Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT nr. 6 din 31 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare
EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 950 din 9 noiembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 61 şi art. 173^4 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 43 şi 44 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 62 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 61 alin. (1) din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, Recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) privind creditarea în valută (CERS/2011/1), recomandările rezultate ca urmare a Programului de evaluare a sectorului financiar din România realizat în perioada 2017-2018 de către Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, precum şi Recomandarea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudenţială nr. R/4/2018 privind implementarea instrumentelor macroprudenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor intermediare cuprinse în Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudenţiale a Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudenţială,
în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 186 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 127/2011, cu modificările ulterioare, şi ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
ART. I
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
(1) Prezentul regulament stabileşte, pentru scopul menţinerii stabilităţii financiare, unele condiţii de acordare şi derulare a creditelor pe teritoriul României destinate persoanelor fizice şi entităţilor nefinanciare şi se aplică următoarelor categorii de entităţi, denumite în continuare împrumutători:
a) instituţiilor de credit persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor de credit, persoane juridice străine;
b) instituţiilor financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor financiare străine, înscrise în Registrul general;
c) instituţiilor de plată persoane juridice române; precum şi
d) instituţiilor emitente de monedă electronică persoane juridice române."
2. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Dispoziţiile art. 6 alin. (2) nu se aplică următoarelor categorii de împrumutători:
a) instituţiilor financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor financiare străine, înscrise numai în Registrul general;
b) instituţiilor de plată persoane juridice române şi instituţiilor emitente de monedă electronică persoane juridice române."
3. La articolul 3, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
"f) grad total de îndatorare - indicator ce reflectă îndatorarea totală a unui debitor, determinat potrivit art. 13."
4. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În scopul dovedirii conformării cu cerinţele aplicabile impuse de prezentul regulament, împrumutătorii transmit Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere reglementările proprii, în limba română, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, însoţite de hotărârea organului statutar competent care le-a aprobat şi de o fundamentare a acestora."
5. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 8
Împrumutătorii realizează informarea prevăzută la art. 7 alin. (1) şi, după caz, la alin. (2) particularizat pentru fiecare solicitare de credit, astfel încât să fie posibilă compararea nivelului obligaţiei de plată periodice aferente finanţării solicitate determinat cu luarea în considerare a cursului de schimb valutar şi a ratei dobânzii de la data realizării informării cu nivelul obligaţiei de plată periodice estimat potrivit art. 7 alin. (1), respectiv alin. (2)."
6. La articolul 12 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) categoriile de venituri considerate eligibile de către împrumutător, diferenţiate pe categorii de clientelă, precum şi coeficienţii de ajustare aferenţi în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă ale acestora; coeficienţii de ajustare nu se aplică veniturilor de natură salarială aferente contractelor pe durată nedeterminată;"
7. La articolul 12 alineatul (1), litera e) se abrogă.
8. La articolul 12 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, inclusiv fundamentarea acestora, diferenţiate pe categoriile de clientelă, pe destinaţia creditului (de exemplu, credit de consum, credit pentru investiţii imobiliare), pe tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare sau, după caz, de indexare, de tipul dobânzii, respectiv fixă ori variabilă, de termenul de acordare a creditului şi de comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei);"
9. La articolul 12 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) metodologia de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a veniturilor eligibile şi nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare, în vederea asigurării acurateţei acestora pe o bază continuă."
10. La articolul 12, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
11. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 13
(1) Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligaţiile fiscale.
(2) Pentru determinarea gradului total de îndatorare potrivit dispoziţiilor alin. (1), în cazul obligaţiilor de plată decurgând dintr-o facilitate de creditare de tip revolving, suma luată în considerare de împrumutător nu poate fi mai mică de 3% din plafonul facilităţii de creditare acordate şi se stabileşte de împrumutător în reglementările proprii.
(3) Gradul total de îndatorare, calculat potrivit prezentului articol, nu este influenţat de impactul menţionat la art. 7."
12. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 19
(1) La acordarea unui credit, nivelul maxim al gradului total de îndatorare stabilit potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) nu poate depăşi 40%.
(2) În cazul persoanelor care nu deţin şi nu au deţinut în proprietate niciun imobil cu destinaţie locativă, prin excepţie de la prevederile alin. (1), la acordarea primului credit pentru investiţii imobiliare contractat în scopul achiziţionării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăşi 45%.
(3) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), la acordarea unui credit în valută sau indexat la cursul unei valute unei persoane neacoperite în mod natural la riscul valutar, împrumutătorii se asigură că ponderea obligaţiilor lunare de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în valută sau indexate la cursul unei valute în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligaţiile fiscale, nu depăşeşte 20%, cu excepţia acordării primului credit pentru investiţii imobiliare, contractat în scopul achiziţionării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor unei persoane care nu deţine şi nu a deţinut în proprietate niciun imobil cu destinaţie locativă, când ponderea la care se face referire în prezentul alineat nu poate depăşi 25%."
13. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 20
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 19, împrumutătorii pot depăşi nivelul maxim al gradului total de îndatorare în cazul:
a) creditelor de consum nou-acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din volumul creditelor de consum acordate de împrumutător în trimestrul anterior;
b) creditelor pentru investiţii imobiliare nou-acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din volumul creditelor pentru investiţii imobiliare acordate de împrumutător în trimestrul anterior.
(2) Excepţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul creditelor a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro.
(3) Împrumutătorii pot utiliza excepţia prevăzută la alin. (1) numai în relaţie cu categoria de debitori pentru care pot face dovada, pe baza datelor istorice din portofoliul de creditare propriu, că nivelul suficient al veniturilor de care aceştia dispun asigură premisele pentru administrarea adecvată a riscului de nerambursare la nivelul portofoliului de credite de consum, respectiv al celui de credite pentru investiţii imobiliare; în sensul prezentului alineat, un nivel suficient al veniturilor nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie.
(4) Împrumutătorii păstrează o evidenţă corespunzătoare pentru a putea dovedi îndeplinirea cerinţelor prevăzute în prezentul articol.
(5) Împrumutătorii raportează trimestrial Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere volumul creditelor nou- acordate potrivit prezentului articol prin intermediul formularului prevăzut în anexa la prezentul regulament, semnat de conducătorii instituţiei. Formularul de raportare se transmite Băncii Naţionale a României în termen de 25 de zile de la încheierea trimestrului pentru care se întocmeşte raportarea.
(6) Dacă, din informaţiile de care dispune, rezultă că utilizarea excepţiei prevăzute la alin. (1) aduce atingere unei administrări adecvate a riscului de nerambursare, Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere poate impune împrumutătorului în cauză încetarea utilizării excepţiei."
14. La articolul 22, alineatul (2) se abrogă.
15. După articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 29, cu următorul cuprins:
"ART. 29
Anexa - Formular de raportare a creditelor nou-acordate prevăzute la art. 20 din regulament face parte integrantă din prezentul regulament."
16. După menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene se introduce anexa - Formular de raportare a creditelor nou-acordate prevăzute la art. 20 din regulament, cu următorul cuprins:
" ANEXA 1
Denumirea instituţiei:
Data raportării:
FORMULAR
de raportare a creditelor nou-acordate prevăzute la art. 20 din regulament
- lei - (a se vedea imaginea asociată)
* n - reprezintă trimestrul pentru care se întocmeşte raportarea.
** Se vor avea în vedere toate creditele acordate în trimestrul pentru care se întocmeşte raportarea şi, respectiv, în trimestrul anterior, ce se încadrează în categoria creditelor de consum, inclusiv cele care au fost rambursate şi nu se mai regăsesc în sold la finele perioadei pentru care se întocmeşte raportarea.
*** Se vor avea în vedere toate creditele acordate în trimestrul pentru care se întocmeşte raportarea şi, respectiv, în trimestrul anterior, ce se încadrează în categoria creditelor pentru investiţii imobiliare, inclusiv cele care au fost rambursate şi nu se mai regăsesc în sold la finele perioadei pentru care se întocmeşte raportarea.
Conducătorul entităţii,
..............................................
(numele, prenumele şi semnătura)
Conducătorul compartimentului financiar-contabil,
.................................................
(numele, prenumele şi semnătura)
Întocmit
.................................................
(numele, prenumele şi telefonul)"
ART. II
(1) Împrumutătorii se conformează dispoziţiilor prezentului regulament începând cu data de 1 ianuarie 2019.
(2) Împrumutătorii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) al aceluiaşi articol, transmit până la data prevăzută la alin. (1) Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere modificările reglementărilor proprii realizate în scopul conformării prevederilor prezentului regulament.
(3) Împrumutătorii soluţionează solicitările de creditare formulate până la data prevăzută la alin. (1) conform normelor proprii aplicabile la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
ART. III
Nivelul maxim al gradului total de îndatorare prevăzut la art. 19 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, nu se aplică creditelor acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a prezentului regulament.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 31 octombrie 2018.
Nr. 6.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: