Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit şi pentru abrogarea unor acte normative
EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 314 din 30 martie 2022
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1),art. 24 alin. (1), (2) şi (2^1),art. 77,101,104,106,122,148, 149,art. 150 alin. (1),art. 163^1,art. 164 alin. (2),art. 166,art. 173^4 lit. c),art. 289,320,382,art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 413, art. 428b şi art. 428d alin. (6) din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi ale art. 420 alin. (1),(3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
ART. I
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 30 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (1), după punctul 57 se introduc patru noi puncte, punctele 58-61, cu următorul cuprins:
"58. dezvoltare imobiliară - activitatea desfăşurată de persoane juridice sau de persoane fizice ce acţionează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, prin care se construieşte sau se reabilitează, modernizează, consolidează sau extinde un bun imobil ori se viabilizează un teren, indiferent de destinaţia acestuia, cu scopul de a obţine venituri prin vânzare sau închiriere;
59. bunuri imobile comerciale - orice bunuri imobile generatoare de venituri, existente sau în dezvoltare, inclusiv locuinţe de închiriat, sau bunuri imobile utilizate de proprietari în scopul îndeplinirii activităţii, obiectivului sau operaţiunilor acestora, existente sau în construcţie, care nu sunt clasificate ca bunuri imobile locative şi includ locuinţele sociale. În cazul în care un imobil are o utilizare mixtă ca bun imobil comercial şi bun imobil locativ, ar trebui luat în considerare ca reprezentând imobile diferite (de exemplu, în funcţie de suprafeţele destinate fiecărei utilizări) atunci când este fezabilă această defalcare; în caz contrar, imobilul poate fi clasificat în funcţie de utilizarea dominantă a acestuia;
60. finanţarea activităţilor navale - finanţarea tuturor activităţilor legate de construcţia, achiziţionarea şi exploatarea navelor şi a instalaţiilor offshore, în cazul în care finanţarea facilităţilor de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din exploatarea sau vânzarea acestor nave sau instalaţii offshore sau în cazul în care garanţia reală este structurată în jurul navelor sau al instalaţiilor offshore, al construcţiilor navale sau al diverselor acorduri de navlosire;
61. finanţarea proiectelor - finanţarea tuturor activităţilor microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii şi mari, astfel cum sunt definite potrivit Recomandării Comisiei Europene din 6 mai 2003, inclusiv a entităţilor special înfiinţate pentru proiect, implicate în proiecte în care finanţarea facilităţilor de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din vânzările aferente proiectului şi toate activele proiectului sunt gajate în favoarea instituţiei care finanţează proiectul."
2. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii şi expresiile: instituţie, entitate din sectorul financiar, situaţie consolidată, bază consolidată, bază subconsolidată, fonduri proprii, piaţă reglementată, beneficii discreţionare de tipul pensiilor, portofoliu de tranzacţionare, iniţiator, sponsor, contraparte centrală, risc operaţional, diminuarea riscului de credit, securitizare, poziţie din securitizare, entitate special constituită în scopul securitizării, capital eligibil, efect de levier, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, instituţie externă de evaluare a creditului, bun imobil locativ au înţelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."
3. La articolul 84^1, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) să acopere activităţile de creditare şi activitatea de administrare a garanţiilor reale şi a împrumuturilor neperformante şi să susţină un proces decizional care să ia în considerare riscurile, reflectând aspecte care pot include, de exemplu, tipul expunerii (cum ar fi expuneri faţă de societăţi, expuneri de tip retail, expuneri garantate cu bunuri imobile, expuneri faţă de administraţii centrale), sectorul economic, poziţionarea geografică, moneda, scadenţa, inclusiv toleranţe de concentrare şi factorii de mediu, sociali şi de administrare a activităţii (ESG);"
4. La articolul 87, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) sisteme informaţionale eficace şi o infrastructură de date adecvată detaliată şi suficient de granulară, pentru sprijinirea procesului de acordare de credite, administrarea şi monitorizarea riscului de credit pe parcursul întregului ciclu de viaţă al facilităţilor de credit, identificarea, agregarea şi raportarea cu acurateţe şi la timp a expunerilor la riscul de credit către organul de conducere, pe bază continuă;"
5. La articolul 87, după litera f) se introduc trei noi litere, literele g)-i), cu următorul cuprins:
"g) politici, procese şi proceduri privind identificarea, evaluarea şi administrarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului la care sunt expuse instituţiile de credit ca urmare a activităţilor lor de acordare de credite;
h) o definiţie cuprinzătoare a tranzacţiilor cu efect de levier, care să ia în considerare nivelul efectului de levier al debitorului şi scopul tranzacţiei şi să acopere toate liniile de activitate şi unităţile cu risc de credit;
i) factorii de mediu, sociali şi de administrare şi riscurile asociate acestora (spre exemplu, riscul fizic determinat de efectele fizice ale schimbărilor climatice asupra performanţei financiare a debitorului, riscul de tranziţie determinat de impactul asupra debitorului al tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, riscul de modificare a pieţei şi a preferinţelor consumatorilor etc.) care să fie în linie cu apetitul la risc al instituţiei de credit."
6. După articolul 87^5 se introduc două noi articole, articolele 87^6 şi 87^7, cu următorul cuprins:
"ART. 87^6
Atunci când iniţiază sau intenţionează să iniţieze facilităţi de credit sustenabile din punctul de vedere al mediului, instituţiile de credit trebuie să elaboreze în cadrul politicilor şi procedurilor lor privind riscul de credit detalii specifice cu privire la politicile şi procedurile de creditare sustenabile din punctul de vedere al mediului, care să acopere acordarea şi monitorizarea unor astfel de facilităţi de credit.
ART. 87^7
(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de informaţii şi date suficiente, corecte şi actualizate, necesare pentru a evalua bonitatea şi profilul de risc ale debitorului înainte de încheierea unui contract de credit.
(2) În scopul evaluării bonităţii şi profilului de risc al debitorilor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, instituţiile de credit trebuie să aibă la dispoziţie şi să utilizeze informaţii susţinute de dovezi relevante pentru creditul solicitat, care să surprindă caracteristici cu privire la mediul economic în care debitorii îşi desfăşoară activitatea, cu privire la poziţia financiară a acestora şi cu privire la factorii de diminuare a riscului.
(3) La evaluarea bonităţii debitorilor, instituţiile de credit trebuie să evalueze:
a) poziţia financiară a debitorilor persoane juridice, prin luarea în considerare de informaţii care descriu situaţia financiară actuală şi preconizată a acestora, inclusiv indicatori economico-financiari, care să fie relevante atât din punctul de vedere al dimensiunii debitorului (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare), cât şi din punctul de vedere al creditului contractat, al specificului activităţii debitorilor şi al segmentului de piaţă în care aceştia activează;
b) sustenabilitatea şi fezabilitatea capacităţii viitoare de rambursare, în cazul unor posibile evenimente adverse care pot afecta situaţia financiară a debitorilor. În cazul debitorilor întreprinderi mijlocii şi mari, sustenabilitatea şi fezabilitatea capacităţii viitoare de rambursare se evaluează printr-o analiză de senzitivitate în cadrul căreia evenimentele adverse analizate sunt de tipul evenimentelor idiosincratice şi evenimentelor de piaţă;
c) capacitatea de generare de venituri viitoare de către bunurile imobile comerciale cu care sunt garantate creditele acordate debitorilor persoane juridice şi persoane fizice ce acţionează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, prin utilizarea de criterii specifice pentru evaluarea fluxului de numerar generat de respectivele imobile, în funcţie de intenţia de utilizare a acestora de către debitori.
(4) În cazul activităţii de creditare pentru dezvoltare imobiliară, instituţiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor persoane juridice şi persoane fizice ce acţionează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, utilizând criterii suplimentare faţă de cele utilizate la creditarea garantată cu bunuri imobile locative sau comerciale, care să surprindă toate aspectele relevante ale diferitelor faze de dezvoltare imobiliară din domeniile financiar, al expertizei tehnice, al forţei de muncă şi al documentaţiei solicitate de lege.
(5) În cazul finanţării activităţilor navale, instituţiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor persoane juridice utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante din industria navală, precum construcţia navală, caracteristicile flotei navale a debitorului, precum şi caracteristicile prezente şi viitoare ale cererii şi ofertei de pe piaţa navală.
(6) În cazul finanţării proiectelor, instituţiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante derulării proiectelor, precum evaluarea sursei principale de rambursare a creditului în relaţie cu fluxul de numerar generat de proiect, clauzele contractuale care să asigure gajarea fondurilor sau activelor debitorilor în cazul tranzacţiilor sindicalizate, criteriile pentru evaluarea diferitelor aspecte ale fazei de dezvoltare a proiectului şi evaluarea predictibilităţii şi volatilităţii costurilor asociate dezvoltării acestora."
7. După articolul 88 se introduce un nou articol, articolul 88^1, cu următorul cuprins:
"ART. 88^1
Atunci când utilizează inovaţii cu componentă tehnologică în scopul acordării de credite şi/sau modele automatizate de evaluare a bonităţii şi de luare a deciziilor cu privire la credite, instituţiile de credit trebuie să se asigure de caracterul adecvat al acestora, de riscurile inerente asociate acestora şi să înţeleagă modelele utilizate şi limitările lor."
8. Articolul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 91
Instituţiile de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri pentru evaluarea garanţiilor reale şi pentru verificarea faptului că respectivele garanţii sunt şi continuă să fie executabile şi valorificabile. Aceste politici şi proceduri trebuie să specifice metode de evaluare prudente şi proporţionale cu tipul şi valoarea potenţială a garanţiilor reale, care urmează să fie utilizate de către un evaluator, şi utilizarea modelelor statistice avansate pentru fiecare tip de garanţie reală."
9. După articolul 648^1 se introduce un nou articol, articolul 648^2, cu următorul cuprins:
"ART. 648^2
La calcularea indicatorului de finanţare stabilă netă potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, instituţiile de credit nu iau în calcul impactul contractelor cu instrumente financiare derivate, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 428d alin. (6) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În sensul art. 428d alin. (6) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, vor fi avute în vedere, din categoria contractelor derivate care servesc politicii monetare a băncii centrale a unui stat membru, contractele cu instrumente financiare derivate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) contrapartea respectivelor contracte este Banca Naţională a României;
b) operaţiunile servesc scopurilor politicii monetare a Băncii Naţionale a României;
c) respectivele contracte se desfăşoară în baza reglementărilor Băncii Naţionale a României aplicabile pentru desfăşurarea operaţiunilor de politică monetară a Băncii Naţionale a României (contracte derivate care servesc politicii monetare a Băncii Naţionale a României)."
ART. II
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 25/2011 privind lichiditatea instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 21 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 22/2011 privind raportarea situaţiilor referitoare la indicatorul de lichiditate şi riscul mare de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 21 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare, se abrogă.
ART. III
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 1-8, care intră în vigoare la data de 1 aprilie 2022.
ART. IV
Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 25 martie 2022.
Nr. 5.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: