Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 28 noiembrie 2023  de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 28 noiembrie 2023 de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei

EMITENT: Consiliul Concurenţei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1090 din 4 decembrie 2023
──────────
    Pus în aplicare de ORDINUL nr. 1.511 din 28 noiembrie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.090 din 4 decembrie 2023.
──────────
    În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Administrarea şi punerea în aplicare a prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea concurenţei, a prevederilor Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea privind concurenţa neloială, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, sunt încredinţate Consiliului Concurenţei, ca autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică.
    (2) Prin structurile fără personalitate juridică din cadrul Consiliului Concurenţei se realizează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, denumită în continuare Legea nr. 202/2016, a prevederilor art. 66^1-66^3, 67^1 şi 67^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile Consiliului de supraveghere din domeniul naval, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999.
    (3) Consiliul Concurenţei are, de asemenea, competenţe în administrarea şi aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echităţii şi a transparenţei pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021, a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2023, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022, ale Hotărârii Consiliului Superior de Apărare a Ţării nr. 73/2012 referitoare la aplicarea art. 46 alin. (9) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea CSAT nr. 73/2012, precum şi a prevederilor Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, denumită în continuare Legea nr. 81/2022.
    (4) Consiliul Concurenţei este organizat şi funcţionează potrivit Legii concurenţei şi prevederilor prezentului regulament.

    ART. 2
    Consiliul Concurenţei are atribuţii privind protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

    ART. 3
    (1) Potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 202/2016, în cadrul Consiliului Concurenţei este organizat şi funcţionează ca structură fără personalitate juridică Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar care îndeplineşte rolul de organism de reglementare naţional unic, structura sa organizatorică fiind reprezentată în organigrama prevăzută în anexa nr. 1.
    (2) În scopul realizării atribuţiilor şi competenţelor sale generale şi specifice prevăzute de Legea nr. 202/2016, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar elaborează propriul regulament de organizare şi funcţionare, regulament adoptat de Consiliul Concurenţei şi pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (3) Cheltuielile necesare desfăşurării activităţii Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar sunt cuprinse în bugetul propriu, parte a bugetului Consiliului Concurenţei.

    ART. 4
    (1) În cadrul Consiliului Concurenţei este organizat şi funcţionează ca structură fără personalitate juridică Consiliul de supraveghere din domeniul naval, potrivit prevederilor art. 66^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999. Structura organizatorică a Consiliului de supraveghere din domeniul naval este prevăzută în anexa nr. 1.
    (2) În scopul realizării atribuţiilor şi competenţelor sale generale şi specifice prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, Consiliul de supraveghere din domeniul naval adoptă propriul regulament de organizare şi funcţionare, care este pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (3) Cheltuielile necesare desfăşurării activităţii Consiliului de supraveghere din domeniul naval sunt cuprinse în bugetul propriu, parte a bugetului Consiliului Concurenţei.

    ART. 5
    Organizarea şi structura Consiliului Concurenţei, reglementate prin prezentul regulament, asigură realizarea atribuţiilor prevăzute de Legea concurenţei, de Legea privind concurenţa neloială, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, de Legea nr. 202/2016, de Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022, de Hotărârea CSAT nr. 73/2012, precum şi de Legea nr. 81/2022.

    CAP. II
    Organizarea şi atribuţiile Consiliului Concurenţei
    SECŢIUNEA 1
    Organizarea Consiliului Concurenţei
    ART. 6
    (1) Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate de concurenţă, îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen şi în comisii.
    (2) Organele de conducere din cadrul Consiliului Concurenţei sunt: preşedintele, secretarul general, secretarul general adjunct, directorul general, directorii, directorii adjuncţi şi şefii de serviciu.
    (3) Organele de decizie la nivelul Consiliului Concurenţei sunt: plenul, comisiile şi preşedintele.
    (4) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei dispune de aparatul propriu, la nivel central şi local, alcătuit din secretar general, secretar general adjunct, director general, direcţii, servicii şi compartimente, potrivit organigramei prevăzute în anexa nr. 1.

    ART. 7
    (1) Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea prin următoarele structuri: direcţii, servicii şi compartimente.
    (2) În organizarea Consiliului Concurenţei funcţionează un secretar general şi un secretar general adjunct, înalţi funcţionari publici, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, aflaţi în subordinea preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (3) În organizarea Consiliului Concurenţei funcţionează un director general, subordonat direct preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (4) În cadrul structurii organizatorice a Consiliului Concurenţei se pot constitui, prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, grupuri şi module de lucru, constitute din personal încadrat în structurile existente. În cazul în care nu mai sunt necesare, acestea pot fi desfiinţate sau înlocuite.
    (5) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, preşedintele Consiliului Concurenţei poate desemna, pe durata mandatului său, 1-3 consilieri onorifici, activitatea acestora fiind neremunerată.
    (6) Consilierii onorifici au obligaţia să respecte dispoziţiile legale referitoare la conflictul de interese legat de activităţile la care participă şi le este interzis să solicite, să primească şi să deţină informaţii confidenţiale, secrete de serviciu, secrete de afaceri sau secrete de stat din actele şi dosarele Consiliului Concurenţei. Pentru orice alte date şi informaţii la care au acces în activitatea de consiliere, aceştia au obligaţia de a încheia la începerea activităţii un acord de confidenţialitate, care va produce efecte inclusiv pe o perioadă de trei ani după încetarea calităţii de consilier onorific.

    ART. 8
    (1) Direcţiile, serviciile şi compartimentele Consiliului Concurenţei sunt: Direcţia bunuri de consum, Direcţia pieţe de servicii şi pieţe locale, Direcţia energie şi industrie, Direcţia carteluri, Direcţia ajutor de stat, Direcţia supraveghere transporturi, Direcţia cercetare, Direcţia asistenţă juridică şi contencios, Direcţia avizare juridică, Direcţia relaţii externe şi comunicare, Direcţia economică şi managementul personalului, Direcţia achiziţii şi administrare resurse, Compartimentul analiză licitaţii, Serviciul armonizare legislativă şi relaţii instituţionale, Serviciul comunicare şi relaţii externe, Serviciul tehnologia informaţiei şi comunicaţii, Serviciul de asistenţă tehnică şi cooperare, Serviciul de supraveghere din domeniul feroviar, Serviciul de supraveghere din domeniul naval, Serviciul achiziţii publice, Serviciul pregătire şedinţe plen, Compartimentul logistică, Unitatea economistului-şef, Compartimentul sector digital, Compartimentul comerţ online, Compartimentul analiză licitaţii, Compartimentul investiţii străine, Compartimentul dezvoltare instituţională, Compartimentul audit public intern, Compartimentul documente clasificate, Compartimentul asistenţă director general, Compartimentul Forensic IT şi Cabinetul preşedintelui, organizat la nivel de compartiment.
    (2) În înţelesul prezentului regulament, direcţiile cu atribuţii în domeniul concurenţei, respectiv al ajutorului de stat, potrivit atribuţiilor specifice stabilite prin Legea concurenţei, Legea privind concurenţa neloială şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, sunt denumite direcţiile de resort ale Consiliului Concurenţei.
    (3) Aparatul local al Consiliului Concurenţei este constituit din personal încadrat în structurile Consiliului Concurenţei şi care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul de lucru alocat, spaţiu ce poartă denumirea generică de „Inspectorat de concurenţă“.
    (4) Direcţia avizare juridică, Direcţia economică şi managementul personalului şi Direcţia achiziţii şi administrare resurse se află în subordinea secretarului general.
    (5) În cadrul Direcţiei supraveghere transporturi se organizează Serviciul de supraveghere din domeniul feroviar şi Serviciul de supraveghere din domeniul naval ce asigură aparatul tehnic necesar desfăşurării activităţii Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, respectiv a Consiliului de supraveghere din domeniul naval.
    (6) Direcţia supraveghere transporturi, prin serviciile organizate în cadrul acesteia, se subordonează Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 202/2016, respectiv Consiliului de supraveghere din domeniul naval în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999. Preşedintele Consiliului Concurenţei dispune asupra aspectelor de natură organizatorică şi de personal ale Direcţiei supraveghere transporturi cu consultarea preşedintelui Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, respectiv a preşedintelui Consiliului de supraveghere din domeniul naval.
    (7) Direcţia relaţii externe şi comunicare, Direcţia asistenţă juridică şi contencios, Direcţia bunuri de consum, Direcţia pieţe de servicii şi pieţe locale, Direcţia energie şi industrie, Direcţia carteluri, Direcţia ajutor de stat şi Direcţia cercetare sunt subordonate direct directorului general.
    (8) În cadrul Direcţiei ajutor de stat se organizează Serviciul de asistenţă tehnică şi cooperare.
    (9) În cadrul Direcţiei carteluri se organizează Compartimentul analiză licitaţii.
    (10) În cadrul Direcţiei pieţe de servicii şi pieţe locale se organizează Compartimentul sector digital, iar în cadrul Direcţiei bunuri de consum se organizează Compartimentul comerţ online.
    (11) În cadrul Direcţiei avizare juridică se organizează Serviciul pregătire şedinţe plen, Serviciul tehnologia informaţiei şi comunicaţii şi Compartimentul Forensic IT.
    (12) În cadrul Direcţiei cercetare se organizează Compartimentul dezvoltare instituţională şi Unitatea economistului-şef, organizată la nivel de serviciu.
    (13) În cadrul Direcţiei relaţii externe şi comunicare se organizează Compartimentul investiţii străine, Serviciul armonizare legislativă şi relaţii instituţionale şi Serviciul comunicare şi relaţii externe.
    (14) În cadrul Direcţiei achiziţii şi administrare resurse se organizează Serviciul achiziţii publice şi Compartimentul logistică.
    (15) Direcţia supraveghere transporturi, Compartimentul audit public intern şi Compartimentul documente clasificate sunt subordonate direct preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (16) Compartimentul asistenţă director general este subordonat direct directorului general.

    ART. 9
    (1) În cadrul Consiliului Concurenţei sunt încadrate următoarele categorii de personal: funcţionari publici de specialitate, funcţionari publici pe funcţii publice generale, manageri publici şi personal contractual.
    (2) Funcţia publică de specialitate este cea de inspector de concurenţă. Indiferent de structura din care face parte, orice inspector de concurenţă, cu excepţia debutanţilor, poate fi desemnat membru în echipele de inspecţie în procedurile de investigare a încălcărilor de lege aflate în analiza autorităţii de concurenţă.
    (3) În cadrul Direcţiei supraveghere transporturi, al Serviciului de supraveghere din domeniul feroviar şi al Serviciului de supraveghere din domeniul naval sunt încadrate aceleaşi categorii de personal ca şi în restul direcţiilor Consiliului Concurenţei.
    (4) Pentru realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale generale şi specifice, Consiliul Concurenţei poate colabora cu specialişti în diverse domenii de activitate, prin încheierea de convenţii civile sau contracte individuale de muncă cu timp parţial, după caz, în condiţiile legii. De asemenea, Consiliul Concurenţei poate solicita şi primi sprijin din partea altor instituţii specializate ale statului.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile plenului şi ale membrilor acestuia, ale comisiilor şi ale preşedintelui Consiliului Concurenţei
    ART. 10
    (1) Plenul Consiliului Concurenţei are următoarele atribuţii:
    a) examinează propunerile direcţiilor de resort privind declanşarea din oficiu a investigaţiilor;
    b) examinează propunerile de conexare sau disjungere a investigaţiilor;
    c) examinează rapoartele de investigaţie, cu eventualele obiecţii formulate la acestea, şi decide asupra măsurilor de luat;
    d) adoptă, în materia concentrărilor economice, deciziile prevăzute la art. 13 alin. (8), art. 47 alin. (2) şi (4) şi art. 48 din Legea concurenţei;
    e) acceptă sau respinge angajamente, în temeiul art. 49 din Legea concurenţei, şi aprobă modalitatea şi etapele îndeplinirii acestora;
    f) examinează propunerile direcţiilor de resort privind redeschiderea investigaţiei în cazul prevăzut la art. 49 alin. (5) din Legea concurenţei;
    g) hotărăşte în privinţa respingerii unei plângeri sau a declanşării unei investigaţii, în situaţia în care cel puţin un membru al comisiei sau preşedintele Consiliului Concurenţei solicită motivat acest lucru;
    h) face recomandări către mediul de afaceri, autorităţile publice sau consumatori, pentru facilitarea dezvoltării pieţei şi a concurenţei în cazul constatării unor disfuncţionalităţi ale pieţei în cadrul unei investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare economice;
    i) impune, prin decizie, măsurile necesare, adecvate şi proporţionale pentru remedierea disfuncţionalităţilor pieţei constatate în cadrul unei investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare economice;
    j) adoptă decizii privind măsurile interimare potrivit art. 50 din Legea concurenţei;
    k) examinează cererile privind aplicarea politicii de clemenţă, potrivit Instrucţiunilor privind condiţiile şi criteriile de aplicare a politicii de clemenţă, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 642/2019;
    l) decide asupra cererilor întreprinderilor privind recunoaşterea de către acestea a răspunderii pentru săvârşirea faptelor anticoncurenţiale în conformitate cu prevederile instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru practici anticoncurenţiale;
    m) formulează avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice, care pot avea impact anticoncurenţial, şi poate recomanda modificarea acestora;
    n) formulează puncte de vedere în temeiul art. 28 din Legea concurenţei;
    o) adoptă decizii privind închiderea de investigaţii potrivit prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea concurenţei;
    p) retrage, prin decizie, beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asocierilor de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii, potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, denumit în continuare Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003;
    q) sesizează autoritatea emitentă a unui act normativ prin care se instituie măsuri de ajutor de stat care nu respectă prevederile europene în domeniu, în vederea modificării sau abrogării;
    r) analizează şi adoptă proiectele actelor normative sau cu caracter reglementar privind activitatea Consiliului Concurenţei sau interesând activitatea acestuia;
    s) examinează şi aprobă raportul anual asupra situaţiei concurenţei, precum şi orice alte rapoarte privind concurenţa şi ajutoarele de stat;
    ş) examinează şi hotărăşte cu privire la propunerile direcţiilor de resort referitoare la aplicarea art. 8 alin. (2), art. 25 alin. (1) lit. g) - i), k) - n) şi art. 47 alin. (3) din Legea concurenţei;
    t) aprobă proiectul bugetului anual propriu, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea concurenţei;
    ţ) avizează proiectele de notificări de scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale, precum şi informările privind măsurile de ajutor de stat exceptate de la obligaţia de notificare şi măsurile de ajutor de minimis;
    u) adoptă decizii de stopare sau recuperare a ajutoarelor de minimis, în condiţiile legii;
    v) avizează respectarea prevederilor specifice din domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat în cazul intenţiei de atribuire directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice;
    w) emite avize, puncte de vedere şi decizii potrivit prevederilor Legii privind concurenţa neloială, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021, ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022, Hotărârii CSAT nr. 73/2012, precum şi ale Legii nr. 81/2022, cu respectarea prevederilor Regulamentului de procedură şi a procedurilor interne elaborate şi aprobate la nivelul Consiliului Concurenţei;
    x) emite puncte de vedere solicitate de autorităţile contractante în temeiul art. 167 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 98/2016, precum şi de entităţile contractante în temeiul art. 180 alin. (4) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 99/2016, cu privire la indiciile identificate de autorităţile sau entităţile contractante care vizează denaturarea concurenţei în cadrul sau în legătură cu procedurile de atribuire.

