Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENTUL din 28 septembrie 2023  de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENTUL din 28 septembrie 2023 de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 895 bis din 5 octombrie 2023
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.169 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 895 din 5 octombrie 2023.
──────────
    TITLUL I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată şi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca structură autonomă, cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie.
    (2) Direcţia Naţională Anticorupţie se bucură de independenţă operaţională şi funcţională şi îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României.
    (3) Direcţia Naţională Anticorupţie are sediul în municipiul Bucureşti.

    ART. 2
    (1) Direcţia Naţională Anticorupţie este înfiinţată şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.
    (2) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii.
    (3) Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (4) Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori-şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (5) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Direcţia Naţională Anticorupţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public, conform legii.

    TITLUL II
    Organizarea administrativă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 3
    (1) Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată la nivel central, denumită în continuare structură centrală, şi la nivel teritorial, denumită în continuare structură teritorială.
    (2) La nivel central, Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată în secţii, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, astfel:
    a) Secţia de combatere a corupţiei;
    b) Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie;
    c) Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari;
    d) Secţia judiciară;
    e) Structura de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European;
    f) Serviciul de cooperare internaţională;
    g) Serviciul de documente clasificate;
    h) Serviciul tehnologii şi metode emergente;
    i) Serviciul tehnic;
    j) Serviciul resurse umane;
    k) Serviciul formare profesională, programe şi documentare;
    l) Serviciul registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul;
    m) Compartimentul economico-financiar şi administrativ;
    n) Biroul de informare şi relaţii publice;
    o) Biroul juridic;
    p) Compartimentul de centralizare şi de analiză a datelor privind corupţia;
    q) Compartimentul de protecţie a muncii;
    r) Cabinetul de psihologie.

    (3) La nivel teritorial, Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată prin ordin al procurorului-şef în servicii teritoriale şi birouri teritoriale. Sediile serviciilor teritoriale şi ale birourilor teritoriale, precum şi circumscripţia acestora, se stabilesc de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe lângă curţile de apel şi respectiv, parchetele de pe lângă tribunale, în raport cu circumscripţia acestora.

    TITLUL III
    Ierarhia funcţiilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 4
        Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează cu următoarele categorii de personal:
    a) procurori;
    b) consilieri ai procurorului-şef direcţie;
    c) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;
    d) ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară;
    e) specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii;
    f) personal auxiliar de specialitate;
    g) personal conex personalului auxiliar de specialitate;
    h) funcţionari publici;
    i) personal contractual.


    ART. 5
    (1) Funcţiile procurorilor, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) procuror-şef direcţie;
    b) procuror-şef adjunct direcţie;
    c) consilier al procurorului-şef direcţie;
    d) procuror-şef secţie;
    e) procuror-şef adjunct secţie;
    f) procuror-şef serviciu; procuror militar şef serviciu;
    g) procuror-şef birou;
    h) procuror.

    (2) Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor este sub directa coordonare a procurorului-şef direcţie şi poate ocupa funcţia de şef birou, în condiţiile legii.

    ART. 6
        Funcţiile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) şef serviciu;
    b) şef birou;
    c) ofiţer de poliţie judiciară;
    d) agent de poliţie judiciară.


    ART. 7
        Funcţiile specialiştilor, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) şef serviciu;
    b) şef birou;
    c) specialist.


    ART. 8
        Funcţiile personalului auxiliar de specialitate, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) grefier-şef cabinet;
    b) grefier-şef secţie;
    c) grefier-şef serviciu;
    d) grefier cu studii superioare, grefier documentarist;
    e) grefier cu studii medii;
    f) grefier arhivar.


    ART. 9
        Funcţiile personalului conex sunt următoarele:
    a) agent procedural;
    b) şofer.


    ART. 10
        Funcţiile publice, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) manager economic;
    b) şef serviciu;
    c) şef birou;
    d) consilier de achiziţii publice;
    e) consilier.


    ART. 11
        Funcţiile personalului contractual, în ordine ierarhică, sunt următoarele:
    a) şef birou;
    b) consilier pentru afaceri europene;
    c) expert;
    d) psiholog;
    e) consilier;
    f) referent;
    g) şef formaţie muncitori;
    h) muncitor;
    i) îngrijitor.


    TITLUL IV
    Atribuţiile procurorului-şef, ale adjuncţilor acestuia şi ale consilierilor procurorului-şef direcţie
    CAP. I
    Atribuţiile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 12
    (1) Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) conduce, coordonează şi răspunde de activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, luând măsuri pentru buna organizare şi funcţionare a acesteia;
    b) exercită din oficiu controlul asupra legalităţii şi temeiniciei actelor, măsurilor şi soluţiilor procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii;
    c) repartizează procurorii şi celelalte categorii de personal din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe secţii, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate;
    d) urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze, în raport cu criterii obiective, precum: specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei;
    e) ia măsuri pentru respectarea programului de activitate şi folosirea eficientă a timpului afectat acestuia de către întregul personal al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru îndeplinirea la timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor şi pentru stabilirea unor raporturi de serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuţiilor;
    f) convoacă şi prezidează adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    g) convoacă colegiul de conducere şi prezidează şedinţele acestuia;
    h) înfiinţează şi desfiinţează secţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, şi dispune cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea serviciilor şi birourilor teritoriale, a serviciilor, birourilor şi a altor compartimente de activitate de la nivel central;
    i) numeşte şi revocă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii;
    j) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, delegarea sau emiterea avizului pentru revocarea procurorilor din funcţiile de conducere ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii;
    k) propune procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie;
    l) numeşte şi eliberează din funcţie consilierii procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul prealabil al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când este cazul, şi dispune încetarea calităţii de consilier, la cererea acestuia sau la încetarea mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    m) numeşte şi revocă ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii;
    n) exercită atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul afacerilor interne privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv cele privind evaluarea activităţii profesionale a acestora;
    o) propune ministrului afacerilor interne acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară;
    p) numeşte, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii;
    q) numeşte personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi personalul economic şi administrativ, respectiv funcţionarii publici şi personalul contractual, inclusiv consilierul pentru afaceri europene din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    r) dispune delegarea, promovarea în funcţii de conducere, în trepte sau grade profesionale, transferarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu şi aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, personalul economic şi administrativ, respectiv funcţionarii publici şi personalul contractual, inclusiv consilierul pentru afaceri europene, în condiţiile legii;
    s) asigură şi verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi a ordinelor, de către întregul personal;
    ş) exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi;
    t) stabileşte indemnizaţiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, precum şi alte drepturi pentru personalul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    ţ) acordă sporuri la salariu pentru specialişti, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, personalul economic şi administrativ, respectiv funcţionarii publici şi personalul contractual, inclusiv consilierul pentru afaceri europene, în condiţiile legii;
    u) acordă premii personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie;
    v) propune ministrului justiţiei aprobarea statelor de funcţii şi de personal ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    w) analizează anual volumul de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, dacă se impune, face propuneri ministrului justiţiei pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii;
    x) stabileşte sediile serviciilor şi birourilor teritoriale şi circumscripţia acestora;
    y) înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie raportul anual privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat de adunarea generală a procurorilor;
    z) stabileşte modul de gestionare şi de utilizare a depozitului prevăzut în bugetul anual al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie;
    aa) dispune cu privire la utilizarea parcului auto din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi la consumul de carburanţi;
    bb) organizează activitatea de relaţii cu publicul;
    cc) conduce şi coordonează activitatea de comunicare publică;
    dd) organizează activitatea de protecţie a datelor cu caracter personal;
    ee) organizează paza sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a celorlalte bunuri, precum şi paza contra incendiilor, în condiţiile legii;
    ff) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

    (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie emite ordine cu caracter intern.

    CAP. II
    Atribuţiile procurorilor-şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 13
        Procurorii-şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au următoarele atribuţii:
    a) acţionează pentru îndeplinirea ordinelor şi măsurilor dispuse de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, coordonează, controlează şi răspund de activitatea secţiilor, serviciilor, birourilor şi a altor compartimente de activitate, conform repartizării dispuse prin ordin de procurorul- şef direcţie;
    b) înlocuiesc procurorul-şef direcţie, pe perioada absenţei temporare a acestuia, exercitând atribuţiile ce le revin în această calitate, potrivit desemnării efectuate de acesta;
    c) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate de procurorul-şef direcţie;
    d) procurorul-şef adjunct direcţie care coordonează Secţia judiciară penală poate repartiza procurorii în vederea participării la şedinţele de judecată;
    e) formulează propuneri procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând legalitatea actelor şi măsurilor procesuale luate, precum şi a soluţiilor dispuse de procurorii ierarhic inferiori;
    f) formulează propuneri procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind preluarea unor cauze de la nivelul structurilor teritoriale pe care le coordonează;
    g) acordă calificativele privind evaluarea activităţii profesionale a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi;
    h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. III
    Atribuţiile consilierilor procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 14
    (1) În activitatea sa, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 consilieri numiţi prin ordin al acestuia, în condiţiile legii, pe durata mandatului procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (2) Consilierii procurorului-şef direcţie au următoarele atribuţii:
    a) asigură aducerea la îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiilor date de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) efectuează sau participă la realizarea unor studii, evaluări, sinteze şi altor lucrări privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
    c) formulează propuneri privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe care le supun aprobării procurorului-şef al direcţiei;
    d) din dispoziţia procurorului-şef direcţie, asistă la primirea în audienţă de către acesta a unor persoane şi informează asupra posibilităţilor de rezolvare, colaborând în acest scop cu celelalte compartimente ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    e) din dispoziţia procurorului-şef direcţie examinează proiecte de acte normative ori note de studiu şi fac propuneri sau observaţii asupra cuprinsului acestora;
    f) participă, din dispoziţia procurorului-şef direcţie, la şedinţele comisiilor Parlamentului, cu prilejul dezbaterii unor proiecte de acte normative, în calitate de reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    g) examinează şi supun aprobării procurorului-şef direcţie, din dispoziţia acestuia, analizele semestriale şi anuale privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor, serviciilor şi ai altor compartimente de activitate;
    h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Consilierii procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au şi calitatea de procuror, din dispoziţia acestuia:
    a) examinează legalitatea unor măsuri şi acte dispuse ori a unor soluţii date de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, formulând propuneri pe care le prezintă procurorului-şef;
    b) pot exprima o opinie asupra preluării unor cauze de la nivelul structurilor teritoriale.


    TITLUL V
    Organizarea şi atribuţiile adunării generale a procurorilor şi ale Colegiului de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    CAP. I
    Adunarea generală a procurorilor
    ART. 15
        Adunarea generală a procurorilor este convocată de procurorul-şef direcţie, iar în lipsa acestuia, de unul dintre procurorii-şefi adjuncţi direcţie, desemnat de acesta.

    ART. 16
    (1) Adunarea generală a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie are următoarele atribuţii:
    a) dezbate activitatea anuală desfăşurată de direcţie;
    b) dezbate probleme de drept;
    c) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
    d) formulează puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, după caz, a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) alege şi revocă membrii colegiului de conducere;
    f) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

    (2) Adunarea generală a procurorilor este legal constituită în prezenţa majorităţii procurorilor în funcţie.
    (3) Adunarea generală a procurorilor este compusă din toţi procurorii în funcţie ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv procurorii delegaţi sau detaşaţi de la alte parchete.
    (4) Hotărârile adunării generale a procurorilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
    (5) Secretariatul adunării generale este asigurat de procurori şi/sau grefieri desemnaţi de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru care vor fi asiguraţi supleanţi.
    (6) Hotărârile şi lucrările adunării generale se păstrează la nivelul Serviciului resurse umane.

    CAP. II
    Colegiul de conducere
    ART. 17
    (1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează colegiul de conducere, care dezbate problemele generale de conducere ale acestei direcţii şi adoptă hotărâri menite să asigure buna organizare şi funcţionare a acesteia.
    (2) Colegiul de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este constituit din procurorul-şef al direcţiei, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie şi 2 procurori aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a procurorilor.
    (3) În cazul în care, din motive obiective, colegiul de conducere nu se poate constitui cu numărul legal de membri, atribuţiile colegiului de conducere se exercită de procurorul-şef direcţie.
    (4) Hotărârile colegiului de conducere se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi. Votul procurorului-şef al direcţiei este decisiv în caz de paritate de voturi.
    (5) Colegiul de conducere se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea procurorului-şef al direcţiei sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
    (6) Când colegiul de conducere dezbate probleme economico-financiare sau administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic al direcţiei, cu vot consultativ.
    (7) În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele colegiului de conducere pot fi invitaţi şi procurori de la alte parchete, care nu au drept de vot.
    (8) Membrii aleşi în colegiul de conducere pot fi revocaţi de adunarea generală în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege.
    (9) În caz de vacantare a unui loc de membru ales al colegiului de conducere se vor organiza alegeri pentru desemnarea unui nou membru, în termen de cel mult 30 de zile de la vacantare.

    ART. 18
    (1) Membrii colegiului de conducere sunt aleşi de adunarea generală a procurorilor prin vot secret, direct şi personal, în prezenţa majorităţii.
    (2) Adunarea generală a procurorilor pentru alegerea membrilor colegiului de conducere se convoacă potrivit art. 15.
    (3) Pot fi aleşi ca membri ai colegiului de conducere procurorii numiţi şi care funcţionează efectiv în cadrul direcţiei, cu excepţia membrilor de drept.
    (4) Au drept de vot procurorii numiţi, conducătorii direcţiei şi procurorii delegaţi sau detaşaţi de la alte parchete.
    (5) Pentru alegerea membrilor colegiului de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se întocmesc buletine de vot care se înmânează procurorilor prezenţi.
    (6) Fiecare procuror va primi câte un buletin de vot.
    (7) Votarea se va face prin încercuirea numelui unui număr de maximum 2 candidaţi.
    (8) Buletinele de vot se vor împături şi vor fi introduse în urnă, în aşa fel încât să se asigure secretul votării.
    (9) Buletinele de vot în care vor fi încercuite numele unui număr de 3 sau mai mulţi candidaţi vor fi declarate nule.
    (10) Sunt declaraţi aleşi membri ai colegiului de conducere procurorii care obţin cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate.
    (11) Procedura de votare se repetă în cazul în care la primul tur de scrutin nu au fost aleşi toţi membrii colegiului de conducere.
    (12) La următorul tur de scrutin va fi trecut pe liste, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute, un număr de procurori mai mare cu cel puţin unu faţă de numărul locurilor rămase neocupate în colegiul de conducere. Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător la fiecare tur de scrutin.
    (13) Pentru numărarea voturilor şi stabilirea rezultatului votării se va constitui o comisie formată din 3 procurori aleşi de adunarea generală a procurorilor dintre cei care nu şi-au depus candidaturile.
    (14) Secretariatul tehnic privind desfăşurarea Adunării generale a procurorilor pentru alegerea membrilor Colegiului de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie va fi asigurat de o comisie formată dintr-un procuror şi un grefier din cadrul Serviciului resurse umane.
    (15) Comisia prevăzută la alin. (14) va fi desemnată de procurorul-şef direcţie. Aceasta va întocmi un proces-verbal cu operaţiunile de votare şi rezultatul final al alegerilor, care va cuprinde:
    a) numele şi prenumele membrilor comisiei;
    b) data şi locul desfăşurării alegerilor;
    c) numărul, numele şi prenumele procurorilor prezenţi;
    d) numărul, numele şi prenumele procurorilor absenţi şi cauzele neprezentării;
    e) rezultatul votării şi semnătura membrilor comisiei.

    (16) Calitatea de membru al colegiului de conducere încetează, după caz: la expirarea mandatului, prin demisie, pensionare, revocare sau suspendare din funcţia de procuror, prin dobândirea calităţii de membru de drept, prin încetarea funcţiei de procuror în cadrul direcţiei ori prin imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum şi prin deces.
    (17) Membrul ales al colegiului de conducere al cărui mandat a încetat potrivit dispoziţiilor alin. (16) va fi înlocuit de un nou membru ales potrivit dispoziţiilor alin. (1) - (15), prin organizarea de alegeri.

    ART. 19
        Colegiul de conducere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) analizează proiectul de buget al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) numeşte comisiile de concurs/examen pentru definitivarea în funcţii şi pentru promovarea în funcţii de execuţie sau conducere, grade ori trepte profesionale a personalului auxiliar de specialitate;
    c) aprobă tematica examenului de promovare în funcţii de execuţie şi de conducere, grade sau trepte profesionale şi pentru definitivarea în funcţii a personalului auxiliar de specialitate;
    d) propune procurorului-şef al direcţiei numărul de posturi care urmează a fi scoase la concurs pentru ocuparea funcţiilor vacante de grefieri arhivari şi personal conex, data concursului, taxa de înscriere, comisia de examinare, comisia de soluţionare a contestaţiilor, preşedinţii acestora, precum şi secretariatul concursului;
    e) stabileşte măsurile necesare privind îmbunătăţirea stării de disciplină şi perfecţionarea profesională a personalului;
    f) face propuneri privind premierea şi alte drepturi cuvenite personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    g) hotărăşte cu privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea atribuţiilor ce revin Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii.


    ART. 20
    (1) Comunicarea ordinii de zi a colegiului de conducere se face prin secretariatul acestuia. Secretariatul colegiului de conducere este asigurat de un procuror din cadrul Serviciului resurse umane.
    (2) Şedinţele colegiului de conducere nu sunt publice.
    (3) Dezbaterile şi hotărârile colegiului de conducere se consemnează într-un proces-verbal, încheiat de secretariatul colegiului de conducere şi semnat de toţi membrii săi. Hotărârile colegiului de conducere se aduc la cunoştinţă celor interesaţi.
    (4) Hotărârile şi procesele-verbale încheiate potrivit alin. (3) se păstrează într-o mapă specială în cadrul Serviciului resurse umane.

    TITLUL VI
    Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    CAP. I
    Conducerea, structura şi atribuţiile secţiilor şi serviciilor
    SECŢIUNEA 1
    Conducerea şi structura Secţiei de combatere a corupţiei
    ART. 21
        Secţia de combatere a corupţiei este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupţie, Serviciul de combatere a corupţiei în legătură cu mediul privat şi Serviciul de combatere a corupţiei la nivel înalt, conduse de procurori-şefi serviciu.

    ART. 22
        Secţia de combatere a corupţiei efectuează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, pentru infracţiunile date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin actele normative în vigoare.

    ART. 23
        În realizarea sarcinilor ce îi revin, Secţia de combatere a corupţiei colaborează cu celelalte secţii, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu instanţele de judecată şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice, în condiţiile legii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Conducerea şi structura Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie
    ART. 24
        Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare şi Serviciul de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, conduse de procurori-şefi serviciu.

    ART. 25
        Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, pentru infracţiunile date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin actele normative în vigoare.

    ART. 26
        În realizarea sarcinilor ce îi revin, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie colaborează cu celelalte secţii, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu instanţele de judecată şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice, în condiţiile legii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Atribuţiile procurorului-şef secţie şi ale procurorului-şef adjunct al secţiei
    ART. 27
        Procurorul-şef secţie îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea întregului personal din cadrul secţiei, luând sau, după caz, propunând conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie măsurile care se impun;
    b) organizează, coordonează şi exercită controlul asupra activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurorii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din subordine;
    c) urmăreşte şi răspunde de repartizarea cauzelor şi lucrărilor, pe criterii obiective: specializare, aptitudini, experienţă, numărul de lucrări aflate în lucru şi gradul lor de complexitate, cazurile de incompatibilitate şi conflict de interese, în măsura în care sunt cunoscute, precum şi alte situaţii deosebite;
    d) repartizează, potrivit legii, personalul pe compartimente de activitate, stabileşte atribuţiile ce îi revin acestuia, precum şi măsurile şi termenele de realizare a lor;
    e) verifică rechizitoriile întocmite de procurorii din subordine, de procurorii militari din cadrul structurii centrale şi de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, în raport cu obiectul cauzelor, respectiv infracţiuni de corupţie ori infracţiuni asimilate acestora;
    f) avizează limitele şi efectele acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei întocmite de procurorii din subordine, de procurorii militari din cadrul structurii centrale şi de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, în raport cu obiectul cauzelor, respectiv infracţiuni de corupţie ori infracţiuni asimilate acestora;
    g) verifică legalitatea şi temeinicia soluţiilor de clasare şi de renunţare la urmărirea penală dispuse de procurorii şefi ai serviciilor din cadrul direcţiei şi de către procurorii militari ai direcţiei, în raport cu obiectul cauzelor, respectiv infracţiuni de corupţie ori infracţiuni asimilate acestora;
    h) soluţionează plângerile formulate împotriva actelor şi măsurilor procesuale luate, precum şi a soluţiilor dispuse de procurorii sau procurorii militari şi de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale/serviciul militar;
    i) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate;
    j) elaborează programele de activitate ale secţiei, stabileşte obiectivele anuale ale acesteia cuprinse în raportul anual privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în acord cu obiectivele conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asigură şi urmăreşte realizarea integrală a acestora, în termenele stabilite;
    k) controlează activitatea desfăşurată de personalul din subordine prin efectuarea periodică de controale operative curente, materializate prin referate/rapoarte scrise, pe care le înaintează conducerii direcţiei;
    l) realizează anual evaluarea activităţii profesionale a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex;
    m) examinează trimestrial datele statistice şi răspunde pentru exactitatea acestora;
    n) efectuează planificarea serviciului de permanenţă pentru procurorii din cadrul secţiei şi o transmite Serviciului resurse umane;
    o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente, ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    ART. 28
        Procurorul-şef adjunct al secţiei îl ajută pe procurorul-şef al secţiei în aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi ordinelor procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi are următoarele atribuţii:
    a) soluţionează lucrările repartizate de procurorul-şef al secţiei şi de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate;
    c) în lipsa procurorului-şef al secţiei, exercită atribuţiile ce îi revin acestuia;
    d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    SECŢIUNEA a 4-a
    Atribuţiile procurorului-şef serviciu şi procurorului militar-şef serviciu
    ART. 29
    (1) Serviciile sunt conduse de un procuror-şef serviciu, care are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul serviciului, luând sau, după caz, propunând conducerii secţiei măsurile ce se impun;
    b) efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate;
    c) urmăreşte şi controlează modul de respectare a programului de lucru şi de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite, precum şi de păstrare a secretului profesional;
    d) ţine evidenţa cauzelor prioritare, informează operativ conducerea secţiei cu privire la stadiul cercetărilor în aceste dosare şi întocmeşte periodic informări privind stadiul cercetărilor în cauzele repartizate serviciului şi le prezintă conducerii secţiei şi direcţiei;
    e) întocmeşte periodic analiza activităţii serviciului şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente, ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Procurorul militar-şef serviciu are atribuţiile prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele atribuţii:
    a) organizează participarea procurorilor militari la şedinţele de judecată în faţa instanţelor militare, urmărind înştiinţarea prealabilă a instanţelor şi a Secţiei judiciare din cadrul direcţiei;
    b) verifică modul de pregătire a procurorilor militari pentru participarea la şedinţele de judecată şi analizează legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţă, în vederea exercitării căilor de atac;
    c) organizează şi desfăşoară, conform competenţei, activităţi comune constând în conferinţe, seminare şi alte acţiuni de colaborare şi cooperare cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale, în scopul prevăzut de art. 113 alin. (2) din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară;
    d) îndeplineşte atribuţiile specifice şefului de stat major al unităţii, în scopul pregătirii militare şi fizice corespunzătoare a procurorilor militari;
    e) întocmeşte şi actualizează proiectele statelor de funcţii şi de personal pe timp de pace şi de război.


    CAP. II
    Conducerea, structura şi atribuţiile Secţiei judiciare
    ART. 30
        Secţia judiciară este condusă de un procuror-sef secţie, ajutat de un procuror-sef adjunct secţie şi are în structură Serviciul de reprezentare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti şi Serviciul de reprezentare la alte instanţe, conduse de procurori- şefi serviciu.

    ART. 31
        Secţia judiciară îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) asigură participarea procurorilor la judecarea cauzelor penale sau civile, potrivit legii şi ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    b) analizează legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţă în cauzele penale de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    c) analizează cauzele în care instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri de achitare şi restituire la procuror şi prezintă propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea deficienţelor, pe cale ierarhică;
    d) întocmeşte semestrial situaţia statistică privind activitatea judiciară;
    e) examinează jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti în cauzele de competenţa direcţiei şi formulează propuneri în cazurile de aplicare neunitară a legii;
    f) exercită îndrumarea procurorilor de la serviciile teritoriale ale direcţiei în activitatea desfăşurată în faza de judecată;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.


    ART. 32
        Procurorul-şef al Secţiei judiciare îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) conduce, controlează, coordonează şi răspunde de activitatea întregului personal din cadrul secţiei, luând sau, după caz, propunând conducerii direcţiei măsurile care se impun;
    b) coordonează programarea participării procurorilor la judecarea cauzelor;
    c) coordonează şi sprijină pregătirea procurorilor pentru şedinţele de judecată;
    d) organizează şedinţe cu procurorii din cadrul secţiei, în vederea analizării soluţiilor pronunţate de instanţe;
    e) exercită căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii;
    f) examinează jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti în cauzele cu participarea direcţiei şi formulează propuneri în cazurile de aplicare neunitară a legii;
    g) repartizează spre soluţionare lucrările înregistrate în secţie, pe bază de criterii obiective: specializare, aptitudini, experienţă, numărul de lucrări aflate în lucru şi gradul lor de complexitate, cazurile de incompatibilitate şi conflict de interese, în măsura în care sunt cunoscute, precum şi alte situaţii deosebite;
    h) examinează lucrările întocmite de procurorii din cadrul secţiei şi, după caz, lucrările întocmite de procurorii desemnaţi pentru desfăşurarea activităţii judiciare din cadrul serviciilor teritoriale, propunând măsuri corespunzătoare procurorului ierarhic superior;
    i) asigură îndrumarea procurorilor de şedinţă de la serviciile teritoriale, urmărind îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii;
    j) organizează, coordonează şi controlează evidenţa căilor de atac declarate, precum şi comunicarea soluţiilor pronunţate, formulând observaţii privind deficienţele constatate;
    k) participă la judecarea cauzelor, când consideră necesar sau din dispoziţia conducerii direcţiei;
    l) întocmeşte semestrial analiza activităţii judiciare, respectiv a cauzelor în care instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri de achitare şi restituire la procuror şi prezintă propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea deficienţelor, pe cale ierarhică;
    m) exercită acţiuni de control tematic la serviciile teritoriale, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
    n) rezolvă sesizările, reclamaţiile şi plângerile în legătură cu activitatea judiciară penală, repartizate de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    o) elaborează programele de activitate ale secţiei, stabileşte obiectivele anuale ale acesteia cuprinse în raportul anual privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în acord cu obiectivele conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asigură şi urmăreşte realizarea integrală a acestora, în termenele stabilite;
    p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii direcţiei, în condiţiile legii.


    ART. 33
        Procurorul-şef adjunct al Secţiei judiciare îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) îl ajută pe procurorul-şef secţie la îndeplinirea dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi a ordinelor procurorului-şef al direcţiei;
    b) organizează, conduce, controlează şi răspunde de îndeplinirea atribuţiilor manageriale delegate de către procurorul-şef secţie;
    c) soluţionează lucrările repartizate de procurorul-şef al secţiei sau de conducerea direcţiei;
    d) participă la judecarea cauzelor direcţiei, din dispoziţia conducerii direcţiei sau a procurorului- şef secţie;
    e) exercită, în lipsa procurorului-şef secţie, atribuţiile acestuia;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii direcţiei, în condiţiile legii.


    ART. 34
    (1) Serviciul de reprezentare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) asigură participarea, potrivit legii, la judecarea cauzelor de competenţa direcţiei, aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii de Apel Bucureşti şi al judecătoriilor din raza Tribunalului Bucureşti;
    b) întocmeşte lucrări din dispoziţia conducerii direcţiei, în condiţiile legii;
    c) evidenţiază probleme de aplicare neunitară a legii penale, apărute cu ocazia judecării cauzelor penale şi informează procurorul-şef al Secţiei judiciare;
    d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite prin dispoziţia procurorului ierarhic superior, în condiţiile legii.

    (2) Procurorul-şef al Serviciului de reprezentare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu;
    b) coordonează programarea participării procurorilor la judecarea cauzelor, potrivit legii;
    c) participă în şedinţele de judecată şi soluţionează lucrările care i-au fost repartizate;
    d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite prin dispoziţia procurorului ierarhic superior, în condiţiile legii.


    ART. 35
    (1) Serviciul de reprezentare la alte instanţe asigură participarea, potrivit legii, la judecarea cauzelor de competenţa direcţiei, aflate pe rolul instanţelor din raza Curţii de Apel Bucureşti, cu excepţia celor de la art. 34 alin. (1) lit. a) şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. b) - d).
    (2) Procurorul-şef al Serviciului de reprezentare la alte instanţe îndeplineşte atribuţiile prevăzute de art. 34 alin. (2).

