Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT din 30 ianuarie 2024 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct ai Inspecţiei Judiciare
EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 110 bis din 7 februarie 2024
──────────
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 10 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 7 februarie 2024.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-sef numit din rândul judecătorilor, ajutat de un inspector-sef adjunct numit din rândul procurorilor.
(2) Inspectorul-sef şi inspectorul-sef adjunct sunt numiţi prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în urma unui concurs organizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale prezentului regulament.
(3) Numirea în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
ART. 2
(1) Concursul pentru numirea în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct se organizează, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii.
(2) Organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspector-şef şi inspector-sef adjunct se anunţă cu cel puţin 3 luni înaintea datei primei probe de concurs.
ART. 3
(1) Data, locul şi calendarul de desfăşurare a concursurilor se stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Tematica şi bibliografia de concurs se stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii.
ART. 4
Concursul constă în susţinerea următoarelor probe, în această ordine:
a) prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care s-a depus candidatura;
b) o probă scrisă tip grilă privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi rezistenţa la stres.
CAP. II
Înscrierea la concurs
ART. 5
(1) Pot participa la concursul pentru numirea în funcţia de inspector-şef inspectorii judiciari în funcţie care au calitatea de judecător şi o vechime de cel puţin un an în funcţia de inspector judiciar.
(2) Pot participa la concursul pentru numirea în funcţia de inspector-şef adjunct inspectorii judiciari în funcţie care au calitatea de procuror şi o vechime de cel puţin un an în funcţia de inspector judiciar.
ART. 6
(1) Inspectorii judiciari îşi depun candidaturile în termenul prevăzut de calendarul concursului, la Consiliul Superior al Magistraturii.
(2) Proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se depune la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut de calendarul concursului, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific. Depăşirea, din motive imputabile candidatului, a termenului de depunere a proiectului atrage decăderea din dreptul de a mai participa la concurs.
CAP. III
Organizarea şi desfăşurarea concursului
SECŢIUNEA 1
Comisiile de concurs
ART. 7
(1) Pentru concursurile pentru numirea în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct se constituie comisia de organizare a concursului, comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(2) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1) sunt numiţi prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Prin aceeaşi hotărâre, în fiecare comisie, sunt desemnaţi şi membri supleanţi care îi vor înlocui de drept, în baza hotărârii preşedintelui comisiei respective, pe acei membri ai comisiei care, din motive întemeiate, nu îşi pot exercita atribuţiile.
(3) Desemnarea membrilor comisiilor se face pe baza consimţământului scris, exprimat anterior.
(4) Aceeaşi persoană poate face parte dintr-o singură comisie de concurs.
(5) Nu pot fi numite în comisiile de concurs persoanele care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi ori cu un alt membru al comisiilor de concurs. Toţi membrii comisiilor completează declaraţii pe propria răspundere în acest sens.
(6) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (5) se iveşte ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligaţia să se retragă şi să comunice de îndată această situaţie preşedintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.
(7) Situaţiile de incompatibilitate a membrilor comisiilor de concurs sunt soluţionate de preşedinţii acestor comisii, iar situaţiile de incompatibilitate a preşedinţilor comisiilor de concurs sunt soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
(8) Declaraţiile şi contractele de participare în comisii se centralizează de comisia de organizare şi se păstrează alături de celelalte documente de concurs.
ART. 8
(1) Comisia de organizare a concursului este condusă de un preşedinte, care este secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul imposibilităţii îndeplinirii funcţiei de către acesta, comisia este condusă, în ordine, de secretarul general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii sau de directorul Direcţiei resurse umane şi organizare.
(2) Membrii comisiei de organizare sunt desemnaţi din rândul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, cu funcţii de conducere şi execuţie, funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii.
(3) Responsabilii de sală şi supraveghetorii, precum şi alte persoane care desfăşoară activitate pentru buna organizare a concursului sunt desemnaţi prin decizie a preşedintelui comisiei de organizare.
ART. 9
(1) Comisia de organizare a concursului are, în principal, următoarele atribuţii:
1. centralizează cererile de înscriere, întocmeşte listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor legale de participare la concurs, întocmeşte şi publică lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs şi publică lista finală a candidaţilor;
2. atribuie fiecărui candidat un cod alcătuit dintr-o literă şi 4 cifre, întocmeşte un proces-verbal în care se consemnează corespondenţa cu numele candidatului şi codul atribuit şi ia măsuri pentru ca aceste date să fie accesibile unui număr restrâns de persoane, care desfăşoară în concret activităţi ce presupun în mod necesar accesul la aceste date;
3. controlează şi îndrumă acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea concursului, constând, în principal, în: identificarea şi, după caz, închirierea spaţiilor adecvate pentru susţinerea probelor, asigurarea necesarului de rechizite, asigurarea asistenţei medicale pe parcursul desfăşurării probelor şi asigurarea cheltuielilor de cazare şi diurnă pentru membrii comisiilor, în condiţiile legii;
4. asigură securizarea subiectelor şi a lucrărilor scrise la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi în timpul transportului acestora, precum şi păstrarea ordinii publice la centrul de concurs;
5. asigură confecţionarea ştampilelor-tip pentru concurs, numerotate;
6. repartizează candidaţii pe săli, în ordine alfabetică, pentru proba scrisă şi pentru prezentarea proiectului şi dispune afişarea listelor pe uşile sălilor în care se desfăşoară probele, precum şi publicarea acestora pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 24 de ore înainte de susţinerea probelor;
7. preia de la comisia de examinare subiectele, baremele de evaluare şi notare pentru proba scrisă, în plicuri distincte, închise şi sigilate, precum şi grila de evaluare pentru prezentarea proiectului;
8. păstrează, în condiţii de deplină siguranţă, subiectele şi baremele de evaluare şi notare pentru proba scrisă la sediul Institutului Naţional al Magistraturii;
9. coordonează randomizarea şi multiplicarea subiectelor pentru proba scrisă, în funcţie de numărul candidaţilor, sigilând apoi plicurile care conţin necesarul de subiecte pentru fiecare sală;
10. distribuie candidaţilor subiectele multiplicate pentru proba scrisă;
11. asigură publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii a grilei de evaluare în baza căreia se face aprecierea probei constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, după încheierea acestei probe;
12. afişează baremul de evaluare şi notare la centrul de concurs şi asigură publicarea acestuia şi a subiectelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, după încheierea probei scrise;
13. organizează transportul lucrărilor scrise de la centrul de concurs la centrul de evaluare şi răspunde de securitatea acestora;
14. în ziua desfăşurării probei scrise, preia lucrările scrise şi ia măsuri în vederea corectării lor;
15. ia măsuri pentru ca în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile ori se desfăşoară probele de concurs să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament;
16. predă şi preia lucrările scrise de la membrii comisiei de contestaţii, cu ocazia soluţionării contestaţiilor la rezultatele probei scrise, şi preia procesele-verbale cuprinzând deciziile comisiei;
17. asigură publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii a listelor cu rezultatele la proba constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere;
18. asigură publicarea pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii a listelor cu rezultatele la proba scrisă;
19. calculează notele finale şi întocmeşte listele finale;
20. analizează desfăşurarea şi rezultatele concursului şi prezintă concluziile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;
21. informează de îndată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum şi cu privire la orice situaţie care impune anularea unor subiecte, cum ar fi pierderea, deteriorarea ori desecretizarea unui subiect;
22. propune Plenului Consiliului Superior al Magistraturii eventualele modificări în modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
23. îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunei desfăşurări a concursului.
(2) Preşedintele comisiei de organizare a concursului ia toate măsurile necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1). În acest scop, preşedintele comisiei de organizare stabileşte atribuţiile pentru membrii comisiei.
(3) Membrii comisiei de organizare îşi desfăşoară activitatea în timpul programului normal de lucru de la Consiliul Superior al Magistraturii sau, după caz, Institutul Naţional al Magistraturii. În mod excepţional, în situaţii temeinic justificate, membrii comisiei de organizare îşi pot desfăşura activitatea şi în afara programului normal de lucru, cu aprobarea preşedintelui comisiei de organizare a concursului.
ART. 10
(1) Pentru proba constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care se organizează concursul şi pentru proba scrisă tip grilă se constituie o singură comisie de examinare, compusă din 2 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 2 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi un specialist în management, comunicare şi resurse umane.
(2) La susţinerea probei constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei participă, cu rol consultativ, şi un psiholog din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau al curţilor de apel, desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 2 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 2 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi un specialist în management, comunicare şi resurse umane.
(4) Preşedinţii comisiilor prevăzute la alin. (1) şi (3) sunt desemnaţi cu votul majorităţii membrilor comisiei.
ART. 11
(1) Comisia de examinare are, în principal, următoarele atribuţii:
1. elaborarea grilei de evaluare pentru proba prevăzută la art. 4 lit. a), examinarea şi notarea candidaţilor în cadrul acestei probe;
2. elaborarea subiectelor şi a baremelor de evaluare şi notare pentru proba prevăzută la art. 4 lit. b) şi stabilirea timpului necesar pentru formularea răspunsurilor la întrebările din testul-grilă, cu respectarea următoarelor reguli:
a) să fie în concordanţă cu tematica şi bibliografia aprobate şi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului tematicii şi bibliografiei, pentru a fi tratate în timpul stabilit;
c) să se evite repetarea subiectelor de la concursurile anterioare;
d) să nu conţină probleme controversate în doctrină sau practică;
e) să asigure o repartizare echilibrată a răspunsurilor corecte şi a numărului de răspunsuri corecte între variantele de răspuns;
f) timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depăşească timpul alocat desfăşurării probei scrise;
g) indicarea punctajului prevăzut în barem pentru fiecare întrebare din testul-grilă.
3. predarea grilei de evaluare pentru proba prevăzută la art. 4 lit. a) către comisia de organizare a concursului, după prezentarea proiectului de către toţi candidaţii;
4. predarea către comisia de organizare a concursului, cu cel puţin 12 ore înainte de desfăşurarea probei scrise, a subiectelor şi baremelor de evaluare şi notare în plicuri distincte, închise şi sigilate.
(2) Judecătorii şi procurorii care sunt membri în comisia de examinare îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 234 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
ART. 12
(1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor soluţionează contestaţiile la baremul de evaluare şi notare pentru proba scrisă şi contestaţiile împotriva rezultatelor obţinute la proba constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei şi la proba scrisă tip grilă.
(2) Dispoziţiile art. 11 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 2
Desfăşurarea concursului
ART. 13
(1) La data prevăzută de calendarul concursului, însă cel mai târziu cu 15 zile înainte de data susţinerii primei probe a concursului, listele cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 48 de ore de la publicarea listei prevăzute la alin. (1). Contestaţiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii.
(3) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se pronunţă asupra contestaţiilor formulate în termen de cel mult 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) şi validează lista definitivă a candidaţilor.
(4) Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se comunică de îndată contestatorului.
(5) După pronunţarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs se publică în condiţiile prevăzute la alin. (1).
ART. 14
(1) În cadrul probei constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, candidaţii susţin oral, în faţa comisiei de examinare, proiectul întocmit.
(2) Comisia de examinare evaluează proiectul întocmit, verifică aptitudinile manageriale şi de comunicare ale candidatului şi evaluează aspectele legate de modul în care candidatul se raportează la valorile funcţiei pentru care candidează.
(3) Psihologul desemnat să participe la susţinerea probei, conform art. 10 alin. (2), poate adresa întrebări candidaţilor în scopul evaluării motivaţiei şi competenţelor umane şi sociale ale acestora.
(4) Aprecierea probei constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei se face în baza grilei de evaluare elaborate de comisia de examinare.
(5) Fiecare membru al comisiei evaluează şi notează candidaţii cu note de la 1 la 10. Nota la această probă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.
(6) Înregistrarea interviului prin mijloace tehnice audio-video este obligatorie. Înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfăşurării probei, după care se distrug.
(7) Grila de evaluare şi rezultatele la proba constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, după susţinerea probei de către toţi candidaţii.
(8) În vederea publicării rezultatelor prevăzute la alin. (7), fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă şi 4 cifre.
(9) Candidaţii pot formula contestaţii împotriva rezultatelor la proba constând în prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, în termen de 48 de ore de la data publicării rezultatelor pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
(10) Contestaţiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii şi se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de contestare a rezultatelor.
(11) Soluţionarea contestaţiei se realizează prin reevaluarea probei, pe baza înregistrării audio-video. Dispoziţiile alin. (2), (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
(12) Nota acordată în urma soluţionării contestaţiei este definitivă şi nu poate fi mai mică decât nota contestată.
(13) Rezultatele finale ale probei se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, prin folosirea codurilor atribuite candidaţilor conform alin. (8).
ART. 15
(1) Proba scrisă constă într-un test-grilă prin care sunt verificate cunoştinţele privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi rezistenţa la stres.
(2) În cazul în care concursul se organizează atât pentru numirea în funcţia de inspector-şef, cât şi pentru numirea în funcţia de inspector-şef adjunct, subiectele pentru proba scrisă sunt comune.
ART. 16
(1) Cu 24 de ore înainte de desfăşurarea probei scrise, comisia de examinare elaborează subiectele pentru această probă.
(2) Subiectele şi baremele de evaluare şi notare se predau în plicuri distincte, închise şi sigilate, de către comisia de examinare, comisiei de organizare a concursului, cu cel puţin 12 ore înainte de data şi ora susţinerii probei scrise.
(3) În situaţia în care sunt mai mulţi candidaţi, comisia de organizare asigură randomizarea subiectelor în 2 variante şi multiplicarea acestora în funcţie de numărul candidaţilor.
(4) Comisia de organizare asigură sigilarea plicurilor conţinând subiectele în numărul de exemplare necesar pentru fiecare sală. Plicurile se deschid la începerea probei, în prezenţa candidaţilor, după expirarea termenului de acces în sălile de concurs.
ART. 17
(1) Accesul candidaţilor în sala de concurs este permis pe baza actului de identitate, începând cu ora stabilită, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. În mod excepţional, pot fi admişi candidaţi în sală şi cu mai puţin de 30 de minute înainte de începerea probei, dar nu şi după deschiderea plicului cu subiecte.
(2) Înainte de aducerea subiectelor în săli, responsabilii de sală aduc la cunoştinţă candidaţilor modul de desfăşurare a probei şi modul de completare a datelor personale pe teza tipizată.
ART. 18
(1) Se interzice candidaţilor să deţină asupra lor pe timpul desfăşurării probei scrise orice fel de lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi orice mijloc electronic de comunicare. Supraveghetorii verifică respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea acestor dispoziţii duce la eliminarea din sală a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
(2) Candidaţii se aşază în ordine alfabetică, conform listelor afişate. Candidaţii primesc teze tipizate pe care îşi scriu cu majuscule numele şi prenumele şi completează citeţ celelalte date de pe colţul paginii ce urmează să fie lipit, precum şi coli obişnuite pentru ciorne, marcate cu ştampila de concurs.
(3) Colţul tezei tipizate se lipeşte şi se ştampilează la momentul predării lucrării, numai după ce persoanele care supraveghează în sală au verificat identitatea candidaţilor şi completarea corectă a tuturor datelor prevăzute şi după ce responsabilii de sală semnează în interiorul porţiunii din pagină care urmează să fie sigilată.
