Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT din 22 septembrie 2003 privind organizarea si functionarea centrelor si a cabinetelor de asistenta psihopedagogica
EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 7 octombrie 2003
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Centrele judeţene de asistenta psihopedagogicã, denumite în continuare CJAP, respectiv centrul municipiului Bucureşti de asistenta psihopedagogicã - CMBAP, sunt unitãţi conexe ale învãţãmântului preuniversitar, care funcţioneazã în fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, în baza <>art. 49 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã.
(2) Cabinetele de asistenta psihopedagogicã funcţioneazã în unitãţile de învãţãmânt la care sunt înmatriculaţi cel puţin 800 de elevi. Unitãţile de învãţãmânt cu mai puţin de 800 de elevi sunt arondate unui cabinet de asistenta psihopedagogicã, în funcţie de resursele umane calificate şi dotãrile materiale specifice.
ART. 2
(1) CJAP/CMBAP sunt instituţii subordonate organizatoric şi financiar inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. CJAP/CMBAP sunt subordonate din punct de vedere metodologic Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.
(2) Activitãţile cabinetelor de asistenta psihopedagogicã sunt coordonate de cãtre CJAP/CMBAP.
(3) De activitatea CJAP/CMBAP rãspunde un inspector şcolar general adjunct.
(4) Fondurile bãneşti provenite de la buget sunt gestionate prin contabilitatea inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, la începutul anului bugetar, stabileşte fondurile aferente pentru CJAP/CMBAP.
(5) CJAP/CMBAP prezintã, la cererea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului sau a inspectorilor generali în subordinea cãrora se afla, rapoarte privind activitatea proprie.
ART. 3
(1) CJAP/CMBAP organizeazã acţiuni de cunoaştere şi consiliere psihopedagogicã a elevilor, realizate individual şi colectiv, acţiuni cu pãrinţii prin consultaţii individuale şi colective, precum şi acţiuni de colaborare cu comunitatile locale, în scopul orientarii şcolare şi profesionale, orientarii carierei elevilor, prin informare, documentare, consiliere, acestea fiind monitorizate şi evaluate periodic de cãtre inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
(2) Cabinetele de asistenta psihopedagogicã din unitãţile de învãţãmânt asigura în permanenta informarea, cunoaşterea şi consilierea psihopedagogicã a elevilor, prin consultaţii individuale şi colective, acţiuni de îndrumare a pãrinţilor şi de colaborare cu comunitatile locale, în scopul orientarii şcolare, profesionale şi a carierei elevilor.
ART. 4
Inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti asigura centrelor şi cabinetelor de asistenta psihopedagogicã spaţii corespunzãtoare, în cabinete sau laboratoare, destinate exclusiv desfãşurãrii activitãţilor de cunoaştere şi consiliere psihopedagogicã a elevilor, în cadrul unitãţilor de învãţãmânt.
ART. 5
CJAP/CMBAP colaboreazã cu unitãţi şi instituţii de învãţãmânt, cu direcţiile judeţene pentru protecţia copilului, cu agenţiile judeţene de ocupare şi formare profesionalã, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu inspectoratul judeţean de poliţie (compartimentul prevenire), precum şi cu alte persoane juridice care au atribuţii în domeniul educaţiei.
ART. 6
Activitatea CJAP/CMBAP nu se subordoneazã doctrinelor promovate de partide sau formaţiuni politice. În spaţiile aparţinând CJAP/CMBAP sunt interzise:
a) funcţionarea partidelor sau formatiunilor politice;
b) desfãşurarea activitãţii de organizare şi propaganda politica;
c) prozelitismul religios;
d) activitãţile care incalca normele generale de moralitate.
CAP. II
Organizarea CJAP/CMBAP şi a cabinetelor de asistenta psihopedagogicã
ART. 7
Orientarea şcolarã şi profesionalã desfasurata în CJAP/CMBAP şi în cabinetele de asistenta psihopedagogicã se realizeazã prin: asistenta psihologicã, asistenta pedagogica şi orientarea carierei elevilor.
ART. 8
(1) Categoriile de personal care funcţioneazã în cadrul CJAP/CMBAP sunt:
a) personal de conducere;
b) personal didactic;
c) personal didactic auxiliar;
d) personal nedidactic.
(2) Personalul de conducere - coordonatorul CJAP/CMBAP, asimilat funcţiei de director de unitate de învãţãmânt gimnaziala prevãzutã la <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 , poate fi profesor cu specializarea în pedagogie, psihopedagogie, psihologie, sociologie, pedagogie socialã sau, în mod excepţional, profesor, absolvent al Facultãţii de Filosofie-Istorie (promotiile 1978-1989, grupe opţionale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevãzut de <>art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 , având cel puţin gradul didactic II şi o vechime de minimum 5 ani în activitatea de asistenta psihopedagogicã.
(3) Ocuparea funcţiei de coordonator al CJAP/CMBAP se face prin concurs organizat de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, conform metodologiilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului privind organizarea şi desfãşurarea concursului pentru funcţiile de director şi director adjunct din unitãţile de învãţãmânt gimnaziale.
(4) Salarizarea coordonatorului se face conform dispoziţiilor <>art. 51 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 .
ART. 9
În cadrul CJAP/CMBAP funcţiile didactice sunt: profesor psihopedagog, profesor psiholog, profesor sociolog, profesor pedagog social sau, în mod excepţional, profesor, absolvent al Facultãţii de Filosofie-Istorie (promotiile 1978-1989, grupe opţionale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevãzut de <>art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 .
ART. 10
În cadrul CJAP/CMBAP funcţiile didactice auxiliare sunt: asistent social, laborant, în conformitate cu prevederile <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 .
ART. 11
În cadrul CJAP/CMBAP funcţia nedidactica este cea de secretar.
ART. 12
Structura organizatoricã, statul de funcţii şi numãrul de personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din structura CJAP/CMBAP sunt aprobate anual de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, la propunerea inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
ART. 13
Cabinetele de asistenta psihopedagogicã au prevãzut în statul de funcţii un post de profesor având una dintre specializãrile: pedagogie, psihopedagogie, psihologie, sociologie, pedagogie socialã sau, în mod excepţional, profesor, absolvent al Facultãţii de Filosofie-Istorie (promotiile 1978-1989, grupe opţionale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevãzut de <>art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 .
ART. 14
Încadrarea CJAP/CMBAP, precum şi a cabinetelor şcolare şi interşcolare de asistenta psihopedagogicã cu personal didactic şi didactic auxiliar se face pe baza de concurs, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1), (2) şi (3) şi ale <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 .
CAP. III
Funcţionarea CJAP/CMBAP şi a cabinetelor de asistenta psihopedagogicã
SECŢIUNEA 1
Stabilirea normei didactice
ART. 15
(1) Norma didactica a personalului didactic din CJAP/CMBAP se stabileşte potrivit prevederilor <>art. 43 lit. e) din Legea nr. 128/1997 şi conform <>Ordonanţei Guvernului nr. 103/1998 privind structura normei didactice în învãţãmântul preuniversitar, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 109/1999 .
(2) Norma didactica a personalului didactic din CJAP/CMBAP cuprinde un numãr de 40 de ore pe saptamana, repartizate astfel:
a) 18 ore/saptamana, care constau în: activitãţi de asistenta psihopedagogicã, desfãşurate individual şi colectiv cu elevii, consiliere, examinare, preorientare, orientare, reorientare şcolarã şi profesionalã, activitãţi de consiliere a pãrinţilor, cadrelor didactice, participare la şedinţe cu pãrinţii, la comisiile metodice şi consiliile pedagogice cu tematica specifica, centralizarea datelor pentru elaborarea materialelor informative pe problematica orientarii şcolare şi profesionale la nivel judeţean, întocmirea şi realizarea de programe de informare şi consiliere privind cariera, activitãţi de cercetare ştiinţificã cu tematica psihopedagogicã; 2-4 ore de predare în specialitatea înscrisã pe diploma;
b) 22 de ore/saptamana, care constau în: activitãţi de pregãtire metodico-ştiinţificã şi complementara, pregãtirea şi corectarea rezultatelor examinarilor, stabilirea mãsurilor şi întocmirea programelor de intervenţie şi evaluare psihopedagogicã, activitãţi de documentare ştiinţificã, colaborarea cu comunitatile locale.
ART. 16
(1) Norma didactica a personalului didactic din cabinetele de asistenta psihopedagogicã se stabileşte potrivit prevederilor <>art. 43 lit. e) din Legea nr. 128/1997 şi conform <>Ordonanţei Guvernului nr. 103/1998 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 109/1999 .
(2) Norma didactica a personalului didactic din cabinetele de asistenta psihopedagogicã cuprinde un numãr de 40 de ore pe saptamana, repartizate astfel:
a) 18 ore/saptamana, care constau în: activitãţi de asistenta psihopedagogicã, desfãşurate individual şi colectiv cu elevii, consiliere, examinare, preorientare, orientare, reorientare şcolarã şi profesionalã, activitãţi de consiliere a pãrinţilor, cadrelor didactice, participare la şedinţe şi lectorate cu pãrinţii, la comisiile metodice şi consiliile pedagogice cu tematica specifica; 2-4 ore de predare în specialitatea înscrisã pe diploma;
b) 22 de ore/saptamana, care constau în: activitãţi de pregãtire metodico-ştiinţificã şi complementara; pregãtirea şi corectarea rezultatelor examinarilor, stabilirea mãsurilor şi întocmirea programelor de intervenţie şi evaluare psihopedagogicã, activitãţi metodico-ştiinţifice, colaborarea cu comunitatile locale.
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile CJAP/CMBAP şi ale cabinetelor de asistenta psihopedagogicã
ART. 17
CJAP/CMBAP au urmãtoarele atribuţii:
a) oferã informare, consiliere, documentare şi îndrumare pentru elevi, pãrinţi şi profesori pe diferite teme: cunoaştere şi autocunoastere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoala-elevi-pãrinţi;
b) asigura prin intermediul metodelor, procedeelor şi tehnicilor specifice prevenirea şi diminuarea factorilor care determina tulburãri comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic;
c) asigura examinarea psihologicã a elevilor la cererea pãrinţilor, a şcolii sau a inspectoratelor şcolare în situaţii de esec şcolar, abandon şcolar, conflicte;
d) propun şi organizeazã programe de orientare a carierei elevilor în şcoli;
e) asigura servicii de consiliere şi cursuri pentru pãrinţi;
f) coordoneazã şi sprijinã cabinetele de asistenta psihopedagogicã din şcoli şi licee;
g) colaboreazã cu personalul de la centrele medicale de igiena şi profilaxie;
h) colaboreazã cu personalul de la agenţiile locale de ocupare şi formare profesionalã;
i) sprijinã activitatea metodica a profesorilor şi dirigintilor;
j) elaboreazã studii psihosociologice privind opţiunile elevilor claselor terminale vizând clasificarile profesionale prin învãţãmântul profesional şi liceal, precum şi tipurile de şcoli din cadrul reţelei;
k) înainteazã inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti studii de specialitate privind elementele de prognoza şi analiza referitoare la oferta pieţei forţei de munca în zona (evoluţie, dinamica, profesii pe cale de dispariţie, profesii noi), în vederea orientarii şcolare, profesionale şi a carierei elevilor din judeţ;
l) sunt implicate alãturi de inspectoratul şcolar judeţean în examinarea propunerilor tuturor unitãţilor şcolare din reţea şi a ofertei privind planul de şcolarizare;
m) coordoneazã acţiunea de derulare a proiectelor/programelor, parteneriatelor educaţionale interne sau internaţionale derulate pe plan local, vizând problematica consilierii, orientarii şcolare, profesionale şi a carierei elevilor în parteneriat cu autoritãţile de învãţãmânt, autoritãţile locale, asociaţii şi fundaţii cu preocupãri în domeniu;
n) monitorizeazã, prin intermediul echipei operative a profesorilor din centru, situaţiile deosebite din unitãţile de învãţãmânt preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti (abandon şcolar ridicat, risc privind consumul de droguri, tulburãri comportamentale) în care din motive obiective nu au putut fi normate catedre în cabinete şcolare, urmând sa prezinte rapoarte semestriale privind modul de rezolvare a acestora.
ART. 18
Cabinetele de asistenta psihopedagogicã au urmãtoarele atribuţii:
a) asigura informarea şi consilierea elevilor, pãrinţilor şi profesorilor pe diferite subiecte: cunoaştere şi autocunoastere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoala-elevi-pãrinţi;
b) asigura prevenirea sau diminuarea factorilor care determina tulburãri comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic prin intermediul metodelor, procedeelor şi tehnicilor specifice;
c) asigura examinarea psihologicã a elevilor la cererea pãrinţilor, a şcolii sau a inspectoratelor şcolare în situaţii de esec şcolar, abandon şcolar, dizarmonii în structura personalitãţii, conflicte;
d) propun şi organizeazã programe de orientare şcolarã, profesionalã şi a carierei elevilor în şcolile unde îşi desfãşoarã activitatea, în colaborare cu consilierii educativi;
e) asigura servicii de consiliere şi cursuri pentru pãrinţi;
f) sprijinã activitatea metodica a profesorilor şi dirigintilor;
g) elaboreazã studii psihosociologice privind opţiunile elevilor claselor terminale vizând clasificarile profesionale prin învãţãmântul profesional şi liceal, precum şi tipurile de şcoli din cadrul reţelei.
ART. 19
Atribuţiile personalului de conducere, a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar şi a personalului nedidactic din centrele şi cabinetele de asistenta psihopedagogicã sunt prevãzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare şi în Regulamentul de ordine interioarã ale CJAP/CMBAP, precum şi în fişa postului. Acestea se supun aprobãrii inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, respectiv coordonatorului CJAP/CMBAP pentru personalul din cabinetele de asistenta psihopedagogicã.
ART. 20
Personalul didactic încadrat în cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenta psihopedagogicã sprijinã activitatea comisiilor metodice ale învãţãtorilor şi profesorilor, activitatea de consiliere şi orientare a dirigintilor din unitãţile de învãţãmânt în care funcţioneazã cabinetele şcolare şi interşcolare.
CAP. IV
Dispoziţii finale
ART. 21
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale CJAP/CMBAP, precum şi a cabinetelor de asistenta psihopedagogicã se asigura conform legii.
ART. 22
CJAP/CMBAP, precum şi cabinetele de asistenta psihopedagogicã pot beneficia de sprijin material şi financiar din partea unor persoane fizice şi juridice, potrivit prevederilor <>art. 170 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare.
ART. 23
Personalul didactic şi didactic auxiliar din CJAP/CMBAP, precum şi din cabinetele de asistenta psihopedagogicã beneficiazã de toate drepturile prevãzute de <>Legea nr. 128/1997 .
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: