Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 20 mai 1991 (*republicat*)  de organizare si functionare a Regiei Autonome Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 20 mai 1991 (*republicat*) de organizare si functionare a Regiei Autonome "Monitorul Oficial"

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 14 septembrie 2011

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Regia Autonomã "Monitorul Oficial", denumitã în continuare Regia autonomã, este persoanã juridicã ce desfãşoarã activitate de interes public naţional, sub autoritatea Camerei Deputaţilor, funcţioneazã pe bazã de gestiune economicã şi autonomie financiarã şi îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu prezentul regulament.
    ART. 2
    Activitatea Regiei autonome se desfãşoarã în sediul aflat în municipiul Bucureşti, Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, şi în subunitatea - punctul de lucru din municipiul Bucureşti, şos. Panduri nr. 1, bl. P33, sectorul 5.

    CAP. II
    Obiectul de activitate

    ART. 3
    Obiectul de activitate al Regiei autonome îl constituie:
    a) editarea şi tipãrirea Monitorului Oficial al României, pãrţile I-VII, în conformitate cu prevederile Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicatã, precum şi potrivit altor acte normative;
    b) elaborarea şi editarea pe orice tip de suport a colecţiilor legislative şi a culegerilor de acte normative grupate pe domenii de activitate, în limba românã şi/sau în limbi strãine;
    c) editarea şi tipãrirea de carte şi presã, realizarea altor activitãţi de tipãrire, servicii pregãtitoare, legãtorie şi servicii conexe, reproducerea înregistrãrilor;
    d) stocarea şi prelucrarea informaţiei legislative, imprimarea materialelor destinate activitãţii parlamentare;
    e) realizarea de software, editarea altor produse software, consultanţã în domeniul tehnologiei informaţiei, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi portalurilor web, activitãţi conexe în realizarea obiectului de activitate şi la comandã, alte activitãţi de servicii informaţionale;
    f) repararea maşinilor, echipamentelor electronice şi electrice, precum şi activitãţi de întreţinere în domeniul tipografic, intermediere în comerţul cu maşini, echipamente, consumabile, în legãturã cu obiectul de activitate;
    g) comerţul cu ridicata şi cu amãnuntul în realizarea obiectului de activitate, precum şi valorificarea produselor chimice - cerneluri, adezivi, uleiuri, etc. în domeniul poligrafie, cu hârtie, precum şi cu produse fãrã specializare, din domeniul de activitate al regiei;
    h) comerţul cu amãnuntul al cãrţilor, ziarelor, CD-urilor şi DVD-urilor în magazine specializate şi nespecializate, standuri, chioşcuri, pieţe, prin internet, precum şi în afara acestora;
    i) activitãţi de distribuţie şi expediţie a bunurilor realizate, transportul acestora şi transport în realizarea obiectului de activitate;
    j) activitãţile de testare şi analize tehnice, cercetare, activitãţi de formare şi perfecţionare profesionalã, precum şi alte forme de învãţãmânt, în condiţiile legii, care au legãturã cu obiectul de activitate;
    k) activitãţile de promovare şi publicitate a produselor şi activitãţii proprii, consultanţã în domeniul relaţiilor publice şi al comunicãrii, în legãturã cu obiectul de activitate;
    l) activitãţile de închiriere a bunurilor proprii, maşini, echipamente şi alte bunuri tangibile, precum şi a imobilelor proprietatea Regiei autonome;
    m) organizarea de expoziţii, târguri, congrese şi întruniri în legãturã cu obiectul de activitate sau cu domenii conexe;
    n) activitãţile de arhivã şi bibliotecã în legãturã cu obiectul de activitate, activitãţi de servicii, suport pentru întreprinderi, în legãturã cu obiectul de activitate.

    CAP. III
    Patrimoniul

    ART. 4
    Patrimoniul net al Regiei autonome este de 165.898,6 mii lei, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite la data de 31 decembrie 2010.
    ART. 5
    Regia autonomã este proprietara imobilelor dobândite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 7/2000 privind aprobarea achiziţiei unui spaţiu de cãtre Regia Autonomã "Monitorul Oficial", aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 196/2000, ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 81/2001 privind aprobarea achiziţiei unui imobil de cãtre Regia Autonomã "Monitorul Oficial", aprobatã prin Legea nr. 658/2001, ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 83/2002 privind transmiterea cu platã a unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare în proprietatea Regiei Autonome "Monitorul Oficial", aprobatã prin Legea nr. 576/2002, şi ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia şi are în administrare imobilul proprietatea statului potrivit Hotãrârii Guvernului nr. 551/1992 privind transmiterea unui imobil din administrarea Societãţii Comerciale "Herãstrãu Nord" - S.A. în administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

    CAP. IV
    Organele de conducere

    ART. 6
    Conducerea Regiei autonome se asigurã de consiliul de administraţie.
    ART. 7
    (1) Consiliul de administraţie se numeşte prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi este compus din 9 persoane, dintre care una este directorul general al Regiei autonome.
    (2) Din consiliul de administraţie al Regiei autonome fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
    (3) Ceilalţi membri vor fi numiţi dintre jurişti, filologi, economişti şi alţi specialişti din domeniul de activitate al Regiei autonome.
    ART. 8
    Consiliul de administraţie al Regiei autonome îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu regulamentul sãu de organizare şi funcţionare şi cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, cu modificãrile ulterioare.
    ART. 9
    Consiliul de administraţie are urmãtoarele atribuţii principale:
    a) aprobã structura organizatoricã şi funcţionalã a Regiei autonome, numãrul de posturi şi Regulamentul de ordine interioarã;
    b) aprobã înfiinţarea/desfiinţarea de filiale, secţii, unitãţi, subunitãţi sau puncte de lucru;
    c) aprobã programele economice ale Regiei autonome;
    d) propune şi aprobã, dupã caz, atragerea de surse de finanţare pentru realizarea obiectului de activitate al Regiei autonome;
    e) aprobã preţurile şi tarifele pentru publicaţiile, lucrãrile şi serviciile Regiei autonome, precum şi acordarea de reduceri de preţuri, potrivit legii, a perioadelor de graţie şi a întinderii riscului contractual;
    f) aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei autonome şi situaţiile financiare anuale;
    g) stabileşte clauzele contractului de mandat şi reprezintã Regia autonomã la semnarea acestuia;
    h) prezintã secretarului general al Camerei Deputaţilor un raport asupra activitãţii Regiei autonome în anul precedent şi programul de activitate pentru anul în curs;
    i) aprobã propunerile de asociere cu persoane fizice sau juridice, potrivit legii, altele decât cele stabilite de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice;
    j) aprobã planul de investiţii anual;
    k) aprobã scoaterea din funcţiune şi casarea mijloacelor fixe, modalitatea de amortizare a activelor corporale şi necorporale;
    l) hotãrãşte în toate problemele privind activitatea Regiei autonome, cu excepţia celor date în competenţa altor autoritãţi, potrivit legii.
    ART. 10
    Activitatea curentã a Regiei autonome este condusã de un director general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie.
    ART. 11
    Consiliul de administraţie al Regiei autonome se întruneşte în şedinţe ordinare o datã pe lunã şi, la cererea preşedintelui sau a cel puţin 3 membri, ori de câte ori este necesar.

    CAP. V
    Bugetul de venituri şi cheltuieli

    ART. 12
    Regia autonomã întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, care se aprobã de Guvern, precum şi situaţii financiare anuale în conformitate cu reglementãrile contabile conforme cu directivele europene, dupã modelele stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.
    ART. 13
    Regia autonomã îşi acoperã, din veniturile realizate, toate cheltuielile evidenţiate în costuri, precum şi cheltuielile şi plãţile prevãzute a fi suportate direct din venituri, potrivit legii.
    ART. 14
    Exerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecãrui an.

                                   ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016