Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Conţinută de Ordinul nr. 1.485 din 26 septembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018.────────── Comitetul pentru protecţia mediului marin, amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin (Comitetul) conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine cauzate de nave, amintind, de asemenea, că la cea de-a cincizeci şi opta sesiune a sa, Comitetul a adoptat, prin Rezoluţia MEPC.176(58), anexa VI revizuită la MARPOL care întăreşte semnificativ limitele de emisii de oxizi de sulf (SO_x), amintind în continuare că, la cea de-a cincizeci şi noua sesiune a sa, Comitetul a adoptat, prin Rezoluţia MEPC.184(59), Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate (denumite în continuare „Liniile directoare EGCS din 2009“), luând notă de faptul că anexa VI revizuită la MARPOL a intrat în vigoare la 1 iulie 2010, luând notă, de asemenea, de faptul că regula 4 din anexa VI la MARPOL permite utilizarea unor metode alternative de conformitate cel puţin la fel de eficace, din punctul de vedere al reducerii emisiilor, ca acelea prevăzute în anexa VI la MARPOL, inclusiv oricare dintre standardele specificate în regula 14, luând în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie, recunoscând necesitatea actualizării în consecinţă a Liniilor directoare EGCS din 2009, luând în considerare, la cea de-a şaizeci şi opta sesiune a sa, proiectul de amendamente la Liniile directoare EGCS din 2009, care a fost elaborat de Subcomitetul pentru prevenirea poluării şi intervenţia în caz de poluare, la cea de-a doua sesiune a sa, 1. adoptă Liniile directoare din 2015 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie; 2. invită administraţiile să ţină cont de prezentele linii directoare atunci când autorizează utilizarea unei instalaţii de epurare a gazelor arse evacuate în conformitate cu regula 4 din anexa VI la MARPOL; 3. solicită părţilor la anexa VI la MARPOL şi altor guverne membre să aducă prezentele linii directoare în atenţia proprietarilor de nave, operatorilor de nave, constructorilor de nave, producătorilor de motoare diesel navale şi a oricăror altor grupuri interesate; 4. invită administraţiile să asigure colectarea datelor descrise în apendicele 3 al prezentelor linii directoare; 5. este de acord să ţină prezentele linii directoare sub observaţie în lumina experienţei acumulate cu implementarea lor; şi 6. înlocuieşte liniile directoare EGCS din 2009 adoptate prin rezoluţia MEPC.184(59). ANEXA 1 la Rezoluţia MEPC.259(68) Liniile directoare din 2015 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate 1. Introducere 1.1 Regula 14 din anexa VI prevede ca navele să utilizeze combustibil lichid cu un conţinut de sulf ce nu depăşeşte limitele stipulate în regula 14.1 sau 14.4. Regula 4 permite, sub rezerva aprobării Administraţiei, utilizarea unor metode alternative de conformitate cel puţin la fel de eficace, din punctul de vedere al reducerii emisiilor, ca acelea prevăzute în anexă, inclusiv oricare dintre standardele specificate în regula 14. Administraţia unei părţi ar trebui să ţină cont de orice linii directoare relevante, elaborate de Organizaţie, referitoare la metodele alternative prevăzute în regula 4. 1.2 Similar cu o instalaţie de reducere a emisiilor de NO_x, o unitate de epurare a gazelor arse evacuate (EGC) poate fi aprobată sub rezerva ca parametrii şi emisiile să fie verificaţi/verificate periodic sau instalaţia să poată fi echipată cu un sistem de monitorizare continuă a emisiilor. Prezentele linii directoare au fost elaborate pentru a fi obiective şi axate pe performanţă. În plus, utilizarea raportului de SO_2(ppm)/CO_2(%) va simplifica monitorizarea emisiilor de SO_x şi va facilita aprobarea unei unităţi EGC. A se vedea apendicele 2, unde sunt explicate motivele utilizării raportului SO_2(ppm)/CO_2(%) ca bază pentru sistemul de monitorizare. 1.3 Conformitatea ar trebui să fie demonstrată pe baza valorilor raportului SO_2(ppm)/CO_2(% v/v). Tabelul 1: Limitele conţinutului de sulf din combustibilul lichid, specificate în regulile 14.1 şi 14.4 şi valorile corespunzătoare ale emisiilor
┌─────────────────────┬────────────────┐
│Conţinutul de sulf │Raportul │
│din combustibilul │emisiilor SO_2 │
│lichid (% m/m) │(ppm)/CO_2(% v/ │
│ │v) │
├─────────────────────┼────────────────┤
│4,50 │195,0 │
├─────────────────────┼────────────────┤
│3,50 │151,7 │
├─────────────────────┼────────────────┤
│1,50 │65,0 │
├─────────────────────┼────────────────┤
│1,00 │43,3 │
├─────────────────────┼────────────────┤
│0,50 │21,7 │
├─────────────────────┼────────────────┤
│0,10 │4,3 │
└─────────────────────┴────────────────┘
NOTĂ: Utilizarea rapoartelor limitelor emisiilor este aplicabilă numai atunci când se utilizează combustibil lichid distilat sau rezidual derivat din petrol. A se vedea apendicele 2 pentru aplicarea metodei raportului (SO_2/CO_2). 1.4 Prezentele linii directoare au caracter de recomandare; totuşi, administraţiile sunt invitate ca la implementarea cerinţelor relevante ale regulii 4 din anexa VI la MARPOL să se bazeze pe aceste linii directoare. 2. Generalităţi 2.1 Scop 2.1.1. Scopul prezentelor linii directoare este de a specifica cerinţele aplicabile pentru încercarea, inspecţia, certificarea şi verificarea instalaţiilor EGC în conformitate cu regula 4 din anexa VI la MARPOL pentru a se asigura că acestea oferă un grad de eficacitate echivalent cu cerinţele regulilor 14.1 şi 14.4 din anexa VI la MARPOL. 2.1.2. Prezentele linii directoare permit două scheme: schema A (certificarea instalaţiei prin verificări de parametri şi de emisii) şi schema B (monitorizarea continuă a emisiilor prin verificări de parametri). 2.1.3. Navele care trebuie să utilizeze în parte sau în totalitate o instalaţie de epurare a gazelor arse evacuate pentru a îndeplini cerinţele regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL ar trebui să dispună de un plan de conformitate privind emisiile de SO_x (SECP), aprobat. 2.2 Aplicare 2.2.1. Prezentele linii directoare se aplică oricărei instalaţii EGC care echipează maşinile cu combustie de combustibil lichid, cu excepţia incineratoarelor de bord, instalate la bordul unei nave. 2.3 Definiţii şi documente necesare
┌───────────┬──────────────────────────┐
│Unitate de │Orice motor, caldarină, │
│combustie │turbină cu gaz sau altă │
│cu │unitate de combustie cu │
│combustibil│combustibil lichid, cu │
│lichid │excepţia incineratoarelor │
│ │de bord │
├───────────┼──────────────────────────┤
│EGC │Epurare a gazelor arse │
│ │evacuate │
├───────────┼──────────────────────────┤
│SO_x │Oxizi de sulf │
├───────────┼──────────────────────────┤
│SO_2 │Bioxid de sulf │
├───────────┼──────────────────────────┤
│CO_2 │Bioxid de carbon │
├───────────┼──────────────────────────┤
│UTC │Timp universal coordonat │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Raportul SO_2/CO_2 │
│ │specificat de către │
│ │producător, pentru care │
│ │este certificată │
│ │instalaţia EGC că îl │
│Valoare │respectă, atunci când │
│certificată│funcţionează în mod │
│ │continuu, dacă conţinutul │
│ │de sulf din combustibilul │
│ │lichid nu depăşeşte │
│ │conţinutul maxim │
│ │specificat de către │
│ │producător. │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Prelevarea de eşantioane │
│In situ │efectuată direct din │
│ │fluxul de gaze arse │
│ │evacuate │
├───────────┼──────────────────────────┤
│MCR │Puterea maximă continuă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Puterea nominală maximă a │
│Gama de │motorului diesel sau rata │
│încărcare │de vaporizare maximă a │
│ │caldarinei │
├───────────┼──────────────────────────┤
│SECP │Plan de conformitate │
│ │privind emisiile de SO_x │
├───────────┼──────────────────────────┤
│SECC │Certificat de conformitate│
│ │privind emisiile de SO_x │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ETM-A │Instalaţia EGC - Manual │
│ │tehnic pentru schema A │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ETM-B │Instalaţia EGC - Manual │
│ │tehnic pentru schema B │
├───────────┼──────────────────────────┤
│OMM │Manual de monitorizare la │
│ │bord │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Registrul în care sunt │
│ │înregistraţi parametrii de│
│Registrul │exploatare a unităţii EGC │
│EGC │în funcţionare, setările │
│ │componentelor sale, fişe │
│ │de întreţinere şi revizie,│
│ │după caz. │
└───────────┴──────────────────────────┘
┌────────────────────────┬──────┬──────┐
│Document │Schema│Schema│
│ │A │B │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│SECP │X │X │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│SECC │X │ │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│ETM schema A │X │ │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│ETM schema B │ │X │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│OMM │X │X │
├────────────────────────┼──────┼──────┤
│Registru EGC sau │ │ │
│dispozitiv de │X │X │
│înregistrare electronică│ │ │
└────────────────────────┴──────┴──────┘
3. Notă referitoare la siguranţă 3.1 O atenţie deosebită trebuie să fie acordată aspectelor legate de siguranţă, referitoare la manipularea şi apropierea de gazele arse evacuate, echipamentele de măsurare şi depozitarea şi utilizarea recipientelor sub presiune pentru gazele de calibrare şi gazele pure. Locaţiile de prelevare a eşantioanelor şi platformele de acces permanente ar trebui să fie dispuse astfel încât această monitorizare să poată fi efectuată în condiţii de siguranţă. La alegerea locului de amplasare a orificiului de evacuare a apei uzate utilizate în instalaţia EGC ar trebui să se ţină seama în mod corespunzător de amplasarea prizei de apă de mare a navei. În toate condiţiile de exploatare pH-ul ar trebui să fie menţinut la un nivel care să evite deteriorarea sistemului antivegetativ, a elicei, a cârmei şi a altor elemente ale navei care ar putea fi vulnerabile la evacuările acide, care pot provoca o coroziune accelerată a componentelor metalice esenţiale. 4. Schema A - Aprobarea, inspecţiile şi certificarea instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate prin verificări de parametri şi de emisii 4.1 Aprobarea instalaţiilor EGC 4.1.1. Generalităţi Opţiunile din cadrul schemei A din prezentele linii directoare includ următoarele: a) aprobarea unităţii; b) unităţi produse în serie; şi c) aprobarea unei serii de unităţi. 4.1.2. Aprobarea unităţii 4.1.2.1. O unitate EGC ar trebui să fie certificată ca fiind capabilă să respecte valoarea-limită (valoarea certificată) specificată de către producător (de exemplu, nivelul emisiei pe care instalaţia este capabilă să îl menţină în permanenţă), cu combustibili lichizi care respectă conţinutul în sulf, în % m/m, maximum specificat de către producător şi pentru seria de parametri de exploatare enumeraţi la paragraful 4.2.2.1.2 pentru care aceasta urmează să fie aprobată. Valoarea certificată ar trebui cel puţin să fie potrivită pentru operaţiunile navei în conformitate cu cerinţele prevăzute la regulile 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 4.1.2.2. Dacă unitatea de epurare nu poate să fie pusă la încercare cu un combustibil lichid care respectă conţinutul de sulf, în % m/m, maximum specificat de producător, pot fi utilizaţi doi combustibili lichizi având un conţinut mai mic de sulf în % m/m. Cei doi combustibili selectaţi ar trebui să aibă o diferenţă de conţinut în sulf, în % m/m, suficientă pentru a demonstra comportamentul în operare al unităţii EGC şi pentru a demonstra că valoarea certificată ar putea fi respectată dacă instalaţia ar fi fost exploatată cu un combustibil lichid care respectă conţinutul de sulf, în % m/m, maximum specificat de producător. În astfel de cazuri, ar trebui să fie efectuate cel puţin două încercări în conformitate cu secţiunea 4.3. Nu este necesar ca aceste încercări să fie succesive şi ar putea fi efectuate pe două unităţi EGC diferite, dar identice. 4.1.2.3. Ar trebui să se indice debitul masic maxim şi, dacă este cazul, cel minim al gazelor arse evacuate ale unităţii. Producătorul echipamentului ar trebui să demonstreze efectul pe care l-ar putea avea o variaţie a altor parametri definiţi în paragraful 4.2.2.1.2. Efectul variaţiei acestor factori ar trebui să fie determinat prin încercări sau prin orice alte mijloace potrivite. O variaţie a acestor factori sau combinaţie de variaţii ale acestor factori nu ar trebui în niciun fel să dea naştere la o valoare a emisiilor unităţii EGC care să depăşească valoarea certificată. 4.1.2.4. Datele obţinute conform prezentei secţiuni, împreună cu ETM-A, ar trebui să fie supuse spre aprobare Administraţiei. 4.1.3. Unităţi produse în serie În cazul unităţilor EGC în esenţă similare, având acelaşi debit masic ca şi unităţile certificate în temeiul secţiunii 4.1.2, şi pentru a evita încercarea fiecărei unităţi EGC, producătorul de echipamente poate solicita Administraţiei să accepte un acord privind conformitatea producţiei. Certificarea fiecărei unităţi EGC în virtutea acestui acord ar trebui să facă obiectul unor astfel de inspecţii pe care Administraţia le poate considera necesare pentru a se asigura că fiecare unitate EGC are o valoare a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată atunci când aceasta este exploatată în conformitate cu parametrii stabiliţi în paragraful 4.2.2.1.2. 4.1.4. Aprobarea unei game de unităţi 4.1.4.1. În cazul unităţilor EGC de concepţie identică, dar neavând acelaşi debit masic maxim al gazelor arse evacuate, Administraţia poate accepta, în loc de încercarea tuturor unităţilor EGC cu debite diferite, conform dispoziţiilor secţiunii 4.1.2, încercarea instalaţiilor EGC având trei debite diferite, cu condiţia ca cele trei încercări să fie efectuate pe instalaţiile care au debitul cel mai mare, cel mai mic şi intermediar din gama în cauză. 4.1.4.2. În cazul în care există diferenţe semnificative în proiectarea unităţilor EGC de debite diferite, această procedură nu ar trebui aplicată, în afară de cazul în care se poate demonstra, spre satisfacţia Administraţiei, că, în practică, acele diferenţe nu afectează în mod apreciabil performanţa diferitelor tipuri de unităţi EGC. 4.1.4.3. Pentru unităţile EGC de debite diferite, ar trebui să se descrie în detaliu sensibilitatea lor la tipul maşinii cu combustie pe care acestea sunt montate atunci când acesta variază, precum şi la variaţiile parametrilor enumeraţi în paragraful 4.2.2.1.2. Acest lucru ar trebui să fie demonstrat cu ajutorul încercărilor sau al altor date corespunzătoare. 4.1.4.4. Ar trebui să se descrie în detaliu efectul pe care modificările în debitul unităţilor EGC îl au asupra caracteristicilor apei de spălare. 4.1.4.5. Toate datele justificative obţinute în conformitate cu prezenta secţiune, împreună cu ETM-A pentru fiecare unitate de un anumit debit, ar trebui să fie supuse spre aprobare Administraţiei. 4.2 Inspecţii şi certificare 4.2.1. Proceduri pentru certificarea unei unităţi EGC 4.2.1.1. În scopul îndeplinirii cerinţelor secţiunii 4.1, fiecare instalaţie EGC ar trebui, fie înainte, fie după instalarea acesteia la bordul navei, să fie certificată că respectă valoarea certificată specificată de către producător (de exemplu, nivelul emisiei pe care instalaţia este capabilă să îl menţină continuu) în condiţiile de exploatare şi ţinând cont de restricţiile indicate în manualul tehnic al unităţii EGC (ETM-A) aprobat de către Administraţie. 4.2.1.2. Valoarea certificată a emisiilor ar trebui să fie determinată în conformitate cu dispoziţiile prezentelor linii directoare. 4.2.1.3. Administraţia ar trebui să emită un SECC pentru fiecare unitate EGC care satisface cerinţele paragrafului 4.2.1.1. Modelul de SECC se găseşte în apendicele 1. 4.2.1.4. Solicitarea de obţinere a unui SECC ar trebui făcută de producătorul instalaţiei EGC, de proprietarul navei sau de o altă parte. 4.2.1.5. Administraţia poate emite un SECC pentru toate unităţile EGC subsecvente, având acelaşi proiect şi aceeaşi putere ca şi cea care a fost certificată în conformitate cu paragraful 4.2.1.1, fără a fi nevoie de a le supune la încercare în conformitate cu paragraful 4.2.1.1, sub rezerva dispoziţiilor de la secţiunea 4.1.3 din prezentele linii directoare. 4.2.1.6. Unităţile EGC având acelaşi proiect ca al celei care a fost certificată în conformitate cu paragraful 4.2.1.1, dar de puteri diferite, pot fi acceptate de către Administraţie sub rezerva secţiunii 4.1.4 din prezentele linii directoare. 4.2.1.7. Administraţia ar trebui să acorde o atenţie specială unităţilor EGC care tratează doar o parte din fluxul de gaze arse evacuate provenind de la conducta de evacuare în care sunt instalate, pentru a se asigura că, în toate condiţiile de exploatare definite, valoarea totală a emisiilor de gaze arse evacuate în aval de instalaţie nu depăşeşte valoarea certificată. 4.2.2. Manualul tehnic al instalaţiei EGC - „Schema A“ (ETM-A) 4.2.2.1. Fiecare unitate EGC ar trebui să fie însoţită de către un ETM-A furnizat de producător. Acest ETM-A ar trebui să conţină, cel puţin, următoarele informaţii: .1 identificarea unităţii (producător, model/tip, număr serie şi alte detalii necesare), inclusiv o descriere a unităţii şi a oricăror sisteme auxiliare necesare; .2 limitele de exploatare sau gama de valori de funcţionare pentru care unitatea este certificată. Acestea ar trebui să includă cel puţin următoarele: .1 debitul masic maxim şi, dacă este cazul, debitul masic minim al gazelor arse evacuate; .2 puterea, tipul şi alţi parametri relevanţi ai unităţii de combustie cu combustibil lichid pentru care instalaţia EGC urmează să fie montată. În cazul caldarinelor ar trebui, de asemenea, indicat raportul maxim aer/combustibil pentru o încărcare de 100%. În cazul motoarelor diesel, ar trebui să se indice dacă motorul este în 2 sau în 4 timpi; .3 valorile maxime şi minime ale debitului apei de spălare şi ale presiunii de alimentare, precum şi alcalinitatea minimă a apei la intrare (ISO 9963-1-2); .4 gama temperaturilor de intrare ale gazelor arse evacuate şi temperaturile maxime şi minime la ieşirea gazelor arse evacuate, când unitatea EGC este în funcţiune; .5 gama presiunii diferenţiale a gazelor arse evacuate şi presiunea maximă de intrare a gazelor arse evacuate, când unitatea de combustie cu combustibil lichid funcţionează la MRC sau la 80% din puterea sa nominală, după caz; .6 nivelurile de salinitate sau elementele apei dulci necesare pentru aportul de neutralizanţi adecvaţi; şi .7 alţi factori în legătură cu proiectarea şi funcţionarea unităţii EGC care contribuie la obţinerea unei valori maxime a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată; .3 orice cerinţe sau restricţii aplicabile la unitatea EGC sau la echipamentul conex care sunt necesare pentru ca emisiile maxime ale instalaţiei să nu depăşească valoarea certificată; .4 întreţinerea, reviziile sau reglările necesare pentru ca unitatea EGC să poată continua să respecte o valoare maximă a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată. Întreţinerea, revizia şi reglările ar trebui să fie înregistrate în Registrul EGC; .5 măsurile corective în cazul în care se depăşeşte raportul SO_2/CO_2 maxim admisibil aplicabil sau criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare; .6 procedura de verificare care urmează să fie utilizată la inspecţia unităţii EGC pentru a se asigura că performanţa sa este menţinută şi că este utilizată în modul stabilit (a se vedea secţiunea 4.4); .7 variaţia, pe întreaga gamă de funcţionare, a caracteristicilor apei de spălare; .8 cerinţele de proiectare a circuitului apei de spălare; şi .9 certificatul de conformitate privind emisiile de SO_x (SECC). 4.2.2.2. Manualul tehnic pentru schema A (ETM-A) ar trebui să fie aprobat de către Administraţie. 4.2.2.3. ETM-A ar trebui să fie păstrat la bordul navei pe care unitatea este montată şi ar trebui să fie disponibil în timpul inspecţiilor, la cerere. 4.2.2.4. Amendamentele la ETM-A, care reflectă modificările aduse unităţii EGC ce afectează performanţa sa în ceea ce priveşte emisiile în aer şi/sau apă, ar trebui să fie aprobate de către Administraţie. În cazul în care adăugirile, ştergerile sau modificările nu sunt încorporate în ETM-A care a fost aprobat iniţial, acestea ar trebui să fie păstrate împreună cu ETM-A şi ar trebui să fie considerate ca făcând parte din acesta. 4.2.3. Inspecţii în timpul funcţionării 4.2.3.1. Unitatea EGC ar trebui să fie inspectată de către Administraţie la instalare, apoi în timpul inspecţiilor iniţiale, anuale/intermediare şi de reînnoire. 4.2.3.2. În conformitate cu regula 10 din anexa VI la MARPOL, unităţile EGC pot fi inspectate, de asemenea, în cadrul controlului statului portului. 4.2.3.3. Înainte de a fi dată în folosinţă, fiecare unitate EGC ar trebui să obţină de la Administraţie un SECC. 4.2.3.4. La finalul inspecţiei efectuate la instalare, prevăzute la paragraful 4.2.3.1, ar trebui să fie completată corespunzător secţiunea 2.6 din Suplimentul la Certificatul internaţional de prevenire a poluării atmosferei al navei. 4.3 Limite de emisii 4.3.1. Fiecare unitate EGC ar trebui să fie capabilă să reducă emisiile la un nivel egal sau mai mic decât valoarea certificată, în orice punct de încărcare, atunci când aceasta este exploatată în conformitate cu criteriile prevăzute în paragraful 4.2.2.1.2, aşa cum se specifică în paragrafele de la 4.3.2 până la 4.3.5 din prezentele linii directoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la paragraful 4.3.7. 4.3.2. Unităţile EGC instalate la motoarele diesel principale de propulsie ar trebui să îndeplinească cerinţele de la paragraful 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 25% şi 100% din gama de încărcări ale motoarelor pe care sunt instalate. 4.3.3. Unităţile EGC instalate pe motoarele diesel auxiliare ar trebui să satisfacă cerinţele prevăzute la paragraful 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 10% şi 100% din gama de încărcări ale motoarelor pe care sunt instalate. 4.3.4. Unităţile EGC instalate pe motoarele diesel care servesc propulsiei principale şi altor funcţii auxiliare ar trebui să îndeplinească cerinţele de la paragraful 4.3.3. 4.3.5. Unităţile EGC instalate pe caldarine ar trebui să satisfacă cerinţele paragrafului 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 10% şi 100% din gama de încărcări (rata de vaporizare) sau, dacă raportul de reducere este mai mic, pe toată gama reală de încărcări ale caldarinelor pe care sunt instalate. 4.3.6. Pentru a demonstra performanţa, ar trebui să fie măsurate emisiile, cu acordul Administraţiei, la cel puţin patru puncte de încărcare. Un punct de încărcare ar trebui să se situeze între 95 şi 100% din debitul masic maxim al gazelor arse evacuate pentru care unitatea trebuie să fie certificată. Un punct de încărcare ar trebui să se situeze la ±5% din debitul masic minim al gazelor arse evacuate pentru care instalaţia trebuie să fie certificată. Celelalte două puncte de încărcare ar trebui să fie situate la o distanţă egală între debitele masice maxime şi minime ale gazelor arse evacuate. În cazul în care există discontinuităţi în funcţionarea sistemului, numărul de puncte de încărcare ar trebui să fi crescut, cu acordul Administraţiei, pentru a demonstra că instalaţia îşi păstrează performanţa sa în gama prevăzută de debite masice ale gazelor arse evacuate. Încercări suplimentare la puncte de încărcare intermediare ar trebui să fie efectuate, în cazul în care s-a constatat un vârf de emisie sub debitul masic maxim al gazelor arse evacuate şi, dacă este cazul, peste debitul masic minim al gazelor arse evacuate. Aceste încercări suplimentare ar trebui să fie în număr suficient pentru a stabili valoarea de vârf a emisiei. 4.3.7. Pentru încărcările mai mici decât cele menţionate la paragrafele de la 4.3.2 până la 4.3.5, unitatea EGC ar trebui să continue să funcţioneze. În cazurile în care maşinile cu combustie cu combustibil lichid ar putea fi necesar să funcţioneze la ralanti, concentraţia emisiilor de SO_2 (în ppm) la concentraţia de O_2 standardizată (15,0% pentru motoarele diesel şi 3,0% pentru caldarine) nu ar trebui să depăşească 50 ppm. 4.4 Procedurile de urmat la bord pentru a demonstra conformitatea 4.4.1. ETM-A al fiecărei unităţi EGC ar trebui să conţină o procedură de verificare care să fie utilizată la inspecţii după cum este necesar. Această procedură nu ar trebui să solicite utilizarea unui echipament specializat sau o cunoaştere aprofundată a instalaţiei. Dacă sunt necesare anumite echipamente, acestea ar trebui să fie furnizate şi menţinute ca parte integrantă a instalaţiei. Unitatea EGC ar trebui să fie concepută în aşa fel încât să faciliteze inspecţia atunci când este necesar. Principiul de bază al acestei proceduri de verificare este că, dacă toate componentele relevante şi valorile de funcţionare sau setările corespund cu cele care au fost aprobate, atunci performanţa instalaţiei EGC corespunde celei prescrise fără a fi nevoie de măsurători actualizate pentru emisiile gazelor arse evacuate. De asemenea, este necesar să se asigure faptul că unitatea EGC este montată pe o unitate cu combustie cu combustibil lichid pentru care este adaptată - aceasta face parte din SECP. Un dosar tehnic referitor la un certificat EIAPP, dacă este disponibil, sau o declaraţie privind gazele arse evacuate emisă de producătorul sau proiectantul motorului sau de către altă parte competentă sau o declaraţie privind gazele arse emisă de către producătorul sau proiectantul caldarinei sau de către altă parte competentă serveşte acestui scop, spre satisfacţia Administraţiei. 4.4.2. În procedura de verificare ar trebui să fie incluse toate componentele şi valorile de funcţionare sau toate setările care pot afecta funcţionarea unităţii EGC şi capacitatea sa de a respecta valoarea certificată. 4.4.3. Procedura de verificare ar trebui să fie prezentată de producătorul instalaţiei EGC şi ar trebui să fie aprobată de către Administraţie. 4.4.4. Procedura de verificare ar trebui să includă atât o verificare a documentaţiei, cât şi un control real al unităţii EGC. 4.4.5. Inspectorul ar trebui să verifice că fiecare unitate EGC este instalată în conformitate cu ETM-A şi că are un SECC necesar. 4.4.6. Dacă Administraţia consideră potrivit, inspectorul ar trebui să aibă opţiunea de a verifica una sau toate componentele, valorile de funcţionare sau setările identificate. În cazul în care există mai mult de o unitate EGC, Administraţia poate, dacă ea doreşte, să reducă durata sau întinderea inspecţiei la bord; cu toate acestea, cel puţin una dintre unităţile EGC de fiecare tip instalată la bord ar trebui să facă obiectul unei inspecţii complete, cu condiţia ca şi celelalte unităţi EGC să fie presupuse că sunt la fel de performante. 4.4.7. Unitatea EGC ar trebui să includă un mijloc pentru a înregistra în mod automat atunci când instalaţia este în funcţionare. Acesta ar trebui să înregistreze în mod automat, cel puţin la frecvenţa specificată la paragraful 5.4.2, ca un minimum, presiunea şi debitul apei de spălare la racordul de intrare în unitatea EGC, presiunea gazelor arse evacuate la intrarea în unitatea EGC şi pierderea de presiune în unitatea EGC, încărcarea unităţii de combustie a combustibilului lichid şi temperatura gazelor arse evacuate la intrarea şi la ieşirea din unitatea EGC. Dispozitivul de înregistrare a datelor ar trebui să respecte cerinţele secţiunilor 7 şi 8. În cazul unei unităţi consumatoare de produse chimice de un debit cunoscut, aşa cum este indicat în ETM-A, înregistrarea unui astfel de consum în registrul EGC serveşte, de asemenea, acestui scop. 4.4.8. În schema A, dacă nu este instalat un sistem de monitorizare continuă a gazelor arse evacuate, este recomandat să se facă zilnic un control, prin sondaj, al calităţii gazelor arse evacuate, exprimată prin raportul SO_2(ppm)/CO_2(%), pentru a verifica conformitatea concomitent cu verificarea parametrilor prevăzuţi la paragraful 4.4.7. Dacă este instalat un sistem de monitorizare continuă a gazelor arse evacuate, atunci ar putea fi necesar să se verifice numai prin controale zilnice, prin sondaj, parametrii indicaţi în paragraful 4.4.7, pentru a verifica buna funcţionare a unităţii EGC. 4.4.9. În cazul în care producătorul EGC nu este în măsură să dea o asigurare că unitatea EGC va respecta limita certificată sau o valoare mai mică între inspecţii, folosind procedura de verificare prevăzută la paragraful 4.4.1, sau dacă aceasta necesită echipamente specializate sau o cunoaştere aprofundată a instalaţiei, este recomandat să se monitorizeze continuu gazele arse evacuate de fiecare unitate EGC, în cadrul schemei B, pentru a se asigura respectarea regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 4.4.10. Proprietarul de navă ar trebui să ţină un registru EGC în care să înregistreze operaţiile de întreţinere şi revizie a unităţii, inclusiv înlocuirea acesteia cu una identică. Un model de registru ar trebui prezentat de către producătorul instalaţiei EGC şi aprobat de Administraţie. Acest registru EGC ar trebui să poată fi disponibil la inspecţiile prevăzute şi să poată fi citit concomitent cu jurnalul maşinii şi cu alte date, după cum este necesar, pentru a confirma că unitatea EGC funcţionează în mod corespunzător. Aceste informaţii ar trebui, de asemenea, să fie înregistrate în sistemul de înregistrare a întreţinerii planificate a navei, care a fost aprobat de către Administraţie. 5. Schema B - Aprobarea, inspecţiile şi certificarea instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate folosind o monitorizare continuă a emisiilor de SO_X 5.1 Generalităţi Această schemă ar trebui să fie utilizată pentru a demonstra că emisiile, provenite de la o unitate de combustie cu combustibil lichid echipată cu EGC, vor fi, dacă această instalaţie este în funcţiune, mai mici sau egale cu valoarea emisiei cerute (de exemplu, după cum se menţionează în SECP) în orice punct de încărcare, inclusiv în exploatarea tranzitorie, şi, prin urmare, îndeplinesc cerinţele regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 5.2 Aprobare Conformitatea a fost demonstrată în timpul funcţionării prin folosirea unei monitorizări continue a gazelor arse evacuate. Sistemul de monitorizare ar trebui să fie aprobat de către Administraţie şi rezultatele monitorizării ar trebui să fie furnizate Administraţiei, dacă este necesar, pentru a-i demonstra că instalaţia respectă limitele cerute privind emisiile. 5.3 Inspecţii şi certificare 5.3.1. Sistemul de monitorizare a instalaţiei EGC ar trebui să fie inspectat de către Administraţie la instalarea sa, apoi în timpul inspecţiilor iniţiale, anuale/intermediare şi de reînnoire. 5.3.2. În conformitate cu regula 10 din anexa VI la MARPOL, sistemul de monitorizare a instalaţiei EGC poate să fie inspectat şi în cadrul controlului statului portului. 5.3.3. În acele cazuri în care este montată o instalaţie EGC, secţiunea 2.6 din Suplimentul la Certificatul internaţional de prevenire a poluării atmosferei al navei ar trebui să fie completat corespunzător. 5.4 Calculul ratei de emisie 5.4.1. Compoziţia gazelor arse evacuate, exprimată sub forma raportului SO_2 (ppm)/CO_2 (%), ar trebui măsurată într-o poziţie corespunzătoare situată în aval de unitatea EGC şi valoarea măsurată ar trebui să respecte cerinţele aplicabile din secţiunea 6. 5.4.2. Concentraţiile de SO_2 (ppm) şi CO_2 (%) ar trebui să fie monitorizate şi înregistrate în permanenţă la o frecvenţă care să nu fie mai mică de 0,0035 Hz pe un dispozitiv de înregistrare şi de prelucrare a datelor. 5.4.3. Dacă trebuie să fie utilizate mai multe analizoare pentru a determina raportul SO_2/CO_2, acestea ar trebui să fie reglate pentru a preleva eşantioane şi a face măsurători în aceleaşi perioade de timp, iar ieşirile de date ar trebui să fie aliniate, astfel încât raportul SO_2/CO_2 să fie pe deplin reprezentativ pentru compoziţia gazelor arse evacuate. 5.5 Procedurile de urmat la bord pentru a demonstra conformitatea cu limitele emisiilor 5.5.1. Sistemul de înregistrare a datelor ar trebui să satisfacă cerinţele secţiunilor 7 şi 8. 5.5.2. Controalele zilnice, prin sondaj, ale parametrilor enumeraţi la paragraful 4.4.7 sunt necesare pentru a verifica buna funcţionare a unităţii EGC şi ar trebui să fie înregistrate în registrul EGC sau în sistemul de înregistrare automată folosit în compartimentul maşini. 5.6 Manualul tehnic al instalaţiei EGC „Schema B“ (ETM -B) 5.6.1. Fiecare unitate EGC ar trebui să fie însoţită de un ETM-B furnizat de producător. Acest ETM-B ar trebui să conţină cel puţin următoarele informaţii: .1 identificarea unităţii (producător, model/tip, număr serie şi alte detalii necesare), inclusiv o descriere a unităţii şi a oricăror sisteme auxiliare necesare; .2 limitele de exploatare sau gama de valori de funcţionare pentru care unitatea este certificată. Acestea ar trebui să includă cel puţin următoarele: .1 debitul masic maxim şi, dacă este cazul, debitul masic minim al gazelor arse evacuate; .2 puterea, tipul şi alţi parametri relevanţi ai unităţii de combustie cu combustibil lichid pentru care instalaţia EGC urmează să fie montată. În cazul caldarinelor ar trebui, de asemenea, indicat raportul maxim aer/combustibil pentru o încărcare de 100%. În cazul motoarelor diesel, ar trebui să se indice dacă motorul este în 2 sau în 4 timpi; .3 valorile maxime şi minime ale debitului apei de spălare şi ale presiunii de alimentare, precum şi alcalinitatea minimă a apei la intrare (ISO 9963-1-2); .4 gama temperaturilor de intrare a gazelor arse evacuate şi temperaturile maxime şi minime la ieşirea gazelor arse evacuate când unitatea EGC este în funcţiune; .5 gama presiunii diferenţiale a gazelor arse evacuate şi presiunea maximă de intrare a gazelor arse evacuate când unitatea de combustie cu combustibil lichid funcţionează la puterea maximă continuă (MRC) sau la 80% din puterea sa nominală, după caz; .6 nivelurile de salinitate sau elementele apei dulci necesare pentru aportul de neutralizanţi adecvaţi; şi .7 alţi parametri privind funcţionarea unităţii EGC, dacă este necesar; .3 orice cerinţe sau restricţii aplicabile la unitatea EGC sau la echipamentul conex; .4 măsurile corective în cazul depăşirii raportului SO_2/CO_2 maxim admisibil aplicabil sau criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare; .5 variaţia, pe întreaga gamă de funcţionare, a caracteristicilor apei de spălare; .6 criteriile de proiectare a circuitului apei de spălare. 5.6.2. ETM-B ar trebui să fie aprobat de Administraţie. 5.6.3. ETM-B ar trebui să fie păstrat la bordul navei pe care unitatea EGC este montată. ETM-B ar trebui să fie disponibil în timpul inspecţiilor la cerere. 5.6.4. Amendamentele la ETM-B, care reflectă modificările aduse unităţii EGC ce afectează performanţa sa în ceea ce priveşte emisiile în aer şi/sau apă, ar trebui să fie aprobate de către Administraţie. În cazul în care adăugirile, ştergerile sau modificările nu sunt încorporate în ETM-B care a fost aprobat iniţial, acestea ar trebui să fie păstrate împreună cu ETM-B şi ar trebui să fie considerate ca făcând parte din acesta. 6. Încercarea privind emisiile 6.1 Metoda de încercare de urmat pentru măsurarea emisiilor ar trebui să respecte cerinţele din capitolul 5 din Codul tehnic NO_x 2008 şi apendicele sale, cu excepţia celor prevăzute în prezentele linii directoare. 6.2 CO_2 ar trebui să fie măsurat cu ajutorul unui analizor care funcţionează pe principiul nedispersiv cu absorbţie în infraroşu (NDIR) şi cu echipament suplimentar, cum ar fi uscătoare, dacă este necesar. SO_2 ar trebui să fie măsurat cu ajutorul unor analizoare care funcţionează pe principiul nedispersiv cu absorbţie în infraroşu (NDIR) sau nedispersiv cu absorbţie în ultraviolet (NDUV) şi cu echipament suplimentar, cum ar fi uscătoare, dacă este necesar. Alte sisteme sau principii ale analizoarelor pot fi utilizate, sub rezerva aprobării de către Administraţie, cu condiţia ca acestea să obţină rezultate echivalente sau mai bune decât cele ale echipamentelor menţionate mai sus. Pentru acceptarea altor sisteme sau principii ale analizoarelor pentru măsurarea CO_2, metoda de referinţă ar trebui să respecte cerinţele din apendicele III din Codul tehnic NOx 2008. 6.3 Analizorul ar trebui să funcţioneze în conformitate cu cerinţele secţiunilor de la 1.6 până la 1.10 din apendicele III din Codul tehnic NO_x 2008. 6.4 Eşantionul de gaze arse evacuate necesar pentru măsurarea SO_2 trebuie obţinut dintr-un punct de prelevare reprezentativ care este situat în aval de unitatea ECG. 6.5 SO_2 şi CO_2 ar trebui să fie monitorizate fie in situ, fie pe un eşantion prelevat. 6.6 Eşantionul de gaze arse evacuate prelevat pentru a măsura SO_2 ar trebui să fie păstrat la o temperatură suficientă pentru a se evita condensarea apei în circuitul de prelevare de eşantioane şi, prin urmare, pierderea de SO_2. 6.7 Dacă eşantionul prelevat pentru măsurarea SO_2 trebuie să fie uscat înainte de analiză, uscarea ar trebui să fie astfel făcută încât să nu existe nicio pierdere de SO_2 din eşantionul analizat. 6.8 Valorile SO_2 şi CO_2 ar trebui comparate pe baza aceluiaşi conţinut de apă reziduală (de exemplu, în faza uscată sau cu aceeaşi proporţie de umiditate). 6.9 În cazul în care se demonstrează că unitatea EGC a redus concentraţia de CO_2, această concentraţie poate fi măsurată la intrarea în unitatea EGC, cu condiţia să fie demonstrat în mod clar că această metodă este corectă. În astfel de cazuri, valorile SO_2 şi CO_2 ar trebui comparate în faza uscată. Dacă se măsoară în faza umedă, conţinutul de apă din fluxul de gaze de eşapament în acele puncte ar trebui, de asemenea, să fie determinat pentru a permite corectarea citirilor în vederea obţinerii valorilor în faza uscată. În cazul valorii CO_2 în fază uscată, factorul de corecţie fază uscată/fază umedă poate fi calculat în conformitate cu paragraful 5.12.3.2.2 din Codul tehnic NO_X 2008. 7. Dispozitivul de înregistrare şi prelucrare a datelor 7.1 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să fie de o concepţie robustă, să fie inviolabil şi să aibă doar funcţia de citire. 7.2 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să înregistreze datele cerute la paragrafele 4.4.7 şi 5.4.2 şi la secţiunea 10.3 ţinând cont de timpul universal coordonat (UTC) şi de poziţia navei dată printr-un sistem global de navigaţie prin satelit (GNSS). 7.3 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să fie capabil de a pregăti rapoarte pe perioade de timp specificate. 7.4 Datele ar trebui să fie păstrate pentru o perioadă de cel puţin 18 luni de la data de înregistrare. În cazul în care unitatea este schimbată în perioada respectivă, proprietarul navei ar trebui să se asigure că datele necesare sunt păstrate la bord şi disponibile la cerere. 7.5 Dispozitivul ar trebui să fie capabil de a descărca o copie a datelor înregistrate şi a rapoartelor într-un format uşor de utilizat. Această copie de date şi rapoarte ar trebui să fie disponibilă pentru Administraţie sau pentru autoritatea statului portului, la cerere. 8. Manualul de monitorizare la bord (OMM) 8.1 Un OMM ar trebui să fie elaborat pentru a monitoriza fiecare unitate EGC montată în legătură cu o unitate de combustie a combustibilului lichid, care ar trebui să fie identificată şi a cărei conformitate trebuie să fie demonstrată. 8.2 Manualul de monitorizare la bord ar trebui să includă cel puţin: .1 senzorii utilizaţi pentru a evalua performanţa instalaţiei EGC şi monitorizarea apei de spălare, precum şi cerinţele referitoare la revizia, întreţinerea şi calibrarea lor; .2 poziţiile unde trebuie să fie efectuate măsurătorile emisiilor de gaze arse evacuate şi monitorizarea apei de spălare, împreună cu detaliile privind orice servicii auxiliare necesare, cum ar fi conductele de transfer de eşantioane şi unităţile de prelucrare a eşantioanelor, precum şi orice cerinţe referitoare la revizie sau întreţinere; .3 analizoarele utilizate şi cerinţele referitoare la revizia, întreţinerea şi calibrarea acestora; .4 procedurile de verificare la zero şi de calibrare a analizorului; şi .5 alte informaţii sau date relevante pentru funcţionarea corectă a sistemului de monitorizare sau pentru utilizarea sa în demonstrarea conformităţii. 8.3 OMM ar trebui să indice cum trebuie să fie inspectat sistemul de monitorizare. 8.4 OMM ar trebui să fie aprobat de către Administraţie. 9. Conformitatea navei 9.1 Planul de conformitate privind emisiile de SO_X (SECP) 9.1.1. Toate navele care vor folosi o unitate EGC, în parte sau în totalitate, pentru satisfacerea cerinţelor regulilor 14.1 şi 14.4 din anexa VI la MARPOL ar trebui să deţină un SECP aprobat de către Administraţie. 9.1.2. SECP ar trebui să enumere fiecare element al unităţii de combustie cu combustibil lichid, care trebuie să satisfacă criteriile cerute pentru ca nava să poată fi exploatată în conformitate cu prevederile regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 9.1.3. În cadrul schemei A, SECP ar trebui să explice modul în care monitorizarea continuă va demonstra că parametrii de la paragraful 4.4.7 se încadrează în limitele specificaţiilor recomandate de către producător. În cadrul schemei B, acest fapt ar trebui să fie demonstrat prin intermediul înregistrărilor zilnice ale parametrilor esenţiali. 9.1.4. În cadrul schemei B, SECP ar trebui să explice modul în care monitorizarea continuă va demonstra că raportul total SO_2 (ppm)/CO_2(%) al navei este comparabil cu cerinţele regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL sau este mai mic, astfel cum este prevăzut la paragraful 1.3. În cadrul schemei A, acesta ar trebui să fie demonstrat prin intermediul înregistrărilor zilnice ale emisiilor de gaze arse evacuate. 9.1.5. Este posibil să existe anumite echipamente, cum ar fi motoarele şi caldarinele de dimensiuni mici, la care practic nu pot fi montate unităţi EGC, mai ales dacă acestea sunt situate la distanţă faţă de compartimentul maşinilor principale. Toate aceste unităţi cu combustie cu combustibil lichid ar trebui să fie enumerate în SECP. Pentru aceste unităţi de combustie a combustibilului lichid, care nu sunt echipate cu o instalaţie EGC, conformitatea poate fi realizată, dacă acestea respectă regulile 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 9.2 Demonstrarea conformităţii 9.2.1. Schema A 9.2.1.1. SECP ar trebui să menţioneze, dar să nu reproducă ETM-A, Registrul EGC sau sistemul de înregistrare automată din compartimentul maşini şi Manualul de monitorizare la bord prevăzute în cadrul schemei A. Ar trebui remarcat, ca o alternativă, că fişele de întreţinere pot fi consemnate în sistemul de înregistrare a întreţinerii planificate a navei care a fost aprobat de către Administraţie. 9.2.1.2. Pentru toate echipamentele de combustie a combustibilului lichid enumerate conform paragrafului 9.1.2 ar trebui furnizate detalii care să demonstreze că sunt respectate regimul unităţii EGC aprobate şi restricţiile la care este supusă, prevăzute în paragraful 4.2.2.1.2. 9.2.1.3. Parametrii necesari ar trebui să fie monitorizaţi şi înregistraţi aşa cum prevede paragraful 4.4.7 atunci când instalaţia EGC este în exploatare, pentru a demonstra conformitatea. 9.2.2. Schema B SECP ar trebui să menţioneze, dar să nu reproducă ETM-B, Registrul EGC sau sistemul de înregistrare automată din compartimentul maşini şi Manualul de monitorizare la bord prevăzute în cadrul schemei B. 10. Apa de spălare 10.1 Criterii aplicabile la evacuarea apei de spălare^1 ^1 Criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare ar trebui să fie revizuite în viitor, pe măsură ce noi date privind conţinutul evacuărilor şi efectele lor vor fi disponibile, luând în considerare orice aviz dat de GESAMP. 10.1.1. Când instalaţia EGC este exploatată în porturi sau în estuare, monitorizarea şi înregistrarea apei de spălare ar trebui să fie continue. Valorile monitorizate şi înregistrate ar trebui să includă pH-ul, PAH, turbiditatea şi temperatura. În alte zone, echipamentul de monitorizare şi de înregistrare continuă ar trebui, de asemenea, să fie în funcţiune ori de câte ori instalaţia EGC este utilizată, cu excepţia unor perioade scurte de întreţinere şi curăţare a echipamentului. Apa evacuată ar trebui să respecte următoarele limite: 10.1.2. Criteriul pH 10.1.2.1. pH-ul apei de spălare ar trebui să îndeplinească una dintre cerinţele de mai jos, care ar trebui să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B, după caz: .1 Apa de spălare evacuată trebuie să aibă un pH de cel puţin 6,5, măsurat la locul de deversare din navă în mare; totuşi, în timpul manevrelor şi tranzitului, o diferenţă maximă de 2 unităţi pH este autorizată între intrare şi ieşire, acesta fiind măsurat la intrarea şi la evacuarea în mare a apei de spălare din navă; .2 Limita pH-ului apei evacuate, la punctul de monitorizare a evacuării în mare, este valoarea care va avea ca rezultat un pH de minimum 6,5, măsurat la o distanţă de 4 m faţă de punctul de evacuare în exteriorul navei, în timp ce nava e staţionară, şi care trebuie să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B ca limita pH-ului apei evacuate în mare. Limita pH-ului apei evacuate în mare poate fi determinată prin măsurare directă sau utilizând o metodologie bazată pe calcul (cum ar fi abordarea computerizată a dinamicii fluidelor sau alte formule empirice stabilite ştiinţific), sub rezerva aprobării de către Administraţie, precum şi a înregistrării în ETM-A sau ETM-B în conformitate cu următoarele condiţii: .1 toate unităţile EGC conectate la aceleaşi ieşiri funcţionează la încărcarea lor completă (sau la cea mai mare încărcare posibilă) şi cu un combustibil lichid având conţinutul maxim de sulf pentru care unităţile urmează să fie certificate (Schema A) sau pentru care ele urmează să fie utilizate (Schema B); .2 dacă pentru încercare se utilizează un combustibil cu un conţinut de sulf mai scăzut şi/sau o încărcare de încercare mai mică decât încărcarea maximă, suficient pentru a demonstra comportamentul dârei de apă de spălare, rata de amestecare a dârei de apă de spălare trebuie să se bazeze pe curba de titrare a apei de mare. Rata de amestecare va fi utilizată pentru a demonstra comportamentul dârei de apă de spălare şi pentru a demonstra că limita pH-ului apei evacuate în mare este respectată dacă instalaţia EGC este exploatată la cel mai mare conţinut de sulf al combustibilului şi la cea mai mare încărcare pentru care instalaţia EGC este certificată (Schema A) sau este utilizată (Schema B); .3 atunci când debitul apei de spălare variază în funcţie de debitul de gaz al sistemului EGC, trebuie, de asemenea, evaluate implicaţiile asupra funcţionării în caz de încărcare parţială, pentru a se asigura că limita pH-ului apei evacuate în mare este respectată, indiferent cât ar fi încărcarea; .4 ar trebui aleasă ca referinţă apa de mare care are alcalinitatea de 2200 μmol/litru şi pH-ul 8,2^2; atunci când condiţiile de încercare diferă de apa de mare de referinţă, ar trebui aplicată o curbă de titrare modificată, aşa cum a fost aprobată de Administraţie; şi ^2 Aceste valori ar putea fi revizuite în termen de doi ani pentru instalaţiile noi, după adoptarea acestor linii directoare modificate, după primirea de noi informaţii privind starea fizică a mărilor care rezultă din utilizarea sistemelor de epurare a gazelor arse evacuate. .5 dacă se utilizează o metodologie bazată pe calcul, trebuie să fie furnizate detalii care să permită verificarea sa, cum ar fi, dar fără a se limita la, formulele ştiinţifice utilizate, specificaţiile punctului de evacuare, debitele de evacuare a apei de spălare, valorile teoretice ale pHului atât la punctul de evacuare, cât şi la distanţa de 4 m, precum şi datele privind titrarea şi diluţia. 10.1.3. PAH (hidrocarburi aromatice policiclice) 10.1.3.1. Conţinutul de PAH al apei de spălare ar trebui să îndeplinească cerinţele de mai jos. Limita corespunzătoare ar trebui să fie specificată în ETM-A sau ETM-B. 10.1.3.2. Concentraţia maximă continuă de PAH în apa de spălare nu ar trebui să depăşească cu mai mult de 50 µg/l PAH_phe (echivalenţă fenantren) concentraţia de PAH a apei de intrare. În sensul acestui criteriu, concentraţia de PAH în apa de spălare ar trebui să fie măsurată în aval de echipamentul de tratare a apei, dar în amonte de orice diluţie a apei de spălare sau altă unitate de dozare de reactivi, dacă este utilizată, înainte de evacuare. 10.1.3.3. Limita de 50 µg/l dată mai sus este standardizată pentru un debit de 45 t/MWh de apă de spălare ce trece prin unitatea EGC, unde MW se referă la puterea maximă continuă (MRC) sau la 80% din puterea nominală a unităţii de combustie a combustibilului lichid. Această limită ar trebui să fie revizuită în creştere pentru debite ale apei de spălare mai mici per MWh şi viceversa, în conformitate cu tabelul de mai jos.
┌─────┬───────────────────┬────────────┐
│ │Limita │ │
│Debit│concentraţiei la │Tehnica de │
│(t/ │evacuare (µg/l │măsurare │
│MWh) │echivalenţi │ │
│ │PAH_phe) │ │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│0-1 │2250 │Ultraviolete│
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│2,5 │900 │-“- │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│5 │450 │Fluorescenţă│
│ │ │^3 │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│11,25│200 │-“- │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│22,5 │100 │-“- │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│45 │50 │-“- │
├─────┼───────────────────┼────────────┤
│90 │25 │-“- │
└─────┴───────────────────┴────────────┘
^3 La orice debit mai mare de 2,5 t/MWh ar trebui să se utilizeze tehnica de măsurare prin fluorescenţă. 10.1.3.4. În timpul unei durate de 15 minute în cursul unei perioade de 12 ore, limita concentraţiei continue de PAH_phe poate depăşi limita descrisă mai sus cu până la 100%. Acest lucru ar putea permite o pornire anormală a instalaţiei EGC. 10.1.4. Turbiditate/Particule în suspensie 10.1.4.1. Turbiditatea apei de spălare ar trebui să îndeplinească cerinţele de mai jos. Limita ar trebui să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B. 10.1.4.2. Sistemul de tratare a apei de spălare ar trebui să fie conceput pentru a reduce la minimum particulele în suspensie, inclusiv metalele grele şi cenuşa. 10.1.4.3. Turbiditatea maximă continuă în apa de spălare nu ar trebui să depăşească turbiditatea apei de intrare cu mai mult de 25 FNU (unităţi nefelometrice de formazină) sau 25 NTU (unităţi de turbiditate nefelometrice) sau unităţi echivalente. Cu toate acestea, în timpul perioadelor de turbiditate ridicată la intrare, precizia aparatului de măsurare şi perioada de timp dintre măsurarea de la intrare şi măsurarea de la ieşire sunt astfel încât utilizarea unei limite de diferenţă nu este fiabilă. Prin urmare, toate citirile de diferenţă de turbiditate ar trebui să fie o medie mobilă pe o perioadă de 15 minute, până la un maximum de 25 FNU. În sensul acestui criteriu, turbiditatea apei de spălare ar trebui să fie măsurată în aval de echipamentul de tratare a apei, dar în amonte de orice diluţie a apei de spălare (sau altă dozare de reactivi), înainte de evacuare. 10.1.4.4. În timpul unei durate de 15 minute în cursul oricărei perioade de 12 ore, limita turbidităţii continue a apei de spălare evacuate poate fi depăşită cu 20%. 10.1.5. Nitraţi 10.1.5.1. Sistemul de tratare a apei de spălare ar trebui să împiedice evacuarea de nitraţi dincolo de ceea ce corespunde evacuării de 12% NO_x din gazele arse evacuate sau dincolo de 60 mg/l standardizat la un debit de evacuare de apă de spălare de 45 de tone/MWh, dacă această valoare este mai mare. 10.1.5.2. La fiecare inspecţie de reînnoire, datele privind evacuarea de nitraţi trebuie să fie disponibile pentru eşantioanele din apa de spălare evacuată în mare, prelevate de la fiecare instalaţie EGC în timpul ultimelor trei luni înainte de inspecţie. Cu toate acestea, Administraţia poate cere ca un eşantion suplimentar să fie prelevat şi analizat la discreţia sa. Datele privind evacuarea de nitraţi şi certificatul analizei trebuie să fie păstrate la bordul navei ca parte integrantă a Registrului EGC şi să fie disponibile pentru inspecţie, în conformitate cu controlul statului portului sau al altor părţi. Cerinţele aplicabile în materie de prelevare de eşantioane, de depozitare, manipulare şi de analiză ar trebui să fie detaliate în ETM-A sau ETM-B, după caz. Pentru a asigura o evaluare comparabilă a ratei de evacuare a nitraţilor, procedurile de prelevare de eşantioane ar trebui să ţină cont de paragraful 10.1.5.1, care indică faptul că este necesar să se standardizeze debitul de apă de spălare. Metoda de încercare pentru analiza nitraţilor ar trebui să fie în conformitate cu analiza standardizată a apei de mare, aşa cum este descrisă de Grasshoff et al. 10.1.5.3. Toate sistemele ar trebui încercate pentru a detecta nitraţii în apa evacuată. În cazul în care cantităţile tipice de nitraţi sunt peste 80% din limita superioară, acestea ar trebui să fie înregistrate în ETM-A sau ETM-B. 10.1.6. Aditivi pentru apa de spălare şi alte substanţe Este necesar să se efectueze o evaluare a apei de spălare pentru tehnologiile EGC care folosesc produse chimice, aditivi sau preparate active sau creează produse chimice relevante in situ. Evaluarea ar putea lua în considerare liniile directoare relevante, cum ar fi «Procedura de aprobare a sistemelor de management al apei de balast care utilizează substanţe active (G9)» (Rezoluţia MEPC.169(57)) şi, dacă este necesar, ar trebui să se stabilească criterii suplimentare privind evacuarea apei de spălare. 10.2 Monitorizarea apei de spălare 10.2.1. pH-ul, conţinutul în hidrocarburi (măsurat prin niveluri de PAH) şi turbiditatea ar trebui să fie monitorizate în permanenţă şi înregistrate aşa cum se recomandă în secţiunea 7 din prezentele linii directoare. Echipamentul de monitorizare, de asemenea, ar trebui să îndeplinească criteriile de performanţă, descrise mai jos: pH 10.2.2. Electrodul de pH şi pH-metrul ar trebui să aibă o rezoluţie de 0,1 unităţi pH şi un compensator de temperatură. Electrodul ar trebui să satisfacă cerinţele definite în BS 2586 sau într-un alt standard echivalent sau să aibă o performanţă mai bună şi pH-metrul ar trebui să îndeplinească sau să depăşească cerinţele din BS EN ISO 60746-2: 2003. PAH 10.2.3. Echipamentul de monitorizare al PAH ar trebui să fie capabil să monitorizeze prezenţa PAH în apă într-un interval de cel puţin de două ori limita concentraţiei la evacuare indicată în tabelul de mai sus. Ar trebui să se demonstreze că echipamentul funcţionează corect şi nu prezintă abateri mai mari de 5% în apa de spălare cu turbiditatea situată în intervalul de funcţionare a instalaţiei. 10.2.4. Pentru evacuările de un debit mai mic şi o concentraţie mai mare de PAH, ar trebui să se utilizeze tehnica de monitorizare cu ultraviolete sau o tehnică echivalentă datorită fiabilităţii gamei sale de funcţionare. Turbiditate 10.2.5. Echipamentul de monitorizare a turbidităţii ar trebui să satisfacă cerinţele definite în ISO 7027:1999 sau USEPA 180.1. 10.3 Înregistrarea datelor privind monitorizarea apei de spălare 10.3.1. Dispozitivul de înregistrare a datelor ar trebui să respecte cerinţele de la secţiunile 7 şi 8 şi ar trebui să înregistreze în mod continuu pH-ul, PAH şi turbiditatea specificate în criteriile referitoare la apa de spălare. 10.4 Reziduuri din apa de spălare 10.4.1. Reziduurile generate de unitatea EGC ar trebui să fie livrate la ţărm la instalaţiile de primire adecvate. Aceste reziduuri nu ar trebui să fie deversate în mare sau incinerate la bord. 10.4.2. Fiecare navă echipată cu o unitate EGC ar trebui să înregistreze depozitarea şi eliminarea reziduurilor din apa de spălare într-un registru EGC, indicând data, ora şi locul unor astfel de depozitări şi eliminări. Registrul EGC poate face parte dintr-un registru existent sau dintr-un dispozitiv electronic de înregistrare aprobat de către Administraţie. MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE PRIVIND EMISIILE DE SO_X Siglă sau monogramă Numele administraţiei Certificat de conformitate privind emisiile de SO_x Certificat de aprobare a instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate Emis în conformitate cu prevederile Protocolului din 1997, astfel cum a fost modificat prin Rezoluţia MEPC.176(58) în 2008, privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, sub autoritatea Guvernului: ....................................................... (denumirea oficială completă a ţării) de către .............................................................. (titlul oficial complet al persoanei competente sau organizaţiei autorizate în conformitate cu prevederile Convenţiei) Se certifică prin prezentul că unitatea de epurare a gazelor arse evacuate (unitatea EGC), indicată mai jos, a fost inspectată în conformitate cu cerinţele din specificaţiile cuprinse în Schema-A din Liniile directoare din 2015 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate adoptate prin Rezoluţia MEPC.259(68). Acest certificat este valabil numai pentru unitatea EGC menţionată mai jos:
┌────────────┬─────┬───────┬───────────┐
│ │ │ │Numărul de │
│ │ │ │aprobare a │
│Producătorul│Model│Numărul│unităţii │
│unităţii │/Tip │de │instalaţiei│
│ │ │serie │EGC şi a │
│ │ │ │Manualului │
│ │ │ │tehnic │
├────────────┼─────┼───────┼───────────┤
│ │ │ │ │
└────────────┴─────┴───────┴───────────┘
O copie a prezentului certificat şi manualul tehnic al instalaţiei EGC trebuie să se găsească în permanenţă la bordul navei echipate cu această unitate a instalaţiei EGC. Prezentul certificat este valabil pe durata de viaţă utilă a unităţii instalaţiei EGC montate pe navele aflate sub autoritatea Guvernului sus-menţionat, sub rezerva inspecţiilor efectuate conform secţiunii 4.2 din Liniile directoare şi regulii 5 din anexa VI la MARPOL. Emis la ................................................ (Locul de emitere a certificatului) La .............................. zz/ll/aaaa (Data emiterii) ......................................................... (Semnătura persoanei legal autorizate pentru emiterea certificatului) (sigiliul sau ştampila autorităţii, după caz) Dovada metodei bazate pe raportul SO_2/CO_2 1. Metoda bazată pe raportul SO_2/CO_2 permite monitorizarea directă a emisiilor de gaze arse evacuate pentru a se verifica faptul că acestea respectă limitele specificate în tabelul 1 din paragraful 1.3 din prezentele linii directoare. În cazul instalaţiilor EGC care absorb CO_2 în timpul procesului de epurare a gazelor arse evacuate, este necesar să se măsoare concentraţia de CO_2 înainte de procesul de epurare şi să se folosească această concentraţie măsurată înainte de epurare împreună cu concentraţia de SO_2 măsurată după epurare. În cazul instalaţiilor de epurare convenţionale cu conţinut scăzut în alcalii, deoarece practic CO_2 nu este absorbit în timpul procesului de epurare a gazelor arse evacuate, aceste două gaze pot fi monitorizate după procesul de epurare. 2. Corespondenţa între rapoartele SO_2/CO_2 poate fi determinată prin simpla examinare a conţinutului de carbon respectiv pe unitatea de masă a combustibilului distilat şi a celui rezidual. Aceşti combustibili hidrocarbonaţi au un conţinut în carbon, exprimat sub forma unui procent de masă, ce este foarte asemănător, în timp ce conţinutul lor în hidrogen este diferit. Astfel, se poate concluziona că, pentru o cantitate de carbon utilizată pentru combustie, cantitatea de sulf utilizată pentru combustie va fi proporţională cu cantitatea de sulf a combustibilului, cu alte cuvinte, raportul dintre carbon şi sulf este constant după ajustare, pentru a ţine seama de greutatea moleculară a oxigenului din combustie. 3. Iniţial era preconizat să se utilizeze raportul SO_2/CO_2 pentru a verifica faptul că emisiile provenite de la utilizarea unui combustibil cu un conţinut în sulf de 1,5% respectă limitele. Se poate demonstra că limita de 65 (ppm^4%) a raportului SO_2/CO_2 corespunde unui conţinut de sulf al combustibilului lichid de 1,5%, calculându-se mai întâi raportul dintre masa de sulf şi masa de carbon, conţinute în combustibil; acest raport este prevăzut în tabelul 1 din prezentul apendice pentru diverşi combustibili şi diverse concentraţii în sulf, inclusiv combustibili distilaţi şi combustibili reziduali la care conţinutul de sulf este de 1,5%. Acest raport a permis obţinerea concentraţiilor corespunzătoare în SO_2 şi CO_2 a gazului ars evacuat prezentate în tabelul 2 din prezentul apendice. Au fost luate în considerare masele moleculare pentru transformarea fracţiilor de masă în fracţii molare. Pentru combustibilii din tabelul 2 cu conţinut de sulf de 1,5%, cantitatea de CO_2 este mai întâi stabilită la 8%, apoi la 0,5% pentru a arăta că o variaţie a aerului în exces nu are niciun efect. Aşa cum era de aşteptat, concentraţia de SO_2 în termeni absoluţi se schimbă, dar raportul SO_2/CO_2 rămâne acelaşi, ceea ce arată că raportul SO_2/CO_2 este independent de raportul combustibil/aer. Raportul SO_2/CO_2 poate fi deci folosit cu încredere în orice moment al funcţionării, chiar şi atunci când nicio putere de frânare nu este produsă. 3.1 Ar trebui notat faptul că raportul SO_2/CO_2 variază puţin de la un combustibil lichid distilat la un combustibil rezidual. Această variaţie se datorează diferenţei mari care există între raporturile atomice hidrogen/carbon (H/C) ale acestor două feluri de combustibil. Figura 1 ilustrează măsura în care raportul SO_2/CO_2 este afectat de raportul H/C pe o gamă largă de raporturi H/C şi de concentraţii de sulf. Din figura 1 se poate concluziona că pentru concentraţiile de sulf mai mici de 3,0% sulf, diferenţa între rapoartele S/C pentru combustibili distilaţi şi combustibili reziduali este mai mică de 5,0%. 3.2 În cazul în care se utilizează combustibili lichizi care nu sunt derivaţi din petrol, raportul SO_2/CO_2 adecvat aplicabil la valorile date în regulile 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL va fi supus aprobării de către Administraţie. Tabelul 1: Proprietăţi pentru combustibili marini distilaţi şi reziduali* *Pe baza proprietăţilor indicate în Liniile directoare ale OMI privind monitorizarea NO_x, rezoluţia MEPC.103(49).
┌───────────┬──────┬────────┬────┬──────┬───────┬─────┬──────┬───────────────┬────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Raportul│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │SO_2/ │
│ │Carbon│Hidrogen│Sulf│Altele│C │H │S │Raportul S/C al│CO_2 al │
│ │ │ │ │ │ │ │ │combustibilului│gazelor │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │arse │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │evacuate│
├───────────┼──────┼────────┼────┼──────┼───────┼─────┼──────┼───────────────┼────────┤
│Tip │% (m/ │ │% (m│% (m/ │ │mol/ │ │ │ppm/% (v│
│combustibil│m) │% (m/m) │/m) │m) │mol/kg │kg │mol/kg│mol/mol │/v) │
│lichid │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼────────┼────┼──────┼───────┼─────┼──────┼───────────────┼────────┤
│Distilat │86,20 │13,60 │0,17│0,03 │71,8333│136 │0,0531│0,00074 │7,39559 │
├───────────┼──────┼────────┼────┼──────┼───────┼─────┼──────┼───────────────┼────────┤
│Rezidual │86,10 │10,90 │2,70│0,30 │71,7500│109 │0,8438│0,01176 │117,5958│
├───────────┼──────┼────────┼────┼──────┼───────┼─────┼──────┼───────────────┼────────┤
│Distilat │85,05 │13,42 │1,50│0,03 │70,8750│134,2│0,4688│0,006614 │66,1376 │
├───────────┼──────┼────────┼────┼──────┼───────┼─────┼──────┼───────────────┼────────┤
│Rezidual │87,17 │11,03 │1,50│0,30 │72,6417│110,3│0,4688│0,006453 │64,5291 │
└───────────┴──────┴────────┴────┴──────┴───────┴─────┴──────┴───────────────┴────────┘
Tabelul 2: Calcularea emisiilor pentru un conţinut de sulf de 1,5%
┌────────┬────┬─────┬─────────┬────────┐
│ │ │ │Raportul │Raportul│
│ │ │ │SO_2/CO_2│S/C al │
│ │CO_2│SO_2 │al │gazelor │
│ │ │ │gazelor │arse │
│ │ │ │arse │evacuate│
│ │ │ │evacuate │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│ │% │ppm4 │ppm^4/% │m/m │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Distilat│8 │59,1 │7,4 │0,00197 │
│0,17% S │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Rezidual│8 │939,7│117,5 │0,03136 │
│2,70% S │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Distilat│8 │528,5│66,1 │0,01764 │
│1,5% S │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Rezidual│8 │515,7│64,5 │0,01721 │
│1,5% S │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Distilat│0,5 │33,0 │66,1 │0,01764 │
│1,5% S │ │ │ │ │
├────────┼────┼─────┼─────────┼────────┤
│Rezidual│0,5 │32,2 │64,5 │0,01721 │
│1,5% S │ │ │ │ │
└────────┴────┴─────┴─────────┴────────┘
^4 ppm înseamnă „părţi per milion“. Se consideră că ppm este măsurată cu ajutorul analizoarelor de gaz pe o bază molară, presupunând un comportament al gazului ideal. Unităţile tehnice corecte sunt în realitate micromoli de substanţă per mol de cantitate totală (µmol/mol), dar ppm este utilizat în scopul de a fi uniformitate cu unităţile utilizate în Codul tehnic NO_x. Relaţia între raportul SO_2/CO_2 şi conţinutul de sulf al combustibilului (în %) (a se vedea imaginea asociată) 4. Se poate demonstra că raportul SO_2/CO_2 (ppm^4/%) de 65 corespunde valorii de 6,0 g/kWh arătând că raporturile lor S/C sunt similare. Pentru a face acest lucru, trebuie, de asemenea, făcută ipoteza că consumul specific de combustibil la frânare (BSFC) este de 200 g/kWh. Este o valoare medie satisfăcătoare pentru motoarele diesel navale. Calculul se efectuează după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată) SO_2 specific la frânare = 6,0 g/kWh MW_S = 32,065 g/mol MW_SO2 = 64,064 g/mol BSFC = 200 g/kWh Concentraţia carbonului (%) în combustibil având un conţinut în sulf de 1,5% (conform tabelului 1) = 85,05% (distilat) şi 87,17% (combustibil rezidual). (a se vedea imaginea asociată) NOTA 1: Raporturile masice S/C calculate mai sus pe baza unei emisii de SO_2 de 6,0 g/kWh şi a unui BSFC de 200 g/kWh se încadrează în marja de 0,10% din raporturile masice S/C indicate în tabel (tabelul 2). Prin urmare, raportul SO_2/CO_2 (ppm^4/%) de 65 corespunde bine la 6,0 g/kWh. NOTA 2: Valoarea de 6,0 g/kWh şi, prin urmare, consumul specific de combustibil la frânare de 200 g/kWh sunt luate din anexa VI la MARPOL aşa cum a fost adoptată de Conferinţa MARPOL din 1997. 5. În practică, formulele de lucru sunt după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată) *Concentraţiile de gaze trebuie să fie eşantionate sau convertite la acelaşi conţinut de apă reziduală (de exemplu, complet umed, complet uscat). 6. Mai jos este o listă cu avantajele utilizării raportului SO_2/CO_2 (ppm^4/%) ca limită pentru a determina conformitatea cu regula 14.1 sau 14.4 din anexa VI la MARPOL: .1 Această limită poate fi utilizată pentru a determina conformitatea pentru arzătoarele cu combustibil lichid, care nu produc putere mecanică. .2 Această limită poate fi utilizată pentru a determina conformitatea indiferent de puterea de ieşire a motorului, inclusiv la ralanti. .3 Această limită necesită să se efectueze doar două măsurători ale concentraţiilor de gaze la un singur punct de prelevare de eşantioane. .4 Nu este necesar să se măsoare orice parametru al motorului, cum ar fi viteza, cuplul motorului, debitul de gaze arse evacuate sau debitul de combustibil al motorului. .5 Dacă ambele măsurători ale concentraţiilor de gaze sunt efectuate pentru acelaşi conţinut de apă reziduală al eşantionului (de exemplu, complet umed, complet uscat), niciun factor de conversie fază uscată - fază umedă nu este necesar să fie utilizat în calcule. .6 Această limită elimină orice relaţie între eficienţa termică a unităţii de combustie a combustibilului lichid şi unitatea EGC. .7 Nu este necesar să se cunoască proprietăţile combustibilului. .8 Deoarece numai două măsurători sunt efectuate la un singur punct, este posibil să se reducă la minimum efectele tranzitorii la care sunt supuse motorul şi instalaţia EGC prin alinierea semnalelor doar de la aceste două analizoare. (A se reţine că punctele optime de utilizat pentru această aliniere sunt punctele în care fiecare analizor răspunde la o variaţie discretă a emisiilor la sonda de prelevare a eşantioanelor de 50% din valoarea în regim constant.) .9 Această limită este independentă de cantitatea de gaze arse evacuate diluate. Diluţia poate să se producă din cauza evaporării apei în instalaţia EGC şi în timpul precondiţionării unui dispozitiv de prelevare a gazului ars evacuat. Colectarea datelor privind apa de spălare 1. Criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare sunt menite să servească drept ghid iniţial pentru punerea în aplicare a proiectelor de instalaţii EGC. În viitor, aceste criterii ar trebui să fie revizuite pe măsură ce noi date privind conţinutul evacuărilor şi efectele acestora devin disponibile, luând în considerare orice aviz dat de GESAMP. 2. Prin urmare, administraţiile ar trebui să asigure colectarea datelor relevante. În acest scop, proprietarii de nave, în colaborare cu producătorul instalaţiei EGC, sunt solicitaţi să preleve şi să analizeze eşantioanele de: • apă la intrare (pentru referinţă); • apă după spălare (dar înainte de orice sistem de tratare); şi • apă evacuată. 3. Această prelevare de probe ar trebui să fie efectuată în timpul încercării pentru aprobare sau imediat după punerea în funcţiune şi la intervale de aproximativ 12 luni pe o perioadă de doi ani de funcţionare (un minimum de trei eşantioane). Recomandările privind prelevarea de probe şi analiza probelor ar trebui să fie efectuate de laboratoarele care folosesc proceduri de încercare EPA sau ISO pentru următorii parametri: ■ pH ■ PAH şi hidrocarburi [analize detaliate prin cromatografie în faza gazoasă (GC) şi spectrometrie de masă (MS)] ■ Nitraţi ■ Nitriţi ■ Cd ■ Cu ■ Ni ■ Pb ■ Zn ■ As ■ Cr ■ V 4. Gradul de încercare în laborator poate fi modificat sau îmbunătăţit în funcţie de evoluţia cunoştinţelor în domeniu. 5. Atunci când se transmit datele încercării către Administraţie, ar trebui să li se adauge cel puţin şi informaţii privind debitele de evacuare a apei de spălare, diluţia amestecului evacuat, dacă este cazul, puterea motorului, precum şi caracteristicile combustibilului utilizat extrase din nota de livrare a buncherului. 6. Se recomandă ca navei care a furnizat aceste informaţii, spre satisfacţia Administraţiei, să poată să i se acorde o derogare pentru conformitatea instalaţiei sau instalaţiilor existente cu eventualele norme viitoare mai stricte privind evacuarea apei de spălare. Administraţia ar trebui să ofere informaţiile prezentate pe această temă Organizaţiei pentru difuzare prin intermediul unor mecanisme adecvate. ----- 
