Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 19 martie 2018  privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi brevetare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 19 martie 2018 privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi brevetare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă

EMITENT: Ministerul Transporturilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 293 din 2 aprilie 2018
──────────
    Aprobat prin Ordinul nr. 335 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 293 din 2 aprilie 2018.
──────────
    CAP. I
    Definiţii
    ART. 1
    Termenii folosiţi în prezentul regulament şi în anexele la acesta au următoarele înţelesuri:
    a) aprobat - aprobat de Autoritatea Navală Română în conformitate cu prevederile legale;
    b) autoritate competentă - Autoritatea Navală Română, autoritate centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, căreia i s-au delegat competenţele privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin, denumită în continuare ANR;
    c) brevet de pilot maritim - un document emis de ANR în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi care dă dreptul titularului să piloteze navele maritime şi să îndeplinească atribuţiile pe care le implică nivelul de responsabilitate specificat în acesta;
    d) cursuri:
    (i) curs specializare - curs efectuat la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV necesar pentru obţinerea brevetului de pilot maritim aspirant;
    (ii) cursuri obligatorii - cursuri efectuate la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV necesare pentru emiterea valabilităţii brevetelor de piloţi maritimi;

    e) minister - Ministerul Transporturilor, autoritatea de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, care elaborează şi promovează actele normative şi normele specifice aplicabile transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, urmăreşte aplicarea acestora şi asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
    f) navă maritimă - o navă, alta decât cea care navighează exclusiv în ape interioare navigabile sau în interiorul ori în imediata vecinătate a apelor adăpostite sau în zone unde se aplică reglementări portuare;
    g) evidenţa documentară - o documentaţie, alta decât un certificat corespunzător sau certificat de specializare utilizat pentru a stabili că au fost îndeplinite cerinţele relevante ale prezentului regulament;
    h) administraţie - instituţia responsabilă de asigurarea funcţionalităţii porturilor şi a infrastructurii de transport naval, administrarea acestora, urmărirea sau asigurarea furnizării serviciilor de siguranţă, unde pilotajul navelor maritime este obligatoriu.


    CAP. II
    Autoritatea competentă în domeniul pilotajului
    ART. 2
    (1) ANR, în cooperare cu asociaţiile locale şi naţionale de piloţi maritimi, trebuie:
    a) să stabilească cerinţele de înscriere la examen şi standardele minime necesare pentru obţinerea unui brevet de pilot maritim;
    b) să se asigure că în cadrul programelor de pregătire profesională a piloţilor maritimi este inclusă şi analiza rapoartelor privind investigaţia accidentelor în care este implicat pilotajul.

    (2) Pregătirea piloţilor maritimi privind cursurile de specializare, cursurile de reconfirmare şi cursurile obligatorii conform anexei nr. 2 la prezentul regulament trebuie să se desfăşoare numai printr-o formă de pregătire aprobată, corespunzătoare dobândirii cunoştinţelor teoretice şi formării deprinderilor practice. Dovada efectuării acestor cursuri obligatorii se face prin certificate de absolvire.

    CAP. III
    Brevetul de pilot maritim
    ART. 3
    (1) Fiecare pilot trebuie să deţină un brevet corespunzător pentru zona de pilotaj unde îşi desfăşoară activitatea, emis de ANR.
    (2) Pentru obţinerea brevetului de pilot maritim fiecare candidat trebuie să respecte următoarele cerinţe:
    a) să îndeplinească standardele de competenţă prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament;
    b) să îndeplinească standardele privind starea de sănătate prevăzute la art. 4;
    c) să prezinte adeverinţe valabile de absolvire a cursurilor obligatorii prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul regulament.

    (3) Brevetul de pilot maritim se emite cu o valabilitate de maximum 5 ani.
    (4) Zonele pentru care se eliberează brevetele de pilot maritim sunt:
    a) porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia;
    b) sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector;
    c) Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă- Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector.

    (5) Brevetele de pilot maritim emise de ANR sunt:
    a) pilot maritim aspirant - persoană aflată în perioada de stagiu în vederea însuşirii abilităţilor practice şi teoretice necesare pilotului maritim;
    b) pilot maritim II - persoană specializată în pilotarea navelor maritime cu o lungime de până la 200 m;
    c) pilot maritim I - persoană specializată în pilotarea navelor maritime, indiferent de lungimea acestora.


    CAP. IV
    Starea de sănătate
    ART. 4
    (1) Standardele medicale pe care trebuie să le îndeplinească piloţii maritimi şi în special cele privind starea de sănătate, acuitatea vizuală şi auditivă sunt stabilite prin reglementările specifice referitoare la baremele psihologice şi medicale pentru personalul de siguranţă în transporturile navale, aprobate de Ministerul Transporturilor.
    (2) Controalele medicale se realizează după cum urmează:
    a) piloţii maritimi peste 18 ani vor efectua controlul medical periodic şi controlul psihologic la interval de 2 ani;
    b) piloţii maritimi peste 65 ani vor efectua obligatoriu controlul medical periodic anual, însoţit şi de electrocardiogramă la efort, iar controlul psihologic este anual.

    (3) Dacă un pilot maritim s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice consecutive, atunci acesta trebuie supus unei reevaluări medicale şi psihologice înaintea acceptării sale pentru executarea activităţii de pilotaj.
    (4) Pe perioada prevăzută la alin. (2), brevetul acestuia este suspendat, iar măsura suspendării poate înceta numai dacă în urma reevaluării stării de sănătate acesta este declarat apt de a mai exercita funcţia de pilot maritim. Aducerea la cunoştinţă a incapacităţii pilotului maritim de a mai exercita funcţia şi depunerea brevetului de pilot al persoanei în cauză la ANR revin societăţii de pilotaj unde este angajat pilotul.

    CAP. V
    Standarde privind pregătirea profesională a piloţilor maritimi
    ART. 5
    ANR stabileşte prin decizia directorului general standardele de pregătire profesională necesare brevetării piloţilor maritimi. Standardele trebuie să fie stabilite astfel încât să dea posibilitatea piloţilor să îşi îndeplinească sarcinile eficient şi în siguranţă.

    CAP. VI
    Competenţă continuă
    ART. 6
    (1) Prelungirea valabilităţii brevetului de pilot maritim se face pe perioade de maximum 5 ani, cu respectarea următoarelor cerinţe:
    a) să îndeplinească cerinţele privind standardele medicale prevăzute la art. 4;
    b) pentru zona Constanţa, Mangalia şi Midia, să dovedească menţinerea competenţei profesionale cu o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj şi avizată de Administraţia Portului Constanţa, prin care se atestă efectuarea a 200 de manevre în ultimii 5 ani;
    c) pentru zona de pilotaj a sectorului de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175, să dovedească menţinerea competenţei profesionale cu o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată şi avizată de administraţie, din care să reiasă efectuarea a cel puţin 3 voiaje/manevre trimestrial;
    d) pentru zona de pilotaj Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector, să dovedească menţinerea competenţei profesionale cu o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată şi avizată de administraţie, din care să reiasă efectuarea a cel puţin 3 voiaje/manevre anual;
    e) să prezinte certificate de absolvire a cursurilor obligatorii prevăzute în anexa nr. 2.

    (2) Atunci când un pilot maritim are o întrerupere de activitate mai mare de 6 luni, societatea de pilotaj autorizată va lua toate măsurile necesare pentru refamiliarizarea pilotului cu zonele de pilotaj şi se va asigura că acesta efectuează, înainte de începerea activităţii, un număr de 10 manevre pe nave maritime, asistat de un pilot maritim de cel puţin acelaşi nivel.
    (3) Atunci când un pilot maritim are o întrerupere de activitate mai mare de 12 luni calendaristice sau nu îndeplineşte prevederile alin. (1) lit. b), pentru prelungirea valabilităţii brevetului de pilot maritim, acesta va trebui să îndeplinească următoarele cerinţe:
    - să prezinte o adeverinţă de parcurgere a unui curs de reconfirmare specific funcţiei înscrise în brevet emisă de CERONAV; şi
    – să prezinte o adeverinţă eliberată de o societate de pilotaj autorizată şi vizată de Administraţia Portului Constanţa, prin care se atestă că este angajat pe funcţia de pilot maritim, în curs de reconfirmare, pentru zona de pilotaj corespunzătoare, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă şi a efectuat, asistat de un pilot maritim de cel puţin acelaşi nivel:
    a) pentru zona porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia - cel puţin 10 de manevre ca pilot asistent pe nave maritime;
    b) pentru zona sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector - cel puţin 2 voiaje/manevre ca pilot asistent pe nave maritime
    c) pentru zona Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector - cel puţin 2 voiaje/manevre ca pilot asistent pe nave maritime.



    CAP. VII
    Sancţiuni. Suspendarea şi anularea
    ART. 7
    (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.
    (2) Brevetul de pilot maritim poate fi suspendat pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale ori penale la regimul transporturilor navale şi al activităţilor desfăşurate în porturi.
    (3) Suspendarea brevetului de pilot maritim se dispune prin decizia directorului general al ANR, la propunerea agentului constatator, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, în funcţie de gravitatea faptei sau de săvârşirea în formă repetată.
    (4) Decizia de suspendare va fi înregistrată în foaia matricolă, iar brevetul respectiv va fi păstrat la ANR pe perioada menţionată în decizia de suspendare şi se va restitui titularului după expirarea acestei perioade.
    (5) Persoana căreia i s-a suspendat brevetul de pilot maritim prevăzut la alin. (2) nu poate utiliza pe perioada suspendării un alt brevet pentru desfăşurarea activităţii de pilotaj.
    (6) Anularea brevetului de pilot maritim se face pentru fapte care constituie infracţiuni specifice activităţii de navigaţie civilă, stabilite potrivit legii. Anularea are caracter definitiv şi se comunică persoanei în cauză şi societăţii de pilotaj.
    (7) Anularea brevetului de pilot maritim prevăzut la alin. (2) se poate face prin decizie a directorului general al ANR, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă.
    (8) În termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de suspendare sau de anulare a brevetului de pilot maritim, persoana în cauză este obligată să predea la ANR documentul respectiv.

    CAP. VIII
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 8
    (1) Metodele de verificare şi criteriile de evaluare a competenţei pentru fiecare brevet emis vor fi aprobate de ANR prin metodologia de organizare şi desfăşurare a examenelor de evaluare a competenţei în vederea emiterii brevetelor de piloţi maritimi.
    (2) Pentru brevetele de pilot maritim aspirant emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament, ANR va continua să aprobe înscrierea la evaluare în vederea obţinerii brevetului de pilot maritim II în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 382/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi certificare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă, pentru o perioadă de un an de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
    (3) Pentru celelalte brevete prezentul regulament se va aplica de la data intrării în vigoare.
    (4) Brevetele de pilot maritim pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament se vor preschimba într-o perioadă de un an de zile de la data intrării în vigoare a acestuia, în brevete pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi porturile situate pe acest sector.

    ART. 9
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ANEXA 1

    la regulament
    Cerinţe minime obligatorii pentru brevetarea piloţilor maritimi
    CAP. I
    Porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia
    A. Pilot maritim aspirant pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia
    ART. 1
    Brevetul de pilot maritim aspirant pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia se poate obţine de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de comandant pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    b) a urmat un curs de specializare aprobat;
    sau

    c) deţine un brevet de ofiţer punte secund pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    d) are un stagiu de îmbarcare ca ofiţer punte secund pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare de 24 luni, din care cel puţin 12 luni în ultimii 5 ani;
    e) a urmat un curs de specializare aprobat.



    B. Pilot maritim II pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia
    ART. 2
    Brevetul de pilot maritim II pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia se poate obţine prin examen de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de pilot maritim aspirant pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia, în termen de valabilitate;
    b) prezintă o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată şi vizată de administraţie, din care să reiasă că este angajat pe funcţia de pilot maritim aspirant pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă;
    c) are un stagiu de pregătire profesională de cel puţin 18 luni;
    d) a participat la minimum 100 de manevre care să acopere toate cele 3 porturi menţionate, fără întrerupere mai mare de 3 luni între ele;
    e) a dobândit cunoştinţe temeinice de navigaţie pentru zona de pilotaj pentru care a fost eliberat brevetul.



    C. Pilot maritim I pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia
    ART. 3
    Brevetul de pilot maritim I pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia se poate obţine prin examen de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de pilot maritim II pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia, în termen de valabilitate;
    b) prezintă o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată şi vizată de administraţie, din care să reiasă că este angajat pe funcţia de pilot maritim II pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă;
    c) are un stagiu de pregătire profesională de cel puţin 24 luni;
    d) a participat la minimum 100 de manevre care să acopere toate cele 3 porturi menţionate, fără întrerupere mai mare de 3 luni între ele;
    e) a asistat la 30 de manevre de pilotaj la bordul navelor cu lungime mai mare de 200 m împreună cu un pilot maritim I pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia;
    f) a dobândit cunoştinţe temeinice de navigaţie despre zona de pilotaj pentru care a fost eliberat brevetul.



    CAP. II
    Cerinţe obligatorii pentru brevetarea piloţilor maritimi pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175, precum şi în porturile situate pe acest sector
    D. Pilot maritim aspirant pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector
    ART. 4
    Brevetul de pilot maritim aspirant pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector se poate obţine de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de comandant pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate, ori un brevet de ofiţer punte secund pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    b) a urmat un curs de specializare aprobat;
    sau

    c) deţine un brevet de ofiţer punte pentru nave cu un tonaj brut de 500 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    d) are un stagiu de îmbarcare de 48 de luni pe funcţie, din care cel puţin 12 luni în ultimii 5 ani;
    e) a urmat un curs de specializare aprobat;
    sau

    f) deţine un brevet de căpitan fluvial categoria A, în termen de valabilitate;
    g) are un stagiu de ambarcare de 48 de luni, din care cel puţin 24 de luni în ultimii 5 ani pe nave de navigaţie interioară cu o propulsie de peste 750 kw;
    h) a urmat un curs de specializare aprobat.



    E. Pilot maritim II pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector
    ART. 5
    Brevetul de pilot maritim II pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 şi în porturile situate pe acest sector se poate obţine prin examen de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de pilot maritim aspirant pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175, precum şi în porturile situate pe acest sector, în termen de valabilitate;
    b) prezintă o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată din care să reiasă că este angajat de cel puţin 12 luni şi a efectuat un număr de 36 voiaje fără întrerupere mai mare de 45 de zile între ele, pentru a dobândi cunoştinţe temeinice de navigaţie despre zona de pilotaj pentru care a fost eliberat brevetul. Adeverinţa va fi vizată de administraţie.



    CAP. III
    Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi porturile situate pe acest sector
    F. Pilot maritim aspirant pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector
    ART. 6
    Brevetul de pilot maritim aspirant pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector se poate obţine de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de comandant pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate, ori un brevet de ofiţer punte secund pentru nave cu un tonaj brut de 3.000 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    b) a urmat un curs de specializare aprobat;
    sau

    c) deţine un brevet de ofiţer punte pentru nave cu un tonaj brut de 500 sau mai mare, în termen de valabilitate;
    d) are un stagiu de îmbarcare de 48 de luni pe funcţie, din care cel puţin 12 luni în ultimii 5 ani;
    e) a urmat un curs de specializare aprobat.



    G. Pilot maritim II pentru zona Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector
    ART. 7
    Brevetul de pilot maritim II pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector se poate obţine prin examen de către orice candidat care îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) deţine un brevet de pilot maritim aspirant pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector în termen de valabilitate;
    b) prezintă o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj autorizată din care să reiasă că este angajat de cel puţin 12 luni, a efectuat un număr de 20 de voiaje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi porturile situate pe acest sector pentru a dobândi cunoştinţe temeinice de navigaţie despre zona de pilotaj pentru care a fost eliberat brevetul; adeverinţa va fi vizată de administraţie.




    ANEXA 2

    la regulament
    Cursurile obligatorii necesare emiterii şi prelungirii valabilităţii brevetelor de piloţi maritimi
    A. Cursurile obligatorii necesare emiterii şi prelungirii valabilităţii brevetelor de piloţi maritimi pentru porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia:

┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Condiţie de │
│crt.│Denumirea cursului │reconfirmare│
│ │ │la 5 ani │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Navigaţie radar, │ │
│ │radar plotting şi │ │
│ │folosirea ARPA - │ │
│1. │nivel operaţional │Nu │
│ │sau Radar ARPA │ │
│ │căutare şi salvare -│ │
│ │nivel managerial │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Certificat de │ │
│2. │operator GMDSS-ROC │5 ani │
│ │sau GMDSS-GOC │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Coordonarea echipei │ │
│3. │de cart în comanda │Nu │
│ │de navigaţie sau │ │
│ │HELM │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Competenţă în │ │
│ │utilizarea │ │
│ │mijloacelor de │ │
│4. │supravieţuire şi a │Nu │
│ │bărcilor de salvare,│ │
│ │altele decât bărcile│ │
│ │rapide de salvare │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Manevra navei - │ │
│ │proceduri de manevră│ │
│5. │de urgenţă - │5 ani │
│ │exerciţii pe │ │
│ │simulator de │ │
│ │navigaţie │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Program de pregătire│ │
│6. │de bază pentru │Nu │
│ │siguranţa maritimă │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘



    B. Cursurile obligatorii necesare emiterii şi prelungirii valabilităţii brevetelor de piloţi maritimi:
    1. pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175, precum şi în porturile situate pe acest sector;
    2. pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari şi în porturile situate pe acest sector.

┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Condiţie de │
│crt.│Denumirea cursului │reconfirmare│
│ │ │la 5 ani │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Utilizator radar pe │ │
│1. │căile navigabile │Nu │
│ │interioare │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Operator │ │
│ │radiotelefonist în │ │
│2. │serviciul │5 ani │
│ │radiotelefonic pe │ │
│ │căile navigabile │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Manevra navei - │ │
│ │proceduri de manevră│ │
│3. │de urgenţă - │5 ani │
│ │exerciţii pe │ │
│ │simulator de │ │
│ │navigaţie │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘



    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016