Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 4 din 12 octombrie 2001  de modificare si completare a   Regulamentului nr. 12/1999 privind functionarea Colectivului tehnic pentru reglementarea si supravegherea pietei RASDAQ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT nr. 4 din 12 octombrie 2001 de modificare si completare a Regulamentului nr. 12/1999 privind functionarea Colectivului tehnic pentru reglementarea si supravegherea pietei RASDAQ

EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 12 octombrie 2001

ART. 1
<>Regulamentul nr. 12/1999 privind funcţionarea Colectivului tehnic pentru reglementarea şi supravegherea pieţei RASDAQ, aprobat prin <>Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 22/1999 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 26 ianuarie 2000, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Articolul 1 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte norme cu privire la funcţionarea Colectivului tehnic pentru reglementarea şi supravegherea pieţei RASDAQ, denumit în continuare Colectiv tehnic, constituit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 375 din 22 octombrie 1999, precum şi condiţiile de autorizare, administrare şi funcţionare a Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. şi a Asociaţiei Naţionale a Societãţilor de Valori Mobiliare."
2. Dupã articolul 11 se introduc articolele 12-20 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Societatea Comercialã <<RASDAQ>> - S.R.L. are ca obiect exclusiv de activitate organizarea, administrarea şi asigurarea functionarii pieţei RASDAQ, piata a valorilor mobiliare autorizata în baza Deciziei C.N.V.M. nr. 1.092 din 27 august 1996.
(2) Societatea Comercialã <<RASDAQ>> - S.R.L. îndeplineşte un serviciu de utilitate publica, fiind supusã autorizãrii C.N.V.M.
Art. 13. - (1) În scopul prevenirii exercitãrii controlului asupra activitãţii pieţei RASDAQ de cãtre un asociat sau un grup de asociaţi şi pentru a menţine raporturi normale de concurenta între utilizatorii acesteia, nici o persoana fizica sau juridicã nu poate deţine în mod direct sau indirect, individual sau împreunã şi în legatura cu terţi, mai mult de 5% din capitalul social al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L.
(2) Cel puţin doua treimi din capitalul social al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. va fi deţinut de societãţi de valori mobiliare utilizatoare ale sistemului de tranzactionare.
Art. 14. - (1) Conducerea Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> S.R.L. va fi asigurata de un consiliu de administraţie format din maximum 5 membri aleşi de adunarea generalã a asociaţilor în conformitate cu prevederile actului constitutiv şi cu reglementãrile C.N.V.M. aplicabile.
(2) Membrii Consiliului de administraţie al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. trebuie validati individual de C.N.V.M. înainte de a intra în exerciţiul mandatului.
(3) Pentru a fi validati de C.N.V.M. membrii Consiliului de administraţie al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. trebuie sa îndeplineascã condiţiile de eligibilitate prevãzute la <>art. 56 din Legea nr. 52/1994 pentru membrii comitetului bursei de valori şi sa nu fi fost sancţionaţi de C.N.V.M. sau de alta instituţie a pieţei financiare.
Art. 15. - (1) Membrii Consiliului director al A.N.S.V.M., desemnaţi de adunarea generalã a asociaţilor, trebuie validati individual de C.N.V.M. înainte de a intra în exerciţiul mandatului.
(2) În caz de invalidare a unuia sau a mai multor membri desemnaţi se va convoca adunarea generalã a asociaţiei care va proceda la desemnarea unei alte persoane.
(3) Membrii Consiliului director al A.N.S.V.M. trebuie sa îndeplineascã condiţiile de eligibilitate prevãzute la <>art. 56 din Legea nr. 52/1994 pentru membrii comitetului bursei de valori şi sa nu fi fost sancţionaţi de C.N.V.M. sau de alta instituţie a pieţei financiare.
Art. 16. - Funcţionarea Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> S.R.L. şi a A.N.S.V.M. va fi supusã autorizãrii C.N.V.M. Orice modificare adusã actelor constitutive care au stat la baza emiterii autorizaţiei va fi supusã autorizãrii C.N.V.M.
Art. 17. - Societatea Comercialã <<RASDAQ>> - S.R.L. nu va distribui dividende şi nu va acorda împrumuturi şi garanţii pentru actionarii proprii sau pentru terţe persoane. Societatea Comercialã <<RASDAQ>> - S.R.L. poate achizitiona titluri de credit emise de stat sau de alte autoritãţi ale administraţiei publice.
Art. 18. - (1) Societatea Comercialã <<RASDAQ>> - S.R.L. va adopta mãsurile necesare pentru îndeplinirea formelor legale în legatura cu modificarea actelor constitutive şi aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentului regulament, în termen de maximum 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a acestuia.
(2) C.N.V.M. poate prelungi, la cererea justificatã a Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L., termenul stabilit la alin. (1), dar nu mai mult de 30 de zile.
Art. 19. - (1) În situaţia în care se depãşeşte cota maxima admisã privind detinerile de pãrţi sociale conform prevederilor art. 13, asociatul este obligat ca în termen de 15 zile sa înstrãineze pãrţile sociale ce depãşesc cota de 5%.
(2) Pana la data înstrãinãrii, prevãzutã la alin. (1), dreptul de vot aferent detinerilor ce exced cotei de 5% este suspendat.
<>Art. 20. - (1) În cazul încãlcãrii dispoziţiilor prevãzute de Legea nr. 52/1994 şi a reglementãrilor C.N.V.M. în vigoare de cãtre membrii Consiliului de administraţie al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. sau de cãtre membrii Consiliului director al A.N.S.V.M., dupã caz, C.N.V.M. poate dispune revocarea acestora şi convocarea adunãrii generale pentru alegerea unor noi membri sau poate aplica amenzi cuprinse între 25 milioane lei şi 50 milioane lei.
(2) Nerespectarea prevederilor art. 16 constituie contravenţie potrivit <>art. 104 lit. f) din Legea nr. 52/1994 şi se sancţioneazã conform art. 105 din aceeaşi lege.
(3) În cazul sãvârşirii acestei contravenţii supravegherea şi controlul pieţei RASDAQ în ceea ce priveşte funcţionarea şi administrarea sa se exercita direct şi permanent de cãtre Colectivul tehnic.
(4) Încãlcarea dispoziţiilor art. 17 de cãtre membrii Consiliului de administraţie al Societãţii Comerciale <<RASDAQ>> - S.R.L. şi, respectiv, de cãtre membrii Consiliului director al A.N.S.V.M. se sancţioneazã cu amenda cuprinsã între 50 milioane lei şi 100 milioane lei.
(5) În cazul nerespectãrii dispoziţiilor art. 19 se aplica prevederile alin. (3)."
ART. 2
Activele corporale şi necorporale aflate în patrimoniul A.N.S.V.M. şi al Societãţii Comerciale "RASDAQ" - S.R.L. ca urmare a transferurilor gratuite în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la programele de asistenta economicã, tehnica şi în domenii conexe, semnat la Bucureşti la 24 octombrie 1995 şi ratificat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 25 din 31 iulie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 august 1996, nu vor putea face obiectul unei cereri de sechestru, poprire sau executare silitã şi nu vor putea fi înstrãinate, gajate sau ipotecate.
ART. 3
Pana la data autorizãrii Societãţii Comerciale "RASDAQ" - S.R.L. în baza dispoziţiilor prezentului regulament supravegherea şi controlul pieţei RASDAQ în ceea ce priveşte administrarea şi funcţionarea sa se exercita direct şi permanent de cãtre Colectivul tehnic.
ART. 4
Prezentul regulament va intra în vigoare la data publicãrii lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.



───────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016