Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Consiliul de Securitate,
amintind rezoluţiile sale anterioare şi declaraţiile preşedintelui Consiliului referitoare la situaţia din Liberia şi Africa de Vest,
salutând progresele susţinute realizate de Guvernul Liberiei începând cu luna ianuarie 2006 în ceea ce priveşte reconstruirea Liberiei pentru toţi liberienii, cu sprijinul comunitãţii internaţionale,
amintind hotãrârea sa de a nu reînnoi mãsurile din paragraful 10 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) privind produsele de lemn rotund şi cherestea care îşi au originea în Liberia şi subliniind faptul cã progresele Liberiei în ceea ce priveşte sectorul cherestelei trebuie sã continue prin implementarea şi aplicarea Legii privind reforma silviculturii naţionale, lege promulgatã la 5 octombrie 2006, inclusiv prin stabilirea drepturilor funciare, prin conservarea şi protejarea biodiversitãţii şi prin procesul de semnare de contracte privind operaţiunile silvice comerciale,
amintind hotãrârea sa de a înceta mãsurile din paragraful 6 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) privind diamantele şi salutând participarea Guvernului Liberiei la Schema de Certificare a Procesului Kimberley, luând notã de implementarea de cãtre Liberia a mãsurilor de control intern şi a altor cerinţe ale Procesului Kimberley şi cerând Guvernului Liberiei sã îşi continue eforturile susţinute în vederea garantãrii eficacitãţii acestor mãsuri de control,
amintind declaraţia preşedintelui Consiliului din 25 iunie 2007 (S/PRST/2007/22) în care este recunoscut rolul iniţiativelor voluntare care vizeazã îmbunãtãţirea transparenţei veniturilor, cum ar fi Iniţiativa privind transparenţa în industriile extractive (ITIE), şi luând notã de Rezoluţia nr. 62/274 a Adunãrii Generale privitoare la consolidarea transparenţei în industrii, sprijinã hotãrârea Liberiei, inter alia, de a participa la ITIE şi la alte iniţiative privind transparenţa în industriile extractive şi încurajeazã continuarea de cãtre Liberia a implementãrii planului de lucru al ITIE vizând îmbunãtãţirea transparenţei veniturilor,
subliniind rolul Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite în Liberia (UNMIL) în îmbunãtãţirea securitãţii în Liberia şi în sprijinirea guvernului în vederea stabilirii autoritãţii sale pe întregul teritoriu al ţãrii, mai ales în regiunile producãtoare de diamante, cherestea şi alte resurse naturale, precum şi în zonele de graniţã,
luând notã de raportul Comitetului de experţi privind Liberia al Organizaţiei Naţiunilor Unite din data de 16 decembrie 2008 (S/2008/785), inclusiv privind chestiunile diamantelor, cherestelei, sancţiunilor, armelor şi securitãţii,
dupã revizuirea mãsurilor impuse prin paragrafele 2 şi 4 ale Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) şi prin paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004) şi a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor stabilite prin paragraful 5 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) şi ajungând la concluzia cã nu s-au înregistrat suficiente progrese în aceastã privinţã,
subliniind hotãrârea sa de a sprijini Guvernul Liberiei în eforturile sale de îndeplinire a respectivelor condiţii şi încurajând donatorii sã facã acelaşi lucru,
îndemnând toate pãrţile sã sprijine Guvernul Liberiei în identificarea şi implementarea mãsurilor care vor asigura progresele în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor stabilite prin paragraful 5 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003),
stabilind cã, în ciuda progreselor semnificative înregistrate în Liberia, situaţia continuã sã constituie o ameninţare la adresa pãcii şi securitãţii internaţionale în regiune,
acţionând în temeiul cap. VII din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite,
1. hotãrãşte, pe baza evaluãrii progreselor înregistrate pânã la aceastã datã în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru ridicarea mãsurilor impuse prin Rezoluţia nr. 1.521 (2003):
(a) sã reînnoiascã mãsurile privind armele, impuse prin paragraful 2 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) şi modificate prin paragrafele 1 şi 2 ale Rezoluţiei nr. 1.683 (2006) şi prin paragraful 1 (b) al Rezoluţiei nr. 1.731 (2006), şi sã reînnoiascã mãsurile privind cãlãtoriile, impuse prin paragraful 4 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003), pentru o perioadã suplimentarã de 12 luni de la data adoptãrii prezentei rezoluţii;
(b) cã statele membre vor notifica Comitetul înfiinţat prin paragraful 21 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) (Comitetul) privind livrarea oricãror arme sau materiale auxiliare furnizate potrivit paragrafelor 2 (e) sau 2 (f) ale Rezoluţiei nr. 1.521 (2003), potrivit paragrafului 2 al Rezoluţiei nr. 1.683 (2006) sau paragrafului 1 (b) al Rezoluţiei nr. 1.731;
(c) sã revizuiascã oricare dintre mãsurile de mai sus la cererea Guvernului Liberiei, din momentul în care guvernul raporteazã Consiliului îndeplinirea condiţiilor stabilite prin Rezoluţia nr. 1.521 (2003) pentru încetarea mãsurilor şi furnizeazã Consiliului informaţii care sã justifice evaluarea sa;
2. aminteşte cã mãsurile impuse prin paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004) rãmân în vigoare, ia notã cu îngrijorare de constatãrile Comitetului de experţi privind lipsa progreselor în aceastã privinţã şi cere Guvernului Liberiei sã îşi continue eforturile necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale;
3. îşi reconfirmã intenţia de a revizui mãsurile impuse prin paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004) cel puţin o datã pe an şi îndeamnã Comitetul ca, în colaborare cu statele desemnante relevante şi cu asistenţa Comitetului de experţi, sã actualizeze, dupã necesitate, expunerile de motive disponibile public pentru includerea în listele referitoare la interdicţia de a cãlãtori şi la îngheţarea bunurilor, precum şi recomandãrile Comitetului, în special în privinţa procedurilor de includere şi excludere în/din liste;
4. hotãrãşte sã prelungeascã mandatul actualului Comitet de experţi, numit potrivit paragrafului 1 al Rezoluţiei nr. 1.819 (2008), pânã la 20 decembrie 2009, cu urmãtoarele sarcini:
(a) realizarea a douã misiuni de monitorizare şi evaluare în Liberia şi în statele vecine, în vederea investigãrii şi realizãrii unui raport intermediar şi a unui raport final privind implementarea şi orice încãlcare a mãsurilor impuse prin Rezoluţia nr. 1.521 (2003) şi reînnoite în paragraful 1 de mai sus, rapoarte care sã includã orice informaţii relevante pentru desemnarea de cãtre Comitet a persoanelor descrise în paragraful 4 (a) al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) şi în paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004), precum şi diversele surse de finanţare a comerţului ilicit cu arme, cum ar fi din resurse naturale;
(b) evaluarea impactului şi eficacitãţii mãsurilor impuse prin paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004), inclusiv, mai ales, în ceea ce priveşte bunurile fostului preşedinte Charles Taylor;
(c) evaluarea implementãrii legislaţiei silvicole adoptate de Congresul liberian la 19 septembrie 2006 şi promulgate de preşedintele Johnson Sirleaf la 5 octombrie 2006;
(d) evaluarea respectãrii de cãtre Guvernul Liberiei a Schemei de Certificare a Procesului Kimberley şi colaborarea cu Procesul Kimberley în vederea respectivei evaluãri;
(e) prezentarea unui raport intermediar Consiliului, prin Comitet, pânã la 1 iunie 2009, şi a unui raport final cãtre Consiliu, prin Comitet, pânã la 20 decembrie 2009, privind toate chestiunile menţionate în prezentul paragraf, şi prezentarea de actualizãri informale Comitetului, dupã necesitate, înaintea acestor date, mai ales în privinţa progreselor înregistrate în cadrul sectorului lemnului de la încetarea aplicãrii paragrafului 10 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) în iunie 2006 şi în sectorul diamantelor de la încetarea aplicãrii paragrafului 6 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) în aprilie 2007;
(f) cooperarea activã cu alte grupuri de experţi relevante, în special cu cel privind Coasta de Fildeş, reînfiinţat prin paragraful 10 al Rezoluţiei nr. 1.842 (2008), şi cu Schema de Certificare a Procesului Kimberley;
(g) identificarea şi prezentarea de recomandãri privind zonele în care capacitatea statelor din regiune poate fi consolidatã pentru a facilita implementarea mãsurilor impuse prin paragraful 4 al Rezoluţiei nr. 1.521 (2003) şi prin paragraful 1 al Rezoluţiei nr. 1.532 (2004);
(h) asistarea Comitetului în ceea ce priveşte actualizarea expunerilor de motive disponibile public pentru includerea în listele referitoare la interdicţia de a cãlãtori şi la îngheţarea bunurilor;
5. solicitã secretarului general sã îi renumeascã pe actualii membri ai Comitetului de experţi şi sã sprijine activitatea Comitetului din punct de vedere financiar şi al securitãţii;
6. cere tuturor statelor şi Guvernului Liberiei sã coopereze pe deplin cu Comitetul de experţi în toate aspectele mandatului sãu;
7. încurajeazã Guvernul Liberiei sã continue sã implementeze recomandãrile echipei de inspectare din 2008 a Procesului Kimberley, în vederea consolidãrii mijloacelor de control intern al extracţiei şi exportului de diamante;
8. încurajeazã Procesul Kimberley sã continue sã coopereze cu Comitetul de experţi şi sã raporteze cu privire la evoluţia implementãrii de cãtre Liberia a Schemei de Certificare a Procesului Kimberley;
9. hotãrãşte sã rãmânã activ sesizat cu aceastã chestiune.
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: