Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULI UNIFORME din 9 mai 1980 privind Contractul de Utilizare a Infrastructurii în Traficul Internaţional Feroviar (CUI)*)
EMITENT: Organizaţia Interguvernamentală pentru Transporturile Internaţionale Feroviare PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 538 bis din 1 septembrie 2001
*) Textul are conţinutul prezentat în Protocolul de modificare din 3 iunie 1999.
TITLUL I
Prevederi generale
ART. 1
Domeniu de aplicare
§ 1 Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de utilizare a infrastructurii feroviare în scopul transportului internaţional în sensul Regulilor uniforme CIV şi al Regulilor uniforme CIM. Ele se aplică indiferent de locul de desfăşurare a activităţii şi de naţionalitatea părţilor la contract. Prezentele Reguli uniforme se aplică chiar dacă infrastructura feroviara este gestionata sau utilizata de state ori de instituţii sau organizaţii guvernamentale.
§ 2 Sub rezerva Articolului 21, prezentele Reguli uniforme nu se aplică în legătură cu alte relaţii de drept cum ar fi îndeosebi:
a) răspunderea transportatorului sau a gestionarului pentru agenţii acestora sau alte persoane ale căror servicii le utilizează pentru îndeplinirea sarcinilor lor;
b) răspunderea între transportator sau gestionar, pe de o parte, şi terţ, pe de altă parte.
ART. 2
Declaraţia privind răspunderea în caz de pagube corporale
§ 1 Orice stat poate declara, în orice moment, că nu va aplica victimelor unor accidente survenite pe teritoriul sau totalitatea prevederilor privind răspunderea în caz de pagube corporale, dacă victimele sunt cetăţeni ai acelui stat sau au reşedinţa obişnuită în acel stat.
§ 2 Statul care a făcut o declaraţie în conformitate cu § 1 o poate retrage în orice moment prin informarea depozitarului. Aceasta renunţare va avea efect la o luna de la data la care depozitarul o face cunoscută statelor membre.
ART. 3
Definiţii
În scopul prezentelor Reguli uniforme, termenul de:
a) "infrastructura feroviara" înseamnă toate liniile feroviare şi instalaţiile fixe, în măsura în care acestea sunt necesare pentru circulaţia vehiculelor feroviare şi siguranţa traficului;
b) "gestionar" înseamnă cel care pune la dispoziţie infrastructura feroviara;
c) "transportator" înseamnă cel care transporta persoane sau mărfuri pe calea ferată în trafic internaţional, conform Regulilor uniforme CIV sau Regulilor uniforme CIM;
d) "auxiliar" înseamnă agenţii sau alte persoane ale căror servicii sunt utilizate de transportator sau gestionar pentru îndeplinirea contractului, în cazul în care aceşti agenţi sau aceste alte persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor;
e) "terţ" înseamnă orice persoană alta decât gestionarul, transportatorul şi auxiliarii acestora;
f) "licenta" înseamnă autorizaţia acordată în conformitate cu legislaţia şi prescripţiile statului în care transportatorul îşi are sediul de desfăşurare a principalei sale activităţi, privind realizarea activităţii de transportator feroviar;
g) "certificat de siguranţă" înseamnă documentul care atesta, în conformitate cu legislaţia şi prescripţiile statului în care se găseşte infrastructura utilizata, ca, din punct de vedere al transportatorului,
- organizarea interna a întreprinderii precum şi
– personalul ce urmează a fi angajat şi vehiculele ce urmează a se utiliza pe infrastructura,
respecta cerinţele impuse în materie de siguranţă în vederea asigurării unor servicii care să nu prezinte nici un pericol pe aceasta infrastructura.
ART. 4
Drept imperativ
Dacă nu se prevede altfel în prezentele Reguli uniforme, orice stipulare care ar constitui, direct sau indirect, o derogare de la prezentele Reguli uniforme este nulă şi neavenită. Nulitatea unor astfel de stipulari nu va atrage după sine nulitatea altor prevederi ale contractului. Cu toate acestea, părţile la contract îşi pot asuma raspunderi mai mari şi obligaţii mai împovărătoare decât cele prevăzute în prezentele Reguli uniforme sau pot stabili o valoare maxima a despăgubirii pentru pagubele materiale.
TITLUL II
Contractul de utilizare
ART. 5
Conţinut şi forma
§ 1 Relaţiile între gestionar şi transportator sunt reglementate printr-un contract de utilizare.
§ 2 Contractul reglementează în special condiţiile administrative, tehnice şi financiare de utilizare. Acesta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni:
a) infrastructura ce urmează a se utiliza,
b) gradul de utilizare,
c) serviciile prestate de gestionar,
d) serviciile prestate de transportator,
e) personalul ce urmează a fi angajat,
f) vehiculele ce urmează a se utiliza,
g) condiţiile financiare.
§ 3 Contractul trebuie să fie încheiat în scris sau într-o formă echivalenta. Absenta sau neregularitatea unui document scris sau a unei forme echivalente a contractului, sau absenta uneia din menţiunile specificate la § 2 nu vor afecta existenta sau valabilitatea contractului, care rămâne sub rezerva prezentelor Reguli uniforme.
ART. 6
Obligaţiile specifice ale transportatorului şi gestionarului
§ 1 Transportatorul trebuie să fie autorizat sa realizeze activitatea de transportator feroviar. Personalul ce urmează a se angaja şi vehiculele ce se vor folosi trebuie să respecte cerinţele de siguranţă. Gestionarul poate solicita transportatorului sa dovedească, prin prezentarea unei licenţe şi a unui certificat de siguranţă valabile, sau a unor copii legalizate ale acestora sau în orice alt fel, ca aceste condiţii sunt îndeplinite.
§ 2 Transportatorul trebuie să informeze gestionarul asupra oricărui eveniment susceptibil sa afecteze valabilitatea licenţei sale, a certificatelor de siguranţă sau a altor dovezi.
§ 3 Gestionarul poate solicita transportatorului sa dovedească ca a încheiat o asigurare privind răspunderea suficienta, sau ca a luat măsurile echivalente pentru a acoperi toate pretenţiile, indiferent de motiv, la care se face referire la Articolele 9 până la 21. În fiecare an, transportatorul trebuie să dovedească printr-o atestare într-o formă corespunzătoare, ca asigurarea privind răspunderea sau prevederile echivalente exista încă; el trebuie să informeze gestionarul asupra oricărei modificări, înainte ca aceasta sa devină valabilă.
§ 4 Părţile la contract trebuie să se informeze reciproc în legătură cu orice eveniment care ar putea împiedica executarea contractului pe care l-au încheiat.
ART. 7
Durata contractului
§ 1 Contractul de utilizare poate fi încheiat pentru o perioadă determinata sau nedeterminată.
§ 2 Gestionarul poate denunta imediat contractul de utilizare în cazul în care:
a) transportatorul nu mai este autorizat sa îndeplinească activitatea de transportator feroviar;
b) personalul ce urmează a fi angajat şi vehiculele ce se vor utiliza nu mai îndeplinesc cerinţele de siguranţă;
c) transportatorul are întârzieri de plati, adică
1. pe durata a doua termene succesive de plată şi cu o sumă care depăşeşte contravaloarea taxei de utilizare pe o luna, sau
2. pe o perioadă care acoperă doua termene de plată şi cu o sumă care este egala cu contravaloarea taxei de utilizare pe doua luni;
d) transportatorul a încălcat în mod evident una din obligaţiile specifice prevăzute la Articolul 6 §§ 2 şi 3.
§ 3 Transportatorul poate denunta imediat contractul de utilizare dacă gestionarul îşi pierde dreptul de a gestiona infrastructura.
§ 4 Fiecare parte la contractul de utilizare poate să-l denunţe imediat în cazul unei încălcări evidente a uneia din obligaţiile principale de către cealaltă parte la contract, dacă acea obligaţie priveşte siguranţa persoanelor sau mărfurilor; părţile la contract pot conveni asupra modalităţilor de exercitare a acestui drept.
§ 5 Partea la contract care a cauzat aceasta denunţare răspunde faţă de cealaltă parte pentru paguba care a rezultat, cu excepţia cazului în care dovedeşte ca aceasta paguba nu a fost cauzată din vina sa.
§ 6 Părţile la contract pot conveni asupra condiţiilor care deroga de la prevederile § 2 literele c) şi d) şi § 5.
TITLUL III
Răspunderea
ART. 8
Răspunderea gestionarului
§ 1 Gestionarul răspunde pentru:
a) pagubele corporale (deces, vătămare corporală sau orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice),
b) pagubele materiale (distrugere sau avariere a unor bunuri mobile sau imobile),
c) pagubele pecuniare rezultate din daune-interese datorate de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIV şi Regulilor uniforme CIM,
provocate transportatorului sau auxiliarilor acestuia în timpul utilizării infrastructurii şi care îşi au originea în infrastructura.
§ 2 Gestionarul este exonerat de aceasta răspundere:
a) în caz de pagube corporale şi de pagube pecuniare care rezultă din daunele-interese datorate de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIV
1. dacă evenimentul care aduce după sine pagube a fost provocat de circumstanţe exterioare exploatării, pe care gestionarul, cu toate diligenţele cerute de circumstanţele specifice ale cazului în speta, nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preintampina,
2. în măsura în care evenimentul care aduce după sine pagube este provocat din vina unei persoane care suporta paguba,
3. dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ, pe care gestionarul, cu toate diligenţele cerute de circumstanţele specifice ale cazului în speta, nu l-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preintimpina;
b) în caz de pagube materiale şi de pagube pecuniare rezultate din daunele-interese ce trebuie plătite de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIM, când paguba este provocată din vina transportatorului sau dintr-o dispoziţie a transportatorului care nu poate fi atribuită gestionarului, sau din cauza unor circumstanţe care nu au putut fi evitate de gestionar şi a căror consecinţe nu le-a putut preintimpina.
§ 3 Dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ şi dacă, în ciuda acestui fapt, gestionarul nu este în întregime exonerat de răspundere în conformitate cu § 2, litera a), el va răspunde în întregime până la limita stabilită în prezentele Reguli uniforme şi fără a aduce atingere eventualei sale acţiuni în regres împotriva terţului.
§ 4 Părţile la contract pot conveni dacă, şi în ce măsura, gestionarul răspunde pentru pagubele provocate transportatorului datorită întârzierii sau unei perturbari în exploatare.
ART. 9
Răspunderea transportatorului
§ 1 Transportatorul răspunde pentru:
a) pagube corporale (deces, vătămare corporală sau orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice),
b) pagube materiale (distrugere sau avarie a unor bunuri mobile sau imobile),
produse gestionarului sau auxiliarilor acestuia, în timpul utilizării infrastructurii, de mijloacele de transport utilizate sau de persoanele sau mărfurile transportate.
§ 2 Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere:
a) în caz de pagube corporale
1. dacă evenimentul care aduce după sine pagube a fost provocat de circumstanţe exterioare exploatării, pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circumstanţele specifice ale cazului în speta, nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preintampina,
2. în măsura în care evenimentul care aduce după sine pagube este provocat din vina unei persoane care suporta paguba,
3. dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ, pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circumstanţele specifice ale cazului în speta, nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preintampina;
b) în caz de pagube materiale, când paguba este provocată din vina gestionarului sau dintr-o dispoziţie a gestionarului care nu poate fi atribuită transportatorului sau din cauza unor circumstanţe pe care transportatorul nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preintampina.
§ 3 Dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ şi dacă, în ciuda acestui fapt, transportatorul nu este în întregime exonerat de răspunderea sa în conformitate cu § 2, litera a), el va răspunde în totalitate până la limita stabilită de prezentele Reguli uniforme şi fără a aduce atingere eventualei sale acţiuni în regres împotriva terţului.
§ 4 Părţile la contract pot conveni dacă, şi în ce măsura, transportatorul răspunde pentru pagubele provocate gestionarului datorită unei perturbari în exploatare.
ART. 10
Cauze concomitente
§ 1 În cazul în care cauzele imputabile gestionarului şi cauzele imputabile transportatorului au contribuit la producerea pagubei, fiecare parte la contract răspunde numai în măsura în care cauzele ce îi sunt imputabile în virtutea Articolelor 8 şi 9, au contribuit la producerea pagubei. Dacă este imposibil de stabilit în ce măsura respectivele cauze au contribuit la producerea pagubei, fiecare parte va suporta paguba pe care a suferit-o.
§ 2 § 1 se aplică prin analogie în cazul în care cauzele care sunt imputabile gestionarului şi cauzele imputabile mai multor transportatori care folosesc aceeaşi infrastructura feroviara, au contribuit la paguba.
§ 3 § 1, prima propozitie, se va aplica prin analogie, în cazul pagubelor vizate la Articolul 9, dacă cauzele imputabile unor transportatori care folosesc aceeaşi infrastructura au contribuit la paguba. Dacă este imposibil de stabilit în ce măsura respectivele cauze au contribuit la producerea pagubei, transportatorii vor răspunde în mod egal în faţa gestionarului.
ART. 11
Daune-interese în caz de deces
§ 1 În caz de deces, daunele - interese cuprind:
a) toate costurile necesare în urma decesului, în special cele privind transportul decedatului şi cheltuielile funerare;
b) dacă decesul nu are loc imediat, toate daunele-interese prevăzute la Articolul 12.
§ 2 Dacă, în urma decesului, persoanele faţă de care decedatul a avut sau ar fi avut în viitor o obligaţie legală de întreţinere, sunt private de acest sprijin, aceştia vor primi la rândul lor despăgubiri pentru pierderea suferită. Acţiunea în daune-interese de către persoane pe care decedatul le sustinea material fără a fi obligat în mod legal sa o facă, se va face conform legislaţiei naţionale.
ART. 12
Daune-interese în caz de vătămare corporală
În caz de vătămare corporală sau de orice alte prejudicii ale integrităţii fizice sau psihice, daunele - interese vor cuprinde:
a) toate costurile necesare, în special cele privind tratamentul şi transportul;
b) despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, fie datorită invaliditatii totale sau parţiale de muncă, fie datorită creşterii nevoilor.
ART. 13
Despăgubiri pentru alte prejudicii corporale
Legislaţia naţionala stabileşte dacă şi în ce măsura gestionarul sau transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii corporale, altele decât cele prevăzute în Articolele 11 şi 12.
ART. 14
Forma şi suma daunelor-interese în caz de deces şi vătămare corporală
§ 1 Daunele-interese prevăzute la Articolul 11 § 2 şi la Articolul 12, litera b) trebuie plătite sub forma unei sume totale. Totuşi, dacă legislaţia naţionala permite acordarea unei rente, daunele-interese vor fi plătite în aceasta forma, dacă ea este solicitată de persoana vătămată sau de persoanele îndreptăţite la care se referă Articolul 11, § 2.
§ 2 Suma daunelor-interese acordate în baza § 1 se stabileşte în conformitate cu legislaţia naţionala. Totuşi, pentru aplicarea prezentelor Reguli uniforme, limita maxima per persoana va fi stabilită la 175.000 de unităţi de cont, ca suma totală sau ca o renta corespunzând acestei sume, acolo unde legislaţia naţionala prevede o limita maxima mai mica decât această sumă.
ART. 15
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Limitele de răspundere prevăzute în aceste Reguli uniforme, la fel ca şi în prevederile legislaţiei naţionale, care limitează despăgubirea la o sumă determinata, nu se vor aplica dacă se face dovada ca paguba a rezultat datorită unui act sau unei omisiuni pe care autorul pagubei a comis-o, fie cu intenţia de a produce o astfel de paguba, fie în mod temerar şi în cunoştinţa de cauza ca ar putea rezultă, probabil, o astfel de paguba.
ART. 16
Convertibilitate şi dobânzi
§ 1 Dacă calcularea despăgubirii necesita convertibilitatea sumelor exprimate în unităţi monetare străine, conversiunea se va face la cursul valutar din ziua şi locul plăţii despăgubirii.
§ 2 Persoana în drept poate pretinde dobânzi la despăgubire, acestea fiind calculate la cinci procente pe an, cu începere din ziua deschiderii procedurii de conciliere, a recursului la tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei, sau de la data instituirii procedurii legale.
ART. 17
Răspunderea în caz de accident nuclear
Gestionarul şi transportatorul sunt exonerati de răspunderea care îi incumba în virtutea prezentelor Reguli uniforme în caz de paguba produsă de un accident nuclear în care operatorul instalaţiei nucleare sau o altă persoană care îl înlocuieşte sunt răspunzători pentru aceasta paguba, conform legislaţiei şi prescripţiilor unui stat privind răspunderea în domeniul energiei nucleare.
ART. 18
Răspunderea auxiliarilor
Gestionarul şi transportatorul vor fi răspunzători pentru auxiliarii lor.
ART. 19
Alte acţiuni în justiţie
§ 1 În toate cazurile în care se aplică prezentele Reguli uniforme, orice acţiune în justiţie privind răspunderea poate fi introdusă împotriva gestionarului sau a transportatorului, indiferent de temeiul acesteia, numai în condiţiile şi limitarile acestor Reguli uniforme.
§ 2 Aceleaşi reglementări se aplică şi în cazul tuturor acţiunilor în justiţie introduse împotriva auxiliarilor pentru care răspunde fie gestionarul, fie transportatorul, asa cum este prevăzut în Articolul 18.
ART. 20
Acorduri - litigii
Părţile la contract pot conveni asupra condiţiilor în care se revendica sau se renunţa la drepturile lor la daune-interese privind cealaltă parte la contract.
TITLUL IV
Acţiuni în justiţie ale auxiliarilor
ART. 21
Acţiuni în justiţie împotriva gestionarului sau împotriva transportatorului
§ 1 Orice acţiune în justiţie privind răspunderea auxiliarilor transportatorului împotriva gestionarului pentru pagube cauzate de acesta, indiferent de temeiul acesteia, poate fi introdusă numai în condiţiile şi limitarile prezentelor Reguli uniforme.
§ 2 Orice acţiune în justiţie privind răspunderea auxiliarilor gestionarului împotriva transportatorului pentru pagube cauzate de acesta, indiferent de temeiul acesteia, poate fi introdusă numai în condiţiile şi limitarile prezentelor Reguli uniforme.
TITLUL V
Exercitarea drepturilor
ART. 22
Proceduri de conciliere
Părţile la contract pot conveni asupra procedurilor de conciliere sau asupra apelului la tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei.
ART. 23
Dreptul de regres
Temeiul plăţii efectuate de transportator în baza Regulilor uniforme CIV sau a Regulilor uniforme CIM nu poate fi contestat dacă despăgubirea a fost fixată de o instanţa şi dacă gestionarului, fiind înştiinţat în mod corespunzător asupra procedurii, i s-a dat posibilitatea de a interveni în aceasta procedura.
ART. 24
Instanţa
§ 1 Acţiunile în justiţie fondate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în faţa instanţelor competente ale statelor membre desemnate de comun acord între părţile la contract.
§ 2 Dacă părţile la contract nu convin în alt mod, instanţa competenţa va fi cea a statului membru în care gestionarul îşi desfăşoară activitatea.
ART. 25
Termenul de prescripţie
§ 1 Termenul de prescripţie pentru acţiunile în justiţie fondate pe prezentele Reguli uniforme este de trei ani.
§ 2 Termenul de prescripţie curge din ziua în care s-a produs paguba.
§ 3 În caz de deces al unor persoane, termenul de prescripţie pentru acţiunile în justiţie este de trei ani din ziua ulterioară zilei în care s-a produs decesul, fără a depăşi însă cinci ani din ziua ulterioară zilei în care s-a produs accidentul.
§ 4 O acţiune în regres a unei persoane răspunzătoare poate fi introdusă chiar şi după expirarea termenului de prescripţie prevăzut la § 1, dacă ea este introdusă în termenul permis de legislaţia statului unde se desfăşoară procedura. Totuşi, termenul permis nu va fi mai mic de nouăzeci de zile de la data la care persoana care a introdus acţiunea în regres, a reglementat reclamaţia sau a fost instiintata în legătură cu procedura deschisă împotriva sa.
§ 5 Termenul de prescripţie se suspenda dacă părţile convin asupra unei proceduri de conciliere sau dacă este sesizat tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei.
§ 6 În celelalte cazuri, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie sunt reglementate de legislaţia naţionala.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: