Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REZOLUTIE nr. 997 (LXXVI) din 24 noiembrie 1998 adoptata de Consiliu la cea de-a 421-a sedinta din 24 noiembrie 1998 (a 76-a sesiune)
EMITENT: ORGANIZATIA INTERNATIONALA PENTRU MIGRARI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 20 martie 2001
Consiliul,
reamintind faptul ca Constituţia Organizaţiei a fost adoptatã la 19 octombrie 1953, ca ea a intrat în vigoare la 30 mai 1954 şi ca au fost adoptate amendamente de cãtre Consiliu la 20 mai 1987, care au intrat în vigoare la 14 noiembrie 1989,
constient de necesitatea revizuirii Constituţiei în scopul de a consolida Organizaţia şi de a eficientiza procesul luãrii de decizii,
reamintind în plus Rezoluţia sa nr. 973 (LXXIV) din 26 noiembrie 1997 prin care s-a hotãrât înfiinţarea unui grup de lucru cu o componenta nelimitatã, constituit din reprezentanţi ai statelor membre interesate, sub conducerea preşedintelui Consiliului sau a unui reprezentant desemnat de grupul de lucru, cu scopul studierii eventualelor amendamente aduse Constituţiei Organizaţiei,
având ca scop şi examinând propunerile de amendamente conţinute în raportul Grupului de lucru însãrcinat cu examinarea eventualelor amendamente aduse Constituţiei (MC/1994), prezentate pentru deliberare de cãtre directorul general la recomandarea grupului de lucru,
ţinând seama ca dispoziţia art. 30 alin. 1 din Constituţie, care prevede ca textele amendamentelor propuse pentru Actul de constituire sa fie comunicate guvernelor membre cu cel puţin 3 luni înaintea examinãrii lor de cãtre Consiliu, a fost respectata conform reglementãrii,
considerând ca amendamentele propuse antreneaza noi obligaţii pentru membri,
actionand în conformitate cu alin. 2 al art. 30 din Constituţie,
adopta amendamentele la Constituţie, astfel cum sunt enunţate în anexa la prezenta rezoluţie, ale cãror versiuni în limbile franceza, engleza şi spaniola au aceeaşi valoare, şi invita statele membre sa aprobe cat mai repede posibil amendamentele menţionate, conform respectivelor reguli, şi sa îl informeze în consecinta cu privire la aceasta pe directorul general.
LISTA
cuprinzând amendamentele propuse la Constituţia Organizaţiei
ARTICOLUL 2
Sunt membre ale Organizaţiei:
a)...
b) celelalte state care au furnizat dovada interesului pe care îl poarta principiului liberei circulatii a persoanelor şi care se angajeazã, cel puţin, sa aducã o contribuţie financiarã la cheltuielile administrative ale Organizaţiei, a carei valoare va fi convenitã între Consiliu şi statul interesat, sub rezerva unei decizii a Consiliului, luatã cu majoritatea de doua treimi şi a acceptãrii prezentei Constituţii, conform respectivelor norme constituţionale.
ARTICOLUL 4
1. Un stat membru aflat în întârziere la plata obligaţiilor sale financiare cãtre Organizaţie este lipsit de dreptul de vot dacã valoarea arieratelor sale este egala cu sau mai mare decât suma contribuţiilor datorate de acesta în ultimii ani. Totuşi pierderea dreptului de vot devine efectivã la un an dupã ce Consiliul a fost informat despre nerespectarea de cãtre statul membru interesat a obligaţiilor sale financiare într-o mãsura care sa justifice pierderea dreptului de vot astfel încât, la momentul respectiv, statul membru în cauza sa fie dator cu arieratele în mãsura vizata. Cu toate acestea Consiliul poate, printr-un vot cu majoritate simpla, sa menţinã sau sa restabileasca dreptul de vot al acestui stat membru, dacã se demonstreaza ca lipsa se datoreazã unor circumstanţe independente de vointa sa.
2. ...
ARTICOLUL 18
1. Directorul general şi directorul general adjunct sunt aleşi de Consiliu cu majoritatea de doua treimi şi vor putea fi realeşi pentru un al doilea mandat.
Durata mandatului lor va fi în mod normal de 5 ani, iar în cazuri excepţionale va putea fi mai mica, dacã Consiliul decide astfel cu majoritatea de doua treimi.
Ei îşi îndeplinesc funcţiile în termenii contractelor aprobate de Consiliu şi semnate, în numele Organizaţiei, de Preşedintele Consiliului.
2. ...
ARTICOLUL 30
1. ...
2. Amendamentele care antreneaza schimbãri fundamentale în Constituţia Organizaţiei sau noi obligaţii pentru statele membre vor intra în vigoare atunci când vor fi adoptate de doua treimi din numãrul membrilor Consiliului şi dacã vor fi acceptate de doua treimi din numãrul statelor membre, conform respectivelor norme. Consiliul va decide, printr-un vot, cu majoritatea de doua treimi, dacã un amendament antreneaza o schimbare fundamentalã în Constituţie. Celelalte amendamente vor intra în vigoare atunci când vor fi adoptate printr-o decizie a Consiliului, luatã cu majoritatea de doua treimi.
Articole care privesc Comitetul executiv:
-----------------------------------------
ARTICOLUL 5
Se elimina alineatul b) şi se renumeroteaza în consecinta alineatul c).
ARTICOLUL 6
Se reformuleaza dupã cum urmeazã:
"Funcţiile Consiliului, în afarã celor prevãzute în alte dispoziţii ale prezentei Constituţii, constau în:
a) a hotãrî, a examina şi a revizui politica, programele şi activitãţile Organizaţiei;
b) a studia rapoartele, a aproba şi a conduce gestionarea oricãrui organ subsidiar;"
c) şi e) - nu se modifica.
ARTICOLUL 9
Se elimina alineatul b) al paragrafului 2 şi se renumeroteaza în consecinta alineatul c).
ARTICOLUL 10
Se reformuleaza dupã cum urmeazã:
"Consiliul poate crea orice organ subsidiar necesar în vederea îndeplinirii funcţiilor sale."
CAPITOLUL V
Articolele 2-16 se elimina.
Se renumeroteaza în consecinta toate capitolele şi articolele care urmeazã.
ARTICOLUL 18
Se elimina cuvintele "Comitetului executiv" la paragraful 2.
ARTICOLUL 21
Se elimina cuvintele "Comitetului executiv". Se înlocuieşte cuvântul "subcomitetele" cu cuvintele "organe subsidiare".
ARTICOLUL 22
Se elimina cuvintele "Comitetului executiv".
ARTICOLUL 23
Se elimina cuvintele "Comitetului executiv" la paragraful 2.
ARTICOLUL 24
Se elimina cuvintele "Comitetului executiv".
ARTICOLUL 29
La paragrafele 1, 2 şi 3 se elimina cuvintele "Comitetului executiv". La paragrafele 1 şi 3 se înlocuieşte cuvântul "subcomitetele" cu cuvintele "organe subsidiare".
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: