Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENTUL din 8 iunie 2016  sitului Natura 2000 ROSCI0026 Cenaru şi al Rezervaţiei naturale Pădurea Cenaru - cod 2.815    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENTUL din 8 iunie 2016 sitului Natura 2000 ROSCI0026 Cenaru şi al Rezervaţiei naturale Pădurea Cenaru - cod 2.815

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 732 bis din 21 septembrie 2016

──────────
    *) Aprobat prin Ordinul nr. 1.077 din 8 iunie 2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 21 septembrie 2016.
──────────
    1. Aspecte generale
    ART. 1
    Context legislativ privind înfiinţarea ariei protejate Pădurea Cenaru
     Prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, s-a instituit rezervaţia naturală Pădurea Cenaru, atribuindu-i-se codul 2.815. În cadrul aceloraşi limite s-a desemnat prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările şi completările ulterioare, ROSCI0026 Cenaru.

    ART. 2
     Scopul principal pentru care a fost înfiinţată Aria protejata cu dublu statut ROSCI0026 Cenaru/Rezervaţia naturală 2.815. Pădurea Cenaru este cel de conservare a diversităţii biologice. De asemenea se urmăreşte eliminarea şi prevenirea activităţilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile educaţionale şi de cercetare ştiinţifică. Se permit activităţi tradiţionale desfăşurate de proprietarii terenurilor, sau deţinătorii cu alte drepturi legale, cu consultarea acestora de către custodele ariei protejate.
     Managementul arie protejate va asigura menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.

    ART. 3
     Limitele ariei protejate, sunt cele stabilite în baza Legii nr. 5/2000.

    ART. 4
     Responsabilitatea managementului ariei protejate revine custodelui - Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea - APMVN.

    ART. 5
     Activităţile administratorilor fondului forestier legate de conservarea biodiversităţii vor fi supuse spre consultare custodelui.


    2. Activităţi permise în rezervaţie
    2.1. Activităţile de silvicultură, de vânătoare şi pescuit
    ART. 6
    a. Pe terenurile care fac parte din fondul forestier inclus în rezervaţie se execută numai lucrările prevăzute în amenajamentele silvice, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentele silvice se execută doar cu aprobarea autorităţilor publice centrale care răspunde de mediu.
    b. Custodele participă la avizarea amenajamentelor silvice şi studiilor sumare de amenajare pentru fondul forestier, precum şi a studiilor de transformare, pentru vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional de pe raza ariei protejate în vederea corelării dintre lucrările prevăzute a se executa şi cele prevăzute în planul de management al arie protejate.
    c. În vederea monitorizării respectării regimului silvic de către proprietarii de pădure şi/sau de vegetaţie forestieră din afara fondului forestier de pe raza ariei protejate, custodele are dreptul şi obligaţia de a solicita structurilor silvice de administrare date necesare referitoare la aplicarea şi respectarea prevederilor amenajamentelor silvice, studiilor sumare de amenajare şi/sau a studiilor de transformare a păşunilor împădurite.
    d. Structurile silvice (de stat şi private) au obligaţia de a solicita participarea custodelui la amplasarea masei lemnoase şi de a solicita acordul cu privire la eventualele propuneri de derogare de la amenajament pe teritoriul ariei protejate.
    e. Scoaterea temporară sau definitivă din fondul forestier sau schimbarea categoriei de folosinţă, se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

    ART. 7
    a. Vânătoarea şi activităţile privind protecţia fondului piscicol se va organiza şi desfăşura în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    b. Faptele ilegale din domeniile vânătorii şi pescuitului pot fi constatate şi de personalul custodelui.

    ART. 8
    a. Acţiunile de îngrijire a vânatului şi exercitarea vânătorii, se organizează de către personalul de specialitate al gestionarului fondului de vânătoare prin structurile aflate în subordine, cu respectarea legislaţiei în domeniu şi obligativitatea informării custodelui asupra acţiunilor întreprinse.
    b. Pentru speciile de animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane de interes comunitar şi care se află sub regim strict de protecţie, incluse în anexele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi speciile incluse în lista roşie naţională, cu excepţia cazurilor de cercetare ştiinţifică conform prevederilor legale, sunt interzise:
    1) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare;
    2) perturbarea intenţionată a speciilor de păsări în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie;
    3) distrugerea şi/sau culegerea cuiburilor şi ouălelor din natură;
    4) deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau odihnă;
    5) deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop fără autorizaţia autorităţii de mediu competente.


    ART. 9
     În cazul producerii de fenomene de forţă majoră (incendii, calamităţi, epizootii, focare de infecţii etc.) instituţiile abilitate intervin conform prevederilor legale, cu obligativitatea înştiinţării custodelui.


    2.2. Păşunat
    ART. 10
    a. Exploatarea păşunilor este permisă doar pentru animalele aparţinând comunităţilor care deţin păşuni în zona ariei protejate.
    b. Închirierea păşunilor către deţinători de animale, alţii decât proprietarii păşunilor, se face pe bază de contract încheiat între părţi doar cu aprobarea prealabilă a custodelui.

    ART. 11
     Păşunatul în fondul forestier ce se suprapune Sitului Natura 2000 ROSCI0216 Reghiu - Scruntar se va practica cu respectarea art. 53 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: (1) Se interzice păşunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) se desfăşoară pe durată limitată;
    b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
    c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
    d) s-a obţinut acordul proprietarului;
    e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.

    (3) Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
    (4) În cazul pădurilor proprietate publică a statului, acordul prevăzut la alin. (2) lit. d) se dă de administrator.
    (5) Trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitate şi în perioade precizate. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către conducătorii structurilor prevăzute la art. 10 alin. (2).
    (6) Se interzice trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
    (7) Cu aprobarea ocolului silvic se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
    (8) Cuantumul plăţii pentru acţiunile prevăzute la alin. (2) şi (5) se stabileşte prin înţelegerea părţilor.


    ART. 12
     Custodele iniţiază de câte ori este necesar, cu sprijinul autorităţilor în domeniu şi în baza reglementărilor existente, studii pentru stabilirea capacităţii de suport a păşunilor pe care le aduce la cunoştinţă proprietarilor în vederea reglementării corespunzătoare a păşunatului.

    ART. 13
     Custodele monitorizează activitatea de păşunat în rezervaţie pentru stabilirea impactului acestei activităţi asupra florei şi faunei şi pentru stabilirea unor eventuale restricţii în zonele afectate.


    2.3. Construcţii
    ART. 14
     Pe teritoriul ariei protejate este interzisă realizarea de construcţii, altele decât cele necesare managementului acesteia.

    ART. 15
     Investiţii în vecinătatea ariei protejate se vor face doar după efectuarea studiului de evaluare adecvată a impactului, conform reglementărilor în vigoare, cu accent deosebit pe impactul asupra ariei protejate.


    2.4. Cercetare ştiinţifică
    ART. 16
     Cercetarea ştiinţifică în rezervaţie are ca scop primordial conservarea patrimoniului floristic şi faunistic. Pentru realizarea acestui scop, după inventarierea speciilor şi evaluarea gradului lor de periclitate, custodele va asigura monitorizarea continuă a elementelor endemice, periclitate sau rare, precum şi a habitatelor caracteristice şi a speciilor indicatoare.

    ART. 17
     Custodele stabileşte măsurile necesare în vederea împiedicării distrugerii voite prin activităţi antropice sau accidentale a habitatelor, a speciilor de plante sau animale strict ocrotite de pe suprafaţa ariei protejate.

    ART. 18
     Activitatea de cercetare ştiinţifică pe teritoriul ariei protejate se desfăşoară cu avizul şi sprijinul custodelui, care sprijină logistic, în măsura posibilităţilor activitatea de cercetare.

    ART. 19
     Activitatea de cercetare în rezervaţie efectuată de către colaboratori externi se va desfăşura pe baza unui contract de cercetare încheiat cu custodele. Clauzele contractului se stabilesc de comun acord de către părţi. Dreptul asupra rezultatelor se stabileşte prin contract.


    2.5. Reguli de vizitare
    ART. 20
     În aria protejată sunt permise activităţi de educaţie şi cercetări ştiinţifice cu respectarea regulamentului.

    ART. 21
     Punctele de acces în rezervaţie sunt din localităţile Andreiaşu sau Nereju prin zona numită Drum Forestier Pârâul Gârbova sau Drumul Forestier Cenaru.
    a. Este interzis accesul şi circulaţia cu mijloace motorizate pe teritoriul ariei protejate, cu excepţia drumurilor publice, de acces sau de exploatare, care apar în planurile cadastrale în vigoare.
    b. Accesul public cu mijloace motorizate sau cu biciclete se reglementează de către custode în colaborare cu deţinătorii/administratorii drumurilor aflate pe teritoriul ariei protejate. Astfel, se interzice circulaţia cu mijloace motorizate în afara drumului de acces.
    c. Excepţiile de la restricţia de acces şi circulaţie cu autovehicule vor fi: personalul custodelui, personalul silvic şi al celorlalte organe ale statului cu competenţe pe teritoriu (poliţie, protecţia civilă, autorităţi de mediu), patrulări/controale, în cazul în care aceste categorii sunt în exerciţiul funcţiunii, sau care nu au altă posibilitate de tranzitare, cum ar fi cele implicate în activităţi economice din zona adiacentă, acestea doar pe bază de delegaţie.
    d. Pe teritoriul ariei protejate este interzisă practicarea sporturilor cu mijloace motorizate, care utilizează carburanţi fosili, precum şi folosirea armelor de orice fel, cu excepţia personalului cu funcţii de pază şi protecţie aflat în misiune sau care participă la acţiuni de management cinegetic.
    e. Proprietarii sau deţinătorii de alte drepturi pe terenurile agricole, pot tranzita şi utiliza mijloace motorizate necesare desfăşurării activităţilor tradiţionale.


    ART. 22
     Vizitarea ariei protejate este permisă numai pe căile de acces special amenajate.

    ART. 23
     Camparea pe teritoriul ariei protejate este interzis.

    ART. 24
     Regimul deşeurilor pe teritoriul ariei protejate se reglementează astfel:
    1. Este interzisă abandonarea deşeurilor de orice fel pe teritoriul ariei protejate.
    2. Vizitatorii au obligaţia de a depune deşeurile pe care le generează pe timpul vizitării ariei protejate în locuri special amenajate şi indicate de către custode.


    ART. 25
     Se interzice tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, precum şi însuşirea celor rupţi sau doborâţi datorită fenomenelor naturale sau de către alte persoane.

    ART. 26
     Se interzice distrugerea, degradarea, respectiv colectarea în orice scop a plantelor, florilor sau a animalelor de orice fel din rezervaţie.

     Excepţie la Art. 26
    a. colectarea speciilor de interes medical şi alimentar se poate face în conformitate cu legislaţia de mediu în vigoare.
    b. colectarea de specii de floră şi faună cu scop ştiinţific se poate face în conformitate cu legislaţia de mediu în vigoare, cu acordul custodelui

    ART. 27
     Accesul câinilor în sit este permis doar în condiţiile în care câinii sunt ţinuţi permanent în lesă. Excepţie fac câinii de vânătoare folosiţi în timpul acţiunilor de vânătoare Pentru fiecare câine, stăpânii trebuie să prezinte toate actele de dovadă a vaccinării. Patrulele organizate cu scop de pază pot utiliza în acţiunile lor câini utilitari.

    ART. 28
     Perturbarea liniştii în rezervaţie este strict interzisă.

    ART. 29
     Este strict interzisă distrugerea sau degradarea amenajărilor din rezervaţie (panourilor informative şi indicatoare, precum şi a plăcilor, stâlpilor sau a semnelor de marcaj, etc.) de pe suprafaţa ariei protejate.

    ART. 30
     Folosirea ambarcaţiunilor de orice tip pe lacuri şi bălţi, cu excepţia celor destinate pentru colectarea de probe pentru cercetări ştiinţifice, este interzisă.

    ART. 31
     Scăldatul şi utilizarea de substanţe chimice (detergenţi) pentru spălare în apele de suprafaţă din rezervaţie sunt interzise.

    ART. 32
     Custodele monitorizează accesul pe teritoriul ariei protejate, în vederea stabilirii impactului acestei activităţi asupra florei şi faunei din rezervaţie şi pentru stabilirea măsurilor de protecţie ce se impun, inclusiv acelor de restricţionare a accesului turiştilor, dacă acest lucru se impune pentru conservare.



    3. Finanţarea activităţilor
    ART. 33
     Finanţarea activităţilor legate de ariei protejate se asigură din fonduri provenite:
    a. de la consiliile locale;
    b. din proiecte derulate cu organisme interne şi internaţionale;
    c. subvenţii, donaţii, sponsorizări.



    4. Sancţiuni
    ART. 34
    a. Încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi a prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea contravenţională, penală, materială sau civilă conform legislaţiei în vigoare.
    b. Încălcarea prevederilor din prezentul regulament constituie contravenţii dacă faptele nu au fost săvârşite astfel încât potrivit legii penale, să constituie infracţiuni.
    c. Cuantumul amenzilor este cel stabilit prin prevederile legale în vigoare, cu toate modificările ulterioare.
    d. Încălcarea prevederilor legale, altele decât cele sancţionate conform OUG nr. 57/2007, se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, de către persoanele împuternicite prin alte acte normative specifice.
    e. Sancţiunile stabilite pentru încălcarea prezentului Regulament se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice.


    5. Dispoziţii finale
    ART. 35
     Aplicarea prezentului Regulament se face de către personalul custodelui. Personalul împuternicit să aplice regulamentul îşi va dovedi identitatea cu legitimaţii al căror format va fi popularizat în mass-media şi pe panourile informative de la intrările în rezervaţie.

    ART. 36
     Orice activitate sau lucrare susceptibilă să genereze un impact negativ asupra speciilor şi habitatelor din aria protejata şi din vecinătatea acesteia va fi supusă avizării de către custode, conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 37
     Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor legate de fondul forestier şi protecţia mediului se face de către personalul GF, custodelui şi GNM.

    ART. 38
     Prezentul regulament poate fi modificat la propunerea custodelui.

    ART. 39
     Prezentul Regulament va fi adus la cunoştinţa publicului.

    ART. 40
     Prezentul Regulament este valabil până la modificări semnificative apărute în statutul ariei naturale protejate.



     -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016