrare sau care prestează servicii silvice, definită conform pct. 23 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) solicitant - orice proprietar sau deţinător public sau privat al unui teren aflat în fondul forestier naţional ce a fost afectat de acţiunea unor incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale, pe o suprafaţă de minimum 0,5 ha, care administrează sau are încheiat un contract de prestări servicii silvice sau de administrare pentru această suprafaţă cu un ocol silvic autorizat şi care solicită sprijin prin această schemă de ajutor;
    i) ghidul solicitantului - ghidul specific acestei scheme, emis şi aprobat de MMAP, ce cuprinde regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente PNRR;
    j) întreprindere - în sensul art. 1 din anexa nr. I la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică;
    k) întreprindere în dificultate - conform art. 35 pct. 15 din Orientările Uniunii Europene, reprezintă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare:
    - în cazul unei societăţi cu răspundere limitată (alta decât IMM care a fost înfiinţată de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat cumulat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei definiţii, „societate cu răspundere limitată“ se referă, în special, la tipurile de societăţi comerciale menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social“ include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;
    – în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât IMM care a fost înfiinţată de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei definiţii, „o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii“ se referă în special la acele tipuri de societăţi comerciale menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
    – atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
    – atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutor pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
    – în cazul unei întreprinderi care nu este IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:
    (i) raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi
    (ii) capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization - profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) se situează sub 1,0;


    l) fişă tehnică - ansamblul de informaţii tehnice şi financiare privind serviciile şi lucrările necesare împăduririi unui teren, conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta schemă, pe baza căreia se întocmeşte o cerere de finanţare;
    m) cerere de finanţare - documentul prin care solicitantul solicită sprijin în cadrul acestei scheme;
    n) evaluarea cererii de finanţare - acţiunile procedurale prin care cererea de finanţare este analizată pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi a cerinţelor specifice;
    o) cerere de finanţare eligibilă - cererea de finanţare care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate şi cerinţele specifice prevăzute în schemă;
    p) contract de finanţare - actul juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor, în vederea implementării investiţiilor în cadrul PNRR, încheiat între MMAP şi beneficiar pentru acordarea finanţării necesare implementării proiectului, pe perioada stabilită şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României;
    q) beneficiar - solicitantul care a depus o cerere de finanţare şi care a încheiat un contract de finanţare;
    r) stare de masiv - stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente ale acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri, fiind definită la pct. 49 din anexa nr. 1 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    s) schemă de ajutor - actul pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific, uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită şi/sau într-un cuantum nedefinit.


    CAP. IV
    Beneficiarii schemei
    ART. 6
    (1) Beneficiar al schemei poate fi orice deţinător public sau privat de teren de împădurit, indiferent de mărime, precum şi formele asociative ale acestuia.
    (2) În categoria deţinătorilor publici de teren de împădurit sunt incluse terenurile statului aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ şi a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii, pentru domeniul public deţinut de către acestea) şi alte persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora.
    (3) În categoria deţinătorilor privaţi de teren de împădurit sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii, pentru domeniul privat deţinut de către acestea), alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.

    ART. 7
    (1) Schema nu se aplică deţinătorilor publici şi privaţi de teren şi formelor asociative ale acestora, menţionaţi la art. 6 alin. (2) şi (3), dacă aceştia se află, după caz, în una dintre următoarele situaţii:
    a) sunt întreprinderi aflate în dificultate în sensul definiţiei precizate la art. 5 lit. k);
    b) împotriva lor a fost emisă o decizie de recuperare definitivă a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost executată.

    (2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică beneficiarilor din categoria unităţilor administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii) menţionate la art. 6 alin. (2).

    CAP. V
    Condiţii de eligibilitate
    ART. 8
    (1) Pentru a fi eligibili în cadrul schemei, beneficiarii menţionaţi la art. 6 trebuie să deţină terenuri care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
    a) să fie incluse în fondul forestier naţional;
    b) pădurea de pe terenul respectiv să fi fost afectată integral, anterior accesării schemei, de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare sau de evenimente catastrofale, iar terenul să nu fi fost încă reîmpădurit;
    c) afectarea menţionată la lit. b) să fie consemnată într-un document de constatare recunoscut de către autorităţile publice competente din România;
    d) arborii afectaţi să fi fost extraşi, în condiţiile legii, anterior depunerii cererii de finanţare;
    e) să aibă o suprafaţă minimă compactă pe care se vor efectua împăduriri de cel puţin 0,5 ha;
    f) pentru terenurile de împădurit să existe încheiat un contract de administrare sau de prestări servicii cu un ocol silvic sau să fie administrat printr-un ocol silvic propriu, legal constituit.

    (2) Condiţia menţionată la alin. (1) lit. c) se consideră îndeplinită dacă pentru suprafaţa afectată a fost încheiat:
    a) un proces-verbal de constatare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 766/2007 şi/sau un act de punere în valoare a produselor accidentale;
    b) un act de control, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, pentru evenimentele catastrofale apărute ca urmare a unor tăieri ilegale cu autor necunoscut, caz în care condiţia menţionată la alin. (1) lit. d) nu este aplicabilă.


    ART. 9
    Sunt eligibile toate terenurile de împădurit, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. a), cu excepţia terenurilor forestiere care fac obiectul unor litigii al dreptului de proprietate.

    ART. 10
    În cadrul schemei nu este eligibilă înfiinţarea de plantaţii de arbori din specii forestiere cu ciclu scurt de producţie, plantaţii de arbori cu creştere rapidă întrebuinţaţi pentru producerea de energie sau plantaţii de pomi de Crăciun.

    ART. 11
    Speciile utilizate pentru împăduririle efectuate pe terenurile aflate în siturile Natura 2000 trebuie să corespundă obiectivelor stabilite pentru aceste zone.

    CAP. VI
    Tipul sprijinului, intensitatea ajutorului şi valoarea sprijinului
    ART. 12
    (1) Sprijinul acordat prin schemă este de tipul unui ajutor de stat nerambursabil.
    (2) Valoarea sprijinul financiar se stabileşte la nivelul sumelor prevăzute în fişa tehnică şi cuprinde totalitatea serviciilor, materialelor şi lucrărilor necesare conducerii plantaţiei până la atingerea stării de masiv, respectiv pregătirea terenului pentru plantare, împădurirea propriu-zisă, întreţinerea plantaţiilor, precum şi serviciile de asistenţă tehnică prestate de personalul silvic pentru obiectivul respectiv.
    (3) În cazul apariţiei unui eveniment produs de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale, constatat conform prevederilor legale de către autorităţile publice desemnate după plantare, pierderile de puieţi vor putea fi acoperite prin plata proporţională cu suprafaţa plantaţiei afectate de evenimentul produs de factori biotici sau abiotici, dacă acestea sunt de maximum 80% din suprafaţă sau integral, dacă pierderile sunt de peste 80%. Pentru a fi eligibil pentru acoperirea costurilor cu refacerea plantaţiei, starea plantaţiei trebuie să fi fost conformă anterior manifestării cauzelor care au afectat plantaţia.

    ART. 13
    Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei este de 100% din valoarea prevăzută în fişa tehnică menţionată la art. 12 alin. (2).

    CAP. VII
    Costuri eligibile
    ART. 14
    (1) Sprijinul financiar prevăzut la art. 12 va acoperi următoarele costuri eligibile:
    a) cheltuielile de prestare a serviciilor şi de execuţie a lucrărilor necesare conducerii plantaţiei până la atingerea stării de masiv, respectiv pregătirea terenului pentru plantare, împădurirea propriu-zisă, întreţinerea plantaţiilor, precum şi serviciile de asistenţă tehnică prestate de personalul silvic pentru obiectivul respectiv, conform fişei tehnice;
    b) costurile pentru refacere, în cazul manifestării unor cauze care au afectat plantaţia, în condiţiile menţionate la art. 12 alin. (3), egale cu valoarea proporţională a pierderilor constatate din valoarea lucrărilor de înfiinţare şi îngrijire a plantaţiei, efectuate şi recepţionate până la momentul producerii evenimentului generator al pagubei.

    (2) Orice alt cost este neeligibil şi va fi suportat de către beneficiar din surse proprii.
    (3) Taxa pe valoarea adăugată nu este eligibilă în cadrul schemei de ajutor. Excepţie face situaţia în care această taxă nu poate fi recuperată conform prevederilor legale naţionale.

    CAP. VIII
    Modalitatea de acordare a ajutorului
    ART. 15
    (1) Beneficiarii menţionaţi la art. 6 depun în aplicaţia informatică realizată de MMAP o cerere de finanţare, al cărei model va fi stabilit în ghidul solicitantului, şi o fişă tehnică, conform modelului din anexă, care va fi verificată şi avizată în prealabil de GF.
    (2) Sprijinul financiar se derulează după evaluarea cererii de finanţare de către MMAP şi semnarea contractului de finanţare de către beneficiar.
    (3) Lucrările propriu-zise de împădurire pot demara numai după semnarea contractului de finanţare.

    ART. 16
    (1) Plata efectivă a ajutorului se efectuează de către MMAP, prin viramentul în conturile beneficiarilor a sumelor prevăzute în propunerile de decont comunicate de către GF şi în urma parcurgerii procedurilor specifice de verificare ale MMAP.
    (2) Sumele pot fi solicitate la plată doar ulterior efectuării lucrărilor şi pe baza unui raport de verificare a acestora întocmit de către GF.
    (3) Plăţile pot fi efectuate cu o frecvenţă de maximum 2 plăţi pe an şi nu pot depăşi prevederile financiare programate prin fişa tehnică.
    (4) În cazul apariţiei situaţiei descrise la art. 12 alin. (3), valoarea devizului de lucrări din fişa tehnică va fi actualizată conform situaţiei nou-create, iar cuantumul valorilor va fi actualizat printr-un act adiţional la contractul de finanţare.
    (5) Pentru sumele solicitate la plată, documentul justificativ este raportul de verificare în teren, întocmit de către GF în urma solicitării beneficiarilor pentru recepţia lucrărilor efectuate.

    ART. 17
    (1) Implementarea schemei se realizează pe baza procedurilor de evaluare, semnare a contractului de finanţare, control, supracontrol, autorizare plăţi, monitorizare şi raportare ce se vor elabora la nivelul MMAP şi GF şi vor fi aprobate prin ordine ale ministrului mediului, apelor şi pădurilor, în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022.
    (2) Instituţiile menţionate la alin. (1) vor efectua toate verificările necesare pentru a stabili dacă solicitanţii întrunesc condiţiile pentru a beneficia de finanţare în cadrul schemei, pe baza unor manuale de proceduri specifice.

    CAP. IX
    Condiţii specifice schemei
    ART. 18
    (1) Compoziţiile de împădurire, care sunt prevăzute în fişele tehnice, vor respecta prevederile ultimului amenajament silvic întocmit pentru suprafaţa respectivă şi vor cuprinde speciile din compoziţia tipului natural fundamental de pădure ce sunt adaptate la noile condiţii determinate de schimbările climatice, astfel încât riscul producerii unor noi daune similare să fie minimizat în viitor.
    (2) Utilizarea speciilor nonnative va fi permisă doar în condiţiile în care se demonstrează faptul că utilizarea speciilor respective conduce la condiţii ecosistemice mai favorabile şi adecvate şi că speciile native nu mai sunt adaptate la condiţiile climatice viitoare, modelate şi la condiţiile pedostaţionale.
    (3) Stabilirea compoziţiilor de împădurire pe specii, precum şi desimea plantaţiilor vor fi detaliate tehnic în fişa tehnică a fiecărei plantaţii în parte.
    (4) În cazul utilizării altor specii de bază sau al nerespectării numărului minim de puieţi plantaţi la hectar, plantaţiile efectuate nu vor putea fi recepţionate pentru plată.

    ART. 19
    (1) Perioada de implementare a fiecărui contract începe de la data semnării acestuia de către beneficiar şi se finalizează la încheierea perioadei stabilite pentru întreţinerea plantaţiei. sau, după caz, la sfârşitul perioadei de derulare a schemei.
    (2) Duratele de execuţie a lucrărilor de întreţinere a plantaţiilor se stabilesc în fişa tehnică, pe baza instrucţiunilor tehnice în vigoare, în mod diferenţiat, în funcţie de specia principală utilizată în formula de împădurire.
    (3) În situaţia în care perioada de derulare a schemei este mai mică decât perioada stabilită conform alin. (2), fondurile necesare pot fi asigurate în continuare din Fondul pentru mediu.
    (4) După semnarea contractului, lucrările de împădurire se vor realiza de regulă cel târziu până la începutul următorului sezon de vegetaţie, fără însă a depăşi data calendaristică de 30 mai a anului respectiv.
    (5) În cazuri deosebite ce vor fi documentate, se poate decala împădurirea cu maximum un an faţă de termenul prevăzut la alin. (4).

    ART. 20
    Arboretul creat în baza schemei va fi menţinut până la vârsta exploatabilităţii prevăzută de normele tehnice silvice în vigoare.

    ART. 21
    Dacă plantaţia creată în baza schemei este defrişată/distrusă total sau parţial pe parcursul derulării sau după finalizarea contractului în perioada prevăzută la art. 20, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră, beneficiarul schemei sau persoana vinovată va rambursa integral sumele primite în cadrul acestei scheme, aferente suprafeţei afectate.

    CAP. X
    Durata şi bugetul schemei
    ART. 22
    (1) Schema se aplică de la data intrării în vigoare a ordinului de aprobare, dar nu mai devreme de data primirii deciziei de la Comisia Europeană şi până la data de 30 iunie 2026.
    (2) Contractele se pot încheia până la data de 28 februarie 2026, cu condiţia efectuării lucrărilor de împădurire în primăvara anului 2026.
    (3) Datorită ritmului specific de dezvoltare a plantaţiilor, care necesită o perioadă îndelungată de atingere a stării de masiv, finanţarea serviciilor şi lucrărilor după termenul prevăzut la alin. (1) se poate efectua în continuare din Fondul pentru mediu, pe perioada prevăzută în fişa tehnică.
    (4) În situaţia în care, începând cu anul 2023, baza comunitară aplicabilă prezentei scheme se modifică faţă de cea existentă, prevederile acesteia se modifică corespunzător.

    ART. 23
    Valoarea totală estimată care va fi acordată în cadrul schemei este echivalentul în lei al sumei de 100 milioane de euro, stabilit la nivelul ratei de schimb comunicate de Banca Naţională a României la data acordării.

    CAP. XI
    Transparenţa, monitorizarea şi recuperarea ajutoarelor acordate în cadrul prezentei scheme
    ART. 24
    (1) Informaţiile privind beneficiarii schemei care au semnat contracte, precum şi sumele acordate se publică pe pagina web a MMAP şi vor fi disponibile publicului, fără restricţii, pe o perioadă de 10 ani.
    (2) MMAP transmite anual către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informaţiile necesare pentru întocmirea raportului anual al ajutoarelor de stat în sectorul agricol şi forestier.
    (3) MADR încarcă informaţiile primite de la MMAP în sistemul electronic al Comisiei Europene.
    (4) MMAP ţine evidenţe detaliate privind informaţiile şi documentele justificative necesare pentru a se demonstra că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în secţiunea 2.1.3 din Orientările Uniunii Europene.
    (5) Monitorizarea contractelor încheiate şi a plăţilor acordate prin schemă se realizează de către MMAP.
    (6) Monitorizarea suprafeţelor împădurite, precum şi verificările periodice privind starea plantaţiilor se realizează prin GF.
    (7) MMAP poate să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la faţa locului pentru a verifica respectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor şi a dispune măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate.
    (8) Evidenţele întocmite cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor menţionate la alin. (4)-(6) se păstrează timp de 10 ani de la data la care a fost acordat ultimul ajutor în cadrul schemei.

    ART. 25
    În aplicarea prevederilor art. 21, recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau ale sistemului de sancţiuni.

    ANEXA 1

    la schemă
    Garda forestieră .................................
    Nr. ................/data ..................
    Aprobat
    Inspector-şef,
    ..........................
    Ocolul silvic ................................................
    Nr. ............../data ...................
    FIŞĂ TEHNICĂ
    1. Informaţii generale privind obiectivul propus
    1.1. Denumirea obiectivului: „..............…..........................................“
    1.2. Localizarea obiectivului: localitatea .........................., judeţul ............................
    1.3. Beneficiarul investiţiei: proprietar: ................, Contract de administrare/servicii silvice nr.: ...........

    2. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei propuse
    2.1. Scurtă prezentare:
    a) Situaţia actuală: .......................................................................
    b) Efectul pozitiv previzionat prin realizarea investiţiei: ...........................................

    2.2. Obiective generale preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei: ........................................................

    3. Estimarea valorică a investiţiei: .....................................................
    3.1. Sursele de finanţare pentru investiţie: .....................................................

    4. Informaţii privind regimul juridic al terenului: .....................................................
    5. Particularităţi ale amplasamentului/amplasamentelor propus(e) pentru realizarea investiţiei:
    a) relaţiile cu zone învecinate, căi de acces posibile: ..................................................
    b) particularităţi de relief: ................................................................
    c) posibile obligaţii de servitute: ........................................................

    FIŞA UNITĂŢII STAŢIONALE (U.S.)
    AMPLASAMENT
    Ocol silvic .......................................
    1. U.P. ............ 2. u.a. ............ 3. Supr. u.s. ............ ha
    4. Reg. geografică ............ 5. Gr. funcţională ............
    I. Caracteristici fizico-geografice ale u.s.
    Forma de relief ............ Altitudine ............ m
    Înclinare ............ gr Expoziţie............

    II. Tip staţiune (cod şi denumire) .......................................................
    III. Structura arboretului existent anterior
    Compoziţia ................................. Vârsta ....... ani Cl. prod. ........
    Seminţiş utilizabil (compoziţie/suprafaţă) ..................................................

    IV. Tipul natural fundamental de pădure
    Cod şi denumire .........................................................................
    NOTĂ:
    Datele pentru punctele I-IV vor fi preluate din ultimul amenajament silvic valabil pentru suprafaţa respectivă.


    V. Fundamentarea compoziţiei de împădurire
    Grupa ecologică ........................................................................
    Compoziţia-ţel ...........................................................................
    Compoziţia (formula) de împădurire ...............................................

    VI. Tehnologia de instalare a culturilor
    Pregătirea terenului .................................. Pregătirea solului ............................
    Metoda de regenerare ................................................................
    Schema de plantare, modul de asociere a speciilor .....................................
    Desimea iniţială (număr puieţi/ha) ..................................................

    VII. Lucrări de întreţinere a plantaţiilor
    Recepări .............................................. Revizuiri .........................................
    Mobilizări ................................... Descopleşiri ....................................
    Alte lucrări ...........................................................................

    VIII. Devizul de execuţie
    (În deviz vor fi menţionate cronologic, în ordinea executării lor, toate lucrările şi prestările de servicii necesare instalării şi dezvoltării plantaţiei până la atingerea stării de masiv, iar devizul va prezenta totaluri pe ani şi un total general.)
    Întocmit
    .......................................
         (numele şi prenumele)
    Semnătura
    .......................................
    Data ............................
    Avizat şef ocol silvic ....................................
    .....................................................................
    Semnătura
    .........................................................
    Data ...............................

    Verificat şi propus pentru aprobare la Garda Forestieră ...........................
    ......................................................................
                                 (numele şi prenumele)
    Semnătura
    ..................................................
    Data ............................
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016