Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 31 martie 2022  privind cadrul organizat de contractare a energiei electrice de către clienţii finali mari    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 31 martie 2022 privind cadrul organizat de contractare a energiei electrice de către clienţii finali mari

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 320 din 1 aprilie 2022
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 65 din 31 martie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 1 aprilie 2022.
──────────
    CAP. I
    Scop şi domeniu de aplicare
    ART. 1
    Prezentul regulament stabileşte cadrul organizat de contractare a energiei electrice pentru clienţii finali mari de energie electrică.

    ART. 2
    Prezentul regulament stabileşte prevederi privind:
    a) înregistrarea şi participarea la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari;
    b) modul de stabilire a ofertelor de cumpărare;
    c) calificarea participanţilor respondenţi şi selecţia ofertelor de răspuns;
    d) licitaţia online;
    e) transparenţa pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari.


    ART. 3
    (1) Prezentul regulament se aplică:
    a) producătorilor, inclusiv celor cărora li se aplică prevederile art. 14 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, precum şi operatorilor de servicii de stocare care vând energie electrică stocată, care pot participa direct sau prin agregare, în calitate de vânzători de energie electrică;
    b) clienţilor finali mari de energie electrică, ce pot participa direct sau prin agregare;
    c) operatorului pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari, care opţional se poate constitui ca şi contraparte pentru participanţii la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari.

    (2) În poziţia de cumpărători de energie electrică se pot înscrie doar clienţii finali mari care achiziţionează energia electrică exclusiv pentru consum propriu, precum şi agregatori care acţionează pentru aceştia.
    (3) Este interzisă revânzarea energiei electrice achiziţionate de către clienţii finali mari pe această piaţă, cu excepţia clienţilor finali mari care nu au calitate de operator de transport şi de sistem sau operatori de distribuţie şi care pot revinde energia electrică doar către afiliaţi, pentru consumul propriu al acestora.
    (4) Vânzătorii nu au obligaţia asumării responsabilităţii pentru dezechilibrele cumpărătorilor cu care au încheiat tranzacţii pe această piaţă.

    CAP. II
    Definiţii şi abrevieri
    ART. 4
    (1) În înţelesul prezentului regulament, termenii de mai jos au semnificaţiile următoare:
    a) convenţie de participare la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari - convenţie standardizată stabilită de operatorul pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari, ce prevede drepturile şi obligaţiile reciproce dintre acesta şi fiecare participant la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari;
    b) client final mare de energie electrică - orice consumator sau agregare de consumatori cu un consum anual mai mare de 70.000 MWh, precum şi operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie care achiziţionează, individual sau prin agregare, energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic din reţelele pe care le exploatează;
    c) oferte de energie electrică - oferte cu caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, intervalele de decontare, durata contractului, preţul solicitat/oferit, precum şi condiţiile de livrare şi plată, stabilite anterior momentului introducerii lor în licitaţie;
    d) operator al pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari - persoană juridică ce asigură organizarea şi administrarea unui cadru de contractare de energie electrică, în conformitate cu reglementările în vigoare;
    e) participant la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari - orice participant la piaţă care se înscrie şi respectă convenţia de participare la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari, în condiţiile prezentului regulament;
    f) piaţă de energie electrică pentru clienţii finali mari - cadru organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu contracte cu livrare fizică de energie electrică între clienţii finali mari, în calitate de cumpărători, şi producători/operatori de instalaţii de stocare, în calitate de vânzători, organizat şi administrat de operatorul pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari, pe baza unor reguli specifice; tranzacţionarea se realizează prin licitaţie, care poate avea loc inclusiv prin intermediul unei platforme electronice şi are ca scop contractarea energiei electrice la un preţ rezultat din echilibrul cererii şi al ofertei;
    g) platformă de tranzacţionare - sistem informatic stabilit şi menţinut de operatorul pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari în scopul realizării tranzacţiilor pe această piaţă.

    (2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile prevăzute în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 5
    Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificaţii:
    a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    b) convenţie de participare - convenţia de participare la piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari;
    c) EFET - Federaţia Europeană a Furnizorilor de Energie;
    d) OP - operator al pieţei de energie electrică pentru clienţii finali mari;
    e) OUG nr. 27/2022 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei;
    f) PMC - piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari.


    CAP. III
    Reguli generale
    ART. 6
    OP organizează piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari, cu respectarea următoarelor caracteristici:
    1. Fiecare ofertant iniţiator îşi defineşte oferta de cumpărare de energie electrică, caracterizată prin următoarele elemente:
    a) o combinaţie de produse standard, unde produsul standard reprezintă energia corespunzătoare unei puteri medii de 5 MW pe interval de decontare, cu livrare în următoarele variante:
    (i) livrare la putere constantă, în bandă;
    (ii) livrare la putere constantă, în orele de vârf de sarcină;
    (iii) livrare la putere constantă, în orele de gol de sarcină
    sau alte produse standard definite de OP, în urma unei consultări publice cu participanţii la piaţă.

    b) opţiunea privind tranzacţionarea integrală/parţială a ofertei iniţiatoare; în cazul în care participantul iniţiator optează pentru tranzacţionarea parţială, oferta va preciza numărul de fracţii din cantitatea totală ce vor fi ofertate; valoarea minimă a fracţiei trebuie să fie corespunzătoare energiei aferente unei puteri medii de 1 MW pe interval de decontare;
    c) durata livrării, respectiv data de începere şi data de finalizare a livrării; durata livrării va fi de minimum o lună. Pentru producătorii cărora li se aplică prevederile art. 14 alin. (6) din OUG nr. 27/2022, durata livrării, pentru perioada aprilie 2022-martie 2023, va fi de minimum o lună, excepţie făcând luna precedentă lunii de începere a tranzacţionării, conform prevederilor prezentului regulament;
    d) opţiunea privind variaţia puterii contractate pe interval de decontare cu maximum 0,5 MW, stabilit de către participantul iniţiator;
    e) preţul propus şi, după caz, formula de ajustare a preţului după primul an de livrare, în funcţie de evoluţia unui indice bursier public din domeniul energiei electrice, inclusiv formula aferentă; formula de ajustare se aplică cu acordul părţilor. Ofertantul trebuie să includă în preţ componenta Tg a tarifului de transport, corespunzătoare introducerii de energie electrică în reţea;
    f) iniţiatorul va preciza criteriile de selecţie pe baza cărora se realizează calificarea participanţilor respondenţi în cadrul etapei de selecţie;
    g) iniţiatorul stabileşte programul de desfăşurare a sesiunii de tranzacţionare şi îl comunică OP, care îl verifică şi îl publică;
    h) contractul de vânzare-cumpărare energie electrică; acesta poate fi un contract propus de iniţiator, un contract-standard sau tip EFET, agreat în urma unei consultări publice a OP cu participanţii la piaţă.

    2. În termen de două zile de la primirea unei oferte iniţiatoare, OP:
    a) verifică conformitatea acesteia cu prevederile reglementărilor aplicabile; propune iniţiatorului modificări ale ofertei iniţiatoare în cazul în care consideră, în mod justificat, inadecvate criteriile de selecţie precizate de către iniţiator;
    b) publică oferta iniţiatoare şi contractul de vânzare-cumpărare energie electrică;
    c) anunţă iniţierea sesiunii de tranzacţionare şi publică programul de desfăşurare a acesteia.

    3. Calificarea participanţilor respondenţi se realizează pe baza criteriilor de selecţie precizate de către iniţiatorul sesiunii de licitaţie. OP va informa participanţii cu privire la calificarea acestora pentru participarea la licitaţie.
    4. OP organizează şedinţa de licitaţie în sistem online pentru tranzacţionarea ofertei iniţiatoare, care se desfăşoară pe baza următoarelor principii:
    a) oferta iniţiatorului este reprezentată de un produs standard sau o combinaţie de produse standard, în platforma de tranzacţionare fiind introdus numărul de fracţii ale cantităţii din ofertă în cazul tranzacţionării parţiale, cu unul sau mai mulţi participanţi sau în cazul tranzacţionării integrale, cu un singur participant;
    b) la tranzacţionare pot participa cu oferte de răspuns oricare dintre participanţii respondenţi calificaţi;
    c) preţul introdus de iniţiator în platforma de tranzacţionare este cel propus în oferta iniţiatoare, publicată pe pagina de internet;
    d) în procesul de licitaţie se realizează corelarea automată a cererii cu oferta, iar preţul ofertei iniţiatoare şi al ofertelor de răspuns pot fi modificate simultan, în scopul întâlnirii cererii cu oferta;
    e) toate operaţiunile privind licitaţia sunt disponibile participanţilor la PMC şi de la distanţă.

    5. Ofertele care au condus la încheierea de tranzacţii determină obligaţia participanţilor de a încheia contractul publicat împreună cu oferta iniţiatorului, la preţul stabilit prin licitaţie.
    6. OP verifică conformitatea contractului semnat de părţi cu contractul publicat împreună cu oferta iniţiatorului.


    ART. 7
    Este interzisă includerea, prin înţelegerea părţilor sau pe baza unor acte adiţionale, de clauze privind modificarea ulterioară a unor prevederi ale contractului cunoscute în urma procesului de licitaţie, referitoare la preţul stabilit prin licitaţie, durata livrării, cantitatea orară de energie electrică/profilul de livrare, precum şi adăugarea altor servicii, dar fără a se limita la acestea.

    ART. 8
    În cazul retragerii ofertei iniţiatoare după publicarea acesteia pe pagina de internet a OP sau în cazul refuzului de semnare a contractului de către una dintre părţi şi/sau refuzului de corectare a contractului neconform, participantul plăteşte o sumă penalizatoare. OP distribuie suma penalizatoare participanţilor care au introdus oferte în sesiunea respectivă de tranzacţionare; obligaţia suportării sumei penalizatoare de către partea în culpă se include în convenţia de participare la PMC, iar nivelul acesteia, precum şi modul de repartizare se stabilesc în cadrul unei proceduri operaţionale, rezultată în urma unui proces de consultare publică desfăşurat de OP.

    CAP. IV
    Participarea la PMC
    ART. 9
    Înregistrarea participanţilor la piaţă se face la solicitarea scrisă a acestora, adresată OP conform procedurilor operaţionale specifice, după verificarea condiţiei prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi ulterior semnării de către reprezentantul autorizat al solicitantului a convenţiei de participare.

    ART. 10
    OP stabileşte conţinutul-cadru al convenţiei de participare la PMC, care cuprinde drepturile şi responsabilităţile reciproce ale OP şi ale fiecărui participant la această piaţă. OP face publică convenţia de participare pe pagina sa de internet, după parcurgerea unui proces de consultare publică.

    ART. 11
    Un participant la piaţă se poate retrage de la PMC în baza unei înştiinţări în scris semnate de reprezentantul autorizat al participantului la piaţă.

    ART. 12
    OP poate suspenda sau revoca înregistrarea unui participant la PMC în oricare dintre următoarele cazuri:
    a) nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru înregistrarea ca participant la această piaţă definite în procedurile operaţionale;
    b) nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform prezentului regulament;
    c) nu respectă convenţia de participare la PMC.


    ART. 13
    Participantul prevăzut la art. 8 este suspendat de la tranzacţionare pe PMC între data constatării abaterii şi 10 zile după data efectuării plăţii sumei penalizatoare.

    ART. 14
    Înscrierea/Suspendarea/Revocarea participanţilor, depunerea ofertelor şi organizarea licitaţiilor se desfăşoară în conformitate cu procedurile operaţionale elaborate de OP şi publicate pe pagina proprie de internet după ce au fost supuse dezbaterii participanţilor la piaţă.

    ART. 15
    Participanţii au obligaţia să plătească OP contravaloarea tarifelor aferente participării la PMC, conform reglementărilor în vigoare şi prevederilor convenţiei de participare.

    CAP. V
    Transparenţa PMC
    ART. 16
    OP publică pe pagina sa de internet toate datele aferente procesului de tranzacţionare, respectiv:
    a) numele participantului iniţiator;
    b) oferta iniţiatoare;
    c) combinaţia de produse standard ofertate şi numărul de fracţii în care doreşte iniţiatorul să împartă oferta;
    d) perioada de livrare;
    e) preţul propus din oferta iniţiatoare;
    f) lista participanţilor respondenţi;
    g) eventualele decizii ale OP;
    h) rezultatele obţinute pe parcursul procesului de tranzacţionare;
    i) înregistrarea oricărei modificări a ofertelor iniţiatoare sau de răspuns;
    j) cantităţile tranzacţionate;
    k) preţul stabilit prin licitaţie;
    l) numele participanţilor câştigători.


    ART. 17
    Datele prevăzute la art. 16 vor fi disponibile pe pagina de internet a OP timp de cel puţin 5 ani, iar rezultatele sesiunilor de licitaţie, într-un format care să permită exportul datelor în format editabil, pentru o perioadă definită aleasă de utilizator.

    ART. 18
    OP publică pe pagina proprie de internet tariful perceput pentru serviciul efectuat în calitate de OP şi toate procedurile aferente acestei pieţe.

    ART. 19
    OP elaborează, actualizează ori de câte ori este nevoie, pe baza unui proces transparent de consultare cu participanţii la piaţa de energie electrică, şi publică procedurile operaţionale corespunzătoare funcţionării PMC.

    ART. 20
    OP supraveghează funcţionarea PMC pe care o administrează, publică rapoarte periodice şi indici calculaţi în baza rezultatelor acestei pieţe, în scopul stabilirii unor referinţe corecte de preţ pentru piaţa de energie electrică; supravegherea se realizează în baza procedurii proprii de monitorizare stabilite în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016