Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 29 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, Banca Naţională a României emite prezentul regulament. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul regulament stabileşte: a) termenii specifici şi procedurile privind derularea prin Banca Naţională a României, în calitate de agent pe contul statului şi de administrator de piaţă, a operaţiunilor de piaţă cu titluri de stat emise pe piaţa internă de către Ministerul Finanţelor Publice, în formă dematerializată, în monedă naţională sau în valută, aşa cum aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) pct. (i) şi (ii) din Regulamentul-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, denumit în continuare Regulamentul-cadru; b) condiţiile specifice privind accesul pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României şi monitorizarea activităţii dealerilor primari; c) condiţii specifice de funcţionare a pieţei primare a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, precum şi modalităţi şi proceduri cu privire la organizarea şi derularea activităţii pe această piaţă. ART. 2 Piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru şi ale prezentului regulament, funcţionează cu respectarea principiilor referitoare la: a) transparenţa pieţei şi a condiţiilor de acces; b) utilizarea de metode şi proceduri în derularea operaţiunilor cu titluri de stat; c) tratamentul nediscriminatoriu al participanţilor. ART. 3 (1) Participanţi pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României sunt entităţile precizate la art. 17 din Regulamentul-cadru, care au dobândit calitatea de dealer primar, în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul-cadru. (2) Persoanele juridice, rezidente sau nerezidente, altele decât cele menţionate la alin. (1), precum şi persoanele fizice, rezidente şi nerezidente, pot să desfăşoare operaţiuni cu titluri de stat pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României numai prin intermediul unui dealer primar, în conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul-cadru. CAP. II Condiţii specifice privind accesul dealerilor primari pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, menţinerea şi retragerea calităţii de dealer primar SECŢIUNEA 1 Condiţii de acces ART. 4 (1) Condiţiile de acces pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României sunt următoarele: 1. existenţa unei autorizaţii emise de autoritatea competentă în baza căreia entităţile solicitante pot desfăşura următoarele activităţi: a) tranzacţionarea în nume şi cont propriu şi/sau în numele şi pe contul clienţilor cu titluri de valoare şi alte instrumente financiare transferabile, de natura titlurilor de stat; b) participarea la emisiunea de instrumente financiare transferabile, de natura titlurilor de stat, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni; c) custodie şi administrare de instrumente financiare de natura titlurilor de stat; 2. să fie participant la Sistemul de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare, denumit în continuare Sistemul SaFIR, administrat de Banca Naţională a României; 3. să fie participant la Sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat şi a rezultatelor adjudecărilor licitaţiilor de titluri de stat, denumit în continuare Sistemul GSPM, administrat de Banca Naţională a României; 4. încheierea acordului bilateral cu Ministerul Finanţelor Publice conform prevederilor Regulamentului-cadru; 5. existenţa unei structuri organizatorice distincte, a unor spaţii specifice necesare derulării operaţiunilor cu titluri de stat, precum şi a dotărilor tehnice necesare pentru desfăşurarea de activităţi de tranzacţionare şi custodie; 6. elaborarea de norme proprii care stabilesc procedurile de lucru aplicabile în relaţie cu clienţii, modalitatea de menţinere a evidenţei deţinerilor clienţilor, precum şi procedurile privind controlul intern al activităţii cu titluri de stat. (2) În cazul în care un dealer primar nu mai îndeplineşte condiţiile de acces prevăzute la alin. (1), acesta nu va mai putea participa la operaţiunile desfăşurate pe piaţa titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, începând cu data notificării dealerului primar de către administratorul pieţei, cu excepţia operaţiunilor în curs de derulare care se vor finaliza conform reglementărilor în vigoare. ART. 5 Banca Naţională a României poate solicita dealerilor primari prezentarea de orice informaţii şi/sau documente în legătură cu activitatea derulată pe piaţa titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României. SECŢIUNEA a 2-a Criterii specifice privind acordarea calităţii de dealer primar ART. 6 În vederea dobândirii calităţii de dealer primar, entităţile solicitante, denumite în continuare candidaţi, trebuie să îndeplinească următoarele criterii specifice: a) să se încadreze în una dintre categoriile de instituţii prevăzute la art. 17 din Regulamentul-cadru; b) să tranzacţioneze în nume propriu pe piaţa internă a titlurilor de stat o perioadă minimă de 6 luni consecutive, perioadă în care vor îndeplini cumulativ obligaţiile prevăzute la art. 7 din prezentul regulament; c) să transmită la Banca Naţională a României o cerere însoţită de documentaţia din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de acces prevăzute la art. 4 din prezentul regulament. ART. 7 (1) Performanţa activităţii desfăşurate de un candidat potenţial în perioada supusă analizei constă în îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii obligatorii: a) să adjudece, în nume propriu, pe piaţa primară, prin intermediul unui dealer primar deja existent, un volum de titluri de stat exprimat ca valoare ponderată de minimum 2% din totalul valorii ponderate adjudecate de către Ministerul Finanţelor Publice, aferente emisiunilor de titluri de stat denominate în monedă naţională şi/sau în monedă străină din perioada supusă analizei, inclusiv rezultatele participării la operaţiunile de preschimbare a titlurilor de stat din perspectiva emiterii de titluri noi/redeschise denominate în monedă naţională pe piaţa internă din perioada analizată, acestea din urmă fiind ajustate cu un coeficient de multiplicare de 1,5, suplimentar celor menţionate la art. 8 alin. (1); b) valoarea de decontare ponderată a tranzacţiilor de vânzare şi cumpărare cu titluri de stat emise pe piaţa locală, derulate în nume propriu pe piaţa secundară, să reprezinte minimum 3% din totalul ponderat al tranzacţiilor cu titluri de stat derulate pe piaţa secundară a titlurilor de stat în perioada supusă analizei. (2) Perioada supusă analizei, în care candidatul a desfăşurat activităţi de tranzacţionare în nume propriu pe piaţa internă a titlurilor de stat, constă în minimum 6 luni calendaristice consecutive, anterioare depunerii cererii specificate la art. 6 lit. c) din prezentul regulament. (3) În scopul efectuării calculelor pentru obţinerea valorilor ponderate prezentate la alin. (1), coeficienţii de multiplicare, precum şi cursul de schimb folosit în cazul emisiunilor de titluri de stat denominate în monedă străină se stabilesc potrivit prevederilor art. 8 din prezentul regulament. ART. 8 (1) Coeficienţii de multiplicare se stabilesc după cum urmează:
┌────────────┬───────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬───────┐
│Maturitate*)│ 0-1 │ > 1-3 │ > 3-5 │ > 5-7 │ >7-10 │ >10 │
│ (ani) │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│Coeficient │ 1 │ 3 │ 5 │ 7 │ 9 │ 11 │
└────────────┴───────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────┘
────────── *) Pentru piaţa primară, maturitatea aferentă titlurilor nou-emise o reprezintă maturitatea iniţială a seriei de titluri de stat, iar pentru emisiunile redeschise se ia în calcul maturitatea reziduală a acestora; pentru piaţa secundară se ia în calcul maturitatea reziduală a seriei de titluri de stat.────────── (2) Banca Naţională a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, poate opera modificări asupra coeficienţilor de ponderare în funcţie de evoluţia condiţiilor de piaţă sau pe măsura introducerii unor noi categorii de instrumente de finanţare, aceste modificări urmând a fi făcute publice prin circulară a Băncii Naţionale a României. (3) Modificările factorilor de ponderare vor fi anunţate cu cel puţin 6 luni înainte de implementarea acestora. (4) Pentru emisiunile denominate în monedă străină, calculele se vor efectua la cursul de schimb al monedei naţionale contra monedei în care este denominată emisiunea de titluri de stat, curs de schimb publicat de Banca Naţională a României în ziua lucrătoare precedentă datei decontării emisiunii respective, în cazul emisiunilor pe piaţa primară, sau datei decontării tranzacţiei, în cazul operaţiunilor pe piaţa secundară. ART. 9 (1) În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) lit. b) din Regulamentul-cadru, calitatea de dealer primar se acordă de către Comitetul de evaluare definit la art. 2 din Regulamentul-cadru, în baza analizării documentaţiei depuse de către candidat şi a îndeplinirii condiţiilor specifice prevăzute la art. 6 din prezentul regulament. (2) Decizia Comitetului de evaluare privind aprobarea sau respingerea cererii depuse va fi comunicată solicitantului în maxim 30 de zile de la data depunerii cererii şi a documentaţiei necesare. Decizia privind respingerea cererii va conţine motivele Comitetului de evaluare pentru respingerea cererii depuse de entitatea solicitantă. (3) Exercitarea calităţii de dealer primar se va realiza începând cu prima zi lucrătoare a lunii calendaristice ulterioare datei primirii notificării ce conţine decizia Comitetului de evaluare privind aprobarea cererii şi acordarea calităţii de dealer primar. (4) Calitatea de dealer primar se exercită în condiţiile prevăzute în secţiunea a 3-a din prezentul regulament. (5) Comitetul de evaluare aprobă cererile privind acordarea calităţii de dealer primar cu consultarea autorităţii de supraveghere competente din ţară sau/şi străinătate, după caz. (6) Lista dealerilor primari se publică şi se menţine actualizată de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României în paginile de internet proprii. SECŢIUNEA a 3-a Condiţii specifice privind suspendarea şi retragerea calităţii de dealer primar ART. 10 (1) Suspendarea calităţii de dealer primar pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României se realizează de către Comitetul de evaluare în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (ii) din Regulamentul-cadru, în situaţia neîndeplinirii temporare de către dealerul primar a condiţiilor de acces stabilite prin prezentul regulament. (2) Retragerea calităţii de dealer primar pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Regulamentul-cadru, se realizează de către Comitetul de evaluare în următoarele situaţii: a) la cererea dealerului primar comunicată Băncii Naţionale a României, caz în care retragerea calităţii de dealer primar produce efecte începând cu ziua bancară următoare datei la care decizia Comitetului de evaluare a fost comunicată dealerului primar; b) în cazul prevăzut la art. 44 alin. (1) din Regulamentul-cadru; c) în situaţia deschiderii procedurii de insolvenţă pentru dealerul primar; d) în caz de fuziune în care este implicat cel puţin un dealer primar, caz în care Comitetul de evaluare va analiza îndeplinirea condiţiilor de acces pe piaţa primară de către noua entitate rezultată ca urmare a finalizării procedurii de fuziune. ART. 11 (1) În cazul suspendării/retragerii calităţii de dealer primar, Banca Naţională a României va interzice accesul pe piaţa primară a titlurilor de stat începând cu ziua bancară următoare datei la care decizia Comitetului de evaluare a fost comunicată dealerului primar în cauză, cu excepţia accesului la operaţiunile în curs de desfăşurare privind ofertele de cumpărare la licitaţie/subscripţie depuse anterior momentului primirii notificării. (2) Decizia privind retragerea calităţii unui dealer primar se notifică de către Banca Naţională a României de îndată, prin orice mijloace, celorlalţi participanţi, precum şi, după caz, autorităţii de reglementare şi supraveghere a dealerului primar competente. CAP. III Operaţiuni de plasare a titlurilor de stat ART. 12 (1) În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Regulamentul-cadru, operaţiunile de plasare pe piaţa primară administrată de Banca Naţională a României a titlurilor de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă în formă dematerializată, în monedă naţională sau în monedă străină, se realizează prin licitaţie, subscripţie publică, precum şi prin orice altă metodă stabilită şi agreată de emitent împreună cu Banca Naţională a României. (2) În cazul emisiunilor de obligaţiuni de tip benchmark plasate prin licitaţie, Ministerul Finanţelor Publice poate oferi suplimentar titluri de stat cu aceleaşi caracteristici, în prima zi lucrătoare care urmează licitaţiei de referinţă, prin organizarea unei sesiuni suplimentare de oferte necompetitive destinate exclusiv dealerilor primari, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament. (3) Data şi locul desfăşurării licitaţiei şi a sesiunii suplimentare de oferte necompetitive sau a subscripţiei publice, precum şi elementele de identificare ale emisiunii ce urmează a fi plasate sunt stabilite de Ministerul Finanţelor Publice prin anunţuri periodice şi sunt comunicate participanţilor de către Banca Naţională a României. (4) În funcţie de necesităţile de finanţare şi condiţiile de piaţă, Ministerul Finanţelor Publice poate opera modificări ale elementelor publicate în anunţurile periodice. ART. 13 Organizarea licitaţiilor, inclusiv a sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive, precum şi a subscripţiilor publice se realizează de către o comisie alcătuită din reprezentanţi desemnaţi din cadrul Băncii Naţionale a României şi al Ministerului Finanţelor Publice, astfel: preşedinte şi secretar numiţi de Banca Naţională a României şi cel puţin 2 membri specialişti, dintre care unul este numit de Ministerul Finanţelor Publice. ART. 14 Preşedintele şi reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice verifică modul de adjudecare, semnează procesul-verbal şi comunicatul oficial de închidere a licitaţiei sau a subscripţiei publice. ART. 15 Secretarul comisiei, împreună cu membrii acesteia, derulează toate operaţiunile specifice legate de deschiderea, desfăşurarea şi stabilirea rezultatului licitaţiei sau al subscripţiei publice, întocmeşte procesul-verbal şi comunicatul oficial, pe care le semnează împreună cu membrii comisiei. SECŢIUNEA 1 Licitaţia ART. 16 Pentru participarea la licitaţii, dealerii primari prezintă oferte de cumpărare în nume şi cont propriu şi/sau în numele şi în contul clienţilor lor în ziua desfăşurării licitaţiei, până la termenul-limită specificat în documentele de lansare a emisiunii. ART. 17 (1) Oferta de cumpărare prin licitaţie cuprinde obligatoriu următoarele elemente: a) elementele de identificare a dealerului primar, denumirea şi sediul social, semnăturile autorizate etc.; b) elementele de identificare a emisiunii pentru care este prezentată oferta (data licitaţiei, data emisiunii, data scadenţei etc.); c) valoarea totală a ofertei, precum şi defalcarea acesteia pe tranşe ale ratei dobânzii/ratei discontului/preţului licitat, după caz; d) defalcarea tranşelor licitate în sume solicitate pe cont propriu şi sume solicitate pe contul clienţilor, cu evidenţierea numărului contului/conturilor de evidenţă a titlurilor de stat, după caz. (2) Ofertele pot fi transmise prin modalităţile considerate acceptabile de către administratorul de piaţă (sistem electronic, SWIFT etc.), procedura de transmitere aplicabilă fiind detaliată în reglementările specifice fiecărui sistem. ART. 18 (1) Ofertele de cumpărare transmise nu pot fi retrase, acestea constituind angajamente ferme din partea participanţilor. (2) Caracteristicile seriilor de titluri de stat care fac obiectul licitaţiei se stabilesc şi se anunţă de către Ministerul Finanţelor Publice. ART. 19 (1) Şedinţa de licitaţie începe la termenul-limită specificat în documentele de lansare a emisiunii, în prezenţa comisiei de licitaţie. (2) Ofertele de cumpărare care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin prezentul regulament sunt respinse. (3) Preşedintele comisiei poate decide, de comun acord cu dealerul primar, rectificarea pe loc a erorilor de formă şi validarea ofertei. Acordul dealerului primar poate fi comunicat telefonic, cu condiţia confirmării în scris în cursul şedinţei de licitaţie. ART. 20 (1) Secretarul comisiei, împreună cu membrii specialişti, elaborează centralizatorul ofertelor de cumpărare şi, în baza grilei de cotare, în care se evidenţiază nivelul la care cererea cumulată crescător din punctul de vedere al ratei dobânzii/discontului sau cumulată descrescător din punctul de vedere al preţului satisface oferta anunţată de Ministerul Finanţelor Publice. (2) Totodată, reprezentantul emitentului va stabili valoarea emisiunii oferite care şi-a găsit contrapartida în cerere şi preţul sau rata dobânzii/discontului maxime, minime şi medii la care se adjudecă ofertele de cumpărare. (3) În situaţia în care întreaga emisiune a fost vândută, iar la nivelul marginal (nivelul preţului minim, respectiv al ratei dobânzii/discontului maxime acceptate) sunt mai multe oferte de cumpărare ce nu pot fi satisfăcute integral, iar Ministerul Finanţelor Publice nu majorează valoarea emisiunii până la concurenţa executării integrale a nivelului marginal, se aplică principiul proporţionalităţii, fiecare primind valoarea rezultată. Toate valorile sunt rotunjite până la cea mai apropiată valoare divizibilă cu valoarea nominală a unui titlu de stat. ART. 21 (1) Determinarea preţului se va realiza prin metoda preţului multiplu sau metoda preţului uniform. (2) Metoda preţului multiplu presupune alocarea titlurilor de stat pentru ofertele adjudecate la preţul sau rata dobânzii/discontului pe care fiecare dintre ofertanţii câştigători la oferit/a oferit-o, până la adjudecarea emisiunii. În baza ofertelor de cumpărare, adjudecate la preţuri sau rate ale dobânzii/discontului diferite, se calculează un preţ mediu sau o rată medie a dobânzii/discontului de adjudecare. (3) Metoda preţului uniform presupune alocarea titlurilor de stat pentru ofertele adjudecate la cel mai scăzut preţ sau rata dobânzii/discontului cea mai ridicată care a fost acceptat/acceptată pentru adjudecarea emisiunii. ART. 22 Ofertele de cumpărare prin licitaţie pot fi oferte de cumpărare competitive (concurenţiale) şi oferte de cumpărare necompetitive (neconcurenţiale). ART. 23 (1) Oferta de cumpărare competitivă este oferta prin care participantul indică, pe lângă valoarea pe care doreşte să o adjudece, şi preţul sau rata dobânzii/discontului. (2) Ofertele de cumpărare competitive trebuie să indice o valoare care să fie multiplu al valorii nominale a unui titlu de stat. ART. 24 (1) Oferta de cumpărare necompetitivă este oferta prin care participantul indică numai valoarea pe care doreşte să o adjudece. (2) Ofertele de cumpărare necompetitive sunt executate cu prioritate, astfel: a) la preţul mediu ponderat sau la rata medie ponderată a dobânzii/discontului ofertelor de cumpărare competitive acceptate, pentru licitaţiile adjudecate pe baza metodei preţului multiplu; b) la preţul final sau la rata dobânzii/discontului finale, pentru licitaţiile adjudecate pe baza metodei preţului uniform. (3) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin prospectul de emisiune: a) categoriile de investitori care pot depune oferte de cumpărare necompetitive; b) limita maximă privind ponderea ofertelor de cumpărare necompetitive în valoarea totală a emisiunii; c) limite minime şi/sau maxime pentru valoarea unei oferte de cumpărare necompetitive. (4) În cazul în care ofertele necompetitive depăşesc valoarea maximă admisă din totalul emisiunii, alocarea va fi efectuată aplicându-se principiul proporţionalităţii. SECŢIUNEA a 2-a Sesiunea suplimentară de oferte necompetitive ART. 25 (1) Ministerul Finanţelor Publice poate oferi suplimentar, numai pentru emisiuni de tip benchmark, în ziua lucrătoare imediat următoare derulării licitaţiei de referinţă, titluri de stat cu aceleaşi caracteristici, prin intermediul unei sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, destinate exclusiv dealerilor primari, prin aplicarea mecanismului de alocare descris la art. 26. (2) Sesiunile suplimentare de oferte necompetitive, inclusiv cantitatea oferită spre cumpărare, vor fi anunţate de către Ministerul Finanţelor Publice prin anunţurile/prospectele lunare de emisiune. (3) Ofertele de cumpărare sunt plasate în nume şi în cont propriu şi vor fi de tip necompetitiv, iar preţul de subscriere este reprezentat de preţul mediu de adjudecare stabilit în cadrul licitaţiei de referinţă. ART. 26 (1) Toţi dealerii primari care doresc să subscrie titluri de stat vor transmite oferta de participare la sesiunea suplimentară de oferte necompetitive, conform prevederilor art. 28, indicând volumul maxim de titluri de stat pe care doresc să îl subscrie, volum ce nu poate depăşi valoarea totală anunţată de Ministerul Finanţelor Publice pentru respectiva sesiune de oferte necompetitive. (2) Adjudecarea titlurilor de stat oferite la sesiunea suplimentară de oferte necompetitive se va efectua după următorul algoritm, calculele fiind efectuate prin rotunjire la un titlu de stat, dacă este cazul: a) prima etapă este adresată exclusiv dealerilor primari situaţi pe primele 5 poziţii ale clasamentului rezultat în urma evaluării activităţii, stabilit conform prevederilor art. 40 alin. (1) lit. b), şi care au adjudecat titluri de stat în nume şi în cont propriu în valoare de minimum 2% din valoarea anunţată a licitaţiei de referinţă, alocarea realizându-se prin aplicarea procentului aferent poziţiei deţinute în clasament asupra valorii titlurilor de stat anunţate, în limita ofertelor de cumpărare transmise de cei 5 dealeri primari, astfel:
┌─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│Poziţie deţinută în clasament│Procent din valoarea titlurilor de stat │
│ │oferite de Ministerul Finanţelor Publice│
│ │ (%) │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ 35 │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ 25 │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ 18 │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ 4 │ 12 │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ 5 │ 10 │
└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
b) după parcurgerea primei etape descrise la lit. a), volumul de titluri de stat rămas nealocat se va redistribui în a doua etapă tuturor dealerilor primari care au adjudecat titluri de stat în nume şi în cont propriu în valoare de minimum 2% din valoarea anunţată a licitaţiei de referinţă, indiferent de poziţia lor în clasament. Redistribuirea volumului de titluri de stat rămas nealocat se va efectua proporţional cu suma adjudecată la licitaţia de referinţă şi în limita cererii individuale; c) dacă după efectuarea procedurii de redistribuire descrise la lit. b) mai rămân titluri de stat nealocate, acestea se vor redistribui dealerilor primari specificaţi la lit. b), în limita cererilor individuale, redistribuirea efectuându-se în această etapă proporţional cu cererea nesatisfăcută a respectivilor dealeri primari; d) în cazul în care şi după efectuarea procedurii de redistribuire descrise la lit. c) mai rămân titluri de stat nealocate, acestea vor fi redistribuite în ultima etapă dealerilor primari care au adjudecat titluri de stat în nume şi în cont propriu în valoare de mai puţin de 2% din valoarea anunţată a licitaţiei de referinţă, precum şi celor care nu au adjudecat deloc titluri de stat la licitaţia de referinţă, care şi-au manifestat intenţia de a subscrie la sesiunea suplimentară prin transmiterea unei oferte de cumpărare, titlurile de stat fiind redistribuite acestora în mod egal şi în limita cererii individuale. ART. 27 Dealerii primari vor transmite ofertele de cumpărare necompetitive în ziua desfăşurării sesiunii suplimentare de oferte necompetitive, până la termenul-limită specificat în documentele de lansare a emisiunii. ART. 28 (1) Oferta de cumpărare necompetitivă cuprinde obligatoriu următoarele elemente: a) emisiunea pentru care este prezentată oferta; b) data transmiterii ofertei; c) data sesiunii suplimentare de oferte necompetitive; d) valoarea totală a ofertei, care nu poate depăşi valoarea anunţată de emitent pentru sesiunea suplimentară respectivă şi preţul mediu rezultat la licitaţia de referinţă pentru seria respectivă; e) elementele de identificare a dealerului primar, denumirea şi sediul social, semnăturile autorizate etc.; f) numărul contului de evidenţă a titlurilor de stat. (2) Ofertele pot fi transmise prin modalităţile considerate acceptabile de către administratorul de piaţă (sistem electronic, SWIFT etc.), procedura de transmitere aferentă acestor sesiuni urmând a fi prezentată în reglementări specifice. ART. 29 Ofertele de cumpărare transmise nu pot fi retrase, acestea constituind angajamente ferme ale dealerilor primari. ART. 30 (1) Sesiunea suplimentară de oferte necompetitive începe la termenul-limită specificat în documentele de lansare a emisiunii. (2) Ofertele de cumpărare care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin prezentul regulament sunt respinse. (3) Preşedintele comisiei poate decide, de comun acord cu dealerul primar, rectificarea pe loc a erorilor de formă şi validarea ofertei. Acordul dealerului primar poate fi comunicat telefonic, cu condiţia confirmării în scris în cursul sesiunii suplimentare de oferte necompetitive. ART. 31 (1) Secretarul comisiei, împreună cu membrii specialişti, elaborează