Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 28 februarie 2025  de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 28 februarie 2025 de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 247 din 21 martie 2025
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 667 din 28 februarie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 21 martie 2025.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, denumit în continuare spitalul, este unitate sanitară publică cu personalitate juridică, înfiinţată în anul 1962, finanţată integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

    ART. 2
    Spitalul are sediul în comuna Jebel, judeţul Timiş.

    CAP. II
    Obiectul de activitate al spitalului
    ART. 3
    Spitalul este o unitate sanitară de monospecialitate, cu paturi distribuite în sistem pavilionar, în care se internează următoarele categorii de bolnavi:
    a) pacienţi internaţi în baza art. 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unei sentinţe penale, încheieri sau decizii a instanţei, rămasă definitivă, şi care provin din 15 judeţe ale ţării, arondate spitalului prin ordin al ministrului sănătăţii;
    b) bolnavi psihici în stare acută a bolii;
    c) pacienţi drogodependenţi şi alcoolici;
    d) pacienţi care necesită internare în baza încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi, cameră preliminară, fond sau alt stadiu procesual în vederea expertizării psihiatrice a unei persoane aflate într-un proces penal în baza Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 30 de zile, conform art. 184 alin. (6) din acelaşi act normativ.


    ART. 4
    Activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din unitate se desfăşoară numai în condiţiile autorizării sanitare de funcţionare şi sunt supuse controlului Ministerului Sănătăţii sau altor structuri specializate ale acestuia.

    CAP. III
    Conducerea spitalului
    ART. 5
    Conducerea spitalului este formată din:
    a) consiliul de administraţie;
    b) managerul;
    c) comitetul director.


    ART. 6
    Conducerea spitalului acţionează cu diligenţele unui bun proprietar în administrarea bunurilor şi fondurilor încredinţate şi răspunde de integritatea acestora, precum şi de întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiei patrimoniului în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    ART. 7
    (1) Consiliul de administraţie are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, organizare şi funcţionare ale spitalului.
    (2) În conformitate cu prevederile art. 187 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul de administraţie este format din:
    a) 3 reprezentanţi desemnaţi de Ministerul Sănătăţii;
    b) un reprezentant numit de consiliul judeţean ori consiliul local;
    c) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice;
    d) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România;
    e) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat.


    ART. 8
    Consiliul de administraţie are atribuţii conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 9
    (1) Spitalul este condus de către un manager. Acesta încheie un contract de management cu Ministerul Sănătăţii pe o perioadă de maximum 4 ani. Contractul poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Atribuţiile managerului sunt prevăzute în contractul de management, conform ordinului ministrului sănătăţii.

    ART. 10
    (1) Din comitetul director fac parte:
    a) managerul;
    b) directorul medical;
    c) directorul financiar-contabil;
    d) directorul de îngrijiri.

    (2) Funcţiile specifice comitetului director se ocupă prin concurs, organizat de manager.

    ART. 11
    Comitetul director are atribuţii conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 921/2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public.

    ART. 12
    (1) Directorul medical, directorul financiar-contabil şi directorul de îngrijiri au atribuţii generale şi specifice conform Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.628/2007 privind aprobarea modelului contractului de administrare a spitalului public din reţeaua Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare.
    (2) Atribuţiile principale ale comitetului director sunt:
    a) elaborează planul de dezvoltare a spitalului pe perioada mandatului, în baza propunerilor scrise ale consiliului medical;
    b) elaborează, pe baza propunerilor consiliului medical, planul anual de furnizare de servicii medicale al spitalului;
    c) propune managerului, în vederea aprobării, numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de reglementările în vigoare;
    d) elaborează regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul intern şi organigrama spitalului, în urma consultării cu sindicatele, conform legii;
    e) propune spre aprobare managerului şi urmăreşte implementarea de măsuri organizatorice privind îmbunătăţirea actului medical, a condiţiilor de cazare, igienă şi alimentaţie, precum şi de măsuri de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
    f) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului, pe baza centralizării de către Compartimentul financiar-contabilitate a propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, pe care îl supune aprobării managerului;
    g) analizează propunerea consiliului medical privind utilizarea fondului de dezvoltare, pe care îl supune spre aprobare managerului;
    h) asigură monitorizarea şi raportarea indicatorilor specifici activităţii medicale, financiari, economici, precum şi a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire şi control, pe care le prezintă managerului, conform metodologiei stabilite;
    i) analizează, la propunerea consiliului medical, măsurile pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei, dezvoltarea tehnologiilor medicale, ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală;
    j) elaborează planul de acţiune pentru situaţii speciale şi asistenţă medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză;
    k) la propunerea consiliului medical întocmeşte, fundamentează şi prezintă spre aprobare managerului planul anual de achiziţii publice, lista investiţiilor şi a lucrărilor de reparaţii curente şi capitale care urmează să se realizeze într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii, şi răspunde de realizarea acestora;
    l) analizează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contracte şi propune managerului măsuri de îmbunătăţire a activităţii spitalului;
    m) negociază, prin manager, directorul medical şi directorul financiar-contabil, contractele de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate;
    n) se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi ori a managerului spitalului;
    o) face propuneri privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirii spitalului;
    p) negociază cu şeful de secţie/laborator/compartiment şi propune spre aprobare managerului indicatorii specifici de performanţă ai managementului secţiei/laboratorului/serviciului, care vor fi prevăzuţi ca anexe la contractul de administrare a secţiei/laboratorului/compartimentului/serviciului;
    q) răspunde în faţa managerului pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin;
    r) analizează activitatea membrilor săi pe baza rapoartelor de evaluare şi elaborează raportul anual de activitate al spitalului;
    s) întocmeşte informări lunare, trimestriale şi anuale cu privire la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, pe care le analizează cu consiliul medical şi le prezintă Ministerului Sănătăţii;
    ş) asigură, prin structurile de specialitate ale unităţii, implementarea cu celeritate a recomandărilor şi măsurilor dispuse de organele de control şi audit abilitate conform legii: Curtea de Conturi, Corpul de Control, Serviciul Audit Public etc.

    (3) Atribuţiile specifice ale membrilor comitetului director sunt:
    A) Directorul medical are în principal următoarele atribuţii:
    1. în calitate de preşedinte al consiliului medical, coordonează şi răspunde de elaborarea la termen a propunerilor privind planul de dezvoltare al spitalului, planul anual de servicii medicale, bugetul de venituri şi cheltuieli;
    2. monitorizează calitatea serviciilor medicale acordate la nivelul spitalului, inclusiv prin evaluarea satisfacţiei pacienţilor, şi elaborează, împreună cu şefii de secţii, propuneri de îmbunătăţire a activităţii medicale;
    3. aprobă protocoale de practică medicală la nivelul spitalului şi monitorizează procesul de implementare a protocoalelor şi ghidurilor de practică medicală la nivelul întregului spital;
    4. răspunde de coordonarea şi corelarea activităţilor medicale desfăşurate la nivelul secţiilor pentru asigurarea tratamentului adecvat pentru pacienţii internaţi;
    5. coordonează implementarea programelor de sănătate la nivelul spitalului;
    6. întocmeşte planul de formare şi perfecţionare a personalului medical, la propunerea şefilor de secţii, laboratoare şi servicii medicale;
    7. avizează utilizarea bazei de date medicale a spitalului pentru activităţi de cercetare medicală, în condiţiile legii;
    8. asigură respectarea normelor de etică profesională şi deontologie medicală la nivelul spitalului, colaborând cu Colegiul Medicilor din România;
    9. răspunde de acreditarea personalului medical al spitalului şi de acreditarea activităţilor medicale desfăşurate în spital, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    10. analizează şi ia decizii în situaţia existenţei unor cazuri medicale deosebite (de exemplu, cazuri foarte complicate, care necesită o durată de instituţionalizare prelungită, morţi subite etc.);
    11. participă, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale în caz de dezastre, epidemii şi în alte situaţii speciale;
    12. stabileşte coordonatele principale privind consumul de medicamente şi materiale sanitare la nivelul spitalului, în vederea unei utilizări judicioase a fondurilor spitalului, prevenirii polipragmaziei şi a rezistenţei la medicamente;
    13. supervizează respectarea prevederilor în vigoare referitoare la documentaţia medicală a pacienţilor trataţi, asigurarea confidenţialităţii datelor medicale, constituirea arhivei spitalului;
    14. în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare:
    a) se asigură şi răspunde de aplicarea în activitatea curentă a procedurilor şi protocoalelor de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, a standardelor de sterilizare şi sterilitate, asepsie şi antisepsie, respectiv a normelor privind cazarea, alimentaţia şi condiţiile de igienă oferite pe perioada îngrijirilor acordate;
    b) pentru spitalele care nu îndeplinesc condiţiile legale de a avea director de îngrijiri, funcţia acestuia este preluată de directorul medical, care va avea şi responsabilităţile acestuia;
    c) răspunde de raportarea la timp a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi implementarea măsurilor de limitare a acestora;
    d) răspunde de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor în unitatea sanitară;
    e) implementează activitatea de screening al pacienţilor în secţii de terapie intensivă şi alte secţii cu risc, pentru depistarea colonizărilor/infecţiilor cu germeni multiplurezistenţi, în conformitate cu prevederile programului naţional de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    f) controlează şi răspunde pentru derularea activităţilor proprii ale Serviciului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    g) controlează respectarea procedurilor şi protocoalelor implementate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale de la nivelul secţiilor şi serviciilor din unitate, în colaborare cu medicii şefi de secţie;
    h) organizează şi controlează evaluarea imunizării personalului împotriva HBV şi efectuarea vaccinărilor recomandate personalului din unitatea medicală respectivă (antigripal, anti-HBV, altele);
    i) controlează şi răspunde de organizarea registrelor de expunere accidentală la produse biologice pe secţii/ compartimente şi aplicarea corectă a măsurilor.


    B) Directorul financiar-contabil are în principal următoarele atribuţii:
    1. asigură şi răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii financiare a unităţii, în conformitate cu dispoziţiile legale;
    2. organizează contabilitatea în cadrul unităţii, în conformitate cu dispoziţiile legale, şi asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor;
    3. asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de verificare şi a bilanţurilor anuale şi trimestriale;
    4. propune defalcarea pe trimestre a indicatorilor financiari aprobaţi în bugetul de venituri şi cheltuieli;
    5. asigură executarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului, urmărind realizarea indicatorilor financiari aprobaţi şi respectarea disciplinei contractuale şi financiare;
    6. participă la negocierea contractului de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate;
    7. angajează instituţia prin semnătură, alături de manager, în toate operaţiunile patrimoniale, având obligaţia, în condiţiile legii, de a le refuza pe acelea care contravin dispoziţiilor legale;
    8. analizează, din punct de vedere financiar, planul de acţiune pentru situaţii speciale prevăzute de lege, precum şi pentru situaţii de criză;
    9. participă la organizarea sistemului informaţional al spitalului, urmărind folosirea cât mai eficientă a datelor contabilităţii;
    10. evaluează, prin bilanţul contabil, eficienţa indicatorilor specifici;
    11. asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a obligaţiilor spitalului către bugetul statului, trezorerie şi terţi;
    12. asigură plata integrală şi la timp a drepturilor băneşti cuvenite personalului încadrat în spital;
    13. asigură întocmirea, circuitul şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;
    14. organizează evidenţa tuturor creanţelor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care revin spitalului din contracte, protocoale şi alte acte asemănătoare şi urmăreşte realizarea la timp a acestora;
    15. ia măsuri pentru prevenirea pagubelor şi urmăreşte recuperarea lor;
    16. asigură aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la gestionarea valorilor materiale şi ia măsuri pentru ţinerea la zi şi corectă a evidenţelor gestionării;
    17. răspunde de îndeplinirea atribuţiilor ce revin Compartimentului financiar-contabilitate aflat în subordinea sa, a atribuţiilor în ceea ce priveşte exercitarea controlului financiar preventiv şi al asigurării integrităţii patrimoniului;
    18. îndeplineşte formele de scădere din evidenţă a bunurilor de orice fel, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale;
    19. împreună cu şeful Serviciului achiziţii publice, aprovizionare, transport, administrativ, întocmeşte şi prezintă studii privind optimizarea măsurilor de bună gospodărire a resurselor materiale şi băneşti şi de prevenire a formării de stocuri peste necesar, în scopul administrării cu eficienţă maximă a patrimoniului spitalului şi a sumelor încasate în baza contractului de furnizare de servicii medicale;
    20. organizează şi ia măsuri de realizare a perfecţionării pregătirii profesionale a cadrelor financiar-contabile din subordine;
    21. organizează, la termenele stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale, inventarierea mijloacelor materiale în spital;
    22. în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.101/2016:
    a) răspunde de planificarea bugetară în conformitate cu planul de activitate aprobat;
    b) răspunde de asigurarea întocmai şi la timp a necesarului de materiale şi consumabile necesare implementării procedurilor şi protocoalelor de limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale.




    CAP. IV
    Structura spitalului
    ART. 13
    (1) Structura organizatorică a spitalului se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, în condiţiile legii, şi cuprinde:
    a) Secţia psihiatrie I, din care:
    - Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) Secţia psihiatrie II, din care:
    - Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) Secţia psihiatrie III, din care:
    - Compartimentul psihiatrie acuţi;
    – Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    d) Secţia psihiatrie IV, din care:
    - Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    e) Secţia psihiatrie V, din care:
    - Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

    f) Secţia psihiatrie VI - drogodependenţe, din care:
    - Compartimentul bolnavi - aflaţi sub incidenţa art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Compartimentul toxicomanie;

    g) Secţia psihiatrie VII - art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) camera de gardă;
    i) farmacie;
    j) laborator de analize medicale;
    k) compartiment de ergoterapie;
    l) Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    m) Compartiment evaluare şi statistică medicală;
    n) cabinet stomatologie - urgenţe;
    o) cabinet de asistenţă socială;
    p) ambulatoriul integrat - cu cabinete în specialităţile:
    (i) psihiatrie;
    (ii) medicină internă.


    (2) Aparatul funcţional îndeplineşte atribuţii cu privire la activitatea economică, financiară şi administrativă, cuprinzând următoarele servicii şi compartimente:
    a) Compartimentul managementul calităţii serviciilor de sănătate;
    b) Serviciul RUNOS;
    c) Compartimentul financiar-contabilitate;
    d) Compartimentul juridic;
    e) Serviciul administrativ;
    f) Compartimentul achiziţii publice contractare;
    g) Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă;
    h) Compartimentul audit.

    (3) Actuala structură se poate modifica numai ca urmare a aprobării unei noi structuri prin ordin al ministrului sănătăţii, la o dată ulterioară aprobării prezentului regulament.

    CAP. V
    Atribuţiile structurilor funcţionale din cadrul spitalului
    A. Secţii cu paturi
    ART. 14
    (1) Secţiile medicale sunt organizate în sistem pavilionar şi sunt conduse de câte un medic şef de secţie, ajutat de asistentul medical şef.
    (2) Secţiile medicale de spitalizare au în principal următoarele atribuţii:
    1. privind îngrijirile medicale de specialitate:
    1.1. asigurarea consultaţiilor medicale de psihiatrie şi supravegherea medicală permanentă a pacienţilor;
    1.2. asigurarea consultaţiilor de medicină internă pentru pacienţii nedeplasabili la cabinetul din ambulatoriul integrat al spitalului;
    1.3. antrenarea pacienţilor în activităţi de psihoterapie individuală şi de grup;
    1.4. realizarea unor activităţi de terapie ocupaţională pentru pacienţii internaţi;
    1.5. testarea psihologică şi consilierea psihologică la bolnavii internaţi;
    1.6. administrarea de tratament medicamentos oral şi parenteral pentru afecţiuni psihice şi somatice, la pacienţii internaţi;
    1.7. trimiterea urgenţelor somatice, ce nu pot fi rezolvate în spital, către alte unităţi sanitare;

    2. întocmirea şi eliberarea de documente medicale, gestionarea dosarului pacientului;
    3. urmărirea evoluţiei stării pacientului şi înregistrarea constantelor biologice ale acestuia (temperatură, tensiune arterială, puls, ritm respirator, greutate etc.) după un program prestabilit de către medicul specialist sau ori de câte ori este nevoie;
    4. identificarea problemelor de îngrijire ale pacientului, stabilirea priorităţilor şi aplicarea de tehnici de prim ajutor pacienţilor aflaţi în stare de urgenţă, până la sosirea medicului, ambulanţei sau a altui ajutor specializat;
    5. prelevarea de probe biologice de la pacienţi, etichetarea şi transportul acestora la laboratorul unităţii;
    6. efectuarea de activităţi de îngrijire la pacienţii diagnosticaţi cu TBC pulmonar, purtători HIV, cu boală diareică acută, imobilizaţi la pat sau cu alte nevoi speciale;
    7. pregătirea fizică şi psihică a pacientului conform indicaţiilor medicului şi informarea bolnavului asupra necesităţii îngrijirii sau/şi tratamentului, precum şi a posibilelor reacţii adverse ale acestuia;
    8. efectuarea de proceduri (psihiatrice) destinate pacienţilor agitaţi;
    9. asigurarea pentru bolnavi a unui program de odihnă, de igienă personală, de primire a vizitelor şi de păstrare a legăturii cu aparţinătorii;
    10. servirea a 3 mese pe zi la bolnavii internaţi, cu respectarea procedurii interne specifice;
    11. însoţirea pacientului de la locul internării, pe tot traseul acestuia în spital în perioada de spitalizare, până la momentul externării;
    12. preluarea/predarea valorilor şi efectelor personale ale pacienţilor internaţi;
    13. acordarea, nediscriminatoriu, a asistenţei medicale, indiferent de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau orice alt motiv, atât în timp de pace, cât şi în timp de război.

    (3) Şefii secţiilor, laboratoarelor şi serviciilor medicale au ca principale atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare, având următoarele responsabilităţi:
    a) organizează şi coordonează activitatea medicală din cadrul secţiei/laboratorului sau serviciului medical, fiind responsabili de realizarea indicatorilor specifici de performanţă ai secţiei/laboratorului sau serviciului medical, prevăzuţi în anexa la contractul de administrare;
    b) răspund de crearea condiţiilor necesare acordării de asistenţă medicală de calitate de către personalul din secţie/laborator sau serviciul medical;
    c) propun directorului medical planul anual de furnizare de servicii medicale al secţiei/laboratorului sau serviciului medical şi răspund de realizarea planului aprobat;
    d) răspund de calitatea serviciilor medicale prestate de către personalul medico-sanitar din cadrul secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
    e) evaluează necesarul anual de medicamente şi materiale sanitare al secţiei/laboratorului sau serviciului medical, investiţiile şi lucrările de reparaţii curente şi capitale necesare pentru desfăşurarea activităţii în anul bugetar respectiv şi întocmesc rapoarte pe care le transmit spre aprobare conducerii spitalului;
    f) angajează cheltuieli în limita bugetului repartizat;
    g) aplică strategiile de dezvoltare a spitalului, adecvate la necesarul de servicii medicale specifice secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
    h) înaintează comitetului director propuneri privind proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, elaborate cu sprijinul Compartimentului financiar-contabilitate;
    i) înaintează comitetului director propuneri de creştere a veniturilor proprii ale secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, conform reglementărilor legale, inclusiv din donaţii, sponsorizări, fonduri ale comunităţii locale ori alte surse;
    j) întreprind măsurile necesare şi urmăresc realizarea indicatorilor specifici de performanţă ai secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, prevăzuţi în anexa la contractul de administrare;
    k) elaborează fişa postului pentru personalul aflat în subordine, pe care o supun aprobării managerului spitalului;
    l) răspund de respectarea la nivelul secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc a regulamentului de organizare şi funcţionare şi a regulamentului intern al spitalului, precum şi a procedurilor operaţionale, a notelor interne şi a oricăror alte decizii emise de conducerea spitalului;
    m) stabilesc atribuţiile care vor fi prevăzute în fişa postului pentru personalul din subordine, pe care le înaintează spre aprobare managerului, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
    n) fac propuneri comitetului director privind necesarul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de volumul de activităţi, conform reglementărilor legale în vigoare;
    o) propun programul de lucru pe locuri de muncă şi categorii de personal, pentru personalul aflat în subordine, în vederea aprobării de către manager;
    p) supervizează conduita terapeutică, avizează tratamentul, prescrierea investigaţiilor paraclinice, a indicaţiilor operatorii şi programului operator pentru pacienţii internaţi în cadrul secţiei;
    q) aprobă internarea pacienţilor în secţie, pe baza criteriilor de internare, cu excepţia internărilor de urgenţă;
    r) hotărăsc oportunitatea continuării spitalizării în primele 24 de ore de la internare;
    s) avizează şi răspund de modul de completare şi de întocmirea documentelor medicale eliberate în cadrul secţiei/ laboratorului sau serviciului medical;
    t) evaluează performanţele profesionale ale personalului aflat în subordinea directă, conform structurii organizatorice şi fişei postului;
    u) propun planul de formare şi perfecţionare a personalului aflat în subordine, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe care îl supun aprobării managerului;
    v) coordonează activităţile de control al calităţii serviciilor acordate de personalul medico-sanitar din cadrul secţiei/ laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc;
    w) răspund de asigurarea condiţiilor adecvate de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale în cadrul secţiei/laboratorului sau serviciului medical pe care îl conduc, în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    x) asigură monitorizarea şi raportarea indicatorilor specifici activităţii medicale, financiar-economici, precum şi a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire şi control din cadrul secţiei/laboratorului sau serviciului medical, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
    y) răspund de respectarea prevederilor legale privind drepturile pacientului de către personalul medical din subordine şi iau măsuri imediate când se constată încălcarea acestora, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
    z) asigură respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului profesional, păstrarea confidenţialităţii datelor pacienţilor internaţi, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea secţiei/laboratorului sau serviciului medical;
    aa) urmăresc încheierea contractelor de asigurare de malpraxis de către personalul medical din subordine;
    bb) în domeniul financiar îndeplinesc atribuţiile conducătorului compartimentului de specialitate, conform normelor şi procedurilor legale, şi fac propuneri de angajare, lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor, care se aprobă de conducătorul spitalului;
    cc) propun protocoale specifice de practică medicală, care urmează să fie implementate la nivelul secţiei/laboratorului sau serviciului medical, cu aprobarea consiliului medical;
    dd) răspund de soluţionarea sugestiilor, sesizărilor şi reclamaţiilor referitoare la activitatea secţiei/laboratorului sau serviciului medical;
    ee) propun managerului un înlocuitor pentru perioada când lipsesc din spital;
    ff) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.101/2016:
    (i) organizează, controlează şi răspund pentru derularea activităţilor proprii secţiei, conform planului anual de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale din unitatea sanitară;
    (ii) răspund de activităţile desfăşurate de personalul propriu al secţiei, cu respectarea procedurii de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, elaborată de Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    (iii) răspund de depistarea şi raportarea la timp a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    (iv) răspund de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor, implementată în unitatea sanitară;
    (v) răspund de efectuarea de către asistenta şefă de secţie a triajului zilnic al personalului din subordine şi declararea oricărei suspiciuni de boală transmisibilă către Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    (vi) în cazul şefilor de secţie în secţii cu risc, aceştia răspund de derularea activităţii de screening al pacienţilor pentru depistarea colonizărilor/infecţiilor cu germeni multiplurezistenţi, în conformitate cu prevederile programului naţional de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    (vii) răspund de luarea deciziei de izolare/tip de precauţii şi de aplicarea ei, împreună cu Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi cu directorul medical;
    (viii) răspund de elaborarea procedurilor şi protocoalelor de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale pe secţie.




    B. Structuri fără paturi
    ART. 15
    Camera de gardă asigură asistenţă medicală la primirea pacienţilor în spital, personalul având următoarele atribuţii:
    1. examinarea tuturor bolnavilor şi efectuarea triajului medical şi epidemiologic al bolnavilor în vederea internării;
    2. asigurarea primului ajutor şi acordarea de asistenţă medicală specializată, până când bolnavul este stabilizat şi ajunge în secţia cu paturi;
    3. obţinerea consimţământului informat al pacientului la internare.


    ART. 16
    (1) Farmacia cu circuit închis a spitalului are în principal următoarele atribuţii:
    a) organizarea spaţiului şi personalului farmaciei;
    b) centralizarea referatelor de necesitate pentru asigurarea stocurilor de medicamente;
    c) aprovizionarea, recepţia şi introducerea în gestiunea informatică a farmaciei a medicamentelor achiziţionate, conform legislaţiei în vigoare;
    d) depozitarea şi conservarea medicamentelor în condiţii corespunzătoare;
    e) verificarea termenului de valabilitate a medicamentelor şi substanţelor farmaceutice;
    f) asigurarea de medicamente necesare activităţii de asistenţă medicală a spitalului;
    g) eliberarea medicamentelor conform solicitărilor din condicile de prescripţie medicală introduse în sistemul informatic şi aduse în farmacie de către asistenţii medicali potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    h) păstrarea şi eliberarea medicamentelor, potrivit Farmacopeii Române în vigoare, a specialităţilor farmaceutice autorizate şi a altor produse farmaceutice, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătăţii;
    i) depozitarea produselor conform normelor în vigoare (standarde sau norme interne), ţinându-se seama de natura şi proprietăţile lor fizico-chimice;
    j) organizarea şi efectuarea controlului calităţii medicamentului şi luarea de măsuri ori de câte ori este necesar pentru preîntămpinarea accidentelor, informând imediat organul superior;
    k) monitorizarea trasabilităţii medicamentelor;
    l) gestionarea stocurilor;
    m) transmiterea raportărilor lunare în SIUI Farmi;
    n) asigurarea curăţeniei şi igienei în spaţiile farmaciei;
    o) monitorizarea selectivă a deşeurilor;
    p) participarea pe baza consumurilor şi a stocurilor din farmacie la efectuarea comenzilor lunare;
    q) respectarea secretului profesional şi a codului de etică al farmaciştilor;
    r) monitorizarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor.

    (2) Farmacistul clinician/Farmacologul din cadrul farmaciei îşi îndeplineşte atribuţiile specifice privind validarea prescripţiilor medicale şi evaluează prescripţia medicală din foaia de observaţie, după cum urmează:
    a) identificarea şi semnalarea erorilor: de prescripţie (ştiinţifice, tehnice), de utilizare a medicamentului de către pacient;
    b) identificarea incompatibilităţilor medicamentoase: în seringă/în flaconul de perfuzie: o degradare a unui medicament în prezenţa altuia; o disociere a medicamentelor, dependenţă de pH; o formare de complecşi inactivi/activi cu potenţial farmacodinamic nou sau farmacotoxicologic;
    c) identificarea şi semnalarea interacţiunilor medicamentoase cu semnificaţie clinică medicament-alimente/băuturi alcoolice/ tutun; influenţa absorbţiei unui medicament în prezenţa alimentelor/ băuturilor alcoolice; modificări structurale ale unui medicament în prezenţa alimentelor/băuturilor alcoolice/tutunului, fenomene de inducţie şi inhibiţie enzimatică;
    d) identificarea şi semnalarea influenţelor semnificative ale medicamentelor asupra unor parametri de laborator;
    e) identificarea şi semnalarea exacerbărilor reacţiilor adverse cunoscute sau a unor simptome neaşteptate rezultate în urma administrării medicamentelor prescrise de către medicul prescriptor, corelate sau necorelate cu patologiile existente ale pacientului;
    f) participarea în echipa de monitorizare în cazul introducerii de noi medicamente în terapie, la studiile de monitorizare pe criteriile farmacocinetic, farmacoterapeutic şi toxicologic a acestora;
    g) evaluarea prescripţiei medicale care implică atibioterapie cu rezistenţă la antibiotice;
    h) participarea la studiile clinice efectuate, cu avizul medicului curant al pacienţilor incluşi în studiile clinice sau activităţile ştiinţifice respective;
    i) raportarea zilnică către Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a situaţiei privind stocurile şi operaţiunile comerciale, inclusiv eliberarea pe condică, după caz, efectuate cu medicamentele de uz uman având preţul aprobat în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (CANAMED), potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.345/2016 privind raportarea zilnică a stocurilor şi operaţiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România de către unităţile de distribuţie angro a medicamentelor, importatori, fabricanţi autorizaţi şi farmaciile cu circuit închis şi deschis, cu modificările şi completările ulterioare;
    j) verificarea elementelor de siguranţă şi autenticitate a identificatorilor unici şi scoaterea din uz a identificatorilor unici ai medicamentelor ce prezintă cod unic de identificare înregistrat în Sistemul naţional de verificare a medicamentelor (SNVM);
    k) blocarea eliberării medicamentelor din farmacie şi informarea autorităţilor naţionale competente, ANMDMR, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.473/2018 pentru crearea cadrului de aplicare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/161 al Comisiei din 2 octombrie 2015 de completare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme detaliate pentru elementele de siguranţă care apar pe ambalajul medicamentelor de uz uman, în cazul în care există suspiciuni cu privire la autenticitatea medicamentelor sau în cazul în care ambalajele au fost modificate ilicit.


    ART. 17
    Laboratorul de analize medicale are în principal următoarele atribuţii:
    1. recepţionarea şi înregistrarea probelor biologice recoltate în secţiile medicale;
    2. efectuarea analizelor de biochimie, hematologie, imunologie şi toxicologie pentru pacienţii internaţi în spital;
    3. validarea analizelor, pe baza controlului intern al rezultatelor, şi înregistrarea lor în evidenţele laboratorului;
    4. elaborarea buletinelor de analiză şi distribuirea lor către secţii;
    5. întocmirea şi gestionarea bazei de date privind consumul de reactivi şi rezultatele analizelor de laborator.


    ART. 18
    Compartimentul de ergoterapie are ca atribuţie desfăşurarea unor activităţi de ergoterapie pentru pacienţii internaţi în spital.

    ART. 19
    Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale funcţionează la nivel de compartiment şi are atribuţii conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.101/2016. Atribuţiile Serviciului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în principal, sunt:
    a) organizează şi participă la întâlnirile Comitetului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    b) propune managerului sancţiuni pentru personalul care nu respectă procedurile şi protocoalele de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    c) şeful/responsabilul contractat participă în calitate de membru la şedinţele comitetului director al unităţii sanitare şi, după caz, propune acestuia recomandări pentru implementarea corespunzătoare a planului anual de prevenire a infecţiilor, echipamente şi personal de specialitate;
    d) elaborează şi supune spre aprobare planul anual de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale din unitatea sanitară;
    e) organizează, în conformitate cu metodologia elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, anual, un studiu de prevalenţă de moment a infecţiilor nosocomiale şi a consumului de antibiotice din spital;
    f) organizează şi derulează activităţi de formare a personalului unităţii în domeniul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    g) organizează activitatea Serviciului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale pentru implementarea şi derularea activităţilor cuprinse în planul anual de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale al unităţii;
    h) propune şi iniţiază activităţi complementare de prevenţie sau de limitare cu caracter de urgenţă, în cazul unor situaţii de risc sau al unui focar de infecţie asociată asistenţei medicale;
    i) elaborează ghidul de izolare al unităţii sanitare şi coordonează aplicarea precauţiilor specifice în cazul depistării colonizărilor/infecţiilor cu germeni multiplurezistenţi la pacienţii internaţi;
    j) întocmeşte harta punctelor şi zonelor de risc pentru apariţia infecţiilor asociate asistenţei medicale şi elaborează procedurile şi protocoalele de prevenire şi limitare în conformitate cu aceasta;
    k) implementează metodologiile naţionale privind supravegherea bolilor transmisibile şi studiile de supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    l) verifică completarea corectă a registrului de monitorizare a infecţiilor asociate asistenţei medicale de pe secţii şi centralizează datele în registrul de monitorizare a infecţiilor al unităţii;
    m) raportează la direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti infecţiile asociate asistenţei medicale ale unităţii şi calculează rata de incidenţă a acestora pe unitate şi pe secţii;
    n) organizează şi participă la evaluarea eficienţei procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie, prin recoltarea testelor de autocontrol;
    o) colaborează cu medicul de laborator pentru cunoaşterea circulaţiei microorganismelor patogene de la nivelul secţiilor şi compartimentelor, cu precădere a celor multirezistente şi/sau cu risc epidemiologic major, pe baza planului de efectuare a testelor de autocontrol;
    p) solicită trimiterea de tulpini de microorganisme izolate la laboratoarele de referinţă, în conformitate cu metodologiile elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în scopul obţinerii unor caracteristici suplimentare;
    q) supraveghează şi controlează buna funcţionare a procedurilor de sterilizare şi menţinere a sterilităţii pentru instrumentarul şi materialele sanitare care sunt supuse sterilizării;
    r) supraveghează şi controlează activitatea de triere, depozitare temporară şi eliminare a deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
    s) organizează, supraveghează şi controlează respectarea circuitelor funcţionale ale unităţii, circulaţia pacienţilor şi vizitatorilor, a personalului şi, după caz, a studenţilor şi elevilor din învăţământul universitar, postuniversitar sau postliceal;
    t) avizează orice propunere a unităţii sanitare de modificare în structura unităţii;
    u) supraveghează şi controlează respectarea în secţiile medicale şi paraclinice a procedurilor de triaj, depistare şi izolare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    v) răspunde prompt la informaţia primită din secţii şi demarează ancheta epidemiologică pentru toate cazurile suspecte de infecţie asociată asistenţei medicale;
    w) dispune, după anunţarea prealabilă a managerului unităţii, măsurile necesare pentru limitarea difuziunii infecţiei, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice şi investigaţii paraclinice necesare;
    x) întocmeşte şi definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informaţiile necesare privind focarul, în conformitate cu legislaţia, întreprinde măsuri şi activităţi pentru evitarea riscurilor identificate în focar;
    y) solicită colaborări interdisciplinare sau propune solicitarea sprijinului extern de la direcţia de sănătate publică sau Institutul Naţional de Sănătate Publică - centrul regional la care este arondat, conform reglementărilor în vigoare;
    z) raportează managerului problemele depistate sau constatate în prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    aa) întocmeşte rapoarte cu dovezi şi le pune la dispoziţia managerului spitalului, în cazurile de investigare a responsabilităţilor pentru infecţii asociate asistenţei medicale.


    ART. 20
    Compartimentul evaluare şi statistică medicală are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. înregistrarea şi păstrarea evidenţei internărilor şi externărilor, precum şi a altor date medicale ale pacienţilor;
    2. verificarea, centralizarea şi raportarea de date statistice către Direcţia de Sănătate Publică Timiş, Şcoala Naţională de Management al Serviciilor de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional de Statistică şi alte instituţii abilitate;
    3. prelucrarea de date şi calcularea indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului;
    4. raportarea serviciilor medicale realizate în unitate către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.


    ART. 21
    Cabinetul stomatologie-urgenţe are drept atribuţii asigurarea asistenţei stomatologice în situaţii de urgenţă pentru pacienţii internaţi în unitate şi prescrierea de recomandări privind conduita şi tratamentul în cazul pacienţilor cu afecţiuni buco-maxilo-faciale.

    ART. 22
    Cabinetul de asistenţă socială are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. identificarea problemelor sociale ale pacienţilor cu internări prelungite;
    2. realizarea de anchete sociale pentru pacienţii internaţi;
    3. întreprinderea unor demersuri pentru identificarea pacienţilor fără identitate, precum şi pentru obţinerea sau înnoirea actelor de identitate ale pacienţilor fără suport sociofamilial;
    4. în relaţia cu autorităţile locale şi alte organizaţii neguvernamentale, reprezentarea pacienţilor internaţi, în vederea obţinerii unor drepturi cu caracter social.


    ART. 23
    Ambulatoriul integrat are ca atribuţie principală efectuarea de consultaţii de specialitate la pacienţii internaţi.


    C. Structura aparatului funcţional
    ART. 24
    (1) Compartimentul managementul calităţii serviciilor de sănătate este organizat şi funcţionează conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 1.312/250/2020 privind organizarea şi funcţionarea structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate în cadrul unităţilor sanitare cu paturi şi serviciilor de ambulanţă, în procesul de implementare a sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului şi are următoarele atribuţii:
    a) elaborarea, împreună cu celelalte structuri din unitatea sanitară, a planului de management al calităţii serviciilor de sănătate, precum şi coordonarea şi monitorizarea implementării acestuia;
    b) evaluarea periodică a stadiului de implementare a planului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi a nivelului de conformitate cu standardele şi cu cerinţele de monitorizare postacreditare, adoptate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS);
    c) informarea periodică a conducerii şi a personalului din cadrul unităţii sanitare cu privire la nivelul de implementare a planului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi, după caz, actualizarea acestuia;
    d) coordonarea şi monitorizarea elaborării de către structurile de la nivelul unităţii sanitare a documentelor calităţii;
    e) asigurarea instruirii şi informării personalului din cadrul unităţii sanitare cu privire la organizarea şi implementarea sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului;
    f) măsurarea şi evaluarea calităţii serviciilor furnizate de către unitatea sanitară, inclusiv investigarea nivelului de satisfacţie a pacienţilor;
    g) coordonarea şi controlul activităţii de colectare şi de raportare, conform legislaţiei în vigoare, a datelor şi documentelor necesare în procesul de implementare a sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului;
    h) coordonarea şi controlul activităţii de analiză, evaluare şi raportare a indicatorilor de monitorizare a conformităţii cu cerinţele standardelor ANMCS;
    i) monitorizarea, centralizarea, analiza şi raportarea către ANMCS a situaţiilor legate de producerea evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale, precum şi a altor informaţii necesare pregătirii evaluării unităţii sanitare sau monitorizării nivelului de conformitate cu standardele ANMCS;
    j) coordonarea şi participarea, alături de alte structuri din unitatea sanitară, la desfăşurarea activităţilor de audit clinic;
    k) îndrumarea responsabililor de riscuri de la nivelul structurilor din unitatea sanitară în activitatea de identificare şi de management al riscurilor;
    l) asigurarea consilierii conducerii în domeniul managementului calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului şi participarea la elaborarea şi implementarea politicii de calitate a serviciilor de sănătate la nivelul unităţii sanitare;
    m) elaborarea şi înaintarea către conducerea unităţii sanitare a rapoartelor periodice conţinând propuneri şi recomandări ca urmare a activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute;
    n) monitorizarea elaborării, implementării şi evaluării eficacităţii şi/sau eficienţei procedurilor şi protocoalelor de bune practici clinice şi manageriale.

    (2) Compartimentul managementul calităţii serviciilor de sănătate este condus de un responsabil cu managementul calităţii desemnat de managerul spitalului şi are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) planifică, organizează, coordonează şi monitorizează întreaga activitate privind implementarea sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului la nivelul unităţii sanitare;
    b) coordonează şi controlează funcţionarea structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate;
    c) analizează şi avizează procedurile interne ale structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate, care se aprobă potrivit reglementărilor legale în vigoare;
    d) elaborează şi supune aprobării conducătorului unităţii sanitare planul anual de formare şi perfecţionare profesională a personalului din subordine;
    e) coordonează şi monitorizează elaborarea documentelor calităţii la nivelul unităţii sanitare;
    f) coordonează elaborarea şi avizează planul de management al calităţii serviciilor de sănătate de la nivelul unităţii sanitare;
    g) coordonează şi monitorizează activităţile legate de asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate desfăşurate de către responsabilii desemnaţi la nivelul fiecăreia dintre structurile unităţii sanitare;
    h) monitorizează activităţile legate de asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate desfăşurate de către comisiile, consiliile şi comitetele constituite la nivelul unităţii sanitare, în colaborare cu coordonatorii acestora;
    i) elaborează şi înaintează spre aprobare conducătorului unităţii sanitare rapoarte periodice privind activitatea structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate;
    j) coordonează şi monitorizează activităţile privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale;
    k) colaborează cu şefii celorlalte structuri din cadrul unităţii sanitare în vederea implementării sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului;
    l) asigură comunicarea permanentă cu responsabilul regional cu acreditarea desemnat prin ordin al preşedintelui ANMCS, precum şi cu oficiul teritorial al ANMCS.

    (3) Responsabilul cu managementul calităţii participă, fără drept de vot, la şedinţele comitetului director pentru a prezenta aspectele relevante ale procesului de îmbunătăţire a calităţii din întreaga unitate sanitară şi a consilia conducerea spitalului cu privire la impactul deciziilor luate asupra managementului calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului.

    ART. 25
    Serviciul RUNOS are următoarele atribuţii:
    1. întocmirea şi gestionarea documentelor de evidenţă a personalului;
    2. întocmirea dosarului de pensionare al angajaţilor unităţii, conform legislaţiei în vigoare;
    3. întocmirea contractelor individuale de muncă ale angajaţilor unităţii, precum şi a actelor adiţionale la contractele de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    4. normarea personalului conform legislaţiei în vigoare;
    5. calcularea şi păstrarea evidenţei concediilor de odihnă, concediilor medicale, vechimii în specialitate şi în muncă ale angajaţilor unităţii;
    6. fundamentarea fondului de salarii necesar personalului din unitate, în vederea întocmirii proiectului de buget de venituri şi cheltuieli al spitalului;
    7. întocmirea ordonanţărilor şi ordinelor de plată pentru salarii;
    8. completarea la zi a registrului de evidenţă a salariaţilor şi comunicarea oricărei modificări la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, conform legislaţiei în vigoare;
    9. întocmirea de situaţii solicitate de Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Direcţia Sanitară Timiş şi de alte instituţii abilitate;
    10. organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;
    11. organizarea examenelor la expirarea perioadei de debutant, precum şi a examenelor de evaluare a angajaţilor, întocmirea dispoziţiilor de promovare în funcţie de rezultatele acestora;
    12. întocmirea statului de plată al unităţii;
    13. întocmirea şi actualizarea statului de funcţii şi a organigramei unităţii;
    14. întocmirea declaraţiilor lunare privind obligaţiile de plată la fondul de asigurări de sănătate, şomaj, pensii şi pentru restituirea sumelor pentru concediile medicale plătite din fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate.


    ART. 26
    Compartimentul financiar contabilitate are următoarele atribuţii:
    1. organizarea contabilităţii unităţii conform prevederilor legale;
    2. întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de verificare şi a bilanţurilor trimestriale şi anuale;
    3. asigurarea şi exercitarea controlului financiar preventiv în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    4. organizarea evidenţei angajamentelor bugetare şi legale;
    5. întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;
    6. întocmirea instrumentelor de plată;
    7. organizarea procesului de inventariere a patrimoniului unităţii şi luarea unor măsuri de regularizare a diferenţelor constatate;
    8. elaborarea şi fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al unităţii.


    ART. 27
    Compartimentul juridic are următoarele atribuţii principale:
    1. apărarea intereselor instituţiei în faţa instanţelor de judecată, autorităţilor de control şi în relaţiile cu terţi persoane fizice sau juridice;
    2. asigurarea legalităţii măsurilor şi documentelor ce urmează să fie încheiate de către conducerea unităţii;
    3. acordă consultanţă juridică conducătorului instituţiei şi şefilor de secţii/compartimente;
    4. păstrarea evidenţei pacienţilor internaţi conform măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzute de art. 110 din Codul penal;
    5. avizează din punct de vedere juridic toate contractele încheiate de spital;
    6. verifică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic şi administrativ.


    ART. 28
    Serviciul administrativ are în coordonare următorii angajaţi: administratorul, lenjerul, frizerul, şoferul, magazionerul, muncitorii din sectorul pază-poartă, din blocul alimentar, spălătorie, ateliere întreţinere, centrala termică şi îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    1. organizarea, administrarea şi monitorizarea activităţilor specifice din sectoarele pe care le coordonează;
    2. elaborarea planului de pază al instituţiei;
    3. verificarea stării de funcţionare a mijloacelor fixe din dotarea unităţii;
    4. inventarierea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar din unitate, propunându-le pentru casare pe cele care au depăşit termenul normal de funcţionare;
    5. realizarea procesului de casare a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar propuse în acest sens;
    6. centralizarea necesarului de mijloace fixe şi consumabile al unităţii;
    7. asigurarea de condiţii adecvate pentru recepţionarea, manipularea şi depozitarea corespunzătoare a bunurilor unităţii;
    8. amenajarea spaţiilor spitalului astfel încât să fie asigurate circuitele alimentelor, lenjeriei, deşeurilor, medicamentelor, materialelor şi persoanelor, conform normelor în vigoare;
    9. administrarea clădirilor spitalului şi a perimetrului acestora;
    10. administrarea şi întreţinerea bunurilor mobile şi fixe din dotarea spitalului;
    11. administrarea arhivei unităţii;
    12. utilizarea, manipularea şi depozitarea corespunzătoare a materialelor, echipamentelor şi recipientelor cu risc de explozie, în unitate;
    13. organizarea activităţii de transport auto a unităţii;
    14. administrarea parcului auto al spitalului şi obţinerea licenţelor de transport, precum şi a altor documente necesare pentru circulaţia legală pe drumurile publice.


    ART. 29
    Compartimentul achiziţii publice, contractare are în principal următoarele atribuţii:
    1. elaborarea programului anual al achiziţiilor publice al unităţii şi operarea de modificări sau completări ale acestuia, cu aprobarea managerului şi avizul compartimentului financiar-contabilitate;
    2. iniţierea, desfăşurarea şi finalizarea procedurilor de achiziţii publice pentru spital, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    3. centralizarea necesarului de produse, bunuri şi servicii la nivelul unităţii, în vederea înaintării propunerilor de achiziţie centralizată a acestora, la solicitarea Ministerului Sănătăţii;
    4. elaborarea şi transmiterea de rapoarte către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în conformitate cu reglementările legislaţiei în vigoare.


    ART. 30
    Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pe fiecare loc de muncă/post de lucru din spital;
    2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie privind securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul spitalului;
    3. elaborarea programului de instruire-testare a angajaţilor la nivelul unităţii şi instruirea personalului din unitate pe tema securităţii şi sănătăţii în muncă;
    4. întocmirea planului de acţiune în caz de pericol grav şi prelucrarea acestuia angajaţilor spitalului;
    5. participarea la cercetarea evenimentelor şi întocmirea evidenţelor, în cazul producerii unui accident de muncă;
    6. elaborarea planului de măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în unitate, precum şi a planurilor de intervenţie în sezonul de iarnă, respectiv în cel canicular;
    7. implementarea unor măsuri de gestionare a riscului de incendiu.


    ART. 31
    Compartimentul audit intern este subordonat managerului şi are următoarele atribuţii:
    a) elaborarea proiectului planului multianual de audit public intern, de regulă, pe o perioadă de 3 ani;
    b) elaborarea, pe baza planului multianual, şi/sau actualizarea proiectului planului anual de audit public intern conform prevederilor legale în domeniu, care va fi aprobat de ordonatorul de credite;
    c) efectuarea de activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate. Auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate în unitate cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public. Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 4 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
    1. activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de unitate din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;
    2. plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
    3. administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
    4. concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
    5. constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
    6. alocarea creditelor bugetare;
    7. sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
    8. sistemul de luare a deciziilor;
    9. sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
    10. sistemele informatice;
    11. achiziţiile publice;

    d) efectuarea de misiuni de audit în baza planului de audit public intern sau la cererea managerului, cu întocmirea de rapoarte de audit public intern şi comunicarea acestora structurii auditate, după avizarea de către manager;
    e) raportarea periodică asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile de audit;
    f) informarea managerului asupra progreselor înregistrate de structurile auditate prin implementarea recomandărilor;
    g) elaborarea raportului anual al activităţii de audit public intern şi transmiterea acestuia la Ministerul Sănătăţii;
    h) raportarea imediată către manager şi structurile de control abilitate, în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit public intern;
    i) elaborarea programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii auditului intern, care să permită un control continuu al eficacităţii acestuia;
    j) efectuarea, cu aprobarea managerului, a unor misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit public intern cu caracter excepţional, necuprinse în planul anual de audit public intern.



    CAP. VI
    Finanţarea spitalului
    ART. 32
    Spitalul este unitate sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, funcţionând pe principiul autonomiei financiare, fiind finanţată integral din venituri proprii care provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, în baza contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între spital şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.

    ART. 33
    Spitalul primeşte în completare sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, care sunt utilizate numai pentru destinaţiile pentru care sunt alocate. Din sumele primite de la bugetul de stat se asigură:
    a) implementarea programelor naţionale de sănătate;
    b) achiziţia de echipamente medicale şi alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, în condiţiile legii;
    c) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră;
    d) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale.


    CAP. VII
    Consiliile şi comisiile care funcţionează în cadrul spitalului
    ART. 34
    Consiliul medical este coordonat de directorul medical în calitate de preşedinte şi are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. îmbunătăţirea standardelor clinice şi modelelor de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate şi creşterii gradului de satisfacţie a pacienţilor;
    2. monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital, analizarea rezultatelor utilizării protocoalelor şi ghidurilor de practică adoptate în unitate, în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate;
    3. înaintarea de propuneri, către comitetul director, privind utilizarea fondului de dezvoltare a spitalului;
    4. propunerea de măsuri pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei şi conform ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală;
    5. alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.


    ART. 35
    Consiliul etic funcţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi are următoarele atribuţii:
    1. promovarea valorilor etice medicale şi organizaţionale în rândul personalului medico-sanitar, auxiliar şi administrativ al spitalului;
    2. analizarea, cu scopul de a determina existenţa unui incident de etică sau a unei vulnerabilităţi etice, speţelor ce privesc:
    a) cazurile de încălcare a principiilor morale sau deontologice în relaţia pacient-cadru medico-sanitar şi auxiliar din cadrul spitalului, prevăzute în legislaţia specifică;
    b) încălcarea drepturilor pacienţilor de către personalul medico-sanitar şi auxiliar, prevăzute în legislaţia specifică;
    c) abuzurile săvârşite de către pacienţi sau personalul medical asupra personalului medico-sanitar şi auxiliar, prevăzute în legislaţia specifică;
    d) nerespectarea demnităţii umane;

    3. emiterea de avize etice, ca urmare a analizării situaţiilor definite la pct. 2;
    4. sesizarea organelor abilitate ale statului ori de câte ori consideră că aspectele unei speţe pot face obiectul unei infracţiuni, dacă acestea nu au fost sesizate de reprezentanţii spitalului sau de către petent;
    5. sesizarea Colegiului Medicilor din România ori de câte ori consideră că aspectele unei speţe pot face obiectul unei situaţii de malpraxis;
    6. emiterea de hotărâri cu caracter general ce vizează spitalul;
    7. analizarea şi avizarea regulamentului de ordine interioară al spitalului, elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia;
    8. consiliere etică a pacienţilor, aparţinătorilor, personalului medico-sanitar şi auxiliar, la cererea acestora.


    ART. 36
    Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are următoarele obligaţii, conform legislaţiei în vigoare:
    1. elaborarea de propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie al spitalului, conform regulamentului intern;
    2. monitorizarea modului de aplicare a planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punctul de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă în spital;
    3. analizarea oportunităţii de introducere a unor noi tehnologii şi echipamente de protecţie colectivă şi individuală, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor;
    4. propunerea de măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice;
    5. monitorizarea modului în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;
    6. analizarea propunerilor lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în vederea introducerii acestora în planul de prevenire şi protecţie;
    7. analizarea cauzelor producerii accidentelor de muncă, a îmbolnăvirilor profesionale sau a unor evenimente nedorite, cu propunerea de măsuri tehnice în vederea prevenirii acestora.


    ART. 37
    Comisia medicamentului are următoarele atribuţii:
    1. stabilirea coordonatelor principale privind consumul de medicamente şi materiale sanitare la nivelul spitalului, în vederea utilizării judicioase a fondurilor spitalului, prevenirii polipragmaziei şi a rezistenţei la medicamente;
    2. stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte politica de achiziţii de medicamente/materiale sanitare;
    3. stabilirea unei liste cu medicamente de bază, obligatorii, care să fie în permanenţă accesibilă în farmacia spitalului;
    4. avizarea şi centralizarea referatelor de necesitate, în cazurile documentate medical, în vederea aprobării lor de către comitetul director;
    5. monitorizarea permanentă a stocului de medicamente/ materiale sanitare de bază;
    6. înaintarea către consiliul medical a unor propuneri privind introducerea de noi medicamente în planul anual de achiziţii publice, pe baza rezultatelor evaluării şi analizării cazuisticii tratate în spital.


    ART. 38
    Comisia de evaluare internări nevoluntare este stabilită prin act administrativ al managerului, are în componenţă medici din specialitatea psihiatrie şi un medic din altă specialitate, conform Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi îndeplineşte următoarele atribuţii:
    1. analizarea tuturor propunerilor de internare nevoluntară a pacienţilor;
    2. examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar;
    3. elaborarea şi consemnarea deciziei de internare nevoluntară în dosarul medical al pacientului, aceasta fiind trimisă, ulterior, la Judecătoria Deta, judeţul Timiş, sau altor instanţe de judecată, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei analizate;
    4. consemnarea într-un registru special a tuturor propunerilor de internare nevoluntară, respectiv a celor confirmate de instanţa de judecată.


    ART. 39
    Comisia de evaluare a pacienţilor încadraţi conform art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, are în componenţă medici din specialitatea psihiatrie şi evaluează periodic toţi pacienţii internaţi, încadraţi conform art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, propunând măsuri de încetare, înlocuire sau menţinere a internării medicale prevăzute de art. 110 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu elaborarea unui referat medical care va fi înaintat către institute/servicii de medicină legală şi organele judiciare.

    ART. 40
    Comisia de analiză a deceselor are în principal următoarele atribuţii:
    1. analizarea cauzelor deceselor survenite la 24 de ore de la internare;
    2. înaintarea către comitetul director a unui raport anual privind decesele survenite în unitate în rândul pacienţilor internaţi;
    3. realizarea de statistici privind decesele în secţiile medicale, în raport cu numărul de internări din spital, luând în considerare patologia cazurilor şi alţi factori relevanţi.


    ART. 41
    Comisia de cercetare disciplinară are următoarele atribuţii principale:
    1. analizarea cazurilor de abateri disciplinare în rândul angajaţilor unităţii;
    2. înaintarea de propuneri privind sancţionarea acestora de către conducerea spitalului.


    ART. 42
    Comisia pentru stabilirea meniului bolnavilor are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. întocmirea meniului zilnic al bolnavilor, ţinând cont de normele de alimentaţie optimă, precum şi de bugetul alocat;
    2. controlul periodic, prin sondaj, al integrităţii ambalajelor produselor alimentare din magazia de alimente a spitalului, al perioadei de valabilitate, al proprietăţilor organoleptice ale alimentelor etc.;
    3. verificarea periodică, prin sondaj, a modului în care se respectă cantităţile de alimente alocate bolnavilor;
    4. înaintarea de propuneri către conducerea unităţii privind modificarea meniului bolnavilor şi achiziţionarea de ustensile sau aparate necesare în blocul alimentar;
    5. înştiinţarea conducerii unităţii privind orice abatere gravă constatată în legătură cu transportul, depozitarea sau distribuirea alimentelor;
    6. analizarea, împreună cu medicul epidemiolog al spitalului, a cauzelor care au declanşat eventuale toxiinfecţii alimentare sau epidemii alimentare în rândul bolnavilor internaţi.


    ART. 43
    Comisia de analiză DRG are, în principal, următoarele atribuţii:
    1. verificarea corectitudinii codificării în sistem DRG;
    2. analizarea cazurilor nevalidate şi urmărirea concordanţei dintre diagnosticul la internare şi diagnosticul la externare.


    ART. 44
    Comisia de verificare a foii de observaţie clinică generală (FOCG) are în componenţă cadre medico-sanitare, reprezentanţi ai Compartimentului evaluare şi statistică medicală şi are ca atribuţii:
    1. verificarea lunară, prin sondaj, a respectării circuitului FOCG, precum şi a modului de completare a acestora;
    2. comunicarea către medicii curanţi şi şefii de secţie a erorilor identificate în legătură cu completarea FOCG şi anexelor, în vederea analizării şi corectării acestora;
    3. transmiterea către consiliul medical a unor propuneri de măsuri, în vederea îmbunătăţirii procedurilor/regulamentelor privind modul de completare a FOCG cu anexe sau modificări ale circuitului unor documente medicale etc.


    ART. 45
    Comisia de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control intern managerial are în principal următoarele atribuţii:
    1. elaborarea şi actualizarea anuală a programului de dezvoltare a sistemului de control intern managerial al spitalului;
    2. urmărirea realizării obiectivelor şi acţiunilor propuse prin program;
    3. îndrumarea compartimentelor din cadrul spitalului cu privire la aplicarea programului de dezvoltare şi/sau la alte activităţi legate de controlul managerial;
    4. coordonarea procesului de gestionare a riscurilor în unitate, elaborarea şi actualizarea anuală a registrului de riscuri al unităţii;
    5. întocmirea de rapoarte periodice către managerul unităţii, precum şi către Ministerul Sănătăţii asupra stadiului implementării şi dezvoltării sistemului de control intern managerial în spital, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.


    ART. 46
    Comitetul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale are următoarele atribuţii:
    1. monitorizarea modului în care se aplică şi se respectă în activitatea curentă a spitalului:
    a) procedurile şi tehnicile prevăzute în protocoalele unităţii cu rol de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    b) normele privind cazarea, alimentaţia şi prestaţiile din spălătorie;
    c) condiţiile de igienă oferite pe perioada îngrijirilor acordate bolnavilor;

    2. controlul respectării circuitelor funcţionale ale spitalului;
    3. monitorizarea procesului de instruire a personalului privind aplicarea la nivelul unităţii a normelor igienico-sanitare prevăzute de legislaţie;
    4. monitorizarea implementării măsurilor prevăzute de planul anual de activitate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    5. înaintarea de propuneri către conducerea unităţii privind măsuri de îmbunătăţire a activităţii de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
    6. supravegherea consumului de antibiotice în spital, cu evaluarea permanentă a tendinţei utilizării antibioticelor la pacienţii internaţi;
    7. monitorizarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor;
    8. monitorizarea procesului de înregistrare a suspiciunilor de infecţie la pacienţi, derularea investigaţiei etiologice a sindroamelor infecţioase, aplicarea măsurilor ce se impun.


    ART. 47
    Comitetul pentru situaţii de urgenţă - Celula de urgenţă:
    1. Preşedintele comitetului este managerul unităţii, iar componenţa este stabilită prin decizie managerială.
    2. Atribuţii ale Celulei de urgenţă:
    a) coordonarea planificării şi realizării activităţilor, a măsurilor de protecţie şi pregătire pentru stări excepţionale de mobilizare sau de război, pentru situaţii de urgenţă de tip incendii, calamităţi naturale, atac cu arme chimice, biologice etc.;
    b) pregătirea şi instruirea pentru situaţii de urgenţă a salariaţilor;
    c) coordonarea acţiunilor de intervenţie în situaţiile de urgenţă apărute în cadrul unităţii.



    ART. 48
    Comisia de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire este constituită din 3 membri titulari, un membru supleant şi un secretar, conform legislaţiei în vigoare, având următoarele atribuţii:
    1. informarea oricărui salariat referitor la politicile şi legislaţia în vigoare;
    2. asigurarea de suport şi consiliere pentru angajaţii afectaţi de un incident de tip hărţuire;
    3. participarea nemijlocită la soluţionarea plângerilor formulate de salariaţi în legătură cu situaţiile de comportament necorespunzător, indiferent dacă aceste plângeri sunt formale sau informale;
    4. raportarea către managerul unităţii a tuturor situaţiilor de tip hărţuire care sunt aduse la cunoştinţa comisiei;
    5. cooperarea cu angajaţii în toate situaţiile în care aceştia sunt solicitaţi să furnizeze informaţii relevante pentru soluţionarea unui caz de hărţuire;
    6. gestionarea, împreună cu conducerea unităţii, a proceselor de soluţionare a plângerilor şi/sau a măsurilor disciplinare în cazurile de hărţuire.


    CAP. VIII
    Dispoziţii finale
    ART. 49
    (1) Toate categoriile de personal din spital au obligaţia respectării prezentului regulament de organizare şi funcţionare.
    (2) Toate secţiile/laboratoarele/serviciile/compartimentele au obligaţia elaborării şi respectării procedurilor operaţionale specifice activităţilor desfăşurate în cadrul spitalului.
    (3) Prezentul regulament de organizare şi funcţionare va fi adus la cunoştinţa tuturor salariaţilor pe bază de semnătură după aprobarea acestuia prin ordin de ministru şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 50
    Modificarea prezentului regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016