Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Comitetul de siguranţă maritimă, amintind articolul 28(b) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului, notând rezoluţia MSC.268(85) prin care a adoptat Codul maritim internaţional pentru mărfuri solide în vrac (denumit în continuare Codul IMSBC), care a devenit obligatoriu conform capitolelor VI şi VII din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS) (denumită în continuare Convenţia), notând de asemenea articolul VIII(b) şi regula VI/1-1.1 din Convenţie cu privire la procedura de amendare a Codului IMSBC, luând în considerare, la cea de-a optzeci şi noua sesiune a sa, amendamentele la Codul IMSBC, al căror text este propus şi difuzat în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din Convenţie, 1. adoptă, în conformitate cu articolul VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Codul IMSBC, al căror text este dat în anexa la prezenta rezoluţie; 2. Stabileşte, în conformitate cu articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele mai sus menţionate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2012, în afară de cazul în care, înainte de această dată, mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale combinate constituie nu mai puţin mult de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecţiile lor la amendamente; 3. invită guvernele contractante la Convenţie să noteze faptul că, în conformitate cu articolul VIII(b)(vii)(2) din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus; 4. convine ca guvernele contractante la Convenţie să poată aplica, în mod voluntar, amendamentele mai sus menţionate în întregime sau parţial, de la 1 ianuarie 2012; 5. solicită secretarului general, în conformitate cu articolul VIII(b)(v) din Convenţie, să transmită tuturor guvernelor contractante la Convenţie copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor dat în anexă; 6. solicită în plus secretarului general să transmită copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie. ANEXĂ ─────la Rezoluţia MSC.318(89)──────────────────────── Amendamentul 01-11 la Codul maritim internaţional pentru mărfuri solide în vrac (Codul IMSBC) APENDICE 1 Fişe pentru mărfurile solide în vrac PULBERE DE ALUMO-FEROSILICIU, Nr. ONU 1395 MĂSURI PREVENTIVE 1. În a doua frază, cuvintele "autoritatea competentă" se înlocuiesc cu cuvântul "Administraţia". AZOTAT DE ALUMINIU, Nr. ONU 1438 MĂSURI PREVENTIVE 2. La sfârşitul paragrafului, se adaugă următoarea frază: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." PULBERE DE SILICO-ALUMINIU, NEACOPERITĂ, Nr. ONU 1398 MĂSURI PREVENTIVE 3. În a treia frază, cuvintele "autoritatea competentă" se înlocuiesc cu cuvântul "Administraţia". AZOTAT DE AMONIU, Nr. ONU 1942 care conţine cel mult 0,2% substanţă combustibilă totală, inclusiv orice substanţă organică, exprimată în echivalent carbon, cu excluderea oricărei altei substanţe adăugate DESCRIERE 4. Cuvintele "Întreţine arderea. Această marfă este higroscopică." se elimină. 5. O nouă notă se adaugă după Descriere, după cum urmează: "Notă: Această fişă ar trebui să fie utilizată numai pentru substanţele care nu prezintă proprietăţi din clasa de materiale 1, atunci când sunt încercate în conformitate cu seriile de încercare 1 şi 2 din clasa de materiale 1 (a se vedea Partea 1 din Manualul de încercări şi criterii pentru mărfuri cu nr. de înregistrare ONU)." RISC 6. La începutul primului paragraf se adaugă cuvintele "Oxidant, întreţine arderea." 7. În prima frază existentă, cuvintele "aceste materiale" se înlocuiesc cu cuvintele "această marfă". DEPOZITARE ŞI SEPARARE 8. În prima frază, cuvântul "ar trebui" se înlocuieşte cu cuvântul "trebuie". ÎNCĂRCARE 9. În prima frază, cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". În timpul încărcării, trebuie să fie respectate următoarele prevederi: 10. Prima instrucţiune referitoare la fumat se elimină. MĂSURI PREVENTIVE 11. În primul paragraf se înlocuieşte a treia frază existentă, după cum urmează: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." 12. În primul paragraf se elimină ultima frază. TRANSPORT 13. Se adaugă o a doua nouă frază, după cum urmează: "Temperatura acestei mărfi trebuie să fie monitorizată şi înregistrată zilnic pe durata voiajului, pentru a detecta descompunerea ce poate rezulta din încălzire şi epuizarea oxigenului." DESCĂRCARE 14. A doua frază se înlocuieşte cu următorul text: "Nu se permite alimentarea cu combustibil lichid. Pomparea de combustibil lichid în spaţiile adiacente spaţiilor de marfă care conţin această marfă, altele decât compartimentul maşinilor, nu se permite." PROCEDURI DE URGENŢĂ 15. Modificare fără obiect în limba română. 16. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, cuvintele "Se utilizează apă în cantitate abundentă" se înlocuiesc cu cuvintele "Se utilizează apă în cantitate abundentă şi se izolează sursa de căldură, dacă există". ÎNGRĂŞĂMINTE CU AZOTAT DE AMONIU, Nr. ONU 2067 DESCRIERE 17. În alineatul 2, după cuvântul "dolomit" se introduc cuvintele "şi/sau sulfat de calciu mineral". NOTE: 18. La nota 3 se elimină cuvântul "explozive". DEPOZITARE ŞI SEPARARE 19. În a patra frază, cuvintele "vreunui tanc sau dublu fund" se înlocuiesc cu cuvintele "vreunui tanc, dublu fund sau tubulatură". ÎNCĂRCARE 20. În prima frază, cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". MĂSURI PREVENTIVE 21. După prima frază, se adaugă următoarea frază: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă". TRANSPORT 22. În a doua frază, cuvintele "ca urmare a autoîncălzirii" se înlocuiesc cu cuvintele "care poate avea ca rezultat autoîncălzirea". DESCĂRCARE 23. Prima frază se înlocuieşte cu următorul text: "Nu se permite alimentarea cu combustibil lichid. Pomparea de combustibil lichid în spaţiile adiacente spaţiilor de marfă care conţin această marfă, altele decât compartimentul maşinilor, nu se permite." 24. După a doua nouă frază se adaugă următorul text: "Îngrăşămintele cu azotat de amoniu sunt higroscopice şi se pot întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." PROCEDURI DE URGENŢĂ 25. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului" se înlocuiesc cu cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului cu gaz". 26. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, în cea de-a treia frază, după cuvântul "apă" se introduc cuvintele "şi se izolează de sursa de căldură, dacă există". ÎNGRĂŞĂMINTE CU AZOTAT DE AMONIU, Nr. ONU 2071 DESCRIERE 27. În al doilea paragraf se introduce o notă de subsol corespunzătoare "(a se vedea Partea a III-a, subsecţiunea 38.2 din Manualul de încercări şi criterii pentru materiale cu nr. ONU), după cum urmează: "* A se vedea de asemenea secţiunea 5 din Apendice 2 din acest Cod." RISC 28. În primul paragraf, cuvântul "amestecuri" din prima frază se înlocuieşte cu cuvântul "mărfurile", iar cuvintele "Niciunul din aceste amestecuri nu este supus" din ultima frază se înlocuiesc cu cuvintele "Niciuna din aceste mărfuri nu este supusă". DEPOZITARE ŞI SEPARARE 29. În ultima frază, după cuvântul "standard" se introduc cuvintele "această marfă trebuie să fie depozitată". ÎNCĂRCARE 30. În primul paragraf, cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". În timpul încărcării, trebuie să fie respectate următoarele prevederi: 31. Se adaugă o nouă instrucţiune: "Pe cât este practic posibil, nu trebuie să se utilizeze materiale combustibile de fixare şi de protecţie. În cazul în care este necesar fardaj de lemn, trebuie să se utilizeze numai o cantitate minimă." MĂSURI PREVENTIVE 32. După prima frază se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 33. Prima frază se înlocuieşte cu următorul text: "Nu se permite alimentarea cu combustibil lichid. Nu se permite pomparea combustibilului lichid în spaţiile adiacente spaţiilor de marfă care conţin această marfă, altele decât compartimentul maşinilor." 34. După a doua nouă frază se adaugă următoarea frază: "Îngrăşămintele cu azotat de amoniu sunt higroscopice şi se pot întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." PROCEDURI DE URGENŢĂ 35. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului" se înlocuiesc cu cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului cu gaz". ÎNGRĂŞĂMINTE CU AZOTAT DE AMONIU (nepericuloase) DESCRIERE 36. În alineatul 2, după cuvântul "dolomit" se introduc cuvintele "şi/sau sulfat de calciu mineral". 37. În alineatul 4 se introduce o notă de subsol corespunzătoare menţiunii "(a se vedea partea a III-a subsecţiunea 38.2 din Manualul de încercări şi criterii pentru materiale cu nr. ONU), după cum urmează: "* A se vedea de asemenea secţiunea 5 din apendice 2 din acest Cod." RISC 38. Întregul text de sub titlu se înlocuieşte după cum urmează: "Această marfă nu este combustibilă sau are un risc scăzut la incendiu. Chiar dacă această marfă este clasificată ca nepericuloasă, unele din proprietăţile îngrăşămintelor cu azotat de amoniu din clasa de materiale 9, cu nr. ONU 207, sunt activate atunci când aceste îngrăşăminte se încălzesc puternic. Atunci când aceste îngrăşăminte se încălzesc puternic, se vor descompune şi vor degaja gaze toxice şi va exista riscul producerii vaporilor toxici în spaţiul de marfă, spaţiile adiacente şi pe punte. Monitorizarea temperaturii mărfii poate indica din timp descompunerea. Praful de la îngrăşăminte ar putea fi iritant pentru piele şi membranele mucoase. Această marfă este higroscopică şi se va întări dacă se umezeşte." DEPOZITARE ŞI SEPARARE 39. În a treia frază, cuvintele "vreunui tanc sau dublu fund" se înlocuiesc cu cuvintele "vreunui tanc, dublu fund sau tubulatură". 40. În a patra frază, după cuvintele "acest tip", cuvântul "ar trebui" se înlocuieşte cu cuvântul "trebuie". 41. În a cincea frază, cuvintele "barieră echivalentă aprobată" se înlocuiesc cu cuvintele "dispozitiv echivalent aprobat". 42. În ultimul paragraf, ultima frază se înlocuieşte după cum urmează: "Nu este necesar ca această cerinţă să se aplice dacă peretele de delimitare este o construcţie de tip A-60 sau la voiajele internaţionale scurte." ÎNCĂRCARE 43. În primul paragraf, cuvintele prima frază "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". MĂSURI PREVENTIVE 44. După prima frază se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." TRANSPORT 45. A doua frază se elimină. DESCĂRCARE 46. Prima frază se înlocuieşte cu următorul text: "Nu se permite alimentarea cu combustibil lichid. Pomparea de combustibil lichid în spaţiile adiacente spaţiilor de marfă care conţin această marfă, altele decât compartimentul maşinilor, nu se permite. Îngrăşămintele cu azotat de amoniu sunt higroscopice şi se pot întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." PROCEDURI DE URGENŢĂ 47. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului" se înlocuiesc cu cuvintele "Instalaţia fixă a navei de stingere a incendiului cu gaz". 48. În prevederile referitoare la Incendiul din spaţiul de marfă care conţine acest material, în a treia frază, după cuvântul "apă" se introduc cuvintele "şi se izolează sursa de căldură, dacă există". SULFAT DE AMONIU RISC 49. La sfârşitul paragrafului, se adaugă următorul text: "Această marfă este higroscopică şi se va întări dacă se umezeşte." ÎNCĂRCARE 50. În ultima frază, cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 51. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Sulfatul de amoniu este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." AZOTAT DE BARIU, Nr. ONU 1446 MĂSURI PREVENTIVE 52. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." BORAX (PENTAHIDRAT BRUT) DESCĂRCARE 53. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Boraxul (pentahidrat brut) este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." BORAX ANHIDRU (brut sau rafinat) ÎNCĂRCARE 54. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 55. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Boraxul anhidru (crud sau rafinat) este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." BRICHETE DE CĂRBUNE BRUN RISC 56. Textul se înlocuieşte după cum urmează: "Această marfă se aprinde uşor, este predispusă la autoîncălzire, se poate autoaprinde şi poate epuiza oxigenul din spaţiul de marfă." APENDICE 57. În paragraful 1.1, în secţiunea pentru Măsuri preventive, cuvintele "şi deschiderea închiderilor spaţiului de marfă" se elimină. AZOTAT DE CALCIU, Nr. ONU 1454 MĂSURI PREVENTIVE 58. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 59. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Azotatul de calciu este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării. ÎNGRĂŞĂMINTE CU AZOTAT DE CALCIU ÎNCĂRCARE 60. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". ARGILĂ CURĂŢARE 61. Textul se înlocuieşte după cum urmează: "După descărcarea acestei mărfi, trebuie să se aibă grijă de puţurile de santină din spaţiile de marfă". FOSFAT DIAMONIACAL (D.A.P.) ÎNCĂRCARE 62. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 63. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Fosfatul diamoniacal este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." PRODUSE DE DISTILARE CU SUBSTANŢE SOLUBILE DIN CEREALE USCATE 64. După fişa existentă pentru FIER OBŢINUT PRIN REDUCERE DIRECTĂ (C) se adaugă noua fişă pentru PRODUSE DE DISTILARE CU SUBSTANŢE SOLUBILE DIN CEREALE USCATE, după cum urmează "PRODUSE DE DISTILARE CU SUBSTANŢE SOLUBILE DIN CEREALE USCATE DESCRIERE Un amestec uscat de cereale macrogranulare şi produse condensate de distilare cu substanţe solubile care rămân după fermentarea fracţiunii de amidon de porumb, cu drojdii si enzime, pentru a produce etanol şi dioxid de carbon. Sunt de culoare maro gălbui, cu un miros de porumb fiert. Conţinutul de umiditate nu este mai mare de 13% şi conţinutul de ulei nu este mai mare de 11%. Această fişă nu se aplică produselor de distilare din cereale umede (WDG) şi produselor de distilare din cereale uscate (DDG), care nu sunt transportate în vrac. CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Nu se aplică. │Între 450 şi 520 │Între 1,92 şi 2,22 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Nu se aplică. │Nu se aplică. │ C │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Niciun risc special. Această marfă este incombustibilă sau are un risc scăzut de incendiu. DEPOZITARE şi SEPARARE Nicio cerinţă specială. CURĂŢARE MAGAZIE Se curăţă şi se usucă în conformitate cu riscurile prezentate de marfă. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE Această marfă trebuie să fie menţinută cât mai uscată posibil. Această marfă nu trebuie să fie manipulată în timpul precipitaţiilor. În timpul manipulării acestei mărfi, toate trapele neutilizate ale spaţiilor de marfă, în care se efectuează sau se va efectua încărcarea acestei mărfi, trebuie să fie închise. ÎNCĂRCARE Se încarcă în zone neizolate, deschise. Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare din secţiunile 4 şi 5 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Nicio cerinţă specială. VENTILAŢIE Nicio cerinţă specială. TRANSPORT Trapele spaţiilor de marfă care conţin această marfă trebuie să fie închise etanş pentru a preveni pătrunderea apei. DESCĂRCARE În caz de întărire a mărfii, aceasta trebuie să fie nivelată, dacă este necesar, pentru a evita formarea consolelor. CURĂŢARE Nicio cerinţă specială." FEROFOSFOR (inclusiv brichete) TRANSPORT 65. Textul se înlocuieşte după cum urmează: "Pe timpul transportului acestei mărfi, pentru efectuarea măsurătorilor cantitative a gazelor inflamabile şi toxice, cum ar fi fosfina, care se pot degaja din această marfă, conform informaţiilor asupra mărfii, la bordul navei trebuie să fie prevăzute detectoare adecvate pentru fiecare gaz sau combinaţie de gaze. Detectoarele trebuie să fie de tip nepericulos certificat pentru utilizarea în atmosferă explozivă. Pe durata voiajului, concentraţiile acestor gaze în spaţiile de marfă care conţin această marfă trebuie să fie măsurate în mod regulat şi rezultatele măsurătorilor trebuie să fie înregistrate şi păstrate la bord." FEROSILICIU, Nr. ONU 1408 APENDICE - CERINŢE GENERALE 66. În prima frază, cuvintele "Autoritatea competentă" se înlocuiesc cu cuvântul "Administraţia", în toate cazurile. FEROSILICIU CONŢINÂND ÎNTRE 25% ŞI 30% SILICIU SAU CONŢINÂND 90% SAU MAI MULT SILICIU ÎNCĂRCARE 67. A doua frază se înlocuieşte după cum urmează: "Deoarece densitatea mărfii este foarte mare, plafonul tancului poate fi supus unei suprapresiuni, în afară de cazul în care greutatea mărfii este distribuită în mod uniform sub plafon. Trebuie să fie luate măsurile necesare pentru a se asigura că, pe durata voiajului şi în timpul încărcării, plafonul tancului nu este suprasolicitat datorită formării unei grămezi de marfă. Se face referire la Apendicele la această fişă." APENDICE - CERINŢE GENERALE 68. În prima şi a doua frază, cuvintele "Autoritatea competentă" se înlocuiesc cu cuvântul "Administraţia". SULFAT DE FIER HEPTAHIDRAT 69. După fişa existentă pentru AŞCHII, DECUPAJE, ŞPANURI SAU DEŞEURI DIN METALE FEROASE, Nr. ONU 2793 se adaugă o nouă fişă pentru SULFAT DE FIER HEPTAHIDRAT, după cum urmează: "SULFAT DE FIER HEPTAHIDRAT DESCRIERE Cristale de culoare verde pal. Foarte solubil în apă. Produs denumit în mod obişnuit ca "Vitriol-verde". CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Nu se aplică. │Între 750 şi 1250 │Între 0,8 şi 1,3 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Cristale │Nu se aplică. │C │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Dăunător dacă este înghiţit. Produce iritarea gravă a ochilor. Produce iritarea pielii. Această marfă nu este combustibilă sau are un risc scăzut de incendiu. Tinde să se întărească dacă se umezeşte. Această marfă este foarte solubilă şi va fi foarte acidă dacă se umezeşte. Nivelurile excesive de marfă deversate în instalaţiile de apă pot duce la epuizarea oxigenului din apă. DEPOZITARE şi SEPARARE «Separat de» substanţe oxidante. CURĂŢARE MAGAZIE Se curăţă şi se usucă în conformitate cu riscurile prezentate de marfă. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE Această marfă trebuie să fie menţinută cât mai uscată posibil. Această marfă nu trebuie să fie manipulată în timpul precipitaţiilor. În timpul manipulării acestei mărfi, toate trapele neutilizate ale spaţiilor de marfă în care se efectuează sau se va efectua încărcarea acestei mărfi trebuie să fie închise. ÎNCĂRCARE Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare prevăzute la secţiunile 4 şi 5 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Se evită contactul cu ochii şi pielea. Persoanele care pot veni în contact cu produsul trebuie să poarte îmbrăcăminte de protecţie, mănuşi şi protecţie pentru ochi. În principiu, acesta este un produs care nu conţine praf. Totuşi, în anumite condiţii de stare uscată, dacă se produce praf trebuie să fie purtată de asemenea o mască cu filtru de praf. Puţurile de santină trebuie să fie curăţate, uscate şi acoperite, în mod corespunzător, pentru prevenirea pătrunderii apei în acestea. VENTILAŢIE Spaţiile de marfă care conţin această marfă nu trebuie să fie ventilate pe durata voiajului. TRANSPORT Trapele spaţiilor de marfă trebuie să fie închise etanş pentru prevenirea pătrunderii apei. DESCĂRCARE Dacă această marfă s-a întărit, se va nivela pentru a evita, dacă este necesar, formarea consolelor. CURĂŢARE După descărcarea acestei mărfi, spaţiile de marfă şi puţurile de santină trebuie să fie măturate şi apoi spălate bine cu apă." ÎNGRĂŞĂMINTE FĂRĂ AZOTAŢI (nepericuloase) DESCĂRCARE 70. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Îngrăşămintele fără azotaţi sunt higroscopice şi se pot întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ 71. În titlul fişei pentru CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ se adaugă cuvântul "USCATĂ". CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ, UMEDĂ 72. După fişa pentru CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ se adaugă o nouă fişă pentru CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ, UMEDĂ, după cum urmează: "CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ, UMEDĂ DESCRIERE Pulbere de culoare gri. Această marfă este un amestec uşor, fin divizat, rezultat din apă şi reziduurile provenite de la centralele termice pe bază de cărbune şi combustibil lichid (nu mai puţin de 10% apă). Are miros de amoniac. CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Nu se aplică. │Între 900 şi 1300 │Între 0,77 şi 1,11 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Sub 1 mm │Nu se aplică. │A │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Cenuşa de termocentrală, umedă, poate să curgă dacă are un conţinut ridicat de umiditate. Această marfă nu este combustibilă sau are un risc scăzut de incendiu. DEPOZITARE ŞI SEPARARE «Separat de» alimente. CURĂŢARE MAGAZIE Nicio cerinţă specială. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE În cazul în care marfa este transportată cu o navă, alta decât nava de marfă construită şi echipată în mod special, în conformitate cu cerinţele de la 7.3.2 din acest Cod, trebuie să fie respectate următoarele prevederi: .1 pe durata voiajului, conţinutul de umiditate a mărfii trebuie să fie menţinut sub limita admisibilă de umiditate la transport (TML); .2 dacă nu se prevede în mod expres altfel în această fişă, marfa nu trebuie să fie manipulată în timpul precipitaţiilor; .3 dacă nu se prevede în mod expres altfel în această fişă, toate trapele neutilizate ale spaţiilor de marfă în care se efectuează sau se va efectua încărcarea acestei mărfi trebuie să fie închise; .4 marfa poate să fie manipulată în timpul precipitaţiilor cu condiţia ca conţinutul real de umiditate să fie suficient de scăzut faţă de limita admisibilă de umiditate la transport (TML), astfel încât conţinutul real de umiditate să nu poată creşte, ca urmare a precipitaţiilor, peste limita admisibilă de umiditate la transport (TML); şi .5 marfa dintr-un spaţiu de marfă poate fi descărcată în timpul precipitaţiilor în cazul în care toată cantitatea de marfă din spaţiul de marfă va fi descărcată în port. ÎNCĂRCARE Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare prevăzute la secţiunile 4 şi 5 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Puţurile de santină trebuie să fie curăţate, uscate şi protejate în mod corespunzător astfel încât marfa să nu pătrundă în acestea. VENTILAŢIE Pe durata voiajului, spaţiile de marfă care conţin această marfă nu trebuie să fie ventilate. TRANSPORT Pe durata voiajului, aspectul suprafeţei acestei încărcături trebuie să fie verificat în mod regulat. Dacă pe durata voiajului se raportează prezenţa apei libere pe suprafaţa încărcăturii sau dacă se observă că marfa se află în stare fluidă, comandantul navei trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a evita deplasarea mărfii şi posibila răsturnare a navei şi, de asemenea, trebuie să ia în considerare intrarea de urgenţă într-un loc de refugiu. DESCĂRCARE Nicio cerinţă specială. CURĂŢARE După descărcarea acestei mărfi, puţurile de santină şi scurgerile spaţiilor de marfă trebuie să fie verificate şi orice blocaj în puţurile de santină şi scurgeri trebuie să fie eliminat." SULFAT DE FIER GRANULAR 73. După noua fişă CENUŞĂ DE TERMOCENTRALĂ, UMEDĂ, se adaugă o nouă fişă pentru SULFAT DE FIER GRANULAR, după cum urmează: "SULFAT DE FIER GRANULAR DESCRIERE Granule de culoare gri până la maro. Absoarbe umezeala şi este foarte solubil în apă. CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Între 35° şi 45° │Între 1100 şi 1600 │Între 0,63 şi 0,9 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Până la 15 mm │Nu se aplică. │C │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Dăunător dacă este înghiţit. Produce iritarea gravă a ochilor. Produce iritarea pielii. Această marfă nu este combustibilă sau are un risc scăzut de incendiu. Tinde să se întărească dacă se umezeşte. Această marfă este foarte solubilă şi va fi foarte acidă dacă se umezeşte. Nivelurile excesive de marfă deversate în instalaţiile de apă pot duce la epuizarea oxigenului din apă. DEPOZITARE şi SEPARARE «Separat de» substanţele oxidante. CURĂŢARE MAGAZIE Se curăţă şi se usucă în conformitate cu riscurile prezentate de marfă. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE Această marfă trebuie să fie menţinută cât mai uscată posibil. Această marfă nu trebuie să fie manipulată în timpul precipitaţiilor. În timpul manipulării acestei mărfi, toate trapele neutilizate ale spaţiilor de marfă în care se efectuează sau se va efectua încărcarea acestei mărfi, trebuie să fie închise. ÎNCĂRCARE Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare prevăzute la secţiunile 4, 5 şi 6 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Se evită contactul cu ochii şi pielea. Persoanele care pot veni în contact cu produsul trebuie să poarte îmbrăcăminte de protecţie, mănuşi şi protecţie pentru ochi. Atunci când se încarcă se reduce la minimum producerea prafului. Dacă se produce praf trebuie să se poarte, de asemenea, mască cu filtru de praf. Puţurile de santină trebuie să fie curăţate, uscate şi acoperite, în mod corespunzător, pentru prevenirea pătrunderii apei în acestea. VENTILAŢIE Pe durata voiajului, spaţiile de marfă care conţin această marfă nu trebuie să fie ventilate. TRANSPORT Trapele spaţiilor de marfă trebuie să fie închise etanş pentru a preveni pătrunderea apei. DESCĂRCARE În caz de întărire a mărfii, aceasta trebuie să fie nivelată, dacă este necesar, pentru a evita formarea consolelor. CURĂŢARE După descărcarea acestei mărfi, spaţiile de marfă şi puţurile de santină trebuie să fie măturate şi apoi spălate bine cu apă." GIPS MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE 74. În a doua şi a treia frază, cuvintele "manipulată" şi "manipulării" se înlocuiesc cu cuvintele "încărcată" şi "încărcării". AZOTAT DE PLUMB, NR. ONU 1469 MĂSURI PREVENTIVE 75. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." AZOTAT DE MAGNEZIU, NR. ONU 1474 MĂSURI PREVENTIVE 76. Fraza se înlocuieşte cu următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 77. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Azotatul de magneziu este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." ÎNGRĂŞĂMINTE CU SULFAT DE MAGNEZIU 78. După fişa existentă pentru AZOTAT DE MAGNEZIU, Nr. ONU 1474, se adaugă noua fişă pentru ÎNGRĂŞĂMINTE CU SULFAT DE MAGNEZIU, după cum urmează: "ÎNGRĂŞĂMINTE CU SULFAT DE MAGNEZIU DESCRIERE Există îngrăşăminte sub formă de pulbere sau componente ale îngrăşămintelor care conţin sulfat de magneziu. Sunt de culoare gri până la maro. Parţial solubile în apă şi pot fi cu mult praf. CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Între 35° şi 45° │Între 850 şi 1150 │Între 0,87 şi 1,18 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Pulbere │Nu se aplică. │C │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Dăunător dacă este înghiţit. Produce iritarea pielii sau a ochilor. Această marfă nu este combustibilă sau are un risc scăzut de incendiu. Sunt parţial solubile. Cu mult praf, dar se poate întări dacă se umezeşte. DEPOZITARE şi SEPARARE Nicio cerinţă specială. CURĂŢARE MAGAZIE Se curăţă şi se usucă în conformitate cu riscurile prezentate de marfă. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE Această marfă trebuie să fie menţinută cât mai uscată posibil. Această marfă nu trebuie să fie manipulată în timpul precipitaţiilor. În timpul manipulării acestei mărfi, toate trapele neutilizate ale spaţiilor de marfă în care se efectuează sau se va efectua încărcarea acestei mărfi trebuie să fie închise. ÎNCĂRCARE Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare prevăzute la secţiunile 4, 5 şi 6 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Se evită contactul cu ochii şi pielea. Atunci când se încarcă se reduce la minimum producerea prafului. Persoanele care pot veni în contact cu produsul trebuie să poarte ochelari de protecţie sau altă protecţie similară pentru ochi şi mască cu filtru de praf. Aceste persoane trebuie să poarte îmbrăcăminte de protecţie, dacă este necesar. Puţurile de santină trebuie să fie curăţate, uscate şi protejate, în mod corespunzător, pentru prevenirea pătrunderii mărfii. VENTILAŢIE Pe durata voiajului, spaţiile de marfă care conţin această marfă nu trebuie să fie ventilate. TRANSPORT Trapele spaţiilor de marfă trebuie să fie închise etanş pentru a preveni pătrunderea apei. DESCĂRCARE În caz de întărire a mărfii, aceasta trebuie să fie nivelată, dacă este necesar, pentru a evita formarea consolelor. CURĂŢARE După descărcarea acestei mărfi, spaţiile de marfă şi puţurile de santină trebuie să fie măturate şi apoi spălate bine cu apă." CONCENTRATE DE SULFURI METALICE ÎNCĂRCARE 79. Textul ", în special pe nave mai mici, şi anume cu lungimea mai mică sau egală cu 100 m." se elimină. CONCENTRATE MINERALE DENUMIRI DE TRANSPORT A MĂRFII ÎN VRAC 80. Fraza "Toate denumirile de transport a mărfii în vrac (BCSN) pentru concentratele de minerale sunt enumerate mai jos, dar lista nu este extinsă" după lista cu Denumirile de transport a mărfii în vrac se elimină. ÎNCĂRCARE 81. Textul ", în special pe nave mai mici, şi anume cu lungimea mai mică sau egală cu 100 m." se elimină. FOSFAT MONOAMONIACAL (M.A.P.) ÎNCĂRCARE 82. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 83. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Fosfatul monoamoniacal este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." FOSFAT NATURAL (calcinat) DESCĂRCARE 84. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Fosfatul natural (calcinat) este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." POTASIU ÎNCĂRCARE 85. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 86. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Potasiul este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." CLORURA DE POTASIU ÎNCĂRCARE 87. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 88. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Clorura de potasiu este higroscopică şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." AZOTATUL DE POTASIU, Nr. ONU 1486 ÎNCĂRCARE 89. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". MĂSURI PREVENTIVE 90. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 91. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Azotatul de potasiu este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." SULFAT DE POTASIU ÎNCĂRCARE 92. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". PIRITE CALCINATE MĂSURI PREVENTIVE 93. În a treia frază, cuvintele "var înainte de încărcare" se înlocuiesc cu cuvintele "strat de protecţie, cum ar fi văruirea înainte de încărcare, pentru a evita posibila reacţie corozivă între marfă, apă şi oţel." RASORIT (ANHIDRU) DESCĂRCARE 94. La începutul paragrafului se adaugă următoarea frază: "Rasoritul (anhidru) este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." SARE MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE 95. În a doua şi a treia frază, cuvintele "manipulată" şi "manipulării" se înlocuiesc cu cuvintele "încărcată" şi "încărcării". TURTE DIN SEMINŢE care conţin ulei vegetal, Nr. ONU 1386(b) DESCRIERE 96. În ultimul paragraf, după prima frază se adaugă următorul text: "De asemenea, prevederile din această fişă nu ar trebui aplicate comprimatelor din miez de citrice extras mecanic, care conţin ulei şi umiditate combinate de cel mult 2,5 până la 14%." MĂSURI PREVENTIVE 97. În a cincea frază, cuvintele "atunci când devine evident faptul că există posibilitatea declanşării unui incendiu în spaţiul de marfă" se înlocuiesc cu cuvintele "atunci când incendiul este evident". OBSERVAŢII 98. Prima frază se elimină. TURTE DIN SEMINŢE, Nr. ONU 2217 MĂSURI PREVENTIVE 99. În a patra frază existentă, cuvintele "atunci când devine evident faptul că există posibilitatea declanşării unui incendiu în spaţiul de marfă" se înlocuiesc cu cuvintele "atunci când incendiul este evident". OBSERVAŢII 100. Prima frază se elimină. TURTE DIN SEMINŢE (nepericuloase) DESCRIERE 101. La sfârşitul primului paragraf se adaugă următoarea frază: "De asemenea, prevederile din această fişă nu se vor aplica comprimatelor din miez de citrice extrase mecanic, care conţin ulei şi umiditate combinate de cel mult 2,5 până la 14%." AZOTAT DE SODIU, Nr. ONU 1498 MĂSURI PREVENTIVE 102. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 103. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Azotatul de sodiu este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." AZOTAT DE SODIU ŞI AZOTAT DE POTASIU ÎN AMESTEC, Nr. ONU 1499 ÎNCĂRCARE 104. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". MĂSURI PREVENTIVE 105. La sfârşitul paragrafului se adaugă următorul text: "Comandantul navei şi ofiţerii vor ţine seama de faptul că instalaţia fixă de la bordul navei pentru stingerea incendiului cu gaz va fi ineficientă în cazul incendiilor care implică această marfă şi de faptul că poate fi necesară aplicarea unor cantităţi mari de apă." DESCĂRCARE 106. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Azotatul de sodiu şi azotatul de potasiu sunt higroscopice şi se pot întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." SULF (format, solid) MĂSURI PREVENTIVE 107. A treia frază "Magaziile, inclusiv plăcile de nivelare, şi plafoanele tancurilor trebuie să aibă aplicat un înveliş de protecţie eficient, disponibil în comerţ, sau să fie văruite pentru a evita reacţia corozivă între sulf, apă şi oţel" se înlocuieşte cu "Magaziile, inclusiv plăcile de nivelare, şi plafoanele tancurilor trebuie să aibă aplicat un înveliş de protecţie, cum ar fi văruirea, pentru a evita posibila reacţie corozivă între sulf, apă şi oţel." SUPERFOSFAT ÎNCĂRCARE 108. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 109. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Superfosfatul este higroscopic şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." TAPIOCA ÎNCĂRCARE 110. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". UREE ÎNCĂRCARE 111. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". DESCĂRCARE 112. La începutul paragrafului se adaugă următorul text: "Ureea este higroscopică şi se poate întări formând console ce pot afecta siguranţa în timpul descărcării." COMPRIMATE DIN LEMN ÎNCĂRCARE 113. Cuvintele "secţiunile 4 şi 5" se înlocuiesc cu cuvintele "secţiunile 4, 5 şi 6". PRODUSE DIN LEMN - GENERALITĂŢI 114. După fişa existentă pentru COMPRIMATE DIN LEMN se adaugă o nouă fişă pentru PRODUSE DIN LEMN, după cum urmează: "Produse din lemn - Generalităţi A se vedea denumirile de transport a mărfii în vrac (BCSN de mai jos)
BUŞTENI MIEZ DE LEMN
CHERESTEA LEMN ROTUND
BUŞTENI DE GATER
DESCRIERE Această fişă se aplică numai produselor din lemn în vrac, şi anume încărcate şi descărcate cu elevatoare sau graifăre, şi care nu sunt în mod special menţionate într-o fişă. CARACTERISTICI
┌────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Unghi de alunecare │Densitate volumică │Indice de stivuire │
│ │ (kg/mc) │ (mc/t) │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Nu se aplică. │Între 250 şi 500 │Între 2 şi 4 │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│Dimensiuni │Clasă │Grupă │
├────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│- │MHB │B │
└────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
RISC Aceste mărfuri pot produce epuizarea de oxigen şi creşte dioxidul de carbon în spaţiul de marfă şi spaţiile adiacente. Aceste mărfuri nu sunt combustibile sau au un risc scăzut de incendiu. STIVUIRE şi SEPARARE Nicio cerinţă specială. CURĂŢARE MAGAZIE Nicio cerinţă specială. MĂSURI PREVENTIVE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILE METEOROLOGICE NEFAVORABILE Nicio cerinţă specială. ÎNCĂRCARE Se nivelează în conformitate cu prevederile corespunzătoare prevăzute la secţiunile 4 şi 5 din Cod. MĂSURI PREVENTIVE Accesul personalului în spaţiile de marfă care conţin această marfă se interzice până la terminarea efectuării verificărilor şi stabilirii că nivelul de oxigen este de 21%. Dacă această condiţie nu este respectată, trebuie să se aplice ventilaţia suplimentară în magazia de marfă sau spaţiile adiacente închise şi să se măsoare din nou după o perioadă de timp corespunzătoare. Un oxigenmetru trebuie să existe la purtător şi să fie pus în funcţiune de către toţi membrii echipajului atunci când intră în spaţiile de marfă sau în spaţiile adiacente. VENTILAŢIE Înainte de intrarea în spaţiile închise adiacente unei magazii de marfă poate fi necesară ventilaţia chiar dacă este evident că aceste spaţii sunt separate ermetic de magazia de marfă. TRANSPORT Nicio cerinţă specială. DESCĂRCARE Nicio cerinţă specială. CURĂŢARE Nicio cerinţă specială. PROCEDURI DE URGENŢĂ
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ECHIPAMENT SPECIAL DE URGENŢĂ CARE VA FI PREVĂZUT LA BORDUL NAVEI │
│ ────────────────────────────────────────────────────────────────── │
│ │
│Aparat de respiraţie autonom şi un oxigenmetru ar trebui să fie disponibile. │
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
│ PROCEDURI DE URGENŢĂ │
│ ────────────────────── │
│ │
│ Nu se aplică. │
│ │
│ │
│ MĂSURĂ DE URGENŢĂ LUATĂ ÎN CAZ DE INCENDIU │
│ ─────────────────────────────────────────────── │
│ │
│ Se închid capacele magaziilor de marfă. │
│ Se utilizează instalaţia fixă a navei pentru stingerea incendiului, │
│ dacă este prevăzută. │
│ Eliminarea aerului poate fi suficientă pentru a controla incendiul. │
│ │
│ │
│ TRUSĂ DE PRIM AJUTOR │
│ ────────────────────── │
│ │
│ Se face referire la Ghidul privind acordarea primului ajutor medical │
│ (MFAG), aşa cum a fost amendat." │
│ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
COMPRIMATE DIN MIEZ DE LEMN 115. Fişă existentă pentru COMPRIMATE DIN MIEZ DE LEMN se elimină în întregime. APENDICE 3 Proprietăţi ale mărfurilor solide în vrac 116. În subsecţiunea 1.1 se elimină următoarele denumiri de transport al mărfii în vrac: BOABE DE RICIN AZOTAT DE SODIU 117. În subsecţiunea 1.1 se adaugă următoarele denumiri de transport al mărfii în vrac: SULFAT FERIC GRANULAR ÎNGRĂŞĂMINTE CU SULFAT DE MAGNEZIU TAPIOCA COMPRIMATE DIN LEMN APENDICE 4 Index 118. BCSN pentru "CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ" se înlocuieşte cu "CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ, USCATĂ". 119. Se adaugă următoarele rânduri în tabel:
┌───────────────────────────────────────────┬─────┬────────────────────────────────────────────┐
│ MATERIAL │GRUPĂ│ REFERIRI │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│PRODUSE DE DISTILARE CU SUBSTANŢE SOLUBILE │ │ │
│DIN CEREALE USCATE │ C │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│SULFAT DE FIER HEPTAHIDRAT │ C │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│CENUŞA DE TERMOCENTRALĂ, UMEDĂ │ A │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│SULFAT DE FIER GRANULAR │ C │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│BUŞTENI │ B │A se vedea Produse din lemn - Fişă generală │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│ÎNGRĂŞĂMINTE CU SULFAT DE MAGNEZIU │ C │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│MIEZ DE LEMN │ B │A se vedea Produse din lemn - Fişă generală │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│LEMN ROTUND │ B │A se vedea Produse din lemn - Fişă generală │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│BUŞTENI DE GATER │ B │A se vedea Produse din lemn - Fişă generală │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│CHERESTEA │ B │A se vedea Produse din lemn - Fişă generală │
├───────────────────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────────┤
│PRODUSE DIN LEMN - GENERALITĂŢI │ B │ │
└───────────────────────────────────────────┴─────┴────────────────────────────────────────────┘
120. Cuvintele "Comprimate din miez de lemn" şi "Comprimate, miez de lemn" se elimină. _________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.