Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
REGULAMENT din 8 februarie 2022 de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel pentru soluţionarea cauzelor cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping
────────── Aprobat prin ORDINUL nr. 147 din 8 februarie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2022. ────────── CAP. I Cadrul legislativ ART. 1 Comisia de apel pentru soluţionarea cauzelor cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping (Comisia de apel) se constituie şi funcţionează în conformitate cu art. 61 alin. (1) şi (2) lit. c), art. 69-73 din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, denumită în continuare Legea nr. 310/2021, şi cu prevederile prezentului regulament.
ART. 2 Procedura soluţionării apelurilor se desfăşoară în faţa Comisiei de apel în temeiul art. 76 din Legea nr. 310/2021 şi al prezentului regulament.
CAP. II Organizare ART. 3 (1) Comisia de apel este compusă dintr-un număr de 12 membri, cu o bună reputaţie, desemnaţi pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului pentru o nouă perioadă, din rândul persoanelor cu experienţă de minimum 5 ani în unul dintre următoarele domenii: juridic, medical, ştiinţele naturii şi sport şi care au obligatoriu experienţă şi/sau cunoştinţe în domeniul anti-doping. (2) Comisia de apel este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret la prima reuniune a Comisiei de apel pe o perioadă de 3 ani şi care pot fi realeşi. (3) Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei de apel trebuie să aibă studii juridice.
ART. 4 (1) Recrutarea membrilor Comisiei de apel se realizează în conformitate cu art. 71 alin. (1)-(3) din Legea nr. 310/2021. (2) Membrii comisiei de selecţie şi ai comisiei pentru contestaţii sunt numiţi prin ordin al secretarului general al Guvernului.
ART. 5 Membrii Comisiei de apel recrutaţi potrivit art. 4 sunt numiţi prin ordin al secretarului general al Guvernului.
ART. 6 Membrii Comisiei de apel trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) condiţiile prevăzute la art. 71 alin. (2) din Legea nr. 310/2021; b) să nu fi adoptat direct şi intenţionat, în ultimii 6 ani, o conduită care ar fi constituit o încălcare a reglementărilor anti-doping, dacă acestora le-ar fi fost aplicabile reglementări conforme cu Codul Mondial Anti-Doping (Codul).
ART. 7 (1) Mandatul membrilor Comisiei de apel încetează înainte de termen în situaţiile prevăzute la art. 71 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 310/2021. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) se numeşte un nou membru conform prevederilor art. 71 alin. (6) din Legea nr. 310/2021.
ART. 8 (1) Membrii Comisiei de apel îşi desfăşoară activitatea astfel: a) în complete formate din câte 1 membru pentru apelurile formulate împotriva deciziilor de suspendare provizorie de către sportivi sau alte persoane care fac subiectul acestora sau apelurile împotriva deciziilor de a nu impune o suspendare provizorie, în sensul art. 110 alin. (3) lit. (g) din Legea nr. 310/2021; b) în complete formate din 1 sau 3 membri pentru celelalte cauze date în competenţa Comisiei de apel, în funcţie de natura acuzaţiei şi de probatoriul dedus judecăţii; c) în plen, pentru atribuţiile prevăzute în prezentul regulament.
(2) Preşedintele Comisiei de apel sau, după caz, vicepreşedintele acesteia stabileşte judecarea speţei în complete formate din 1 sau 3 membri, în funcţie de natura acuzaţiei şi de probatoriul dedus judecăţii. În toate situaţiile, unul dintre membrii desemnaţi trebuie să aibă studii juridice. (3) Preşedintele sau, după caz, vicepreşedintele Comisiei de apel poate face parte din completele de soluţionare a cauzelor şi prezidează aceste complete. (4) Preşedintele Comisiei de apel poate fi numit sau se poate desemna pe sine, dacă este cazul, ca membru unic sau ca membru al unui complet de audiere. (5) După desemnarea membrilor în complete, preşedintele Comisiei de apel sau, după caz, vicepreşedintele acesteia va dispune comunicarea către părţi a numelor celor desemnaţi, însoţită de declaraţiile acestora cu privire la conflictul de interese.
