Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile: - art. 3 alin. (1) lit. b), coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2), art. 14, art. 18 alin. (1) şi (2) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 13 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 10 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 8 alin. (14) şi art. 176 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare; - art. 14, art. 57 alin. (1) lit. g), art. 72 alin. (2) lit. k), art. 75 lit. h), art. 78 alin. (2) lit. h) şi art. 121 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 4 alin. (3) lit. k), art. 10 alin. (2) lit. h), art. 28 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 13 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament. ART. I Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2014 privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (3) se abrogă. 2. La articolul 2 alineatul (2), litera a) se abrogă. 3. La articolul 2 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: "e) organisme de plasament colectiv - entităţi organizate, cu sau fără personalitate juridică, denumite în continuare O.P.C., care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul investirii acestora, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi şi reglementările A.S.F." 4. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Operatorii de piaţă şi operatorii de sistem notifică lunar A.S.F. şi toţi participanţii care tranzacţionează în cadrul sistemelor de tranzacţionare administrate de aceştia cu privire la sumele reprezentând cota/tariful menţionată/menţionat la alin.(1), aplicate la valoarea tranzacţiilor/contractelor zilnice." 5. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Participanţii care tranzacţionează în cadrul sistemelor de tranzacţionare administrate de aceştia au obligaţia să efectueze viramentele aferente sumelor notificate, conform art. 35 alin. (1) şi (2)." 6. La articolul 3, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Toţi participanţii menţionaţi la alin. (1) care tranzacţionează în cadrul sistemelor de tranzacţionare supravegheate au obligaţia de a vira către A.S.F. sumele datorate conform notificării transmise de operatorii de piaţă/operatorii de sistem, conform art. 35 alin. (1) şi (2)." 7. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4. - (1) Nivelul cotei percepute de A.S.F. pentru monitorizarea tranzacţiilor derulate în afara sistemelor de tranzacţionare supravegheate, cu excepţia tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, este evidenţiat la pct. 3 din anexa nr. 1. (2) Sumele provenind din cota prevăzută la alin. (1) se suportă de cumpărător şi se calculează zilnic de către depozitarii centrali în baza informaţiilor primite de la participanţii la sistemul de compensare-decontare şi registru sau, după caz, de la agenţii custode care decontează tranzacţiile efectuate în afara pieţei reglementate/sistemelor alternative de tranzacţionare. (3) Participanţii sau, după caz, agenţii custode prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia să încaseze de la toţi clienţii pentru care efectuează sau decontează tranzacţii în afara sistemelor de tranzacţionare supravegheate de A.S.F. sumele reprezentând cota prevăzută la alin. (1), aplicată la valoarea tranzacţiilor zilnice. (4) Depozitarii centrali prevăzuţi la alin. (2) notifică lunar A.S.F., participanţii sau, după caz, agenţii custode care decontează tranzacţii în afara sistemelor de tranzacţionare supravegheate de A.S.F. cu privire la sumele reprezentând cota prevăzută la alin. (1), aplicată la valoarea tranzacţiilor zilnice. (5) Toţi participanţii sau, după caz, agenţii custode care decontează tranzacţii în afara sistemelor de tranzacţionare supravegheate de A.S.F. au obligaţia de a vira către A.S.F. sumele datorate conform notificării transmise de depozitarii centrali, conform art. 35 alin. (1) şi (2)." 8. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Tariful prevăzut la pct. 5 din anexa nr. 1 nu se aplică în cazul ofertelor publice pentru care nu se aprobă un prospect de către A.S.F., inclusiv în cazul ofertelor publice transfrontaliere efectuate de un emitent pentru care România este stat membru de origine şi care intenţionează să deruleze o ofertă publică de vânzare/admitere la tranzacţionare pe o piaţă dintr-un stat membru, altul decât România." 9. La articolul 8, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Suma datorată A.S.F., în cazul O.P.C.-urilor nou-lansate în cursul a 30 de zile calendaristice, inclusiv cele denominate în valută, se calculează proporţional cu numărul de zile de activitate şi se determină conform formulei: valoarea activului net/30 de zile x numărul zilelor de activitate x nivelul cotei, unde nivelul cotei este cel prevăzut la pct. 1 lit. a) din anexa nr. 2." 10. La articolul 8, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) şi (5^2), cu următorul cuprins: "(5^1) Suma datorată A.S.F., în cazul fuziunii unor O.P.C.-uri în cursul a 30 de zile calendaristice, se calculează proporţional cu numărul de zile de activitate, începând cu ziua în care operaţiunea de absorbţie/contopire a fost finalizată, respectiv cu data fuziunii. (5^2) Suma datorată A.S.F., în cazul lichidării unui O.P.C. în cursul a 30 de zile calendaristice, se calculează proporţional cu numărul de zile de activitate până la data la care a fost emisă decizia de retragere a autorizaţiei respectivului O.P.C." 11. La articolul 8, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Cursul de referinţă la care se efectuează calculele prevăzute la alin. (2), (5), (51) şi (52) în cazul O.P.C.-urilor denominate în valută este cel comunicat de Banca Naţională a României (B.N.R.) în ziua care corespunde datei activului net utilizat în determinarea sumelor cuvenite A.S.F. conform alin. (2), (5), (5^1) şi (5^2)." 12. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 11. - (1) Asigurătorii/Reasigurătorii datorează cota pentru exercitarea activităţii de supraveghere şi control din momentul în care sunt autorizaţi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Cota se virează lunar conform art. 35 alin. (1) şi (2) şi se stabileşte prin aplicarea procentelor prevăzute la pct. 4, 5 şi 6 din anexa nr. 2 asupra volumului total de prime brute încasate de asigurători din asigurări generale, mai puţin din asigurările obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (asigurări RCA)/din asigurări de viaţă/din asigurări RCA." 13. La articolul 12, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Taxa de funcţionare se virează trimestrial conform art. 35 alin. (1) şi (3) şi se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzute la pct. 3 din anexa nr. 2 asupra veniturilor totale din activitatea de brokeraj." 14. Articolul 13 se abrogă. 15. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 14. - Tarifele/Taxele percepute pentru emiterea unui act individual de soluţionare a cererilor de autorizare/ avizare/aprobare/atestare şi înscriere/radiere în/din registrele A.S.F. a entităţilor reglementate şi supravegheate de A.S.F. sunt prevăzute în anexa nr. 3." 16. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 15. - (1) Tarifele/Taxele percepute pentru emiterea unui act individual de soluţionare a cererilor de autorizare/avizare/ aprobare/atestare şi retragerea autorizaţiei/atestatului sunt prevăzute la pct. 1 din anexa 3. (2) Tarifele/Taxele percepute pentru înscrierea/înregistrarea/ menţinerea/radierea în/din evidenţele şi registrele A.S.F. sunt menţionate la pct. 2 din anexa nr. 3. (3) În cazul emiterii actelor individuale pentru aprobarea membrilor structurii de conducere sau a unor funcţii-cheie specifice în cadrul entităţilor reglementate de A.S.F., tariful/taxa se aplică pentru fiecare persoană cuprinsă în actul individual." 17. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins: "Art. 15^1. - (1) Tarifele percepute pentru emiterea unui act individual de soluţionare a cererilor de autorizare/avizare/ aprobare/atestare şi retragerea autorizaţiei în cazul entităţilor care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa de capital sunt prevăzute la pct. 1.1-1.37 din anexa nr. 3. (2) Tariful menţionat la pct. 1.18 din anexa nr. 3 nu se aplică în cazul în care A.S.F. solicită modificări ale reglementărilor proprii ale operatorilor de piaţă/de sistem, depozitarilor centrali, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale, fără ca entitatea să fi făcut anterior o cerere de aprobare a modificărilor. (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul modificărilor impuse prin reglementările emise de A.S.F. şi nici în cazul celor impuse de reglementările europene aplicabile. (4) Eliberarea actelor individuale se face cu condiţia prezentării dovezii achitării sumelor datorate, cu excepţia cazurilor în care dovada achitării este cerută în completarea cererii de autorizare/avizare/aprobare/înregistrare/atestare. (5) În cazul în care solicitarea de retragere a autorizaţiei sau de radiere din Registrul A.S.F. a unei persoane fizice este cauzată de decesul acesteia, A.S.F. nu percepe tarif pentru emiterea actului individual." 18. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 16. - Sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 2.11 din anexa nr. 3 se achită anticipat de către beneficiarii serviciilor." 19. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 17. - Taxele de autorizare/avizare/aprobare aplicabile în domeniul asigurărilor sunt prevăzute la pct. 1.38-1.45 şi pct. 1.70-1.75 din anexa nr. 3 şi se achită la momentul depunerii cererilor, conform art. 35 alin. (1)." 20. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 18. - (1) Taxa de autorizare prevăzută la pct. 1.38 şi 1.39 din anexa nr. 3 se virează în contul indicat de A.S.F. la momentul solicitării avizului prealabil de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în calitate de asigurător şi include autorizaţia de a practica doar o anumită clasă de asigurare. (2) Un asigurător care solicită autorizarea pentru o nouă clasă de asigurare achită la depunerea cererii cota prevăzută la pct. 1.41 din anexa nr. 3. (3) Un asigurător/reasigurător care solicită autorizarea pentru un transfer de portofoliu conform reglementărilor legale în vigoare achită la depunerea cererii taxa de autorizare de transfer de portofoliu, prevăzută la pct. 1.42 din anexa nr. 3." 21. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 19. - Pentru aprobarea modificărilor condiţiilor şi documentelor în baza cărora s-a acordat autorizaţia/avizul, precum şi orice informaţii sau certificări acordate de A.S.F., pentru a servi în relaţiile cu terţii, solicitate de un asigurător/reasigurător, broker de asigurare şi/sau reasigurare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii sau o entitate care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională se percepe taxa prevăzută la pct. 1.43 din anexa nr. 3." 22. La articolul 20, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 20. - (1) Taxa de autorizare a furnizorilor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor este prevăzută la pct. 1.44 din anexa nr. 3 şi se virează în contul A.S.F. la depunerea cererii de autorizare. (2) Furnizorii de programe educaţionale autorizaţi au obligaţia să achite taxa anuală de menţinere în Registrul furnizorilor de programe educaţionale în domeniul asigurărilor, prevăzută la pct. 2.15 din anexa nr. 3, în termen de maximum 12 luni de la data autorizării, pentru anul următor." 23. Articolele 21 şi 22 se abrogă. 24. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 23. - (1) Taxele de autorizare/avizare percepute de către A.S.F. în cadrul sistemului de pensii private sunt prevăzute la pct. 1.46-1.66 din anexa nr. 3. (2) Achitarea taxelor prevăzute la alin. (1) se va face de către: a) fondatorii unei societăţi de pensii, în vederea autorizării de constituire a acesteia, conform pct. 1.46 din anexa nr. 3; b) societăţile de pensii, societăţile de asigurare şi societăţile de administrare a investiţiilor, în vederea autorizării ca administrator al unui fond de pensii administrat privat/fondurilor de pensii facultative, după caz, precum şi administratorii fondurilor de pensii administrate privat/fondurilor de pensii facultative, după caz, conform pct. 1.47-1.57 din anexa nr. 3; c) depozitarii activelor fondurilor de pensii administrate privat/fondurilor de pensii facultative, după caz, conform pct. 1.58 şi 1.59 din anexa nr. 3; d) auditorii financiari ai fondurilor de pensii administrate privat/fondurilor de pensii facultative, după caz, conform pct. 1.60 din anexa nr. 3; e) agenţii de marketing, conform pct. 1.61-1.65 din anexa nr. 3; f) solicitant persoană juridică specializată, conform pct. 1.66 din anexa nr. 3." 25. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 25. - (1) Cota aplicată veniturilor din exploatare prevăzută la pct. 3 din anexa nr. 3 se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, societăţilor de administrare a investiţiilor autorizate de A.S.F./administratorilor fondurilor de investiţii alternative din România înregistrate/autorizate de A.S.F., instituţiilor de credit din România, înscrise în Registrul A.S.F. ca intermediari, societăţilor de administrare a vehiculelor investiţionale, traderilor, operatorilor de piaţă/operatorilor de sistem autorizaţi de A.S.F., depozitarilor centrali, caselor de compensare/contrapărţilor centrale, consultanţilor de investiţii şi depozitarilor autorizaţi de A.S.F. pentru activitatea de depozitare. (2) Sumele percepute pentru monitorizarea entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate, menţionate la alin. (1), se determină prin aplicarea cotei prevăzute la pct. 3 din anexa nr. 3, au drept bază de calcul veniturile din exploatare obţinute din activităţile supravegheate de A.S.F. - Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, desfăşurate de acestea, calculate conform reglementărilor contabile în vigoare aplicabile acestor entităţi, şi se virează trimestrial conform art. 35 alin. (1) şi (3)." 26. La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 26. - (1) Suma rezultată din cota prevăzută la pct. 4.1 din anexa nr. 3 în cazul unei oferte publice de vânzare derulate de către un sindicat de intermediere este virată în contul A.S.F. de către managerul sindicatului de intermediere ce facturează către client (ofertant) toate comisioanele aferente, pentru întreg sindicatul de intermediere." 27. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 27. - Sumele provenite din cota percepută pentru monitorizarea activităţii de distribuţie de titluri de participare desfăşurate de brokerii de pensii private prevăzute la pct. 4.2 din anexa nr. 3 se virează trimestrial conform art. 35 alin. (1) şi (3) şi au drept bază de calcul veniturile obţinute din prestarea activităţii de distribuţie de titluri de participare." 28. Articolul 28 se abrogă. 29. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 29. - Sumele aferente tarifelor percepute pentru menţinerea atestatului A.S.F. prevăzute la pct. 2.14 din anexa nr. 3 se virează anual în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data expirării termenului de minimum 12 luni consecutive după încheierea ultimului curs organizat de organismul de formare profesională. Tariful este aplicat unui organism de formare profesională atestat de C.N.V.M./A.S.F. care doreşte să îşi menţină atestatul eliberat de C.N.V.M./A.S.F., dar nu a organizat cel puţin un curs într-o perioadă de 12 luni consecutive." 30. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 30. - (1) Sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 4.3 şi 4.4 din anexa nr. 3 se achită de către organismele de plasament colectiv (O.P.C.) anual, în primele 15 zile ale lunii ianuarie pentru anul precedent, calculate pentru numărul de fonduri/compartimente existente la data de 31 decembrie a anului pentru care se efectuează plata. (2) Tarifele prevăzute la pct. 4.3 şi 4.4 din anexa nr. 3 se achită de către toate organismele de plasament colectiv care au transmis în cursul anului pentru care se plăteşte tariful o notificare privind intenţia de distribuţie de titluri de participare pe teritoriul României. (3) Tarifele prevăzute la pct. 4.3 şi 4.4 nu se achită de către organismele de plasament colectiv în situaţia în care acestea au transmis, până la data de 31 decembrie a anului pentru care se datorează tariful, o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă faptul că nu au desfăşurat activitate de distribuţie pe teritoriul României în anul calendaristic în care au notificat A.S.F. cu privire la intenţia de distribuire. (4) Tariful prevăzut la pct. 4.5 din anexa nr. 3 se achită anual de către A.F.I.A. care au notificat intenţia de distribuţie în primele 15 zile ale lunii ianuarie pentru anul precedent, calculat pentru numărul de fonduri/compartimente existente la data de 31 decembrie a anului pentru care se efectuează plata. (5) Tariful prevăzut la pct. 4.5 din anexa nr. 3 se achită de către toate A.F.I.A. care au transmis în cursul anului pentru care se plăteşte tariful o notificare privind intenţia de distribuţie de titluri de participare pe teritoriul României. (6) Tariful prevăzut la pct. 4.5 din anexa nr. 3 nu se achită de către A.F.I.A. în situaţia în care acestea au transmis, până la data de 31 decembrie a anului pentru care se datorează tariful, o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă faptul că nu au desfăşurat activitate de distribuţie pe teritoriul României în anul calendaristic în care au notificat A.S.F. cu privire la intenţia de distribuire. (7) În vederea verificării informaţiilor referitoare la activitatea de distribuţie efectuată pe teritoriul României a entităţilor prevăzute la alin. (1)-(6), A.S.F., prin direcţia de specialitate, colaborează cu autoritatea competentă din ţara de origine a acestor entităţi. (8) Tarifele prevăzute la pct. 4.6 din anexa nr. 3 se achită de către A.F.I.A. care au notificat intenţia de administrare a A.O.P.C./F.I.A. din România în contul A.S.F., după cum urmează: 1. în cazul în care notificarea a fost făcută în primul semestru, tarifele prevăzute la pct. 4.6 lit. a) sau b) din anexa nr. 3, după caz, se achită integral pentru anul în curs până cel mai târziu la data de 30 iunie a anului pentru care aceste sume se datorează; 2. în cazul în care notificarea a fost făcută în al doilea semestru, se achită 50% din contravaloarea tarifelor prevăzute la pct. 4.6 lit. a) sau b) din anexa nr. 3, după caz, pentru acel an calendaristic cel mai târziu la data de 31 decembrie." 31. La articolul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Tariful/Taxa prevăzut/prevăzută la pct. 5.4 din anexa nr. 3 nu se aplică în cazul solicitărilor transmise de entităţile autorizate, reglementate şi/sau supravegheate de A.S.F. şi, respectiv, de către reprezentanţii autorităţilor publice." 32. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 32. - Pentru emiterea oricărui act individual care nu se încadrează în categoriile expres menţionate în anexa nr. 3, solicitantul va achita tariful prevăzut la pct. 5.2 din anexa nr. 3." 33. Articolul 33 se abrogă. 34. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 34. - Tariful/Taxa prevăzut/prevăzută pentru interpretarea oficială a reglementărilor în vigoare aplicabile entităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 93/2012 se achită de către solicitant conform pct. 5.4 din anexa nr. 3, odată cu transmiterea cererii." 35. La articolul 35, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Achitarea sumelor datorate lunar, conform art. 3 alin. (3) şi (3^1), art. 4 alin. (5), art. 5, art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (5), art. 10, art. 11 alin. (2) şi art. 13, se va realiza cel târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. ......................................................................... (4) Tarifele şi taxele anuale cuvenite A.S.F. se aplică şi se virează de către entităţile reglementate vizate, potrivit regulilor şi dispoziţiilor menţionate la art. 20 alin. (2) şi (3), art. 29 şi 30." 36. La articolul 36, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Entităţile prevăzute la art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (4), art. 5, art. 8 alin. (4), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 27 transmit raportarea aferentă lunii anterioare întocmită conform anexei nr. 4 lit. A, inclusiv raportările în care valoarea sumelor datorate către A.S.F. este zero. Pentru situaţiile rectificative se completează şi se transmite către A.S.F. raportarea întocmită conform anexei nr. 4 lit. B. ........................................................................ (4) Entităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2) şi art. 10 transmit raportarea aferentă lunii anterioare în format electronic, întocmită conform anexelor nr. 7 şi 8." 37. Articolul 37 se abrogă. 38. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 41. - (1) În cazul obligaţiilor de plată nedeclarate sau declarate incorect de entitate, entitatea datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. (2) Penalitatea nu se aplică în cazul în care suma cuprinsă în raportarea corectă este mai mică decât cea raportată iniţial." 39. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 45. - (1) Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 şi în conformitate cu prevederile prezentului regulament, A.S.F. percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală. (2) Sumele rezultate din dobânzile şi penalităţile aplicate conform alin. (1) se constituie ca venit al A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012. (3) Pentru diferenţele suplimentare de obligaţii de plată rezultate din corectarea/modificarea raportărilor, dobânzile şi penalităţile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia, inclusiv. (4) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea/modificarea raportărilor sunt negative în raport cu sumele declarate iniţial, se datorează dobânzi şi penalităţi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia, inclusiv." 40. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 53. - Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul regulament." 41. În anexa nr. 1, la punctul 1, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) Cotă din valoarea tranzacţiilor derulate de către intermediarii care au calitate de «Market Maker» sau de «Furnizor de lichiditate» în raport cu un instrument financiar pentru tranzacţiile efectuate în scopul de Market Making sau de menţinere a lichidităţii pieţei şi care sunt astfel identificate în sistemele back office ale operatorilor de piaţă/de sistem/depozitarului central - 0%. 42. Anexa nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ANEXA 2 Cote şi taxe aplicabile pentru funcţionarea/administrarea/supravegherea organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii private şi asigurătorilor/brokerilor de asigurare/reasigurare
┌────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ │ Precizări │Nivelul tarifului/│
│crt.│ Categoria de venituri │ (operaţiunea, baza de calcul căreia i se aplică cota etc.) │ taxei/cotei (%) │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 1. │Cote/Taxe din valoarea activului │a) Cotă lunară din valoarea activului net al organismelor de │ │
│ │net/contribuţii brute încasate, │plasament colectiv │ 0,0078%│
│ │aferente fondurilor de pensii ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │private/organismelor de plasament │b) Cotă lunară din valoarea activului net al fondurilor de │ │
│ │colectiv (O.P.C.) │pensii administrate privat (pilon II) │ 0,0078%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │c) Taxă lunară din valoarea contribuţiilor brute încasate de │ │
│ │ │fondurile de pensii private (pilon II) │ 0,3%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │d) Cotă lunară din valoarea activului net al fondurilor de │ │
│ │ │pensii facultative (pilon III) │ 0,01%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │e) Taxă lunară din valoarea contribuţiilor brute încasate de │ │
│ │ │fondurile de pensii facultative (pilon III) │ 0,25%│
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 2.│Taxă de funcţionare aplicabilă │Taxă lunară din veniturile obţinute din toate activităţile │ │
│ │depozitarilor fondurilor de pensii│prestate pentru fondurile de pensii administrate privat/ │ │
│ │administrate privat/fondurilor de │fondurile de pensii facultative │ 5%│
│ │pensii facultative │ │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 3.│Taxă de funcţionare aplicabilă │Cotă aplicată asupra veniturilor din activitatea de brokeraj │ 0,2%│
│ │brokerilor de asigurare │ │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 4.│Contribuţia pentru exercitarea │Cotă asupra primelor brute încasate de asigurători din │ │
│ │supravegherii şi controlului │asigurări generale, mai puţin din activitatea de asigurări de │ │
│ │activităţii de asigurări generale,│răspundere civilă auto │ 0,4%│
│ │mai puţin activitatea de asigurări│ │ │
│ │de răspundere civilă auto │ │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 5.│Contribuţia pentru exercitarea │Cotă asupra primelor brute încasate de asigurători din │ │
│ │supravegherii şi controlului │asigurări de viaţă │ 0,3%│
│ │activităţii de asigurări de viaţă │ │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 6.│Contribuţia pentru exercitarea │Cotă asupra primelor brute încasate pentru RCA │ 1%"│
│ │supravegherii şi controlului │ │ │
│ │activităţii de asigurări de │ │ │
│ │răspundere civilă auto │ │ │
└────┴──────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
43. Anexa nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ANEXA 3 Venituri provenite din alte activităţi
┌────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ │ Precizări │Nivelul tarifului/│
│crt.│ Categoria de venituri │ (operaţiunea, baza de calcul căreia i se aplică cota etc.) │ taxei/cotei (%) │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 1.│Tarif/taxă de soluţionare a │1.1. autorizare societăţi de servicii de investiţii │ │
│ │cererilor de autorizare/avizare/ │financiare/sucursale intermediari din state nemembre UE │ 15.000 lei│
│ │aprobare/atestare şi retragere ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │autorizaţie/atestat entităţi │1.2. autorizare intermediari pentru licitaţii cu certificate │ │
│ │reglementate │de emisii de gaze în numele clienţilor lor, conform │ │
│ │ │prevederilor art. 18 alin. (3) din Regulamentul │ │
│ │ │(UE) nr. 1.031/2010 al Comisiei din 12 noiembrie 2010 privind │ │
│ │ │calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării │ │
│ │ │certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în temeiul │ │
│ │ │Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a │ │
│ │ │Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a │ │
│ │ │cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul │ │
│ │ │Comunităţii │ 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.3. autorizare consultanţi de investiţii: │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │a) persoane fizice │ a) 2.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │b) persoane juridice │ b) 7.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.4. autorizare traderi │ 7.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.5. autorizare: │ │
│ │ │a) agent pentru servicii de investiţii financiare │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) agent delegat, unde: │ │
│ │ │b1) persoană fizică │ b1) 1.000 lei│
│ │ │b2) persoană juridică │ b2) 3.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.6. autorizare societate de administrare a investiţiilor/ │ │
│ │ │sucursale ale societăţii de administrare a investiţiilor/ │ │
│ │ │administrator fonduri de investiţii alternative/sucursale ale │ │
│ │ │administratorului de fonduri de investiţii alternative │ 15.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.7. autorizare fond deschis de investiţii/fond de investiţii │ │
│ │ │alternative │ 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.8. autorizare societate de investiţii care: │ │
│ │ │a) este administrată de o societate de administrare a │ a) 15.000 lei│
│ │ │investiţiilor (S.A.I.)/administrator fonduri de investiţii │ │
│ │ │alternative (A.F.I.A.) │ │
│ │ │b) se autoadministrează │ b) 20.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.9. autorizare operatori de: │ │
│ │ │a) piaţă │ a) 150.000 lei│
│ │ │b) sistem │ b) 50.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.10. autorizare/aprobare a autorizării pieţelor reglementate,│ │
│ │ │de constituire şi administrare a unui sistem alternativ de │ │
│ │ │tranzacţionare │ 25.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.11. autorizare depozitari centrali, case de compensare şi │ │
│ │ │contrapărţi centrale │ 200.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.12. autorizare societăţi de securitizare: │ │
│ │ │a) pentru constituire │ a) 20.000 lei│
│ │ │b) pentru funcţionare │ b) 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.13. autorizare constituire şi funcţionare a unui fond de │ │
│ │ │securitizare │ 20.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.14. autorizare societăţi de administrare a vehiculelor │ │
│ │ │investiţionale: │ │
│ │ │a) de constituire │ a) 10.000 lei│
│ │ │b) de funcţionare │ b) 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.15. autorizare societăţi de management de portofoliu al unor│ │
│ │ │vehicule investiţionale │ 15.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.16. autorizare modificări în modul de organizare şi │ │
│ │ │funcţionare/a condiţiilor avute în vedere la data autorizării │ │
│ │ │entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate, cu │ │
│ │ │excepţia modificărilor pentru care a fost prevăzut un tarif │ │
│ │ │distinct │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.17. autorizare modificări intervenite în conţinutul minim al│ │
│ │ │reglementărilor interne ale organismelor de plasament colectiv│ │
│ │ │(O.P.C.) autoadministrate │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.18. autorizare reglementări emise de operatorii de piaţă, │ │
│ │ │operatorii de sistem, depozitarii centrali, casele de │ │
│ │ │compensare, contrapărţile centrale │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.19. aprobare anunţ preliminar pentru o ofertă publică │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.20. aprobare anunţ întocmit în vederea exercitării dreptului│ │
│ │ │ prevăzut la: │ │
│ │ │a) art. 206 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, │ a) 20.000 lei│
│ │ │cu modificările şi completările ulterioare │ │
│ │ │b) art. 207 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi │ │
│ │ │completările ulterioare │ b) 0 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.21. aprobare prospect întocmit în vederea admiterii la │ │
│ │ │tranzacţionare pe o piaţă reglementată, în condiţiile în care │ │
│ │ │admiterea nu este precedată de o ofertă publică │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.22. aprobare document întocmit pentru cazurile prevăzute la │ │
│ │ │art. 15 alin. (3) pct. 2 şi 3 din Regulamentul nr. 1/2006 │ │
│ │ │privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, aprobat│ │
│ │ │prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare │ │
│ │ │nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare │ 3.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.23. autorizare agenţi care reprezintă interesele │ │
│ │ │deţinătorilor de obligaţiuni ipotecare/instrumente financiare │ │
│ │ │securitizate │ 7.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.24. avizare/înregistrare a: │ 10.000 lei│
│ │ │- altor organisme de plasament colectiv (A.O.P.C.)/fonduri de │ │
│ │ │investiţii alternative (F.I.A.); │ │
│ │ │- fondurilor de investiţii alternative din alte state membre/ │ │
│ │ │O.P.C.-urilor din state nemembre │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.25. avizare modificări aduse documentelor depuse în vederea │ │
│ │ │înregistrării la Autoritatea de Supraveghere Financiară │ │
│ │ │(A.S.F.) a entităţilor prevăzute la pct. 1.24 │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.26. avizare/autorizare/retragere din Registrul A.S.F. agenţi│ │
│ │ │de distribuţie ai S.A.I. │ 500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.27. avizare transferuri directe prevăzute la art. 81 alin. │0,15% din valoarea│
│ │ │(1) lit. g^4) din Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea│transferurilor, │
│ │ │şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare │dar nu mai puţin │
│ │ │şi contrapărţilor centrale, aprobat prin Ordinul Comisiei │de 5.000 lei │
│ │ │Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 60/2005, cu modificările │ │
│ │ │şi completările ulterioare │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.28. avizare/confirmare a calităţii de operator independent │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.29. avizare a: │ │
│ │ │a) delegării de către S.A.I./O.P.C. autoadministrate a │ a) 10.000 lei│
│ │ │activităţilor prevăzute de art. 6 lit. a) din Ordonanţa de │ │
│ │ │urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de │ │
│ │ │plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de │ │
│ │ │administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi │ │
│ │ │completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, │ │
│ │ │aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, │ │
│ │ │cu modificările ulterioare; │ │
│ │ │b) delegării de către A.F.I.A. a activităţilor de: │ │
│ │ │b1) administrare portofoliu │ b1) 10.000 lei│
│ │ │b2) administrare riscuri │ b2) 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.30. avizare transfer al unui organism de plasament colectiv │ │
│ │ │de la o societate de administrare a investiţiilor la o altă │ │
│ │ │societate de administrare a investiţiilor │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.31. avizare şi înregistrare ca depozitar al activelor O.P.C.│ 20.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.32. avizare contract depozitar ca urmare a transferului │ │
│ │ │activelor deţinute pentru O.P.C. către noul depozitar │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.33. avizare suspendare, la cerere, emisiune şi răscumpărare │ │
│ │ │titluri de participare ale O.P.C., în vederea fuziunii │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.34. atestare care certifică înregistrarea şi înscrierea în │ │
│ │ │Registrul A.S.F. în calitate de A.F.I.A. înregistraţi │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.35. atestare calitate de organism de formare profesională │ 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.36. aprobare modificări aduse unora dintre elementele │ │
│ │ │cuprinse în documentele depuse la A.S.F. pentru atestarea │ │
│ │ │organismelor de formare profesională │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.37. retragere a autorizaţiei/avizului/atestatului la cererea│ │
│ │ │entităţii, pentru: │ │
│ │ │a) persoană fizică │ a) 200 lei│
│ │ │b) persoană juridică/O.P.C. fără personalitate juridică │ b) 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.38. autorizare înfiinţare şi înregistrare la Oficiul │ │
│ │ │Naţional al Registrului Comerţului asigurător supravegheat │ │
│ │ │conform părţii I din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi│ │
│ │ │supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare │ 40.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.39. autorizare înfiinţare şi înregistrare la Oficiul │ │
│ │ │Naţional al Registrului Comerţului asigurător supravegheat │ │
│ │ │conform părţii a II-a din Legea nr. 237/2015 │ 20.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.40. autorizare funcţionare broker de asigurare şi/sau │ │
│ │ │reasigurare │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.41. autorizare alte riscuri/alta clasă de asigurare nouă, │ │
│ │ │inclusiv pentru practicarea clasei 10 din anexa nr. 1 │ │
│ │ │secţiunea A din Legea nr. 237/2015 (cotă aplicabilă taxei de │ │
│ │ │autorizare) │ 40%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.42. aprobare transfer de portofoliu (cotă aplicabilă taxei │ │
│ │ │de autorizare) │ 50%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.43. autorizare/aviz pentru aprobarea modificărilor │ │
│ │ │solicitate, precum şi furnizarea oricăror informaţii/puncte de│ │
│ │ │vedere sau certificări din partea A.S.F. destinate a servi în │ │
│ │ │relaţiile cu terţii │ 35 euro│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.44. autorizare pentru furnizarea de programe educaţionale în│ │
│ │ │domeniul asigurărilor │ 6.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.45. avizare agenţi asigurare subordonaţi │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.46. autorizare de constituire pentru fondatori/societate de │ │
│ │ │pensii în: │ │
│ │ │a) sistemul pensiilor administrate privat │ a) 80.000 lei│
│ │ │b) sistemul pensiilor facultative │ b) 80.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.47. autorizare de administrare şi înscriere în Registrul │ │
│ │ │A.S.F. pentru administrator în: │ │
│ │ │a) sistemul pensiilor administrate privat │ a) 300.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 150.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.48. autorizare prospect schemă de pensii pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 30.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 12.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.49. autorizare fond de pensii şi înscriere în Registrul │ │
│ │ │A.S.F. în: │ │
│ │ │a) sistemul pensiilor administrate privat │ a) 30.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 8.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.50. autorizare/avizare modificare (autorizare de │ │
│ │ │administrare, prospect, fond) în: │ │
│ │ │a) sistemul pensiilor administrate privat │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.51. autorizare/avizare alte modificări ale documentelor │ │
│ │ │autorizate/avizate pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.52. avizare/autorizare act individual de aderare pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.53. avizare/autorizare modificare act individual de aderare │ │
│ │ │pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 500 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 250 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.54. avizare tematică curs agenţi de marketing pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 100 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 100 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.55. autorizare înlocuire depozitar fond pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 5.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 3.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.56. autorizare fuziune fonduri de pensii pentru: │ │
│ │ │a) administrator sistemul pensiilor administrate privat │ a) 300.000 lei│
│ │ │b) societate de pensii/societate de administrare a │ │
│ │ │investiţiilor/societate de asigurări - pentru sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ b) 150.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.57. autorizare preluare administrare a unui fond de pensii │ │
│ │ │pentru: administrator ofertant (societate de pensii/societate │ │
│ │ │de administrare a investiţiilor/societate de asigurări - │ │
│ │ │pentru sistemul pensiilor facultative) │ 100.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.58. avizare şi înscriere în Registrul A.S.F. depozitar în │ │
│ │ │sistemul pensiilor administrate privat/sistemul pensiilor │ │
│ │ │facultative │ 80.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.59. avizare modificare depozitar în sistemul pensiilor │ │
│ │ │administrate privat/sistemul pensiilor facultative │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.60. avizare modificare auditor în sistemul pensiilor │ │
│ │ │administrate privat/sistemul pensiilor facultative │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.61. autorizare de funcţionare broker şi înscriere în │ │
│ │ │Registrul A.S.F. pentru agent de marketing persoană juridică │ │
│ │ │în sistemul pensiilor administrate privat/sistemul pensiilor │ │
│ │ │facultative │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.62. avizare şi înscriere intermediar în Registrul A.S.F. │ │
│ │ │pentru agent de marketing persoană juridică în sistemul │ │
│ │ │pensiilor administrate privat/sistemul pensiilor facultative │ 4.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.63. avizare modificare act constitutiv broker pentru agent │ │
│ │ │de marketing persoană juridică în sistemul pensiilor │ │
│ │ │administrate privat/sistemul pensiilor facultative │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.64. avizare agent de marketing persoană fizică şi înscriere │ │
│ │ │în Registrul A.S.F. pentru agent de marketing persoană │ │
│ │ │juridică în sistemul pensiilor administrate privat/sistemul │ │
│ │ │pensiilor facultative │ 50 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.65. reavizare agent de marketing persoană fizică pentru │ │
│ │ │agent de marketing persoană juridică în sistemul pensiilor │ │
│ │ │administrate privat/sistemul pensiilor facultative │ 25 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.66. avizare persoană juridică specializată şi înscriere în │ │
│ │ │Registrul A.S.F. pentru sistemul pensiilor administrate │ │
│ │ │privat/sistemul pensiilor facultative │ 1.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.67. aprobarea membrilor structurii de conducere şi a │ │
│ │ │persoanelor cu funcţii-cheie (persoană evaluată), respectiv │ │
│ │ │autorizarea modificării autorizaţiei de funcţionare ca urmare │ │
│ │ │a modificării componenţei consiliului de administraţie/ │ │
│ │ │consiliului de supraveghere, directori/membri ai │ │
│ │ │directoratului │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.68. retragerea, la cerere, a aprobării persoanei evaluate │ 200 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.69. aprobarea proiectelor de achiziţie şi a acţionarilor │ │
│ │ │semnificativi*1) │ │
│ │ │a) participaţii mai mari sau egale cu 50% (cotă din taxa/ │ a) 75%│
│ │ │tariful de autorizare a entităţii reglementate) │ │
│ │ │b) participaţii mai mici de 50%: │ │
│ │ │(i) persoană fizică │ (i) 5.000 lei│
│ │ │(ii) persoană juridică │ (ii) 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.70. aprobare fuziune/divizare asigurător/reasigurător, │ │
│ │ │broker de asigurare şi/sau reasigurare (cotă aplicabilă taxei │ │
│ │ │de autorizare) │ 25%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.71. aprobare a modelului intern integral, prevăzut la │ │
│ │ │art. 166 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 237/2015 │ 80.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.72. aprobare a modelului intern parţial, prevăzut la │ │
│ │ │art. 166 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 237/2015 │ 50.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.73. aprobare a utilizării parametrilor specifici, prevăzuţi │ │
│ │ │la art. 166 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 237/2015 │ 9.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.74. aprobare model intern total pentru asigurătorii/ │ │
│ │ │reasigurătorii care fac parte dintr-un grup │ 65.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │1.75. aprobare model intern parţial pentru asigurătorii/ │ │
│ │ │reasigurătorii care fac parte dintr-un grup │ 40.000 lei│
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 2.│Tarif/Taxă de înscriere/ │2.1. înregistrare/radiere/modificare componenţă grupuri: │ │
│ │înregistrare/ menţinere/radiere │a) înregistrare grupuri la A.S.F. │ a) 10.000 lei│
│ │în/din evidenţele şi registrele │b) radiere grupuri din evidenţele A.S.F. │ b) 1.000 lei│
│ │A.S.F. │c) modificare componenţă grupuri în evidenţele A.S.F. │ c) 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.2. înscriere în Registrul A.S.F. a entităţilor ce se │ │
│ │ │autorizează/avizează de A.S.F.: │ │
│ │ │a) persoană juridică │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) persoană fizică │ b) 100 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.3. înscriere în Registrul A.S.F. a instituţiilor de credit │ │
│ │ │din România în calitate de intermediar │ 20.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.4. înscriere în Registrul A.S.F. a administratorului │ │
│ │ │special/lichidatorului/evaluatorului/expertului independent/ │ │
│ │ │auditorului IT: │ │
│ │ │a) persoană fizică │ a) 1.000 lei│
│ │ │b) persoană juridică │ b) 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.5. înregistrare în Registrul A.S.F. a modificărilor în modul│ │
│ │ │de organizare şi funcţionare a entităţilor prevăzute la │ │
│ │ │pct. 2.3. şi 2.4 │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.6. înscriere în Registrul A.S.F. a societăţilor de │ │
│ │ │administrare a investiţiilor, societăţilor de servicii de │ │
│ │ │investiţii financiare, instituţiilor de credit, brokerilor de │ │
│ │ │pensii private care distribuie titluri de participare pe │ │
│ │ │teritoriul României │ 3.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.7. radiere din Registrul A.S.F., la cerere, a instituţiei de│ │
│ │ │credit din România înscrise ca intermediar │ 1.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.8. radiere din Registrul A.S.F., la cerere, a societăţii de │ │
│ │ │administrare a investiţiilor, societăţii de servicii de │ │
│ │ │investiţii financiare, instituţiei de credit şi a brokerului │ │
│ │ │de pensii private care distribuie titluri de participare pe │ │
│ │ │teritoriul României │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.9. radiere din Registrul A.S.F., la cerere, a │ │
│ │ │administratorului special/lichidatorului/evaluatorului/ │ │
│ │ │expertului independent/auditorului IT, pentru: │ │
│ │ │a) persoană fizică │ a) 500 lei│
│ │ │b) persoană juridică │ b) 1.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.10. radiere din Registrul A.S.F., la cerere, a depozitarului│ │
│ │ │activelor O.P.C. │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.11. înregistrarea la A.S.F./radierea la cerere a │ │
│ │ │instrumentelor financiare, cu excepţia titlurilor de stat │ 500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.12. înscriere în Registrul A.S.F. a administratorului │ │
│ │ │autorizat, avizat sau supus unei proceduri similare în vederea│ │
│ │ │funcţionării ca administrator de scheme de pensii facultative │ │
│ │ │întrun stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând │ │
│ │ │Spaţiului Economic European │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.13. înscriere în Registrul A.S.F. a fondului de pensii │ │
│ │ │administrat de un administrator de scheme de pensii │ │
│ │ │facultative dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau │ │
│ │ │aparţinând Spaţiului Economic European │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.14. menţinere atestat C.N.V.M./A.S.F. eliberat organismului │ │
│ │ │de formare profesională pe o perioadă de maximum 12 luni │ │
│ │ │consecutive sau multiplu de 12 luni │ 5.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │2.15. menţinerea în Registrul furnizorilor de programe │ │
│ │ │educaţionale în domeniul asigurărilor │ 2.000 lei│
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 3.│Cote/Tarife/Taxe percepute pentru │cotă aplicată veniturilor din exploatare ale entităţilor │ │
│ │monitorizarea entităţilor │autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F., prevăzute│ │
│ │autorizate, reglementate şi │la art. 25 alin. (1) din Regulamentul nr. 16/2014 privind │ │
│ │supravegheate de A.S.F. prevăzute │veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu │ │
│ │la art. 2 alin. (1) lit. a) din │modificările şi completările ulterioare │ 1% │
│ │Ordonanţa de urgenţă a Guvernului │ │ │
│ │nr. 93/2012 privind înfiinţarea, │ │ │
│ │organizarea şi funcţionarea │ │ │
│ │Autorităţii de Supraveghere │ │ │
│ │Financiară, aprobată cu modificări│ │ │
│ │şi completări prin Legea │ │ │
│ │nr. 113/2013, cu modificările şi │ │ │
│ │completările ulterioare (O.U.G. │ │ │
│ │nr. 93/2012), cu excepţia │ │ │
│ │societăţilor de investiţii │ │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 4.│Cote/Tarife/Taxe percepute pentru │4.1. cotă percepută de A.S.F. pentru monitorizarea derulării │ 1%│
│ │monitorizarea entităţilor │unei oferte publice de vânzare de către un sindicat de │ │
│ │reglementate de A.S.F. prevăzute │intermediere, aplicată la suma totală plătită de client │ │
│ │la art. 2 alin. (1) lit. a) din │(ofertant) pentru prestarea tuturor serviciilor aferente │ │
│ │O.U.G. nr. 93/2012, cu excepţia │ofertei publice de vânzare, pentru întreg sindicatul de │ │
│ │societăţilor de investiţii │intermediere │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │4.2. cotă percepută pentru monitorizarea activităţii de │ │
│ │ │distribuţie de titluri de participare desfăşurate de brokerii │ │
│ │ │de pensii private aplicată la veniturile obţinute din │ │
│ │ │prestarea activităţii de distribuţie de titluri de participare│ 1%│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │4.3. tarif perceput pentru monitorizarea activităţilor de │4.500 lei/an/fond/│
│ │ │distribuire pe teritoriul României a titlurilor de participare│O.P.C.V.M. │
│ │ │emise de O.P.C.V.M. din alte state membre │compartimentat │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │4.4. tarif perceput pentru monitorizarea activităţii de │4.500 lei/an/fond/│
│ │ │distribuire pe teritoriul României a titlurilor de participare│compartiment al │
│ │ │emise de fonduri de investiţii alternative din state membre/ │aceluiaşi O.P.C. │
│ │ │O.P.C. din state nemembre │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │4.5. tarif perceput pentru monitorizarea activităţii de │4.500 lei/an/fond/│
│ │ │distribuire pe teritoriul României a titlurilor de participare│compartiment al │
│ │ │emise de F.I.A. administrate în alte state membre şi/sau │aceluiaşi F.I.A. │
│ │ │administrarea unui A.O.P.C. din România │ │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │4.6. tarif perceput pentru monitorizarea activităţilor de │ │
│ │ │administrare a A.O.P.C./F.I.A. din România de către │ │
│ │ │administratorii de fonduri de investiţii alternative din alte │ │
│ │ │state membre: │ │
│ │ │a) în cazul administrării directe, prevăzute la art. 34 │ a) 6.000 lei/an │
│ │ │alin. (1) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de │ │
│ │ │fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi │ │
│ │ │completările ulterioare │ │
│ │ │b) în cazul administrării realizate prin intermediul unei │ b) 15.000 lei/an │
│ │ │sucursale, prevăzute la art. 34 alin. (1) din Legea │ │
│ │ │nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii │ │
│ │ │alternative, cu modificările şi completările ulterioare │ │
├────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ 5.│Tarife şi taxe din alte activităţi│5.1. tarif perceput pentru emiterea unui act individual de │ │
│ │desfăşurate de A.S.F. │soluţionare a cererii de validare a agentului care reprezintă │ │
│ │ │interesele deţinătorilor de obligaţiuni/instrumente financiare│ │
│ │ │securitizate │ 2.500 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │5.2. tarif perceput pentru emiterea, la cerere, a unui act │ │
│ │ │individual care nu se încadrează în categoriile prevăzute │ │
│ │ │expres în prezenta anexă │ 1.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │5.3. taxă aplicabilă solicitărilor în legătură cu domeniul │ │
│ │ │reglementat la art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 93/2012│ │
│ │ │pentru emiterea de informaţii, certificări sau puncte de │ │
│ │ │vedere, cu excepţia contractanţilor, păgubiţilor şi a │ │
│ │ │instituţiilor sau autorităţilor publice │ 35 euro│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │5.4. tarif/taxă interpretare oficială a reglementărilor în │ │
│ │ │vigoare aplicabile entităţilor prevăzute la art. 2 alin.(1) │ │
│ │ │lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 93/2012, cu excepţia entităţilor │ │
│ │ │supravegheate de A.S.F. │ 10.000 lei│
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│ │ │5.5. avizare auditor financiar în vederea desfăşurării │ │
│ │ │activităţii de audit financiar la entităţile autorizate, │ │
│ │ │reglementate şi supravegheate de A.S.F. │ 25.000 lei"│
└────┴──────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
────────── *1) La înfiinţarea entităţii reglementate tariful pentru evaluarea acţionarilor este inclus în tariful de autorizare a entităţii reglementate.────────── 44. Anexa nr. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ANEXA 5 SECTORUL ASIGURĂRI-REASIGURĂRI Societatea ............................... - S.A./S.R.L. Str. .................. nr. ......., bl. ......., sc. ....., ap. ......., sectorul/judeţul ......., localitatea ...................................., telefon .........../fax .............. Persoană de contact ............................, telefon .........., e-mail ...................... A. Situaţia privind cota pentru exercitarea activităţii de supraveghere şi control datorată Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru luna ...............
- lei -
┌────┬───────────────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┐
│Nr. │ │ TOTAL*) │ Din care, │Nr. şi data │
│crt.│ Specificaţii │cumulat de la│ pentru luna │documentului│
│ │ │ începutul │de raportare**)│de plată***)│
│ │ │ anului │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│1. │Categorie cota: │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│1.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│1.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│1.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│2. │Volum prime brute încasate, din care: │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│2.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│2.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│2.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│3. │Cota procentuală stabilită de Autoritatea │ │ │ │
│ │de Supraveghere Financiară (%), pentru: │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│3.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│3.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│3.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│4. │Cota datorată, total din care: │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│4.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│4.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│4.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│5. │Majorări de întârziere datorate │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│6. │Suma virată total, din care: │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│6.1.│Aferentă cotei pentru asigurări generale, │ │ │ │
│ │mai puţin asigurări RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│6.2.│Aferentă cotei pentru asigurări de viaţă │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│6.3.│Aferentă cotei pentru asigurări de tip RCA │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│6.4.│Aferentă majorărilor de întârziere │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┘
────────── *) În col. 2 se înscriu sumele aferente indicatorilor din col. 1, cumulat de la începutul anului, inclusiv cele aferente lunii pentru care se face raportarea. **) În col. 3 se înscriu numai sumele aferente lunii pentru care se face raportarea. ***) Ori de câte ori se efectuează viramente se transmite şi copia documentului de plată, cu următoarele specificaţii: suma totală virată, din care: - taxă de funcţionare/contribuţie; - majorări de întârziere; - luna pentru care se virează fiecare sumă.────────── SECTORUL ASIGURĂRI-REASIGURĂRI Societatea ............................... - S.A./S.R.L. Str. ................... nr. ......., bl. ........., sc. ...., ap. ....., sectorul/judeţul ............., localitatea ......................................., telefon ............./fax ................ Persoană de contact ..............................., telefon .............., e-mail ..................... B. Situaţia rectificativă privind cota pentru exercitarea activităţii de supraveghere şi control datorată Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru luna ......................
- lei -
┌────┬───────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────────┬─────────┬────────────┐
│Nr. │ │ Suma │ Suma │Diferenţe│Nr. şi data │
│crt.│ Specificaţii │raportată │rectificată**)│ (+/-) │documentului│
│ │ │ iniţial*)│ │ │de plată***)│
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │4 = col. │ │
│ │ │ │ │3-col. 2 │ 5 │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│1. │Categorie cota: │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│1.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│1.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│1.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│2. │Volum prime brute încasate, din care: │ │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│2.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│2.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│2.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│3. │Cota procentuală stabilită de Autoritatea │ │ │ │ │
│ │de Supraveghere Financiară (%), pentru: │ │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│3.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│3.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│3.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│4. │Cota datorată - total, din care: │ │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│4.1.│Asigurări generale, mai puţin asigurări RCA│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│4.2.│Asigurări de viaţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│4.3.│Asigurări de tip RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│5. │Majorări de întârziere datorate │ │ │ │ X │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│6. │Suma virată - total, din care: │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│6.1.│Aferentă cotei pentru asigurări generale, │ │ │ │ │
│ │mai puţin asigurări RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│6.2.│Aferentă cotei pentru asigurări de viaţă │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│6.3.│Aferentă cotei pentru asigurări de tip RCA │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────┼────────────┤
│6.4.│Aferentă majorărilor de întârziere │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────────┴─────────┴────────────┘
────────── *) În col. 2 se înscriu sumele care au fost raportate iniţia pentru luna respectivă. **) În col. 3 se înscriu sumele rectificate, aferente numai lunii pentru care se face rectificarea, care le înlocuiesc pe cele raportate iniţial. ***) Ori de câte ori se efectuează viramente se transmite şi copia documentului de plată, cu următoarele specificaţii: suma totală virată, din care: - taxă de funcţionare/contribuţie; - majorări de întârziere; - luna pentru care se virează fiecare sumă."────────── 45. După anexa nr. 6 se introduc două noi anexe, anexele nr. 7 şi 8, cu următorul cuprins: "ANEXA 7 SECTORUL PENSII PRIVATE*)────────── *) Notă CTCE: Anexa nr. 7 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 27 iulie 2016 la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).────────── ANEXA 8 Declaraţia privind taxa de funcţionare a depozitarului pentru luna ......... anul ...........*)"────────── *) Notă CTCE: Anexa nr. 8 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 27 iulie 2016 la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).────────── ART. II (1) Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 august 2016. (2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă: a) anexele nr. 5 şi 6 la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiare nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 şi 3 bis din 5 ianuarie 2016; b) anexele nr. 5 şi 6 la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiare nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 şi 6 bis din 6 ianuarie 2016. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu Bucureşti, 21 iulie 2016. Nr. 7. ----