Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 20 septembrie 2010  de organizare si functionare al Comisiei de evaluare si selectionare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 20 septembrie 2010 de organizare si functionare al Comisiei de evaluare si selectionare

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 28 septembrie 2010

Obiectivul Comisiei de evaluare şi selecţionare
ART. 1
Comisia de evaluare şi selecţionare, denumitã în continuare comisie, are ca obiectiv evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor în vederea acordãrii subvenţiilor în temeiul <>Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridicã, care înfiinţeazã şi administreazã unitãţi de asistenţã socialã, şi al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor <>Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridicã, care înfiinţeazã şi administreazã unitãţi de asistenţã socialã, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.153/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice.
Perioada în care comisia evalueazã şi selecţioneazã asociaţiile şi fundaţiile
ART. 2
(1) Perioada în care comisia evalueazã şi selecţioneazã asociaţiile şi fundaţiile începe luni, 1 noiembrie 2010, dupã perioada de expirare a termenului-limitã pentru depunerea documentaţiei în vederea solicitãrii subvenţiilor, respectiv 29 octombrie 2010, ora 16,30.
(2) Perioada în care comisia evalueazã şi selecţioneazã asociaţiile şi fundaţiile înceteazã la data de 15 decembrie 2010, datã dupã care comisia predã Direcţiei generale asistenţã socialã documentele care au stat la baza evaluãrii şi selecţionãrii.
(3) Activitatea secretarului comisiei începe la data înregistrãrii la registratura generalã a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a primei documentaţii pentru solicitarea subvenţiei pentru anul 2011.
Atribuţiile comisiei
ART. 3
Comisia are urmãtoarele atribuţii:
a) analizeazã conţinutul documentaţiei depuse de asociaţii sau fundaţii şi respectarea de cãtre acestea a condiţiilor legale pentru acordarea subvenţiilor;
b) solicitã agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul unitãţile de asistenţã socialã raportul privind oportunitatea acordãrii subvenţiei, în termen de maximum 10 zile lucrãtoare de la data începerii activitãţii prevãzute la art. 2 alin. (1);
c) solicitã, dacã este cazul, ca raportul prevãzut la lit. b) sã fie însoţit de documente justificative pentru susţinerea recomandãrilor;
d) evalueazã şi selecţioneazã asociaţiile şi fundaţiile pe baza criteriilor stabilite la art. 6 din Normele metodologice şi prevãzute în grila de evaluare;
e) comunicã asociaţiilor şi fundaţiilor neselecţionate motivele care au stat la baza luãrii acestei decizii;
f) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale lista asociaţiilor şi fundaţiilor selecţionate, precum şi nivelul subvenţiilor ce urmeazã a fi acordate;
g) comunicã, în termen de 5 zile de la data emiterii ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale prevãzut la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice, asociaţiilor şi fundaţiilor selecţionate, precum şi agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul asociaţiile şi fundaţiile nivelul subvenţiilor aprobate;
h) transmite, în vederea încheierii convenţiilor, agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul asociaţiile şi fundaţiile selectate douã exemplare ale cererilor de solicitare a subvenţiei.
Sarcinile şi responsabilitãţile comisiei
ART. 4
Sarcinile şi responsabilitãţile preşedintelui comisiei sunt urmãtoarele:
a) reprezintã comisia în relaţiile cu conducerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, agenţiile teritoriale de prestaţii sociale şi asociaţiile şi fundaţiile solicitante de subvenţii;
b) coordoneazã activitatea membrilor şi a secretarului comisiei;
c) repartizeazã documentaţiile primite membrilor comisiei în vederea evaluãrii, astfel încât fiecare grilã de evaluare sã fie semnatã de 3 membri ai comisiei, iar numãrul unitãţilor de asistenţã sã fie distribuit în mod egal tuturor membrilor;
d) mediazã situaţiile în care existã divergenţe între membrii comisiei;
e) participã cu drept de vot la şedinţele de lucru ale comisiei;
f) avizeazã lista asociaţiilor şi fundaţiilor şi a unitãţilor de asistenţã socialã ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puţin 60 de puncte;
g) pãstreazã confidenţialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei.
ART. 5
Sarcinile şi responsabilitãţile membrilor comisiei sunt urmãtoarele:
a) verificã respectarea termenului de depunere a documentaţiei;
b) verificã documentaţia de solicitare a subvenţiei;
c) verificã îndeplinirea de cãtre asociaţie/fundaţie a condiţiilor de eligibilitate;
d) evalueazã îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea serviciilor de asistenţã socialã;
e) analizeazã raportul privind oportunitatea acordãrii subvenţiei;
f) evalueazã asociaţiile şi fundaţiile în conformitate cu criteriile prevãzute la art. 6 din Normele metodologice;
g) stabileşte numãrul mediu lunar de persoane asistate pentru care se propune acordarea subvenţiei;
h) stabileşte suma reprezentând subvenţia care se propune a fi acordatã unitãţii de asistenţã socialã;
i) pãstreazã confidenţialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei.
ART. 6
Sarcinile şi responsabilitãţile secretarului comisiei sunt urmãtoarele:
a) preia de la registratura generalã a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale toate solicitãrile pentru acordarea de subvenţii pentru anul 2011, le înregistreazã în registrul special al comisiei şi le pãstreazã nedesfãcute pânã la data la care comisia îşi începe activitatea;
b) organizeazã şedinţele comisiei, sãptãmânal sau la solicitarea preşedintelui;
c) întocmeşte şi transmite agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul unitãţile de asistenţã socialã adresele prin care se solicitã întocmirea raportului privind oportunitatea acordãrii subvenţiei;
d) întocmeşte şi transmite asociaţiilor şi fundaţiilor comunicãrile privind rezultatul selecţiei;
e) întocmeşte şi transmite agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul asociaţiile şi fundaţiile comunicãrile privind asociaţiile şi fundaţiile selecţionate, însoţite de douã exemplare ale cererii de solicitare a subvenţiei, în vederea încheierii convenţiei;
f) întocmeşte şi rãspunde de evidenţa documentelor emise şi primite de comisie;
g) întocmeşte orice alt document solicitat de preşedintele comisiei în legãturã cu activitatea acesteia;
h) pãstreazã confidenţialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei.
Procedura de lucru a comisiei în vederea evaluãrii şi selecţionãrii
ART. 7
(1) Evaluarea asociaţiilor şi fundaţiilor se realizeazã pe baza criteriilor prevãzute în Normele metodologice şi a grilei de evaluare de cãtre membrii comisiei.
(2) Fiecare unitate de asistenţã socialã se evalueazã de cãtre 3 membri ai comisiei, potrivit repartizãrii realizate de preşedintele comisiei.
ART. 8
În cadrul comisiei au drept de vot numai membrii şi preşedintele acesteia. Deciziile comisiei se iau cu majoritate simplã, în şedinţe de lucru colective, convocate o datã pe sãptãmânã.
ART. 9
Pe parcursul evaluãrii, comisia întocmeşte lista asociaţiilor şi fundaţiilor şi a unitãţilor de asistenţã socialã ale acestora eliminate în diferite etape de evaluare.
ART. 10
La încheierea procesului de evaluare, comisia întocmeşte lista asociaţiilor şi fundaţiilor şi a unitãţilor de asistenţã socialã ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puţin 60 de puncte.
ART. 11
În cazul în care sumele ce urmeazã a fi acordate cu titlu de subvenţie se încadreazã în fondul prevãzut în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aceastã destinaţie, comisia întocmeşte proiectul ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale prevãzut la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice.
ART. 12
(1) În cazul în care sumele ce urmeazã a fi acordate cu titlu de subvenţie depãşesc fondul prevãzut în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aceastã destinaţie, comisia va proceda dupã cum urmeazã:
a) propune pentru aprobare unitãţile de asistenţã socialã ale asociaţiilor şi fundaţiilor, în ordinea punctajului obţinut, astfel încât totalul sumelor propuse cu titlu de subvenţie sã se încadreze în fondul menţionat;
b) departajeazã unitãţile de asistenţã socialã care au obţinut acelaşi punctaj cu punctajul obţinut de ultima unitate de asistenţã socialã propusã pentru aprobare, potrivit listei prevãzute la art. 10.
(2) Departajarea prevãzutã la alin. (1) lit. b) se realizeazã prin aplicarea, în ordine, a urmãtoarelor criterii:
1. recunoaşterea ca fiind de utilitate publicã a asociaţiilor şi fundaţiilor;
2. necesitãţile şi prioritãţile Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în domeniul asistenţei sociale şi politicilor familiale, comunicate de secretarul de stat responsabil cu politicile familiale, asistenţa socialã şi incluziunea socialã, în conformitate cu art. 12 alin. (4) din Normele metodologice.
ART. 13
Lista prevãzutã la art. 10-11 cuprinde atât numãrul de persoane asistate, cât şi suma reprezentând subvenţia propusã a fi acordatã unitãţilor din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
ART. 14
În termen de 5 zile de la data emiterii ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale prevãzut la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice, comisia procedeazã dupã cum urmeazã:
a) comunicã asociaţiilor şi fundaţiilor selecţionate nivelul subvenţiilor aprobate;
b) transmite agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale în a cãror razã teritorialã îşi au sediul asociaţiile şi fundaţiile douã exemplare ale cererii de solicitare a subvenţiei şi o copie a ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru aprobarea nivelului subvenţiilor, în vederea încheierii convenţiei;
c) solicitã agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale o copie a convenţiei încheiate.
Dispoziţii finale
ART. 15
Documentele emise şi primite de comisie se evidenţiazã într-un registru special.
ART. 16
Documentele care au stat la baza evaluãrii şi selecţionãrii asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi documentele şi registrul special prevãzute la art. 15 se predau pe bazã de proces-verbal Direcţiei generale asistenţã socialã la încheierea activitãţii comisiei.

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016