Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin Ordinul nr. 772 din 3 august 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 22 august 2018.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“. (2) Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013^1 al Comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea art. 107 si 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis. ^1 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 352 din 24.12.2013. (3) Prezenta schemă se aplică pe teritoriul României, în toate regiunile mai puţin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia). (4) Prezenta schemă de ajutor de minimis nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013. CAP. II Baza legală ART. 2 Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu: a) Programul operaţional Capital uman 2014-2020; b) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; c) Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare; d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare; e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. III Definiţii ART. 3 În sensul prezentei scheme următorii termeni se definesc astfel: 1. furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de management pentru POCU (AM POCU)/organismele intermediare regionale pentru POCU (OIR POCU); 2. întreprinderea, în contextul prezentei scheme, reprezintă orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică, constituită şi atestată ca întreprindere socială, conform Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare, şi anume: a) societate cooperativă de gradul I, care funcţionează în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare; b) cooperativă de credit, care funcţionează în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) asociaţie sau fundaţie, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare; d) casă de ajutor reciproc a salariaţilor, care funcţionează în baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată; e) casă de ajutor reciproc a pensionarilor, înfiinţată şi care funcţionează în baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările şi completările ulterioare; f) federaţiile şi uniunile persoanelor juridice de la lit. a)-e); g) orice alte categorii de persoane juridice; 3. întreprinderea unică - include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare: a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective. Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la lit. a)-d) sunt considerate „întreprinderi unice“; 4. rata de actualizare - rata de referinţă stabilită de Comisia Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe pagina de web a Comisiei Europene; 5. produse agricole - produsele enumerate în anexa nr. I la Tratat, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.379/2013^2; ^2 Regulamentul (CE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului. 6. prelucrarea produselor agricole - orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare; 7. comercializarea produselor agricole - deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei altei activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi; 8. beneficiar de ajutor de minimis - întreprindere socială care beneficiază, în cadrul unui proiect finanţat prin axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 al POCU, de ajutor de minimis; 9. contract de finanţare - actul juridic supus regulilor de drept public semnat între AM/OI POCU, pe de o parte, şi beneficiarul finanţării nerambursabile, respectiv administratorul schemei pentru entităţi ale economiei sociale, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării operaţiunilor în cadrul POCU; 10. administrator^3 al schemei de minimis - persoană juridică delegată de către furnizor să deruleze proceduri în domeniul ajutorului de minimis în numele furnizorului. În cadrul schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, administratorii schemei de minimis sunt administratorii de schemă pentru entităţi ale economiei sociale sau entităţi juridice din componenţa administratorilor de schemă pentru entităţi ale economiei sociale responsabile cu derularea de proceduri în domeniul ajutorului de minimis; ^3 Conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare. 11. administrator al schemei pentru entităţi ale economiei sociale - persoanele juridice care implementează, singure sau în parteneriat, proiecte cofinanţate prin Programul operaţional Capital uman, axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“, proiecte în cadrul cărora se atribuie ajutoare de minimis pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale, cu respectarea condiţiilor din Ghidul solicitantului - Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“. Administratori ai schemei pentru entităţi ale economiei sociale pot fi, cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului - Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţare de structuri de economie socială“, următoarele categorii: a) entităţi ale economiei sociale, reţele, uniuni, federaţii din sectorul economiei sociale, atât ca beneficiar unic, cât şi în parteneriat, inclusiv în parteneriat cu autorităţi publice centrale sau locale; b) alte entităţi relevante - furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii sociale organizaţii sindicale şi organizaţii patronale, asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie, organizaţii neguvernamentale; 12. întreprindere socială - orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială şi respectă principiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare; 13. întreprindere socială de inserţie - întreprinderea socială care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare; 14. contractul de subvenţie - actul juridic semnat între administratorul schemei de ajutor de minimis şi beneficiarul ajutorului de minimis, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării măsurilor finanţate prin prezenta schemă de ajutor de minimis; 15. beneficiarul finanţării nerambursabile - are înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului şi în Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, respectiv semnatarul contractului de finanţare cu AM POCU/OI POCU. CAP. IV Obiectivul schemei ART. 4 Obiectivul prezentei scheme îl constituie acordarea de sprijin către întreprinderi sociale în vederea înfiinţării, consolidării şi dezvoltării acestora într-o manieră sustenabilă. CAP. V Domeniul de aplicare ART. 5 (1) Prezenta schemă de minimis se aplică întreprinderilor sociale sprijinite în cadrul obiectivului specific 4.16 „Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă.“, apelul „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“. (2) Prezenta schemă de minimis nu se aplică: a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului; b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 a Tratatului CE; c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transformării şi comercializării produselor agricole, prevăzute în anexa nr. 1 la Tratatul CE, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză; (ii) atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producători primari; d) ajutoarelor acordate destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; e) ajutoarelor acordate condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de cele importate; f) ajutoarelor acordate pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri. CAP. VI Condiţii de eligibilitate pentru activităţi ART. 6 Activităţile eligibile care intră în domeniul de aplicare al prezentei scheme de ajutor de minimis sunt activităţile care vor fi efectuate de întreprinderile sociale înfiinţate şi finanţate conform prevederilor Ghidul solicitantului Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, aferent Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“, cu respectarea prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare, coroborat cu încadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile prevăzute în Ghidul solicitantului Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“. CAP. VII Condiţii de eligibilitate pentru beneficiari ART. 7 (1) Poate beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta schemă întreprinderea socială constituită conform Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare, cu luarea în considerare a art. 3 alin. (3) din prezenta schemă, care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este legal constituită în România şi îşi desfăşoară activitatea în România; b) nu este în stare de insolvenţă, nu are afacerile administrate de un judecător sindic, nu are nicio restricţie asupra activităţii comerciale, nu este subiectul unor aranjamente între creditori sau nu se află într-o altă situaţie similară cu cele menţionate anterior, reglementate prin lege; c) nu înregistrează datorii publice şi şi-a plătit la timp taxele, obligaţiile şi alte contribuţii la bugetul de stat, bugetele speciale şi bugetele locale prevăzute de legislaţia în vigoare; d) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnări de tip res judicata în ultimii 3 ani, de către nicio instanţă de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale; e) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost condamnat de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene; f) reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizează informaţii false; g) este direct responsabilă de pregătirea şi implementarea proiectului şi nu acţionează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat; h) nu a fost subiectul unei/unui decizii/ordin de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis a Comisiei Europene/Consiliului Concurenţei ori al unui alt furnizor de ajutor sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, inclusiv dobânda de recuperare aferentă. (2) Întreprinderile aşa cum sunt definite la art. 3 alin. (3), menţionate la alin. (1), sunt cele care beneficiază de măsurile prevăzute la art. 6. CAP. VIII Calcularea plafonului de minimis şi întreprinderea unică ART. 8 (1) Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită la art. 3 alin. (3). (2) Valoarea maximă totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare ce se intenţionează a se acorda în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost). Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale sau comunitare. (3) În cazul în care prin acordarea unor noi ajutoare de minimis s-ar depăşi plafonul maxim menţionat la alin. (2), solicitantul nu poate beneficia de prevederile prezentei scheme nici chiar pentru acea parte din finanţarea nerambursabilă solicitată care se încadrează în plafonul de minimis. (4) Atunci când o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terţi sau contra cost desfăşoară şi alte activităţi pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 euro, echivalent în lei, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei acestor activităţi sau distincţia între costuri, pentru a dovedi că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro şi că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziţionarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri. (5) Un solicitant care îşi desfăşoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât şi în sectoare/domenii neeligibile, aşa cum sunt definite conform prezentei scheme, poate beneficia de finanţare pentru sectoarele eligibile, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei acestor activităţi. (6) În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate. (7) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte. (8) Valoarea ajutorului va fi exprimată sub formă financiară, ca sumă brută înainte de deducerea taxelor sau a altor obligaţii fiscale. CAP. IX Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis ART. 9 (1) Măsurile de sprijin acordate în cadrul prezentei scheme constau în finanţare nerambursabilă din fonduri comunitare şi naţionale. (2) Furnizorul schemei de ajutor de minimis lansează cererea de propuneri de proiecte, stabileşte condiţiile de eligibilitate şi de selecţie conform Metodologiei de verificare, evaluare şi selecţie a proiectelor POCU, aprobată de CM POCU, documentului Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul POCU 2014-2020, Ghidului solicitantului „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“ şi selectează beneficiarii de finanţare nerambursabilă. ART. 10 Atribuţiile furnizorului schemei de ajutor de minimis sunt: 1. Atribuţiile Ministerului Fondurilor Europene, prin Autoritatea de management pentru POCU (AM POCU): a) elaborează Ghidul solicitantului Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“ însoţit de Schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“ şi lansează apelul de propuneri de proiecte aferent, după avizarea schemei de ajutor de minimis de către Consiliul Concurenţei; b) poate delega atribuţiile privind evaluarea şi contractarea cererilor de finanţare aferente apelului de propuneri de proiecte „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, precum şi implementarea schemei de ajutor de minimis către organismele intermediare regionale pentru POCU; c) are obligaţia de a recupera valoarea ajutorului de minimis utilizat abuziv de către beneficiarul ajutorului de minimis sau a ajutorului de minimis primit cu nerespectarea condiţiilor de acordare. Această atribuţie poate fi delegată către organismele intermediare regionale pentru POCU; d) are obligaţia de a păstra evidenţe detaliate privind ajutorul de minimis acordat pe o durată de cel puţin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de minimis. Aceste evidenţe trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de minimis. 2. Atribuţiile organismelor intermediare regionale pentru POCU (OIR POCU): a) semnează contracte de finanţare cu beneficiarii de finanţare nerambursabilă, care devin administratori ai schemei de ajutor de minimis; b) are obligaţia validării respectării criteriilor de acordare a ajutorului de minimis prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013; c) are obligaţia de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin schema de ajutor de minimis sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv; d) are obligaţia de a păstra evidenţe detaliate privind ajutorul de minimis acordat pe o durată de cel puţin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de minimis. Aceste evidenţe trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de minimis; e) are obligaţia de a recupera valoarea ajutorului de minimis utilizat abuziv de către beneficiarul ajutorului de minimis sau a ajutorului de minimis primit cu nerespectarea condiţiilor de acordare. ART. 11 Atribuţiile administratorilor schemei de ajutor de minimis sunt: a) elaborează criteriile de selecţie a planurilor de afaceri ce urmează să fie finanţate în conformitate cu Ghidul solicitantului Condiţii specifice POCU „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, cu respectarea prevederilor legale comunitare şi naţionale aplicabile, ţinând cont de principiile de transparenţă şi nediscriminare, şi le supune aprobării furnizorului schemei de minimis; b) organizează procedura de selectare a planurilor de afaceri ce urmează să fie finanţate în conformitate cu Ghidul solicitantului Condiţii specifice POCU „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, cu respectarea prevederilor legale naţionale şi comunitare aplicabile. Procedura de selectare a planurilor de afaceri (ale cărei elemente principale au fost evaluate în cadrul cererii de finanţare aprobată la finanţare de către AM POCU/OIR POCU) va detalia aspectele privind termenul în care se realizează evaluarea, documentele necesar a fi depuse în cadrul procesului de selecţie, condiţiile în care este admisă sau nu completarea documentaţiei, termenul de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, alte aspecte relevante; c) are obligaţia verificării respectării criteriilor de acordare a ajutorului de minimis prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 şi transmite documentele justificative către furnizorul schemei de ajutor de minimis pentru validare; d) după primirea validării de la furnizor conform art. 10 pct. 2 lit. b), semnează cu beneficiarii de ajutor de minimis contractele de subvenţie, în baza cărora acordă ajutorul de minimis; e) realizează plata sumelor aferente ajutorului de minimis către beneficiarii ajutorului de minimis în conformitate cu planurile de afaceri selectate şi cu normele legale aplicabile; f) are obligaţia de a raporta furnizorului schemei de ajutor de minimis toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutorului de minimis, în formatul pus la dispoziţie de către furnizorul schemei; g) are obligaţia de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a informa furnizorul schemei de ajutor de minimis în vederea dispunerii măsurilor care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin schema de ajutor de minimis sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv; h) are obligaţia de a păstra evidenţe detaliate privind ajutorul de minimis acordat pe o durată de cel puţin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de minimis. Aceste evidenţe trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de minimis. ART. 12 (1) Drepturile şi obligaţiile beneficiarilor de ajutor de minimis sunt: a) beneficiarul ajutorului de minimis are dreptul de a primi ajutorul de minimis pentru implementarea planului de afaceri selectat, în condiţiile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de minimis şi în Ghidul solicitantului Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“; b) pentru a beneficia de ajutor de minimis, beneficiarul ajutorului de minimis are obligaţia de a implementa planul de afaceri selectat şi de a asigura sustenabilitatea activităţilor în condiţiile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de minimis şi în Ghidul solicitantului condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“; c) beneficiarul ajutorului de minimis are obligaţia de a raporta furnizorului schemei de ajutor de minimis/administratorului schemei de ajutor de minimis toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutorului de minimis, în formatul pus la dispoziţie de către furnizorul schemei; d) beneficiarul ajutorului de minimis are obligaţia de a restitui întreaga valoare a ajutorului de minimis primit în situaţia nerespectării condiţiilor de acordare şi utilizare a ajutorului, inclusiv dobânda aferentă. (2) Constituie motive de restituire integrală a ajutorului de minimis primit: a) nerespectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; b) nerespectarea ţintelor indicatorilor privind numărul de locuri de muncă asumate prin planul de afaceri, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitatului Condiţii specifice POCU „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“. Beneficiarii ajutorului de minimis au obligaţia menţinerii locurilor de muncă nou-create în numărul şi pe durata menţionate în Ghidul solicitatului Condiţii specifice POCU „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“; c) suspendarea sau retragerea, după caz, a atestatului de întreprindere socială sau a mărcii sociale (în cazul întreprinderilor sociale de inserţie) în perioada de implementare a planului de afaceri sau în perioada de sustenabilitate stabilită conform Ghidului solicitantului Condiţii specifice „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“. (3) Constituie motive de restituire parţială a ajutorului de minimis primit efectuarea unor cheltuieli care nu respectă prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările ulterioare. (4) Din perspectiva monitorizării cumulului ajutoarelor de minimis de care poate beneficia o întreprindere pe parcursul a 3 ani fiscali, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013, momentul acordării ajutorului de minimis se consideră data semnării contractului de subvenţie. (5) Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul ajutorului de minimis va prezenta o declaraţie de eligibilitate, pe propria răspundere, în care va menţiona informaţiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit în ultimii 2 ani fiscali anteriori datei de depunere a cererii de finanţare, precum şi în anul fiscal curent, până la depunerea cererii de finanţare, respectiv încheierea contractului de subvenţie, cu respectarea prevederilor referitoare la întreprinderea unică. (6) Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei^4 în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Ajutoarele de minimis acordate în condiţiile prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului relevant prevăzut la art. 8 alin. (2). ^4 Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general. (7) Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene acordate pentru aceleaşi costuri eligibile, dacă un astfel de cumul generează o intensitate a ajutorului de stat care depăşeşte intensitatea maximă stabilită în fiecare caz în parte printr-un regulament privind exceptările în bloc sau printr-o decizie adoptată de Comisia Europeană. (8) Ajutoarele de minimis aferente prezentei scheme care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie. (9) Valoarea maximă a ajutorului de minimis acordat fiecărei întreprinderi sociale/fiecărui beneficiar de ajutor de minimis, în corelaţie cu numărul de locuri de muncă nou-înfiinţate, este de 100.000 euro, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile, după cum urmează: a) ajutor de minimis de până la 55.000 euro - minimum 2 locuri de muncă create; b) ajutor de minimis de minimum 55.000 euro şi mai mic de 70.000 euro - minimum 3 locuri de muncă create; c) ajutor de minimis de minimum 70.000 euro şi mai mic de 85.000 euro - minimum 4 locuri de muncă create; d) ajutor de minimis de minimum 85.000 euro şi maximum 100.000 euro - minimum 5 locuri de muncă create. (10) Ajutorul de minimis se va putea acorda în maximum trei tranşe, în funcţie de opţiunea exprimată de beneficiarul finanţării nerambursabile în cererea de finanţare, luând în considerare conţinutul planurilor de afaceri aprobate, în acord cu prevederile legale aplicabile. Prima tranşă va reprezenta maximum 50% din valoarea totală a ajutorului de minimis solicitat de către întreprinderea socială. ART. 13 Activităţile eligibile ce fac obiectul prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi finanţate numai dacă au fost iniţiate după semnarea contractului de finanţare încheiat între furnizorul schemei de ajutor de minimis şi beneficiarul finanţării nerambursabile (administratorul schemei pentru entităţi ale economiei sociale). CAP. X Cheltuieli eligibile ART. 14 Lista orientativă privind încadrarea cheltuielilor aferente proiectului în categoriile/subcategoriile de cheltuieli conform MySMIS este următoarea:
┌──────────┬─────────────┬────────────────┬────────────────┐
│ │ │ │Subcategoria │
│ │Categorie │Subcategorie │(descrierea │
│ │MySMIS │MySMIS │cheltuielii) │
│ │ │ │conţine: │
│ │ │ │ │
├──────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────┤
│ │11 - │ │ │
│Cheltuieli│Cheltuieli cu│32 - Cheltuieli │ │
│eligibile │taxe/ │cu taxe/ │ │
│directe │abonamente/ │abonamente/ │- taxe pentru │
│care intră│cotizaţii/ │cotizaţii/ │înfiinţarea de │
│sub │acorduri/ │acorduri/ │întreprinderi │
│incidenţa │autorizaţii │autorizaţii │sociale^5 │
│ajutorului│necesare │necesare pentru │ │
│de minimis│pentru │implementarea │ │
│ │implementarea│proiectului │ │
│ │proiectului │ │ │
├──────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │1. Cheltuieli cu│
│ │ │ │salariile │
│ │ │ │personalului │
│ │ │ │nou-angajat │
│ │ │ │1.1. Cheltuieli │
│ │ │ │salariale │
│ │ │ │1.2. Onorarii/ │
│ │ │ │Venituri │
│ │ │ │asimilate │
│ │ │ │salariilor │
│ │ │ │pentru experţi │
│ │ │ │proprii/cooptaţi│
│ │ │ │1.3. Contribuţii│
│ │ │ │sociale aferente│
│ │ │ │cheltuielilor │
│ │ │ │salariale şi │
│ │ │ │cheltuielilor │
│ │ │ │asimilate │
│ │ │ │acestora │
│ │ │ │(contribuţii │
│ │ │ │angajaţi şi │
│ │ │ │angajatori) │
│ │ │ │2. Cheltuieli cu│
│ │ │ │deplasarea │
│ │ │ │personalului │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │sprijinite: │
│ │ │ │2.1. Cheltuieli │
│ │ │ │pentru cazare │
│ │ │ │2.2. Cheltuieli │
│ │ │ │cu diurna │
│ │ │ │personalului │
│ │ │ │propriu │
│ │ │ │2.3. Cheltuieli │
│ │ │ │pentru │
│ │ │ │transportul │
│ │ │ │persoanelor │
│ │ │ │(inclusiv │
│ │ │ │transportul │
│ │ │ │efectuat cu │
│ │ │ │mijloacele de │
│ │ │ │transport în │
│ │ │ │comun sau taxi, │
│ │ │ │gară, autogară │
│ │ │ │sau port şi │
│ │ │ │locul delegării │
│ │ │ │ori locul de │
│ │ │ │cazare, precum │
│ │ │ │şi transportul │
│ │ │ │efectuat pe │
│ │26 - │159 - Subvenţii │distanţa dintre │
│ │Cheltuieli cu│pentru │locul de cazare │
│ │subvenţii/ │înfiinţarea unei│şi locul │
│ │burse/ premii│afaceri │delegării) │
│ │/ajutoare │(antreprenoriat)│2.4. taxe şi │
│ │ │^6 │asigurări de │
│ │ │ │călătorie şi │
│ │ │ │asigurări │
│ │ │ │medicale │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │deplasării │
│ │ │ │3. Cheltuieli │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │diverselor │
│ │ │ │achiziţii de │
│ │ │ │servicii │
│ │ │ │specializate, │
│ │ │ │pentru care │
│ │ │ │beneficiarul │
│ │ │ │ajutorului de │
│ │ │ │minimis nu are │
│ │ │ │expertiza │
│ │ │ │necesară │
│ │ │ │4. Cheltuieli cu│
│ │ │ │achiziţia de │
│ │ │ │active fixe │
│ │ │ │corporale │
│ │ │ │(altele decât │
│ │ │ │terenuri şi │
│ │ │ │imobile), │
│ │ │ │obiecte de │
│ │ │ │inventar, │
│ │ │ │materii prime şi│
│ │ │ │materiale, │
│ │ │ │inclusiv │
│ │ │ │materiale │
│ │ │ │consumabile, │
│ │ │ │alte cheltuieli │
│ │ │ │pentru │
│ │ │ │investiţii │
│ │ │ │necesare │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │5. Cheltuieli cu│
│ │ │ │închirierea de │
│ │ │ │sedii (inclusiv │
│ │ │ │depozite), │
│ │ │ │spaţii pentru │
│ │ │ │desfăşurarea │
│ │ │ │diverselor │
│ │ │ │activităţi ale │
│ │ │ │întreprinderii, │
│ │ │ │echipamente, │
│ │ │ │vehicule, │
│ │ │ │diverse bunuri │
│ │ │ │ │
├──────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │6. Cheltuieli de│
│ │ │ │leasing fără │
│ │ │ │achiziţie │
│ │ │ │(leasing │
│ │ │ │operaţional) │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │(rate de leasing│
│ │ │ │operaţional │
│ │ │ │plătite de │
│ │ │ │întreprindere │
│ │ │ │pentru: │
│ │ │ │echipamente, │
│ │ │ │vehicule, │
│ │ │ │diverse bunuri │
│ │ │ │mobile şi │
│ │ │ │imobile) │
│ │ │ │7. Utilităţi │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │8. Servicii de │
│ │ │ │administrare a │
│ │ │ │clădirilor │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │9. Servicii de │
│ │ │ │întreţinere şi │
│ │ │ │reparare de │
│ │ │ │echipamente şi │
│ │ │ │mijloace de │
│ │ │ │transport │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │10. Arhivare de │
│ │ │ │documente │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │11. Amortizare │
│ │ │ │de active │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │12. Cheltuieli │
│ │ │ │financiare şi │
│ │ │ │juridice │
│ │ │ │(notariale) │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │13. Conectare la│
│ │ │ │reţele │
│ │ │ │informatice │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │14. Cheltuieli │
│ │ │ │de informare şi │
│ │ │ │publicitate │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │15. Alte │
│ │ │ │cheltuieli │
│ │ │ │aferente │
│ │ │ │funcţionării │
│ │ │ │întreprinderilor│
│ │ │ │15.1. Prelucrare│
│ │ │ │de date │
│ │ │ │15.2. │
│ │ │ │Întreţinere, │
│ │ │ │actualizare şi │
│ │ │ │dezvoltare de │
│ │ │ │aplicaţii │
│ │ │ │informatice │
│ │ │ │15.3. │
│ │ │ │Achiziţionare de│
│ │ │ │publicaţii, │
│ │ │ │cărţi, reviste │
│ │ │ │de specialitate │
│ │ │ │relevante pentru│
│ │ │ │operaţiune, în │
│ │ │ │format tipărit │
│ │ │ │şi/sau │
│ │ │ │electronic │
│ │ │ │15.4. │
│ │ │ │Concesiuni, │
│ │ │ │brevete, │
│ │ │ │licenţe, mărci │
│ │ │ │comerciale, │
│ │ │ │drepturi şi │
│ │ │ │active similare │
└──────────┴─────────────┴────────────────┴────────────────┘
^5 Cheltuiala aferentă taxelor pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale, efectuată înaintea semnării contractului de subvenţie, se decontează către beneficiarii de ajutor de minimis după semnarea contractului de subvenţie. ^6 Cheltuielile aferente subvenţiilor pentru înfiinţarea unei afaceri (antreprenoriat) se decontează către beneficiarii de ajutor de minimis după semnarea contractului de subvenţie, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniul finanţării nerambursabile din fonduri europene. CAP. XI Durata schemei ART. 15 Prezenta schemă se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 decembrie 2020, în limita fondurilor alocate pentru această schemă, urmând ca plăţile să fie efectuate până la data de 31 decembrie 2023. CAP. XII Bugetul schemei şi numărul estimat de beneficiari ART. 16 (1) Sursa de finanţare pentru prezenta schemă este Programul operaţional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“. (2) Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 49.000.000 euro echivalent în lei, din care finanţarea FSE este de 85%, respectiv 41.650.000 euro, iar contribuţia naţională este de 15%, respectiv 7.350.000 euro, echivalent în lei. (3) Alocarea bugetului pe ani şi pe surse de finanţare este următoarea:
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │Total fonduri │
│ ├──────────┬────────────────────────────────────┬───────────────┤
│ │ │Total fonduri publice │ │
│An │ ├─────────────────┬──────────────────┤Contribuţie │
│ │Total │Contribuţie │Contribuţie │proprie │
│ │ │naţională │comunitară │ │
│ │ ├───────┬─────────┼───────┬──────────┼───────┬───────┤
│ │ │Procent│Valoare │Procent│Valoare │Procent│Valoare│
├────┼──────────┼───────┼─────────┼───────┼──────────┼───────┼───────┤
│2018│0,00 │15% │0,00 │85% │0,00 │0% │0 │
├────┼──────────┼───────┼─────────┼───────┼──────────┼───────┼───────┤
│2019│39.200.000│15% │5.880.000│85% │33.320.000│0% │0 │
├────┼──────────┼───────┼─────────┼───────┼──────────┼───────┼───────┤
│2020│9.800.000 │15% │1.470.000│85% │8.330.000 │0% │0 │
└────┴──────────┴───────┴─────────┴───────┴──────────┴───────┴───────┘
ART. 17 Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de 743 de întreprinderi sociale. CAP. XIII Efecte şi beneficii ART. 18 Prin aplicarea prezentei scheme se vizează obţinerea următoarelor efecte şi beneficii: a) promovarea antreprenoriatului social în România; b) promovarea integrării vocaţionale în întreprinderile sociale şi economia socială şi accesul la ocuparea forţei de muncă. CAP. XIV Reguli privind transparenţa ART. 19 (1) Furnizorul/Administratorul schemei de ajutor de minimis va informa în scris beneficiarii ajutorului de minimis cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme şi caracterul de minimis al acestuia, cu menţionarea reglementării comunitare aplicabile. (2) Schema de ajutor de minimis va fi publicată integral pe pagina de internet a Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de management pentru Programul operaţional Capital uman, la adresa http://www.fonduri-ue.ro. CAP. XV Reguli privind raportarea şi monitorizarea ajutorului de minimis, precum şi sustenabilitatea măsurilor ART. 20 Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se realizează în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, precum şi cu legislaţia naţională şi comunitară aplicabilă. ART. 21 (1) Furnizorul are obligaţia de a încărca măsura de ajutor de minimis în Registrul electronic al ajutoarelor de stat (RegAS), în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării ei în vigoare. (2) Furnizorul schemei de ajutor de minimis (Autoritatea de management pentru POCU, direct sau prin organismele intermediare pentru POCU) are obligaţia de a încărca în RegAS contractele de subvenţie, ajutoarele de minimis plătite, eventualele obligaţii de rambursare şi rambursări efective aferente acestora etc., în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data semnării actelor sau efectuării plăţilor, după caz. (3) Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat^7, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional. ^7 Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007. (4) În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului. (5) În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite Consiliului Concurenţei valori estimative. (6) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulările, recalculările, recuperările, rambursările, se raportează Consiliului Concurenţei până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare. ART. 22 Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de minimis. ART. 23 Beneficiarii de ajutoare de minimis au obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului/administratorului de ajutor de minimis, în formatul şi în termenul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului. ART. 24 (1) În conformitate cu art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, furnizorul va informa Consiliul Concurenţei în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării schemei de ajutor de minimis. (2) În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, furnizorul va informa Consiliul Concurenţei cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de minimis, precum şi la oricare modificare adusă măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc. CAP. XVI Recuperarea ajutorului de minimis ART. 25 (1) Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către furnizorul schemei de ajutor de minimis, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare. Pentru aceasta, furnizorul schemei de ajutor de minimis elaborează metodologia de recuperare a ajutorului de minimis. (2) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.