Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULI UNIFORME din 9 mai 1980 privind Contractul de Transport Internaţional Feroviar al Mărfurilor (CIM)*)
EMITENT: Organizaţia Interguvernamentală pentru Transporturile Internaţionale Feroviare PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 538 bis din 1 septembrie 2001
*) Textul are conţinutul prezentat în Protocolul de modificare din 3 iunie 1999.
TITLUL I
Prevederi generale
ART. 1
Domeniu de aplicare
§ 1 Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în primire a mărfii şi locul prevăzut pentru livrare sunt situate în doua state membre diferite. Acestea se aplică indiferent de sediul şi naţionalitatea părţilor la contractul de transport.
§ 2 Prezentele Reguli uniforme se aplică, de asemenea, contractelor de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în primire a mărfii şi locul prevăzut pentru livrare sunt situate în doua state diferite din care cel puţin unul este stat membru şi dacă părţile la contract convin ca contractul este supus acestor Reguli uniforme.
§ 3 Atunci când un transport internaţional care face obiectul unui contract unic include, în completarea unui transport transfrontalier feroviar, un transport rutier sau pe cai navigabile interioare în trafic intern al unui stat membru, se aplică prezentele Reguli uniforme.
§ 4 Atunci când un transport internaţional care face obiectul unui contract unic include, în completare la transport feroviar, un transport maritim sau un transport transfrontalier pe cai navigabile interioare, prezentele Reguli uniforme se aplică dacă transportul maritim sau transportul pe căile navigabile interioare este efectuat pe liniile înscrise în lista liniilor prevăzute la Articolul 24 § 1 din Convenţie.
§ 5 Prezentele Reguli uniforme nu se aplică transporturilor efectuate între staţii situate pe teritoriul unor state limitrofe, atunci când infrastructura acestor staţii este gestionata de unul sau mai mulţi gestionari de infrastructura care aparţin unuia şi aceluiaşi dintre aceste state.
§ 6 Fiecare stat, Parte a unei convenţii privind transportul internaţional feroviar direct de mărfuri şi de natura comparabila cu prezentele Reguli uniforme, poate, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenţie, sa declare că nu va aplica aceste Reguli uniforme decât transporturilor efectuate pe o parte a infrastructurii feroviare situata pe teritoriul sau. Aceasta parte a infrastructurii feroviare trebuie să fie definită precis şi să fie legată la infrastructura feroviara a unui stat membru. Atunci când un stat a făcut declaraţia sus-menţionată, aceste Reguli uniforme nu se aplică decât cu condiţia:
a) ca locul de preluare a mărfii sau locul de livrare precum şi itinerarul prevăzut în contractul de transport să fie situate pe infrastructura desemnată sau
b) ca infrastructura desemnată sa lege infrastructura a doua state membre şi ca ea sa fi fost prevăzută în contractul de transport ca itinerar pentru un transport de tranzit.
§ 7 Statul care a făcut o declaraţie în conformitate cu § 6, poate să renunţe la ea în orice moment prin informarea depozitarului. Aceasta renunţare are efect la o luna de la data la care depozitarul a făcut-o cunoscută statelor membre. Declaraţia devine fără efect atunci când convenţia vizata la § 6, prima fraza, încetează de a mai fi în vigoare pentru acest stat.
ART. 2
Prescripţii de drept public
Transporturile cărora li se aplică prezentele Reguli uniforme rămân supuse prescripţiilor de drept public, îndeosebi prescripţiilor referitoare la transportul de mărfuri periculoase, precum şi prescripţiilor de drept vamal şi acelora referitoare la protecţia animalelor.
ART. 3
Definiţii
Pentru scopurile prezentelor Reguli uniforme, termenul:
a) "transportator" înseamnă transportatorul contractual, cu care expeditorul a încheiat contractul de transport în baza acestor Reguli uniforme, sau un transportator care îi urmează şi care este răspunzător pe baza acestui contract;
b) "transportator substituit" înseamnă un transportator care nu a încheiat contractul de transport cu expeditorul, dar căruia transportatorul vizat la litera a) i-a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului feroviar;
c) "Condiţii generale de transport" înseamnă condiţiile transportatorului sub forma de condiţii generale sau de tarife legal în vigoare în fiecare stat membru şi care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă a acestuia;
d) "unitate de transport intermodal" înseamnă containerele, cutiile mobile, semiremorcile sau alte unităţi de încărcare similare, utilizate în transportul intermodal.
ART. 4
Derogări
§ 1 Statele membre pot sa încheie acorduri care prevăd derogări de la prezentele Reguli uniforme pentru transporturile efectuate exclusiv între doua staţii situate de o parte şi de alta a frontierei, atunci când nu exista o alta statie între ele.
§ 2 Pentru transporturile efectuate între doua state membre, care tranziteaza printr-un stat nemembru, statele implicate pot să încheie acorduri care derogă de la prezentele Reguli uniforme.
§ 3 Acordurile menţionate la §§ 1 şi 2 precum şi intrarea lor în vigoare sunt comunicate Organizaţiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internaţionale Feroviare. Secretarul general al Organizaţiei informează despre aceasta statele membre şi operatorii interesaţi.
ART. 5
Drept imperativ
În lipsa unei clauze contrare în prezentele Reguli uniforme, este nulă şi neavenită orice stipulare care în mod direct sau indirect, ar deroga de la aceste Reguli uniforme. Nulitatea unor astfel de stipulari nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului de transport. Cu toate acestea, un transportator îşi poate asuma o răspundere şi obligaţii mai grele decât cele care sunt prevăzute de prezentele Reguli uniforme.
TITLUL II
Încheierea şi executarea contractului de transport
ART. 6
Contractul de transport
§ 1 Prin contractul de transport, transportatorul se angajează sa transporte marfa cu titlu oneros la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului.
§ 2 Contractul de transport trebuie să fie constatat printr-o scrisoare de trasura potrivit unui model uniform. Totuşi, lipsa, inexactitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afectează nici existenta nici valabilitatea contractului care rămâne supus prezentelor Reguli uniforme.
§ 3 Scrisoarea de trasura este semnată de expeditor şi de transportator. Semnatura poate fi înlocuită printr-o ştampila, o indicaţie a masinii contabile sau prin orice alta modalitate adecvată.
§ 4 Transportatorul trebuie să certifice pe duplicatul scrisorii de trasura, în mod adecvat, luarea în primire a mărfii şi trebuie să remită duplicatul expeditorului.
§ 5 Scrisoarea de trasura nu are valoarea unui conosament.
§ 6 Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o scrisoare de trasura. Dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi transportator, una şi aceiaşi scrisoare de trasura se poate referi numai la încărcătura unui singur vagon.
§ 7 În cazul unui transport care circulă pe teritoriul vamal al Comunităţii Europene sau pe teritoriul pe care este aplicată procedura de tranzit comun, fiecare expediţie trebuie să fie însoţită de o scrisoare de trasura care să corespundă cerinţelor Articolului 7.
§ 8 Asociaţiile internaţionale ale transportatorilor întocmesc modelele uniforme de scrisoare de trasura de acord cu asociaţiile internaţionale ale clientelei şi cu organismele competente în materie vamală din statele membre, precum şi cu orice organizaţie interguvernamentală de integrare economică regionala care are competenţa pentru propria sa legislaţie vamală.
§ 9 Scrisoarea de trasura, inclusiv duplicatul sau, poate fi întocmită sub forma de înregistrare electronică a datelor, care pot fi transformate în semne de scriere lizibile. Procedeele folosite pentru înregistrarea şi tratarea datelor trebuie să fie echivalente din punct de vedere funcţional, îndeosebi în ceea ce priveşte forta probatorie a scrisorii de trasura reprezentată de aceste date.
ART. 7
Conţinutul scrisorii de trasura
§ 1 Scrisoarea de trasura trebuie să conţină următoarele indicaţii:
a) locul şi data întocmirii sale;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului care a încheiat contractul de transport;
d) numele şi adresa celui căruia îi este efectiv remisă marfa, dacă acesta nu este transportatorul vizat la litera c);
e) locul şi data luării în primire a mărfii;
f) locul de livrare;
g) numele şi adresa destinatarului;
h) denumirea naturii mărfii şi a modului de ambalare, şi, pentru mărfurile periculoase, denumirea prevăzută de Regulamentul privind Transportul Internaţional Feroviar al Mărfurilor Periculoase (RID);
i) câtimea coletelor şi însemnele şi numerele specifice necesare identificarii expeditiilor de coletărie;
j) numărul vagonului, în cazul transportului în vagoane complete;
k) numărul vehiculului feroviar care ruleaza pe roti proprii, dacă este predat la transport ca marfa;
l) în plus, în cazul unităţilor de transport intermodal, categoria, numărul sau alte caracteristici necesare identificarii lor;
m) masa bruta a mărfii sau cantitatea mărfii exprimată sub alte forme;
n) enumerarea detaliată a documentelor cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, anexate la scrisoarea de trasura sau ţinute la dispoziţia transportatorului, la o autoritate legal desemnată sau la un organ desemnat în contract;
o) tarifele aferente transportului (preţul de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de transport până la livrare), în măsura în care ele trebuie să fie plătite de către destinatar sau orice alta indicaţie ca tarifele sunt datorate de către destinatar;
p) indicaţia ca transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrarii, prezentelor Reguli uniforme.
§ 2 Dacă este cazul, scrisoarea de trasura trebuie să conţină, în plus, următoarele indicaţii:
a) în caz de transport care se efectuează de transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa, atunci când acesta şi-a dat consimţământul la înscrierea în scrisoarea de trasura;
b) tarifele pe care expeditorul le ia în sarcina sa;
c) suma rambursului de perceput la livrarea mărfii;
d) valoarea declarata a mărfii şi suma reprezentând interesul special la livrare;
e) termenul convenit în care trebuie efectuat transportul;
f) itinerarul convenit;
g) o lista a documentelor care nu sunt menţionate la § 1, litera n) remise transportatorului;
h) menţiunile expeditorului privind câtimea şi descrierea sigiliilor pe care le-a aplicat pe vagon.
§ 3 Părţile la contractul de transport pot înscrie în scrisoarea de trasura orice alta menţiune pe care o considera utila.
ART. 8
Răspunderea pentru menţiunile înscrise în scrisoarea de trasura
§ 1 Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi pagubele suportate de transportator din cauza:
a) înscrierii de către expeditor în scrisoarea de trasura, a unor menţiuni incorecte, inexacte, incomplete sau înscrise în altă parte decât în locul rezervat fiecăreia dintre ele, sau
b) a omiterii de către expeditor a unor menţiuni prevăzute de RID.
§ 2 Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie menţiuni în scrisoarea de trasura, se considera, până la proba contrară, ca el a acţionat în contul expeditorului.
§ 3 Dacă scrisoarea de trasura nu conţine menţiunile prevăzute la Articolul 7 § 1, litera p), transportatorul este răspunzător pentru orice cheltuieli şi pagube suportate de cel în drept din cauza acestei omisiuni.
ART. 9
Mărfuri periculoase
Atunci când expeditorul a omis menţiunile prevăzute de RID, transportatorul poate, în orice moment, potrivit împrejurărilor, sa descarce sau sa distruga marfa sau sa o facă inofensiva, fără ca aceasta sa constituie un motiv de despăgubire, cu excepţia cazului când el a avut cunoştinţa de caracterul periculos al mărfii la luarea sa în primire.
ART. 10
Plata tarifelor
§ 1 Dacă nu exista o convenţie contrară între expeditor şi transportator, tarifele (preţurile de transport, tarifele accesorii tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de transport până la livrare) sunt plătite de către expeditor.
§ 2 Atunci când, în baza unei convenţii între expeditor şi transportator, tarifele sunt puse în sarcina destinatarului şi când destinatarul nu a retras scrisoarea de trasura, nici nu şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3, nici nu a modificat contractul de transport în conformitate cu Articolul 18, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor.
ART. 11
Verificarea
§ 1 Transportatorul are dreptul sa verifice, în orice moment, dacă au fost respectate condiţiile de transport şi dacă expediţia corespunde cu menţiunile înscrise în scrisoarea de trasura de către expeditor. Atunci când verificarea se referă la conţinutul expeditiei, aceasta se face, pe cat posibil în prezenta celui în drept. În cazul în care acest lucru nu este posibil, transportatorul apelează la doi martori independenţi, în lipsa altor prevederi în legile şi prescripţiile statului în care are loc verificarea.
§ 2 Dacă expediţia nu corespunde cu menţiunile făcute în scrisoarea de trasura, sau dacă prevederile referitoare la transportul de mărfuri admise în anumite condiţii nu au fost respectate, rezultatul verificării trebuie menţionat pe fila scrisorii de trasura care însoţeşte marfa şi, dacă transportatorul încă mai deţine duplicatul scrisorii de trasura şi pe acesta. În acest caz, cheltuielile ocazionate de verificare grevează marfa, dacă ele nu au fost plătite imediat.
§ 3 Atunci când expeditorul efectuează încărcarea, el are dreptul sa ceara verificarea de către transportator a stării mărfii şi a ambalajului sau, precum şi a exactitatii menţiunilor din scrisoarea de trasura privind câtimea coletelor, marcajele şi numerele lor, precum şi masa bruta sau cantitatea indicată în alt mod. Transportatorul nu este obligat sa procedeze la verificare decât dacă are mijloacele adecvate pentru a o face. Transportatorul poate reclama plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor este consemnat în scrisoarea de trasura.
ART. 12
Forta probatorie a scrisorii de trasura
§ 1 Scrisoarea de trasura face dovada, până la proba contrară, a încheierii şi a condiţiilor contractului de transport şi a luării în primire a mărfii de către transportator.
§ 2 Atunci când transportatorul a efectuat încărcarea, scrisoarea de trasura face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii şi a ambalajului sau indicată în scrisoarea de trasura sau, în lipsa unor astfel de menţiuni, a aparentei stări bune în momentul luării în primire de către transportator şi a exactitatii enunturilor scrisorii de trasura cu privire la câtimea coletelor, mărcile lor şi numerele lor, precum şi la masa bruta sau la cantitatea indicată în alt mod.
§ 3 Atunci când expeditorul a efectuat încărcarea, scrisoarea de trasura face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii şi a ambalajului sau indicată în scrisoarea de trasura sau, în lipsa unor astfel de menţiuni, a aparentei stări bune şi a exactitatii menţiunilor enunţate la § 2 numai în cazul în care transportatorul le-a verificat şi a înscris în scrisoarea de trasura rezultatul corespunzător acestei verificări.
§ 4 Totuşi, scrisoarea de trasura nu este o dovadă în cazul în care ea conţine o rezervă motivată. O rezerva poate fi motivată îndeosebi prin faptul ca transportatorul nu are mijloace adecvate pentru a verifica dacă expediţia corespunde menţiunilor înscrise în scrisoarea de trasura.
ART. 13
Încărcarea şi descărcarea mărfii
§ 1 Expeditorul şi transportatorul convin cui îi incumba încărcarea şi descărcarea mărfii. În lipsa unei astfel de convenţii, încărcarea şi descărcarea îi incumba transportatorului pentru colete, în timp ce pentru vagoanele complete, încărcarea îi incumba expeditorului şi descărcarea după livrare, destinatarului.
§ 2 Expeditorul este răspunzător pentru toate consecinţele unei încărcări defectuoase efectuată de el şi trebuie, în special, sa repare paguba suferită din aceasta cauza de către transportator. Dovada încărcării defectuoase îi incumba transportatorului.
ART. 14
Ambalajul
Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate pagubele şi cheltuielile care ar avea la origine lipsa sau defectuozitatea ambalajului mărfii, cu excepţia cazului în care defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscută de transportator în momentul luării în primire, transportatorul nu a făcut rezerve asupra acesteia.
ART. 15
Îndeplinirea formalităţilor administrative
§ 1 În vederea îndeplinirii formalităţilor cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, care trebuie îndeplinite înaintea livrării mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trasura sau sa pună la dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile dorite.
§ 2 Transportatorul nu este obligat sa verifice dacă aceste documente şi informaţii sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate pagubele care ar putea rezultă din lipsa, insuficienţa sau inexactitatea acestor documente şi informaţii, cu excepţia cazului în care vina revine transportatorului.
§ 3 Transportatorul este răspunzător pentru consecinţele pierderii sau utilizării incorecte a documentelor menţionate în scrisoarea de trasura şi care o însoţesc sau care îi sunt înmânate, cu excepţia cazului când pierderea sau paguba ocazionată de utilizarea incorectă a documentelor a fost cauzată de împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preîntâmpina. Totuşi, eventuala despăgubire nu o poate depăşi pe cea prevăzută în cazul pierderii mărfii.
§ 4 Expeditorul, printr-o menţiune înscrisă în scrisoarea de trasura, sau destinatarul care da o dispoziţie în conformitate cu Articolul 18 § 3, poate cere:
a) sa asiste el însuşi la îndeplinirea formalităţilor cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, sau să fie reprezentat de un mandatar, pentru a furniza toate informaţiile sau a formula toate observaţiile utile;
b) sa îndeplinească el însuşi formalităţile cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, sau sa încredinţeze unui mandatar îndeplinirea lor, în măsura în care legile şi prescripţiile statului în care acestea trebuie efectuate o permit;
c) sa procedeze la plata tarifelor vamale şi a altor tarife, în cazul în care el însuşi sau mandatarul sau asista la îndeplinirea formalităţilor cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, sau le îndeplineşte, în măsura în care legile şi prescripţiile statului în care se efectuează o permit.
În aceste cazuri, nici expeditorul, nici destinatarul care are dreptul de a dispune, nici mandatarul lor nu pot intră în posesia mărfii.
§ 5 Dacă, pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de vami sau de alte autorităţi administrative, expeditorul a desemnat un alt loc în care prescripţiile în vigoare nu permit să fie îndeplinite, sau dacă el a indicat pentru aceste formalităţi orice alt mod de a proceda care nu poate fi executat, transportatorul operează în modul pe care îl considera cel mai favorabil intereselor persoanei în drept şi comunică expeditorului măsurile luate.
§ 6 Dacă expeditorul a luat asupra sa plata tarifelor vamale, transportatorul poate îndeplini formalităţile vamale la alegere, fie în parcurs, fie la locul de destinaţie.
§ 7 Totuşi, transportatorul poate proceda în conformitate cu § 5 dacă destinatarul nu a retras scrisoarea de trasura în termenul prevăzut de prescripţiile în vigoare la locul de destinaţie.
§ 8 Expeditorul trebuie să se conformeze prescripţiilor vamale sau ale altor autorităţi administrative cu privire la ambalarea şi protejarea cu prelate a mărfurilor. Dacă expeditorul nu a ambalat sau nu a protejat cu prelate mărfurile conform acestor prescripţii, transportatorul poate să facă el însuşi aceasta; cheltuielile care rezultă de aici grevează marfa.
ART. 16
Termene de livrare
§ 1 Expeditorul şi transportatorul convin asupra termenului de livrare. În lipsa unei convenţii, acest termen nu poate depăşi pe cea care rezultă din aplicarea §§ 2 până la 4.
§ 2 Sub rezerva §§ 3 şi 4, termenele maxime de livrare sunt următoarele:
a) pentru vagoane complete:
- termenul de expediere
– termenul de transport, în fracţiuni indivizibile de 400 km
b) pentru coletărie:
- termenul de expediere
– termenul de transport, în fracţiuni indivizibile de 200 km.
Distanţele se raportează la itinerarul convenit, în lipsa acestuia, la itinerarul cel mai scurt posibil.
§ 3 Transportatorul poate stabili termene suplimentare de o durată determinata în cazurile următoare:
a) expeditiile sunt transportate pe:
- linii al căror ecartament este diferit,
– mare sau cai navigabile interioare,
– o sosea dacă nu exista legătură feroviara;
b) circumstanţe extraordinare de natura sa determine o dezvoltare anormala a traficului sau dificultăţi anormale pentru exploatare.
Durata termenelor suplimentare trebuie să figureze în Condiţiile generale de transport.
§ 4 Termenul de livrare începe să curgă după luarea în primire a mărfii; el este prelungit cu durata stationarii intervenite fără vina imputabilă transportatorului. Termenul de livrare este suspendat în zilele de duminica şi de sărbători legale.
ART. 17
Livrarea
§ 1 Transportatorul trebuie să remită scrisoarea de trasura şi să livreze marfa destinatarului la locul de livrare prevăzut, contra descărcării şi plăţii creanţelor care rezultă din contractul de transport.
§ 2 Sunt asimilate livrării destinatarului, atunci când sunt efectuate în conformitate cu prescripţiile în vigoare la locul de livrare:
a) remiterea mărfii autorităţilor vamale sau concesionarea în localurile lor de expediţie sau în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza transportatorului;
b) antrepozitarea mărfii la transportator sau depozitarea sa la un comisionar-expeditor sau într-un antrepozit public.
§ 3 După sosirea mărfii la locul de livrare, destinatarul poate cere transportatorului să-i remită scrisoarea de trasura şi să-i livreze marfa. Dacă pierderea mărfii este constatată sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut la Articolul 29 § 1, destinatarul poate valorifica, în nume propriu, împotriva transportatorului, drepturile care rezultă pentru el din contractul de transport.
§ 4 Cel în drept poate refuza acceptarea mărfii, chiar după primirea scrisorii de trasura şi achitarea creanţelor rezultând din contractul de transport, atât timp cat nu s-a procedat la verificările pe care le-a cerut în vederea constatării unei pagube invocate.
§ 5 Pentru surplus, livrarea mărfii este efectuată în conformitate cu prescripţiile în vigoare la locul livrării.
§ 6 Dacă marfa a fost livrata fără încasarea prealabilă a unui ramburs care grevează marfa, transportatorul este obligat sa-l despăgubească pe expeditor la concurenta sumei rambursului, fără a aduce atingere dreptului sau de regres împotriva destinatarului.
ART. 18
Dreptul de a dispune de marfa
§ 1 Expeditorul are dreptul sa dispună de marfa şi sa modifice prin dispoziţii ulterioare contractul de transport, îndeosebi, el poate cere transportatorului:
a) sa oprească transportul mărfii;
b) sa amâne livrarea mărfii;
c) să livreze marfa la un destinatar diferit de cel înscris în scrisoarea de trasura;
d) să livreze marfa într-un alt loc decât cel înscris în scrisoarea de trasura.
§ 2 Dreptul expeditorului, chiar în posesia duplicatului scrisorii de trasura, de a modifica contractul de transport se stinge în cazurile în care destinatarul:
a) a retras scrisoarea de trasura;
b) a acceptat marfa;
c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3;
d) este autorizat, în conformitate cu § 3, sa dea dispoziţii; începând din acest moment, transportatorul trebuie să se conformeze dispoziţiilor şi instrucţiunilor destinatarului.
§ 3 Dreptul de a modifica contractul de transport aparţine destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trasura, dacă pe aceasta nu este facuta de către expeditor o menţiune contrară.
§ 4 Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se stinge în cazul în care:
a) a retras scrisoarea de trasura;
b) a acceptat marfa;
c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3;
d) a prescris în conformitate cu § 5, să se livreze marfa unui terţ şi acesta şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3.
§ 5 Dacă destinatarul a prescris să se livreze marfa unui terţ, acesta nu este autorizat sa modifice contractul de transport.
ART. 19
Exercitarea dreptului de a dispune
§ 1 Atunci când expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul doreşte sa modifice, prin dispoziţii ulterioare, contractul de transport, acesta trebuie să prezinte transportatorului duplicatul scrisorii de trasura pe care trebuie să fie înscrise modificările.
§ 2 Expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul trebuie să-l despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciile pe care le produce executarea modificărilor ulterioare.
§ 3 Executarea modificărilor ulterioare trebuie să fie posibila, licita şi raţional exigibilă, în momentul în care dispoziţiile parvin celui care trebuie să le execute şi ea nu trebuie, mai ales, nici sa împiedice exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici sa aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor expeditii.
§ 4 Modificările ulterioare nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.
§ 5 Atunci când, în temeiul condiţiilor prevăzute la § 3, transportatorul nu poate executa dispoziţiile pe care le primeşte, el trebuie să anunţe imediat despre aceasta pe cel de la care au provenit dispoziţiile.
§ 6 În caz de culpa a transportatorului, acesta este răspunzător pentru consecinţele neexecutării sau executării defectuoase a unei modificări ulterioare. Totuşi, eventuala despăgubire nu o poate depăşi pe cea prevăzută în caz de pierdere a mărfii.
§ 7 Transportatorul care da curs modificărilor ulterioare cerute de expeditor, fără sa ceara prezentarea duplicatului scrisorii de trasura, este răspunzător faţă de destinatar pentru paguba care rezultă de aici, dacă duplicatul scrisorii de trasura i-a fost transmis acestuia din urma. Totuşi, eventuala despăgubire nu trebuie să o depăşească pe cea prevăzută în caz de pierdere a mărfii.
ART. 20
Impiedicari la transport
§ 1 În caz de împiedicare la transport, transportatorul decide dacă este preferabil sa transporte din oficiu marfa modificandu-i itinerarul, sau dacă este mai convenabil în interesul persoanei în drept să-i ceara instrucţiuni, furnizandu-i acestuia toate informaţiile utile de care dispune.
§ 2 Dacă nu este posibilă continuarea transportului, transportatorul cere instrucţiuni celui care are dreptul sa dispună de marfa. Dacă transportatorul nu poate obţine instrucţiuni în timp util, el trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai favorabile intereselor celui care are dreptul sa dispună de marfă.
ART. 21
Împiedicări la livrare
§ 1 În caz de împiedicare la livrare, transportatorul trebuie să-l prevină fără întârziere pe expeditor şi sa îi ceara instrucţiuni, cu excepţia cazului în care, printr-o menţiune în scrisoarea de trasura, expeditorul a cerut ca marfa să-i fie returnată din oficiu dacă survine o împiedicare la livrare.
§ 2 Când împiedicarea la livrare încetează înaintea sosirii instrucţiunilor expeditorului, marfa este livrata destinatarului. Expeditorul trebuie informat fără întârziere despre aceasta.
§ 3 În caz de refuz al mărfii de către destinatar, expeditorul are dreptul sa dea instrucţiuni, chiar dacă nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trasura.
§ 4 Când împiedicarea la livrare intervine după ce destinatarul a modificat contractul de transport în conformitate cu Articolul 18 §§ 3 până la 5, transportatorul trebuie să-l informeze pe acest destinatar.
ART. 22
Consecinţele impiedicarilor la transport şi la livrare
§ 1 Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor care îi sunt cauzate de:
a) cererea sa de instrucţiuni,
b) executarea instrucţiunilor primite,
c) faptul ca instrucţiunile cerute nu îi parvin sau nu îi parvin la timp,
d) faptul ca el a luat o decizie conformă cu Articolul 20 § 1, fără sa fi cerut instrucţiuni, dacă aceste cheltuieli nu sunt consecinţa greselii sale. Îndeosebi el poate percepe preţul de transport aplicabil pe itinerarul respectiv şi dispune asupra termenelor care corespund acestuia din urma.
§ 2 În cazurile prevăzute la Articolul 20 § 2 şi la Articolul 21 § 1, transportatorul poate descarca imediat marfa pe cheltuiala persoanei în drept; după descărcare, transportul este considerat încheiat. Transportatorul îşi asuma atunci paza mărfii în contul persoanei în drept. El poate, totuşi, incredinta marfa unui terţ şi atunci nu mai este răspunzător decât pentru alegerea judicioasă a acestui terţ. Marfa rămâne grevata de creanţele care rezultă din contractul de transport şi de orice alte cheltuieli.
§ 3 Transportatorul poate proceda la vânzarea mărfii, fără a aştepta instrucţiunile persoanei în drept, când natura perisabila sau starea mărfii o justifica sau când cheltuielile cu paza sunt disproportionate în raport cu valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vânzare dacă, într-un interval de timp rezonabil, nu a primit de la persoana în drept instrucţiuni contrare a căror executare poate fi cerută în mod echitabil.
§ 4 Dacă marfa a fost vândută, produsul vânzării, după scăderea cheltuielilor care grevează marfa, trebuie pus la dispoziţia persoanei în drept. Dacă produsul este inferior acestor cheltuieli expeditorul trebuie să plătească diferenţa.
§ 5 Procedura în caz de vânzare este stabilită de legile şi prescripţiile în vigoare la locul unde se găseşte marfa, sau de uzanţele acestui loc.
§ 6 Dacă, în caz de împiedicare la transport sau la livrare, expeditorul nu da instrucţiuni în timp util şi dacă împiedicarea la transport sau la livrare nu poate fi suprimată în conformitate cu §§ 2 şi 3, transportatorul poate înapoia marfa expeditorului sau, dacă se justifica, sa o distruga, pe cheltuiala acestuia din urma.
TITLUL III
Răspunderea
ART. 23
Bazele răspunderii
§ 1 Transportatorul este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii, survenite din momentul luării în primire a mărfii până la livrare, precum şi pentru paguba care rezultă din depăşirea termenului de livrare, oricare ar fi infrastructura feroviara utilizata.
§ 2 Transportatorul este descărcat de aceasta răspundere în măsura în care pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare a avut drept cauza o greseala a persoanei în drept, o dispoziţie a acestuia care nu rezultă dintr-o greseala a transportatorului, un viciu propriu al mărfii (deteriorare interioară, deşeu etc.) sau din împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu putea să le preîntâmpine.
§ 3 Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere în măsura în care pierderea sau avaria rezultă din riscuri specifice inerente unuia sau mai multor fapte de mai jos:
a) transport efectuat în vagon descoperit, în baza condiţiilor generale de transport, sau când acesta a fost în mod expres convenit şi înscris în scrisoarea de trasura; sub rezerva pagubelor care le-ar suferi ca urmare a influentelor atmosferice, nu sunt considerate ca fiind transportate în vagon descoperit, mărfurile transportate în unităţi de transport intermodal şi în vehicule rutiere închise transportate pe vagoane; dacă, pentru transportul mărfurilor în vagoane descoperite, expeditorul utilizează prelate, transportatorul îşi asuma aceeaşi răspundere ca aceea care îi incumba pentru transportul în vagoane descoperite fără prelate, chiar dacă este vorba de mărfuri care, în conformitate cu Condiţiile generale de transport, nu sunt transportate în vagoane descoperite;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la pierderi sau avarii, atunci când ele nu sunt ambalate sau sunt ambalate în mod necorespunzător;
c) încărcarea mărfurilor de către expeditor sau descărcarea de către destinatar;
d) natura anumitor mărfuri expuse din cauze inerente naturii lor la pierdere totală sau parţială sau la avarie, mai ales prin spargere, ruginire, deteriorare interioară şi spontana, deshidratare, diminuare;
e) desemnare sau numerotare incorectă, inexactă sau incompleta a coletelor;
f) transport de animale vii;
g) transport care, în baza prevederilor aplicabile sau a convenţiilor între expeditor şi transportator şi indicate în scrisoarea de trasura, trebuie efectuat sub escorta, dacă pierderea sau avaria rezultă dintr-un risc pe care escorta avea ca scop sa-l evite.
ART. 24
Răspunderea în caz de transport al vehiculelor feroviare ca marfa
§ 1 În cazul transportului de vehicule feroviare care ruleaza pe roti proprii şi care sunt predate la transport ca marfa, transportatorul răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea sau din avaria vehiculului sau a pieselor sale, survenite începând de la luarea în primire până la livrare, precum şi pentru paguba care rezultă din depăşirea termenului de livrare, dacă nu dovedeşte ca paguba nu rezultă din vina sa.
§ 2 Transportatorul nu răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea accesoriilor care nu sunt înscrise pe cele doua părţi ale vehiculului sau nu sunt menţionate pe inventarul care îl însoţeşte.
ART. 25
Sarcina probei
§ 1 Probarea faptului ca pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare a avut drept cauza una din faptele prevăzute la Articolul 23 § 2 incumba transportatorului.
§ 2 Atunci când transportatorul stabileşte ca pierderea sau avaria a putut rezultă, dat fiind circumstanţele de fapt, dintr-unul sau mai multe din riscurile specifice prevăzute la Articolul 23 § 3, exista prezumţia ca ea rezultă din acestea. Persoana în drept îşi păstrează totuşi dreptul de a dovedi ca paguba nu a fost cauzată în totalitate sau în parte de unul din aceste riscuri.
§ 3 Prezumţia potrivit § 2 nu este aplicabilă în cazul prevăzut la Articolul 23 § 3, litera a) dacă este vorba de o pierdere de valoare neobisnuita sau de pierdere de colete.
ART. 26
Transportatori succesivi
Când un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare transportator, luând în sarcina marfa cu scrisoarea de trasura, participa la contractul de transport conform stipulaţiilor din scrisoarea de trasura şi îşi asuma obligaţiile care decurg din acestea. În acest caz, fiecare transportator răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la livrare.
ART. 27
Transportator substituit
§ 1 Atunci când transportatorul a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului unui transportator substituit, care îşi exercită sau nu un drept ce îi revine prin contractul de transport, transportatorul rămâne, totuşi, răspunzător pentru întregul transport.
§ 2 Toate prevederile prezentelor Reguli uniforme care stabilesc răspunderea transportatorului se aplică de asemenea răspunderii transportatorului substituit pentru transportul efectuat prin grija sa. Prevederile Articolelor 36 şi 41 se aplică atunci când este intentată o acţiune în justiţie împotriva agenţilor şi tuturor celorlalte persoane la serviciile cărora recurge transportatorul substituit pentru executarea transportului.
§ 3 Orice convenţie specifică prin care transportatorul îşi asuma obligaţii care nu-l incumba în baza prezentelor Reguli uniforme, sau renunţa la drepturile care îi sunt conferite de aceste Reguli uniforme, este fără efect faţă de transportatorul substituit care nu le-a acceptat în mod expres şi în scris. Indiferent de faptul ca transportatorul substituit a acceptat sau nu aceasta convenţie, transportatorul rămâne totuşi legat prin obligaţiile sau renunţările care rezultă dintr-o astfel de convenţie specifică.
§ 4 Atunci când şi în măsura în care transportatorul şi transportatorul substituit sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.
§ 5 Suma totală a despăgubirilor datorate de transportator, transportatorul substituit, precum şi de agenţii lor şi de celelalte persoane la serviciile cărora ei recurg pentru executarea transportului, nu poate depăşi limitele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.
§ 6 Prezentul Articol nu aduce atingere drepturilor de regres care pot exista între transportator şi transportatorul substituit.
ART. 28
Prezumţia de paguba în caz de reexpediere
§ 1 Atunci când un transport expediat în conformitate cu prezentele Reguli uniforme a făcut obiectul unei reexpedieri supuse aceloraşi Reguli şi când o pierdere parţială sau o avarie a fost constatată după aceasta reexpediere, exista prezumţia ca ea a fost produsă pe durata ultimului contract de transport, dacă expediţia a rămas sub paza transportatorului şi a fost reexpediata asa cum a sosit la locul de reexpediere.
§ 2 Aceasta prezumţie este, de asemenea, aplicabilă atunci când contractul de transport anterior reexpedierii nu era supus prezentelor Reguli uniforme, dacă acestea ar fi fost aplicate în caz de expediere directa între primul loc de expediere şi ultimul loc de destinaţie.
§ 3 De altfel aceasta prezumţie este aplicabilă când contractul de transport anterior reexpedierii era supus unei convenţii privind transportul internaţional feroviar direct de mărfuri şi de natura comparabila prezentelor Reguli uniforme, şi atunci când aceasta convenţie conţine o aceeaşi prezumţie de drept în favoarea transporturilor expediate în conformitate cu aceste Reguli uniforme.
ART. 29
Prezumţia de pierdere a mărfii
§ 1 Persoana în drept poate, fără a trebui sa furnizeze alte probe, sa considere marfa pierdută când ea nu a fost livrata destinatarului sau ţinuta la dispoziţia sa în cele treizeci de zile care urmează expirării termenelor de livrare.
§ 2 Persoana în drept, primind plata despăgubirii pentru marfa pierdută, poate solicita în scris să fie informat fără întârziere în cazul în care marfa este regasita în cursul anului care urmează plăţii despăgubirii. Transportatorul răspunde în scris acestei solicitări.
§ 3 În cele treizeci de zile care urmează primirii înştiinţării în baza § 2, persoana în drept poate solicita ca marfa să-i fie livrata contra plăţii creanţelor rezultând din scrisoarea de trasura şi contra restituirii despăgubirii primite din care se scad, dacă este cazul, cheltuielile care ar fi fost incluse în aceasta despăgubire. Totuşi, el îşi păstrează drepturile la despăgubire pentru depăşirea termenului de livrare prevăzut la Articolele 33 şi 35.
§ 4 În lipsa solicitării prevăzute la § 2 sau a instrucţiunilor date în termenul prevăzut la § 3, sau dacă marfa este regasita la mai mult de un an de la plata despăgubirii, transportatorul dispune în conformitate cu legile şi prescripţiile în vigoare din locul în care se găseşte marfa.
ART. 30
Despăgubire în caz de pierdere
§ 1 În caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune-interese, o despăgubire calculată după cursul la bursa, sau în lipsa acestuia, după preţul curent de pe piaţa, iar în lipsa ambelor, după valoarea uzuală a mărfurilor de aceeaşi natura şi calitate, în ziua şi locul unde marfa a fost luată în primire.
§ 2 Despăgubirea nu poate depăşi 17 unităţi de cont per kilogramul lipsa din masa bruta.
§ 3 În caz de pierdere a unui vehicul feroviar care ruleaza pe roti proprii şi care este predat la transport ca marfa, sau a unei unităţi de transport intermodal, sau a părţilor lor, despăgubirea este limitată, excluzând orice alte daune-interese, la valoarea uzuală a vehiculului sau a unităţii de transport intermodal sau a pieselor lor, în locul şi momentul pierderii. Dacă este imposibil să se constate în ziua sau la locul pierderii, despăgubirea este limitată la valoarea uzuală în ziua şi locul luării în primire.
§ 4 Transportatorul trebuie să restituie în plus preţul de transport, tarifele de vama achitate şi celelalte sume cheltuite în legătură cu transportul mărfii pierdute, cu excepţia drepturilor de accize aplicate mărfurilor care circulă sub o procedură de suspendare a unor astfel de obligaţii.
ART. 31
Răspunderea în cazul pierderii de greutate în parcurs
§ 1 În legătură cu mărfurile care, prin natura lor, suferă în general o pierdere de greutate în parcurs datorată transportului, transportatorul nu răspunde decât pentru partea de pierdere care depăşeşte, oricare ar fi parcursul efectuat, toleranţele de mai jos:
a) doua procente din masa pentru mărfurile lichide sau predate la transport în stare umeda;
b) un procent din masa pentru mărfurile uscate.
§ 2 Limita de răspundere prevăzută la § 1 nu poate fi invocată dacă se probează, date fiind circumstanţele de fapt, ca pierderea nu rezultă din cauze care justifica toleranta.
§ 3 În cazul în care mai multe colete sunt transportate cu o singura scrisoare de trasura, pierderea de greutate în parcurs este calculată pentru fiecare colet atunci când masa sa la plecare este indicată separat în scrisoarea de trasura sau poate fi constatată într-un alt mod.
§ 4 În caz de pierdere totală a mărfii sau în caz de pierdere de colete, la calculul despăgubirii nu se face nici o reducere care rezultă din pierderea de greutate în parcurs.
§ 5 Acest Articol nu deroga de la Articolele 23 şi 25.
ART. 32
Despăgubire în caz de avarie
§ 1 În caz de avarie a mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune-interese, o despăgubire echivalenta cu deprecierea mărfii. Suma despăgubirii este calculată aplicând la valoarea mărfii definită în conformitate cu Articolul 30, procentajul de depreciere constatat la locul de destinaţie.
§ 2 Despăgubirea nu poate depăşi:
a) valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere totală, dacă expediţia este depreciata în totalitate prin avariere;
b) valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere a părţii depreciate, dacă numai o parte a expeditiei este depreciata prin avariere.
§ 3 În caz de avarie asupra unui vehicul feroviar care ruleaza pe roti proprii şi care este predat la transport ca marfa, sau a unei unităţi de transport intermodal, sau piese ale lor, despăgubirea este limitată, excluzând orice alte daune-interese, la costul de repunere în funcţiune. Despăgubirea nu poate depăşi suma datorată în caz de pierdere.
§ 4 Transportatorul trebuie, sa restituie în plus, în proporţia stabilită la § 1, tarifele prevăzute la Articolul 30 § 4.
ART. 33
Despăgubirea în caz de depasire a termenului de livrare
§ 1 Dacă din depăşirea termenului de livrare, rezultă o paguba, inclusiv o avarie, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire care nu poate depăşi de patru ori preţul de transport.
§ 2 În caz de pierdere totală a mărfii, despăgubirea prevăzută la § 1 nu se cumulează cu cea prevăzută la Articolul 30.
§ 3 În caz de pierdere parţială a mărfii, despăgubirea prevăzută la § 1 nu poate depăşi de patru ori preţul de transport al părţii nepierdute a expeditiei.
§ 4 În caz de avarie a mărfii, care nu rezultă din depăşirea termenului de livrare, despăgubirea prevăzută la § 1 se cumulează, dacă este cazul, cu cea prevăzută la Articolul 32.
§ 5 În nici un caz, cumulul despăgubirii prevăzută la § 1 cu cel prevăzut la Articolele 30 şi 32 nu poate depăşi plata unei despăgubiri care ar fi datorată în caz de pierdere totală a mărfii.
§ 6 Atunci când, în conformitate cu Articolul 16 § 1, termenul de livrare este stabilit prin convenţie, aceasta poate prevedea şi alte modalităţi de despăgubire decât cele prevăzute la § 1. Dacă, în acest caz, termenele de livrare prevăzute la Articolul 16 §§ 2 până la 4 sunt depăşite, persoana în drept poate pretinde fie despăgubirea prevăzută prin convenţia mai sus-menţionată, fie cea prevăzută la §§ 1 până la 5.
ART. 34
Despăgubirea în caz de declarare a valorii
Expeditorul şi transportatorul pot conveni ca expeditorul sa declare în scrisoarea de trasura o valoare a mărfii care depăşeşte limita menţionată la Articolul 30 § 2. În acest caz, suma declarata se substituie acestei limite.
ART. 35
Despăgubirea în caz de declarare a interesului la livrare
Expeditorul şi transportatorul pot conveni ca expeditorul sa înscrie în scrisoarea de trasura suma în cifre a unui interes special la livrare, în caz de pierdere sau avarie şi depăşirea termenului de livrare. În caz de declarare a interesului la livrare, poate fi cerută, pe lângă despăgubirile prevăzute la Articolele 30, 32 şi 33, repararea pagubei suplimentare probate până la concurenta sumei declarate.
ART. 36
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Limitele de răspundere prevăzute la Articolul 15 § 3, Articolul 19 §§ 6 şi 7, Articolul 30 şi Articolele 32 până la 35 nu se aplică, dacă este dovedit ca paguba rezultată în urma unui act sau unei omisiuni comisă de transportator, fie cu intenţia de a provoca o astfel de paguba, fie în mod temerar şi în cunoştinţa de cauza ca ar putea rezultă, probabil, o astfel de paguba.
ART. 37
Convertire şi dobânzi
§ 1 Atunci când calculul despăgubirii implica convertirea sumelor exprimate în unităţi monetare străine, aceasta este facuta potrivit cursului din ziua şi din locul plăţii despăgubirii.
§ 2 Persoana în drept poate pretinde dobânzi la despăgubire, calculate la cinci procente pe an, începând din ziua reclamaţiei prevăzute la Articolul 43 sau, dacă nu a existat o astfel de reclamaţie, din ziua actionarii în justiţie.
§ 3 Dacă persoana în drept nu remite transportatorului, într-un termen convenabil care îi este fixat, piesele justificative necesare pentru lichidarea definitivă a reclamaţiei, dobânzile nu curg între expirarea termenului fixat şi remiterea efectivă a acestor piese.
ART. 38
Răspunderea în traficul cale ferată-mare
§ 1 În transporturile cale ferată-mare care circulă pe liniile maritime prevăzute la Articolul 24 § 1 al Convenţiei, fiecare stat membru poate, cerând ca menţiunea utila să fie facuta pe lista liniilor supusă prezentelor Reguli uniforme, sa adauge ansamblul cauzelor de exonerare de mai jos la cele prevăzute la Articolul 23:
a) incendiul, cu condiţia ca transportatorul să facă dovada ca acesta nu a fost cauzat de acţiunile sale sau din vina sa, de cele ale căpitanului, marinarilor, pilotului sau ale agenţilor săi;
b) salvare sau tentativa de salvare a unor vieţi omeneşti sau a unor bunuri pe mare;
c) încărcarea mărfii pe puntea navei, cu condiţia ca ea sa fi fost încărcată pe punte cu acordul expeditorului menţionat în scrisoarea de trasura şi ca ea sa nu fie pe vagon;
d) pericole sau accidente ale marii sau ale altor ape navigabile.
§ 2 Transportatorul nu se poate prevala de cauzele de exonerare prevăzute la § 1, decât dacă face dovada ca pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare a survenit pe parcursul maritim, de la încărcarea mărfii la bordul navei până la descărcarea sa de pe nava.
§ 3 Atunci când transportatorul se prevalează de cauzele de exonerare prevăzute la § 1, el rămâne totuşi răspunzător dacă persoana în drept face dovada ca pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare este datorată unei greşeli a transportatorului, căpitanului, marinarilor, pilotului sau agenţilor transportatorului.
§ 4 Atunci când acelaşi parcurs maritim este deservit de mai mulţi operatori înscrişi pe lista liniilor, în conformitate cu Articolul 24 § 1 al Convenţiei, regimul de răspundere aplicabil acestui parcurs trebuie să fie acelaşi pentru toţi aceşti operatori. În plus, atunci când aceşti operatori au fost înscrişi pe lista la solicitarea mai multor state membre, adoptarea acestui regim trebuie, în prealabil, să facă obiectul unui acord între aceste state.
§ 5 Măsurile luate în conformitate cu §§ 1 şi 4 sunt comunicate secretarului general. Ele intră în vigoare, cel mai curând, la expirarea unui interval de treizeci de zile începând de la data la care secretarul general notifica aceste măsuri celorlalte state membre. Expediţiile aflate în parcurs nu sunt afectate de măsurile respective.
ART. 39
Răspunderea în caz de accident nuclear
Transportatorul este descărcat de răspunderea care îi incumba în baza prezentelor Reguli uniforme pentru paguba cauzată de un accident nuclear când cel care exploatează o instalatie nucleara sau o altă persoană care îi este substituită este răspunzătoare pentru aceasta paguba, ca urmare a legilor şi prescripţiilor unui stat care stabilesc răspunderea în domeniul energiei nucleare
ART. 40
Persoane pentru care răspunde transportatorul
Transportatorul răspunde pentru agenţii săi şi pentru alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului atunci când aceşti agenţi sau aceste alte persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor. Gestionării infrastructurii feroviare pe care este efectuat transportul sunt consideraţi drept persoane la ale căror servicii transportatorul recurge pentru executarea transportului.
ART. 41
Alte acţiuni în justiţie
§ 1 În toate cazurile în care se aplică prezentele Reguli uniforme, orice acţiune în justiţie privind răspunderea, sub orice fel de titlu, nu poate fi introdusă împotriva transportatorului decât în condiţiile şi limitarile acestor Reguli uniforme.
§ 2 Acelaşi lucru este valabil pentru orice acţiune în justiţie introdusă împotriva agenţilor şi a altor persoane faţă de care transportatorul este răspunzător în baza Articolului 40.
TITLUL IV
Exercitarea drepturilor
ART. 42
Proces-verbal de constatare
§ 1 Atunci când pierderea parţială sau avaria este descoperită sau presupusa de transportator, sau a carei existenta este susţinută de persoana în drept, transportatorul trebuie să întocmească fără întârziere şi, dacă este posibil, în prezenta persoanei în drept, un proces-verbal care constata, în conformitate cu natura pagubei, starea mărfii, masa sa şi, pe cat posibil, importanţa pagubei, cauza şi momentul în care s-a produs.
§ 2 O copie a procesului-verbal de constatare trebuie să fie remisă gratuit persoanei în drept.
§ 3 Atunci când persoana în drept nu accepta constatările procesului-verbal, el poate solicita ca starea şi masa mărfii, precum şi cauza şi valoarea pagubelor să fie constatate de un expert numit de părţile la contractul de transport sau pe cale judecătorească. Procedura este supusă legilor şi prescripţiilor statului unde a avut loc constatarea.
ART. 43
Reclamaţii
§ 1 Reclamaţiile referitoare la contractul de transport trebuie să fie adresate în scris transportatorului împotriva căruia poate fi introdusă acţiunea în justiţie.
§ 2 Dreptul de a prezenta reclamaţie aparţine persoanelor care au dreptul de a-l acţiona în justiţie pe transportator.
§ 3 Pentru a prezenta reclamaţia, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trasura. În lipsa acestuia el trebuie să prezinte autorizarea destinatarului sau sa aducă dovada ca acesta a refuzat expediţia.
§ 4 Pentru a prezenta reclamaţia, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trasura, dacă aceasta i-a fost remisă.
§ 5 Scrisoarea de trasura, duplicatul şi celelalte piese pe care persoana în drept considera necesar să le anexeze reclamaţiei trebuie să fie prezentate fie în original, fie în copii dacă este cazul, a căror conformitate este legal certificată, dacă transportatorul o cere.
§ 6 În cursul soluţionării reclamaţiei, transportatorul poate solicita prezentarea scrisorii de trasura în original, a duplicatului sau a buletinului de ramburs, pentru a înscrie în acestea constatările soluţionării.
ART. 44
Persoane care pot introduce o acţiune în justiţie împotriva transportatorului
§ 1 Sub rezerva §§ 3 şi 4, acţiunile în justiţie care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse de către:
a) expeditor, până în momentul în care destinatarul:
1. a retras scrisoarea de trasura,
2. a acceptat marfa, sau
3. şi-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17 § 3 sau Articolului 18 § 3;
b) destinatar, începând din momentul în care:
1. a retras scrisoarea de trasura,
2. a acceptat marfa, sau
3. şi-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17 § 3 sau Articolului 18 § 3.
§ 2 Dreptul destinatarului de a introduce o acţiune în justiţie este stins din momentul în care persoana desemnată de destinatar în conformitate cu Articolul 18 § 5 a retras scrisoarea de trasura, a acceptat marfa sau şi-a valorificat drepturile care-i revin în baza Articolului 17 § 3.
§ 3 Acţiunea în justiţie pentru recuperarea unei sume plătite în baza contractului de transport nu poate fi introdusă decât de cel care a efectuat plata.
§ 4 Acţiunea în justiţie referitoare la rambursări nu poate fi introdusă decât de expeditor.
§ 5 Pentru a introduce o acţiune în justiţie, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trasura. În lipsa acestuia, el trebuie sl prezinte autorizarea destinatarului, sau să facă dovada ca acesta a refuzat marfa. Dacă este necesar, expeditorul trebuie să facă dovada lipsei sau pierderii scrisorii de trasura.
§ 6 Pentru a introduce o acţiune în justiţie, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trasura, dacă aceasta i-a fost remisă.
ART. 45
Transportatori împotriva cărora se poate introduce o acţiune în justiţie
§ 1 Acţiunile în justiţie care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse sub rezerva §§ 3 şi 4 numai împotriva primului sau al ultimului transportator, sau a celui care a executat partea de transport în cursul căreia s-a produs faptul generator al acţiunii în justiţie.
§ 2 Atunci când în cazul transporturilor executate de către transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa este înscris cu consimţământul sau în scrisoarea de trasura, acesta poate fi acţionat în justiţie în conformitate cu § 1, chiar dacă el n-a primit nici marfa, nici scrisoarea de trasura.
§ 3 Acţiunea în justiţie pentru recuperarea unei sume plătite în baza unui contract de transport poate fi introdusă împotriva transportatorului care a perceput această sumă, sau împotriva celui în beneficiul căruia a fost percepută suma.
§ 4 Acţiunea în justiţie privind rambursarea poate fi introdusă numai împotriva transportatorului care a luat în primire marfa la locul de expediere.
§ 5 Acţiunea în justiţie poate fi introdusă împotriva unui transportator, altul decât cei specificati la §§ 1 până la 4, atunci când aceasta este prezentată ca cerere reconvenţională sau ca excepţie în instanţa referitoare la o cerere principala bazată pe acelaşi contract de transport.
§ 6 În măsura în care prezentele Reguli uniforme se aplică transportatorului substituit, acesta poate fi de asemenea acţionat în justiţie.
§ 7 Dacă reclamantul are de ales între mai mulţi transportatori, dreptul sau de opţiune se stinge în momentul în care acţiunea în justiţie este intentată împotriva unuia dintre aceştia; acest lucru este valabil şi dacă reclamantul are de ales între unul sau mai mulţi transportatori şi un transportator substituit.
ART. 46
Instanţa
§ 1 Acţiunile în justiţie bazate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în faţa organelor jurisdicţionale competente ale statelor membre desemnate de comun acord de către părţi, sau în faţa instanţei judecătoreşti din statul pe al cărui teritoriu:
a) pârâtul îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită, sediul principal sau sucursala sau agenţia care a încheiat contractul de transport, sau
b) este situat locul de luare în primire a mărfii sau cel prevăzut pentru livrare.
Alte instanţe nu pot fi sesizate.
§ 2 Atunci când o acţiune în justiţie fondată pe prezentele Reguli uniforme este introdusă în instanţa în faţa unui organ jurisdicţional competent, în condiţiile prevăzute la § 1, sau când într-un astfel de litigiu a fost pronunţată o sentinta de către o astfel de instanţa, nu poate fi introdusă nici o noua acţiune în justiţie pentru aceeaşi cauza între aceleaşi părţi, decât dacă decizia instanţei în faţa căreia a fost introdusă prima acţiune în justiţie nu este susceptibilă de a fi executată în statul în care noua acţiune în justiţie este introdusă.
ART. 47
Stingerea acţiunii în justiţie
§ 1 Acceptarea mărfii de către persoana în drept stinge orice acţiune în justiţie împotriva transportatorului izvorata din contractul de transport, în caz de pierdere parţială, avarie sau depasire a termenului de livrare.
§ 2 Totuşi, acţiunea în justiţie nu este stinsă:
a) în caz de pierdere parţială sau avarie, dacă:
1. pierderea sau avaria a fost constatată în conformitate cu Articolul 42 înaintea acceptării mărfii de către persoana în drept;
2. constatarea care ar fi trebuit să fie facuta în conformitate cu Articolul 42 nu a fost omisa decât din greseala transportatorului;
b) în caz de paguba neaparenta a carei existenta este constatată după acceptarea mărfii de către persoana în drept, dacă acesta:
1. cere constatarea în conformitate cu Articolul 42 imediat după descoperirea pagubei şi cel mai târziu în cele şapte zile care urmează acceptării mărfii, şi
2. dovedeşte în plus ca paguba s-a produs între luarea în primire a mărfii şi livrare;
c) în caz de depasire a termenului de livrare, dacă persoana în drept şi-a valorificat drepturile, în şaizeci de zile, împotriva unuia din transportatorii vizati la Articolul 45 § 1;
d) dacă persoana în drept dovedeşte ca paguba a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comise fie cu intenţia de a provoca astfel de pagube, fie în mod temerar şi în cunoştinţa de cauza ca ar putea rezultă, probabil, o astfel de paguba.
§ 3 Dacă marfa a fost reexpediata conform Articolului 28, acţiunile în justiţie în caz de pierdere parţială sau avarie izvorâte dintr-unul din contractele de transport anterioare se sting ca şi cum ar fi vorba de un contract unic.
ART. 48
Termenul de prescripţie
§ 1 Termenul de prescripţie pentru acţiunea în justiţie izvorata din contractul de transport este de un an. Totuşi, termenul de prescripţie este de doi ani dacă este vorba de o acţiune în justiţie:
a) de vărsare a unui ramburs perceput de la destinatar de către transportator;
b) de vărsare a unei sume provenite dintr-o vânzare efectuată de către transportator;
c) pentru o paguba care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comise fie cu intenţia de a provoca o astfel de paguba, fie în mod temerar şi în cunoştinţa de cauza ca ar rezultă, probabil, o astfel de paguba;
d) bazată pe unul din contractele de transport anterioare reexpedierii, în cazul prevăzut la Articolul 28.
§ 2 Termenul de prescripţie curge pentru acţiunea în justiţie:
a) de despăgubire pentru pierdere totală, din a treizecea zi care urmează expirării termenului de livrare;
b) de despăgubire pentru pierdere parţială, avarie sau depasire a termenului de livrare, din ziua în care a avut loc livrarea;
c) în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul de acţiune în justiţie poate fi exercitat.
Ziua indicată drept punct de plecare al termenului de prescripţie nu este niciodată cuprinsă în termen.
§ 3 Termenul de prescripţie este suspendat de o reclamaţie scrisă în conformitate cu Articolul 43, până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie piesele care au fost anexate la aceasta. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, termenul de prescripţie îşi reia cursul pentru partea reclamaţiei care rămâne în litigiu. Sarcina probei primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi cea a restituirii pieselor sunt în sarcina părţii care invoca acest fapt. Termenul de prescripţie nu suspenda reclamaţiile ulterioare care au acelaşi obiect.
§ 4 Acţiunea în justiţie prescrisă nu mai poate fi exercitată, chiar sub forma unei cereri reconvenţionale sau a unei excepţii.
§ 5 Pe de altă parte, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie sunt reglementate de legislaţia naţională.
TITLUL V
Raporturi între transportatori
ART. 49
Decontul
§ 1 Oricare transportator care a încasat, fie la plecare, fie la destinaţie tarifele sau alte creanţe care rezultă din contractul de transport, sau care ar fi trebuit sa încaseze aceste tarife sau alte creanţe, trebuie să plătească transportatorilor interesaţi partea care le revine. Modalităţile de plată sunt stabilite prin convenţii între transportatori.
§ 2 Prevederile Articolului 12 se aplică relaţiilor între transportatori succesivi.
ART. 50
Dreptul de regres
§ 1 Transportatorul care a plătit o despăgubire în baza prezentelor Reguli uniforme, are dreptul de regres împotriva transportatorilor care au participat la transport în conformitate cu prevederile următoare:
a) transportatorul care a cauzat paguba este singurul răspunzător pentru aceasta;
b) atunci când paguba a fost cauzată de mai mulţi transportatori, fiecare din ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă diferentierea este imposibila, despăgubirea este repartizata între ei în conformitate cu litera c);
c) dacă nu se poate dovedi care din transportatori a cauzat paguba, despăgubirea este repartizata între toţi transportatorii care au participat la transport, cu excepţia celor care dovedesc ca paguba nu a fost cauzată de ei; repartiţia este facuta proporţional cu partea de remuneraţie a transportului care revine fiecăruia dintre transportatori.
§ 2 În caz de insolvabilitate a unuia dintre aceşti transportatori, partea care îi incumba şi nu este plătită de el este repartizata între toţi ceilalţi transportatori care au participat la transport, proporţional cu partea din remunerarea transportului care revine fiecăruia dintre ei.
ART. 51
Procedura de regres
§ 1 Temeiul plăţii efectuate de transportatorul care exercită dreptul de regres în baza Articolului 50 nu poate fi contestat de transportatorul împotriva căruia este exercitată acţiunea în regres, atunci când despăgubirea a fost fixată în instanţa şi când acest ultim transportator, citat în mod legal, a fost pus în situaţia sa intervină în proces. Judecătorul, sesizat prin acţiunea principala în justiţie, stabileşte termenele acordate pentru citare şi pentru cererea de intervenţie.
§ 2 Transportatorul care îşi exercită dreptul de regres trebuie să-şi prezinte cererea la una şi aceeaşi instanţa împotriva tuturor transportatorilor cu care este în litigiu, sub sancţiunea de a pierde dreptul de regres împotriva celor pe care nu i-ar cita.
§ 3 Judecătorul trebuie să se pronunţe în una şi aceeaşi hotărâre judecătorească asupra tuturor acţiunilor în regres de care a fost sesizat.
§ 4 Transportatorul care doreşte să-şi valorifice dreptul sau de regres poate sesiza instanţele judecătoreşti ale statului pe teritoriul căruia unul dintre transportatorii care au participat la transport îşi are sediul principal sau sucursala sau agenţia care a încheiat contractul de transport.
§ 5 Atunci când acţiunea în justiţie trebuie introdusă împotriva mai multor transportatori, transportatorul care exercită dreptul de regres poate alege dintre organele jurisdicţionale competente în baza § 4, pe cea înaintea căreia îşi va introduce acţiunea în regres.
§ 6 Nu pot fi introduse în instanţa acţiuni în regres referitoare la cererea de despăgubire exercitată de persoana în drept la contractul de transport.
ART. 52
Acorduri privitoare la acţiuni în regres
Transportatorii sunt liberi sa convină între ei prevederi care deroga de la Articolele 49 şi 50.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
