Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 129 din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 14, art. 15 alin. (2) şi (5), art. 20, art. 98 alin. (2) lit. w) şi x), art. 115 alin. (2), art. 117, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul de garantare a depozitelor bancare emite prezentul regulament. ART. I Regulamentul Fondului de garantare a depozitelor bancare nr. 2/2016 privind determinarea şi plata contribuţiilor la Fondul de garantare a depozitelor bancare în funcţie de gradul de risc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 2 Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută în Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea." 2. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 8 (1) Fondul determină gradul de risc asociat fiecărei instituţii de credit utilizând datele raportate de instituţiile de credit către Banca Naţională a României în calitate de autoritate competentă, pentru data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată a contribuţiilor." 3. La anexa nr. 3 „Descrierea metodei pentru calculul contribuţiilor anuale ale instituţiilor de credit“, tabelul prevăzut la punctul 4 „Indicatorii de risc“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "
┌──────────────────────────────────────┐
│„Indicator │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Capital │
├──────────────────────────────────────┤
│1.1. Rata efectului de levier │
├──────────────────────────────────────┤
│1.2. Rata fondurilor proprii de nivel │
│1 de bază (CET1) │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Lichiditate şi finanţare │
├──────────────────────────────────────┤
│2.1. Indicatorul de finanţare stabilă │
│netă (NSFR) │
├──────────────────────────────────────┤
│2.2. Indicatorul de acoperire a │
│necesarului de lichiditate (LCR) │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Calitatea activelor │
├──────────────────────────────────────┤
│3.1. Rata creditelor şi avansurilor │
│neperformante │
├──────────────────────────────────────┤
│3.2. Gradul de acoperire cu ajustări │
│pentru pierderi aşteptate a creditelor│
│şi avansurilor neperformante │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Modelul de afaceri şi managementul │
├──────────────────────────────────────┤
│4.1. Active ponderate la risc/total │
│active │
├──────────────────────────────────────┤
│4.2. Rata rentabilităţii activelor │
│(RoA) │
├──────────────────────────────────────┤
│5. Pierderi potenţiale pentru DGS │
├──────────────────────────────────────┤
│5.1. Active negrevate de sarcini/ │
│depozite acoperite“ │
└──────────────────────────────────────┘
" ART. II Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Consiliului de supraveghere al Fondului de garantare a depozitelor bancare, Lucian Croitoru Bucureşti, 19 mai 2023. Nr. 1. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.