Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 31 iulie 2017  privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 31 iulie 2017 privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 659 din 10 august 2017

──────────
    Aprobat prin Ordinul nr. 889 din 31 iulie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 10 august 2017.
──────────

    Scopul prezentului regulament este de a descrie condiţiile şi modalităţile de organizare şi desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (M.M.A.C.A).
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Activitatea de reprezentare externă a M.M.A.C.A. se asigură prin reprezentanţii săi în cadrul birourilor de promovare comercial-economică organizate în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României sau în afara acestora.

    ART. 2
    Reprezentanţii M.M.A.C.A. din reţeaua economică de reprezentare externă au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României (C.D.C.R.) pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate, în măsura în care sunt acreditaţi în această funcţie.

    ART. 3
    Trimiterea în misiune permanentă a personalului din cadrul aparatului propriu al M.M.A.C.A. de la nivel central (la data plecării având statut de funcţionar public sau diplomatic, personal detaşat, personal contractual) se face în urma promovării concursului intern şi cu condiţia obţinerii avizelor favorabile din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) şi, respectiv, a Ministerului Afacerilor Externe (M.A.E.), în baza numirii prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

    ART. 4
    (1) Concursul constă în parcurgerea următoarelor etape succesive:
    a) etapa selecţiei dosarelor de înscriere;
    b) etapa interviului.

    (2) Concursul se anunţă, în mod obligatoriu, prin afişarea la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, şi pe pagina de internet a M.M.A.C.A. şi/sau a Departamentului de comerţ exterior (DCE).
    (3) M.M.A.C.A. poate organiza maximum două sesiuni anuale de concurs intern pentru ocuparea posturilor din reţeaua externă.
    (4) Prin excepţie de la art. 3, în cazul posturilor ce necesită o ocupare urgentă pentru asigurarea continuităţii activităţii Biroului de promovare comercial-economică (BPCE) poate fi aplicată procedura voluntariatului prevăzută la art. 25.
    (5) Posturile care se scot la sesiunea de concurs sunt aprobate de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, la propunerea secretarului de stat coordonator.
    (6) Durata misiunii permanente în străinătate este, de regulă, de 4 ani.
    (7) La împlinirea duratei misiunii permanente, aceasta poate fi prelungită prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, cu avizul secretarului de stat coordonator, pe baza unei evaluări de oportunitate realizate în cuprinsul unui memorandum întocmit de direcţia de specialitate din cadrul M.M.A.C.A.
    (8) Personalul M.M.A.C.A. poate fi trimis în misiune în străinătate, de regulă, după o perioadă de cel puţin 6 luni de activitate în cadrul ministerului.

    ART. 5
    (1) Reprezentanţii M.M.A.C.A. sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate în urma promovării concursului organizat în condiţiile prezentului regulament.
    (2) Poate ocupa un post în reţeaua externă a M.M.A.C.A. personalul menţionat la art. 3 care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    1. are dreptul să ocupe o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei României, republicată, denumită în continuare Constituţie, şi ale legilor în vigoare;
    2. se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare;
    3. nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice;
    4. nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
    5. nu este incompatibil cu dobândirea calităţii de membru al C.D.C.R. Interdicţiile şi incompatibilităţile cu calitatea de membru al C.D.C.R. sunt cele prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, precum şi cele prevăzute de legislaţia generală în vigoare;
    6. are o stare de sănătate corespunzătoare, compatibilă cu exercitarea activităţilor specifice în domeniul relaţiilor externe şi în condiţiile climatice din ţara respectivă;
    7. a urmat, în ţară sau în străinătate, studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale;
    8. are o vechime în muncă cumulată de:
    a) 14 ani pentru funcţia de ministru consilier;
    b) 11 ani pentru funcţia de consilier economic;
    c) 8 ani pentru funcţia de secretar economic I;
    d) 5 ani pentru funcţia de secretar economic II;
    e) un an pentru funcţia de secretar economic III,
    în unul dintre următoarele domenii de activitate:
    (i) activitate desfăşurată în domeniul comerţului exterior şi relaţiilor economice internaţionale;
    (ii) activitate desfăşurată în domeniul relaţiilor diplomatice sau afacerilor europene;
    (iii) activitate desfăşurată în cadrul autorităţilor publice centrale;


    9. nu se află în situaţia nefinalizării misiunii permanente în străinătate de 4 ani;
    10. nu a fost rechemat de la post din motive disciplinare în ultimii 5 ani;
    11. nu s-a aflat, în ultimii 2 ani, în situaţia neprezentării la post în mod nejustificat după ce a fost declarat admis la concursul organizat pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate sau ca urmare a aplicării unei proceduri de voluntariat;
    12. cunoaşte cel puţin o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă - după caz - şi/sau limba oficială a ţării pentru care candidează) şi îndeplineşte condiţiile specifice privind cunoaşterea limbilor străine.
    Acestea pot fi dovedite prin deţinerea de certificate de competenţă lingvistică standard minim - nivel B1 (ori echivalent pentru certificatele obţinute înainte de anul 2008) sau parcurgerea unui program complet de licenţă/masterat/doctorat în specializarea limbilor străine a căror cunoaştere este impusă prin condiţiile specifice aprobate sau a unui program studiat integral în limbile respective cu atestare prin diplomă de licenţă/masterat/doctorat şi supliment la diplomă.
    Cunoaşterea limbii ţării de reşedinţă este obligatorie, în cazul ţărilor unde limba oficială este engleza, franceza, germana, spaniola, italiana sau rusa.
    Cunoaşterea limbii ţării de reşedinţă în alte cazuri faţă de cele menţionate mai sus poate constitui un avantaj;

    13. a obţinut la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimul an lucrat calificativul „foarte bine“, iar, pentru personalul detaşat, deţine o recomandare similară calificativului „foarte bine“ privind profilul profesional şi comportamental din partea angajatorului, cu referire la activitatea profesională şi performanţele sale în cadrul organizaţiei;
    14. deţine permis de conducere auto valabil, categoria B.

    (3) Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţia de vechime în muncă în domeniile prevăzute la alin. (2)pct. 8 cel mai târziu în ultima zi a perioadei de depunere a dosarelor de concurs.

    ART. 6
    În situaţia în care vor fi trimişi în misiune permanentă, candidaţii vor depune o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2D, din care să rezulte că vor respecta următoarele obligaţii:
    1. să îndeplinească performanţele profesionale;
    2. să dovedească loialitate deplină şi necondiţionată faţă de statul român, să acţioneze cu competenţă şi bună-credinţă pentru aplicarea politicii externe şi pentru promovarea intereselor economice ale României, pentru îndeplinirea atribuţiilor şi a obiectivelor stabilite de conducerea M.M.A.C.A. în cuprinsul fişei postului şi al mandatului de activitate minimal prevăzut la art. 27;
    3. să cunoască şi să respecte prevederile Legii nr. 269/2003, cu modificările ulterioare, precum şi normele comune convenite cu M.A.E., privind activitatea reprezentanţilor M.M.A.C.A. în reţeaua economică externă;
    4. să cunoască şi să respecte legislaţia şi uzanţele din ţara în care urmează să îşi desfăşoare activitatea;
    5. să aibă, în toate împrejurările, o conduită profesională şi morală ireproşabilă şi să dea dovadă de responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
    6. să cunoască şi să respecte interdicţia de a-şi folosi poziţia oficială pentru a-şi crea avantaje personale;
    7. să cunoască şi să respecte reglementările privind păstrarea secretului de stat, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea operaţiunilor comerciale de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei;
    8. să nu desfăşoare, nici în străinătate, nici în ţară, activităţi incompatibile cu atribuţiile, responsabilităţile şi statutul de reprezentant al M.M.A.C.A., respectiv cu calitatea de membru al C.D.C.R.;
    9. să nu se implice în activităţile partidelor şi organizaţiilor politice din ţară şi din străinătate şi să nu fie membri ai acestora;
    10. să informeze imediat conducerea M.M.A.C.A. în legătură cu orice schimbare relevantă din perspectiva raporturilor contractuale intervenită în situaţia lor şi a membrilor de familie însoţitori la post, aflaţi sau nu în întreţinere.


    CAP. II
    Organizarea şi desfăşurarea concursului intern pentru ocuparea posturilor din reţeaua externă a M.M.A.C.A.
    SECŢIUNEA 1
    Organizarea concursului
    ART. 7
    Prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de interviu, se aprobă:
    a) organizarea concursului pentru ocuparea posturilor din reţeaua externă;
    b) numărul şi distribuţia geografică a posturilor scoase la concurs;
    c) perioada de înscriere a candidaţilor;
    d) perioada şi locul în care va avea loc concursul;
    e) bibliografia de concurs;
    f) condiţiile specifice de desfăşurare a concursului;
    g) datele de contact pentru transmiterea documentelor solicitate pe parcursul procedurii de concurs sau îndeplinirea etapelor concursului.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Etapele concursului
    ART. 8
    Procedura de concurs implică parcurgerea următoarelor etape:
    a) înscrierea candidaţilor;
    b) constituirea comisiei de concurs;
    c) constituirea comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
    d) selecţia dosarelor de concurs;
    e) publicarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs;
    f) depunerea şi analiza contestaţiilor privind selecţia dosarelor de concurs;
    g) publicarea rezultatelor contestaţiilor privind selecţia dosarelor de concurs;
    h) programarea interviului;
    i) desfăşurarea interviului;
    j) evaluarea candidaţilor;
    k) publicarea listei candidaţilor declaraţi „admişi“, respectiv „respinşi“;
    l) depunerea şi analiza contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaţilor;
    m) publicarea rezultatului analizei contestaţiilor.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor
    ART. 9
    (1) În vederea desfăşurării concursului de ocupare a posturilor vacante din reţeaua economică externă a M.M.A.C.A., prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat se constituie:
    a) comisia de concurs, alcătuită dintr-un preşedinte şi 4 membri, toţi cu drept de vot, unul-doi membri supleanţi, precum şi 2 secretari de comisie şi un secretar supleant;
    b) comisia de soluţionare a contestaţiilor, alcătuită dintr-un preşedinte şi 2 membri, toţi cu drept de vot, un membru supleant, precum şi un secretar de comisie şi un secretar supleant.

    (2) Membrii comisiei de concurs, respectiv de soluţionare a contestaţiilor vor fi aprobaţi de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat din rândul următoarelor categorii de personal: secretari de stat din M.M.A.C.A., personal de conducere din M.M.A.C.A. care gestionează problematica reţelei economice de reprezentare externă, secretar general, secretari generali adjuncţi, personal cu funcţii de conducere din M.M.A.C.A., consilieri din aparatul de lucru al cabinetelor ministrului şi secretarilor de stat, precum şi specialişti cooptaţi. Comisia de concurs poate solicita asistenţa unor specialişti în limbi străine.
    (3) Preşedintele comisiei de concurs va fi un secretar de stat din M.M.A.C.A.
    (4) Din componenţa secretariatului comisiei de concurs şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor minimum un secretar şi secretarul supleant sunt persoane din cadrul Serviciului resurse umane, numite prin ordinul prevăzut la alin. (1).

    ART. 10
    (1) Membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor se află în situaţia de conflict de interese, specific procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului, dacă sunt în una dintre următoarele situaţii:
    a) au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi ori cu un alt membru al comisiei de concurs sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
    b) au relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi sau interesele patrimoniale ale lor sau ale soţului sau soţiei pot afecta imparţialitatea şi obiectivitatea evaluării.

    (2) Membrii comisiilor prevăzute la art. 9 (preşedinţii, membrii şi secretarii), înainte de exercitarea acestei calităţi, vor depune o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2A, privind luarea la cunoştinţă a situaţiilor de conflict de interese stipulate în prezentul regulament.
    (3) Niciunul dintre membrii comisiei de concurs nu poate face parte în acelaşi timp şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Înscrierea la concurs
    ART. 11
    (1) În vederea participării la concurs, candidaţii au la dispoziţie 10 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare publicării anunţului prevăzut la art. 4 alin. (2), pentru înscrierea şi depunerea dosarelor de concurs.
    (2) Depunerea dosarelor de concurs în vederea înscrierii se face personal de către fiecare candidat sau prin împuternicit, pe baza unei procuri notariale, la sediul M.M.A.C.A. din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, conform unui program anunţat pe pagina de internet a M.M.A.C.A. sau a Departamentului de comerţ exterior şi la sediu, cu respectarea termenelor prevăzute de prezentul regulament. Documentele se îndosariază şi se numerotează pe fiecare filă, iar totalul numărului paginilor se înscrie pe prima filă. Pe coperta dosarului se înscrie şi menţiunea „dosar de concurs“, precum şi ziua, luna şi anul depunerii.
    (3) În cazul personalului aflat la post, candidaţii pot trimite documentele necesare în format electronic (scanate) la adresa de e-mail stabilită conform art. 7 lit. g). În cazul acestora din urmă, documentele vor fi transmise în perioada de înscriere anunţată, printr-un singur e-mail, iar, dacă nu este posibil, prin e-mail-uri succesive, pe parcursul aceleiaşi zile calendaristice. Documentele se printează de către secretarii comisiei, se numerotează pe fiecare filă, iar totalul numărului paginilor se înscrie pe prima filă şi se îndosariază.
    (4) După depunere, dosarul de concurs nu mai poate fi completat decât la solicitarea expresă a membrilor comisiei.

    ART. 12
    În perioada de înscriere, candidaţii vor depune un dosar de concurs, care va conţine, în mod obligatoriu:
    1. cerere de înscriere la concurs - formular tipizat, conform anexei nr. 1A la prezentul regulament, care cuprinde, în mod obligatoriu, evaluarea superiorului ierarhic din anul anterior lucrat, cu precizarea calificativului, semnătura candidatului şi data înscrierii;
    2. copia actului de identitate valabil;
    3. curriculum vitae, tehnoredactat potrivit modelului comun european aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae, semnat pe fiecare pagină;
    4. scrisoare de intenţie, redactată în limba română şi tradusă de către candidat în una dintre limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă - după caz - şi/sau în limba oficială a ţării pentru care candidează; din scrisoare trebuie să rezulte calificarea şi interesul candidatului pentru postul vizat;
    5. studiu personal privind aspectele relevante ale relaţiilor economice bilaterale ale României cu ţara pentru care candidează şi propuneri concrete pentru dezvoltarea acestora, respectiv studiu privind preşedinţia României la UE, rolul României în contextul european în domeniul politicii comerciale comune, atât în cadrul Consiliului European, cât şi în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului - în funcţie de postul pe care candidează (bilateral sau multilateral). Studiul va fi susţinut în cadrul interviului;
    6. copie a certificatului de competenţă lingvistică, standard minim - nivel B1, conform Cadrului european de referinţă pentru limbi (sau echivalent pentru certificatele obţinute înainte de anul 2008), sau copie diplome de licenţă/masterat/doctorat în limbi străine cunoscute, pentru cel puţin o limbă străină care trebuie să fie engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi/sau limba oficială a ţării de reşedinţă, după caz;
    7. copie a diplomei de studii de licenţă sau echivalentă; copie a atestatului de recunoaştere/echivalare a actelor de studii emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru studiile efectuate în străinătate, dacă este cazul; copii ale altor diplome şi certificate care atestă pregătirea candidaţilor;
    8. copie carnet de muncă şi/sau original adeverinţe, care să ateste vechimea în muncă în domeniile prevăzute la art. 5 alin. (2)pct. 8; vechimea în muncă în domeniile indicate se probează cu carnetul de muncă şi/sau cu adeverinţă eliberată de angajator, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal al acestuia (nume, prenume, funcţie în clar) şi/sau responsabilul de resurse umane, în care va fi inclusă următoarea formulare: „Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete (cu excepţia documentelor emise de instituţiile publice).“;
    9. aviz psihologic personal, precum şi o adeverinţă medicală (nu mai vechi de 90 de zile lucrătoare), care constată faptul că cel în cauză este „apt de muncă“;
    10. certificatul de cazier judiciar valabil la momentul depunerii dosarului de concurs;
    11. copia permisului de conducere auto categoria B valabil;
    12. copie a fişei/raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimul an lucrat sau recomandare de la ultimul loc de muncă pentru ultimul an lucrat; în recomandarea de la ultimul loc de muncă se va specifica expres de către angajator dacă evaluarea este echivalentă calificativului „foarte bine“;
    13. declaraţii pe propria răspundere, conform anexelor nr. 2B, respectiv nr. 2C la prezentul regulament, privind îndeplinirea următoarelor condiţii:
    a) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
    b) nu este membru al unui partid politic sau al unei organizaţii politice;
    c) are dreptul să ocupe o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei şi ale legilor în vigoare;
    d) se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute de Constituţie şi de legile în vigoare;
    e) nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice;
    f) nu este incompatibil cu dobândirea calităţii de membru al C.D.C.R. Interdicţiile şi incompatibilităţile cu calitatea de membru al C.D.C.R. sunt cele prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, precum şi cele prevăzute de legislaţia generală în vigoare;
    g) nu a fost rechemat de la post din motive disciplinare în ultimii 5 ani;
    h) nu s-a aflat, în ultimii 2 ani, în situaţia neprezentării la post în mod nejustificat după ce a fost declarat admis la concursul organizat pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate sau ca urmare a aplicării unei proceduri de voluntariat;
    i) nu îşi va folosi poziţia oficială pentru a obţine avantaje personale;
    j) a luat cunoştinţă de faptul că un ulterior aviz negativ al O.R.N.I.S.S. sau M.A.E. anulează rezultatele concursului, iar, după plecarea la post, are ca efect încheierea misiunii în străinătate;
    k) a luat cunoştinţă de prevederile prezentului regulament.



    SECŢIUNEA a 5-a
    Selecţia şi evaluarea dosarelor de concurs
    ART. 13
    Selecţia dosarelor de concurs se realizează de către comisia de concurs, care analizează respectarea condiţiilor de participare la concurs pe baza documentelor depuse de către candidaţi la dosarul de concurs. Aceasta întocmeşte un referat de selecţie a dosarelor, care cuprinde lista candidaţilor admişi şi respinşi, precum şi motivele respingerii. În termen de cel mult două zile lucrătoare după expirarea termenului de înscriere, comisia de concurs avizează referatul şi efectuează selecţia dosarelor. Comisia va elabora un proces-verbal privind rezultatele selecţiei dosarelor, în ordinea alfabetică a candidaţilor, cu menţiunea „admis“ sau „respins“, însoţită, după caz, de motivele respingerii dosarului.

    ART. 14
    (1) Lista candidaţilor, în ordinea alfabetică, cu menţiunea „admis“ sau „respins“, însoţită, după caz, de motivele respingerii dosarului de concurs, se afişează la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
    (2) Candidaţii au dreptul de a contesta în scris, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării, rezultatele selecţiei dosarelor, cu menţiunea clară şi vizibilă în susul paginii „Contestaţie concurs“, arătând ziua, luna şi anul. Contestaţia se transmite secretariatului Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, prin registratură. Nerespectarea termenului duce la decăderea din acest drept.
    (3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează în termen de cel mult două zile lucrătoare contestaţiile depuse şi afişează lista rezultatelor contestaţiilor la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, pe baza unui proces-verbal semnat de fiecare membru.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Organizarea şi susţinerea interviului
    ART. 15
    (1) Interviul va avea loc în minimum două zile de la data publicării rezultatelor definitive ale selecţiei dosarelor. Informaţiile cu privire la programarea candidaţilor, data şi locul desfăşurării interviului vor fi publicate pe pagina de internet şi/sau la sediul M.M.A.C.A. cu cel puţin o zi lucrătoare înaintea desfăşurării lui.
    (2) Criteriile de evaluare la interviu vor fi, în principal: cunoaşterea evoluţiilor macroeconomice globale, a problematicilor şi priorităţilor macroeconomice şi financiare europene, a relaţiilor economice bilaterale sau, după caz, a problematicii multilaterale, abilităţile de comunicare, claritatea şi logica afirmaţiilor, motivaţia candidatului, precum şi cunoştinţele şi abilităţile acestuia în utilizarea limbilor străine.
    (3) Cunoaşterea la nivelul prevăzut la art. 5 alin. (2) pct. 12 a uneia dintre limbile oficiale ale ţărilor de reşedinţă pentru postul pentru care a optat candidatul poate reprezenta un avantaj profesional în evaluarea şi selecţia candidaţilor.
    (4) Interviul va fi înregistrat cu acordul scris al candidatului. Înregistrările sunt utilizate exclusiv în scopul concursului şi sunt păstrate în condiţiile legii. Refuzul înregistrării va conduce la respingerea candidaturii.
    (5) Interviul se poate desfăşura parţial/total în limba română, limba/limbile prevăzută(e) la art. 5 alin. (2) pct. 12 declarată(e), respectiv la alin. (3) al prezentului articol.
    (6) Comisia de concurs evaluează competenţa profesională a candidaţilor în cadrul interviului, pe baza următoarelor criterii, respectiv a următoarelor ponderi alocate fiecărui criteriu din planul de interviu:
    a) capacitatea de analiză şi sinteză rezultată din modul de elaborare şi susţinere a studiului privind relaţiile bilaterale economice, sau, după caz, problematica multilaterală - 40%;
    b) cunoaşterea problematicii de comerţ exterior şi relaţii internaţionale (demonstrarea de cunoştinţe profesionale cu relevanţă în activitatea la post) - 20%;
    c) compatibilitatea pe post (demonstrarea calităţii experienţei profesionale anterioare şi a competenţelor personale) - 15%;
    d) abilităţile de comunicare, claritatea şi logica afirmaţiilor prezentării - 10%;
    e) comportamentul în situaţiile de criză - 10%;
    f) motivaţia candidatului - 5%.

    (7) Fiecare membru al comisiei de concurs acordă fiecărui candidat o notă de la 1 la 10.

    ART. 16
    Se declară „admis“ candidatul care a obţinut nota cea mai mare pentru postul pe care a concurat, rezultată din media aritmetică a notelor obţinute la interviu.

    ART. 17
    (1) În cazul în care niciun candidat pe un post nu este declarat „admis“, postul respectiv rămâne neocupat, urmând a fi supus procedurii de voluntariat, sau se poate prelungi mandatul ocupantului actual până la sosirea înlocuitorului, prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.
    (2) Comisia de concurs stabileşte lista candidaţilor admişi pentru trimiterea în misiune permanentă, cu precizarea numelui şi a postului aferent, precum şi a celor respinşi şi întocmeşte un proces-verbal semnat de toţi membrii, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data finalizării concursului.

    ART. 18
    (1) În aceeaşi zi, secretariatul comisiei va afişa la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, listele finale ale candidaţilor declaraţi „admişi“, respectiv „respinşi“ la sesiunea de concurs pentru ocuparea posturilor din reţeaua externă, pe baza procesului-verbal întocmit de comisia de concurs.
    (2) Candidaţii au dreptul de a contesta în scris, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării, rezultatele interviului, cu menţiunea clară şi vizibilă în susul paginii „Contestaţie concurs“, arătând ziua, luna şi anul. Contestaţia se transmite secretariatului Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, prin registratură. Nerespectarea termenului duce la decăderea din acest drept.
    (3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează în termen de cel mult două zile lucrătoare contestaţiile depuse şi afişează lista rezultatelor contestaţiilor la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, pe baza unui proces-verbal semnat de fiecare membru.

    ART. 19
    Pe baza procesului-verbal, Serviciul resurse umane întocmeşte în maximum 3 zile lucrătoare un memorandum care va fi supus aprobării ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, cu avizul preşedintelui comisiei de concurs.

    ART. 20
    Mobilitatea personalului va avea loc după îndeplinirea tuturor procedurilor specifice trimiterii în misiune permanentă, într-un interval de maximum 6 luni de la data promovării concursului.

    ART. 21
    Structura responsabilă a M.M.A.C.A. va solicita O.R.N.I.S.S. avizul de acces la documente clasificate pentru cei care nu îl deţin sau adaptarea avizului viitorului reprezentant în reţeaua economică externă privind accesul la documente clasificate, respectiv prelungirea autorizării anterioare, conform condiţiilor de activitate, pentru cei care deţin aviz de acces.

    ART. 22
    Serviciul resurse umane al M.M.A.C.A. va solicita avizul M.A.E. cu privire la fiecare candidat declarat „admis“ pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate.

    ART. 23
    Plecarea la post în reţeaua economică externă a M.M.A.C.A. este condiţionată de obţinerea avizului favorabil de la O.R.N.I.S.S. şi a avizului M.A.E. Retragerea oricăruia dintre aceste avize pe parcursul misiunii permanente în străinătate impune încheierea acesteia în regim de urgenţă.

    ART. 24
    Simultan, Serviciul resurse umane va solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările ulterioare, verificarea dosarelor persoanelor care urmează să facă parte din reţeaua externă, în vederea obţinerii confirmării faptului că nu au desfăşurat activitate de poliţie politică.

    CAP. III
    Organizarea şi desfăşurarea procedurii de voluntariat pentru trimiterea reprezentanţilor M.M.A.C.A. în misiune permanentă cu durata maximă de 13 luni
    ART. 25
    (1) Procedura voluntariatului presupune trimiterea reprezentanţilor M.M.A.C.A. în misiune permanentă cu durata maximă de 13 luni pe posturile vacante sau neocupate după concurs şi constă în:
    a) identificarea şi stabilirea de către direcţia de zonă a posturilor ce urmează a fi ocupate în acest mod prin elaborarea unui memorandum, cu avizul secretarului de stat coordonator şi cu aprobarea ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat;
    b) anunţarea procedurii prin afişarea la sediul M.M.A.C.A. din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, pe site-ul M.M.A.C.A. şi D.C.E. Anunţul cuprinde informaţiile prevăzute la art. 7 lit. b) şi c);
    c) depunerea de către candidaţi la Serviciul resurse umane, în termen de 10 zile lucrătoare de la anunţarea demarării procedurii, a unei cereri-formular tipizat, conform anexei nr. 1B la prezentul regulament, şi a unui curriculum vitae tehnoredactat potrivit modelului comun european aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004;
    d) primirea, analizarea şi selectarea candidaturilor de către o comisie formată din 3 membri care gestionează problematica reţelei externe - un secretar de stat coordonator, un director din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi o persoană din cadrul Serviciului resurse umane - numită prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat şi care stabileşte lista candidaţilor admişi în urma evaluării compatibilităţii şi potenţialului candidaţilor în raport cu cerinţele posturilor supuse procedurii voluntariatului;
    e) lista candidaţilor admişi este avizată de secretarul de stat coordonator şi aprobată prin memorandum de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

    (2) Personalul selectat va putea fi trimis în misiune numai după depunerea documentelor prevăzute la art. 12 şi după obţinerea avizelor favorabile din partea O.R.N.I.S.S. şi M.A.E.
    (3) Postul căruia i s-a aplicat procedura de voluntariat se scoate la concurs în următoarea sesiune, conform prezentului regulament, sau perioada se prelungeşte prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

    CAP. IV
    Alte dispoziţii
    ART. 26
    Personalul declarat „admis“ pentru trimiterea în misiune permanentă va efectua un program de pregătire care va fi stabilit de M.M.A.C.A., respectiv M.A.E. Programul de pregătire va fi aprobat de secretarul de stat coordonator.

    ART. 27
    La încheierea programului de pregătire, persoana selecţionată va supune aprobării ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat un mandat de activitate minimal pentru primele 12 luni de activitate în străinătate, respectiv maximum 13 luni pentru perioada de voluntariat, elaborat sub îndrumarea directorului direcţiei de specialitate şi avizat de secretarul de stat coordonator. Mandatul de activitate minimal conţine obiective de acţiune concrete, cu termene bine precizate, şi reprezintă principalul indicator de evaluare profesională a personalului trimis la post. Mandatul de activitate minimal va fi reînnoit anual pe perioada misiunii permanente în străinătate. Neîndeplinirea mandatului de activitate minimal şi/sau a criteriilor de performanţă din motive imputabile persoanei selecţionate conduce la rechemarea personalului de la post şi încetarea imediată a misiunii permanente.

    ART. 28
    (1) Trimiterea la post şi încheierea misiunii în exterior se fac pe baza ordinului ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.
    (2) Prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat se stabilesc gradul diplomatic, funcţia, salariul de bază şi alte drepturi băneşti în valută, nivelul încadrării menţinute în ţară (funcţia publică, diplomatică sau contractuală deţinută anterior plecării la post).
    (3) În funcţie de politica economică şi de promovare a intereselor economice ale României, posturile din reţeaua economică externă pot fi redistribuite.

    ART. 29
    (1) La împlinirea vârstei de pensionare, stabilită prin legislaţia în vigoare, mandatul celor aflaţi în misiune în străinătate încetează de drept.
    (2) Personalul trimis pentru prima oară în misiune permanentă în străinătate poate fi promovat de la gradaţia II la gradaţia I a funcţiei diplomatice după o perioadă de cel puţin 1 an de activitate la post. Acordarea unei clase de salarizare se realizează la propunerea direcţiei în competenţa căreia se află postul din reţeaua externă, luând în considerare rezultatele obţinute, cu avizul Serviciului resurse umane şi cu încadrarea în alocaţiile bugetare pe anul respectiv.
    (3) Promovarea în funcţiile diplomatice se face după cum urmează:
    a) îndeplineşte stagiul în gradul diplomatic deţinut la misiunea permanentă (inclusiv în perioada de prelungire a acesteia) de:
    (i) 3 ani, de la secretar economic III la secretar economic II;
    (ii) 4 ani, de la secretar economic II la secretar economic I;
    (iii) 3 ani, de la secretar economic I la consilier economic;
    (iv) 4 ani, de la consilier economic la ministru consilier;

    b) a obţinut la evaluarea criteriilor de performanţă un punctaj minim de 70 de puncte;
    c) în mod excepţional, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat poate promova, prin derogare, în funcţia diplomatică imediat superioară celei deţinute, pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată.


    ART. 30
    (1) Secretarul de stat coordonator poate propune ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat emiterea unui ordin privind rechemarea personalului de la post în orice moment, dacă apar anumite circumstanţe care necesită o asemenea măsură, respectiv neîndeplinirea imputabilă personalului a mandatului, rezultate nesatisfăcătoare în activitate, motive disciplinare, abateri pe parcursul misiunii de la criteriile care au stat la baza selecţionării pentru reprezentarea oficială externă etc.
    (2) Motivele, precum şi situaţia detaliată privind circumstanţele rechemării de la post înainte de finalul mandatului se prezintă în cuprinsul unui memorandum întocmit de direcţia de specialitate cu avizul secretarului de stat coordonator şi cu aprobarea ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.
    (3) Încheierea imediată a misiunii se poate decide în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 6.
    (4) În cazurile în care se decide rechemarea de la post din motive disciplinare, persoana respectivă nu va avea dreptul să candideze pentru ocuparea unui alt post în străinătate, ca reprezentant al M.M.A.C.A., timp de 5 ani de la data rechemării.

    ART. 31
    Secretarul de stat coordonator poate propune ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat transferul provizoriu sau permanent al unui reprezentant al M.M.A.C.A. dintr-o ţară în alta sau de la un BPCE la altul din aceeaşi ţară de reşedinţă, în timpul misiunii permanente în străinătate, cu deplasarea directă sau prin Bucureşti, în funcţie de priorităţile strategice de natură politică-economică, prin emiterea unui ordin ministerial în acest sens. Reprezentantul M.M.A.C.A. va fi numit în noul post în urma obţinerii avizului favorabil de la M.A.E.

    ART. 32
    La începerea/încheierea misiunii permanente în străinătate se poate avea în vedere o perioadă necesară predării-preluării, conform art. 20 alin. (4) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără a depăşi 10 zile calendaristice.

    ART. 33
    Durata concediilor de odihnă este cea prevăzută de legislaţia în vigoare. Plecarea în misiune permanentă este condiţionată de efectuarea integrală a concediului de odihnă pe anul în curs, în condiţiile legii.

    ART. 34
    Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate are obligaţia efectuării perioadei de instruire specifică în cadrul direcţiilor de specialitate, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 837/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 35
    Candidaţii declaraţi admişi au obligaţia de a parcurge procedurile specifice în vederea trimiterii în misiune permanentă în străinătate, inclusiv etapa de pregătire, şi de a se prezenta la post la data stabilită.

    ART. 36
    În cazul neprezentării la post în mod nejustificat, persoanele declarate admise la concursul organizat în acest sens nu mai pot participa la un alt concurs de trimitere în misiune permanentă sau procedură de voluntariat o perioadă de 2 ani.

    ART. 37
    Anexele nr. 1A, 1B, 2A-2D fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ANEXA NR. 1A
    la regulament
    FORMULAR DE ÎNSCRIERE
    Concurs intern de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
    I. Se completează de către candidat
    Numele şi prenumele candidatului: …………….
    Funcţia: ……………………
    Structura organizatorică: ………………
    Telefon (interior, dacă este cazul): …………………
    Opţiunea - denumirea postului scos la concurs ............................

    II. Se completează de către şeful ierarhic direct
    Evaluarea superiorului ierarhic - prezentarea realizărilor profesionale şi abilităţilor ce îl recomandă pe candidat pentru trimiterea în misiune permanentă..........

    
    ┌───────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐
    │ │ │ │ │
    ├───────────────────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤
    │ Numele şi prenumele superiorului ierarhic │ /Funcţia │ /Data │ /Semnătura │
    └───────────────────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┘


    III. Se completează olograf de către candidat
    Motivaţia candidatului pentru înscrierea la concurs - Precizaţi motivaţia înscrierii pentru postul menţionat. De asemenea prezentaţi obiectivele dumneavoastră de carieră, precum şi abilităţile personale (altele decât cele referitoare la formarea profesională).
    Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aprobat prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 889/2017.

    
    ┌───────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐
    │ │ │ │ │
    ├───────────────────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤
    │ Numele şi prenumele candidatului │ /Funcţia │ /Data │ /Semnătura │
    └───────────────────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┘



    ANEXA NR. 1B
    la regulament
    FORMULAR DE ÎNSCRIERE
    Ocupare post din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat prin aplicarea procedurii voluntariatului
    I. Se completează de către candidat
    Numele şi prenumele candidatului: …………………….
    Funcţia: ………………………
    Structura organizatorică: ……………………
    Telefon (interior, dacă este cazul): ………………….
    Postul din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pentru care se depune candidatura şi care urmează a fi ocupat prin aplicarea procedurii voluntariatului: ……............

    II. Se completează de către şeful ierarhic direct
    Evaluarea superiorului ierarhic - prezentarea realizărilor profesionale şi abilităţilor ce îl recomandă pe candidat pentru trimiterea în misiune permanentă.

    
    ┌───────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐
    │ │ │ │ │
    ├───────────────────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤
    │ Numele şi prenumele superiorului ierarhic │ /Funcţia │ /Data │ /Semnătura │
    └───────────────────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┘
    ┌───────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐
    │ │ │ │ │
    ├───────────────────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤
    │ Numele şi prenumele candidatului │ /Funcţia │ /Data │ /Semnătura │
    └───────────────────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┘


    III. Se completează de către candidat
    Motivaţia candidatului pentru înscriere - Precizaţi motivaţia înscrierii, precum şi obiectivele dumneavoastră de carieră şi abilităţile personale (altele decât cele referitoare la formarea profesională).

    
    ┌───────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐
    │ │ │ │ │
    ├───────────────────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤
    │ Numele şi prenumele candidatului │ /Funcţia │ /Data │ /Semnătura │
    └───────────────────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┘



    ANEXA NR. 2A
    la regulament
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ................, cetăţean ................, născut la data de ........, în localitatea ..........., domiciliat în ............., str. ............ nr. .........., bl. ...... sc. ..., et. ......, ap. ......, sectorul/judeţul ........, posesor al ......, seria ...... nr. ......, eliberat de .............., la data de ......., cod numeric personal ..........,
    în calitate de membru al comisiei de concurs/comisiei de soluţionare a contestaţiilor, declar pe propria răspundere că:
    Am luat cunoştinţă de situaţiile de conflict de interese prevăzute la art. 10 din Regulamentul privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aprobat prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 889/2017, şi nu mă aflu în niciuna dintre acestea.
    Data .................
    Semnătura ........................
    ANEXA NR. 2B
    la regulament
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ..............., cetăţean ..........., născut la data de ..............., în localitatea .............., domiciliat în ........, str. ............... nr. .........., bl. ...... sc. ..., et. ......, ap. ......, sectorul/judeţul .........., posesor al ......, seria ...... nr. ................, eliberat de .............., la data de ................, cod numeric personal ............,
    cunoscând dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
    - nu am desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
    – nu sunt membru al unui partid politic sau al unei organizaţii politice;
    – am dreptul să ocup o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei României, republicată, şi ale legilor în vigoare;
    – mă bucur de toate drepturile politice şi civile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile în vigoare;
    – nu am fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care m-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice;
    – nu sunt incompatibil cu dobândirea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României. Interdicţiile şi incompatibilităţile cu calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României sunt cele prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, precum şi cele prevăzute de legislaţia în vigoare;
    – nu am fost rechemat de la post din motive disciplinare în ultimii 5 ani;
    – nu m-am aflat, în ultimii 2 ani, în situaţia neprezentării la post în mod nejustificat după ce am fost declarat admis la concursul organizat pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate sau ca urmare a aplicării unei proceduri de voluntariat.

    Dau prezenta declaraţie în calitate de candidat la concursul pentru ocuparea unui post în reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
    Data .................
    Semnătura ........................
    ANEXA NR. 2C
    la regulament
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ......................., cetăţean ............., născut la data de ..........., în localitatea ................., domiciliat în ..............., str. .............. nr. ......., bl. ...... sc. ..., et. ..., ap. ...., sectorul/judeţul .............., posesor al ......, seria ...... nr. .........., eliberat de ........, la data de .........., cod numeric personal ..................,
    în calitate de candidat la concursul pentru ocuparea unui post în reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, declar pe propria răspundere că:
    - nu îmi voi folosi poziţia oficială în străinătate pentru obţinerea de avantaje personale;
    – am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aprobat prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 889/2017;
    – am luat cunoştinţă de faptul că avizul negativ al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.), respectiv al Ministerului Afacerilor Externe (M.A.E.) privind accesul la documente clasificate anulează rezultatele concursului, iar după plecarea la post are ca efect încheierea misiunii în străinătate.

    Data .................
    Semnătura ........................
    ANEXA NR. 2D
    la regulament
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ..................., cetăţean ............., născut la data de ..........., în localitatea ................, domiciliat în .............., str. ................ nr. .........., bl. ...... sc. ..., et. ......, ap. ......, sectorul/judeţul .........., posesor al ......, seria ...... nr. ..........., eliberat de ........., la data de ........, cod numeric personal ................,
    în calitate de candidat la concursul pentru ocuparea unui post în reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, declar pe propria răspundere că, în situaţia în care voi fi trimis în misiune permanentă, voi respecta următoarele obligaţii:
    - să îndeplinesc performanţele profesionale;
    – să dovedesc loialitate deplină şi necondiţionată faţă de statul român, să acţionez cu competenţă şi bună-credinţă pentru aplicarea politicii externe şi pentru promovarea intereselor economice ale României, pentru îndeplinirea atribuţiilor şi a obiectivelor stabilite de conducerea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în cuprinsul fişei postului şi al mandatului de activitate minimal prevăzut la art. 27 din Regulamentul privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aprobat prin Ordinul ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat nr. 889/2017;
    – să cunosc şi să respect prevederile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, precum şi normele comune convenite cu Ministerul Afacerilor Externe privind activitatea reprezentanţilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în reţeaua economică externă;
    – să cunosc şi să respect legislaţia şi uzanţele din ţara în care urmează să îmi desfăşor activitatea;
    – să am în toate împrejurările o conduită profesională şi morală ireproşabilă şi să dau dovadă de responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
    – să cunosc şi să respect interdicţia de a folosi poziţia mea oficială pentru a-mi crea avantaje personale;
    – să cunosc şi să respect reglementările privind păstrarea secretului de stat, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea operaţiunilor comerciale de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei;
    – să nu desfăşor nici în străinătate, nici în ţară activităţi incompatibile cu atribuţiile, responsabilităţile şi statutul de reprezentant al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, respectiv cu calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României;
    – să nu mă implic în activităţile partidelor şi organizaţiilor politice din ţară şi din străinătate şi să nu fiu membru al acestora;
    – voi informa imediat conducerea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în legătură cu orice schimbare relevantă din perspectiva raporturilor contractuale intervenită în situaţia mea şi a membrilor de familie însoţitori la post, aflaţi sau nu în întreţinere.

    Data .................
    Semnătura ........................
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016