Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT nr. 1 din 17 ianuarie 2024 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 71 din 26 ianuarie 2024
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), art. 14 şi art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 17.01.2024,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
ART. I
Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 15 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 26
Consiliul A.S.F. are în subordinea sa directă Serviciul audit intern şi Serviciul managementul calităţii."
2. La capitolul II, secţiunea a 2^1-a „Serviciul analiză şi suport tehnic SAL-FIN“, cuprinzând articolele 31^1 şi 31^2, se abrogă.
3. La articolul 82^21, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:
"4. Compartimentul analiză şi suport tehnic SAL-FIN."
4. După articolul 82^37 se introduce o nouă subsecţiune, subsecţiunea 5^6.5, cuprinzând articolele 82^37a şi 82^37b, cu următorul cuprins:
" SUBSECŢIUNEA 5^6.5
Compartimentul analiză şi suport tehnic SAL-FIN
ART. 82^37a
Atribuţiile specifice Compartimentului analiză şi suport tehnic SAL-FIN sunt:
1. îndeplineşte şi respectă atribuţiile prevăzute în sarcina compartimentului prin actele normative care reglementează soluţionarea alternativă a litigiilor şi prin procedurile emise de A.S.F. pentru soluţionarea litigiilor, prin propunerea sau impunerea unei soluţii;
2. asigură asistenţă de specialitate consumatorilor, în vederea depunerii unei cereri de soluţionare a litigiului;
3. comunică părţilor aflate în litigiu toate informaţiile privind procedura SAL aleasă, precum şi informaţiile ce privesc înscrisurile ce trebuie depuse, termenele procedurale şi categoriile de litigii ce pot fi respinse de la examinare de către SAL-FIN;
4. desfăşoară activităţi de analiză în vederea acceptării sau respingerii litigiilor care intră în aria de competenţă a SAL-FIN, în vederea instrumentării şi soluţionării aspectelor sesizate de petenţi;
5. analizează şi verifică condiţiile de eligibilitate a persoanelor care vor fi înscrise în Registrul conciliatorilor;
6. redactează opinii juridice de specialitate, după caz, şi formulează răspunsuri referitoare la contestaţiile formulate de către consumatori împotriva răspunsurilor emise şi comunicate iniţial conform legii;
7. asigură reprezentarea intereselor SAL-FIN în faţa instanţelor judecătoreşti, conform mandatului primit;
8. asigură colaborarea cu alte entităţi SAL, prin schimb de informaţii cu privire la litigiile soluţionate, urmărind evoluţia soluţionării acestora, şi efectuează schimburi regulate de bune practici în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor transfrontaliere şi a celor naţionale;
9. asigură suport organizaţional şi funcţional bunei desfăşurări a activităţilor SAL-FIN;
10. elaborează note de informare către Colegiul de coordonare în legătură cu aspectele constatate în activitatea de analizare a litigiilor, inclusiv în urma constatării unor deficienţe/nereguli, precum şi în legătură cu oportunitatea modificării legislaţiei aplicabile, precum şi rapoarte ce urmează a fi însuşite de către Colegiul de coordonare;
11. asigură suport Colegiului de coordonare în conformitate cu atribuţiile prevăzute în Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările şi completările ulterioare;
12. asigură emiterea de puncte de vedere la solicitările consumatorilor, comercianţilor sau conciliatorilor, în limitele competenţelor acordate, instrumentând petiţiile aferente entităţii SAL-FIN;
13. îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.
ART. 82^37b
Relaţiile funcţionale ale Compartimentului analiză şi suport tehnic SAL-FIN sunt:
1. de subordonare: faţă de secretarul general;
2. de colaborare: cu structurile organizatorice ale A.S.F."
5. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
ART. II
Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 februarie 2024.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Alexandru Petrescu
Bucureşti, 17 ianuarie 2024.
Nr. 1.
ANEXA 1
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa la Regulamentul nr. 10/2016)
ORGANIGRAMA AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
(a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: