Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d),art. 3 alin. (1) lit. b) , art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 280 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 17.10.2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament. ART. I Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 5/2019 privind reglementarea unor dispoziţii referitoare la prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii conform Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 şi 496 bis din 19 iunie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după litera g) se introduc două noi litere, lit. h) şi i), cu următorul cuprins: "h) client activ - client care nu este client inactiv; i) client inactiv - client pentru care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: (i) perioada de inactivitate a clientului este de cel puţin 1 an; (ii) niciun serviciu de investiţii sau serviciu auxiliar nu a fost prestat în această perioadă pentru client; (iii) S.S.I.F. nu primeşte niciun tarif sau comision de la client;" 2. La articolul 5 alineatul (2), literele d), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "d) secţiunea a 4-a din cap. III, cu excepţia art. 50 alin. (1) lit. a), c)-g) şi alin. (2) lit. a), c), e)- g) şi a subsecţiunii 4.2; (...) f) cap. V, cu excepţia art. 63; (...) h) cap. VII. " 3. La articolul 6 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: "e) S.S.I.F. trebuie să dispună de capitalul iniţial minim corespunzător obiectului de activitate propus, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, denumită în continuare Legea nr. 236/2022;" 4. La articolul 7, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins: "(9) Pe tot parcursul desfăşurării activităţii, S.S.I.F. are obligaţia să se asigure că, în cazul în care un membru din conducerea executivă se află în imposibilitatea temporară a exercitării funcţiei în perioada mandatului sau până la autorizarea unei noi persoane ca membru în conducerea executivă, atribuţiile aferente membrului conducerii executive se asigură de către un alt membru din conducerea executivă sau de un membru al organului de conducere în funcţia sa de supraveghere, şi este notificat A.S.F. în termen de 5 zile de la data imposibilităţii exercitării funcţiei." 5. La articolul 15 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: "d) dovada deţinerii capitalului iniţial prevăzut la art. 12 din Legea nr. 236/2022 corespunzător obiectului de activitate supus autorizării, pentru modificarea prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b);" 6. Articolul 20^1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 20^1 Prin derogare de la prevederile art. 48 alin. (2) din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare, S.S.I.F. are obligaţia de a revizui periodic, dar cel puţin anual, planurile de continuitate a activităţii prevăzute la art. 6 lit. j) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1.943." 7. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 24 (1) Persoana care îndeplineşte funcţia de conformitate se supune autorizării A.S.F. conform prevederilor art. 25 şi Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019 şi se înscrie în Registrul A.S.F." 8. După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 32^1, cu următorul cuprins: "ART. 32^1 La data notificării încetării exercitării funcţiei de către persoana care îndeplineşte funcţia de conformitate, conform Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019, cu modificările şi completările ulterioare, numărul de înregistrare în Registrul A.S.F. se radiază." 9. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 34 (1) Persoana care asigură funcţia de administrare a riscului este supusă autorizării A.S.F. şi se înscrie în Registrul A.S.F." 10. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 34^1, cu următorul cuprins: "ART. 34^1 La data notificării încetării exercitării funcţiei de către persoana care îndeplineşte funcţia de administrare a riscului, conform Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019, cu modificările şi completările ulterioare, numărul de înregistrare în Registrul A.S.F. se radiază." 11. La articolul 50 alineatul (1), literele a), b) şi punctul (i) al literei h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) raportări prudenţiale lunare, trimestriale sau semestriale, după caz, întocmite şi transmise A.S.F. în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2019/2.033, sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv balanţa de verificare aferentă datei de raportare; b) raportul trimestrial cu privire la activitatea de tranzacţionare în marjă, în termen de 30 de zile de la închiderea perioadei de raportare, care să cuprindă următoarele informaţii, pe fiecare client în parte: (i) numele clientului; (ii) data încheierii contractului de împrumut (actului adiţional) şi a scadenţei acestuia; (iii) valoarea împrumutului aprobat de societate; (iv) valoarea împrumutului utilizat de către client la sfârşitul perioadei de raportare; (v) activele constituite ca garanţii pentru contul de marjă, defalcate pe fiecare instrument financiar în parte, respectiv fonduri băneşti, client la sfârşitul perioadei de raportare; (vi) portofoliul achiziţionat în baza împrumutului acordat de societate, detaliat pe fiecare simbol în parte, client la sfârşitul perioadei de raportare; (vii) marja de menţinere la data raportării (%); (viii) modul de respectare de către societate a prevederilor art. 82 şi 91, în perioada de raportare; (ix) incidente apărute în cadrul activităţii de tranzacţionare în marjă în perioada de raportare; (x) informaţii cu privire la modul de respectare a prevederilor art. 86; (xi) alte informaţii relevante; (...) (i) numărul total de clienţi ai S.S.I.F. din ultima zi a perioadei de raportare, cu care S.S.I.F. are încheiate contracte pentru prestarea serviciului auxiliar prevăzut la pct. 1 al secţiunii B din anexa nr. 1 din Legea nr. 126/2018, cu modificările şi completările ulterioare, defalcat pe categorii de clienţi activi (retail/profesionali/contrapărţi eligibile) şi clienţi inactivi (retail/profesionali/contrapărţi eligibile);" 12. La articolul 50 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: "i) raport trimestrial privind prestarea de servicii de investiţii şi activităţi de investiţii în alte state membre, în termen de 30 de zile de la închiderea perioadei de raportare, conţinând informaţii cu privire la statul membru, serviciile şi activităţile efectiv prestate, numărul şi categoriile de clienţi pentru care a prestat efectiv servicii de investiţii, valoarea veniturilor S.S.I.F. din prestarea de servicii de investiţii în respectivul stat membru, tipurile de instrumente financiare, în situaţia în care S.S.I.F. a notificat A.S.F. conform art. 110 din Legea nr. 126/2018." 13. La articolul 50, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1^1) Situaţia prevăzută la alin. (1) lit. h) va fi avizată de funcţia de conformitate şi certificată de funcţia de administrare a riscului şi de persoana responsabilă cu protejarea instrumentelor financiare şi a fondurilor, notificată A.S.F., conform art. 20 alin. (4) din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Băncii Naţionale a României nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare şi a fondurilor care aparţin clienţilor, obligaţiile de guvernanţă a produsului şi normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare, cu modificările ulterioare; în cazul instituţiilor de credit, situaţia vizează instrumentele financiare, altele decât cele de la art. 2 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 126/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi se certifică de persoana responsabilă cu protejarea instrumentelor financiare şi a fondurilor." 14. La articolul 50 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins: "g) raport privind situaţia clienţilor S.S.I.F.: (i) pentru care nu s-a realizat actualizarea datelor, care va cuprinde: numărul total al clienţilor, motivele pentru care nu s-a realizat actualizarea datelor şi, în situaţia în care S.S.I.F. are încheiate cu aceştia contracte pentru prestarea serviciului auxiliar prevăzut la pct. 1 al secţiunii B din anexa nr. 1 din Legea nr. 126/2018, valoarea activelor aferente acestor clienţi, defalcată pe custodie S.S.I.F. şi custodie părţi terţe; (ii) pentru care nu s-a prestat niciun serviciu şi nicio activitate de investiţii, cu precizarea numărului total al clienţilor şi a valorii activelor acestora." 15. După articolul 56 se introduc două noi articole, art. 56^1 şi 56^2, cu următorul cuprins: "ART. 56^1 (1) În activitatea sa de supraveghere A.S.F. aplică Ghidul ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind caracterul corespunzător şi legate exclusiv de executare, prevăzut în anexa nr. 13^1. (2) Ghidul prevăzut la alin. (1) se aplică în ceea ce priveşte prestarea de servicii de investiţii, altele decât consultanţa de investiţii şi administrarea portofoliului. (3) Următoarele entităţi au obligaţia de a lua toate măsurile în vederea aplicării dispoziţiilor ghidului prevăzut la alin. (1), în legătură cu furnizarea serviciilor de investiţii prevăzute la alin. (2): a) S.S.I.F.; b) instituţii de credit care prestează servicii de investiţii cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018; c) AFIA externi care prestează servicii în temeiul art. 5 alin. (5) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 56^2 (1) În activitatea sa de supraveghere A.S.F. aplică Ghidul ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind remunerarea, prevăzut în anexa nr. 13^2. (2) Următoarele entităţi au obligaţia de a lua toate măsurile în vederea aplicării dispoziţiilor ghidului prevăzut la alin. (1): a) S.S.I.F.; b) instituţii de credit care prestează servicii şi activităţi de investiţii cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018; c) societăţile de administrare a investiţiilor care prestează servicii în temeiul art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2012; d) AFIA externi care prestează servicii în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare." 16. Articolele 58 şi 59 se abrogă. 17. La articolul 60, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) Suma prevăzută la alin. (1) nu poate depăşi valoarea activelor lichide aparţinând clientului pentru care S.S.I.F. a acoperit necesarul de decontare, aflate în custodia S.S.I.F., şi valoarea înscrisă într-o scrisoare de garanţie emisă în favoarea S.S.I.F. de o instituţie de credit autorizată de B.N.R. sau înscrisă în registrul specific al B.N.R. ca având drept de furnizare a serviciilor pe teritoriul României, în limita datei de valabilitate a acesteia.(4) S.S.I.F. stabileşte prin proceduri interne modalitatea de evaluare a instrumentelor financiare aparţinând clientului şi aflate în custodia S.S.I.F., criteriile de includere a instrumentelor financiare în categoria instrumentelor financiare lichide, precum şi condiţiile şi instituţiile de credit de la care acceptă scrisorile de garanţie menţionate la alin. (3)." 18. Articolul 83 se abrogă. 19. La articolul 91, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2^1) Până la răspunsul clientului la apelul în marjă prin acoperirea deficitului de marjă: a) S.S.I.F. nu poate să introducă noi ordine de cumpărare în marjă pentru respectivul client; b) S.S.I.F. poate decide să retragă ordinele de cumpărare în marjă pentru respectivul client deja transmise spre executare în piaţă." 20. La articolul 91, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), S.S.I.F. poate decide să nu execute ordinul de vânzare automată dacă are proceduri specifice în acest sens şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: a) apelul în marjă este generat de un eveniment corporativ al emitentului, începând cu ex-date şi până la data încărcării dividendentelor/acţiunilor aferente; b) clientul îşi ia angajamentul să transfere în contul de marjă rezultatul procesării evenimentului corporativ, în vederea suplimentării garanţiilor; c) S.S.I.F. calculează valoarea activelor şi obligaţiile înregistrate în contul de marjă al fiecărui client, cu luarea în considerare a dividendelor/acţiunilor care urmează a fi transferate, suplimentar faţă de obligaţiile prevăzute la alin. (1); d) clientul nu s-ar mai afla în apel în marjă ulterior calculului realizat la lit. c)." 21. După articolul 114 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 2^1-a, alcătuită din art. 114^1-114^3, cu următorul cuprins: " SECŢIUNEA a 2^1-a Prestarea de servicii şi activităţi de investiţii la distanţă de S.S.I.F. în ţări terţe membre ale Grupului G7 ART. 114^1 S.S.I.F. poate presta servicii şi activităţi de investiţii şi servicii auxiliare în state terţe membre ale Grupului G7, la distanţă, fără a înfiinţa o sucursală, cu respectarea prevederilor art. 126^1 din Legea nr. 126/2018. ART. 114^2 (1) S.S.I.F. care a primit acordul A.S.F. pentru prestarea de servicii şi activităţi de investiţii şi servicii auxiliare în state terţe membre ale Grupului G7, la distanţă, raportează anual A.S.F., în termen de 30 de zile de la închiderea perioadei de raportare, următoarele informaţii, defalcate pe fiecare stat pentru care a primit un astfel de acord: a) serviciile şi activităţile desfăşurate de S.S.I.F. în statul terţ membru al Grupului G7; b) numărul total, categoriile de clienţi care corespund serviciilor şi activităţilor menţionate la lit. a) furnizate în perioada relevantă care se încheie la 31 decembrie, precum şi o defalcare pe clienţi de retail, profesionali şi contrapărţi eligibile, tipul instrumentelor financiare şi valoarea acestora. (2) Pentru facilitarea monitorizării cuprinzătoare a activităţilor S.S.I.F. desfăşurate în statul terţ membru al Grupului G7, A.S.F. poate solicita S.S.I.F. orice altă informaţie pe care o consideră necesară. ART. 114^3 Prevederile art. 114 se aplică în mod corespunzător şi în cazul S.S.I.F. prevăzute la art. 114^1." 22. Articolul 116 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 116 S.S.I.F. nu se pot conecta direct la sistemele pieţelor de instrumente financiare dintr-o ţară terţă, cu excepţia cazului în care, în temeiul art. 126 şi 126^1 din Legea nr. 126/2018, A.S.F. a aprobat înfiinţarea unei sucursale a S.S.I.F. în respectiva ţară terţă, respectiv şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea de servicii şi activităţi de investiţii într-un stat terţ membru al Grupului G7." 23. La articolul 125, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: "i) de organizare de programe de educaţie financiară, care nu intră sub incidenţa prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 28/2020 privind formarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională pe piaţa de capital, cu modificările ulterioare." 24. La articolul 126, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) În vederea prestării activităţii prevăzute la art. 125 lit. a), S.S.I.F. va respecta, prin însumare, atât cerinţa de capital iniţial prevăzută de art. 12 din Legea nr. 236/2022, cât şi cerinţa de capital social prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 357/2005, asigurând o evidenţă distinctă a acestora în contabilitate. (3) În vederea prestării activităţii prevăzute la art. 125 lit. a), S.S.I.F. va respecta regulile prudenţiale conform prevederilor Legii nr. 236/2022, ale Regulamentului (UE) 2019/2.033 sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale standardelor tehnice emise în aplicarea acestora şi, după caz, ale Regulamentului A.S.F. nr. 3/2014." 25. La articolul 126, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Anterior începerii prestării activităţilor prevăzute la art. 125 lit. b)-e), h) şi i), S.S.I.F. va notifica A.S.F. cu privire la intenţia sa, precizând data preconizată de începere a activităţii." 26. La articolul 142 alineatul (2), punctul 3 al literei b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. capitalul social subscris şi integral vărsat al societăţii care trebuie să reprezinte echivalentul capitalului iniţial minim prevăzut la art. 12 din Legea nr. 236/2022;" 27. La articolul 142 alineatul (2), litera e) se abrogă. 28. Articolul 146 se abrogă. 29. Anexa nr. 8 se abrogă. 30. Anexa nr. 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 13 Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind adecvarea (ESMA35-43-3172) Domeniu de aplicare Cui i se aplică? 1. Prezentul ghid se aplică: a) autorităţilor competente; şi b) firmelor. Ce se aplică? 2. Prezentul ghid se aplică în legătură cu art. 25 alin. (2) din MiFID II şi cu art. 54 şi 55 din Regulamentul delegat MiFID II şi se aplică furnizării următoarelor servicii de investiţii enumerate în secţiunea A din anexa I la MiFID II: - consultanţă de investiţii; – administrarea de portofolii. 3. Prezentul ghid se referă în principal la situaţiile în care serviciile sunt furnizate clienţilor de retail. De asemenea, ghidul se aplică, în măsura în care este relevant, atunci când serviciile sunt furnizate clienţilor profesionali, luând în considerare dispoziţiile de la articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul delegat MiFID II şi din anexa II la MiFID II. Când se aplică? 4. Prezentul ghid se aplică după şase luni de la data publicării sale pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE. Ghidul anterior al ESMA emis în conformitate cu MiFID II^1 va înceta să se aplice începând cu aceeaşi dată. Referinţe legislative, abrevieri şi definiţii Referinţe legislative
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Regulamentul (UE) nr. │
│ │1.095/2010 al │
│ │Parlamentului European şi│
│ │al Consiliului din 24 │
│ │noiembrie 2010 de │
│ │instituire a Autorităţii │
│Regulamentul│europene de supraveghere │
│ESMA │(Autoritatea europeană │
│ │pentru valori mobiliare │
│ │şi pieţe), de modificare │
│ │a Deciziei nr. 716/2009/ │
│ │CE şi de abrogare a │
│ │Deciziei 2009/77/CE a │
│ │Comisiei^2 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Directiva 2014/65/UE a │
│ │Parlamentului European şi│
│ │a Consiliului din 15 mai │
│MiFID II │2014 privind pieţele │
│ │instrumentelor financiare│
│ │şi de modificare a │
│ │Directivei 2002/92/CE şi │
│ │a Directivei 2011/61/UE^3│
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul delegat (UE)│
│ │2021/1.253 al Comisiei │
│ │din 21 aprilie 2021 de │
│ │modificare a │
│ │Regulamentului delegat │
│Regulamentul│(UE) 2017/565 în ceea ce │
│delegat (UE)│priveşte integrarea │
│2021/1.253 │factorilor, a riscurilor │
│al Comisiei │şi a preferinţelor în │
│ │materie de durabilitate │
│ │în anumite cerinţe │
│ │organizatorice şi │
│ │condiţii de funcţionare │
│ │aplicabile firmelor de │
│ │investiţii^4 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul delegat (UE)│
│ │2017/565 al Comisiei din │
│ │25 aprilie 2016 de │
│ │completare a Directivei │
│ │2014/65/UE a │
│Regulamentul│Parlamentului European şi│
│delegat │a Consiliului în ceea ce │
│MiFID II │priveşte cerinţele │
│ │organizatorice şi │
│ │condiţiile de funcţionare│
│ │aplicabile firmelor de │
│ │investiţii şi termenii │
│ │definiţi în sensul │
│ │directivei menţionate^5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Definiţii │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Furnizarea de servicii de│
│ │consultanţă de investiţii│
│ │sau de administrare de │
│Consultanţă │portofolii (integrală sau│
│automatizată│parţială) printr-un │
│ │sistem automatizat sau │
│ │semiautomatizat utilizat │
│ │ca instrument de │
│ │interfaţă cu clientul │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Întregul proces de │
│ │colectare a informaţiilor│
│ │despre un client şi │
│ │evaluarea ulterioară de │
│ │către firmă a faptului că│
│ │un anumit produs de │
│Evaluarea │investiţii este potrivit │
│adecvării │pentru acesta, bazându-se│
│ │şi pe cunoaşterea │
│ │temeinică a firmei cu │
│ │privire la produsele pe │
│ │care le poate recomanda │
│ │sau în care poate investi│
│ │în numele clientului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Firme de investiţii │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │1 din MiFID II] şi │
│ │instituţii de credit │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │27 din MiFID II] atunci │
│ │când furnizează │
│ │serviciile de investiţii │
│ │consultanţă de investiţii│
│ │şi administrare de │
│ │portofolii enumerate în │
│ │secţiunea A din anexa I │
│ │la MiFID II, firme de │
│ │investiţii şi instituţii │
│ │de credit (la vânzarea │
│ │sau furnizarea de │
│ │consultanţă clienţilor în│
│ │ceea ce priveşte │
│ │depozitele structurate), │
│ │societăţile de │
│Firme │administrare a OPCVM │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 2 alin. (1) lit. │
│ │(b) din Directiva OPCVM^ │
│ │6] şi administratorii │
│ │externi de fonduri de │
│ │investiţii alternative │
│ │(AFIA) [astfel cum sunt │
│ │definiţi la art. 5 alin. │
│ │(1) lit. (a) din │
│ │Directiva AFIA^7] atunci │
│ │când prestează servicii │
│ │de investiţii de │
│ │administrare de │
│ │portofolii individuale │
│ │sau servicii conexe [în │
│ │sensul art. 6 alin. (3) │
│ │lit. (a) şi al art. 6 │
│ │alin. (3) lit. (b) pct. │
│ │(i) din Directiva OPCVM │
│ │şi al art. 6 alin. (4) │
│ │lit. (a) şi al art. 6 │
│ │alin. (4) lit. (b) pct. │
│ │(i) din Directiva AFIA] │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Un instrument financiar │
│ │[în sensul art. 4 alin. │
│Produs de │(1) pct. 15 din MiFID II]│
│investiţii │sau un depozit structurat│
│ │[în sensul art. 4 alin. │
│ │(1) pct. 43 din MiFID II]│
└────────────┴─────────────────────────┘
^1 ESMA35-43-1163 - Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind adecvarea. ^2 JO L 331, 15.12.2010, p. 84. ^3 JO L 173, 12.6.2014, p. 349. ^4 JO L 277, 2.8.2021, p. 1. ^5 JO L 87, 31.3.2017, p. 1. ^6 Directiva 2009/65/CE. ^7 Directiva 2011/61/UE. Obiect 5. Scopul prezentului ghid este de a clarifica aplicarea anumitor aspecte ale cerinţelor MiFID II privind adecvarea în vederea asigurării aplicării comune, uniforme şi consecvente a art. 25 alin. (2) din MiFID II şi a art. 54 şi 55 din Regulamentul delegat MiFID II. 6. ESMA se aşteaptă ca prezentul ghid să promoveze o mai mare convergenţă în ceea ce priveşte interpretarea şi abordările în materie de supraveghere ale cerinţelor MiFID II privind adecvarea, subliniind o serie de aspecte importante şi sporind astfel valoarea standardelor existente. Prin contribuţia sa la garantarea respectării standardelor de reglementare de către firme, ESMA anticipează sporirea corespunzătoare a protecţiei investitorilor. Obligaţii de conformare şi raportare Statutul ghidului 7. Prezentul document conţine orientări emise în temeiul art. 16 din Regulamentul ESMA^8. În conformitate cu art. 16 alin. (3) din Regulamentul ESMA, autorităţile competente şi participanţii la pieţele financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidul. ^8 Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei. 8. Autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să se conformeze prin includerea acestuia în cadrele lor juridice şi/sau de supraveghere naţionale, după caz, inclusiv în cazul în care orientări specifice vizează, în principal, participanţii la pieţele financiare. În acest caz, autorităţile competente trebuie să asigure, prin activităţi de supraveghere, respectarea ghidului de către participanţii la pieţele financiare. Cerinţe de raportare 9. Autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să notifice ESMA dacă respectă sau intenţionează să respecte ghidul, după caz, precizând motivele nerespectării în cazul în care nu se conformează sau nu intenţionează să se conformeze, în termen de două luni de la data publicării ghidului pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE. 10. Firmele nu sunt obligate să raporteze dacă respectă sau nu prezentul ghid. Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind adecvarea I.I. INFORMAREA CLIENŢILOR DESPRE MOTIVUL EVALUĂRII ADECVĂRII ŞI DOMENIUL DE APLICARE AL ACESTEIA Legislaţie relevantă: art. 24 alin. (1), (4) şi (5) din MiFID II; art. 54 alin. (1) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 1 11. Firmele trebuie să îşi informeze clienţii, în mod clar şi simplu, cu privire la evaluarea adecvării şi motivul acesteia, care este acela de a permite firmei să acţioneze în cel mai bun interes al clientului. Aceasta trebuie să includă o explicaţie clară a faptului că efectuarea evaluării este responsabilitatea firmei, astfel încât clienţii să înţeleagă motivul pentru care li se cere să furnizeze anumite informaţii şi importanţa faptului ca aceste informaţii să fie actualizate, exacte şi complete. Aceste informaţii pot fi furnizate în format standardizat. Orientări specifice 12. Informaţiile despre evaluarea adecvării trebuie să ajute clienţii să înţeleagă scopul cerinţelor. Trebuie să îi încurajeze să furnizeze informaţii actualizate, corecte şi suficiente cu privire la cunoştinţele, experienţa, situaţia financiară (inclusiv capacitatea de a suporta pierderi) şi obiectivele de investiţii (inclusiv toleranţa la risc) ale acestora. Firmele trebuie să evidenţieze clienţilor că este important să se colecteze informaţii complete şi corecte, astfel încât firma să poată recomanda clientului produse sau servicii adecvate. Fără aceste informaţii, firmele nu pot oferi clienţilor servicii de consultanţă de investiţii şi de administrare de portofolii. 13. Este la latitudinea firmelor să decidă modul în care îşi vor informa clienţii cu privire la evaluarea adecvării. Formatul utilizat trebuie, cu toate acestea, să permită controale pentru a verifica dacă au fost furnizate informaţiile. 14. Firmele trebuie să evite să precizeze sau să dea impresia că clientul este cel care decide asupra adecvării investiţiei sau cel care stabileşte instrumentele financiare care corespund propriului profil de risc. De exemplu, firmele trebuie să evite să indice clientului că un anumit instrument financiar ales de client este cel adecvat sau să solicite clientului să confirme că un instrument sau serviciu este adecvat. 15. Orice declaraţie de declinare a responsabilităţii (sau alte tipuri similare de declaraţii) care vizează limitarea responsabilităţii firmei privind evaluarea adecvării nu ar influenţa în niciun fel caracterizarea serviciului furnizat în practică pentru clienţi, nici evaluarea conformităţii firmei cu cerinţele corespunzătoare. De exemplu, când colectează informaţiile clienţilor care sunt necesare pentru a efectua evaluarea adecvării (cum ar fi orizontul lor de investiţii/perioada de deţinere sau informaţiile referitoare la toleranţa la risc), firmele nu trebuie să pretindă că nu evaluează adecvarea. 16. Pentru a ajuta clienţii să înţeleagă noţiunea de «preferinţe în materie de durabilitate» introdusă la art. 2 pct. 7 din Regulamentul delegat MiFID II şi alegerea care trebuie făcută în acest context, firmele trebuie să explice în mod clar termenii şi distincţiile dintre diferitele elemente ale definiţiei preferinţelor în materie de durabilitate enunţate la art. 2 pct. 7 lit. (a)-(c) şi, de asemenea, dintre aceste produse şi produsele fără astfel de caracteristici de durabilitate, evitând limbajul tehnic. Firmele trebuie, de asemenea, să explice termenii şi noţiunile utilizate atunci când se referă la aspecte sociale, de mediu şi de guvernanţă. 17. Pentru a remedia eventualele lacune în înţelegerea de către clienţi a serviciilor furnizate prin consultanţă automatizată, firmele trebuie să informeze clienţii, pe lângă alte informaţii solicitate, despre următoarele: - o explicaţie foarte clară a gradului şi măsurii exacte a implicării umane şi dacă şi în ce fel clientul poate solicita interacţiunea umană; – o explicaţie conform căreia răspunsurile oferite de clienţi vor avea un impact direct în determinarea adecvării deciziilor de investiţii recomandate sau întreprinse în numele lor; – descrierea surselor de informaţii utilizate pentru a genera consultanţă de investiţii sau pentru a furniza serviciul de administrare a portofoliului (de exemplu, dacă se utilizează un chestionar online, firmele trebuie să explice că răspunsurile la chestionar pot constitui singura bază pentru consultanţa automatizată sau dacă firma are acces la alte informaţii sau conturi ale clienţilor); – o explicaţie a modului şi momentului în care datele clientului vor fi actualizate în ceea ce priveşte situaţia sa, circumstanţele personale etc. 18. Cu condiţia ca toate informaţiile şi rapoartele furnizate clienţilor să respecte dispoziţiile relevante (inclusiv obligaţiile privind furnizarea de informaţii pe suport durabil), firmele trebuie, de asemenea, să analizeze cu atenţie dacă informaţiile divulgate în scris sunt eficiente (de exemplu, informaţiile divulgate sunt puse în mod direct la dispoziţia clienţilor şi nu sunt ascunse sau de neînţeles). Pentru firmele care furnizează consultanţă automatizată, acest lucru poate include, în special: - evidenţierea informaţiilor relevante (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare, cum ar fi casetele pop-up); – posibilitatea ca anumite informaţii să fie însoţite de text interactiv (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare, cum ar fi sugestiile) sau alte mijloace pentru a oferi mai multe detalii clienţilor care caută informaţii suplimentare (de exemplu, printr-o secţiune de «Întrebări frecvente»). I.II. CUNOAŞTE-ŢI CLIENTUL ŞI CUNOAŞTE-ŢI PRODUSUL Măsuri necesare pentru a înţelege clienţii Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (2)-(5) şi art. 55 din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 2 19. Firmele trebuie să stabilească, să pună în aplicare şi să menţină politici şi proceduri adecvate (inclusiv instrumente adecvate) care să le permită să înţeleagă datele şi caracteristicile esenţiale ale clienţilor lor. Firmele trebuie să se asigure că evaluarea informaţiilor colectate despre clienţii lor se face într-o manieră adecvată, indiferent de mijloacele utilizate pentru colectarea acestor informaţii. Orientări specifice 20. Politicile şi procedurile firmelor le permit acestora să colecteze şi să evalueze toate informaţiile necesare pentru a efectua o evaluare a adecvării pentru fiecare client, ţinând cont de elementele prevăzute în orientarea 3. 21. De exemplu, firmele pot utiliza chestionare (inclusiv în format digital) completate de clienţii lor sau informaţiile colectate în timpul discuţiilor cu aceştia. Firmele trebuie să se asigure că întrebările pe care le adresează clienţilor sunt suficient de specifice şi pot fi înţelese corect şi că orice altă metodă utilizată pentru a colecta informaţii este concepută pentru a obţine informaţiile necesare pentru evaluarea adecvării. 22. La elaborarea chestionarelor cu scopul de a colecta informaţii despre clienţii lor în scopul unei evaluări a adecvării, firmele trebuie să cunoască şi să ia în considerare cele mai frecvente motive pentru care investitorii ar putea să nu răspundă corect la chestionare. În special: - trebuie să se acorde atenţie clarităţii, exhaustivităţii şi inteligibilităţii chestionarului, evitând limbajul înşelător, confuz, imprecis şi excesiv de tehnic; – formatul trebuie elaborat cu atenţie şi trebuie să evite orientarea opţiunilor investitorilor (font, spaţiere ...); – prezentarea întrebărilor în baterii (colectarea informaţiilor privind o serie de elemente printr-o singură întrebare, în special atunci când se evaluează cunoştinţele şi experienţa şi toleranţa la risc) trebuie evitată; – firmele trebuie să analizeze cu atenţie ordinea în care pun întrebările pentru a colecta informaţii în mod eficient; – pentru a putea asigura colectarea informaţiilor necesare, opţiunea de a nu răspunde nu ar trebui, în general, să fie disponibilă în chestionare (în special atunci când se colectează informaţii privind situaţia financiară a investitorului). 23. Firmele trebuie, de asemenea, să ia măsuri rezonabile pentru a evalua înţelegerea clientului cu privire la riscul de investiţie, precum şi relaţia dintre risc şi rentabilitatea investiţiilor, deoarece acest lucru este esenţial pentru a permite firmelor să acţioneze într-un mod care să corespundă cel mai bine intereselor clientului atunci când efectuează evaluarea adecvării. Atunci când prezintă întrebări în acest sens, firmele trebuie să explice clar şi simplu că scopul răspunsurilor la acestea este de a ajuta la evaluarea atitudinii clienţilor faţă de risc (profilul de risc) şi, prin urmare, tipurile de instrumente financiare (şi riscurile asociate acestora) adecvate. 24. Informaţiile necesare pentru efectuarea unei evaluări a adecvării includ diferite elemente care pot afecta, de exemplu, analiza situaţiei financiare a clientului (inclusiv capacitatea acestuia de a suporta pierderi) sau a obiectivelor de investiţii (inclusiv toleranţa acestuia la risc). Exemple de astfel de elemente referitoare la client sunt: - starea civilă (în special capacitatea juridică a clientului de a angaja active care pot aparţine şi partenerului său); – situaţia familială (schimbările privind situaţia familială a unui client pot avea impact asupra situaţiei sale financiare, de exemplu, un copil nou-născut sau un copil aflat la vârsta la care începe studiile universitare); – vârsta (care este foarte importantă pentru a asigura o evaluare corectă a obiectivelor de investiţii şi, în special, a nivelului riscului financiar pe care investitorul este dispus să şi-l asume, precum şi perioada de deţinere/orizontul de investiţii care indică dorinţa de a deţine o investiţie pentru o anumită perioadă de timp); – situaţia profesională (gradul de securitate a locului de muncă sau apropierea clientului de vârsta de pensionare poate avea un impact asupra situaţiei sale financiare sau a obiectivelor de investiţii); – nevoia de lichidităţi în anumite investiţii relevante sau necesitatea de a finanţa un angajament financiar viitor (de exemplu, achiziţia de bunuri, taxele de educaţie). 25. Atunci când stabilesc informaţiile care sunt necesare, firmele trebuie să ţină cont de impactul pe care orice modificare semnificativă a acestor informaţii îl poate avea în ceea ce priveşte evaluarea adecvării. 26. Informaţiile privind preferinţele în materie de durabilitate ale clientului trebuie să includă toate aspectele menţionate în definiţia «preferinţelor în materie de durabilitate», în conformitate cu art. 2 pct. 7 din Regulamentul delegat MiFID II, şi trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite corelarea preferinţelor în materie de durabilitate ale clientului cu caracteristicile legate de durabilitate ale instrumentelor financiare. Firmele trebuie să colecteze următoarele informaţii de la clienţi: - dacă clientul are preferinţe în materie de durabilitate (da/nu); – dacă clientul răspunde „da“ la întrebarea anterioară, dacă clientul are preferinţe în materie de durabilitate în ceea ce priveşte una sau mai multe dintre lit. (a), (b) sau (c) ale definiţiei, în conformitate cu art. 2 pct. 7 din Regulamentul delegat MiFID II; – pentru aspectele de la lit. (a) şi (b), proporţia minimă; – pentru aspectul de la lit. (c), care sunt principalele efecte negative care trebuie luate în considerare, inclusiv criteriile cantitative sau calitative care demonstrează luarea în considerare a acestor efecte. Pe parcursul întregului proces, firmele trebuie să adopte o abordare neutră şi imparţială pentru a nu influenţa răspunsurile clienţilor. 27. Pentru a realiza acest lucru, firmele pot alege următoarea abordare: - firmele pot colecta informaţii privind preferinţele în materie de durabilitate ale clientului, care fac referire la unul sau mai multe dintre aspectele exprimate la art. 2 pct. 7 lit. (a)-(c) din Regulamentul delegat MiFID II. Acest aspect poate fi evaluat prin întrebări închise cu răspuns de tip «da/nu»; – firmele pot, de asemenea, să colecteze informaţii din care să reiasă dacă preferinţele în materie de durabilitate ale clientului în ceea ce priveşte lit. (b) şi (c), în cazul în care există astfel de preferinţe, pun accentul pe factori de durabilitate sociali, de mediu sau de guvernanţă ori pe o combinaţie a acestora sau dacă clientul nu pune accentul pe aceştia; – în cazul în care clientul îşi exprimă preferinţele în ceea ce priveşte «proporţia minimă» menţionată la lit. (a) şi (b), firmele pot colecta aceste informaţii nu sub forma unui procent exact, ci a unor procente minime. Aceste procente trebuie prezentate clientului într-un mod neutru şi trebuie să fie suficient de detaliate. Firmele pot, de exemplu, să ajute clientul să identifice proporţia minimă aproximând proporţia minimă prin proporţii minime standardizate, cum ar fi «minimum 20%, minimum 25%, minimum 30% etc.»; – în cazul în care clientul doreşte să includă un instrument financiar care ia în considerare principalele efecte negative, informaţiile colectate trebuie să vizeze elementele calitative sau cantitative ale principalelor efecte negative menţionate la lit. (c). Firmele pot testa preferinţele şi apetitul clientului pentru integrarea principalelor efecte negative cu privire la familiile de indicatori ai principalelor efecte negative în ansamblu, pe baza eventualei concentrări a clientului asupra aspectelor sociale, de mediu sau de guvernanţă, utilizând categoriile prezentate în standardele tehnice de reglementare^9 în temeiul Regulamentului privind publicarea de informaţii privind finanţarea durabilă (în locul unei abordări bazate pe fiecare indicator al principalelor efecte negative), cum ar fi emisiile, performanţa energetică, apa şi deşeurile etc. ^9 Regulamentul delegat (UE) 2022/1.288 al Comisiei. Ulterior, se poate iniţia o evaluare pentru fiecare categorie care este sau nu este importantă/esenţială pentru client. Această evaluare calitativă se poate baza pe abordările în care produsele iau în considerare principalele efecte negative (de exemplu, strategii de excludere/politici aplicabile controverselor/politici de vot şi de implicare). În cazul în care clientul doreşte să includă un instrument financiar care ia în considerare principalele efecte negative, firmele pot, de asemenea, să întrebe clientul dacă există activităţi economice specifice pe care, pe baza principalelor efecte negative relevante, doreşte să le excludă din investiţiile sale (de exemplu, activităţi economice specifice care sunt considerate ca fiind dăunătoare în mod semnificativ potrivit cadrului taxonomiei UE şi/sau care se opun opiniilor etice şi privind mediul ale clientului şi care sunt legate de anumite efecte negative principale asupra factorilor de durabilitate). 28. Firmele trebuie să dispună de politici şi instrucţiuni pentru personalul lor care interacţionează cu clienţii pentru situaţiile în care clienţii răspund că au preferinţe în materie de durabilitate, dar nu îşi exprimă preferinţa cu privire la niciunul dintre aspectele specifice menţionate la art. 2 pct. 7 lit. (a)-(c) din Regulamentul delegat MiFID II sau cu privire la o proporţie minimă. De exemplu, firma poate lua în considerare oricare dintre aspectele menţionate la art. 2 pct. 7 lit. (a)-(c) din regulamentul delegat. În cazul în care utilizează această abordare, firmele trebuie să o explice şi să informeze clientul cu privire la caracteristicile de durabilitate ale produsului (produselor) de investiţii recomandat(e) sau în care firma va investi în numele clientului şi să documenteze în raportul de adecvare^10 alegerea clientului de a nu specifica mai în detaliu preferinţele în materie de durabilitate. Firmele trebuie să se asigure că există mecanisme similare atunci când firmele furnizează servicii de consultanţă automatizată, având în vedere interacţiunea umană limitată. ^10 «Raportul de adecvare» este «declaraţia privind caracterul adecvat» menţionată la articolul 25 din MiFID II. 29. Atunci când furnizează servicii de administrare a portofoliului sau de consultanţă de investiţii cu o abordare bazată pe portofoliu, firmele trebuie să colecteze informaţii cu privire la preferinţele în materie de durabilitate ale clientului cu acelaşi grad de detaliere ca în cazul informaţiilor prevăzute la pct. 26 şi 27 de mai sus. Firmele trebuie, de asemenea, să solicite clientului să specifice partea/procentul din portofoliu (dacă este cazul) pe care doreşte să o/îl investească în produse care respectă preferinţele în materie de durabilitate ale clientului. În cazul în care firmele lucrează cu modele de portofoliu care combină unele sau toate criteriile enumerate la pct. 26 de mai sus, aceste modele de portofoliu trebuie să permită o evaluare detaliată a preferinţelor clientului şi nu trebuie transpuse într-un chestionar care îl determină pe client să aleagă o combinaţie de criterii care nu ar îndeplini preferinţele în materie de durabilitate ale clientului.^11 ^11 Acest punct trebuie interpretat în coroborare cu pct. 87 din ghid. 30. Firmele trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a evalua în mod corespunzător înţelegerea de către clienţii lor a principalelor caracteristici şi a riscurilor legate de tipurile de produse din oferta firmei. Adoptarea de către firme a mecanismelor de evitare a autoevaluării şi asigurarea coerenţei răspunsurilor furnizate de client^12 este deosebit de importantă pentru evaluarea corectă a cunoştinţelor şi experienţei clientului. Informaţiile colectate de firme cu privire la cunoştinţele şi experienţa unui client trebuie luate în considerare împreună pentru evaluarea generală a înţelegerii acestuia a produselor şi a riscurilor implicate în tranzacţiile recomandate sau în administrarea portofoliului său. ^12 Vezi orientarea 4. 31. De asemenea, este important ca firmele să evalueze înţelegerea de către client a noţiunilor financiare de bază, cum ar fi riscul de investiţie (inclusiv riscul de concentrare) şi analiza comparativă risc/randament. În acest scop, firmele trebuie să ia în considerare utilizarea unor exemple relevante, inteligibile privind nivelurile de pierderi/randament care pot apărea în funcţie de nivelul de risc asumat şi trebuie să evalueze răspunsul clientului la astfel de scenarii. 32. Firmele trebuie să îşi elaboreze chestionarele în aşa fel încât să poată colecta informaţiile necesare despre clientul lor. Acest lucru poate fi relevant în special pentru firmele care oferă servicii de consultanţă automatizată, având în vedere interacţiunea umană limitată. Pentru a asigura conformitatea acestora cu cerinţele referitoare la această evaluare, firmele trebuie să ţină seama de factori precum: - dacă informaţiile colectate prin intermediul chestionarului online permit firmei să stabilească dacă sfaturile furnizate sunt adecvate pentru clienţii lor în funcţie de cunoştinţele şi experienţa acestora, situaţia financiară şi obiectivele şi nevoile de investiţii; – dacă întrebările din chestionar sunt suficient de clare şi/sau dacă scopul chestionarului este să furnizeze clarificări suplimentare sau exemple clienţilor, atunci când este necesar (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare, cum ar fi sugestii sau casete pop-up); – dacă vreo formă de interacţiune umană (inclusiv interacţiunea de la distanţă prin e-mail sau telefon mobil) este disponibilă clienţilor atunci când răspund la chestionarul online; – dacă au fost luate măsuri pentru a soluţiona răspunsurile inconsecvente ale clienţilor (cum ar fi încorporarea în elaborarea chestionarului a unor caracteristici de avertizare a clienţilor atunci când răspunsurile lor par inconsecvente la nivel intern şi care le sugerează să revizuiască aceste răspunsuri; sau implementarea unor sisteme de semnalare automată a informaţiilor aparent inconsecvente furnizate de client, pentru revizuirea sau monitorizarea de către firmă). Volumul de informaţii care trebuie colectate de la clienţi (proporţionalitate) Legislaţie relevantă: art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (2)-(5) şi art. 55 din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 3 33. Înainte de a furniza servicii de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului, firmele trebuie să obţină toate «informaţiile necesare»^13 cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului, situaţia sa financiară şi obiectivele sale de investiţii. Volumul de informaţii «necesare» poate varia şi trebuie să ţină cont de caracteristicile serviciilor de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului care trebuie furnizate, de tipul şi caracteristicile produselor de investiţii care trebuie luate în considerare şi de caracteristicile clienţilor. ^13 «Informaţii necesare» înseamnă informaţiile pe care firmele trebuie să le colecteze pentru a se conforma cerinţelor de adecvare prevăzute de MiFID II. Orientări specifice 34. Pentru a stabili ce informaţii sunt «necesare», firmele trebuie să ia în considerare, în ceea ce priveşte cunoştinţele şi experienţa unui client, situaţia sa financiară şi obiectivele sale de investiţii: - tipul de instrument financiar sau de tranzacţie pe care firma îl/o poate recomanda sau încheia (inclusiv complexitatea şi nivelul de risc); – natura şi amploarea serviciului pe care firma îl poate furniza; – nevoile şi situaţia clientului; – tipul de client. 35. Deşi volumul de informaţii care trebuie colectate poate varia, standardul care asigură că o recomandare sau o investiţie făcută în contul clientului este adecvată acestuia va rămâne întotdeauna acelaşi. MiFID permite firmelor să colecteze nivelul de informaţii proporţional pentru produsele şi serviciile pe care le furnizează sau cu privire la care clientul solicită servicii specifice de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului. Directiva nu permite firmelor să reducă nivelul de protecţie datorat clienţilor. 36. De exemplu, atunci când oferă accesul la instrumente financiare complexe^14 sau riscante^15, firmele trebuie să analizeze cu atenţie dacă este necesar să colecteze mai multe informaţii detaliate despre client decât ar colecta în cazul unor instrumente mai puţin complexe sau mai puţin riscante. Acest lucru este necesar pentru ca firmele să poată evalua capacitatea clientului de a înţelege şi suporta financiar riscurile asociate unor astfel de instrumente^16. Pentru astfel de produse complexe, ESMA se aşteaptă ca firmele să realizeze o evaluare solidă, printre altele, a cunoştinţelor şi experienţei clientului, inclusiv, de exemplu, capacitatea acestuia de a înţelege mecanismele care fac produsul investiţional «complex», dacă clientul a făcut deja tranzacţii cu astfel de produse (de exemplu, produse derivate sau produse de îndatorare), perioada de timp în care le-a tranzacţionat etc. ^14 Astfel cum se defineşte în MiFID II şi ţinând seama de criteriile identificate în orientarea 7. ^15 Este la latitudinea fiecărei firme să definească a priori nivelul de risc al instrumentelor financiare incluse în oferta sa pentru investitori, luând în considerare posibile orientări, acolo unde sunt disponibile, emise de autorităţile competente care supraveghează firma. ^16 În orice caz, pentru a se asigura că clienţii înţeleg riscul investiţiei şi potenţialele pierderi pe care este posibil să le suporte, firma trebuie să prezinte, în măsura posibilului, aceste riscuri într-o manieră clară şi uşor de înţeles, utilizând eventual exemple ilustrative ale amplorii pierderilor în cazul unei investiţii care evoluează nesatisfăcător. 37. Pentru instrumentele financiare nelichide^17, «informaţiile necesare» care trebuie colectate vor include informaţii cu privire la intervalul de timp în care clientul este pregătit să reţină investiţia. Pentru că informaţiile despre situaţia financiară a clientului vor trebui întotdeauna colectate, volumul de informaţii care trebuie colectate poate depinde de tipul de instrumente financiare care urmează a fi recomandate sau tranzacţiilor care urmează a fi încheiate. De exemplu, pentru instrumente financiare nelichide sau riscante, «informaţiile necesare» care trebuie colectate pot include toate elementele următoare, după cum este necesar, pentru a se asigura că situaţia financiară a clientului îi permite să investească sau să se investească în contul său în astfel de instrumente: ^17 Este la latitudinea fiecărei firme să stabilească a priori pe care dintre instrumentele financiare incluse în oferta sa pentru investitori le consideră ca fiind nelichide, luând în considerare posibile orientări, acolo unde sunt disponibile, emise de autorităţile competente care supraveghează firma. – cuantumul venitului regulat şi al venitului total al clientului, indiferent dacă venitul este realizat în mod permanent sau temporar, şi sursa acestor venituri (de exemplu, de la locul de muncă, venituri din pensii, venituri din investiţii, profituri din închiriere etc.); – activele clientului, inclusiv activele lichide, investiţiile şi proprietăţile imobiliare, care ar include investiţiile financiare, proprietăţile personale şi de investiţii, fondurile de pensii şi depozitele de numerar etc. pe care le poate avea clientul. De asemenea, firma trebuie, dacă este relevant, să colecteze informaţii despre condiţiile, termenii, accesul, împrumuturile, garanţiile şi alte restricţii, dacă este cazul, care pot exista pentru activele de mai sus; – angajamentele financiare regulate ale clientului, care ar include angajamentele financiare asumate de client sau pe care acesta intenţionează să şi le asume (debitele clientului, gradul total de îndatorare şi alte angajamente periodice etc.). 38. La stabilirea informaţiilor care trebuie colectate, firmele trebuie, de asemenea, să ţină seama de natura serviciului care urmează a fi furnizat. Practic, aceasta înseamnă că: - atunci când se furnizează servicii de consultanţă de investiţii, firmele trebuie să colecteze informaţii suficiente pentru a putea evalua capacitatea clientului de a înţelege riscurile şi natura fiecăruia dintre instrumentele financiare pe care aceasta preconizează să le recomande clientului respectiv; – atunci când se furnizează servicii de administrare a portofoliului, deoarece deciziile de investiţii sunt luate de firmă în contul clientului, nivelul necesar de cunoştinţe şi experienţă a clientului cu privire la toate instrumentele financiare care pot alcătui portofoliul poate fi mai puţin detaliat decât nivelul pe care trebuie să îl deţină acesta atunci când se furnizează un serviciu de consultanţă de investiţii. Cu toate acestea, chiar şi în astfel de situaţii, clientul trebuie să înţeleagă cel puţin riscurile globale ale portofoliului şi să aibă o înţelegere generală a riscurilor asociate fiecărui tip de instrument financiar care poate fi inclus în portofoliu. Firmele trebuie să ajungă să înţeleagă şi să cunoască foarte bine profilul de investiţii al clientului. 39. În mod similar, amploarea serviciului solicitat de client poate avea impact şi asupra gradului de detaliere a informaţiilor colectate cu privire la client. De exemplu, firmele trebuie să colecteze mai multe informaţii despre clienţii care solicită consultanţă de investiţii care să acopere întregul lor portofoliu financiar decât despre clienţii care solicită consultanţă specifică privind modul de a investi o anumită sumă de bani care reprezintă o parte relativ mică din portofoliul lor total. 40. Firmele trebuie să ţină seama şi de natura clientului atunci când stabilesc informaţiile care trebuie colectate. De exemplu, informaţii mai detaliate trebuie, de regulă, colectate pentru clienţii potenţial vulnerabili (aşa cum pot fi clienţii mai în vârstă) sau pentru cei lipsiţi de experienţă care solicită servicii de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului pentru prima dată. În cazul în care o firmă furnizează servicii de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului unui client profesional (care a fost corect clasificat ca atare), aceasta are dreptul de a presupune că clientul deţine nivelul necesar de experienţă şi cunoştinţe şi, prin urmare, nu este obligată să obţină informaţii cu privire la aceste aspecte. 41. În mod similar, atunci când serviciul de investiţii constă în furnizarea de consultanţă de investiţii unui «client profesional per se»^18, firma are dreptul să presupună că clientul este în măsură să suporte financiar riscurile de investiţii asociate în concordanţă cu obiectivele de investiţii ale clientului respectiv şi, prin urmare, nu este, în general, obligată să obţină informaţii cu privire la situaţia financiară a clientului. Aceste informaţii trebuie obţinute, totuşi, în cazul în care obiectivele de investiţii ale clientului impun acest lucru. De exemplu, atunci când clientul doreşte să acopere un risc, firma va trebui să deţină informaţii detaliate cu privire la acest risc pentru a putea propune un instrument eficient de acoperire a riscului. ^18 Astfel cum se stabileşte în secţiunea I din anexa II la MiFID II («Categorii de clienţi consideraţi clienţi profesionali»). 42. Informaţiile care trebuie colectate vor depinde, de asemenea, de nevoile şi situaţia clientului. De exemplu, este posibil ca o firmă să aibă nevoie de informaţii mai detaliate despre situaţia financiară a clientului atunci când obiectivele de investiţii ale acestuia sunt multiple şi/sau pe termen lung decât atunci când clientul doreşte o investiţie sigură pe termen scurt.^19 ^19 Pot exista situaţii în care clientul nu doreşte să îşi dezvăluie situaţia financiară completă. Pentru acest caz specific, consultaţi documentul de «Întrebări şi răspunsuri» privind subiectele referitoare la protecţia investitorilor din MiFID II (ESMA35-43-349). 43. Informaţiile despre situaţia financiară a unui client includ informaţii despre investiţiile acestuia. Aceasta presupune că firmele trebuie să deţină informaţii cu privire la investiţiile financiare ale clientului pe care acesta le deţine prin intermediul firmei în funcţie de fiecare instrument. În funcţie de domeniul consultanţei furnizate, firmele trebuie, de asemenea, să încurajeze clienţii să dezvăluie detalii privind investiţiile financiare pe care le deţin prin intermediul altor firme, dacă este posibil, de asemenea, în funcţie de fiecare instrument. Fiabilitatea informaţiilor privind clienţii Legislaţie relevantă: art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (7) primul paragraf din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 4 44. Firmele trebuie să adopte măsuri rezonabile şi să dispună de instrumentele adecvate pentru a se asigura că informaţiile colectate cu privire la clienţii lor sunt de încredere şi coerente, fără a se baza în mod excesiv pe autoevaluarea clienţilor. Orientări specifice 45. Se preconizează că clienţii vor furniza informaţii corecte, actualizate şi complete pentru evaluarea adecvării. Cu toate acestea, firmele trebuie să adopte măsuri rezonabile pentru a verifica fiabilitatea, exactitatea şi coerenţa informaţiilor colectate cu privire la clienţi^20. Firmele rămân responsabile pentru asigurarea faptului că deţin informaţiile necesare pentru efectuarea unei evaluări a adecvării. În acest sens, orice acord semnat de client sau divulgare făcută de firmă, care ar viza limitarea responsabilităţii firmei în ceea ce priveşte evaluarea adecvării, nu ar fi considerat conform cu cerinţele relevante din MiFID II şi Regulamentul delegat asociat. ^20 În relaţiile cu clienţii profesionali, firmele trebuie să ţină seama de principiile proporţionalităţii menţionate în orientarea 3, în conformitate cu art. 54 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II. 46. Autoevaluarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective. De exemplu: - în loc să întrebe un client dacă înţelege noţiunile de analiză comparativă risc/randament şi diversificarea riscurilor, firma trebuie să prezinte câteva exemple practice de situaţii care pot apărea în practică, de exemplu prin intermediul unor grafice sau prin scenarii pozitive şi negative care se bazează pe ipoteze rezonabile; – în loc să întrebe dacă un client are suficiente cunoştinţe despre principalele caracteristici şi riscuri ale anumitor tipuri de produse de investiţii, firma trebuie, de exemplu, să adreseze întrebări menite să evalueze cunoştinţele reale ale clientului cu privire la tipurile specifice de produse de investiţii, de exemplu adresând clientului întrebări cu variante multiple de răspuns, la care clientul trebuie să ofere răspunsul corect; – în loc să întrebe un client dacă se consideră suficient de experimentat pentru a investi în anumite produse, firma trebuie să întrebe clientul cu ce tipuri de produse este familiarizat şi cât de recentă şi frecventă este experienţa sa de tranzacţionare cu acestea; – în loc să întrebe dacă clienţii consideră că dispun de fonduri suficiente pentru a investi, firma trebuie să solicite clienţilor să furnizeze informaţii concrete cu privire la situaţia lor financiară, de exemplu, sursa regulată de venit şi dacă există datorii restante (cum ar fi împrumuturile bancare sau alte datorii care pot avea un impact semnificativ asupra aprecierii capacităţii clientului de a suporta financiar riscurile şi pierderile aferente investiţiei); – în loc să întrebe clientul dacă e dispus să îşi asume riscuri, firma trebuie să întrebe ce nivel al pierderilor pentru o anumită perioadă de timp ar fi dispus clientul să accepte, fie referitor la investiţia individuală, fie referitor la portofoliul total. 47. Atunci când evaluează cunoştinţele şi experienţa unui client, o firmă trebuie, de asemenea, să evite să utilizeze întrebări prea generale cu tip de răspuns da/nu sau o abordare foarte largă în materie de autoevaluare la care răspunsurile trebuie date prin bifarea căsuţei (de exemplu, firmele trebuie să evite să transmită clientului o listă de produse de investiţii şi să îi solicite să indice care sunt produsele despre care are cunoştinţă). În cazul în care firmele completează în prealabil răspunsuri bazate pe istoricul tranzacţiilor clientului cu firma respectivă (de exemplu, prin alt serviciu de investiţii), acestea trebuie să se asigure că se utilizează numai informaţii pe deplin obiective, pertinente şi fiabile şi că se dă clientului posibilitatea de a revizui şi, dacă este necesar, de a corecta şi/sau completa fiecare dintre răspunsurile completate în prealabil pentru a asigura exactitatea informaţiilor precompletate. De asemenea, firmele trebuie să se abţină de la anticiparea experienţei clienţilor pe bază de ipoteze. 48. Atunci când evaluează toleranţa la risc a clienţilor prin intermediul unui chestionar, firmele trebuie să investigheze nu doar caracteristicile raportului risc/randament ale investiţiilor viitoare, ci şi să ţină seama de percepţia clientului asupra riscului. În acest scop, deşi autoevaluarea toleranţei la risc trebuie evitată, pot fi prezentate întrebări explicite privind alegerile personale ale clienţilor în caz de incertitudine în ceea ce priveşte riscurile. Mai mult, firmele pot, de exemplu, să utilizeze grafice, procente specifice sau cifre concrete atunci când întreabă clientul despre cum ar reacţiona când valoarea portofoliului său ar scădea. 49. În cazul în care firmele se bazează pe instrumente care urmează a fi utilizate de clienţi ca parte a procesului de adecvare (cum ar fi chestionare sau software de stabilire a profilului de risc), acestea trebuie să se asigure că au sisteme şi controale adecvate pentru a se asigura că instrumentele sunt potrivite scopului şi produc rezultate satisfăcătoare. De exemplu, software-ul de stabilire a profilului de risc poate include o serie de controale ale coerenţei răspunsurilor oferite de clienţi pentru a evidenţia contradicţiile între diferitele informaţii colectate. 50. De asemenea, firmele trebuie să adopte măsuri rezonabile pentru a reduce riscurile potenţiale asociate utilizării unor astfel de instrumente. De exemplu, riscurile potenţiale pot apărea în cazul în care clienţii ar fi încurajaţi să ofere anumite răspunsuri pentru a obţine accesul la instrumente financiare care pot să nu fie potrivite pentru aceştia (fără a reflecta în mod corect situaţiile şi nevoile reale ale clienţilor)^21. ^21 În acest sens, consultaţi, de asemenea, pct. 54 din orientarea 5, care se referă la riscul ca clienţii să fie influenţaţi de firme pentru a-şi schimba răspunsurile oferite anterior, fără să existe nicio modificare reală a situaţiei lor. 51. Pentru a asigura coerenţa informaţiilor clienţilor, firmele trebuie să analizeze informaţiile colectate în ansamblu. Firmele trebuie să fie atente la contradicţiile relevante între diferitele informaţii colectate şi să contacteze clientul pentru a remedia eventualele neconcordanţe semnificative sau inexactităţi. Exemple de astfel de contradicţii apar în cazul clienţilor care posedă cunoştinţe sau experienţă reduse şi o atitudine agresivă la risc sau care prezintă un profil de risc prudent şi obiective de investiţii ambiţioase. 52. Firmele trebuie să adopte mecanisme în vederea evitării tendinţei clienţilor de a-şi supraestima cunoştinţele şi experienţa, de exemplu prin includerea unor întrebări care ar ajuta firmele să evalueze înţelegerea generală a clienţilor cu privire la caracteristicile şi riscurile diferitelor tipuri de instrumente financiare. Astfel de măsuri pot fi deosebit de importante în cazul consultanţei automatizate, deoarece riscul de supraestimare de către clienţi poate fi mai mare atunci când aceştia furnizează informaţii printr-un sistem automatizat (sau semiautomatizat), în special în situaţii în care se preconizează o interacţiune umană foarte limitată sau inexistentă între clienţii şi angajaţii firmei. Actualizarea informaţiilor privind clienţii Legislaţie relevantă: art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (7) al doilea paragraf şi art. 55 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 5 53. În cazul în care o firmă are o relaţie continuă cu clientul (cum ar fi furnizarea de servicii continue de consultanţă sau de administrare a portofoliului), pentru a putea efectua evaluarea adecvării, aceasta trebuie să adopte proceduri care să definească: a) ce parte a informaţiilor colectate despre clienţi trebuie supuse actualizării şi cu ce frecvenţă; b) modul în care trebuie realizată actualizarea şi măsurile care trebuie întreprinse de firmă atunci când se primesc informaţii suplimentare sau actualizate sau când clientul nu reuşeşte să furnizeze informaţiile solicitate. Orientări specifice 54. Firmele trebuie să revadă periodic informaţiile despre clienţi pentru a se asigura că nu devin în mod evident depăşite, inexacte sau incomplete. În acest scop, firmele trebuie să implementeze proceduri pentru a încuraja clienţii să actualizeze informaţiile furnizate iniţial în cazul în care apar modificări semnificative. 55. Frecvenţa actualizării poate varia în funcţie de profilurile de risc ale clienţilor, de exemplu, şi luând în considerare tipul de instrument financiar recomandat. Pe baza informaţiilor colectate cu privire la un client în conformitate cu cerinţele de adecvare, o firmă va stabili profilul de risc de investiţii al clientului, şi anume tipul de servicii de investiţii sau instrumentele financiare care pot fi, în general, adecvate pentru acesta, luând în considerare cunoştinţele şi experienţa clientului, situaţia sa financiară (inclusiv capacitatea sa de a suporta pierderi) şi obiectivele sale de investiţii (inclusiv toleranţa sa la risc). De exemplu, un profil de risc care oferă clientului acces la o gamă mai largă de produse mai riscante este un element care probabil va necesita o actualizare mai frecventă. De asemenea, anumite evenimente pot declanşa un proces de actualizare; acest lucru poate fi valabil, de exemplu, în cazul clienţilor care ajung la vârsta de pensionare. 56. Actualizarea, de exemplu, poate fi realizată în timpul întâlnirilor periodice cu clienţii sau prin trimiterea unui chestionar de actualizare către clienţi. Măsurile relevante pot include modificarea profilului clientului pe baza noilor informaţii actualizate colectate. 57. În ceea ce priveşte preferinţele în materie de durabilitate ale unui client, aceste informaţii trebuie actualizate - pentru relaţiile continue - cel târziu prin următoarea actualizare periodică a informaţiilor referitoare la clienţi, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului delegat (UE) 2021/1.253 al Comisiei. Clienţilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi actualiza imediat profilul, dacă doresc acest lucru. În cazul în care clientul nu solicită actualizarea imediată a profilului său şi, în perioada premergătoare obţinerii de către firmă, a informaţiilor privind preferinţele în materie de durabilitate ale clientului, clientul va fi considerat «neutru în ceea ce priveşte aspectul durabilităţii» şi, prin urmare, în conformitate cu pct. 85, clientului i se pot recomanda produse cu şi fără caracteristici legate de durabilitate. 58. De asemenea, este important ca firmele să adopte măsuri pentru a diminua riscul de a determina clientul să îşi actualizeze propriul profil pentru a face să pară adecvat un anumit produs de investiţii care altfel ar fi nepotrivit pentru el, fără a exista o reală modificare a situaţiei clientului^22. Ca exemplu de bună practică în vederea eliminării acestui tip de risc, firmele pot adopta proceduri pentru a verifica, înainte sau după efectuarea tranzacţiilor, dacă profilul unui client a fost actualizat prea des sau numai după o scurtă perioadă de la ultima modificare (mai ales dacă schimbarea a avut loc în zilele imediat precedente unei investiţii recomandate). Astfel de situaţii ar fi semnalate sau raportate funcţiei de control relevante. Aceste politici şi proceduri sunt deosebit de importante în situaţiile în care există un risc sporit ca interesul firmei să intre în conflict cu interesele clienţilor săi, de exemplu, în situaţii de autoplasamente sau în cazul în care firma primeşte stimulente pentru distribuirea unui produs. Un alt factor relevant de luat în considerare în acest context este, de asemenea, tipul de interacţiune cu clientul (de exemplu, faţă în faţă spre deosebire de un sistem automatizat)^23. ^22 De asemenea, relevante în acest context sunt măsurile adoptate pentru a asigura autenticitatea informaţiilor clienţilor, după cum este detaliat în orientarea 4, pct. 44. ^23 În acest sens, consultaţi, de asemenea, clarificările furnizate deja de ESMA în documentul cu «Întrebări şi răspunsuri» privind subiectele referitoare la protecţia investitorilor din MiFID II (Ref.: ESMA35-43-349 - Întrebarea privind «Tranzacţiile de produse neadecvate»). 59. Firmele trebuie să informeze clientul atunci când informaţiile suplimentare furnizate duc la o schimbare a profilului acestuia, indiferent dacă profilul devine mai riscant (şi, prin urmare, poate rezulta o gamă mai largă de produse mai riscante şi mai complexe, cu potenţialul de a suferi pierderi mai mari) sau viceversa, mai conservatoare (şi, prin urmare, o gamă mai restrânsă de produse pot fi, în consecinţă, potrivite pentru el). Informaţiile referitoare la clienţi pentru entităţile sau grupurile juridice Legislaţie relevantă: art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (6) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 6 60. Firmele trebuie să aibă o politică care să definească ex ante modalitatea de efectuare a evaluării adecvării în situaţiile în care un client este o persoană juridică sau un grup de două sau mai multe persoane fizice sau în cazul în care una sau mai multe persoane fizice sunt reprezentate de altă persoană fizică. Această politică trebuie să precizeze, pentru fiecare dintre aceste situaţii, procedura şi criteriile care trebuie urmate pentru a se conforma cerinţelor de adecvare ale MiFID II. Firma trebuie, în mod clar, să informeze ex ante pe aceia dintre clienţii săi care sunt persoane juridice, grupuri de persoane sau persoane fizice reprezentate de altă persoană fizică despre cine trebuie să fie supus evaluării adecvării, modul în care va fi efectuată evaluarea adecvării în practică şi impactul posibil pe care îl poate avea asupra clienţilor relevanţi, în conformitate cu politica existentă. Orientări specifice 61. Firmele trebuie să analizeze dacă există indicaţii specifice în cadrul legislativ naţional aplicabil care trebuie luate în considerare în scopul efectuării evaluării adecvării (acest lucru poate fi valabil, de exemplu, în situaţia când numirea unui reprezentant legal este prevăzută prin lege: de exemplu, pentru persoane minore sau aflate în incapacitate sau pentru o persoană juridică). 62. Politica trebuie să facă o distincţie clară între situaţiile în care este prevăzut un reprezentant în legislaţia naţională aplicabilă, cum ar fi, de exemplu, cazul persoanelor juridice, şi situaţiile în care nu este prevăzut niciun reprezentant, şi trebuie să se concentreze asupra acestor situaţii. În cazul în care politica prevede acorduri între clienţi, aceştia trebuie să fie informaţi în mod clar şi în scris despre efectele pe care astfel de acorduri le pot avea în ceea ce priveşte protejarea intereselor fiecăruia dintre ei. Măsurile luate de firmă în conformitate cu politica sa trebuie documentate corespunzător pentru a permite controalele ex post. Situaţiile în care este prevăzut un reprezentant în legislaţia naţională aplicabilă 63. Art. 54 alin. (6) al doilea paragraf din Regulamentul delegat MiFID II defineşte modul în care trebuie efectuată evaluarea adecvării în situaţiile în care clientul este o persoană fizică reprezentată de altă persoană fizică sau este o persoană juridică ce a solicitat tratament ca client profesional. Pare rezonabil ca aceeaşi abordare să se poată aplica tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea ar fi solicitat să fie tratate ca clienţi profesionali sau nu. 64. Firmele trebuie să se asigure că procedurile lor încorporează în mod corespunzător acest articol în organizaţia lor, ceea ce implică, printre altele, verificarea faptului că reprezentantul este într-adevăr - în conformitate cu legislaţia naţională relevantă - autorizat să efectueze tranzacţii în numele clientului de bază. Situaţiile în care nu este prevăzut un reprezentant în legislaţia naţională aplicabilă 65. În cazul în care clientul este un grup de două sau mai multe persoane fizice şi nu există un reprezentant prevăzut în legislaţia naţională aplicabilă, politica firmei trebuie să identifice de la cine vor fi colectate informaţiile necesare şi cum va fi efectuată evaluarea adecvării. Clienţii trebuie să fie informaţi corespunzător cu privire la abordarea firmei (astfel cum s-a hotărât în politica firmei) şi la impactul acestei abordări asupra modului în care evaluarea adecvării se face în practică. 66. Abordări cum ar fi următoarele pot fi luate în considerare de către firme: a) firmele pot alege să invite grupul de două sau mai multe persoane fizice să desemneze un reprezentant; sau b) firmele pot lua în considerare colectarea de informaţii despre fiecare client individual şi efectuarea evaluării adecvării pentru fiecare client individual. Invitarea grupului de două sau mai multe persoane fizice să desemneze un reprezentant 67. Dacă grupul de două sau mai multe persoane fizice acceptă să desemneze un reprezentant, se poate urma aceeaşi abordare ca cea descrisă la art. 54 alin. (6) al doilea paragraf din Regulamentul delegat MiFID II: cunoştinţele şi experienţa sunt cele ale reprezentantului, iar situaţia financiară şi obiectivele de investiţii ar fi cele ale clientului (clienţilor) de bază. Această desemnare trebuie făcută în scris, precum şi în conformitate cu respectarea legislaţiei naţionale aplicabile şi trebuie înregistrată de firma în cauză. Clienţii - parte a grupului - trebuie să fie clar informaţi, în scris, despre impactul pe care un acord între clienţi îl poate avea asupra protejării intereselor fiecăruia dintre ei. 68. Politica firmei poate totuşi să impună clientului (clienţilor) de bază să se pună de acord asupra obiectivelor lor de investiţii. 69. În cazul în care părţile implicate întâmpină dificultăţi în a decide persoana/persoanele de la care trebuie colectate informaţiile privind cunoştinţele şi experienţa, baza pe care trebuie stabilită situaţia financiară în scopul evaluării adecvării sau cu privire la definirea obiectivelor lor de investiţii, firma trebuie să adopte cea mai prudentă abordare, luând în considerare, în consecinţă, informaţiile privind persoana cu cel mai scăzut nivel de cunoaştere şi experienţă, cea mai slabă situaţie financiară sau cele mai conservatoare obiective de investiţii. Ca alternativă, politica firmei poate specifica, de asemenea, că aceasta nu va putea oferi consultanţă de investiţii sau servicii de administrare a portofoliului într-o astfel de situaţie. Firmele trebuie să fie cel puţin prudente ori de câte ori există o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe şi experienţă sau situaţia financiară a diferiţilor clienţi care fac parte din grup sau atunci când serviciile de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului pot include instrumente financiare cu efect de levier sau tranzacţii cu angajamente condiţionale care prezintă un risc de pierderi semnificative care pot depăşi investiţia iniţială a grupului de clienţi şi trebuie să documenteze în mod clar abordarea aleasă. Colectarea de informaţii despre fiecare client individual şi efectuarea evaluării adecvării pentru fiecare client individual 70. Atunci când o firmă decide să colecteze informaţii şi să efectueze evaluarea adecvării pentru fiecare client individual care face parte din grup, dacă există diferenţe semnificative între caracteristicile acelor clienţi individuali (de exemplu, dacă firma i-ar clasifica pe diferite profiluri de investiţii), se pune problema modului de asigurare a coerenţei serviciilor de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului furnizate cu privire la activele sau portofoliul acelui grup de clienţi. Într-o astfel de situaţie, un instrument financiar poate fi adecvat pentru un client care face parte din grup, dar nu şi pentru alt client. Politica firmei trebuie să precizeze clar modul în care firma se va ocupa de astfel de situaţii. În acest caz, din nou, firma trebuie să adopte cea mai prudentă abordare, luând în considerare informaţiile despre clientul care face parte din grup cu cele mai puţine cunoştinţe şi experienţă, cea mai slabă situaţie financiară sau cele mai conservatoare obiective de investiţii. Ca alternativă, politica firmei poate specifica, de asemenea, că aceasta nu va putea oferi consultanţă de investiţii sau servicii de administrare a portofoliului într-o astfel de situaţie. În acest context, trebuie remarcat că colectarea de informaţii despre toţi clienţii care fac parte din grup şi luarea în considerare, în scopul evaluării, a unui profil mediu al nivelului cunoştinţelor şi al competenţei tuturor acestora este puţin probabil să fie conforme cu principiul general al MiFID II de a servi cât mai bine interesele clienţilor. Măsuri necesare pentru a înţelege produsele de investiţii Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (9) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 7 71. Firmele trebuie să se asigure că politicile şi procedurile implementate pentru a înţelege caracteristicile, natura şi funcţiile (inclusiv costurile şi riscurile) produselor de investiţii le permit să recomande investiţii adecvate sau să investească în produse adecvate pentru clienţii lor. Orientări specifice 72. Firmele trebuie să adopte proceduri, metodologii şi instrumente solide şi obiective care să le permită să analizeze în mod corespunzător diferitele caracteristici, inclusiv factorii de durabilitate şi factorii de risc relevanţi (cum sunt riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate^24, ...) privind fiecare produs de investiţii pe care îl pot recomanda sau în care pot investi în numele clienţilor. Aceasta trebuie să includă luarea în considerare a analizei firmei efectuate în scopul obligaţiilor de guvernanţă a produselor^25. În acest context, firmele trebuie să evalueze cu atenţie modul în care anumite produse se pot comporta în anumite circumstanţe (de exemplu, obligaţiuni convertibile sau alte titluri de creanţă supuse Directivei privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare^26, care pot, de exemplu, să îşi schimbe natura în acţiuni). Luarea în considerare a nivelului de «complexitate» a produselor este deosebit de importantă şi trebuie însoţită de informaţii privind clienţii (în special în ceea ce priveşte cunoştinţele şi experienţa acestora). Deşi complexitatea este un termen relativ, care depinde de mai mulţi factori, firmele trebuie, de asemenea, să ţină seama de criteriile şi principiile identificate în MiFID II, atunci când definesc şi gradează în mod corespunzător nivelul de complexitate care trebuie atribuit produselor în scopul evaluării adecvării. ^24 Este deosebit de important ca riscul de lichiditate identificat să nu fie echilibrat cu alţi indicatori de risc (cum sunt, de exemplu, cei adoptaţi pentru evaluarea riscului de credit/de contraparte şi a riscului de piaţă). Acest lucru se explică prin faptul că trebuie comparate caracteristicile de lichiditate ale produselor cu informaţii despre dorinţa clientului de a menţine investiţia pentru o anumită perioadă de timp, adică aşa-numita «perioadă de deţinere». ^25 În special, MiFID II impune firmelor [în temeiul art. 24 alin. (2) al doilea paragraf] să «înţeleagă instrumentele financiare pe care le oferă sau le recomandă» pentru a-şi putea respecta obligaţia de a asigura compatibilitatea dintre produsele oferite sau recomandate şi piaţa-ţintă aferentă a clienţilor finali. ^26 Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 190-348). 73. Atunci când analizează factorii de durabilitate ai produselor în vederea corelării ulterioare cu preferinţele în materie de durabilitate ale clientului, firmele pot, de exemplu, să clasifice şi să grupeze instrumentele financiare incluse în gama de produse pe care le oferă în funcţie de: (i) proporţia investită în activităţi economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului (astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 1 din Regulamentul privind taxonomia); (ii) proporţia investiţiilor durabile (astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 17 din Regulamentul privind publicarea de informaţii privind finanţarea durabilă); (iii) luarea în considerare a principalelor efecte negative şi a altor caracteristici de durabilitate de mediu, sociale şi de guvernanţă. O astfel de grupare trebuie, de asemenea, să fie în concordanţă cu analiza firmei efectuată în scopul obligaţiilor de guvernanţă a produselor. Se reaminteşte firmelor că gruparea instrumentelor financiare în scopul evaluării adecvării nu poate înlocui colectarea de informaţii de la clienţi, astfel cum se descrie la pct. 26 şi 27. 74. Firmele trebuie să adopte proceduri pentru a se asigura că informaţiile utilizate pentru a înţelege şi a clasifica corect produsele de investiţii incluse în oferta lor de produse sunt fiabile, exacte, coerente şi actualizate. Atunci când adoptă astfel de proceduri, firmele trebuie să ţină seama de caracteristicile şi natura diferitelor produse avute în vedere (de exemplu, produsele mai complexe, cu caracteristici particulare, pot necesita prelucrări de date mai detaliate şi firmele nu trebuie să se bazeze exclusiv pe un singur furnizor de date pentru a înţelege şi clasifica produsele de investiţii, ci trebuie să verifice şi să pună sub semnul întrebării astfel de date sau să compare datele furnizate de mai multe surse de informaţii). 75. În plus, firmele trebuie să revizuiască informaţiile utilizate pentru a putea reflecta orice schimbări relevante care pot influenţa clasificarea produsului. Acest lucru este deosebit de important, ţinând seama de evoluţia continuă şi de viteza crescândă a pieţelor financiare. I.III FURNIZAREA DE PRODUSE ADECVATE FIECĂRUI CLIENT Măsuri necesare asigurării caracterului adecvat al unei investiţii Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 21 din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 8 76. Pentru a putea oferi clienţilor investiţii adecvate, firmele trebuie să stabilească politici şi proceduri pentru a se asigura că în mod constant ţin seama de: - toate informaţiile disponibile privind clientul care sunt necesare pentru evaluarea adecvării unei investiţii, inclusiv portofoliul actual de investiţii al clientului (şi alocarea activelor în cadrul acestui portofoliu); – toate caracteristicile semnificative ale investiţiilor luate în considerare în evaluarea adecvării, inclusiv toate riscurile relevante şi orice costuri directe sau indirecte pentru client.^27 ^27 Vezi art. 50 şi 51 din Regulamentul delegat MiFID II în ceea ce priveşte obligaţia de informare a clienţilor în privinţa costurilor. Orientări specifice 77. Li se reaminteşte firmelor că evaluarea adecvării nu se limitează la recomandări privind cumpărarea unui instrument financiar. Fiecare recomandare trebuie să fie adecvată, fie că este vorba de o recomandare de a cumpăra, de a deţine sau de a vinde un instrument sau de a nu face acest lucru^28. ^28 Vezi considerentul 87 din Regulamentul delegat MiFID II, precum şi pct. 31 din secţiunea IV din CESR, Înţelegerea definiţiei consultanţei în temeiul MiFID, întrebare şi răspunsuri, 19 aprilie 2010, CESR/10-293. 78. Firmele care se bazează pe instrumente în procesul de evaluare a adecvării (cum ar fi modele de portofoliu, software de alocare a activelor sau un instrument de realizare a profilului de risc pentru investiţii potenţiale) trebuie să dispună de sisteme şi controale adecvate pentru a se asigura că instrumentele sunt potrivite scopului şi obţin rezultate satisfăcătoare. 79. În acest sens, instrumentele trebuie concepute astfel încât să ţină seama de toate caracteristicile relevante ale fiecărui client sau produs de investiţii. De exemplu, instrumentele care clasifică clienţii sau produsele de investiţii într-o manieră generală nu ar corespunde acestui scop. 80. O firmă trebuie să instituie politici şi proceduri care să îi permită să asigure, printre altele, că: - serviciile de consultanţă şi de administrare a portofoliului furnizate clientului ţin seama de un grad adecvat de diversificare a riscurilor; – clientul înţelege în mod corect relaţia între risc şi randament, spre exemplu, a remuneraţiei inevitabil scăzute a activelor fără risc, a incidenţei orizontului de timp cu privire la această relaţie şi a impactului costurilor asupra investiţiilor sale; – situaţia financiară a clientului îi permite finanţarea investiţiilor şi clientul poate suporta eventualele pierderi rezultate din investiţii; – orice recomandare personală sau tranzacţie încheiată în cursul furnizării unui serviciu de consultanţă de investiţii sau de administrare a portofoliului, în cazul în care este implicat un instrument financiar nelichid, ia în considerare durata de timp în care clientul este pregătit să reţină investiţia; şi – orice conflicte de interese nu afectează negativ calitatea evaluării adecvării. 81. Preferinţele în materie de durabilitate trebuie abordate numai după ce adecvarea a fost evaluată în conformitate cu criteriile privind cunoştinţele şi experienţa, situaţia financiară şi alte obiective de investiţii. Odată ce gama de produse adecvate a fost identificată în urma acestei evaluări, într-o a doua etapă, trebuie identificat produsul sau, în ceea ce priveşte administrarea portofoliului sau consultanţa de investiţii cu o abordare bazată pe portofoliu, o strategie de investiţii care să îndeplinească preferinţele clientului în materie de durabilitate. 82. În cazul în care o firmă intenţionează să recomande un produs care nu respectă preferinţele iniţiale în materie de durabilitate ale clientului în contextul consultanţei de investiţii menţionate în considerentul 8 al Regulamentului delegat (UE) 2021/1.253 al Comisiei, poate face acest lucru numai după ce clientul îşi adaptează preferinţele în materie de durabilitate. Explicaţia firmei cu privire la motivul recurgerii la această posibilitate, precum şi decizia clientului trebuie să fie documentate în raportul de adecvare. Se reaminteşte firmelor că această posibilitate se referă numai la preferinţele în materie de durabilitate şi că, în ceea ce priveşte celelalte criterii ale evaluării adecvării, produsul trebuie să corespundă profilului clientului, nefiind recomandat în caz contrar, astfel cum se prevede la art. 54 alin. (10) din Regulamentul delegat MiFID II. 83. În cazul în care un client îşi adaptează preferinţele în materie de durabilitate, această adaptare trebuie să se refere numai la consultanţa de investiţii în cauză, şi nu la profilul clientului în general. În cazul consultanţei de investiţii, adaptarea trebuie, de asemenea, să fie documentată în raportul de adecvare şi să facă obiectul procedurilor periodice de monitorizare. Numai după ce clientul şi-a exprimat intenţia de a-şi adapta preferinţele, iar nu înainte, firma poate prezenta clientului informaţii cu privire la oferta sa de produse cu caracteristici de durabilitate. 84. În cazul administrării portofoliului, preferinţele în materie de durabilitate ale clientului, inclusiv proporţia minimă care trebuie plasată în investiţii cu caracteristici de durabilitate, trebuie colectate şi evaluate atunci când se convine asupra mandatului şi a strategiei de investiţii. Dacă firma nu poate respecta aceste preferinţe, trebuie să discute acest lucru cu clientul atunci când convine asupra mandatului în care este definită strategia de investiţii şi să îl întrebe dacă doreşte să îşi adapteze preferinţele. Decizia clientului trebuie consemnată în mandat. Atunci când oferă consultanţă de investiţii cu o abordare bazată pe portofoliu, firmele trebuie să evalueze preferinţele în materie de durabilitate ale clientului, inclusiv proporţia minimă, atunci când efectuează evaluarea iniţială a adecvării. Ulterior, firma trebuie să monitorizeze dacă preferinţele respective sunt sau nu respectate în continuare la nivel de portofoliu şi să emită recomandări adecvate, după caz. În ceea ce priveşte administrarea portofoliului sau consultanţa de investiţii cu o abordare bazată pe portofoliu, în cazul în care clientul îşi adaptează preferinţele în materie de durabilitate după evaluarea iniţială a adecvării, firmele trebuie să evalueze impactul acestei modificări şi dacă acest lucru determină o reechilibrare a portofoliului. 85. În cazul în care un client nu răspunde la întrebarea dacă are preferinţe în materie de durabilitate sau dacă răspunde «nu», firma poate considera acest client ca fiind «neutru în ceea ce priveşte aspectul durabilităţii» şi îi poate recomanda produse cu şi fără caracteristici legate de durabilitate. 86. Atunci când se ia o decizie cu privire la metodologia ce urmează a fi adoptată pentru a efectua evaluarea adecvării, firma trebuie să ţină seama şi de tipul şi caracteristicile serviciilor furnizate şi, în general, de modelul său de afaceri. De exemplu, în cazul în care o firmă administrează un portofoliu sau oferă consultanţă unui client în legătură cu portofoliul acestuia, trebuie să adopte o metodologie care să îi permită să efectueze o evaluare a adecvării bazată pe analizarea portofoliului clientului în ansamblu. 87. Atunci când efectuează o evaluare a adecvării, o firmă care furnizează serviciul de administrare a portofoliului trebuie, pe de o parte, să evalueze - în conformitate cu pct. 38 a doua liniuţă din prezentul ghid - cunoştinţele şi experienţa clientului cu privire la fiecare tip de instrument financiar care poate fi inclus în portofoliul său şi tipurile de riscuri implicate în administrarea portofoliului său. În funcţie de gradul de complexitate al instrumentelor financiare implicate, firma trebuie să evalueze cunoştinţele şi experienţa clientului mai detaliat decât numai pe baza categoriei căreia îi aparţine instrumentul (de exemplu, creanţele subordonate în locul obligaţiunilor în general). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte situaţia financiară a clientului şi obiectivele de investiţii, evaluarea adecvării impactului instrumentului (instrumentelor) şi tranzacţiei (tranzacţiilor) poate fi făcută la nivelul întregului portofoliu al clientului. În practică, dacă acordul de administrare a portofoliului defineşte suficient de detaliat strategia de investiţii adecvată pentru client în ceea ce priveşte criteriile de adecvare definite de MiFID II şi care va fi urmată de firmă, evaluarea adecvării deciziilor de investiţii se poate face în raport cu strategia de investiţii, aşa cum este definită în contractul de administrare a portofoliului, iar portofoliul clientului în ansamblul său trebuie să reflecte această strategie de investiţii convenită. Atunci când o firmă efectuează o evaluare a adecvării bazată pe analizarea întregului portofoliu al clientului în cadrul serviciului de consultanţă de investiţii, aceasta înseamnă că, pe de o parte, nivelul cunoştinţelor şi experienţei clientului trebuie evaluat pentru fiecare produs de investiţii şi riscurile implicate în tranzacţia aferentă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte situaţia financiară a clientului şi obiectivele de investiţii, evaluarea adecvării impactului produsului şi tranzacţiei poate fi făcută la nivelul portofoliului clientului. 88. Atunci când efectuează o evaluare a adecvării bazată pe analizarea portofoliului clientului în ansamblu, o firmă poate evalua adecvarea în ceea ce priveşte preferinţele în materie de durabilitate, de exemplu, prin aplicarea preferinţelor respective (inclusiv proporţia minimă care trebuie plasată în investiţii cu caracteristici de durabilitate^29) în medie la nivelul portofoliului în ansamblu sau la nivelul părţii/procentului din portofoliu pe care clientul doreşte să o/îl investească în produse cu caracteristici de durabilitate^30. ^29 Vezi pct. 26 din ghid. ^30 Vezi pct. 29 din ghid. 89. Atunci când o firmă efectuează o evaluare a adecvării bazată pe analizarea portofoliului clientului în ansamblu, trebuie să asigure un grad adecvat de diversificare în portofoliul clientului, ţinând seama de expunerea portofoliului clientului la diferitele riscuri financiare (expunerea geografică, expunerea la riscul valutar, expunerea la clasa de active etc.). În cazurile în care, de exemplu, mărimea portofoliului unui client este prea mică, din perspectiva firmei, pentru a permite o diversificare eficientă în ceea ce priveşte riscul de credit, societatea poate lua în considerare orientarea acelor clienţi către tipuri de investiţii «garantate» sau diversificate per se (cum ar fi, de exemplu, un fond de investiţii diversificat). Firmele trebuie să fie în mod deosebit prudente în ceea ce priveşte riscul de credit: expunerea portofoliului clientului la un singur emitent sau la emitenţii care fac parte din acelaşi grup trebuie analizată în mod special. Acest lucru se întâmplă deoarece, dacă portofoliul unui client este concentrat în produse emise de o singură entitate (sau entităţi din acelaşi grup), în cazul falimentului acelei entităţi, clientul poate pierde până la întreaga sa investiţie. Atunci când operează prin aşa-numitele modele de autoplasament, firmelor li se reaminteşte Declaraţia ESMA din 2016 privind BRRD^31, potrivit căreia «acestea trebuie să evite o concentrare excesivă a investiţiilor în instrumente financiare supuse regimului de rezoluţie emis de firma în sine sau de entităţi din acelaşi grup». Prin urmare, pe lângă metodologiile care trebuie aplicate pentru evaluarea riscului de credit al produselor (vezi orientarea 7), firmele trebuie, de asemenea, să adopte măsuri şi proceduri ad-hoc pentru a asigura identificarea, controlul şi diminuarea efectivă a concentrării riscului de credit (de exemplu, identificarea pragurilor ex ante poate fi inclusă)^32. ^31 Vezi «Practicile MiFID pentru firmele care vând instrumente financiare care fac obiectul regimului de rezoluţie prevăzut de BRRD» (ESMA/2016/902). ^32 În acest scop, în conformitate cu Declaraţia ESMA menţionată, firmele trebuie, de asemenea, să ia în considerare caracteristicile specifice ale valorilor mobiliare oferite (inclusiv caracteristicile lor de risc şi situaţia emitentului), precum şi situaţia financiară a clienţilor, inclusiv capacitatea acestora de a suporta pierderile şi obiectivele lor de investiţii, inclusiv profilul lor de risc. 90. Pentru a asigura coerenţa evaluării adecvării efectuate prin intermediul instrumentelor automate (chiar dacă interacţiunea cu clienţii nu are loc prin sisteme automate), firmele trebuie să monitorizeze şi să testeze în mod regulat algoritmii care stau la baza adecvării tranzacţiilor recomandate sau efectuate în numele clienţilor. La definirea unor astfel de algoritmi, firmele trebuie să ţină seama de natura şi caracteristicile produselor incluse în oferta lor către clienţi. În special, firmele trebuie cel puţin: - să stabilească o documentaţie adecvată privind proiectarea sistemului care să stabilească în mod clar scopul, domeniul de aplicare şi modul de proiectare a algoritmilor. Schemele decizionale ramificate sau regulile decizionale trebuie să facă parte din această documentaţie, dacă este cazul; – să aibă o strategie de testare documentată, care să explice domeniul de aplicare a testării algoritmilor. Trebuie să includă planuri de testare, cazuri de testare, rezultate ale testelor, remedierea defecţiunilor (dacă este cazul) şi rezultatele finale ale testelor; – să dispună de politici şi proceduri adecvate pentru gestionarea modificărilor aduse unui algoritm, inclusiv monitorizarea şi păstrarea evidenţelor privind astfel de modificări. Aceasta include implementarea unor măsuri de securitate pentru a monitoriza şi a împiedica accesul neautorizat la algoritm; – să revizuiască şi să actualizeze algoritmii pentru a se asigura că aceştia reflectă orice schimbări relevante (de exemplu, modificările de pe piaţă şi modificările aduse legislaţiei aplicabile) care le pot afecta eficacitatea; – să dispună de politici şi proceduri care să permită detectarea oricărei erori în cadrul algoritmului şi soluţionarea acesteia în mod adecvat, inclusiv, de exemplu, suspendarea furnizării de consultanţă în cazul în care această eroare poate conduce la o consultanţă necorespunzătoare şi/sau la o încălcare a legislaţiei/regulamentului relevant(e); – să dispună de resurse adecvate, inclusiv resurse umane şi tehnologice, pentru a monitoriza şi a supraveghea performanţa algoritmilor printr-o revizuire adecvată şi în timp util a consultanţei furnizate; şi – să dispună de un proces adecvat de aprobare internă, pentru a se asigura că paşii de mai sus au fost respectaţi. Costurile şi complexitatea produselor echivalente Legislaţie relevantă: art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (9) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 9 91. Politicile şi procedurile de adecvare trebuie să garanteze că, înainte ca o firmă să ia o decizie cu privire la produsul (produsele) de investiţii care va (vor) fi recomandat(e) sau investit(e) în portofoliul administrat în numele clientului, se va întreprinde o evaluare aprofundată a posibilelor alternative de investiţii, ţinând seama de costul şi complexitatea produselor. Orientări specifice 92. Ţinând cont de natura serviciului, modelul de afacere şi tipul de produse furnizate, firmele trebuie să dispună de un proces de evaluare a produselor disponibile care sunt «echivalente» unul cu celălalt în ceea ce priveşte capacitatea de a satisface nevoile şi circumstanţele clientului, cum ar fi instrumentele financiare cu pieţe-ţintă similare şi profiluri similare de risc/randament. 93. Atunci când se ia în considerare factorul de cost, firmele trebuie să ţină seama de toate costurile şi taxele care fac obiectul dispoziţiilor relevante de la art. 24 alin. (4) din MiFID II şi al dispoziţiilor aferente din Regulamentul delegat MiFID II. În ceea ce priveşte complexitatea, firmele trebuie să se bazeze pe criteriile identificate în orientarea 7 de mai sus. În ceea ce priveşte firmele cu o gamă restrânsă de produse sau cele care recomandă un singur tip de produs, în cazul în care evaluarea produselor «echivalente» poate fi limitată, este important ca clienţii să fie pe deplin conştienţi cu privire la astfel de circumstanţe. În acest context, este deosebit de important să li se furnizeze clienţilor informaţii adecvate cu privire la modul în care este limitată gama de produse oferite, în conformitate cu art. 24 alin. (4) lit. (a) pct. (ii) din MiFID II^33. ^33 În conformitate cu MiFID II, nu se aşteaptă, prin urmare, ca firmele să ia în considerare întregul univers de posibile opţiuni de investiţii existente pe piaţă pentru a se conforma cerinţei prevăzute la art. 54 alin. (9) din Regulamentul delegat MiFID II. 94. În cazul în care o firmă utilizează strategii comune de portofoliu sau modele de propuneri de investiţii care se aplică unor clienţi diferiţi cu acelaşi profil de investiţie (stabilit de către firmă), evaluarea costurilor şi a complexităţii produselor «echivalente» se poate face la un nivel superior, central (de exemplu, în cadrul unui comitet pentru investiţii sau al oricărui alt comitet care defineşte strategii comune de portofoliu sau modele de propuneri de investiţii), deşi o firmă va trebui să se asigure în continuare că produsele de investiţii selectate sunt adecvate şi corespund profilului individualizat al clienţilor lor. 95. Firmele trebuie să poată justifica acele situaţii în care un produs mai costisitor sau mai complex este ales sau recomandat în detrimentul unui produs echivalent, ţinând seama de faptul că, pentru procesul de selecţie a produselor în contextul consultanţei de investiţii sau al administrării portofoliului, pot fi luate în considerare şi alte criterii (de exemplu: diversificarea portofoliului, lichiditatea sau nivelul de risc). Firmele trebuie să documenteze şi să ţină evidenţa acestor decizii, deoarece acestea trebuie să merite o atenţie deosebită din partea funcţiilor de control din cadrul firmei. Documentaţia respectivă trebuie să facă obiectul unor revizuiri interne. Atunci când oferă consultanţă de investiţii, firmele pot, de asemenea, din anumite motive bine definite, să decidă să informeze clientul cu privire la decizia de a alege instrumentul financiar mai costisitor şi mai complex. Costurile şi beneficiile reorientării investiţiilor Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din MiFID II; art. 54 alin. (11) şi (12) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 10 96. Firmele trebuie să dispună de politici şi proceduri adecvate pentru a se asigura că se efectuează o analiză a costurilor şi beneficiilor unei reorientări, astfel încât firmele să poată demonstra în mod rezonabil că beneficiile preconizate ale reorientării sunt mai mari decât costurile. De asemenea, firmele trebuie să instituie controale adecvate pentru a evita eludarea cerinţelor relevante ale MiFID II. Orientări specifice 97. În sensul prezentului ghid, deciziile de investiţii cum ar fi reechilibrarea unui portofoliu aflat în administrare, în cazul unei «strategii pasive» de reproducere a unui indice (aşa cum s-a convenit cu clientul), nu ar fi în mod normal considerate ca fiind o reorientare. Pentru evitarea oricărei îndoieli, orice tranzacţie efectuată fără menţinerea acestor praguri ar fi considerată ca fiind o reorientare. Pentru clienţii profesionali per se, analiza cost/beneficiu poate fi efectuată la nivelul strategiei de investiţii. 98. Firmele trebuie să ţină seama de toate informaţiile necesare, astfel încât să poată efectua o analiză cost/beneficiu a reorientării, adică o evaluare a avantajelor şi dezavantajelor noii (noilor) investiţii avute în vedere. Atunci când se iau în considerare aspectele legate de costuri, firmele trebuie să ţină seama de toate costurile şi taxele care fac obiectul dispoziţiilor relevante de la art. 24 alin. (4) din MiFID II şi al dispoziţiilor aferente din Regulamentul delegat MiFID II. În acest context, factorii pecuniari şi nepecuniari referitori la costuri şi beneficii pot fi relevanţi. Printre aceştia se pot număra, de exemplu: - randamentul net anticipat al tranzacţiei alternative propuse [care ia în considerare, de asemenea, orice cost iniţial care poate fi plătit de client (clienţi)] faţă de randamentul net anticipat al investiţiei existente (care trebuie să ia în considerare şi orice cost de ieşire care poate fi suportat de client pentru cesionarea produsului aflat în portofoliul său); – o schimbare a situaţiei şi nevoilor clientului, care poate fi motivul pentru care se ia în calcul reorientarea, de exemplu, nevoia de lichidităţi pe termen scurt ca urmare a unui eveniment familial neaşteptat şi neplanificat; – o schimbare a caracteristicilor produselor şi/sau a circumstanţelor pieţei, care poate fi un motiv pentru a lua în calcul o reorientare în portofoliul (portofoliile) clientului (clienţilor), de exemplu, dacă un produs mai poate fi transformat în lichidităţi din cauza tendinţelor pieţei; – beneficii privind portofoliul clientului care decurg din reorientare, cum ar fi: (i) o creştere a diversificării portofoliului (în funcţie de aria geografică, tipul de instrument, tipul de emitent etc.); (ii) o armonizare sporită a profilului de risc al portofoliului cu obiectivele de risc ale clientului; (iii) o creştere a lichidităţii portofoliului; sau (iv) o scădere a riscului global de credit al portofoliului. 99. Atunci când oferă consultanţă de investiţii, o explicaţie clară a faptului dacă beneficiile reorientării recomandate sunt sau nu sunt mai mari decât costurile acesteia trebuie să fie inclusă în raportul de adecvare pe care firma trebuie să îl furnizeze clientului înainte de efectuarea tranzacţiei. 100. Firmele trebuie, de asemenea, să adopte sisteme şi controale pentru a monitoriza riscul de eludare a obligaţiei de a evalua costurile şi beneficiile reorientării recomandate, de exemplu, în situaţiile în care o recomandare de a vinde un produs este urmată de o recomandare de a cumpăra un alt produs într-o etapă ulterioară (de exemplu, câteva zile mai târziu), însă cele două tranzacţii erau de fapt strict legate între ele de la început. 101. În cazul în care o firmă utilizează strategii comune de portofoliu sau modele de propuneri de investiţii care se aplică unor clienţi diferiţi cu acelaşi profil de investiţie (stabilit de către firmă), analiza costuri/beneficii a unei reorientări poate fi efectuată la un nivel mai ridicat decât nivelul fiecărui client individual sau al fiecărei tranzacţii individuale. Mai precis, atunci când o reorientare este decisă la nivel central, de exemplu, în cadrul unui comitet pentru investiţii sau al oricărui alt comitet care defineşte strategii comune de portofoliu sau modele de propuneri de investiţii, analiza costuri/beneficii poate fi efectuată la nivelul acelui comitet. Dacă o asemenea reorientare este decisă la nivel central, analiza costuri/beneficii efectuată la acest nivel ar fi, de obicei, aplicabilă tuturor portofoliilor de clienţi comparabile, fără a face o evaluare pentru fiecare client individual. Într-o astfel de situaţie, de asemenea, firma poate stabili, la nivelul comitetului competent, motivul pentru care o reorientare decisă nu va fi efectuată pentru anumiţi clienţi. Deşi analiza costuri/beneficii poate fi efectuată la un nivel mai înalt în astfel de situaţii, firma trebuie totuşi să dispună de controale adecvate pentru a verifica dacă nu există caracteristici particulare ale anumitor clienţi care pot necesita o analiză la un nivel inferior. 102. Atunci când un administrator de portofoliu a convenit asupra unui mandat şi a unei strategii de investiţii mai personalizate cu un client ca urmare a necesităţilor de investiţii specifice ale clientului, o analiză cost/beneficiu a reorientării la nivel de client trebuie să fie mai potrivită, spre deosebire de cele de mai sus^34. ^34 Pentru relaţiile cu clienţii profesionali, vezi pct. 89. 103. Fără a aduce atingere celor de mai sus, dacă un administrator de portofoliu consideră că structura sau parametrii unui portofoliu trebuie modificaţi într-un mod care nu este permis de mandatul convenit cu clientul (de exemplu, dintr-o strategie axată pe acţiuni într-o strategie fixă pe venit), administratorul de portofoliu trebuie să discute acest lucru cu clientul şi să revizuiască sau să realizeze o nouă evaluare a adecvării pentru a conveni asupra unui nou mandat. I.IV. ALTE CERINŢE CONEXE Calificările personalului firmei Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) şi (9) din MiFID II; art. 21 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 11 104. Firmele sunt obligate să se asigure că personalul implicat în aspectele esenţiale ale procesului de adecvare posedă un nivel adecvat de aptitudini, cunoştinţe şi competenţă. Orientări specifice 105. Personalul trebuie să înţeleagă rolul pe care îl joacă în procesul de evaluare a adecvării şi să posede aptitudinile, cunoştinţele şi competenţa necesară, inclusiv cunoştinţe suficiente cu privire la cerinţele şi procedurile de reglementare relevante, în vederea îndeplinirii responsabilităţilor care îi revin. 106. Personalul trebuie să deţină cunoştinţele şi competenţele necesare prevăzute la art. 25 alin. (1) din MiFID II (şi specificate mai detaliat în Ghidul ESMA cu privire la evaluarea cunoştinţelor şi a competenţelor^35), inclusiv în ceea ce priveşte evaluarea adecvării. Personalul trebuie, de asemenea, să dispună de cunoştinţele şi competenţele necesare în ceea ce priveşte criteriile preferinţelor în materie de durabilitate, astfel cum sunt prevăzute la art. 2 pct. 7 din Regulamentul delegat MiFID II, şi să poată explica clienţilor diferitele aspecte într-un limbaj nontehnic. În acest scop, firmele trebuie să asigure formarea corespunzătoare a personalului. ^35 Ref.: ESMA71-1154262120-153 EN (rev). 107. Alţi membri ai personalului care nu tratează în mod direct cu clienţii, dar care sunt implicaţi în evaluarea adecvării în orice alt mod trebuie, de asemenea, să posede aptitudinile, cunoştinţele şi competenţele necesare, în funcţie de rolul lor specific în procesul de adecvare^36. Acest lucru poate însemna, de exemplu, stabilirea chestionarelor, definirea algoritmilor care să guverneze evaluarea adecvării sau alte aspecte necesare pentru a efectua evaluarea adecvării şi a controla conformitatea cu cerinţele de adecvare. ^36 ESMA remarcă faptul că unele state membre solicită certificarea personalului care oferă servicii de consultanţă de investiţii şi/sau de administrare a portofoliului sau sisteme echivalente, pentru a asigura un nivel adecvat de cunoştinţe şi competenţe ale personalului implicat în aspectele esenţiale ale procesului de adecvare. 108. Dacă este cazul, atunci când folosesc instrumente automatizate (inclusiv instrumente hibride), firmele de investiţii trebuie să se asigure că angajaţii implicaţi în activităţile legate de definirea acestor instrumente: - înţeleg corect tehnologia şi algoritmii folosiţi pentru a oferi consultanţă digitală (în special, sunt capabili să înţeleagă raţionamentul, riscurile şi regulile din spatele algoritmilor care stau la baza consultanţei digitale); şi – sunt capabili să înţeleagă şi să revizuiască consultanţa digitală/automatizată generată de algoritmi. Păstrarea evidenţei şi înregistrărilor Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (6) şi art. 25 alin. (5) şi (6) din MiFID II; art. 72, 73, 74 şi 75 din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea generală 12 109. Firmele trebuie, cel puţin: a) să menţină măsuri adecvate de înregistrare şi de păstrare pentru a asigura păstrarea unei evidenţe sistematice şi transparente în ceea ce priveşte evaluarea adecvării, inclusiv colectarea de informaţii de la client, orice consultanţă de investiţii furnizată şi toate investiţiile (şi dezinvestiţiile) realizate în urma evaluării adecvării şi a rapoartelor de adecvare aferente furnizate clientului; b) să se asigure că măsurile de păstrare a evidenţei şi a înregistrărilor sunt proiectate pentru a permite detectarea erorilor în ceea ce priveşte evaluarea adecvării (cum ar fi vânzarea abuzivă); c) să se asigure că evidenţele şi înregistrările păstrate, inclusiv rapoartele de adecvare furnizate clienţilor, sunt accesibile pentru persoanele relevante din cadrul firmei şi pentru autorităţile competente; d) să dispună de procese adecvate pentru a diminua orice deficienţe sau limitări ale măsurilor de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor. Orientări specifice 110. Măsurile de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor adoptate de firme trebuie să fie astfel concepute încât să permită firmelor să urmărească ex post motivul pentru care o (dez)investiţie a fost efectuată şi de ce a fost oferită consultanţă de investiţii chiar şi atunci când consultanţa nu a avut ca rezultat o (dez)investiţie reală. Acest lucru poate fi important în cazul unui litigiu între un client şi firmă. De asemenea, este important în scopul controlului - de exemplu, orice erori de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor pot împiedica o autoritate competentă să aprecieze calitatea procesului de evaluare a adecvării al unei firme şi pot slăbi capacitatea conducerii firmei de a identifica riscurile de vânzare abuzivă. 111. Prin urmare, o firmă este obligată să înregistreze toate informaţiile relevante cu privire la evaluarea adecvării, cum ar fi informaţiile despre client (inclusiv modul în care informaţiile respective sunt utilizate şi interpretate pentru a stabili profilul de risc al clientului), şi informaţii cu privire la instrumentele financiare recomandate clientului sau achiziţionate în numele clientului, precum şi raportul de adecvare furnizat clienţilor. Aceste înregistrări trebuie să includă: - modificările aduse de firmă în ceea ce priveşte evaluarea adecvării, în special, modificarea profilului de risc de investiţii al clientului; – tipurile de instrumente financiare care corespund profilului şi raţionamentul unei astfel de evaluări, precum şi orice modificări şi motivarea acestora; – situaţiile în care preferinţele în materie de durabilitate ale unui client sunt adaptate în conformitate cu art. 54 alin. (10) din Regulamentul delegat MiFID II, inclusiv o explicaţie clară a motivelor unei astfel de adaptări. 112. Firmele trebuie să înţeleagă riscurile suplimentare care pot afecta furnizarea de servicii de investiţii prin intermediul instrumentelor online/digitale, cum ar fi activitatea cibernetică ostilă, şi trebuie să dispună de măsuri capabile să diminueze aceste riscuri^37. ^37 Firmele trebuie să ia în considerare astfel de riscuri nu numai în ceea ce priveşte dispoziţiile formulate în ghid, ci şi în cadrul obligaţiilor mai extinse ale unei firme în temeiul art. 16 alin. (4) din MiFID II de a lua măsuri rezonabile pentru a asigura continuitatea şi regularitatea în prestarea serviciilor şi activităţilor în domeniul investiţiilor, precum şi cerinţele actului delegat corespunzător legate de acest ghid." 31. După anexa nr. 13 se introduc două noi anexe, anexele nr. 13^1 şi 13^2, cu următorul cuprins: " ANEXA 13^1 Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind caracterul corespunzător şi legate exclusiv de executare (ESMA35-43-3006) I. Domeniu de aplicare Cui i se aplică? 1. Prezentul ghid se aplică: a) autorităţilor competente; şi b) firmelor. Ce se aplică? 2. Prezentul ghid se aplică în raport cu art. 25 alin. (3) şi (4) din MiFID II şi cu art. 55-57 din Regulamentul delegat. Prezentul ghid se aplică, de asemenea, în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice prevăzute la art. 16 alin. (2), (5)-(7) din MiFID II şi la art. 21, 72 şi 76 din Regulamentul delegat, precum şi la art. 24 alin. (1), (4) şi (5) şi la art. 25 alin. (1), (5) şi (6) din MiFID II, în măsura în care acestea se referă la evaluarea caracterului corespunzător. Când se aplică? 3. Prezentul ghid se aplică după şase luni de la data publicării sale pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE. II. Referinţe legislative şi definiţii Referinţe legislative
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Regulamentul (UE) nr. │
│ │1.095/2010 al │
│ │Parlamentului European şi│
│ │al Consiliului din 24 │
│ │noiembrie 2010 de │
│ │instituire a Autorităţii │
│Regulamentul│europene de supraveghere │
│ESMA │(Autoritatea europeană │
│ │pentru valori mobiliare │
│ │şi pieţe), de modificare │
│ │a Deciziei nr. 716/2009/ │
│ │CE şi de abrogare a │
│ │Deciziei 2009/77/CE a │
│ │Comisiei^1 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Directiva 2014/65/UE a │
│ │Parlamentului European şi│
│ │a Consiliului din 15 mai │
│MiFID II │2014 privind pieţele │
│ │instrumentelor financiare│
│ │şi de modificare a │
│ │Directivei 2002/92/CE şi │
│ │a Directivei 2011/61/UE^2│
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul delegat (UE)│
│ │2017/565 al Comisiei din │
│ │25 aprilie 2016 de │
│ │completare a Directivei │
│ │2014/65/UE a │
│ │Parlamentului European şi│
│Regulamentul│a Consiliului în ceea ce │
│delegat │priveşte cerinţele │
│ │organizatorice şi │
│ │condiţiile de funcţionare│
│ │aplicabile firmelor de │
│ │investiţii şi termenii │
│ │definiţi în sensul │
│ │directivei menţionate^3 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Definiţii │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │firmele de investiţii │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │(1) din MiFID II] şi │
│ │instituţiile de credit │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │(27) din MiFID II] atunci│
│ │când acestea furnizează │
│ │servicii fără │
│firme │consultanţă, precum şi │
│ │administratorii de │
│ │fonduri de investiţii │
│ │alternative externe │
│ │(AFIA) [astfel cum sunt │
│ │definiţi la art. 5 alin. │
│ │(1) lit. (a) din │
│ │Directiva AFIA^4] atunci │
│ │când furnizează serviciul│
│ │conex menţionat la art. 6│
│ │alin. (4) lit. (b) pct. │
│ │(iii) din Directiva AFIA]│
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │un instrument financiar │
│ │[în sensul art. 4 alin. │
│produs de │(1) pct. (15) din MiFID │
│investiţii │II] sau un depozit │
│ │structurat [în sensul │
│ │art. 4 alin. (1) pct. │
│ │(43) din MiFID II] │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │(i) servicii de │
│ │investiţii [în sensul │
│ │art. 4 alin. (1) pct. (2)│
│servicii │din MiFID II], altele │
│fără │decât consultanţa de │
│consultanţă │investiţii şi │
│ │administrarea │
│ │portofoliului; şi (ii) │
│ │vânzarea de depozite │
│ │structurate. │
└────────────┴─────────────────────────┘
^1 JO L 331, 15.12.2010, p. 84. ^2 JO L 173, 12.6.2014, p. 349. ^3 JO L 87, 31.3.2017, p. 1. ^4 Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 1.095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1). III. Scop 4. Ghidul este elaborat în temeiul art. 16 alin. (1) din Regulamentul ESMA. Scopul prezentului ghid este de a clarifica aplicarea anumitor aspecte ale cerinţelor MiFID II privind caracterul corespunzător şi legate exclusiv de executare, pentru a asigura aplicarea comună, uniformă şi consecventă a art. 25 alin. (3) din MiFID II şi, respectiv, a art. 55 şi 56 din Regulamentul delegat MiFID II, precum şi a art. 25 alin. (4) din MiFID II şi a art. 57 din Regulamentul delegat MiFID II. 5. ESMA se aşteaptă ca prezentul ghid să promoveze o mai mare convergenţă în ceea ce priveşte aplicarea şi abordările în materie de supraveghere ale cerinţelor MiFID II privind caracterul corespunzător şi legate exclusiv de executare, subliniind o serie de aspecte importante şi sporind, astfel, valoarea standardelor existente. Prin contribuţia sa la garantarea respectării standardelor de reglementare de către firme, ESMA anticipează sporirea corespunzătoare a protecţiei investitorilor. IV. Obligaţii de conformare şi de raportare Statutul ghidului 6. În conformitate cu art. 16 alin. (3) din Regulamentul ESMA, autorităţile competente şi participanţii la pieţele financiare trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta prezentul ghid. 7. Autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să se conformeze prin includerea lui în cadrele lor juridice şi/sau de supraveghere naţionale, după caz, inclusiv în cazul în care ghiduri specifice vizează, în principal, participanţii la pieţele financiare. În acest caz, autorităţile competente trebuie să asigure, prin activităţi de supraveghere, respectarea ghidului de către firme. Cerinţe de raportare 8. În decurs de două luni de la data publicării ghidului pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE, autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să notifice ESMA dacă (i) respectă, (ii) nu respectă, dar intenţionează să respecte, sau (iii) nu respectă şi nu intenţionează să respecte ghidul. 9. În caz de neconformitate, autorităţile competente trebuie, de asemenea, să informeze ESMA în decurs de două luni de la data publicării ghidului pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE cu privire la motivele de neconformare cu ghidul. 10. Pe site-ul ESMA este disponibil un model de notificare. După completare, modelul va fi transmis la ESMA. 11. Firmele nu sunt obligate să raporteze dacă respectă sau nu prezentul ghid. V. Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind caracterul corespunzător şi legate exclusiv de executare INFORMAREA CLIENŢILOR CU PRIVIRE LA SCOPUL EVALUĂRII CARACTERULUI CORESPUNZĂTOR ŞI CU PRIVIRE LA CARACTERUL EXCLUSIV DE EXECUTARE [art. 24 alin. (1), (4) şi (5) şi art. 25 alin. (3) şi (4) din MiFID II] Orientarea 1 12. Înainte de furnizarea serviciilor fără consultanţă, firmele trebuie să îşi informeze clienţii, utilizând un limbaj clar şi simplu, cu privire la evaluarea caracterului corespunzător şi la scopul acesteia, care este de a permite firmei să acţioneze în interesul clientului. 13. ESMA consideră că aceasta trebuie să cuprindă următoarele: - o explicaţie clară a faptului că efectuarea evaluării este responsabilitatea firmei, astfel încât clienţii să înţeleagă motivul pentru care li se cere să furnizeze anumite informaţii şi importanţa furnizării de informaţii actualizate, exacte şi complete; – o reamintire a faptului că este în interesul clientului să ofere răspunsuri exacte şi complete la întrebările adresate de firmă în scopul evaluării caracterului corespunzător; – informaţii privind situaţiile în care nu se va efectua nicio evaluare (şi anume, în cazul în care clientul nu furnizează informaţiile solicitate sau astfel de informaţii nu sunt suficiente pentru a efectua evaluarea caracterului corespunzător sau în cazul în care serviciile sunt furnizate în baza scutirii în cazul exclusiv al executării^5) şi consecinţele ce decurg din aceasta. Cu toate acestea, astfel de informaţii nu trebuie să dea impresia că, drept opţiune standard, clientul ar putea evita transmiterea informaţiilor sale^6; ^5 Servicii de investiţii care cuprind doar executarea sau primirea şi transmiterea ordinelor clienţilor referitoare la produsele de investiţii definite în MiFID II ca fiind «necomplexe». ^6 Vezi şi pct. 28. – o scurtă explicaţie a principalelor diferenţe dintre serviciile de investiţii cu consultanţă şi cele fără consultanţă, ţinând seama de cerinţele aplicabile, pentru a evita orice confuzie între cele două. 14. În cazul unei relaţii continue cu clientul, firmele nu trebuie să transmită informaţiile menţionate mai sus înainte de furnizarea fiecărui serviciu fără consultanţă. Într-un astfel de caz, aceste informaţii ar putea fi transmise înainte de furnizarea serviciului iniţial fără consultanţă şi, în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la primele două liniuţe de la pct. 13, ori de câte ori i se solicită clientului să actualizeze informaţiile privind nivelul său de cunoştinţe şi experienţă. 15. Este la latitudinea firmelor să decidă modul în care îşi vor informa clienţii cu privire la evaluarea caracterului corespunzător. Cu toate acestea, formatul utilizat pentru informarea clienţilor trebuie să permită firmelor să ţină evidenţa informaţiilor furnizate^7. ^7 Ţinând seama de orientarea 11. 16. Firmele trebuie să evite să afirme sau să dea impresia că clientul este cel care decide cu privire la caracterul corespunzător al serviciului sau produsului de investiţii sau cel care stabileşte care serviciu sau produs corespunde propriilor cunoştinţe şi experienţe. În general, firmele nu trebuie să prezinte clienţilor declaraţii înşelătoare în legătură cu obligaţia firmelor de a efectua evaluarea caracterului corespunzător. 17. Cu condiţia ca toate informaţiile furnizate clienţilor să respecte dispoziţiile relevante (inclusiv obligaţiile privind furnizarea de informaţii pe suport durabil), firmele trebuie, de asemenea, să analizeze cu atenţie dacă informaţiile divulgate în scris sunt concepute astfel încât să fie eficace (de exemplu, informaţiile divulgate sunt puse în mod direct la dispoziţia clienţilor şi nu sunt ascunse sau de neînţeles). Pentru firmele care furnizează în special servicii online, acestea pot include: - evidenţierea informaţiilor relevante (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare cum ar fi casetele pop-up); – posibilitatea ca anumite informaţii să fie însoţite de text interactiv (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare cum ar fi sugestiile) sau alte mijloace pentru a oferi mai multe detalii clienţilor care caută informaţii suplimentare (de exemplu, printr-o secţiune de «Întrebări frecvente»). CUNOAŞTE-ŢI CLIENTUL ŞI CUNOAŞTE-ŢI PRODUSUL Măsuri necesare pentru a înţelege clienţii [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 55 din Regulamentul delegat] Orientarea 2 18. Politicile şi procedurile firmelor trebuie să urmărească să le permită să colecteze toate informaţiile necesare pentru a efectua evaluarea caracterului corespunzător în ceea ce priveşte tipurile de produse specifice oferite sau solicitate^8. ^8 Ţinând seama de orientarea 3. 19. Firmele stabilesc, pun în aplicare şi menţin politici şi proceduri adecvate (inclusiv instrumente adecvate) pentru a solicita clientului sau clientului potenţial să furnizeze informaţii cu privire la cunoştinţele şi experienţa persoanei respective în domeniul investiţiilor relevante pentru tipul specific de serviciu sau produs de investiţii oferit sau solicitat şi incluzând, după caz, elementele enumerate la art. 55 alin. (1) din Regulamentul delegat. 20. În acest scop, politicile şi procedurile firmelor trebuie să garanteze că acestea nu se abţin de la solicitarea de informaţii şi nu descurajează în niciun fel clienţii sau clienţii potenţiali să furnizeze informaţii cu privire la cunoştinţele şi experienţa lor. 21. Este la latitudinea firmelor să stabilească mijloacele prin care se solicită clientului să furnizeze informaţii cu privire la cunoştinţele şi experienţa sa. Pot folosi chestionare (inclusiv în format digital) completate de clienţii lor sau informaţii colectate în timpul discuţiilor cu aceştia pentru a realiza evaluarea caracterului corespunzător. În aceste cazuri, firmele trebuie să se asigure că întrebările pe care le adresează clienţilor lor sunt suficient de specifice şi pot fi înţelese corect şi că orice altă metodă utilizată pentru colectarea de informaţii, cum ar fi utilizarea datelor de tranzacţionare privind anumite tipuri de produse de la un client existent pentru a evalua experienţa acestuia, este concepută pentru a obţine informaţiile necesare cu privire la nivelul de cunoştinţe şi experienţă al clientului. Acest lucru este deosebit de important atunci când firmele colectează informaţiile printr-un canal online, fără interacţiune umană. 22. La elaborarea chestionarelor pentru colectarea de informaţii despre clienţii lor în scopul unei evaluări a caracterului corespunzător, firmele trebuie să cunoască şi să ia în considerare cele mai frecvente motive pentru care investitorii ar putea să nu răspundă corect la chestionare. În special: - trebuie să se acorde atenţie clarităţii, exhaustivităţii şi inteligibilităţii chestionarului, evitând limbajul înşelător, confuz, imprecis şi excesiv de tehnic (de exemplu, abrevieri); – firmele trebuie să acorde o atenţie deosebită modelului şi formatului chestionarelor şi să evite orientarea alegerilor investitorilor (de exemplu, font, spaţiere ...); – trebuie să se evite colectarea de informaţii cu privire la o serie de elemente printr-o singură întrebare; – firmele trebuie să analizeze cu atenţie ordinea în care pun întrebările pentru a colecta informaţii într-un mod eficace; – pentru a împiedica un client să ghicească şi, prin urmare, să furnizeze informaţii nefiabile, clientul trebuie să poată răspunde că nu ştie răspunsul la o întrebare. 23. Firmele trebuie să dispună de proceduri şi mecanisme pentru a limita riscul de eludare a cerinţelor, asigurându-se că informaţiile colectate reflectă în mod adecvat nivelul de cunoştinţe şi experienţă al clientului. De exemplu, firmele ar putea: să ia în considerare limitarea numărului de cazuri în care clienţii pot răspunde la chestionar (chestionare) într-o anumită perioadă de timp, să lucreze cu seturi diferite de chestionare atunci când un client solicită din nou completarea chestionarului şi/sau să utilizeze o perioadă de reflecţie. În cazul în care se impun astfel de măsuri, clientului i se poate permite în continuare să efectueze tranzacţia, cu condiţia să se emită o avertizare în cazul tranzacţiilor în legătură cu care clientul nu are suficiente cunoştinţe şi experienţă^9. De asemenea, firmele ar putea aplica alte controale pentru a se asigura că un client nu poate repeta chestionarul de mai multe ori pentru a «testa» ce tip de răspunsuri sunt necesare pentru a obţine rezultatul dorit. ^9 Vezi orientarea 9. 24. Întrucât este responsabilitatea firmei să urmărească colectarea informaţiilor relevante de la clienţi, firmele trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a evalua în mod suficient înţelegerea de către clienţii lor a principalelor caracteristici şi a riscurilor legate de tipurile specifice de produse de investiţii oferite de firmă sau cel puţin de tipurile de produse în care clientul are un interes. Aceasta include o înţelegere a relaţiei dintre risc şi randamentul investiţiilor, de exemplu prin utilizarea chestionarelor cu întrebări cu variante multiple de răspuns, menite să evalueze cunoştinţele reale ale clientului cu privire la tipurile specifice de produse de investiţii. 25. Atunci când evaluează cunoştinţele clientului, firmele trebuie să instituie mecanisme pentru a se asigura că nu se solicită clienţilor să realizeze o autoevaluare. Abordarea tendinţei clienţilor de a-şi supraestima cunoştinţele şi asigurarea coerenţei răspunsurilor furnizate de client^10 sunt deosebit de importante pentru evaluarea corectă a cunoştinţelor clientului. În special, firmele trebuie să evite să utilizeze întrebări de tip «da» sau «nu» şi/sau o abordare de autoevaluare de tip «bifare» atunci când întreabă clientul dacă are suficiente cunoştinţe despre principalele caracteristici şi riscuri ale anumitor tipuri de produse de investiţii (de exemplu, firmele trebuie să evite să transmită clientului o listă de produse de investiţii şi să îi solicite să indice produsele pe care le înţelege). Autoevaluarea trebuie să fie contrabalansată de criterii obiective. ^10 Vezi orientarea 4. De exemplu: - în loc să întrebe dacă un client înţelege noţiunile de analiză comparativă risc/randament al anumitor tipuri de produse de investiţii, firma trebuie, de pildă, să adreseze întrebări clienţilor cu privire la unele exemple practice de situaţii care ar putea apărea în realitate, de exemplu prin grafice sau scenarii pozitive şi negative care se bazează pe ipoteze rezonabile; – în loc să întrebe un client dacă are suficiente cunoştinţe despre principalele caracteristici şi riscuri ale anumitor tipuri de produse de investiţii, firma trebuie, de exemplu, să adreseze întrebări menite să evalueze cunoştinţele reale ale clientului cu privire la tipurile specifice de produse de investiţii, cum ar fi adresând clientului întrebări cu variante multiple de răspuns, la care clientul trebuie să ofere răspunsul corect. 26. Atunci când evaluează experienţa unui client, o firmă trebuie, de asemenea, să evite utilizarea unor întrebări excesiv de generale cu un tip de răspuns «da/nu» şi cu o abordare foarte largă de tip «bifare». În loc să întrebe un client dacă se consideră suficient de experimentat pentru a investi în anumite produse, firma trebuie, de exemplu, să întrebe clientul cu ce tipuri specifice de produse este familiarizat şi cât de recentă şi frecventă este experienţa sa de tranzacţionare cu acestea. 27. În cazul serviciilor online, firmele trebuie să îşi elaboreze chestionarele ţinând seama de factori precum: - dacă întrebările sunt suficient de clare şi/sau dacă scopul chestionarului este să furnizeze clienţilor clarificări suplimentare sau exemple, atunci când este necesar (de exemplu, prin utilizarea unor caracteristici de proiectare, cum ar fi sugestii sau casete pop-up); – dacă un anumit tip de interacţiune/sprijin uman (inclusiv interacţiunea de la distanţă prin e-mail sau telefon mobil) este disponibil clienţilor atunci când răspund la chestionarul online; – dacă au fost luate măsuri pentru a trata răspunsurile inconsecvente ale clienţilor (cum ar fi încorporarea în elaborarea chestionarului a unor caracteristici de avertizare a clienţilor atunci când răspunsurile lor par inconsecvente la nivel intern şi sugerarea revizuirii unor astfel de răspunsuri; sau implementarea unor sisteme de semnalare automată a informaţiilor aparent inconsecvente furnizate de client, pentru examinarea sau monitorizarea de către firmă). 28. Firmele trebuie să se abţină de la a transmite clientului o avertizare cu privire la faptul că nu sunt în măsură să stabilească dacă serviciul sau produsul de investiţii avut în vedere este corespunzător pentru ei, fără a solicita în prealabil clientului informaţii cu privire la cunoştinţele şi experienţa sa. De asemenea, firmele trebuie să se abţină de la a sublinia faptul că un client ar putea acţiona fără o astfel de evaluare. În aceste situaţii, o asemenea avertizare trebuie emisă numai dacă rezultatul evaluării caracterului corespunzător nu poate fi determinat deoarece clientul nu a răspuns la toate întrebările sau la o parte din întrebări^11. ^11 Ţinând seama de orientarea 9. 29. În cazul în care firmele completează în prealabil răspunsuri bazate pe istoricul tranzacţiilor clientului cu firma respectivă (de exemplu, prin alt serviciu de investiţii), acestea trebuie să se asigure că se utilizează numai informaţii pe deplin obiective, pertinente şi fiabile şi că se dă clientului posibilitatea de a revizui şi, dacă este necesar, de a corecta şi/sau completa fiecare dintre răspunsurile completate în prealabil pentru a asigura exactitatea informaţiilor precompletate. De asemenea, firmele trebuie să se abţină de la anticiparea experienţei clienţilor pe bază de ipoteze. 30. În scopul evaluării caracterului corespunzător, firmele trebuie să ia în considerare numai informaţiile privind cunoştinţele şi experienţa clientului. Firmele trebuie să evite să dea clienţilor impresia că informaţiile colectate, altele decât cele care se referă la cunoştinţele şi experienţa unui client, în special în ceea ce priveşte situaţia financiară şi obiectivele de investiţii ale clientului, care pot fi colectate în alte scopuri (de exemplu, în contextul guvernanţei produsului sau în contextul serviciilor cu consultanţă pentru acelaşi client), sunt luate în considerare la efectuarea evaluării caracterului corespunzător. Volumul de informaţii care trebuie colectate de la clienţi (proporţionalitate) [art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 55 din Regulamentul delegat] Orientarea 3 31. Pentru a determina amploarea informaţiilor care trebuie solicitate cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului sau ale clientului potenţial, firmele trebuie să ia în considerare tipul şi caracteristicile produselor sau serviciilor de investiţii care urmează să fie luate în considerare (şi anume nivelul de complexitate şi de risc al produselor sau serviciilor de investiţii) şi natura clientului. 32. În conformitate cu art. 25 alin. (3) din MiFID II, înainte de a furniza servicii fără consultanţă pentru care este necesară o evaluare a caracterului corespunzător, firmele solicită clientului sau potenţialului client să furnizeze informaţii cu privire la cunoştinţele şi experienţa lor în domeniul investiţiilor relevante pentru tipul specific de servicii de investiţii sau de produse de investiţii oferite sau solicitate, ca să permită firmei să evalueze dacă serviciul sau produsul de investiţii avut în vedere îi este potrivit clientului. 33. Firmele trebuie să se asigure că solicită informaţii care ţin seama de tipul şi caracteristicile produselor sau serviciilor de investiţii avute în vedere (şi anume nivelul de complexitate şi riscul produselor sau serviciilor de investiţii) şi de natura clientului. 34. În special, pentru a se asigura că sunt în măsură să efectueze evaluarea caracterului corespunzător la acelaşi standard, indiferent de produsul de investiţii sau de serviciul de investiţii avut în vedere, atunci când oferă acces la produse de investiţii mai complexe sau mai riscante, firmele trebuie să analizeze cu atenţie dacă trebuie să solicite informaţii mai detaliate cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului decât ar solicita când este vorba despre produse de investiţii mai puţin complexe sau mai puţin riscante. Acest lucru trebuie să permită firmelor să evalueze, pe baza răspunsurilor furnizate, capacitatea clientului de a înţelege riscurile asociate acestor instrumente. Pentru astfel de produse de investiţii cu grad mare de complexitate sau de risc (de exemplu, instrumente derivate sau produse cu efect de levier), firmele trebuie să efectueze, pe baza răspunsurilor furnizate, o evaluare fiabilă a cunoştinţelor şi experienţei clientului, inclusiv, de exemplu, a capacităţii sale de a înţelege mecanismele care fac produsul de investiţii «mai complex sau mai riscant», dacă respectivul client a făcut deja tranzacţii cu astfel de produse, perioada de timp în care le-a tranzacţionat etc. 35. În funcţie de gradul de complexitate al produselor de investiţii implicate, firma trebuie să evalueze cunoştinţele şi experienţa clientului mai detaliat decât numai pe baza tipului căruia îi aparţine produsul (de exemplu, creanţele subordonate în locul obligaţiunilor în general). 36. În cazul în care firma intenţionează să furnizeze un serviciu fără consultanţă care are caracteristici specifice, firma trebuie, de asemenea, înainte de furnizarea unui astfel de serviciu, să efectueze o evaluare a caracterului corespunzător în raport cu astfel de caracteristici specifice. Acest lucru ar fi relevant, de exemplu, în cazul în care se are în vedere un pachet de servicii sau produse pentru care, conform art. 25 alin. (3) din MiFID II, firma analizează dacă pachetul combinat în ansamblul său este corespunzător. De exemplu, dacă o firmă intenţionează să furnizeze atât servicii de executare, cât şi servicii auxiliare de acordare de împrumuturi care îi permit clientului să efectueze tranzacţia, un astfel de pachet de servicii va avea riscuri diferite faţă de fiecare dintre componentele luate în considerare separat. Pentru a ţine seama de aceste diferenţe când se efectuează evaluarea caracterului corespunzător, aceasta trebuie să se refere nu numai la produsele de investiţii avute în vedere, ci şi la serviciul auxiliar de acordare a împrumuturilor şi la riscurile care rezultă din combinarea celor două. Alt exemplu ar fi o firmă care le permite clienţilor să deschidă o poziţie scurtă prin vânzarea unui produs de investiţii. În acest context, firma trebuie să evalueze în mod specific dacă respectivul client deţine cunoştinţele şi experienţa necesară pentru a înţelege riscurile asociate poziţiilor scurte. 37. Se reaminteşte că, în conformitate cu art. 56 alin. (1) al doilea paragraf din Regulamentul delegat MiFID II, o firmă are dreptul de a presupune că un client profesional are experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a înţelege riscurile implicate în legătură cu respectivele servicii sau tranzacţii de investiţii sau tipuri de tranzacţii sau produse de investiţii pentru care clientul este clasificat drept client profesional. Fiabilitatea informaţiilor privind clienţii [art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 55 alin. (3) din Regulamentul delegat] Orientarea 4 38. Firmele trebuie să adopte măsuri rezonabile şi să dispună de instrumentele adecvate pentru a se asigura că informaţiile furnizate de clienţii lor sunt de încredere şi coerente, fără a se baza în mod excesiv pe autoevaluarea clienţilor. 39. Dacă informaţiile colectate nu sunt suficient de fiabile şi de coerente, ar însemna că nu s-au primit suficiente informaţii pentru a efectua evaluarea caracterului corespunzător, iar firmele vor emite o avertizare clientului în conformitate cu art. 25 alin. (3) al treilea paragraf din MiFID II. 40. Firmele trebuie să adopte măsuri rezonabile pentru a verifica fiabilitatea, exactitatea şi coerenţa informaţiilor colectate cu privire la clienţi şi nu doar să se bazeze pe preconizarea faptului că clienţii vor furniza informaţii corecte, actualizate şi complete, după cum este necesar pentru evaluarea caracterului corespunzător. Astfel de măsuri ar putea include, de exemplu, solicitarea de clarificări suplimentare clientului, în cazul în care informaţiile colectate cu privire la cunoştinţele şi experienţa sa arată că are mai multe cunoştinţe despre obligaţiuni complexe decât despre obligaţiuni clasice («plain vanilla»). 41. Politicile şi procedurile firmelor trebuie să vizeze evaluarea calităţii şi a eficacităţii mijloacelor utilizate pentru colectarea de informaţii privind cunoştinţele şi experienţa clienţilor sau ale clienţilor potenţiali. Dacă firmele se bazează pe instrumente care urmează să fie utilizate de clienţi ca parte a procedurii de evaluare a caracterului corespunzător (cum ar fi chestionare online sau software care evaluează dacă un produs de investiţii este corespunzător sau dacă, în schimb, trebuie emisă o avertizare, şi anume «software de stabilire de profiluri»), acestea trebuie să se asigure că dispun de sisteme şi controale adecvate pentru a se asigura că instrumentele sunt adecvate scopului şi produc rezultate satisfăcătoare. Firmele trebuie să includă controale privind coerenţa răspunsurilor furnizate de clienţi în chestionare, pentru a evidenţia contradicţiile dintre diferitele informaţii colectate. 42. Pentru a asigura coerenţa informaţiilor clienţilor, firmele trebuie să analizeze informaţiile colectate în ansamblu. Firmele trebuie să fie atente la orice contradicţii relevante între diferitele informaţii colectate pentru a remedia eventualele neconcordanţe sau inexactităţi relevante. Firmele trebuie să se asigure că evaluarea informaţiilor colectate despre clienţii lor se face într-o manieră adecvată, indiferent de mijloacele utilizate pentru colectarea acestor informaţii. Prevalarea de informaţii actualizate privind clienţii [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 55 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II] Orientarea 5 43. Atunci când se bazează pe informaţiile colectate anterior cu privire la cunoştinţele şi experienţa clienţilor, firmele trebuie să stabilească proceduri care să definească frecvenţa actualizării acestor informaţii pentru a se asigura că informaţiile rămân actualizate şi sunt exacte şi complete în scopul evaluării caracterului corespunzător. 44. În scopul evaluării caracterului corespunzător, firmele ar putea fie să colecteze informaţii privind cunoştinţele şi experienţa unui client de fiecare dată înainte ca un produs de investiţii să fie oferit sau solicitat (în cazul tranzacţiilor unice), fie să se bazeze pe informaţiile colectate anterior, cu condiţia ca acestea să fie actualizate. 45. ESMA recunoaşte că problema actualizării informaţiilor în contextul evaluării caracterului corespunzător are o natură diferită de cea a evaluării caracterului adecvat, deoarece informaţiile privind cunoştinţele şi experienţa unui client vor avea tendinţa de a fi mai puţin volatile decât alte elemente ale evaluării caracterului adecvat, iar cunoştinţele şi experienţa cresc, în general, în timp. Prin urmare, frecvenţa actualizării informaţiilor privind clienţii ar putea fi mai mică în regimul de caracter corespunzător decât în regimul de caracter adecvat. Firmele trebuie să elaboreze o politică de evaluare mai regulată a cunoştinţelor şi a experienţei în ceea ce priveşte categoriile de clienţi consideraţi mai vulnerabili. 46. Evaluarea caracterului corespunzător trebuie efectuată pe bază de informaţii fiabile cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului. Firmele trebuie să aplice proceduri concepute pentru a avea la dispoziţie informaţii actualizate cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului ori de câte ori un produs este oferit sau solicitat, de exemplu solicitând clienţilor cu care firma are o relaţie permanentă să o informeze periodic cu privire la orice modificare sau actualizare a informaţiilor furnizate iniţial. Firmele trebuie, de asemenea, să dispună de proceduri adecvate pentru a face faţă situaţiilor în care clientul nu răspunde la întrebările lor privind modificările sau actualizările informaţiilor furnizate iniţial. 47. Informaţiile pot fi actualizate, de exemplu, printr-un chestionar trimis clienţilor sau furnizând clienţilor informaţiile despre client aflate la dispoziţia firmei şi solicitând confirmarea faptului că rămân exacte, complete şi actualizate. Dacă într-un asemenea chestionar firmele utilizează răspunsuri completate în prealabil pe baza istoricului tranzacţiilor clientului cu firma respectivă, acestea trebuie să se asigure că se folosesc numai informaţii pe deplin obiective, pertinente şi fiabile pentru completarea prealabilă a răspunsurilor respective şi că clientul are posibilitatea de a revizui şi, dacă este necesar, de a corecta fiecare dintre răspunsurile completate în prealabil şi de a le completa. Acţiunile relevante în urma actualizării ar putea include modificarea nivelului de cunoştinţe şi experienţă al clientului pe baza informaţiilor actualizate colectate. 48. Pentru a evita să se bazeze pe informaţii incomplete, inexacte sau depăşite ale clienţilor, firmele trebuie să dispună de mecanisme pentru a se asigura că solicită clientului să actualizeze informaţiile privind cunoştinţele şi/sau experienţa sa când iau cunoştinţă de o schimbare relevantă care i-ar putea afecta nivelul de cunoştinţe şi/sau experienţă. 49. Firmele trebuie să adopte măsuri de atenuare a riscului de a-l determina pe client să îşi actualizeze nivelul de cunoştinţe sau experienţă astfel încât un anumit produs de investiţii care altfel ar fi necorespunzător pentru acesta să pară corespunzător, fără să existe o modificare reală a nivelului de cunoştinţe şi experienţă al clientului. Un exemplu de bună practică pentru eliminarea acestui tip de risc este adoptarea de proceduri pentru a verifica, înainte sau după efectuarea tranzacţiilor, dacă profilul unui client a fost actualizat prea frecvent sau numai după o scurtă perioadă de la ultima modificare. Astfel de situaţii ar fi semnalate în consecinţă sau ar fi raportate funcţiei de control relevante. Aceste politici şi proceduri sunt deosebit de importante în situaţii în care există un risc mărit de conflict de interese, de exemplu în situaţii de autoplasamente sau dacă firma primeşte stimulente pentru distribuirea unui produs de investiţii. Un alt factor relevant de luat în considerare în acest context este tipul de interacţiune cu clientul (de exemplu, faţă în faţă sau prin evaluare automatizată). Informaţiile referitoare la clienţi pentru entităţile sau grupurile juridice [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II] Orientarea 6 50. Firmele trebuie să aibă o politică care să definească ex ante modalitatea de efectuare a evaluării caracterului corespunzător în situaţiile în care un client este o persoană juridică sau un grup de două sau mai multe persoane fizice sau în cazul în care una sau mai multe persoane fizice sunt reprezentate de altă persoană fizică. O astfel de politică trebuie să fie elaborată în conformitate cu orientarea generală 6 şi cu orientările aferente consacrate în Ghidul ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind adecvarea^12. ^12 Ghid ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind adecvarea (Ref: ESMA35-43-1163). 51. Aceasta implică, printre altele, că o astfel de politică trebuie să facă o distincţie clară între situaţiile în care este prevăzut un reprezentant în legislaţia naţională aplicabilă, cum ar fi, de exemplu, cazul persoanelor juridice şi situaţiile în care nu este prevăzut niciun reprezentant, şi trebuie să se concentreze asupra celei din urmă situaţii. În cazul în care politica le permite clienţilor să convină asupra desemnării unui reprezentant, aceştia trebuie informaţi în mod clar şi în scris despre efectele pe care astfel de acorduri le-ar putea avea în ceea ce priveşte protejarea intereselor fiecăruia dintre ei. Măsurile luate de firmă în conformitate cu politica sa trebuie documentate corespunzător pentru a permite controalele ex post. 52. În cazul în care un reprezentant este prevăzut de legislaţia naţională aplicabilă sau este desemnat, informaţiile privind cunoştinţele şi experienţa trebuie colectate de la reprezentantul respectiv, iar evaluarea caracterului corespunzător trebuie efectuată cu privire la reprezentantul respectiv. 53. Dacă grupul de două sau mai multe persoane fizice implicate întâmpină dificultăţi în a decide referitor la persoana (persoanele) cu privire la care trebuie evaluate informaţiile privind cunoştinţele şi experienţa, firma trebuie să adopte cea mai prudentă abordare, luând în considerare informaţiile privind persoana cu cel mai scăzut nivel de cunoştinţe şi de experienţă. În aceste cazuri, firmele trebuie cel puţin să fie prudente ori de câte ori există o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe şi experienţă al diferiţilor clienţi care fac parte din grup sau atunci când tranzacţia preconizată poate include produse de investiţii cu efect de levier sau tranzacţii cu angajamente condiţionale care prezintă un risc de pierderi semnificative care pot depăşi investiţia iniţială a grupului de clienţi şi trebuie să documenteze în mod clar abordarea aleasă. 54. În cazul în care o firmă decide să solicite informaţii pentru a evalua caracterul corespunzător pentru fiecare client individual care face parte din grup, politica firmei trebuie să specifice clar cum va trata situaţiile în care există diferenţe semnificative între nivelul de cunoştinţe şi/sau de experienţă al respectivilor clienţi individuali. În acest caz, de asemenea, firma trebuie să adopte abordarea cea mai prudentă, luând în considerare informaţiile despre clientul parte din grup care are cele mai puţine cunoştinţe şi cea mai puţină experienţă. Ca alternativă, politica firmei poate specifica, de asemenea, că în această situaţie nu va putea evalua caracterul corespunzător. În acest context, trebuie remarcat că colectarea de informaţii despre toţi clienţii care fac parte din grup şi luarea în considerare, în scopul evaluării, a unui profil mediu al nivelului de cunoştinţe şi de experienţă al tuturor este puţin probabil să fie în conformitate cu principiul general al MiFID II de a servi cât mai bine interesele clienţilor. Măsuri necesare pentru a înţelege produsele de investiţii [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II] Orientarea 7 55. Firmele trebuie să se asigure că sunt puse în aplicare politici şi proceduri pentru a înţelege caracteristicile, natura şi funcţiile produselor de investiţii, în scopul de a le permite să evalueze dacă aceste produse sunt corespunzătoare pentru clienţii lor. 56. În acest scop, firmele trebuie să adopte proceduri şi instrumente fiabile şi obiective care să le permită să analizeze în mod corespunzător şi proporţional diferitele caracteristici şi diferiţii factori de risc relevanţi (cum ar fi riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate) privind produsele de investiţii oferite sau solicitate. Aceasta trebuie să includă luarea în considerare a analizei firmei efectuate în scopul obligaţiilor de guvernanţă a produselor^13. În acest context, firmele trebuie să evalueze cu atenţie modul în care anumite produse de investiţii s-ar putea comporta în diferite circumstanţe (de exemplu, obligaţiuni convertibile care pot să îşi schimbe natura în acţiuni). ^13 În special, MiFID II impune firmelor [în temeiul art. 24 alin. (2) al doilea paragraf] să «înţeleagă instrumentele financiare pe care le oferă sau le recomandă» pentru a-şi putea respecta obligaţia de a asigura compatibilitatea dintre produsele oferite sau recomandate şi piaţa-ţintă aferentă a clienţilor finali. 57. Luarea în considerare a nivelului de «complexitate» a produselor este deosebit de importantă şi trebuie să fie însoţită de informaţiile clienţilor privind cunoştinţele şi experienţa. Deşi complexitatea este un termen relativ, care depinde de mai mulţi factori, firmele trebuie - în urma evaluării produselor ca fiind complexe sau necomplexe, după cum se prevede pentru a face distincţia între serviciile care necesită o evaluare a caracterului corespunzător şi cele care nu necesită - să ţină seama, de asemenea, de criteriile şi principiile identificate în MiFID II, când definesc şi perfecţionează în mod corespunzător nivelul de complexitate care trebuie atribuit produselor de investiţii în scopul evaluării caracterului corespunzător. 58. Firmele trebuie să adopte proceduri pentru a se asigura că informaţiile utilizate pentru a clasifica corect produsele de investiţii incluse în oferta lor de produse sunt suficient de fiabile, exacte, coerente şi actualizate. Aceste proceduri trebuie să ţină seama de caracteristicile şi natura produselor de investiţii avute în vedere. În plus, firmele trebuie să revizuiască informaţiile utilizate pentru a putea reflecta orice schimbări relevante care ar putea influenţa clasificarea produsului de investiţii. Acest lucru este deosebit de important având în vedere evoluţia continuă şi viteza crescândă a pieţelor financiare. 59. Atunci când clasifică produsele de investiţii în scopul evaluării caracterului corespunzător, firmele trebuie să utilizeze un nivel suficient de granularitate pentru a se asigura că sunt grupate numai produsele de investiţii cu caracteristici şi funcţii de risc suficient de comparabile şi că experienţa şi cunoştinţele clientului sunt evaluate cu privire la astfel de caracteristici şi riscuri. Firmele trebuie să ia în considerare mai mulţi factori-cheie pentru clasificare [cum ar fi, de exemplu, elementele de opţionalitate (în cazul instrumentelor derivate sau al produselor cu instrumente derivate încorporate); efectul de levier financiar; eligibilitatea pentru recapitalizarea internă; clauzele de subordonare; observabilitatea instrumentului-suport (de exemplu, utilizarea unor indici nefamiliari sau opaci); garanţii de rambursare a principalului sau clauze de protecţie a capitalului; lichiditatea produsului (şi anume tranzacţionabilitatea în locurile de tranzacţionare, marja de licitaţie, restricţiile de vânzare, comisioanele de răscumpărare); şi moneda în care este denominat produsul de investiţii]. FURNIZAREA DE PRODUSE CORESPUNZĂTOARE FIECĂRUI CLIENT Măsuri necesare pentru a asigura o evaluare consecventă a caracterului corespunzător [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 21 şi art. 56 alin. (1) din Regulamentul delegat] Orientarea 8 60. Pentru a evalua dacă un serviciu sau un produs de investiţii avut în vedere este corespunzător pentru client, firmele trebuie să stabilească politici şi proceduri pentru a se asigura că iau în considerare în mod consecvent: - toate informaţiile obţinute cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului necesare pentru a evalua dacă un produs de investiţii este corespunzător; – toate caracteristicile şi riscurile relevante ale produselor de investiţii luate în considerare în evaluarea caracterului corespunzător. Firmele trebuie să stabilească politici şi proceduri care să le permită să emită o avertizare clară şi neînşelătoare în cazul în care consideră că serviciul sau produsul de investiţii nu este corespunzător pentru client sau pentru clientul potenţial. 61. Vânzarea unui produs de investiţii care echivalează cu o dezinvestiţie a clientului nu trebuie să atragă necesitatea ca firmele să efectueze o evaluare a caracterului corespunzător. 62. Firmele care se bazează pe instrumente automatizate când efectuează o evaluare a caracterului corespunzător trebuie să dispună de sisteme şi controale adecvate pentru a se asigura că instrumentele sunt adecvate scopului şi obţin rezultate satisfăcătoare când corelează caracteristicile clientului cu cele ale produsului de investiţii. 63. În acest sens, instrumentele trebuie concepute astfel încât să ţină seama de toate caracteristicile relevante ale fiecărui client sau produs de investiţii. De exemplu, instrumentele care clasifică clienţii (în funcţie de nivelul lor de cunoştinţe şi de experienţă) sau produsele de investiţii într-o manieră generală nu ar fi adecvate scopului. 64. Firmele trebuie să definească şi să documenteze în mod clar metodologia aplicabilă utilizată pentru a determina rezultatul evaluării caracterului corespunzător. În cazul în care o firmă utilizează un sistem de notare definit pentru a clasifica şi a evalua caracterul corespunzător, metodologia, indicatorii şi formula utilizate trebuie să fie clare, lipsite de ambiguitate şi documentate. 65. Atunci când evaluează - în cursul efectuării unei evaluări a caracterului corespunzător - înţelegerea de către un client a principalelor caracteristici şi riscuri ale tipurilor specifice de produse de investiţii oferite sau solicitate, o firmă trebuie să ia în considerare informaţiile pe care le-a colectat cu privire la cunoştinţele şi experienţa clientului pentru evaluarea generală a înţelegerii produselor de investiţii şi a riscurilor implicate de tranzacţiile avute în vedere. 66. Personalul relevant trebuie să dispună de orientări suficiente şi lipsite de ambiguitate cu privire la modul de efectuare a evaluării caracterului corespunzător, pentru a se asigura că nu dispune de puteri discreţionare nejustificate când efectuează această evaluare şi pentru a fi în măsură să îşi justifice decizia ex post. Firmele trebuie să se asigure că instrumentele şi procedurile adoptate pentru evaluarea caracterului corespunzător sunt concepute astfel încât unui client să nu i se ofere tipurile de produse de investiţii pentru care nu au fost evaluate experienţa şi/sau cunoştinţele clientului sau pentru care clientul nu a demonstrat un nivel suficient de cunoştinţe şi/sau de experienţă şi că se emite o avertizare corespunzătoare în consecinţă. 67. Pentru a asigura coerenţa evaluării caracterului corespunzător efectuate prin instrumente automatizate (chiar dacă interacţiunea cu clienţii nu are loc prin sisteme automate), algoritmii care determină caracterul corespunzător al produselor de investiţii oferite sau solicitate trebuie să fie documentaţi în mod corespunzător şi să fie monitorizaţi şi testaţi periodic. La definirea acestor algoritmi, firmele trebuie să ţină seama de natura şi caracteristicile produselor de investiţii incluse în oferta lor către clienţi. În special, firmele trebuie cel puţin: - să stabilească o documentaţie adecvată privind proiectarea sistemului care să stabilească în mod clar scopul, domeniul de aplicare şi modul de proiectare a algoritmilor. Schemele decizionale ramificate sau regulile decizionale trebuie să facă parte din această documentaţie, dacă este cazul; – să aibă o strategie de testare documentată, care să explice domeniul de aplicare a testării algoritmilor. Aceasta trebuie să includă planuri de testare, cazuri de testare, rezultate ale testelor, remedierea defecţiunilor (dacă este cazul) şi rezultatele finale ale testelor; – să dispună de politici şi proceduri adecvate pentru gestionarea modificărilor aduse unui algoritm, inclusiv monitorizarea şi păstrarea evidenţelor privind astfel de modificări. Aceasta include implementarea unor măsuri de securitate pentru a monitoriza şi a împiedica accesul neautorizat la algoritm; – să revizuiască şi să actualizeze algoritmii pentru a se asigura că aceştia reflectă orice schimbări relevante (de exemplu, modificările de pe piaţă şi modificările aduse legislaţiei aplicabile) care le-ar putea afecta eficacitatea; – să dispună de politici şi proceduri care să permită detectarea oricărei erori în cadrul algoritmului şi soluţionarea ei în mod adecvat, inclusiv, de exemplu, suspendarea furnizării de servicii dacă eroarea poate duce la o tranzacţie necorespunzătoare şi/sau la o încălcare a legislaţiei/regulamentului relevant(e); – să dispună de resurse adecvate, inclusiv resurse umane şi tehnologice, pentru a monitoriza şi a supraveghea performanţa algoritmilor prin revizuirea la timp şi adecvată a serviciilor furnizate; şi – să dispună de un proces adecvat de aprobare internă, pentru a se asigura că paşii de mai sus au fost respectaţi. Eficacitatea avertizărilor [art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul delegat] Orientarea 9 68. Pentru a asigura eficacitatea acesteia, avertizarea emisă de firme, în cazul în care clientul nu furnizează informaţii sau furnizează informaţii insuficiente cu privire la cunoştinţele sau experienţa sa sau în cazul în care evaluarea acestor informaţii arată că serviciul de investiţii sau produsul oferit sau solicitat nu este corespunzător pentru client, trebuie să fie bine evidenţiată, clară şi neînşelătoare. 69. Firmele trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a se asigura că avertizările pe care le emit clienţilor sunt primite corect şi înţelese ca atare. În acest scop, avertizările trebuie să fie bine evidenţiate. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, folosind o culoare diferită pentru mesajul de avertizare faţă de restul informaţiilor furnizate sau, în cazul în care ordinul este transmis la telefon, explicând avertizarea şi impactul său clientului, răspunzând la orice întrebare din partea clientului pentru a se asigura că a primit şi a înţeles corect avertizarea. 70. Avertizările emise de firme trebuie să indice clar motivul pentru care clientul este avertizat: fie că nu au fost furnizate informaţii de către client, fie că informaţiile colectate sunt insuficiente şi că, prin urmare, firma nu este în măsură să stabilească caracterul corespunzător al tranzacţiei avute în vedere, fie că evaluarea informaţiilor furnizate de client demonstrează că tranzacţia avută în vedere este necorespunzătoare pentru client. De exemplu, trebuie evitate mesajele ambigue care afirmă că produsul este necorespunzător pentru «clienţii de bază/intermediari/experţi». În mod similar, firmele trebuie să evite emiterea de avertizări care conţin un limbaj imprecis (de exemplu, afirmând că produsul sau serviciul «s-ar putea să nu fie corespunzător» pentru client), deoarece este puţin probabil ca acestea să informeze suficient clientul cu privire la riscurile de a continua tranzacţia. De asemenea, firmele trebuie să evite avertizările excesiv de lungi care ascund mesajul-cheie conform căruia clientul nu deţine sau nu a demonstrat că deţine cunoştinţele şi experienţa necesare pentru serviciul sau produsul de investiţii. 71. Firmele nu trebuie să minimizeze importanţa avertizărilor şi nu trebuie să încurajeze clientul să le ignore (de exemplu, în convorbiri telefonice sau prin limbajul utilizat în avertizare). 72. Firmele trebuie să evite utilizarea în avertizări a mesajelor care ar putea încuraja clientul să efectueze tranzacţia, să efectueze din nou evaluarea caracterului corespunzător sau să solicite o actualizare clientului profesional. De exemplu, firmele ar putea aplica un proces conform căruia clientul trebuie să confirme că are cunoştinţă de informaţiile furnizate în avertizare înainte să poată efectua tranzacţia. 73. Dacă unui client care nu are cunoştinţele şi experienţa necesare i se oferă instrumente educaţionale, webinare sau platforme de tranzacţionare «demo» cu scopul de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, firma trebuie, ulterior, să stabilească dacă respectivul client are cunoştinţele necesare cu privire la serviciul sau produsul de investiţii avut în vedere, prin efectuarea unei alte evaluări a caracterului corespunzător axate pe nivelul său de cunoştinţe. Aceste instrumente educaţionale nu trebuie structurate astfel încât să vizeze în mod specific îmbunătăţirea capacităţii clientului de a da răspunsuri corecte la un set predefinit de întrebări, deoarece acest lucru poate duce la eludarea obligaţiei firmei de a evalua cunoştinţele şi experienţa clientului cu privire la produsele de investiţii oferite sau solicitate. 74. Dacă politicile şi procedurile firmelor prevăd posibilitatea de a accepta cererile clienţilor lor de a continua tranzacţia după emiterea unei avertizări, firmele trebuie să evalueze eficacitatea globală a avertizărilor emise ex post, de exemplu evaluând raportul dintre avertizările care au fost urmate de o tranzacţie şi numărul total de avertizări emise şi trebuie să îşi adapteze politicile şi procedurile relevante, dacă este necesar. 75. În plus, prin intermediul bunelor practici, firmele ar putea dispune de politici şi proceduri care să identifice orice condiţii şi criterii pe baza cărora ar putea fi acceptată sau neacceptată cererea unui client de a efectua o tranzacţie după ce a primit o avertizare. De exemplu, o firmă ar putea lua în considerare situaţiile în care există un risc mărit de conflicte de interese deoarece firma îşi vinde propriile produse de investiţii (sau produse de investiţii emise de entităţi din acelaşi grup) sau comercializează în mod activ produse de investiţii din gama firmei. Alt factor care ar putea fi luat în considerare este un grad mare de complexitate sau de risc al produselor oferite sau solicitate. ALTE CERINŢE CONEXE Calificările personalului firmei [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 21 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul delegat] Orientarea 10 76. Personalul implicat în evaluarea caracterului corespunzător trebuie să înţeleagă rolul pe care îl joacă în această evaluare şi să aibă un nivel adecvat de competenţe, cunoştinţe şi expertiză, inclusiv cunoştinţe suficiente cu privire la cerinţele şi procedurile de reglementare relevante în vederea îndeplinirii responsabilităţilor care îi revin. În acest scop, firmele trebuie să îşi instruiască în mod regulat personalul. 77. ESMA subliniază că personalul care furnizează clienţilor informaţii cu privire la produsele de investiţii, serviciile de investiţii sau serviciile auxiliare în numele firmei trebuie să deţină cunoştinţele şi competenţele necesare prevăzute la art. 25 alin. (1) din MiFID II (şi specificate în continuare în Ghidul ESMA cu privire la evaluarea cunoştinţelor şi a competenţelor^14), inclusiv în ceea ce priveşte evaluarea caracterului corespunzător. ^14 Ghid ESMA cu privire la evaluarea cunoştinţelor şi a competenţelor [Ref: ESMA71-1154262120-153 EN (rev)]. 78. Firmele trebuie, de asemenea, să se asigure că alţi membri ai personalului care nu tratează direct cu clienţii, dar sunt implicaţi în evaluarea caracterului corespunzător în alt mod trebuie să posede, de asemenea, aptitudinile, cunoştinţele şi competenţele necesare, în funcţie de rolul lor specific în procesul de evaluare a caracterului corespunzător. Acesta poate viza, de exemplu, stabilirea chestionarelor, definirea algoritmilor care să guverneze evaluarea sau alte aspecte necesare pentru a efectua evaluarea caracterului corespunzător şi a controla conformitatea cu cerinţele în materie de caracter corespunzător. 79. Dacă este cazul, când folosesc instrumente automatizate (inclusiv instrumente hibride), firmele trebuie să se asigure că angajaţii implicaţi în activităţile legate de dezvoltarea acestor instrumente: - înţeleg corect tehnologia şi algoritmii utilizaţi pentru a efectua o evaluare automatizată (în special, angajaţii trebuie să fie capabili să înţeleagă raţionamentul, riscurile şi regulile din spatele algoritmilor care stau la baza evaluării automatizate); şi – sunt capabili să înţeleagă şi să revizuiască evaluarea automatizată generată de algoritmi. Păstrarea evidenţei şi înregistrărilor [art. 16 alin. (6) şi (7) şi art. 25 alin. (5) şi (6) din MiFID II şi art. 56 alin. (2) şi art. 72 şi 76 din Regulamentul delegat] Orientarea 11 80. Ca parte a obligaţiei de a păstra evidenţele şi înregistrările evaluării caracterului corespunzător menţionate la art. 56 alin. (2) din Regulamentul delegat MiFID II, firmele trebuie cel puţin: - să menţină măsuri adecvate de înregistrare şi de păstrare pentru a asigura păstrarea unei evidenţe sistematice şi transparente în ceea ce priveşte evaluarea caracterului corespunzător, inclusiv colectarea de informaţii de la client şi serviciul fără consultanţă furnizat; – să se asigure că măsurile de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor sunt proiectate pentru a permite detectarea erorilor în ceea ce priveşte evaluarea caracterului corespunzător; – să se asigure că evidenţele şi înregistrările păstrate sunt accesibile pentru persoanele relevante din cadrul firmei şi pentru autorităţile competente; – să dispună de procese adecvate pentru a diminua orice deficienţe sau limitări ale măsurilor de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor. 81. Măsurile de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor adoptate de firme trebuie să fie astfel concepute încât să permită firmelor să urmărească ex post: - rezultatul evaluării caracterului corespunzător, inclusiv justificarea acesteia, şi anume o legătură clară şi directă între informaţiile colectate şi evaluate referitoare la client şi la rezultatul evaluării; – orice avertizare emisă de firmă în cazul în care serviciul sau produsul de investiţii a fost evaluat ca potenţial necorespunzător pentru client sau în cazul în care clientul nu a furnizat suficiente informaţii pentru a permite firmei să efectueze o evaluare a caracterului corespunzător (indiferent dacă clientul a solicitat sau nu să efectueze tranzacţia); – dacă clientul a solicitat să continue tranzacţia în pofida avertizării; şi – dacă firma a acceptat cererea clientului de a continua tranzacţia în conformitate cu procedurile aferente adoptate. 82. Prin urmare, o firmă trebuie să înregistreze toate informaţiile relevante cu privire la evaluarea caracterului corespunzător, cum ar fi informaţiile despre client (inclusiv modul în care aceste informaţii sunt utilizate şi interpretate pentru a defini profilul de cunoştinţe şi experienţă al clientului), precum şi informaţii despre produsele de investiţii oferite clientului. Aceste înregistrări trebuie să includă: - orice actualizare a informaţiilor furnizate în contextul evaluării caracterului corespunzător, în special orice modificare a profilului de cunoştinţe şi experienţă al clientului; – tipurile de produse de investiţii care corespund profilului şi raţionamentul unei astfel de evaluări, precum şi orice modificări şi motivarea acestora. 83. Firmele trebuie să dispună de mecanisme care să le permită să înţeleagă şi să atenueze riscurile suplimentare care ar putea afecta furnizarea de servicii de investiţii prin instrumente online sau digitale, de exemplu activităţi cibernetice ostile^15. ^15 Firmele trebuie să ia în considerare aceste riscuri nu numai în ceea ce priveşte dispoziţiile formulate în ghid, ci şi în cadrul obligaţiilor mai extinse ale unei firme în temeiul art. 16 alin. (4) din MiFID II de a lua măsuri rezonabile pentru a asigura continuitatea şi regularitatea în prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii, precum şi cerinţele actului delegat corespunzător legate de acest ghid. 84. Sistemele de păstrare a evidenţei şi înregistrărilor adoptate de firme pot varia în funcţie de canalul de distribuţie utilizat pentru furnizarea de servicii fără consultanţă. De exemplu, firmele trebuie: - în cazul în care serviciile sunt furnizate online, să dezvolte instrumente informatice pentru a urmări şi a stoca informaţiile; – în cazul în care serviciile sunt furnizate prin telefon, să adopte măsurile adecvate pentru a se asigura că firma poate să coreleze orice avertizare emisă de aceasta cu o posibilă tranzacţie efectuată de clientul care decide să procedeze în pofida avertizării respective; – în cazul în care serviciile sunt furnizate faţă în faţă, să colecteze şi să înregistreze toate formularele şi documentele relevante utilizate în procesul de evaluare a caracterului corespunzător, în special cele semnate de client şi/sau de personalul firmei. Stabilirea situaţiilor în care este necesară evaluarea caracterului corespunzător [art. 16 alin. (2) şi art. 25 alin. (3) şi (4) din MiFID II şi art. 57 din Regulamentul delegat] Orientarea 12 85. Firmele trebuie să adopte măsuri adecvate pentru a se asigura că sunt în măsură să determine situaţiile în care trebuie efectuată o evaluare a caracterului corespunzător şi să evite efectuarea ei în situaţii în care trebuie efectuată o evaluare a caracterului adecvat. 86. Firmele trebuie să dispună de proceduri şi controale în ceea ce priveşte interacţiunea dintre personalul responsabil de vânzări şi clienţi pentru a orienta şi a înregistra^16 interacţiunea şi pentru a se asigura că există o distincţie clară între, pe de o parte, tranzacţiile cu consultanţă şi cele fără consultanţă şi, pe de altă parte, între tranzacţiile care fac obiectul scutirii în cazul exclusiv de executare şi alte tranzacţii fără consultanţă. ^16 Ţinând seama de orientarea 11. 87. Firmele trebuie să dispună de politici şi proceduri pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 25 alin. (4) din MiFID II pentru furnizarea unui «serviciu exclusiv de executare» în cazul în care nu se efectuează o evaluare a caracterului corespunzător^17. ^17 Acest lucru nu împiedică firmele să efectueze o evaluare a caracterului corespunzător pentru toate tipurile de produse, complexe şi necomplexe. 88. Firmele trebuie să conceapă, să pună în aplicare şi să actualizeze politici şi procese pentru a identifica care dintre produsele lor de investiţii pot fi considerate «complexe» şi «necomplexe» în sensul cerinţelor caracterului corespunzător. Cu excepţia cazului în care au fost evaluate în raport cu toate criteriile prevăzute la art. 57 din Regulamentul delegat MiFID II şi au îndeplinit toate aceste criterii, «alte instrumente financiare care nu sunt complexe», astfel cum sunt menţionate la art. 25 alin. (4) lit. (a) pct. (vi) din MiFID II, trebuie clasificate drept complexe. 89. Politicile şi procesele firmelor trebuie să garanteze că produsele de investiţii excluse în mod expres din lista instrumentelor necomplexe de la art. 25 alin. (4) lit. (a) pct. (i)-(v) din MiFID II nu sunt, în orice caz, evaluate pe baza criteriilor prevăzute la art. 57 din Regulamentul delegat MiFID II pentru a putea fi clasificate ca produse de investiţii necomplexe în scopul evaluării caracterului corespunzător. 90. Firmele trebuie să poată stabili dacă un client şi-a transmis ordinul ca răspuns la o comunicare personalizată din partea firmei sau în numele acesteia. În aceste cazuri, firma trebuie să excludă tranzacţia de la scutirea prevăzută pentru cazul exclusiv «de executare». Controale [art. 16 alin. (2), art. 16 alin. (5) al doilea paragraf şi art. 25 alin. (3) din MiFID II şi art. 76 din Regulamentul delegat] Orientarea 13 91. Firmele trebuie să dispună de mecanisme de monitorizare şi de controale adecvate pentru a asigura respectarea cerinţelor caracterului corespunzător. 92. Atunci când firmele se bazează pe sisteme sau instrumente automatizate în procesul de evaluare a caracterului corespunzător (de exemplu, instrumente de stabilire a profilului clienţilor bazate pe cunoştinţe şi experienţă, avertizări automate sau controale privind complexitatea produselor de investiţii), aceste sisteme sau instrumente trebuie să fie adecvate scopului şi trebuie monitorizate periodic. Firmele trebuie să ţină evidenţa acestei monitorizări^18. ^18 Vezi şi orientarea 11. 93. Atunci când recurg la controale automatizate în contextul evaluării caracterului corespunzător, firmele trebuie să se asigure că aceste controale automatizate nu pot fi eludate^19 şi trebuie să monitorizeze periodic funcţionarea corectă a respectivelor controale automatizate. Firmele trebuie să dispună de politici şi proceduri adecvate pentru a detecta problemele informatice într-un stadiu incipient. ^19 Excepţiile trebuie să fie rezervate circumstanţelor specifice stabilite în procedurile firmei şi cu o autorizare ierarhică specifică. 94. În contextul evaluării caracterului corespunzător, firmele trebuie să acorde o atenţie deosebită complexităţii produselor de investiţii. De exemplu, bazele de date cu coduri de complexitate utilizate pentru instrumentele de evaluare a caracterului corespunzător trebuie să fie revizuite în mod regulat şi să fie actualizate. 95. Atunci când evaluarea caracterului corespunzător se efectuează prin reuniuni faţă în faţă sau prin telefon, caz în care există o intervenţie umană, firmele trebuie să includă evidenţe scrise ale reuniunilor faţă în faţă sau înregistrări telefonice în procesele lor periodice de control pentru a monitoriza dacă personalul de vânzări îşi respectă sarcinile în contextul evaluării caracterului corespunzător. Firmele trebuie să monitorizeze aceste înregistrări scrise sau înregistrări telefonice în cadrul procedurilor lor de control. 96. Firmele trebuie să monitorizeze aspecte precum raportul dintre avertizările care au fost urmate de o tranzacţie şi numărul total de avertizări emise, pentru a evalua eficacitatea globală a avertizărilor emise. ANEXA 13^2 Ghid cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind remunerarea (ESMA35-43-3565) I. Domeniu de aplicare Cui i se aplică? 1. Prezentul ghid se aplică autorităţilor competente şi firmelor. Ce se aplică? 2. Prezentul ghid se aplică în ceea ce priveşte cerinţele de remunerare prevăzute la art. 27 din Regulamentul delegat MiFID II, precum şi, pe de o parte, cerinţele privind conflictele de interese prevăzute la art. 16 alin. (3) şi art. 23 din MiFID II şi la art. 34 din Regulamentul delegat MiFID II în materie de remunerare şi, pe de altă parte, normele de conduită profesională prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (10) din MiFID II. În plus, prezentul ghid clarifică aplicarea cerinţelor de guvernanţă în domeniul remunerării în temeiul art. 9 alin. (3) din MiFID II. Când se aplică? 3. Prezentul ghid se aplică după şase luni de la data publicării sale pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE. 4. Ghidul cu privire la politicile şi practicile de remunerare (MiFID)^1 elaborat în temeiul MiFID I va înceta să se aplice de la aceeaşi dată. II. Referinţe legislative, abrevieri şi definiţii Referinţe legislative
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Regulamentul (UE) nr. 575│
│ │/2013 al Parlamentului │
│ │European şi al │
│ │Consiliului din 26 iunie │
│ │2013 privind cerinţele │
│CRR │prudenţiale pentru │
│ │instituţiile de credit şi│
│ │societăţile de investiţii│
│ │şi de modificare a │
│ │Regulamentului (UE) nr. │
│ │648/2012^2 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Directiva 2011/61/UE a │
│ │Parlamentului European şi│
│ │a Consiliului din 8 iunie│
│ │2011 privind │
│ │administratorii │
│DAFIA │fondurilor de investiţii │
│ │alternative şi de │
│ │modificare a Directivelor│
│ │2003/41/CE şi 2009/65/CE │
│ │şi a Regulamentelor (CE) │
│ │nr. 1.060/2009 şi (UE) │
│ │nr. 1.095/2010^3 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Directiva2009/65/CE a │
│ │Parlamentului European şi│
│ │a Consiliului din 13 │
│ │iulie 2009 de coordonare │
│Directiva │a actelor cu putere de │
│OPCVM │lege şi a actelor │
│ │administrative privind │
│ │organismele de plasament │
│ │colectiv în valori │
│ │mobiliare (OPCVM) │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Directiva 2014/65/UE a │
│ │Parlamentului European şi│
│ │a Consiliului din 15 mai │
│MiFID II │2014 privind pieţele │
│ │instrumentelor financiare│
│ │şi de modificare a │
│ │Directivei 2002/92/CE şi │
│ │a Directivei 2011/61/UE^4│
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul delegat (UE)│
│ │2017/565 al Comisiei din │
│ │25 aprilie 2016 de │
│ │completare a Directivei │
│ │2014/65/UE a │
│Regulamentul│Parlamentului European şi│
│delegat │a Consiliului în ceea ce │
│MiFID II │priveşte cerinţele │
│ │organizatorice şi │
│ │condiţiile de funcţionare│
│ │aplicabile firmelor de │
│ │investiţii şi termenii │
│ │definiţi în sensul │
│ │directivei menţionate │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul (UE) nr. │
│ │1.095/2010 al │
│ │Parlamentului European şi│
│ │al Consiliului din 24 │
│ │noiembrie 2010 de │
│ │instituire a Autorităţii │
│Regulamentul│europene de supraveghere │
│ESMA │(Autoritatea europeană │
│ │pentru valori mobiliare │
│ │şi pieţe), de modificare │
│ │a Deciziei nr. 716/2009/ │
│ │CE şi de abrogare a │
│ │Deciziei 2009/77/CE a │
│ │Comisiei^5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Abrevieri │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Autoritatea Europeană │
│ESMA │pentru Valori Mobiliare │
│ │şi Pieţe │
├────────────┼─────────────────────────┤
│UE │Uniunea Europeană │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Definiţii │ │
├────────────┴─────────────────────────┤
│5. Cu excepţia cazului în care se │
│specifică altfel, termenii utilizaţi │
│în MiFID II şi în Regulamentul delegat│
│MiFID II au acelaşi înţeles în │
│prezentul ghid. │
├──────────────────────────────────────┤
│6. În plus, în sensul prezentului │
│ghid, se aplică următoarele definiţii:│
├────────────┬─────────────────────────┤
│ │firme de investiţii │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │(1) din MiFID II], │
│ │instituţii de credit │
│ │[astfel cum sunt definite│
│ │la art. 4 alin. (1) pct. │
│ │(1) din CRR] atunci când │
│ │furnizează servicii şi │
│ │activităţi de investiţii │
│ │în sensul art. 4 alin. │
│ │(1) pct. (2) din MiFID │
│ │II, firme de investiţii │
│ │şi instituţii de credit │
│ │atunci când vând sau │
│firme │oferă consultanţă │
│ │clienţilor cu privire la │
│ │depozite structurate, │
│ │societăţi de administrare│
│ │a OPCVM şi administratori│
│ │externi ai fondurilor de │
│ │investiţii alternative │
│ │(AFIA) [astfel cum sunt │
│ │definiţi la art. 5 alin. │
│ │(1) lit. (a) din DAFIA] │
│ │atunci când furnizează │
│ │serviciile de investiţii │
│ │sau serviciile conexe │
│ │enumerate la art. 6 alin.│
│ │(3) din Directiva OPCVM │
│ │şi la art. 6 alin. (4) │
│ │din DAFIA; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │în principal, date │
│ │numerice sau financiare │
│ │care sunt utilizate │
│ │pentru a determina │
│criterii │remuneraţia unei persoane│
│cantitative │relevante (de exemplu, │
│ │valoarea instrumentelor │
│ │vândute, volumul │
│ │vânzărilor, stabilirea de│
│ │ţinte de vânzări sau │
│ │clienţi noi etc.); │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │în principal, alte │
│ │criterii decât cele │
│ │cantitative. Acestea se │
│ │pot referi, de asemenea, │
│ │la datele numerice sau │
│ │financiare utilizate │
│ │pentru a evalua calitatea│
│criterii │performanţei şi/sau a │
│calitative │serviciului furnizat │
│ │clientului de către │
│ │persoana relevantă, de │
│ │exemplu, randamentul │
│ │investiţiei clientului, │
│ │numărul foarte mic de │
│ │plângeri pe o perioadă │
│ │mare de timp etc. │
└────────────┴─────────────────────────┘
^1 ESMA/2023/606. ^2 JO L176, 27.6.2013, p.1-337. ^3 JO L 174, 1.7.2011, p. 1-73. ^4 JO L 173, 12.6.2014, p. 349. ^5 JO L 331, 15.12.2010, p. 84. III. Scop 7. Ghidul este elaborat în temeiul art. 16 alin. (1) din Regulamentul ESMA. Scopul prezentului ghid este de a asigura punerea în aplicare, în mod comun, unitar şi consecvent, a cerinţelor MiFID II privind remunerarea prevăzute la art. 27 din Regulamentul delegat MiFID II, precum şi, pe de o parte, a cerinţelor privind conflictele de interese prevăzute la art. 16 alin. (3) şi art. 23 din MiFID II şi la art. 34 din Regulamentul delegat MiFID II în materie de remunerare şi, pe de altă parte, a normelor de conduită profesională prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (10) din MiFID II. În plus, prezentul ghid clarifică aplicarea cerinţelor de guvernanţă în domeniul remunerării în temeiul art. 9 alin. (3) din MiFID II. 8. ESMA se aşteaptă ca prezentul ghid să promoveze o mai bună convergenţă în interpretarea şi în abordarea sub aspectul supravegherii a cerinţelor de remunerare prevăzute de MiFID II, precum şi a cerinţelor MiFID II privind conflictele de interese şi conduita profesională în materie de remunerare, prin evidenţierea mai multor aspecte importante şi, astfel, prin sporirea valorii standardelor existente. Prin contribuţia sa la garantarea respectării standardelor de reglementare de către firme, ESMA anticipează sporirea corespunzătoare a protecţiei investitorilor. 9. Ghidul nu reflectă obligaţii absolute. Din acest motiv, se utilizează deseori verbul «ar trebui». Cu toate acestea, atunci când se descrie o cerinţă a MiFID II sau a Regulamentului delegat MiFID II, se utilizează «trebuie» sau „are obligaţia să». IV. Obligaţii de conformare şi de raportare Statutul ghidului 10. În conformitate cu art. 16 alin. (3) din Regulamentul ESMA, autorităţile competente şi participanţii la pieţele financiare trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta prezentul ghid. 11. Autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să se conformeze prin includerea acestuia în cadrele lor juridice şi/sau de supraveghere naţionale, după caz, inclusiv în cazul în care există ghiduri specifice care vizează în principal participanţii la pieţele financiare. În acest caz, autorităţile competente trebuie să asigure, prin activităţile lor de supraveghere, respectarea ghidului de către participanţii la pieţele financiare. Cerinţe de raportare 12. În decurs de două luni de la data publicării ghidului pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE, autorităţile competente cărora li se aplică prezentul ghid trebuie să informeze ESMA (i) dacă se conformează, (ii) dacă nu se conformează, dar intenţionează să se conformeze, sau (iii) dacă nu se conformează şi nu intenţionează să se conformeze prezentului ghid. 13. În caz de neconformare, autorităţile competente trebuie, de asemenea, să informeze ESMA, în decurs de două luni de la data publicării ghidului pe site-ul ESMA în toate limbile oficiale ale UE, cu privire la motivele de neconformare. 14. Pe site-ul ESMA este disponibil un model de notificare. Modelul se completează şi se transmite ESMA. 15. Participanţii la piaţa financiară nu sunt obligaţi să raporteze dacă se conformează sau nu prezentului ghid. V. Orientări cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind remunerarea V.I. ELABORAREA POLITICILOR ŞI PRACTICILOR DE REMUNERARE Legislaţie relevantă: art. 16 alin. (3), art. 23 şi art. 24 alin. (10) din MiFID II, precum şi art. 27 şi 34 din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea 1 16. La elaborarea politicilor şi practicilor de remunerare în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 27 din Regulamentul delegat MiFID II şi, în special, în cazul în care remuneraţia cuprinde componente variabile, firmele ar trebui să definească criterii adecvate pentru a alinia interesele persoanelor relevante şi ale firmelor cu cele ale clienţilor. Astfel de criterii care aliniază interesele persoanelor relevante şi ale firmelor cu cele ale clienţilor ar trebui să permită firmelor să evalueze performanţa persoanelor relevante. 17. În acest scop şi în conformitate cu art. 27 alin. (4) din Regulamentul delegat MiFID II, firmele iau în considerare criterii calitative care încurajează persoanele relevante să acţioneze în interesul clientului. Printre exemplele de criterii calitative adecvate se numără respectarea cerinţelor de reglementare, cum ar fi normele de conduită profesională (în special, examinarea caracterului adecvat al instrumentelor vândute de persoanele relevante clienţilor, dacă este cazul) şi procedurile interne, tratamentul echitabil al clienţilor şi satisfacţia clienţilor. 18. Criteriile calitative utilizate de firme în politicile şi practicile lor de remunerare ar trebui să fie definite în mod suficient şi clar şi documentate pentru a se asigura că nu sunt utilizate pentru a reintroduce indirect criterii comerciale cantitative care pot genera conflicte de interese sau stimulente care ar putea determina persoanele relevante să favorizeze propriile interese sau interesele firmei lor în eventualul detriment al oricărui client. De exemplu, dacă o firmă utilizează satisfacţia clienţilor drept criteriu calitativ pentru stabilirea remuneraţiei variabile a persoanelor relevante, ar trebui să reiasă în mod clar din politica de remunerare modul în care firma va măsura performanţa personalului în această privinţă, politica de remunerare indicând datele care vor fi utilizate, eventualele praguri aplicabile etc., astfel încât să se evite crearea unui criteriu vag care poate fi utilizat de firmă pentru a recompensa, în schimb, vânzările sau pentru a exercita presiuni asupra personalului de vânzări pentru a vinde anumite produse (deşi politica de remunerare nu ar indica astfel de criterii comerciale cantitative ca indicatori de performanţă). 19. În ceea ce priveşte criteriile cantitative, firmele ar trebui să se asigure că iau în considerare criterii care nu generează conflicte de interese sau stimulente care ar putea determina persoanele relevante să favorizeze propriile interese sau interesele firmei lor în eventualul detriment al oricărui client. De exemplu, firmele pot atribui obiective de vânzare personalului, cu condiţia ca astfel de obiective comerciale să nu creeze un stimulent pentru ca personalul de vânzări să recomande numai anumite produse în detrimentul interesului clienţilor (de exemplu, produsele grupului sau produse care sunt mai profitabile pentru firmă sau grup) şi ca orice conflict de interese rămas să fie atenuat în mod corespunzător prin utilizarea altor criterii cu pondere egală, cum ar fi performanţa personalului în ceea ce priveşte cerinţele de adecvare sau satisfacţia clienţilor. 20. Ponderile atribuite criteriilor utilizate pentru stabilirea remuneraţiei nu ar trebui să influenţeze negativ unele criterii, în special cele calitative, făcându-le nesemnificative, şi nici să acorde o importanţă prea mare altor criterii, în special celor comerciale cantitative. 21. La elaborarea politicilor şi practicilor de remunerare în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 27 din Regulamentul delegat MiFID II, firmele ar trebui să ia în considerare toţi factorii relevanţi, cum ar fi rolul îndeplinit de persoanele relevante, tipul de produse oferite şi metodele de distribuţie (de exemplu, recomandat sau nerecomandat, «faţă în faţă» sau prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţie/comunicaţie electronică), dar fără a se limita la acestea, pentru a preveni ca riscurile potenţiale asociate cu conduita profesională şi conflictele de interese să afecteze în mod negativ interesele clienţilor lor şi pentru a asigura că firma gestionează în mod adecvat riscurile reziduale aferente. 22. Fără a aduce atingere cerinţei de la art. 27 alin. (4) al doilea paragraf din Regulamentul delegat MiFID II, politicile şi practicile de remunerare instituite ar trebui să permită aplicarea unei politici flexibile privind remuneraţia variabilă, incluzând, după caz, posibilitatea de a nu mai plăti nicio remuneraţie variabilă.^6 ^6 La stabilirea remuneraţiei pentru agenţii delegaţi, firmele pot lua în considerare statutul special al acestora (de obicei, agenţi comerciali independenţi) şi specificul naţional respectiv. 23. În ceea ce priveşte remuneraţia variabilă, firmele ar trebui să evite stabilirea unor obiective de performanţă care ar putea stimula persoanele relevante să adopte comportamente axate pe câştiguri pe termen scurt pentru a atinge pragurile relevante, cum ar fi obiectivele bazate pe principiul «totul sau nimic», atunci când ar putea genera un conflict de interese sau ar putea afecta interesele clienţilor. Firmele ar trebui să favorizeze politicile şi practicile de remunerare în care partea variabilă a remuneraţiei plătite se calculează şi se acordă în mod liniar sau în care partea variabilă depinde de mai multe obiective de performanţă care sunt stabilite la niveluri diferite şi care conferă drepturi la plata unor sume diferite sau, de preferinţă, la plata unor rate diferite ale remuneraţiei variabile. 24. La elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor lor de remunerare, firmele ar trebui să ia în considerare posibilele conflicte de interese sau riscurile de prejudiciere a intereselor clienţilor care decurg din obiectivele de vânzare combinată impuse persoanelor relevante. De exemplu, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită situaţiilor în care persoanele relevante ar fi încurajate să condiţioneze acordarea unor condiţii mai bune în cadrul unui credit ipotecar unui client de cumpărarea de către respectivul client a unui anumit instrument financiar care face parte din obiectivele de vânzare ale persoanelor relevante. 25. Având în vedere definiţia largă a remuneraţiei prevăzută în Regulamentul delegat MiFID II, politicile şi practicile de remunerare ale firmelor ar trebui, de asemenea, să asigure conformitatea criteriilor utilizate pentru evaluarea creşterilor salariale şi a promovărilor cu cerinţele de remunerare prevăzute în MiFID II. De exemplu, sistemele de gestionare a evoluţiei în carieră ale firmelor nu ar trebui utilizate pentru a reintroduce criterii comerciale cantitative de care poate depinde avansarea în carieră a persoanelor relevante şi care au un impact asupra remuneraţiei acestora (fixe şi/sau variabile), dacă acest lucru poate genera conflicte de interese care pot încuraja aceste persoane relevante să acţioneze împotriva intereselor clienţilor firmelor lor. 26. Fără a aduce atingere principiilor generale ale dreptului naţional al contractelor sau al muncii, firmele ar trebui să aibă în vedere includerea unor criterii de ajustare ex post a remuneraţiei variabile în politicile şi practicile lor de remunerare, pentru a descuraja şi mai mult persoanele relevante să ignore interesele clienţilor sau să favorizeze propriile interese (de exemplu, investind în produse cu rentabilitate mai mare pe termen scurt, dar care prezintă mai multe riscuri pe termen lung sau care nu sunt adecvate pentru orizontul de investiţii al clientului) în vederea atingerii obiectivelor de performanţă pe termen scurt. Criteriile de ajustare ex post ar trebui să permită firmelor să continue alinierea intereselor firmei şi ale persoanelor relevante cu cele ale clienţilor prin ajustarea remuneraţiei variabile în cazul în care apare un caz de abatere după acordarea sau plata remuneraţiei. Pentru ca aceste criterii să fie eficace, firmele ar trebui să aibă în vedere, în funcţie de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor lor, inclusiv în politicile şi practicile lor de remunerare, mecanisme de ajustare ex post adecvate, cum ar fi aplicarea unui acord de tip «malus» (şi anume reducerea valorii întregii remuneraţii variabile amânate sau a unei părţi a acesteia pe baza ajustărilor ex post în funcţie de riscuri înainte ca aceasta să fi fost dobândită) şi a unor mecanisme de recuperare de tip «clawback» (şi anume restituirea către instituţie a dreptului de proprietate asupra unei sume din remuneraţia variabilă plătită în trecut sau care a fost deja dobândită, în anumite condiţii). 27. Mecanismele de ajustare ex post menţionate la alineatul anterior ar trebui să fie declanşate de evenimente relevante care afectează respectarea de către firmă sau de către persoanele relevante a dispoziţiilor aplicabile în temeiul MiFID II şi al actelor sale delegate, care vizează tratamentul echitabil al clienţilor şi calitatea serviciilor furnizate clienţilor. Evenimentele relevante care afectează respectarea de către firmă şi de către persoanele relevante a regulamentelor aplicabile nu ar trebui să se limiteze la cele care determină măsuri de supraveghere, amenzi sau sancţiuni, ci ar trebui să ia în considerare şi deficienţele sau încălcările confirmate. Mecanismele de ajustare ex post ar trebui aplicate persoanelor relevante implicate direct în abateri, dar firmele ar trebui să analizeze, de asemenea, dacă ar fi oportun ca acestea să fie aplicate şi unui grup mai mare, cum ar fi persoanelor relevante cu responsabilităţi în domeniile în care s-au declanşat evenimentele relevante. 28. Aplicarea mecanismelor de ajustare ex post ar trebui să ţină seama de gravitatea deficienţelor sau abaterilor care prejudiciază interesele clienţilor. 29. Pentru ca mecanismele de ajustare ex post să fie semnificative, firmele ar trebui să aibă în vedere plata remuneraţiei variabile parţial în avans şi parţial amânată, într-un echilibru adecvat între partea plătită în avans şi cea amânată şi în conformitate cu un calendar de amânare adecvat, care să permită alinierea intereselor persoanelor relevante şi ale firmelor la interesele clienţilor. 30. În plus, firmele ar trebui să adopte şi să menţină măsuri care să le permită să identifice în mod eficace cazurile în care o persoană relevantă nu acţionează în interesul clientului şi să ia măsuri de remediere. 31. Persoanele relevante ar trebui să fie informate în mod clar, de la bun început, cu privire la criteriile care vor fi utilizate pentru a stabili cuantumul remuneraţiei lor, ponderea atribuită fiecăruia, consecinţele nerespectării unuia sau altuia dintre acestea, precum şi la etapele şi calendarul evaluărilor performanţelor lor. Criteriile utilizate de firme pentru a evalua performanţa persoanelor relevante ar trebui să fie accesibile, uşor de înţeles şi înregistrate. 32. Firmele ar trebui să evite crearea unor politici şi practici inutil de complexe (cum ar fi combinaţii de politici şi practici diferite sau scheme multidimensionale sau multistratificate, care sporesc riscul ca persoanele relevante să nu acţioneze în interesul clienţilor şi ca eventualele controale instituite să nu fie prea eficace în identificarea riscului de prejudiciere a clientului). Acest lucru ar putea duce la abordări inconsecvente şi ar putea împiedica cunoaşterea adecvată sau controlul politicilor de către funcţia de conformitate. Anexa la prezentul ghid prezintă exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care generează riscuri care pot fi dificil de gestionat din cauza complexităţii lor şi care oferă stimulente puternice pentru vânzarea anumitor produse. 33. Firmele ar trebui să se asigure că măsurile organizatorice pe care le adoptă cu privire la lansarea de noi produse sau servicii ţin seama în mod corespunzător de politicile şi practicile lor de remunerare şi de riscurile pe care le pot prezenta aceste produse sau servicii. În special, înainte de a lansa un nou produs, firmele ar trebui să evalueze dacă caracteristicile de remunerare legate de distribuţia produsului respectiv sunt conforme cu politicile şi practicile de remunerare ale firmei şi, prin urmare, nu prezintă riscuri asociate cu conduita profesională şi conflictele de interese. Firmele ar trebui să documenteze acest proces în mod corespunzător. 34. Pentru a evita conflictele de interese în ceea ce priveşte rolul lor în elaborarea şi/sau supravegherea politicilor şi practicilor de remunerare ale firmei, precum şi în elaborarea politicilor şi practicilor de remunerare aplicabile funcţiilor de control (funcţiile de gestionare a riscurilor şi de audit intern, dacă există)^7, organul de conducere şi conducerea superioară a firmei nu ar trebui să îşi compromită obiectivitatea şi independenţa. ^7 În ceea ce priveşte funcţia de conformitate, se aplică art. 22 alin. (3) lit. (e) din Regulamentul delegat MiFID II. 35. Ca atare, remunerarea personalului funcţiilor de control ar trebui să se bazeze pe obiective specifice funcţiei. În plus, partea variabilă a remuneraţiei personalului cu funcţii de control (dacă există), care este responsabil cu elaborarea şi/sau controlul remuneraţiei persoanelor relevante, nu ar trebui să fie legată de performanţa comercială cantitativă a acestor persoane. În cazul în care remunerarea personalului funcţiilor de control include o componentă bazată pe performanţa comercială a firmei (de exemplu, volumul vânzărilor), riscul de conflicte de interese poate creşte şi ar trebui abordat în mod corespunzător prin utilizarea unor criterii calitative adecvate de performanţă sau de ajustare. 36. În cazul în care firmelor li se permite să îmbine funcţii de control intern cu funcţii operaţionale, acestea rămân totuşi supuse obligaţiilor privind conflictele de interese şi conduita profesională prevăzute de MiFID II. Ca atare, politicile şi practicile de remunerare aplicabile acestor firme ar trebui totuşi să permită ca aceste funcţii de control intern să rămână eficace [astfel cum se prevede la art. 22 alin. (4) din Regulamentul delegat MiFID II pentru funcţia de conformitate]. 37. Firmele ar trebui, de asemenea, să se asigure că structura de remunerare a membrilor organului de conducere şi ai conducerii superioare a firmei, precum şi criteriile utilizate pentru evaluarea performanţei nu generează conflicte de interese sau stimulente care ar putea determina membrii organului de conducere sau ai conducerii superioare a firmei sau persoanele relevante din cadrul firmei să favorizeze propriile interese sau interesele firmei în detrimentul potenţial al unui client. 38. Politicile şi practicile de remunerare aplicabile persoanelor relevante (inclusiv aşa-numiţii «copy-traders», după caz) care nu sunt angajaţi ai firmei, dar care, totuşi, intră sub incidenţa cerinţelor de remunerare prevăzute de MiFID II, deoarece sunt: (i) o persoană fizică ale cărei servicii sunt puse la dispoziţia şi sub controlul firmei sau al unui agent delegat al firmei şi care este implicată în furnizarea de servicii şi activităţi de investiţii de către aceasta^8; sau ^8 Art. 2 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul delegat MiFID II. (ii) o persoană fizică care, în baza unui acord de externalizare, este direct implicată în furnizarea de servicii către firmă sau agentul delegat al acesteia în scopul furnizării de servicii şi activităţi de investiţii de către firmă^9, ar trebui, de asemenea, să respecte cerinţele de remunerare prevăzute de MiFID II şi prezentul ghid. ^9 Art. 2 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul delegat MiFID II. 39. Exemple de bune practici: a) Referinţele utilizate la calcularea remuneraţiei variabile a persoanelor relevante sunt comune pentru toate produsele vândute. b) În cazul unei investiţii cu capital variabil fără termen de investire, remuneraţia este amânată pentru un număr de ani prestabilit sau până la încasarea produsului. 40. Exemple de practici neadecvate: a) O firmă a început să ofere consultanţilor o remuneraţie suplimentară specifică pentru a încuraja clienţii să solicite noi produse de investiţii în care firma are o anumită cotă de participaţie. Acest lucru presupune adesea ca persoana relevantă să sugereze clienţilor săi să vândă produse pe care, altfel, le-ar recomanda să le păstreze, pentru ca aceştia să poată investi în produsele noi respective. b) Personalul de conducere şi angajaţii primesc o bonificaţie substanţială legată de un anumit produs. În consecinţă, consilierii firmei recomandă acest produs, indiferent dacă are sau nu un caracter adecvat pentru clienţii cărora li se adresează^10. Avertismentele emise de responsabilul cu gestionarea riscurilor sunt ignorate, deoarece produsele de investiţii generează câştiguri mari pentru firmă. Atunci când apar riscurile care fuseseră identificate, produsele vor fi fost deja vândute, iar bonificaţiile deja plătite. ^10 În acest caz, firma ar încălca, de asemenea, cerinţele aplicabile privind caracterul adecvat. c) Componenta variabilă a remuneraţiei totale se bazează numai pe volumele vândute şi sporeşte concentrarea persoanei relevante asupra câştigurilor pe termen scurt, şi nu asupra interesului clientului. d) Persoanele relevante se implică frecvent în cumpărarea şi vânzarea de instrumente financiare din portofoliul unui client, cu scopul de a câştiga o remuneraţie suplimentară, fără a analiza caracterul adecvat al acestei activităţi pentru client. De asemenea, în loc să aibă în vedere caracterul adecvat al unui produs pentru un client, persoanele relevante se concentrează asupra vânzării de produse care au un termen scurt de investire, pentru a obţine o remuneraţie din reinvestirea produsului după expirarea termenului scurt. e) Autoritatea competentă care supraveghează firma identifică încălcări ale legislaţiei în temeiul MiFID II şi al actelor sale delegate, încălcări care prejudiciază interesele clienţilor, dar nu impune sancţiuni financiare firmei deoarece neconformitatea a fost remediată între timp. Firma decide să aloce membrilor consiliului său de administraţie remuneraţia maximă, fixă şi variabilă, pentru anul respectiv, pe baza faptului că celelalte criterii au fost îndeplinite, fără a stabili astfel consecinţele nerespectării de către firmă a obligaţiilor sale de reglementare şi ale rolului membrilor consiliului său de administraţie în cadrul acesteia. V.II. GUVERNANŢA Legislaţie relevantă: art. 9 alin. (3) din MiFID II şi art. 27 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea 2 41. Pe lângă revizuirea periodică a politicii lor scrise de remunerare^11, firmele ar trebui, de asemenea, să o revizuiască după orice modificare relevantă şi semnificativă a activităţilor sau a structurii lor comerciale. În cazul în care analiza arată că politica de remunerare nu funcţionează în mod corespunzător sau că există un risc rezidual de prejudiciere a clienţilor firmei, care decurge din aceasta (cristalizat sau nu), politica de remunerare ar trebui modificată în timp util şi în mod eficient. ^11 În conformitate cu art. 9 alin. (3) din MiFID II şi art. 27 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II. 42. Documentaţia adecvată privind politica de remunerare, precum şi procesul de luare a deciziilor şi procedurile care au dus la aprobarea sau modificarea acesteia ar trebui menţinute în mod clar şi transparent şi puse la dispoziţia organului de conducere şi a conducerii superioare, precum şi a altor funcţii de control implicate în elaborarea, monitorizarea şi/sau revizuirea politicii şi procedurilor de remunerare. 43. Firmele ar trebui să se asigure că funcţia de conformitate are acces la toate documentele şi informaţiile relevante care îi permit să îşi îndeplinească responsabilităţile, în conformitate cu art. 22 alin. (3) lit. (a), în ceea ce priveşte politicile şi practicile de remunerare referitoare la persoanele relevante, inclusiv la membrii organului de conducere şi ai conducerii superioare, în mod corespunzător şi independent. 44. De asemenea, firmele ar trebui să se asigure că organul lor de conducere, în urma consultării cu funcţia de conformitate, aprobă orice modificare semnificativă adusă politicii de remunerare a firmei. 45. În funcţie de mărimea firmei şi de complexitatea modelului său de afaceri şi a serviciilor şi activităţilor de investiţii furnizate, revizuirea politicii de remunerare poate necesita, de asemenea, implicarea altor funcţii de control (cum ar fi funcţiile de gestionare a riscurilor şi/sau de audit intern) pentru a se asigura că sunt utilizate criterii adecvate de performanţă şi de ajustare la riscuri. 46. Conducerea superioară este responsabilă şi ar trebui să îşi asume responsabilitatea finală pentru punerea în aplicare cotidiană a politicii de remunerare şi pentru monitorizarea riscurilor de conformitate legate de această politică. 47. Firmele ar trebui să se asigure că dispun de linii de raportare adecvate şi transparente, instituite la nivelul întregii firme sau al grupului, pentru a contribui la raportarea la un nivel mai înalt a problemelor care implică riscuri de neconformitate cu cerinţele MiFID II privind remunerarea, conflictele de interese şi conduita profesională. V.III. CONTROLUL RISCURILOR LEGATE DE POLITICILE ŞI PRACTICILE DE REMUNERARE Legislaţie relevantă: art. 9 alin. (3) din MiFID II şi art. 27 alin. (3) din Regulamentul delegat MiFID II Orientarea 3 48. Firmele ar trebui să instituie măsuri de control adecvate pentru a evalua conformitatea cu politicile şi practicile lor de remunerare şi pentru a se asigura că acestea produc rezultatele scontate. Măsurile de control ar trebui să fie puse în aplicare în cadrul întregii firme şi să facă obiectul unei revizuiri periodice. Aceste măsuri de control ar trebui să includă evaluarea calităţii serviciului furnizat clientului - de exemplu, monitorizarea apelurilor pentru vânzările prin telefon, eşantionarea recomandărilor şi a portofoliilor clienţilor oferite pentru verificarea caracterului adecvat sau examinarea periodică a altor documente ale clienţilor. 49. Pentru a aplica aceste măsuri de control în mod eficace şi bazat pe riscuri, firmele ar trebui să utilizeze o gamă largă de informaţii despre monitorizarea calităţii activităţii desfăşurate şi tiparele de vânzări, incluzând analiza tendinţelor şi a cauzelor principale, pentru a identifica zonele cu risc crescut şi pentru a sprijini o abordare bazată pe riscuri a monitorizării vânzărilor, cu accent deosebit pe persoanele relevante cu performanţe ridicate (în ceea ce priveşte vânzările, de exemplu). 50. Firmele ar trebui să se asigure că rezultatele acestor analize şi controale sunt documentate în mod clar şi raportate conducerii superioare, împreună cu propuneri de acţiuni corective, dacă este necesar. De asemenea, funcţia de conformitate ar trebui să sprijine conducerea superioară în monitorizarea eficace a riscurilor de conformitate legate de politica de remunerare a firmei (şi pe baza verificărilor ex post efectuate în conformitate cu prezenta orientare). În cazul în care, ca urmare a particularităţilor specifice din politicile şi practicile de remunerare, ar putea apărea un prejudiciu potenţial sau real pentru client, firmele ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a gestiona eventualele riscuri asociate cu conduita profesională şi conflictele de interese, prin revizuirea şi/sau modificarea acestor particularităţi specifice, şi să instituie măsuri de control şi mecanisme de raportare adecvate pentru iniţierea unor acţiuni corespunzătoare de diminuare a potenţialelor riscuri asociate cu conduita profesională şi conflictele de interese. 51. Atunci când externalizează furnizarea serviciilor de investiţii, firmele ar trebui să ţină seama de interesul clientului. În cazul în care o firmă doreşte să apeleze la o altă firmă pentru furnizarea serviciilor, aceasta ar trebui să verifice dacă politicile şi practicile de remunerare ale celeilalte firme urmează o abordare conformă cu prezentul ghid. În plus, firmele ar trebui să evite crearea unor structuri de externalizare sau de distribuţie extrem de complicate (inclusiv prin recurgerea la agenţi delegaţi) în cazul în care politicile sau practicile de remunerare aplicabile acestor structuri îngreunează monitorizarea de către firmă a riscurilor de conformitate cu prezentul ghid, precum şi cu politicile şi procedurile privind conflictele de interese şi conduita profesională în materie de remunerare sau sporesc riscul de prejudiciere a intereselor clienţilor. 52. Firmele ar trebui să se asigure că evaluează periodic dacă instrumentele de gestionare a informaţiilor pe care le utilizează reflectă în mod adecvat datele calitative necesare pentru a stabili remuneraţia variabilă pe care o plătesc persoanelor relevante. 53. Exemple de bune practici: a) Pentru a evalua dacă sistemul său de stimulente este adecvat, o firmă iniţiază un program de contactare a unui eşantion de clienţi la scurt timp după încheierea unei vânzări ce presupune un proces de vânzare «faţă în faţă», în care nu poate monitoriza conversaţiile telefonice de vânzări înregistrate, astfel încât să testeze dacă reprezentantul de vânzări a acţionat cu onestitate, corectitudine şi profesionalism, conform interesului clientului. b) Persoanele care au obţinut cele mai mari câştiguri şi cele mai bune performanţe sunt recunoscute ca reprezentând un risc potenţial mai mare şi, în consecinţă, li se acordă o atenţie suplimentară, iar informaţii precum rezultatele de conformitate anterioare, reclamaţiile sau datele referitoare la anulări sunt utilizate pentru a dirija verificarea conformităţii. Rezultatele acestei verificări au un impact asupra elaborării/revizuirii politicii şi practicilor de remunerare. 54. Exemplu de practică neadecvată: a) O firmă se bazează, în principal, pe date comerciale cantitative drept criterii de evaluare a remuneraţiei variabile. b) Conducerea superioară a stabilit diferite obiective strategice pe care firma trebuie să le atingă într-un anumit an. Toate obiectivele par a se axa exclusiv pe aspecte financiare sau comerciale, fără a ţine seama de potenţialele prejudicii pentru clienţii firmei. Politica de remunerare va fi în concordanţă cu aceste obiective strategice şi, prin urmare, va pune un accent puternic pe rezultatele financiare şi comerciale pe termen scurt. c) În pofida atenţiei acordate elaborării şi evaluării politicilor şi practicilor de remunerare, unele dintre acestea încă sunt în detrimentul clientului, generând riscuri care trebuie identificate şi diminuate. d) Pentru a-şi distribui produsele, o firmă se bazează pe o reţea de vânzări structurată pe mai multe niveluri şi formată exclusiv din personal sau din distribuitori terţi care sunt remuneraţi în funcţie de volumul tranzacţiilor clienţilor atraşi direct de ei înşişi şi în funcţie de poziţia lor în structura de vânzări a firmei, cu un efect de pârghie în funcţie de numărul nivelurilor de distribuţie inferioare şi de numărul distribuitorilor de la fiecare nivel^12. Aceste structuri de vânzări, combinate cu politicile şi practicile de remunerare descrise mai sus, pot îngreuna monitorizarea de către firmă a riscurilor de conformitate cu prezentul ghid pentru fiecare nivel (în special, pentru cel mai îndepărtat) şi pentru întreaga structură. ^12 În aceste structuri de vânzări, grupurile de persoane organizate pe mai multe niveluri sunt coordonate de altă persoană numită «coordonator» sau «manager», care este responsabilă de sprijinul, formarea, coordonarea şi supravegherea structurii. Aceşti coordonatori sau manageri au, de asemenea, sarcina de a recruta alte persoane. 55. Anexa la prezentul ghid include exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care ar genera stimulente puternice de a vinde anumite produse şi a căror conformitate cu cerinţele MiFID ar fi dificil de demonstrat de către firme. Firmele ar trebui să ţină seama de riscurile asociate cu conduita profesională şi conflictele de interese din aceste exemple atunci când îşi elaborează şi îşi pun în aplicare politicile şi practicile de remunerare. VI. Anexă - Exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care generează conflicte ce pot fi dificil de gestionat 1. Anumite particularităţi ale remunerării (de exemplu, baza salarială, desfăşurarea unor concursuri bazate pe performanţă pentru persoanele relevante) implică un risc mai mare decât altele de a crea potenţiale prejudicii clienţilor (mai precis, cele care includ caracteristici ce ar fi putut fi concepute să afecteze comportamentul persoanelor relevante, în special al personalului de vânzări). Printre exemplele de politici şi practici de remunerare cu risc crescut, care vor fi, în general, dificil de gestionat şi a căror conformitate cu MiFID II ar fi dificil de demonstrat de către firmă, se numără: 2. Stimulentele care ar putea influenţa persoanele relevante să vândă sau să promoveze un anumit produs sau o anumită categorie de produse, şi nu altul/alta, sau să efectueze achiziţii sau vânzări inutile/neadecvate pentru investitor: în special situaţiile în care o firmă lansează un nou produs sau promovează un anumit produs (de exemplu, produsul lunii sau «produsele interne») şi stimulează persoanele relevante să vândă respectivul produs. În cazul în care stimulentul este diferit pentru diferite tipuri de produse, există un risc ridicat ca persoanele relevante să favorizeze vânzarea produsului care le aduce o remuneraţie mai mare în locul unui alt produs, fără a ţine seama în mod corespunzător de interesul clientului. a) Exemplu: O firmă are politici şi practici de remunerare legate de vânzările de produse individuale, în care persoana relevantă primeşte diferite niveluri de stimulente în funcţie de produsul sau de categoria de produse specifică pe care o vinde. b) Exemplu: O firmă are politici şi practici de remunerare legate de vânzările de produse individuale, în care persoana relevantă primeşte acelaşi nivel de stimulent pentru o gamă întreagă de produse. Cu toate acestea, în anumite perioade limitate, pentru a se alinia activităţii promoţionale sau de marketing, firma majorează stimulentul plătit la vânzarea anumitor produse. c) Exemplu: Stimulente ce ar putea influenţa persoanele relevante (care pot fi remunerate exclusiv prin comision, de exemplu) să vândă titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, şi nu titluri de participare emise de alte organisme de plasament colectiv - în cazul în care ambele produse pot fi la fel de adecvate pentru client -, deoarece comisioanele pot fi considerabil mai mari. 3. Cerinţele neadecvate care afectează plata sau neplata stimulentelor: politicile şi practicile de remunerare care includ, de exemplu, cerinţa de a realiza o cotă de vânzări minimă la o gamă de produse pentru a câştiga orice bonificaţie sunt de natură să fie incompatibile cu obligaţia de a acţiona în interesul clientului. Condiţiile care trebuie îndeplinite înainte de plata unui stimulent pot influenţa persoanele relevante să vândă într-o manieră inadecvată. De exemplu, în situaţia în care nu se poate câştiga nicio bonificaţie din vânzări dacă nu se realizează o ţintă minimă pentru fiecare dintre mai multe tipuri de produse diferite, recomandarea produselor adecvate ar putea fi afectată. Un alt exemplu ilustrează cazul în care se aplică o reducere la plata bonificaţiei sau a stimulentului câştigat, pentru că nu s-a atins o ţintă sau un prag secundar. a) Exemplu: O firmă are persoane relevante care vând o gamă de produse ce satisfac diferite nevoi ale clienţilor, iar gama de produse este împărţită în trei «pachete» în funcţie de tipul de nevoi ale clienţilor. Persoanele relevante pot acumula stimulente pentru fiecare produs vândut, însă la sfârşitul fiecărei luni nu se plăteşte niciun stimulent dacă nu s-a atins cel puţin 50% din ţinta de vânzări stabilită pentru fiecare «pachet». b) Exemplu: O firmă vinde produse cu o gamă de opţiuni «suplimentare». Persoana relevantă primeşte stimulente pentru toate vânzările, cu o plată suplimentară în cazul în care clientul achiziţionează o opţiune suplimentară. Cu toate acestea, la sfârşitul fiecărei luni, nu se plăteşte niciun stimulent dacă nu s-a realizat o rată de penetrare de cel puţin 50% din produsele vândute cu o opţiune suplimentară. 4. Salariile variabile, în care salariul de bază variază în funcţie de acorduri (mai mare sau mai mic) pentru persoanele relevante, pe baza performanţelor obţinute în raport cu ţintele de vânzări: în aceste cazuri, întregul salariu al persoanei relevante poate deveni - de fapt - o remuneraţie variabilă. a) Exemplu: O firmă va micşora substanţial salariul de bază al unei persoane relevante dacă aceasta nu atinge anumite ţinte de vânzări. Prin urmare, există riscul ca persoana relevantă să efectueze vânzări neadecvate pentru a evita această consecinţă. În mod similar, persoanele relevante pot fi puternic motivate să vândă de perspectiva creşterii salariului de bază şi a beneficiilor asociate. 5. Politicile şi practicile de remunerare care creează un câştig disproporţionat faţă de vânzări marginale: în cazul în care persoanele relevante trebuie să realizeze o cotă minimă de vânzări înainte de a putea câştiga stimulente sau înainte ca aceste stimulente să fie majorate, riscul este crescut. Un alt exemplu îl constituie schemele care includ „acceleratori“ în care depăşirea unui prag măreşte proporţia bonificaţiei câştigate. În unele cazuri, stimulentele se plătesc retroactiv, pe baza vânzărilor totale, şi nu doar a celor care depăşesc plafonul, ceea ce ar putea crea stimulente semnificative pentru ca persoanele relevante să vândă anumite produse în anumite condiţii. a) Exemplu: O firmă efectuează plăţi de stimulente accelerate către persoanele relevante pentru fiecare produs vândut în timpul unui trimestru, după cum urmează:
┌───────────────┬──────────────────────┐
│- 0-80% din │nicio plată │
│ţintă │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│- 80-90% din │50 EUR pentru fiecare │
│ţintă │vânzare │
├───────────────┼──────────────────────┤
│- 91-100% din │75 EUR pentru fiecare │
│ţintă │vânzare │
├───────────────┼──────────────────────┤
│- 101-120% din │100 EUR pentru fiecare│
│ţintă │vânzare │
├───────────────┼──────────────────────┤
│- 120% din │125 EUR pentru fiecare│
│ţintă │vânzare │
└───────────────┴──────────────────────┘
Acest exemplu se poate aplica şi în situaţia în care persoana relevantă primeşte o proporţie tot mai mare din comisionul sau venitul generat. b) Exemplu: O firmă are aceeaşi scală accelerată ca firma din exemplul de mai sus, însă majorarea plăţilor pentru fiecare vânzare se aplică retroactiv tuturor vânzărilor din trimestru, de exemplu, la depăşirea a 91% din ţintă, stimulentele acumulate până în acel moment la rata de 50 EUR per vânzare sunt majorate la 75 EUR per vânzare. Această metodă creează o serie de puncte «excesive», în care o vânzare suplimentară, necesară pentru a atinge o ţintă dintr-o categorie mai înaltă, cauzează o creştere disproporţionată a stimulentelor. VII. Tabel de corespondenţă între «noul» proiect de ghid şi ghidul din 2013
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Noul ghid │Ghidul din 2013 │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elaborarea │ │
│politicilor │V.I. Guvernanţa şi │
│şi │elaborarea politicilor │
│practicilor │şi practicilor de │
│de remunerare│remunerare în contextul │
│Orientarea 1 │cerinţelor MiFID privind│
├─────────────┤normele de conduită şi │
│Guvernanţa │conflictele de interese │
│Orientarea 2 │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Controlul │ │
│riscurilor │V.II. Controlul │
│legate de │riscurilor legate de │
│politicile şi│politicile şi practicile│
│practicile de│de remunerare │
│remunerare │ │
│Orientarea 3 │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │V.III. Orientare privind│
│ │supravegherea şi │
│Nu este │aplicarea politicilor şi│
│cazul. │practicilor de │
│ │remunerare de către │
│ │autorităţile competente │
└─────────────┴────────────────────────┘
" 32. Anexa nr. 25 se abrogă. ART. II La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2014 pentru implementarea Ghidului ESMA cu privire la politicile şi practicile de remunerare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 11 aprilie 2014. ART. III Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu Bucureşti, 20 octombrie 2023. Nr. 12. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
