Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 2 din 20 februarie 2023  privind modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2013     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT nr. 2 din 20 februarie 2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2013

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 161 din 24 februarie 2023
    În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 187-191 şi ale art. 234 lit. a) din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare,
    potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 15.02.2023,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
    ART. I
    Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 30 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    (1) Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi în reglementările europene emise în aplicarea acestuia, în Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 126/2018, şi în reglementările emise în aplicarea acesteia de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.
    (2) Contrapartea centrală se interpune între contrapărţile la contractele tranzacţionate pe una sau mai multe pieţe financiare, devenind astfel cumpărător pentru fiecare vânzător şi vânzător pentru fiecare cumpărător, şi este responsabilă pentru funcţionarea unui sistem de compensare."

    2. La articolul 2 alineatul (3), partea introductivă şi punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. apel în marjă - cererea cu titlu de obligativitate, formulată de contrapartea centrală către un membru compensator şi, dacă este cazul, către contrapărţile centrale cu care a încheiat acorduri de interoperabilitate sau de un membru compensator către un client ori un membru noncompensator pentru acoperirea cerinţelor de marjă;
2. cont de active - contul în care se evidenţiază fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare constituite şi/sau orice alte garanţii puse la dispoziţia contrapărţii centrale pentru a acoperi expunerile aferente poziţiilor deschise, cu excepţia contribuţiilor la fondul de garantare;"

    3. La articolul 2 alineatul (3), punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "8. marcarea la piaţă - actualizarea, cel puţin la sfârşitul programului de operare, a elementelor de activ sau pasiv înregistrate cu diferenţele favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea poziţiilor deschise;"

    4. La articolul 2 alineatul (3), după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 8^1, cu următorul cuprins:
    "8^1. marje - are semnificaţia prevăzută la art. 1 pct. 4 din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013;"

    5. La articolul 2 alineatul (3), punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "11. participaţie calificată - definiţia menţionată la pct. 20 al art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;"

    6. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    În vederea autorizării şi pe toată perioada funcţionării, contrapartea centrală trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în reglementările europene emise în aplicarea acestuia, prevederile capitolului III al titlului VI din Legea nr. 126/2018, precum şi prevederile prezentului regulament."

    7. La articolul 4 alineatul (2), literele g), l), m, n), p) şi q) se modifică şi vor avea următorulcuprins:
    "g) pentru acţionarii persoane fizice sau juridice, cu deţineri directe ori indirecte reprezentând o participaţie calificată într-o contraparte centrală, documentele şi informaţiile prevăzute în Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 3/2016 privind criteriile aplicabile şi procedura pentru evaluarea prudenţială a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la entităţile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul A.S.F. nr. 3/2016;
    .........................
l) declaraţia pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din partea reprezentantului legal al contrapărţii centrale, din care să rezulte faptul că societatea respectivă respectă prevederile Legii nr. 126/2018, prevederile reglementărilor europene incidente, precum şi prevederile prezentului regulament;
m) raportul de evaluare a echipamentelor tehnice şi a programului informatic necesare funcţionării contrapărţii centrale, întocmit de un evaluator sau un expert independent;
n) raportul de audit la nivelul procesului de implementare, realizat de către un auditor de securitate informatică, cu calificări profesionale şi certificări, inclusiv >certificare CISA - Certified Information Security Auditor, auditor independent faţă de contrapartea centrală, care va certifica cel puţin următoarele:
    (i) evaluarea funcţionării sistemului, inclusiv evaluarea relevanţei proceselor de afaceri şi implementarea efectivă a acestora;
    (ii) testarea interfaţării cu sistemele informatice utilizate de către entităţile implicate în fluxul de implementare;
    (iii) rezultatele obţinute în urma derulării testelor de acceptanţă realizate în mediile de test, conform prevederilor art. 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 privind completarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012, în ceea ce priveşte standarde tehnice de reglementare privind cerinţele pentru contrapărţile centrale; mediile de test folosite sunt copia fidelă a modulelor de producţie ale sistemelor informatice ce vor fi utilizate de contrapartea centrală de la data prestării efective a serviciilor;
    ............................
p) copia contractului încheiat între societate şi auditorul intern, în situaţia în care activitatea de audit intern este externalizată;
q) documentele prevăzute de Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, pentru membrii structurii de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie;"

    8. La articolul 4 alineatul (2), litera r) se abrogă.
    9. La articolul 4 alineatul (2), după litera s) se introduc două noi litere, literele s^1) şi s^2), cu următorul cuprins:
    "s^1) copia contractului de servicii încheiat cu entitatea care oferă soluţia tehnică pentru sistemul IT folosit de contrapartea centrală în cazul în care a fost aleasă această soluţie tehnică, dacă este cazul;
s^2) extras din Monitorul Oficial al României confirmând desemnarea contrapărţii centrale ca sistem conform Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare."

    10. La articolul 4 alineatul (2), litera ş) se abrogă.
    11. La articolul 4, alineatele (4)-(6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(4) Pentru documentele menţionate la alin. (2), cu excepţia celor prevăzute la lit. d, h), i), j) şi q), vor fi depuse şi traduceri autentificate şi/sau legalizate, după caz, în limba engleză. Pentru documentele prevăzute la alin. (2) lit. d, h), i), j) şi q), reprezentantul legal al societăţii depune o declaraţie pe propria răspundere prin care se confirmă că traducerea acestor documente în limba engleză este responsabilitatea exclusivă a contrapărţii centrale.
(5) Evaluarea acţionarilor prevăzuţi la alin. (2) lit. g) conform prevederilor art. 31 şi 32 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 se realizează în baza procedurilor, criteriilor şi documentelor prevăzute de Regulamentul A.S.F nr. 3/2016.
(6) În aplicarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, contrapartea centrală va depune la A.S.F. informaţii suplimentare în termen de maximum 12 luni de la data solicitării A.S.F."

    12. La articolul 4, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
    "(9) În termen de două luni de la data începerii prestării efective a serviciilor, contrapartea centrală va transmite A.S.F. un raport de audit care să certifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 25 din Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, cu modificările şi completările ulterioare."

    13. La articolul 8, alineatele (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) În cazul retragerii autorizaţiei în conformitate cu prevederile art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu excepţia situaţiei de solicitare a retragerii la cerere a autorizaţiei, consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere/directoratul va efectua numai acte de administrare în sensul conservării patrimoniului existent la data retragerii autorizaţiei, precum şi supravegherea transferului operaţiunilor, poziţiilor, garanţiilor (marjelor) şi al fondului de garantare către o altă societate autorizată în baza Regulamentului (UE) nr. 648/2012 să efectueze operaţiunile specifice contrapărţii centrale şi publicarea acestei situaţii, dacă este cazul.
    .............................................................................................
    (3) Transferul operaţiunilor, poziţiilor, garanţiilor (marjelor) şi al fondului de garantare către o altă contraparte centrală, dacă este cazul, va fi efectuat în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să se evite pe cât posibil acumularea de pierderi în contul membrilor compensatori şi al clienţilor acestora.
    (4) În situaţia în care A.S.F. apreciază că societatea riscă să intre în insolvenţă, va adopta măsuri corespunzătoare în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 şi (UE) 2015/2.365 şi a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1.132 şi cu reglementările emise în aplicarea acestui regulament."

    14. La articolul 12 alineatul (1), partea introductivă şi litera i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) O contraparte centrală are obligaţia de întocmire a unor reglementări proprii prin care să se asigure îndeplinirea de către societate, consiliul de administraţie şi directori, respectiv consiliul de supraveghere şi directoratul societăţii, angajaţii, participanţii la contrapartea centrală şi investitori a prevederilor Legii nr. 126/2018, a reglementărilor europene incidente şi a prevederilor prezentului regulament, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
    ............................
    i) politici de continuitate a activităţii şi un plan de redresare în caz de dezastru în conformitate cu prevederile art. 34 paragraful (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi ale art. 17-21 din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013, precum şi o procedură adecvată pentru a asigura decontarea corectă şi la timp sau transferul activelor şi poziţiilor clienţilor şi ale membrilor compensatori în caz de retragere a autorizaţiei în urma unei decizii luate în temeiul art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în conformitate cu prevederile art. 34 paragraful (2) din acelaşi regulament."

    15. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Orice modificare a reglementărilor proprii prevăzute la alin. (1) lit. b), e), f), i), j), l), n)-s) şi t) este supusă autorizării A.S.F., anterior intrării în vigoare a acesteia. Autorizaţia pentru modificarea reglementărilor se emite de A.S.F. în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete pentru modificarea respectivă, cu excepţia situaţiilor în care modificarea reglementărilor se referă la extinderea obiectului de activitate al contrapărţii centrale, pentru care se acordă autorizaţie în termen de 6 luni de la data depunerii documentaţiei complete. Orice modificare a reglementărilor proprii, altele decât cele menţionate la teza I, este notificată A.S.F. cu minimum 30 de zile anterior intrării în vigoare a acesteia."

    16. La articolul 13, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Contrapartea centrală are cel puţin 2 angajaţi în cadrul compartimentului de conformitate. >Prin excepţie de la prevederile tezei I, de la data obţinerii autorizaţiei A.S.F. până la data începerii efective a prestării serviciilor, contrapartea centrală are cel puţin un angajat în cadrul compartimentului de conformitate."

    17. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    (1) În vederea evaluării caracterului adecvat al unui achizitor potenţial conform prevederilor art. 31 şi 32 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, achizitorul potenţial are obligaţia de a transmite A.S.F. documentele şi informaţiile menţionate în Regulamentul A.S.F. nr. 3/2016.
    (2) Actul constitutiv al contrapărţii centrale trebuie să conţină prevederi referitoare la procentele menţionate la art. 31 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, precum şi dispoziţii referitoare la aplicarea procedurii stabilite de art. 272 din Legea nr. 126/2018."

    18. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19
    Atribuţiile şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale directorilor, respectiv ale consiliului de supraveghere şi ale directoratului vor fi stabilite în actul constitutiv al societăţii, în conformitate cu Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 126/2018, a prevederilor art. 26 şi 27 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi ale cap. III din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013."

    19. La articolul 21 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) operarea în timp real a alimentărilor în conturile de active, a retragerilor sau a constituirilor de garanţii şi/sau colateral;"

    20. La articolul 21, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Contrapartea centrală trebuie să garanteze nerepudierea tranzacţiilor în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2017/582 al Comisiei din 29 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care prevăd obligaţia de compensare a instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţele reglementate şi termenele pentru acceptarea compensării."

    21. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 23^1
    În situaţia în care contrapartea centrală externalizează funcţii operaţionale, servicii sau activităţi, aceasta rămâne pe deplin răspunzătoare de îndeplinirea obligaţiilor care îi revin şi se asigură în orice moment că respectă cerinţele art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012."

    22. La articolul 24 alineatul (1), litera j) se abrogă.
    23. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Contrapartea centrală va supune validării A.S.F., individual, înaintea începerii exercitării mandatului, membrii consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi va supune autorizării A.S.F. modificarea componenţei, prezentând pentru fiecare membru documentele prevăzute de Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019."

    24. La articolul 28, literele c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) aprobarea prealabilă a B.N.R. pentru orice modificare adusă sistemului de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, conform art. 404 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dacă este cazul;
    …..........................................................................................
e) dovada vărsării capitalului social în cazul majorării capitalului social, respectiv fundamentarea necesităţii reducerii acestuia şi raportul auditorului financiar cu privire la legalitatea majorării/reducerii capitalului social, pentru modificarea prevăzută la art. 24 alin. (1) lit. b);"

    25. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 29
    În vederea derulării în condiţii de siguranţă a operaţiunilor specifice desfăşurate cu instrumente financiare, contrapartea centrală trebuie să organizeze şi să evidenţieze separat activitatea, delimitând responsabilităţile personalului implicat în operaţiuni cu instrumente financiare, precum şi ale personalului responsabil cu administrarea riscului, ale personalului care asigură funcţia de conformitate."

    26. La articolul 30 alineatul (1), literele b), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) înregistrarea, în conturile de active, în numele membrilor compensatori, a contravalorii activelor depuse de aceştia pentru îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din înregistrarea instrumentelor financiare în conturile de poziţie;
    …...................................................
f) înregistrarea, cel puţin la sfârşitul programului de operare, a diferenţelor favorabile sau nefavorabile rezultate din marcarea la piaţă;
    …................................................
h) emiterea şi punerea la dispoziţia fiecărui membru compensator, zilnic, a unui raport privind instrumentele financiare înregistrate, poziţiile deschise înregistrate în numele său, garanţiile şi/sau colateralul constituit, valoarea garanţiilor excedentare, profitul ori pierderea înregistrată, primele plătite şi cele încasate în urma efectuării marcării la piaţă, precum şi comisioanele sau tarifele corespunzătoare operaţiunilor efectuate, la sfârşitul programului de operare;"

    27. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 31
    (1) Înregistrarea, în conturile de poziţie, a instrumentelor financiare la contrapartea centrală se face numai prin intermediul membrilor compensatori conform mecanismelor stabilite prin reglementările proprii ale contrapărţii centrale."

    28. La articolul 32 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) să închidă forţat poziţiile deschise deţinute de client, până la acoperirea necesarului de marjă, în cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract;"

    29. La articolul 33 , literele e), g) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "e) să efectueze cel puţin zilnic marcarea la piaţă pentru poziţiile deschise şi celelalte elemente de activ sau pasiv înregistrate în contul fiecărui client, membru noncompensator, după caz, în conformitate cu reglementările contrapărţii centrale;
    …...................................................
g) să acopere cu propriile fonduri debitele apărute pe seama oricărui client propriu sau a membrilor noncompensatori cu care a încheiat acorduri de compensare;
    …....................................................
i) să înştiinţeze de îndată locul de tranzacţionare la care are acces, contrapartea centrală şi, dacă este cazul, membrii noncompensatori cu care a încheiat acorduri de compensare despre declanşarea procedurii de insolvenţă;"

    30. La articolul 34, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) să se asigure că sunt constituite garanţiile necesare pentru acoperirea tuturor expunerilor înregistrate în numele şi/sau în contul celui pentru care oferă servicii de compensare indirectă;"

    31. La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 35
    (1) Pentru o clasă de instrumente compensate de contrapartea centrală, membrul noncompensator trebuie să semneze un acord de compensare cu un singur membru compensator general. Membrul noncompensator şi membrul compensator general pot încheia un singur acord de compensare pentru toate clasele de instrumente compensate de contrapartea centrală."

    32. La articolul 37 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) cerinţe privind condiţiile minime de bună reputaţie, calificare şi experienţă profesională stabilite de contrapartea centrală ce trebuie îndeplinite de personalul membrilor compensatori desemnaţi în relaţia cu contrapartea centrală;"

    33. La articolul 38 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "e) suspendarea membrului noncompensator este solicitată de către membrul compensator general cu care a încheiat acord de compensare."

    34. La articolul 38, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul suspendării membrului compensator, contrapartea centrală poate permite acestuia efectuarea de operaţiuni care să aibă ca efect diminuarea/controlul expunerilor."

    35. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 39
    (1) Acordul de compensare încheiat între un membru compensator general şi un membru noncompensator poate să prevadă clauze de suspendare a membrului noncompensator pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Pe perioada suspendării, membrul noncompensator trebuie să menţină/suplimenteze garanţiile la nivelurile solicitate de membrul compensator general.
    (2) Suspendarea membrului noncompensator se face de către contrapartea centrală, la cererea şi pe răspunderea exclusivă a membrului compensator general. Contrapărţii centrale nu îi este cerut şi nici nu este îndreptăţită să verifice oportunitatea unei astfel de cereri sau conformitatea cu clauzele contractuale prevăzute în acordul de compensare încheiat între membrul compensator general şi membrul noncompensator."

    36. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 46
    A.S.F. supraveghează desfăşurarea ordonată şi transparentă a activităţii contrapărţii centrale. Pentru respectarea prevederilor Legii nr. 126/2018, ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, ale prezentului regulament, ale Regulamentului (UE) nr. 648/2012, precum şi ale reglementărilor europene emise în aplicarea acestuia, A.S.F. poate solicita date, informaţii şi documente necesare în vederea desfăşurării activităţii de supraveghere, precum şi organiza controale la sediul/sediile contrapărţii centrale."

    37. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 49
    (1) Contrapartea centrală are obligaţia să transmită A.S.F., anual, în termen de maximum 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, un raport care trebuie să cuprindă:
    a) situaţiile financiare anuale compuse din: situaţia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, situaţia veniturilor şi cheltuielilor, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, note explicative şi raportul administratorilor;
    b) raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa;
    c) raportul auditorului intern;
    d) structura acţionarilor contrapărţii centrale, cu indicarea pentru fiecare acţionar a numărului şi tipului de acţiuni deţinute, precum şi a procentului de acţiuni cu drept de vot deţinute;
    e) lista membrilor compensatori;
    f) raportul de activitate al contrapărţii centrale;
    g) un raport de evaluare a riscurilor la care contrapartea centrală este sau poate fi expusă, care să includă şi riscurile pe care le suportă contrapartea centrală din partea membrilor săi compensatori şi, în măsura în care este posibil, din partea clienţilor, riscurile pe care ea însăşi le prezintă pentru aceştia, precum şi riscurile pe care le suportă şi le prezintă pentru alte entităţi, printre altele pentru contrapărţile centrale interoperabile, sistemele de plată şi de decontare a titlurilor de valoare, băncile de decontare, furnizorii de lichidităţi, depozitarii centrali de valori mobiliare, locurile de tranzacţionare deservite de contrapartea centrală şi alţi furnizori de servicii critice, conform art. 4 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013.
    (2) Comitetul de audit al contrapărţii centrale întocmeşte un raport anual privind activitatea desfăşurată potrivit atribuţiilor sale şi îl transmite A.S.F., cu respectarea cerinţelor reglementărilor A.S.F. privind activitatea de audit statutar la entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de către A.S.F. Raportul anual va cuprinde şi recomandările formulate şi adresate consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere cu privire la controlul intern, auditul intern şi auditul financiar."

    38. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 50
    (1) Contrapartea centrală are obligaţia să transmită A.S.F., pentru semestrul I al anului, în termen de 60 de zile de la sfârşitul perioadei de raportare, un raport semestrial cuprinzând:
    a) raportările contabile semestriale, stabilite prin reglementările A.S.F., care cuprind următoarele:
    1. situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
    2. situaţia veniturilor şi cheltuielilor;
    3. date informative;
    b) un raport de activitate;
    c) un raport privind evaluarea riscurilor în perioada analizată în condiţiile art. 49 alin. (1) lit. g);
    d) un raport privind eficienţa sistemului contrapărţii centrale de mangement al riscurilor şi adecvarea mecanismelor de control intern pentru primul semestru.
    (2) Contrapartea centrală are obligaţia de a transmite A.S.F. un raport trimestrial, cuprinzând următoarele informaţii:
    a) situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi situaţia veniturilor şi cheltuielilor, respectând structura raportărilor semestriale, precum şi cauzele care au determinat apariţia unor modificări faţă de conţinutul raportărilor trimestriale anterioare, dacă este cazul;
    b) situaţia activelor financiare cu grad mare de lichiditate;
    c) situaţia privind gestionarea fondului/fondurilor de garantare conform Regulamentului (UE) nr. 648/2012;
    d) raportul de evaluare a riscurilor pentru ultimul trimestru;
    e) un raport privind conformitatea raportării informaţiilor referitoare la orice contract derivat pe care l-a încheiat şi la orice modificare sau încetare a contractului către un registru central de tranzacţii sau, după caz, către ESMA conform art. 9 din EMIR şi corectitudinea informaţiilor raportate;
    f) un raport privind testele de stres (rezistenţă), simulările de criză în sens invers realizate, precum şi rezultatele testării procedurilor aplicabile în situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor de plată şi ale examinării modelelor aplicate;
    g) raportarea indicatorilor calculaţi în scopul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012; atunci când deţine mai multe fonduri de garantare CPC raportează informaţiile pentru fiecare fond de garantare separat.
    (3) Raportările trimestriale se transmit A.S.F. în maximum 45 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru."

    39. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 53
    În scopul exercitării atribuţiilor A.S.F. de supraveghere a activităţii contrapărţii centrale, auditorii financiari ai contrapărţii vor raporta A.S.F. orice fapt sau act în legătură cu activitatea contrapărţii centrale. Informaţiile cuprinse în raportul auditorului financiar cu privire la operaţiunile de compensare-decontare efectuate de contrapartea centrală vor fi transmise şi B.N.R."

    40. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 56
    Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează potrivit dispoziţiilor titlului X din Legea nr. 126/2018."

    41. La anexa nr. 2, secţiunea „Cerinţe prudenţiale: Reexaminarea modelelor, simulările de criză (stress testing) şi testele ex-post (back testing)“ partea a III-a, litera C.a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) Testele de senzitivitate pe care CPC le-a adoptat pentru evaluarea gradului de acoperire al modelului său de calculare a marjei în diferite condiţii de piaţă, utilizând date istorice privind condiţii de criză a pieţei care deja s-au materializat şi date ipotetice pentru condiţii de criză a pieţei care nu s-au materializat. În cazul unei entităţi nou-înfiinţate, care nu a desfăşurat activităţi de compensare până la momentul transmiterii solicitării de autorizare, testele se vor realiza pe baza poziţiilor/portofoliilor estimate pentru toate produsele propuse spre a fi compensate."

    42. La anexa nr. 2, secţiunea „Cerinţe prudenţiale: Reexaminarea modelelor, simulările de criză (stress testing) şi testele ex-post (back testing)“ partea a VI-a, litera F.a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) Simulările de criză în sens invers pe care CPC le-a adoptat pentru identificarea condiţiilor de piaţă în care combinaţia dintre marje, fondul său de garantare şi celelalte resurse financiare nu ar asigura o acoperire suficientă a expunerilor de credit şi pentru care resursele sale financiare lichide ar putea fi insuficiente. În cazul unei entităţi nou-înfiinţate, care nu a desfăşurat activităţi de compensare până la momentul transmiterii solicitării de autorizare, simulările se vor realiza pe baza poziţiilor/portofoliilor estimate pentru toate produsele propuse spre a fi compensate."



    ART. II
    Cererile de autorizare în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului regulament vor fi completate de contrapartea centrală şi soluţionate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu prevederile prezentului regulament.

    ART. III
    Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.



                    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Nicu Marcu

    Bucureşti, 20 februarie 2023.
    Nr. 2.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016