ART. 9 Activitatea de secretariat pentru Comisia de apel este asigurată în conformitate cu prevederile art. 4 pct. 25 şi art. 72 din Legea nr. 310/2021.
CAP. III Funcţionare ART. 10 (1) Procedura de soluţionare a apelurilor se desfăşoară în conformitate cu art. 76 din Legea nr. 310/2021. (2) Cerinţele minime de sesizare a Comisiei de apel sunt următoarele: a) cererea-tip prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament; b) dovada achitării taxei de apel; c) dosarul întocmit de Comisia de audiere, după caz.
(3) În situaţia în care nu se achită taxa de audiere până la primul termen de apel, cererea de apel se clasează.
ART. 11 (1) Şedinţele Comisiei de apel nu sunt publice. (2) Sportivul sau alte persoane au dreptul de a solicita o audiere publică. (3) Autoritatea pentru gestionarea rezultatelor poate solicita de asemenea o audiere publică, cu condiţia ca sportivul sau cealaltă persoană să îşi fi exprimat consimţământul în scris în acest sens. (4) Cererea poate fi respinsă de către completul de apel în temeiul moralei, ordinii publice, securităţii naţionale, în cazul în care interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o impun, în cazul în care publicitatea ar aduce atingere intereselor justiţiei sau în situaţia în care procedura este legată exclusiv de chestiuni de drept.
ART. 12 Şedinţele completului de apel sunt conduse de preşedintele completului.
ART. 13 (1) Deciziile se adoptă cu votul majorităţii membrilor completului. (2) În situaţia în care completul nu se poate constitui, şedinţa se amână pentru cel mult 10 zile calendaristice. (3) Membrii care au votat împotrivă îşi pot consemna opinia separată în încheierea de şedinţă. (4) Opiniile separate vor fi motivate în acelaşi termen prevăzut pentru motivarea deciziei.
ART. 14 (1) Părţile trebuie să fie informate asupra dreptului de a cere recuzarea unui membru al completului de apel, dacă există temei pentru un posibil conflict de interese. Solicitarea se face în termen de 5 (cinci) zile de la data la care au luat cunoştinţă de existenţa motivului de recuzare. (2) Anterior iniţierii procedurii de soluţionare în apel, pentru fiecare speţă, membrii completului de apel au obligaţia să declare preşedintelui Comisiei de apel existenţa sau potenţialitatea unui conflict de interese, în raport cu speţa dedusă spre soluţionare. Existenţa sau inexistenţa unei situaţii de conflict de interese va fi consemnată într-o încheiere de şedinţă. (3) Părţile pot cere motivat Comisiei de apel recuzarea unuia sau a mai multor membri ai completului de apel, în condiţiile legii, în legătură cu cazul dedus spre soluţionare completului de audiere. (4) Cererea de recuzare se poate formula numai pentru motive care afectează independenţa şi imparţialitatea în ceea ce priveşte cazul dedus spre soluţionare completului de apel. (5) Membrul sau membrii completului de apel faţă de care s-a formulat o cerere de recuzare, precum şi orice alt membru care consideră că se află într-o situaţie care este de natură a afecta independenţa şi imparţialitatea sa în cauza dedusă spre soluţionare pot formula cerere de abţinere. (6) Cererea de recuzare sau, după caz, cererea de abţinere se soluţionează de către un complet desemnat de către preşedintele sau, după caz, vicepreşedintele Comisiei de apel în termen de 3 zile de la data la care cererea de recuzare sau de abţinere a fost comunicată Comisiei de apel. Admiterea sau respingerea cererii se face cu majoritatea simplă a voturilor membrilor completului şi se dispune prin încheiere. (7) În caz de admitere a cererii, membrul/membrii completului de apel faţă de care s-a formulat cererea de recuzare sau care a/au formulat cererea de abţinere va fi înlocuit/vor fi înlocuiţi.
ART. 15 (1) Dispoziţiile art. 14 se aplică în mod corespunzător şi secretarilor completelor de apel. (2) Cererea de recuzare sau declaraţia de abţinere a secretarilor completelor de apel se soluţionează de către completul de apel desemnat de către preşedintele sau, după caz, vicepreşedintele Comisiei de apel în termen de 3 zile de la data la care cererea de recuzare sau de abţinere a fost comunicată Comisiei de apel. Admiterea sau respingerea cererii se face cu majoritatea simplă a voturilor membrilor completului şi se consemnează în încheierea de şedinţă. (3) În situaţia în care motivele invocate în cererea de recuzare sau în declaraţia de abţinere sunt întemeiate, Comisia de apel sesizează Secretariatul General al Guvernului în vederea desemnării unor alte persoane care să asigure secretariatul Comisiei de apel.
ART. 16 Secretariatul completului de apel ţine o evidenţă strictă a documentaţiei aferente fiecărui caz analizat, a încheierilor de şedinţă întocmite în cadrul şedinţelor acestuia, a deciziilor luate, precum şi a celorlalte documente depuse la completul de apel sau emise de acesta.
ART. 17 Pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, completul de apel emite decizii, semnate de preşedintele, membrii şi secretarul completului de apel, cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament şi ale legii.
ART. 18 (1) Comisia de apel exercită următoarele atribuţii în plen: a) examinarea şi votul cu privire la propunerile formulate pentru consolidarea eficienţei operaţionale; b) examinarea şi votul cu privire la propunerile formulate pentru modificarea şi completarea prezentului regulament; c) examinarea şi validarea temeiurilor înaintate de preşedintele Comisiei de apel pentru propunerile de revocare a membrilor comisiei; d) stabilirea şi validarea temeiurilor pentru propunerile de revocare a preşedintelui sau vicepreşedintelui Comisiei de apel.
(2) Ca rezultat al exercitării atribuţiilor prevăzute la alin. (1), plenul Comisiei de apel emite hotărâri cu cvorumul prevăzut la art. 70 alin. (2) din Legea nr. 310/2021. (3) Hotărârile prevăzute la alin. (2) sunt adoptate cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi ai Comisiei.
CAP. IV Atribuţii ART. 19 (1) Preşedintele Comisiei de apel are următoarele atribuţii: a) desemnează membrii completelor de apel, precum şi membrul Comisiei de apel care va organiza audierea provizorie; b) desemnează completul care soluţionează în regim de urgenţă suspendarea provizorie; c) desemnează completul care urmează a soluţiona cererile de recuzare sau de abţinere; d) repartizează spre soluţionare completelor de apel cauzele înregistrate la Comisia de apel; e) coordonează activitatea Comisiei de apel şi a secretariatului acesteia; f) desemnează secretarii pentru fiecare complet de apel; g) poate solicita preşedintelui completului de apel un termen de prelungire a soluţionării cauzei mai scurt decât cel formulat prin informarea prevăzută la lit. h); h) informează cu celeritate autoritatea pentru gestionarea rezultatelor cu privire la prelungirea soluţionării cauzei şi termenul final de soluţionare; i) propune Secretarului General al Guvernului măsuri cu privire la membrii Comisiei de apel care încalcă prevederile legii şi ale prezentului regulament; j) reprezintă Comisia de apel în raport cu autorităţi sau instituţii publice, precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice.
(2) În lipsa preşedintelui Comisiei de apel, atribuţiile acestuia se exercită de către vicepreşedintele Comisiei de apel.
ART. 20 Preşedintele completului de apel are următoarele atribuţii: a) stabileşte prin rezoluţie primul termen de convocare a părţilor, locul şi ora la care vor avea loc şedinţele completului de apel, cu minimum 5 zile calendaristice înainte de data şedinţei, prin grija secretariatului; b) verifică legalitatea constituirii completului de apel; c) conduce şedinţele completului de apel; d) coordonează activitatea completului de apel şi a secretarului acestuia; e) reprezintă completul de apel în faţa Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), a autorităţilor sau instituţiilor publice, precum şi în faţa oricărei alte persoane fizice sau juridice; f) decide cu privire la desfăşurarea şedinţelor completului de apel cu prezenţă fizică, în regim de teleconferinţă sau videoconferinţă sau în scris; g) decide cu privire la cererile de audiere publică formulate în conformitate cu art. 11; h) informează preşedintele Comisiei de apel cu privire la prelungirea duratei de judecare a speţei şi, totodată, cu privire la noul termen propus anterior expirării termenelor, expres prevăzut în lege şi în prezentul regulament; i) motivează deciziile în termenele stabilite de lege şi prezentul regulament; j) orice alte atribuţii care sunt stabilite prin prezentul regulament sau dispuse de către preşedintele Comisiei de apel.
