Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
*) Aprobat de Ordinul nr. 437 din 21 iunie 2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016.
──────────
În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, precum şi al art. 29 alin. (3) şi art. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,
Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) În scopul realizării unei evidenţe integrate a ajutoarelor acordate în România şi al asigurării transparenţei iniţierii, acordării şi plăţii acestora, Consiliul Concurenţei înfiinţează şi organizează Registrul ajutoarelor de stat, denumit în continuare RegAS.
(2) RegAS reprezintă un sistem de evidenţă electronică a ajutoarelor acordate tuturor categoriilor de beneficiari, indiferent de obiectivul acordării, instrumentul utilizat, categoria de fonduri implicate şi de tipul sau natura furnizorului.
ART. 2
(1) RegAS conţine componente funcţionale specifice care facilitează accesul la datele şi informaţiile încărcate în baza de date prin intermediul unui portal web.
(2) Accesul la RegAS se va realiza din pagina de internet a Consiliului Concurenţei dedicată ajutorului de stat - www.ajutordestat.ro, care a fost definită ca punct naţional de informare în acest domeniu, potrivit art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.
ART. 3
(1) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) act de acordare a ajutorului - orice tip de act prin care beneficiarului i se conferă dreptul de a primi un ajutor. În anumite cazuri, actul de acordare a ajutorului este subsidiar actului de acordare a finanţării;
b) act de acordare a finanţării - orice tip de act prin care beneficiarul primeşte dreptul de a accesa o finanţare;
c) administratorul RegAS - persoana din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale sau al Direcţiei ajutor de stat a Consiliului Concurenţei desemnată să administreze baza de date şi sistemul informatic RegAS. În sensul prezentului regulament, orice referire la administrator va fi înţeleasă ca o referire la administratorul din cadrul Direcţiei ajutor de stat a Consiliului Concurenţei;
d) bază de date - colecţie de date organizate care să faciliteze căutarea şi regăsirea rapidă a acestora, în vederea procesării cu ajutorul calculatorului;
e) drept de acces - categorie de drepturi alocate utilizatorilor instituţionali şi individuali de către Administratorul RegAS, pe baza solicitării transmise de către utilizatorul instituţional şi în conformitate cu politica de acces stabilită prin prezentul regulament;
f) drepturi de scriere în baza de date RegAS - totalitatea drepturilor acordate utilizatorilor individuali de către administratorul RegAS, care permit acestora încărcarea în baza de date a măsurilor de ajutor, actelor de acordare a finanţării şi a actelor de acordare a ajutoarelor, plăţilor, obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi a rambursărilor efective ale respectivelor obligaţii, precum şi modificarea acestora, în caz de necesitate;
g) finalizare - operaţiune derulată de un utilizator individual după încărcarea în baza de date RegAS a tuturor datelor şi informaţiilor referitoare la o măsură de ajutor, la un act de acordare a finanţării sau un act de acordare a ajutorului. Finalizarea încărcării unui formular declanşează verificarea automată a acestuia de către sistemul informatic. După finalizare, sistemul nu mai permite intervenţia utilizatorului asupra acestuia;
h) măsură de ajutor - expresie generică ce desemnează o schemă de ajutor sau un ajutor ad-hoc;
i) măsură de ajutor istorică - măsură de ajutor intrată în vigoare înainte de finalul anului 2015, a cărei încărcare în RegAS este considerată de Consiliul Concurenţei a fi relevantă din perspectiva verificării regulilor de cumul din domeniul ajutorului de stat/de minimis sau a îndeplinirii obligaţiilor de raportare a ajutoarelor de stat pe care România le are în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene;
j) sistem informatic - sistem care permite introducerea de informaţii într-o bază de date, prin procedee manuale sau automat, prin transfer sau culegere automată de pe diverse suporturi de stocare, prelucrarea lor şi extragerea informaţiei sub diverse forme;
k) subadministrator - entitate nominalizată de către furnizorul sau administratorul unei măsuri de ajutor în vederea derulării unor operaţiuni specifice în cadrul RegAS, operaţiuni care, în mod curent, intră în sarcina primilor;
l) utilizator individual al RegAS - utilizatorul care primeşte drept individual de acces la RegAS, din partea administratorului, în baza unei solicitări formale transmise instituţiei de către utilizatorul instituţional din care acesta face parte;
m) utilizatori instituţionali ai RegAS - entităţile care primesc drepturi de acces la RegAS, din partea administratorului, din oficiu sau ca urmare a unei solicitări exprese adresate acestuia;
n) validare - operaţiune derulată de un validator, prin care este verificată exactitatea înregistrării în baza de date RegAS a unei măsuri de ajutor, prin confruntarea informaţiei electronice cu formatul scris al respectivei măsuri, transmis oficial de furnizor sau iniţiator Consiliului Concurenţei conform prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;
o) validator - utilizator individual din cadrul Consiliului Concurenţei, căruia administratorul i-a acordat drept de validare a măsurilor de ajutor încărcate în RegAS;
p) versionare - operaţiune derulată de un utilizator individual asupra unei măsuri de ajutor, unui act de acordare a finanţării sau asupra unui act de acordare a ajutorului, care modifică o înregistrare finalizată sau validată, de la caz la caz, fără a afecta însă încadrarea acestora din punctul de vedere al regulilor din domeniul ajutorului de stat, respectiv fără a modifica, de exemplu, reglementările Uniunii Europene aplicabile, obiectivele de acordare a ajutoarelor, categoriile şi subcategoriile de ajutoare acordate. Versionarea implică, în general, modificări de bugete, perioade, categorii de cheltuieli eligibile.
(2) Trimiterile la noţiunile de "ajutor" sau "ajutor de stat" includ referiri la ajutoarele de stat şi de minimis, ajutoarele notificate sau exceptate de la obligaţia notificării, inclusiv compensările pentru prestarea obligaţiilor de serviciu de interes economic general sau serviciu public.
(3) Cuvintele la singular includ pluralul şi pluralul include singularul.
ART. 4
Alţi termeni şi alte expresii utilizate în cadrul prezentului regulament vor fi înţelese în sensul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, sau al reglementărilor Uniunii Europene aplicabile în domeniul ajutorului de stat.
CAP. II
Informaţiile încărcate în baza de date RegAS
ART. 5
În RegAS se înregistrează următoarele categorii de informaţii:
a) referitoare la măsurile de ajutor;
b) referitoare la actele de acordare a finanţărilor;
c) referitoare la actele de acordare a ajutoarelor;
d) referitoare la plăţile efectuate de către furnizorii sau administratorii măsurilor de ajutor;
e) referitoare la obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv, impuse beneficiarilor de către Comisia Europeană sau de către furnizori;
f) referitoare la eventualele acţiuni demarate în instanţă de către beneficiari, în vederea contestării obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv impuse de către furnizori;
g) referitoare la soluţiile emise de instanţele naţionale ca urmare a acţiunilor demarate de către beneficiari împotriva deciziilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv;
h) referitoare la plăţile efectuate de către beneficiari în contul obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv, instituite de către Comisia Europeană sau de către furnizorii măsurilor de ajutor.
ART. 6
Pentru a permite verificarea ex-ante a eligibilităţii beneficiarilor şi completarea raportărilor solicitate României de către Comisia Europeană, începând cu luna iulie 2016, RegAS va include şi informaţii istorice referitoare la ajutoarele acordate şi cele plătite beneficiarilor în perioada 2012-2015.
ART. 7
RegAS nu va conţine informaţii referitoare la facilităţile sau finanţările acordate de diverse autorităţi sau instituţii din România care nu reprezintă ajutoare de stat.
CAP. III
Administrarea RegAS
ART. 8
Administrarea RegAS este realizată, în comun, de către Consiliul Concurenţei şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
ART. 9
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are următoarele atribuţii:
a) găzduirea, întreţinerea, administrarea, protejarea şi securizarea RegAS;
b) modificarea ulterioară a RegAS, pe întreaga durată de existenţă a acestuia, în colaborare cu experţii Consiliului Concurenţei, de fiecare dată când modificările legislaţiei naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat vor impune acest lucru;
c) asigurarea interoperabilităţii RegAS cu baze de date conţinând date şi informaţii referitoare la ajutoare acordate de diverşi furnizori, precum şi cu alte categorii de sisteme informatice sau baze de date care se pot dovedi necesare pentru funcţionarea optimă a RegAS, în măsura posibilităţilor tehnice şi a disponibilităţii efective a informaţiilor;
d) transferul şi importul de date;
e) stabilirea şi stocarea copiilor de rezervă ale datelor;
f) asigurarea canalelor de comunicaţie aferente sistemului.
ART. 10
(1) Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:
a) acordarea drepturilor de acces în sistem utilizatorilor instituţionali şi individuali;
b) administrarea şi actualizarea nomenclatoarelor utilizate de RegAS, precum şi a procedurilor asociate funcţionării acestuia, din perspectiva reglementărilor naţionale şi ale Uniunii Europene din domeniul ajutorului de stat;
c) modificarea ulterioară a RegAS, pe întreaga durată de existenţă a acestuia, în colaborare cu experţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, de fiecare dată când modificările legislaţiei naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat vor impune acest lucru;
d) validarea informaţiilor referitoare la măsurile de ajutor încărcate de utilizatorii individuali în RegAS;
e) gestionarea alertelor generate de sistem referitoare la aspecte privind nerespectarea reglementărilor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.
(2) Administrarea RegAS este asigurată de persoane cărora li s-au acordat drepturi de administrator.
CAP. IV
Utilizatorii sistemului informatic RegAS
ART. 11
Utilizatorii instituţionali ai RegAS sunt:
a) Consiliul Concurenţei, inclusiv structurile sale teritoriale;
b) furnizorii şi iniţiatorii măsurilor de ajutor;
c) administratorii şi subadministratorii măsurilor de ajutor;
d) instituţiile cu rol în controlul şi monitorizarea ajutoarelor, inclusiv a celor acordate din fonduri ale Uniunii Europene.
ART. 12
Pot fi utilizatori instituţionali ai RegAS şi instituţiile implicate în definirea, implementarea şi monitorizarea implementării politicilor şi strategiilor la nivel naţional, la solicitarea acestora.
ART. 13
În funcţie de drepturile de acces atribuite, utilizatorii instituţionali ai RegAS pot vizualiza, prin utilizatorii lor individuali, următoarele categorii de informaţii:
a) înregistrările introduse în baza de date de către proprii utilizatori individuali - este cazul tuturor utilizatorilor instituţionali cu rol de furnizor, administrator sau subadministrator;
b) înregistrările introduse în baza de date atât de proprii utilizatori individuali, cât şi de utilizatorii individuali provenind din entităţile furnizoare, administratoare sau subadministratoare ale măsurilor de ajutor care sunt coordonate sau subordonate respectivei entităţi;
c) toate înregistrările din baza de date - este cazul Consiliului Concurenţei şi al instituţiilor cu rol în controlul şi monitorizarea ajutoarelor.
ART. 14
(1) Utilizatorii individuali ai RegAS au dreptul să vizualizeze informaţii complete referitoare la ajutoarele acordate unui beneficiar, identificat, în mod unic, prin codul unic de înregistrare fiscală - CUI/CIF, codul de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor - RAF sau prin altă modalitate unică de identificare acceptată de sistemul informatic.
(2) Dreptul de acces la informaţiile referitoare la ajutoarele acordate unui beneficiar nu este limitat în funcţie de furnizorul sau administratorul măsurii de ajutor, obiectivul acordării ajutorului, sursa de finanţare a acestuia sau de alte considerente.
ART. 15
Utilizatorii individuali din cadrul entităţilor furnizoare, administratoare sau subadministratoare ale măsurilor de ajutor pot primi din partea administratorului RegAS, suplimentar, la solicitarea utilizatorilor instituţionali din care aceştia provin, unul sau mai multe din următoarele drepturi:
a) drept de încărcare şi versionare în baza de date a măsurilor de ajutor;
b) drept de încărcare şi versionare în baza de date a actelor de acordare a finanţării şi a actelor de acordare a ajutoarelor, precum şi drept de încărcare a plăţilor, obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi ale rambursărilor efective ale respectivelor obligaţii;
c) drept de vizualizare a rapoartelor sintetice generate de RegAS în baza informaţiilor la care utilizatorul instituţional şi cel individual au acces.
ART. 16
Utilizatorii individuali din cadrul Consiliului Concurenţei pot primi, suplimentar dreptului de vizualizare general asupra informaţiilor încărcate în baza de date RegAS, unul sau mai multe dintre următoarele drepturi:
a) drept de validare a măsurilor de ajutor finalizate de utilizatorii individuali prevăzuţi la art. 15;
b) drept de alocare a măsurilor primite spre validare persoanelor din cadrul Consiliului Concurenţei deţinătoare ale dreptului de validare;
c) drept de administrare a RegAS.
CAP. V
Acordarea accesului la informaţiile încărcate în RegAS
ART. 17
(1) Beneficiarii de ajutoare pot vizualiza doar informaţiile corespunzătoare ajutoarelor de care au beneficiat.
(2) Dreptul de acces al beneficiarului la informaţiile referitoare la ajutoarele acordate acestuia nu este limitat în funcţie de furnizorul sau administratorul măsurii de ajutor, obiectivul acordării ajutorului, sursa de finanţare a acestuia sau de alte considerente.
(3) Pentru accesarea informaţiilor prevăzute la alin. (1), datele de identificare ale beneficiarilor trebuie încărcate în RegAS de către utilizatorii individuali, la momentul încărcării informaţiilor referitoare la actele de acordare a finanţărilor.
(4) Generarea drepturilor de acces ale beneficiarilor şi transmiterea automată către aceştia a informaţiilor care permit conectarea la RegAS este condiţionată de încărcarea în baza de date, de către utilizatorii individuali, a unei adrese de e-mail valide asociate beneficiarului de ajutor.
ART. 18
Acordarea accesului utilizatorilor instituţionali şi individuali la RegAS se realizează de către administrator, în baza informaţiilor puse la dispoziţia Consiliului Concurenţei, în condiţiile prevăzute la art. 19.
ART. 19
(1) Solicitarea dreptului de acces al unui utilizator instituţional la RegAS se realizează o singură dată. Excepţie face cazul în care, din diverse motive, au survenit modificări privind structura entităţii solicitante, de natură a invalida dreptul de acces anterior dobândit.
(2) Solicitarea dreptului de acces al unui utilizator instituţional la RegAS va fi transmisă Consiliului Concurenţei în etapa de solicitare a avizului pentru prima măsură de ajutor care va fi încărcată în baza de date. Cererea va fi însoţită de solicitarea de creare a utilizatorilor individuali, elaborată potrivit prevederilor art. 22 şi a art. 23 alin. (1) din prezentul regulament.
(3) În cazul entităţilor care au în implementare măsuri de ajutor istorice, care urmează a fi importate automat în baza de date RegAS, dreptul de acces se acordă de către administrator, în mod automat, în baza informaţiilor transmise anterior de acestea Consiliului Concurenţei. Pentru crearea utilizatorilor individuali, utilizatorii instituţionali vor urma procedura descrisă la art. 22 şi art. 23 alin. (1) din prezentul regulament.
(4) Acordarea dreptului de acces al utilizatorului instituţional la RegAS presupune emiterea, de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, la solicitarea Consiliului Concurenţei, a unui certificat digital care va fi folosit de către utilizatorii individuali în procesul de autorizare şi autentificare în aplicaţia RegAS.
(5) Certificatul digital se va transmite către utilizatorul instituţional utilizând adresa de e-mail specificată de acesta, conform prevederilor alin. (7) lit. g).
(6) Parolele de acces la cheile criptografice asociate certificatului digital vor fi comunicate utilizatorului instituţional, prin SMS, la numărul de telefon mobil specificat de acesta, conform prevederilor alin. (7) lit. g).
(7) În vederea acordării accesului utilizatorilor instituţionali la RegAS, aceştia vor transmite Consiliului Concurenţei o solicitare scrisă, care va include următoarele informaţii:
a) denumirea actuală a utilizatorului instituţional;
b) eventualele denumiri pe care utilizatorul instituţional le-a avut în ultimii 3 ani calendaristici, cu menţionarea perioadelor de timp între care a fost utilizată fiecare denumire;
c) nivelul la care este organizat utilizatorul instituţional - central/regional/local;
d) tipul de entitate - furnizoare/administratoare/ subadministratoare a unei măsuri de ajutor;
e) adresa poştală a utilizatorului instituţional;
f) adresa web a utilizatorului instituţional;
g) adresa de e-mail şi un număr de telefon mobil pentru transmiterea către utilizatorul instituţional a certificatului digital şi a parolelor de acces asociate acestora;
h) denumirea departamentului, indiferent de forma sa de organizare, care este responsabil cu acordarea ajutoarelor - se specifică inclusiv un număr de telefon şi/sau fax şi o adresă de e-mail;
i) denumirea departamentului, indiferent de forma sa de organizare, care este responsabil cu monitorizarea ajutoarelor acordate - se specifică inclusiv un număr de telefon şi/sau fax şi o adresă de e-mail;
j) denumirea departamentului, indiferent de forma sa de organizare, care este responsabil cu raportarea către Consiliul Concurenţei a ajutoarelor acordate - se specifică inclusiv un număr de telefon şi/sau fax şi o adresă de e-mail;
k) eventualele entităţi de nivel central/regional/local aflate în coordonarea sau subordonarea acesteia - entităţi cu rol în administrarea măsurilor de ajutor;
l) drepturi de acces solicitate pentru respectivul utilizator instituţional.
ART. 20
În cazul în care un utilizator instituţional menţionează în cererea de acordare a accesului alte entităţi, aflate în coordonarea sau subordonarea sa, pentru care doreşte, de asemenea, acordarea de drepturi de acces, acesta va completa o fişă identică de prezentare pentru fiecare dintre entităţile menţionate.
ART. 21
În cazul în care survin modificări în informaţiile referitoare la un utilizator instituţional al RegAS, acesta are obligaţia de a informa Consiliul Concurenţei, în scris, în termen de 10 zile de la producerea evenimentului.
ART. 22
În vederea acordării accesului utilizatorilor individuali la RegAS, utilizatorii instituţionali vor transmite Consiliului Concurenţei o solicitare scrisă, care va include, pentru fiecare dintre aceştia, următoarele informaţii:
a) numele şi prenumele utilizatorului individual;
b) numărul de telefon fix şi, eventual, mobil;
c) numărul de fax;
d) adresa de e-mail;
e) drepturile de scriere solicitate administratorului pentru utilizatorul individual.
ART. 23
(1) RegAS permite înregistrarea unui număr nelimitat de utilizatori individuali pentru fiecare utilizator instituţional. Din considerente practice, se recomandă crearea încă de la început a minimum 2 utilizatori individuali pentru fiecare utilizator instituţional înregistrat în RegAS.
(2) Suplimentarea numărului de utilizatori individuali înregistraţi pentru un utilizator instituţional urmează procedura prevăzută la art. 22.
(3) În cazul în care, din diverse motive, un utilizator individual părăseşte entitatea care a solicitat Consiliului Concurenţei acordarea drepturilor de acces şi de scriere sau în cazul în care aceasta decide să îi retragă sau să îi modifice utilizatorului individual drepturile anterior acordate, utilizatorul instituţional are obligaţia de a notifica Consiliul Concurenţei, în acest sens, în termen de 5 zile de la data producerii evenimentului care a generat modificarea drepturilor de acces şi de scriere.
ART. 24
(1) Ca urmare a acordării drepturilor de acces şi de scriere utilizatorilor individuali, administratorul RegAS generează un cont de utilizator şi o parolă unice, care vor fi transmise automat, prin e-mail, respectivului utilizator. Parola de acces este cunoscută doar de utilizatorul individual.
(2) Utilizatorul individual are posibilitatea modificării parolei de acces.
CAP. VI
Politica de acces şi confidenţialitate
ART. 25
(1) Utilizatorii individuali vor accesa datele şi informaţiile corespunzător drepturilor acordate lor de către administratorul RegAS.
(2) Utilizatorii individuali au obligaţia să nu aducă la cunoştinţa terţilor informaţiile referitoare la contul de utilizator şi parola de acces şi să se asigure că acestea nu sunt disponibile terţilor.
ART. 26
Utilizatorii individuali vor păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor la care au acces, inclusiv a celor cu caracter personal. Încălcarea regulilor privind confidenţialitatea se pedepseşte conform legislaţiei naţionale în domeniu.
CAP. VII
Procedura de încărcare a informaţiilor în RegAS
ART. 27
(1) Fac obiectul încărcării în RegAS categoriile de informaţii precizate la art. 5.
(2) Ajutoarele de stat acordate în sectoarele agricultură, forestier, pescuit şi acvacultură nu se încarcă în RegAS dacă li se aplică normele Uniunii Europene specifice domeniilor anterior menţionate, gestionate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.
(3) Ajutoarele de stat acordate în sectoarele agricultură şi forestier, în baza normelor generale de ajutor de stat, se încarcă în RegAS.
(4) Ajutoarele de minimis acordate în sectoarele agricultură, pescuit şi acvacultură, în conformitate cu normele Uniunii Europene specifice domeniilor prevăzute la alin. (2), se încarcă în RegAS.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), ajutoarele de minimis acordate persoanelor fizice care nu pot fi identificate prin CUI sau cod RAF nu se înregistrează în RegAS.
ART. 28
(1) Măsurile de ajutor, actele de acordare a finanţărilor, actele de acordare a ajutoarelor, plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii se încarcă manual în RegAS de către utilizatorii individuali cărora li s-au acordat drepturi de scriere în baza de date, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
(2) Utilizatorii individuali vor putea încărca în RegAS doar măsuri de ajutor în care entitatea pe care o reprezintă are fie calitatea de furnizor, fie cea de administrator.
(3) Utilizatorii individuali vor putea încărca în RegAS doar acte de acordare a finanţării şi acte de acordare a ajutoarelor corespunzătoare unor măsuri de ajutor încărcate în RegAS şi validate anterior de către Consiliul Concurenţei.
(4) Actele de acordare a ajutoarelor se încărcă în RegAS ulterior încărcării actelor de acordare a finanţării cărora acestea le corespund.
(5) Plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii se încărcă în RegAS ulterior încărcării actelor de acordare a ajutoarelor cărora acestea le corespund.
ART. 29
Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, se instituie următoarele termene de încărcare a datelor şi informaţiilor în RegAS:
a) măsurile de ajutor se încarcă în RegAS în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării acestora în vigoare, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare. În cazul modificării prevederii relevante din respectivul act normativ, termenul de încărcare a informaţiilor referitoare la măsurile de ajutor intrate în vigoare se modifică în consecinţă, fără a mai fi necesară amendarea prezentului regulament;
b) informaţiile referitoare la actele de acordare a finanţării se încarcă în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului sau a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, dacă este cazul;
c) actele de acordare a ajutoarelor se încarcă în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului de acordare;
d) plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii se încarcă în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data plăţii sau a instituirii obligaţiei de recuperare;
e) în mod excepţional şi pe o perioadă limitată de timp, termenele prevăzute la lit. b)-d) pot fi extinse până la 15 zile lucrătoare. Extinderea se acordă de Consiliul Concurenţei, în baza unei solicitări formale, motivate, adresate acestuia de către furnizorul ajutorului şi este considerată justificată doar în cazul în care numărul actelor de finanţare, al actelor de acordare a ajutoarelor sau al plăţilor efectuate în contul acestora din urmă este foarte mare, într-o perioadă restrânsă de timp, iar încărcarea acestora devine imposibilă, din punct de vedere tehnic, în termenul prevăzut la lit. b)-d).
ART. 30
(1) RegAS nu exclude posibilitatea interconectării bazei de date proprii cu alte baze de date deţinute şi administrate de furnizorii de ajutoare. Interconectarea se realizează în baza unei solicitări formale transmise Consiliului Concurenţei de către entitatea în cauză, după analizarea oportunităţii, a posibilităţilor tehnice de interconectare şi a existenţei informaţiilor necesare în baza de date donatoare.
(2) Interconectarea între RegAS şi o bază de date externă se realizează în baza unui protocol de colaborare încheiat între Consiliul Concurenţei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi entitatea solicitantă. Protocolul va face referire la aspectele tehnice ale interconectării, obligaţiile părţilor, termenele şi condiţiile de realizare ale transferului de date, datele care vor fi preluate, eventuala necesitate a completării informaţiilor preluate automat în baza de date RegAS prin introducere manuală de date de către entitatea furnizoare, direct sau prin interpuşi desemnaţi de aceasta, persoanele de contact, valabilitatea actului, modalităţile de prelungire şi de amendare.
(3) În cazul interconectării cu alte baze de date deţinute de furnizorii de ajutoare, RegAS va prelua din acestea informaţii, în funcţie de disponibilitate, referitoare la actele de acordare ale finanţărilor, actele de acordare ale ajutoarelor, plăţi, obligaţiile de recuperare al ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective al respectivelor obligaţii. Măsurile de ajutor nu se vor prelua în RegAS prin transfer automat de date.
CAP. VIII
Răspunderea privind completitudinea, corectitudinea şi promptitudinea încărcării informaţiilor în RegAS
ART. 31
(1) Utilizatorii individuali sunt responsabili pentru informaţiile încărcate în RegAS folosind contul de utilizator acordat acestora de către administratorul sistemului informatic.
(2) Utilizatorii instituţionali sunt responsabili pentru datele şi informaţiile încărcate în RegAS de către utilizatorii individuali din cadrul acestora.
(3) Furnizorii măsurilor de ajutor sunt responsabili pentru datele şi informaţiile încărcate în RegAS de entităţile cărora le-au acordat drept de administrator sau subadministratori ai respectivelor măsuri. Răspunderea extinsă a furnizorilor vizează şi respectarea termenelor de încărcare a datelor şi informaţiilor în RegAS, potrivit prevederilor art. 29 din prezentul regulament.
ART. 32
(1) Consiliul Concurenţei nu este responsabil pentru completitudinea, corectitudinea şi promptitudinea încărcării informaţiilor în RegAS.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) informaţiile referitoare la măsurile de ajutor a căror încărcare corectă în RegAS este verificată de experţii Consiliului Concurenţei, în cadrul mecanismului de validare.
(3) Rapoartele generate de către RegAS nu exonerează furnizorii, administratorii şi subadministratorii măsurilor de ajutor de obligaţia verificării eligibilităţii beneficiarilor, atât din punctul de vedere al respectării condiţiilor asociate ajutorului de stat, cât şi din perspectiva verificării oricăror altor condiţii de eligibilitate care trebuie îndeplinite de aceştia pentru accesarea finanţării.
(4) Rapoartele generate de RegAS nu conferă certitudine juridică.
ART. 33
(1) Procedura de validare a măsurilor de ajutor presupune transmiterea automată de către sistem a măsurilor de ajutor finalizate de către utilizatorii individuali, către Consiliul Concurenţei.
(2) Măsurile de ajutor validate sunt încărcate automat în baza de date RegAS, iar sistemul informează utilizatorul individual, automat, prin e-mail, despre validarea măsurii de ajutor. Măsura validată permite încărcarea ulterioară de acte de acordare a finanţării şi acte de acordare a ajutorului în baza ei.
(3) Refuzul validării unei măsuri de ajutor presupune retransmiterea automată a măsurii utilizatorului individual, în vederea completării/modificării, însoţită de comentariile validatorului.
CAP. IX
Versionarea informaţiilor încărcate în baza de date RegAS
ART. 34
RegAS permite modificarea informaţiilor referitoare la măsurile de ajutor, actele de acordare a finanţărilor şi actele de acordare a ajutoarelor.
ART. 35
(1) Versionarea înregistrărilor încărcate iniţial în baza de date RegAS, referitoare la măsurile de ajutor, presupune modificarea informaţiilor privind măsurile de ajutor deja validate şi corespunde modificării actului normativ sau administrativ care stă la baza instituirii respectivei măsuri.
(2) Actele de acordare a finanţărilor şi actele de acordare a ajutoarelor încărcate în RegAS ulterior datei modificării măsurii de ajutor vor fi asociate, automat, noii versiuni a acesteia. Încărcarea noilor acte este condiţionată de validarea anterioară a noii versiuni a măsurii de ajutor.
(3) Versionarea înregistrărilor încărcate iniţial în baza de date RegAS, referitoare la actele de acordare a finanţărilor şi actele de acordare a ajutoarelor, presupune modificarea informaţiilor privind actele finalizate, ca urmare a amendării acestora prin acte adiţionale sau orice alt tip de acte asimilate acestora.
(4) Actele de acordare a ajutoarelor încărcate în RegAS ulterior datei modificării actului de acordare a finanţării vor fi asociate, automat, noii versiuni a acesteia. Încărcarea noilor acte este condiţionată de finalizarea anterioară a noii versiuni a actului de acordare a finanţării.
(5) Plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii vor fi asociate, automat, ultimelor versiuni ale actelor de acordare a ajutoarelor încărcate în RegAS.
ART. 36
Sistemul va păstra în memorie toate versiunile măsurilor de ajutor, ale actelor de acordare a finanţărilor şi ale actelor de acordare a ajutoarelor.
CAP. X
Încărcarea informaţiilor istorice în baza de date RegAS
ART. 37
În vederea elaborării raportărilor impuse României prin legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat şi în vederea verificării eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, este necesară popularea bazei de date RegAS cu informaţii istorice privind ajutoarele acordate şi plătite beneficiarilor de către toţi furnizorii de ajutor, din toate categoriile de fonduri, în perioada 2012-2015.
ART. 38
(1) Pentru asigurarea încărcării datelor şi informaţiilor istorice, Consiliul Concurenţei transmite furnizorilor solicitări de informaţii în format scris şi electronic. Solicitările de informaţii includ detalii referitoare, printre altele, la datele şi informaţiile necesare, termenele de transmitere, formatul de raportare.
(2) Solicitărilor de informaţii istorice li se aplică prevederile art. 27-29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.
ART. 39
Transmiterea informaţiilor solicitate conform prevederilor prezentului articol nu exonerează furnizorii de obligaţia de raportare a ajutoarelor acordate potrivit prevederilor art. 5 din Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.
CAP. XI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 40
(1) RegAS devine funcţional la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(2) Încărcarea efectivă în RegAS a datelor şi informaţiilor referitoare la noile măsuri de ajutor instituite în cursul anului 2016 devine obligatorie la data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentului regulament.
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 29, datele şi informaţiile referitoare la măsurile de ajutor aprobate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi data prevăzută la alin. (1) se va realiza în termen de o lună de la data prevăzută la alin. (2). Acelaşi termen se aplică şi în cazul actelor de acordare a finanţărilor, actelor de acordare a ajutoarelor, plăţilor, obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursărilor efective ale respectivelor obligaţii.
(4) Informaţiile istorice referitoare la ajutoarele acordate în perioada 2012-2015, transmise de către furnizorii măsurilor de ajutor Consiliului Concurenţei în formatul şi termenele solicitate, se încarcă în RegAS de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Consiliul Concurenţei, până la data de 31 decembrie 2016.
(5) Completarea informaţiilor aferente ajutoarelor prevăzute la alin. (4) cu datele referitoare la actele de acordare a finanţărilor, actele de acordare a ajutoarelor, plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii asociate ajutoarelor istorice emise, efectuate sau impuse în perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2016, se va realiza de către furnizorii de ajutor, administratorii sau subadministratorii desemnaţi de către aceştia, până la data de 31 decembrie 2016.
(6) Perioada de tranziţie instituită pentru demararea funcţionării efective şi eficiente a RegAS se încheie la data de 31 decembrie 2016.
ART. 41
Nerespectarea termenelor prevăzute la art. 21, 23, 29 şi 40 alin. (2), (3) şi (5) atrage răspunderea potrivit prevederilor art. 45 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.
ART. 42
(1) În cazul repetării faptelor sau al refuzului repetat de a se conforma termenelor stabilite prin prezentul regulament, furnizorilor, administratorilor sau subadministratorilor măsurilor de ajutor li se poate aplica măsura retragerii dreptului de vizualizare a informaţiilor încărcate în RegAS pentru perioade care pot varia între 1 şi 3 luni.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aduce la cunoştinţa entităţilor vizate, de către administratorul RegAS, prin adresă scrisă şi e-mail adresat utilizatorilor individuali ai entităţilor, cu 5 zile lucrătoare înainte de intrarea în vigoare a acesteia.
ART. 43
Următoarele fapte ale utilizatorilor individuali atrag retragerea dreptului de acces al acestora la RegAS:
a) nerespectarea regulilor privind confidenţialitatea informaţiilor încărcate în baza de date RegAS prevăzute la art. 25 şi 26;
b) tentativa de a afecta sau afectarea integrităţii ori securităţii bazei de date sau a sistemului informatic RegAS;
c) transmiterea către terţi a informaţiilor privind contul de utilizator şi parola de acces la RegAS.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: