Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT nr. 26 din 15 decembrie 2009 privind implementarea, validarea si evaluarea abordarilor bazate pe modele interne de rating pentru institutiile de credit
EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 24 decembrie 2009
REGULAMENT nr. 26 din 15 decembrie 2009
privind implementarea, validarea şi evaluarea abordãrilor bazate pe modele interne de rating pentru instituţiile de credit
EMITENT: BANCA NAŢIONALÃ A ROMÂNIEI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 24 decembrie 2009
Având în vedere dispoziţiile <>art. 130-134 , <>art. 384 şi <>385 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 3 din Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 15 /<>20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordãrii bazate pe modele interne de rating, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 12 /<>109/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul prevederilor <>art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bãncii Naţionale a României,
Banca Naţionalã a României emite prezentul regulament.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezentul regulament stabileşte regulile cu privire la implementarea, validarea şi evaluarea abordãrilor bazate pe modele interne de rating.
(2) Prezentul regulament se aplicã instituţiilor de credit, persoane juridice române, şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3) Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea cadrului general aferent implementãrii, validãrii şi evaluãrii abordãrilor bazate pe modele interne de rating pentru cooperativele de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementãrile emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte implementarea, validarea şi evaluarea abordãrilor bazate pe modele interne de rating pentru cooperativele de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevãzute de acesta. În acest sens, reglementãrile emise de casa centralã vor fi transmise spre avizare Bãncii Naţionale a României.
(4) Prezentul regulament se aplicã la nivel individual şi, dupã caz, consolidat, în conformitate cu prevederile Regulamentului Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 17 /<>22/2006 privind supravegherea pe bazã consolidatã a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 14 /<>111/2006 .
(5) Fãrã a aduce atingere prevederilor alin. (4), în cazul cererilor pentru obţinerea aprobãrii în vederea utilizãrii modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, formulate în condiţiile prevãzute la <>art. 182 alin. (1) sau la <>art. 193 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în condiţiile în care Banca Naţionalã a României nu este autoritatea responsabilã cu supravegherea pe bazã consolidatã, instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt exceptate, dacã nu se decide altfel de cãtre/împreunã cu celelalte autoritãţi competente, de la aplicarea prevederilor cap. II, precum şi a prevederilor art. 16, art. 18 alin. (4), art. 19 alin. (2) şi (3), art. 21, art. 23 alin. (2), (3) şi (4), art. 26, 31, 32, 58, art. 59 alin. (1)-(3) şi (5), art. 67 alin. (3) şi ale art. 205 alin. (1) şi (3).
(6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistã.
ART. 2
(1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevãzutã de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Termenii şi expresiile instituţie externã de evaluare a creditului, entitãţi mici şi mijlocii, organisme de plasament colectiv (OPC) şi societãţi au semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 14 /<>19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordãrii standard, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 11 /<>108/2006 , denumit în continuare <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 , cu completãrile ulterioare.
(3) Termenul securitizare are semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 21 /<>26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 18 /<>115/2006 , denumit în continuare <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 .
(4) Semnificaţia expresiei grup de clienţi aflaţi în legãturã este cea prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 16 /<>21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 13 /<>110/2006 .
(5) Termenul instituţii are semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 13 /<>18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 10 /<>107/2006 , denumit în continuare <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 .
(6) Expresia tehnicã de diminuare a riscului de credit are semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 19 /<>24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 16 /<>113/2006 , denumit în continuare <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 .
(7) Expresia portofoliu de tranzacţionare are semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 22 /<>27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 19 /<>116/2006 .
(8) Expresiile risc de diminuare a valorii creanţei, probabilitate de nerambursare, pierdere, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie, pierdere aşteptatã, formalizare, expunere, sistem de rating, clasã de rating a debitorilor, clasã de rating a tranzacţiilor, abordare pe modele interne de rating de bazã, abordare pe modele interne de rating avansatã au semnificaţia prevãzutã de Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 15 /<>20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordãrii bazate pe modele interne de rating, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare <>nr. 12 /<>109/2006 , denumit în continuare <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(9) Expresiile structurã de conducere, funcţie de conducere, funcţie de supraveghere, control intern, persoane cu funcţie de conducere de nivel mediu a unor activitãţi au semnificaţia prevãzutã de <>Regulamentul Bãncii Naţionale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activitãţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvãrii capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activitãţilor acestora.
(10) Pentru scopul aplicãrii prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. model obţinut de la un furnizor extern reprezintã un model - sau pãrţi ale unui model - utilizat de cãtre o instituţie de credit şi elaborat de cãtre o terţã parte independentã, care foloseşte anumite date de intrare pentru a aloca expunerile pe anumite clase de rating sau grupe de risc ori pentru a estima anumiţi parametri de risc;
2. unitate operaţionalã reprezintã o unitate separatã din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte pãrţi ale instituţiei de credit sau ale grupului - cum ar fi entitãţi separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituţii de credit sau al unui grup.
CAP. II
Solicitarea aprobãrii
SECŢIUNEA 1
Aspecte generale
ART. 3
În vederea obţinerii aprobãrii Bãncii Naţionale a României pentru utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating în scopurile calculãrii valorii ponderate la risc a expunerilor, instituţia de credit trebuie sã furnizeze acesteia o prezentare de ansamblu a modelelor interne de rating pe care instituţia de credit/instituţiile le utilizeazã sau intenţioneazã sã le utilizeze, a modului în care acestea vor fi implementate în politicile şi procedurile instituţiei de credit/instituţiilor, precum şi informaţii detaliate cu privire la construirea şi calibrarea modelelor, baza de date, mediul tehnologic, politicile şi procedurile asociate, inclusiv mediul de control al instituţiei de credit/instituţiilor.
ART. 4
(1) În sensul art. 3, instituţia de credit trebuie sã transmitã Bãncii Naţionale a României, pe lângã cererea de aprobare, o documentaţie care sã cuprindã cel puţin urmãtoarele componente:
a) documentaţia privind sistemele de rating utilizate sau planificate - incluzând modelele utilizate;
b) documentaţia privind mediul de control al sistemelor de rating, procedurile de implementare şi infrastructura aferentã tehnologiei informaţiei (IT);
c) planul de implementare - inclusiv implementarea gradualã - şi detalii privind utilizarea parţialã permanentã;
d) documentaţia privind autoevaluarea, însoţitã de un raport al auditului intern cu privire la conformitatea cu cerinţele secţiunii a 6-a din prezentul capitol.
(2) Documentaţia indicatã la alin. (1) reprezintã documentaţie-suport şi trebuie sã conţinã, cu excepţia cazurilor în care se indicã altfel, informaţii generale privind implementarea abordãrii bazate pe modele interne de rating alese.
(3) Documentaţia indicatã la alin. (1) trebuie sã ofere un rezumat al practicilor curente sau planificate ale instituţiei de credit/instituţiilor suficient de detaliat pentru a permite Bãncii Naţionale a României sã facã o evaluare iniţialã asupra solicitãrii acesteia/acestora şi sã stabileascã, pe baza riscurilor identificate, un plan pentru o evaluare mai aprofundatã.
SECŢIUNEA a 2-a
Cererea de aprobare
ART. 5
Cererea de aprobare trebuie sã precizeze faptul cã instituţia de credit/instituţiile solicitã, respectiv solicitã împreunã aprobarea de a utiliza, pentru scopurile calculãrii valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea bazatã pe modele interne de rating aleasã, avându-se în vedere detaliile furnizate în documentaţia-suport.
SECŢIUNEA a 3-a
Documentaţia privind sistemele de rating
ART. 6
Documentaţia privind sistemele de rating trebuie sã includã cel puţin urmãtoarele:
a) o listã cu toate documentele interne deţinute de cãtre instituţia de credit/instituţii, aflate la baza procesului sãu/lor de validare şi pe care aceasta/acestea le considerã relevante pentru solicitare, inclusiv o descriere succintã a conţinutului respectivelor documente;
b) un plan al modelelor ce vor fi utilizate de cãtre instituţia de credit/instituţii pentru fiecare portofoliu - respectiv o situaţie în care sunt explicate care sunt expunerile, entitãţile juridice şi localizãrile geografice acoperite sau care vor fi acoperite de cãtre fiecare sistem de rating;
c) o descriere generalã a fiecãrui model - aceasta poate cuprinde o descriere a tipurilor de date utilizate, definiţiile, clasificãrile şi metodologiile utilizate, precum şi unele evaluãri cantitative şi calitative;
d) o documentaţie care sã cuprindã informaţiile prevãzute la cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.6 "Documentaţia aferentã sistemelor de rating" din <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi la art. 170 din acelaşi regulament, acoperind urmãtoarele domenii:
d1) detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor de rating;
d2) modificãrile importante aduse procesului de rating al riscului;
d3) definiţiile stãrii de nerambursare şi pierderii;
d4) documentaţia aferentã modelelor statistice şi altor metode mecanice, cu respectarea cerinţelor art. 128;
d5) utilizarea modelelor obţinute de la furnizori terţã parte;
d6) diferenţele, dacã existã, dintre parametrii utilizaţi pentru calcularea cerinţelor de capital reglementate şi parametrii utilizaţi pentru scopuri interne;
e) o descriere pe scurt a abordãrii cu privire la simulãrile de crizã aferente riscului de credit - modul de îndeplinire a cerinţelor cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.8 "Simulãrile de crizã (stress-tests) utilizate la evaluarea adecvãrii capitalului" din regulamentul menţionat la lit. d), în particular conceperea simulãrii de crizã prevãzute la art. 157 din acelaşi regulament şi impactul potenţial asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit;
f) dacã este cazul, documentaţia ce conţine informaţiile referitoare la aspectele enumerate la art. 117 alin. (1);
g) formularele de raportare specificate la art. 32 alin. (2).
ART. 7
Instituţia de credit trebuie sã transmitã Bãncii Naţionale a României orice documentaţie suplimentarã privind sistemele de rating, solicitatã de cãtre aceasta fie odatã cu cererea de aprobare, fie ulterior.
SECŢIUNEA a 4-a
Mediul de control
ART. 8
(1) Documentaţia privind mediul de control, procedurile de implementare şi infrastructura IT trebuie sã includã cel puţin urmãtoarele:
a) o prezentare de ansamblu a cadrului de administrare a activitãţii instituţiei de credit/instituţiilor - respectiv rolul şi responsabilitãţile structurii de conducere, funcţiile comitetelor implicate în administrarea activitãţii, rolul şi independenţa funcţiei de control al riscului de credit şi rolul funcţiei de audit intern -, în mãsura în care nu s-au raportat aceste informaţii Bãncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere potrivit prevederilor <>Regulamentului Bãncii Naţionale a României nr. 18/2009 ;
b) utilizarea planificatã a diferitelor sisteme de rating - modul concret în care instituţia de credit/instituţiile intenţioneazã sã utilizeze în activitatea curentã diferitele modele -, respectiv documentaţia prevãzutã la art. 31;
c) modul de îndeplinire a testului de experienţã prevãzut la <>art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi, dacã este cazul, a testului de experienţã prevãzut la art. 5 din regulamentul menţionat;
d) documentaţia cu privire la standardele de calitate a datelor, specificatã la art. 141;
e) procesul de alocare a ratingurilor, inclusiv documentaţia ce conţine informaţiile prevãzute la art. 136 alin. (1) din regulamentul menţionat la lit. c) şi frecvenţa cu care sunt efectiv corectate - overridden - rezultatele procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc;
f) responsabilitãţile pãrţilor implicate în modelare;
g) o prezentare de ansamblu a procesului de validare a sistemelor de rating, împreunã cu documentaţiile prevãzute la cap. V secţiunea 3 "Validarea estimãrilor proprii" din <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
h) informaţii generale privind structura IT a instituţiei de credit/instituţiilor, în mãsura în care vizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating;
i) dacã este cazul, rapoartele auditului intern.
(2) Instituţia de credit trebuie sã transmitã Bãncii Naţionale a României orice documentaţie suplimentarã privind implementarea sistemelor de rating, solicitatã de cãtre aceasta ulterior depunerii cererii de aprobare.
SECŢIUNEA a 5-a
Planul de implementare
ART. 9
(1) Instituţia de credit trebuie sã pregãteascã un plan adecvat de implementare, care sã acopere perioada de timp pânã la obţinerea aprobãrii şi perioada de implementare gradualã - respectiv implementarea ulterioarã obţinerii aprobãrii iniţiale -, şi sã îl furnizeze Bãncii Naţionale a României ca parte a documentaţiei-suport.
(2) Planul de implementare reprezintã un angajament din partea instituţiei de credit/instituţiilor de a implementa abordarea bazatã pe modele interne de rating, la datele specificate, în ceea ce priveşte toate sistemele de rating pentru care solicitã aprobare de utilizare a abordãrii bazate pe modele interne de rating.
(3) Planul de implementare - inclusiv implementarea gradualã - trebuie sã fie descompus cel puţin pe clasele de expuneri reglementate, pe unitãţi operaţionale şi, dacã este cazul, pe parametrii abordãrii bazate pe modele interne de rating care trebuie estimaţi. Instituţia de credit trebuie sã dispunã de norme interne cuprinzând prevederi detaliate referitoare la planificarea în timp şi conţinutul pentru combinaţiile dintre elementele menţionate anterior, în particular pentru urmãtoarele:
a) elaborarea metodologiei de rating;
b) pregãtirea conceptului tehnic pentru implementarea IT a metodologiei de rating;
c) implementarea IT;
d) instruirea personalului, inclusiv a personalului structurii de conducere;
e) tranziţia de la sistemul de rating existent la noul sistem de rating pe baza activitãţii curente, dacã este realizatã o tranziţie;
f) aprobarea internã formalã a noului sistem de rating şi implementarea ca şi "sistemul de rating" al instituţiei de credit/instituţiilor.
(4) În cazul cererilor de aprobare depuse împreunã de mai multe instituţii, instituţia de credit trebuie sã asigure aplicarea în mod corespunzãtor a prevederilor alin. (3) de cãtre celelalte instituţii din cadrul grupului din care aceasta face parte şi împreunã cu care solicitã aprobarea.
(5) Instituţia de credit trebuie sã furnizeze o listã cu toate portofoliile care urmeazã sã fie exceptate permanent de la aplicarea abordãrii bazate pe modele interne de rating. Portofoliile exceptate trebuie sã fie cuantificate într-un mod cuprinzãtor - cum ar fi numãrul contrapartidelor importante, valoarea agregatã a expunerilor şi valoarea ponderatã la risc a expunerilor, calculate potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 , cu completãrile ulterioare.
SECŢIUNEA a 6-a
Autoevaluarea
ART. 10
(1) Instituţia de credit trebuie sã desfãşoare o autoevaluare a stadiului de conformitate cu standardele şi cerinţele minime prevãzute de <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Instituţia de credit trebuie sã stabileascã un plan de acţiuni pentru remedierea lipsurilor şi deficienţelor identificate şi o planificare pentru obţinerea conformitãţii.
(3) În cazul cererilor de aprobare depuse împreunã de mai multe instituţii, instituţia de credit trebuie sã asigure aplicarea în mod corespunzãtor a prevederilor alin. (1) şi (2) de cãtre celelalte instituţii din cadrul grupului din care aceasta face parte şi împreunã cu care solicitã aprobarea.
ART. 11
(1) Autoevaluarea trebuie sã înceapã cu o evaluare globalã, dintr-o perspectivã consolidatã, a modului în care diversele modele se îmbinã şi se potrivesc în cadrul instituţiei de credit/instituţiilor sau al grupului, evaluare globalã ce trebuie sã se refere la gradul de adecvare al structurii organizatorice din perspectiva cadrului de administrare a activitãţii, gradul de adecvare al resurselor alocate sistemului de rating, comparabilitatea în cadrul grupului cu privire la date şi metodologie, coerenţa în organizarea IT.
(2) Autoevaluarea trebuie sã acopere, de asemenea, toate aspectele sistemului de rating: metodologie, calitatea datelor, procedurile de validare cantitativã şi calitativã, cadrul de administrare a activitãţii şi mediul tehnologic.
(3) Autoevaluarea poate fi realizatã de cãtre personalul aferent unei funcţii independente de evaluare a riscului, cu sprijinul, în cazul în care este necesar, al auditorilor interni.
(4) Documentaţia privind autoevaluarea trebuie sã includã o descriere a procesului de autoevaluare desfãşurat, lipsurile şi deficienţele identificate, inclusiv aprecierea instituţiei de credit/instituţiilor cu privire la importanţa acestora, planul de acţiuni pentru remedierea lipsurilor şi deficienţelor identificate şi planificarea pentru obţinerea conformitãţii.
SECŢIUNEA a 7-a
Alte aspecte privind cererea de aprobare
ART. 12
(1) Cererea de aprobare trebuie semnatã de cãtre un membru executiv al structurii de conducere a fiecãrei entitãţi juridice dintre cele care solicitã aprobarea, membru care este împuternicit sã angajeze legal entitatea respectivã.
(2) Semnatarul sau, dupã caz, semnatarii trebuie sã confirme în cadrul cererii de aprobare cã documentaţia-suport reprezintã un rezumat adevãrat şi just al subiectelor acoperite. Prin rezumat se înţelege faptul cã documentaţia furnizeazã doar o prezentare pe scurt a principalelor aspecte ale subiectului în cauzã, prin adevãrat, faptul cã informaţiile cuprinse în rezumat nu sunt false sau nu induc în eroare, iar prin just, faptul cã informaţiile redau un rezumat de ansamblu rezonabil, fãrã a omite aspecte semnificative.
ART. 13
(1) Cererea de aprobare trebuie redactatã în limba românã.
(2) Documentaţia-suport trebuie întocmitã într-o limbã sau în limbi stabilitã/stabilite de comun acord între Banca Naţionalã a României, autoritãţile competente din ţãrile gazdã şi instituţia de credit/instituţii. Pentru documentele redactate într-o limbã strãinã se va prezenta şi traducerea legalizatã în limba românã a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbã de circulaţie internaţionalã, Banca Naţionalã a României poate excepta, de la caz la caz, aplicarea cerinţei privind traducerea legalizatã.
ART. 14
(1) În cazul în care instituţia de credit nu furnizeazã Bãncii Naţionale a României documentaţia prevãzutã la art. 4 fie odatã cu depunerea cererii de aprobare, fie ulterior depunerii acesteia sau dacã cererea de aprobare şi/sau documentaţia-suport, transmise/transmisã acesteia de cãtre instituţia de credit, nu îndeplinesc cerinţele stabilite la art. 3-9, art. 11 alin. (4), art. 12 şi 13, solicitarea instituţiei de credit/instituţiilor este consideratã incompletã de cãtre Banca Naţionalã a României.
(2) Banca Naţionalã a României şi, dupã caz, celelalte autoritãţi competente implicate efectueazã o evaluare preliminarã a întregii solicitãri - respectiv cerere de aprobare şi documentaţie-suport - imediat ce o astfel de solicitare este primitã de cãtre aceasta. Banca Naţionalã a României notificã instituţiei de credit caracterul complet al solicitãrii.
ART. 15
(1) În cazul cererilor de aprobare formulate în condiţiile prevãzute la <>art. 182 alin. (1) sau la <>art. 193 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în condiţiile în care Banca Naţionalã a României este autoritatea responsabilã cu supravegherea pe bazã consolidatã, perioada de 6 luni stabilitã la art. 182 alin. (3), respectiv la art. 193 alin. (3) din ordonanţa menţionatã începe de la data primirii de cãtre Banca Naţionalã a României a unei solicitãri - respectiv cerere de aprobare şi documentaţie-suport - complete din perspectiva prezentului regulament.
(2) În situaţia prevãzutã la alin. (1), Banca Naţionalã a României confirmã începerea curgerii termenului de 6 luni.
CAP. III
Standarde pentru îndeplinirea cerinţelor minime prevãzute de cãtre <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare
SECŢIUNEA 1
Utilizarea parţialã permanentã şi implementarea gradualã
1.1. Implementarea gradualã
ART. 16
La momentul solicitãrii aprobãrii Bãncii Naţionale a României de a utiliza abordarea bazatã pe modele interne de rating, instituţiile de credit trebuie sã fi acoperit prin abordarea propusã cel puţin 50% atât din valoarea totalã a expunerilor, cât şi din valoarea totalã ponderatã la risc a expunerilor. Efectuarea calculelor se realizeazã potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 , cu completãrile ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazatã pe modele interne de rating. Pentru calcularea nivelului de acoperire, finanţãrile specializate tratate potrivit abordãrii prevãzute la <>art. 36 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pot fi considerate de cãtre instituţia de credit ca expuneri pentru care este aplicatã abordarea bazatã pe modele interne de rating propusã.
ART. 17
În cazul în care instituţiile de credit doresc sã recurgã la implementarea gradualã a abordãrii bazate pe modele interne de rating, acestea trebuie sã elaboreze un plan de implementare credibil şi fezabil cu privire la acoperirea iniţialã a expunerilor - acoperirea la momentul obţinerii aprobãrii din partea Bãncii Naţionale a României de a utiliza abordarea respectivã - şi la ritmul implementãrii graduale.
ART. 18
(1) Politica de implementare gradualã a instituţiei de credit trebuie sã precizeze cel puţin orizontul de timp pe parcursul cãruia este realizatã implementarea gradualã, precum şi secvenţialitatea de desfãşurare a acesteia.
(2) Stabilirea unei perioade de timp în care sã se realizeze implementarea gradualã trebuie sã aibã în vedere capacitatea realã a instituţiei de credit de a trece la utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating, precum şi acoperirea prin aceastã abordare, cât mai curând posibil, a activitãţilor de bazã ale instituţiei de credit şi a determinanţilor de risc de credit principali.
(3) Orizontul de timp trebuie sã fie suficient de redus, pentru a se evita implementarea abordãrii bazate pe modele interne de rating pe o perioadã de timp prelungitã nejustificat, şi suficient de lung, pentru a se asigura calitatea datelor, a metodologiei şi a rezultatelor.
(4) Implementarea gradualã trebuie finalizatã în termen de 5 ani de la data obţinerii aprobãrii de a utiliza abordarea bazatã pe modele interne de rating propusã, indiferent de tipul de abordare bazatã pe modele interne de rating pe care instituţia de credit doreşte sã îl implementeze.
ART. 19
(1) Secvenţialitatea claselor de expuneri în planul de implementare gradualã a abordãrii bazate pe modele interne de rating trebuie sã se bazeze pe importanţa portofoliilor - portofoliile cele mai importante, respectiv portofoliile care reprezintã activitãţile de bazã ale instituţiei de credit trebuie introduse primele în planul de implementare gradualã.
(2) Secvenţialitatea claselor de expuneri în planul de implementare gradualã a abordãrii bazate pe modele interne de rating este aleasã de cãtre instituţia de credit.
(3) Pe mãsurã ce fiecare portofoliu al instituţiei de credit este supus, potrivit documentaţiei ce însoţeşte cererea de aprobare, procesului de implementare gradualã, nu este necesarã formularea de cãtre instituţia de credit respectivã a unei noi cereri de aprobare, cu excepţia cazurilor specificate la art. 23.
ART. 20
Anterior trecerii la implementarea gradualã a abordãrii bazate pe modele interne de rating pentru clasele de expuneri, instituţiile de credit trebuie sã desfãşoare o autoevaluare a îndeplinirii cerinţelor prevãzute de <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 21
(1) Pe parcursul perioadei de implementare gradualã, instituţiile de credit pot fi solicitate, de la caz la caz:
a) sã informeze Banca Naţionalã a României cu privire la planurile şi progresele întreprinse în ceea ce priveşte practicile de cuantificare şi administrare a riscului;
b) sã informeze în timp util Banca Naţionalã a României atunci când, conform planului de implementare gradualã, sunt pregãtite sã utilizeze un sistem de rating pentru scopurile calculãrii cerinţelor de capital reglementate pentru o clasã de expuneri sau unitate operaţionalã adiţionalã;
c) sã informeze în timp util Banca Naţionalã a României cu privire la intenţia lor de a supune procesului de implementare gradualã o clasã de expuneri. Instituţiile de credit pot fi solicitate, de asemenea, ca înainte de a începe sã utilizeze sistemul de rating pentru clasa respectivã sã primeascã permisiune explicitã de la Banca Naţionalã a României; sau
d) sã îndeplineascã o combinaţie a cerinţelor exprimate la lit. a), b) şi c).
(2) Pentru scopurile alin. (1), Banca Naţionalã a României va specifica, în cadrul documentului prin care se comunicã decizia cu privire la cererea de aprobare, cerinţele, dintre cele enumerate la alineatul menţionat, care trebuie îndeplinite de cãtre instituţia de credit.
ART. 22
Modificãri ale planului de implementare gradualã aprobat pot fi permise numai în cazul în care au loc modificãri importante ale mediului de afaceri, cum ar fi modificãri ale strategiei - fie ca urmare a modificãrii structurii acţionariatului sau a structurii de conducere, fie ca urmare a unei noi orientãri a activitãţii -, fuziuni şi achiziţii, iar respectivele modificãri sunt justificate în mod corespunzãtor de cãtre instituţia de credit.
ART. 23
(1) În sensul art. 22, în cazul unei modificãri a strategiei, dacã nu existã motive întemeiate pentru amânare, orizontul de timp pentru perioada de implementare gradualã trebuie sã rãmânã acelaşi, dar secvenţialitatea implementãrii graduale poate fi modificatã.
(2) În sensul art. 22, în cazul în care o instituţie de credit care utilizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating achiziţioneazã o instituţie de credit care nu utilizeazã o astfel de abordare, instituţiei de credit care utilizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating i se poate solicita de cãtre Banca Naţionalã a României, de la caz la caz, sã formuleze o nouã cerere de aprobare, cu o nouã politicã de utilizare parţialã şi de implementare gradualã, sau i se poate solicita sã furnizeze Bãncii Naţionale a României un plan de aducere a întregii instituţii de credit la starea de conformitate cu <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În sensul art. 22, în cazul în care o instituţie de credit care nu utilizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating achiziţioneazã o instituţie de credit care utilizeazã o astfel de abordare, Banca Naţionalã a României va solicita instituţiei de credit achizitoare, în cazul în care aceasta doreşte sã utilizeze abordarea bazatã pe modele interne de rating, formularea unei noi cereri de aprobare.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplicã în mod corespunzãtor în situaţia în care a avut loc o fuziune în care este implicatã instituţia de credit.
ART. 24
În cazul instituţiilor de credit care intenţioneazã sã implementeze gradual abordarea pe modele interne de rating avansatã în douã etape - respectiv realizând întâi trecerea de la abordarea standard la abordarea pe modele interne de rating de bazã, iar ulterior pe cea de la abordarea pe modele interne de rating de bazã la abordarea pe modele interne de rating avansatã -, regulile şi criteriile aferente planurilor de implementare gradualã se aplicã la fiecare etapã.
1.2. Utilizarea parţialã permanentã
ART. 25
(1) Pentru scopurile <>art. 30 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în vederea obţinerii aprobãrii de a excepta în mod permanent de la aplicarea abordãrii bazate pe modele interne de rating anumite expuneri, instituţiile de credit trebuie sã justifice exceptãrile respective.
(2) În sensul alin. (1), considerentele pentru care instituţia de credit solicitã exceptarea trebuie sã fie prezentate în totalitate şi sã fie credibile. Pentru scopurile art. 30 alin. (1) lit. a) şi b) din regulamentul menţionat la alin. (1), justificarea trebuie sã se refere la motivele pentru care instituţia de credit considerã cã, în cazul claselor de expuneri pentru care se solicitã exceptarea, implementarea unui sistem de rating ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit, la modul în care se încadreazã expunerile respective în propria activitate şi strategie, precum şi dacã acestea intrã în sfera activitãţilor sale de bazã.
(3) La fundamentarea solicitãrii de exceptare, instituţiile de credit nu pot justifica efortul excesiv în implementarea unui sistem de rating pornind exclusiv de la absenţa datelor cu privire la stãrile de nerambursare, ci respectivul efort trebuie demonstrat şi prin intermediul unor elemente, cum ar fi comparaţii cu activitatea şi strategia instituţiei de credit.
ART. 26
(1) Exceptarea expunerilor în unitãţi operaţionale, prevãzutã la <>art. 30 alin. (1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se poate acorda de cãtre Banca Naţionalã a României, cu condiţia respectãrii prevederilor alin. (2)-(6), în cazul unitãţilor operaţionale de importanţã redusã pentru care sistemele de rating ale instituţiei de credit sau ale grupului nu sunt semnificative, elaborarea de sisteme de rating proprii este imposibilã sau pentru care implementarea unor astfel de sisteme ar reprezenta un efort excesiv.
(2) Valoarea agregatã a expunerilor exceptate în mod permanent, potrivit art. 30 alin. (1) lit. c) din regulamentul menţionat la alin. (1), de la aplicarea abordãrii bazate pe modele interne de rating nu poate depãşi 10% din valoarea totalã a expunerilor - bilanţiere şi extrabilanţiere -, iar valoarea agregatã a expunerilor respective, cuantificatã ca valoare ponderatã la risc a expunerilor, nu poate depãşi 10% din valoarea totalã ponderatã la risc a expunerilor - bilanţiere şi extrabilanţiere. Efectuarea calculelor se realizeazã potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 , cu completãrile ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazatã pe modele interne de rating.
(3) În sensul alin. (2), pragurile de importanţã precizate la alineatul menţionat trebuie aplicate exclusiv la nivelul instituţiei de credit sau al grupului care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating.
(4) În vederea calculãrii pragurilor de importanţã precizate la alin. (2) nu trebuie luate în considerare - nici la numãrãtorul, nici la numitorul pragurilor de importanţã - expunerile pentru care instituţia de credit intenţioneazã sã recurgã la utilizarea parţialã permanentã pe baza satisfacerii de cãtre respectivele expuneri a criteriilor prevãzute la art. 30 alin. (1) din regulamentul specificat la alin. (1), altele decât cele legate de importanţã, stipulate la art. 30 alin. (1) lit. c) din respectivul regulament.
(5) Instituţia de credit sau grupul care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating este responsabilã/responsabil pentru monitorizarea conformitãţii cu pragurile de importanţã precizate la alin. (2) şi trebuie sã deţinã sisteme şi proceduri de monitorizare a aspectelor legate de importanţã în timp util şi într-o manierã adecvatã. În cazul în care se produc depãşiri ale pragurilor de importanţã, instituţia de credit/grupul trebuie sã informeze Banca Naţionalã a României şi sã prezinte spre aprobare un plan de mãsuri de remediere corespunzãtoare şi suficient de rapidã a situaţiei. În cazurile în care pragurile de importanţã sunt depãşite în mod intenţionat - spre exemplu, ca urmare a deciziei strategice de expansiune într-un anumit sector -, anterior expansiunii efective, instituţia de credit/grupul trebuie sã dispunã de o politicã de implementare gradualã.
(6) Verificarea îndeplinirii pragurilor de importanţã precizate la alin. (2) trebuie efectuatã de cãtre instituţia de credit/grup cel puţin anual şi în orice situaţie în care se produc modificãri semnificative ale structurii instituţiei de credit/grupului, cum ar fi fuziuni sau achiziţii.
SECŢIUNEA a 2-a
Testul de utilizare
2.1. Sfera de aplicare
ART. 27
În vederea obţinerii aprobãrii de a utiliza abordarea bazatã pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie sã demonstreze Bãncii Naţionale a României cã informaţiile utilizate sau produse de cãtre sistemul sãu de rating pentru determinarea cerinţelor de capital reglementate sunt utilizate, de asemenea, în cursul desfãşurãrii activitãţii sale obişnuite, îndeosebi în administrarea riscului.
ART. 28
Sistemele de rating, ratingurile şi estimãrile cu privire la stãrile de nerambursare şi la pierderi, proiectate şi create cu scopul exclusiv de a primi aprobare pentru utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating, precum şi utilizate doar în scopul producerii datelor necesare pentru abordarea respectivã nu sunt permise.
ART. 29
(1) Instituţiile de credit trebuie sã utilizeze efectiv ratingurile interne şi parametrii de risc rezultaţi. Dacã nu în totalitate, cel puţin o parte semnificativã şi efectivã a proceselor şi funcţiilor enumerate la <>art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, trebuie sã se bazeze exclusiv pe ratingurile şi pe estimãrile parametrilor de risc utilizate la calcularea cerinţelor de capital, astfel încât aceste ratinguri şi estimãri sã aibã o influenţã substanţialã asupra procesului decizional şi acţiunilor întreprinse de cãtre instituţiile de credit.
(2) În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie sã se asigure cã utilizarea datelor precizate nu este marginalã şi trebuie sã evalueze validitatea diferenţelor dintre aceste date şi datele utilizate pentru scopuri interne, cum ar fi diferenţele dintre probabilitatea de nerambursare utilizatã pentru scopuri de evaluare - pricing - şi cea utilizatã pentru scopurile ratingului.
ART. 30
(1) Pentru scopurile <>art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin a avea un rol hotãrâtor nu trebuie sã se înţeleagã faptul cã datele/parametrii care se utilizeazã la calcularea cerinţelor de capital trebuie sã fie identice/identici cu datele utilizate în vederea administrãrii creditului sau sã fie o funcţie liniarã şi omoteticã a acestora, ci trebuie sã se înţeleagã faptul cã existã o relaţie puternicã între aceste douã categorii de date.
(2) Instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã ratingurile şi estimãrile utilizate la calcularea cerinţelor de capital au un rol hotãrâtor în procesele şi funcţiile enumerate la art. 3 alin. (2) lit. b) din regulamentul menţionat la alin. (1) şi trebuie sã indice unde sunt utilizaţi intern parametri finali diferiţi, cu respectarea prevederilor art. 170 din regulamentul respectiv.
ART. 31
În vederea evaluãrii impactului asupra operaţiunilor acestora, instituţiile de credit trebuie sã furnizeze Bãncii Naţionale a României o documentaţie în care sã identifice şi sã descrie modul în care sunt utilizate ratingurile interne, parametrii de risc relevanţi, precum şi toate sistemele şi procesele aferente. Aceastã documentaţie trebuie sã fie actualizatã cu regularitate - de exemplu, de cãtre funcţia de control al riscului de credit - şi sã fie examinatã de cãtre auditul intern.
ART. 32
(1) În vederea obţinerii aprobãrii iniţiale de a utiliza abordarea bazatã pe modele interne de rating, precum şi ulterior, pentru obţinerea aprobãrii de a utiliza abordãri, metode sau sisteme de rating adiţionale, instituţiile de credit trebuie sã raporteze Bãncii Naţionale a României cerinţele totale de capital calculate pe baza tuturor abordãrilor/metodelor/sistemelor de rating pe care instituţia de credit respectivã intenţioneazã sã le utilizeze la momentul solicitãrii aprobãrii.
(2) În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie sã completeze şi sã transmitã Bãncii Naţionale a României formularele de raportare prevãzute la <>art. 8 din Ordinul Bãncii Naţionale a României nr. 12/2007 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi formularele CR EQU IRB şi CR SEC IRB din ordinul menţionat.
2.2. Utilizarea datelor pentru scopuri interne
ART. 33
Utilizarea pentru scopuri interne a datelor pe baza cãrora se determinã cerinţele de capital trebuie sã fie suficient de cuprinzãtoare pentru a se asigura rolul hotãrâtor al acestor date în cadrul proceselor şi funcţiilor enumerate la <>art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 34
Categoriile de date trebuie sã fie diferenţiate - de exemplu, datele de intrare sub forma datelor publicate în situaţiile financiare trebuie sã fie diferenţiate de datele estimate care rezultã din calculele efectuate de cãtre instituţia de credit. Toate estimãrile parametrilor de risc trebuie sã se bazeze pe datele de intrare, iar aceste date trebuie sã fie în esenţã aceleaşi, indiferent dacã sunt utilizate pentru scopurile administrãrii creditului sau pentru cele ale determinãrii cerinţei de capital reglementate.
ART. 35
Structura şi detaliile conceptuale ale sistemelor de rating şi ale celor de determinare a capitalului nu trebuie sã difere în mod fundamental, indiferent de scop - intern sau reglementat.
ART. 36
(1) Orice diferenţe existente între ratingurile şi estimãrile parametrilor de risc utilizate la calcularea cerinţelor de capital şi parametrii finali utilizaţi pe plan intern trebuie sã se bazeze pe o fundamentare bine formalizatã. Instituţia de credit trebuie sã dispunã de piste de audit robuste, conforme unei politici interne specificate având ca scop evaluarea importanţei diferenţelor, precum şi a faptului dacã diferenţele respective conduc la un grad mai mare de prudenţã sau de relaxare în ceea ce priveşte adecvarea capitalului.
(2) În cazul în care marjele de evaluare - pricing margins - sunt determinate pe baza datelor care nu sunt utilizate în cadrul abordãrii bazate pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie sã examineze ambele tipuri de calculare a marjelor şi sã determine, de o manierã prudentã, cerinţele de capital reglementate.
(3) Standardele de administrare a activitãţii trebuie sã fie cu atât mai ridicate cu cât sunt mai numeroase diferenţele dintre sistemele utilizate pentru scopuri reglementate şi cele utilizate pentru scopuri interne.
ART. 37
Pentru scopurile testului de utilizare, instituţiile de credit care utilizeazã modele de determinare a capitalului economic trebuie sã furnizeze explicaţii cu privire la diferenţele dintre datele şi parametrii utilizaţi în cadrul modelului respectiv şi cei utilizaţi pentru calcularea cerinţelor de capital reglementate.
ART. 38
În domeniile conexe procesului de evaluare a riscului de credit - cum ar fi ratingurile -, parametrii finali utilizaţi pentru scopuri interne şi datele utilizate în vederea calculãrii cerinţelor de capital reglementate trebuie sã se afle în concordanţã, dar o anumitã flexibilitate este permisã în ceea ce priveşte evaluarea - pricing - şi alocarea internã a capitalului. Estimãrile finale cu privire la stãrile de nerambursare sau la pierderi, utilizate pe plan intern, nu trebuie sã conducã la o estimare utilizatã la determinarea cerinţelor de capital care sã fie neverosimilã.
ART. 39
Datele de intrare identificate ca fiind de importanţã ridicatã în ceea ce priveşte selectarea, estimarea şi/sau administrarea riscului de credit pentru scopuri interne nu trebuie omise de la alocarea ratingurilor şi estimarea parametrilor de risc care se utilizeazã la calcularea cerinţelor de capital. Sursa de informaţii şi analiza aferentã nu trebuie sã lipseascã din cadrul criteriilor utilizate pentru scopurile reglementate privind determinarea ratingului şi estimarea probabilitãţii de nerambursare.
ART. 40
Modelele de rating elaborate trebuie sã se afle în concordanţã cu planurile strategice şi tehnologice ale instituţiei de credit. Modelarea şi estimãrile parametrilor de risc trebuie sã fie cât mai exacte posibil, reflectând diferitele categorii de expuneri din cadrul portofoliilor şi subportofoliilor. În cazurile în care instituţia de credit trebuie sã elaboreze sisteme de rating distincte, testul de utilizare trebuie aplicat în mod corespunzãtor.
ART. 41
În cazul în care utilizeazã scale uniforme - master scales - pentru administrarea internã a riscului, asigurându-se în acest mod categorii de risc echivalente de-a lungul portofoliilor, instituţiile de credit trebuie sã acorde o importanţã sporitã calibrãrii corecte a fiecãrui sistem de rating individual comparativ cu raportarea lor la scala uniformã - master scale.
ART. 42
(1) Planurile strategice ale instituţiei de credit trebuie sã includã programe ample de formare profesionalã pentru a facilita personalului, inclusiv organelor cu funcţie de conducere, înţelegerea modelelor de rating ale instituţiei de credit respective. Complexitatea modelelor, procesele interne şi externe utilizate de cãtre instituţia de credit pentru a întrebuinţa respectivele modele, precum şi modalitatea în care trebuie sã fie utilizate ratingurile obţinute trebuie înţelese în mod corespunzãtor.
(2) În contextul întrebuinţãrii efective a modelelor, instituţiile de credit trebuie sã dispunã de un plan strategic de coordonare a resurselor umane şi tehnologice, care trebuie sã ia în considerare impactul modelului asupra diferitelor arii funcţionale ale instituţiei de credit.
ART. 43
Anterior implementãrii abordãrii bazate pe modele interne de rating pentru o anumitã categorie de expuneri, instituţiile de credit trebuie sã asigure o îmbinare armonioasã între sfera de aplicare, testul de experienţã prevãzut la <>art. 4 şi 5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi utilizarea internã a datelor.
SECŢIUNEA a 3-a
Metodologia şi documentaţia
3.1. Alocarea pe clase de expuneri
3.1.1. Clasa de expuneri de tip retail
3.1.1.1. Persoanele fizice şi entitãţile mici şi mijlocii
ART. 44
(1) În vederea îndeplinirii cerinţelor prevãzute la <>art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit trebuie sã dispunã de criterii interne pentru a diferenţia persoanele fizice de entitãţile mici şi mijlocii.
(2) În cazul în care o entitate este înregistratã separat, acest aspect trebuie considerat drept o dovadã puternicã în sensul tratãrii acesteia ca o entitate micã sau mijlocie.
(3) În sensul alin. (1), criteriile interne folosite de cãtre instituţiile de credit pot depinde de modul în care instituţia de credit îşi administreazã portofoliul de credite - spre exemplu, dacã instituţia de credit îşi administreazã expunerile de tip retail pe bazã de tranzacţie, criteriul trebuie sã fie scopul creditului, iar în acest caz, numai creditele acordate persoanelor fizice în scopuri necomerciale trebuie sã fie tratate ca expuneri faţã de persoane fizice; dacã instituţia de credit îşi administreazã expunerile de tip retail pe bazã de debitor, este necesar sã adopte o regulã coerentã de diferenţiere a clientelei, cum ar fi: clasificarea debitorului ca entitate micã sau mijlocie, dacã majoritatea venitului acestuia provine din desfãşurarea de activitãţi pe cont propriu, tratarea oricãrei entitãţi care nu este înregistratã ca persoanã fizicã.
ART. 45
În cazul depãşirii pragului de 1 milion euro prevãzut la <>art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, expunerea trebuie reîncadratã în clasa de expuneri faţã de societãţi, iar pentru calcularea cerinţei de capital trebuie utilizatã formula de ponderare la risc aferentã expunerilor faţã de societãţi. Dacã sistemul de rating aplicat clasei de expuneri de tip retail îndeplineşte cerinţele aferente sistemelor de rating ale clasei de expuneri faţã de societãţi, nu este necesarã nicio modificare a sistemului de rating. În caz contrar, trebuie aplicat sistemul de rating al clasei de expuneri faţã de societãţi.
ART. 46
Instituţiile de credit trebuie sã dispunã de capacitatea de a identifica şi consolida grupurile de clienţi aflaţi în legãturã, precum şi de a agrega expunerile relevante ale fiecãruia dintre aceste grupuri. Identificarea şi agregarea sumelor datorate de cãtre un client debitor sau de cãtre un grup de clienţi aflaţi în legãturã este necesar sã fie efectuate luând în considerare toate entitãţile grupului bancar, cu excepţia celor excluse explicit potrivit prevederilor <>art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 47
În cazul în care suma totalã datoratã calculatã în condiţiile prevãzute la <>art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este diminuatã - de exemplu, prin rambursare - şi scade sub pragul de 1 milion euro, instituţia de credit nu trebuie sã o încadreze în mod automat în clasa de expuneri de tip retail, ci trebuie sã verifice în prealabil respectarea cerinţelor prevãzute la art. 16 alin. (1) lit. b)-d) din regulamentul menţionat.
ART. 48
În cazul în care o instituţie de credit mamã are filiale care sunt creditori direcţi ai unui grup de clienţi aflaţi în legãturã, grupul bancar trebuie sã dispunã de un proces care sã permitã încadrarea adecvatã a acestor clienţi aflaţi în legãturã în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri faţã de societãţi, pe baza expunerii agregate.
ART. 49
(1) Pentru scopurile <>art. 16 alin. (1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã expunerile din clasa de expuneri de tip retail sunt tratate diferit - respectiv cu un grad mai redus de individualitate - în comparaţie cu expunerile încadrate în clasa de expuneri faţã de societãţi.
(2) În sensul alin. (1), procesul de creditare poate fi împãrţit pe urmãtoarele componente: activitãţi de marketing şi de vânzãri, proces de rating, sistem de rating, decizie de creditare, tehnici de diminuare a riscului de credit, monitorizare, sisteme de avertizare timpurie şi proces de tratare a situaţiilor problematice/recuperare. Cerinţa menţionatã la alin. (1) poate fi consideratã îndeplinitã atât timp cât o instituţie de credit poate demonstra cã oricare dintre aceste componente diferã în mod clar. Diferenţele dintre sistemele de rating şi dintre procesele de recuperare utilizate de cãtre instituţia de credit pot furniza dovezi puternice privind îndeplinirea condiţiei prevãzute la art. 16 alin. (1) lit. c) din regulamentul precizat la alin. (1).
(3) Creditele sindicalizate nu trebuie sã fie tratate ca expuneri de tip retail.
(4) Instituţiile de credit nu trebuie sã recurgã la adaptarea proceselor acestora de administrare a riscului la standarde mai joase pentru îndeplinirea condiţiei prevãzute la art. 16 alin. (1) lit. c) din regulamentul precizat la alin. (1). Instituţia de credit nu trebuie sã modifice tratamentul aplicat unei expuneri pentru care se aflã în proces de pregãtire a utilizãrii abordãrii bazate pe modele interne de rating.
ART. 50
(1) În cazul în care sistemul de rating pentru expunerile de tip retail este acelaşi cu cel utilizat pentru expunerile faţã de societãţi, instituţia de credit trebuie sã facã posibilã validarea distinctã a sistemului de rating pentru expunerile tratate ca expuneri de tip retail. Estimãrile parametrilor şi determinarea cerinţei de capital pentru expunerile de tip retail pot fi, de asemenea, obţinute pe bazã de grupã de expuneri şi nu numai pe baza estimãrilor parametrilor pentru debitorii individuali din clasa de expuneri faţã de societãţi.
(2) Atribuirea unui rating individual unui client de tip retail nu trebuie prin ea însãşi sã excludã clasificarea expunerii respective în clasa expunerilor de tip retail.
3.1.1.2. Expunerile de tip retail reînnoibile eligibile
ART. 51
Pentru scopurile <>art. 43 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, creditele din categoria expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile pot fi garantate printr-un gaj general, conferit prin contract, care sã vizeze diferitele expuneri faţã de acelaşi debitor, atât timp cât expunerea individualã este tratatã ca negarantatã pentru scopurile calculãrii cerinţei de capital - respectiv sumele recuperate prin executarea garanţiei reale nu pot fi luate în considerare la estimarea pierderii în caz de nerambursare.
ART. 52
Pentru scopurile <>art. 43 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, o linie de credit neutilizatã este consideratã revocabilã imediat chiar dacã legislaţia privind protecţia consumatorului sau legislaţia conexã interzice instituţiei de credit revocarea imediatã a acesteia sau stabileşte perioade minime de revocare. Conformitatea cu reglementãrile care privesc protecţia consumatorului nu trebuie sã împiedice instituţiile de credit sã clasifice expunerile care îndeplinesc toate celelalte criterii ca expuneri de tip retail reînnoibile eligibile.
ART. 53
Pragul menţionat la <>art. 43 alin. (2) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, poate fi aplicat la nivelul instituţiei de credit. Subcategoriile din cadrul categoriei de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile - cum ar fi cardurile de credit, tragerile pe descoperit de cont şi altele - trebuie sã fie diferenţiate dacã ratele pierderii diferã semnificativ.
ART. 54
(1) Demonstraţia cu privire la volatilitatea redusã a ratelor pierderii menţionatã la <>art. 43 alin. (2) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, trebuie sã fie fãcutã pe parcursul procesului de aprobare a utilizãrii abordãrii bazate pe modele interne de rating şi, ulterior, în orice moment la solicitarea Bãncii Naţionale a României.
(2) În vederea evaluãrii volatilitãţii ratelor pierderii pentru portofoliul sau subportofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile relativ la nivelul mediu al ratelor pierderii, nivelul de referinţã este în general volatilitatea relativã a ratelor pierderii pentru alte subportofolii din categoria "alte expuneri de tip retail", în care instituţia de credit deţine expuneri. În acest caz, instituţiile de credit trebuie sã furnizeze date cu privire la media şi la deviaţia standard a ratelor pierderii pentru toate aceste subportofolii.
(3) În cazul în care nu se dispune în cadrul instituţiei de credit de categoria "alte expuneri de tip retail" sau dacã aceasta nu este adecvatã ca nivel de referinţã, portofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile ale instituţiilor de credit similare, portofoliile ipotecare sau portofoliile de expuneri faţã de societãţi pot fi utilizate ca posibile portofolii de referinţã alternative.
(4) În sensul alin. (1), în vederea unei cuantificãri adecvate a volatilitãţii, poate fi utilizat coeficientul de variaţie - deviaţia standard raportatã la medie -, iar prin rata pierderii se înţelege pierderea efectivã pe parcursul unei perioade fixe de timp, cuantificatã ca procent din valoarea categoriei de expuneri.
3.1.1.3. Expunerile de tip retail garantate cu un bun imobiliar
ART. 55
Orice expunere de tip retail cãreia instituţia de credit îi atribuie, pentru scopurile cuantificãrii interne a riscului, o garanţie reprezentatã de un bun imobiliar trebuie clasificatã ca expunere de tip retail garantatã cu un bun imobiliar. În cazul expunerilor de tip retail cãrora nu le-a fost atribuitã nicio garanţie reprezentatã de un bun imobiliar, pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare nu trebuie luate în considerare veniturile potenţiale din valoarea bunurilor imobiliare.
3.1.2. Clasa de expuneri faţã de societãţi
3.1.2.1. Entitãţile mici şi mijlocii în cadrul clasei de expuneri faţã de societãţi
ART. 56
(1) În sensul <>art. 35 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cifra de afaceri reprezintã valoarea veniturilor brute totale încasate de cãtre o societate din vânzarea bunurilor şi serviciilor, în cursul desfãşurãrii normale a activitãţii. În cazul unei societãţi de asigurare, prin aceastã expresie se înţelege valoarea veniturilor brute din prime.
(2) Pentru scopurile art. 35 din regulamentul menţionat la alin. (1), substituirea cifrei de afaceri anuale totale cu totalul activelor se poate realiza pe bazã voluntarã în condiţiile în care instituţia de credit poate demonstra cã aceasta constituie cel puţin o abordare echivalentã din punct de vedere prudenţial, este aplicatã consecvent în timp şi formalizatã în cadrul normelor interne ale instituţiei de credit.
3.1.2.2. Finanţarea specializatã
ART. 57
(1) În sensul <>art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu este necesar ca toate cerinţele pentru încadrarea în subclasa expunerilor provenind din finanţãri specializate, precizate la articolul menţionat, sã fie îndeplinite în aceeaşi mãsurã. Elementele individuale ale definiţiei expunerilor provenind din finanţãri specializate pot fi relaxate într-un anumit grad pentru a se cuprinde categorii diferite de expuneri, dar toate cele 3 elemente ale definiţiei trebuie îndeplinite cel puţin în esenţã. Criteriul cel mai important pentru clasificarea drept expuneri provenind din finanţãri specializate este ca sursa principalã de rambursare a creditului sã o constituie veniturile generate de activele finanţate.
(2) Instituţia de credit trebuie sã acorde o atenţie deosebitã definiţiei expunerilor provenind din finanţãri specializate în cazurile aflate la limita dintre finanţarea specializatã şi cadrul de securitizare. În cazul elementelor care ar putea fi clasificate atât ca expuneri provenind din finanţãri specializate, cât şi ca poziţii securitizate, instituţia de credit trebuie sã clasifice aceste poziţii consecvent în timp.
(3) Contrapartida tipicã în cazul unui acord contractual de finanţare specializatã este o entitate special constituitã pentru a finanţa şi/sau a exploata active corporale, cu personalitate juridicã distinctã şi ale cãrei plãţi sunt segregate de cele ale altor entitãţi sau de cele ale grupului. Entitatea respectivã trebuie sã fi încheiat un contract producãtor de efecte juridice cu privire la active şi veniturile pe care acestea le genereazã.
(4) Pentru scopurile definirii expunerilor provenind din finanţãri specializate nu prezintã importanţã numãrul de active prevãzute în acordul contractual, ci dacã activele care fac obiectul garanţiei sunt sau nu sursa de rambursare a creditului. În mod similar, în contextul definiţiei, nu trebuie considerat important dacã entitatea prevãzutã la alin. (3) a intrat sau nu într-un tip de contract de leasing pe termen lung care nu poate fi încetat - contractele de acest tip reprezentând un transfer al riscului -, ci faptul cã o astfel de situaţie nu afecteazã principiul potrivit cãruia plãţile provin din acelaşi obiect care este finanţat şi care serveşte drept garanţie.
ART. 58
(1) Expunerile provenind din finanţãri specializate se încadreazã în urmãtoarele categorii:
a) finanţare de proiecte;
b) finanţare de obiecte;
c) finanţare de mãrfuri;
d) finanţare de bunuri imobiliare producãtoare de venit.
(2) Finanţarea de proiecte este o metodã de finanţare în care creditorul se bazeazã în principal pe veniturile generate de proiectul finanţat, atât ca sursã de rambursare, cât şi ca garanţie pentru expunere.
(3) Finanţarea de obiecte este o metodã de finanţare a achiziţionãrii de active corporale în care rambursarea expunerii depinde în principal de fluxurile de numerar generate de active specifice care au fost finanţate şi gajate în favoarea creditorului sau cedate acestuia.
(4) Finanţarea de mãrfuri se referã la creditarea structuratã pe termen scurt, cu scopul de a finanţa rezerve, stocuri, creanţe aferente mãrfurilor tranzacţionate pe bursã, în care expunerea este rambursatã din veniturile din vânzarea mãrfii, iar debitorul nu dispune de capacitate independentã de a rambursa expunerea - respectiv debitorul nu desfãşoarã alte activitãţi şi nu deţine alte active semnificative.
(5) Finanţarea de bunuri imobiliare producãtoare de venit este o metodã de finanţare a bunurilor imobiliare în care perspectivele de rambursare şi recuperare aferente expunerii depind în principal de fluxurile de numerar generate de bunul imobiliar.
ART. 59
(1) Pentru a putea utiliza estimãrile probabilitãţii de nerambursare în cazul expunerilor provenind din finanţãri specializate, instituţia de credit trebuie sã demonstreze cã aceste estimãri îndeplinesc cerinţele minime prevãzute în <>cap. V din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, la nivelul fiecãrei categorii de expuneri provenind din finanţãri specializate precizate la art. 58 alin. (1).
(2) În cazul expunerilor provenind din finanţãri specializate pentru care instituţiile de credit utilizeazã abordarea prevãzutã la art. 36 din regulamentul specificat la alin. (1), în procesul de încadrare a acestor expuneri în categoriile menţionate la articolul respectiv pentru aplicarea ponderilor de risc, instituţiile de credit trebuie sã ia în considerare criteriile de încadrare specificate în anexa care face parte integrantã din prezentul regulament.
(3) Instituţiile de credit care se specializeazã în anumite activitãţi pot rafina criteriile de încadrare a expunerilor provenind din finanţãri specializate în categoriile menţionate la art. 36 din regulamentul specificat la alin. (1), criterii precizate în anexa la prezentul regulament, în mãsura în care procesul de rafinare introduce criterii adiţionale, dar nu înlocuieşte criteriile precizate.
(4) Ponderile de risc pentru expunerile provenind din finanţãri specializate, prevãzute la art. 36 din regulamentul menţionat la alin. (1), pot fi aplicate doar de cãtre instituţiile de credit care utilizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating.
(5) Pentru scopurile art. 36 alin. (1^1) din regulamentul menţionat la alin. (1), instituţia de credit trebuie sã demonstreze cã standardele de acordare a creditelor şi alte caracteristici de risc, aferente acesteia, sunt mai stricte în raport cu criteriile de încadrare specificate în anexa la prezentul regulament pentru categoria relevantã.
(6) Instituţia de credit trebuie sã examineze cel puţin anual diferitele aspecte ale finanţãrilor specializate, incluzând ratingurile, încadrarea expunerilor în subclasa expunerilor provenind din finanţãri specializate, demonstrarea faptului cã expunerile respective pot sau nu pot fi tratate în cadrul general al abordãrii bazate pe modele interne de rating.
3.1.3. Clasa expunerilor din securitizare
ART. 60
Pentru încadrarea în clasa expunerilor din securitizare, instituţiile de credit trebuie sã aibã în vedere caracteristicile securitizãrii enumerate la <>art. 2 alin. (4) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 şi sã ţinã cont de faptul cã, în general, clasificarea ca securitizare trebuie sã se bazeze pe substanţa economicã a tranzacţiei şi mai puţin pe forma sa juridicã. În cazul în care persistã incertitudini cu privire la clasificarea unei tranzacţii ca securitizare, instituţiile de credit trebuie sã se consulte cu Banca Naţionalã a României.
ART. 61
(1) Pentru scopurile <>art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 , cerinţa privind caracterul semnificativ al transferului riscului trebuie privitã separat de cerinţa privind transferul efectiv al riscului. Transferul efectiv al riscului se referã în primul rând la validitatea şi caracterul executoriu din punct de vedere juridic al prevederilor contractuale ale tranzacţiei, precum şi la absenţa prevederilor contractuale care submineazã transferul riscului şi face diferenţiere între tranzacţiile de securitizare clasicã şi sinteticã. Cerinţa privind transferul semnificativ al riscului se aplicã ambelor categorii de tranzacţii de securitizare, luând în considerare aspectele specifice fiecãrei categorii. Evaluarea caracterului semnificativ al transferului riscului poate implica şi alte criterii decât cele precizate în cap. III din regulamentul menţionat.
(2) Pentru scopurile prudenţiale reglementate, derecunoaşterea contabilã a expunerilor la riscul de credit securitizate nu constituie o cerinţã prealabilã sau o dovadã cu privire la caracterul efectiv sau semnificativ al transferului riscului de credit.
(3) Chiar dacã o structurã de securitizare nu este recunoscutã drept securitizare pentru iniţiator - spre exemplu, în cazul în care transferul riscului nu este semnificativ -, în cazul investitorului, pãrţile transferate trebuie tratate ca securitizare.
3.1.4. Clasa expunerilor din titluri de capital
3.1.4.1. Natura expunerilor din titluri de capital
ART. 62
(1) Expunerile din titluri de capital se definesc pe baza substanţei economice a instrumentului şi includ interesele de proprietate, atât directe, cât şi indirecte, cu drept de vot sau nu, asupra activelor şi venitului emitentului.
(2) Interesele indirecte legate de titluri de capital cuprind deţinerile de instrumente financiare derivate care au ca suport interese legate de titluri de capital şi deţinerile în entitãţi care emit interese de proprietate şi care desfãşoarã în principal activitãţi de investiţii în titluri de capital.
(3) O deţinere indirectã sub forma unei filiale a unei entitãţi nu este necesar sã fie luatã în considerare separat atât timp cât filiala este luatã în considerare la determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile directe din titluri de capital faţã de entitatea respectivã. Aceasta nu implicã însã o exceptare în ceea ce priveşte tratamentul expunerilor sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv (OPC), prevãzut la <>art. 23 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit cãruia instituţia de credit trebuie sã ia în considerare în mod direct expunerile-suport ale OPC.
3.1.4.2. Alocarea expunerilor clasei de expuneri din titluri de capital
ART. 63
(1) Un instrument trebuie atribuit clasei de expuneri din titluri de capital dacã îndeplineşte urmãtoarele criterii:
a) este nerambursabil în sensul cã recuperarea fondurilor investite poate fi atinsã numai prin vânzarea investiţiei, vânzarea drepturilor asupra investiţiei sau lichidarea emitentului;
b) nu comportã o obligaţie din partea emitentului; şi
c) conferã un drept rezidual asupra activelor sau venitului emitentului.
(2) Ca regulã generalã, dacã un titlu de creanţã este structurat, subordonat şi administrat ca şi un titlu de capital, acesta trebuie inclus în clasa de expuneri din titluri de capital.
(3) În clasa de expuneri din titluri de capital trebuie încadrate şi urmãtoarele instrumente:
a) orice instrument cu aceeaşi structurã ca şi cea a instrumentelor enumerate la art. 4 din Regulamentul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Bãncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/112/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) orice instrument care comportã o obligaţie din partea emitentului şi care îndeplineşte oricare dintre urmãtoarele criterii:
b1) emitentul poate amâna stingerea obligaţiei pe termen nedefinit;
b2) obligaţia impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui numãr fix de titluri de capital ale emitentului;
b3) obligaţia impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui numãr variabil de titluri de capital ale emitentului, iar orice modificare a valorii obligaţiei - toate celelalte condiţii rãmânând neschimbate - este atribuibilã modificãrii valorii unui numãr fix de titluri de capital ale emitentului, comparabilã şi în aceeaşi direcţie cu aceasta. Pentru anumite obligaţii care impun sau care permit stingerea acestora prin emisiunea unui numãr variabil de titluri de capital ale emitentului, modificarea valorii monetare a obligaţiei este egalã cu modificarea valorii juste a unui numãr fix de titluri de capital, multiplicatã printr-un factor specificat. Asemenea obligaţii îndeplinesc aceastã condiţie dacã atât factorul, cât şi numãrul precizat de titluri de capital sunt fixate;
b4) deţinãtorul are opţiunea de a solicita ca obligaţia sã fie stinsã prin titluri de capital, în afara situaţiilor în care fie, în cazul unui instrument tranzacţionat, instituţia de credit demonstreazã Bãncii Naţionale a României cã acest instrument este tranzacţionat mai mult ca titlu de creanţã asupra emitentului decât ca titlu de capital al acestuia, fie, în cazul instrumentelor care nu sunt tranzacţionate, instituţia de credit demonstreazã Bãncii Naţionale a României cã acest instrument trebuie sã fie tratat ca poziţie pe un titlu de creanţã. În ambele situaţii, cu aprobarea Bãncii Naţionale a României, instituţia de credit poate descompune riscurile pentru scopurile reglementate.
ART. 64
(1) Titlurile de creanţã, precum şi alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte produse structurate cu intenţia de a li se conferi substanţa economicã a deţinerilor de titluri de capital sunt considerate deţineri de titluri de capital.
(2) Titlurile de capital care sunt înregistrate drept credit, dar care rezultã dintr-un swap datorie/capital efectuat ca parte a recuperãrii sau restructurãrii organizate a datoriei, sunt incluse în definiţia deţinerilor de titluri de capital, dar aceste instrumente nu pot atrage o cerinţã mai micã de capital decât cea care s-ar aplica dacã deţinerile respective ar rãmâne în portofoliul de creanţe. În aceastã categorie sunt incluse datoriile a cãror rentabilitate este legatã de cea a titlurilor de capital.
(3) Investiţiile în titluri de capital care sunt structurate cu intenţia de a li se conferi substanţa economicã a deţinerilor de titluri de creanţã sau expunerilor din securitizare nu trebuie considerate deţineri de titluri de capital.
(4) Obligaţiunile cu caracteristici hibride nu pot fi considerate drept titluri de capital în mãsura în care conduc la primirea unei pãrţi fixe din profituri, nesatisfãcând criteriul precizat la art. 63 alin. (3) lit. b).
(5) În cazul obligaţiunilor convertibile şi al altor asemenea instrumente, cel puţin componenta de titlu de capital trebuie surprinsã prin atribuirea acesteia clasei de expuneri din titluri de capital.
3.1.4.3. Abordãri privind calcularea valorii ponderate la risc a expunerilor pentru expunerile din titluri de capital
ART. 65
Instrumentele considerate ca expuneri din titluri de capital trebuie sã fie incluse în clasa de expuneri din titluri de capital, în afara cazului în care acestea fac obiectul consolidãrii sau al deducerii din fondurile proprii.
ART. 66
Investiţiile în entitãţile controlate şi deţinute majoritar şi minoritar semnificativ, care sunt supuse limitelor prevãzute la <>art. 143 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi nu depãşesc limitele respective, trebuie ponderate la risc în concordanţã cu metodologia aferentã titlurilor de capital prevãzutã în <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu nu mai puţin de 100% dupã aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
ART. 67
(1) Pentru scopurile <>art. 47 alin. (2) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, alegerea de cãtre instituţia de credit de metode diferite de calculare a valorii ponderate la risc a expunerilor din titluri de capital se apreciazã ca fiind efectuatã de o manierã consecventã şi coerentã prin intermediul utilizãrii diferitelor instrumente şi procese care reflectã procesele de administrare internã a riscului.
(2) În cazul în care este utilizatã metoda bazatã pe modele interne, modelul respectiv trebuie integrat în cadrul procesului de administrare a riscului al instituţiei de credit, conform prevederilor <>art. 243 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare - spre exemplu, rezultatele modelului trebuie utilizate de cãtre instituţia de credit în ceea ce priveşte politica de investiţii, stabilirea limitelor şi administrarea expunerilor.
(3) În sensul <>art. 48 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru a demonstra faptul cã portofoliile din care fac parte expunerile din investiţii de tip private equity sunt suficient de diversificate, instituţiile de credit se pot referi la numãrul de fonduri de investiţii, la numãrul de investiţii care compun portofoliul şi la fondurile aferente sau, în mãsura în care sunt disponibili, la indici specifici de evaluare a diversificãrii. Istoricul pierderilor poate indica, de asemenea, cã un portofoliu este suficient de diversificat pentru a se putea aplica ponderea de risc de 190% expunerilor din investiţii de tip private equity.
3.1.4.4. Exceptãrile permanente de la aplicarea abordãrii bazate pe modele interne de rating pentru expunerile din titluri de capital
ART. 68
Restricţiile prevãzute la <>art. 30 alin. (1) lit. g) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pot viza dimensiunea sau categoria firmelor, sumele care pot fi investite, localizarea geograficã sau alţi factori care ar putea limita riscul investiţiei.
ART. 69
Pragul menţionat la <>art. 31 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, trebuie administrat pe bazã continuã şi trebuie verificat de cãtre instituţia de credit cel puţin anual.
3.1.5. Creanţele achiziţionate
3.1.5.1. Aspecte generale
ART. 70
(1) Creanţele achiziţionate pot fi tratate potrivit urmãtoarelor abordãri:
a) expunerea este tratatã ca expunere faţã de vânzãtor, iar creanţele sunt tratate ca garanţii reale, a cãror eligibilitate trebuie sã fie verificatã potrivit prevederilor <>cap. III din Regulamentul BNR - CNVM nr. 19/24/2006 ;
b) expunerea este tratatã ca expunere faţã de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecãrei expuneri, ca şi cum respectiva expunere ar fi fost iniţiatã de cãtre instituţia de credit, nu reprezintã un efort excesiv pentru instituţia de credit respectivã. Vânzãtorul poate sã acţioneze sau nu ca garant;
c) expunerea este tratatã ca expunere faţã de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecãrei expuneri, ca şi cum respectiva expunere ar fi fost iniţiatã de cãtre instituţia de credit, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit respectivã. Acesta poate reprezenta, în special, cazul în care instituţia de credit trebuie sã se bazeze în mare mãsurã pe informaţiile furnizate de o terţã parte. Este posibil ca instituţia de credit nici sã nu cunoascã întotdeauna fiecare debitor individual. Vânzãtorul poate sã acţioneze sau nu ca garant.
(2) Creanţele achiziţionate nu constituie o clasã de expuneri în sine, ci reflectã un tip de finanţare comun mai multor clase de active, rezultând de obicei din vânzarea bunurilor şi serviciilor asociate unei tranzacţii comerciale. Prin prisma tratamentului special prevãzut de <>Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru creanţele achiziţionate în raport cu creanţele din aceeaşi clasã de expuneri, creanţele achiziţionate pot fi încadrate în clasa expunerilor faţã de societãţi sau în clasa expunerilor de tip retail.
(3) Regulile aferente creanţelor achiziţionate privesc în primul rând creanţele care sunt achiziţionate ca parte a operaţiunilor de factoring sau de scontare a facturilor - invoice discounting - ori care sunt sau urmeazã sã fie incluse în tranzacţiile bazate pe active - asset-backed transaction. Aceste reguli nu se aplicã tranzacţiilor în care creditele iniţiate de o firmã sunt achiziţionate ulterior în scopul de a adãuga debitori activitãţii cumpãrãtorului, alta decât cea aferentã operaţiunilor de securitizare.
3.1.5.2. Condiţii pentru tratarea creanţelor achiziţionate faţã de societãţi potrivit cerinţelor minime pentru utilizarea abordãrii bazate pe modele interne de rating, aferente clasei de expuneri de tip retail
ART. 71
(1) În cazul creanţelor achiziţionate faţã de societãţi, pentru a putea utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevãzute în <>cap. V din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţia de credit trebuie sã demonstreze cã îndeplineşte criteriile de eligibilitate specificate în regulamentul respectiv.
(2) În sensul art. 44 din regulamentul menţionat la alin. (1), între vânzãtor şi instituţia de credit cumpãrãtoare nu trebuie sã se efectueze o operaţiune în condiţii de favoare, şi anume ambele pãrţi trebuie sã interacţioneze ca agenţi independenţi pe piaţa financiarã - niciunul dintre agenţi nu trebuie sã fie într-o asemenea poziţie încât sã influenţeze procesul intern de luare a deciziilor al celuilalt agent. Instituţiile de credit care doresc sã trateze expunerile drept creanţe achiziţionate eligibile trebuie sã se asigure, cel puţin, de urmãtoarele:
a) nu existã un risc semnificativ de contaminare a stãrilor de nerambursare între vânzãtor şi debitor; şi
b) creanţele au fost tranzacţionate în condiţii de concurenţã deplinã - respectiv, la preţ de piaţã şi în condiţii de piaţã.
(3) Pentru scopurile art. 44 lit. d) din regulamentul menţionat la alin. (1), o modalitate de implementare a cerinţei de diversificare poate face referinţã la numãrul de debitori, instituţia de credit putând stabili o limitã de concentrare, fie sub forma unei limite absolute - dimensiunea maximã a expunerii pe contrapartidã -, fie sub forma unei limite relative - expunerea faţã de o contrapartidã ca procent din întreaga valoare a portofoliului.
ART. 72
(1) Pentru scopurile <>art. 37 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin efort excesiv se înţelege fie cã numãrul debitorilor aferenţi este atât de mare încât instituţia de credit nu ar putea sã îi clasifice utilizând sistemul sãu de rating obişnuit, fie cã debitorii nu sunt debitorii obişnuiţi, direcţi ai instituţiei de credit şi, în consecinţã, sistemele de date ale instituţiei de credit nu conţin nicio informaţie specificã cu privire la aceştia.
(2) Atunci când instituţiile de credit colecteazã date suficiente pentru a putea evalua debitorii pe bazã individualã, acestea trebuie sã renunţe la utilizarea, pentru creanţele achiziţionate, a abordãrii de tip top-down - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail - în schimbul celei de tip bottom-up - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor faţã de societãţi.
3.1.5.3. Estimarea pierderii aşteptate pentru creanţele achiziţionate faţã de societãţi
ART. 73
Instituţiile de credit pot estima pierderile aşteptate pentru creanţele achiziţionate faţã de societãţi pe clase de rating ale pierderii aşteptate, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor pierderii. Instituţiile de credit care utilizeazã aceastã abordare trebuie sã deţinã o scalã distinctã de rating a pierderii aşteptate, care sã le permitã alocarea debitorilor sau a grupelor de debitori pe clasele de rating ale pierderii aşteptate.
3.1.5.4. Riscul de diminuare a valorii creanţei
ART. 74
(1) Instituţiile de credit care utilizeazã abordarea bazatã pe modele interne de rating trebuie sã acopere riscul de diminuare a valorii creanţei chiar şi în cazul în care instituţia de credit trateazã expunerea respectivã ca şi cum debitorul ar fi clientul acesteia.
(2) În sensul <>art. 2 pct. 1 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, riscul de diminuare a valorii creanţei se referã la posibilitatea ca valoarea potenţialã a creanţelor achiziţionate şi finanţate de cãtre instituţia de credit sã fie redusã la iniţiativa vânzãtorului sau a debitorului şi ca valorile contractuale de plãtit de cãtre debitorii creanţelor respective sã fie reduse prin acordarea de credite debitorilor, fie sub formã de lichiditãţi, fie sub o altã formã - cum ar fi compensãri sau reduceri rezultate din returnarea bunurilor vândute, din dispute privind calitatea produselor, din orice platã sau disconturi promoţionale oferite de cãtre vânzãtor, precum şi compensãri ale datoriilor între vânzãtor şi debitor.
(3) În cazurile în care o instituţie de credit nu este sigurã dacã ar trebui sau nu sã trateze un anumit eveniment ca risc de diminuare a valorii creanţei, acesta trebuie tratat ca risc de diminuare a valorii creanţei. Aceste cazuri includ situaţiile în care instituţia de credit nu poate sã aloce cu claritate anumite evenimente riscului operaţional. În cazul efectelor de comerţ bazate pe active - asset-backed commercial paper -, riscul de diminuare a valorii creanţei aferent expunerilor-suport trebuie evaluat proporţional - pro-rata.
ART. 75
În sensul <>art. 57 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, caracterul semnificativ al riscului de diminuare a valorii creanţei poate fi evaluat la nivelul grupei de expuneri, utilizând o examinare specificã a pierderii aşteptate. În acest caz, instituţia de credit trebuie sã stabileascã de o manierã prudentã un prag de semnificativitate pentru pierderea aşteptatã.
3.2. Definiţiile stãrii de nerambursare şi pierderii
3.2.1. Definiţia stãrii de nerambursare
ART. 76
(1) Cerinţele specifice ale <>Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, privind adoptarea de cãtre instituţia de credit a unei definiţii a stãrii de nerambursare conforme definiţiei stãrii de nerambursare prevãzute de regulamentul respectiv se aplicã numai pentru scopurile cuantificãrii riscului.
(2) Definiţia stãrii de nerambursare utilizatã la estimarea parametrilor de risc trebuie sã fie aceeaşi, indiferent de parametrul estimat - probabilitate de nerambursare, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie sau pierdere aşteptatã.
(3) Definiţia stãrii de nerambursare adoptatã de cãtre instituţiile de credit trebuie sã se bazeze pe definiţia stãrii de nerambursare prevãzutã de regulamentul menţionat la alin. (1). Pe lângã criteriul obiectiv bazat pe numãrul de zile de întârziere la platã, instituţia de credit trebuie sã implementeze, cel puţin, o definiţie a stãrii de nerambursare bazatã pe indiciile improbabilitãţii de platã prevãzute la art. 161 din respectivul regulament. Instituţia de credit trebuie sã interpreteze indiciile şi relevanţa acestora în concordanţã cu propriile practici şi cu caracteristicile pieţei.
(4) Instituţia de credit trebuie sã ia în considerare, de asemenea, alte indicii ale improbabilitãţii de platã care sunt adecvate debitorilor şi tranzacţiilor acesteia sau specificului pieţei pe care îşi desfãşoarã activitatea. Asemenea indicii trebuie sã fie utilizate pe lângã cele prevãzute la art. 161 din regulamentul menţionat la alin. (1) şi nu le pot substitui pe acestea. Criteriile adiţionale pot fi necesare pentru a completa setul de criterii la un nivel mai specific şi mai detaliat şi trebuie sã fie formalizate corespunzãtor în cadrul normelor interne ale instituţiei de credit pentru a permite efectuarea de verificãri independente, inclusiv din partea Bãncii Naţionale a României, cu privire la numãrul de stãri de nerambursare identificate.
ART. 77
(1) Pentru scopurile <>art. 160 alin. (1) lit. b) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, conceptul de obligaţie semnificativã trebuie interpretat ca o modalitate de a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plãţii din motive tehnice sau atunci când suma întârziatã la platã este neglijabilã.
(2) În sensul art. 160 din regulamentul menţionat la alin. (1), în cadrul procesului de validare a modelelor interne de rating ale instituţiilor de credit, Banca Naţionalã a României stabileşte, de la caz la caz, - dacã este necesar, pe baza unei analize calitative - dimensiunea pragului prevãzut la art. 160 alin. (8) din regulamentul menţionat la alin. (1).
(3) Pragul de semnificativitate stabilit de cãtre Banca Naţionalã a României pentru scopurile art. 160 din regulamentul menţionat la alin. (1) oferã instituţiilor de credit un criteriu minim, pentru obţinerea unei definiţii minime a stãrii de nerambursare. Pe lângã acest prag de semnificativitate, instituţiile de credit pot lua în considerare alte indicii privind semnificativitatea sumelor întârziate la platã, care sunt adecvate debitorilor şi tranzacţiilor acestora sau specificului pieţei pe care îşi desfãşoarã activitatea. Asemenea indicii trebuie sã fie utilizate pe lângã cele stabilite de cãtre Banca Naţionalã a României şi nu le pot substitui pe acestea.
(4) În procesul de stabilire a pragurilor interne de semnificativitate, instituţia de credit trebuie sã deruleze o evaluare a ratei de însãnãtoşire - respectiv fracţiunea debitorilor aflaţi în întârziere la platã care ies din starea de nerambursare fãrã intervenţia instituţiei de credit - pentru a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plãţii din motive tehnice şi, în consecinţã, generarea în mod artificial a unor valori mai mici ale pierderii în caz de nerambursare.
ART. 78
Procesul de alocare a ratingurilor şi definiţia stãrii de nerambursare adoptatã trebuie sã fie coerente. Instituţia de credit trebuie sã evalueze cu atenţie contaminarea stãrilor de nerambursare între pãrţi legate. În situaţia în care se alocã un rating întregului grup din care face parte entitatea debitoare - spre exemplu, în cazul alocãrii ratingului pe baza bilanţului consolidat, entitatea care face obiectul clasificãrii fiind grupul -, starea de nerambursare trebuie sã fie declanşatã pentru toţi membrii grupului, în afara cazului în care instituţia de credit poate demonstra cã intrarea în stare de nerambursare la nivel de filialã nu are consecinţe semnificative asupra stabilitãţii grupului ca întreg.
3.2.2. Definiţia pierderii
3.2.2.1. Datele utilizate pentru determinarea pierderii economice
ART. 79
Datele utilizate în vederea calculãrii pierderii în caz de nerambursare efective aferente unei expuneri trebuie sã includã toate informaţiile relevante. Aceste informaţii pot cuprinde, în funcţie de tipul expunerii:
a) suma expusã la risc la momentul intrãrii în stare de nerambursare - incluzând principalul plus dobânda şi comisioanele neplãtite şi capitalizate;
b) recuperãrile, incluzând venitul şi sursele de recuperare - cum ar fi fluxurile de numerar rezultate din vânzarea garanţiei reale şi veniturile din garanţii personale sau venitul realizat dupã vânzarea creditelor intrate în stare de nerambursare;
c) costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare, incluzând costurile semnificative directe şi indirecte asociate activitãţii de tratare a situaţiilor problematice şi a celei de colectare;
d) în mãsura în care este necesar pentru calcularea efectelor semnificative ale actualizãrii, datele calendaristice şi valorile diferitelor fluxuri de numerar care au avut loc, respectiv succesiunea în timp - timing - a procesului de recuperare.
ART. 80
Instituţiile de credit trebuie sã culeagã şi sã pãstreze date pentru a evalua pierderile în caz de nerambursare, inclusiv datele privind costurile de recuperare şi costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare. Aceste informaţii trebuie sã fie culese la nivelul fiecãrei expuneri intrate în stare de nerambursare sau la nivelul fiecãrei grupe de expuneri - atunci când este necesar în clasa de expuneri de tip retail. Instituţiile de credit trebuie sã culeagã în timp date cu privire la costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare la un nivel cât mai detaliat cu putinţã. În cazul în care instituţiile de credit deţin numai date la nivel agregat, acestea trebuie sã dezvolte o metodologie adecvatã de alocare.
3.2.2.2. Utilizarea datelor externe de pierdere economicã
ART. 81
(1) Utilizarea datelor externe, inclusiv a datelor centralizate, precum şi a mai multor surse de date - cum ar fi combinarea datelor externe şi interne - în vederea îmbunãtãţirii robusteţii estimãrii pierderii în caz de nerambursare trebuie avutã în vedere în special de o instituţie de credit care deţine mai puţine informaţii interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare - de asemenea, atunci când sunt probleme legate de reprezentativitatea portofoliului de expuneri intrate în stare de nerambursare.
(2) Instituţia de credit trebuie sã ia în considerare, în special, elemente de referinţã externe adecvate, în mãsura în care acestea sunt disponibile.
(3) Instituţia de credit trebuie sã evalueze cu atenţie toate datele şi elementele de referinţã externe relevante, concentrându-se pe analiza datelor cu privire la componentele pierderii care sunt specifice unei ţãri - spre exemplu, incapacitatea potenţialã de a obţine controlul asupra garanţiei reale depinde de cadrul legal naţional - sau care sunt specifice unei instituţii de credit - spre exemplu, procesele de colectare care conduc la variaţii ale costurilor de tratare a situaţiilor problematice, altor costuri directe şi indirecte. De asemenea, instituţia de credit trebuie sã identifice şi acele cazuri în care unele componente ale pierderii economice ar putea sã nu fie incluse în datele externe. Instituţiile de credit trebuie sã analizeze componentele pierderii din cadrul datelor externe, precum şi comparabilitatea datelor externe în ceea ce priveşte practicile de creditare şi procesele interne şi sã ia în considerare rezultatele acestor analize pe parcursul procesului de estimare.
3.2.2.3. Rata de actualizare
ART. 82
Ratele de actualizare utilizate de cãtre instituţiile de credit pentru a încorpora în valoarea pierderii economice efectele semnificative ale actualizãrii pot varia în funcţie de piaţã, de tipul tranzacţiei sau de practicile instituţiei de credit privind tratarea situaţiilor problematice pentru tranzacţiile intrate în stare de nerambursare.
ART. 83
(1) Cuantificãrile ratelor de recuperare utilizate la estimarea pierderilor în caz de nerambursare trebuie sã reflecte costul deţinerii activelor intrate în stare de nerambursare pe parcursul perioadei de tratare a situaţiilor problematice, inclusiv o primã de risc adecvatã.
(2) În cazul în care fluxurile de numerar aferente recuperãrii sunt incerte şi implicã un risc care nu poate fi diversificat, calcularea valorii actualizate nete trebuie sã reflecte valoarea în timp a banilor, precum şi o primã de risc adecvatã pentru riscul nediversificabil.
(3) În vederea stabilirii unor prime de risc adecvate pentru estimarea pierderilor în caz de nerambursare în condiţii de declin economic, instituţia de credit trebuie sã se concentreze asupra incertitudinilor cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperãrii, asociate stãrilor de nerambursare declanşate pe perioada unui declin economic.
(4) În cazul în care nu existã incertitudini cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperãrii - cum ar fi situaţia în care recuperãrile se obţin pe baza garanţiei reale sub formã de numerar -, calcularea valorii actualizate nete este necesar sã reflecte numai valoarea în timp a banilor şi este adecvatã utilizarea unei rate de actualizare fãrã risc.
ART. 84
(1) Cuantificãrile ratelor de recuperare pot fi realizate prin metode cum ar fi:
a) actualizarea fluxului de recuperãri şi a fluxului de costuri de tratare a situaţiilor problematice printr-o ratã de actualizare ajustatã la risc, care reprezintã suma dintre rata de dobândã fãrã risc şi o marjã adecvatã pentru riscul corespunzãtor fluxurilor de numerar aferente recuperãrii şi costului de tratare a situaţiilor problematice;
b) conversia fluxului de recuperãri şi a fluxului de costuri de tratare a situaţiilor problematice în fluxuri de numerar de tipul echivalent cert - reprezentând suma necesarã pentru ca un investitor cu aversiune la risc sã devinã indiferent între primirea cu certitudine a sumei la data plãţii şi primirea unui activ ce produce o platã incertã, a cãrei distribuţie la data plãţii este identicã cu cea a fluxului de numerar incert - şi actualizarea acestora prin rata de dobândã fãrã risc;
c) o combinaţie între ajustãri ale ratei de actualizare şi ajustãri, efectuate de o manierã coerentã cu ajustãrile respective, ale fluxurilor de recuperare şi de costuri de tratare a situaţiilor problematice.
(2) Procesul utilizat pentru determinarea ratei de actualizare trebuie sã fie coerent pentru toate expunerile de acelaşi tip. Instituţiile de credit trebuie sã justifice acest aspect cu atenţie deosebitã pentru a se asigura lipsa oricãrui arbitraj cauzat de manipularea factorilor de actualizare. Instituţiile de credit trebuie sã demonstreze Bãncii Naţionale a României, atunci când utilizeazã o ratã de actualizare fãrã risc, cã orice risc rãmas este acoperit într-o altã secţiune a calculelor.
3.2.2.4. Alocarea costurilor directe şi indirecte
ART. 85
(1) Costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare trebuie sã includã costurile desfãşurãrii activitãţii departamentului de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare, costurile serviciilor externalizate - cum ar fi costurile serviciilor de colectare externalizate, atribuibile în mod direct recuperãrilor, precum costurile juridice - şi un procent corespunzãtor din alte costuri continue, precum cheltuielile generale ale instituţiei de credit, în afara cazului în care instituţia de credit poate demonstra cã aceste costuri nu sunt semnificative.
(2) Instituţia de credit trebuie sã demonstreze cã înregistreazã în bazele de date toate informaţiile necesare pentru a calcula costurile semnificative directe şi indirecte. Procesul de alocare a costurilor trebuie sã se bazeze pe aceleaşi principii şi tehnici pe care instituţiile de credit le utilizeazã în cadrul propriilor sisteme de contabilitate a costurilor, iar instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã acest proces este suficient de relevant şi de riguros.
(3) Instituţiile de credit trebuie sã defineascã conceptul de "semnificativitate" şi sã formalizeze elementele de cost de o manierã consecventã în timp.
3.3. Sistemele de rating şi cuantificarea riscului
3.3.1. Probabilitatea de nerambursare
3.3.1.1. Metodologia de alocare a ratingurilor
ART. 86
(1) Instituţiile de credit trebuie sã prezinte ipotezele care stau la baza modelelor sau metodelor utilizate pentru alocarea claselor de rating sau a grupelor de risc ale debitorilor şi sã justifice Bãncii Naţionale a României aceste ipoteze.
(2) În vederea cuantificãrii gradului de conformitate cu prevederile cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.5 "Utilizarea modelelor" din <>Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit pot utiliza metode statistice.
(3) Indiferent de metodologia utilizatã pentru a aloca clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor, instituţiile de credit trebuie sã demonstreze Bãncii Naţionale a României cã alocãrile de ratinguri şi sistemele de rating pentru riscul de nerambursare al debitorului îndeplinesc cerinţele minime prevãzute în cap. V din regulamentul precizat la alin. (2).
3.3.1.2. Metodologia de estimare a probabilitãţii de nerambursare
ART. 87
(1) În cazul în care instituţiile de credit utilizeazã metode directe de estimare a probabilitãţii de nerambursare şi înregistreazã suprapuneri între alocarea debitorilor pe clase de rating sau grupe de risc şi estimarea probabilitãţilor de nerambursare pentru respectivele clase de rating sau grupe de risc, toate cerinţele prevãzute de cadrul de reglementare referitoare la metodologia de alocare a ratingurilor se aplicã şi pentru scopurile estimãrii probabilitãţii de nerambursare.
(2) Indiferent de tipul metodei de estimare utilizate, instituţiile de credit trebuie sã demonstreze Bãncii Naţionale a României cã estimarea probabilitãţii de nerambursare îndeplineşte cerinţele minime prevãzute de <>Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
3.3.2. Cerinţe cu privire la estimãrile proprii ale pierderii în caz de nerambursare
3.3.2.1. Aspecte generale
ART. 88
Determinarea pierderii în caz de nerambursare trebuie sã se bazeze pe definiţiile stãrii de nerambursare şi pierderii economice utilizate de cãtre instituţia de credit, definiţii care trebuie sã se afle în concordanţã cu prevederile <>Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 89
(1) Instituţiile de credit trebuie sã facã distincţie între pierderile în caz de nerambursare efective şi cele estimate.
(2) Pierderile în caz de nerambursare efective se referã la pierderile totale observate, actualizate la momentul intrãrii în stare de nerambursare, pentru fiecare expunere intratã în stare de nerambursare din cadrul setului de date şi reprezintã valori ex-post care pot fi aplicate la nivelul unei clase de rating sau al unei grupe de risc a tranzacţiilor. Datele brute utilizate pentru calcularea pierderii trebuie sã provinã din cadrul departamentului de colectare - cum ar fi recuperãrile, executarea garanţiei reale, precum şi toate fluxurile de numerar -, din cadrul departamentului de contabilitate - dobânda neplãtitã, dar capitalizatã, suma expusã la risc la momentul intrãrii în stare de nerambursare - sau din cadrul altor departamente. Instituţiile de credit trebuie sã colecteze, fãrã a aplica în aceastã etapã filtre, toate informaţiile necesare pentru a calcula pierderea economicã.
(3) Instituţia de credit trebuie sã aloce pierderile în caz de nerambursare estimate tranzacţiilor sale curente - intrate sau nu în stare de nerambursare - şi sã le utilizeze la calcularea cerinţelor de capital pentru expunerile sale.
(4) Pierderile în caz de nerambursare estimate se bazeazã pe pierderile în caz de nerambursare efective pentru setul de date de referinţã aplicabil. Pierderile în caz de nerambursare estimate pot fi însã diferite de media pierderilor în caz de nerambursare efective din cadrul setului de date de referinţã, primele fiind necesar sã încorporeze aşteptãrile cu privire la ratele de recuperare viitoare. Pentru aceste scopuri, instituţiile de credit trebuie sã calculeze o ratã de recuperare anticipativã pe termen lung pentru clasa de rating sau grupa de risc a tranzacţiilor, luând în considerare atât circumstanţele economice curente, cât şi pe cele viitoare.
(5) Dacã o instituţie de credit ajusteazã valoarea pierderii în caz de nerambursare efective - cum ar fi ajustãrile efectuate pentru a lua în considerare condiţiile de declin economic -, aceasta trebuie sã demonstreze cã ajustarea respectivã este adecvatã şi cã este luatã în considerare în mod corespunzãtor în cadrul procedurilor sale de testare ex-post (backtesting).
ART. 90
În aplicarea prevederilor art. 59 şi <>art. 195 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit trebuie sã ia în considerare cã diferenţa dintre cea mai bunã estimare a pierderii aşteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare, având în vedere atât condiţiile economice curente, cât şi situaţia expunerii, pe de o parte, şi pierderea în caz de nerambursare estimatã, obţinutã pe baza setului de date de referinţã, pe de altã parte, provine din posibilitatea apariţiei pierderilor adiţionale pe parcursul perioadei de recuperare şi reprezintã cerinţa de capital aferentã pierderii neaşteptate pentru expunerea intratã în stare de nerambursare.
ART. 91
(1) În aplicarea prevederilor <>art. 189 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit trebuie sã ia în considerare cã potenţialul ratelor de recuperare efective de a fi mai scãzute decât media, pe perioadele în care ratele de nerambursare sunt ridicate, poate fi o sursã semnificativã a pierderilor neaşteptate din credite pentru anumite expuneri sau portofolii, iar de aceastã posibilitate trebuie sã se ţinã cont la calcularea capitalului necesar pentru acoperirea pierderilor neaşteptate.
(2) Pentru scopurile alin. (1), pentru tratarea dependenţelor adverse posibile dintre probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie sã încorporeze ratele de recuperare anticipative ale expunerilor care intrã în stare de nerambursare în condiţiile în care existã aşteptãri ca pierderile din credite sã fie substanţial mai mari decât media. În asemenea condiţii, existã aşteptãri ca ratele de nerambursare sã fie ridicate, iar dacã ratele de recuperare sunt negativ corelate cu ratele de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie sã încorporeze previziuni ale ratelor de recuperare viitoare care sã fie mai scãzute decât cele aşteptate în condiţii mai apropiate de condiţiile neutre. În cazurile în care existã aşteptãri ca ratele de recuperare viitoare sã fie independente de ratele de nerambursare viitoare, nu este necesar ca previziunile anticipative ale ratelor de recuperare încorporate în parametrii de pierdere în caz de nerambursare sã difere de cele aşteptate în condiţii mai apropiate de condiţiile neutre.
3.3.2.2. Principii fundamentale
ART. 92
(1) Estimãrile pierderii în caz de nerambursare trebuie sã reflecte atât experienţa şi practicile instituţiei de credit, cât şi mediul extern în care aceasta îşi desfãşoarã activitatea. Instituţiile de credit nu se pot baza pe estimãrile la nivelul industriei fãrã a le ajusta, acolo unde este necesar, pentru a reflecta propria poziţie a acestora.
(2) Având în vedere faptul cã o variaţie procentualã datã a estimãrilor pierderii în caz de nerambursare conduce la o modificare procentualã egalã a cerinţelor de capital, orice aproximare şi/sau modalitate mai rapidã (shortcut) pe care instituţia de credit decide sã le/o adopte trebuie sã constituie un aspect important al validãrii şi evaluãrii.
3.3.2.3. Datele
ART. 93
(1) În scopul estimãrii parametrilor aferenţi abordãrii bazate pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie sã pregãteascã setul de date de referinţã pentru fiecare parametru, ceea ce implicã luarea de decizii cum ar fi cele privind dimensiunea eşantionului, lungimea seriilor de timp, încrederea în datele externe, tratamentul poziţiilor intrate în stare de nerambursare care nu au generat pierdere şi durata proceselor de recuperare - tratarea incompletã a situaţiilor problematice. Unele informaţii conţinute în setul de date de referinţã pot necesita actualizare.
(2) Setul de date de referinţã pentru pierderea în caz de nerambursare trebuie sã includã, spre deosebire de setul de date de referinţã pentru estimarea probabilitãţii de nerambursare, doar expuneri faţã de debitori intraţi în stare de nerambursare, precum şi factori care pot fi folosiţi pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacţiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie sã respecte, în mãsura în care este posibil, urmãtoarele:
a) sã acopere o perioadã care este suficient de lungã pentru a include cel puţin un ciclu economic;
b) sã conţinã toate intrãrile în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;
c) sã conţinã date pentru calculul pierderilor în caz de nerambursare efective;
d) sã includã toate informaţiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;
e) sã includã date despre determinanţii relevanţi ai pierderii.
(3) Instituţia de credit trebuie sã se asigure cã setul de date de referinţã rãmâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente.
ART. 94
Tratamentul aplicat poziţiilor intrate în stare de nerambursare care nu genereazã pierdere sau chiar au rezultate pozitive în cadrul procesului de recuperare trebuie sã ia în considerare urmãtoarele:
a) instituţia de credit trebuie sã facã o distincţie clarã între pierderea în caz de nerambursare efectivã şi cea estimatã, ca parametru utilizat pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor. Pierderea în caz de nerambursare efectivã poate fi zero, respectiv dacã o expunere este scoasã din starea de nerambursare fãrã un cost semnificativ, direct sau indirect, asociat colectãrii cu privire la instrumentul respectiv, şi fãrã o pierdere cauzatã de efectele semnificative ale actualizãrii - de exemplu, dacã starea de nerambursare a fost cauzatã doar de criteriul celor 90 de zile de întârziere, iar obligaţiile de platã au fost ulterior complet îndeplinite -, este posibil sã nu se înregistreze nicio pierdere;
b) în situaţiile în care pierderea în caz de nerambursare estimatã are o valoare scãzutã sau zero, instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã procesele lor de estimare sunt pertinente şi precise. În particular, acestea trebuie sã poatã oferi dovezi concrete cu privire la toţi factorii luaţi în considerare în cadrul procesului de cuantificare care au condus la estimãri scãzute, cum ar fi rata de actualizare, valoarea estimatã a garanţiei reale, structura fluxurilor de numerar etc.;
c) chiar dacã în cadrul proceselor de recuperare au fost observate rezultate pozitive şi acestea pot fi explicate, pierderea în caz de nerambursare estimatã şi utilizatã pentru a calcula cerinţele de capital nu trebuie sã fie mai micã decât zero. Aceasta poate fi zero în situaţii excepţionale. Instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã monitorizeazã şi înregistreazã rezultatele pozitive ale proceselor de recuperare pentru a se convinge de faptul cã nu s-au produs erori sistematice;
d) instituţia de credit trebuie sã examineze tratamentul tranzacţiilor cu pierdere zero pentru a se asigura cã acesta nu produce distorsiuni. Un numãr semnificativ de tranzacţii cu pierdere zero poate indica faptul cã instituţia de credit utilizeazã o definiţie a stãrii de nerambursare prea timpurie sau cã setul de date de referinţã conţine anumite tranzacţii care nu sunt într-adevãr în stare de nerambursare - precum stãri de nerambursare de ordin tehnic, cum ar fi comisioane cu valoare redusã rãmase de platã, aferente împrumuturilor rambursate.
3.3.2.4. Determinanţii de risc
ART. 95
(1) În procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot lua în considerare determinanţi de risc precum:
a) determinanţi de risc aferenţi tranzacţiei, incluzând tipul tranzacţiei, garanţia realã, garanţii personale furnizate de terţe pãrţi, rangul de subordonare, perioada de timp în care debitorul s-a aflat în stare de nerambursare, maturizarea expunerii (seasoning), raportul dintre valoarea împrumutului şi cea a garanţiei reale şi procedurile de recuperare;
b) determinanţi de risc aferenţi debitorului, incluzând dimensiunea debitorului, dimensiunea expunerii, structura de capital specificã firmei, regiunea geograficã, sectorul industrial şi linia de activitate;
c) determinanţi de risc aferenţi instituţiei de credit, incluzând organizarea internã şi cadrul de administrare a activitãţii, evenimente relevante - cum ar fi fuziuni - şi entitãţi specifice din cadrul grupului, destinate recuperãrilor;
d) determinanţi de risc externi, incluzând ratele de dobândã şi cadrul legal - şi, ca o consecinţã, durata procesului de recuperare; şi
e) alţi factori de risc.
(2) Instituţiile de credit trebuie sã identifice şi sã examineze determinanţi de risc suplimentari care sunt relevanţi pentru circumstanţele specifice ale acestora. Instituţiile de credit trebuie sã colecteze date cu privire la ceea ce considerã a fi determinanţii principali ai pierderii pentru un grup dat de tranzacţii şi sã îi includã în procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Raţionamentele privind identificarea determinanţilor de risc principali trebuie formalizate în mod corespunzãtor de cãtre instituţia de credit şi trebuie prezentate Bãncii Naţionale a României.
3.3.2.5. Metodologiile de estimare
ART. 96
(1) Instituţiile de credit trebuie sã aleagã o tehnicã sau o combinaţie de tehnici de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Tehnicile care pot fi utilizate, cu condiţia respectãrii prevederilor prezentei pãrţi, includ, dar fãrã a se limita la, urmãtoarele:
a) estimarea pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice;
b) estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţã, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare pe baza preţurilor de piaţã ale obligaţiilor intrate în stare de nerambursare;
c) estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţã implicite, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare din preţurile de piaţã ale creditelor, obligaţiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apãrut starea de nerambursare;
d) estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite.
(2) Instituţiile de credit trebuie sã demonstreze cã metodele alese pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare sunt potrivite în raport cu activitãţile desfãşurate de cãtre acestea şi cu portofoliile cãrora li se aplicã, precum şi sã justifice ipotezele teoretice aferente modelelor.
ART. 97
În cazul în care este utilizatã tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, instituţia de credit trebuie sã calculeze fluxurile de numerar rezultate din procesul de tratare a situaţiilor problematice şi/sau de colectare, actualizate în mod corespunzãtor. Pentru scopurile obţinerii de estimãri anticipative, efectuarea calculelor pentru expunerile deţinute la momentul actual de cãtre instituţia de credit trebuie sã se bazeze pe datele cu privire la recuperarea efectivã. Procesul de calcul nu trebuie sã se bazeze exclusiv pe valoarea de piaţã a garanţiei reale, ci trebuie aplicate ajustãri corespunzãtoare.
ART. 98
În sensul <>art. 188 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru calcularea mediei ponderate - în funcţie de numãrul stãrilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, stãrile de nerambursare observate includ cazurile de tratare incompletã a situaţiilor problematice, deşi acestea nu reprezintã valori finale pentru scopurile calculãrii pierderii în caz de nerambursare, deoarece procesul de recuperare nu a fost finalizat.
ART. 99
Instituţiile de credit trebuie sã integreze rezultatele proceselor incomplete de tratare a situaţiilor problematice - ca date/informaţii - în cadrul estimãrilor pierderii în caz de nerambursare, cu excepţia cazului în care pot demonstra cã respectivele tratãri incomplete ale situaţiilor problematice nu sunt relevante. Evaluarea relevanţei trebuie sã ţinã cont de specificul pieţei şi trebuie sã arate cã excluderea tratãrilor incomplete ale situaţiilor problematice nu conduce la subestimarea pierderii în caz de nerambursare şi nu are impact semnificativ asupra estimãrilor pierderii în caz de nerambursare.
ART. 100
În cazurile în care instituţiile de credit includ tratãrile incomplete ale situaţiilor problematice în calcularea mediei ponderate - în funcţie de numãrul stãrilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, acestea trebuie sã formalizeze şi sã demonstreze pertinenţa abordãrilor, ceea ce include, în particular, alegerea perioadei de observare şi metodologiile de estimare a costurilor şi a recuperãrilor adiţionale, ulterioare acestei perioade şi, dacã este necesar, din cadrul acestei perioade.
ART. 101
(1) Instituţiile de credit pot aplica tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, folosind fie estimãrile directe, fie o abordare în douã etape.
(2) În situaţia în care sunt folosite estimãrile directe, instituţia de credit obţine o estimare cantitativã pentru fiecare expunere individualã, pe baza caracteristicilor specifice ale acesteia.
(3) În cazul utilizãrii abordãrii în douã etape, instituţia de credit estimeazã o valoare medie a pierderii în caz de nerambursare pentru toate expunerile din cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc a tranzacţiilor.
(4) În sensul alin. (2), dacã în cadrul clasei de expuneri de tip retail este folositã o abordare la nivel de grupã de risc, instituţia de credit trebuie sã calculeze media estimãrilor directe individuale în vederea obţinerii pierderii în caz de nerambursare agregate pentru toate expunerile aferente grupei respective. În situaţia în care instituţia de credit obţine estimãrile pentru clasa de expuneri de tip retail utilizând clase de rating - similar cazului expunerilor faţã de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale -, nu este necesar sã se agrege estimãrile pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail.
ART. 102
(1) În sensul art. 101 alin. (1), procedurile directe de estimare - spre exemplu, un model statistic care utilizeazã determinanţii de risc drept variabile explicative - permit instituţiei de credit calculul automat al fiecãruia dintre elementele distincte care alcãtuiesc pierderea în caz de nerambursare, pe baza experienţei cu privire la fiecare dintre elementele corespondente din setul de date de referinţã, care este relevant pentru elementul respectiv - cum ar fi valorile de recuperare ale bunurilor imobiliare sau ratele de actualizare.
(2) În sensul art. 101 alin. (1), în cadrul abordãrii în douã etape, instituţia de credit trebuie sã aplice o ajustare generalã a pierderii în caz de nerambursare la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc, privitã ca întreg, pentru a reflecta mãsura în care valoarea medie a pierderii în caz de nerambursare pentru setul de date de referinţã necesar nu este reprezentativã pentru media pe termen lung, anticipativã şi ponderatã în funcţie de numãrul stãrilor de nerambursare sau pentru estimarea efectuatã în ipoteza unui declin economic.
ART. 103
(1) În cazul în care instituţia de credit utilizeazã tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, setul de date de referinţã utilizat pentru realizarea estimãrilor include preţurile de piaţã istorice înregistrate cu privire la garanţia realã sau aferente unei pãrţi ori tuturor creanţelor faţã de debitor. Preţurile de piaţã curente ale garanţiilor reale pentru expunerile deţinute la momentul actual de cãtre instituţia de credit pot influenţa pierderea în caz de nerambursare estimatã aferentã acestora.
(2) Ca o alternativã la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, setul de date de referinţã poate fi obţinut de cãtre instituţia de credit, cu condiţia respectãrii prevederilor prezentei pãrţi, prin observarea preţurilor de piaţã ale obligaţiunilor sau creditelor tranzacţionabile intrate în stare de nerambursare, într-un interval scurt de timp de la intrarea în aceastã stare sau la ieşirea din faliment, precum şi prin observarea preţurilor de piaţã ale creditelor, obligaţiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apãrut starea de nerambursare.
(3) În cazul în care instituţia de credit utilizeazã informaţii de piaţã ca o alternativã la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice - cum ar fi în caz de date puţine -, datele de piaţã trebuie sã îndeplineascã cerinţele generale privind utilizarea datelor externe, prevãzute de <>Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Instituţia de credit poate sã obţinã cea mai bunã estimare a pierderii aşteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare direct din preţurile de piaţã ale acestora, acolo unde acestea existã.
ART. 104
(1) Instituţiile de credit trebuie sã utilizeze cu atenţie informaţiile externe relevante folosite pentru îmbunãtãţirea estimãrilor pierderii în caz de nerambursare, bazate pe experienţa proprie a acestora cu privire la pierderi şi recuperãri.
(2) Estimarea pierderii în caz de nerambursare din marjele de credit (credit spreads) aferente expunerilor care nu au intrat în stare de nerambursare - respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţã implicite - poate fi utilizatã de cãtre instituţia de credit numai atunci când, pentru obţinerea unor estimãri de încredere, nu sunt disponibile alte date şi dacã rezultatele validãrii aratã ca aceste estimãri sunt de încredere.
(3) Tehnicile de estimare a pierderii în caz de nerambursare de piaţã şi cea de piaţã implicitã pot fi adecvate numai în condiţiile în care pieţele de capital se caracterizeazã prin adâncime - respectiv existã numeroşi cumpãrãtori şi vânzãtori potenţiali dispuşi sã tranzacţioneze la preţuri mai ridicate sau mai scãzute decât preţul de piaţã curent - şi lichiditate.
ART. 105
(1) Tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare istorice implicite - respectiv obţinerea de estimãri ale pierderilor în caz de nerambursare din pierderile efective aferente expunerilor din cadrul claselor de rating sau grupelor de risc şi din estimãrile adecvate ale probabilitãţilor de nerambursare - poate fi utilizatã de cãtre instituţia de credit doar pentru clasa de expuneri de tip retail. Pierderea efectivã pentru aceste expuneri de tip retail este egalã cu pierderea totalã împãrţitã la numãrul total de expuneri din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc, în timp ce pierderea în caz de nerambursare efectivã medie este egalã cu aceeaşi pierdere totalã împãrţitã la numãrul expunerilor intrate în stare de nerambursare din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc.
(2) Estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite poate fi utilizatã de cãtre instituţia de credit doar în cazurile în care aceasta poate estima pierderea aşteptatã pentru fiecare clasã de rating a tranzacţiilor sau grupã de expuneri, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor minime - incluzând toate cerinţele calitative şi cantitative aferente validãrii - pentru estimarea probabilitãţii de nerambursare.
3.3.2.6. Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic
ART. 106
(1) Instituţiile de credit trebuie sã stabileascã un proces riguros şi bine formalizat pentru evaluarea efectelor - în cazul în care acestea existã - condiţiilor de declin economic asupra ratelor de recuperare şi pentru obţinerea de estimãri ale pierderii în caz de nerambursare în concordanţã cu condiţiile de declin economic.
(2) Procesul prevãzut la alin. (1) presupune 3 etape, care pot fi tratate într-o manierã integratã:
a) identificarea condiţiilor de declin economic corespunzãtoare pentru fiecare clasã de expuneri reglementatã, în cadrul fiecãrei jurisdicţii;
b) identificarea dependenţelor adverse - în cazul în care acestea existã - dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare;
c) integrarea dependenţelor adverse ce au fost identificate dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare, cu scopul de a genera, pentru expunerile instituţiei de credit, parametrii de pierdere în caz de nerambursare care sã fie în concordanţã cu condiţiile de declin economic identificate.
(3) În sensul alin. (2) lit. a), condiţiile de declin economic corespunzãtoare sunt acelea în care determinanţii relevanţi ai ratelor de nerambursare sunt în concordanţã cu condiţiile în care existã aşteptãri ca pierderile din credite pentru clasa de expuneri reglementatã sã fie în mod substanţial mai ridicate decât media. Instituţiile de credit pot identifica asemenea condiţii la un nivel mai granular, dacã o asemenea abordare sporeşte senzitivitatea la risc. Ca regulã generalã, în cazul în care ratele de recuperare prezintã senzitivitate la condiţiile locale, instituţiile de credit trebuie, cel puţin, sã ia în considerare în mod separat fiecare clasã de expunere şi fiecare jurisdicţie, exceptând situaţia în care pot justifica combinarea claselor de expuneri şi/sau a jurisdicţiilor pe baza faptului cã expunerile din cadrul aceloraşi clase de expuneri, în jurisdicţii diferite, prezintã o covarianţã ridicatã a ratelor de recuperare.
(4) În sensul alin. (2) lit. b), dependenţele adverse dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare pot fi identificate fie direct, prin analize statistice, dacã datele necesare sunt disponibile, fie indirect, prin examinarea relaţiilor dintre determinanţii stãrii de nerambursare şi cei ai recuperãrilor. Abordarea indirectã poate include analiza comportamentului valorilor garanţiei reale, acolo unde garanţia realã are o influenţã semnificativã asupra recuperãrilor.
(5) În sensul alin. (2) lit. c), pentru obţinerea unei estimãri a pierderii în caz de nerambursare în condiţii de declin economic, instituţiile de credit pot, spre exemplu, analiza ratele de recuperare în timpul perioadelor de declin economic sau pot utiliza previziuni bazate pe modificarea determinanţilor de risc corespunzãtori într-o manierã concordantã cu condiţiile de declin economic. Dacã prin derularea unei analize în concordanţã cu alin. (2) lit. b) nu a fost identificatã nicio dependenţã adversã semnificativã între ratele de nerambursare şi ratele de recuperare, estimãrile pierderii în caz de nerambursare se pot baza pe mediile pe termen lung, ponderate în funcţie de numãrul stãrilor de nerambursare, ale ratelor observate ale pierderii sau pot fi obţinute din previziuni care nu implicã supunerea la simulãri de crizã a determinanţilor de risc corespunzãtori.
ART. 107
Pentru scopurile <>art. 189 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituţiile de credit care nu pot demonstra în alte moduri cã estimãrile pierderii în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic nu sunt mai scãzute decât estimãrile medii pe termen lung ale pierderii în caz de nerambursare trebuie sã poatã furniza Bãncii Naţionale a României, la cererea acesteia, o estimare a ratei pierderii în caz de nerambursare pe termen lung, medie ponderatã în funcţie de numãrul stãrilor de nerambursare. Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic poate, în anumite circumstanţe, sã fie egalã cu pierderea în caz de nerambursare medie pe termen lung, dar nu poate fi mai puţin prudentã.
ART. 108
Simulãrile de crizã (stress tests) prevãzute la <>art. 156 sau 157 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu este obligatoriu sã producã o pierdere în caz de nerambursare mai scãzutã sau mai ridicatã decât cea estimatã potrivit art. 189 din regulamentul menţionat. În mãsura în care identificarea perioadelor de declin economic pentru scopurile art. 189 din regulamentul menţionat coincide cu simulãrile de crizã (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 156 sau 157 din respectivul regulament, pierderea în caz de nerambursare calculatã poate fi similarã. Unele simulãri de crizã (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 156 sau 157 din regulamentul menţionat pot fi utilizate drept instrument pentru evaluarea robusteţii estimãrii pierderii în caz de nerambursare, care este realizatã potrivit art. 189 din respectivul regulament.
3.3.2.7. Pierderea în caz de nerambursare utilizatã pentru calcularea pierderii aşteptate
ART. 109
În sensul <>art. 195 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã condiţiile de declin economic sunt relevante pentru un anumit tip de expuneri, atunci acest aspect trebuie luat în considerare la cuantificarea posibilitãţii de a înregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.
3.3.3. Cerinţe cu privire la estimãrile proprii ale factorilor de conversie
3.3.3.1. Aspecte generale
ART. 110
Estimãrile factorului de conversie trebuie sã reflecte atât experienţa şi practicile instituţiei de credit, cât şi mediul extern în care aceasta îşi desfãşoarã activitatea. Instituţiile de credit trebuie sã aibã în vedere de o manierã corespunzãtoare, în cadrul proceselor de estimare şi validare a factorului de conversie, modul în care evolueazã relaţiile cu clienţii în circumstanţe adverse, atunci când clienţii pot decide sã utilizeze angajamente de finanţare care nu au fost trase.
ART. 111
Instituţia de credit trebuie sã acorde o atenţie deosebitã utilizãrii datelor colectate din surse externe sau de-a lungul diferitelor perioade de timp.
ART. 112
Având în vedere faptul cã o variaţie procentualã datã a valorii expunerii conduce la o modificare procentualã egalã a cerinţelor de capital, orice aproximare şi/sau modalitate mai rapidã (shortcut) pe care instituţia de credit decide sã le/o adopte pentru estimarea valorii expunerii trebuie sã constituie un aspect important al validãrii şi evaluãrii.
ART. 113
În sensul <>Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, valoarea expunerii este alcãtuitã din douã poziţii: suma trasã la momentul actual şi o estimare a sumelor ce vor fi trase în viitor din creditul angajat şi neutilizat. Sumele potenţiale care vor fi trase în viitor sunt descrise în termeni de proporţie din suma netrasã la momentul actual.
ART. 114
Factorii de conversie trebuie sã ia valori pozitive sau valoarea zero, iar valoarea expunerii pentru fiecare tranzacţie nu trebuie sã fie mai micã decât valoarea expunerii definitã la <>art. 99-107 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
3.3.3.2. Orizontul de timp
ART. 115
(1) Calcularea factorului de conversie necesitã observarea şi compararea a cel puţin douã momente de timp: momentul actual şi momentul intrãrii în stare de nerambursare. Factorii de conversie estimaţi sunt obţinuţi din factorii de conversie efectivi pentru expunerile intrate în stare de nerambursare din setul de date de referinţã. Momentul intrãrii în stare de nerambursare şi valoarea trasã la acest moment pentru expunerile din setul de date de referinţã pot fi observate în mod direct.
(2) Instituţiile de credit trebuie sã utilizeze abordãri de calculare a factorilor de conversie efectivi care sunt adecvate activitãţii specifice a acestora.
ART. 116
(1) Instituţiile de credit trebuie sã se asigure cã momentele de timp alese pentru calcularea factorilor de conversie efectivi aferenţi setului de date de referinţã sunt adecvate pentru orizontul de timp de un an utilizat în scopul estimãrii factorilor de conversie. Aceasta ar putea necesita luarea în considerare de seturi de intervale diferite de timp ce precedã momentul intrãrii în stare de nerambursare.
(2) În cazul în care instituţia de credit utilizeazã pentru calcularea factorilor de conversie efectivi abordarea de grup (cohort approach), perioada de observare este împãrţitã în ferestre de timp, iar suma trasã la momentul intrãrii în stare de nerambursare este pusã în legãturã cu suma trasã/netrasã la începutul ferestrei de timp. Perioada ce trebuie utilizatã în cadrul acestei abordãri (cohort period) drept fereastrã de timp este de un an, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit poate demonstra cã ar fi mai prudentã şi mai potrivitã o perioadã diferitã.
(3) În situaţia utilizãrii, pentru calcularea factorilor de conversie efectivi, a abordãrii cu orizont de timp fix (fixedhorizon approach), suma trasã la momentul intrãrii în stare de nerambursare este pusã în legãturã cu suma trasã/netrasã la un moment fix, anterior intrãrii în stare de nerambursare, folosindu-se ipoteza simplificatoare cã toate expunerile care vor intra în stare de nerambursare de-a lungul orizontului de timp ales vor intra în stare de nerambursare la acelaşi moment de timp: sfârşitul orizontului de timp fix. Instituţiile de credit trebuie sã foloseascã un orizont de timp fix de un an, cu excepţia cazurilor în care acestea demonstreazã cã ar fi mai prudentã şi mai potrivitã o altã perioadã.
(4) Instituţiile de credit pot utiliza, pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, abordarea cu orizont de timp variabil - generalizare a abordãrii cu orizont de timp fix -, care constã în folosirea mai multor referinţe temporale în cadrul orizontului de timp ales - cum ar fi compararea sumei trase la momentul intrãrii în stare de nerambursare cu sumele trase cu o lunã, douã luni, trei luni etc. înainte de intrarea în stare de nerambursare.
(5) Pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituţiile de credit pot folosi numai ca soluţie tranzitorie abordarea momentum, care vizeazã exprimarea factorilor de conversie ca procent din întregul angajament de finanţare - raportul limitã totalã -, şi nu ca procent din suma netrasã. În cazul utilizãrii acestei abordãri, nu este necesar ca instituţia de credit sã ia o decizie privind un moment de referinţã anterior intrãrii în stare de nerambursare, suma trasã la momentul intrãrii în stare de nerambursare comparându-se doar cu limita totalã la acest moment. Pentru a putea primi aprobarea din partea Bãncii Naţionale a României de a utiliza estimãri proprii ale factorilor de conversie obţinuţi pe baza abordãrii momentum, instituţiile de credit trebuie sã recalculeze raportul limitã totalã sub forma unui factor de conversie care sã respecte prevederile <>Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, folosind informaţia relevantã din procesul de alocare pe clasele de rating ale factorului de conversie.
ART. 117
(1) Indiferent de abordarea aleasã pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituţiile de credit trebuie:
a) sã analizeze şi sã prezinte Bãncii Naţionale a României considerentele pentru adoptarea abordãrii respective, sã îşi justifice alegerile şi sã evalueze impactul pe care l-ar avea utilizarea unui orizont de timp diferit;
b) sã identifice punctele slabe posibile ale abordãrii alese şi sã propunã metode pentru tratarea sau compensarea acestora;
c) sã evalueze impactul abordãrii alese asupra claselor de rating şi estimãrilor finale ale factorului de conversie, prin investigarea efectelor dinamice, precum interacţiunile cu perioada rãmasã pânã la intrarea în stare de nerambursare (time-to-default) şi calitatea creditului.
(2) Aspectele enumerate la alin. (1) trebuie avute în vedere la elaborarea şi validarea modelului intern, iar documentaţia instituţiei de credit trebuie sã furnizeze informaţii clare cu privire la acestea.
3.3.3.3. Factorii de conversie reglementaţi şi estimãrile proprii
ART. 118
Instituţiile de credit care au primit aprobarea din partea Bãncii Naţionale a României sã utilizeze propriile estimãri ale factorilor de conversie trebuie sã aplice aceste estimãri pentru toate expunerile precizate la <>art. 108 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sub rezerva prevederilor aferente perioadei de implementare gradualã.
ART. 119
(1) Fãrã a aduce atingere prevederilor <>art. 110 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru scopurile primirii aprobãrii de a utiliza estimãrile proprii ale factorilor de conversie, expresia linii de credit prevãzutã la art. 108 alin. (2) lit. d) din acelaşi regulament se interpreteazã ca fiind suficient de largã pentru a acoperi fiecare tip de expunere din afara bilanţului precizat în anexa la <>Regulamentul BNR - CNVM nr. 14/19/2006 , cu completãrile ulterioare, care nu este identificat drept un element de risc maxim şi care nu este deja menţionat în mod explicit în altã secţiune a <>art. 108 alin. (2) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În cazuri excepţionale, instituţiile de credit pot folosi, cu aprobarea Bãncii Naţionale a României, factorii de conversie reglementaţi pentru anumite tipuri de expuneri, dacã pot demonstra cã este imposibil sã se elaboreze o abordare relevantã pentru a estima factorii de conversie pentru expunerile respective. Elementele cu risc maxim rãmân acoperite de prevederile <>art. 110 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi primesc o valoare a expunerii de 100% din valoarea lor.
3.3.3.4. Datele
ART. 120
(1) Setul de date de referinţã pentru factorul de conversie/valoarea expunerii trebuie sã includã doar expuneri faţã de debitori intraţi în situaţie de nerambursare, suma trasã şi cea netrasã la momentul intrãrii în stare de nerambursare, suma trasã şi cea netrasã la un moment - sau momente - de timp anterior intrãrii în stare de nerambursare, precum şi factori care pot fi folosiţi pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacţiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie sã respecte, în mãsura în care este posibil, urmãtoarele aspecte:
a) sã acopere o perioadã care este suficient de lungã pentru a include cel puţin un ciclu economic;
b) sã conţinã toate intrãrile în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;
c) sã includã toate informaţiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;
d) sã includã date despre determinanţii relevanţi ai factorului de conversie.
(2) Instituţia de credit trebuie sã se asigure cã setul de date de referinţã rãmâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente, fiind actualizat atunci când este necesar.
3.3.3.5. Determinanţii de risc