ART. 21 Şedinţele completelor de apel pot fi înregistrate prin mijloace audio şi/sau video, înregistrările fiind arhivate prin grija secretarului completului şi păstrate la sediul Secretariatului General al Guvernului.
ART. 22 Principalele atribuţii ale secretariatului completului de apel sunt: a) întocmirea dosarului cauzei şi înregistrarea actelor din dosar; b) convocarea membrilor completului de apel, la solicitarea preşedintelui completului; c) punerea la dispoziţia membrilor a documentelor ce fac obiectul şedinţelor (pe suport hârtie sau electronic, după caz); d) convocarea părţilor pentru primul termen stabilit şi ori de câte ori aceasta se impune; e) redactarea încheierilor de şedinţă; f) comunicarea deciziilor către persoanele cu drept de apel în conformitate cu prevederile art. 113 din Legea nr. 310/2021; g) păstrarea şi arhivarea documentelor în conformitate cu prevederile art. 16 şi 17 şi a înregistrărilor şedinţelor de apel; h) îndeplinirea oricăror altor sarcini stabilite în cadrul şedinţelor şi dispuse de preşedintele de complet.
CAP. V Confidenţialitatea informaţiilor ART. 23 (1) Membrii Comisiei de apel şi secretarii Comisiei de apel au obligaţia de a păstra confidenţialitatea cu privire la orice activitate legată de cazurile soluţionate, precum şi cu privire la orice alte informaţii aflate în cursul procedurii de apel. (2) Membrii Comisiei de apel şi secretarii Comisiei de apel semnează declaraţii de confidenţialitate şi conflict de interese la numirea lor şi declară orice conflict de interese înaintea procedurilor specifice conform art. 14 alin. (2).
CAP. VI Procedura de apel ART. 24 (1) Procedura de apel se desfăşoară cu respectarea principiilor şi drepturilor prevăzute la art. 76 alin. (1) din Legea nr. 310/2021 şi în Standardul internaţional al WADA pentru gestionarea rezultatelor. (2) Procedura de apel se poate realiza şi în formă scrisă fără participarea părţilor, care pot solicita soluţionarea cauzei şi în lipsă.
ART. 25 Preşedintele completului de apel declară deschisă şedinţa de apel şi procedează la legitimarea sportivului ori a persoanei suspectate de încălcarea reglementărilor anti-doping, precum şi a reprezentantului acestuia/acesteia sau a altor participanţi la şedinţele de audiere, după caz.
ART. 26 (1) Completul de apel este competent să soluţioneze orice cereri accesorii sau incidente formulate de părţi în cadrul dosarului. (2) Sportivul ori persoana suspectată de încălcarea reglementărilor anti-doping şi/sau reprezentantul acestuia/ acesteia sunt întrebaţi/este întrebat(ă) cu privire la probele pe care înţeleg/înţelege să le propună în apărarea lor/sa şi sunt invitaţi/este invitat(ă) să declare tot ce ştiu/ştie referitor la cauză. ANAD va prezenta speţa referitoare la posibila încălcare a reglementărilor anti-doping pe baza probelor depuse şi administrate. (3) Membrii completului de apel pot pune întrebări şi, după caz, pot interoga martorii propuşi.
ART. 27 Procedura de apel în formă scrisă se realizează numai pe baza înscrisurilor depuse de părţi la dosarul cauzei.
ART. 28 (1) După analizarea documentelor şi a probelor existente la dosarul cauzei, în baza încheierii de şedinţă, completul de apel, printr-o decizie scrisă şi motivată, se pronunţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (3)-(6) din Legea nr. 310/2021. (2) Completul de apel se pronunţă în termenele precizate la art. 76 din Legea nr. 310/2021. (3) În situaţia în care, cu prilejul deliberării, completul de apel constată necesitatea clarificării unor aspecte sau a administrării de probe suplimentare, acesta poate repune cazul pe rol pentru motive temeinic justificate, consemnate în încheierea de şedinţă.
ART. 29 Decizia completului de apel trebuie să conţină următoarele elemente, sub sancţiunea nulităţii: a) competenţa şi normele aplicabile; b) detalierea situaţiei de fapt; c) încălcarea/încălcările reglementărilor anti-doping comisă/ comise; d) consecinţele aplicabile; e) căile de atac şi termenul-limită pentru a formula apel disponibile părţilor cu drept de apel.
ART. 30 (1) Semnarea de către preşedintele şi membrii completului de apel sau secretarul completului de audiere, după caz, a oricăror acte de procedură poate fi realizată şi în sistem electronic, prin aplicarea semnăturii scanate sau a semnăturii electronice. (2) Pe parcursul soluţionării dosarului, comunicările scrise către părţi, reprezentanţii acestora sau alte persoane participante la şedinţa de apel sau comunicările adresate de acestea completului de apel pot fi realizate prin comunicare electronică, prin e-mail, la adresa secretariat.apel.anti_doping@gov.ro. (3) Dezbaterile completelor de apel desfăşurate cu convocarea părţilor se consemnează în încheieri de şedinţă. Acestea se vor comunica părţilor în termen de 3 zile lucrătoare. (4) Părţile pot contesta în scris acurateţea consemnării din încheierile de şedinţă în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acesteia. (5) În caz de contestare a acurateţei consemnării, înscrisul prevăzut la alin. (4) este confruntat cu înregistrarea audio sau, după caz, audiovideo a declaraţiei din arhiva Comisiei de apel. Confruntarea se face în prezenţa preşedintelui şi secretarului completului de apel, ocazie cu care se încheie un proces-verbal semnat de preşedintele completului de apel, document ce se comunică părţilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.
ART. 31 (1) Decizia completului de apel se comunică sportivului, personalului asistent al sportivului sau altei persoane care face subiectul deciziei şi tuturor persoanelor fizice şi juridice care au dreptul de a formula apel potrivit art. 76 alin. (6) şi art. 113 din Legea nr. 310/2021. (2) Comunicarea deciziei se face cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de comunicare. (3) Decizia poate fi înmânată şi personal sportivului, personalului asistent al sportivului sau altei persoanei care face subiectul deciziei ori reprezentantului acestuia/acesteia, sub semnătură certificată de secretarul completului de apel, cu precizarea datei înmânării. (4) Dovezile de comunicare se depun la dosarul cauzei.
ART. 32 (1) În caz de neprezentare nejustificată a uneia dintre părţi la şedinţa de apel, completul poate decide în lipsă, conform prevederilor prezentului regulament. (2) La cererea motivată, depusă cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data întrunirii completului de apel, sau în situaţii de forţă majoră, şedinţa de apel poate fi amânată o singură dată pentru maximum 14 zile calendaristice.
ART. 33 (1) În aplicarea prevederilor art. 80 alin. (10) din Legea nr. 310/2021, apelul în regim de urgenţă se soluţionează de către unul dintre membrii Comisiei de apel, desemnat de către preşedintele Comisiei de apel. (2) Membrul Comisiei de apel care s-a pronunţat în condiţiile art. 80 alin. (10) din Legea nr. 310/2021 are obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cauzei în care a pronunţat decizia de suspendare provizorie.
ART. 34 Deciziile Comisiei de apel pot fi contestate în conformitate cu dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 310/2021.
CAP. VII Organizarea şedinţelor ART. 35 (1) Şedinţele completelor de apel pot fi organizate cu prezenţă fizică, prin teleconferinţă, videoconferinţă sau în scris. (2) Videoconferinţa este conferinţa la care toţi participanţii la procedură se pot vedea şi auzi în timp real. (3) Pentru validitatea videoconferinţei sau teleconferinţei, sistemul electronic utilizat pentru aceasta trebuie să asigure înregistrarea audio/video a şedinţei. (4) Accesul la platforma online prin care se asigură organizarea şedinţelor în sistem videoconferinţă sau teleconferinţă este asigurat de Secretariatul General al Guvernului. (5) Şedinţele completelor de apel vor fi înregistrate audio sau audiovideo, la solicitarea preşedintelui de complet, cu informarea părţilor şi cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
ART. 36 (1) În cazul prevăzut pentru videoconferinţă la art. 35 alin. (1), identificarea părţilor, a reprezentanţilor acestora şi a persoanelor audiate de către completul de apel se realizează prin compararea imaginii acestora cu fotografia din documentul de identitate care trebuie transmis, în prealabil, prin e-mail, scanat în format color, secretariatului Comisiei de apel. (2) În caz de dubiu asupra identităţii persoanelor care participă la şedinţele organizate în sistem videoconferinţă sau teleconferinţă, preşedintele completului de apel poate dispune administrarea de probe suplimentare în vederea determinării identităţii acestora şi acordarea unui termen în acest scop sau, după caz, revenirea asupra hotărârii de organizare a şedinţei.
ART. 37 În cazul prevăzut la art. 35 alin. (1), şedinţa secretă de pronunţare asupra cauzei poate fi realizată în acelaşi sistem.
CAP. VIII Dispoziţii finale ART. 38 Prevederile prezentului regulament se completează cu orice alte dispoziţii legale care privesc organizarea unei audieri echitabile, transparente şi care să asigure părţilor garantarea drepturilor fundamentale prevăzute de tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi de Constituţia României, republicată.
ANEXA 1 la regulament
COMISIA DE APEL Domnule preşedinte/Doamnă preşedinte: Subsemnatul(a)/Subscrisul(a), ....................., cu domiciliul/sediul în localitatea ...................., str. .......................... nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ....., ap. ....., cod poştal ................., judeţul/sectorul ........, şi reşedinţa în localitatea .........................., str. ............................. nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ....., ap. ....., cod poştal ..............., judeţul/sectorul ..............., telefon ....................., e-mail .................., identificat(ă) cu ....... seria ...... nr. ......., eliberat(ă) de .............................. la data de ..................., valabil(ă) până la data de ........................., CNP .........................., legitimat(ă) la ..........(date de identificare ale persoanei juridice)...../.......... reprezentat(ă) legal/ convenţional prin ...................., formulez prezenta CERERE DE APEL^1 împotriva Deciziei nr. .........../...... emise de Agenţia Naţională Anti-Doping/Comisia de Audiere, prin care solicit admiterea apelului şi modificarea în tot/în parte a deciziei pentru următoarele MOTIVE: În fapt^2, .................................................................................. ..................................................................................
[ ] Anexez prezentei cereri dovada achitării taxei de apel.^4 [ ] Menţionez că anexez dovada achitării taxei de apel până cel târziu la primul termen stabilit pentru judecarea apelului.^4 În drept^5, ................................................................................................................................................................................ Data Semnătura ^1 Cererea se completează de sportiv, de personalul asistent al sportivilor sau de altă persoană, prin reprezentant legal şi/sau convenţional, sau de către persoanele juridice care au dreptul de a exercita apel împotriva deciziei Agenţiei Naţionale Anti-Doping sau a Comisiei de audiere. Comisia de apel prelucrează datele şi informaţiile cu caracter personal numai în scopul gestionării cauzei, cu respectarea prevederilor Standardului internaţional pentru protecţia datelor cu caracter personal, Codului Mondial Anti-Doping şi ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) lit. c), e) şi f), alin. (2) şi (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
^2 Se prezintă situaţia de fapt pentru care se consideră că decizia apelată nu este legală şi temeinică şi că s-a făcut o greşită aplicare a legii. ^3 Se solicită administrarea probelor care susţin situaţia de fapt prezentată, respectiv înscrisuri, audierea unor alte persoane etc. ^4 Se bifează una dintre opţiuni sau se menţionează una dintre opţiuni. ^5 Se va preciza temeiul legal al cererii în raport cu motivele invocate pentru care s-a formulat apelul.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email