Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULI GENERALE din 14 august 2012  pentru efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandata pe liniile ferate industriale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULI GENERALE din 14 august 2012 pentru efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandata pe liniile ferate industriale

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 22 august 2012

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezentele reguli generale pentru efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată pe liniile ferate industriale, denumite în continuare reguli generale, stabilesc principiile valabile pentru efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată, în condiţii de siguranţă feroviară, pe liniile ferate industriale ale operatorului economic.
    ART. 2
    În înţelesul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) locomotivă telecomandată - locomotivă pentru care Autoritatea Feroviară Română - AFER a eliberat un certificat de omologare tehnică feroviară şi care poate fi acţionată de la distanţă de către personalul de locomotivă telecomandată, cu ajutorul unui echipament de comandă de la distanţă, prin intermediul unei legături radio predefinite. Locomotiva poate fi condusă atât de la postul de conducere din cabină, cât şi acţionată din afara cabinei, în sistem telecomandat. Atunci când locomotiva este utilizată pentru remorcarea trenurilor, conducerea acesteia se face din cabina de conducere, fiind interzisă conducerea locomotivei în sistem telecomandat;
    b) conducere locomotivă telecomandată - acţionare efectivă a comenzilor locomotivei în vederea pornirii, deplasării şi opririi locomotivei telecomandate, a manevrării vehiculelor şi, după caz, a remorcării convoiului de manevră/trenului la care aceasta este legată;
    c) deservire locomotivă telecomandată - efectuare a tuturor operaţiunilor de exploatare şi supraveghere a funcţionării locomotivei telecomandate în timpul manevrării vehiculelor, remorcării convoaielor de manevră/trenurilor şi deplasării izolate a locomotivei;
    d) acţionare de la distanţă a locomotivei telecomandate - acţionarea efectivă a comenzilor locomotivei prin intermediul instalaţiei de telecomandă, în vederea pornirii, deplasării şi opririi locomotivei, a manevrării vehiculelor şi, după caz, a remorcării convoiului de manevră la care aceasta este legată;
    e) personal de locomotivă telecomandată - mecanicul de locomotivă-automotor care deţine permis de conducere pentru tipul de locomotivă pe care o conduce/deserveşte sau o acţionează de la distanţă şi este autorizat pentru activităţile pe care le efectuează în cadrul manevrei cu locomotiva telecomandată, conform reglementărilor specifice în vigoare;
    f) vehicul - un vehicul feroviar care circulă pe propriile roţi pe liniile de cale ferată, cu sau fără tracţiune;
    g) manevra vehiculelor - operaţia de mişcare a vehiculelor pe aceeaşi linie sau de pe o linie pe alta;
    h) linie ferată industrială - linie pe care se desfăşoară operaţiuni de transport feroviar, precum şi servicii conexe sau adiacente acestora şi care nu sunt administrate de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 402/2004.
    ART. 3
    (1) Prezentele reguli generale se aplică pentru manevra vehiculelor pe liniile ferate industriale ale operatorului economic, denumite în continuare LFI, realizată cu locomotive telecomandate şi stabilesc principii pentru:
    a) activitatea personalului de locomotivă care conduce/deserveşte şi efectuează manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată;
    b) modul de efectuare a manevrei vehiculelor pe LFI cu locomotiva telecomandată;
    c) modul în care se face legarea/dezlegarea vehiculelor cu care se manevrează;
    d) modul de procedare când se manevrează peste trecerile la nivel din incinta LFI;
    e) modul de menţinere a competenţelor profesionale şi de verificare periodică a acestora pentru personalul care conduce/deserveşte şi efectuează manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată;
    f) condiţii tehnice generale pentru echipamentul de comandă la distanţă ce echipează locomotiva telecomandată.
    (2) Prezentele reguli generale, aşa cum au fost enunţate, se completează cu prevederile regulamentelor şi instrucţiunilor care, conform prevederilor Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, constituie norme naţionale de siguranţă, precum şi cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 402/2004, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 2.299/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
    ART. 4
    (1) Reglementările specifice proprii pentru efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată pe LFI, denumite în continuare reglementări specifice proprii, întocmite conform prevederilor art. 2 alin. (1) din ordin, de către operatorul economic care exploatează locomotive telecomandate, vor detalia modul de lucru, în funcţie de tipul locomotivei telecomandate, al instalaţiei de telecomandă, al dispozitivului de linii pe care se efectuează manevra vehiculelor, precum şi alte particularităţi menţionate în instrucţiunile pentru funcţionarea şi exploatarea locomotivei telecomandate, întocmite de către fabricant/furnizor.
    (2) Reglementările specifice proprii trebuie să includă precizări cu privire la:
    a) obligaţiile şi responsabilităţile pentru personalul de locomotivă telecomandată;
    b) prezentarea activităţilor de manevră ce se realizează cu locomotiva telecomandată;
    c) prezentarea amănunţită a tehnologiei de lucru şi a operaţiunilor de manevră efectuate privind:
    - solicitările de efectuare a manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată, întocmirea şi transmiterea planului de manevră;
    - transmiterea comunicărilor referitoare la executarea manevrei prin radiotelefon sau prin alte instalaţii de telecomunicaţii;
    - efectuarea şi verificarea parcursului de manevră;
    - executarea manevrei peste trecerile la nivel;
    - legarea/dezlegarea vehiculelor cu care se manevrează;
    - asigurarea procentului de masă frânată minim necesar la manevră şi a procentului de masă frânată minim necesar pentru menţinere pe loc;
    - manevra vehiculelor încărcate cu mărfuri periculoase;
    - rechizitele şi staţia radio necesare pentru îndeplinirea tuturor atribuţiilor;
    - asigurarea vehiculelor contra fugirii;
    d) definirea zonelor de lucru cu locomotiva telecomandată, încadrul dispozitivului LFI;
    e) sarcinile privind urmărirea în exploatare a locomotivei telecomandate;
    f) modul de asigurare a menţinerii competenţelor profesionale şi a verificării periodice pentru personalul care conduce/deserveşte şi efectuează manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată.
    (3) Reglementările specifice proprii trebuie să conţină date tehnice ale LFI referitoare la: tonajul maxim admis la manevră pe LFI, viteza maxim admisă, procentul de masă frânată minim necesar la manevră şi procentul de masă frânată minim necesar pentru menţinere pe loc şi modul de asigurare a vehiculelor contra fugirii. Aceste date tehnice sunt specificate în regulamentul tehnic de exploatare a LFI.
    (4) Personalul de locomotivă telecomandată este obligat să cunoască şi să respecte reglementările specifice proprii.
    ART. 5
    Reglementările specifice proprii, aprobate de conducerea operatorului economic, vor fi prezentate la Autoritatea Feroviară Română - AFER, în cadrul dosarului cu documentaţia pentru obţinerea/modificarea autorizaţiei de exploatare a LFI.
    ART. 6
    Manevra vehiculelor atunci când locomotiva telecomandată este acţionată de la distanţă se efectuează numai pe dispozitivul de LFI, fără a depăşi limita de proprietate a acestora.
    ART. 7
    În cazul în care locomotiva telecomandată este condusă/deservită din postul de conducere, manevra vehiculelor se efectuează în conformitate cu prevederile prevăzute în normele naţionale de siguranţă.

    CAP. II
    Condiţii pentru personalul de locomotivă telecomandată

    ART. 8
    Pentru a putea conduce/deservi sau acţiona de la distanţă o locomotivă telecomandată, personalul de locomotivă telecomandată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să deţină, în mod obligatoriu, următoarele documente specifice:
    - permis de conducere pentru tipul de locomotivă pe care o conduce/deserveşte sau o acţionează de la distanţă şi autorizaţie pentru activitatea de manevră în sistem simplificat;
    - autorizaţie pentru exercitarea funcţiei de manevrant vagoane sau autorizaţie pentru efectuarea operaţiunilor la manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată;
    b) să deţină, după caz, şi alte autorizaţii necesare efectuării activităţilor pe care le desfăşoară şi/sau pentru manipularea instalaţiilor de siguranţa circulaţiei pe care le utilizează în timpul serviciului, cuprinse în reglementările specifice proprii;
    c) să obţină certificarea periodică a competenţelor profesionale;
    d) să deţină aviz de aptitudine medicală cu menţiunea "APT MEDICAL" şi aviz de aptitudine psihologică cu menţiunea "APT PSIHOLOGIC" - în perioada de valabilitate, corespunzătoare exercitării funcţiilor de mecanic de locomotivă-automotor şi de manevrant vagoane.
    ART. 9
    În vederea autorizării pentru efectuarea operaţiunilor de manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată, personalul desemnat trebuie să urmeze un curs de perfecţionare pentru dobândirea competenţelor profesionale necesare exercitării atribuţiilor privind efectuarea operaţiunilor de manevră care nu sunt specifice funcţiei mecanic de locomotivă-automotor la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER.
    ART. 10
    Personalul de locomotivă telecomandată trebuie să cunoască LFI pe care execută manevrarea vehiculelor. Prin cunoaşterea LFI se înţelege observarea şi memorarea particularităţilor LFI unde îşi desfăşoară activitatea şi a instalaţiilor aferente acestora, precum şi fixarea reperelor necesare efectuării manevrei în condiţii de siguranţa circulaţiei.
    ART. 11
    (1) Pentru personalul de locomotivă telecomandată, modul de efectuare a verificării competenţelor profesionale şi a examinării medicale şi psihologice, precum şi periodicitatea acestora sunt cele stabilite în reglementările specifice în vigoare.
    (2) Pentru personalul de locomotivă telecomandată, competenţele profesionale specifice funcţiei mecanic de locomotivă-automotor se completează cu competenţele profesionale dobândite conform art. 9.
    (3) Autorizarea personalului de locomotivă telecomandată se efectuează conform prevederilor reglementărilor specifice în vigoare.
    ART. 12
    Pe perioada exercitării atribuţiilor de serviciu, personalul de locomotivă telecomandată trebuie să poarte obligatoriu echipament de protecţie şi să aibă asupra sa rechizitele şi staţia radio necesare pentru îndeplinirea tuturor atribuţiilor conform reglementărilor specifice proprii.

    CAP. III
    Efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată

    ART. 13
    La efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată, un mecanic de locomotivă-automotor va conduce/deservi sau acţiona de la distanţă numai o singură locomotivă telecomandată.
    ART. 14
    Manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată trebuie să se execute conform procesului tehnologic stabilit şi să asigure securitatea personalului, siguranţa circulaţiei, integritatea vehiculelor, instalaţiilor, liniilor şi construcţiilor feroviare, precum şi a bunurilor încredinţate la transport.
    ART. 15
    (1) Operaţiunile de manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată sunt executate de către personalul de locomotivă telecomandată, fără participarea unei partide de manevră.
    (2) Operaţiunile de manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată sunt conduse de către personalul de locomotivă telecomandată, care preia şi atribuţiile agenţilor din partida de manevră prevăzute în Regulamentul pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.816/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 16
    Manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată se execută după un plan de manevră care trebuie să cuprindă pe lângă operaţiile de manevră şi eventualele condiţii speciale pentru executarea lor.
    ART. 17
    (1) Liniile care compun dispozitivul LFI se împart în zone de manevră, în funcţie de situaţia locală.
    (2) Într-o zonă de manevră se utilizează o singură locomotivă telecomandată.
    (3) Trecerea locomotivei telecomandate dintr-o zonă de manevră în alta se stabileşte prin reglementările specifice proprii.
    ART. 18
    Legarea-dezlegarea vehiculelor din compunerea convoiului de manevră se face de către personalul de locomotivă telecomandată numai în cazul în care echipamentul de telecomandă aflat asupra sa permite atât încadrarea acestuia în spaţiul dintre vehicule definit de fişa UIC 521, cât şi efectuarea operaţiunilor de legare-dezlegare în condiţii de siguranţă. În caz contrar se interzice intrarea între vehicule a personalului de locomotivă telecomandată, iar operatorul economic trebuie să asigure un agent autorizat la legare-dezlegare.
    ART. 19
    (1) Atunci când acţionează de la distanţă locomotiva telecomandată, personalul de locomotivă telecomandată trebuie să fie postat pe convoiul de manevră sau la sol.
    (2) În cazul acţionării de pe convoiul de manevră, personalul de locomotivă telecomandată se postează numai astfel:
    a) pe platforma primului vagon din convoi, în cazul în care manevra se efectuează prin împingere;
    b) pe platforma din faţă a locomotivei telecomandate, în cazul în care manevra se efectuează prin tragere.
    (3) În cazul acţionării de la sol a locomotivei, personalul de locomotivă telecomandată se va deplasa în afara gabaritului, respectiv înaintea, pe lângă sau în urma convoiului de manevră. Pe perioada în care convoiul de manevră este în mişcare, personalul de locomotivă telecomandată se va posta într-un loc fix cu vizibilitate suficientă pentru a supraveghea întreaga zonă de manevră şi se va deplasa cu deosebită atenţie, numai după ce convoiul de manevră este oprit.
    (4) Acţionarea locomotivei telecomandate de la distanţă se face numai atunci când deplasarea în siguranţă a personalului de locomotivă telecomandată nu este afectată de condiţii meteorologice nefavorabile (frig extrem, precipitaţii deosebit de intense, ploi cu fulgere, grindină, furtună puternică, căderi de zăpadă cu viscol puternic, ceaţă).
    ART. 20
    (1) Manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată se face prin tragere, împingere ori triere pe plan înclinat sau pe cocoaşă de triere.
    (2) La efectuarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată prin triere pe plan înclinat sau cocoaşă de triere personalul de locomotivă telecomandată acţionează numai comenzile locomotivei, celelalte operaţii se efectuează de alt personal autorizat, conform prevederilor reglementărilor specifice în vigoare.
    (3) Se interzice efectuarea manevrei prin îmbrâncire cu locomotiva telecomandată.
    ART. 21
    (1) Viteza maxim admisă la manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată este de:
    a) maximum 25 km/h, atunci când locomotiva este acţionată din postul de comandă locală din cabina acesteia;
    b) maximum 10 km/h, atunci când locomotiva este acţionată de la distanţă.
    (2) Viteza maximă cu care se efectuează manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată poate fi limitată din cauza condiţiilor impuse de aparatele de cale, linie, pantă, intemperii, vizibilitatea semnalelor, spaţiul rezervat manevrei, precum şi alte cauze locale, prevăzute în reglementările specifice în vigoare sau dispuse prin ordin de circulaţie.
    (3) Viteza reală cu care se efectuează manevra vehiculelor cu locomotiva telecomandată trebuie reglată de către personalul de locomotivă telecomandată astfel încât să se poată asigura oprirea vehiculelor la locul stabilit, fără a se produce deteriorarea acestora sau degradarea şi deplasarea încărcăturii.
    (4) Vitezele de triere a vagoanelor cu locomotiva telecomandată, modul de executare a manevrelor cu locomotiva acţionată de la distanţă peste planul înclinat sau cocoaşa de triere, precum şi condiţiile de trecere şi vitezele de circulaţie peste basculele pod ori cântarele automate se prevăd în reglementările specifice proprii.
    ART. 22
    (1) Oprirea convoiului de manevră la locul stabilit se efectuează, de regulă, cu frâna locomotivei telecomandate şi, atunci când este necesar, cu frâna automată a convoiului de manevră.
    (2) În cazul în care se foloseşte frânarea automată, înainte de începerea operaţiunilor de manevră, personalul de locomotivă telecomandată trebuie să verifice funcţionarea frânelor automate ale vagoanelor cu care se realizează procentul de masă frânată.
    ART. 23
    La executarea manevrei vehiculelor cu locomotiva telecomandată peste trecerile la nivel semnalizate numai cu indicatoare rutiere - tip IR, personalul de locomotivă telecomandată este obligat să oprească convoiul de manevră înaintea fiecărei treceri la nivel, să ia măsuri de oprire a circulaţiei rutiere şi numai după ce s-a convins că circulaţia rutieră este oprită poate pune în mişcare convoiul de manevră.

    CAP. IV
    Condiţii tehnice generale pentru echipamentul de comandă la distanţă ce echipează locomotivele telecomandate

    ART. 24
    (1) Echipamentul de comandă la distanţă care echipează locomotivele telecomandate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii tehnice generale:
    a) să fie prevăzut cu protecţie corespunzătoare pentru a împiedica utilizarea neautorizată;
    b) să nu permită producerea interferenţei între două sau mai multe transmiţătoare care funcţionează simultan;
    c) să comande frânarea vehiculelor în cazul în care personalul de locomotivă telecomandată intră în incapacitate de a acţiona locomotiva prin telecomandă;
    d) nivelul emisiei radiaţiei electromagnetice de la transmiţătoarele de telecomandă trebuie să corespundă standardelor şi normativelor tehnice în vigoare;
    e) să fie conceput ergonomic, astfel încât să nu creeze disconfort după o utilizare îndelungată.
    (2) Echipamentul de comandă la distanţă trebuie inspectat/testat/verificat la intervalele menţionate în instrucţiunile de exploatare elaborate de către fabricant/furnizor, pentru a se asigura menţinerea siguranţei în funcţionare a acestuia.

    CAP. V
    Dispoziţii finale

    ART. 25
    Exploatarea şi întreţinerea echipamentului de telecomandă a locomotivei trebuie efectuate în conformitate cu prevederile specificaţiilor tehnice ale fabricantului/furnizorului.
    ART. 26
    Operatorul economic va întocmi proceduri specifice privind verificarea funcţionării, întreţinerea, reviziile şi reparaţiile locomotivei telecomandate, periodicitatea acestora şi personalul care le execută, urmărirea problemelor apărute în funcţionare şi documentele care se întocmesc, în conformitate cu instrucţiunile de exploatare elaborate de către fabricant/furnizor.
    ART. 27
    Operatorul economic va întocmi instrucţiuni specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă, primul ajutor şi apărarea împotriva incendiilor, pentru personalul de locomotivă telecomandată, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare.

                                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016