(4) Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării atrag anularea lucrării scrise respective.
(5) Frauda dovedită atrage eliminarea candidatului din concurs. Se consideră fraudă şi încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (4). În aceste cazuri responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele constatate şi măsurile luate, iar lucrarea scrisă se anulează cu menţiunea "fraudă". Procesul-verbal se comunică comisiei de organizare şi candidatului respectiv.
ART. 19
(1) Responsabilii de săli primesc plicurile cu subiecte de la preşedinte sau un membru al comisiei de organizare a concursului, verifică integritatea acestora, le deschid şi distribuie subiectele multiplicate fiecărui candidat.
(2) Niciun membru al comisiei nu poate părăsi centrul de concurs şi nu poate comunica conţinutul subiectelor până la încheierea probei scrise.
(3) Pe parcursul desfăşurării probei scrise membrii comisiei de organizare a concursului şi supraveghetorii de săli nu pot da candidaţilor indicaţii referitoare la rezolvarea subiectelor şi nu pot aduce modificări ale subiectelor sau baremelor. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisia de examinare. Pe toată durata desfăşurării probei scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiilor de examinare şi de organizare care supraveghează desfăşurarea concursului.
(4) Punctajul acordat şi timpul necesar pentru formularea răspunsurilor la întrebările din testul-grilă, stabilite de comisia de examinare, se transmit candidaţilor odată cu subiectele.
ART. 20
(1) Din momentul deschiderii plicului cu subiecte niciun candidat nu mai poate intra în sală şi niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează pentru predarea acesteia. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă.
(2) În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de una dintre persoanele care supraveghează, până la înapoierea în sala de concurs.
(3) Timpul pentru rezolvarea testului-grilă, stabilit de comisia de examinare, nu poate depăşi 4 ore şi se socoteşte din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor către fiecare candidat.
(4) Candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare neagră. Nu se foloseşte altă hârtie decât cea distribuită candidaţilor de către supraveghetori. Rezolvarea subiectelor se face exclusiv pe teza tipizată, iar soluţiile scrise pe ciorne sau pe foaia cu subiecte nu se iau în considerare.
(5) În cazul în care unii candidaţi doresc să îşi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte teze tipizate. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către supraveghetori, menţionându-se pe ele "Anulat", se semnează de doi supraveghetori şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.
(6) Fiecare candidat primeşte atâtea teze tipizate şi atâtea coli de ciornă câte îi sunt necesare.
ART. 21
(1) Pe măsură ce îşi încheie lucrările, candidaţii le predau supraveghetorilor.
(2) La expirarea timpului pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, sub semnătură, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Dacă sunt mai mulţi candidaţi, ultimii doi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
(3) Toţi candidaţii semnează, la momentul predării lucrărilor, în catalogul de sală.
(4) Pentru fiecare sală se întocmeşte un catalog de sală.
(5) Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează de comisia de organizare alături de celelalte documente de concurs.
(6) Supraveghetorii predau lucrările scrise, sub semnătură, preşedintelui comisiei de organizare, care le amestecă şi le numerotează.
(7) După încheierea probei scrise, baremul de evaluare şi notare se afişează la centrul de concurs şi se publică, împreună cu subiectele, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.
ART. 22
(1) Evaluarea şi notarea lucrărilor la proba scrisă tip grilă se realizează prin procesare electronică.
(2) Pe timpul corectării, colţul lucrării nu se desigilează.
(3) Pentru proba scrisă tip grilă se acordă fiecărui candidat o notă de la 1 la 10.
(4) Rezultatele la proba scrisă se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, prin folosirea codurilor atribuite candidaţilor conform art. 14 alin. (8).
ART. 23
(1) Candidaţii pot formula contestaţii la baremul de evaluare şi notare, în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor pe pagina de internet a Institutului Naţional al Magistraturii.
(2) Contestaţiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii şi se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termenul prevăzut de calendarul concursului. Soluţia se motivează în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru soluţionarea contestaţiilor.
(3) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări din testul-grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaţilor.
(4) În ipoteza în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul indicat ca fiind corect în baremul iniţial nu este singurul răspuns corect, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de examinare în baremul iniţial, cât şi punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(5) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, fără a fi incidente dispoziţiile alin. (4), se corectează baremul şi se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaţilor care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.
(6) Baremul stabilit în urma soluţionării contestaţiilor se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.
(7) În situaţiile prevăzute la alin. (3) - (5), se recorectează toate lucrările.
(8) După definitivarea baremului, rezultatele la proba scrisă se publică din nou pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, prin folosirea codurilor atribuite candidaţilor conform art. 14 alin. (8).
ART. 24
(1) În termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor prevăzute la art. 23 alin. (8) pe pagina de internet a Institutului Naţional al Magistraturii, candidaţii pot formula contestaţii împotriva rezultatelor obţinute la proba scrisă.
(2) Candidaţii pot contesta numai notele obţinute la propriile lucrări.
(3) Contestaţiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii şi se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termenul prevăzut de calendarul concursului.
(4) În vederea soluţionării contestaţiilor, lucrările scrise vor fi renumerotate şi resigilate, fiind înscrise într-un borderou separat.
(5) Nota obţinută în urma contestaţiei este definitivă şi nu poate fi mai mică decât nota contestată.
(6) Rezultatele în urma contestaţiilor se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, prin folosirea codurilor atribuite candidaţilor conform art. 14 alin. (8).
ART. 25
(1) Nota finală acordată candidaţilor se constituie din media aritmetică a notelor obţinute la fiecare probă de concurs.
(2) Pentru a ocupa funcţia de inspector-şef sau inspector-şef adjunct, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota finală 7, şi nu mai puţin de nota 6 la fiecare probă de concurs.
(3) Pe baza notei finale se întocmeşte tabelul de clasificare a candidaţilor care se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, prin folosirea codurilor atribuite conform art. 14 alin. (8).
(4) Rezultatele concursului pentru numirea în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct sunt supuse validării Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
(5) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate invalida concursul total sau parţial, în cazul nerespectării dispoziţiilor care reglementează desfăşurarea acestuia sau în caz de fraudă dovedită. În situaţia în care invalidează în tot concursul, prin aceeaşi hotărâre Plenul va dispune declanşarea unei noi proceduri de concurs. În cazul invalidării parţiale, prin hotărârea Plenului se indică proba de concurs care urmează a fi reluată.
(6) În cazul în care validează concursul, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (4) pe candidatul care a obţinut cea mai mare notă. La punctaje egale, plenul numeşte în funcţiile de conducere unul dintre candidaţi, având în vedere, în ordine, următoarele criterii: vechimea cea mai mare în funcţia de inspector judiciar, vechimea cea mai mare în funcţia de judecător şi procuror, experienţa managerială anterioară.
CAP. IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 26
(1) Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcţiei resurse umane şi organizare.
(2) Lucrările de concurs se păstrează în original la dosarele profesionale ale candidaţilor.
ART. 27
(1) Anunţurile sau documentele care se publică pe paginile de internet potrivit Legii nr. 305/2022 şi ale prezentului regulament cuprind, în mod obligatoriu, data şi ora publicării anunţului sau documentului respectiv.
(2) În cazul anunţurilor sau documentelor care se publică pe paginile de internet ale mai multor instituţii, publicarea se face, pe cât posibil, simultan.
(3) Toate termenele stabilite în cadrul prezentului regulament se calculează potrivit art. 181 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 28
Înscrierea candidaţilor, depunerea documentelor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, formularea contestaţiilor, precum şi orice alte aspecte stabilite de comisia de organizare a concursului se pot realiza şi prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv prin intermediul unei platforme informatice puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile anunţate de comisia de organizare a concursului.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: