Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 30 iulie 2021  privind condiţiile necesar a fi respectate pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 30 iulie 2021 privind condiţiile necesar a fi respectate pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 775 din 11 august 2021
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 535/1.505/2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 775 din 11 august 2021.
──────────
    A. Principii generale
    Acest regulament stabileşte criteriile care trebuie îndeplinite pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, atât în privinţa activităţii de pregătire, cât şi a celei competiţionale.
    Regulile generale de protecţie sanitară împotriva răspândirii SARS-CoV-2, regulile privind purtarea corectă a măştii de protecţie, precum şi regulile privind accesul în bazele sportive sunt stabilite în anexa nr. 1 la ordin.
    Este permisă efectuarea antrenamentelor colective în aer liber. Numărul maxim al persoanelor care pot participa împreună la o activitate sportivă este stabilit prin legislaţia în vigoare.
    Activităţile sportive vor fi organizate în conformitate cu normele şi regulamentele specifice ramurii de sport, adaptate de structurile sportive la situaţia creată de epidemia de COVID19, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.
    Testele pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 prevăzute în prezenta anexă sunt considerate valabile numai dacă sunt făcute în unităţi avizate de Ministerul Sănătăţii şi efectuate în conformitate cu metodele aprobate de Ministerul Sănătăţii, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, de către unităţile sanitare, precum şi de către serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARSCoV-2, cu modificările şi completările ulterioare. Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi minorii sunt exceptaţi de la obligaţia testării, conform calendarului prevăzut la lit. D pct. 1.

    B. Antrenamentele în regim deschis
    1. Măsuri care precedă antrenamentului
    - Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de autoevaluare. Simptomele comune ale îmbolnăvirii de COVID-19 sunt descrise în anexa nr. 1 la ordin. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome sau lau/leau prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare şi să nu părăsească locuinţa.
    – Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi.

    2. Condiţii de antrenament
    - Igienizarea mâinilor este obligatorie înainte şi după antrenament.
    – În timpul antrenamentului, igienizarea mâinilor se va face ori de câte ori este posibil, în momentele de pauză.
    – Atunci când este posibil, dar cel puţin o dată la 15 minute, mingea şi/sau celelalte materiale sportive care sunt folosite de mai mult de un sportiv vor fi igienizate cu produse dezinfectante avizate/autorizate.
    – În cazul sportivilor de performanţă, care sunt asistaţi de antrenor şi alţi specialişti, este recomandată păstrarea faţă de aceştia a distanţei de siguranţă, inclusiv în timpul şedinţelor tehnice. În cazul în care medicul sportiv este prezent, el trebuie să poarte echipamentul de protecţie pe tot parcursul interacţiunii directe cu sportivul.
    – Este interzisă eliminarea salivei în spaţiul de antrenament, dat fiind că particulele de salivă sunt mediul cel mai propice pentru răspândirea SARS-CoV-2.

    3. Condiţii după antrenament
    - Materialele sportive vor fi dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire.
    – Echipamentul folosit în timpul antrenamentului trebuie pus direct într-o pungă de plastic închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălat/curăţat la o temperatură adecvată.
    – Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauţiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esenţial, în zona de fizioterapie/kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecţie personală.
    – Ca zonă potenţială cu risc crescut de transmitere a infecţiei, prezenţa membrilor personalului în zona vestiarului trebuie să fie limitată pe cât posibil. Trebuie acordată o atenţie particulară curăţării şi dezinfecţiei acestei zone, de fiecare dată după ce a fost utilizată.
    – Utilizarea vestiarului se va face cu respectarea principiilor de distanţare socială, permiţând accesul unui număr limitat de persoane în acelaşi timp.
    – Hainele purtate vor fi depozitate în saci biodegradabili, ce vor fi amplasaţi în coşuri aflate la o distanţă cât mai mare de zonă şi care să fie marcate vizibil cu inscripţia: „obiecte pentru dezinfecţie“.


    C. Antrenamentele în regim de cantonament
    1. Măsuri cu caracter general
    - Fiecare structură sportivă va asigura o persoană de contact responsabilă cu organizarea şi coordonarea aplicării protocoalelor stabilite.
    – Va fi stabilită o listă a personalului a cărui prezenţă este absolut necesară pentru pregătirea şi derularea sesiunilor de antrenamente şi activităţilor-suport.
    – Fiecare echipă sau lot sportiv va folosi o bază proprie de cantonament sau o altă locaţie, unde se poate asigura cazarea în condiţii de separare faţă de celelalte grupuri care pot fi eventual prezente.
    – Înainte de intrarea în cantonament, toate persoanele sunt obligate să dea o declaraţie pe propria răspundere privind luarea la cunoştinţă şi respectarea regulilor dispuse prin prezentul regulament.
    – Medicul echipei sau lotului sportiv va fi implicat în asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă pe parcursul întregului proces.
    – Fiecare bază de cantonament va avea asigurate cel puţin două camere suplimentare de câte o persoană, cu grup sanitar propriu (spaţii de izolare) pentru persoane cu simptomatologie COVID-19, care să nu comunice între ele şi nici cu celelalte spaţii definite. Utilitatea acestora este aceea de a izola de grup orice membru care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie până la un consult de specialitate/testare/evacuare.
    – În cazul în care printre membrii personalului apar cazuri care se confruntă cu apariţia simptomatologiei, aceştia trebuie să se izoleze rapid şi să anunţe medicul structurii sportive. Acesta din urmă va anunţa direcţia de sănătate publică teritorială, ale cărei recomandări vor fi urmate.

    2. Resursele umane
    Acestea includ:
    - staff lot sportiv;
    – personal auxiliar (magazioneri, bucătari, personal de curăţenie etc.);
    – personal de securitate.

    În funcţie de nivelul de risc, personalul se împarte în două categorii: persoane care necesită măsuri crescute de protecţie şi persoane care necesită măsuri reduse de protecţie.
    2.a) Măsuri care se aplică persoanelor care necesită protecţie crescută:
    Personalul din această categorie include: sportivii, antrenorii şi alte categorii de personal, stabilite de structurile sportive, în funcţie de specificul ramurii sportive.
    - Înaintea intrării în cantonament, timp de 14 zile, sportivii şi fiecare persoană absolut necesară pregătirii sportive vor evita contactele cu alte persoane, cu excepţia celor alături de care locuiesc.
    – În cazul în care este necesară reluarea imediată a antrenamentelor, sportivii şi fiecare persoană absolut necesară pregătirii sportive vor fi testate pentru COVID-19 şi examinate medical de trei ori, conform următorului calendar: la intrarea în baza de cantonament, în ziua a 7-a şi în ziua a 14-a. Prelevarea probelor se va face în baza de antrenament (fără a părăsi incinta). În cazul în care rezultatul uneia dintre aceste persoane este pozitiv în cursul acestei perioade, vor fi urmate procedurile descrise de autorităţile sanitare. Pe tot parcursul acestei perioade, antrenamentele se vor desfăşura individual sau în grupuri de cel mult patru persoane, care nu îşi vor schimba componenţa pe parcursul celor 14 zile.
    – Orice simptom trebuie anunţat telefonic înainte ca persoana să ajungă la baza de antrenament. La ieşirea din izolare, personalul mai sus menţionat va fi testat pentru COVID19, urmând ca doar persoanele care au rezultatul testului negativ şi nu prezintă semne şi simptome specifice din definiţia de caz să fie admise să intre în bazele de cantonament desemnate.
    – Triajul epidemiologic, la intrarea în cantonament şi zilnic, se va face de către medicul structurii sportive sau un medic angajat de structura sportivă pe perioada epidemiei (până se declară încheierea epidemiei de către Ministerul Sănătăţii) şi va include: fişe pentru sportivi şi staff (temperatură, simptome de tuse, dureri în gât, dificultăţi în a respira, anosmie, ageuzie, saturaţie de oxigen) completate în fiecare zi, cu interzicerea participării la antrenament pentru modificări ale oricăruia din criteriile de mai sus.
    – În săptămâna de început a antrenamentelor se va planifica vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi policlinicile sau ambulatoriile de medicină sportivă din ţară. Anamneza completă (chestionar epidemiologie inclus), consultul medico-sportiv şi o probă de efort concludentă sunt obligatorii.
    – Testarea pentru COVID-19 a sportivilor şi a membrilor staffului tehnic se va efectua şi în orice alt moment, la recomandarea medicului structurii sportive, pentru cazuri speciale/simptomatologie.
    – În cazul în care se impune părăsirea cantonamentului pe durată limitată de către persoanele care necesită protecţie crescută, acestea sunt obligate să ia măsuri de protejare a sănătăţii, conform reglementărilor stabilite de autorităţile sanitare naţionale, precum şi regulamentului stabilit de structura sportivă care organizează cantonamentul.
    – Este obligatoriu să fie puse la dispoziţie echipamente de protecţie (PPE) pentru personalul medical la baza de antrenament, plus termometre şi pulsoximetre.
    – Dacă unul dintre membrii personalului se confruntă cu apariţia simptomatologiei, trebuie să contacteze medicul structurii sportive şi să fie izolat imediat, cu respectarea recomandărilor autorităţilor de sănătate publică. Se vor crea în baza de antrenament sau în proxima vecinătate două spaţii de izolare de câte o persoană, care să nu comunice nici între ele, nici cu celelalte spaţii definite, pentru persoanele cu simptomatologie COVID-19. Utilitatea este aceea de a izola de grup orice membru care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie până la un consult de specialitate/testare/evacuare.
    – Transportul de la baza de cantonament la consultul medical/baza de antrenament se va efectua cu mijloace de transport proprii sau cu autocare dedicate. Nu se vor face opriri pe parcurs.


    2.b) Măsuri recomandate persoanelor care necesită protecţie redusă
    - În această categorie este inclus personalul administrativ şi de suport, precum personalul din bucătării, personal de curăţenie, magazioner etc., precum şi personalul de securitate şi pază, care nu va avea acces în baza de antrenament. Personalul din această categorie va beneficia de echipament de protecţie individual şi va fi supus zilnic procesului de monitorizare şi triaj epidemiologic.


    3. Zona de antrenament
    - Se vor stabili locaţiile unde vor avea loc sesiunile de antrenament, în interiorul bazelor de cantonament sau în proximitatea acestora. În cazul în care spaţiul de antrenament nu se găseşte în interiorul perimetrului împrejmuit al bazei de cantonament, transportul sportivilor şi al personalului tehnic (antrenori, medici etc.) se va face cu autocarul, care nu trebuie să facă opriri pe parcurs.
    – Vor fi stabilite protocoale clare de curăţenie şi dezinfecţie, atât pentru zonele şi locaţiile utilizate, cât şi pentru materialele şi obiectele folosite de persoanele din baza de cantonament. Toate echipamentele şi spaţiile utilizate vor fi curăţate şi dezinfectate cu produse biocide avizate/autorizate, după fiecare antrenament.
    – Toţi participanţii la activitatea de antrenament vor avea la dispoziţie dezinfectanţi pentru mâini, în locuri marcate vizibil.
    – De fiecare dată când este posibil, activitatea sportivă se va desfăşura în aer liber, şi nu în sală. Se va asigura o bună ventilaţie a tuturor locaţiilor în cazul activităţilor în sală.

    4. Servirea mesei
    În cazul în care mâncarea este pregătită în interiorul bazei de cantonament, bucătăria trebuie să fie administrată de un personal numeric cât mai redus, sub coordonarea unui responsabil desemnat.
    Instrucţiuni recomandate pentru gestionarea operaţională a bucătăriei:
    - Bucătăria va fi închisă în perioada în care nu se desfăşoară activităţi de preparare a hranei.
    – Responsabilul desemnat asigură planificarea şi supervizarea operaţiilor, deschiderea şi închiderea bucătăriei.
    – Personalul care utilizează bucătăria trebuie obligatoriu să poarte tot timpul mască de protecţie şi să acorde atenţie specială igienei mâinilor.
    – Toate produsele alimentare trebuie să fie depozitate întrun spaţiu închis şi cu o singură cale de acces.
    – Produsele intrate în bucătărie vor fi manipulate şi depozitate conform normelor de igienă. Ambalajele produselor (acolo unde este posibil) vor fi dezinfectate.
    – Se va face o planificare a aprovizionării cu alimente, iar aceasta se va efectua de maximum două ori pe săptămână, în vederea reducerii contactului cu exteriorul.
    – Servirea mesei se va face cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în unităţile de alimentaţie publică, stabilite prin normele privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARSCoV-2 pentru activităţile de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.


    5. Zona vestiarului
    - Ca zonă potenţială cu risc crescut de transmitere a infecţiei, prezenţa membrilor personalului în zona vestiarului trebuie să fie limitată pe cât posibil.
    – Utilizarea vestiarului se va face cu respectarea principiilor de distanţare socială, permiţând accesul unui număr limitat de persoane în acelaşi timp.
    – Trebuie acordată o atenţie particulară curăţării şi dezinfecţiei acestei zone, de fiecare dată după ce a fost utilizată.
    – Hainele purtate vor fi depozitate în saci biodegradabili, ce vor fi amplasaţi în coşuri aflate la o distanţă cât mai mare de zonă şi care să fie marcate vizibil cu inscripţia: „obiecte pentru dezinfecţie“.

    6. Zona medicală şi zona de refacere
    Managementul operaţional al zonei medicale şi de refacere va respecta următoarele cerinţe:
    - utilizarea acestor zone va fi limitată la sportivii care au nevoie de îngrijiri medicale;
    – toate materialele sanitare trebuie schimbate după fiecare pacient (sportiv). Trebuie să se acorde o atenţie deosebită curăţeniei şi dezinfecţiei în aceste zone.



    D. Competiţiile în cazul sporturilor de echipă în aer liber
    În vederea organizării de competiţii sportive în cazul sporturilor de echipă în aer liber trebuie avute în vedere şi următoarele aspecte:
    - situaţia epidemică generală din ţară;
    – structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii, în cazul apariţiei unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul propriilor sportivi şi staffului tehnic. Structura sportivă poate opta pentru cantonamentul în regim deschis sau închis, dar aceasta are obligaţia de a întocmi proceduri proprii, specifice ramurii sportive, care să stabilească măsuri pentru protejarea sănătăţii participanţilor la activitatea sportivă, în condiţiile legii;
    – în cazul în care se produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate;
    – structura sportivă care organizează o competiţie are obligaţia de a modifica regulamentul sportiv pentru a include reglementări clare cu privire la eventualitatea că o etapă/un meci nu se poate desfăşura/reprograma din cauza apariţiei cazurilor sau focarelor de COVID-19, inclusiv sub aspectul punctajelor pe baza cărora este stabilit clasamentul.

    1. Calendarul de testare
    Testarea jucătorilor, a staffului tehnic, a staffului medical şi a personalului de suport implicat în activitatea echipei (prezent în cantonament şi la meciuri) se va face după cum urmează:
    - T1 - cu 2 zile înainte de primul meci;
    – T2, T3, T4 ... din 14 în 14 zile, dacă se foloseşte metoda RT-PCR;
    – T2, T3, T4 ... din 7 în 7 zile, dacă se folosesc alte metode de testare aprobate de autorităţile sanitare responsabile.

    Testarea arbitrilor se face după cum urmează:
    - T0 - cu 2 zile înainte de vizita medicală obligatorie - valabil pentru toţi arbitrii ce vor putea fi delegaţi la meciurile restante din acest sezon;
    – T2, T3, T4 ... din 14 în 14 zile, dacă se foloseşte metoda RT-PCR;
    – T2, T3, T4 ... din 7 în 7 zile, dacă se folosesc alte metode de testare aprobate de autorităţile sanitare responsabile;
    – Se vor testa toţi arbitrii care pot fi delegaţi în acel interval de timp.

    Testarea pentru COVID-19 a delegatului de joc se va face cu două zile înainte de cea a jocului, dar nu mai mult de o dată în interval de 7 zile calendaristice.
    Testarea ofiţerilor de control doping delegaţi pentru meciuri se va face cu 2 sau 3 zile înainte de meci, dar nu mai mult de o dată în interval de 7 zile calendaristice.
    Dacă, în orice moment, una dintre persoanele menţionate dezvoltă simptome specifice, aceasta se izolează şi se testează pentru COVID-19.

    2. Organizarea meciurilor
    2.a) Delimitarea zonelor unui stadion/teren de joc
    ZONA 1: Zona interioară a stadionului/terenului de joc. Aceasta cuprinde următoarele sectoare:
    • terenul de joc;
    • marginea terenului de joc, între linia de margine/poartă şi tribune, inclusiv suprafaţa tehnică;
    • tunelul de acces;
    • zona vestiarelor jucătorilor/arbitrilor, camera delegaţilor de joc, cabinet testare anti-doping.

    ZONA 2: Zona tribunelor. Aceasta cuprinde sectoarele de tribune, scările de acces, inclusiv spaţiile administrative pentru:
    • transmisiunea TV a jocului;
    • zonele specifice media;
    • camerele/punctul de comandă şi control.

    ZONA 3: Zona exterioară. Aceasta include:
    • locul de parcare pentru carele de transmisie TV ale deţinătorului de drepturi;
    • zona imediat exterioară a stadionului/terenului de joc.


    2.b) Proceduri de siguranţă pentru fiecare zonă
    Persoanele implicate în organizarea meciului la stadion/terenul de joc (inclusiv presa) vor trece printr-o procedură de triaj epidemiologic (chestionar, termometrizare - temperatura măsurată cu un termometru noncontact de maximum 37,3ºC) înainte de a pătrunde pe stadion/terenul de joc. Sunt exceptate delegaţiile celor două echipe (jucători, staff tehnic), dat fiind că aceştia se află în programul de pregătire în regim de carantină şi se supun calendarului de testare descris la lit. D pct. 1. Condiţiile privind accesul spectatorilor în tribune sunt descrise în anexa nr. 7 la prezentul ordin.
    Triajul epidemiologic va fi realizat de echipajul medical prezent la stadion/terenul de joc pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Persoanele care nu întrunesc criteriile triajului epidemiologic nu au acces pe stadion/terenul de joc.


    3. Proceduri în pregătirea şi desfăşurarea meciului
    3.a) Igiena pe stadion/terenul de joc
    Înainte ca delegaţiile echipelor să ajungă la stadion/terenul de joc va fi făcută dezinfectarea încăperilor şi spaţiilor comune. De asemenea, se va asigura, de către organizator, ventilarea zonelor închise, fără recircularea aerului. Vestiarele celor două echipe şi ale arbitrilor vor fi sigilate după igienizare până la sosirea acestora. Triajul epidemiologic va fi efectuat de cadre medicale. Personalul responsabil cu curăţenia şi dezinfectarea încăperilor şi spaţiilor comune, precum şi cel implicat în întreţinerea stadionului/terenului de joc vor efectua triajul observaţional la venirea echipajului medical. Totodată, se va limita la maximum timpul petrecut în spaţiile închise de la stadion/terenul de joc.
    Vor fi disponibile recipiente sau vor fi instalate aparate cu dezinfectant pentru mâini avizat/autorizat în autocarele echipelor, vestiare şi pe tunelul de acces către terenul de joc.
    În zona vestiarelor va fi desemnată o persoană care se va ocupa de dezinfectarea spaţiilor comune. Aceasta va purta în permanenţă mască de protecţie şi mănuşi şi va păstra distanţa recomandată faţă de jucătorii echipelor, staff şi brigada de arbitri. Această persoană nu va interacţiona sub nicio formă cu persoanele din zona 1 şi se va supune triajului epidemiologic.

    3.b) Echipele
    Echipele vor ajunge la stadion/terenul de joc la ore diferite, astfel: echipa gazdă cu 75 de minute înaintea începerii jocului, iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start a jocului.
    Jucătorii vor veni la stadion/terenul de joc cu echipamentul necesar pentru joc în propriile genţi, acesta fiind distribuit de către responsabilul de echipament al echipei la baza de cantonament/hotel fiecărui jucător în parte, înainte de plecarea spre stadion/terenul de joc. Prin excepţie, dacă clubul consideră necesar, magazionerul/responsabilul cu echipamentul poate pregăti echipamentul jucătorilor în vestiarele proprii de la stadion/terenul de joc cu condiţia ca acesta să părăsească vestiarul cu două ore înaintea sosirii echipei sale la stadion/terenul de joc pentru a putea fi igienizat, aerisit şi sigilat.
    Se recomandă ca, acolo unde există posibilitatea de folosire a unor spaţii libere adiacente ca vestiare suplimentare, acestea să fie utilizate de jucătorii de rezervă. Dacă acest lucru nu este posibil, jucătorii de rezervă vor merge direct pe suprafaţa de joc sau la propriile bănci de rezerve, unde vor sta până la ieşirea jucătorilor titulari la „încălzire“ (după aceasta vor putea merge la vestiar pentru a se echipa).
    Jucătorii celor două echipe nu vor ieşi în acelaşi timp la „încălzire“ şi se recomandă ieşirea acestora la o diferenţă de câteva minute, la fel ca şi întoarcerea la vestiar de pe teren la sfârşitul încălzirii. Este interzisă staţionarea sau încălzirea preliminară a jucătorilor (gimnastică/stretching) în spaţiile interioare/holuri de acces limitrofe vestiarelor.
    Mingile folosite atât la încălzire, cât şi la joc vor fi dezinfectate.
    Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar. Este de preferat ca acestea să se desfăşoare înaintea sosirii la stadion/terenul de joc, în spaţii deschise (aer liber) sau în săli/incinte unde se poate păstra distanţa de siguranţă între participanţi.
    Este obligatoriu ca băuturile (energizante, hidratante etc.) folosite de jucători, staff etc. să fie puse în sticle personalizate.
    Se va evita ceremonia salutului prin strângere de mână la începutul jocului.
    Ieşirea de pe teren prin tunelul de acces al jucătorilor şi staffurilor celor două echipe nu se va face simultan, ci cu distanţare temporală.

    3.c) Brigada de arbitri şi observatorii
    Brigada de arbitri va ajunge la stadion/terenul de joc cu 100 de minute înainte de începutul meciului. Delegatul de joc va ajunge la stadion/terenul de joc cu două ore înaintea începerii jocului. Observatorul de arbitri va ajunge la stadion/terenul de joc înainte de începerea jocului, va trece prin triajul epidemiologic, va lua loc în tribună (zona 2), de unde va viziona jocul, urmărind prestaţia arbitrilor, şi nu va intra în contact cu brigada de arbitri pe toată durata evenimentului. Organizatorul jocului trebuie să rezerve atât acestuia, cât şi delegatului de joc un loc în tribuna oficială, cât mai departe de celelalte persoane prezente la meci, astfel încât să poată urmări jocul în cele mai bune condiţii.
    Brigada de arbitri va ieşi pe suprafaţa de joc cu 10 minute înaintea începerii jocului. Controlul echipamentului de către arbitri va fi făcut pe suprafaţa de joc, evitându-se astfel staţionarea pe culoarul/tunelul de acces către terenul de joc (care nu este recomandată).

    3.d) Presa
    Toţi reprezentanţii presei care asistă la meci trebuie să declare că sunt de acord să respecte normele de igienă şi să se supună examenelor medicale.
    Masa presei trebuie să aibă o capacitate suficient de mare, pentru a se respecta astfel distanţa de siguranţă între jurnalişti.
    Se va păstra distanţa minimă la poziţionarea camerelor şi în tribuna mass-media.

    3.e) Personalul auxiliar
    În timpul în care delegaţiile echipelor sau ale arbitrilor vin la stadion/terenul de joc sau sunt în zona vestiarelor, personalul auxiliar/de întreţinere/de curăţenie al stadionului/terenului de joc trebuie să evite activităţile neesenţiale în aceste zone şi să intervină doar în cazuri excepţionale.
    Personalul medical/auxiliar/de întreţinere/de curăţenie va purta obligatoriu mască de protecţie şi mănuşi pe întreaga durată a prezenţei acestora în spaţiile închise din cadrul arenei sportive.

    3.f) Cazarea la hotel a echipei oaspete
    Pe durata competiţiei, dacă unei echipe îi este imposibil, din motive logistice, să se deplaseze în decursul aceleiaşi zile de la propria bază de cantonament către stadionul/terenul de joc unde se desfăşoară meciul şi înapoi, acesteia îi va fi permis să apeleze la serviciile de cazare ale unui hotel.
    Cazarea participanţilor la competiţiile sportive se va face respectând Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă (anexa nr. 3 „Recomandări privind funcţionarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare“).



    E. Proceduri în cazul depistării unui caz suspect de COVID-19
    1. Procedura de gestionare a situaţiilor în care apare o suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2 este stabilită prin legislaţia în vigoare.
    Se va amenaja în toate locaţiile unde se desfăşoară competiţii sportive un spaţiu de izolare pentru cel puţin o persoană cu simptomatologie COVID-19. Spaţiul trebuie să fie bine ventilat, să nu comunice cu alte incinte sau spaţii definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente la competiţie orice persoană care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie până la un consult de specialitate/testare/ evacuare.
    În cazul în care se constată simptome evidente de infecţie respiratorie la o persoană care participă la meci, se recomandă:
    a) izolarea imediată şi organizarea transportului individual al acesteia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
    b) aerisirea, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor în care aceasta s-a aflat;
    c) echipamentul de protecţie al personalului de curăţenie se colectează imediat după terminare în saci impermeabili, individuali;
    d) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore.


    2. În cazul în care, în urma testărilor programate în cadrul calendarului prevăzut la lit. D pct. 1, se descoperă unul sau mai multe cazuri pozitive, se anunţă direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi se urmează indicaţiile primite de la aceasta.
    3. Durata de izolare a cazurilor confirmate va fi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    4. Persoanele al căror test este negativ şi care nu au fost identificate drept contacţi în urma anchetei epidemiologice îşi continuă activitatea sportivă.
    5. Contacţii persoanelor pozitive, stabiliţi ca atare în urma anchetei epidemiologice, vor urma prevederile legale în vigoare.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016