Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REZOLUTIE MSC. nr. 255 (84) din 16 mai 2008 privind Adoptarea Codului de standarde internationale si practici recomandate pentru investigatia privind siguranta in cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigatie a accidentelor)
EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 16 februarie 2010
Comitetul Securitãţii Maritime,
reamintind art. 28 lit. (b) al Convenţiei Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţia Comitetului,
luând notã cu îngrijorare cã, în ciuda celor mai susţinute eforturi ale Organizaţiei, continuã sã se producã accidente şi incidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, pierderi de nave şi poluare a mediului marin,
luând notã, de asemenea, cã siguranţa navigatorilor şi a pasagerilor, precum şi protecţia mediului marin pot fi îmbunãtãţite prin rapoarte corecte şi prompte care sã identifice circumstanţele şi cauzele accidentelor şi incidentelor maritime,
luând notã în plus de importanţa Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii, încheiatã la Montego Bay pe data de 10 decembrie 1982, precum şi a dreptului maritim internaţional uzual,
luând notã suplimentar de responsabilitãţile statelor de pavilion în conformitate cu prevederile Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare 1974 (Regula I/21) (denumitã în continuare Convenţia), Convenţia internaţionalã privind liniile de încãrcare 1966 (art. 23) şi Convenţia internaţionalã pentru prevenirea poluãrii de cãtre nave 1973 (art. 12), de a efectua investigaţii ale accidentelor şi de a furniza Organizaţiei constatãrile relevante,
considerând necesitatea de a asigura cã toate accidentele maritime foarte grave sunt investigate,
considerând, de asemenea, şi liniile directoare privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim [Rezoluţia A.987 (24)],
recunoscând cã investigaţia şi analiza corespunzãtoare a accidentelor şi incidentelor maritime pot spori gradul de conştientizare asupra cauzelor accidentelor, conducând la mãsuri de remediere, inclusiv la o mai bunã pregãtire profesionalã, cu scopul de a îmbunãtãţi siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului marin,
recunoscând necesitatea unui cod care sã furnizeze, în mãsura în care legislaţia naţionalã permite, un standard pentru abordarea investigaţiei accidentului şi incidentului maritim cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor,
recunoscând, de asemenea, natura internaţionalã a transportului maritim şi nevoia de cooperare între guvernele care au un interes deosebit într-un accident sau incident maritim, în scopul stabilirii circumstanţelor şi cauzelor acestora,
luând notã de Rezoluţia MSC.257 (84), prin care se adoptã modificãrile la cap. XI-1 din Convenţie, care fac obligatorii pãrţile I şi II ale Codului de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime, prin Convenţie,
luând în considerare la cea de a optzeci şi patra sesiune textul propus al Codului de investigaţie a accidentelor:
1. adoptã Codul de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a accidentelor), prevãzut în anexa la prezenta rezoluţie;
2. invitã guvernele contractante la Convenţie sã ia notã de intrarea în vigoare a Codului la data de 1 ianuarie 2010, odatã cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Regula XI-1/6 a Convenţiei;
3. solicitã secretarului general al Organizaţiei sã transmitã copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul Codului cuprins în anexã la toate guvernele contractante la Convenţie;
4. mai departe solicitã secretarului general al Organizaţiei sã transmitã copii ale prezentei rezoluţii şi textul Codului cuprins în anexã la toţi membrii Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.
PARTEA I
Dispoziţii generale
CAP. 1
Scop
1.1. Obiectivul acestui cod este de a oferi statelor o abordare comunã în desfãşurarea investigaţiilor privind siguranţa maritimã în cazul accidentelor şi incidentelor maritime. Investigaţiile privind siguranţa maritimã nu cautã sã stabileascã vinovãţia sau sã determine responsabilitatea. În schimb, o investigaţie privind siguranţa maritimã, aşa cum este definitã în acest cod, este o investigaţie efectuatã cu obiectivul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor. Codul prevede cã acest scop va fi realizat de state prin:
1. aplicarea consecventã a metodologiei care sã permitã şi sã încurajeze o investigaţie extinsã acolo unde este necesar, în scopul de a descoperi factorii cauzali şi alte riscuri privind siguranţa; şi
2. furnizarea de rapoarte cãtre Organizaţie pentru a permite o largã difuzare a informaţiilor care sã ajute industria maritimã internaţionalã în luarea deciziilor privind siguranţa.
1.2. O investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie separatã şi independentã de orice altã formã de investigaţie. Totuşi, scopul acestui cod nu este de a împiedica orice alte forme de investigaţie, inclusiv a celor civile, penale şi administrative. Mai mult, nu este în intenţia Codului ca un stat sau nişte state care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã sã se abţinã de la raportarea deplinã cu privire la factorii cauzali ai unui accident sau incident maritim, din cauza vinovãţiei sau rãspunderii ce pot fi deduse din constatãri.
1.3. Acest cod recunoaşte cã, în temeiul instrumentelor Organizaţiei, fiecare stat de pavilion are sarcina de a efectua o investigaţie în orice accident produs la oricare dintre navele care arboreazã pavilionul sãu, atunci când considerã cã o astfel de investigaţie poate ajuta la determinarea modificãrilor ce pot fi oportune în prezentele reglementãri sau în cazul în care un astfel de accident a produs un efect dãunãtor major asupra mediului. Codul, de asemenea, ia în considerare faptul cã un stat de pavilion*) va iniţia efectuarea unei investigaţii de cãtre sau sub autoritatea uneia sau mai multor persoane calificate corespunzãtor, în cazul anumitor accidente sau incidente maritime de navigaţie petrecute în marea liberã. Totuşi, Codul recunoaşte de asemenea cã în cazul unui accident sau incident maritim care se produce pe teritoriul, inclusiv marea teritorialã a unui stat, acel stat are dreptul**) de a investiga cauzele oricãrui astfel de accident sau incident maritim care ar putea pune în pericol viaţa oamenilor sau mediul, care ar implica autoritãţile de cãutare şi salvare ale statului costier sau care într-un alt mod ar afecta statul costier.
---------
*) Referirea este fãcutã la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii (UNCLOS), art. 94 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale.
**) Referirea este fãcutã la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii (UNCLOS), art. 2 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale.
CAP. 2
Definiţii
Atunci când urmãtorii termeni sunt folosiţi în standardele obligatorii şi practicile recomandate pentru investigaţiile privind siguranţa maritimã, aceştia vor avea urmãtoarele semnificaţii.
2.1. Un agent înseamnã orice persoanã, fizicã sau juridicã, angajatã în numele proprietarului, navlositorului sau al operatorului unei nave sau al proprietarului mãrfii, sã furnizeze servicii în domeniul transportului maritim, inclusiv aranjamente manageriale pentru nava care este subiectul unei investigaţii privind siguranţa maritimã.
2.2. Un factor cauzal înseamnã acţiuni, omisiuni, evenimente sau condiţii, fãrã de care:
1. accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs; sau
2. consecinţele nefavorabile în legãturã cu accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs sau nu ar fi fost atât de grave;
3. o altã acţiune, omisiune, eveniment sau condiţie în legãturã cu cele rezultate la pct. 1 sau 2 probabil nu s-ar fi produs.
2.3. Statul costier înseamnã un stat în al cãrui teritoriu, inclusiv marea sa teritorialã, se produce un accident sau incident maritim.
2.4. Zona economicã exclusivã înseamnã zona economicã exclusivã, aşa cum este definitã de art. 55 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii.
2.5. Stat de pavilion înseamnã un stat al cãrui pavilion o navã are dreptul sã-l arboreze.
2.6. Marea liberã înseamnã marea liberã, aşa cum este definitã de art. 86 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii.
2.7. Parte interesatã înseamnã o organizaţie sau o persoanã care, aşa cum a fost determinat de cãtre statul (ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã, are interese importante, drepturi sau aşteptãri legitime în legãturã cu rezultatul investigaţiei privind siguranţa maritimã.
2.8. Codul internaţional pentru managementul siguranţei (ISM) înseamnã Codul internaţional de management pentru exploatarea în siguranţã a navelor şi pentru prevenirea poluãrii, aşa cum a fost adoptat de cãtre Organizaţie prin Rezoluţia A.741 (18), cu modificãrile ulterioare.
2.9. Accident maritim este un eveniment sau o succesiune de evenimente, care a/au avut loc în legãturã directã cu operarea unei nave şi care a/au avut ca rezultat urmãtoarele:
1. moartea sau rãnirea gravã a unei persoane;
2. pierderea unei persoane de pe o navã;
3. pierderea, presupusa pierdere sau abandonul unei nave;
4. pagube materiale la o navã;
5. eşuarea, scoaterea din funcţiune sau implicarea într-o coliziune a unei nave;
6. pagube materiale la infrastructura maritimã, din afara unei nave, care ar pune grav în pericol siguranţa navei, a unei alte nave sau a unei persoane; sau
7. degradarea gravã a mediului sau posibila degradare gravã a mediului, rezultate din avarierea unei sau a mai multor nave.
Totuşi un accident maritim nu include un act intenţionat sau o omisiune cu intenţia de a aduce prejudicii siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.10. Un incident maritim înseamnã un eveniment sau o serie de evenimente, altele decât un accident maritim, care s-au petrecut în legãturã directã cu operarea unei nave, care au pus în pericol sau, dacã nu ar fi fost corectate, ar fi pus în pericol siguranţa navei, persoanele de la bordul acesteia, orice altã persoanã sau mediul.
Oricum, un incident maritim nu include un act intenţionat sau o omisiune, cu intenţia de a aduce prejudicii siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.11. O investigaţie privind siguranţa maritimã înseamnã o investigaţie sau o anchetã (oricum ar fi numitã de cãtre un stat), în cazul unui accident sau incident maritim, efectuatã cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor. Investigaţia include colectarea, analiza probelor, identificarea factorilor cauzali şi efectuarea recomandãrilor de siguranţã, dupã caz.
2.12. Un raport de investigaţie privind siguranţa maritimã înseamnã un raport care conţine:
1. un rezumat care evidenţiazã circumstanţele care au stat la baza producerii accidentului sau incidentului maritim şi care stabileşte dacã s-au produs decese, vãtãmãri corporale sau poluare ca rezultat al evenimentului;
2. identitatea statului de pavilion, armatori, operatori, compania aşa cum este identificatã în certificatul de management al siguranţei, precum şi societatea de clasificare (sub rezerva legislaţiilor naţionale în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiilor);
3. unde este cazul, detaliile cu privire la dimensiunile şi motoarele oricãror nave implicate, împreunã cu descrierea echipajului, activitãţile de rutinã şi alte aspecte, cum ar fi timpul în serviciu la bordul navei;
4. o descriere narativã detaliind circumstanţele accidentului sau incidentului maritim;
5. analizã şi comentariu cu privire la factorii cauzali, inclusiv a oricãror factori mecanici, umani şi organizaţionali;
6. o discuţie a constatãrilor investigaţiei privind siguranţa maritimã, inclusiv identificarea problemelor de siguranţã, precum şi concluziile investigaţiei; şi
7. daca este cazul, recomandãri cu scopul de a preveni accidente şi incidente maritime pe viitor.
2.13. Autoritatea de investigaţie privind siguranţa maritimã înseamnã o autoritate dintr-un stat, responsabilã pentru a efectua investigaţii în conformitate cu prezentul cod.
2.14. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã înseamnã statul de pavilion sau, dupã caz, statul sau statele care îşi asumã responsabilitatea pentru efectuarea investigaţiei privind siguranţa maritimã, dupã cum a fost de comun acord agreat, în conformitate cu prezentul cod.
2.15. Document al investigaţiei înseamnã urmãtoarele tipuri de documente colectate în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimã:
1. toate declaraţiile luate în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimã;
2. toate comunicaţiile între persoane în legãturã cu exploatarea navei;
3. toate informaţiile medicale sau personale referitoare la persoanele implicate în accidentul sau incidentul maritim;
4. toate documentele de analizã a informaţiilor sau materiale probatorii obţinute în cursul unei investigaţii privind siguranţa maritimã; şi
5. informaţii de la înregistratorul de date ale voiajului.
2.16. O pagubã materialã în legãturã cu un accident maritim înseamnã:
1. avaria care:
1.1. afecteazã în mod semnificativ integritatea structuralã, performanţele sau caracteristicile operaţionale ale infrastructurii maritime sau ale unei nave; şi
1.2. necesitã reparaţii majore sau înlocuirea unor componente importante sau a unor componente; sau
2. distrugerea infrastructurii maritime sau a navei.
2.17. Un navigator înseamnã orice persoanã care este angajatã sau angrenatã ori lucreazã, în orice calitate, la bordul unei nave.
2.18. O rãnire gravã înseamnã rãnirea suferitã de o persoanã care genereazã incapacitatea acelei persoane de a-şi desfãşura normal activitatea pentru mai mult de 72 de ore, considerate în perioada de 7 zile de la data când a suferit accidentul.
2.19. O degradare gravã a mediului este deteriorarea mediului care, aşa cum a fost evaluatã de statul(ele) afectat/e sau de cãtre statul de pavilion, dupã cum este cazul, are drept rezultat un efect dãunãtor major asupra mediului.
2.20. Stat interesat în mod deosebit înseamnã:
1. un stat care este statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim; sau
2. un stat care este statul costier implicat într-un accident sau incident maritim; sau
3. un stat al cãrui mediu a fost deteriorat grav sau în mod semnificativ de cãtre un accident maritim (inclusiv mediul cu apele lui şi teritoriile recunoscute de legislaţia internaţionalã); sau
4. un stat în care consecinţele unui accident sau incident maritim au cauzat pagube majore sau au pus în pericol acel stat sau insulele sale artificiale, instalaţiile sau structurile asupra cãrora are dreptul sã îşi exercite jurisdicţia; sau
5. un stat în care, ca urmare a unui accident maritim, cetãţenii acelui stat şi-au pierdut viaţa sau au suferit rãniri grave; sau
6. un stat care are la dispoziţia sa informaţii importante pe care statul care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã le considerã utile în investigaţie; sau
7. un stat care din alte motive reprezintã un interes care este considerat important de cãtre statul (ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã.
2.21. Marea teritorialã înseamnã marea teritorialã, aşa cum este definitã la secţiunea 2 din partea a II-a a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii.
2.22. Un accident maritim foarte grav înseamnã accidentul maritim care implicã pierderea totalã a navei sau un deces ori deteriorare gravã a mediului.
CAP. 3
Aplicarea capitolelor din partea a II-a şi a III-a
3.1. Partea a II-a a prezentului cod conţine standarde obligatorii pentru investigaţiile privind siguranţa maritimã. Unele prevederi se aplicã doar în legãturã cu anumite categorii de accidente maritime şi sunt obligatorii doar pentru investigaţiile privind siguranţa maritimã în acele accidente maritime.
3.2. Prevederile din partea a III-a a prezentului cod se pot referi la prevederi din aceastã parte care se aplicã doar la anumite accidente maritime. Prevederile din partea a III-a pot recomanda ca astfel de prevederi sã fie aplicate în investigaţii privind siguranţa maritimã în cazul altor accidente sau incidente maritime.
PARTEA a II-a
Standarde obligatorii
CAP. 4
Autoritatea de investigaţie privind siguranţa maritimã
Guvernul fiecãrui stat trebuie sã furnizeze Organizaţiei informaţii detaliate de contact ale autoritãţii (lor), care efectueazã investigaţii privind siguranţa maritimã în cadrul statului lor.
CAP. 5
Notificarea
5.1. Atunci când se produce un accident maritim în marea liberã sau într-o zonã economicã exclusivã, statul de pavilion al unei navei sau al unor nave implicate trebuie sã notifice celelalte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.2. Atunci când un accident maritim are loc pe teritoriul, inclusiv marea teritorialã, al unui stat costier, statul de pavilion şi statul costier se vor informa reciproc şi la rândul lor vor informa alte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.3. Notificarea nu trebuie sã fie întârziatã din cauza lipsei de informaţii complete.
5.4. Formatul şi conţinutul: Notificarea trebuie sã conţinã cât mai multe dintre urmãtoarele informaţii, de îndatã ce sunt disponibile:
1. numele navei şi al statului sãu de pavilion;
2. numãrul de identificare OMI al navei;
3. natura accidentului maritim;
4. locul accidentului maritim;
5. data şi ora accidentului maritim;
6. numãrul persoanelor grav rãnite sau ucise;
7. consecinţele accidentului maritim asupra persoanelor, proprietãţii şi mediului; şi
8. identificarea oricãrei alte nave implicate.
CAP. 6
Cerinţa de a investiga accidentele maritime foarte grave
6.1. Trebuie sã fie efectuatã o investigaţie privind siguranţa maritimã în cazul fiecãrui accident maritim foarte grav.
6.2. Sub rezerva oricãrui acord în conformitate cu cap. 7, statul de pavilion al un navei implicate într-un accident maritim foarte grav are responsabilitatea de a se asigura cã o investigaţie privind siguranţa maritimã se efectueazã şi se finalizeazã în conformitate cu prevederile prezentului cod.
CAP. 7
Acordul statului de pavilion cu un alt stat interesat în mod deosebit în efectuarea unei investigaţii privind siguranţa maritimã
7.1. Fãrã a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimã, în cazul în care se produce un accident maritim pe teritoriul, inclusiv marea teritorialã, al unui stat, statul(ele) de pavilion implicat(e) în accident şi statul costier se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã potrivit cu obligaţia sau recomandarea de procedurã de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.2. Fãrã a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimã, dacã un accident maritim se produce în marea liberã sau în zona economicã exclusivã a unui stat şi implicã mai multe state de pavilion, atunci statele se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã potrivit cu obligaţia sau recomandarea de procedurã de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.3. În cazul unui accident maritim menţionat la paragraful 7.1 sau 7.2, acordul poate fi încheiat de statele în cauzã cu un alt stat interesat în mod deosebit, pentru ca acel stat sau acele state sã fie statul sau statele care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã.
7.4. Înainte de încheierea unui acord sau în cazul în care nu se încheie un acord în conformitate cu prevederile paragrafelor 7.1, 7.2 sau 7.3, obligaţiile existente şi drepturile statelor în conformitate cu prezentul cod, precum şi cu alte legi internaţionale de a efectua o investigaţie privind siguranţa maritimã rãmân în sarcina statelor respective pentru a-şi efectua propriile investigaţii.
7.5. Prin participarea efectivã la o investigaţie privind siguranţa maritimã efectuatã de cãtre un alt stat interesat în mod deosebit, statul de pavilion va fi considerat cã şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin, în conformitate cu prezentul cod, cu SOLAS Regula I/21 şi cu art. 94 secţiunea 7 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mãrii.
CAP. 8
Competenţele unei investigaţii
Toate statele trebuie sã se asigure cã legislaţia lor naţionalã dã dreptul investigatorului(lor), care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã, de a urca la bordul unei nave sã intervieveze comandantul şi membrii echipajului şi oricare alte persoane implicate şi sã colecteze probe în scopul investigaţiei privind siguranţa maritimã.
CAP. 9
Investigaţii paralele
9.1. În cazul în care statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã efectueazã o investigaţie în conformitate cu prevederile prezentului cod, nu este cu nimic afectat dreptul altui stat interesat în mod deosebit de a efectua propria sa investigaţie.
9.2. Recunoscând cã statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã fie în mãsurã sã îşi îndeplineascã obligaţiile ce decurg din prevederile prezentului cod, acesta/acestea, împreunã cu orice alt stat interesat în mod deosebit care desfãşoarã propria investigaţie, trebuie sã caute în mãsura posibilului sã îşi coordoneze programul investigaţiilor, pentru a evita solicitãrile contradictorii asupra accesului la martori şi la probe.
CAP. 10
Cooperarea
Toate statele interesate în mod deosebit vor coopera în mãsura în care este posibil cu statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã va/vor asigura, în mãsura în care este posibil*), participarea statelor interesate în mod deosebit.
------------
*) Referirea la "în mãsura în care este posibil" poate semnifica, de exemplu, faptul cã aceastã cooperare sau participare este limitatã din cauzã cã legislaţia naţionalã nu permite cooperarea deplinã sau participarea.
CAP. 11
Investigaţia sã nu fie supusã unei influenţe externe
Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã se va/vor asigura cã investigatorul(ii) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã este/sunt imparţial/imparţiali şi obiectiv/obiectivi. Investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã poatã raporta asupra rezultatelor unei investigaţii privind siguranţa maritimã, fãrã influenţare sau amestec din partea oricãrei persoane sau organizaţii care ar putea fi afectate de rezultatul investigaţiei.
CAP. 12
Obţinerea de probe de la navigatori
12.1. În cazul în care investigaţia privind siguranţa maritimã necesitã ca un navigator sã furnizeze probe, acestea trebuie sã fie luate cât mai curând posibil. Navigatorului trebuie sã i se permitã sã revinã la nava sa sau sã fie repatriat cât mai curând posibil. Drepturile omului în cazul navigatorilor trebuie respectate în permanenţã.
12.2. Toţi navigatorii de la care este solicitatã mãrturie trebuie sã fie informaţi cu privire la natura şi principiile investigaţiei privind siguranţa maritimã. Suplimentar, navigatorul de la care se solicitã mãrturie trebuie sã fie informat şi sã i se permitã accesul la consiliere juridicã, cu privire la:
1. orice risc potenţial prin care el/ea se pot autoincrimina în procedurile ulterioare investigaţiei privind siguranţa maritimã;
2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;
3. orice protecţie oferitã navigatorului pentru a preveni ca mãrturia sã fie folositã împotriva lui/ei în cazul în care el/ea depune mãrturie în cadrul investigaţiei privind siguranţa maritimã.
CAP. 13
Proiecte de raport ale investigaţiei privind siguranţa maritimã
13.1. În condiţiile paragrafelor 13.2 şi 13.3, statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã, atunci când este/sunt solicitat/solicitate, trebuie sã trimitã o copie a proiectului de raport cãtre un stat interesat în mod deosebit, pentru a permite acestuia sã facã observaţii sale.
13.2. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã se obligã sã se conformeze cu prevederile paragrafului 13.1, doar atunci când statul interesat în mod deosebit, care primeşte raportul, garanteazã cã nu îl va transmite altor pãrţi şi nici nu va cauza transmiterea acestuia cãtre alte pãrţi, cã nu va publica şi cã nu va permite accesul la proiectul de raport sau la orice parte a acestuia fãrã acordul specific al statului care efectueazã investigaţia, cu excepţia cazului în care aceste rapoarte sau documente au fost deja publicate de cãtre statul(ele) care efectueazã investigaţia.
13.3. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã nu este/nu sunt obligat/obligate sã respecte prevederile paragrafului 13.1 atunci când:
1. statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã solicitã statului interesat în mod deosebit, care primeşte raportul, sã declare cã probele incluse în proiectul de raport nu vor fi admise ca probe în procedurile penale sau civile împotriva persoanelor care le-au furnizat; şi
2. statul interesat în mod deosebit refuzã sã facã o astfel de declaraţie.
13.4. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã invite statele interesate în mod deosebit sã îşi prezinte observaţiile lor cu privire la proiectul de raport în termen de 30 de zile sau într-o altã perioadã agreatã reciproc. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã ia în considerare observaţiile înainte de pregãtirea raportului final şi, în cazul în care acceptarea sau respingerea observaţiilor are un impact direct asupra intereselor statului care le-a fãcut, statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã notifice statului interesat în mod deosebit asupra modului în care au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã nu primeşte/nu primesc observaţiile în termen de 30 de zile sau dacã perioada convenitã de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot proceda la finalizarea raportului.
13.5. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã caute sã verifice acurateţea şi caracterul complet al proiectului de raport prin mijloace cât mai practice.
CAP. 14
Rapoartele de investigaţie privind siguranţa maritimã
14.1. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã transmitã versiunea finalã a raportul de investigaţie cãtre Organizaţie, pentru fiecare investigaţie privind siguranţa maritimã efectuatã în cazul unui accident maritim foarte grav.
14.2. Atunci când o investigaţie privind siguranţa maritimã se desfãşoarã în cazul unui accident sau incident maritim altul decât unul foarte grav, iar raportul de investigaţie privind siguranţa maritimã elaborat conţine informaţii care ar putea preveni accidentele sau incidentele maritime în viitor sau care ar putea constitui învãţãminte asupra gravitaţii accidentelor sau incidentelor maritime în viitor, versiunea finalã a raportului trebuie transmisã Organizaţiei.
14.3. Raportul investigaţiei privind siguranţa maritimã la care se face referire în paragrafele 14.1 şi 14.2 va utiliza toate informaţiile obţinute în cursul unei investigaţii, luând în considerare extinderea investigaţiei, impusã pentru a se asigura cã toate aspectele de siguranţã relevante sunt cuprinse şi înţelese, astfel ca mãsurile de siguranţã sã poatã fi aplicate dupã caz.
14.4. Raportul final al investigaţiei privind siguranţa maritimã trebuie sã fie pus la dispoziţia publicului şi al industriei de transport maritim de cãtre statul(ele) care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa maritimã sau statul(ele) care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã se angajeze sã sprijine publicul şi industria de transport maritim cu detalii necesare pentru a accesa acest raport, în cazul în care raportul a fost publicat de cãtre un alt stat sau organizaţie.
PARTEA a III-a
Practici recomandate
CAP. 15
Responsabilitãţi administrative
15.1. Statele trebuie sã se asigure cã autoritãţile care efectueazã investigaţiile privind siguranţa maritimã au la dispoziţia lor suficiente resurse materiale şi financiare şi personal calificat corespunzãtor, pentru a le permite acestora sã faciliteze obligaţiile statului de a întreprinde investigaţii privind siguranţa maritimã în cazul accidentelor şi incidentele maritime în conformitate cu prezentul cod.
15.2. Orice investigator implicat într-o investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie numit pe baza competenţelor prezentate în Rezoluţia A.996 (25) pentru investigatori.
15.3. Cu toate acestea, pct. 15.2 nu exclude numirea corespunzãtoare a investigatorilor cu competenţe de specialitate necesare, pentru a lua parte temporar la o investigaţie privind siguranţa maritimã, nici nu exclude folosirea de consultanţi pentru a oferi o expertizã de specialitate cu privire la orice aspect al unei investigaţii privind siguranţa maritimã.
15.4. Orice persoanã care este un investigator într-o investigaţie privind siguranţa maritimã sau care colaboreazã într-o investigaţie privind siguranţa maritimã este obligatã sã acţioneze în conformitate cu prezentul cod.
CAP. 16
Principiile investigaţiei
16.1. Independenţa: O investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie imparţialã pentru a asigura circulaţia liberã a informaţiilor cãtre aceasta.
16.1.1. Pentru a îndeplini prevederea de la paragraful 16.1, investigatorul (ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie independent/ independenţi funcţional faţã de:
1. pãrţile implicate în accidentul sau incidentul maritim;
2. oricine poate decide luarea de mãsuri administrative sau disciplinare împotriva unei persoane sau a unei organizaţii implicate într-un accident sau incident maritim; şi
3. procedurile judiciare.
16.1.2. Investigatorul (ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie liber/liberi de influenţa pãrţilor de la paragraful 16.1.1 pct. 1, 2 şi 3 cu privire la:
1. colectarea tuturor informaţiilor relevante disponibile referitoare la accidentul sau incidentul maritim, inclusiv a înregistrãrilor provenite de la înregistratoarele de date ale voiajului şi serviciile de supraveghere a traficului maritim;
2. analizarea probelor şi determinarea factorilor cauzali;
3. determinarea concluziilor relevante asupra factorilor cauzali;
4. distribuirea unui proiect de raport, pentru observaţii şi pregãtirea raportului final; şi
5. dacã este cazul, efectuarea recomandãrilor de siguranţã.
16.2. Axarea investigaţiei pe siguranţã: nu este obiectivul unei investigaţii privind siguranţa maritimã determinarea rãspunderii sau a vinovãţiei. Cu toate acestea, investigatorul (ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã nu trebuie sã se abţinã de la raportarea completã cu privire la factorii cauzali, dacã din constatãri poate fi dedusã rãspunderea sau vinovãţia.
16.3. Cooperarea: Acolo unde este aplicabil şi în conformitate cu cerinţele şi recomandãrile din prezentul cod, în special cu prevederile cap. 10 privind cooperarea, statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã caute sã faciliteze cooperarea maximã dintre statele interesate în mod deosebit şi alte persoane sau organizaţii care efectueazã o investigaţie într-un accident sau incident maritim.
16.4. Prioritatea: Unei investigaţii privind siguranţa maritimã trebuie, pe cât posibil, sã i se acorde aceeaşi prioritate ca oricãrei alte forme de investigaţie, incluzând aici şi investigaţiile în scop penal efectuate de un stat în cazul unui accident sau incident maritim.
16.4.1. În conformitate cu prevederile paragrafului 16.4 investigatorul(ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã nu trebuie sã fie oprit/opriţi sã aibã acces la probe în circumstanţele în care o altã persoanã sau organizaţie desfãşoarã o anchetã separatã într-un accident sau incident maritim.
16.4.2. Dovezile la care trebuie sã fie asigurat accesul liber trebuie sã includã:
1. examinãri şi alte documente deţinute de statul de pavilion, armatori şi societãţile de clasificare;
2. toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului; şi
3. probe care pot fi furnizate de cãtre inspectorii guvernamentali, ofiţerii gãrzii de coastã, operatorii serviciilor de trafic nave, piloţi sau alt personal maritim.
16.5. Domeniul de aplicare al unei investigaţii privind siguranţa maritimã: Identificarea corespunzãtoare a factorilor cauzali necesitã o investigare metodicã şi în timp util, mergând dincolo de probele imediate şi cãutând cauze ascunse, care pot fi fãrã legãturã cu locul accidentului sau incidentului maritim şi care pot provoca alte accidente şi incidente maritime în viitor. Din acest motiv, investigaţiile privind siguranţa maritimã trebuie sã fie privite ca un mijloc de identificare nu numai a factorilor cauzali direcţi, cât şi a erorilor care pot fi prezente în întregul lanţ de responsabilitate.
CAP. 17
Investigarea accidentelor maritime (altele decât accidentele foarte grave) şi incidentelor maritime
17.1. O investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã fie efectuatã de cãtre statul de pavilion al unei nave implicate, în cazul accidentelor maritime (altele decât accidente maritime foarte grave - care sunt tratate în cap. 6 din prezentul cod) şi incidentelor maritime, dacã se considerã cã o investigaţie privind siguranţa maritimã va furniza informaţii care pot fi utilizate pentru prevenirea accidentelor şi incidentelor maritime în viitor.
17.2. Cap. 7 conţine cerinţele obligatorii pentru a determina care este/sunt statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã într-un accident maritim. Atunci când evenimentul care este investigat în conformitate cu acest capitol este un incident maritim, cap. 7 trebuie interpretat ca o practicã recomandatã dacã se referã la incidente maritime.
CAP. 18
Factorii care trebuie luaţi în considerare atunci când se încheie un acord în conformitate cu cap. 7 din partea a II-a
În cazul în care statul(ele) de pavilion, un stat de coastã (dacã este implicat) sau alte state interesate în mod deosebit încearcã sã ajungã la un acord, în conformitate cu cap. 7 din partea a II-a, pentru a stabili care este/sunt statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã în conformitate cu prezentul cod, urmãtorii factori trebuie sã fie luaţi în considerare:
1. dacã accidentul sau incidentul maritim a avut loc pe teritoriul, inclusiv în marea teritorialã, al unui stat;
2. dacã ulterior producerii unui accident sau incident maritim, în marea liberã sau în zona exclusivã economicã, nava sau navele implicate navigheazã în marea teritorialã a unui stat;
3. resursele şi angajamentul necesar al statului de pavilion şi al altor state interesate în mod deosebit;
4. extinderea potenţialã a investigaţiei privind siguranţa maritimã şi capacitatea statului de pavilion sau a unui alt stat interesat în mod deosebit de a face faţã acestei extinderi;
5. necesitatea ca investigatorul(ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã sã aibã acces la probe şi luarea în considerare a statului sau a statelor cel mai bine plasate pentru a înlesni acest acces la probe;
6. orice efecte negative percepute sau concrete ale accidentului sau incidentului maritim asupra altor state;
7. naţionalitatea echipajului, a pasagerilor şi a altor persoane afectate de accidentul sau incidentul maritim.
CAP. 19
Acte de intervenţie ilegalã
În cazul în care, în cursul unei investigaţii privind siguranţa maritimã, devine cunoscut sau este suspectat cã o infracţiune s-a comis în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime din 1988, autoritatea care efectueazã investigaţia privind siguranţa trebuie imediat sã se asigure cã sunt informate autoritãţile pentru securitate maritimã interesate.
CAP. 20
Notificarea pãrţilor implicate şi începerea unei investigaţii
20.1. Atunci când o investigaţie privind siguranţa maritimã este începutã în conformitate cu prezentul cod, comandantul, proprietarul şi agentul unei nave implicate în accidentul sau incidentul maritim care este investigat trebuie sã fie informaţi cât se poate de repede despre:
1. accidentul sau incidentul maritim care face obiectul investigaţiei;
2. momentul şi locul în care va începe investigaţia privind siguranţa maritimã;
3. numele şi datele de contact ale autoritãţii(lor) maritime care efectueazã investigaţia privind siguranţa;
4. detalii relevante ale legislaţiei în temeiul cãrora se efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã;
5. drepturile şi obligaţiile pãrţilor care fac obiectul investigaţiei privind siguranţa maritimã; şi
6. drepturile şi obligaţiile statului sau statelor care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã.
20.2. Fiecare stat trebuie sã elaboreze un document standard care detaliazã informaţiile de la paragraful 20.1, care poate sã fie transmis în format electronic cãtre comandantul, agentul şi proprietarul navei.
20.3. Recunoscând cã orice navã implicatã într-un accident sau incident maritim poate rãmâne în serviciu şi cã o navã nu trebuie întârziatã mai mult decât este absolut necesar, statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã înceapã investigaţia privind siguranţa maritimã, cât mai curând posibil, fãrã a întârzia nava în mod inutil.
CAP. 21
Coordonarea unei investigaţii
21.1. Recomandãrile din acest capitol trebui sã fie aplicate în conformitate cu principiile din cap. 10 şi 11 ale prezentului cod.
21.2. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã se asigure cã existã un context legislativ adecvat pentru:
1. desemnarea unor investigatori pentru efectuarea investigaţiei privind siguranţa maritimã, inclusiv a unui investigator care sã conducã investigaţia privind siguranţa maritimã;
2. a se asigura un nivel rezonabil de sprijin pentru membrii care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã;
3. dezvoltarea unei strategii pentru investigaţia privind siguranţa maritimã în legãturã cu alte state interesate în mod deosebit;
4. a se asigura cã metodologia de urmat în timpul investigaţiei privind siguranţa maritimã este compatibilã cu cea recomandatã în Rezoluţia A.884 (21);
5. a se asigura cã investigaţia privind siguranţa maritimã ia în considerare orice recomandãri sau instrumente publicate de Organizaţia Internaţionalã a Muncii sau Organizaţie, legate de efectuarea unei investigaţii privind siguranţa maritimã; şi
6. a se asigura cã investigaţia privind siguranţa maritimã ia în considerare procedurile managementului siguranţei şi politica de securitate a operatorului unei nave în termenii Codului ISM.
21.3. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã permitã unui stat interesat în mod deosebit sã participe la etape ale investigaţiei privind siguranţa maritimã legate de aceasta, în mãsura în care este posibil*).
-----------
*) Menţiunea "în mãsura în care este posibil" poate fi considerat cã exprimã, de exemplu, cã participarea sau cooperarea este limitatã, deoarece legislaţia naţionalã face impracticabilã deplina cooperare sau participare.
21.3.1. Participarea trebuie sã includã permisiunea acordatã reprezentanţilor statului interesat în mod deosebit, pentru ca:
1. sã ia interviu martorilor;
2. sã cerceteze şi sã examineze probele şi sã facã copii ale documentelor;
3. sã exprime pãreri în legãturã cu probele, sã facã comentarii şi sã aibã opiniile corect reflectate în raportul final; şi
4. sã le fie transmis proiectul de raport şi rapoartele finale referitoare la investigaţia privind siguranţa maritimã.
21.4. În mãsura în care este posibil, statele interesate în mod deosebit trebuie sã colaboreze cu statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã prin asigurarea accesului la informaţii relevante pentru investigaţia privind siguranţa maritimã. În mãsura în care este posibil, investigatorului(lor) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie, de asemenea, sã i/li se permitã accesul la inspectorii guvernamentali, ofiţeri de garda de coastã, operatorii serviciului de trafic nave, piloţi şi alt personal maritim al unui stat interesat în mod deosebit.
21.5. Statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim trebuie sã contribuie facilitând disponibilitatea echipajului pentru investigatorul(ii) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã.
CAP. 22
Colectarea probelor
22.1. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã nu trebuie sã reţinã în mod inutil o navã pentru strângerea de probe sau sã reţinã documente originale sau echipamente, cu excepţia cazului în care acest lucru este esenţial pentru scopurile investigaţiei privind siguranţa maritimã. Investigatorii trebuie sã facã copii ale documentelor, atunci când este posibil.
22.2. Investigatorul(ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã trebuie sã pãstreze în siguranţã documentele interviurilor şi alte dovezi adunate în timpul unei investigaţii privind siguranţa maritimã de aşa manierã, încât sã previnã accesul altor persoane care nu au nevoie de acestea pentru scopul investigaţiei.
22.3. Investigatorul(ii) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã utilizeze eficient toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului dacã existã în dotare. Înregistratoarele de date ale voiajului trebuie sã fie puse la dispoziţia investigatorului(lor) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã sau a unui reprezentant desemnat pentru extragerea datelor.
22.3.1. În cazul în care statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã nu dispune/dispun de echipamente adecvate pentru citirea datelor înregistratorului de date ale voiajului, statele cu astfel de posibilitãţi trebuie sã ofere serviciile lor, având în vedere:
1. resursele disponibile;
2. posibilitãţile echipamentului de redare;
3. oportunitatea redãrii; şi
4. amplasarea echipamentului.
CAP. 23
Confidenţialitatea informaţiilor
23.1. Statele trebuie sã asigure cã investigatorul(ii) care efectueazã o investigaţie privind siguranţa maritimã dezvãluie informaţii din documentele unei investigaţii doar în cazul în care:
1. este necesar sau de dorit sã facã acest lucru în scopul siguranţei transportului, luând în considerare în acelaşi timp orice influenţã asupra utilitãţii viitoare a informaţiilor într-o investigaţie privind siguranţa maritimã; sau
2. dupã cum este în alt mod permis, în conformitate cu prezentul cod **).
--------
**) Statele recunosc cã existã excepţii de la principiile confidenţialitãţii informaţiilor din documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimã, atunci când este necesar ca acestea sã fie împãrtãşite cu persoane din afara investigaţiei privind siguranţa maritimã, în scopul realizãrii investigaţiei. Un exemplu este cazul în care informaţiile dintr-o probã înregistratã a unei investigaţii privind siguranţa maritimã trebuie sã fie date unui expert extern pentru analizare sau pentru o a doua opinie. Confidenţialitatea ar cãuta sã asigure cã informaţii importante nu sunt dezvãluite în mod necorespunzãtor pentru alte scopuri decât ale investigaţiei privind siguranţa maritimã, la un moment când încã nu s-a stabilit modul în care acestea vor ajuta la determinarea factorilor care au contribuit într-un accident sau incident maritim. Dezvãluirea neadecvatã poate implica vinovãţii sau rãspunderi asupra pãrţilor implicate în accidentul sau incidentul maritim.
23.2. Statele implicate într-o investigaţie privind siguranţa maritimã în conformitate cu prezentul cod trebuie sã asigure cã orice probã înregistratã din posesia lor nu este dezvãluitã în proceduri penale, civile, disciplinare sau administrative, în afarã de cazul în care:
1. autoritatea competentã a statului pentru administrarea justiţiei decide cã orice efect nefavorabil intern sau internaţional, pe care divulgarea informaţiilor l-ar putea avea asupra oricãrei investigaţii privind siguranţa maritimã prezente sau viitoare, este prevalat de interesul public în administrarea justiţiei: şi***)
--------
***) Exemple de cazuri în care ar putea fi oportunã dezvãluirea de informaţii dintr-un dosar al investigaţiei de siguranţã maritimã în procedurile penale, civile, disciplinare sau administrative pot include:
1. cazul în care o persoanã care face obiectul procedurilor s-a angajat într-o acţiune cu intenţia de a provoca un rezultatul distructiv; sau
2. cazul în care o persoanã care face obiectul procedurilor a fost conştientã de un risc considerabil pentru producerea unui rezultat distructiv şi, având în vedere circumstanţele cunoscute de el sau ea, nu se justifica asumarea riscului.
2. acolo unde este cazul, dupã circumstanţe, statul care a furnizat documentul unei investigaţii privind siguranţa maritimã autorizeazã dezvãluirea acestuia.
23.3. Documentele investigaţiei trebuie sã fie incluse în raportul final sau în anexele acestuia, numai atunci când sunt pertinente pentru analiza accidentului sau incidentului maritim. Pãrţi ale probelor, care nu sunt pertinente şi care nu sunt incluse în raportul final, nu trebuie sã fie dezvãluite.
23.4. Este necesar ca statele sã furnizeze informaţii din documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimã cãtre un stat interesat în mod deosebit, numai în cazul în care acest lucru nu va submina integritatea şi credibilitatea oricãrei investigaţii privind siguranţa, care este efectuatã de cãtre statul sau statele care furnizeazã informaţiile.
23.4.1. Statul care furnizeazã informaţii dintr-un document al unei investigaţii poate solicita statului care primeşte informaţiile sã îşi asume responsabilitatea de a pãstra confidenţialitatea lor.
CAP. 24
Protecţia martorilor şi a pãrţilor implicate
24.1. În cazul în care o persoanã este obligatã prin lege sã furnizeze dovezi care o pot acuza, în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimã, probele trebuie, în mãsura în care legislaţia naţionalã permite, sã nu fie admise ca probe în cadrul unei proceduri civile sau penale împotriva individului.
24.2. O persoanã de la care se solicitã dovezi trebuie sã fie informatã cu privire la natura şi principiile investigaţiei. O persoanã de la care se solicitã dovezi trebuie sã fie informatã şi sã i se permitã accesul la asistenţã juridicã, cu privire la:
1. orice risc potenţial prin care el/ea se poate autoincrimina în orice procedurã ulterioarã investigaţiei privind siguranţa maritimã;
2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;
3. orice protecţii oferite persoanei pentru a preveni utilizarea dovezilor împotriva lui/ei, dacã oferã dovezi investigaţiei privind siguranţa maritimã.
CAP. 25
Proiect şi raport final
25.1. Rapoartele investigaţiei privind siguranţa maritimã trebuie sã fie finalizate cât mai curând posibil.
25.2. În cazul în care este solicitat şi în cazul în care este posibil, statul (ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã transmitã pãrţilor interesate o copie a proiectului de raport al investigaţiei, pentru comentarii. Oricum, aceastã recomandare nu se aplicã în cazul în care nu existã garanţii cã partea interesatã nu va transmite altor pãrţi şi nici nu va determina transmiterea cãtre alte pãrţi, nu va publica sau nu va permite accesul la proiectul de raport al investigaţiei sau la orice parte a acestuia fãrã acordul explicit al statului (lor) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã.
25.3. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã acorde pãrţii interesate 30 de zile sau o altã perioadã de timp convenitã de comun acord, pentru ca aceasta sã îşi prezinte observaţiile cu privire la raportul investigaţiei. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã ia în considerare observaţiile înainte de pregãtirea raportului final al investigaţiei privind siguranţa maritimã şi, în cazul în care acceptarea sau respingerea comentariilor vor avea o influenţã directã asupra intereselor pãrţii interesate care le-a prezentat, statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã trebuie sã notifice pãrţii interesate modul în care comentariile au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã nu primeşte/nu primesc observaţii dupã 30 de zile sau dacã perioada stabilitã de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot continua finalizarea raportului investigaţiei*).
-----------
*) A se vedea cap. 13, în care dispoziţiile cu privire la furnizarea rapoartelor, la cerere, cãtre pãrţile interesate pot fi în mod alternativ incluse ca dispoziţii obligatorii.
25.4. În cazul în care legislaţia naţionalã a statului care pregãteşte raportul investigaţiei privind siguranţa permite, nu trebuie admis ca proiectul şi raportul final al investigaţiei sã fie folosite ca probe în proceduri legate de accidentul sau incidentul maritim care pot duce la mãsuri disciplinare, condamnãri penale sau la stabilirea rãspunderii civile.
25.5. În orice fazã a unei investigaţii privind siguranţa maritimã pot fi recomandate mãsuri provizorii de siguranţã.
25.6. În cazul în care un stat interesat în mod deosebit nu este de acord cu o parte sau în totalitate cu raportul final al investigaţiei privind siguranţa maritimã, acesta poate prezenta raportul sãu propriu cãtre Organizaţie.
CAP. 26
Redeschiderea unei investigaţii
26.1. Statul(ele) care efectueazã investigaţia privind siguranţa maritimã, dupã ce a(u) finalizat o investigaţie privind siguranţa maritimã, trebuie sã îşi reconsidere constatãrile şi sã ia în considerare redeschiderea investigaţiei, atunci când au apãrut probe noi, care pot modifica în mod semnificativ analiza şi concluziile la care s-a ajuns.
26.2. Atunci când probe noi, semnificative, legate de orice accident sau incident maritim sunt prezentate statului care a efectuat investigaţia privind siguranţa maritimã, probele trebuie sã fie pe deplin evaluate şi adresate cãtre alte state interesate în mod deosebit pentru informare.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
