Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã reprezintã cadrul instituţional de acţiune care asigurã accesul la educaţie tuturor copiilor prin educaţie formalã şi servicii educaţionale acordate copiilor cu cerinţe educative speciale şcolarizaţi atât în învãţãmântul special, cât şi în învãţãmântul de masã, precum şi personalului care este implicat în educaţia acestora.
(2) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã este o unitate de învãţãmânt cu personalitate juridicã, din reţeaua şcolarã, aflatã sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, în conformitate cu prevederile art. 141, coroborate cu prevederile alin. (2) al <>art. 10 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) Activitãţile specifice procesului de învãţãmânt din centrul şcolar pentru educaţie incluzivã se aflã sub îndrumarea şi coordonarea inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, iar documentele emise vor fi echivalente celor emise de orice unitate şcolarã din ţarã.
(4) Serviciile educaţionale organizate şi desfãşurate de centrul şcolar pentru educaţie incluzivã sunt coordonate, monitorizate şi evaluate de centrul judeţean de resurse şi de asistenţã educaţionalã, conform prevederilor anexei nr. 1.
ART. 2
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã utilizeazã sediul, patrimoniul, logistica, însemnele, regimul juridic şi ştampila unitãţii/instituţiei de învãţãmânt fondatoare. Dupã transformarea unitãţii/instituţiei de învãţãmânt în centru şcolar pentru educaţie incluzivã, însemnele şi ştampila vor purta antetul acestuia (CSEI).
ART. 3
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã desfãşoarã activitãţi de predare-învãţare-evaluare, normate în baza legislaţiei în vigoare, şi dezvoltã servicii educaţionale în domeniul educaţiei incuzive, de tipul: formare, informare, documentare, cosiliere, proiecte şi programe etc.
ART. 4
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã colaboreazã cu: instituţii de învãţãmânt, instituţii conexe ale învãţãmântului preuniversitar, cu direcţiile judeţene de asistenţã socialã şi protecţia copilului, cu autoritãţile locale, cu agenţi economici, cu organizaţii neguvernamentale, cu reprezentanţi ai comunitãţii locale, cu persoane fizice din ţarã şi din strãinãtate care au preocupãri în domeniul educaţiei.
ART. 5
În centrul şcolar pentru educaţie incluzivã se interzic activitãţi de organizare şi propagandã politicã, prozelitismul religios sau activitãţi care încalcã normele generale de moralitate.
CAP. II
Funcţiile, atribuţiile şi serviciile centrului şcolar pentru educaţie incluzivã
ART. 6
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã îndeplineşte urmãtoarele funcţii:
- de intervenţie directã prin oferire de servicii psihopedagogice, psihologice şi de consiliere în domeniul educaţiei incluzive beneficiarilor direcţi: copii/elevi/tineri cu cerinţe educative speciale, pãrinţi, cadre didactice din şcolile de masã, membri ai comunitãţii locale;
- de informare, formare continuã/perfecţionare şi consiliere a personalului didactic în domeniul educaţiei incluzive;
- de suport metodico-ştiinţific în domeniul educaţiei incluzive pentru cadrele didactice din şcolile de masã;
- de învãţare, de pregãtire pentru viaţa de adult.
ART. 7
(1) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã are urmãtoarele atribuţii:
- realizeazã depistarea precoce şi asigurã intervenţia timpurie în cazul copiilor cu cerinţe educative speciale;
- şcolarizeazã copii cu diverse grade şi tipuri de dizabilitãţi;
- realizeazã terapii specifice pentru copiii cu cerinţe educative speciale din învãţãmântul special şi din învãţãmântul de masã;
- evalueazã, diagnosticheazã şi urmãreşte evoluţia şcolarã a copiilor cu cerinţe educative, prin intermediul comisiei interne de evaluare continuã, conform <>art. 24 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului. Examinarea şi testarea psihologicã sunt efectuate doar de cãtre profesorul psiholog, conform atestãrii din partea Colegiului Psihologilor din România, pe baza metodologiei unitare elaborate de Colegiul Psihologilor şi avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii;
- realizeazã şi aplicã planuri de servicii personalizate pentru fiecare copil evaluat;
- realizeazã adaptãri curriculare pentru copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în învãţãmântul obişnuit;
- propune servicii de sprijin şi/sau terapii specifice, dupã caz;
- asigurã asistenţã psihoeducaţionalã copiilor cu cerinţe educative speciale, prin cadre didactice de sprijin/itinerante, terapeuţi, consilieri etc.;
- de consiliere şi asistenţã psihopedagogicã a cadrelor didactice care furnizeazã programe de educaţie remedialã;
- promoveazã învãţãmântul incluziv;
- asigurã asistenţã educaţionalã copiilor/elevilor nedeplasabili, prin formele de şcolarizare: la domiciliul elevului, cu frecvenţã redusã, cu scutire de frecvenţã, comasat etc.;
- monitorizeazã evoluţia copiilor cu cerinţe educative speciale;
- oferã asistenţã socialã şi servicii în regim de semiinternat/centru de zi pentru copiii/elevii cu cerinţe speciale care solicitã acest lucru;
- informeazã şi consiliazã familiile copiilor cu cerinţe educative speciale cu privire la problematica educaţiei copiilor lor;
- participã, împreunã cu centrul judeţean de resurse şi de asistenţã educaţionalã, la activitãţi de informare, formare, perfecţionare şi documentare a cadrelor didactice din învãţãmântul obişnuit şi special, care se ocupã de educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale;
- valorificã experienţa psihopedagogicã pozitivã şi promoveazã ideile moderne privind educaţia specialã prin publicaţii de specialitate periodice, prin cercetare aplicativã şi prin crearea de mijloace didactice;
- asigurã resursele umane şi materiale necesare realizãrii practicii pedagogice în domeniul educaţiei speciale;
- desfãşoarã activitãţi de cercetare şi consultanţã metodico-ştiinţificã, sub coordonarea centrului judeţean de resurse şi de asistenţã educaţionalã;
- asigurã propria dezvoltare instituţionalã, precum şi cea a centrului judeţean de resurse şi de asistenţã educaţionalã, prin mijloacele legale disponibile (granturi, proiecte de finanţare, sponsorizãri, donaţii, parteneriate etc.);
- colaboreazã cu instituţiile care promoveazã alternativele educaţionale aprobate;
- colaboreazã cu toate instituţiile din comunitatea localã implicate în problematica copiilor.
(2) Atribuţiile personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic sunt derivate din atribuţiile prevãzute la alin. (1) şi sunt stipulate în fişa postului.
ART. 8
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã asigurã servicii specializate în urmãtoarele domenii:
- educaţie specialã şi specializatã a copiilor cu deficienţe;
- compensare prin terapii specifice pentru copii/elevi cu dificultãţi de învãţare, dificultãţi de dezvoltare, dificultãţi de adaptare, tulburãri de limbaj, tulburãri de comportament, deficienţe fizice şi neuromotorii, deficienţe senzoriale etc.;
- evaluare psihopedagogicã, diagnosticare, orientare şcolarã şi profesionalã;
- asistenţã educaţionalã şi terapeutic-recuperatorie pentru copiii/elevii cu cerinţe educative speciale integraţi în unitãţile de învãţãmânt de masã;
- informare şi consiliere pentru pãrinţi;
- informare şi consiliere a cadrelor didactice;
- cercetare psihopedagogicã şi elaborare de studii de specialitate;
- testare şi consiliere psihologicã (realizate numai de cãtre profesorii psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România).
ART. 9
De serviciile centrului şcolar pentru educaţie incluzivã beneficiazã:
- copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani;
- preşcolari şi şcolari din învãţãmântul special şi din cel de masã;
- pãrinţi sau aparţinãtori legali ai copiilor;
- personalul angajat în unitãţile de învãţãmânt sau în alte instituţii care acţioneazã în domeniul educaţiei speciale a copiilor;
- elevi/studenţi care efectueazã module de practicã pedagogicã;
- membri ai comunitãţii locale.
CAP. III
Resurse umane şi materiale
ART. 10
(1) Statul de funcţii al centrului şcolar pentru educaţie incluzivã va cuprinde:
- posturi/catedre didactice, didactic auxiliare şi nedidactice, în conformitate cu planul de şcolarizare aprobat anual prin hotãrâre a Guvernului;
- posturi/catedre didactice, personal nedidactic şi auxiliar, în funcţie de necesarul de resurse umane cerut de asistenţa educaţionalã.
(2) Numãrul total de posturi/catedre nu poate sã depãşeascã pe cel aprobat de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
(3) În cadrul centrului şcolar pentru educaţie incluzivã existã posibilitatea redistribuirii posturilor/catedrelor în funcţie de conţinutul activitãţii proiectate.
(4) Personalul didactic şi didactic auxiliar al centrului şcolar pentru educaţie incluzivã va fi încadrat de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor <>art. 7 şi 8 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 11
(1) Activitatea de predare-învãţare-evaluare din centrul şcolar pentru educaţie incluzivã se poate desfãşura în urmãtoarele formaţiuni de studiu:
- grupe de copii pentru intervenţie timpurie;
- grupe de preşcolari cu cerinţe educative speciale;
- clase I-IV pentru elevi cu grade/tipuri diferite de deficienţe;
- clase V-X pentru elevi cu grade/tipuri diferite de deficienţe;
- grupe/clase I-X pentru elevi cu deficienţe asociate, severe, profunde;
- clase de arte şi meserii pentru elevi/tineri cu deficienţe asociate, severe, profunde;
- copii/elevi cu cerinţe educative speciale integraţi în unitãţile de învãţãmânt de masã în grupe/clase sau care beneficiazã de servicii de sprijin şi/sau de terapii specifice.
(2) Prevederile alin. 1 ale prezentului articol nu se referã la situaţia în care centrul şcolar pentru educaţie incluzivã funcţioneazã într-o şcoalã de masã. În aceastã situaţie centrul şcolar pentru educaţie incluzivã îşi va axa cu prioritate activitatea pe serviciile de asistenţã educaţionalã, terapii specifice şi consiliere psihopedagogicã.
ART. 12
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã va beneficia de baza didactico-materialã a unitãţii de învãţãmânt în care s-a înfiinţat şi va cuprinde în mod obligatoriu cel puţin zece dintre urmãtoarele spaţii/utilitãţi, cu obligaţia de a le realiza în totalitate în decurs de trei ani de la înfiinţarea centrului:
- sãli de clasã;
- cabinete pentru terapii specifice şi consiliere;
- cabinet pentru comisia internã de evaluare continuã;
- salã de sport şi cabinet de culturã fizicã medicalã/kinetoterapie;
- laboratoare şi cabinete pentru învãţarea limbilor strãine şi de informaticã;
- ateliere pentru activitãţi practice sau de profesionalizare;
- salã de festivitãţi;
- ludotecã;
- bibliotecã/centru de documentare metodico-ştiinţificã şi în domeniul legislaţiei şcolare, care beneficiazã şi de o salã de lecturã;
- baza logisticã necesarã desfãşurãrii activitãţilor de formare şi de editare de materiale didactice;
- salã de mese şi bloc alimentar;
- spaţii de joacã special amenajate pentru copii.
CAP. IV
Structura organizatoricã
ART. 13
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã se organizeazã şi funcţioneazã ca unitate de tip şcolar, în conformitate cu legislaţia actualã, respectiv <>Legea nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, <>Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, <>Ordinul ministrului educaţiei şi cercetãrii nr. 4.925/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar, Regulamentul de organizare şi funcţionare a învãţãmântului special în vigoare etc.
ART. 14
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã are urmãtoarea structurã organizatoricã:
- personal de conducere;
- personal didactic;
- personal didactic auxiliar;
- personal nedidactic.
ART. 15
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã poate beneficia de sprijin material şi financiar din partea unor persoane fizice sau juridice din ţarã şi din strãinãtate, în condiţiile legii.
ART. 16
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã poate organiza prestãri de servicii de tipul celor precizate la art. 15 cãtre terţi, pentru activitãţile care se subscriu prezentului regulament, în baza unui contract de prestãri de servicii.
CAP. V
Încadrarea, normarea şi salarizarea personalului
ART. 17
Statul de funcţiuni al centrului şcolar pentru educaţie incluzivã va cuprinde:
- personal de conducere (director, director-adjunct);
- membrii comisiei interne de evaluare continuã;
- posturi/catedre didactice de specialitate pentru activitatea de predare-învãţare-evaluare, care vor fi ocupate de: cadru didactic de sprijin/itinerant, profesor de psihopedagogie specialã, profesor, institutor, învãţãtor, educatoare, învãţãtor/profesor-educator, profesor psihopedagog, profesor consilier, profesor psiholog şcolar, kinetoterapeut, maistru-instructor etc.;
- asistent social;
- bibliotecar - gestionar al centrului şcolar de resurse şi de asistenţã educaţionalã şi al bazei didactico-materiale din unitate.
ART. 18
(1) În cadrul centrului şcolar pentru educaţie incluzivã norma didacticã de predare-învãţare-evaluare şi pentru activitãţi specifice se poate constitui din mai multe componente:
- post de educatoare, învãţãtor, institutor, în conformitate cu prevederile <>art. 43 lit. a) şi b) din Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- catedrã de profesor, în conformitate cu prevederile <>art. 43 lit. c) din Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- post de învãţãtor, institutor în învãţãmântul special, conform prevederilor <>art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- catedrã de profesor, profesor psihopedagog, profesor psihopedagogie specialã, conform prevederilor <>art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- catedrã de cadru didactic de sprijin/itinerant - 16 ore/sãptãmânã, conform prevederilor art. 7 din Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale prin cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu cerinţe educative speciale, şcolarizaţi în învãţãmântul de masã, aprobatã prin <>Ordinul ministrului educaţiei şi cercetãrii nr. 5.379/2004 ;
- catedrã de profesor psihopedagog pentru reabilitarea audio-verbalã cu aparaturã surdologicã, la fiecare grupã de preşcolari cu deficienţe de auz, precum şi pentru elevii şi studenţii cu deficienţe de auz integraţi în învãţãmântul de masã preuniversitar şi universitar, cu norma didacticã de 16 ore/sãptãmânã;
- câte douã catedre de profesori psihopedagogi pentru fiecare grupã de intervenţie timpurie, cu norma didacticã de 16 ore/sãptãmânã;
- catedrã de psihopedagogie specialã constituitã din 8 ore/sãptãmânã la clasã/grupã şi 8 ore/sãptãmânã constând în activitãţi de expertizã, diagnostic şi evaluare, terapii specifice, sprijin şi asistenţã educaţionalã pentru membrii comisiei interne de evaluare continuã;
- activitãţi complementare realizate prin alte tipuri de activitãţi educaţionale specifice centrului (informare, formare, consiliere, coordonare de proiecte şi programe, expertizã, diagnostic şi evaluare educaţionalã etc.), în cadrul normei didactice.
(2) Învãţãtorul/profesorul-educator are norma didacticã de 20 de ore/sãptãmânã, iar maistrul-instructor are norma didacticã de 20 de ore/sãptãmânã, în conformitate cu prevederile <>art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 19
Finanţarea activitãţii centrului şcolar pentru educaţie incluzivã este asiguratã de la bugetele judeţelor/bugetele consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi din alte surse legal constituite.
ART. 20
(1) Personalul didactic şi didactic auxiliar din centrul şcolar pentru educaţie incluzivã beneficiazã de toate drepturile prevãzute de <>Legea nr. 128/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Cu excepţia activitãţii de predare-învãţare-evaluare şi a celei de formare/perfecţionare din centrul şcolar pentru educaţie incluzivã organizat în şcoala de masã, toate celelalte acţiuni şi activitãţi prevãzute la art. 7 şi 8 din ordin sunt considerate ca aparţinând educaţiei speciale şi, ca urmare, sunt remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
ART. 21
Coordonatorul centrului şcolar pentru educaţie incluzivã este directorul-adjunct al unitãţii şcolare (care este cadru didactic cu specialitatea psihopedagogie specialã, pedagogie, psihologie sau pedagogie socialã), numit prin concurs organizat în baza Metodologiei de ocupare a posturilor de directori în învãţãmântul preuniversitar, aprobatã anual prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetãrii.
ART. 22
Ocuparea posturilor centrului şcolar pentru educaţie incluzivã se realizeazã conform metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante în învãţãmântul preuniversitar, aprobatã anual.
ART. 23
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivã poate sã angajeze colaboratori în regim de cumul sau platã cu ora, fãrã a depãşi numãrul de posturi/catedre aprobat anual.
ART. 24
Personalul didactic auxiliar îşi desfãşoarã activitatea având norma de 8 ore pe zi.
ART. 25
Personalul nedidactic îşi desfãşoarã activitatea în cadrul serviciilor: financiar-contabil, administrativ, informatizare, tehnic şi de întreţinere, medical, cu normã de 8 ore pe zi.
ART. 26
Numãrul maxim al centrelor şcolare pentru educaţie incluzivã nu este limitat la nivelul judeţului/ municipiului Bucureşti.
CAP. VI
Evaluarea personalului
ART. 27
Domeniile de competenţã ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic sunt cele stipulate în normativele aflate în vigoare, precum şi în regulamentul de ordine interioarã al centrului şcolar pentru educaţie incluzivã. În funcţie de aceste documente se realizeazã evaluarea anualã a acestor categorii de personal.
ART. 28
(1) Evaluarea anualã a personalului didactic din centrul şcolar pentru educaţie incluzivã se face de conducerea centrului şi de consiliul de administraţie al acestuia, conform atribuţiilor menţionate în fişa postului.
(2) Evaluarea vizând calitatea serviciilor educaţionale este realizatã de centrul judeţean de resurse şi de asistenţã psihopedagogicã.
CAP. VII
Dispoziţii finale
ART. 29
Unitatea de învãţãmânt sau centrul de zi care funcţioneazã în parteneriat cu inspectoratul şcolar pentru a deveni centru şcolar pentru educaţie incluzivã trebuie sã rãspundã cerinţelor prezentului regulament. În acest sens va alcãtui un dosar care va cuprinde documentaţia justificativã, însoţit de acte doveditoare, pe care îl va depune la inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, conform art. 34.
ART. 30
În urma aprobãrii de cãtre inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, instituţia solicitantã va dobândi statutul de centru şcolar pentru educaţie incluzivã (CSEI).
ART. 31
În termen de 90 de zile de la aprobarea funcţionãrii, fiecare centru şcolar pentru educaţie incluzivã îşi va elabora propriul regulament de ordine interioarã.
ART. 32
Documentele necesare pentru înfiinţarea centrelor şcolare pentru educaţie incluzivã:
- atestarea bazei materiale, prin prezentarea inventarului de mijloace fixe;
- oferta de servicii educaţionale;
- protocoale de colaborare (ONG-uri, unitãţi de învãţãmânt, autoritãţi locale);
- schema de încadrare, cu menţionarea numãrului total de posturi/catedre, precum şi descrierea lor pe specialitãţi;
- protocol cu unitãţile şcolare pentru activitãţile de voluntariat;
- minimum 1/3 din numãrul total al personalului didactic trebuie sã fie absolvenţi ai învãţãmântului superior, cu una dintre specializãrile: psihopedagogie, pedagogie, psihologie, pedagogie socialã sau limbã şi literaturã românã, incluzând şi metodiştii în domeniul educaţiei speciale, precum şi inspectorul şcolar de specialitate;
- numãr de elevi cu deficienţe din centrul şcolar de resurse şi de asistenţã educaţionalã;
- numãr de copii cu cerinţe educative speciale asistaţi în şcoala obişnuitã;
- strategie de dezvoltare instituţionalã cu componente de perfecţionare profesionalã, cercetare şi promovare a serviciilor;
- oferta managerialã a directorului privind dezvoltarea centrului şcolar pentru educaţie incluzivã;
- avizul consiliului de administraţie;
- alte documente: proiecte derulate, solicitãri din comunitate, posibilitãţi de sponsorizare etc.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: