Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 9 mai 2024  privind accesarea şi implementarea mecanismului de asistenţă internaţională prin intermediul Reţelei de asistenţă şi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică (RANET - Response Assistance Network)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 9 mai 2024 privind accesarea şi implementarea mecanismului de asistenţă internaţională prin intermediul Reţelei de asistenţă şi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică (RANET - Response Assistance Network)

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 451 din 16 mai 2024
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 483 din 9 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 mai 2024.
──────────
    CAP. I
    Scop, obiective, principii şi domeniul de aplicare
    ART. 1
    (1) Prezentul regulament stabileşte modul de acordare sau solicitare de asistenţă internaţională în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1990 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi la Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică şi ale Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare.
    (2) Prezentul regulament se aplică pentru limitarea/ înlăturarea consecinţelor riscurilor radiologice provenite din accidente, avarii, explozii, incendii sau alte evenimente în activităţile nucleare sau radiologice.
    (3) Scopul prezentului regulament este acela de a facilita:
    a) acordarea de asistenţă internaţională atunci când este solicitată;
    b) solicitarea de asistenţă internaţională de către România;
    c) armonizarea capabilităţilor de asistenţă la urgenţă;
    d) schimbul de informaţii relevante şi rezultatele experienţei în domeniul asistenţei internaţionale.


    ART. 2
    (1) Obiectivul principal al prezentului regulament este de a stabili un cadru procedural naţional pentru coordonarea tuturor acţiunilor ce trebuie desfăşurate privind acordarea/ solicitarea de asistenţă internaţională de către România în cadrul Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990.
    (2) Prezentul regulament facilitează o coordonare promptă a resurselor atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi permite o intervenţie eficientă în cazul unei solicitări sau furnizări de asistenţă, în situaţia producerii unui accident nuclear sau a unei urgenţe radiologice.

    ART. 3
    Prezentul regulament se adresează instituţiilor responsabile, prevăzute la pct. 14 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările şi completările ulterioare, din cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, denumit în continuare SNMSU, cu funcţii de sprijin şi care deţin capabilităţi declarate pentru răspunsul în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.

    ART. 4
    Definiţiile şi prescurtările utilizate în cadrul prezentului regulament sunt prezentate în anexa nr. 1 - Definiţii.

    ART. 5
    Iniţierea procesului de acordare/solicitare de asistenţă internaţională se face cu respectarea următoarelor principii:
    a) principiul coerenţei politicilor, care constă în asigurarea armonizării obiectivelor politicii de cooperare şi asistenţă internaţională cu celelalte politici naţionale;
    b) principiul predictibilităţii, care semnifică stabilirea în avans a resurselor materiale şi umane alocate în scopul realizării obiectivelor României legate de cooperare internaţională pentru acordarea de asistenţă internaţională;
    c) principiul transparenţei, care se referă la asigurarea accesului la informaţii privind programele şi proiectele de cooperare internaţională pentru asistenţă internaţională;
    d) principiul umanităţii, care se referă la salvarea de vieţi omeneşti şi îndepărtarea suferinţei oriunde aceasta se constată;
    e) principiul imparţialităţii, care semnifică implementarea acţiunilor exclusiv pe bază de necesităţi, fără discriminare între sau în cadrul populaţiilor afectate.


    CAP. II
    Activităţi şi acţiuni
    ART. 6
    (1) Se desemnează Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, drept autoritate competentă în cadrul Convenţiei cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi al Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990.
    (2) În acord cu prevederile art. 35 lit. m) din Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se desemnează CNCAN ca punct naţional de contact pentru implementarea prevederilor Convenţiei cu privire la notificarea rapidă în cazul unui accident nuclear şi ale Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.
    (3) În calitate de punct naţional de contact, CNCAN transmite documentele aprobate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la solicitarea sau primirea cererilor de asistenţă internaţională, în baza convenţiilor menţionate la alin. (1).
    (4) Punctul naţional de contact prevăzut la alin. (3) este operaţional 24/7.
    (5) În calitate de autoritate competentă, CNCAN îndeplineşte următoarele activităţi:
    a) desemnează prin ordin al preşedintelui CNCAN coordonatorul naţional privind asistenţa internaţională prin acest regulament;
    b) coordonează activităţile atât pentru solicitarea de asistenţă, cât şi pentru acordarea de asistenţă internaţională;
    c) evaluează solicitările de asistenţă internaţională primite de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi transmite cereri de acordare de asistenţă către instituţiile care au declarat capabilităţi pentru asistenţă internaţională;
    d) transmite Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), pentru prezentarea în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), răspunsurile instituţiilor care şi-au oferit disponibilitatea de a acorda asistenţă internaţională, în vederea adoptării unei hotărâri;
    e) participă împreună cu AIEA şi statul care solicită sau acordă asistenţă la elaborarea planului de acţiuni de asistenţă internaţională;
    f) asigură comunicarea şi schimbul de informaţii în vederea aprobării planului de acţiuni de asistenţă internaţională;
    g) semnează Planul de acţiuni de asistenţă internaţională agreat cu AIEA;
    h) realizează coordonarea între AIEA, statul care solicită asistenţă şi echipele din România care furnizează asistenţă de la distanţă;
    i) participă la întâlniri organizate de AIEA privind asistenţa internaţională;
    j) elaborează şi actualizează împreună cu structurile Ministerului Afacerilor Interne strategia de comunicare publică pentru solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică;
    k) actualizează inventarul capabilităţilor declarate la nivel naţional, anual sau ori de câte ori este nevoie, pe baza informaţiilor primite de la organizaţiile naţionale care au declarat capabilităţi şi expertiză pentru asistenţă internaţională;
    l) elaborează raportul final de asistenţă internaţională atât pentru solicitarea, cât şi pentru acordarea de asistenţă internaţională în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, cu sprijinul instituţiilor implicate în asistenţa internaţională;
    m) elaborează, pe baza raportului de asistenţă internaţională şi cu sprijinul instituţiilor implicate, planul de acţiuni corective pentru eliminarea disfuncţionalităţilor identificate;
    n) iniţiază propuneri de reglementare pentru modificarea sau actualizarea actelor normative în vigoare în raport cu modificările legislative din domeniu.


    ART. 7
    Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de prevederile art. 20 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă emite hotărâri pentru:
    a) aprobarea cererilor pentru solicitarea şi furnizarea de asistenţă internaţională în cazul situaţiilor de accident nuclear sau urgenţă radiologică, potrivit angajamentelor internaţionale asumate de România;
    b) aprobarea raportului final de asistenţă internaţională şi a planului de acţiuni corective anexat acestuia.


    ART. 8
    Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de prevederile art. 24^1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşoară următoarele acţiuni:
    a) coordonează activităţile pentru implementarea asistenţei internaţionale pe teritoriul României;
    b) sprijină CNCAN în vederea elaborării şi aprobării planului de acţiuni de asistenţă internaţională;
    c) facilitează cooperarea dintre echipele internaţionale şi autorităţile responsabile;
    d) participă cu forţe şi mijloace la implementarea planului de acţiuni de asistenţă internaţională.


    ART. 9
    (1) Declararea de către instituţiile prevăzute la art. 3 a resurselor, capabilităţilor şi a expertizei pentru asistenţă internaţională este voluntară. Datele declarate se centralizează în baza de date RANET, gestionată de către AIEA.
    (2) Declararea iniţială, inclusiv actualizarea periodică a resurselor, capabilităţilor şi a expertizei ce sunt dedicate furnizării asistenţei internaţionale, se face prin completarea formularului pe care CNCAN îl pune la dispoziţie solicitanţilor.
    (3) După completarea formularului prevăzut la alin. (2), acesta se transmite la autoritatea competentă.
    (4) Instituţiile care declară capabilităţi şi expertiză pentru asistenţa internaţională în cadrul prezentului regulament au următoarele responsabilităţi în perioada premergătoare situaţiilor de urgenţă:
    a) implementează şi menţin un program de pregătire, exerciţii şi reîmprospătare a cunoştinţelor pentru personalul din subordine desemnat în echipele de asistenţă internaţională în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică;
    b) participă la exerciţiile naţionale şi internaţionale care au ca obiectiv testarea echipelor şi a echipamentelor declarate pentru asistenţă internaţională;
    c) participă la întâlniri organizate de AIEA privind asistenţa internaţională în urma nominalizării de către CNCAN;
    d) implementează şi menţin un sistem de management care să asigure starea funcţională a echipamentelor prin întreţinerea, etalonarea şi calibrarea acestora;
    e) asigură achiziţionarea echipamentelor de protecţie individuală şi asigură menţinerea acestora în stare bună de utilizare;
    f) asigură elaborarea/revizuirea procedurilor şi instrucţiunilor de lucru şi a materialelor de pregătire pentru echipele de asistenţă internaţională declarate;
    g) urmăresc implementarea acţiunilor corective din raportul final de evaluare rezultat în urma implementărilor misiunilor de asistenţă internaţională sau a exerciţiilor de asistenţă internaţională desfăşurate;
    h) desemnează experţi pentru echipa de asistenţă internaţională;
    i) asigură resursele financiare şi umane pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor şi responsabilităţilor echipelor de asistenţă internaţională;
    j) asigură permanenţa 24/7, pentru comunicarea cu CNCAN;
    k) asigură documentele de călătorie şi de însoţire a echipamentelor necesare pentru misiune, cel puţin următoarele: paşapoarte de serviciu, carnete ATA, alte taxe specifice, calibrări, etalonări, omologări;
    l) finalizează activităţile de pregătire a echipelor şi echipamentelor pentru misiuni de asistenţă internaţională în maximum 24 de ore de la data aprobării planului de acţiuni de asistenţă internaţională;
    m) transmit la autoritatea competentă actualizarea inventarului de capabilităţi declarate în cadrul prezentului regulament, o dată pe an sau ori de câte ori se solicită.

    (5) Instituţiile care declară capabilităţi şi expertiză pentru asistenţa internaţională în cadrul prezentului regulament au următoarele responsabilităţi pe timpul situaţiei de urgenţă:
    a) evaluează solicitarea de acordare de asistenţă internaţională pe domeniul lor de competenţă şi notifică CNCAN despre deciziile luate cu privire la solicitare;
    b) acordă asistenţă internaţională în conformitate cu prevederile planului de asistenţă internaţională aprobat;
    c) elaborează raportul misiunii de asistenţă, care va conţine informaţiile de bază, acţiunile desfăşurate, recomandări, concluzii şi lecţii învăţate şi îl transmite către CNCAN în vederea elaborării raportului final al misiunii.


    CAP. III
    Conceptul operaţiunilor
    ART. 10
    (1) Notificarea şi schimbul de informaţii cu AIEA în ceea ce priveşte asistenţa internaţională se realizează prin canalele de comunicaţii agreate între CNCAN şi AIEA.
    (2) Notificarea şi schimbul de informaţii la nivel naţional privind asistenţa internaţională se realizează în conformitate cu procedurile specifice elaborate de către autoritatea competentă.

    ART. 11
    (1) CNCAN va solicita asistenţă internaţională atunci când CNSU hotărăşte că este nevoie de aceasta pentru eliminarea/minimizarea efectelor unui accident nuclear sau ale unei urgenţe radiologice.
    (2) Solicitarea de asistenţă internaţională trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
    a) scopul;
    b) tipul de asistenţă solicitată;
    c) natura evenimentului;
    d) locul şi timpul când a apărut;
    e) organizaţia/instituţia responsabilă de eveniment;
    f) persoana desemnată să coordoneze misiunea de asistenţă.

    (3) Fluxul informaţional/decizional pentru solicitarea de asistenţă internaţională este descris în anexa nr. 2*).
    *) Anexele nr. 2 şi 3 sunt reproduse în facsimil.


    ART. 12
    (1) Acordarea de asistenţă internaţională se asigură la cererea unui stat membru prin intermediul AIEA.
    (2) Acordarea de asistenţă internaţională se realizează după consultarea instituţiilor care au declarat resurse, capabilităţi şi expertiză pentru asistenţă internaţională şi pe baza aprobării CNSU.
    (3) Fluxul informaţional/decizional desfăşurat pentru acordarea de asistenţă internaţională este descris în anexa nr. 3*).
    *) Anexele nr. 2 şi 3 sunt reproduse în facsimil.


    ART. 13
    (1) Asistenţa internaţională se implementează conform prevederilor planului de acţiuni de asistenţă internaţională.
    (2) Planul de la alin. (1) este elaborat de către AIEA şi aprobat de către toate statele participante la misiunea de asistenţă internaţională.
    (3) Condiţiile de încheiere a asistenţei internaţionale sunt stabilite în cadrul planului de acţiuni de asistenţă internaţională.
    (4) Imediat după încheierea misiunilor de asistenţă internaţională instituţiile implicate vor elabora rapoarte de evaluare.
    (5) Rapoartele de evaluare vor fi transmise către CNCAN în vederea elaborării raportului final şi a planului de acţiuni corective, în maximum 15 zile de la încheierea misiunii.

    CAP. IV
    Finanţarea
    ART. 14
    (1) Acordarea de asistenţă internaţională poate să fie realizată gratuit sau cu solicitare de rambursare a cheltuielilor, totală sau parţială, conform prevederilor art. 7 din Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990.
    (2) În cazul acordării de către statul român a asistenţei internaţionale gratuite, finanţarea activităţilor necesare implementării planului de acţiuni de asistenţă internaţională se asigură entităţilor participante la misiunea de asistenţă internaţională de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite cu atribuţii în domeniu în subordinea/sub coordonarea/autoritatea cărora funcţionează entităţile participante.
    (3) În cazul acordării de către statul român a asistenţei internaţionale cu rambursare totală sau parţială a cheltuielilor, finanţarea se face în conformitate cu prevederile alin. (2), iar rambursarea se solicită ulterior, în acord cu prevederile art. 7 din Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990, iar sumele rambursate constituie venit la bugetul de stat.

    ART. 15
    (1) Asistenţa internaţională solicitată de către statul român poate fi primită cu titlu gratuit sau cu rambursarea cheltuielilor, totală sau parţială, conform prevederilor art. 7 din Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990.
    (2) În situaţia primirii de asistenţă internaţională cu rambursarea totală sau parţială a cheltuielilor necesare implementării planului de asistenţă, aceasta se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite cu atribuţii în domeniu în subordinea/sub coordonarea/autoritatea cărora funcţionează entităţile participante care beneficiază de asistenţă internaţională.

    CAP. V
    Dispoziţii finale
    ART. 16
    Instituţiile participante, inclusiv personalul acestora, care fac parte din misiunile de asistenţă internaţională au obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor aferente misiunii de asistenţă internaţională.

    ART. 17
    În cazul în care asistenţa internaţională este solicitată/furnizată şi prin alte mecanisme internaţionale (UE, NATO etc.), CNSU va hotărî mecanismul sau mecanismele prin care se va implementa asistenţa internaţională.

    ART. 18
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ANEXA 1

    la regulament
    DEFINIŢII
    Autoritatea competentă este acea autoritate a unui stat membru, autorizată să emită notificări, mesaje de anunţare şi informare, cereri de asistenţă sau alte informaţii legate de urgenţă şi să răspundă la cererile de informaţii sau asistenţă solicitate.
    Misiunea de asistenţă internaţională constă într-un grup de experţi calificaţi ce pot oferi în situaţii de accident nuclear sau urgenţă radiologică asistenţă, suport tehnic, supraveghere medicală, pregătire etc.
    Planul de acţiuni de asistenţă internaţională este un plan de asistenţă ce include toate aspectele financiare, diplomatice, organizaţionale şi logistice, întocmit şi propus de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică în coordonare cu statul membru care solicită asistenţă şi statul sau statele membre care oferă asistenţă.
    Planul de acţiuni corective este planul întocmit de către autoritatea competentă în urma evaluării misiunilor de asistenţă internaţională.

    ANEXA 2

    la regulament
    Fluxul informaţional/decizional pentru
    solicitarea de asistenţă internaţională
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 3

    la regulament
    Fluxul informaţional/decizional desfăşurat
    pentru acordarea de asistenţă internaţională
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016