Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 1.943/1.495/2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1220 din 23 decembrie 2021.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea activităţii operatorilor economici care administrează aeroporturile cu un trafic situat, la nivelul anului 2019, între 200.000-3.000.000 pasageri/an, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemia de COVID-19. (2) Ajutorul se acordă în condiţiile Deciziei Comisiei Europene nr. SA.100.666(2021/N). ART. 2 (1) În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: a) administrator al schemei - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; b) beneficiar - operator economic care administrează un aeroport cu un trafic situat, la nivelul anului 2019, între 200.000-3.000.000 pasageri/an; c) ajutor de stat - orice măsură care îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE); d) deficit de lichiditate - pierderile înregistrate de aeroporturi conform contului de profit şi pierdere, în cursul perioadei 1.07.2020-31.12.2021, denumită în continuare perioadă eligibilă, din care sunt excluse veniturile şi costurile: (i) din creanţe şi debitori diverşi (cont 654/754); (ii) din reevaluarea imobilizărilor corporale (cont 655/755); (iii) privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital (cont 6583/7583); (iv) de exploatare privind provizioanele (cont 6812/7812); (v) de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor (cont 6813/7813); (vi) de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante (cont 6814/7814); (vii) financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare (cont 686/786); (viii) provenite ca urmare a încasării ajutoarelor de stat aferente perioadei martie-iunie 2020 şi aprobate în baza deciziilor Comisiei Europene nr SA.57.178, respectiv SA.58.676, după caz; e) furnizori ai ajutorului de stat - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi, respectiv, judeţul Cluj, judeţul Iaşi, judeţul Sibiu, judeţul Dolj, judeţul Bacău şi judeţul Suceava; f) întreprinderi în dificultate - în conformitate cu art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, modificat şi completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, o întreprindere este considerată în dificultate în următoarele situaţii: (i) în cazul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar; (ii) în cazul unei societăţi comerciale în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei prevederi, „o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii“ se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE; (iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi; (iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare; (v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: 1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi 2. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0. (2) Ajutorul nu poate fi acordat întreprinderilor care erau deja în dificultate (în sensul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare) la 31 decembrie 2019. CAP. II Cadrul legal ART. 3 Cadrul legal aferent prezentei scheme îl reprezintă: a) art. 107 alin. (3) lit. (b) din TFUE; b) Hotărârea Guvernului nr. 398/1997 privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sub autoritatea consiliilor judeţene, cu modificările ulterioare; c) Hotărârea Guvernului nr. 521/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia“ - S.A., cu modificările ulterioare; d) Decizia Comisiei Europene nr. SA.100.666(2021/N); e) Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare (denumit, în continuare, Cadrul temporar). CAP. III Bugetul schemei ART. 4 (1) Ajutorul de stat se acordă de la bugetul de stat în limita fondurilor alocate prin legea bugetului de stat sau din alte fonduri constituite în conformitate cu legea bugetului de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv prin bugetele locale ale judeţelor care au în subordine aeroporturi cu un trafic situat între 200.000 şi 3.000.000 pasageri/an. (2) Bugetul schemei de ajutor de stat este de până la 51.544 mii lei. (3) Ajutorul de stat defalcat pe beneficiari este de până la:
┌───────────────────────────────┬──────┐
│ │Sumă │
│Beneficiar │(mii │
│ │lei) │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Societatea Naţională │ │
│„Aeroportul Internaţional │9.000 │
│Timişoara - Traian Vuia“ - S.A.│ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │ │
│Internaţional „Avram Iancu“ │9.000 │
│Cluj │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │6.530 │
│Internaţional Iaşi │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │6.655 │
│Internaţional Sibiu │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │8.730 │
│Internaţional Craiova │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │ │
│Internaţional „George Enescu“ │7.972 │
│Bacău │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│Regia Autonomă Aeroportul │ │
│Internaţional Ştefan cel Mare │3.657 │
│Suceava │ │
├───────────────────────────────┼──────┤
│TOTAL │51.544│
└───────────────────────────────┴──────┘
(4) Ajutorul de stat pentru fiecare beneficiar nu poate depăşi 1.800.000 euro, calculat la valoarea cursului de schimb comunicat de către Banca Naţională a României în ziua anterioară plăţii ajutorului de stat. Toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe. CAP. IV Forma ajutorului şi mecanismul de finanţare ART. 5 (1) În cadrul schemei de ajutor de stat sunt eligibile costurile pentru acoperirea deficitului de lichiditate înregistrat de beneficiari, conform Deciziei Comisiei Europene nr. SA.100.666(2021/N), şi calculat conform art. 2 alin. (1) lit. d). (2) Ajutorul se acordă sub formă de alocări de la bugetul de stat sau din alte fonduri constituite în conformitate cu legea bugetului de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi, respectiv, bugetele locale ale judeţelor, conform prevederilor art. 4 alin. (1). (3) Pentru Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia“ - S.A. deschiderile de credite bugetare aferente ajutorului de stat se aprobă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care are şi calitatea de ordonator principal de credite, în baza cererii pe propria răspundere formulată de beneficiar, certificată pentru legalitate, oportunitate, necesitate şi realitate, depusă la sediul furnizorului ajutorului de stat până la data de 24 decembrie 2021, care este însoţită de un raport care fundamentează necesarul de ajutor de stat pe baza deficitului de lichiditate înregistrat de aeroport în perioada eligibilă, calculat conform art. 2 alin. (1) lit. d). (4) Pentru beneficiarii aflaţi în subordinea judeţelor, sumele aferente ajutorului de stat se transferă din bugetele judeţelor în bugetele regiilor autonome subordonate, în baza cererii pe propria răspundere formulate de beneficiar, depusă la sediul furnizorului ajutorului de stat până la data de 27 decembrie 2021, care este însoţită de un raport care fundamentează necesarul de ajutor de stat pe baza deficitului de lichiditate înregistrat de aeroport în perioada eligibilă, calculat conform art. 2 alin. (1) lit. d). (5) Raportul prevăzut la alin. (3) şi (4) va cuprinde cel puţin informaţii privind veniturile, cheltuielile şi deficitul de lichiditate al aeroportului realizate în perioada eligibilă, cu evidenţierea tuturor elementelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d). Informaţiile vor fi defalcate pe luni. În cadrul raportului, deficitul de lichiditate înregistrat de aeroporturi în perioada de eligibilitate va fi prezentat atât cumulat, cât şi defalcat pe semestre, respectiv cel realizat în semestrul II (iulie-decembrie) 2020 şi semestrul I (ianuarie-iunie) 2021 şi cel estimat pentru semestrul II (iulie-decembrie) 2021. (6) În cazul în care într-una sau mai multe luni din perioada eligibilă un beneficiar nu înregistrează deficit de lichiditate, surplusul realizat va diminua corespunzător deficitul de lichiditate înregistrat în restul perioadei eligibile. CAP. V Furnizorii şi beneficiarii ajutorului de stat ART. 6 (1) Furnizorii şi beneficiarii măsurii de ajutor de stat sunt prevăzuţi în tabelul de mai jos:
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Furnizor │Beneficiar │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ministerul │Societatea Naţională │
│Transporturilor│Aeroportul │
│şi │Internaţional │
│Infrastructurii│Timişoara „Traian │
│ │Vuia“ - S.A. │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Cluj │Aeroportul │
│ │Internaţional „Avram │
│ │Iancu“ Cluj │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Iaşi │Aeroportul │
│ │Internaţional Iaşi │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Sibiu │Aeroportul │
│ │Internaţional Sibiu │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Dolj │Aeroportul │
│ │Internaţional Craiova │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Bacău │Aeroportul │
│ │Internaţional „George │
│ │Enescu“ Bacău │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Regia Autonomă │
│Judeţul Suceava│Aeroportul │
│ │Internaţional Ştefan │
│ │cel Mare Suceava │
└───────────────┴──────────────────────┘
(2) Beneficiarii măsurii de ajutor de stat acţionează în sectorul specific activităţilor auxiliare transportului aerian de pasageri. (3) Beneficiarii intră în categoria întreprinderilor mari. CAP. VI Durata schemei ART. 7 (1) Prezenta schemă de ajutor de stat intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Ajutorul de stat se acordă până la data de 31 decembrie 2021. CAP. VII Criterii de eligibilitate ART. 8 (1) Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea deficitului de lichiditate cu care se confruntă aeroporturile prevăzute la art. 6 alin. (1), cu respectarea următoarelor criterii de eligibilitate: a) împotriva beneficiarilor nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare; b) beneficiarii nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile; c) beneficiarii nu se aflau în dificultate, în sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat, modificat şi completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, la data de 31 decembrie 2019, dar pentru care există posibilitatea să se fi confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19. (2) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi consiliile judeţene care au în subordine regiile autonome beneficiare verifică îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta schemă şi modul de utilizare a sumelor alocate. (3) Pentru a evita o eventuală supracompensaţie, fiecare furnizor al ajutorului de stat verifică până la data de 30.05.2022 dacă beneficiarii au primit doar ceea ce este necesar pentru acoperirea deficitului de lichiditate, conform prezentei scheme şi Deciziei Comisiei Europene SA.100.666(2021/N). (4) În acest scop, beneficiarii depun la furnizorii ajutorului de stat, până la data de 30.04.2022, o evaluare efectuată de un auditor financiar independent din care să rezulte valoarea deficitului de lichiditate calculat conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d), fără a lua în calcul ajutorul de stat primit, pentru întreaga perioadă în care a beneficiat de ajutor de stat. (5) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi judeţele, prin consiliile judeţene, în calitate de furnizori ai ajutorului de stat, vor lua toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului care depăşeşte deficitul de lichiditate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Ajutorul de stat care trebuie rambursat sau recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii acestuia până la data recuperării sau a rambursării integrale. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.589/2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. CAP. VIII Cumulul ART. 9 (1) În vederea acordării unui ajutor de stat în baza pct. 3.1 din Cadrul temporar, furnizorul trebuie să verifice şi să se asigure că: a) valoarea noului ajutor de stat, cumulată cu valoarea altor ajutoare de stat primite de beneficiarul în cauză, dacă este cazul, în baza pct. 3.1 din Cadrul temporar nu depăşeşte echivalentul a 1.800.000 euro; b) valoarea noului ajutor de stat cumulată cu valoarea ajutoarelor de stat acordate beneficiarului în cauză pentru acelaşi costuri eligibile, dacă este cazul, nu depăşeşte intensitatea sau valoarea maximă a ajutorului permisă în baza regulamentelor în baza cărora respectivele ajutoare de stat au fost acordate. (2) Acelaşi beneficiar poate primi ajutor de minimis şi ajutor de stat în baza pct. 3.1 din Cadrul temporar, cu respectarea condiţiilor din regulamentele specifice. CAP. IX Transparenţa, monitorizarea şi raportarea ART. 10 (1) Textul schemei de ajutor de stat şi actul normativ pentru aprobarea acesteia se publică integral pe pagina oficială de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. (2) Furnizorii ajutorului de stat trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la toate ajutoarele acordate în cadrul schemei. (3) Înregistrările prevăzute la alin. (2) conţin toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu şi trebuie păstrate timp de 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică în cadrul schemei. (4) Beneficiarii ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme trebuie să păstreze toate documentele aferente acestuia timp de 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică şi sunt obligaţi să le pună la dispoziţia furnizorului, administratorului sau a Consiliului Concurenţei ori de câte ori le sunt solicitate. (5) Furnizorii au obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, precum şi datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. (6) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei are obligaţia încărcării prezentei scheme în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS)^1. ^1 Conform prevederilor Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016. (7) Furnizorii ajutorului de stat au obligaţia de a înregistra în RegAS hotărârile de consiliu judeţean/contractele de finanţare, plăţile realizate în cadrul acestora, eventualele obligaţii de rambursare şi rambursări efective aferente acestora etc., în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data semnării actelor sau efectuării plăţilor, după caz. (8) Pe baza unei cereri scrise, furnizorii vor transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor prezentei scheme de ajutor de stat. (9) Beneficiarii ajutoarelor de stat au obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorilor, în formatul şi în termenul solicitate de aceştia, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorilor. (10) În conformitate cu art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei informează Consiliul Concurenţei în termen de 15 zile de la data adoptării prezentei scheme de ajutor de stat. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.