centralizatorul ofertelor de cumpărare. (2) Titlurile de stat care nu şi-au găsit contrapartida în ofertele dealerilor primari transmise la sesiunea suplimentară de oferte necompetitive se anulează, acceptându-se numai valoarea subscrisă. SECŢIUNEA a 3-a Subscripţia publică ART. 32 Dealerii primari trebuie să transmită oferte de cumpărare în contul lor şi în cel al clienţilor lor până la termenul-limită al ultimei zile din perioada de desfăşurare a subscripţiei publice specificate în documentele de lansare a emisiunii. ART. 33 (1) Oferta de cumpărare prin subscripţie publică cuprinde obligatoriu următoarele elemente: a) emisiunea pentru care este prezentată oferta; b) data transmiterii ofertei; c) valoarea totală subscrisă; d) defalcarea sumei totale subscrise în suma solicitată în cont propriu şi suma solicitată în contul clienţilor; e) elemente de identificare a dealerului primar, denumirea şi sediul social, semnăturile autorizate etc.; f) numărul contului de evidenţă a titlurilor de stat. (2) Ofertele pot fi transmise prin modalităţile considerate acceptabile de către administratorul de piaţă (sistem electronic, SWIFT etc.), procedura de transmitere urmând a fi prezentată în reglementări specifice. ART. 34 (1) Ofertele de subscriere transmise nu pot fi retrase, acestea constituind angajamente ferme din partea participanţilor. (2) Ofertele de cumpărare trebuie să indice o valoare care să fie multiplu al valorii nominale a unui titlu de stat. ART. 35 (1) Şedinţa de subscripţie începe la termenul-limită specificat în ultima zi a perioadei de subscriere, în prezenţa membrilor comisiei, dacă nu se specifică altfel în documentele de lansare a emisiunii. (2) Ofertele de cumpărare care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin prezentul regulament sunt respinse. (3) Preşedintele comisiei poate decide, de comun acord cu dealerul primar, rectificarea pe loc a erorilor de formă şi validarea ofertei. Acordul dealerului primar poate fi comunicat telefonic, cu condiţia confirmării în scris în cursul şedinţei de subscriere. ART. 36 (1) Secretarul comisiei, împreună cu membrii specialişti, elaborează centralizatorul ofertelor de cumpărare. (2) În situaţia în care cererile depăşesc valoarea emisiunii, toate cererile vor fi acceptate proporţional sau, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, emisiunea poate fi majorată. (3) Titlurile de stat rămase nesubscrise până la termenul-limită specificat la art. 32 se anulează şi emisiunea se închide la valoarea subscrisă. SECŢIUNEA a 4-a Efectuarea şi evidenţierea operaţiunilor de răscumpărare anticipată (buyback)/preschimbare (exchange) a titlurilor de stat pe piaţa internă ART. 37 Banca Naţională a României poate efectua operaţiunile de răscumpărare anticipată (buyback)/preschimbare (exchange) a titlurilor de stat pe piaţa internă în condiţiile în care este desemnată de emitent să organizeze aceste operaţiuni pe piaţa administrată de banca centrală; aceste operaţiuni vor fi detaliate în proceduri specifice. ART. 38 Rezultatele operaţiunilor de răscumpărare înainte de scadenţă (buyback) sau de preschimbare (exchange) a titlurilor de stat efectuate de Ministerul Finanţelor Publice vor fi evidenţiate la nivelul Băncii Naţionale a României în scopul înregistrării şi decontării acestora, fie direct, în condiţiile în care Banca Naţională a României este entitatea mandatată să organizeze licitaţiile pentru aceste operaţiuni, fie pe bază de raportare, în condiţiile în care o altă entitate este mandatată pentru derularea acestor operaţiuni. SECŢIUNEA a 5-a Decontarea operaţiunilor cu titluri de stat pe piaţa internă ART. 39 (1) Rezultatele operaţiunilor de plasare de titluri de stat, inclusiv rezultatele operaţiunilor specifice de răscumpărare înainte de scadenţă (buyback) sau de preschimbare (exchange) a titlurilor de stat derulate de Ministerul Finanţelor Publice, sunt transmise Direcţiei operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a României şi Sistemului de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare, sistemul SaFIR, în scopul înregistrării şi decontării acestora. (2) Decontarea operaţiunilor cu titluri de stat derulate pe piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, inclusiv operaţiunile de răscumpărare înainte de scadenţă (buyback) şi de preschimbare (exchange) a titlurilor de stat derulate de Ministerul Finanţelor Publice prin alte entităţi mandatate, precum şi plata obligaţiilor financiare aferente ale emitentului se efectuează în conformitate cu regulile sistemului SaFIR, ale Sistemului cu decontare brută în timp real - ReGIS, precum şi cu celelalte reglementări în domeniu ale Băncii Naţionale a României. (3) În situaţia nedecontării sumelor aferente rezultatelor operaţiunilor detaliate la alineatul precedent, la data de emisiune specificată în documentele de lansare a respectivei emisiuni, dealerului primar şi/sau participantului cu cont de decontare în Sistemul ReGIS care accesează piaţa primară printr-un dealer primar i se va aplica o dobândă penalizatoare, pentru fiecare zi de întârziere, sumele astfel calculate fiind încasate de către emitent. (4) Nivelul dobânzii penalizatoare, exprimat procentual, va fi stabilit pornind de la caracteristicile instrumentului şi metoda de plasare a emisiunii şi reprezintă nivelul ratei dobânzii de adjudecare/subscriere aferente fiecărei tranşe adjudecate, la care se adaugă 50 de puncte de bază; nivelul astfel rezultat va fi aplicat la sumele nedecontate specificate la alineatul precedent, sumele finale determinate prin această procedură fiind calculate şi comunicate zilnic de către administratorul de piaţă atât dealerului primar/participantului cu cont de decontare în Sistemul ReGIS care accesează piaţa primară printr-un dealer primar, cât şi sistemelor de decontare (Sistemul SaFIR şi Sistemul ReGIS). (5) Sumele încasate în lei se vor vira în contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis în ReGIS; sumele încasate în valută se vor vira în contul de valută corespunzător, deschis de Ministerul Finanţelor Publice la Banca Naţională a României. CAP. IV Monitorizarea activităţii dealerilor primari ART. 40 (1) Activitatea dealerilor primari va fi analizată pe baze continue, din două perspective: a) urmărirea îndeplinirii obligaţiilor menţionate la art. 20 din Regulamentul-cadru, în scopul menţinerii calităţii de dealer primar; b) evaluarea performanţei activităţii derulate de dealerii primari, în scop statistic şi pentru crearea unui clasament al acestora. (2) Monitorizarea activităţii va fi efectuată de către Comitetul de evaluare în fiecare lună, perioada monitorizată reprezentând ultimele 12 luni calendaristice, precedente lunii în care se efectuează calculul. (3) În scopul efectuării calculelor ce stau la baza analizei activităţii dealerilor primari, pentru obţinerea valorilor ponderate se vor avea în vedere următoarele elemente: a) coeficienţii de ponderare şi cursul de schimb folosit în cazul emisiunilor de titluri de stat denominate în monedă străină sunt prevăzuţi la art. 8 din prezentul regulament; b) valoarea adjudecată aferentă emisiunilor de titluri de stat plasate de Ministerul Finanţelor Publice, în perioada evaluată, pe piaţa internă, denominate în monedă naţională şi/sau în valută, inclusiv rezultatele participării la operaţiunile de preschimbare a titlurilor de stat din perspectiva emiterii de titluri noi/redeschise denominate în monedă naţională pe piaţa internă din perioada analizată, acestea din urmă fiind ajustate cu un coeficient de multiplicare de 1,5, suplimentar celor menţionate la art. 8 alin (1); c) valoarea tranzacţiilor cu titluri de stat derulate de dealerii primari pe piaţa secundară care sunt decontate prin Sistemul SaFIR. (4) Punctajul aferent activităţii de formator de piaţă aşa cum acesta este stabilit de către Ministerul Finanţelor Publice potrivit secţiunii a-3-a cap. III din Regulamentul-cadru va fi comunicat Băncii Naţionale a României pentru efectuarea analizei prevăzute la alin. (1). (5) Pentru dealerii primari care la momentul analizei nu au o perioadă de 12 luni vechime, calculul indicatorilor privind îndeplinirea obligaţiilor se va efectua pentru perioada scursă din momentul dobândirii calităţii de dealer primar până la momentul analizei, iar calculul indicatorilor privind evaluarea performanţei se va raporta la media lunară. (6) Rezultatul analizei va fi notificat fiecărui dealer primar, lunar, de către Comitetul de evaluare. (7) Clasamentul stabilit conform alin. (1) lit. b) va fi publicat pe paginile de internet ale Băncii Naţionale a României şi ale Ministerului Finanţelor Publice şi va produce efecte începând cu prima zi a lunii următoare publicării. ART. 41 (1) Evaluarea performanţei activităţii dealerilor primari are la bază următoarele criterii: a) activitatea pe piaţa primară, detaliată în secţiunea 1 - 40 de puncte; b) activitatea pe piaţa secundară, detaliată în secţiunea a 2-a - 50 de puncte; c) criterii calitative, detaliate în secţiunea a 3-a - 10 puncte. (2) Rezultatul final obţinut de fiecare dealer primar se determină prin însumarea punctajelor obţinute la fiecare dintre cele 3 (trei) criterii prevăzute la alin. (1), iar clasamentul se stabileşte prin ierarhizare în ordine descrescătoare după punctajul obţinut. Numărul maxim de puncte ce poate fi realizat de un dealer primar este 100. SECŢIUNEA 1 Evaluarea performanţei activităţii dealerilor primari pe piaţa primară ART. 42 (1) Evaluarea performanţei activităţii desfăşurate de dealerii primari pe piaţa primară are la bază următorii indicatori: a) ponderea în valoarea totală adjudecată a titlurilor de stat emise pe termen mediu şi lung - 20 de puncte: (i) se calculează ca raport între valoarea ponderată a titlurilor de stat pe termen mediu şi lung adjudecate în nume propriu de dealerul primar şi totalul valorii ponderate adjudecate de către Ministerul Finanţelor Publice, aferente emisiunilor de titluri de stat pe termen mediu şi lung, emise pe piaţa internă şi denominate în monedă naţională şi/sau străină; (ii) în cazul în care niciun dealer primar nu obţine un procentaj mai mare sau egal cu 10%, primul clasat primeşte 20 de puncte, iar toţi ceilalţi dealeri primesc între 0 şi 20 de puncte raportat la performanţa celui mai bine clasat dealer primar; (iii) în cazul în care unul sau mai mulţi dealeri primari obţin un procentaj mai mare sau egal cu 10%, toţi cei care depăşesc nivelul de 10% vor primi 20 de puncte; ceilalţi dealeri primari vor primi între 0 şi 20 de puncte raportat la valoarea ce corespunde cu 10% din totalul valorii adjudecate; (iv) dealerii primari care obţin un procentaj mai mic decât valoarea minimă impusă, conform art. 20 lit. b) din Regulamentul-cadru, nu vor primi niciun punct; b) ponderea în valoarea totală adjudecată a certificatelor de trezorerie cu discont - 10 puncte: (i) se calculează ca raport între valoarea ponderată a certificatelor de trezorerie cu discont adjudecate în nume propriu de dealerul primar şi totalul valorii ponderate adjudecate de Ministerul Finanţelor Publice, aferentă certificatelor de trezorerie cu discont emise pe piaţa internă şi denominate în monedă naţională şi/sau străină; (ii) în cazul în care niciun dealer primar nu obţine un procentaj mai mare sau egal cu 10%, primul clasat primeşte 10 puncte, iar toţi ceilalţi dealeri primesc între 0 şi 10 puncte raportat la performanţa celui mai bine clasat dealer primar; (iii) în cazul în care unul sau mai mulţi dealeri primari obţin un procentaj mai mare sau egal cu 10%, toţi cei care depăşesc nivelul de 10% vor primi 10 puncte; ceilalţi dealeri primari vor primi între 0 şi 10 puncte raportat la valoarea ce corespunde cu 10% din totalul valorii adjudecate; (iv) dealerii primari care obţin un procentaj mai mic decât valoarea minimă impusă, conform art. 20 lit. b) din Regulamentul-cadru, nu vor primi niciun punct; c) rata de acceptare a ofertelor competitive - 5 puncte: (i) se calculează ca medie aritmetică, la nivelul perioadei analizate, a ratelor de acceptare înregistrate la fiecare dintre licitaţiile de titluri de stat adjudecate de Ministerul Finanţelor Publice în perioada respectivă; (ii) neparticiparea unui dealer primar la oricare din emisiunile adjudecate de Ministerul Finanţelor Publice în perioada de analiză va fi luată în calculul acestui indicator cu valoarea zero; (iii) ratele de acceptare înregistrate la fiecare dintre licitaţiile de titluri de stat reprezintă raportul dintre valoarea nominală adjudecată în nume propriu aferentă ofertelor de cumpărare competitive şi totalul ofertelor de cumpărare competitive subscrise în nume propriu în cadrul emisiunii; (iv) dealerul primar care înregistrează cea mai mare rată de acceptare a ofertelor competitive plasate va primi 5 puncte; ceilalţi dealeri primari vor primi între 0 şi 5 puncte raportat la performanţa celui mai bine clasat dealer primar; d) ritmicitatea adjudecării într-un procent de minimum 2% pentru emisiunile de titluri de stat - 5 puncte: (i) sunt luate în considerare toate emisiunile de titluri de stat plasate de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă în perioada analizată, denominate în monedă naţională şi/sau străină, în care dealerul primar a adjudecat în nume propriu minimum 2% din valoarea totală adjudecată de către Ministerul Finanţelor Publice aferentă respectivei emisiuni de titluri de stat; (ii) punctajul maxim este obţinut de dealerul primar care a adjudecat în nume propriu minimum 2% din valoarea totală adjudecată de către Ministerul Finanţelor Publice la toate emisiunile de titluri de stat organizate în perioada analizată; în caz contrar, dealerii primari sunt evaluaţi în mod relativ, raportând numărul de emisiuni în care au întrunit criteriul de mai sus la numărul total de emisiuni de titluri de stat organizate în perioada analizată. (2) La calculul acestor indicatori se vor lua în considerare şi rezultatele participării la operaţiunile de preschimbare a titlurilor de stat din perspectiva emiterii de titluri noi/redeschise denominate în monedă naţională pe piaţa internă din perioada analizată, care vor fi ajustate cu un coeficient de multiplicare de 1,5, suplimentar celor menţionate la art. 8 alin (1). SECŢIUNEA a 2-a Evaluarea performanţei activităţii dealerilor primari pe piaţa secundară ART. 43 Evaluarea performanţei activităţii desfăşurate de dealerii primari pe piaţa secundară are la bază tranzacţiile cu titluri de stat derulate de aceştia, care sunt decontate prin Sistemul SaFIR, conform următorilor indicatori: a) ponderea totală a valorilor de decontare a tranzacţiilor cu titluri de stat derulate pe piaţa locală - 20 de puncte: (i) se calculează ca raport între valoarea de decontare ponderată a tranzacţiilor de vânzare şi cumpărare cu titluri de stat emise pe piaţa locală, denominate în monedă naţională şi/sau străină, efectuate în nume propriu pe piaţa secundară a titlurilor de stat, şi totalul valorii de decontare ponderate a tranzacţiilor de vânzare şi cumpărare cu titluri de stat emise pe piaţa locală, denominate în monedă naţională şi/sau străină, derulate pe piaţa secundară în perioada analizată; (ii) calculul se efectuează separat pentru fiecare categorie de titluri de stat, prin raportare la volumul total de tranzacţionare aferent categoriei respective, după cum urmează:
┌───────────────────────────────────────┬───────┐
│ Categorie │Punctaj│
├───────────────────────────────────────┼───────┤
│Titluri emise pe termen lung (> 5 ani) │ 12 │
├───────────────────────────────────────┼───────┤
│Titluri emise pe termen mediu (1-5 ani)│ 6 │
├───────────────────────────────────────┼───────┤
│Certificate de trezorerie < 1 an │ 2 │
└───────────────────────────────────────┴───────┘
(iii) tranzacţiile de tip repo, reverse repo, sell/buy-back, respectiv buy/sell-back sunt excluse din calcul, precum şi toate tranzacţiile de sens contrar derulate pe aceeaşi emisiune de titluri de stat şi cu acelaşi client, pentru care diferenţa de preţ este de maximum 10 puncte de bază; (iv) în scopul determinării indicatorului pentru o anumită perioadă, data de referinţă luată în calcul va fi cea a decontării tranzacţiei; (v) pentru tranzacţiile cu titluri de stat în valută, calculele se vor efectua la cursul Băncii Naţionale a României valabil în ziua decontării tranzacţiei respective; (vi) coeficienţii de ponderare sunt cei prevăzuţi la art. 8 din prezentul regulament; (vii) tranzacţiile realizate cu contrapartide, altele decât dealerii primari, vor avea ataşat un coeficient de multiplicare de două ori mai mare decât cel aferent tranzacţiilor derulate cu dealerii primari; (viii) dealerul primar cu cel mai mare procentaj în cadrul unei categorii de titluri de stat primeşte punctajul maxim aferent categoriei respective; toţi ceilalţi dealeri primari sunt punctaţi raportat la procentajul celui mai performant dealer, pentru fiecare categorie în parte; (ix) dealerii primari care au un procentaj mai mic de 2% în cadrul unei categorii nu vor primi niciun punct la categoria respectivă; b) numărul mediu zilnic al seriilor de titluri de stat tranzacţionate - 5 puncte: (i) reprezintă numărul mediu zilnic al seriilor de titluri de stat emise pe termen mediu şi lung pe piaţa locală, denominate în monedă naţională şi/sau străină, tranzacţionate în nume propriu de dealerul primar; (ii) sunt luate în considerare doar acele serii de titluri a căror valoare tranzacţionată în nume propriu reprezintă minimum 2% din volumul total tranzacţionat pe seria respectivă în cadrul zilei; (iii) sunt excluse tranzacţiile de tip repo/reverse repo, buy/sell-back, respectiv sell/buy-back, precum şi toate tranzacţiile de sens contrar derulate pe aceeaşi emisiune de titluri de stat şi cu acelaşi client, pentru care diferenţa de preţ este de maximum 10 puncte de bază; (iv) dealerul primar cu cea mai bună performanţă primeşte 5 puncte; toţi ceilalţi dealeri primari primesc între 0 şi 5 puncte, raportat la performanţa celui mai bine clasat dealer primar; c) ponderea tranzacţiilor reversibile realizate - 5 puncte: (i) se calculează ca raport între valoarea tranzacţiilor de tip repo, reverse repo, sell/buy-back, buy/sell-back realizate de dealerul primar în nume propriu şi valoarea totală a tranzacţiilor de acest tip derulate în perioada de calcul; (ii) sunt excluse din calcul tranzacţiile realizate în relaţia cu Banca Naţională a României, precum şi operaţiunile reversibile efectuate în cadrul aceleiaşi zile; (iii) în scopul determinării acestui indicator pentru o anumită perioadă, data de referinţă luată în calcul va fi cea a decontării primului pas al tranzacţiei; (iv) dealerul primar cu cea mai bună performanţă primeşte 5 puncte; toţi ceilalţi dealeri primari primesc între 0 şi 5 puncte, raportat la performanţa celui mai bine clasat dealer primar; d) angajamentele ca formator de piaţă (market maker) - 15 puncte: (i) Ministerul Finanţelor Publice evaluează performanţele dealerilor primari în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de a furniza cotaţii ferme pentru titlurile de stat pe platforma electronică de cotare şi tranzacţionare agreată de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul-cadru; (ii) punctajul astfel calculat va fi comunicat Băncii Naţionale a României de către Ministerul Finanţelor Publice în vederea includerii acestuia în evaluarea activităţii desfăşurate de către dealerii primari pe piaţa secundară; e) adjudecarea în cadrul operaţiunilor de răscumpărare anticipată - 5 puncte: (i) dealerul primar cu cea mai mare valoare adjudecată în cadrul operaţiunilor de răscumpărare anticipată în cadrul perioadei de evaluare primeşte 5 puncte; toţi ceilalţi dealeri primari primesc între 0 şi 5 puncte, raportat la cea mai mare valoare adjudecată individuală; (ii) în cazul în care în perioada de evaluare Ministerul Finanţelor Publice nu organizează operaţiuni de răscumpărare anticipată, fiecărui dealer primar i se acordă punctajul maxim aferent acestui indicator (5 puncte). SECŢIUNEA a 3-a Criterii calitative ART. 44 Evaluarea aspectelor calitative ale activităţii derulate de dealerii primari se realizează individual pentru fiecare dealer şi are la bază următoarele criterii: a) integritatea şi derularea în siguranţă a activităţii pe piaţa primară şi secundară - 4 puncte: (i) pentru derularea în siguranţă a operaţiunilor pe piaţa primară şi secundară sunt luate în calcul numărul şi tipul incidentelor de decontare înregistrate pe piaţa titlurilor de stat (tranzacţiile eşuate), precum şi depăşirea orei-limită stabilite conform reglementărilor în vigoare pentru transmiterea ofertelor de cumpărare de titluri de stat pe piaţa primară - 2 puncte; (ii) conformarea cu standardele de integritate şi etica profesională promovate de Asociaţia "A.C.I. România - Asociaţia Pieţelor Financiare" prin Codul de conduită (ACI Model Code) - 1 punct; (iii) performanţa operaţională a activităţii desfăşurate pe piaţa primară şi secundară a titlurilor de stat - 1 punct; b) activitatea de marketing şi distribuţie a titlurilor de stat - 6 puncte: (i) emiterea de rapoarte de analiză şi cercetare pentru clienţi privind piaţa titlurilor de stat, finanţele publice şi situaţia macroeconomică - 2 puncte; (ii) eforturile depuse pentru lărgirea şi diversificarea bazei de clienţi ce investesc în titluri de stat româneşti - 4 puncte, din care pentru: - participarea la acţiuni de promovare a titlurilor de stat împreună cu Ministerul Finanţelor Publice privind promovarea titlurilor de stat (seminare, conferinţe, roadshow-uri etc.) - 2 puncte; - numărul de conturi deschise pentru clienţi noi şi utilizate în perioada evaluată - 2 puncte. CAP. V Sancţiuni ART. 45 (1) În cazul în care, ca urmare a monitorizării activităţii efectuate conform art. 40 alin. (1) lit. a), Comitetul de evaluare constată că un dealer primar nu a îndeplinit cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute la art. 20 lit. a)-c) şi lit. e) din Regulamentul-cadru, respectivul dealer primar va fi sancţionat cu avertisment scris, în conformitate cu prevederile art. 43 din Regulamentul-cadru. (2) Prin excepţie, în cazul în care un dealer primar a desfăşurat activitatea de dealer primar pe o perioadă mai mică de 12 luni, prevederile art. 44 din Regulamentul-cadru se vor aplica perioadei pentru care acesta a activat în această calitate. ART. 46 Banca Naţională a României va retrage dreptul de acces unui dealer primar dacă acesta nu mai respectă condiţiile de acces prevăzute de art. 4 alin. (1) sau nu respectă obligaţiile prevăzute de art. 5 din prezentul regulament. Retragerea dreptului de acces se comunică Ministerului Finanţelor Publice şi Comitetului de evaluare. În cazul unui participant nerezident retragerea se notifică autorităţii de supraveghere/autorităţii competente din statul de origine. CAP. VI Comisioane pentru operaţiuni cu titluri de stat derulate pe piaţa primară ART. 47 (1) Nivelul fix al comisioanelor încasate de Banca Naţională a României pentru operaţiunile aferente pieţei primare a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament. (2) Nivelul comisioanelor încasate de Banca Naţională a României pentru operaţiunile aferente pieţei primare a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României face obiectul reevaluării anuale în conformitate cu reglementările în vigoare. (3) Comisioanele prevăzute la alin. (1) pot fi modificate de Banca Naţională a României prin circulară, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. CAP. VII Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 48 Entităţile care deţin calitatea de dealer primar la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament îşi menţin această calitate dacă vor semna acordul cu Ministerul Finanţelor Publice, prevăzut în Regulamentul-cadru, ce va produce efecte juridice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, şi vor fi evaluate pe baza noilor criterii începând cu luna următoare datei de intrare în vigoare a prezentului regulament. ART. 49 Banca Naţională a României, în calitate de administrator de piaţă mandatat de către Ministerul Finanţelor Publice, va încuraja înfiinţarea de asociaţii profesionale, în scopul ridicării standardelor profesionale, stabilirea şi impunerea unor reguli de conduită şi etică profesională în desfăşurarea operaţiunilor pe piaţa primară a titlurilor de stat. ART. 50 Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017, dată de la care se abrogă Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 23 iulie 2012, precum şi Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 21 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia secţiunii a 2-a cap. II, care intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 51 Banca Naţională a României, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, va emite norme în aplicarea acestuia. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 26 septembrie 2016. Nr. 7. ANEXĂ COMISIOANELE încasate de Banca Naţională a României pentru operaţiuni aferente pieţei primare a titlurilor de stat
┌────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┐
│ Denumirea │Nivelul comisionului│
│ │ - lei - │
├────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│Comision de analiză a documentaţiei depuse de │ 100 │
│instituţiile solicitante în vederea obţinerii calităţii │ │
│de dealer primar, inclusiv în cazul fuziunii sau │ │
│divizării în care este implicat cel puţin un dealer │ │
│primar │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│Fişa specimenelor de semnături │ 22 │
├────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│Comision privind înregistrarea clienţilor dealerilor │ │
│primari pentru accesul acestora pe piaţa primară │ 10 │
└────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┘
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.