    (2) Plenul Consiliului Concurenţei constată săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a)-c) din Legea concurenţei, individualizează şi aplică amenda.
    (3) În situaţii de excepţie, pentru cazurile cu un grad de complexitate ridicat, la cererea motivată a cel puţin unui membru al comisiei Consiliului Concurenţei, plenul Consiliului Concurenţei constată şi sancţionează contravenţiile aflate în competenţa decizională a comisiei.
    (4) Plenul Consiliului Concurenţei adoptă decizia prevăzută la art. 58 din Legea concurenţei, dacă întreprinderea nu s-a conformat unei decizii a acestuia.
    (5) Plenul Consiliului Concurenţei poate delega, în funcţie de complexitatea cazului, către o comisie formată din 3 membri ai plenului examinarea acestuia şi luarea deciziilor corespunzătoare. Hotărârea plenului de delegare a atribuţiilor şi de desemnare a componenţei comisiei va fi pusă în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei. Dacă în componenţa comisiei nu intră preşedintele Consiliului Concurenţei, prin ordinul de desemnare a acesteia va fi stabilit membrul care va conduce şedinţele.
    (6) Membrii plenului Consiliului Concurenţei au următoarele atribuţii:
    a) participă la dezbaterile din cadrul plenului sau al comisiilor, după caz, deliberând în conformitate cu atribuţiile legale conferite fiecărei formaţiuni deliberative;
    b) pot propune deschiderea investigaţiilor privind posibila încălcare a dispoziţiilor Legii concurenţei;
    c) pot propune deschiderea investigaţiilor privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri din diferite sectoare ale economiei;
    d) pot propune realizarea unor cercetări aprofundate privind posibila încălcare a prevederilor Legii privind concurenţa neloială;
    e) îndeplinesc orice alte atribuţii conform delegării preşedintelui.


    ART. 11
    (1) Comisiile desemnate potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea concurenţei examinează propunerile formulate de direcţiile de resort, potrivit competenţelor acestora, cu excepţia propunerilor care sunt adresate preşedintelui sau plenului.
    (2) Comisiile Consiliului Concurenţei desemnate prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea concurenţei, au următoarele atribuţii:
    a) adoptă decizii de respingere a plângerilor privind practicile anticoncurenţiale, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea concurenţei, sau hotărăsc declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 8 şi 13 din Legea concurenţei, precum şi a dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ca urmare a soluţionării unei plângeri;
    b) constată şi aplică, prin decizie, sancţiunile pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 53 lit. a)-c), art. 54 şi art. 55 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea concurenţei;
    c) adoptă decizii prin care obligă la plata unor amenzi cominatorii potrivit prevederilor art. 59 din Legea concurenţei;
    d) examinează propunerile formulate de direcţiile de resort privind modul în care au fost puse în aplicare deciziile Consiliului Concurenţei, adoptate în comisie;
    e) adoptă decizia prevăzută la art. 58 din Legea concurenţei, dacă întreprinderea nu s-a conformat unei decizii a Comisiei Consiliului Concurenţei.

    (3) Plenul Consiliului Concurenţei poate delega unei comisii formate din 3 membri ai acestuia examinarea rapoartelor de investigaţie şi decizia asupra măsurilor de luat, analiza autorizărilor concentrărilor economice, precum şi a punctelor de vedere, a recomandărilor şi a avizelor formulate în realizarea atribuţiilor prevăzute de lege. Prin ordinul de stabilire a componenţei comisiei, preşedintele Consiliului Concurenţei va desemna pe unul dintre membrii acesteia pentru a conduce lucrările. La cererea motivată a cel puţin unuia dintre membrii comisiei sau a preşedintelui Consiliului Concurenţei, cazul cu care aceasta a fost învestită este supus atenţiei plenului Consiliului Concurenţei, care va decide.

    ART. 12
    (1) Preşedintele Consiliului Concurenţei are următoarele atribuţii:
    a) angajează patrimonial, prin semnătura sa, în calitate de ordonator principal de credite, Consiliul Concurenţei ca persoană juridică şi îl reprezintă ca instituţie publică în faţa persoanelor fizice şi juridice, a autorităţilor legislative, judiciare şi administrative, precum şi a altor instituţii româneşti şi străine, a organismelor şi organizaţiilor internaţionale;
    b) conduce şedinţele plenului Consiliului Concurenţei şi supune la vot propunerile membrilor plenului;
    c) emite ordine de punere în aplicare, suspendare sau abrogare a reglementărilor adoptate în plen de Consiliul Concurenţei, precum şi a regulamentelor şi instrucţiunilor aprobate de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi de Consiliul de supraveghere din domeniul naval;
    d) exercită temporar mandatul de preşedinte al Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar până la desemnarea unui nou preşedinte, respectiv pe perioada pentru care a intervenit indisponibilitatea exercitării mandatului preşedintelui Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, potrivit prevederilor art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 202/2016;
    e) desemnează prin ordin componenţa comisiilor Consiliului Concurenţei pentru fiecare caz;
    f) emite adresele de răspuns potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) şi ale art. 47 alin. (1) din Legea concurenţei, atunci când plângerea, respectiv operaţiunea de concentrare economică nu intră sub incidenţa legii;
    g) poate solicita analizarea în plen a unui caz aflat spre soluţionare în competenţa unei comisii;
    h) dispune, prin ordin, efectuarea investigaţiilor pe baza hotărârii luate de plen sau de comisie, desemnând raportorul, la propunerea directorului general, şi poate recomanda un termen rezonabil de finalizare a investigaţiei;
    i) emite ordin prin care abilitează cu puteri de inspecţie, pentru fiecare caz, inspectorii de concurenţă;
    j) emite decizii privind caracterul protejat al comunicărilor dintre întreprinderi şi avocat, în temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (10) din Legea concurenţei;
    k) permite părţilor în cauză consultarea dosarului de investigaţie şi obţinerea, în format electronic, a unor copii şi extrase ale actelor procedurii de investigaţie;
    l) poate permite, prin ordin, consultarea, precum şi obţinerea unor copii sau extrase ale documentelor, datelor şi informaţiilor din dosarul cauzei care sunt confidenţiale, potrivit art. 45 alin. (4) din Legea concurenţei;
    m) fixează data până la care trebuie trimise observaţiile părţilor implicate în procedura de investigaţie, cu privire la conţinutul raportului de investigaţie, respectiv data audierii, după caz;
    n) poate desemna experţi şi poate admite, la cererea autorului plângerii, audierea acestuia, precum şi a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deţine date şi informaţii relevante pentru stabilirea adevărului în cauza investigată;
    o) semnează avizele şi punctele de vedere emise de Consiliul Concurenţei potrivit Legii concurenţei şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, precum şi ordinele şi deciziile Consiliului Concurenţei prin care se dispun măsuri şi se aplică sancţiuni, cu excepţia deciziilor adoptate de comisiile Consiliului Concurenţei care se semnează de către membrii acestora;
    p) emite ordinul de închidere a unei investigaţii declanşate din oficiu, potrivit prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea concurenţei;
    q) exercită prerogative disciplinare asupra personalului Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    r) numeşte şi revocă din funcţie membrii Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, precum şi membrii Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    s) dispune derularea procedurilor de recrutare, promovare în grad/funcţie, detaşare, transfer al personalului Consiliului Concurenţei;
    ş) numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul Consiliului Concurenţei;
    t) semnează avizele adoptate potrivit prevederilor art. 70 din Legea concurenţei;
    ţ) aprobă deplasările în ţară şi în străinătate pentru personalul instituţiei, în condiţiile legii;
    u) aprobă statul de funcţii, drepturile de natură salarială şi fişa postului pentru personalul din cadrul aparatului Consiliului Concurenţei;
    v) aprobă componenţa comisiei de monitorizare, programul de dezvoltare şi raportul asupra sistemului de control managerial intern, precum şi registrul riscurilor la nivelul Consiliului Concurenţei;
    w) aprobă proiectele ce urmează a fi derulate în cadrul instituţiei;
    x) aprobă adresele formulate în scopul îndeplinirii competenţelor Consiliului Concurenţei în domeniul ajutorului de stat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014;
    y) semnează/aprobă delegaţiile de reprezentare în instanţă pentru conducerea şi personalul de specialitate juridică din cadrul Direcţiei asistenţă juridică şi contencios sau Direcţiei avizare juridică, după caz, acţiunile în justiţie, cererile de autorizare judiciară pentru efectuarea inspecţiilor, răspunsurile la interogatoriu, căi de atac, renunţarea la acţiuni şi la căi de atac, precum şi apărările/poziţiile Consiliului Concurenţei formulate în faţa instanţelor judecătoreşti europene;
    z) semnează adresele emise de Consiliul Concurenţei în baza prevederilor Legii privind concurenţa neloială, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021, a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022, Hotărârii CSAT nr. 73/2012, precum şi a prevederilor Legii nr. 81/2022, cu respectarea prevederilor Regulamentului de procedură şi a procedurilor interne elaborate şi aprobate la nivelul Consiliului Concurenţei.

    (2) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate delega puteri de reprezentare, prin ordin, oricăruia dintre vicepreşedinţi sau consilieri de concurenţă, secretarului general, secretarului general adjunct, directorului general, directorilor, inspectorilor de concurenţă sau oricăror altor salariaţi, mandatul trebuind să menţioneze expres puterile delegate şi durata exercitării lor.
    (3) În caz de absenţă ori de indisponibilitate a preşedintelui, reprezentarea legală a Consiliului Concurenţei revine unuia dintre vicepreşedinţi sau, în lipsa acestora, unui alt membru al plenului Consiliului Concurenţei, înlocuitorul fiind desemnat prin ordin al preşedintelui pe durata absenţei sau a indisponibilităţii sale.
    (4) Preşedintele Consiliului Concurenţei îşi poate organiza, potrivit dispoziţiilor legale, propriul cabinet, la nivel de compartiment.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Atribuţiile secretarului general şi ale secretarului general adjunct
    ART. 13
    (1) În activitatea sa, secretarul general este ajutat de un secretar general adjunct şi are relaţii funcţionale cu structurile din cadrul Consiliului Concurenţei, cu organele administraţiei publice centrale şi locale în aria sa de activitate, precum şi cu furnizorii de bunuri şi servicii.
    (2) Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt subordonaţi preşedintelui Consiliului Concurenţei şi au următoarele atribuţii:
    a) coordonează buna funcţionare a structurilor şi activităţilor din subordine;
    b) coordonează proiecte, grupuri de lucru, echipe interdepartamentale sau activităţi în vederea atingerii obiectivelor Consiliului Concurenţei;
    c) coordonează sau fac parte din unitatea de implementare a proiectelor Consiliului Concurenţei constituită potrivit prevederilor art. 7 alin. (4);
    d) avizează delegaţiile de reprezentare în instanţă de către conducerea şi personalul de specialitate juridică din cadrul Direcţiei avizare juridică, acţiunile în justiţie, răspunsurile la interogatoriu, căile de atac, renunţările la acţiuni şi la căi de atac;
    e) aplică strategia generală stabilită de plenul Consiliului Concurenţei, în colaborare cu celelalte direcţii;
    f) asigură gestionarea eficientă a resurselor, păstrarea şi conservarea patrimoniului şi iau măsuri pentru asigurarea integrităţii acestuia;
    g) fundamentează programele privind bugetarea activităţii instituţiei prin colaborare cu direcţiile, serviciile şi compartimentele din cadrul Consiliului Concurenţei;
    h) urmăresc îndeplinirea activităţilor şi obiectivelor stabilite compartimentelor din subordine;
    i) colaborează cu direcţiile, serviciile şi compartimentele în vederea elaborării de propuneri privind dezvoltarea patrimoniului şi dotarea, potrivit necesităţilor, a Consiliului Concurenţei;
    j) coordonează activităţile de investiţii, tehnico-administrative, de transport şi aprovizionare în vederea asigurării condiţiilor materiale necesare funcţionării Consiliului Concurenţei;
    k) aprobă toate documentele ce se înaintează preşedintelui Consiliului Concurenţei privind problemele din compartimentele pe care le coordonează;
    l) propun măsuri ce trebuie luate cu privire la circulaţia şi transferul bunurilor;
    m) propun măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul Consiliului Concurenţei;
    n) coordonează procesul de monitorizare a punerii în executare a proceselor-verbale de sancţionare şi a deciziilor Consiliului Concurenţei privind sancţionarea întreprinderilor pentru încălcarea prevederilor Legii concurenţei, precum şi a deciziilor de autorizare a concentrărilor economice;
    o) propun angajarea, avansarea în funcţie şi grade profesionale, sancţionarea disciplinară şi eliberarea din funcţie a salariaţilor din direcţiile şi serviciile ce intră în subordinea directă a acestora;
    p) stabilesc modul de utilizare şi de arhivare a registrelor;
    q) aprobă proiectele propuse a se derula în cadrul instituţiei, conform competenţelor stabilite de preşedinte;
    r) participă la şedinţele în plen ale Consiliului Concurenţei, cu excepţia deliberărilor;
    s) coordonează elaborarea şi dezvoltarea sistemului de control managerial intern;
    ş) propun sau aprobă, în conformitate cu delegarea de atribuţii, modificarea planului anual de pregătire şi a planului anual de achiziţii publice în vederea îndeplinirii obiectivelor instituţionale;
    t) propun sau dispun, în conformitate cu delegarea de atribuţii, măsuri pentru implementarea eficientă şi eficace a normelor în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat;
    ţ) coordonează elaborarea strategiei privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - TIC;
    u) asigură îndeplinirea oricăror altor atribuţii sau însărcinări încredinţate de preşedintele Consiliului Concurenţei.

    (3) Preşedintele stabileşte prin ordin activităţile coordonate de secretarul general şi de secretarul general adjunct.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Atribuţiile directorului general, ale directorilor, ale directorilor adjuncţi şi ale şefilor de servicii
    ART. 14
    Directorul general are următoarele atribuţii:
    a) coordonează implementarea obiectivelor strategice ale Consiliului Concurenţei;
    b) coordonează derularea proceselor şi procedurilor de lucru care guvernează activitatea Consiliului Concurenţei, atât faţă de plenul Consiliului Concurenţei, cât şi faţă de părţile implicate în procedurile Consiliului Concurenţei;
    c) aplică strategia generală stabilită de plenul Consiliului Concurenţei şi coordonează proiecte, grupuri de lucru, echipe interdepartamentale sau activităţi în vederea atingerii obiectivelor Consiliului Concurenţei;
    d) urmăreşte respectarea regulilor procedurale, inclusiv dreptul la apărare al părţilor implicate şi dreptul terţilor de a lua parte la procedurile Consiliului Concurenţei;
    e) avizează delegaţiile de reprezentare în instanţă de către directorii şi inspectorii de concurenţă din cadrul Direcţiei asistenţă juridică şi contencios, acţiunile în justiţie, cererile de autorizare judiciară pentru efectuarea inspecţiilor, răspunsurile la interogatoriu, căile de atac, renunţările la acţiuni şi la căi de atac, precum şi apărările/poziţiile Consiliului Concurenţei formulate în faţa instanţelor judecătoreşti europene;
    f) elaborează şi actualizează permanent fişele de post pentru personalul din subordine şi le transmite pentru păstrare la dosarul profesional;
    g) conduce, coordonează şi gestionează activitatea operaţională a direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din subordine;
    h) aprobă documentele, precum şi proiectele de ordine ale preşedintelui Consiliului Concurenţei şi proiectele de decizii ale Consiliului Concurenţei elaborate în cadrul direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor pe care le coordonează, care se referă la activitatea acestor structuri;
    i) verifică stadiul de operare exactă a fiecărui caz instrumentat de către direcţiile, serviciile şi compartimentele din subordinea sa;
    j) solicită date şi documente direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din structura organizatorică a instituţiei, conform însărcinărilor primite de la preşedintele Consiliului Concurenţei, având acces la documentele care circulă în cadrul acestora;
    k) urmăreşte prezentarea documentelor şi soluţionarea cazurilor în cadrul termenelor legale de către direcţiile, serviciile şi compartimentele din subordine, precum şi armonizarea programelor intercompartimentale;
    l) solicită îndeplinirea oricăror activităţi de către personalul din direcţiile, serviciile şi compartimentele din subordine, în vederea îndeplinirii sarcinilor încredinţate de către preşedintele Consiliului Concurenţei;
    m) coordonează, îndrumă, supraveghează şi raportează preşedintelui Consiliului Concurenţei modul în care sarcinile, dispoziţiile şi hotărârile luate la nivelul conducerii instituţiei sunt puse în aplicare de către direcţiile, serviciile şi compartimentele din subordinea sa;
    n) evaluează, în mod obiectiv şi în condiţiile legii, activitatea profesională a personalului din subordine, pe baza criteriilor de performanţă stabilite pentru îndeplinirea obiectivelor specifice domeniului de activitate pe care îl coordonează;
    o) propune preşedintelui Consiliului Concurenţei desemnarea raportorilor în cazurile investigate de Consiliul Concurenţei;
    p) aprobă nota prin care sunt desemnaţi membrii echipei de investigaţie, conform propunerii directorului direcţiei de resort;
    q) asistă şi îndrumă preşedintele şi plenul Consiliului Concurenţei la respectarea procedurilor de lucru ale Consiliului Concurenţei;
    r) realizează informări, analize şi rapoarte solicitate de către preşedintele sau plenul Consiliului Concurenţei;
    s) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii Consiliului Concurenţei;
    ş) participă la şedinţele plenului Consiliului Concurenţei fără drept de vot;
    t) elaborează Planul anual de acţiuni al Consiliului Concurenţei;
    ţ) coordonează dezvoltarea tehnologiilor investigative forensic IT pentru obţinerea de informaţii relevante în cadrul investigaţiilor derulate de Consiliul Concurenţei, solicită şi primeşte din partea Compartimentului Forensic IT suport de specialitate în cadrul investigaţiilor derulate;
    u) coordonează metodologic activitatea Compartimentului Forensic IT în ceea ce priveşte analiza de tip forensic IT a datelor din imaginile/copiile forensic obţinute în timpul inspecţiilor autorităţii de concurenţă;
    v) face parte din unitatea de implementare a proiectelor Consiliului Concurenţei constituită potrivit prevederilor art. 7 alin. (4);
    w) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Concurenţei în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 12 sau ca urmare a hotărârilor plenului Consiliului Concurenţei.


    ART. 15
    Directorii, directorii adjuncţi şi şefii de serviciu au următoarele atribuţii:
    a) organizează, controlează şi răspund pentru realizarea la termen a sarcinilor stabilite de preşedintele Consiliului Concurenţei în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 12 sau ca urmare a hotărârilor plenului Consiliului Concurenţei, precum şi a celor stabilite pe cale ierarhică de secretarul general, pentru personalul din subordine, sau de directorul general, pentru personalul din subordine;
    b) răspund de distribuirea echilibrată a sarcinilor de serviciu către salariaţi, elaborând fişa postului pentru posturile din structura pe care o conduc;
    c) actualizează, atunci când este cazul, fişele de post pentru salariaţii din subordine şi le transmit pentru păstrare la dosarul profesional;
    d) repartizează lucrările personalului din subordine, le stabilesc prioritatea şi răspund pentru soluţionarea acestora în termenele legale;
    e) susţin, alături de echipele de caz şi/sau personalul din subordine, lucrările elaborate de acestea în faţa conducerii;
    f) aprobă prin semnătură lucrările întocmite în cadrul structurii conduse, cu excepţia rapoartelor de investigaţie;
    g) coordonează şi gestionează resursele umane existente la nivelul compartimentului, în sensul motivării acestora şi al identificării nevoii de perfecţionare individuală;
    h) evaluează, în mod obiectiv şi în condiţiile legii, activitatea profesională a personalului din subordine, pe baza criteriilor de performanţă stabilite pentru îndeplinirea obiectivelor specifice domeniului de activitate pe care îl coordonează;
    i) fac propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor pe care le coordonează;
    j) formulează propuneri referitoare la asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare funcţionării structurii conduse;
    k) asigură respectarea de către salariaţii din subordine a procesului de inventariere şi arhivare a lucrărilor prevăzute în Nomenclatorul arhivistic al Consiliului Concurenţei, precum şi de predare a acestora la arhiva acestuia;
    l) asigură reprezentarea Consiliului Concurenţei, pe bază de mandat, la evenimente organizate pe plan intern şi extern, în domeniul de activitate pe care îl coordonează şi în limitele prevăzute de mandat;
    m) aprobă programarea concediilor de odihnă pentru salariaţii din subordine, cererile de efectuare a concediilor, cererile de reprogramare a efectuării concediilor de odihnă şi motivează cererile de rechemare din concediul de odihnă;
    n) asigură respectarea de către salariaţii din subordine a normelor de disciplină, ordine şi etică;
    o) aprobă foaia de prezenţă lunară pentru personalul din subordine;
    p) coordonează şi răspund de realizarea activităţilor care le sunt delegate;
    q) raportează periodic către superiorul ierarhic modul de îndeplinire a planului de acţiuni al structurii pe care o conduc;
    r) îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Concurenţei sau de secretarul general, secretarul general adjunct ori directorul general, pentru personalul coordonat.


    SECŢIUNEA a 5-a
    Atribuţiile direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor
    ART. 16
    (1) Direcţiile, serviciile şi compartimentele din cadrul Consiliului Concurenţei au atribuţii generale şi atribuţii specifice.
    (2) Atribuţiile generale ale direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor Consiliului Concurenţei sunt următoarele:
    a) contribuie la elaborarea proiectului planului anual de acţiuni şi a proiectului de raport anual al Consiliului Concurenţei;
    b) elaborează şi implementează proiectele Consiliului Concurenţei, individual şi în colaborare cu alte direcţii;
    c) aplică strategia generală stabilită de plenul Consiliului Concurenţei;
    d) îndeplinesc obiectivele şi activităţile prevăzute în planul anual de acţiune;
    e) predau la arhiva Consiliului Concurenţei toate dosarele, studiile, rapoartele şi alte documente ce conţin date şi informaţii utile şi participă la crearea bazei centralizate de date şi de documentare a Consiliului Concurenţei;
    f) colaborează cu Direcţia asistenţă juridică şi contencios şi Direcţia avizare juridică în vederea îndeplinirii activităţii de reprezentare a Consiliului Concurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti;
    g) colaborează cu reprezentanţii desemnaţi în cadrul Grupului de lucru contencios UE aflat sub coordonarea agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea formulării poziţiei Consiliului Concurenţei;
    h) elaborează proceduri operaţionale şi de sistem în domeniul lor de activitate;
    i) îndeplinesc oricare alte atribuţii prevăzute de lege, specifice activităţii direcţiei, dispuse de şefii ierarhici superiori ori de preşedinte în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 12 sau ca urmare a hotărârilor plenului Consiliului Concurenţei.


    ART. 17
    (1) Direcţia bunuri de consum, Direcţia pieţe de servicii şi pieţe locale şi Direcţia energie şi industrie au următoarele atribuţii:
    a) desfăşoară activităţi de cunoaştere a pieţelor, în vederea detectării existenţei unor fenomene sau practici anticoncurenţiale;
    b) analizează plângerile formulate potrivit prevederilor art. 41 din Legea concurenţei şi sesizările privind practicile anticoncurenţiale, în scopul elaborării de propuneri corespunzătoare;
    c) analizează notificarea operaţiunilor de concentrare economică şi elaborează propuneri, pe baza celor constatate, în aplicarea prevederilor art. 47 din Legea concurenţei;
    d) întocmesc comunicările către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în scopul aplicării prevederilor art. 47 alin. (9) din Legea concurenţei;
    e) desfăşoară activităţile de descoperire şi investigare a cazurilor care privesc încălcarea dispoziţiilor art. 5, 6, 8 şi 13 din Legea concurenţei, precum şi a dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    f) realizează inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei, inclusiv ca urmare a unei solicitări adresate Consiliului Concurenţei de Comisia Europeană sau de o altă autoritate de concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 şi ale art. 12 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, denumit în continuare Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004;
    g) realizează interviuri potrivit prevederilor art. 37 din Legea concurenţei;
    h) elaborează propuneri pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2), art. 10, art. 13 alin. (8), art. 25 alin. (1) lit. e), g), h), i), k) şi n), art. 28, art. 43 alin. (2), art. 46 - 50, art. 53 lit. a) - c), art. 54, art. 55 alin. (1) şi (2) şi art. 57 - 59 din Legea concurenţei;
    i) efectuează investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea concurenţei;
    j) elaborează propuneri privind soluţionarea cererilor de clemenţă;
    k) elaborează propuneri în vederea emiterii de avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice care pot avea impact anticoncurenţial, cu posibilitatea recomandării modificării acestora;
    l) colaborează cu Serviciul pregătire şedinţe plen la elaborarea şi redactarea proiectelor de ordine şi decizii ale Consiliului Concurenţei emise în cazurile instrumentate;
    m) colaborează cu direcţiile Consiliului Concurenţei pe probleme specifice din domeniul feroviar şi naval;
    n) analizează, din perspectiva regulilor de concurenţă, documentaţia aferentă intenţiilor de atribuire directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice şi formulează propuneri, împreună cu Direcţia ajutor de stat, în vederea emiterii avizelor prevăzute de art. 52 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 51/2006;
    o) elaborează propuneri în vederea formulării de către Consiliul Concurenţei a unor recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea măsurilor care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
    p) transmit spre executare deciziile Consiliului Concurenţei şi procesele-verbale de constatare şi sancţionare şi urmăresc aplicarea efectivă a acestora, respectiv a obligaţiilor sau condiţiilor impuse de Consiliul Concurenţei, cu excepţia încasării taxei de autorizare şi a amenzii contravenţionale;
    q) elaborează propuneri pentru aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. j) din Legea concurenţei;
    r) colaborează cu organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţiile patronale în ceea ce priveşte politicile de ramură sau sectoriale;
    s) reprezintă Consiliul Concurenţei şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil, potrivit art. 25 alin. (1) lit. p) din Legea concurenţei.

    (2) Direcţia pieţe de servicii şi pieţe locale, pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1), are următoarele atribuţii:
    a) desfăşoară activităţi de cercetare a cazurilor care privesc încălcarea prevederilor Legii privind concurenţa neloială şi monitorizează, pe plan local, comportamentul pe piaţă al întreprinderilor sau al asocierilor de întreprinderi, din punctul de vedere al respectării Legii concurenţei şi al Legii privind concurenţa neloială;
    b) analizează plângerile şi sesizările privind practicile de concurenţă neloială, în scopul elaborării de propuneri corespunzătoare;
    c) desfăşoară activităţi de cercetare a cazurilor care privesc încălcarea prevederilor Legii nr. 81/2022 şi monitorizează, pe plan local, comportamentul pe piaţă al întreprinderilor sau al asocierilor de întreprinderi, pentru a depista practicile comerciale neloiale între întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar;
    d) acordă sprijin Direcţiei ajutor de stat în vederea verificării datelor şi informaţiilor raportate de către furnizorii de ajutor de stat, atunci când există îndoieli serioase cu privire la corectitudinea acestora;
    e) acordă asistenţă de specialitate furnizorilor de ajutor de stat în vederea întocmirii raportărilor privind ajutoarele de stat acordate la nivel local şi elaborării schemelor de ajutor de stat;
    f) analizează solicitările unităţilor administrativ-teritoriale competente ori ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, având ca scop serviciile de utilităţi publice căreia i-au fost transferate responsabilităţile unităţilor administrativ-teritoriale membre privind organizarea şi reglementarea serviciului de utilităţi publice de avizare a măsurilor administrative de atribuire directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, precum şi documentaţia aferentă, şi formulează propuneri de soluţionare a acestora, împreună cu direcţiile de resort şi cu Direcţia ajutor de stat, în vederea emiterii avizelor prevăzute de art. 52 alin. (2) din Legea nr. 51/2006;
    g) analizează proiectele de acte normative sau administrative prin care se instituie scheme/ajutoare de minimis şi formulează propuneri în vederea emiterii avizelor din punctul de vedere al respectării reglementărilor în domeniu;
    h) urmăreşte realizarea logisticii necesare funcţionării aparatului teritorial.

    (3) Direcţia bunuri de consum poate acorda sprijin Direcţiei pieţe de servicii şi pieţe locale în cazurile de practici comerciale neloiale între întreprinderi, din perspectivă metodologică şi analitică, instrumentate în baza Legii nr. 81/2022.
    (4) În cadrul Direcţiei pieţe de servicii şi pieţe locale funcţionează Compartimentul sector digital, iar în cadrul Direcţiei bunuri de consum funcţionează Compartimentul comerţ online, care, pe lângă cele prevăzute la alin. (1), au următoarele atribuţii:
    a) desfăşoară activităţile privind detectarea şi investigarea cazurilor de încălcare a obligaţiilor stabilite prin Regulamentul (UE) 2019/1.150, ale cărui măsuri de punere în aplicare au fost adoptate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021, în sarcina furnizorilor de servicii de intermediere online şi a furnizorilor de motoare de căutare online care furnizează sau oferă spre furnizare servicii întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online şi, respectiv, utilizatorilor profesionali de site-uri, care îşi au sediul sau reşedinţa pe teritoriul României şi care, prin intermediul serviciilor de intermediere online sau al motoarelor de căutare online respective, oferă bunuri sau servicii consumatorilor aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, indiferent de locul de stabilire sau de reşedinţă al furnizorilor serviciilor respective şi indiferent de dreptul aplicabil;
    b) efectuează cercetări aprofundate potrivit prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021;
    c) efectuează analize preliminare potrivit prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021;
    d) monitorizează îndeplinirea obligaţiilor de către furnizorii de servicii de intermediere online şi furnizorii de motoare de căutare online stabilite prin regulamentul european pus în aplicare prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021 sau prin deciziile emise ca urmare a finalizării unei cercetări aprofundate;
    e) analizează sesizările formulate potrivit prevederilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2021.


    ART. 18
    (1) Direcţia carteluri are următoarele atribuţii:
    a) desfăşoară activităţi de cunoaştere a pieţelor, în vederea detectării existenţei unor fenomene sau practici de natură a avea efecte anticoncurenţiale;
    b) analizează plângerile formulate în baza art. 41 din Legea concurenţei şi sesizările privind cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5 din Legea concurenţei, ale art. 8 din Legea concurenţei atunci când plângerea sau sesizarea vizează, în acelaşi timp, şi încălcarea art. 5 din Legea concurenţei, precum şi a dispoziţiilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în scopul elaborării de propuneri corespunzătoare;
    c) desfăşoară activităţile de descoperire şi investigare a cazurilor care privesc încălcarea prevederilor art. 5 din Legea concurenţei, ale art. 8 din Legea concurenţei atunci când este vizată, în acelaşi timp, şi încălcarea art. 5 din Legea concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    d) realizează inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei, inclusiv ca urmare a unei solicitări adresate Consiliului Concurenţei de către Comisia Europeană sau de o altă autoritate de concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003;
    e) realizează interviuri potrivit prevederilor art. 37 din Legea concurenţei;
    f) elaborează propuneri pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2), art. 43 alin. (2), art. 46, art. 49, art. 50 alin. (1) - (3), art. 53 lit. b) şi c), art. 54, art. 55 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (2), art. 57 - 59 din Legea concurenţei;
    g) elaborează propuneri privind soluţionarea cererilor de clemenţă;
    h) colaborează cu Serviciul pregătire şedinţe plen la elaborarea şi redactarea proiectelor de ordine şi decizii ale Consiliului Concurenţei emise în cazurile instrumentate;
    i) transmite spre executare deciziile Consiliului Concurenţei şi procesele-verbale de constatare şi sancţionare şi urmăreşte aplicarea efectivă a acestora, respectiv a obligaţiilor sau condiţiilor impuse de Consiliul Concurenţei, cu excepţia plăţii amenzii contravenţionale;
    j) reprezintă Consiliul Concurenţei şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil, potrivit art. 25 alin. (1) lit. p) din Legea concurenţei;
    k) elaborează propuneri pentru aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. j) din Legea concurenţei.

    (2) În cadrul Direcţiei carteluri funcţionează Compartimentul analiză licitaţii, care, pe lângă cele prevăzute la alin. (1), are următoarele atribuţii:
    a) analizează solicitările autorităţilor contractante formulate în temeiul art. 167 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, precum şi solicitările entităţilor contractante formulate în temeiul art. 180 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, în scopul elaborării de propuneri corespunzătoare;
    b) elaborează propuneri în vederea emiterii de avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice din domeniul achiziţiilor publice, care pot avea impact anticoncurenţial, cu posibilitatea recomandării modificării acestora.


    ART. 19
    (1) Direcţia relaţii externe şi comunicare are următoarele atribuţii:
    a) coordonează participarea Consiliului Concurenţei la activitatea organizaţiilor internaţionale cu care colaborează şi formulează punctul de vedere al Consiliului Concurenţei în colaborare cu celelalte direcţii;
    b) coordonează implementarea măsurilor de politici publice aferente proiectelor comune derulate cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);
    c) organizează activităţi de informare-documentare în domeniul relaţiilor internaţionale;
    d) asigură secretariatul Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2022, prin personalul desemnat prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei;
    e) acordă asistenţă de specialitate în domeniul relaţiilor internaţionale pentru toate structurile componente ale Consiliului Concurenţei.

    (2) În cadrul Direcţiei relaţii externe şi comunicare funcţionează Compartimentul investiţii străine, care are următoarele atribuţii:
    a) asigură cooperarea la nivel naţional cu autorităţile implicate în procedura de examinare a investiţiilor străine directe şi aplicarea regimului juridic al investiţiilor străine directe în România;
    b) cooperează cu punctele de contact ale statelor membre ale Uniunii Europene în domeniul investiţiilor străine directe;
    c) asigură coordonarea cooperării Consiliului Concurenţei cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi cu instituţiile implicate în domenii ce ţin de securitatea naţională;
    d) gestionează documentele clasificate din cadrul cooperării Consiliului Concurenţei cu instituţiile europene şi statele membre în domeniul investiţiilor străine directe pe piaţa românească şi pe piaţa internă a Uniunii Europene;
    e) organizează şi pregăteşte reuniunile interinstituţionale în vederea implementării şi aplicării regimului juridic al investiţiilor străine directe;
    f) asigură prezenţa în cadrul grupurilor de lucru specifice domeniului său de competenţă la nivel naţional, european şi internaţional;
    g) culege şi prelucrează date şi informaţii necesare întocmirii rapoartelor anuale, în vederea transmiterii acestora către instituţiile europene potrivit legislaţiei europene şi naţionale care prevede acest lucru;
    h) realizează rapoarte, studii, analize, în domeniul investiţiilor, în sectoarele relevante;
    i) promovează cultura concurenţei în domeniul investiţiilor străine directe pe piaţa românească şi pe piaţa internă a Uniunii Europene;
    j) colaborează cu instituţiile şi autorităţile publice, precum şi cu asociaţiile şi organizaţiile patronale în ceea ce priveşte implementarea regimului juridic al investiţiilor străine directe;
    k) asigură dialogul permanent şi transparent cu mediul de afaceri din România în scopul aplicării regimului juridic al investiţiilor străine directe;
    l) reprezintă Consiliul Concurenţei şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu statele membre, organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil, potrivit art. 25 alin. (1) lit. p) din Legea concurenţei;
    m) asigură relaţia Consiliului Concurenţei cu mediul de afaceri din România în domeniul general al concurenţei şi promovează cultura concurenţei în raport cu acesta;
    n) colaborează cu direcţiile de specialitate în vederea derulării relaţiei Consiliului Concurenţei cu mediul de afaceri din România şi a promovării culturii concurenţei;
    o) colaborează cu direcţiile de specialitate în vederea îndeplinirii atribuţiilor Consiliului Concurenţei privind regimul juridic al investiţiilor străine pe piaţa internă a Uniunii Europene.

    (3) În cadrul Direcţiei relaţii externe şi comunicare funcţionează Serviciul armonizare legislativă şi relaţii instituţionale, care are următoarele atribuţii:
    a) colaborează cu direcţiile de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei în vederea elaborării punctelor de vedere, avizelor, opiniilor şi recomandărilor cu privire la proiectele de acte normative prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. j), l) şi m) din Legea concurenţei, din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    b) participă în grupurile de lucru, organizate la nivelul autorităţii de concurenţă, constituite în vederea elaborării proiectelor de acte normative care vizează activitatea Consiliului Concurenţei;
    c) gestionează procesul de elaborare şi avizare normativă a proiectelor de acte normative la nivelul autorităţii de concurenţă sau în raport cu instituţiile iniţiatoare sau avizatoare;
    d) realizează procedura de elaborare, avizare şi promovare a proiectelor de acte normative prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) asigură cooperarea instituţională cu Guvernul României, ministerele de resort, celelalte autorităţi sau instituţii publice, Parlamentul României, comisiile de specialitate ale acestuia în procesul de avizare a proiectelor de acte normative din perspectiva normelor de concurenţă sau ajutor de stat;
    f) asigură participarea la reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului României, ale şedinţelor comisiilor de specialitate ale Parlamentului României sau diferitelor grupuri de lucru interinstituţionale în vederea susţinerii punctelor de vedere, avizelor şi opiniilor emise de către Consiliul Concurenţei cu privire la proiectele de acte normative din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    g) asigură monitorizarea procesului legislativ al actelor normative la nivelul Guvernului României, Parlamentului României, ministerelor sau celorlalte instituţii sau autorităţi iniţiatoare din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    h) urmăreşte parcursul actelor normative care au primit aviz sau punct de vedere din partea Consiliului Concurenţei şi asigură colaborarea cu celelalte autorităţi şi instituţii publice în vederea facilitării comunicării interinstituţionale şi asigurării prevalenţei regulilor de concurenţă şi ajutor de stat asupra proiectelor de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial;
    i) întocmeşte şi prezintă plenului Consiliului Concurenţei Raportul privind monitorizarea normativă a punctelor de vedere, avizelor şi opiniilor emise de către Consiliul Concurenţei cu privire la proiectele de acte normative, din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    j) realizează analize, studii, rapoarte, informări cu privire la îmbunătăţirea legislaţiei din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    k) realizează Raportul privind monitorizarea recomandărilor formulate de către Consiliul Concurenţei în cadrul cercetărilor şi investigaţiilor sectoriale;
    l) asigură evidenţa centralizată la nivelul Consiliului Concurenţei a punctelor de vedere, avizelor şi opiniilor emise de către Consiliul Concurenţei asupra proiectelor de acte normative din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    m) prezintă informări plenului Consiliului Concurenţei cu privire la proiectele de acte normative aprobate de către Guvernul României sau Parlamentul României din perspectiva incidenţei normelor de concurenţă şi ajutor de stat;
    n) asigură respectarea, la nivelul Consiliului Concurenţei, a prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările ulterioare;
    o) asigură gestionarea protocoalelor de colaborare interinstituţională încheiate de către Consiliul Concurenţei cu alte autorităţi sau instituţii publice în domeniile de interes comun;
    p) întocmeşte proiecte de adrese şi răspunsuri cu privire la orice alte documente care intră în sfera de activitate a serviciului.

    (4) În cadrul Direcţiei relaţii externe şi comunicare funcţionează Serviciul comunicare şi relaţii externe, care are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte materialele pentru informarea publicului în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat, prin mass-media;
    b) stabileşte şi menţine legături permanente şi eficiente cu mass-media şi elaborează comunicate de presă şi alte materiale informative destinate presei;
    c) preia solicitările media şi le soluţionează cu sprijinul departamentelor de specialitate, după caz;
    d) analizează informaţiile principalelor agenţii de presă, televiziuni de ştiri, publicaţii tradiţionale sau online şi informează preşedintele Consiliului Concurenţei cu privire la subiectele ce conţin referiri la instituţie;
    e) întocmeşte zilnic sinteza presei scrise şi audiovizuale, în baza rapoartelor de monitorizare, evidenţiind aspectele relevante în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat;
    f) elaborează planul de comunicare, propune mesaje de interes public şi furnizează conţinut pentru campanii de informare;
    g) evaluează impactul activităţii de comunicare în domeniile de activitate;
    h) prin persoana desemnată, asigură contactele media, iar, atunci când este cazul, organizează şi conferinţele de presă;
    i) asigură, cu sprijinul direcţiilor de specialitate, materialele- suport necesare participării membrilor plenului la conferinţe de presă, evenimente media, interviuri;
    j) administrează şi creează conţinutul conturilor instituţiei pe platformele social media;
    k) furnizează datele necesare actualizării paginii web a instituţiei, validează conţinutul şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea formatului acesteia;
    l) soluţionează solicitările de informaţii publice adresate de persoane fizice sau juridice, potrivit prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
    m) actualizează permanent lista informaţiilor de interes public şi întocmeşte raportul privind accesul la informaţiile de interes public;
    n) asigură relaţia cu publicul, primeşte şi înregistrează petiţiile, urmăreşte soluţionarea acestora în colaborare cu direcţia/direcţiile implicate şi expediază răspunsurile către petiţionari, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare; întocmeşte semestrial raportul privind soluţionarea petiţiilor;
    o) asigură colaborarea cu structurile similare ale celorlalte autorităţi şi instituţii publice în vederea facilitării comunicării instituţionale;
    p) asigură Secretariatul Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei şi organizează, respectiv pregăteşte reuniunile Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei;
    q) asigură asistenţă mutuală în Reţeaua Europeană a Concurenţei - European Competition Network, denumită în continuare ECN, în baza prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, în cooperare cu direcţiile de concurenţă, respectiv Direcţia economică şi managementul personalului şi notifică actele procedurale, la solicitarea unei autorităţi de concurenţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pe baza instrumentului uniform, respectiv raportul de investigaţie sau un document echivalent, prevăzut în dreptul intern al autorităţii solicitante, referitor la o presupusă încălcare a art. 101 şi/sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi orice decizii de aplicare a articolelor menţionate, precum şi orice alte acte procedurale adoptate în contextul investigaţiilor care ar trebui notificate, referitoare la aplicarea art. 101 şi/sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    r) participă la investigaţiile şi la inspecţiile derulate de Consiliul Concurenţei şi colaborează cu persoanele responsabile de politica de clemenţă şi cu cele responsabile de inspecţiile inopinate din cadrul Consiliului Concurenţei în cazurile în care sunt incidente regulile de concurenţă europene sau atunci când Comisia Europeană sau o altă autoritate naţională de concurenţă solicită asistenţa Consiliului Concurenţei în cadrul ECN;
    s) iniţiază relaţiile de colaborare cu instituţii similare din străinătate, organizaţii internaţionale precum Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE, Reţeaua Internaţională a Concurenţei - ICN, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare - UNCTAD şi asigură derularea acestora;
    ş) asigură condiţiile necesare în vederea organizării şi desfăşurării misiunilor în străinătate ale membrilor şi/sau ale personalului Consiliului Concurenţei, precum şi ale misiunilor străine la sediul Consiliului Concurenţei;
    t) desfăşoară activitatea de programare, contractare, implementare, raportare şi monitorizare a proiectelor cu finanţare externă şi naţională, inclusiv în colaborare cu alte structuri din cadrul Consiliului Concurenţei şi coordonează participarea structurilor instituţiei în proiecte finanţate din fonduri externe şi naţionale;
    ţ) gestionează informaţiile în cazurile de concentrare economică care intră sub incidenţa Regulamentului Consiliului (CE) nr. 139/2004 prin intermediul responsabilului de concentrările economice;
    u) coordonează participarea Consiliului Concurenţei în cadrul ECN şi gestionează schimbul de informaţii în cadrul acesteia, prin intermediul persoanei autorizate - ADO, în cazul informaţiilor confidenţiale, şi prin punctul de contact general, în cazul informaţiilor care nu sunt supuse unui regim special;
    v) asigură îndeplinirea obligaţiilor de informare şi cooperare impuse Consiliului Concurenţei prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 în cazurile instrumentate de Consiliul Concurenţei şi prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004, în cazurile instrumentate de Consiliul Concurenţei, şi colaborează cu direcţiile de resort pentru întocmirea documentelor necesare în acest sens;
    w) monitorizează bazele de date specifice ECN în vederea identificării cazurilor care pot prezenta interes pentru Consiliul Concurenţei;
    x) colaborează cu celelalte direcţii în vederea asigurării participării Consiliului Concurenţei la reuniunile comitetelor consultative convocate de Comisia Europeană, la reuniunile grupurilor şi subgrupurilor de lucru ECN, precum şi la alte reuniuni organizate în cadrul acestei reţele;
    y) elaborează răspunsuri la cererile de informaţii şi formulează poziţii de proiecte legislative europene în scopul transmiterii acestora către Comisia Europeană sau autorităţile naţionale de concurenţă, în colaborare cu celelalte direcţii ale Consiliului Concurenţei;
    z) participă la îndeplinirea atribuţiilor pe care le are autoritatea de concurenţă naţională şi care decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.


    ART. 20
    (1) Direcţia ajutor de stat are următoarele atribuţii:
    a) analizează proiectele notificărilor privind posibile măsuri de ajutor de stat supuse obligaţiei de notificare, ale informărilor privind măsurile de ajutor de stat care intră în domeniul de aplicare a exceptărilor pe categorii, ale măsurilor de ajutor de minimis, proiectele actelor normative sau administrative care instituie măsurile respective, proiectele de acte normative sau administrative prin care se instituie scheme/ajutoare individuale, după caz, sub formă de compensări pentru prestarea unui serviciu de interes economic general sau a unei obligaţii de serviciu public şi elaborează propuneri în vederea emiterii de avize din punctul de vedere al respectării reglementărilor în domeniu;
    b) analizează, din perspectiva regulilor de ajutor de stat, documentaţia aferentă intenţiilor de atribuire directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice şi elaborează propuneri, împreună cu direcţiile de concurenţă responsabile, în vederea emiterii avizelor prevăzute de art. 52 alin. (2) din Legea nr. 51/2006;
    c) elaborează propuneri în vederea emiterii de opinii, puncte de vedere, avize privind proiectele de acte normative din punctul de vedere al conformităţii cu legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
    d) solicită iniţiatorului, furnizorului, beneficiarului sau altor persoane interesate orice date şi informaţii suplimentare necesare emiterii de avize, îndeplinirii altor atribuţii prevăzute de lege şi, după caz, iniţiază, organizează şi efectuează verificări la faţa locului atunci când există îndoieli serioase în legătură cu datele transmise;
    e) propune măsuri privind modificarea, completarea sau abrogarea unor acte normative ori administrative ce instituie ajutoare de stat care conduc la încălcarea reglementărilor naţionale şi/sau comunitare în materia ajutorului de stat;
    f) organizează şi pregăteşte reuniunile Comitetului interministerial de ajutor de stat şi asigură asistenţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat în cadrul grupurilor de lucru interinstituţionale la care participă sau pe care le convoacă;
    g) asigură administrarea şi actualizarea paginii web a Reţelei naţionale de ajutor de stat - RENAS;
    h) asigură administrarea şi actualizarea Registrului ajutoarelor de stat din România - RegAS, precum şi a procedurilor asociate funcţionării acestuia, din perspectiva regulilor din domeniul ajutorului de stat cu sprijinul Serviciului tehnologia informaţiei şi comunicaţii;
    i) validează informaţiile referitoare la măsurile de ajutor încărcate în RegAS de furnizorii sau administratorii acestora, prin confruntarea informaţiei electronice cu formatul documentar al acestora;
    j) colaborează cu direcţiile Consiliului Concurenţei pe probleme specifice din domeniul feroviar şi naval;
    k) acordă asistenţă furnizorilor şi administratorilor măsurilor de ajutor, în vederea încărcării corecte şi complete, în RegAS, a informaţiilor solicitate de sistemul informatic;
    l) elaborează regulamente în vederea aplicării reglementărilor naţionale şi europene din domeniul ajutorului de stat;
    m) realizează activităţile de monitorizare, la nivel naţional, a ajutoarelor de stat şi de minimis, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014;
    n) colaborează cu autorităţile şi structurile care coordonează şi/sau derulează programe/proiecte cofinanţate din fonduri structurale;
    o) elaborează rapoarte semestriale de activitate ale Consiliului Concurenţei în domeniul ajutorului de stat, care sunt prezentate Guvernului României;
    p) elaborează propuneri de răspunsuri la sesizările/solicitările privind domeniul ajutorului de stat formulate de autorităţile publice/alte persoane interesate;
    q) formulează propuneri în vederea solicitării adoptării de către furnizorii de ajutor de stat de măsuri corespunzătoare, potrivit legii, în vederea recuperării sau rambursării ajutorului de stat în cazul în care nu au fost respectate condiţiile sau obligaţiile prevăzute în actul normativ de instituire a măsurii în cauză;
    r) formulează propuneri în vederea emiterii de decizii de stopare sau recuperare a ajutoarelor de minimis, cu titlu executoriu, în cazul în care furnizorul nu adoptă măsurile corespunzătoare, potrivit legii, în vederea stopării, recuperării sau rambursării ajutorului de minimis acordat ilegal sau utilizat abuziv de către beneficiar;
    s) urmăreşte asigurarea transparenţei relaţiilor financiare dintre autorităţile şi întreprinderile publice, precum şi a transparenţei financiare în cadrul anumitor întreprinderi;
    ş) contribuie la mediatizarea problematicii ajutorului de stat, precum şi la specializarea personalului din administraţia centrală şi locală cu atribuţii în acest domeniu;
    t) participă la grupuri de lucru interministeriale pe probleme specifice din domeniul ajutorului de stat;
    ţ) participă la elaborarea/integrarea poziţiei României privind propunerile Comisiei Europene în ceea ce priveşte reglementările specifice ajutorului de stat.

    (2) În cadrul Direcţiei ajutor de stat funcţionează Serviciul de asistenţă tehnică şi cooperare, care are următoarele atribuţii:
    a) asigură asistenţa de specialitate la elaborarea notificărilor şi a informărilor privind posibile măsuri de ajutor de stat şi a proiectelor actelor care instituie măsurile respective şi acordă consultanţă de specialitate la solicitarea autorităţilor publice şi altor iniţiatori sau furnizori în domeniul ajutorului de stat;
    b) transmite Comisiei Europene notificările şi informările privind posibile măsuri de ajutor de stat în sistemul State Aid Notification Interactive - SANI şi elaborează cererile de retragere a notificărilor de la Comisia Europeană, în cazul în care primeşte o astfel de solicitare în timp util;
    c) formulează şi transmite iniţiatorului observaţii pe marginea proiectelor schemelor de ajutor de minimis cu privire la respectarea regulilor specifice, la solicitarea acestuia;
    d) asigură suportul pentru reprezentarea României în faţa Comisiei Europene în procedurile europene privind ajutorul de stat, precum şi în relaţiile de cooperare cu alte instituţii şi organizaţii europene şi internaţionale în domeniul ajutorului de stat, inclusiv prin promovarea schimbului de experienţă şi informaţii;
    e) participă la elaborarea de răspunsuri, explicaţii, formulări de poziţii sau alte acte, cu consultarea iniţiatorului, furnizorului sau beneficiarului ajutorului de stat, în scopul transmiterii acestora Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles, şi pregăteşte informările ce se transmit iniţiatorului, furnizorului sau beneficiarului, după caz, cu privire la deciziile adoptate de Comisia Europeană, primite prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles;
    f) acordă consultanţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat în procesul de elaborare/implementare a măsurilor cu incidenţă în domeniul ajutorului de stat;
    g) colaborează cu personalul împuternicit de Comisia Europeană atunci când acesta întreprinde acţiuni de control la faţa locului;
    h) participă la grupurile de lucru coordonate de Comisia Europeană sau de statele membre pe probleme specifice din domeniul ajutorului de stat;
    i) participă la elaborarea/integrarea poziţiei României privind propunerile Comisiei Europene în ceea ce priveşte reglementările specifice ajutorului de stat.


    ART. 21
    (1) Direcţia cercetare are următoarele atribuţii:
    a) efectuează investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea concurenţei, precum şi investigaţii privind incidenţa art. 8 din Legea concurenţei, putând realiza, în acest scop, inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei;
    b) elaborează strategia Consiliului Concurenţei privind managementul cunoaşterii şi coordonează implementarea acesteia;
    c) elaborează propuneri pentru aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. h) şi m) - o) din Legea concurenţei;
    d) desfăşoară activităţi de cunoaştere a pieţelor, în vederea detectării existenţei unor fenomene sau practici de natură a avea efecte anticoncurenţiale;
    e) asigură diseminarea la nivelul Consiliului Concurenţei a rezultatelor activităţii de cercetare;
    f) realizează materiale de analiză privind: condiţiile generale şi structura pieţelor, comportamentul de piaţă al întreprinderilor, performanţa pieţelor şi politicile publice care influenţează caracteristicile pieţelor;
    g) desfăşoară activităţi de colectare, evaluare, colaţionare şi analiză a informaţiilor din diverse surse, oferind beneficiarilor concluzii, ipoteze, estimări şi predicţii necesare în îndeplinirea scopurilor şi obiectivelor organizaţionale;
    h) asigură facilitarea schimburilor de informaţii şi produse analitice la nivelul reţelei autorităţilor de concurenţă;
    i) oferă consultanţă conducerii compartimentelor din cadrul instituţiei în vederea utilizării instrumentelor de analiză şi interpretare a datelor;
    j) elaborează proiectele de raport anual al Consiliului Concurenţei;
    k) coordonează editarea şi tipărirea Revistei Române de Concurenţă.

    (2) În cadrul Direcţiei cercetare funcţionează Compartimentul dezvoltare instituţională care are următoarele atribuţii:
    a) elaborează şi propune documentele strategice ale instituţiei, în colaborare cu direcţiile, serviciile şi compartimentele instituţiei;
    b) asigură alinierea planului anual al instituţiei cu priorităţile strategice;
    c) elaborează strategia de dezvoltare instituţională a Consiliului Concurenţei;
    d) coordonează activităţile de definire a proceselor de lucru şi pe cele aferente managementului cunoaşterii şi asigură suport de specialitate pentru fundamentarea deciziilor adoptate de Consiliul Concurenţei;
    e) elaborează proceduri operaţionale şi de sistem în domeniul său de activitate;
    f) monitorizează acţiunile prevăzute în planul anual de acţiune şi măsurile dispuse de conducerea instituţiei în procesul de stabilire a obiectivelor anuale ale direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din cadrul instituţiei;
    g) monitorizează îndeplinirea obiectivelor din planul anual de acţiune al instituţiei;
    h) propune măsuri de optimizare a structurii planului anual de acţiune şi a indicatorilor de performanţă;
    i) coordonează procesul de elaborare a metodologiei privind proiectele derulate potrivit planului de acţiuni anual al instituţiei;
    j) asigură consultanţă direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din cadrul Consiliului Concurenţei în elaborarea, monitorizarea şi raportarea rezultatelor realizate în cadrul proiectelor derulate;
    k) colaborează cu persoanele responsabile în vederea elaborării şi dezvoltării sistemelor de control managerial intern;
    l) colaborează cu direcţiile, serviciile şi compartimentele instituţiei în vederea definirii şi evaluării indicatorilor de performanţă;
    m) colaborează cu conducătorii direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din cadrul Consiliului Concurenţei în vederea definirii proceselor de management al resurselor umane, respectiv planificarea resurselor umane, recrutare şi selecţie, integrare profesională, formare profesională şi dezvoltarea carierei;
    n) elaborează şi propune politicile de resurse umane în concordanţă cu misiunea şi strategia instituţiei;
    o) oferă consultanţă şefilor de direcţii, servicii şi compartimente din cadrul instituţiei în vederea utilizării instrumentelor de dezvoltare a resurselor umane;
    p) asigură, în vederea realizării unui proces de evaluare coerent, îndrumare structurilor din cadrul instituţiei în cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale pentru alinierea obiectivelor acestora cu planul de acţiuni, în vederea ponderării criteriilor de performanţă în raport cu obiectivele fiecărei direcţii;
    q) planifică şi coordonează procesul de integrare a noilor angajaţi;
    r) centralizează propunerile direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor, analizează, identifică şi propune activităţi de formare profesională specializată;
    s) evaluează, analizează şi propune utilizarea eficientă a competenţelor angajaţilor, în conformitate cu nevoile instituţiei;
    ş) propune utilizarea de instrumente din managementul resurselor umane în scopul creării unui mediu de lucru eficient;
    t) coordonează proiectele de definire, evaluare şi ajustare a competenţelor şi abilităţilor angajaţilor, în conformitate cu nevoile instituţiei, şi propune măsuri de optimizare a modalităţilor de lucru în cadrul instituţiei;
    ţ) identifică oportunităţi de finanţare externă în domeniul specific de activitate;
    u) dezvoltă instrumente şi acordă consultanţă angajaţilor în scopul îmbunătăţirii relaţionării şi gestionării conflictelor;
    v) planifică şi coordonează organizarea stagiilor de pregătire practică în cadrul instituţiei;
    w) întocmeşte planul de perfecţionare profesională a personalului şi îl supune aprobării preşedintelui Consiliului Concurenţei şi îndeplineşte demersurile necesare participării la cursurile de formare/perfecţionare profesională;
    x) întocmeşte raportul anual privind formarea profesională a angajaţilor din cadrul Consiliului Concurenţei;
    y) participă la promovarea în mediul online şi prin alte mijloace de promovare a activităţilor de recrutare şi a activităţilor care contribuie la îmbunătăţirea proceselor de selecţie de resurse umane.

    (3) În cadrul Direcţiei cercetare funcţionează Unitatea economistului-şef, organizată la nivel de serviciu, care are următoarele atribuţii:
    a) efectuează investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea concurenţei, precum şi investigaţii privind incidenţa art. 8 din aceeaşi lege, putând realiza, în acest scop, inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei;
    b) asigură consultanţă de specialitate în vederea utilizării instrumentelor de analiză şi interpretare a datelor şi acordă sprijin în probleme de natură economică, financiară, statistică sau econometrică, din perspectivă teoretică şi analitică, direcţiilor de resort şi celorlalte structuri din cadrul Consiliului Concurenţei;
    c) colaborează cu structurile Consiliului Concurenţei implicate în activităţi de investigare a cazurilor care privesc încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prin inspectori de concurenţă desemnaţi membri în echipele de investigaţie;
    d) acordă consultanţă de specialitate cu privire la analizele de natură economică realizate de direcţiile de resort şi asigură suport de specialitate pentru fundamentarea deciziilor adoptate de Consiliul Concurenţei;
    e) desfăşoară activităţi de cercetare privind aplicarea analizei economice, precum şi a tehnicilor statistice şi econometrice în cadrul politicii de concurenţă;
    f) analizează şi desfăşoară activităţi de identificare a barierelor de natură a afecta libera concurenţă, prin restrângerea sau împiedicarea accesului operatorilor economici pe piaţa naţională sau a operatorilor economici români pe piaţa unică europeană şi asigură dialogul permanent şi transparent cu asociaţiile de afaceri din România, cu privire la identificarea barierelor de natură a afecta libera concurenţă;
    g) culege şi prelucrează date şi informaţii necesare întocmirii proiectului de informare a Guvernului, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019;
    h) elaborează proiectul de raport asupra stării concurenţei în sectoare-cheie din economie.


    ART. 22
    (1) Direcţia asistenţă juridică şi contencios este direcţia de specialitate a Consiliului Concurenţei care îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) la solicitarea plenului sau a structurilor Consiliului Concurenţei, formulează opinii consultative privind riscurile pe care le-ar putea prezenta în instanţă cazurile aflate în analiză;
    b) reprezintă Consiliul Concurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti, aceasta incluzând activitatea de formulare a întâmpinărilor, răspunsurilor la întâmpinare, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, precum şi activitatea ce ţine de pledarea cauzelor în faţa instanţelor judecătoreşti. Apărările în faţa instanţelor judecătoreşti române sunt aprobate şi semnate de către conducerea Direcţiei asistenţă juridică şi contencios în baza delegaţiei de reprezentare semnate de preşedinte;
    c) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti pentru Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi Consiliul de supraveghere din domeniul naval, structuri fără personalitate juridică în cadrul Consiliului Concurenţei;
    d) întocmeşte cererile de autorizare judiciară pentru inspecţiile Consiliului Concurenţei, precum şi cererile de chemare în judecată şi căile de atac ordinare şi/sau extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti ce vor fi semnate de către preşedintele Consiliului Concurenţei ori înlocuitorul acestuia;
    e) colaborează cu structurile Consiliului Concurenţei implicate în emiterea/încheierea actelor administrative ce fac obiectul dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în vederea îndeplinirii activităţii de reprezentare a Consiliului Concurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti;
    f) colaborează cu direcţiile de resort din cadrul Consiliului Concurenţei la efectuarea de inspecţii şi participă la inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei, inclusiv ca urmare a unei solicitări adresate Consiliului Concurenţei de către Comisia Europeană sau de o altă autoritate de concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003;
    g) colaborează cu celelalte direcţii, servicii şi compartimente la redactarea actelor emise de Consiliul Concurenţei şi de preşedintele acestuia;
    h) efectuează cercetări de doctrină şi jurisprudenţă, naţională şi europeană, în domeniul concurenţei în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată în care Consiliul Concurenţei este parte;
    i) transmite spre informare organelor de executare fiscală hotărârile judecătoreşti executorii/definitive care vizează venituri bugetare sub forma amenzilor contravenţionale aplicate de Consiliul Concurenţei;
    j) colaborează, prin reprezentanţii Consiliului Concurenţei desemnaţi în Grupul de lucru contencios al Uniunii Europene, denumit în continuare GLCUE, aflat sub coordonarea agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu direcţiile de specialitate, în vederea prezentării şi susţinerii poziţiei Consiliului Concurenţei în cadrul GLCUE.

    (2) În domeniul reprezentării Consiliului Concurenţei în faţa instanţelor de judecată, directorul general are competenţa şi mandatul de a semna, anterior semnării/aprobării de către preşedinte, cererile de autorizare judiciară pentru efectuarea inspecţiilor, delegaţiile de reprezentare în instanţă de către conducerea şi personalul de specialitate juridică din cadrul Direcţiei asistenţă juridică şi contencios, acţiunile în justiţie, răspunsurile la interogatoriu, căile de atac, renunţarea la acţiuni şi la căi de atac şi orice alte acte de dispoziţie potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi poziţiile Consiliului Concurenţei formulate în faţa instanţelor judecătoreşti europene.
    (3) Activitatea inspectorilor de concurenţă cu studii juridice care exercită atribuţii de reprezentare a intereselor autorităţii în faţa instanţelor de judecată, prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie vechime în specialitate juridică şi este asimilată vechimii în munca juridică desfăşurată de consilierul juridic, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 23
    (1) Direcţia supraveghere transporturi are următoarele atribuţii:
    a) aplică strategia generală stabilită de Consiliul Concurenţei, de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi de Consiliul de supraveghere din domeniul naval;
    b) monitorizează îndeplinirea obiectivelor şi activităţilor prevăzute în planul anual de acţiune;
    c) conduce, coordonează şi gestionează activitatea operaţională a serviciilor din subordine;
    d) primeşte, înregistrează şi asigură evidenţa, distribuţia şi circulaţia corespondenţei repartizate spre soluţionare, potrivit competenţelor;
    e) verifică stadiul de soluţionare a cazurilor instrumentate de către serviciile din subordine;
    f) solicită orice date, informaţii, note de informare, analiză, sinteze, din sfera atribuţiilor direcţiei, de la serviciile din subordinea sa;
    g) urmăreşte soluţionarea în termen a lucrărilor încredinţate serviciilor din subordine;
    h) solicită îndeplinirea oricăror activităţi de către personalul din serviciile din subordine, în vederea îndeplinirii sarcinilor încredinţate de preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    i) coordonează, îndrumă, supraveghează şi raportează preşedintelui Consiliului Concurenţei modul în care sarcinile, dispoziţiile şi hotărârile luate la nivelul Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi la nivelul Consiliului de supraveghere din domeniul naval sunt puse în aplicare de către serviciile din subordinea sa;
    j) realizează informări, analize şi rapoarte solicitate de preşedintele Consiliului Concurenţei, de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi de Consiliul de supraveghere din domeniul naval;
    k) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii direcţiei şi a serviciilor din subordinea sa;
    l) participă la şedinţele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi la şedinţele Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    m) reprezintă Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi Consiliul de supraveghere din domeniul naval şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice direcţiei;
    n) colaborează cu celelalte structuri din cadrul Consiliului Concurenţei, persoane juridice, instituţii şi autorităţi publice din ţară şi străinătate în domeniul de activitate, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice;
    o) realizează schimbul de informaţii şi de experienţă în domeniul feroviar şi naval cu organisme de supraveghere similare din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la activitatea acestora;
    p) coordonează activitatea de redactare şi aprobare a rapoartelor anuale de activitate ale Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    q) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi/sau preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul naval.

    (2) În cadrul Direcţiei de supraveghere transporturi funcţionează Serviciul de supraveghere din domeniul feroviar, care are următoarele atribuţii:
    a) aplică strategia generală stabilită de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
    b) monitorizează situaţia concurenţei de pe pieţele de servicii feroviare, supraveghează şi verifică aspectele prevăzute la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 202/2016, formulează propuneri de măsuri adecvate care să asigure remedierea situaţiei constatate şi recomandări pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea domeniului transportului feroviar;
    c) analizează şi formulează propuneri cu privire la plângerile formulate în temeiul Legii nr. 202/2016;
    d) solicită informaţii şi/sau documente relevante privind activităţile desfăşurate în îndeplinirea atribuţiilor;
    e) verifică dacă tarifele stabilite de către administratorul infrastructurii sunt nediscriminatorii şi respectă prevederile cap. IV secţiunea a 2-a din Legea nr. 202/2016;
    f) monitorizează fluxurile financiare prevăzute la art. 7^4 alin. (1) din Legea nr. 202/2016;
    g) efectuează testul de echilibru economic, potrivit prevederilor art. 56 alin. (5) din Legea nr. 202/2016;
    h) evaluează acordurile de cooperare prevăzute la art. 7^3 alin. (3) din Legea nr. 202/2016;
    i) consultă reprezentanţii utilizatorilor serviciilor de transport feroviar de mărfuri şi călători în probleme de interes specifice transportului feroviar;
    j) cooperează cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română şi cu Organismul de Licenţe Feroviare Român şi formulează propuneri pentru aplicarea art. 56 alin. (9) din Legea nr. 202/2016;
    k) desfăşoară acţiuni de audit sau formulează propuneri pentru realizarea de audituri externe, potrivit prevederilor Legii nr. 202/2016;
    l) efectuează inspecţii, în condiţiile legii;
    m) transmite spre informare direcţiei de resort din cadrul Consiliului Concurenţei concluzii referitoare la ajutoarele de stat, pe baza informaţiilor contabile primite, potrivit legii;
    n) analizează respectarea cadrului legal în domeniul de activitate al Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi formulează propuneri în vederea emiterii de avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice în domeniul feroviar, care pot avea impact anticoncurenţial, cu posibilitatea recomandării modificării acestora;
    o) monitorizează activitatea în sectorul feroviar, elaborează studii de piaţă, rapoarte, informări, analize în acest domeniu şi, atunci când este cazul, colaborează cu direcţiile Consiliului Concurenţei pentru a asigura consistenţa intervenţiilor pe piaţă şi formulează propuneri menite să faciliteze dezvoltarea pieţei serviciilor de transport feroviar;
    p) cooperează cu organismele de reglementare din statele membre ale Uniunii Europene în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 202/2016;
    q) elaborează proiecte de regulamente şi instrucţiuni în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ale Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
    r) participă, la solicitarea Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, la reuniuni de profil din ţară şi străinătate;
    s) elaborează proiectul de raport anual privind activitatea Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
    ş) asigură publicarea deciziilor şi rapoartelor anuale pe pagina web a Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
    t) transmite spre executare deciziile Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi procesele-verbale de constatare şi sancţionare şi urmăreşte aplicarea efectivă a acestora, respectiv a măsurilor impuse sau a recomandărilor formulate de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, cu excepţia încasării amenzii contravenţionale;
    ţ) îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de către preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, directorul Direcţiei de supraveghere transporturi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 202/2016.

    (3) În cadrul Direcţiei de supraveghere transporturi funcţionează Serviciul de supraveghere din domeniul naval, care are următoarele atribuţii:
    a) aplică strategia generală stabilită de Consiliul de supraveghere din domeniul naval;
    b) monitorizează şi analizează în ce măsură administraţiile portuare înfiinţate potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 pun la dispoziţia tuturor utilizatorilor, în mod liber şi nediscriminatoriu, infrastructura de transport naval;
    c) analizează şi formulează propuneri privind normele de fundamentare a tarifelor prevăzute la art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, a chiriei şi redevenţei pentru închirierea şi concesiunea/subconcesiunea terenurilor portuare care aparţin domeniului public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, percepute de către administraţiile portuare prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, precum şi structura pe elemente de cheltuieli a acestora şi monitorizează aplicarea lor în mod nediscriminatoriu;
    d) analizează şi formulează propuneri privind normele de fundamentare a tarifelor percepute pentru efectuarea serviciilor de siguranţă şi structura pe elemente de cheltuieli a acestor tarife, verifică proporţionalitatea acestora cu costul serviciului furnizat, precum şi aplicarea lor în mod nediscriminatoriu;
    e) analizează şi formulează propuneri cu privire la plângerile formulate în temeiul prevederilor art. 66^2 alin. (2) lit. f) şi ale art. 66^2 alin. (2^2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999;
    f) monitorizează şi urmăreşte respectarea de către administraţiile portuare a obligaţiilor prevăzute la art. 3-6, 8, 11-13 şi 15 din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor;
    g) analizează şi formulează propuneri cu privire la procedura de elaborare a contractelor-cadru prevăzută la art. 40^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999;
    h) monitorizează activitatea în domeniul naval, elaborează studii de piaţă în acest domeniu şi, atunci când este cazul, colaborează cu direcţiile Consiliului Concurenţei pentru a asigura consistenţa intervenţiilor pe piaţă şi formulează propuneri de măsuri menite să faciliteze dezvoltarea pieţei serviciilor de transport naval;
    i) solicită informaţii şi/sau documente relevante privind activităţile desfăşurate în îndeplinirea atribuţiilor;
    j) analizează respectarea cadrului legal în domeniul de activitate al Consiliului de supraveghere din domeniul naval şi elaborează propuneri în vederea emiterii de avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice în domeniul naval, care pot avea impact anticoncurenţial, cu posibilitatea recomandării modificării acestora;
    k) elaborează proiecte de regulamente şi instrucţiuni în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ale Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    l) elaborează proiectul de raport anual privind activitatea Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    m) participă, la solicitarea Consiliului de supraveghere din domeniul naval, la reuniuni de profil din ţară şi străinătate;
    n) efectuează inspecţii inopinate, în condiţiile legii;
    o) asigură publicarea deciziilor şi rapoartelor anuale pe pagina web a Consiliului de supraveghere din domeniul naval;
    p) transmite spre executare deciziile Consiliului de supraveghere din domeniul naval şi procesele-verbale de constatare şi sancţionare şi urmăreşte aplicarea efectivă a acestora, respectiv a obligaţiilor sau condiţiilor impuse de Consiliul de supraveghere din domeniul naval, cu excepţia încasării amenzii contravenţionale;
    q) îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de către preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul naval, directorul Direcţiei de supraveghere transporturi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999.


    ART. 24
    (1) Direcţia avizare juridică este direcţia de specialitate care asigură avizarea din perspectiva legalităţii a actelor administrative emise/încheiate de Consiliul Concurenţei, asigură consultanţa juridică şi reprezintă în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe jurisdicţionale interesele Consiliului Concurenţei în domeniul achiziţiilor publice, resurselor umane şi bugetare, monitorizează respectarea informaţiilor protejate de la divulgare, cu excepţia informaţiilor din categoria informaţiilor clasificate, şi asigură pregătirea şedinţelor plenului şi comisiilor Consiliului Concurenţei.
    (2) Direcţia avizare juridică are următoarele atribuţii:
    a) verifică şi avizează proiectele de avize, ordine şi decizii ale Consiliului Concurenţei cu luarea în considerare a criteriilor privind forma actului juridic şi a temeiurilor de drept corespunzătoare adoptării, motivării şi emiterii respectivelor acte administrative;
    b) verifică şi avizează, sub aspectul legalităţii, clauzele contractelor, convenţiilor, protocoalelor şi actelor adiţionale încheiate de Consiliul Concurenţei;
    c) participă în comisiile constituite în temeiul legislaţiei privind achiziţiile publice ori de câte ori procedura de achiziţie necesită asistenţă juridică de specialitate în acest mod;
    d) acordă asistenţă juridică Serviciului achiziţii publice în vederea elaborării punctelor de vedere la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în cazul în care sunt formulate contestaţii împotriva rezultatelor procedurilor de achiziţii publice;
    e) asigură obţinerea avizului de la Consiliul Legislativ pentru proiectele de regulamente şi instrucţiuni aprobate în plenul Consiliului Concurenţei;
    f) transmite actele normative adoptate de Consiliul Concurenţei spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi semnalează în cadrul instituţiei publicarea acestora;
    g) desfăşoară prin personalul de specialitate juridică activităţile necesare reprezentării Consiliului Concurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti române şi a altor organe jurisdicţionale, în cauzele din domeniul achiziţiilor publice, resurselor umane şi bugetare şi redactează, în termenele procedurale, cererile de chemare în judecată, întâmpinările, notele de şedinţă, concluziile scrise, căile de atac în astfel de dosare.
    Apărările în faţa instanţelor judecătoreşti române sunt aprobate şi semnate de către conducerea Direcţiei avizare juridică în baza delegaţiei de reprezentare semnate de preşedinte;

    h) colaborează cu structurile Consiliului Concurenţei implicate în emiterea/încheierea actelor administrative ce fac obiectul dosarelor prevăzute la lit. g);
    i) elaborează şi prezintă preşedintelui şi secretarului general evaluări de risc privind promovarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nefavorabile Consiliului Concurenţei în dosarele care vizează domeniul resurselor umane şi bugetare;
    j) monitorizează modalitatea de respectare a informaţiilor protejate de la divulgare, cu excepţia informaţiilor din categoria informaţiilor clasificate, de către structurile şi personalul Consiliului Concurenţei, precum şi de către persoanele aflate în situaţia prevăzută de art. 70 din Legea concurenţei;
    k) coordonează, îndrumă şi monitorizează activitatea structurilor Consiliului Concurenţei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal prin persoana desemnată responsabilul cu protecţia datelor.

    (3) Activitatea inspectorilor de concurenţă cu studii juridice care exercită atribuţii de reprezentare a intereselor autorităţii în faţa instanţelor de judecată, prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie vechime în specialitate juridică şi este asimilată vechimii în munca juridică desfăşurată de consilierul juridic, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) În cadrul Direcţiei avizare juridică funcţionează Serviciul pregătire şedinţe plen, care are următoarele atribuţii:
    a) asigură, prin colaborarea cu direcţiile, serviciile şi compartimentele din cadrul autorităţii, informaţiile şi sprijinul necesare astfel încât plenul Consiliului Concurenţei să îşi poată exercita atribuţiile în mod rapid şi eficient;
    b) prelucrează şi centralizează datele, informaţiile şi materialele necesare pentru elaborarea proiectelor ordinii de zi;
    c) elaborează proiectul ordinii de zi pe care o supune aprobării preşedintelui Consiliului Concurenţei;
    d) asigură pregătirea mapelor de şedinţă pentru membrii Consiliului Concurenţei, pregăteşte şedinţele de plen, şedinţele de audiere, şedinţele de ascultare şi şedinţele de comisii;
    e) transmite persoanelor responsabile sarcinile rezultate din şedinţele de plen;
    f) asigură transcrierea audierilor înregistrate pe suport audio-video atunci când instanţele de judecată au dispus depunerea acesteia de către Consiliul Concurenţei;
    g) întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor în plen şi în comisii ale Consiliului Concurenţei, precum şi ale şedinţelor de audiere şi asigură consultarea acestora;
    h) acordă îndrumare membrilor Consiliului Concurenţei cu privire la aspectele procedurale ale activităţii de organizare şi desfăşurare a şedinţelor de plen şi comisii;
    i) colaborează cu direcţiile prevăzute la art. 17 şi 18 la redactarea proiectelor de ordine şi decizii emise în domeniul concurenţei de Consiliul Concurenţei;
    j) asigură accesul părţilor implicate la minutele de deliberare în baza cererii aprobate de preşedintele Consiliului Concurenţei.

    (5) În cadrul Direcţiei avizare juridică funcţionează Serviciul tehnologia informaţiei şi comunicaţii, care are următoarele atribuţii:
    a) efectuează inspecţii potrivit prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei, inclusiv ca urmare a unei solicitări adresate Consiliului Concurenţei de către Comisia Europeană sau de o altă autoritate de concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003;
    b) planifică operaţiile şi alocă resursele tehnice disponibile necesare pentru menţinerea în funcţiune şi dezvoltarea soluţiilor curente de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC);
    c) asigură suportul tehnic de specialitate pentru angajaţii Consiliului Concurenţei;
    d) identifică procesele de lucru din organizaţie care determină cerinţe de TIC şi face propuneri corespunzătoare pentru planificarea bugetului pentru TIC;
    e) asigură comunicaţiile de date/voce pentru toate structurile din cadrul Consiliului Concurenţei;
    f) asigură schimbul de date informatizat cu instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, conform protocoalelor de colaborare;
    g) asigură administrarea locală a aplicaţiilor online ale Comisiei Europene: European Competition Network - ECN, SANI şi State Aid Reporting Interactive - SARI;
    h) culege şi prelucrează date în format electronic în cadrul inspecţiilor inopinate şi asigură suportul necesar pentru derularea în bune condiţii a audierilor, interviurilor, teleconferinţelor şi şedinţelor de lucru din cadrul Consiliului Concurenţei;
    i) proiectează şi implementează politica de securitate a sistemelor informatice ale Consiliului Concurenţei;
    j) asigură asistenţă de specialitate pentru derularea investiţiilor şi a proiectelor cu componentă TIC;
    k) asigură asistenţă de specialitate pentru derularea procedurilor de achiziţie publică în domeniul tehnologiei informaţiei (TI);
    l) organizează activităţile legate de instruirea/autoinstruirea personalului pentru utilizarea TIC;
    m) întreţine şi asigură funcţionarea Sistemului informatic integrat - SII al Consiliului Concurenţei;
    n) respectă metodologia de lucru stabilită de directorul general în cadrul investigaţiilor;
    o) administrează pagina de web a autorităţii.

    (6) În cadrul Serviciului tehnologia informaţiei şi comunicaţii funcţionează Compartimentul Forensic IT care, pe lângă cele prevăzute la alin. (5), are următoarele atribuţii:
    a) asigură examinarea în laboratoarele Forensic IT ale Consiliului Concurenţei a imaginilor/copiilor forensic obţinute în inspecţiile inopinate;
    b) asigură asistenţă în domeniul Forensic IT în extragerea informaţiilor utile rezultate în urma examinării imaginilor/copiilor forensic obţinute în inspecţiile inopinate;
    c) asigură asistenţă de specialitate pentru analiza volumelor mari de date obţinute în cadrul investigaţiilor;
    d) identifică şi propune soluţii tehnice şi noi tehnologii pentru activitatea Forensic IT în derularea investigaţiilor;
    e) asigură asistenţă directorului general în domeniul Forensic IT pentru obţinerea informaţiilor relevante în cadrul investigaţiilor derulate de Consiliul Concurenţei.


    ART. 25
    Direcţia economică şi managementul personalului are următoarele atribuţii:
    a) elaborează, în colaborare cu celelalte direcţii, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Concurenţei;
    b) întocmeşte documentaţia pentru deschiderea de credite bugetare şi întocmeşte propuneri de repartizare pe trimestre a acestora;
    c) întocmeşte situaţia privind repartizarea pe luni a cheltuielilor de personal aprobate pe anul în curs şi întocmeşte situaţia privind monitorizarea cheltuielilor de personal finanţate de la bugetul de stat;
    d) vizează contractele încheiate de Consiliul Concurenţei, comenzile de achiziţii publice, precum şi documentaţia privind deplasările în străinătate, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli, pe baza ordinului emis de preşedintele instituţiei;
    e) efectuează calculul drepturilor salariale pentru personalul Consiliului Concurenţei, pe baza statelor de personal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, la termenele stabilite de lege;
    f) întocmeşte lunar declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat;
    g) întocmeşte lunar declaraţiile şi evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor de sănătate;
    h) întocmeşte situaţiile statistice privitoare la cheltuielile de personal (S1 lunar, S2 anual, S3 Eurostat);
    i) efectuează plăţile în termen, în limitele şi sumele aprobate de ordonatorul de credite către beneficiari;
    j) organizează şi conduce evidenţa angajamentelor bugetare şi legale;
    k) asigură respectarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice;
    l) întocmeşte situaţiile financiare trimestriale şi anuale şi le supune spre aprobare ordonatorului de credite;
    m) exercită, potrivit legii, controlul financiar preventiv propriu la nivelul Consiliului Concurenţei asupra tuturor operaţiunilor şi documentelor din care derivă drepturi sau obligaţii patrimoniale între Consiliul Concurenţei şi alte persoane fizice şi juridice, precum şi asupra folosirii fondurilor băneşti prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe baza documentelor justificative însoţitoare corespunzătoare, semnate în prealabil de către conducătorul direcţiei, serviciului sau compartimentului în care urmează să se efectueze operaţiunea respectivă, acte din care rezultă că operaţiunile sunt necesare, oportune şi legale;
    n) urmăreşte încasarea tarifelor de notificare şi a taxelor concentrărilor economice, conform deciziilor emise de Consiliul Concurenţei, şi monitorizează încasarea amenzilor dispuse de Consiliul Concurenţei prin decizii şi procese-verbale de sancţionare prin solicitarea adresată trezoreriilor privind confirmarea plăţilor, reprezentând amenzi, efectuate de operatorii economici prin ordine de plată;
    o) colaborează cu direcţiile de resort pentru transmiterea spre executarea silită a creanţelor bugetare provenite din aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei;
    p) coordonează activitatea de inventariere patrimonială periodică şi efectuează verificări şi controale inopinate, dispuse de conducerea instituţiei, cu privire la aspectele financiare şi de gestiune din cadrul Consiliului Concurenţei;
    q) organizează procesul de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului Consiliului Concurenţei;
    r) întocmeşte statul de personal ori de câte ori intervin modificări cu privire la acesta şi întocmeşte situaţii statistice privind locurile de muncă vacante (trimestrial), privind numărul de posturi şi fondul de salarii din cadrul Consiliului Concurenţei (semestrial);
    s) formulează puncte de vedere în domeniul resurselor umane şi participă la promovarea în mediul online şi prin alte mijloace de promovare a activităţilor de recrutare şi a activităţilor care contribuie la îmbunătăţirea proceselor de selecţie de resurse umane;
    ş) organizează şi asigură derularea, conform prevederilor legale în vigoare, a procesului de recrutare, promovare şi selecţie de personal;
    t) elaborează documentele şi îndeplineşte activităţile necesare încheierii, modificării, suspendării şi încetării raporturilor de muncă/serviciu;
    ţ) întocmeşte documentaţia necesară privind salarizarea personalului Consiliului Concurenţei şi acordarea unor drepturi ale personalului în condiţiile legii;
    u) urmăreşte întocmirea şi actualizarea fişelor de post de către conducerile compartimentelor, pe baza modificărilor intervenite în legislaţie şi în regulamentele instituţiei;
    v) realizează evidenţa, planificarea şi gestionarea concediilor de odihnă şi întocmeşte situaţiile privind acordarea drepturilor rezultate din efectuarea de către salariaţi a orelor suplimentare;
    w) asigură aplicarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi interese, respectiv primirea, procesarea şi transmiterea acestora către Agenţia Naţională de Integritate, precum şi publicarea lor pe pagina web a instituţiei;
    x) întocmeşte şi supune aprobării conducerii Consiliului Concurenţei planul anual de ocupare a funcţiilor publice, pe care îl transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, şi gestionează dosarele profesionale ale funcţionarilor publici, în conformitate cu normele legale în vigoare;
    y) ţine evidenţa şi gestionează ştampilele şi sigiliile din cadrul Consiliului Concurenţei şi asigură evidenţa, actualizarea şi manipularea fondului de carte al Consiliului Concurenţei;
    z) asigură întocmirea legitimaţiilor pentru angajaţii instituţiei şi ţine evidenţa acestora, asigură întocmirea documentaţiei pentru emiterea paşapoartelor demnitarilor şi a paşapoartelor de serviciu, a documentaţiei pentru obţinerea vizelor de la ambasade şi consulate, precum şi obţinerea asigurărilor de sănătate;


    ART. 26
    (1) Direcţia achiziţii şi administrare resurse are următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte implementarea programului achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pe baza necesităţilor obiective transmise de direcţiile Consiliului Concurenţei;
    b) urmăreşte implementarea strategiei de contractare a instituţiei, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016;
    c) verifică şi avizează documentaţia, inclusiv documentele- suport, pentru achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016;
    d) solicită rapoarte, situaţii sau informări din sfera sa de activitate către conducere sau organismele de control sau coordonare în domeniul său de activitate;
    e) verifică şi avizează facturile emise de furnizori sau prestatori;
    f) verifică normele de consum pentru furnituri de birou pentru toate direcţiile instituţiei;
    g) verifică dacă au fost asigurate condiţiile optime de desfăşurare a activităţii instituţiei în spaţiul alocat de către deţinătorul acestuia prin gestionarea contractului de prestări servicii şi utilităţi şi asigurarea legăturii cu personalul de intervenţie, respectiv instalatori, electricieni etc.;
    h) verifică şi urmăreşte gestionarea şi întreţinerea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar în folosinţă din evidenţele contabile ale Consiliului Concurenţei;
    i) urmăreşte gestionarea şi buna funcţionare a parcului auto;
    j) urmăreşte şi verifică organizarea şi gestionarea arhivei Consiliului Concurenţei potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) În cadrul Direcţiei achiziţii şi administrare resurse funcţionează Serviciul achiziţii publice, care are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte şi actualizează programul achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pe baza necesităţilor obiective transmise de direcţiile Consiliului Concurenţei;
    b) elaborează strategia de contractare a instituţiei, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016;
    c) elaborează documentaţia, inclusiv documentele-suport, pentru achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016;
    d) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitatea procedurilor de achiziţii publice;
    e) realizează achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări prin aplicarea procedurilor de achiziţie sau prin achiziţie directă, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016;
    f) elaborează şi urmăreşte încheierea contractelor şi comenzilor de achiziţii publice;
    g) constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice;
    h) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/ reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în Sistemul electronic de achiziţii publice sau recuperarea certificatului digital;
    i) întocmeşte rapoarte, situaţii sau informări din sfera sa de activitate către conducere sau organismele de control sau coordonare în domeniul său de activitate;
    j) elaborează punctele de vedere la contestaţiile formulate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, împotriva rezultatelor procedurilor de achiziţii publice;
    k) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de preşedintele Consiliului Concurenţei, secretarul general sau secretarul general adjunct.

    (3) În cadrul Direcţiei achiziţii şi administrare resurse funcţionează Compartimentul logistică, care are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte documentaţia către Regia Autonomă „Monitorul Oficial“ pentru publicarea ordinelor şi deciziilor emise de Consiliul Concurenţei;
    b) întocmeşte normele de consum pentru furnituri de birou pentru toate direcţiile instituţiei;
    c) asigură condiţiile optime de desfăşurare a activităţii instituţiei în spaţiul alocat de către deţinătorul spaţiului prin gestionarea contractului de prestări servicii şi utilităţi şi asigurarea legăturii cu personalul de intervenţie, respectiv instalatori, electricieni etc.;
    d) participă la inventarierea anuală a materialelor, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
    e) asigură recepţia, gestionarea şi eliberarea materialelor din magazia de materiale în conformitate cu normele de consum şi referatele aprobate;
    f) asigură gestionarea şi întreţinerea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar în folosinţă din evidenţele contabile ale Consiliului Concurenţei;
    g) asigură rezervarea şi pregătirea sălilor pentru desfăşurarea şedinţelor;
    h) gestionează şi răspunde de buna funcţionare a parcului auto, asigurând realizarea reviziilor şi reparaţiilor pentru autoturisme şi punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport necesare realizării activităţilor specifice Consiliului Concurenţei;
    i) asigură achiziţia, gestionarea, eliberarea bonurilor valorice de carburant auto şi urmărirea privind încadrarea în consumul normat de carburant;
    j) asigură organizarea şi desfăşurarea, potrivit legislaţiei în vigoare, a instructajelor angajaţilor instituţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al prevenirii şi stingerii incendiilor;
    k) distribuie corespondenţa sosită, asigură predarea acesteia către cabinetul preşedintelui, înregistrează documentele aferente în registrele dedicate şi transmite prin intermediul serviciilor poştale corespondenţa emisă de Consiliul Concurenţei;
    l) primeşte, înregistrează şi asigură evidenţa, distribuţia şi circulaţia corespondenţei şi a altor documente;
    m) organizează şi desfăşoară activităţile de protocol la nivelul instituţiei;
    n) asigură suportul logistic pentru evenimentele, conferinţele, seminarele etc. organizate de către alte direcţii;
    o) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de preşedintele Consiliului Concurenţei, secretarul general sau secretarul general adjunct.


    ART. 27
    Cabinetul preşedintelui are următoarele atribuţii:
    a) asigură consilierea preşedintelui pe anumite probleme specifice unor domenii de activitate ale administraţiei publice;
    b) solicită date şi documente structurilor din cadrul Consiliului Concurenţei, conform sarcinilor primite de la preşedintele Consiliului Concurenţei, şi urmăreşte soluţionarea şi prezentarea la termen a acestora;
    c) solicită îndeplinirea oricăror activităţi de către personalul şi structurile din cadrul Consiliului Concurenţei, în vederea îndeplinirii sarcinilor încredinţate de către preşedintele Consiliului Concurenţei;
    d) coordonează grupuri de lucru pentru îndeplinirea unor activităţi dispuse de preşedintele Consiliului Concurenţei;
    e) participă la reuniuni/dezbateri la solicitarea preşedintelui Consiliului Concurenţei cu respectarea limitelor mandatului încredinţat;
    f) pregăteşte informări şi materiale;
    g) realizează analize şi pregăteşte rapoarte;
    h) asigură planificarea şi desfăşurarea acţiunilor organizate de către preşedintele Consiliului Concurenţei;
    i) face propuneri de îmbunătăţire a activităţii cabinetului;
    j) semnalează preşedintelui Consiliului Concurenţei orice probleme legate de activitatea cabinetului;
    k) asigură repartizarea materialelor conform rezoluţiei preşedintelui Consiliului Concurenţei;
    l) primeşte, înregistrează şi asigură evidenţa, distribuţia şi circulaţia corespondenţei, materialelor pentru şedinţe şi a altor documente la nivelul cabinetului;
    m) înregistrează ordinele şi deciziile Consiliului Concurenţei în registrele prevăzute în acest scop;
    n) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Concurenţei.


    ART. 28
    Compartimentul asistenţă director general are următoarele atribuţii:
    a) asigură consilierea directorului general pe anumite probleme specifice domeniilor de concurenţă şi ajutor de stat;
    b) asigură, în colaborare cu direcţiile şi serviciile aflate în subordinea directă a directorului general, informaţiile şi sprijinul necesare în vederea exercitării cu celeritate şi în mod eficient de către acesta a atribuţiilor ce îi revin;
    c) solicită date şi documente direcţiilor şi serviciilor aflate în subordinea directă a directorului general, conform sarcinilor primite de la acesta, urmăreşte soluţionarea şi prezentarea la termen a acestora;
    d) solicită îndeplinirea oricăror activităţi de către personalul direcţiilor aflate în subordinea directă a directorului general, în vederea îndeplinirii sarcinilor încredinţate de către acesta;
    e) facilitează comunicarea, schimbul de experienţă şi derularea de consultări interdepartamentale între direcţiile şi serviciile aflate în subordinea directă a directorului general;
    f) pregăteşte materiale precum informări, rapoarte, analize, solicitate de către directorul general;
    g) asigură planificarea şi desfăşurarea acţiunilor organizate de directorul general;
    h) primeşte, înregistrează şi asigură evidenţa, distribuţia şi circulaţia corespondenţei transmise directorului general potrivit dispoziţiilor preşedintelui stabilite prin ordin;
    i) asigură îndeplinirea oricăror altor atribuţii dispuse de directorul general.


    ART. 29
    Compartimentul audit public intern are următoarele atribuţii:
    a) elaborează norme metodologice specifice Consiliului Concurenţei, cu avizul Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern - UCAAPI;
    b) elaborează proiectul planului multianual şi anual de audit public intern;
    c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale Consiliului Concurenţei sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
    d) exercită auditul public intern asupra tuturor activităţilor desfăşurate în Consiliul Concurenţei, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public;
    e) informează UCAAPI despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora;
    f) elaborează programul de pregătire profesională continuă pentru auditorii interni;
    g) realizează raportarea periodică a constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile de audit pe care le desfăşoară;
    h) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;
    i) elaborează raportări adresate conducerii Consiliului Concurenţei şi structurii de control intern abilitate în cazul identificării unor neregularităţi sau posibile prejudicii.


    ART. 30
    Compartimentul documente clasificate are următoarele atribuţii:
    a) gestionează informaţiile clasificate din cadrul Consiliului Concurenţei şi este responsabil cu protecţia personalului şi securitatea documentelor clasificate;
    b) asigură relaţionarea cu autorităţile şi instituţiile statului care au atribuţii pe linia protecţiei informaţiilor clasificate;
    c) îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de către preşedintele Consiliului Concurenţei specifice activităţii compartimentului.


    CAP. III
    Registrele Consiliului Concurenţei şi legitimaţia de serviciu
    ART. 31
    (1) Principalele registre ale Consiliului Concurenţei sunt următoarele:
    A. registre de intrare-ieşire şi evidenţă, care asigură interfaţa Consiliului Concurenţei cu terţii:
    a) Registrul general de intrare şi de ieşire a corespondenţei;
    b) Registrul special, în care se înregistrează plângerile şi notificările prevăzute de normele în vigoare;
    c) Registrul deciziilor, în care se înregistrează deciziile plenului şi ale comisiilor Consiliului Concurenţei şi se menţionează dispozitivul hotărârii luate;
    d) Registrul de ordine al preşedintelui Consiliului Concurenţei, în care se înregistrează ordinele emise;
    e) Registrul special de corespondenţă secretă şi confidenţială, în care se înregistrează astfel de documente;
    f) Registrul unic de clemenţă, în care se înregistrează cererile de clemenţă;

    B. registre de evidenţă internă:
    a) Registrul de evidenţă întocmit la nivelul cabinetului preşedintelui, la nivelul vicepreşedinţilor, consilierilor de concurenţă, directorului general, secretarului general, secretarului general adjunct, precum şi la nivelul direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor;
    b) Registrul de şedinţă, în care se consemnează lucrările plenului Consiliului Concurenţei;
    c) Registrul de arhivă;
    d) alte registre necesare desfăşurării activităţii Consiliului Concurenţei, înfiinţate prin ordin al preşedintelui.


    (2) Stabilirea rubricilor registrelor prevăzute la alin. (1) lit. A se face în funcţie de natura lucrărilor evidenţiate, la propunerea secretarului general, şi se aprobă de către preşedinte.
    (3) Registrele pot fi întocmite pe suport hârtie şi/sau în format electronic. Modul de utilizare şi de arhivare a registrelor se stabileşte de către secretarul general.
    (4) Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu registrele necesare desfăşurării activităţii.
    (5) Consiliul de supraveghere din domeniul naval stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu registrele necesare desfăşurării activităţii.

    ART. 32
    (1) Legitimaţia de serviciu este documentul oficial care atestă calitatea de angajat în activitate la Consiliul Concurenţei şi va fi folosită în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
    (2) Legitimaţia de serviciu nu este transmisibilă.
    (3) Modelul legitimaţiei de serviciu, precum şi cromatica acesteia sunt prezentate în anexa nr. 2.
    (4) Pierderea sau sustragerea legitimaţiei de serviciu se aduce la cunoştinţa preşedintelui Consiliului Concurenţei în prima zi lucrătoare de la producerea evenimentului, iar în caz de nerecuperare în termen de 5 zile va fi declarată nulă prin publicitatea în presă, precizându-se numărul şi numele titularului.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 33
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ART. 34
    (1) Prezentul regulament este pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei care se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
    (2) Reîncadrarea personalului potrivit noii structuri organizatorice, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2024, şi comunicarea actelor administrative corespunzătoare se realizează în termen de 30 de zile de la publicarea prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ANEXA 1

    la regulament
 (a se vedea imaginea asociată)
    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

    ANEXA 2

    la regulament
    MODELUL
    legitimaţiei de serviciu
    ART. 1
    Legitimaţia de serviciu este alcătuită din două componente, respectiv legitimaţia propriu-zisă şi ecusonul metalic, având descrierea şi conţinutul de mai jos:
    a) documentul de legitimare: un card din material plastic, de culoare albă, în formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 6,5 cm x 8,5 cm, ce conţine următoarele informaţii:
    Pe faţă: în partea de sus, dreapta, a legitimaţiei este imprimată, în culori, sigla Consiliului Concurenţei, sub care sunt înscrise unele sub altele următoarele cuvinte: „Legitimaţie nr. …..“ şi „Preşedinte:“. Sub cuvântul „Legitimaţie“, în zona punctată, se înscriu numărul legitimaţiei şi data eliberării ei, sub care este înscris cuvântul „Preşedinte:“ în dreptul căruia va semna preşedintele Consiliului Concurenţei aflat în funcţie la data emiterii legitimaţiei. În partea stângă a legitimaţiei, un chenar dreptunghiular conţine fotografia color a titularului, cu dimensiunea de 3 cm x 4 cm, iar dedesubt, central, sunt menţionate unele sub altele: numele, prenumele şi funcţia titularului. Ştampila Consiliului Concurenţei va fi plasată astfel încât să cuprindă colţul din partea dreaptă inferioară a fotografiei şi semnătura preşedintelui.
    Pe verso se află un chenar pentru aplicarea a şase vize anuale şi semnătura posesorului legitimaţiei;

    b) ecusonul metalic are forma unei roze în exterior, alcătuit din metal cu acoperire electrochimică, de culoare aurie. În centrul ecusonului metalic se disting două cercuri concentrice. În primul cerc se disting două spice de grâu unite în partea de jos de tricolorul României. În al doilea cerc se disting pe fond albastru cuvintele tipărite cu auriu „CONSILIUL CONCURENŢEI“ şi cuvântul „ROMÂNIA“ în partea inferioară, iar în centru se distinge stema de stat a României pe fond albastru;
    c) legitimaţia şi ecusonul metalic sunt susţinute într-un portlegitimaţie din piele naturală de culoare neagră, cu dimensiunile de 10 cm x 7,5 cm, în poziţia închis, şi 21 cm x 7,5 cm, în poziţia deschis. Pe partea exterioară superioară a portlegitimaţiei, în centru, este imprimată monocrom, auriu, sigla Consiliului Concurenţei. Portlegitimaţia este prevăzută în partea superioară cu un buzunar transparent pentru legitimaţie, ecusonul metalic fiind îngropat în partea inferioară a portlegitimaţiei.


    ART. 2
    Modelul*) legitimaţiei de serviciu şi al ecusonului, precum şi cromatica acestora sunt prezentate în următoarele figuri:
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
    *) Modelul legitimaţiei de serviciu şi al ecusonului este reprodus în facsimil.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016