    CAP. III
    Conducerea şi atribuţiile Serviciului resurse umane
    ART. 36
    (1) Serviciul resurse umane este condus de un procuror-şef serviciu.
    (2) Serviciul resurse umane îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte lucrările necesare numirii, promovării, delegării, detaşării, transferului, precum şi modificării sau încetării raporturilor de muncă, pentru personalul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii;
    b) întocmeşte proiectele statelor de funcţii şi de personal ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi le înaintează procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea supunerii spre aprobare de către ministrul justiţiei;
    c) întocmeşte proiectul de ordin al procurorului-şef direcţie privind structura şi organizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    d) întocmeşte lucrările privind redistribuirea, suplimentarea sau reducerea numărului de posturi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    e) asigură şi actualizează evidenţa posturilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    f) propune procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie constituirea comisiei de examinare pentru încadrarea şi promovarea personalului şi organizează concursurile sau examenele, potrivit legii;
    g) gestionează dosarele profesionale ale salariaţilor din Direcţia Naţională Anticorupţie, cu excepţia procurorilor, asigurând confidenţialitatea datelor din dosare, precum şi actualizarea permanentă a acestora, prin introducerea actelor şi documentelor necesare;
    h) întocmeşte şi prezintă procurorului-şef direcţie proiectele ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    i) ţine evidenţa planificărilor concediilor de odihnă şi adoptă măsurile ce se impun în cazul personalului care beneficiază de concedii fără plată, concedii de studii sau concedii de creştere şi îngrijire a copiilor;
    j) întocmeşte legitimaţiile de serviciu pentru personalul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    k) întocmeşte adeverinţele şi eliberează documentele necesare pensionării personalului, conform legii;
    l) completează şi transmite electronic datele privind personalul contractual în programul REVISAL;
    m) centralizează planificarea cu programarea procurorilor privind efectuarea serviciului de permanenţă şi o înaintează, spre aprobare, procurorului-şef direcţie;
    n) întocmeşte planificarea serviciului, în afara programului de lucru, a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară;
    o) face propuneri pentru decontarea cheltuielilor privind chiria, precum şi a cheltuielilor de transport, pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară;
    p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Procurorul-şef al Serviciului resurse umane are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea întregului personal din serviciu privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor;
    b) repartizează personalului din serviciu lucrările de competenţa acestuia şi îl îndrumă în vederea soluţionării corecte şi la termen a acestora;
    c) soluţionează lucrări ale serviciului;
    d) colaborează cu Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi cu alte instituţii publice, în vederea realizării sarcinilor privind organizarea concursurilor, încadrarea, transferul, promovarea şi acordarea unor drepturi personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform legii;
    e) colaborează cu procurorii-şefi ai secţiilor, serviciilor, birourilor, precum şi cu şefii celorlalte structuri din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu privire la încadrarea şi evaluarea personalului direcţiei, precum şi cu privire la orice alte aspecte necesare soluţionării lucrărilor de competenţa serviciului, conform legii;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. IV
    Conducerea şi atribuţiile Serviciului formare profesională, programe şi documentare
    ART. 37
    (1) Serviciul formare profesională, programe şi documentare este condus de un procuror-şef serviciu/specialist şef serviciu.
    (2) Serviciul formare profesională, programe şi documentare îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) identifică nevoile de formare profesională ale personalului direcţiei şi formulează propuneri, în acest sens, conducerii direcţiei;
    b) organizează şi coordonează activitatea de formare profesională a personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii, propunând procurorului-şef direcţie măsuri corespunzătoare;
    c) propune adoptarea de măsuri în vederea participării personalului direcţiei la programele de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi de alte instituţii de profil, din ţară şi din străinătate;
    d) implementează activităţile de formare profesională stabilite în cadrul proiectelor aprobate, indiferent de sursa de finanţare;
    e) ţine evidenţa participării personalului direcţiei la formele de pregătire profesională;
    f) întocmeşte lucrările privind participarea personalului direcţiei la formele de pregătire profesională;
    g) ţine evidenţa legislaţiei, jurisprudenţei şi a doctrinei, precum şi a ordinelor cu caracter normativ emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    h) informează periodic despre necesarul de carte sau de alte publicaţii;
    i) ţine evidenţa şi gestiunea bibliotecii direcţiei;
    j) informează procurorii cu privire la actele normative nou-apărute, inclusiv cele prevăzute la lit. g) şi la jurisprudenţa publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    k) identifică doctrina judiciară relevantă, tipărită sau în format electronic, privind o problemă de drept indicată de către procurorii direcţiei;
    l) prin intermediul Unităţii de implementare a proiectelor redactează propunerile de proiecte şi realizează managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă în care Direcţia Naţională Anticorupţie este iniţiator sau partener;
    m) facilitează şi organizează, în colaborare cu Serviciul de cooperare internaţională, activităţile de schimb de experienţă cu structurile anticorupţie din alte state;
    n) diseminează, în interiorul instituţiei, rapoartele întocmite şi materialele documentare obţinute ca urmare a participării personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie la stagii de pregătire sau vizite de studiu în străinătate;
    o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Şeful Serviciului formare profesională, programe şi documentare are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea întregului personal din serviciu privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor;
    b) repartizează personalului din serviciu lucrările de competenţa acestuia şi îl îndrumă în vederea soluţionării corecte şi la termen a acestora;
    c) soluţionează lucrări ale serviciului;
    d) coordonează activitatea Unităţii de implementare a proiectelor;
    e) colaborează cu procurorii-şefi ai secţiilor, serviciilor, birourilor, precum şi cu şefii celorlalte structuri din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu privire la perfecţionarea profesională a personalului, potrivit legii;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    ART. 38
    (1) Biblioteca este organizată în cadrul Serviciului formare profesională, programe şi documentare, persoana care răspunde de bibliotecă fiind numită din rândul grefierilor documentarişti.
    (2) Fondul documentar al Bibliotecii direcţiei se organizează pe grupe şi subgrupe componente, în raport cu specificul publicaţiilor.
    (3) Încadrarea fondului documentar în grupe şi subgrupe componente se face de grefierul documentarist care răspunde de bibliotecă, sub controlul şefului de serviciu.

    CAP. V
    Conducerea şi atribuţiile Serviciului registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul
    ART. 39
    (1) Serviciul registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul este condus de un procuror- şef serviciu.
    (2) Serviciul registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul are următoarele atribuţii:
    a) înregistrează şi distribuie corespondenţa adresată Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) asigură primirea, înregistrarea şi repartizarea memoriilor, sesizărilor, petiţiilor şi a altor lucrări către structurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit competenţei acestora;
    c) transmite altor autorităţi şi instituţii publice, în raport de competenţa acestora, corespondenţa greşit îndreptată către Direcţia Naţională Anticorupţie, înştiinţând petiţionarii;
    d) asigură expedierea corespondenţei;
    e) realizează activitatea de arhivă în condiţiile legii şi asigură păstrarea documentelor potrivit Nomenclatorului arhivistic privind activitatea Ministerului Public;
    f) organizează şi coordonează activitatea de arhivă;
    g) înregistrează şi ţine evidenţa ordinelor interne cu caracter normativ emise de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu excepţia celor privind informaţiile clasificate;
    h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Procurorul-şef al Serviciului registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează şi controlează activitatea întregului personal din cadrul serviciului privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor;
    b) repartizează lucrările şi desemnează grefierii cu atribuţii privind primirea şi înregistrarea corespondenţei şi a celorlalte lucrări;
    c) soluţionează lucrări ale serviciului;
    d) examinează corespondenţa şi lucrările primite şi le repartizează compartimentelor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau, după caz, dispune trimiterea acestora spre soluţionare instituţiilor competente, potrivit legii, înştiinţând petiţionarii;
    e) organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor şi, după caz, acordă audienţă petiţionarilor, informând conducerea direcţiei cu privire la situaţiile deosebite apărute;
    f) verifică activitatea serviciului şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. VI
    Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului de cooperare internaţională şi ale Biroului de legătură cu instituţii similare din alte state
    ART. 40
    (1) Serviciul de cooperare internaţională este condus de un procuror-şef serviciu şi are în structură Biroul de legătură cu instituţii similare din alte state, condus de un procuror- şef birou.
    (2) Serviciul de cooperare internaţională îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte şi supune spre aprobare procurorului-şef al direcţiei acorduri, convenţii şi alte forme de cooperare internaţională, bilaterală sau multilaterală, în domeniul de competenţă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu autorităţi similare din alte state ori organisme internaţionale şi se ocupă de organizarea activităţilor desfăşurate în cadrul acestora;
    b) asigură cooperarea cu organizaţiile europene şi internaţionale, precum şi cu misiunile diplomatice străine acreditate în România, în vederea dezvoltării relaţiilor internaţionale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie în domeniul luptei împotriva corupţiei şi organizează participarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie la activităţile desfăşurate de acestea;
    c) colaborează, cu acordul conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu instituţiile naţionale având responsabilităţi în domeniul anticorupţiei, pe teme ce ţin de cooperarea internaţională;
    d) realizează activitatea de raportare în domeniul politicilor anticorupţie ale instituţiilor europene şi ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
    e) facilitează şi organizează participarea personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie la conferinţe, seminare, simpozioane, vizite de studiu şi întruniri în care se dezbat probleme specifice infracţiunilor de competenţa direcţiei şi urmăreşte valorificarea observaţiilor, a constatărilor şi a materialelor documentare obţinute cu prilejul participării;
    f) sprijină activitatea de primire a vizitelor oficiale de către conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, realizând corespondenţa oficială în acest sens;
    g) sprijină activitatea operativă şi neoperativă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin efectuarea de activităţi de traducere şi interpretariat;
    h) întocmeşte periodic informări privind proiectele de acte normative ale UE şi elaborează, la solicitarea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, note de studiu privind cooperarea judiciară şi relaţiile internaţionale, precum şi informări privind reglementările din legislaţia statelor europene şi ale altor state cu relevanţă pentru activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Biroul de legătură cu instituţii similare din alte state îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) asigură buna desfăşurare a activităţii de cooperare judiciară internaţională în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit legii şi instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, prin sprijinul acordat secţiilor şi serviciilor direcţiei în formularea şi executarea ordinelor europene de anchetă şi a altor forme de cooperare juridică internaţională în materie penală;
    b) asigură schimbul de date şi de informaţii cu instituţiile similare din alte ţări cu privire la investigarea şi urmărirea infracţiunilor de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    c) asigură cooperarea cu magistraţii şi ofiţerii de legătură desemnaţi pe lângă ambasadele acreditate în România, precum şi cu magistraţii şi ofiţerii de legătură români detaşaţi în străinătate;
    d) asigură cooperarea cu misiunile diplomatice ale României, precum şi cu misiunile diplomatice străine acreditate în România, în realizarea atribuţiilor direcţiei, referitoare la solicitarea sau executarea unor cereri de cooperare judiciară internaţională;
    e) asigură participarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie la activităţile Reţelei judiciare europene, Reţelei judiciare române şi a Eurojust, precum şi a altor reţele internaţionale, prin persoanele desemnate;
    f) la solicitarea procurorului de caz, efectuează formalităţi privind traducerea autorizată a cererilor de asistenţă judiciară internaţională active şi pasive, a documentelor primite în executarea cererilor, precum şi comunicarea actelor de procedură către cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii direcţiei, în condiţiile legii.


    ART. 41
    (1) Procurorul-şef al Serviciului de cooperare internaţională are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din serviciu;
    b) repartizează lucrările de competenţa serviciului şi dă îndrumări în vederea rezolvării corecte şi la termen a acestora;
    c) asigură informarea operativă a procurorului-şef direcţie cu privire la reflectarea în documentele organizaţiilor şi organismelor internaţionale a situaţiei corupţiei din România şi a acţiunilor de combatere a acesteia;
    d) participă la elaborarea şi soluţionarea lucrărilor complexe sau de importanţă deosebită date în competenţa serviciului;
    e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Procurorul-şef al Biroului de legătură cu instituţii similare din alte state are următoarele atribuţii:
    a) coordonează, îndrumă şi controlează activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef serviciu măsurile care se impun;
    b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului, prevăzute la art. 40 alin. (3);
    c) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. VII
    Conducerea şi atribuţiile Serviciului de documente clasificate
    ART. 42
        Personalul Serviciului de documente clasificate asigură îndeplinirea tuturor obligaţiilor stabilite prin legislaţia privind documentele şi informaţiile clasificate pentru toate secţiile şi serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având următoarele atribuţii:
    a) asigură evidenţa, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea, inventarierea anuală, arhivarea şi alte operaţiuni privind documentele clasificate, în condiţiile legii;
    b) execută măsurile dispuse de şeful structurii de securitate şi de funcţionarul de securitate sub toate componentele de protecţie a informaţiilor clasificate şi ţine evidenţa lucrărilor acesteia;
    c) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


    ART. 43
    (1) Serviciul de documente clasificate este condus de un procuror-şef serviciu, funcţionează în subordinea directă a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi face parte din structura de securitate constituită la nivelul direcţiei.
    (2) Procurorul-şef serviciu are următoarele atribuţii:
    a) supraveghează, coordonează şi verifică activitatea cu privire la aplicarea regulilor de protecţie a informaţiilor clasificate şi de gestionare a documentelor clasificate la nivelul secţiilor şi serviciilor din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) efectuează, din dispoziţia conducerii direcţiei, controale privind respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte protecţia informaţiilor clasificate;
    c) consiliază şi propune măsuri conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi structurii de securitate în legătură cu aplicarea dispoziţiilor privind protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv sub aspectul vulnerabilităţilor şi riscurilor existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate şi prezintă conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie propuneri de remediere a deficienţelor constatate;
    d) face propuneri privind actualizarea dispoziţiilor cu caracter intern vizând protecţia informaţiilor clasificate, sub toate componentele;
    e) asigură centralizarea datelor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate;
    f) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


    CAP. VIII
    Serviciul tehnologii şi metode emergente
    SECŢIUNEA 1
    Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului tehnologii şi metode emergente
    ART. 44
    (1) Serviciul tehnologii şi metode emergente este coordonat de procurorul-şef adjunct direcţie desemnat de către procurorul-şef direcţie, şi este condus de către un procuror-şef/ofiţer de poliţie judiciară şef serviciu/specialist şef serviciu.
    (2) Serviciul tehnologii şi metode emergente are în componenţă Biroul specialişti, Biroul investigaţii financiare în cadrul căruia funcţionează Compartimentul de analiză a informaţiilor, Biroul percheziţii informatice şi Biroul IT.
    (3) Şeful serviciului are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul serviciului, luând sau, după caz, propunând conducerii direcţiei măsurile care se impun;
    b) repartizează lucrările de competenţa serviciului şi dă îndrumări cu acordul procurorului de caz în vederea rezolvării corecte şi la termen a acestora;
    c) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin serviciului;
    d) elaborează metodologii de lucru şi proceduri interne sau, după caz, ghiduri de bune practici, în domeniile de competenţă ale serviciului;
    e) întocmeşte şi actualizează fişele de post ale şefilor de birou sau, după caz, ale personalului din subordine;
    f) elaborează criterii de performanţă şi propune conducerii direcţiei acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a şefilor de birou şi, după caz, a personalului din subordine;
    g) contrasemnează, potrivit legii, evaluarea activităţii profesionale a personalului din subordine întocmită de către şefii de birou;
    h) propune conducerii direcţiei participarea personalului din subordine la derularea proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii serviciului;
    i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (4) Atribuţiile prevăzute la alin. (3) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului, atunci când este cazul.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Biroul specialişti
    ART. 45
    (1) Biroul specialişti este coordonat de către şeful serviciului şi este condus de un specialist şef birou. Şeful biroului îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
    a) organizează şi conduce activitatea specialiştilor din Direcţia Naţională Anticorupţie, sub coordonarea şefului serviciului, urmărind realizarea în termen şi în bune condiţii a lucrărilor repartizate;
    b) propune desemnarea specialiştilor în vederea întocmirii rapoartelor de constatare tehnico- ştiinţifice în dosarele de urmărire penală;
    c) colaborează cu specialiştii care solicită îndrumare, cu acordul procurorului de caz, în vederea clarificării aspectelor tehnice privind întocmirea rapoartelor de constatare;
    d) la solicitarea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întocmeşte rapoarte, analize şi sinteze privind activitatea specialiştilor;
    e) elaborează criteriile de evaluare profesională şi întocmeşte fişele de evaluare a specialiştilor din cadrul Biroului specialişti şi a serviciilor teritoriale, care sunt supuse aprobării procurorului- şef direcţie;
    f) întocmeşte şi actualizează fişele de post ale specialiştilor;
    g) efectuează constatări tehnico-ştiinţifice în dosarele penale;
    h) întocmeşte planificarea privind serviciul de permanenţă al personalului din subordine;
    i) asigură consultanţă tehnică pentru achiziţia din fondurile publice ori externe a instrumentelor necesare în activitatea serviciului, pe domeniul de competenţă, conform specializării;
    j) identifică programe de pregătire profesională în aria de competenţă a biroului şi propune şefului de serviciu participarea personalului din subordine;
    k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 46
    (1) Specialiştii din cadrul structurii centrale şi teritoriale au următoarele atribuţii:
    a) din dispoziţia scrisă a procurorului, întocmesc constatări tehnico-ştiinţifice în dosare penale, în domeniul lor de specialitate;
    b) formulează, la solicitarea procurorului, puncte de vedere privind obiecţiunile formulate de experţii autorizaţi la rapoartele de constatare întocmite de specialişti;
    c) formulează puncte de vedere privind obiecţiunile la expertizele tehnice judiciare întocmite de experţii autorizaţi, la solicitarea procurorului;
    d) asigură sprijin de specialitate ori participă, la propunerea şefului de serviciu, la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii biroului;
    e) se preocupă de perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, participând la formele de pregătire profesională organizate de Direcţia Naţională Anticorupţie sau de alte instituţii abilitate;
    f) specialiştii din cadrul serviciilor teritoriale comunică Biroului specialişti, prin intermediul procurorului-şef serviciu teritorial, datele solicitate privind activitatea desfăşurată;
    g) asigură serviciul de permanenţă, conform planificării efectuate de către şeful biroului;
    h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia şefului ierarhic superior şi a conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 47
    (1) Specialiştii din cadrul Biroului specialişti îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (2) Specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor teritoriale ale direcţiei se subordonează administrativ procurorilor-şefi ai serviciilor teritoriale din care fac parte, iar profesional Biroului specialişti.

    ART. 48
    (1) Activitatea de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice, desfăşurată în condiţiile legii, este coordonată de procurorul-şef adjunct direcţie desemnat prin ordin al procurorului- şef direcţie.
    (2) Procurorul care solicită efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice are obligaţia de a anexa toate materialele necesare întocmirii acesteia.
    (3) Specialistul desemnat cu efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta procurorului, prin notă motivată, în vederea completării lor.
    (4) Raportul de constatare întocmit de specialist, se transmite, prin intermediul grefei Serviciului tehnologii şi metode emergente, la secţia/serviciul care a solicitat întocmirea acestuia.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Biroul investigaţii financiare
    ART. 49
    (1) Biroul de investigaţii financiare este coordonat de către şeful serviciu şi este condus de către un şef de birou. Şeful de birou are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, luând sau, după caz, propunând şefului de serviciu măsurile care se impun;
    b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    c) repartizează lucrările de competenţa biroului şi dă îndrumări în vederea rezolvării la termen a acestora;
    d) participă la elaborarea şi soluţionarea lucrărilor complexe date în competenţa biroului;
    e) elaborează criterii de performanţă şi propune conducerii direcţiei acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a personalului din subordine;
    f) asigură consultanţă tehnică pentru achiziţia din fondurile publice ori externe a instrumentelor necesare în activitatea serviciului, pe domeniul de competenţă, conform specializării;
    g) identifică programe de pregătire profesională în aria de competenţă a biroului şi propune şefului de serviciu participarea personalului din subordine;
    h) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 50
    (1) Biroul de investigaţii financiare are în structură ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au următoarele atribuţii:
    a) efectuează investigaţii financiare, din dispoziţia procurorului care efectuează urmărirea penală, în vederea identificării bunurilor asupra cărora urmează a se institui măsuri asigurătorii;
    b) întocmesc profilul financiar al persoanelor fizice şi al persoanelor juridice cercetate, cât şi al terţilor aflaţi în legătură cu acestea, în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;
    c) colectează, verifică şi analizează toate informaţiile disponibile, în vederea identificării şi urmăririi bunurilor şi instrumentelor obţinute sau folosite la săvârşirea de infracţiuni date în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    d) duc la îndeplinire activităţile dispuse de procuror prin ordonanţă de delegare în legătură cu instituirea, menţinerea, restrângerea, extinderea, respectiv ridicarea măsurilor asigurătorii;
    e) în situaţia în care instanţa desemnează Direcţia Naţională Anticorupţie ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare, duc la îndeplinire aceste măsuri;
    f) păstrează şi actualizează evidenţa măsurilor asigurătorii dispuse şi aplicate;
    g) în situaţii justificate, cu acordul procurorului-sef direcţie, pot fi delegaţi pentru efectuarea oricăror acte de urmărire penală;
    h) se preocupă de perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, participând la formele de pregătire profesională organizate de Direcţia Naţională Anticorupţie sau de alte instituţii abilitate;
    i) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fisa postului.

    ART. 51
    (1) În cadrul Biroului investigaţii financiare funcţionează Compartimentul de analiză a informaţiilor ce are în structură ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi care au următoarele atribuţii:
    a) acordă suport analitic prin întocmirea de note, rapoarte, analize, procese-verbale şi reprezentări grafice, realizate ca urmare a aplicării unor procedee şi tehnici specializate de procesare, evaluare, colaţionare, interpretare, descriere şi reprezentare a datelor şi informaţiilor;
    b) efectuează activităţi de căutare specializată, culegere, colectare, validare şi analiză a datelor şi informaţiilor, utilizând sursele deschise de informare;
    c) efectuează verificări complexe în bazele de date disponibile, coroborează şi analizează datele obţinute şi le valorifică în lucrările analitice întocmite;
    d) efectuează investigaţii financiare şi alte activităţi dispuse de procuror pentru instituirea măsurilor asigurătorii;
    e) desfăşoară activităţi de descoperire şi investigare a infracţiunilor din competenţa direcţiei, de identificare a unor moduri de operare, mijloace de comitere şi mecanisme de disimulare a veniturilor ilicite, prin valorificarea datelor şi informaţiilor disponibile în baze de date şi surse deschise;
    f) desfăşoară activităţi de identificare, evaluare, dezvoltare şi implementare a soluţiilor de procesare, colectare, analiză, descriere şi reprezentare a informaţiilor şi datelor, prin exploatarea noilor tehnologii informaţionale;
    g) dezvoltă noi tehnici, procedee şi instrumente de analiză a informaţiilor pentru a răspunde necesităţilor instituţionale;
    h) se preocupă de perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, participând la formele de pregătire profesională organizate de Direcţia Naţională Anticorupţie sau de alte instituţii abilitate;
    i) în situaţii justificate, cu acordul procurorului-şef direcţie, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Compartimentului de analiză a informaţiilor pot fi delegaţi pentru efectuarea oricăror acte de urmărire penală;
    j) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.
    (3) La nivelul serviciilor teritoriale, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate, cu precădere, de un ofiţer de poliţie judiciară, anume desemnat prin dispoziţie scrisă de către procurorul-şef al serviciului teritorial respectiv.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Biroul percheziţii informatice
    ART. 52
    (1) Biroul percheziţii informatice este coordonat de şeful serviciu şi este condus de către un şef de birou. Şeful de birou are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară sau specialist şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, luând sau, după caz, propunând şefului de serviciu măsurile care se impun;
    b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    c) repartizează lucrările de competenţa biroului în vederea rezolvării la termen a acestora;
    d) participă la elaborarea şi soluţionarea lucrărilor complexe date în competenţa biroului;
    e) întocmeşte şi actualizează fişele de post ale personalului din subordine;
    f) elaborează criterii de performanţă şi propune conducerii direcţiei acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a personalului din subordine;
    g) asigură consultanţă tehnică pentru achiziţia din fondurile publice ori externe a instrumentelor necesare în activitatea serviciului, pe domeniul de competenţă, conform specializării;
    h) întocmeşte analize periodice ori la cererea şefului de serviciu privind activitatea biroului;
    i) sprijină şeful de serviciu în elaborarea metodologiilor de lucru şi a procedurilor interne sau, după caz, a ghidurilor de bune practici, în domeniul de competenţă al biroului;
    j) identifică programe de pregătire profesională în aria de competenţă a biroului şi propune şefului de serviciu participarea personalului din subordine;
    k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia şefului de serviciu ori a conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 53
    (1) Biroul percheziţii informatice are în structură specialişti numiţi şi ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au următoarele atribuţii:
    a) efectuează, în condiţiile legii, percheziţii informatice în cauzele repartizate de şeful de birou, respectând întocmai dispoziţiile şi termenele impuse;
    b) acordă sprijin de specialitate în executarea unor procedee probatorii din dispoziţia procurorilor, în lucrările repartizate, respectând întocmai dispoziţiile şi termenele impuse;
    c) specialiştii întocmesc constatări tehnico-ştiinţifice în dosare penale, în domeniul lor de specialitate;
    d) ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară asigură punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori a ordonanţelor emise de procuror, în condiţiile legii;
    e) asigură sprijin de specialitate ori participă, la propunerea şefului de serviciu, la derularea proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii biroului;
    f) se preocupă de perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, participând la formele de pregătire profesională organizate de Direcţia Naţională Anticorupţie sau de alte instituţii abilitate;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Biroul IT
    ART. 54
    (1) Biroul IT este coordonat de şeful serviciu şi este condus de către un şef de birou. Şeful de birou are calitatea de specialist şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, luând sau, după caz, propunând şefului de serviciu măsurile care se impun;
    b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    c) repartizează lucrările de competenţa biroului în vederea rezolvării la termen a acestora;
    d) participă la elaborarea şi soluţionarea lucrărilor complexe date în competenţa biroului;
    e) întocmeşte şi actualizează fisele de post ale personalului din subordine;
    f) elaborează criterii de performanţă şi propune conducerii direcţiei acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a personalului din subordine;
    g) asigură consultanţă tehnică pentru achiziţia din fondurile publice ori externe a instrumentelor necesare în activitatea serviciului, pe domeniul de competenţă, conform specializării;
    h) întocmeşte analize privind activitatea biroului;
    i) sprijină şeful de serviciu în elaborarea metodologiilor de lucru şi a procedurilor interne sau, după caz, a ghidurilor de bune practici, în domeniul de competenţă al biroului;
    j) identifică programe de pregătire profesională în aria de competenţă a biroului şi propune şefului de serviciu participarea personalului din subordine;
    k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia şefului de serviciu ori a conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 55
    (1) Biroul IT are în structură specialişti numiţi şi lucrători de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au următoarele atribuţii:
    a) asigură managementul infrastructurii IT&C;
    b) creează şi întreţin aplicaţiile software (realizare, depanare, adaptare, modificare şi extindere) ale direcţiei;
    c) participă la proiectele privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse software;
    d) realizează activităţi de adaptare şi/sau de armonizare a soluţiilor hardware şi a sistemelor de operare, precum şi a aplicaţiilor existente ori proiectate la necesităţile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerinţelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns, cerinţe specifice rezultate în urma activităţilor direcţiei);
    e) desfăşoară activităţi de furnizare a expertizei de specialitate în managementul sistemelor de baze de date şi în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerinţelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viaţă, în conformitate cu criteriile de calitate definite;
    f) proiectează, realizează şi administrează bazele de date;
    g) administrează aplicaţiile şi serverele pe care sunt instalate, inclusiv accesul la aplicaţiile externe;
    h) desfăşoară activităţi de analiză şi evaluare a cerinţelor pentru aplicaţiile informatice şi pentru sistemele de operare, proiectare, dezvoltare, testare şi întreţinere a soluţiilor software pentru satisfacerea acestor cerinţe;
    i) menţine serverele de comunicaţii, securitate şi reţea;
    j) asigură aplicarea politicii de securitate a direcţiei în domeniul IT;
    k) asigură asistenţă tehnică pentru personalul direcţiei, în utilizarea produselor software;
    l) întreţine şi actualizează site-urile de internet şi intranet ale direcţiei;
    m) asigură securitatea informaţiilor şi protecţia împotriva alterării şi distrugerii acestora;
    n) desfăşoară activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă;
    o) desfăşoară activităţi de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificaţii predefinite, şi asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformităţii cu specificaţiile;
    p) colaborează cu celelalte structuri ale direcţiei inclusiv la nivelul serviciilor teritoriale, respectiv acordă/solicită sprijin în activităţile complexe şi proiectele de implementare IT cu impact la nivelul instituţiei sau suport tehnic de specialitate.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    CAP. IX
    Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului tehnic, ale procurorului-şef serviciu şi ale şefilor de birou
    ART. 56
    (1) Serviciul tehnic are în structură ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi este compus din Biroul tehnic şi Biroul de telecomunicaţii.
    (2) În cadrul Serviciului tehnic pot fi înfiinţate centre tehnice zonale, prin ordin al procurorului- şef direcţie.

    ART. 57
        Serviciul tehnic are următoarele atribuţii:
    a) realizează punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere sau cercetare, în condiţiile legii;
    b) asigură sprijin tehnic pentru obţinerea, în condiţiile legii, a datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
    c) participă, sub coordonarea procurorului de caz, la organizarea şi constatarea infracţiunii flagrante;
    d) acordă sprijin tehnic pentru administrarea procedeelor probatorii care impun fixarea prin filmare sau fotografiere a persoanelor sau obiectelor;
    e) întreţine mijloacele tehnice proprii;
    f) efectuează orice alte activităţi cu caracter tehnic în cauze de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


    ART. 58
        Serviciul tehnic este condus de un procuror-şef care îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul serviciului;
    b) propune elaborarea de metodologii de lucru şi proceduri interne în domeniul de competenţă;
    c) îndrumă şi sprijină activitatea centrelor tehnice zonale şi a poliţiştilor din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform competenţelor atribuite serviciului;
    d) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin serviciului;
    e) propune achiziţionarea de echipamente şi bunuri necesare bunei desfăşurări a activităţii serviciului;
    f) elaborează criterii de performanţă şi propune procurorului-şef adjunct direcţie desemnat acordarea calificativelor privind evaluarea activităţii profesionale a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    ART. 59
        Biroul tehnic este condus de un sef birou. Acesta are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului;
    b) îndrumă şi sprijină activitatea centrelor tehnice zonale şi a poliţiştilor din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform competenţelor atribuite biroului;
    c) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    ART. 60
        Biroul telecomunicaţii este condus de un sef de birou. Acesta are calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului;
    b) îndrumă şi sprijină activitatea centrelor tehnice zonale şi a poliţiştilor din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform competenţelor atribuite biroului;
    c) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    d) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. X
    Atribuţiile Compartimentului de centralizare şi de analiză a datelor privind corupţia
    ART. 61
        Compartimentul de centralizare şi de analiză a datelor privind corupţia are următoarele atribuţii:
    a) efectuează operaţiuni de centralizare şi analiză a datelor privind corupţia şi propune conducerii direcţiei valorificarea acestora;
    b) centralizează şi răspunde de exactitatea datelor din formularele statistice şi controlează exactitatea acestora;
    c) organizează arhivarea documentelor privind datele statistice, potrivit normelor legale în vigoare;
    d) îndrumă şi controlează activitatea de statistică judiciară a serviciilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    e) cu aprobarea procurorului-şef direcţie, furnizează date statistice şi materiale de sinteză structurilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, altor instituţii naţionale ori organisme şi organizaţii internaţionale;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. XI
    Conducerea şi atribuţiile Biroului de informare şi relaţii publice
    ART. 62
    (1) Biroul de informare şi relaţii publice este subordonat direct procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (2) Biroul de informare şi relaţii publice desfăşoară activitatea de informare publică, indiferent de modalitatea de realizare, pentru toate secţiile, serviciile şi birourile din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (3) Personalul din cadrul Biroului de informare şi relaţii publice are următoarele atribuţii:
    a) îndeplineşte, potrivit legii, activităţile de informare publică;
    b) întocmeşte şi actualizează anual Buletinul informativ privind liberul acces la informaţiile publice, potrivit legii;
    c) realizează informarea publicului asupra activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv publicarea pe site a acestor informaţii, şi răspunde presei, în numele instituţiei, prin purtătorul de cuvânt;
    d) transmite comunicate şi buletine de presă, organizează conferinţe de presă şi interviuri şi asigură reprezentarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie la manifestări care privesc activitatea parchetelor;
    e) prezintă procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cererile de interviuri ale reprezentanţilor mass-mediei şi propune locul şi condiţiile în care vor fi acordate;
    f) realizează informarea şi documentarea cu privire la activitatea de urmărire penală din care ar putea rezulta date şi informaţii de interes public;
    g) întocmeşte proiectele comunicatelor de presă, iar după aprobarea lor de către procurorul- şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, le difuzează operativ mass-mediei;
    h) monitorizează articolele din presa centrală şi, cu sprijinul structurilor teritoriale, pe cele din presa locală, cu privire la reflectarea activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi întocmeşte zilnic o notă în acest sens;
    i) colaborează cu secţiile şi celelalte compartimente din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind formularea de răspunsuri la solicitările de informaţii de interes public, în domeniul de activitate al acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    j) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de procurorul-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (4) Biroul de informare şi relaţii publice poate fi condus de un procuror desemnat de procurorul-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de un absolvent al unei facultăţi de jurnalistică sau de un specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen, care îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului biroului;
    b) exercită atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. a) - i);
    c) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (5) Conducătorul biroului îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt.

    CAP. XII
    Conducerea şi atribuţiile Biroului juridic
    ART. 63
    (1) Biroul juridic asigură reprezentarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi apără interesele instituţiei în cauzele civile în care instituţia are calitate procesuală.
    (2) Biroul juridic este condus de către un sef birou, care îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere şi coordonare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (3) Şeful Biroului juridic îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului biroului;
    b) ia măsuri şi, după caz, face propuneri pentru realizarea în bune condiţii şi la termen a atribuţiilor ce revin biroului;
    c) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (4) Personalul Biroului are următoarele atribuţii:
    a) redactează acţiuni, întâmpinări, cereri de chemare în garanţie, cereri de intervenţie, cereri reconvenţionale, cereri de suspendare, contestaţii la executare, motive de apel sau de recurs, concluzii scrise, referate, note şi alte lucrări prevăzute de lege;
    b) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauze în care este parte Direcţia Naţională Anticorupţie şi ia orice măsuri necesare pentru apărarea intereselor legitime ale instituţiei, potrivit legii;
    c) acordă asistenţă de specialitate juridică în lucrările cu caracter juridic ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    d) colaborează la întocmirea actelor specifice ale instituţiei, vizând activitatea Biroului Juridic;
    e) avizează, din punct de vedere al legalităţii, actele juridice pe care le încheie instituţia;
    f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulament sau stabilite de către procurorul- şef al Direcţiei, potrivit legii.


    CAP. XIII
    Atribuţiile Compartimentului de protecţie a muncii şi ale Comitetului de securitate şi sănătate în muncă
    ART. 64
    (1) La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, activitatea de protecţie a muncii este realizată prin Compartimentul de protecţie a muncii, potrivit legii.
    (2) Atribuţiile Compartimentului de protecţie a muncii sunt următoarele:
    a) identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
    b) elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru, şi difuzarea acestora în unitate numai după ce au fost aprobate de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    c) propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ce revin angajaţilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea conducerii Direcţiei;
    d) informarea, consultarea şi consilierea personalului cu privire la factorii ce influenţează sănătatea şi securitatea în muncă;
    e) desfăşurarea de activităţi specifice de supraveghere a sănătăţii lucrătorilor, la indicaţia medicului de medicină a muncii, potrivit legii;
    f) elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi instruirii personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către angajaţi a informaţiilor primite;
    g) elaborarea programului de instruire-testare la nivelul unităţii;
    h) verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;
    i) participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute de legislaţia specifică în vigoare;
    j) colaborarea cu angajaţii şi/sau reprezentanţii angajaţilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;
    k) propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări de servicii cu alţi angajatori;
    l) alte activităţi necesare/specifice asigurării securităţii şi sănătăţii personalului la locul de muncă.

    (3) Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a personalului se vor efectua în conformitate cu prevederile prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

    ART. 65
        Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este organizat, funcţionează şi exercită atribuţii, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare, prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    CAP. XIV
    Atribuţiile Cabinetului de psihologie
    ART. 66
    (1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează Cabinetul de psihologie, din care fac parte psihologi cu specializarea cel puţin în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională".
    (2) Cabinetul de psihologie este organizat şi funcţionează cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare.
    (3) Psihologii din cadrul cabinetului de psihologie se subordonează din punct de vedere administrativ procurorului-şef al direcţiei şi exercită următoarele atribuţii:
    a) realizează, cel puţin o dată la 3 ani, o analiză a activităţii organizaţionale la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru diagnosticarea eventualelor disfuncţionalităţi sistemice, în scopul eficientizării activităţii specifice parchetelor şi ameliorării condiţiilor de muncă, pe care o înaintează procurorului-şef în vederea luării măsurilor care se impun. O astfel de analiză poate fi realizată oricând, la solicitarea procurorului-şef;
    b) evaluează cantitatea, calitatea şi eficienţa resurselor umane în scopul optimizării sarcinilor de muncă, reorientării profesionale în cadrul direcţiei şi formării anumitor abilităţi profesionale;
    c) asigură asistenţa psihologică a personalului direcţiei pentru facilitarea acomodării cu cerinţele specifice unui anumit post şi a integrării noilor angajaţi în colectivul de lucru;
    d) mediază conflictele interpersonale care afectează calitatea relaţiilor de muncă, în vederea diminuării sau rezolvării acestora;
    e) elaborează programe de dezvoltare organizaţională şi adaptează instrumente de diagnoză organizaţională;
    f) asigură pregătirea motivaţională şi aptitudinală a resurselor umane - antrenarea motivaţiei intrinseci, capacităţii de memorare, capacităţii de autocontrol, abilităţilor comunicaţionale şi optimizarea atenţiei;
    g) îndeplineşte atribuţiile prevăzute în hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv în ordinul conducătorului instituţiei, în conformitate cu art. 222 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
    h) participă în comisiile de evaluare/reexaminare psihologică la concursurile/examenele organizate de către Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii sau de către parchete;
    i) participă în proiectele implementate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii sau de către Institutul Naţional al Magistraturii;
    j) asigură, la cerere, consilierea psihologică a personalului direcţiei, în cazul confruntării cu situaţii existenţiale critice, inclusiv de natură profesională, în vederea optimizării performanţelor şi asigurării confortului personal şi interpersonal în mediul organizaţional;
    k) îndeplineşte atribuţiile corespunzătoare sferei sale de competenţă privind sănătatea şi securitatea în muncă;
    l) organizează sesiuni de dezvoltare a abilităţilor psihologice specifice pentru personalul direcţiei;
    m) gestionează şi arhivează probele psihologice aplicate, rezultatele şi orice alte documente în legătură cu acestea, precum şi însemnările ce au legătură cu exercitarea atribuţiilor;
    n) completează Condica activităţilor cabinetului de psihologie;
    o) îndeplineşte orice alte sarcini primite de la procurorul-şef al direcţiei, în sfera de competenţă.

    (4) În situaţia în care, în exercitarea atribuţiilor specifice, psihologul identifică existenţa unor potenţiali factori de risc psihosociali în privinţa procurorilor şi a celorlalte categorii de personal, aduce acest lucru la cunoştinţa conducerii direcţiei.
    (5) Categoriile de factori de risc psihosociali se stabilesc prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ART. 67
        Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie stabileşte calendarul activităţilor pe care psihologul le realizează în cadrul direcţiei, având în vedere şi solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ale Secţiei pentru procurori şi ale compartimentului de psihologie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

    ART. 68
        Psihologul întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale pe care îl prezintă procurorului-şef al direcţiei. După aprobare, raportul este trimis cabinetului de psihologie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

    ART. 69
        Psihologul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor obţinute sau deţinute în exercitarea funcţiei.

    ART. 70
        Procurorii participă la o întâlnire individuală cu psihologul direcţiei şi la sesiunile de dezvoltare a abilităţilor psihologice specifice organizate de acesta în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (3) lit. l), potrivit calendarului prevăzut la art. 67.

    CAP. XV
    Structura de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European
    ART. 71
    (1) Structura de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European este înfiinţată şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO).
    (2) Structura de sprijin prevăzută la alin. (1) este compusă dintr-un birou central, organizat în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi din 3 birouri teritoriale, organizate în cadrul serviciilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, Iaşi şi Timişoara.
    (3) Structura de sprijin îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea unuia din procurorii şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit desemnării procurorului-şef al direcţiei.

    TITLUL VII
    Structura teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    CAP. I
    Conducerea, structura şi atribuţiile structurii teritoriale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 72
    (1) Structura teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie este constituită din servicii şi birouri teritoriale, care au sediile, de regulă, în localităţile de reşedinţă ale parchetelor de pe lângă curţile de apel, respectiv ale parchetelor de pe lângă tribunale, având aceeaşi circumscripţie teritorială.
    (2) În cadrul serviciilor teritoriale pot fi înfiinţate sedii secundare, prin ordin al procurorului-şef direcţie.

    ART. 73
    (1) Serviciile teritoriale sunt conduse de procurori şefi serviciu şi au în structură procurori, lucrători de poliţie judiciară, specialişti, grefieri şefi serviciu, grefieri, consilieri, referenţi şi şoferi.
    (2) Birourile teritoriale ale serviciilor teritoriale sunt conduse de procurori şefi birou şi au în structură procurori, lucrători de poliţie judiciară, grefieri, consilieri, referenţi şi şoferi.

    ART. 74
     Structura teritorială exercită în mod corespunzător atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi duce la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile procurorului- şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    ART. 75
        În realizarea sarcinilor ce îi revin, structura teritorială colaborează instituţional cu celelalte structuri ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu instanţele de judecată şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice, în condiţiile legii.

    CAP. II
    Atribuţiile procurorului-şef serviciu şi ale procurorului-şef birou
    ART. 76
        Procurorul-şef al serviciului teritorial are următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează, controlează, conduce şi răspunde de activitatea serviciului şi a personalului, potrivit legii şi ordinelor procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, răspunzând de îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, luând sau, după caz, propunând conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie măsurile care se impun;
    b) supraveghează, coordonează, verifică şi răspunde de activitatea cu privire la aplicarea regulilor de protecţie a informaţiilor clasificate şi de gestionare a documentelor clasificate;
    c) verifică legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti;
    d) repartizează procurorii pe domenii de activitate, în funcţie de necesitatea asigurării funcţionării corespunzătoare a unităţii, precum şi de pregătirea, aptitudinile şi specializarea acestora;
    e) repartizează procurorilor spre soluţionare dosarele penale şi celelalte lucrări înregistrate, potrivit dispoziţiilor legale;
    f) repartizează personalul serviciului pe compartimente de activitate şi stabileşte atribuţiile ce îi revin acestuia, precum şi măsurile şi termenele de realizare a lor, potrivit legii, regulamentelor, ordinelor şi fişelor de post;
    g) urmăreşte şi răspunde de repartizarea cauzelor şi lucrărilor, pe criterii obiective: specializare, aptitudini, experienţă, numărul de lucrări aflate în lucru şi gradul lor de complexitate, cazurile de incompatibilitate şi conflict de interese, în măsura în care sunt cunoscute, precum şi alte situaţii deosebite;
    h) verifică rechizitoriile întocmite de procurorii din subordine;
    i) avizează limitele şi efectele acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei întocmite de procurorii din subordine;
    j) verifică legalitatea şi temeinicia soluţiilor de clasare şi de renunţare la urmărire penală dispuse de procurorii din subordine;
    k) efectuează personal urmărirea penală în dosare ale serviciului şi participă la şedinţele de judecată;
    l) soluţionează plângerile împotriva actelor, măsurilor şi soluţiilor dispuse de procurorii din subordine;
    m) comunică procurorilor-şefi adjuncţi direcţie măsurile procesuale luate şi soluţiile în dosarele serviciului teritorial;
    n) realizează activitatea de control asupra activităţilor desfăşurate de personalul din subordine prin efectuarea, periodic, de controale operative curente, materializate prin referate/rapoarte scrise, pe care le înaintează conducerii direcţiei;
    o) urmăreşte şi controlează modul de respectare a programului de lucru;
    p) coordonează şi controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite;
    q) examinează trimestrial datele statistice şi răspunde pentru exactitatea acestora;
    r) participă la întocmirea analizelor periodice privind activitatea serviciului;
    s) ţine evidenţa cauzelor prioritare şi informează operativ conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la stadiul cercetărilor în aceste dosare;
    ş) elaborează programele de activitate ale serviciului teritorial, stabileşte obiectivele anuale ale acestuia cuprinse în raportul anual privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în acord cu obiectivele conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asigură şi urmăreşte realizarea integrală a acestora, în termenele stabilite;
    t) organizează săptămânal şedinţe de analiză a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în dosare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în vederea exercitării căilor de atac;
    ţ) organizează evidenţa şi actualizarea bazei de date privind faptele de corupţie constatate în circumscripţia serviciului;
    u) organizează, potrivit legii, activităţile de formare profesională continuă a procurorilor, a lucrătorilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor, precum şi a celorlalte categorii de personal;
    v) întocmeşte fişele de apreciere/rapoartele de evaluare anuale şi acordă calificativele personalului, potrivit legii, cu excepţia procurorilor;
    w) organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi plângerilor;
    x) se preocupă de buna administrare a sediului serviciului şi biroului, luând măsuri pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă şi pentru aplicarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii, de prevenire a incendiilor şi de pază a imobilelor;
    y) întocmeşte planificarea serviciului de permanenţă pentru procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul serviciului pe care o comunică Serviciului resurse umane;
    z) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    ART. 77
    (1) În exercitarea atribuţiilor care îi revin, procurorul-şef serviciu teritorial din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie emite dispoziţii cu caracter intern.
    (2) Pe perioada absenţei procurorului-şef al serviciului teritorial, acesta va desemna în prealabil, dintre procurorii unităţii, un înlocuitor care va îndeplini atribuţiile administrative aferente funcţiei de conducere.
    (3) În cazul imposibilităţii exercitării funcţiei de către procurorul-şef al serviciului teritorial, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea sau încetarea delegării pe funcţia de conducere, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie va desemna un înlocuitor, dintre procurorii unităţii, pentru a îndeplini atribuţiile administrative aferente funcţiei de conducere, până la ocuparea funcţiei de conducere, în condiţiile legii.
    (4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), actele procesuale supuse, potrivit legii, confirmării procurorului ierarhic superior sunt verificate de procurorul-şef secţie, în condiţiile legii.

    ART. 78
        Procurorul-şef al biroului teritorial se subordonează procurorului-şef al serviciului teritorial şi are următoarele atribuţii:
    a) coordonează, controlează şi răspunde de activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al serviciului teritorial măsurile care se impun;
    b) ia măsuri ori, după caz, face propuneri pentru organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a activităţii de urmărire penală;
    c) ţine evidenţa lucrărilor şi a cauzelor aflate în curs de urmărire penală;
    d) ţine evidenţa cauzelor prioritare aflate în curs de soluţionare la procuror;
    e) efectuează personal urmărirea penală în cauzele repartizate;
    f) întocmeşte periodic analize în legătură cu activitatea desfăşurată de biroul teritorial;
    g) organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi a plângerilor;
    h) se preocupă de buna administrare a sediului biroului, luând măsuri pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă şi pentru aplicarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii, de prevenire a incendiilor şi de pază a imobilelor;
    i) întocmeşte planificarea serviciului de permanenţă pentru procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul biroului pe care o comunică Serviciului resurse umane;
    j) exercită orice alte atribuţii ce îi revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de procurorul-şef al serviciului teritorial ori de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    TITLUL VIII
    Atribuţiile personalului direcţiei
    CAP. I
    Atribuţiile procurorilor
    ART. 79
    (1) Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt subordonaţi procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care exercită controlul asupra tuturor procurorilor din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi.
    (2) Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au următoarele atribuţii:
    a) asigură prin activitatea desfăşurată respectarea legii;
    b) respectă dispoziţiile regulamentelor, ordinelor şi dispoziţiilor, hotărârile Adunării generale a procurorilor şi ale colegiului de conducere al direcţiei, în condiţiile legii;
    c) participă la activităţile de formare profesională continuă, conform necesităţilor de specializare;
    d) respectă programul de lucru, au un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu;
    e) efectuează urmărirea penală, participă la şedinţele de judecată şi soluţionează lucrările în mod temeinic şi operativ;
    f) participă, potrivit dispoziţiei procurorului ierarhic superior, la judecarea cauzelor penale;
    g) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
    h) asigură securitatea dosarelor penale şi a celorlalte lucrări, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii;
    i) aduc de îndată la cunoştinţa procurorului-şef direcţie orice ingerinţă în activitatea pe care o desfăşoară din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese, care ar putea să îi afecteze independenţa sau imparţialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea;
    j) fac parte din comisiile de concurs, examen sau interviu, organizate la nivelul direcţiei, din dispoziţia conducerii direcţiei;
    k) îndeplinesc, în limitele funcţiei, orice alte atribuţii stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    l) utilizează mijloacele tehnice criminalistice din dotarea direcţiei;
    m) coordonează, supraveghează şi controlează activitatea de urmărire penală efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară, precum şi activităţile de ordin tehnic efectuate de specialişti;
    n) întocmesc planul de anchetă şi ţin evidenţa cauzelor repartizate, respectând termenele stabilite de procurorul ierarhic superior;
    o) informează, de îndată, conducerea Secţiei judiciare cu privire la termenele acordate, soluţiile sau orice fel de incidente care apar pe parcursul soluţionării cauzelor, în situaţia în care participă la şedinţele de judecată;
    p) sesizează conducerea serviciului cu privire la practicile neunitare din activitatea instanţelor de judecată, precum şi cu privire la dificultăţile în aplicarea unor dispoziţii legale;
    q) participă la elaborarea studiilor, analizelor sau a lucrărilor prevăzute în ordinele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    r) soluţionează, potrivit legii, lucrările repartizate de procurorul ierarhic superior;
    s) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de procurorul ierarhic superior, în condiţiile legii.


    CAP. II
    Atribuţiile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară
    ART. 80
    (1) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară numiţi la Direcţia Naţională Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului-şef al direcţiei.
    (2) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală sub directa conducere, supraveghere şi controlul nemijlocit ale procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (3) Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1).

    ART. 81
        Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală şi structura teritorială, au următoarele atribuţii:
    a) efectuează activităţile şi actele de urmărire penală dispuse de procuror, sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit ale acestuia;
    b) desfăşoară orice alte activităţi necesare pentru soluţionarea cauzelor şi lucrărilor, din dispoziţia procurorului;
    c) respectă programul de lucru şi modul de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite;
    d) păstrează secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
    e) îndeplinesc sarcinile ce le revin în legătură cu evidenţa şi circuitul lucrărilor, precum şi cu evidenţa, păstrarea şi conservarea corpurilor delicte, potrivit dispoziţiilor legale;
    f) efectuează, din dispoziţia procurorului, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, potrivit prevederilor legale;
    g) soluţionează, potrivit legii, lucrările repartizate de conducerea secţiei, serviciului sau a biroului;
    h) asigură serviciul de permanenţă, conform planificării efectuate;
    i) conduc autovehiculele instituţiei, conform dispoziţiilor ordinului procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    j) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de procuror, în condiţiile legii.


    CAP. III
    Atribuţiile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex acestuia
    ART. 82
    (1) Personalul auxiliar de specialitate se subordonează ierarhic procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
    (2) Personalul auxiliar de specialitate din structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie este format din grefieri şefi cabinet, grefieri şefi secţie, grefieri şefi serviciu, grefieri, grefieri documentarişti şi grefieri arhivari.
    (3) Personalul auxiliar de specialitate din structura teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie este format din grefieri şefi serviciu şi grefieri.
    (4) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală şi structura teritorială, este subordonat în mod direct şi nemijlocit conducerii structurii din care face parte.

    ART. 83
    (1) Grefierii şefi secţie şi grefierii şefi serviciu din structura centrală şi structura teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie îndeplinesc următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează şi răspund de activitatea personalului auxiliar de specialitate şi propun procurorului-şef secţie sau, după caz, procurorului-şef serviciu măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestuia;
    b) primesc corespondenţa adresată secţiei sau serviciului, o verifică şi o prezintă procurorului- şef secţie sau, după caz, procurorului-şef serviciu;
    c) după repartizarea lucrărilor de către procurorul-şef, grefierul şef le înregistrează, conform rezoluţiei şi Nomenclatorului arhivistic;
    d) conform rezoluţiei procurorului-şef, predau lucrările personalului, pe condica de lucrări, pe bază de semnătură;
    e) operează în registru lucrările soluţionate şi le arhivează, conform Nomenclatorului arhivistic al Ministerului Public şi a dispoziţiilor procurorului-şef;
    f) completează formularele statistice, centralizează şi stochează computerizat datele statistice, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, a regulamentelor, ordinelor şi dispoziţiilor interne;
    g) ţin la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi îl informează pe procurorul-şef asupra respectării acestora;
    h) certifică, la sfârşitul anului calendaristic, închiderea registrelor existente în grefă, consemnând numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite;
    i) verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare a acestor operaţiuni de îndată;
    j) verifică modul de respectare a dispoziţiilor privind activitatea de primire, înregistrare, expediere şi arhivare a lucrărilor de către personalul auxiliar de specialitate;
    k) înaintează procurorului-şef direcţie şi adjuncţilor săi, în format electronic, rechizitoriile, după verificarea acestora de către procurorii-şefi secţie/serviciu, dar anterior sesizării instanţei;
    l) verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier ori de alte materiale pentru secţie sau serviciu şi propun procurorului-şef dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri;
    m) repartizează lucrările pentru tehnoredactare personalului auxiliar de specialitate sau contractual, după caz;
    n) verifică, întocmeşte inventarele, selecţionează şi predau la Arhivele Naţionale ale României şi, respectiv, la arhivele serviciilor judeţene din cadrul Arhivelor Naţionale, lucrările cu termen expirat, conform Nomenclatorului arhivistic al Ministerului Public;
    o) asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea stampilelor şi a sigiliilor secţiei sau ale serviciului, conform prevederilor legale;
    p) ţin la zi evidenţa prezenţei personalului la locul de muncă, a concediilor de odihnă, a concediilor medicale şi a altor concedii, completând condica de prezenţă, şi iau măsuri pentru întocmirea foii colective de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale;
    q) tehnoredactează lucrările repartizate;
    r) grefierii şefi serviciu, în lipsa grefierului-sef secţie, exercită atribuţiile acestuia, din dispoziţia procurorului-şef;
    s) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau, după caz, de conducătorul structurii din care fac parte, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fisa postului.

    ART. 84
    (1) Grefierii şefi ai cabinetelor procurorului-sef direcţie, procurorilor-şefi adjuncţi direcţie şi consilierilor procurorului-sef direcţie au următoarele atribuţii:
    a) primesc, verifică şi prezintă corespondenţa adresată procurorului-şef direcţie, procurorilor-şefi adjuncţi direcţie sau, după caz, consilierilor procurorului-şef direcţie;
    b) efectuează operaţiunile de înregistrare a lucrărilor primite la cabinet;
    c) transmit lucrările, de îndată, în baza condicii de expediţie, conform rezoluţiei procurorului-şef-direcţie, a procurorilor-şefi adjuncţi direcţie sau, după caz, a consilierilor procurorului-sef direcţie, la secţii, servicii, birouri şi la alte compartimente din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    d) ţin evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare stabilite de procurorul-şef direcţie, de procurorii-şefi adjuncţi direcţie sau, după caz, de consilierii procurorului-şef direcţie şi îi informează cu privire la respectarea acestor termene;
    e) după semnarea lucrărilor de către procurorul-şef direcţie, procurorii-şefi adjuncţi direcţie sau, după caz, consilierii procurorului-şef direcţie, iau măsuri pentru expedierea de îndată a acestora;
    f) arhivează lucrările soluţionate, după ce au fost scăzute în registrul de la cabinet;
    g) din dispoziţia procurorului-şef direcţie, a procurorilor-şefi adjuncţi direcţie sau, după caz, a consilierilor procurorului-şef direcţie, tehnoredactează lucrările repartizate, iar la solicitarea şi sub îndrumarea acestora, şi proiecte de acte judiciare, pe baza modelului dat de aceştia;
    h) ţin la zi evidenţa prezenţei personalului la locul de muncă, a concediilor de odihnă, a concediilor medicale şi a altor concedii, completând condica de prezenţă, şi iau măsuri pentru întocmirea foii colective de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale;
    i) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 85
    (1) Grefierii din structura centrală şi teritorială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au următoarele atribuţii:
    a) primesc de la grefierul şef secţie/serviciu lucrările repartizate prin rezoluţie de procurorul-şef sau conducătorul structurii din care fac parte şi le înregistrează în registrele secţiei/serviciului, conform Nomenclatorului arhivistic, precum şi în alte evidenţe dispuse de procurorul-şef sau de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) operează lucrările soluţionate în registre şi, după caz, iau măsuri de expediere sau de arhivare a acestora, conform Nomenclatorului arhivistic;
    c) tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul şef al secţiei sau al serviciului ori de procuror, iar la solicitarea procurorilor şi sub îndrumarea acestuia, şi proiecte de acte judiciare, pe baza modelului dat de aceştia;
    d) grefierii exercită, în lipsa grefierului-şef, atribuţiile acestuia, din dispoziţia conducătorului structurii din care fac parte;
    e) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori, după caz, de conducătorul structurii din care fac parte, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 86
    (1) Grefierul documentarist are următoarele atribuţii:
    a) ţine evidenţa legislaţiei, jurisprudenţei şi a doctrinei, precum şi a ordinelor cu caracter normativ emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) informează periodic despre necesarul de carte sau de alte publicaţii;
    c) ţine evidenţa şi gestiunea bibliotecii direcţiei;
    d) informează procurorii cu privire la actele normative nou-apărute, inclusiv cele prevăzute la lit. a), şi la jurisprudenţa publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    e) identifică doctrina judiciară relevantă, tipărită sau în format electronic, privind o problemă de drept indicată de către procurorii direcţiei.

    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 87
    (1) Grefierul arhivar din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie are următoarele atribuţii:
    a) gestionează fondul arhivistic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, luând sau propunând măsuri pentru constituirea, conservarea şi selecţionarea periodică a acestuia;
    b) păstrează şi selectează documentele primite de la secţiile, serviciile, birourile şi de la alte compartimente de activitate ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform dispoziţiilor legale şi Nomenclatorului arhivistic;
    c) primeşte inventarele şi întocmeşte procesele-verbale de predare-primire a documentelor la fondul arhivistic, în conformitate cu dispoziţiile legale;
    d) exercită orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispuse de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau de conducătorul structurii din care face parte, în condiţiile legii.

    (2) Atribuţiile prevăzute în alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    ART. 88
    (1) Personalul conex al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este format din agenţi procedurali şi şoferi, care sunt subordonaţi conducerii direcţiei, a secţiei, a serviciului, a birourilor şi a altor compartimente de activitate în cadrul cărora funcţionează.
    (2) Agentul procedural îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) asigură expedierea corespondenţei către destinatar, conform datelor înscrise pe plic;
    b) înregistrează corespondenţa în borderoul-tip, în vederea expedierii, şi ia măsuri de trimitere prin poştă a scrisorilor recomandate şi a celor simple, potrivit legii;
    c) îndeplineşte activitatea de curierat, predând lucrările pe condica de corespondenţă la secţiile, serviciile, birourile şi la alte compartimente de activitate ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi la alte instituţii, în cazuri urgente;
    d) exercită orice alte atribuţii ce îi revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise de procurorul-şef al serviciului teritorial ori de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Şoferii îndeplinesc următoarele atribuţii:
    a) au obligaţia de a cunoaşte şi a respecta normele, dispoziţiile şi procedurile de lucru specifice parcului auto, adoptate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi aprobate de conducerea instituţiei;
    b) asigură serviciul de permanenţă, conform planificării efectuate de Biroul administrativ al Serviciului investiţii, achiziţii şi administrativ din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ;
    c) execută dispoziţiile date de grefierul şef, potrivit legii;
    d) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor emise conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau de conducătorul structurii din care face parte, în condiţiile legii.

    (4) Atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    CAP. IV
    Atribuţiile consilierului pentru afaceri europene
    ART. 89
    (1) Consilierul pentru afaceri europene din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea directă a procurorului-şef direcţie.
    (2) Consilierul pentru afaceri europene are următoarele atribuţii:
    a) sprijină activitatea Serviciului de cooperare internaţională, îndeplinind activităţi referitoare la organizarea participării personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie la conferinţe, seminare, simpozioane şi întruniri în care se dezbat probleme specifice luptei de combatere a corupţiei;
    b) sprijină activitatea Serviciului formare profesională, programe şi documentare, îndeplinind activităţi referitoare la organizarea seminarelor, atelierelor de lucru, stagiilor de pregătire şi vizitelor de studiu, desfăşurate în cadrul programelor la care Direcţia Naţională Anticorupţie ia parte, atât în ţară, cât şi în străinătate;
    c) sprijină activitatea Serviciului de cooperare internaţională, îndeplinind activităţi referitoare la monitorizarea angajamentelor şi măsurilor ce revin Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul mecanismelor în care România şi-a asumat obligaţii la nivel internaţional;
    d) în calitate de membru al Unităţii de implementare a proiectelor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, îndeplineşte atribuţiile funcţionale descrise în fişa postului pe care îl ocupă în cadrul acestei structuri;
    e) exercită orice alte atribuţii ce îi revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor dispuse de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    (3) Atribuţiile prevăzute la alin. (2) se completează cu atribuţiile prevăzute în fişa postului.

    TITLUL IX
    Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile Compartimentului economico-financiar şi administrativ
    CAP. I
    Conducerea, structura şi atribuţiile Compartimentului economico-financiar şi administrativ
    ART. 90
        În cadrul Compartimentului economico-financiar şi administrativ funcţionează următoarele compartimente de activitate:
    A. Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare:
    a) Biroul buget şi contabilitate;
    b) Biroul salarizare şi decontări.

    B. Serviciul achiziţii, administrativ, logistic şi parc auto:
    a) Compartimentul de achiziţii publice;
    b) Biroul administrativ, întreţinere şi deservire, în cadrul căruia funcţionează Formaţia de întreţinere şi deservire;
    c) Biroul logistic şi parc auto.



    ART. 91
    (1) Compartimentul economico-financiar şi administrativ este condus de un manager economic, subordonat procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu următoarele atribuţii:
    a) conduce, organizează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul Compartimentului economico-financiar şi administrativ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) conduce, organizează şi răspunde de procesul de fundamentare, elaborare şi prezentare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a proiectului de buget anual întocmit pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, la termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) urmăreşte şi răspunde de utilizarea eficientă a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit legii;
    d) asigură şi răspunde de respectarea cadrului bugetar, aşa cum este definit prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) răspunde de organizarea şi conducerea contabilităţii proprii a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi de întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare, potrivit normelor şi reglementărilor contabile aplicabile în vigoare;
    f) asigură efectuarea plăţii integrale şi la timp a drepturilor de natură salarială cuvenite personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    g) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
    h) organizează, îndrumă şi coordonează activităţile de administrare şi întreţinere-deservire a sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a acestor activităţi;
    i) răspunde de organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, în condiţiile legii;
    j) evaluează anual, potrivit legii, performanţele profesionale individuale ale personalului aflat în subordine;
    k) asigură pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din cadrul departamentului, luând măsurile care se impun;
    l) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau dispuse de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit prevederilor legale în vigoare.

    (2) Şefii serviciu şi şefii birou din cadrul Compartimentul economico-financiar şi administrativ au următoarele atribuţii generale:
    a) organizează, coordonează, controlează şi răspund de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu;
    b) repartizează personalului din subordine lucrările de competenţa serviciului ori biroului şi îl îndrumă în vederea soluţionării corecte şi în termen a acestora;
    c) soluţionează unele lucrări ale serviciului ori biroului, în special cele cu grad ridicat de complexitate;
    d) evaluează anual activitatea personalului, conform fisei postului, sarcinilor de serviciu şi metodologiei specifice de evaluare;
    e) fac propuneri pentru premierea sau sancţionarea personalului din subordine;
    f) atribuţiile specifice ale şefilor de serviciu/şefilor de birou, în funcţie de domeniul de activitate, sunt redate în mod detaliat în fişele de post;
    g) exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.


    CAP. II
    Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului financiar, buget, contabilitate şi salarizare, ale Biroului buget şi contabilitate şi ale Biroului salarizare şi decontări
    ART. 92
    (1) În cadrul Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare funcţionează:
    a) Biroul buget şi contabilitate;
    b) Biroul salarizare şi decontări.

    (2) Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare este condus de un şef serviciu, iar birourile din cadrul serviciului sunt conduse de şefi birou.
    (3) Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare are următoarele atribuţii:
    A. Atribuţii referitoare la operaţiunile de trezorerie şi casierie:
    a) urmăreşte, efectuează şi răspunde de execuţia plăţilor, încasărilor şi decontărilor de orice fel din fondurile bugetare ori extrabugetare;
    b) întocmeşte documentele de plată pentru operaţiunile financiare, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi virează sumele cuvenite;
    c) verifică operaţiunile consemnate de Trezoreria Statului în extrasele de cont;
    d) efectuează plata drepturilor băneşti ale salariaţilor şi răspunde pentru corecta întocmire a formelor de plată;
    e) verifică şi predă zilnic, pentru înregistrare în contabilitate, documentele care stau la baza operaţiunilor de încasare şi plăţi cuprinse în registrul de casă;
    f) urmăreşte corectitudinea încasărilor şi a efectuării decontărilor cu persoanele fizice şi juridice;
    g) întocmeşte şi ţine evidenţa documentelor de încasări şi plăţi prin casierie, precum şi a celorlalte valori băneşti;
    h) întocmeşte situaţia încasărilor din extrasele conturilor de trezorerie şi din registrul de casă;
    i) asigură fondurile necesare pentru deplasările în ţară ale salariaţilor, ţine evidenţa avansurilor acordate şi verifică deconturile, stabilind diferenţele de plată/încasare;
    j) asigură fondurile necesare pentru deplasările în străinătate ale salariaţilor, ţine evidenţa avansurilor acordate şi verifică deconturile, stabilind diferenţele de plată/încasare;
    k) asigură fondurile necesare de cofinanţare naţională pentru activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă;
    l) asigură programarea plăţilor la Trezoreria Statului, conform prevederilor legale;
    m) încasează şi virează la bugetul statului sumele provenite din vânzarea, închirierea, concesionarea bunurilor sau închirierea spaţiilor;
    n) verifică documentele justificative în baza cărora se efectuează plăţile din fondurile externe nerambursabile şi întocmeşte documentele de plată;
    o) organizează activitatea casieriei, în conformitate cu prevederile legale.

    B. Atribuţii privind obligaţiile fiscale:
    a) răspunde de îndeplinirea obligaţiilor fiscale referitoare la taxe, impozite, contribuţii sociale de stat şi alte fonduri speciale;
    b) întocmeşte şi depune lunar şi/sau anual declaraţiile privind îndeplinirea obligaţiilor de natură fiscală, potrivit legii, şi răspunde pentru întocmirea corectă a acestora.

    C. Atribuţii privind relaţia cu salariaţii:
    a) calculează drepturile băneşti cuvenite salariaţilor;
    b) întocmeşte documentele pentru plata drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti care decurg din raporturile de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    c) întocmeşte şi depune declaraţia nominală privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurare, declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, alte declaraţii, după caz;
    d) eliberează adeverinţele solicitate de salariaţi;
    e) răspunde, din punct de vedere salarial, de aplicarea ordinelor procurorului-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind încadrarea, promovarea, sancţionarea şi eliberarea din funcţie/desfacerea contractelor de muncă;
    f) execută deciziile de reţinere sau imputare avizate de consilierul juridic privind recuperarea pagubelor cauzate de salariaţi;
    g) stabileşte şi efectuează vărsămintele la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi al fondurilor speciale, în termenele prevăzute de lege;
    h) întocmeşte dările de seamă statistice lunare şi periodice privind indicatorii de muncă şi de salarii, asigurând transmiterea acestora către Institutul Naţional de Statistică;
    i) urmăreşte angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor de personal, conform Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    j) elaborează puncte de vedere la cererile, sesizările şi memoriile primite din partea personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind problematica pe linie de salarizare şi alte drepturi ale acestuia, potrivit legii.

    D. Atribuţii referitoare la înregistrările în contabilitate:
    a) asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea şi conducerea contabilităţii şi urmăreşte reflectarea în evidenţa contabilă a întregului proces al executării bugetului de cheltuieli, înregistrând cronologic şi sistematic toate operaţiunile privind patrimoniul instituţiei;
    b) înregistrează cronologic în contabilitate operaţiunile patrimoniale, cu respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau intrare în instituţie, şi sistematic în conturile sintetice şi analitice, cu ajutorul registrului-jurnal;
    c) verifică documentele şi efectuează contabilizarea salariilor şi a decontărilor cu personalul, precum şi a celor privind asigurările de sănătate;
    d) răspunde de întocmirea registrelor contabile obligatorii prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: registru jurnal, registru inventar, cartea mare;
    e) conduce evidenţa contabilă a activelor şi stocurilor;
    f) asigură evidenţa contabilă a creanţelor;
    g) asigură evidenţa contabilă a imobilizărilor necorporale, imobilizărilor corporale, imobilizărilor în curs şi a imobilizărilor financiare;
    h) asigură evidenţa contabilă a furnizorilor;
    i) asigură evidenţa contabilă a datoriilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi conturi asimilate;
    j) asigură evidenţa contabilă a fondurilor externe nerambursabile;
    k) asigură evidenţa contabilă a fondurilor cu destinaţie specială;
    l) asigură evidenţa contabilă a cheltuielilor;
    m) asigură evidenţa contabilă a veniturilor;
    n) asigură evidenţa contabilă a conturilor în afara bilanţului.

    E. Atribuţii referitoare la inventarierea patrimoniului:
    a) asigură înregistrarea în registrul inventar a rezultatelor inventarierii patrimoniului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit normelor legale, precum şi valorificarea rezultatelor inventarierii;
    b) înregistrează în contabilitate diferenţele dintre soldurile scriptice corespunzătoare bunurilor respective şi stocurile constatate cu ocazia inventarierii, potrivit legii.

    F. Atribuţii privind evidenţa patrimoniului, inventarierea şi evaluarea elementelor patrimoniale:
    a) evaluează la valoarea justă bunurile, potrivit legii;
    b) stabileşte şi evaluează, potrivit legii, creanţele şi obligaţiile, inclusiv pe cele incerte şi pe cele în litigiu, precum şi disponibilităţile în devize şi propune măsurile corespunzătoare pentru lichidarea lor;
    c) evaluează la valoarea justă fiecare element din bunurile depreciate, în funcţie de utilitatea bunului în instituţie şi de preţul pieţei;
    d) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau din administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
    e) înregistrează în evidenţa contabilă rezultatele inventarierii, în baza procesului-verbal de inventariere, aprobat de ordonatorul secundar de credite, în conformitate cu prevederile legale;
    f) analizează şi avizează, în limitele competenţelor, propunerile formulate de comisia de inventariere privind scoaterea din funcţiune a unor active fixe, casarea şi declasarea activelor fixe şi a altor bunuri fără mişcare, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
    g) coordonează operaţiunile de valorificare a bunurilor prevăzute la lit. c).

    G. Atribuţii referitoare la situaţiile lunare, trimestriale şi anuale:
    a) răspunde de întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice;
    b) stabileşte totalul sumelor debitoare şi creditoare, precum şi soldul final al fiecărui cont;
    c) întocmeşte şi verifică lunar balanţa de verificare analitică şi sintetică;
    d) întocmeşte raportări privind plăţile restante, indicatorii de bilanţ, execuţia cheltuielilor finanţate din fonduri externe nerambursabile ş.a., la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege;
    e) întocmeşte situaţiile privind monitorizarea cheltuielilor finanţate prin bugetul aprobat pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
    f) asigură raportarea in Sistemul naţional de raportare FOREXE, a situaţiilor financiare şi a altor tipuri de rapoarte, stabilite pe baza datelor din contabilitatea proprie, inclusiv a proiectelor cu finanţare externă, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

    H. Atribuţii privind planificarea, formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor alocate Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
    a) fundamentează şi întocmeşte proiectul de buget, inclusiv proiectul de buget rectificat, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale altor reglementări în domeniul fiscal-bugetar;
    b) repartizează pe trimestre bugetul aprobat, potrivit legii;
    c) întocmeşte necesarul de credite şi urmăreşte atât încadrarea plăţilor în limita creditelor bugetare repartizate, cât şi disponibilul existent în conturile instituţiei şi face propuneri de retragere, când este cazul;
    d) analizează situaţia utilizării creditelor bugetare aprobate şi face propuneri de virări de credite sau anulare, în condiţiile legii;
    e) întocmeşte note, situaţii şi analize privind finanţarea cheltuielilor aprobate prin bugetul instituţiei, inclusiv a activităţilor cuprinse în programele şi proiectele cu finanţare externă nerambursabilă;
    f) evidenţiază veniturile încasate conform normelor legale în vigoare;
    g) întocmeşte documentele prevăzute de lege privind propunerile de angajare a cheltuielilor, angajamentele bugetare şi ordonanţările de plată, potrivit competenţelor sale şi reglementărilor din actele de decizie internă, aprobate de conducerea instituţiei;
    h) efectuează plăţi din creditele bugetare, numai după ce cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate de ordonatorul de credite;
    i) primeşte, analizează şi soluţionează corespondenţa referitoare la domeniul de activitate;
    j) asigură aplicarea legislaţiei în domeniu şi aduce la cunoştinţa conducerii apariţia unor situaţii financiare neprevăzute;
    k) asigura raportarea în Sistemul naţional de raportare FOREXE a bugetului;
    l) asigura înregistrarea în Sistemul naţional de raportare FOREXE a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare, a angajamentelor legale, precum şi punerea în rezervă a creditelor deschise în vederea efectuării plăţilor;

    I. Atribuţii în domeniul controlului financiar preventiv propriu - activitatea de control financiar preventiv propriu este desfăşurată de către un consilier din cadrul Serviciului financiar, buget, contabilitate şi salarizare, cu independenţă decizională în activitatea profesională, având următoarele atribuţii:
    a) organizează, potrivit legii, controlul financiar preventiv propriu la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) exercită viza de control financiar preventiv propriu asupra proiectelor de operaţiuni, potrivit limitelor de competenţă şi normelor metodologice prevăzute de legislaţia în vigoare pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
    c) întocmeşte, conform legii, rapoarte trimestriale privind activitatea de control financiar preventiv propriu la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


    (4) Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (3) şi în ceea ce priveşte activitatea Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European.
    (5) Serviciul financiar, buget, contabilitate şi salarizare îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

    CAP. III
    Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului achiziţii, administrativ, logistic şi parc auto, ale Biroului logistic şi parc auto, ale Biroului administrativ, întreţinere şi deservire, ale Formaţiei de întreţinere şi deservire şi ale Compartimentului de achiziţii publice
    ART. 93
    (1) În cadrul Serviciului achiziţii, administrativ, logistic şi parc auto funcţionează:
    a) Compartimentul de achiziţii publice;
    b) Biroul administrativ, întreţinere şi deservire, în cadrul căreia funcţionează Formaţia de întreţinere şi deservire;
    c) Biroul logistic şi parc auto.

    (2) Serviciul achiziţii, administrativ, logistic şi parc auto îndeplineşte următoarele atribuţii:
    A. Atribuţii referitoare la activitatea de investiţii:
    a) elaborează şi prezintă, conform legii, programul anual al achiziţiilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în funcţie de obiectivele/propunerile/proiectele de investiţii prioritizate, în vederea cuprinderii cheltuielilor de investiţii în proiectul de buget;
    b) urmăreşte şi verifică întocmirea studiilor de fezabilitate tehnico-economice pentru investiţiile planificate, precum şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reparaţii capitale;
    c) analizează periodic stadiul fizic al lucrărilor şi propune măsuri de încadrare în termenele şi bugetele alocate;
    d) asigură îndrumarea şi supravegherea tehnică pentru realizarea investiţiilor şi întocmeşte situaţiile periodice privind stadiul de realizare a acestora;
    e) verifică documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele/proiectele de investiţii, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv a notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiţii, după care le supune aprobării, în condiţiile legii;
    f) fundamentează necesarul de credite bugetare şi credite de angajament pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar destinate procesului investiţional, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    g) colaborează cu celelalte structuri din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea cuprinderii în proiectul de buget a cheltuielilor de investiţii, altele decât cele finanţate prin bugetul de stat;
    h) verifică şi avizează solicitările de deschideri lunare de credite pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar destinate procesului investiţional;
    i) întocmeşte şi supune aprobării listele cheltuielilor de investiţii aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum şi modificările solicitate şi aprobate pe parcursul anului;
    j) verifică documentaţiile tehnico-economice ale lucrărilor de reparaţii curente, după care le avizează, potrivit legii;
    k) verifică şi avizează, în condiţiile legii, propunerile de virări de credite bugetare şi/sau credite de angajament neutilizate între obiectivele/proiectele şi categoriile de investiţii înscrise în programul de investiţii;
    l) efectuează demersurile legale pentru obţinerea avizelor şi a aprobărilor necesare de la autorităţile competente, pentru efectuarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii capitale, după caz;
    m) coordonează şi verifică activitatea diriginţilor de şantier pentru lucrările aflate în derulare; n) iniţiază proiecte de norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru în domeniul de competenţă, pe care le supune aprobării pe cale ierarhică.

    B. Atribuţii referitoare la activitatea de achiziţii publice:
    a) centralizează propunerile structurilor interne ale instituţiei privind achiziţionarea de produse, servicii şi lucrări necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, şi supune aprobării conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Programul anual al achiziţiilor publice pentru bunuri, servicii şi lucrări, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie;
    c) organizează, derulează şi finalizează procedurile de achiziţii publice pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică şi achiziţionarea de bunuri materiale, servicii şi lucrări, prevăzute în Programul anual al achiziţiilor publice;
    d) asigură transparenţa în aplicarea criteriilor de selecţie şi a celor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, prin îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitate, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia de specialitate;
    e) întocmeşte şi păstrează dosarele de achiziţie publică pentru fiecare contract atribuit în urma aplicării procedurii de achiziţie publică, urmărind cuprinderea tuturor documentelor şi actelor care au stat la baza atribuirii contractului;
    f) asigură participarea personalului desemnat în comisia de evaluare, verificând eligibilitatea ofertanţilor, înregistrarea acestora şi îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi economico-financiară;
    g) asigură întocmirea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor, cu respectarea prevederilor legale;
    h) transmite şi urmăreşte comunicările privind rezultatul etapei de selectare a ofertanţilor, precum şi al aplicării procedurii respective;
    i) redactează proiectul contractului de achiziţie publică şi urmăreşte încheierea acestuia cu ofertantul declarat câştigător;
    j) face propuneri privind soluţionarea contestaţiilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii;
    k) întocmeşte şi transmite raportări privind procedurile de achiziţii publice desfăşurate către alte instituţii sau autorităţi publice, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;
    l) monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii.

    C. Atribuţii referitoare la activitatea de administrare, întreţinere şi deservire:
    a) asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, cu rechizite, obiecte de inventar şi mijloace fixe, întocmind notele de recepţie pe categorii de bunuri şi ţinând evidenţa acestora pe fise de magazie;
    b) administrează şi gestionează bunurile mobile şi imobile din patrimoniul instituţiei, indiferent de titlul cu care le deţine;
    c) organizează gestionarea şi evidenţa mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a materialelor şi pieselor de schimb, a carburanţilor şi lubrifianţilor şi a altor materiale aflate în dotare şi asigură înscrierea numerelor de inventar, efectuând şi propuneri de casare a acestora sau de scoaterea din funcţiune;
    d) urmăreşte folosirea sau exploatarea în bune condiţii a bunurilor din dotare conform destinaţiei acestora, în vederea satisfacerii necesităţilor instituţiei;
    e) organizează şi controlează modul de ţinere a evidenţei tehnico-operative de către personalul desemnat în acest scop şi ia măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor legale de gestionare;
    f) asigură întreţinerea, curăţenia şi administrarea în bune condiţii a sediilor instituţiei;
    g) organizează întreţinerea şi efectuarea reparaţiilor pentru clădiri, dotări şi alte active din patrimoniul instituţiei;
    h) participă la inventarierea anuală şi la activităţile de casare prin reprezentanţi în cazul comisiilor specifice, verificând existenţa în teren a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
    i) depozitează şi distribuie mărfurile, piesele de schimb, carburanţii, pe care le/îi preia în gestiune şi le/îi eliberează pe baza bonurilor de consum;
    j) verifică periodic modul de gestionare, depozitare şi păstrare a materialelor intrate şi ieşite din magazie;
    k) asigură legăturile telefonice ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu celelalte parchete sau cu alte instituţii şi menţine în stare de funcţionare şi remediază orice defecţiuni la centrala telefonică sau la aparatele telefonice din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    l) întocmeşte specificaţiile tehnice pentru achiziţionare de bunuri, servicii şi lucrări de întreţinere şi reparaţii necesare bunei funcţionări a instituţiei;
    m) luarea măsurilor necesare pentru elaborarea documentelor în vederea autorizării funcţionării în condiţii de legalitate a echipamentelor de producere a agentului termic şi instalaţiilor de ridicat, precum şi a instalaţiilor de condiţionare/climatizare a aerului;
    n) luarea măsurilor necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de printare, copiere, scanare şi remediere a oricăror defecţiuni la acestea;
    o) luarea măsurilor necesare pentru buna funcţionare a echipamentelor care asigură monitorizarea activităţilor din sediile instituţiei şi cele care privesc accesul în şi din incintele instituţiei.

    D. Atribuţii referitoare la activitatea logistică şi a parcului auto:
    a) întocmeşte notele de fundamentare şi colaborează cu Compartimentul de achiziţii publice pentru elaborarea Programului anual al achiziţiilor publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitor la: prestări de servicii de service auto, prestări de servicii de spălare şi curăţare autovehicule, servicii de asigurare auto, roviniete auto, carburanţi auto, alte servicii şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii de exploatare a parcului auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    b) ţine evidenţa autovehiculelor şi organizează activitatea de exploatare a parcului auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a materialelor şi pieselor auto pe fişe distincte pentru fiecare autoturism;
    c) întocmeşte specificaţii tehnice pentru achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări de întreţinere-reparaţii necesare bunei funcţionări a parcului auto, face propuneri privind necesarul de carburanţi şi lubrifianţi şi întocmeşte programul de utilizare şi întreţinere a autovehiculelor din dotare;
    d) eliberează foile de parcurs şi verifică completarea acestora de către conducătorii auto cu toate datele necesare întocmirii situaţiilor cerute de lege şi de procedurile interne şi asigură întocmirea situaţiei consumului de carburanţi pentru fiecare autovehicul;
    e) întocmeşte fisa activităţii zilnice pentru fiecare autovehicul aflat în dotarea sau folosinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    f) întocmeşte situaţia lunară a parcului auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe mărci şi tipuri de autovehicule;
    g) gestionează bonurile valorice de carburanţi auto şi cardurile de carburant auto, pe care le distribuie conducătorilor auto în funcţie de necesităţi şi de stocul "la zi" înregistrat în fisa activităţii zilnice (F.A.Z.);
    h) monitorizează modul de încadrare al consumului de carburanţi auto în limitele stabilite prin acte normative specifice şi normele interne;
    i) face propuneri privind proiectul de buget referitoare la cheltuielile de exploatare şi de întreţinere a parcului auto;
    j) urmăreşte efectuarea reviziei tehnice şi plata asigurării obligatorii de răspundere civilă auto în termen, pentru toate autovehiculele;
    k) ţine evidenţa termenelor scadente ale poliţelor de asigurare auto şi ia măsuri în vederea înnoirii în termen a acestora;
    l) ţine evidenţa dosarelor de daune în cazul accidentelor în care sunt implicate autovehicule aflate în dotarea sau folosinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
    m) asigură serviciile de inspecţie tehnică auto, revizie auto şi reparaţii auto pentru toate mărcile de autovehicule din parcul auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi spălarea şi curăţarea acestora;
    n) aplică procedurile aprobate de conducerea direcţiei pentru activitatea parcului auto.

    E. Atribuţii referitoare la activitatea de protecţie şi stingere a incendiilor:
    a) ia măsuri pentru dotarea sediilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu materiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi;
    b) întocmeşte planurile de evacuare în caz de incendiu şi asigură afişarea acestora la locuri vizibile;
    c) elaborează şi actualizează planurile de protecţie împotriva incendiilor, elaborează şi actualizează planul de prevenire şi protecţie;
    d) propune măsuri de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor;
    e) asigură planificarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în toate sediile în care instituţia îşi desfăşoară activitatea;
    f) controlează modul de respectare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor de către personalul direcţiei;
    g) elaborează alte documentele specifice activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
    h) elaborează tematica necesară instruirii personalului în domeniul prevenirii şi stingerii a incendiilor;
    i) urmăreşte termenele de valabilitate şi elaborează referate de necesitate pentru verificarea şi revizia periodică a instalaţiilor de furnizare a gazelor naturale, a sistemelor de detecţie a incendiilor precum şi a sistemelor antiefracţie aflate la sediul central şi la serviciile teritoriale.


    (3) Personalul din cadrul Serviciul investiţii, achiziţii şi administrativ îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic al departamentului sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.
    (4) Serviciul investiţii, achiziţii şi administrativ este condus de un şef serviciu, iar Biroul administrativ, întreţinere şi deservire şi Biroul logistic şi parc auto sunt conduse de câte un şef birou. În cadrul Biroului administrativ, întreţinere şi deservire funcţionează Formaţia de întreţinere şi deservire, condusă de un şef formaţie muncitori, care exercită atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. C.

    TITLUL X
    Reguli generale de desfăşurare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
    ART. 94
        Programul normal de lucru
    (1) Programul administrativ de lucru al direcţiei este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi se desfăşoară în intervalul orar 8,00 -16,00.
    (2) În cazul procurorilor programul începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie, de regulă, la ora 16,00. Aceştia sunt însă obligaţi să fie prezenţi la ora stabilită pentru îndeplinirea activităţilor în care sunt planificaţi ori pe care şi le-au stabilit sau care impun prezenţa lor, ca efect al unor dispoziţii legale sau regulamentare ori pentru şedinţele de judecată în care au fost desemnaţi.
    (3) Condiţiile de desfăşurare a activităţii în afara programului obişnuit de lucru sunt reglementate prin ordin al procurorului-şef direcţie.

    ART. 95
        Accesul publicului
    (1) Accesul publicului este permis la compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, potrivit programului stabilit de către conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în orele de audienţă. Persoanele care au calitatea de avocat au prioritate.
    (2) Programul de lucru cu publicul se aduce la cunoştinţă prin afişare la loc vizibil.
    (3) Programul de primire în audienţă se organizează de către procurorul-şef direcţie, cu asigurarea condiţiilor de desfăşurare corespunzătoare a activităţii direcţiei.

    ART. 96
        Protecţia documentelor
        Scoaterea din incinta direcţiei a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, este interzisă.


                                              ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016